Relaţiile interpersonale şi rolul lor în dezvoltarea

personalităţii
Relaţiile interpersonale sunt legături psihologice, conştiente şi directe între
oameni.

Prin esenţa sa, omul este o fiinţă socială, el nu poate trăi singur, izolat,
rupt de ceilalţi oameni. Dimpotrivă, el se raportează permanent la alţii,
acţionează împreună cu ei, stabileşte relaţii cu cei din jurul său.

Existenţa umană ar fi greu de conceput în afara relaţiilor sociale. Numai că

aceste relaţii sociale sunt foarte multiple, variate şi acţionează în planuri diferite. Ele
se întind de la relaţia de simpatie dintre două persoane, de la cea de rudenie sau
de vecinătate, până la relaţiile economice obiective, specifice unei societăţi, unui
anumit timp istoric. Printre acestea un loc aparte îl ocupă relaţiile
interpersonale care pot fi considerate ca reprezentând un caz particular al
relaţiilor sociale.

Caracterul psihologic al legăturii

Caracterul psihologic al legăturii arată că avem de-a face cu două surse
psihice, ambele înzestrate cu toată gama funcţiilor, însuşirilor, stărilor şi
trăirilor psihice; că la realizarea actului respectiv participă întreaga
personalitate a individului şi nu doar o „parte”, un „fragment” al ei;
în sfârşit, că trăirile psihice ale persoanelor care intră în relaţie
sunt orientate unele spre altele, în vederea obţinerii unei
reciprocităţi psihice.

Pe baza acestui criteriu, diferenţiem relaţiile interpersonale de alte

relaţii care au loc între surse nepsihice (obiect-obiect) sau între o
sursă psihologică şi o alta nepsihică (subiect-obiect).

Caracterul conştient al legăturii

Caracterul conştient al legăturii evidenţiază faptul că pentru a intra în relaţii de tip
interpersonal, oamenii trebuie să fie conştienţi, adică să îşi dea seama unii
de alţii, de existenţa, nevoile şi însuşirile lor, de natura şi scopul raporturilor care se
stabilesc între ei.
Această caracteristică ne ajută să diferenţiem relaţiile interpersonale de acele
relaţii care au loc între două surse psihice, dintre care o sursă psihică este
conştientă, iar cealaltă sursă psihică nu (mamă-sugar, medic-pacient în stare
de comă, om-animal).

Caracterul direct al legăturii

Caracterul direct al legăturii indică necesitatea prezenţei „faţă în faţă” a celor
doi parteneri, realizarea unui minim contact perceptiv între ei.

În relaţiile cotidiene (mobile, dinamice, fluctuante), el acţionează manifest,

permanent, în timp ce în relaţiile consolidate (bazate pe acumularea,
sintetizarea şi generalizarea selectivă tocmai a relaţiilor cotidiene), caracterul
direct este prezent implicit, latent, doar ca moment iniţial.

Pe baza acestui criteriu diferenţiem relaţiile interpersonale de toate acele

relaţii care sunt mediate, fie de surse nepsihologice (de telefon, de o scrisoare
etc.), fie de surse psihice (relaţia dintre două persoane mediată de o a treia).