„Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației”,

Volumul X, Partea 2. Cahul: USC, 2023

VII. ISTORIE ȘI ȘTIINȚE CONEXE

ENIGMA „CIUMEI NEGRE” (1346-1353) ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC: OPINII ȘI
CONTROVERSE ISTORIOGRAFICE

THE ENIGMA OF THE „BLACK PLAGUE” (1346-1353) IN ROMANIAN SPACE:

HISTORIOGRAPHICAL OPINIONS AND CONTROVERSIES

Valentin ARAPU
Institutul Patrimoniului Cultural, Ministerul Culturii
E-mail: valarapu@gmail.com
ORCID ID: https://orcid.org/0000-0002-1103-9758

Rezumat: La etapa actuală, în istoriografie există două viziuni diametral opuse în privința
problemei răspândirii „Ciumei Negre” în spațiul românesc. Adepții primului concept – P. Gh. Samarian,
N. Vătămanu, G. Brătescu, M. Andronic – admit faptul că în spațiul românesc pandemia de „Ciumă
Neagră” s-a manifestat într-o măsură mai mare sau mai mică, în dependență de regiunea geografică
concretă. Exponenții celui de-al doilea concept – R. Iftimovici și J.N. Biraben – susțin că pandemia de
„Ciumă Neagră” a ocolit Țările Române, spațiile lor fiind cunoscute ca locuri izolate, greu accesibile și
protejate de păduri impenetrabile. Lipsa unor surse istorice scrise din acea epocă care ar face claritate pe
acest subiect alimentează în continuare supozițiile istoriografice controversate. Totodată, în perspectiva
unor abordări pluridisciplinare și interdisciplinare, bazate în mod special pe inovațiile metodologice din
domeniile arheologiei și ale antropologiei fizice, cu certitudine, pot soluționa în viitorul apropiat problema
enigmei „Ciumei Negre” în spațiul românesc.
Cuvinte-cheie: „Ciuma Neagră”, spațiul românesc, controverse istoriografice.

Abstract: At the present stage in historiography there are two diametrically opposed views on the
problem of the spread of the „Black Death” in Romanian space. The followers of the first concept – P. Gh.
Samarian, N. Vătămanu, G. Brătescu, M. Andronic – admit that in Romanian space the „Black Plague”
pandemic has manifested itself to a greater or lesser extent, depending on the specific geographical region.
The proponents of the second concept – R. Iftimovici and J.N. Biraben – maintain that the „Black Plague”
pandemic bypassed the Romanian Countries, their areas being known as isolated places, difficult to access
and protected by impenetrable forests. The lack of written historical sources from that era that would shed
light on the subject continues to fuel controversial historiographical assumptions. At the same time, in the
perspective of multidisciplinary and interdisciplinary approaches, based in particular on methodological
innovations in the fields of archaeology and physical anthropology, can certainly solve in the near future
the enigma of the „Black Plague” in Romanian space.
Keywords: „Black Plague”, Romanian space, historiographical controversies.

Introducere. În anul 1902 directorul Institutului de bacteriologie, doctorul Victor Babeș afirma că
România, fiind poziționată geografic „la limita Orientului, era în totdeauna mult bântuită” de epidemiile de
ciumă și holeră, „astfel în cât Europa luase în totdeauna măsuri extraordinare pentru a se feri de România”1.
Medicul se referea totuși la întregul spațiu românesc din epoca medievală deoarece următoarea sa afirmație
ține de „timpul modern” în care Occidentul „și-a exprimat încrederea în țeara noastră” care grație consiliului
sanitar creat a stopat această boală2.
Dileme istoriografice. Situația epidemiologică din Țările Române în perioada de răspândire a
„Ciumei Negre” rămâne a fi puțin cunoscută deoarece nu există surse istorice, documentare sau narative,
care ar reflecta faptul dacă „Ciuma Neagră” a avut sau nu răspândire în Țările Române 3. În mare parte,


Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului: „Evoluția tradițiilor și procesele etnice în Republica Moldova:
suport teoretic și aplicativ în promovarea valorilor etnoculturale și coeziunii sociale” / 20.80009.1606.02.
1 V. Babeș. Șease conferințe publice ținute la începutul anului 1902. Holera și Ciuma. București: Tipografia „Gazetei
săteanului”, 1902, p. 21.
2 Ibidem.
3 R. Iftimovici. Istoria universală a medicinei și farmaciei. București: Editura Academiei Române, 2008, p. 380.
239
 „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației”,
Volumul X, Partea 2. Cahul: USC, 2023

încercările istoricilor și ale medicilor preocupați de istorie de a da o apreciere clară a situației

epidemiologice din spațiul românesc în timpul „Morții Negre” se reduc la ipoteze și presupuneri, inspirate
din sursele istorice de mai târziu. Cu certitudine, cvasi necesare în acest sens sunt abordările
interdisciplinare coroborate cu cercetările arheologice și antropologice realizate deja, și cu cele în
desfășurare. De asemenea, în încercarea de a explica dacă a fost sau nu răspândită ciuma în spațiul românesc
în anii 1346-1353 este necesară o abordare a acestei probleme prin prisma conceptului determinismului
geografic.
Radu Iftimovici susține că pandemia de „Ciumă Neagră” (1347-1350) a ocolit Țările Române,
invocând în acest sens opinia lui Jean-Noël Biraben1 și anume că Valahia și Moldova erau cunoscute ca
locuri izolate, mai greu accesibile, protejate de păduri impenetrabil2.
Constantin C. Giurescu a nuanțat aspectul impenetrabilității pădurilor în context militar. De
exemplu, în bătălia de la Posada (1330) ostașii lui Basarab I au organizat o ambuscadă armatei lui Carol
Robert „într-o vale lungă și strâmtă, cu coastele repezi acoperite de pădure”3. În toamna anului 1363 armata
lui Vlaicu Vodă a învins armata maghiară condusă de voievodul Transilvaniei Nicolae Lackfi, folosindu-
se în acest sens de avantajele pe care le oferea „regiunea păduroasă cu locuri tari”, ungurii pătrunzând în
Valahia „prin ... păduri dese, când se înfundase pe niște poteci foarte înguste” iar după ce au luat-o la fugă
au ajuns „prin locuri noroioase și mlăștinoase”, fiind în mare parte uciși de român4. În contextul războiului
dintre Mircea cel Bătrân cu Baiazid5 cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil menționează că domnul
Valahiei după ce și-a pus la adăpost femeile și copiii în „muntele Brașovului”, a urmărit armata otomanilor
„prin pădurile de stejar ale țării, care sânt multe și acoperă în toate părțile țara, să nu fie ușor de umblat
pentru dușmani și nici lesne de cucerit”6. În Moldova au fost atestate mai multe bătălii date „la adăpostul
pădurii”, fiind relevante următoarele: a) la 6 septembrie Bogdan voievod i-a bătut pe poloni „în codrul
Crasnei, marea pădure ce se întindea la sud de Vaslui, în preajma localității Crasna”7; b) bătălia din codrul
Cosminului (1497), câștigată de Ștefan cel Mare în fața oastei polone a regelui polon Ioan Albert8.
Argumentele lui R. Iftimovici și J.N. Biraben precum că locurile izolate, greu accesibile și protejate
de păduri impenetrabile au reprezentat factorii naturali și geografici care nu au permis ca „Ciuma neagră”
să pătrundă și să se răspândească în spațiul românesc explică doar parțial realitățile epidemiologice ale
epocii. O certitudine o reprezintă faptul că gradul de împădurire pe atunci era cu mult peste cel atestat
astăzi. Emil Pop susținea că pământul românesc a fost acoperit altă dată în proporție de 60% - 70% cu
păduri9. Constantin C. Giurescu consideră că cifra de 70% este mai indicată decât prima10. În secolul al
XIII-lea Maramureșul era în întregime păduros, pădurile de aici formând o fortăreață naturală. Călătorii
străini de mai târziu i-au atribuit atât Moldovei cât și Transilvaniei imaginea „de fortăreață sau cetate, și
din cauza pădurilor impenetrabile”11. Existența unor păduri impenetrabile poate doar indirect explica ne
răspândirea bolilor contagioase, implicit a ciumei, fiind îngreuiate contactele sociale și economice dintre
comunitățile umane.
Laurențiu Rădvan susține că nu este cunoscut în ce măsură „marea epidemie de ciumă din 1349-
1352 a afectat țările române și așezările ce pășeau aici pe drumul urbanizării”12. Ioan-Aurel Pop și Ioan
Bolovan menționează că în rezultatul epidemiei de ciumă din anii 1347-1349, populația Europei

1 J.-N. Biraben. Les hommes et la peste en France et dans les pays européens et méditerranéenes. Tome I. La peste
dans l’histoire. Paris: La Haye, 1975, p. 118-129.
2 R. Iftimovici. Op. cit., p. 147.
3 C. C. Giurescu. Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi. Ediția a doua, revăzută și adăugită.
București: Editura Ceres, 1976, p. 38.
4 Ibidem, p. 39.
5 Laonic Chalcocondil nu precizează anul în care a avut loc această expediție, dar există două variante de datare și
anume războiul din 1394 sau cel din 1400 (C. C. Giurescu. Op. cit., p. 40).
6 Laonic Chalcocondil. Expuneri istorice: Creșterea puterii turcești. Căderea Împărăției bizantine și alte Istorii despre
felurite țări și popoare. În românește de Vasile Grecu. București: Editura Academiei, 1958, p. 64.
7 C. C. Giurescu. Op. cit., p. 40.
8 Ibidem, p. 41.
9 E. Pop. Pădurile și destinul nostru național. Sibiu: S. n., 1943, p. 17.
10 C. C. Giurescu. Op. cit., p. 11.
11 Ibidem, p. 20.
12 L. Rădvan. Orașele din țările române în Evul Mediu (sfârșitul sec. al XIII-lea – începutul sec. al XVI-lea). Iași:
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2011, p. 179.
240
 „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației”,
Volumul X, Partea 2. Cahul: USC, 2023

Occidentale s-a redus cu o treime, lăsând sub tăcere situația epidemiologică existentă în spațiul românesc1.
Chiar și în secolele ulterioare „Morții Negre” în sursele istorice este nuanțată imposibilitatea
proliferării pestei în spațiul românesc, în special în regiunile deluroase și de munte. De exemplu, o astfel
de stare este semnalată în Țara Oașului, în extremitatea ei nordică, în proximitatea satului Cămărzana căreia
Oșenii îi zic Cărmăzana (în maghiară Komorzán). În această localitate (atestată documentar la 1490),
amplasată pe Valea Lecîncioarei și înconjurată de dealuri și munți, „nʼa putut pătrunde nici ciuma” 2.
Stoparea răspândirii ciumei în contextul trăsăturilor specifice ale reliefului muntos a fost semnalată și câteva
secole mai târziu. Astfel, medicul rus S.F. Dobronravov3 a fost martor ocular la ororile ciumei din anii
1828-1829, după spusele sale molima „a pricinuit o pustiire crudă, cum demult nu se mai pomenise”.
Orașele „București, Iași, Focșani, Galați, Brăila și câteva altele, împreună cu satele apropiate” au suferit
pierderi enorme. Relevant este faptul că S.F. Dobronravov a observat că populația de la munte a fost ferită
de ciumă4. Respectiv, dacă în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Muntenia este atestată o astfel de
situație epidemiologică, deloc nu este exclus faptul că și la mijlocul secolului al XIV-lea, când bântuia
„Moartea neagră” mai în toată Europa, în regiunile muntoase ale spațiului românesc pesta nu s-a răspândit
deloc sau aproape deloc. Mai adăugăm aici că și gradul de împădurire la mijlocul secolului al XIV-lea era
cu mult mai superior celui din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Totodată, N. Vătămanu și G. Brătescu relevă că după „marea epidemie” în țările europene s-au
ridicat monumente, s-au bătut monede și medalii „slăvind presupusele intervenții divine care ar fi curmat
molima”5. Domnul Țării Românești Radu I Basarab (cca 1377-1385) a bătut monede pe care era înfățișat
biblicul „șarpe a lui Moise”, simbolul ciumei6. Argumentul invocat de N. Vătămanu și G. Brătescu este
discutabil. Admițând faptul că Valahia a fost lovită într-o măsură sau alta de „Ciuma Neagră” (1347-1353),
ar fi fost firesc ca monede cu astfel de mesaje să fi fost bătute în timpul domniei lui Basarab I (Vlaicu
[Ivancu] Basarab [~1310 – 1352]) sau a lui Alexandru Basarab (1352-1364), ultimul fiind asociat la domnie
tatălui său Basarab I înainte de anul 1343. Monedele bătute de Radu I Basarab puteau fi dedicate altor valuri
de pestă care s-au repetat cu o intensitate scăzută după „Moartea Neagră” în diferite regiuni ale Europei. În
anul 1356 și următorul Parisul a fost lovit de o epidemie de ciumă bubonică7. Începând cu anul 1360, pe
continentul european au fost constatate noi accese de ciumă, suprapuse „cu epidemiile de gripă, de tifos sau
de tuse convulsivă”8. În Spania epidemia de ciumă a apărut mai târziu în comparație cu Franța și Germania,
dar a dispărut abia în anul 13909. Un val puternic epidemic de ciumă a revenit în Polonia în vara anului
1361. Numai în Cracovia au murit de ciumă circa jumătate din locuitori, inclusiv toți profesorii din
universitatea locală10. În spațiul balcanic este consemnat cazul unui patriarh ecumenic care în 1362 a murit
de ciumă „în timpul unei călătorii solemne în Serbia”11.
Un alt argument, invocat de N. Vătămanu și G. Brătescu, susține că „Ciuma Neagră” a întârziat
zidirea și zugrăvirea Bisericii Domnești de la Argeș, aflată atunci în construcție. O situație similară a fost
în Italia când din cauza epidemiei de ciumă a fost întreruptă construcția catedralei de la Oviedo, fiind

1 И.-А. Поп, И. Болован (координаторы). История Румынии. Москва: Издательство „Весь Мир”, 2005, c. 195.
2 I. Mușlea. Cercetări folclorice în Țara Oașului. În: Anuarul arhivei de folklor. Vol. I. Publicat de Ion Mușlea. Cluj:
„Cartea Românească”, 1932, p. 122.
3 S. F. Dobronravov (1785) a făcut parte din „Înaltul comitet al precurmării molimei și carantinelor” creat de
autoritățile ruse în 1829 la București. În calitate de medic șef. Stepan Dobronravov în perioada anilor 1829-1831 s-a
aflat pe teritoriul românesc, făcând parte din administrația rusă de ocupație. A gestionat activitatea tuturor spitalelor
militare provizorii din Principatele Române și din orașul Silistra.
4 Stepan Fiodorovici Dobronravov. Descrierea Moldovei și Țării Românești în anul 1831, cu adăugarea tabelului
statistic al o<rașului> București. În: Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă (1831-
1840). Vol. III. București: Editura Academiei Române, 2006, p. 45-46.
5 N. Vătămanu, G. Brătescu. O istorie a medicinei. București: Editura Albatros, 1975, p. 194.
6 Ibidem.
7 S. Bernstein, P. Milza. Istoria Europei. Vol. III. State și identități europene (secolul XIV – 1815). Iași: Institutul
European, 1998, p. 72.
8 Ibidem, p. 13.
9 Ibidem.
10 К.Г. Васильев, А.Е. Сегал. История эпидемий в России (Материалы и очерки). Москва: Государственное
издательство медицинской литературы, 1960, с. 30.
11 N. Iorga. Istoria vieții bizantine. Imperiul și civilizația după izvoare. București: Editura Enciclopedică Română,
1974, p. 548.
241
 „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației”,
Volumul X, Partea 2. Cahul: USC, 2023

împiedicată și finisarea catedralei din Siena1.

Jean-Noël Biraben pune la îndoială unele teze expuse de către Nicolae Vătămanu în lucrarea sa
dedicată medicinei vechi românești2. Autorul francez afirmă că nu există nicio dovadă documentară care ar
demonstra faptul că „Ciuma Neagră” ar fi fost răspândită în Valahia, Moldova, Bulgaria, Serbia, Albania
și Ucraina Meridională3. N. Vătămanu admitea faptul că „Ciuma Neagră” din anii 1348-1352 a afectat
ținuturile românești extracarpatice, în acest sens autorul bazându-se pe conceptul lui Pompei Gh. Samarian
care în lucrarea sa fundamentală dedicată manifestărilor ciumei în trecutul românesc scria că „în secolul al
XIV-lea când a bântuit moartea neagră peste toată Europa, de sigur trebuie să fi fost și prin țările noastre,
abia în formație pe acele vremuri”4.
Michaela Spinei sistematizează argumentele aduse de Jean-Noël Biraben, rezumând că autorul
invocă câteva surse „diplomatice certe” care vorbesc despre răspândirea ciumei în vestul Transilvaniei în
anul 1349. Totodată, „între ciuma Iustiniană și ciuma neagră astfel de molime nu au apărut în Europa. Prin
urmare, epidemiile considerate ca datorându-se ciumei semnalate în primele secole ale mileniului al II-lea
în Transilvania și în regiunile învecinate (Rusia, Ungaria, Dalmația), unele numite în izvoare pestilencia,
trebuie puse pe seama altor boli”5.
Epidemia de ciumă putea fi răspândită prin teritoriile țărilor vecine, dar în această privință datele
istorice sunt destul de contradictorii. Astfel, Norman Davies afirmă că „spre deosebire de majoritatea țărilor
europene, Polonia a scăpat de „Moartea Neagră” din 1348 și viața economică nu a fost întreruptă” 6. O
opinie contrară este expusă de Heinrich Haeser7 și reiterată de M.V. Supotnișkii și N.S. Supotnițkaia precum
că Polonia a fost lovită de ciumă în vara anului 13508.
Mugur Andronic în subcapitolul Bucovina și „botezul descălecării” noului stat românesc Moldova
a volumului doi din „Istoria Bucovinei” analizează condițiile „de formare a statului medieval la răsărit de
Carpați”9. În acest context Octavian Liviu Șovan rezumă următoarele: „În opinia autorului, constituirea
statală din spațiul est-carpatic este strâns conexată de emigrările masive de peste munți (din Transilvania)
și de pandemia de ciumă, care a cuprins întreaga Europă și a produs psihoza salvării vieții într-un ținut slab
populat și cu o rețea urbană nedezvoltată, în comparație cu cea transilvăneană”10. Mugur Andronic invocă
argumentul interpretării, în contextul ciumei care bântuia pe continentul european, a gropii „de oseminte
umane calcinate descoperite la Baia, nu departe de biserica de lemn ridicată aici de coloniștii germani pe la
jumătatea secolului XIV. Dar și mormintele pereche din necropola de lângă actuala biserică Bogdana”11.
În contrapunere cu această ipoteză, bazată pe cercetările arheologice efectuate de Lia Bătrâna și
Adrian Bătrâna12, Andrian Andrei Rusu susține „că nu era cazul să se discute despre mortalitatea din vremea
ciumei de la mijlocul veacului al XIV-lea, atât timp cât ea nu are o legătură în numărul de morminte
cercetate și nu ar fi dovedită în Moldova decât prin „hecatomba” de la biserica catolică a Băii – în fapt un
osuar (obișnuit la foarte multe biserici fără vreo relație cu vreo epidemie, cu exemple și la Cisnădie, Tauți

1 N. Vătămanu, G. Brătescu. Op. cit., p. 184.

2 N. Vătămanu. Medicina veche românească. București: Editura Științifică, 1970, 320 p.
3 J.-N. Biraben. Op. cit., p. 118-129.
4 P. Gh. Samarian. Ciuma. Din epidemiologia trecutului românesc. București: Institutul de Arte Grafice E. Mărvăn,
1932, p. 28.
5 M. Spinei. Biraben Jean-Noël, Les hommes et la peste en France et dans les pays européens et méditerranéenes,
Tome I, La peste dans l’histoire, Paris, La Haye, 1975, 455 p. (Recenzie). În: Cercetări istorice, Nr. VIII, Iași, 1977,
p. 595-597.
6 N. Davies. Istoria Poloniei. Terenul de joacă a lui Dumnezeu. Vol. I. De la origini până în 1795. Iași: Polirom, 2014,
p. 105.
7 Г. Гезер. История повальных болезней. Часть 1. Санкт-Петербург: Медицинский департамент Министертва
внутренних Дел, 1867. 27 c.
8 М.В. Супотницкий, Н.С. Супотницкая. Очерки истории чумы. Книга 1. Чума добактериологического
периода. Москва, „Вузовская книга”, 2006, с. 86.
9 M. Andronic. Istoria Bucovinei. II. În epoca marilor migrații si până la încheierea formării Moldovei medievale.
Suceava: Editura Societatea Culturală „Ștefan cel Mare - Bucovina”, 2014, p. 324-376.
10 O. L. Șovan. Mugur Andronic, Istoria Bucovinei, II, În epoca marilor migrații si până la încheierea formării
Moldovei medievale, Ed. Societatea Culturală „Ștefan cel Mare - Bucovina”, Suceava, 2014, 425 p. + 39 pl. a/n + 8
color. ISBN 978- 973-0-18050-3. În: Arheologia Moldovei. Vol. 38, 2015, p. 325.
11 M. Andronic. Op. cit. p. 331.
12 L. Bătrâna, A. Bătrâna. Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuți. Cercetări arheologice și interpretări istorice asupra
începuturilor Țării Moldovei. Piatra Neamț: Editura Constantin Matasă, 2012, p. 44.
242
 „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației”,
Volumul X, Partea 2. Cahul: USC, 2023

etc.)”1.
În pofida faptului că informațiile din sursele istorice nu reflectă o agravare a situației
epidemiologice în spațiul românesc pe durata „Ciumei Negre”, ținem să invocăm câteva reflecții ipotetice
cu invocarea unor argumente istorice și din domenii conexe istoriei:
Relevantă rămâne a fi observația lui Procopius din Caesareea și anume că „molima începea
întotdeauna în zonele de coastă, extinzându-se apoi în interiorul teritoriului”2. Situația dată se va repeta și
în timpul „Morții Negre” când ciuma va lovi cel mai puternic în demnitarii și contribuabilii din orașe, având
un efect mai redus asupra teritoriilor îndepărtate de mare. Ciuma „a făcut mai mult rău Bizanțului centralizat
și monetizat decât rivalilor săi mai primitivi”, astfel mai puțin având de suferit teritoriile mai îndepărtate,
stăpânite de sârbi, bulgari și turci3.
Situația dată a fost atestată și la mijlocul secolului al XIV-lea în Europa de Vest. Respectiv, dacă
ne referim strict la linia de coastă maritimă a Moldovei, atunci unicul centru urban care putea fi lovit de
ciumă era Cetatea Albă, dar și în acest caz lipsesc careva informații scrise care ar confirma această supoziție.
Un detaliu care le scapă multora este faptul că deși în anul 1345 cetatea Caffa a fost „bombardată”
de tătari cu cadavre umane ciumate, molima nu a avut o răspândire contată de atacatori, contribuind totuși
la o rărire drastică a rândurilor apărătorilor. Virgil Ciocîltan4 invocă constatările cercetătorilor W. Heyd5,
R. Grousset6, E. Basso7 că în pofida faptului că hanul Geanibek (cc. 1342-1357) „catapulta cadavre de
ciumați din oastea tătară, bântuită de epidemie, peste zidurile Caffei asediate în 1345” (...) „ciuma a pătruns
venind din Extremul Orient în ulusul giucid abia în 1346/7. Efectele războiului bacteriologic au fost
neașteptate: Caffa a rezistat, dar vasele ancorate în portul ei au transportat, odată cu bolnavii, agenții
patogeni în Egipt și în Europa apuseană, unde au făcut prăpădul cunoscut”8. Deși Caffa a rezistat, totuși
mulți dintre locuitorii ei au fost răpuși de ciumă, iar căderea fortăreței în mâinile tătarilor a fost doar amânată
pentru câțiva ani.
Din experiența epidemiologică a secolelor trecute era cunoscut faptul că orașele suprapopulate
deveneau pradă a epidemiilor de ciumă9. Dar, o astfel de situație de suprapopulare a târgurilor sau orașelor
la mijlocul secolului al XIV-lea nu era caracteristică pentru Valahia și Moldova, majoritatea centrelor
urbane de aici aflându-se într-un proces de constituire.
Cercetătorul V.V. Samarkin avea să remarce că ciuma „cruța pământurile, aflate la depărtare de
cele mai importante căi comerciale”10. În mai multe părți ale lumii, căile principale de răspândire a ciumei
erau comerțul și războaiele, respectiv, pe aceleași căi ciuma și va apărea în secolele ulterioare „Morții
Negre” în spațiul românesc. Dar, situația epidemiologică de la mijlocul secolului al XIV-lea în spațiul
românesc rămâne a fi o necunoscută din perspectiva atestării sau neatestării ciumei, în special a formei ei
bubonice.
Conceptul conform căruia în spațiul românesc nu a pătruns ciuma din cauza izolării geografice și a
impedimentelor de ordin natural (păduri impenetrabile, munți inaccesibili etc) poate fi comparat cu situația
actuală, creată de pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, în condițiile căreia, totuși, au existat
teritorii izolate, în special insule, unde această „ciumă a secolului al XXI-lea” nu a reușit să pătrundă,
relevant fiind exemplul insulelor din oceanul Pacific, precum Nauru, Kiribati și insulele Solomon.
Concluzii: Preocupările științifice ale istoricilor și medicilor, preocupați de trecutul epidemiologic
al spațiului românesc, au vizat o problemă dificilă și controversată în legătură cu misterul pandemiei de

1 A. A. Rusu. Lia Bătrâna, Adrian Bătrâna, Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuți. Cercetări arheologice și interpretări
istorice asupra începuturilor Țării Moldovei, Piatra Neamț, Editura Constantin Matasă, 2012, 519 p. + 16 pl. În:
Annales Universitatis Apulensis Series Historica. Vol. 17, 2013, p. 259.
2 F. F. Cartwright, M. Biddiss. Bolile și istoria. București: Editura ALL, 2008, p. 27.
3 W. Treadgold. O scurtă istorie a Bizanțului. București: Artemis, 2003, p. 240.
4 V. Ciocîltan. De la tătari la otomani: mutații în rețeaua comerțului pontic la mijlocul secolului XIV / Von den Tataren
zu den Osmanen: Verschiebungen im pontischen Handelsnetz um die Mitte des 14. Jahrhunderts. În: Tasin Gemil,
Nagy Pienaru (coord.). Moștenirea istorică a tătarilor. Vol. II. București: Editura Academiei, 2010, p. 100.
5 W. Heyd. Histoire du commerce du Levant au Moyen Âge. Vol. II. Leipzig, 1936, p. 196.
6 R. Grousset. L’Empire des steppes. Attila. Gengis-Khan. Tamerlan. Paris, 1938, p. 483.
7 E. Basso. Genova, un impero sul mare. Cagliari, 1994, p. 98.
8 V. Ciocîltan. Op. cit., p. 100.
9 S. Bernstein, P. Milza. Op. cit., p. 173.
10 Самаркин В.В., «Черная смерть» по данным современной зарубежной литературы. În: „Вестник МГУ.
История”, № 3, 1976, с. 76.
243
 „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației”,
Volumul X, Partea 2. Cahul: USC, 2023

„Ciumă Neagră” (1346-1353) în spațiul românesc. De la primele lucrări publicate de Victor Babeș și
Pompiliu Gh. Samarian și până astăzi, polemicile istoriografice continuă, controversele fiind cauzate de
lipsa unor surse istorice concludente care ar face lumină în această problemă. Totuși, în perspectiva unor
abordări interdisciplinare și pluridisciplinare, bazate pe cercetările arheologice coroborate cu metodologia
antropologiei fizice, în viitorul apropiat ar putea fi prezentate dovezi certe ale impactului „Ciumei Negre”
asupra spațiului românesc.

Bibliografie:
1. Andronic M. Istoria Bucovinei. Vol. II. În epoca marilor migrații si până la încheierea formării
Moldovei medievale. Suceava: Editura Societatea Culturală „Ștefan cel Mare - Bucovina”, 2014, 347
p.
2. Babeș V. Șease conferințe publice ținute la începutul anului 1902. Holera și Ciuma. București:
Tipografia „Gazetei săteanului”, 1902. 33 p.
3. Bătrâna L., Bătrâna A. Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuți. Cercetări arheologice și interpretări
istorice asupra începuturilor Țării Moldovei. Piatra Neamț: Editura Constantin Matasă, 2012. 519 p.
4. Bernstein S., Milza P. Istoria Europei. Vol. III. State și identități europene (secolul XIV – 1815). Iași:
Institutul European, 1998, 416 p.
5. Biraben J.-N. Les hommes et la peste en France et dans les pays européens et méditerranéenes. Tome
I. La peste dans l’histoire. Paris: La Haye, 1975. 455 p.
6. Cartwright F. F., Biddis M. Bolile și istoria. Traducere de Gabriel Tudor. București: Editura ALL, 2008,
311 p.
7. Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă (1831-1840). Vol. III.
București: Editura Academiei, 2006. 1007 p.
8. Ciocîltan V. De la tătari la otomani: mutații în rețeaua comerțului pontic la mijlocul secolului XIV /
Von den Tataren zu den Osmanen: Verschiebungen im pontischen Handelsnetz um die Mitte des 14.
Jahrhunderts. În: Tasin Gemil, Nagy Pienaru (coord.). Moștenirea istorică a tătarilor. Vol. II. București:
Editura Academiei, 2010, p. 97-118.
9. Davies N. Istoria Poloniei. Terenul de joacă a lui Dumnezeu. Vol. I. De la origini până în 1795. Iași:
Polirom, 2014. 488 p.
10. Giurescu C. C. Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi. Ediția a doua, revăzută
și adăugită. București: Editura Ceres, 1976. 392 p.
11. Iftimovici R. Istoria universală a medicinei și farmaciei. București: Editura Academiei Române, 2008.
970 p.
12. Iorga N. Istoria vieții bizantine. Imperiul și civilizația după izvoare. București: Editura Enciclopedică
Română, 1974. 654 p.
13. Laonic Chalcocondil. Expuneri istorice: Creșterea puterii turcești. Căderea Împărăției bizantine și alte
Istorii despre felurite țări și popoare. În românește de Vasile Grecu. București: Editura Academiei,
1958. 355 p.
14. Mușlea I. Cercetări folclorice în Țara Oașului. În: Anuarul arhivei de folklor. Vol. I. Publicat de Ion
Mușlea. Cluj: „Cartea Românească”, 1932, p. 117-240.
15. Rădvan L. Orașele din țările române în Evul Mediu (sfârșitul sec. al XIII-lea – începutul sec. al XVI-
lea). Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2011. 656 p.
16. Rusu A. A. Lia Bătrâna, Adrian Bătrâna, Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuți. Cercetări arheologice
și interpretări istorice asupra începuturilor Țării Moldovei, Piatra Neamț, Editura Constantin Matasă,
2012, 519 p. + 16 pl. În: „Annales Universitatis Apulensis Series Historica”, Vol. 17, 2013, p. 257-264.
17. Samarian P. Gh. Din epidemiologia trecutului românesc: Ciuma. București: Institutul de Arte Grafice
E. Mărvăn, 1932. 654 p.
18. Spinei M. Biraben Jean-Noël, Les hommes et la peste en France et dans les pays européens et
méditerranéenes, Tome I, La peste dans l’histoire, Paris, La Haye, 1975, 455 p. (Recenzie). În: Cercetări
istorice, Nr. VIII, Iași, 1977, p. 595-597.
19. Șovan O. L. Mugur Andronic. Istoria Bucovinei. II. În epoca marilor migrații si până la încheierea
formării Moldovei medievale. Ed. Societatea Culturală „Ștefan cel Mare - Bucovina”. Suceava. 2014,
425 p. + 39 pl. a/n + 8 color, ISBN 978- 973-0-18050-3 (Recenzie). În: Arheologia Moldovei, Vol. 38,
2015, p. 323-325.
20. Treadgold W. O scurtă istorie a Bizanțului. București: Artemis, 2003. 307 p.
244
 „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației”,
Volumul X, Partea 2. Cahul: USC, 2023

21. Vătămanu N. Medicina veche românească. București: Editura Științifică, 1970. 320 p.
22. Vătămanu N., Brătescu G. O istorie a medicinii. București: Editura Albatros, 1975. 352 p.
23. Васильев К.Г., Сегал А.Е. История эпидемий в России (Материалы и очерки). Москва:
Государственное издательство медицинской литературы, 1960. 395 с.
24. Гезер Г. История повальных болезней. Часть 1. Санкт-Петербург: Медицинский департамент
Министертва внутренних Дел, 1867. 27 c.
25. Поп И-А., Болован И. (координаторы). История Румынии. Москва: Издательство „Весь Мир”,
2005, 680 c.
26. Самаркин В.В. «Черная смерть» по данным современной зарубежной литературы. În: Вестник
МГУ. История, № 3, 1976, с. 69-80.
27. Супотницкий М.В., Супотницкая Н.С. Очерки истории чумы. Книга 1. Чума
добактериологического периода. Москва, „Вузовская книга”, 2006, 466 с.

245