Ui, ui, ui, pe Călmățui!

Un articol de: Ștefan Mitroi - 12 Aprilie 2024

Veniră?, întreba bunica Tudora, care le auzea zborul de departe, cu mult înainte de a ajunge la
cuiburi. Abia după două-trei zile le vedeam plutind pe deasupra satului. Numai eu, însă.
Bunica, nu. Orbise de câțiva ani. Dar deslușea cu auzul ce nu mai putea zări cu ochii. Îți
spunea cu cea mai mare precizie când au intrat berzele în sat. Cu toate astea, întreba de fiecare
dată dacă au venit.

Știi bine că da, mă grăbeam să-i răspund. De unde știi tu că știu?, zicea ea, trăgând cu urechea
la tot ce se întâmpla în jur.

Și se întâmpla că tocmai trecea o barză pe deasupra, în timp ce pe drum se întâmpla să treacă

un om. Cunoștea și berzele, și oamenii după mers. Se interesa însă doar de primele. De cuc nu
întreba niciodată, deși venise și el. Poate unde îl auzise deja cântând. Cucului nu-i ajungea
niciodată cântecul lui. Intrase și intra mereu și-n cântecele oamenilor.

De ce nu exista nici un cântec despre berze, nu știu. Nu știa nici bunica. Credeam, și mai cred
și azi, că berzele merită, poate mai mult decât cucul, un cântec, unul măcar, numai al lor. Vara
trecută, am descoperit cu bucurie că există totuși un astfel de cântec, chiar în județul meu
natal, într-un sat din apropierea Dunării, un cântec venit din vechime până în zilele noastre, în
care e vorba de tatăl viitorilor pui de barză, adică de bărzoi, ce nu mai este primit de soață în
cuibul conjugal, și atunci el încearcă să se amestece printre oameni. Chiar să fie asemenea
lor. Doar că... Ui, ui, ui, pe Călmățui, ne spune cântecul cu pricina, Unde scoate barza
pui/ Și bărzoiul n-are loc/ Și-a venit la noi la foc/ Și-l legăm cu betele/ Să nu pupe fetele.
M-am înveselit ascultându-l. Nu cumva bunica mă întreba despre berze cu gândul la
vremea când era ea însăși fată?

Cântecul despre bărzoi plecase, pesemne, de la noi din sat, odată cu anii tinereții sale. Doar
că, spre deosebire de aceștia, nu s-a dus prea departe. S-a așezat într-un alt sat din Teleorman,
unde trăiește și acum. În memoria localnicilor, precum cea a scriitorului Iancu Bâță, fără de
care n-aș fi aflat probabil de existența lui niciodată. L-or fi știind oare și berzele? Tind să cred
că da. Altminteri, de unde ar fi putut afla despre năzbâtiile partenerilor de viață, trântindu-le,
unele dintre ele, ușa cuibului în nas?