Enigma Otiliei (1938)

de George Călinescu

Gen: epic
Specie: roman realist de natură balzaciană
ROMANUL este o specie a genului epic, de dimensiuni mari, care implică un număr relativ
mare de personaje, implicate într-o acţiune bine definită, organizată de obicei pe mai multe
planuri. Romanul românesc interbelic este la graniţa dintre romanul tradiţional, impregnant de
sociologie, şi romanul modern, influenţat de şcolile străine, urmărind surprinderea eului uman,
al individului în mişcările sale sufleteşti, independente de convenţiile grupului din care face
parte. „Enigma Otiliei” este un roman obiectiv, realist.

Temă: povestea unei moşteniri

Problematică: egoismul lui Costache Giurgiuveanu se confrunta cu egoismul moştenitorilor

săi, iar lumea burgheză animată de ambiţii economice ascunde înlăuntrul ei germenii unei iubiri
curate, aceea dintre Felix şi Otilia. Societatea românească de la începutul secolului al XX-lea
este una conflictuală, pestriţă şi confuză, cu valori răsturnate, cu sacrificii sufleteşti nenumărate.

Subiect:
Felix Sima, adolescent orfan pasionat de biologie, vine în Bucureşti pentru a urma
cursurile Universităţii de Medicină. E găzduit de unchiul său, Costache Giurgiuveanu, un avar
măcinat de egoism şi de dragoste pentru fiica sa adoptivă, Otilia. Ajuns în casa absurdă, care
îmbină rafinamentul cu degradarea, adolescentul va observa lupta rapace pentru avere ce se dă
în clanul Tulea. Conflictul principal în acest mediu este reprezentant de pretenţiile fiecăruia la
banii strânşi de moş Costache. Otilia Mărculescu, femeia-copil, ba luminoasă, ba plictisită,
reprezintă o rivală serioasă pentru clanul Tulea, de aici şi multitudinea de zvonuri născocite pe
seama ei. Felix se îndrăgosteşte de Otilia, dar ea îl părăseşte fără prea multe explicaţii,
considerându-se o piedică în calea împlinirii lui profesionale. Fuge cu maturul Pascalopol, un
moşier bogat şi sensibil, care îi asigură fetei un trai luxos.
Ulterior, şi el va fi părăsit de Otilia în favoarea unui conte exotic, argentinian. Felix
ajunge un medic faimos, căsătorit cu o femeie bogată, aşadar căsătorit confortabil, în spiritul
convenienţelor, trist şi ocupat, cu amintirea iubirii dintâi, cu amintirea unui chip frumos care s-a
transformat peste ani întro faţă ştearsă.

Idee centrală: Burghezia, în plină ascensiune la începutul secolului XX, îşi dovedeşte
goliciunea sufletească, plasând banii înaintea oricărei alte valori.

Idei principale şi secvenţe: Romanul e alcătuit din 20 de capitole, care surprind chipuri,
automatisme, gesturi precipitate, toate subliniind grotescul intereselor financiare, manifestate
într-o lume unde banul devine principiul director.
Conflict: Conflictul erotic dintre Felix şi Pascalopol
Conflictul financiar dintre Otilia şi clanul Tulea
Conflictul financiar dintre clanul Tulea şi avocatul fără clienţi,
Stănică Raţiu

Personaje:
Personaj eponim – Otilia Mărculescu
Felix Sima
Costache Giurgiuveanu
Aglae
Aurica
Titi
Olimpia şi Stănică Raţiu
Pascalopol

Moduri de expunere dominante: naraţiunea

Particularităţi:
„Enigma Otiliei” este un roman realist cu elemente moderne, fapt
dovedit de: a. atitudinea critică faţă de moravurile societăţii româneşti la
începutul secolului XX;
b. motivul paternităţii şi al moştenirii;
c. structura romanului;
d. specificul secvenţelor descriptive (observaţia, detaliul semnificativ, rolul vestimentaţiei în
conturarea personajului, rolul cadrului în caracterizarea unui personaj);
e. realizarea unor tipologii (Otilia – cocheta, Stănică – parvenitul; Costache – avarul, Olimpia –
placida; Aglae – „baba absolută”, Aurica – fata bătrână, doctorul Vasiliad – impostorul cu
diplomă); f. veridicitatea, stilul obiectiv de narare (narare la persoana a III-a);
g. spirit critic şi polemic;
h. ambiguitatea personajelor garantată de tehnica reflectării poliedrice;
i. interesul pentru elemente psihice deviante;
j. tehnici moderne de caracterizare – comportamentismul, reflectare poliedrică.
Otilia este un personaj ambiguu, parţial încadrabil în tipologia cochetei. Ea, prin tehnica
pluriperspectivismului, devine o „enigmă”, un personaj cu mai multe chipuri, în funcţie de
relaţia cu fiecare personaj în parte.
Personajul care intuieşte enigma Otiliei, cheia psihicului ei, este prietenul de facultate al lui
Felix, Weissmann: „Orice femeie care iubeşte un bărbat fuge de el, ca să rămână în amintirea lui
ca o apariţie luminoasă. Domnişoara Otilia trebuie să fie o fată inteligentă. După câte mi-ai spus,
înţeleg că te iubeşte.”
Otilia
-O dezmăţată - Aglae
- Temperament de artistă - Pascalopol
- O fată deşteaptă, cu spirit practic - Stănică
- Fata exuberantă, superioară, admirabilă – Felix- Fetiţa cuminte şi iubitoare – moş Costache

Citate relevante:
Caracterizarea Otiliei prin surprinderea gândurilor lui Felix: „îl surprinsese de la
început şi n-ar fi putut spune ce sentiment nutrea faţă de dânsa, simţea doar că are încredere în
ea. Fata părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii
foarte albaştri, arăta foarte copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. Însă în trupul
subţiratic, cu oase delicate ca de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a
Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie.”
Opinia Otiliei despre feminitate: „...pentru o fată, reuşita în viaţă nu e o chestiune de
studiu şi de energie. Rostul femeii este să placă, în afară de asta nu poate fi fericire.”
Casa din strada Antim: „ceea ce ar fi surprins aici ochiul unui estet era intenţia de a
executa grandiosul clasic în materiale atât de nepotrivite.” Aprecieri critice:
Nicolae Manolescu: [„Enigma Otiliei”] „este un roman de critic, în care realismul,
balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic.”