Stratul de ozon și bolile dermatologice

A efectuat:Palamari Daniela,studenta an.III gr.IV TPCM

Stratul de ozon este zona stratosferei terestre care este alcătuită în mare parte din ozon. Acest
strat conține 90% din ozonul care se găsește în atmosferă și absoarbe 97%-99% din radiațiile
ultraviolete de frecvență înaltă. Stratul de ozon se întinde de la circa 15 km la aproximativ 40 km
altitudine.
Ozonul face parte dintre gazele care compun atmosfera : el ia naștere din oxigen, prin reacții
fotochimice provocate de radiațiile solare. Pământul este înconjurat de un strat de ozon situat la
o altitudine foarte mare. Acest strat filtrează aproximativ două treimi din razele ultraviolete (UV)
emise de Soare. Dacă toate razele ar ajunge pe Pământ, ar fi dăunătoare vieții de pe planetă.
Stratul de ozon este situat în stratosferă, însă cel mai concentrat fiind la 20–25 km. Practic, este
vorba de aer ozonat și nu de ozon pur, având un număr mai mare de molecule de ozon în
compoziție decât aerul obișnuit (care conține mai ales azot și oxigen).
În stratul de ozon are loc o transformare continuă între diferitele forme de oxigen. Moleculele
obișnuite de oxigen, O2, scindează în atomi de oxigen, O. Aceștia se unesc cu moleculele de
oxigen formând ozonul, O3. În timp, ozonul se descompune din nou în oxigen normal O2 și atomi
singulari de oxigen, O.
Proprietăți fizice
În stare gazoasă, ozonul are o culoare albăstruie, absoarbe în domeniul U.V. la 245nm.
Are punctul de fierbere –112,5°C, punctul de topire, -192,5°C. Este puţin solubil în apă, dar mai
solubil decât oxigenul în schimb, este solubil în unii compuşi organici, în general în cei
neinflamabili cum este freonul, CF2Cl2.
O3 are miros caracteristic de usturoi; chiar în concentraţii mici este toxic, în stare lichidă
explodează foarte uşor iar în stare solidă la simpla atingere.
Stare naturală
Ozonul se formează fotochimic în starturile superioare ale atmosferei prin absorbţia de
către oxigen a luminii cu λ=185nm, sau mai mică. Ozonul există în atmosferă în cantitate mică.
fiind prezent în atmosfera în concentraţie de cca. 0,04 ppm . Acesta se găseşte cca. 90% în
stratosferă şi cca. 10% în troposferă.
Deşi mică, această cantitate de ozon are un rol important din punct de vedere
meteorologic şi climateric.
Reacţii de formare
În stratul de ozon are loc o transformare continuă între diferitele forme de oxigen.
Moleculele obișnuite de oxigen, O2, scindează în atomi de oxigen, O. Aceștia se unesc cu
moleculele de oxigen formând ozonul, O3. În timp, ozonul se descompune din nou în oxigen
normal O2 și atomi singulari de oxigen, O.
O3 se obţine în cantităţii mici în toate procedele chimice în care se obţine oxigen atomic:
descărcări electrice în aer sau oxigen
 iradierea aerului sau oxigenului cu radiaţii ultraviolet

 disocierea termică a oxigenului molecular şi răcirea lui bruscă

 în procesele electrochimice în care rezultă oxigen anodic

 în reacţiile chimice în care se obţine oxigen în stare născândă.

 1) Formarea ozonului din oxigen molecular. Prin încălzirea oxigenului la temperatură ridicată,
acesta disociază în atomi după reacţia:
O2 + Energie → 2O care reacţionează cu O2 dând ozon: 2O2+2O – 2O3 → 3O2.

2) În toate procesele fizice sau chimice, în care iau naştere atomi liberi de oxigen se formează şi
ozon: O2 + O → O3.
a) Iradierea cu radiaţie ultravioletă (l = 135-185 nm ) a oxigenului molecular – acţiune
fotochimică
b) Încălzirea oxigenului molecular la 150°C
c) Descărcări electrice în oxigen pur sau în aer
d) În procesele electrolitice, cum este de exemplu electroliza la temperatură joasă cu electrozi
inerţi, cu o mare densitate de curent la anod, a acizilor: HF, H2SO4, HClO4.
e) În reacţiile în care se formează atomi liberi de oxigen, o mică parte din aceştia se transformă
în ozon, ex. descompunerea peroxidului de hidrogen la temperaturi joase:
 H202 → H20 + [O] ,
 [O] + O2 → O3

Întotdeauna, cantitatea de ozon O 3, respectiv concentraţia în volume este mică deoarece O 3 este
instabil şi trece în oxigen molecular, O2.Practic, ozonul în concentraţie mai mare se obţine prin
descărcări electrice în atmosferă de oxigen.
Din amestecul O2 + O3, se separă O3 curat prin lichefiere cu aer lichid pe baza densităţii mai mari
a O3 lichid decât a O2 lichid.
Structura ozonului

Structura moleculei de ozon a fost stabilită prin metoda difracţiei electronilor şi prin
metoda microundelor.
Proprietăţi chimice

Principala proprietate chimică a ozonului o reprezintă marea lui capacitate de oxidare.

Ozonul reacţionează în trei tipuri de reacţii chimice: ca oxidant, ozonizant şi catalizator.
Caracterul oxidant. Ozonul este unul din cei mai puternici agenţi oxidanţi, poate reacţiona numai
un atom de oxigen sau cu întreaga moleculă.
– Ozonul reacţionează cu unele nemetale cum sunt: H2, Cl2, I2, S, P, As, chiar la rece dând
compuşi oxigenaţi:
– Ozonul umed atacă toate metalele cu excepţia celor din mina de platină – Pt, Pd, Ir,
transformându-le în oxizi: Mg+O3 -> MgO + O2– Ozonul oxidează oxizii inferiori la oxizi
superiori:
– Acizii oxigenaţi inferiori, respectiv, HNO 2 şi H2SO3 sunt oxidaţi la acizi superiori, iar sărurile
acestora sunt oxidate la azotaţi, respectiv sulfaţi.
 Procesele chimice din stratosferă

La înălţimea de 30-50 km – Stratosferă , interacţiunea oxigenului atomic cu O2 duce la

formarea ozonului:
O + O2→ O3*
Formarea moleculei stabile de O3 are loc doar în urma reacţiei cu o a treia particulă M cu
dispersarea termică a excitaţiei:
O3* + M →O3 + M* - ΔH
Dispersarea termică a energiei are loc în urma reacţiei:
O + O3 → 2 O2 - ΔH
La micşorarea concentraţiei de O3 din stratosferă contribuie şi absorbţia luminii solare cu
lungime de 310nm:
O3 + hν (310 nm) (1 Δ) O2 + O(1D)
Molecula singletă (spin zero, diamagnită) de (1 Δ) O2nu are capacitate de reacţie prea înaltă; cel
mai intens ea reacţionează cu ozonul:
O2 (1Δ) + O3 → 2 O2 + O
Procesul ciclic de formare şi descompunere a ozonului după reacţiile anterioare alcătuieşte ciclul
Cempen:

O2 + hn → O + O
O + O2 + M → O3 + M – 107 kJ/mol
O + O3 → O2 + O2- 391 kJ/mol
O3 + hn' → O2+ O

● Suma acestor procese duce la ciclul “nul”:

hn + hn ‘ → căldură (- 498 kJ/mol)

● Concentraţia reală de O3 din stratosferă este mai scăzută decât ceea care rezultă din ciclul
Cempen – diferenţa se explică prin prezenţa în startosferă a unor catalizatori care descompun
ozonul.
Ozonul în atmosferă
 Ozonul absoarbe radiatia ultravioleta cu lungimi de unda intre 290 si 320 nm.
 Aceste lungimi de unde sunt daunatoare vietii deoarece ele pot fi absorbite de acidul
nucleic din celule.
 Penetrarea excesiva a radiatiei ultraviolete spre suprafata planetei ar distruge vegetatia si
ar avea urmari ecologice grave.
 Mari cantitati de radiatii ultraviolete ar duce la efecte biologice negative cum ar fi
cresterea cazurilor de cancer.
 Ozonul joaca un rol major in reglarea regimului termic din stratosfera, din moment ce
volumul de vapori de apa din strat este foarte redus.
 Temperatura creste odata cu concentratia ozonului.
 Aproximativ 90% din ozonul din atmosfera se gaseste in stratosfera.

Stratul de ozon din stratosferă ne protejează reținînd razele ultraviolete ale soarelui.

În primul rând compuşii organici halogenaţi folosiţi ca agenţi refrigerenţi şi în spray-urile

cu aerosoli unii compuşi organici volatili (COV), freonii – reprezintă derivaţi halogenaţi ai
hidrocarburilor saturate utilizaţi în producerea frigului artificial (instalaţii casnice, comerciale
şi industriale) sau ca agenţi de propulsare în industria cosmetica si farmaceutica. După
eliberarea în atmosferă, aceste chimicale sunt descompuse de lumina solară, clorul
reacţionând şi distrugând moleculele de ozon – pana la 100.000 de molecule de ozon pot fi
distruse de o singura moleculă de cloro – fluoro – carbură.
Deoarece în zilele noastre a crescut foarte mult folosirea hidrocarburilor
clorinate ,fluorinate în flacoane cu aerosoli ,frigidere ,detergenți și polestiroli ,aceste gaze au
ajuns în aer în cantități mai mari decat cele care ar putea fi suportate de atmosferă.Pe masură
ce se ridica ,se descompun ,formîndu-se cloridioni ,care ataca și distrug stratul de ozon astfel
crește expunerea la radiații ultraviolete care pe lînga puținele efecte pozitive prezintă
multitudini de efecte negative,cum ar fi:
 arsurile solare
 reacțiile (dermatitele) fotosenzitive
 leziuni precanceroase
 leziuni canceroase
 fotokeratoconjunctivita
 cataracta
În funcție de efectele biologice pe care le determină, spectrul UV este împarțit astfel:
 Radiația UV A: 315 – 400 nm, ajunge în totalitate la suprafața Pămîntului. Are rol de
bronzare,dar poate duce la scăderea imunității, determină efecte biologice prin
acțiune asupra ADN-ului prin mecanisme indirecte, efecte asupra tegumentelor și
ochilor și favorizeazî îmbătrînirea prematura a pielii.
 Radiația UV B: 280 – 315 nm, este parțial reținută de stratul de ozon. Are rol în
activarea provitaminei D, în vitamina D,dar poate duce la degradarea pielii - arsuri,
mutații genetice și carcinogeneza.
 Radiația UV C: 100 – 280 nm, este absorbită în mare parte de stratul de ozon al
atmosferei. Are cea mai mare energie dintre cele trei tipuri de radiații UV.
MANIFESTĂRI DERMATOLOGICE
Dermatita solară secundară este declanșată secundar de expunerea la ultraviolete și se
datorează existenței unor substanțe chimice aplicate pe piele sau ingerate care
reacționeaza la soare. Acestea se regasesc în diverse creme, parfumuri, produse
cosmetice, medicamente, antibiotice, tetracicline, sulfamide, medicamente pentru tratarea
bolilor psihice, a hipertensiunii și în anticonceptionale.
Arsura solară are manifestări cutanate asemanatoare,dar dispare dupa cîteva săptamîni și
poate lăsa cicatrici inestetice.
Dermatita actinica cronica. Reprezintă un eritem difuz, de culoare închisa pe
tegumentele expuse, cu evolutie spre atrofia pielii. Pe acest fond atrofic apar pete
pigmentare care se acopera cu scoame și hipercheratoza, formațiuni verucoase, cu
teleangectazii. Alte leziuni precanceroase sunt nevii pigmentari sau alunițele care în cazul
modificării formei, dimensiunii sau culorii reprezintă un semnal de alarma privind
apariția melanomului malign.
Cancerul cutanat apare mai frecvent la cei cu leziuni precanceroase (xeroderma
pigmentosum - cu afectare genetica) deoarece rad.UV pot determina mutații genetice
(ADN) sau modularea raspunsului imun prin alterari biologice ce determina suprimarea
raspunsului imun.
Melanomul malign. Persoanele cu o susceptibilitate mai mare de a dezvolta melanomul
malign sunt cei cu afecțiuni genetice, piele albă cu dificultate la bronzat, numeroase
alunițe și veruci, fragilitate cutanată la traumatisme termice. Semnalul de alarma in ceea
ce priveste aparitia melanomului este modificarea dimensiunii, formei sau culorii unei
alunițe ori a unei tumori.
 Concluzii:

Deci,ozonul “bun”- se află în mod natural în stratosferă unde formează un strat protector
împotriva razelor UV B solare. Acest ozon benefic datorită emanațiilor de chimicale antropogene
se afla într-un permanent proces de degradare.
Ozonul „rău” - se afla în atmosfera terestră joasa numita troposfera și este rezultat al reacțiilor
chimice, în prezenta luminii solare, dintre diferiți poluanți proveniți de la
mașini,uzine,termocentrale,rafinării, etc.
Astfel omul e cel care prin acțiunile sale provoacă radițiile ultraviolete care sînt daunătore
organismului.
Pentru a fi mai puțin expuși la radiații ultraviolete e necesar de a ne proteja astfel:folosire
cremelor antisolare pe timp de caniculă,folosirea ochelarilor de soare,acoperirea corpului și
evitarea bronzului artificial.
 Bibliografie:

1. Manual de lucrări practice de chimie anorganică-metaloizi, de acad. prof. Raluca Ripan,

Editura de stat didactică și pedagogică, București, 1961, pp.182

2. Chemistry and Medical Debate: Van Helmont to Boerhaave, de Allen G. Debus, pagina 217

3. www.wikipedia.org

4.www.sciencelearn.org

5.www.cancer.org

6.www.nasa.gov