MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE CHIMIE ŞI TEHNOLOGIE CHIMICĂ
DEPARTAMENTUL CHIMIE INDUSTRIALĂ ȘI ECOLOGICĂ
”ACADEMICIAN GHEORGHE DUCA ”

TEHNOLOGIA CHIMICĂ ORGANICĂ

REFERAT:

ANTIBIOTICE SEMISINTETICE. TETRACICLINELE: STRUCTURA,OBTINERE

SI MECANISM DE ACTIUNE

AUTOR
Pașcovschi Marcela
Anul 3 ,Grupa TPCM

CHIȘINĂU 2022
Cuprins
Farmacocinetica..............................................................................................................................6
Bibliografie..........................................................................................................................................12
INTRODUCERE

Descoperirea şi introducerea antibioticelor în secolul XX au revoluţionat medicina în multe

privinţe şi au salvat nenumărate vieţi, ceea ce a reprezentat un punct de cotitură în istoria
omenirii. Antibioticele rămân unul dintre cele mai importante instrumente farmacologice
pentru controlul bolilor infecţioase. De asemenea, antibioticele sunt utilizate pe scară largă,
ca agenţi terapeutici sau profilactici, în practicile agricole. Din nefericire, utilizarea acestor
medicamente minunate a fost însoţită de apariţia rapidă a tulpinilor bacteriene rezistente şi de
erodarea utilităţii clinice.
Rezistenţa antimicrobiană este una dintre cele mai grave ameninţări la adresa sănătăţii
umane, unii agenţi patogeni devenind rezistenţi la mai multe clase de antibiotice (multidrug
resistant = MDR). În momentul actual se exprimă marea îngrijorare a revenirii la epoca
preantibiotică. În SUA, CDC estimează că aproximativ două milioane de persoane sunt
infectate cu bacterii care nu pot fi tratate cu antibiotice şi cel puţin 23 000 de persoane mor
anual din cauza acestor infecţii(1). Pe tot globul se înregistrează acum aproximativ 700 000
de decese în fiecare an cauzate de infecţii cu aceşti microbi rezistenţi la antibiotice. Potrivit
unui studiu riguros comandat de guvernul britanic, această cifră ar putea creşte la 10
milioane, depăşind la nivel mondial chiar şi decesele cauzate de cancer.
Nevoia de noi terapii cu antibiotice este acută şi creşte în mare parte din cauza apariţiei
agenţilor patogeni rezistenţi la medicamente. Sunt enumerate în secvenţele genomului
bacterian peste 20 000 de gene de rezistenţă (gene r), de aproape 400 de tipuri diferite.
Dovezile susţin existenţa unui rezistom bacterian mare (totalitatea genelor de rezistenţă şi a
precursorilor lor atât în bacteriile patogene, cât şi în cele nepatogene)(2). Indiferent de
originea lor, genele de rezistenţă se pot deplasa rapid prin populaţiile bacteriene şi pot apărea
în bacteriile patogene. Înţelegerea proceselor care contribuie la evoluţia şi selectarea
rezistenţei este esenţială pentru gestionarea stocurilor actuale de antibiotice şi pentru
dezvoltarea unora noi.
Această problemă serioasă este recunoscută pe plan internaţional. În ciuda numeroaselor
rapoarte şi recomandări emise de diversele agenţii internaţionale şi naţionale, dezvoltarea
rezistenţei la antibiotice continuă. Se impun o serie de acţiuni agresive pentru a împiedica
apariţia de noi rezistenţe şi pentru a preveni răspândirea rezistenţelor deja existente.
ISTORIC
Tetraciclinele sunt antibiotice bacteriostatice cu spectru larg. Folosirea lor este actualmente
limitata din cauza frecventei relativ mari a tulpinelor bacteriene rezistente la tetracicline.

Teraciclinele sunt antibiotice produse de diferiti Srteptomices. Ele cuprind in structura un

nucleu policiclic naftacencarboxamidic. Au actiune bacteriostatica fata de un numar mare de
microorganisme patogene. Primele antibiotice din aceasta grupa -clortetraciclina,
oxitetraciclina, tetraciclina demeclociclina - le-au urmat tetraciclinele din a doua generatie -
doxiciclina si minociclina care prezinta unele avantaje terapeutice.Tetraciclinele sunt pulberi
cristaline, de culoare galbena, inodore, cu gust amar, sensibile la lumina si caldura. In conditii
corespunzatoare, se mentin nealterate 4-5 ani. Tetraciclinele nu sunt influentate de sucurile
digestive si flora intestinala.

Cea mai stabila si rezistenta dintre medicamentele acestui grup este tetraciclina propriu-zisa.
Tetraciclinele in general sunt instabile in prezenta ionilor metalelor grele.Intre structura
chimica si efectul farmacodinamic exista o stransa legatura. S-a demonstrar ca actiunea
antibacteriana este in directa corelatie cu gruparile fenol-oxo a partii infgerioare a celor patru
cicluri. Modificarea acestot grupuri duce la disparitia efectelor. Acest fapt a fost explicat prin
rolul chelator al acestor grupari.Tetraciclinele au actiune aproape exclusic bacteriostatica
actionand prin chelarea cationilor metalelor bivalente, cu inhibitia ulterioara a unoe sisteme
enzimatice bacteriene. La nivelul ribozomilor bacterieni este inhibata selectiv legatura dintre
aminoacizi si ARN avand drept consecinta blocarea sintezei proteice.

Istoria tetraciclinelor implică contribuțiile colective ale mii de cercetători dedicați, oameni de
știință, clinicieni și directori de afaceri. Tetraciclinele au fost descoperite în anii 1940,
raportate pentru prima dată în literatura științifică în 1948 și au prezentat activitate împotriva
unei game largi de microorganisme. Primii membri ai grupului de tetraciclină care au fost
descriși au fost clortetraciclina și oxitetraciclina. Clortetraciclină (Aureomicina) a fost
descoperită pentru prima dată ca obiect obișnuit în 1945 și inițial aprobată în 1948 de
Benjamin Minge Duggar, un profesor emerit de botanică în vârstă de 73 de ani, angajat de
laboratoarele americane Cyanamid - Lederle, sub conducerea Yellapragada Subbarow.
Duggar a derivat substanța dintr-o probă de sol din Missouri, denumită bacterie de culoare
aurie, asemănătoare ciupercilor, care locuiește în sol Streptomyces aureofaciens.Aproape în
același timp în care Lederle a descoperit aureomicina, Pfizer scotocea globul după noi
antibiotice. Probele de sol au fost colectate din jungle, deșerturi, vârfuri ale muntilor și
oceane. Dar în cele din urmă Oxitetraciclina (teramicina) a fost izolată în 1949 de Alexander
Finlay dintr-o probă de sol colectată pe terenul unei fabrici din Terre Haute, Indiana. A
provenit dintr-o bacterie similară din sol, numită Streptomyces rimosus.De la început,
teramicina a fost o moleculă înconjurată de controverse. A făcut obiectul primei campanii de
marketing în masă a unei companii farmaceutice moderne. Pfizer a promovat medicamentul
puternic în jurnalele medicale, cheltuind în cele din urmă de două ori mai mult pentru
marketing decât pentru a descoperi și dezvolta teramicina. Totuși, s-a întors Pfizer, apoi o
companie mică, într-un gigant farmaceutic.Pfizer grupul, condus de Francis A. Hochstein, în
colaborare liberă cu Robert Burns Woodward, a determinat structura oxitetraciclină,
permițându-i lui Lloyd H. Conover să producă cu succes tetraciclină ca produs sintetic.În
1955, Conover a descoperit că hidrogenoliza aureomicinei dă un produs deschloro care este la
fel de activ ca produsul original. Acest lucru a dovedit pentru prima dată că antibioticele
modificate chimic ar putea avea activitate biologică. În câțiva ani, o serie de tetracicline
semisintetice intraseră pe piață, iar acum majoritatea descoperirilor de antibiotice sunt
derivate active noi ale compușilor mai vechi.Alte tetracicline au fost identificate ulterior, fie
ca molecule naturale, de exemplu, tetraciclină de la S. aureofaciens, S. rimosus și S.
viridofaciens și dimetil-clortetraciclină de la S. aureofaciens, sau ca produse de abordări
semisintetice, de exemplu, metaciclină, doxiciclină, și minociclina.Cercetări efectuate de
antropolog George J. Armelagos și echipa sa la Universitatea Emory a arătat că străvechi
Nubieni din post-Meroitic perioada (în jurul anului 350 d.Hr.) a avut depozite de tetraciclină
în oasele lor, detectabile prin analize ale secțiunilor transversale ultraviolet lumină -
depozitele sunt fluorescente, la fel ca și cele moderne. Armelagos a sugerat că acest lucru se
datorează ingestiei localului bere veche (la fel ca berea egipteană, fabricate din boabe
depozitate contaminate.

Dezvoltare

Tetraciclinele au fost remarcate pentru activitatea lor antibacteriană cu spectru larg și au fost
comercializate cu succes clinic începând cu sfârșitul anilor 1940 până la începutul anilor
1950. Analogii semisintetici din a doua generație și compușii mai recenți din a treia generație
arată evoluția continuă a platformei tetraciclinei către derivați cu potență crescută, precum și
eficacitatea împotriva bacteriilor rezistente la tetraciclină, cu proprietăți farmacocinetice și
chimice îmbunătățite.La scurt timp după introducerea terapiei cu tetraciclină, a fost identificat
primul agent patogen bacterian rezistent la tetraciclină. De atunci, agenții patogeni bacterieni
rezistenți la tetraciclină au continuat să fie identificați, limitând eficacitatea tetraciclinei în
tratamentul bolilor bacteriene.

Glicilciclinele și fluorociclinele sunt noi clase de antibiotice derivate din tetraciclină. Acești
analogi ai tetraciclinei sunt proiectați special pentru a depăși două mecanisme comune de
rezistență la tetraciclină, și anume rezistența mediată de pompele de eflux dobândite și / sau
protecția ribozomală. tigeciclina, primul membru al unui nou subgrup de tetracicline numit
glicilcicline, a fost introdus pentru a trata infecțiile rezistente la alți antimicrobieni.Deși este
legat structural de minociclina, modificări ale moleculei au dus la spectrul său extins de
activitate și la scăderea susceptibilității la dezvoltarea rezistenței în comparație cu alte
antibiotice tetraciclinice. Ca minociclina, tigeciclina se leagă de ribozomul bacterian 30S,
blocând intrarea ARN-ului de transfer. Acest lucru previne în cele din urmă sinteza
proteinelor și astfel inhibă creșterea bacteriană. Cu toate acestea, adăugarea unei grupări N,
N, -dimetilglicilamido la poziția 9 a moleculei de minociclină crește afinitatea tigeciclina
pentru ținta ribozomală de până la 5 ori în comparație cu minociclina sau tetraciclină. Acest
lucru permite un spectru extins de activitate și o susceptibilitate scăzută la dezvoltarea
rezistenței. In timp ce tigeciclina a fost prima tetraciclină aprobată în peste 20 de ani, alte
versiuni mai noi de tetracicline sunt în prezent în studii clinice la om.

Farmacocinetica
Administrata per os, absorbtia este partiala, o cantitate din medicament ramanand si la nivelul
intestinului. Absorbtia este diminuata de lactate si substante care contin calciu. Absorbtia
digestiva a tetraciclinelor este in general buna desi incompleta. Totusi, realizeaza concentratii
sanguine eficiente. Cresterea dozelor de tetracicline, nu este urmata de o crestere
proportionala a absorbtiei in sange, in schimb cresc concentratiile intestinale. Absorbtia
tetraciclinelor este influentata de prezenta ionilor mecanici in lumenul intestinal. Absorbtia
lor este scazuta in caz de hipoaciditate gastrica si in prezenta alimentelor, mai ales a
produselor lactate si a substantelor ce contin cationi bivalenti si trivalenti cu care formeaza
chelati neabsorbabili.

Administrarea concomitenta de tetracicline cu substante absorbante, rasini schimbatoare de

ioni sau aubstante bogate in calciu, fier, bismut ( carbonat bazic de bismut ), aluminiu
( hidroxid de aluminiu ) , inclusiv calciu din lapte duce la formarea unor complexe greu
absorbabile. In schimb, administrarea de acid citric, metafosfat de sodiu, sorbitol, manitol,
glucozamina, prin competitie cu tetraciclinele pentru ionii bivalenti, cresc procentul de
tetracicline absorbite.

Absorbtia rectala a tetraciclinelor este redusa. Injectarea pe cale i.v.realizeaza rapid

concentratii inalte. Nu se aplica pe seroase si nu se administreaza sub forma de aerosoli, fiind
iritante. Sunt bine suportate in aplicatii pe tegumente, cea mai putin sensibilizanta fiind
clortetraciclina.

Ajunse in sange tetraciclinele formeaza in procente variabile ( 40 - 80 % ), complexe cu

proteinele plasmatice. Concentratia sanghina dupa administrarea orala este in functie de
substanta, a dozei egale prezentand ordinea descrescanda: tetraciclina > oxitetraciclina >
clortetraciclina. Dintre preparatele de semisinteza dimetilclortetraciclina are un timp de
injumatatire 44 % mai lung decat al tetraciclinei, nivelul sanguin este ridicat si efectul
bacteriostatic se mentine cel putin 48 ore. Difuziunea tetraciclinelor este buna si rapida insa
inegala la nivelul tesuturilor. Im bila se constata o concentartie de 10 ori mai mare dacat
nivelul sanguin. O parte din substanta activa ajunsa in bila este resorbita intestinal - circuit
enterohepatoc -, fapt ce contribuie la mentinerea pentru o perioada mai lunaga de timp a unor
nivele plasmatice crescute. In bila concentratiile ajung la valori de 5 - 30 ori mai mari ca in
plasma ( atunci cand caile biliare sunt libere ).
In LCR tetraciclina realizeaza concentratii de 10 -10 % din nivelul sanguin, iar oxi si
clortetraciclina numai 5-10 % din acest nivel. Deci concentratiile in LCR sunt mici, ineficace
cand administrarea se face oral.

Tetraciclinele strabat bariera placentara, realizand concentratii de circa 70 % in sangele fetal,

fata de concentratia din sangele matern. Difuzeaza si in lapte. Tetraciclinele patrund nu
numai in spatiile intercelulare, dar si intracelular. O difuziune particulara a tetraciclinelor se
observa la nivelul oaselor si dintilor determinand coloratia galben - cafeniu a primei dentitii
( cand sunt administrate in ultimul trimestru al sarcinii, perioada neonatala si chiar in primii 2
ani de viata ). Concentratii active se gasesc dupa 96 ore de la administrare, prezenta lor
putand fi depistata si dupa circa 4 luni.

Metabolizarea tetraciclinelor in organism este diferita, in raport cu substanta. In timp ce

oxitetraciclina se transforma numai 20 %, tetraciclina se metabolizeaza in proportie mai
mare. Tetraciclinele din generatia a II-a realizeaza concentratii mari in organele genitale
masculine si feminine, ,in plamani, bila, sputa si saliva, iar minociclina difuzeaza bine in
LCR si lacrimi, fapt ce-i permite iradicarea stratusului de purtator cronic de meningococ.

Eliminarea tetraciclinelor se face pe diferite cai. Viteza de eliminare depinde de natura

substantei. Tetraciclina se elimina in proportie de 40 % prin scaun, sub forma activa, motiv
pentru care poate provoca frecvent fenomene de disbacterioza intestinala ceea ce explica
influentarea marcata a florei intestinale. Eliminarea renala prin filtrare glomerurala,
intereseaza aproximativ 60 % din forma activa. Insuficienta renala determina acumularea si
creste toxicitatea tetraciclinelor. Prin urina urina se elimina astfel aproximativ 90 % din
cantitatea administrata. Doxicilina face exceptie eliminandu-se prin colon de aceea
influenteaza mai putin flora intestinala si nu se acumuleaza in insuficienta hepatica si renala.
Eliminarea astfel a doxicilinei reprezinta un avantaj din punct de vedere a reactiilor adverse
digestive si al faptului ca epurarea nu este practic influentata de stare functionala a ficatului si
rinichilor.

Eliminarea tetraciclinelor se face prin bila unde antibioticul atinge concentratii de 10 ori mai
mare decat in sange si prin urina unde se realizeaza o concentratie de 5 ori mai mare decat
cea sanguina.

Tetraciclinele se administreaza obisnuit pe cale orala mai rar parenteral. Aplicarea locala
trebuie evitata ( cu exceptia formelor oftalmice ), din cauza potentialului mare de
sensibilizare. Introducerea intrarahidiana nu este recomandabila, deoarece solutiile injectabile
sunt iritante. Antibioticul se recomanda a fi administrat cu o ora sau doua dupa masa.
Bolnavul are voie sa manance lapte, iaurt si branza de vaci doar dupa a II-a sau a III-a ora
dupa tetraciclina. Absorbtia este favorizata de ingerarea unui mililitru de lichid pentru fiecare
miligram de tetraciclina.

Spectrul de actiune al tetraciclinelor este larg. Actioneaza asupra unor coci gram pozitivi:
streptococ beta-hemolitic, stafilococ aureu, pneumococ, enterococ, asupra unor coci gram
negativi: gonococ, meningococ, ( mai ales tetraciclina ), impotriva unor bacili gram negativi:
colii.Tetrciclinele sunt active fata de rickettsii, spirochete, leptospire si in masura mai redusa
pe amoebe . Tetraciclinele au efecte reduse pe bacilul tific si sunt lipsite de actiune pe bacilul
coc, fungi, levuri. Parte dintre tulpini sunt rezistente la tetraciclina si celelalte antibiotice
apartinand primei generatii, dar rezistenta fata de doxiciclina si minociclina este
rara.Enterococul este rezistent la concentratiile realizate de dozele terapeutice. Gonococul si
meningococul sunt afectati la concentratiii mici. Unii bacili gram pozitivi B. antharcis,
Listeria- sunt sensibili. Dsemenea Brucella, Vibrio choleare, Yesinia, Francisella tularensis
sunt in general sensibile. Mare parte din tulpinele de E. coli, Klebsiella, Enterobacter, H.
influenzae si Proteus indol - pozitiv sunt reziztente, ca si majoritatea tulpinelor dee Pr.
vulgaris si Ps. aeruginoasa. Rikettsiile, spirochetele, microplasmele si chlamidiile sunt
inhibate la concentratii mici. Legionella este inhibata indeosebi de tetraciclinele din a doua
generatie.

Tetraciclinele traverseaza prin difuziune membrana externa a bacililor gram negativi si sunt
transportate activ prin membrana citoplasmatica a celulelor microbiene, acumulandu-se
intracelular. Mecanismul de actiune este bacteriostatic si se datoreste legarii specifice de
subunitatile ribozomiale 30S, cu blocarea consecutiva a legarii aminoacil- ARNt de
complexul ARNm - ribozomi. este impedicata sinteza proteinelor bacteriene.

Tetraciclinele sunt mai active in timpul metabolismului microbian intens din faza de
diviziune. La baza mecanismului s-a crezut la inceput ca sta exclusiv mecanismul
chelator asupra unor ioni metalici esentiali. Cercetari ulterioare au aratat ca inhibitia
sintezei proteice care reprezinta principalul mecanism de actiune are loc in faza
transferului amioacizilor de pe aminoacil-ARNt in vederea legarii lor in polipeptide
dupa secventa dictata de ARNm de pe ribozomi.

Azand in vedere ca tetraciclinele impiedica bacteriile de a ajunge in faza de diviziune

logaritmica, nu trebuie administrate inaintea penicilinei care actioneaza tocmai in
aceasta faza. Pentru a evita eventualul antagonism intre penicilina si tetraciclina, cand
este necesara asocierea lor, tetraciclinele se vor administra dupa penicilina, si nici intr-
un caz concomitent cu acestea . Tetraciclinele pot avea efecte sinergice cu
streptomicina, cloranfenicolul, sulfamidele, nitrofuranii. Asocierea novobiocinei cu
penicilina sau streptomicina sau tetraciclina este activa fata de unele tulpini de
stafilococ si avand ca rezultat inrarzierea instalarii rezistentei.

Cinetica antibioticelor poate fi influentata de unele asocieri. Astfel, Brodskii ( 1969 ) a

aratat ca, la sobolan, heparina ( 200u / kilocorp i.v. ) mareste absorbtia clortetraciclinei
( 50000u / kilocorp i.p.), in primele 15 minute si patrunderea acesteia in tesuturi. In
urmatoarele 30 – 60 minute concentratia clortetraciclinei descreste in sange, inima,
plamani, ficat, rinichi, splina si muschi. Excretia urinara a clortetraciclinei creste in
primele 30 minute dupa heparina, apoi scade.

Reziztenta microbiana la tetracicline se instaleaza treptat mai ales dupa tratamente

repetate prelungite. Aceasta rezistenta se datoreaza expunerii la antibiotic si este
mediata plasmidic.
Rezistenta bacteriana este importanta indeosebi pentru tetraciclinele din prima generatie .
Se datoreste deficiemtei sistemului transportor avtiv sau micsorarii permeabilitatii
membranare, ceea ce face ca antibioticul sa nu realizeze concentratii active in celulele
bacteriene. Plasmidele pot fi si purtatoare ale unor gene responsabile de rezistenta la alte
antibiotice – aminoglicozide, cloramfenicol, sulfamide. Plasmidele pot fi transmise la alti
germeni, prin traducere sau conjugare.
In momentul de fata o serie de tulpini, odinioara tetraciclino-sensibile, au devenit
rezistente ceea ce a facut ca atat indicatiile cat si eficienta lor clinica sa fie considerate
limitate, locul lor fiind luat de tetraciclinele de semisinteza sau alte antibiotice, mai ales
penicilinele cu spectru larg de actiune.
Tetraciclinele sunt actualmente rareori folosite ca antibiotice de prima alegere, din cauza
frecventei mari a rezistentei bacteriene si a fenomenelor nedorite legate de spectrul foarte
larg de actiune. Indicatiile terapeutice sunt : infectii cu germeni sensibili la tetracicline.
Sunt utile in infectii cu chamydia, lichetii, in boli produse de microplasme. Se mai indica
in bruceloza, ,frbra recurenta, ,holera, infectii urinare, in bronsite cronice, in prostatire, in
infectii cu germeni anaerobi sensibili. Pot fi utilizate cu succes in tratamentul diferitelor
forme de acnee.Deasemenea pot fi utile in sifilis, actinomicoza, antrax, dizenterie, angia
Vincent, infectiile cu Listeria , pneomonia pneumococica. Sunt mentionate utilizari ale
tetraciclinelor si in boli produse de spirochete, unele conjunctivite, sinuzite, otite,
mastoidite, osteomelite. Conform antibioigramei mai pot fi administrate in endocardite
bacteriene.
In stadiul actual, la indicatiile tetraciclinelor trebuie sa se tina cont de faptul ca au devenit
rezistente 70 % din salmonelle, 30 % din shigelle, 30 – 40 % din colibacili, multe din
tulpinele de stafilococi chiar la concentratii mari.
Efecte secundare si adverse
Cele mai intalnite efecte secundare si adverse ale tetraciclinelor sunt: Iritatia
gastrointestinala , diareea, dismiceolisme intestinale, greturi, voma, dureri abdominale,
senzatie de arsura la defecatie, pirozisul in cazul administrarii orale.
Au fost semnalate cateva cazuri de ulcere esofagiene asociate cu pancreatita, de aceea
tetraciclinele sunt contraindicate in boala ulceroasa, colita ulceroasa, predispozitii la
micoze.
Alteratiile mucoaselor se datoresc atat intolerantei fata de tetraciclina cat si infectiei cu
candida albicans. Dintre acestea citam: “limba de antibiotice” neteda si atrofica , limba
neagra, piloasa, cheilita, anorectita si vulvita. Acestea apar deobicei la cateva zile dupa
debutul tratamentului sau la sfarsitul lui.
Se pot dezvolta infectii enterice cu Candida, foarte rar enterocolita pseudomembranoasa.
Fenomenele de dizbacterioza intestinala sunt mai frecvente pentru tetraciclinele din prima
generatie. Hepatotoxicitatea este favorizata de insuficienta renala, malnutritie, sarcina,
coexistenta altor boli hepatice. La femeile insarcinate se dezvolta ocazional fenomene de
insuficienta hepato-renala, cu icter, acidoza, retentie azotata si soc.
La bolnavii cu insuficienta renala tetraciclinele sunt contraindicate ( cu exceptia
doxiciclinei ) deoarece se acumuleaza, provocand fenomene toxice, inclusiv afectarea
toxica a rinichiului, cu degenerescenta grasa a celulelor tubula. Tetraciclinele cres azotil
neproteic din sange si eliminarea azotului urinar datorita inhibarii sintezei proteice, cresc
eliminarile de sodiu si apa.
Datorita afinitatii pentru tesuturile pe cale de calcifiere, se depun in schelet sub forma de
ortofosfat tetraciclino – calcic, care poate fi recunoscut prin fluorescenta pe care o da in
ultraviolet. Intrucat traverseaza bariera placentara se depun pe mugurele dentar la fat, ceea
ce duce ulterior la coloratia in galben a dentinei sau chiar absenyta emailului dentar.
Coloratia se constata si la unghii si par de aceea se va evita administrarea tetraciclinelor in
a doua parte a sarcinii. Pentru acelasi motiv nu se recomanda la copii, la acestia putand
inhiba cresterea. La sugari poate creste presiunea lichidului cefalorahidian, cu bombarea
frontalelor ( fenomen reversibil la oprirea tratamentului ).
Preparatele de tetraciclina invechita provoaca uneori o tubulopatie proximala de tip
sindrom, Fanconic, cu albuminurie, glicozurie, proteinurie, acidoza, greturi si varsaturi.
Bolnavii tratati cu tetraciclina pot prezenta reactii fototoxice insotite uneori de febra mare.
Acestea su fost semnalate mai frecvent de demecociclina si doxicilina.
Tetraciclinele produc rar fenomene de sensibilizare alergica: totusi pot apare eruptii
cutanate, febra. Dupa administrarea i.v. de clortetraciclina, apar iritatii endovenoase cu
flebite si tromboze. Minociclina are o toxicitate vestibulara crescuta, prin acumularea in
epiteliu nervos vestibular, putand provoca frecvent tulburari vestibulare reversibile. La
adult poate determina fenomene benigne de hipertensiune intracraniana. Tratamentul nu
trebuie sa dureze mai mult de 5 – 7 zile. Pentru a evita micozele se administreaza
preventiv nistadin.
Tetraciclina poate produce tulburari hepatice daca se administreaza i.v., repede si mai ales
la persoane cu afectare hepatice in antecedente. Cunoscand aceste aspecte tetraciclina nu
se asociaza cu medicamente care pot leza ficatul: sulfamide, tranchilizante, cincofen, fenil
butazona, cloranfenicol, eritromicina.
Tetraciclinele sunt slab curarizante si numai la doze foarte mari. Doza zilnica de
tetraciclina si oxitetraciclina este de 1 –2 g la 12 ore pe os, ( la adult ).

PREPARATE POSOLOGICE
Tetraciclina este analogul fara clor al clortetraciclinei, obtinut prin sinteza. Tetraciclina se
fixeaza pe proteinele plasmatice in proportie de circa 65%. Timpul mediu de injumatatire
plasmatic este de 10,6 ore. Penetrabilitatea tisulara este relativ mica.
Tetraciclina clorhidrica se administreaza de regula pe cale orala. Exista si preparate
destinate injectarii intramusculare sau intravenoasae, dar acestea sunt rareori folosite,
deoarece solutiile sunt instabile si iritante. Nu se injecteaza intrarahidian.
Tetraciclina are cateva indicatii principale: bruceloza, holera, infectii cu chlamide,
pneumonii cu mycoplasma. Utilizarea in infectii urinare este limitata, din cauza vrecventei
mari a tulpinelor rezistente de bacili gram negativi. Reactiile adverse sunt cele obisnuite
acestei grupe de medicamente.
Oxitetraciclina se prezinta sub forma de capsule enterosolubile de clorhidrat de
oxitetraciclina care contin 0,250 g substanta activa.
Clortetraciclina se prezinta sub forma de drajeuri de 0,125 si 0,250g clorhidrat de
clortetraciclina.
Demeclociclina se absoarebe digestiv in proportie de 60-65 % . Doza de 500 mg
realizeaza o concentratie plasmatica maxima de 2 mg / ml. Concentrati plasmatica se
 mentine activa mai mult decat in cazul tetraciclinei, corespunzator unui timp de
injumatatire de circa 16 ore.
Doxiciclina se absoarbe digestiv in proportie de 93 %, disponibilitatea fiind putin
influentata de alimente, lapte, cationi bivalenti si trivalenti. Doza de 200 mg, administrata
oral, realizeaza concentratia plasmatica maxima de 2 –3 mg / ml la ½ ora. Excretia
doxicilinei se face, in majoritate, prin retrodifuziune in colon, cu formarea de chelati
inactivi care se elimina prin scaun.
Minociclina se absoarbe in totalitate dupa administrarea orala, disponibilitatea fiind putin
influentata de alimente, lapte, cationi bivalenti si trivalenti. Patrunde relativ bine in LCR
realizand concentratii de 30 % fata de cele din plasma, cand meningele nu sunt inflamate.

CONCLUZII

„Cu o rezistenţă crescândă chiar la antibioticele de ultimă instanţă, cum ar fi colistin, ne

confruntăm cu un viitor postantibiotic înspăimântător, în care am putea pierde capacitatea de
a efectua cu succes orice intervenţie chirurgicală majoră, transplantul de organe sau implantul
de dispozitive, cum ar fi şoldurile noi ori valvele cardiace. Până în 2050, rezistenţa
antimicrobiană ar putea să omoare o persoană la fiecare trei secunde şi să devină o cauză mai
frecventă a morţii decât cancerul“, a tras semnalul de alarmă Vytenis Andriukaitis, comisarul
pentru sănătate şi siguranţă alimentară, la European Antibiotic Awareness Day 2017 –
Bruxelles, 15 noiembrie 2017. De asemenea, el a subliniat că „scopul noului plan de acţiune
este menţinerea capacităţii noastre de a trata eficient infecţiile la om şi la animale“.

Este clar că emergenţa rezistenţei la antibiotice este o problemă importantă de sănătate

publică la nivel mondial, astfel se justifică şi sunt necesare în continuare cercetări
farmacologice şi biochimice ale antibioticelor pentru cunoaşterea aprofundată atât a
mecanismelor de acţiune, cât şi a mecanismelor de rezistenţă.

Cunoscând unde şi cum se produc schimbările în rezistenţă, putem avea informaţii privind
luarea de măsuri pentru a preveni şi încetini răspândirea rezistenţei, cum ar fi: măsurile într-
un focar infecţios, dezvoltarea de noi medicamente şi dezvoltarea/îmbunătăţirea
diagnosticului, îmbunătăţirea utilizării antibioticelor prin dozare şi administrare – prin
instituirea unui sistem educaţional permanent privind prescrierea corectă a antibioticelor,
precum şi evitarea de către pacienţi a consumului antibioticelor fără prescriere medicală.

Bibliografie
1. [Interactiv]

2. Mihai, Nechifor. Terapia antibacteriana , antifungica si antivirala in stomatologie. Iași :

Glissando , 2002.

3. Stroescu, Valentin. Farmacologie. editia a-III-a revizuita si adaugita. Bucuresti : AII, 1999.

4. Dobrescu, Dumitru. Asocierea medicamentelor Incompatibilitatii farmacodinamice. Bucuresti :

Medicala, 1971.

5. Chupak-Belousov. Cartea Unu -3kurs -M. s.l. : BINOM, 2012.

6. 2006, A.P Arzamastsev. Chimie farmaceutică. Rusia : 3-e izdatelstvo ispr.-M.: GOETAR -Media,
2006.

7. V.M, Subbotina. Farmacologie veterinară. Moscova : M, KolosS, 2004.

8. S.N., Egorov. Bazele doctrinei antibioticelor. Moscova : M.:Nauka, 2004.

9. bolezni/ farmacologie. http://www.med-18.ru/bolezni/ farmacologie/tetracikliny/. [Interactiv]

[Citat: 19 11 2022.]