Descoperirea antibioticelor

Antibioticele (gr. anti-impotriva, bios viata) sunt o grup de

medicamente care se folosesc la tratamentul bolilor infecioase provocate de
bacterii. Antibioticele sunt folosite datorit aciunii lor bactericide de a omor
bacteriile sau protozoarele.
Antibioticele sunt molecule relativ simple produse de mucegaiuri sau
bacterii care au capacitatea de a ucide sau de a frna dezvoltarea deja n doze
relativ mici a altor specii concurente. Ulterior au fost produse n medicin i
antibiotice sintetice. Grupa de chimioterapice ca sulfonamida au aciune mai ales
bacteriostatic care se manifest prin frnarea nmulirii bacteriilor. Antibioticele
pot aciona:
bacteriostatic de frnare a nmulirii bacteriilor
bactericid de eliminare a bacteriilor
bacteriolitic liza membranei bacteriene ce determin de fapt moartea
lor.
Istoria antibioticelor (gr. anti-impotriva, bios viata), in sensul de
substante capabile sa distruga bacteriile, sa impiedice multiplicarea acestora si sa
ajute sistemul imunitar sa faca fata bolii, nu este atat de veche pe cat am fi tentati
sa credem. Este adevarat ca, inca din Antichitate, oamenii au cautat tot felul de
remedii, pentru diversele boli, de la ierburi, usturoi, mucegai, la ochi de
salamandra, dar rezultatele erau temporare sau nemultumitoare.
In secolul al XVI-lea, Paracelsus, medic, astrolog, alchimist elvetian,
considera ca diverse substante chimice, toxice in cantitati mari, printre care si
mercurul, folosite in anumite doze, ar avea proprietati vindecatoare. Pe la sfarsitul
secolului al XIX-lea, mai multi oameni de stiinta, au constatat ca solul, in care se
adapostesc o multime de bacterii si de ciuperci nevatamatoare, nu accepta bacterii
responsabile de declansarea unor boli (pneumonie, tuberculoza, sifilis, tetanos

etc.), intuindu-se ca, in loc de a se cauta substante anorganice (in coloranti, de

exemplu), in scop terapeutic, mai bine s-ar cerceta posibilitatea extragerii unor
compusi organici. In 1877, Pasteur si Joubert, injectand animale cu bacterii de
carbon (Bacillus anthracis), au constatat ca acestea impiedicau dezvoltarea bolilor
bacteriene. Zece-doisprezece ani mai tarziu, romanul Victor Babes a demonstrat ca
anumite bacterii saprofite inhiba dezvoltarea Mycobacterium tuberculosis. Campul
cercetarilor era, insa, atat de vast, incat nu s-a ajuns, la vremea respectiva, la nici
un rezultat.
In 1922, Alexander Fleming, bacteriolog de origine scotiana, a reusit sa
izoleze, din lacrimi, o proteina, numita lizozina, careia nu i-a gasit insa nici o
utilitate practica. In cautarea unor substante care sa ucida bacteriile, in 1928, intrun mod cu totul intamplator (se intorcea din vacanta si s-a dus sa vada in ce stadiu
sunt culturile sale de bacterii), Fleming a descoperit, in mucegai, antibioticul care a
revolutionat istoria medicinei penicilina. Aceasta distrugea numai anumite
bacterii, fiind total inofensiva in privinta altora, si, mai important, nu ataca deloc
globulele albe. Aceasta descoperire a atras atentia si altor specialisti (biochimistul
Ernest Boris Chain si medicul australian Howard Walter Florey), acestia, impreuna
cu Fleming, reusind sa izoleze penicilina, pe care au si folosit-o in tratarea
soldatilor, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Toti trei, pentru aceasta
descoperire epocala, au primit, in 1945, Premiul Nobel pentru Fiziologie si
Medicina. Incepand cu 1942, marile firme farmaceutice americane au inceput sa
produca penicilina, estimandu-se ca speranta de viata a crescut, datorita acestui
antibiotic, cu 15 %.
Cam in aceeasi perioada cu Fleming, Rene Jules Dubos, biolog francez, a
descoperit, intr-o substanta produsa de una dintre bacteriile din sol, alte doua
antibiotice, tirocidina si gramicidina, iar in 1943, biochimistul ucraineano
american, Selman A. Waksman, a izolat streptomicina. In anul urmator, americanul

Benjamin Duggar a gasit primul tip de tetraciclina. De aici inainte, numarul

antibioticelor obtinute din ciuperci, bacterii din sol, usturoi sau din compusi
anorganici, a devenit din ce in ce mai mare.
Istoria recenta a antibioticelor
Fiecare antibiotic actioneaza preferential, este transformat si apoi eliminat de
organism, dar are, totodata si efecte secundare (reactii alergice, toxicitate pentru
rinichi, ficat, pentru sistemul digestiv). Multe astfel de medicamente prezinta si
contraindicatii, in sensul ca nu trebuie folosite in anumite circumstante (de catre
gravide, copii, in caz de insuficienta renala, hepatica etc.). De asemenea, pe masura
folosirii tot mai frecvente a antibioticelor, uneori preventiv sau excesiv, au aparut si
bacterii rezistente (acestea modificandu-si destul de usor materialul genetic), de
aceea eficacitatea anumitor antibiotice, in numai douazeci de ani, a scazut cu 50%.
Este motivul pentru care cautarea altor solutii, a altor antibiotice, este o problema
de actualitate, care ii preocupa pe oamenii de stiinta. Pe de alta parte, exista
nenumarate boli pentru care inca nu s-au gasit vaccinuri virusul imunodeficitar
HIV, Plasmodium, generator al bolii paludism (malarie), din pricina careia, pe
planeta, inca mai mor milioane de oameni.
In anii 90, statisticile au mai aratat un lucru ciudat, ca aproape 50% dintre
antibioticele vandute, la nivel mondial, erau destinate uzului veterinar, unele
folosite ca aditivi, in alimentatia animalelor, adica o cantitate uriasa, care se
regaseste, in anumite forme, in carnea pe care o cumparam din magazine, ceea ce
inseamna un pericol potential pentru calitatea hranei si a sanatatii oamenilor.
Asadar, au trecut mai putin de o suta de ani de la descoperirea primului
antibiotic penicilina si aceasta scurta istorie a aratat necesitatea de a se gasi alte
si alte solutii, intr-un sistem extrem de dinamic, precum cel al medicinei. La
Universitatea din Nottingham (Marea Britanie), de exemplu, in prezent, se
cerceteaza posibilitatea de a extrage substante, pe baza carora sa se fabrice

antibiotice, din creierul insectelor, mai ales din cel al gandacilor de bucatarie si al
lacustelor, care (mai ales gandacii) umbla prin locuri insalubre, unde intalnesc
diverse bacterii si, in felul acesta, au dezvoltat sisteme de protectie. Extractul din
creierul acestor insecte, spun specialistii, este capabil sa distruga 90% dintre
bacteriile rezistente de Staphylococcus aureus si Escherichia coli, fara a pune in
pericol celulele umane.
Un grup de cercetatori de la Universitatea McMaster, din Canada, au
descoperit intr-un lac, dintr-o grota din Mexic, bacterii rezistente la antibiotice
(unele chiar la 14 antibiotice), desi locul a fost, pana nu demult, inaccesibil
oamenilor, ceea ce inseamna ca rezistenta la antibiotice este codata in genomul
bacteriilor, probabil de milioane de ani, in timp ce omul analizeaza aceasta
problema, in mod stiintific, abia de aproximativ 70 de ani.
Progrese majore nu au fost facute, in zona antibioticelor, in ultimii 20-30 de
ani, dar, probabil ca exista, in mediul natural, multe antibiotice care asteapta sa fie
descoperite, pentru a trata boli considerate, in prezent, incurabile.