ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI

CURS 5
ŢESUTURILE: MUSCULAR, NERVOS

ŢESUTUL MUSCULAR

- intră in alcătuirea muşchilor, care sunt principalele organe efectoare din organism;
- este alcătuit din celule alungite numite fibre musculare cu proprietatea principală de
a se contracta;
- există mai multe tipuri de ţesut muscular:

a. Ţesut muscular neted:

- formează pereţii organelor interne;
- celulele sunt fusiforme cu lungimea de 10-200 μ, iar grosimea în porţiunea centrală
este de 10 μ;
- fibrele sunt dispuse paralel una faţă de alta în aşa fel încât porţiunea mai groasă a
uneia vine în contact cu extremităţile subţiri ale fibrelor vecine.;
- se afla sub control involuntar- vegetativ;
- celulele au un nucleu mare, central, iar miofibrilele nu prezintă striaţii, ele au
microfilamente de actină şi miozină, dar nu sunt aşezate sub formă de sarcomere;

1
- au o viteză de contracţie mică, iar durata contracţiei este mai mare decat la fibra
striată, dar amplitudinea lor este mai scăzută.

b. Ţesut muscular striat:

- formează musculatura scheletică, având control nervos voluntar;
- celulele au formă prismatică sau cilindrică, cu capetele ovoide, ascuţite, mai rar
ramificate;
- celulele au membrană (sarcolema), citoplasmă (sarcoplasma) cu organite comune şi
specifice şi numeroşi nuclei aşezaţi periferic;
- miofibrilele sunt organite specifice fibrelor musculare, care le conferă acestora
proprietăţi contractile. Sunt formate din miofilamente de miozină (groase) care
formează discuri întunecate (împreuna cu capetele libere ale miofilamentelor de
actină) şi de actină (subţiri) care formează discurile clare;
- o miofibrilă este alcatuită din aproximativ 1500 miofilamente de miozină şi 3000
miofilamente de actină dispuse astfel: fiecare miofilament de miozină este inconjurat
de 6 miofilamente de actină şi fiecare miofilament de actină este înconjurat de 3
miofilamente de miozină;
- miofilamentele sunt dispuse ordonat şi au forme regulate la nivelul musculaturii
striate şi cardiace, iar la nivelul musculaturii netede sunt dispuse dezordonat şi au
forme neregulate;
- discurile întunecate şi cele clare alternează şi sunt aşezate la acelaşi nivel în toate
fibrele musculare, conferindu-le acestora aspect striat. În centrul discului întunecat
se află o porţiune mai luminoasă – banda H, iar în centrul discului clar, o porţiune
mai întunecată – membrana Z. Doua membrane Z successive delimitează un
sarcomer – unitatea morfo-funcţională a fibrei musculare.

c. Ţesut muscular cardiac:

- formează miocardul, are contracţie involuntară;
- fibrele musculare sunt alungite şi ramificate, cu dimensiuni mai mici decât ale celor
striate;
- nucleul este mic, situat central;
- miofibrilele au structură striată, aceste celule vin în contact unele cu altele la nivelul
unor discuri intercalare, care reprezintă joncţiuni intercelulare specializate

2
 ŢESUTUL NERVOS
- este alcatuit din neuroni si celule gliale;

1. NEURONUL:
- neuronii sunt unităţile de structură şi de funcţie ale sistemului nervos;
Clasificarea neuronilor:

după forma corpului după numarul după funcţie

celular prelungirilor

- stelaţi; - unipolari; - senzitivi;

- ovali; - pseudounipolari; - motori;
- piriformi; - bipolari; - de asociaţie;
- piramidali; - multipolari; - secretori;
- rotunzi;

Structura neuronului.
Neuronii sunt formaţi din corp celular şi prelungiri: dendrite şi axoni;
 corpul celular:
formeaza substanţa cenuşie a nevraxului şi este delimitat de neurilemă;
în neuroplasma se afla: mitocondrii, reticul endoplasmatic, aparatul Golgi, lizozomi,
neurofibrile (rol de susţinere şi transport), corpii Nissl (rol in sintezele neuronale), nucleul
situat central;
 prelungiri: pot fi:
- dendrite: sunt prelungiri neobligatorii, ramificate, conţin neurofibrile şi corpii Nissl;
conduc influxul nervos aferent (centripet);
- axonul: prelungire obligatorie, unică, delimitată de axolema care conţine mitocondrii,
lizozomi, neurofibrile; conduce influxul nervos eferent (centrifug); este protejat de trei
teci:
1. teaca de mielină: este secretată de celulele gliale Schwann sau de oligodendrite; are
rol nutritiv, de protecţie, izolator;

3
 2. teaca Schwann: este formată din celule gliale, este dispusă concentric în jurul tecii de
mielină; între doua celule Schwann se află o strangulaţie Ranvier; are rol în secreţia tecii
de mielină, de protecţie, trofic şi în conducerea saltatorie a influxului nervos;
3. teaca Henle: este formată din substanţa fundamentală amorfă şi fibre conjunctive
aşezate în reţea; are rol trofic şi de protecţie.
Ramificaţii axonale butonate: butonii terminali conţin neurofibrile, mitocondrii, vezicule
cu mediatori chimici cu rol in transmiterea influxului nervos prin intermediul sinapselor.

Neuronii se leaga între ei prin sinapse care pot fi chimice şi electrice. Structura unei sinapse
chimice prezintă:

 membrana presinaptica- aparţine butonului terminal al axonului (cu vezicule cu

mediator chimic = neurotransmitator) şi este reprezentată de axolema acestuia;
 fanta sinaptică- reprezentată de spaţiul dintre membrana presinaptică şi postsinaptică;
 membrana postsinaptică- este reprezentată de neurilema corpului celular (sinapse axo-
somatice) sau a dendritelor (sinapse axo-dendritice), de axolema porţiunii iniţiale a
axonului (sinapse axo-axonice) sau de sarcolema fibrei musculare striate în cazul placii
motorii (sinapse neuro-musculare).

4
Proprietile neuronului:
1. excitabilitatea: reprezintă capacitatea materiei vii de a raspunde prin manifestari
specifice la acţiunea stimulilor. În condiţii experimentale poate fi determinată cantitativ la
animale şi la om. Se caracterizează prin următorii parametrii:
- intensitatea prag a stimulilor (reobaza): reprezintă intensitatea necesară unui stimul pentru
a produce un influx nervos. Stimulii cu intensitate inferioară pragului se numesc subliminari,
iar cei cu intensitate superioară pragului se numesc supraliminari (legea “tot sau nimic “).
- timpul util: reprezintă timpul minim necesar unui stimul cu intensitatea prag pentru a
produce un influx nervos.
- cronaxia: reprezintă timpul minim necesar unui stimul (curent electric), având o intensitate
dubla faţă de reobaza, pentru a produce un influx nervos.
- labilitatea: reprezintă capacitatea neuronului de a răspunde la un anumit număr de stimuli
pe unitatea de timp.
- perioada refractară: reprezintă proprietatea neuronului de a nu raspunde la un stimul nou, în
timpul unui răspuns la un stimul anterior.
- bruschetea: reprezintă rapiditatea cu care acţioneaza stimulul.

2. conductibilitatea: reprezintă capacitatea de autopropagare a influxului nervos prin

axon spre alt neuron sau spre un organ efector. Suportul fizico-chimic al excitabilităţii şi al
conductibilităţii este reprezentat de potenţialul electric membranar.

Funcţionarea sinapselor
Influxul nervos care se manifestă ca o undă de depolarizare, odată ajuns la nivelul
butonilor terminali, determină fuzionarea veziculelor cu membrană presinaptică, spargerea lor
şi eliminarea mediatorilor chimici. Aceştia difuzează prin fanta sinaptică şi ajung în contact cu
faţa externă a membranei postsinaptice, la nivelul receptorilor specifici. Membrana
postsinaptică este depolarizată şi permite propagarea influxului nervos. Neurotransmiţătorii
sunt inactivaţi rapid de enzimele din fanta sinaptică, apoi sunt reinglobaţi în vezicule sau trec
în circulaţia sangvină. Sinteza de noi cantităţi de mediatori chimici se face pe seama ATP din
mitocondriile existente în număr foarte mare la nivelul butonilor terminali ai axonului. La
nivelul sinapselor dintre receptori si neuroni, datorită fantei sinaptice foarte înguste, influxul
nervos se autopropagă prin mecanismul circuitelor locale. La nivelul placii motorii, acetilcolina
se fixeaza prin receptori specifici de sarcolemă depolarizând-o şi determinând un potenţial
local terminal de placă. Acesta va genera potentiale de acţiune ce se propaga de la placa
motorie în toate direcţiile.

5
Clasificarea sinapselor:

Din punct de vedere Din punct de vedere al După structurile

funcţional efectului implicate

a. cu transmitere a. excitatorii; a. interneuronale:

chimică: - axo-somatice;
- adrenergice; - axo-dendritice;
- colinergice; b. inhibitorii; - axo-axonale;
b. cu transmitere b. neuron-receptor;
electrică; c. neuron-efector
(placă motorie).

6
 2. CELULELE GLIALE (NEVROGLIILE):
 sunt în număr de peste 10 ori mai mare decat neuronii;
 prezintă prelungiri citoplasmatice de lungimi variabile şi bogat ramificate;
 au capacitate de diviziune şi asigură cicatrizarea, suportul, protecţia şi nutriţia
neuronilor, participş la formarea tecii de mielină;
 există două tipuri de nevroglii: macroglia (reprezentata de astrocite si oligodendrocite)
şi microglia (reprezentată de celulele gliale mobile).