DESCOPERIREA PENICILINEI

LAPTES IONELA
1C
Descoperirea Pencilinei
Efectele mucegaiului din care se extrage penicilina au fost
identificate cu precizie în 1928 de Alexander Fleming, printr-o
muncă de cercetare independentă de observațiile științifice făcute
de predecesorii săi. Fleming a înregistrat ca moment al
descoperirii sale dimineața zilei de vineri, 28 septembrie 1928.
Versiunea clasică este pe un accident norocos: în laboratorul său
de la subsolul spitalului St. Mary din Londra, Fleming a observat
un vas Petri, conținând o cultură de Staphylococcus, care fusese
uitat descoperit și era contaminat cu un mucegai albăstrui-verzui.
Două elemente au concurat la îmbunătățirea stării noastre de
sănătate de azi: faptul că Fleming, distrat, a uitat să sterilizeze
vasele și, tot din aceleași motive, a uitat fereastra deschisă.
În jurul petei de mucegai, bacteriile fuseseră distruse, iar Fleming
a tras concluzia că mucegaiul elibera o substanță care inhiba
dezvoltarea bacteriilor.
Din momentul în care Fleming a realizat care e efectul mucegaiului,
a început să crească o cultură pură și a botezat-
o„penicilină”, denumind astfel soluția concentrată obținută din
acel mucegai. Era foarte optimist în privința utilizării noului produs
ca dezinfectant, datorită potentialul antiseptic.
În 1938, Howard Florey și Ernst Chain de la Universitatea Oxford
au decis să acorde ceva atenției substanței numite penicilină.
Au infectat 8 șoareci de laborator cu bacterii care în mod normal
nu erau ucise de medicamentele existente.
Patru dintre ei, cărora le-a fost administrată penicilină, s-au vindecat și au trăit, iar ceilalți au murit.
Au mers mai departe și l-au tratat pe Albert Alexander, un polițist de 43 de ani, care se stingea din
cauza unei infecții a sângelui.
Timp de 5 zile, cât i-a fost administrată penicilina, bolnavul a dat semne evidente de însănătoșire.
Din păcate, cantitățile disponibile erau reduse și s-au epuizat.
Cei doi cercetători au încercat toate modalitățile de a mai obține soluția vindecătoare, inclusiv să
colecteze resturile de penicilină din urina bolnavului, însă nu a fost suficient și acesta a murit.
Ei nu au renunțat, însă, la luptă. Au produs mai multă penicilină și i-au administrat-o unui băiat de 15 ani,
care suferea de o infecție post operatorie. Băiatul s-a vindecat complet.
Penicilina și-a dovedit puterea în lupta cu bacteriile. Următoarea problemă viza producerea ei în
cantitățile necesare pentru a acoperi cererea, mai ales că cel de-al doilea război mondial era în plină
desfășurare.
◦ Laboratoarele și fabricile engleze erau total ocupate cu efortul de
război, așa că producția penicilinei s-a mutat în America, unde
marile companii din industria chimică s-au implicat și au produs
medicamentul pe scară largă.
Penicilina a scris istorie și infecțiile au devenit istorie.
Bibliografie
◦ https://publimix.ro/blog/caleidoscop/Alexander-Fleming-penicilina