Descoperirea Penicilinei

Este posibil ca la un moment dat penicilina să-şi fi salvat viaţa. Fără ea, o infecţie
de la un spin ori o durere de gât pot deveni fatale. Alexander Fleming este cel
care, în mod obişnuit, primeşte creditul pentru descoperirea penicilinei, acesta
observând, în 1928, cum mucegaiul răspândit pe farfuriile petri a blocat creşterea
bacteriilor din proximitate. Dar, în ciuda eforturilor sale, Fleming nu a reuşit să
extragă penicilină utilizabilă. Acesta a renunţat, iar istoria penicilinei a luat o
pauză de 10 ani. Abia în 1939 farmacistul australian Howard Florey şi echipa
acestuia de chimişti au identificat o cale pentru a purifica penicilina în cantităţi
utilizabile.

Cu toate acestea, cum cel De-al Doilea Război Mondial se declanşase,

echipamentul ştiinţific se găsea cu mare dificultate. De aceea echipa de
cercetători a creat un laborator funcţional de producţie a penicilinei din căzi de
baie, canistre pentru transportul laptelui şi dulapuri de cărţi. Deloc surprinzător,
mass-media a fost extrem de încântată de acest nou medicament minune, dar
Florey şi colegii lui au fost mai degrabă timizi şi s-au ferit de publicitate. Pe acest
fond, Fleming a ieşit în "lumina reflectoarelor".

Producţia în masă a penicilinei a început în 1944, atunci când chimistul Margaret

Hutchinson Rousseeau a utilizat "laboratorul de producţie" al lui Florey şi l-a
transformat într-o fabrică de producţie în masă a penicilinei.