Referat

la chimie
Tema: ”Rolul chimiei organice în medicină”

A elaborat eleva clasei a XI-a „B”,

Guţu Natalia

Profesor:Golubenco Valentina
 Cea mai mare parte a cercetărilor moderne se fac „la intersec ția științei“, iar în
scopul de a obține răspunsuri la aceste întrebări, sunt implicaţi oameni de știință
din diferite domenii, cum ar fi biologia, fizica, si desigur, chimia. Rolul chimiei ar
trebui să fie subliniat: datorită dezvoltării acestei științe au putut fi descoperite
multe secrete ale lumii vii. Cercetatorii au studiat rolul de hormoni și enzime, de
creare a preparatelor sintetice noi, au descoperit mai multe mecanisme de
functionare de celule, etc

.
M.V Lomonosov a spus: „Medicul fără cunoștințe în domeniul chimiei nu este
unul perfect.“ Aceste cuvinte sunt relevante şi în ziua de azi. Crearea
preparatelor sintetice este considerat ca fiind una dintre cele mai importante
realizări științifice ale secolului XX. Multe boli care anterior au fost considerate
netratabile, sa mutat în categoria tratabile. În secolul al VI-lea, milioane de vie ți
au fost luate de ciumă, la începutul secolului al XX-lea, mii de oameni au murit
din cauza gripei. Datorită medicamentelor moderne, create prin eforturile de
chimiști și farmaciști, aceste victime ar fi putut fi evitate.
 Un medicament este o substanta sau un compus administrat omului ca
tratament impotriva unei boli, pentru a preveni o imbolnavire sau pentru a stabili
un diagnostic.

Informatii generale despre medicamente si

rolul lor:
Medicamentul este o substanţă simplă, o asociere de substanţe sau
un produs complex capabil sa producă un efect terapeutic, fiind
prezentat intr-o formă care să poată fi folosită de bolnav urmând un
anumit mod de utilizare.

Medicamentul poate fi definit şi in alte moduri:

Medicamentul este o substanţă sau un produs destinat sau utilizat

pentru studierea sau modificarea unui sistem fiziologic sau unei stări
patologice, în interesul subiectului căruia i se administrează OMS.

Medicamentul este o substanţă sau preparat destinat sau utilizat

pentru diagnosticarea, prevenirea, ameliorarea sau vindecare unei
suferinţe.

Medicamentul are urmatoarele semnificaţii:

a) orice substanţă sau combinaţie de substanţe prezentată ca

având proprietăţi pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om;
b) orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi
folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau
modificarea funcţiilor fiziologice prin exercitarea unei acţiuni
 farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui
diagnostic medical. Legea 95/2006.

Medicamentele se obţin pornind de la substanţe chimice sau de la

produse de orgine vegetală, animală sau umană; acestea sunt
transformate in medicamente cu ajutorul unor operaţii farmaceutice.

Chimistul si medicul elvetian Paracelsus(1493-1514), in secolul al XVI-lea, a

fost primul care a definit principiul dupa care fiecarei boli ii corespunde un
medicament specific. Trebuie deci cautat medicamentul in functie de maladia pe
care dorim sa o tratam. Astazi, cercetarea in domeniul medicamentelor revine,
inainte de toate, chimistilor. Acestia lucreaza in stransa colaborare cu medicii si
farmacistii. Impreuna, ei ajuta la progresul farmacologiei, stiinta medicamentelor.

Principul activ al unui medicament

Pentru a usura anumite suferinte, s-au folosit mai intai plantele administrate
ca ceaiuri, prafuri sau alifii. In trecut, unele maladii de inima erau tratate cu
ceaiuri de musetel, o planta ale carei flori purpurii, galbene sau albe seamana cu
degetele de unei manusi. Astazi, nu se mai folosesc plantele in acest mod.
Chimistul sa extraga din plante substanta pura care actioneaza asupra maladiei
respective: e ceea ce constituie principiul activ al unui medicament.

Astfel, principiul activ al degetelului, numit “digitalina”, este astazi folosit

pentru tratarea bolilor cardiace. Tot astfel, febra provocata de malarie se trata in
trecut cu scoarta unui copac tropical, arborele de chinina: astazi folosim principiul
sau activ, chinina. Principiul activ are avantajul ca isi pastreaza mereu aceleasi
proprietati, in timp ce proprietatile plantelor variaza in functie de anotimp.

Principiul activ poate fi utilizat si introdus in organism sub diferite forme:

pilule, capsule, comprimate, produse injectabile.

Medicamente sintetice

Chimia este mai eficace decat scoarta arborelui de chinina. Dar, pentru
cercetatori, aceasta imbunatatire a  efectului nu este suficienta. Pentru a intari
actiunea chininei si a-i elimina efectele secundare, adica efectele sale nedorite
asupra altor parti ale organismului, chimistii modifica molecula de chinina.

Pentru aceasta, ei urmaresc mai intai drumul medicamentului in organismul

uman, observa efectul acestuia asupra diferitelor organe, si apoi modul in care
organismul prelucreaza respectiv medicamentul.

Aceste observatii le dau posibilitatea sa “redeseneze” molecula, pentru a crea

una noua. In acest fel au fost puse la punct antibiotice din ce in ce mai eficace.
Aceste medicamente au proprietatea de a bloca inmultirea bacteriilor care sunt la
originea maladiilor. Pentru a gasii antibioticul care va actiona asupra unei
anumite bacterii, se face o antibiograma. Bacteriile care se banuiesc a fi
responsabile de infectia pe care vrem sa o tratam sunt puse intr-un mediu
hranitor, unde se pot dezvolta. Pe suprafata acestui mediu se picura apoi diferite
antibiotice.

Bacteriile nu se mai inmultesc in contact cu antibioticul la care sunt sensibile.

 Crearea unui medicament

Intre momentul in care un medicament este creat in laborator si cel in care

este introdus in farmacii, pot trece foarte multi ani. Dupa ce sunt stabilite
caracteristicile fizice si chimice ale noii molecule, incep testarile. Daca
medicamentul este, de exemplu, menit sa actioneze asupra ficatului, el este
introdus intr-o cultura de celule ale ficatului. Apoi este introdus intr-un ficat de
origine animala. Daca rezultatele sunt incurajatoare, incep testarile pe animale.

Cercetatorii evalueaza atunci eficacitatea noului produs, modul in care se

raspandeste in organismul viu, efectele sale secundare. Daca rezultatele sunt
satisfacatoare, se incep testarile pe oameni, sub un strict control medical. Dupa
numeroase teste, care pot dura mai multi ani, medicamentul primeste sau nu
autorizatia de a fi scos pe piata.

Antibioticele

Antibioticele sunt medicamente care impiedica dezvoltarea bacteriilor sau le

distrug. Antibioticele se mai folosesc in tratarea bolilor infectioase cum sunt :
gripa, tuberculoza.

In functie de structura moleculei lor, antibioticele ataca bacteriile in mod

diferit.

O bacterie este formata dintr-un nucleu si o citoplasma inchise intr-o membrana

exterioara si protejate de un invelis exterior. Un antibiotic cum este penicilina
ataca si distruge invelisul exterior al bacteriei. Altele (streptomicina) distrug
membrana care inveleste citoplasma, iar altele (tetraciclina) actioneaza direct
asupra nucleului.

Aspirina
Aspirina, sau acidul acetilsalicilic, este un medicament antiinflamator non-steroidian din
familia salicilaţilor, folosit în general ca un analgezic minor, ca antipiretic, sau ca antiinflamator.
În plus, aspirina în doze mici are un efect antiagregant şi este folosit pe termen lung ca să
diminueze riscul de infarct.

Numele de Aspirin reprezintă denumirea sub care compania Bayer din Germania a produs pentru

prima dată acest medicament. Astăzi, termenul este folosit în mod curent pentru desemnarea
acestui medicament, incluzând chiar variantele care nu sunt produse de Bayer. Există însă ţări în
care cuvântul Aspirin se referă numai la versiunea produsă de Bayer - orice altă versiune a
medicamentului purtând numele de "acid acetilsalicilic".

Pentru că s-a dovedit rolul aspirinei în etiologia Sindromului Reye, medicamentul nu mai este
folosit pentru a trata simptomele de gripă la copii. Un alt efect negativ al aspirinei, mai ales în
doze mari, este iritarea mucoasei gastroduodenale, ce poate duce la hemoragii digestive
superioare în episoadele acute. Acest neajuns a fost compensat prin folosirea aspirinei
tamponate, un amestec de acid acetilsalicilic şi săruri ale calciului (în special carbonat).
Cercetările moderne au dat acidului acetilsalicilic noi valenţe terapeutice cum ar fi: antitrombotic
(acid acetilsalicilic în concentraţie de 75 sau 325 mg), antiagregant plachetar în
profilaxia infarctului miocardic acut, al anginei pectorale instabile, ischemiei acute, şi
accidentelor cerebrovasculare ischemice.

Istoria descoperirii
Hipocrate, medicul grec după care s-a numit jurământul lui Hipocrate, a scris în secolul al V-lea
î.Hr. despre o pudră amară extrasă din scoarţa de salcie care avea puterea de a uşura durerile şi
de a reduce febra. Acest remediu este menţionat în texte antice din Sumer, Egipt şi Asiria. De
asemenea, amerindienii foloseau scoarţa de salcie pentru a uşura durerile de cap, febra, durerile
de muşchi şi reumatismul. Preotul Edmund Stone, dinChipping Norton, Anglia, a notat în 1763 că
scoarţa salciei este un remediu eficace împotriva febrei.

Extractul activ al scoarţei, numit salicină, după numele latin pentru salcia albă ( Salix alba ), a
fost izolat în forma sa cristalină în 1828, de către farmacistul francez Henri Leroux şi chimistul
italian Raffaele Piria, care au reuşit să separe acest acid în forma sa pură. Salicina este foarte
acidă când este într-o soluţie apoasă saturată, având un nivel pH de 2,4, de aici numele de acid
salicilic.

În 1839 s-a observat că acidul salicilic cauza probleme digestive, cum ar fi, de exemplu, iritarea
stomacului saudiaree. În 1897, un cercetător de la compania Friedrich Bayer, din Germania, a
înlocuit una dintre grupele funcţionale hidroxil din acidul salicilic, cu o grupă acetil, care reducea
semnificativ efectele negative. Acesta a fost primul medicament de sinteză şi începutul industriei
farmaceutice.

Cine a descoperit acidul acetilsalicilic este o problemă destul de controversată. Oficial,

inventatorul aspirinei a fostFelix Hoffmann. Pe de altă parte, Arthur Eichengrün a spus în 1949 că
el a plănuit şi dirijat sinteza aspirinei, pe când rolul lui Hoffmann a fost doar sinteza iniţială a
medicamentului, folosind procesul lui Eichengrün. Versiunea lui Eichengrün a fost ignorată de
istorici şi chimişti până în 1999, când Walter Sneader de la Departamentul de Ştiinţe
Farmaceutice de la Universitatea din Strathclyde (Glasgow, Regatul Unit) a reexaminat cazul şi a
ajuns la concluzia că Eichengrün a avut dreptate şi că într-adevăr el este cel care ar trebui
recunoscut pentru invenţia aspirinei. Compania Bayer nu recunoaşte această variantă nici până în
ziua de astăzi.
În secolul XX, speranța de viață sa dublat. Aceasta este atribuită în mare măsură utilizarea de
produse inovatoare, create cu participarea chimiștilor: o sută de ori a scăzut mortalitatea de
tuberculoză de 10 ori - de gripa, ateroscleroza – de 6 ori.

Chimia - știința care o lungă perioadă de timp nu va pierde relevanța. Datorită chimiei
umanitatea a reușit să realizeze mai multe succese. În viitor, rolul chimiei în medicină va crește,
deoarece acum apar din ce în ce mai multe boli care necesită tratament.