Curs 2

BAZELE TEORETICE ALE GENERĂRII SUPRAFȚELOR PRIN AȘCHIERE

2.1. Metode de generare a suprafețelor pe mașini-unelte

Forma suprafeţelor ce mărginesc o piesă poate fi plană sau spaţială, în general analitică
(exprimabilă matematic). Există uneori şi suprafeţe complexe, imposibil de exprimat analitic.
Procedeul analitic de prelucrare-generare prin aşchiere a suprafeţei unei piese, dată prin desenul
tehnic de execuţie presupune ca, înainte de înlăturarea adaosului de prelucrare, să existe o
suprafaţă de început. Suprafaţa de la care se porneşte în generarea respectivă se numeşte
suprafaţă iniţială (Si), iar suprafaţa obţinută în urma generării prin aşchiere – suprafaţă
prelucrată sau generată (Sp). Stratul de material cuprins între suprafaţa iniţială şi suprafaţa
prelucrată se numeşte adaos de prelucrare.

Avându-se în vedere că în toate cazurile suprafața de prelucrat Sp poate fi definită prin

două curbe caracteristice care îi aparțin, este necesar ca prin metoda de generare să se obțină cele
două curbe. Curbele caracteristice trebuie să fie cât mai simple pentru ca cinematica necesară
generării să fie concretizată printr-un număr cât mai mic de mișcări.

Din punctul de vedere al generării, una din aceste curbe caracteristice devine curbă
generatoare teoretică (Γ0), iar cealaltă devine curbă directoare (Δ0). În toate cazurile
directoarea este curba pe care se deplaseză generatoarea pentru a descrie (genera) suprafața de
prelucrat Sp.

Suprafețele care mărginesc diversitatea de piese utilizate în construcția de mașini pot fi

obținute sau generate prin mai multe metode. Generarea suprafețelor pe mașini-unelte se
realizează prin două metode de bază:

1. Generare cu ajutorul unei suprafețe în mișcare, denumită suprafață generatoare (Sg)

2. Generare cu ajutorul unei curbe în mișcare, denumită curbă generatoare (Γ).

Pentru o suprafață de prelucrat Sp oarecare, care mărginește, de exemplu, o piesă

prismatică, metodele de generare se prezintă ca în figura 2.1. și 2.2.

1
 Fig. 2.1. Generarea suprafețelor prin așchiere

1. Metoda de generare cu o suprafață generatoare în mișcare poate fi concretizată prin două

variante:
- Obținerea curbei generatoare Γ0 prin mișcări executate de către suprafața generatoare sau
suprafața de prelucrat (fig. 2.1. a);
- Obținerea curbei generatoare teoretice Γ0 prin forma geometrică a suprafeței generatoare
Sg (fig. 2.1. b).

Astfel, în prima variantă de generarea sunt necesare mișcări pentru obținerea curbei
generatoare Γ0 și pentru obținerea directoarei Δ0, iar în cazul celei de-a doua variante numărul
mișcărilor necesare este mai mic deoarece obținerea curbei Γ0 nu necesită mișcări. În scopul
menținerii formei suprafeței generatoare se impune o mișcare suplimentară (3) pentru ca punctele
de contact ale Sg cu Sp să fie mereu altele.

Fig. 2.2. Curbe generatoare și directoare la prelucrarea suprafețelor prin așchiere

2
2. Metoda de generare cu o curbă generatoare Γ este asemănătoare cu prima metodă numai
că la realizarea curbei teoretice Γ0 participă curba care este concretizată prin muchia așchietoare
a dinților sculei. Pentru prima variantă (fig. 2.2. a) este necesară mișcarea 2 de deplasare
convenabilă a curbei Γ, iar pentru a doua variantă (fig. 2.2. b) această mișcare nu mai este
necesară deoarece curba Γ0 se obține direct prin forma curbei Γ (muchia așchietoare).

La ambele metode de generare mișcare 1 este mișcare de generare, respectiv mișcare de

deplasare a generatoarei pe direcția curbei teoretice Δ0 denumită directoare. Astfel, generarea
oricărei suprafețe Sp necesită totdeauna o mișcare simplă sau compusă de generare (pentru a
obține directoarea Δ0) și în anumite cazuri (variantele din fig. 2.1.a și 2.2.a) o mișcare simplă sau
compusă pentru descrierea curbei generatoare teoretice Γ0. Teoretic, mișcarea suplimentară
pentru menținerea formei suprafeței generatoare sau curbei generatoare nu face parte din
categoria mișcărilor de generare.

Din punct de vedere al simplității cinematicii generării se preferă variantele la care Γ 0 se

obține direct prin forma suprafeței Sg sau a curbei Γ.

Practic, suprafața generatoare Sg este concretizată prin forma geometrică a părții

așchietoare a sculei și mișcările acesteia, iar curba generatoare Γ este concretizată prin muchia
așchietoare a dinților sculei. Mișcările necesare generării sunt executate de către scula
așchietoare și/sau piesa semifabricat, aceasta funcție de natura procedeului de prelucrare prin
așchiere.

Indiferent de metoda aplicată, se poate trage o concluzie generală (fig. 2.3):

 Orice suprafaţă spaţială Sp poate fi generată prin deplasarea unei curbe generatoare Γ în
lungul unei curbe directoare Δ, considerată drept suport.
 Traiectoria descrisă de un punct oarecare M al generatoarei Γ în deplasare după legea I de
mişcare se numeşte curbă directoare şi se notează cu Δ.

Fig. 2.3. Deplasarea curbei generatoare pe curba directoare pentru generarea suprafeţei Sp

3
 2.2. Forma geometrică și poziția relativă a curbelor generatoare și directoare

Curbele caracteristice ale suprafețelor de prelucrat Sp, respectiv curbele generatoare și

directoare teoretice, pot avea diverse forme geometrice, aceasta în funcție de forma suprafeței de
prelucrat și planul lor de definire. Astfel, ele pot căpăta forme dintre cele mai simple: dreapta,
cercul (fig. 2.4).

Fig. 2.4. Forma curbelor generatoare și directoare

În raport cu complexitatea lor, curbele generatoare și directoare pot fi grupate în două
categorii:

1. Curbe analitice simple și compuse;

2. Curbe neanalitice complexe.

Curbele analitice simple sunt concretizate prin curbe plane așa cum sunt segmentul de
dreaptă, arcul de cerc, evolventa, elipsa, cicloida etc., iar curbele analitice compuse sunt
alcătuite din două sau mai multe curbe simple. Din această categorie fac parte curbele de profil
ale diverselor tipuri de filete, canale, caneluri, suprafețe profilate etc.

Curbele neanalitice sunt curbe de profil întâlnite în cazul matrițelor și ștanțelor

complexe, elice de avion și nave, melci din transmisiile melcate etc. Aceste curbe prezintă
dezavantajul că nu pot fi reprezentate analitic decât punct cu punct sau pe zone bine determinate.

4
În scopul simplificării proiectării și tehnologiei de execuție curbele neanalitice pot fi înlocuite pe
anumite zone prin segmente de curbe analitice.

Deoarece curbele generatoare se obțin prin intermediul sculelor așchietoare și/sau

cinematica sistemului tehnologic MUSDP, este de dorit ca acestea să facă parte dintre cele mai
simple curbe caracteristice ale suprafeței de prelucrat (segmentul de dreaptă, arcul de cerc) ceea
ce avantajează proiectarea, execuția și exploatarea mașinii-unelte. Curbele directoare sunt
realizate de obicei prin cinematica sistemului tehnologic și ca urmare trebuie să fie, de asemenea,
curbe cât mai simple. Există și situații în care directoarea este realizată prin construcția sculei
așchietoare. În aceste cazuri cinematica sistemului tehnologic constă dintr-un număr minim de
mișcări.

Pe de altă parte este de dorit ca generatoarele și directoarele să fie cuprinse în suprafețe

plane, ceea ce avantajează atât activitatea de proiectare cât și exploatarea sistemului tehnologic.
Curbele spațiale sunt pe cât posibil evitate în practica tehnologică. Majoritatea procedeelor de
prelucrare cunoscute se bazează numai pe curbe generatoare și directoare cuprinse în suprafețe
plane.

Poziţia relativă a curbelor generatoare şi directoare

Conform celor anterior prezentate, se poate afirma că generarea prin aşchiere are la bază,
în majoritatea cazurilor, curbe generatoare şi directoare conţinute în suprafeţe plane, cu o
anumită poziţie reciprocă şi care execută mişcarea de generare astfel încât se află în permanent
contact tangenţial (fig. 2.5). Planul director [D] – care conţine directoarea plană Δ – şi planul
generator [G] – care conţine generatoarea plană Γ – se intersectează după dreapta (gg1).
Mişcarea I de deplasare a planului [G] (conţinând generatoarea Γ) trebuie să asigure un
contact permanent în punctul M între curbele Γ şi Δ.

Parametrii ce caracterizează poziţia curbelor Γ şi Δ şi legile lor de deplasare sunt:

 unghiul θ dintre planele [G] şi [D], pentru precizarea poziţiei relative a celor două plane;
 unghiul φ măsurat în planul [D] şi definit între tangenta TΔ (trasată în planul director) în
punctul M la directoare şi dreapta (gg1) de intersecţie a planelor [G] şi [D].

Pentru simplitatea sistemului tehnologic, se recomandă pentru unghiul θ valori constante,

în general egale cu 90º sau 0º. Unghiul φ (constant sau variabil) este dictat de legea de mişcare a
planului [G]; se preferă alegerea unei valori constante, de 90º sau 0º.
În generarea suprafeţelor pe maşini-unelte, pentru obţinerea unei cinematici simple, se
aplică în general două cazuri de lucru (fig. 2.6), în funcţie de care rezultă şi legea de variaţie a lui
φ:
1. translarea planului generator paralel cu el însuşi (fig. 2.6, a);

5
2. rotirea planului [G] în jurul unei drepte δ, în mod frecvent normală la planul director şi
conţinută sau nu în planul generator (fig. 2.6, b).

Fig. 2.5. Poziţia relativă a curbelor Γ şi Δ şi a planelor [G] şi [D]

Fig. 2.6. Poziţia relativă a curbelor Γ şi Δ în cazul translării planului [G]

6
 Fig. 2.6. Poziţia relativă a curbelor Γ şi Δ în cazul rotirii planului generator în jurul unei drepte
normale la planul [D] şi conţinută în planul [G]

Un exemplu simplu de generare este prezentat în fig. 2.6 în care este dată poziția relativă
a curbelor generatoare și directoare pentru strunjirea unei suprafețe cilindrice exterioare.
Considerând drept curbe generatoare și directoare curbele caracteristice tradiționale, respectiv
segmentul de dreaptă și cercul, se constată că unghiurile de poziție capătă valori bine
determinate, θ = 90° și φ = 90°. Datorită constanței unghiului φ, parametrii mișcărilor de
generare 1 și 2 (mărimea și sensul vitezei) nu influențează forma suprafeței de prelucrat, ceea ce
reprezintă un avantaj esențial pentru proiectarea sistemului tehnologic.

Fig. 2.6. Poziția relativă a curbelor generatoare și directoare pentru strunjirea unei suprafețe
cilindrice exterioare

7
 Unele suprafeţe tehnice nu pot fi generate cu ajutorul curbelor plane (suprafeţele
elicoidale, danturile eloide (epi sau hipocicloidală alungită) şi paloide ale roţilor conice,
suprafeţele detalonate etc.). La acestea, directoarele Δ sunt curbe spaţiale, care se exprimă
analitic într-un sistem triortogonal de axe, format din 3 plane reciproc perpendiculare în acelaşi
punct M.

2.3. Metodele de obținere a curbelor generatoare

Curbele generatoare se pot obține fie numai cu ajutorul sculei așchietoare, fie utilizând
atât cinematica sistemului tehnologic cât și construcția sculei așchietoare. Ca urmare, se
deosebesc două metode de obținere a generatoarelor:

1. Metoda materializării prin intermediul muchiei așchietoare a sculei;

2. Metoda cinematică.

Generatoarele obținute prin prima metodă se numesc generatoare materializate, iar cele
obținute prin a doua metodă se numesc generatoare cinematice.

A. Generatoarele materializate

Curba generatoare a cărei formă este asigurată de profilul şi poziţia muchiei aşchietoare a
sculei (programată pe sculă), fără a fi necesară vreo mişcare pentru realizarea ei, se numeşte
generatoare materializată.

Acestea prezintă următoarele avantaje:

1. Reducerea numărului de mișcări la deplasarea generatoarei pe directoarea impusă de

suprafața de prelucrat;
2. Creșterea productivității și micșorarea costurilor de prelucrare;
3. Exploatarea sistemului tehnologic nu necesită executanți cu calificare superioară;
4. Precizia de prelucrare depinde numai de precizia de execuție a sculei așchietoare.

Principalele dezavantaje ale generatoarelor materializate sunt următoarele:

1. Proiectarea și tehnologia sculelor care prin muchia lor așchietoare materializează curba
generatoare pentru o suprafață de prelucrat Sp sunt activități dificile și costisitoare
deoarece forma și dimensiunile suprafeței de prelucrat impun forma și dimensiunile
muchiei așchietoare ale sculei;
2. Solicitarea sistemului tehnologic MUSDP este relativ mare deoarece contactul dintre scula
așchietoare și piesa de prelucrat se realizează pe întrega lungime a muchiei așchietoare;
3. Uzura neuniformă și intensivă a muchiei așchietoare.

Costurile mari ale sculelor care materializează curbe generatoare impun ca acestea să fie
utilizate cu eficiență numai la producția de serie și de masă.

8
 Fig. 2.7. Exemple de generare a suprafețelor cu generatoare materializată

Câteva exemple de generare a suprafețelor cu generatoare materializată se prezintă în fig.

2.7. Sculele așchietoare care materializează prin muchia lor așchietoare curba generatoare se
numesc și scule așchietoare profilate. Utilizarea acestor metode de generare necesită un număr
minim de mișcări: mișcarea 1 necesară obținerii directoarei (pe care se deplaseză curba
generatoare în vederea generării suprafeței Sp) și mișcarea 2 necesară fie transformării întregului
adaos de prelucrare în așchie, fie pentru modificarea continuă a punctelor de contact dintre scula
așchietoare și piesa semifabricat. Mișcarea 2 este o mișcare suplimentară care nu participă la
generarea suprafeței Sp.

În fig. 2.7, c generarea suprafeței Sp se poate realiza în prezența unei singure mișcări cu
condiția realizării inițiale a poziției relative dintre scula așchietoare și piesă.

Mai trebuie adăugat faptul că în timpul generării toate punctele muchiei participă
simultan în procesul de generare a suprafeței. Generatoarea materializată, datorită materializării
sale pe muchie, mai este considerată a fi (sau denumită și) programată pe scula așchietoare.

B. Generatoarele cinematice

Curbele generatoare obţinute în principal prin cinematicii maşinii-unelte şi mai puţin prin
forma constructivă a muchiei aşchietoare a sculei se numesc generatoare cinematice.

Majoritatea suprafețelor care mărginesc diversele piese utilizate în construcția de mașini

se obțin cu ajutorul generatoarelor cinematice deoarece în aceste cazuri muchia așchietoare a
sculei nu mai este dependentă ca formă și dimensiuni de suprafața prelucrată.

Simplitatea constructiv-tehnologică a sculelor care se bazează pe generatoare cinematice

reprezintă avantajul esențial al metodei de generare cu generatoare cinematică.

9
 Dezavantajul acestei metode constă în faptul că necesită mai multe mișcări, ceea ce
complică construcția și exploatarea sistemului tehnologic MUSDP.

Metoda cinematică de obținere a generatoarelor poate fi întâlnită în două variante:

1. Ca traiectorie directă a unui punct (M) de pe muchia așchietoare a sculei (fig. 2.8, a);
2. Ca înfășurătoare a unei curbe în mișcare (fig. 2.8, b, c).

Fig. 2.8. Metoda cinematică de obținere a generatoarelor

În cazul generatoarelor cinematice rezultate ca traiectorie directă a unui punct de pe

muchia așchietoare a sculei, punctul generator aparține muchiei așchietoare, teoretic considerată
punctiformă, care în mișcarea sa relativă față de piesă realizează generatoarea suprafeței
prelucrate.

În fig. 2.8. este reprezentat schematic acest mod teoretic de realizare a generatoarelor
cinematice (exemplificat la strunjirea cilindrică). În acest caz, punctul generator M se deplasează
cu viteza V pe direcția generatoarei Γ, aflată în planul generator G.

Fig. 2.8. Realizarea generatoarei cinematice la strunjirea cilindrică exterioară

10
 Viteza VM este viteza unei mișcări de generare sau de așchiere, mișcare care este
asigurată de mecanismele mașinii-unelte. Traiectoriile generatoare Γ simple, sub forma liniilor
rectilinii sau circulare, sunt realizate cu ajutorul mecanismelor mașinii-unelte, cuple cinematice
simple, cum sunt mecanismele sanie-ghidaj (FIG), pentru generatoare rectilinii, respectiv
mecansimele fus-lagăr (FIG), pentru generatoare circulare. Generatoarea cinematică ca
traiectorie a unui punct, fiind generată de mișcările simple de rotație sau rectilinii furnizate de
mecanismele mașinii-unelte (sanie-ghidaj, fus-lagăr) este considerată a fi (sau mai este definită
ca) programată pe mecanismele mașinii-unelte.

Fig. 2.9. Mecanismele utilizate la realizarea generatoarelor

Generatoarele cinematice complexe, plane sau spațiale, impun punctului generator M o
mișcare rezultată prin compunerea unor mișcări simple de generare, rectilinii și/sau circulare,
mișcări furnizate de aceleași mecanisme simple sanie-ghidaj, fus-lagăr s.a.

Generatoarele cinematice rezultate ca înfășurătoare a familiei unei curbe în mișcare

Din punct de vedere matematic, acest mod de generare este o aplicație a curbelor
înfășurătoare (Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unei familii de curbe).

fig. 2.13. Generatoare cinematică rezultată ca înfășurătoare a familiei unei curbe în

mișcare

11
 Într-un caz general (fig. 2.13), generatoarea Γ0 se formează ca înfășurătoare a pozițiilor
succesive ocupate de curba C care aparține planului R și care în mișcare plan-paralelă ocupă
pozițiile C1, C2...Cn. Înfășurătoarea Γ0 va trece prin punctele caracteristice M1, M2...Mn. Pentru
generare, planul curbei C execută mișcarea plan-paralelă, simultan o mișcare de rotație de viteză
unghiulară ω (unghiul orientat/timp = φ/t) și o mișcare rectilinie de translație v.

În practica tehnologică, modul de generare mai este cunoscut și sub denumirea de

generare prin rulare fără alunecare, deoarece între vitezele celor două mișcări există legătura
cinematică a rulării fără alunecare care va fi abordată într-un capitol ulterior.

EX: de generatoare cinematică obținută ca înfășurătoare a unei curbe aflate în mișcare -

În cazul în care suprafaţa de prelucrat este de formă complexă (fig. 2.15), contactul dintre curba
materializată C şi curba Γ de generat nu se mai realizează în acelaşi punct M. Punctul de tangenţă
îşi schimbă poziţia în lungul muchiei aşchietoare.

Fig. 2.15. Generarea unei curbe plane complexe Γ, ca înfăşurătoare a unei curbe materializate C,
aflată în mişcare

Curba generatoare mixtă

La prelucrarea suprafeţelor complexe se întâlnesc uneori cazuri în care curba generatoare
este o curbă complexă, rezultată prin compunerea unor curbe Γ realizate cinematic cu curbe
generatoare materializate prin muchia aşchietoare a sculei.
Curba generatoare compusă din segmente obţinute cinematic şi porţiuni materializate prin
muchia aşchietoare a sculei se numeşte generatoare mixtă.
În acest sens, se dă exemplul strunjirii unui canal transversal exterior pe o piesă cilindrică
(pentru montarea unui inel de siguranţă, a unui inel O de etanşare etc.), folosind un cuţit de
canelat şi avansul transversal al strungului (fig. 2.22). Canalul se consideră o suprafaţă compusă
dintr-o suprafaţă cilindrică îngustă ‒ ce are generatoarea rectilinie Γ2 (obţinută prin materializare

12
de către tăişul principal al cuţitului) şi două suprafeţe plane, laterale ‒ ce au generatoarele Γ 1 şi
Γ3 obţinute cinematic, prin deplasarea transversală a celor două vârfuri ale cuţitului.

Fig. 2.22. Curba generatoare mixtă în cazul strunjirii unui canal transversal

C. Generatoarele comandate după program

Este cazul prelucrării unor suprafețe complexe ale căror generatoare – linii plane sau linii
spațiale, foarte des curbe neanalitice – pentru care modurile de generare cu generatoare
materializată (generatoarea programată pe scule așchietoare) sau cu generatoare cinematică
(generatoarea programată pe mecanismele mașinii-unelte) nu sunt aplicabile.

În acest caz pentru realizarea generatoarei se folosește un element suplimentar numit

portprogram și care nu aparține structurii mașinii-unelte, dar pe care codificat sau necodificat,
este înscrisă (programată) generatoarea suprafeței de prelucrat.

Informațiile înscrise pe portprogram sunt citite și decodificate de un traductor (sesizor sau

cititor) și sunt transmise, prin intermediul mecanismelor mașinilor-unelte, organului de execuție
care este scula ațchietoare, sub forma mișcărilor de generare necesare realizării generatoarei
suprafeței.

Portprogramul împreună cu traductorul formează mecanismul de comandă, care împreună

cu mecanismele care primesc informațiile de la acesta, le amplifică și le transmit sub formă de
mișcări sculei așchietoare formează sistemul de comandă. După modul în care se realizează
codificarea și decodificare informațiilor, mecanismele de comandă pot fi realizate într-o mare
varietate constructivă: de natură mecanică, de natură electrică, hidraulică, electronică și
combinări de-ale acestora: electromecanice, hidromecanice, hidroelectromecanice, optomecanice
s.a.

13
 Avându-se în vedere cele trei moduri de realizare a generatoarelor, se pot sintetiza
următoarele:

- Generatoarea materializată se zice că este programată pe scula așchietoare

- Generatoarea cinematică este programată pe mecanismele mașinii-unelte
- Generatoarea comandată de program este programată pe portprogram.

2.4. Metode de obținere a curbelor directoare

Prin definiție, directoarea este traiectoria (curba) pe care se deplasează generatoarea în

timpul generării suprafeței de prelucrat. Astfel, curbele directoare se obțin cu ajutorul mișcărilor
de generare, respectiv cu ajutorul mișcărilor executate de către piesa semifabricat și/sau scula
așchietoare în timpul așchierii.

Există situații (cazul suprafețelor Sp complexe) când directoarea necesită o cinematică

complexă pentru sistemul tehnologic. În aceste situații se face apel la metoda materializării
directoarei prin intermediul construcției sculei, care devine dependentă de Sp.

Se poate spune că directoarele se obțin prin aceleași metode ca și generatoarele, adică

prin următoarele metode:

- materializare – de către curba de profil a sculei;

- pe cale cinematică

După complexitate, curbele Δ se grupează în:

- curbe directoare analitice simple, ce sunt curbe simple plane (dreapta, cercul, spirala
arhimedică, spirala logaritmică, elipsa, pătratul) sau spaţiale (elicea cilindrică sau
conică);
- curbe directoare analitice compuse, rezultate prin combinarea curbelor simple;
- curbe directoare neanalitice, obţinute cinematic prin programare sau prin transpunere
(imprimare).

A. Directoarele cinematice

Curbele directoare cinematice se obţin cu ajutorul mişcărilor executate de scula

aşchietoare şi de piesa de prelucrat.

În practica prelucrărilor prin așchiere domină metoda cinematică de obținere a

directoarelor. Această metodă prezintă avantajul unor scule așchietoare de construcție simplă.
Din punctul de vedere al mișcărilor (cinematicii) de generare, directoarele cinematice se obțin
prin 2 metode:

1. Directoare cinematice rezultate ca traiectorie a unui punct;

2. Directoare cinematice ca înfășurătoare a unei familii de curbe cinematice;

14
 Directoarele cinematice ca traiectorii directe ale unor puncte M de pe generatoarea Γ
(care se sprijină pe directoare în punctul de contact M) sunt concretizate de obicei prin curbe
analitice simple (cercul, dreapta, elipsa, spirala arhimedică, elicea cilindrică sau conică,
epicicloida, evolventa etc.). Primele – curbe simple plane – se obțin cu o mișcare simplă de
rotație sau translație, iar ultimele – curbe complexe spațiale – se obțin prin combinarea a două
mișcări simple de rotație și/sau translație, mișcări furnizate de mecanismele mașinii-unelte (de
exemplu, sanie-ghidaj pentru translație, sau fus-lagăr pentru rotație).

Astfel, directoarea circulară Δ0 necesară generării unor suprafețe cilindrice se obține

printr-o mișcare de rotație a pisei semifabricat (fig. 2.11), iar directoarea elicoidală de tipul
elicei cilindrice se obține prin combinarea unei mișcări de rotație și a unei mișcări de translație
executate de sculă și/sau piesa semifabricat (fig. 2.12).

Fig. 2.11. Directoarea circulară în cazul Fig. 2.12. Directoarea elicoidală de tipul elicei
generării unor suprafețe cilindrice cilindrice
Pentru exemplul prezentat în fig. 2.12 realizarea elicei cilindrice de pas p necesită o
anumită legătură între vitezele celor două mișcări. Această legătură se obține având în vedere
următoarele corespondențe: la o rotație a mișcării 1 corespunde o deplasare pe direcția mișcării 2
egală cu pasul elicei p, iar la n rotații pentru mișcarea 1 va corespunde o viteză de deplasare V =
n·p.

Într-un alt exemplu, la rabotarea unei suprafeţe plane, directoarea Δ, rectilinie, rezultă
prin deplasarea punctului M de pe vârful cuţitului pe direcţia mişcării principale I (fig. 2.26).
Teoretic, pentru generarea suprafeţei plane Sp, planul generator [G] se translează pe direcţia Mz
în lungul planului director [D].

15
Fig. 2.26. Directoarea cinematică Δ obţinută la rabotare, ca traiectorie directă a unui punct M

Directoarea cinematică ca înfășurătoare a unei familii de curbe cinematice C este

folosită în două variante: curba C este materializată de către muchia așchietoare a sculei sau
curba C este descrisă prin combinarea unor mișcări executate de către sculă și/sau piesa
semifabricat (fig. 2.15). În acest caz, în funcție de forma geometrică a directoarei sunt necesare
una, două sau mai multe mișcări simple.

Fig. 2. 18. Curba directoare Δ obţinută Fig. 2.15. Directoarea Δ obţinută cinematic ca
cinematic ca înfăşurătoare a unei curbe C înfăşurătoare a curbei cicloidale C, la frezarea
în mişcare: cilindrică
a ‒ plană şi rectilinie; b ‒ plană oarecare

B. Directoarele materializate

În scopul simplificării cinematicii sistemului tehnologic se recomandă ca scula

așchietoare să materializeze pe lângă generatoarea Γ0 și directoarea Δ0. Astfel de scule care

16
permit materializarea ambelor curbe necesare generării unei suprafețe de prelucrat Sp sunt tarozii,
filierele, alezoarele, broșele și unele scule combinate.

Astfel, la tarozi și filiere directoarea elicoidală este materializată prin elicea filetului. În
figura 2.17 se prezintă cazul prelucrării unui filet cu ajutorul tarodului al cărui filet
materializează directoarea și generatoarea (profilul filetului). La tarod curba directoare este o
elice cilindrică, materializată prin direcţia de dispunere a dinţilor (deci prin forma constructivă a
sculei), în timp ce generatoarea Γ este materializată prin forma de profil a muchiei aşchietoare a
fiecărui dinte ‒ ce impune forma profilului filetului (triunghiular, pătrat, trapezoidal, rotund etc).
Ca urmare, pentru generarea filetului este suficientă asigurarea unei simple mişcări de rotaţie
relativă semifabricat – sculă (cu viteza stabilită din condiţiile de optim), deplasarea axială –
pentru realizarea pasului filetului – fiind asigurate de poziţia şi forma dinţilor aşchietori, dispuşi
pe o elice (impusă de directoarea Δ). Practic, maşina-unealtă asigură în permanenţă mişcarea
relativă de rotaţie. Deplasarea axială este necesară numai la începutul procesului, cât timp conul
de atac al sculei pătrunde în material. Începând din acel moment, se produce „înşurubarea”
tarodului sau a filierei în semifabricat.

În figura 2.18 se prezintă cazul materializării generatoarei și directoarei la prelucrarea

alezajelor cu alezoare monobloc standard. Mișcările 1 și 2 sunt necesare asigurării continuității
generării suprafeței de prelucrat pe întrega lungime de prelucrat. Se poate spune, la fel ca în
cazul generatoarelor materializate, că directoarea este programată pe scula așchietoare.

Fig. 2.18. Directoarea

Fig. 2.17. Directoarea și generatoarea materializate la
materializată la alezarea cu
filetarea cu tarodul
alezorul monobloc

C. Directoarele comandate după program

Directoarele cinematice obținute prin programare pe elemente speciale se folosesc în

special în cazul generării suprafețelor complexe și devin eficiente în cazul producției de serie

17
mare sau masă. Această metodă se folosește de obicei atât pentru obținerea generatoarei, cât și
directoarei.

Ca și în cazul generatoarelor, cu privire la aceste trei moduri de realizare a directoarelor

se pot sintetiza următoarele:

- Directoarea materializată se zice că este programată pe scula așchietoare

- Directoarea cinematică este programată pe mecanismele mașinii-unelte
- Directoarea comandată de program este programată pe portprogram.

2.5. Criterii de alegere a curbelor generatoare și directoare

Curbele generatoare și directoare, prin forma lor geometrică și prin metodele de obținere,
trebuie să asigure satisfacerea cerințelor tehnico-economice la nivelurile dorite. Pentru aceasta se
impun două criterii de bază:

3. Criteriul formei geometrice;

4. Criteriul cinematic.

Criteriul formei geometrice impune ca generatoarele și directoarele să fie curbe cât mai
simple și să fie cuprinse în suprafețe plane. Generatoarele și directoarele se aleg dintre cele mai
simple curbe caracteristice ale suprafeței de prelucrat. Astfel, pentru o suprafață de prelucrat
plană cele mai simple curbe caracteristice sunt segmentele de dreaptă, iar pentru o suprafață
cilindrică cele mai simple curbe caracteristice sunt segmentele de dreaptă și cercul.

Criteriul cinematic impune ca prin metodele de obținere a generatoarelor și

directoarelor să se asigure un număr cât mai mic de mișcări. În toate cazurile se preferă mișcările
uniforme simple, rectilinii și/sau circulare. Prin combinarea acestor mișcări simple se pot obține
curbe de tipul elicelor, spiralelor, cicloidelor și evolventelor care se folosesc mult în construcția
de mașini.

Pentru oricare generatoare și directoare criteriul cinematic impune folosirea celor mai
simple mișcări și într-un număr cât mai mic. Astfel, elicea cilindrică poate fi descrisă cu o
mișcare de rotație și una de translație sau combinând convenabil două mișcări de rotație. Practic
aceste variante satisfac criteriul cinematic.

Pe lângă criteriul formei geometrice și criteriul cinematic, la alegerea curbelor

generatoare și directoare trebuie să se țină seama și de următoarele elemente:

1. Forma și dimensiunile suprafeței și piesei de prelucrat;

2. Poziția suprafeței de prelucrat în raport cu celelalte suprafețe care mărginesc piesa de
prelucrat;
3. Posibilitățile de poziționare-fixare ale piesei semifabricat pe sistemul tehnologic mașină-
unealtă, scula, dispozitiv, piesa (MUSDP);

18
 4. Tipul producției (individuală, de serie sau masă);
5. Natura materialului, starea semifabricatului, mărimea și uniformitatea adaosului de
prelucrare;
6. Precizia și calitatea suăprafeței de prelucrat;
7. Tipul sistemului tehnologic din dotare sau care urmează să fie proiectat.

Dacă la stabilirea condițiilor de lucru se au în vedere toate aceste aspecte atunci

optimizarea generării în raport cu cele două criterii de bază asigură baza necesară pentru reușita
optimizării procesului de așchiere prin care se asigură practic realizarea pieselor finite în condiții
de eficiență maximă (calitate, productivitate, costuri, profit, etc.).

19