Arca lui Noe

Arca lui Noe a fost o corabie imensă, pe care, potrivit Bibliei, Noe ar fi
construit-o la îndemnul lui Dumnezeu ca să își salveze familia și animalele
terestre de marele potop.Dimensiunile corăbiei, prezentate în Biblie, erau
următoarele: lungimea de trei sute de coți, lățimea de cincizeci de coți iar
înălțimea de treizeci de coți[1], dimensiuni care, conform cercetărilor
istoriografice, echivalau cu 137 de metri lungime, 23 de metri lățime și 14
metri înălțime[necesită citare]. Conform surselor biblice, construcția a fost
realizată cu ajutorul așa zisului lemn gofer. Existența și proveniența acestui
material necunoscut ingineriei maritime este pusă sub semnul întrebării de
către cercetătorii biblici.[2][3]Comentatorii Bibliei spun că potopul a avut loc
în jurul anului 3300 î.Hr. Un potop global cum este descris în Cartea Genezei
nu este conform cu datele fizice ale geologiei și paleontologiei.[4][5]Despre
întâmplările lui Noe se poate citi în Sfânta Scriptură, în pasajele 6-8 din cartea
întâi a lui Moise ("Facerea"), 38 Matei ori 27 după Luca.Comentatorii
universitari ai Bibliei spun că actuala versiune cunoscută a apărut în secolul V
î.Hr. Evreii ortodocși, creștinii și musulmanii fundamentaliști (adepți ai lecturii
literale a Bibliei/Coranului) resping varianta academică și spun că Noe este un
personaj real și marele potop s-a întâmplat cu adevărat.Povestiri
asemănătoare cu cea descrisă în Biblie despre potop apar și în mitologia altor
popoare antice, de pildă la sumerieni (în Epopeea lui Ghilgameș și într-o
tăbliță denumită „Atra-Hasis”, ambele descriind circumstanțe similare
potopului biblic[6]:20–27) și la egipteni. Grecii Antichității au și ei o poveste
similară cu cea biblică, anume povestea lui Pyra și Deucalion, evocată de
Pindar în cea de-a noua Olimpică.Povestea corăbiei este des întâlnită în
scripturile religioase. Începând cu secolul al XVIII-lea s-au făcut cercetări de
geologie și biogeografie în legătură cu arcă și potop. Având la origine o
confuzie medievală provocată de proasta înțelegere a textului biblic original
(semitic), s-au făcut numeroase săpături în Turcia, pe muntele Ararat,unde
unii cred că Biblia spune că s-a oprit arca.[7][8][9][10][11][12] În realitate
textul biblic nu indică un munte anume, ci întreaga regiune muntoasă a
Armeniei.

Potopul și salvarea lui Noe de către Dumnezeu sunt descrise în Biblie, în

cartea întâi a lui Moise (Facere): „Văzând Domnul stricăciunea oamenilor, I-a
părut rău că a creat omul, așa că a decis să distrugă tot ce a creat până
atunci”. Dumnezeu a văzut că Noe este om bun și cinstit așa că s-a gândit să-l
salveze pe el și pe familia lui, mai exact nevasta și fiii săi Sem, Ham și Iafet,
împreună cu nevestele acestora. Domnul a poruncit lui Noe să ia din fiecare
animal câte o pereche, din păsări câte șapte perechi și să-i ducă pe arcă, ca să
fie din nou animale pe pământ și după potop.
Se spune că potopul a durat 365 de zile, alții spun că au trecut 371 de zile
până când arca a eșuat pe vârful muntelui Ararat. Sfintii parinti spun ca 4 zile
si 4 nopti. De aceia se spune potop. 440 de zile au trecut până când apele s-au
retras și munții au devenit vizibili. Noe a lăsat prima oară liber un corb, dar nu
a găsit pământ uscat. După ce au trecut șapte zile, Noe a lăsat liber
un porumbel care s-a întors cu o ramură. După alte șapte zile iar a lăsat liber
un porumbel, care nu s-a mai întors. După un an și 10 zile de la începerea
potopului, la porunca divină, Noe împreună cu toți cei care se aflau în arcă au
ieșit afară.
După potop, Domnul i-a promis lui Noe că niciodată nu va mai șterge
omenirea de pe pământ cu apă, și a creat primul curcubeu pe cer (Moise I.
9:11).
În privința realității arcei și a veracității descrierii biblice a peripețiilor lui Noe,
punctul de vedere științific - exprimat de geologie, de ex. - este că de când
oamenii populează Terra (istoria recentă a planetei) planeta n-a cunoscut un
potop global, drept pentru care Noe și arca lui descrisă în Facere sunt cam tot
atât de reali pe cât sunt și uriașii sau șerpii vorbitori ai Facerii (Genezei),
măgarii vorbitori ai Numerilor, vrăjitoarele Ieșirii (Exodului), peștii uriași cu
pântece locuibile ale lui "Iona" sau demonii Evangheliilor. [13][14] Credibilitatea
mitului biblic al potopului lui Noe [15] a fost ruinată, acum aproape două secole
deja, de descoperirile făcute în geologie[16][17] și (doar puțin timp mai târziu) din
biologie.[18]