Sunteți pe pagina 1din 1

Avraam

Avraam este un drept patriarh din Vechiul Testament, considerat strămoșul poporului
evreu.Biserica Ortodoxă face prăznuirea lui, împreună cu Dreptul Lot, nepotul său pe 9
octombrie, dar și în Duminica Sfinților Strămoși (duminica dinaintea praznicului Nașterii
Domnului), dimpreună cu ceilalți strămoși ai Domnului Iisus Hristos.
Numele de Avraam are doua etimologii posibile:
 în babiloniană: "cel care iubește pe tatăl"
 în aramaică: "tatăl [Dumnezeu] este înălțat"
Originar din Haran, în Mesopotamia, sau din Ur, în Caldeea, Avraam a trăit către secolul
al XIX-lea î.Hr. Viața sa este povestită de Moise în Cartea Facerii 12-35.Personalitatea lui
Avraam domină întreaga Biblie, în așa măsură încât unul din numele lui Dumnezeu este
"Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov"
Avraam a avut trei femei, prin pronia lui Dumnezeu, care prin ele să unească toate cele
trei grupe de popoare care se trag din seminţia lui Noe.
Astfel, prin Sarra, care era din neamul lui Sem, se trage seminţia evreilor, adică semiţii.
Din Hetoria, care este din neamul lui Iafet, al doilea fiu al lui Noe, se trag popoarele Asiei
şi Europei, adică iafetiţii. Iar din a treia femeie, Agar slujnica, care este din neamul lui
Ham, al treilea fiu al lui Noe, se trage seminţia agarenilor sau arabilor, numiţi şi hamiţi.
Deci, prin cele trei femei, Avraam a devenit părinte al tuturor seminţiilor pământului,
adică al semiţilor (evreilor), al iafetiţilor, adică al creştinilor (indo-europenilor), şi al
hamiţilor, adică al arabilor. Când toate aceste trei seminţii vor crede în Hristos, atunci se
vor unii toate popoarele şi va fi o turmă şi un păstor.
Noi, creştinii, suntem fiii lui Avraam prin credinţa lui Isaac, care simboliza jertfa lui
Hristos, şi prin femeia lui, Heturia. Semeţii sunt fiii lui Avraam prin Sarra, iar hameţii
(arabii) sunt fiii lui Avraam, prin Agar slujnica. Dar noi, creştinii, suntem fiii lui Dumnezeu
prin credinţa în Iisus Hristos, care este mult mai de preţ decât a fi fiul lui Avraam prin
sânge, cum sunt evreii şi arabii.

S-ar putea să vă placă și