Dimineți de iarnă

Și fiind dimineață, o dimineață geroasă din luna decembrie, am privit

un timp peisajul de- afară, cu nasul lipit de geamul rece, apoi m-am
îmbrăcat gros, mi-am pus fularul, mi-am luat ghetele cele noi, cumpărate
de la Black Friday eMag, am mai privit o dată pe geam... și, brusc,
m-am aruncat afară, lăsându-mă pătruns de șoaptele reci ale iernii.
Dintr-un boschet a apărut o javr ă lățoasă, cu țurțuri în vârful cozii,
care fără să mă privească a tulit-o după atelierul de reparat umbrele,
atelierul lui nea Train Rusescu, cel de la Crevedia, care acum se
odihnește undeva, sub o lespede din cimitirul "Groapa cu lei".
Pe drum nu era țipenie de om, fapt pentru care eu mă simțeam
mândru tare, pentru că nimeni nu era așa de matinal ca mine, nimeni
nu era hotărât să ia frigul în piept și să simtă natura, să-i simtă pulsul ei
misterios, să tremure și să-i clănțăne dinții, pentru că numai așa te
călești și te convingi că ești bărbat...
Și mergând eu, tot mergând..., tocmai că mă trezesc că se termină luna decembrie,
din acest an, numit și anul curent. Dar, fără nici un efort, doar cu un sughiț
ce semăna a fluierat, m-am trezit în decembrie din anul trecut, tot dimineața
și tot foarte devreme.
Șoaptele iernii erau aceleași...
Dintr-un boschet a apărut o javr ă lățoasă, cu țurțuri în vârful cozii,
care fără să mă privească a tulit-o după atelierul de reparat umbrele,
atelierul lui nea Train Rusescu, cel de la Crevedia, care acum se
pregătea de plecare, dar s-a întors și i-a zvârlit nenorocitului de
patruped o coajă de pâine, iar potaia a privit lung, pe lângă plopii din vale,
s-a apropiat și a mirosit scurt fărâma de pâine, apoi a învelit-o
sub zăpadă, și parcă țurțurii din coada lui s-au mișcat un pic…, probabil
că era un fel de salut câinesc, adresat evident ființelor superioare, care sunt
vizibil bipede, și care se numesc uneori oameni.
Ceea ce a apărut nou, era un pițigoi, gălbior pe sub aripi, ce părea o
mică statuie din ceară. Și pentru a mă contrazice, lângă el a coborât,
de niciunde, un alt pițigoi, mai mic, mai delicat, fapt pentru care, ca să
zic așa, am convenit că era vorba de o pițigoaică, deoarece se tot împingea în
cel ce păruse statuie de ceară, ciripind ceva... și iar ciripind.
La un timp, au zburat amândoi, probabil spre alt decembrie...

Și dacă tot mergem, mergeam prin diminețile câtorva luni decembrie, luni
de migală și de pâclă geroasă, luni efectiv concurente și deopotrivă consecutive.
Ca din senin, că nu era de găsit, în nări am prins un damf de țuică fiartă și o dunguliță
de fum am zărit, peste gardurile lui nea Vasilică Bombeu, venit la noi, prin bunică-su,
după războiul din Balcani, când lumea, îngăduită de vânzoleala din ceruri, se
slobozise către arsură și pierzanie.
M-am apropiat și am privit printre ulucile gardului, am privit lung cum 5-6 oameni,
voinici și puși pe glume, pârleau un ditai incomensurabil porc, și-l tot curățau de
scrum și de alte pricini, dând la iveală șoriciul îmbietor. Apoi, cu mișcări sigure, îl
puseră pe o masă largă, și-n vreme ce dumnealui sta acoperit cu o pătură grea, ei,
oamenii, se îndemnau la o ceașcă - două de țuică fiartă, de unde, prin aer, pluteau în
zvârcoliri păgâne aburi triumfali, cu aromă de piper proaspăt măcinat, de coriandru și
de busuioc.
Fără grabă, porcu începu să fie spălat, pe toate părțile, cu apă fierbinte și cu mălai,
căpătând, în clipe ce treceau, înfățișarea de ginere mândru…
Deodată, parcă pe neașteptate, s-a apropiat de gard nea Gicu Ciocârlan, zis și
Tămâie, care-mi întinse o juma de metru de șorici, mă privi și zise:
”Ia, mă…! Să fie pentru a bătrână !”
L-am luat și am plecat cu gândul în alte zări, acolo unde o zăream pe tanti Geta,
zisă acum “a bătrână”, nevasta infiorător de frumoasă a lui Ciocârlan, care se
înecase, mai spre vară, picând într-o bulboană, la un cot al Ialomiței, timp în care,
el, nea Gicu, prindea un pește realmente dolofan, cu undița trimisă din Canada
de băiatul lui cel mic, Săndelu, acum mare om de afaceri și viitor strălucit politician.

Șoriciul era bun, era fraged; îl mestecam încet, alene, sorbind în nări fuioarele de
fum, ce mai stăruiau, pe ici, pe colo…