Sunteți pe pagina 1din 22

Tipuri de mediu în bazinul hidrografic al râului Olt

Tipuri de mediu în bazinul hidrografic al râului Olt Ciubotaru Mihaela Domozină Andra Georgiana Gabur Valentina

Ciubotaru Mihaela

Domozină Andra Georgiana

Gabur Valentina Andreea

Grupa 302

CUPRINS:

I. Introducere

1. Caracteristicile fizico-geografice ale bazinului hidrografic Olt...........3

2. Reţeaua hidrografică a râului Olt.........................................................8

II Tipurile de mediu

  • 1. Mediul montan...............................................................................9

  • 2. Mediul regiunilor deluroase........................................................13

  • 3. Mediul câmpiilor şi al podişurilor................................................18

  • 4. Mediul antropic............................................................................21 BIBLIOGRAFIE..........................................................................22

2

1.

Caracteristicile fizico-geografice ale bazinului hidrografic Olt

Râul Olt, cu o lungime de 615 km are suprafața bazinului hidrografic de 24.010 km. În funcție de caracteristicile cursului său și de morfologia văii pe care o formează, râul se împarte în trei sectoare: Oltul superior (de la izvor până la culoarul Racoș), Oltul mijlociu (de la culoarul Racoș până la Râmnicu-Vâlcea), Oltul inferior (de la Râmnicu-Vălcea până la vărsarea sa în Dunăre). Caracterul fragmentat al reliefului în bazinul hidrografic Olt, se manifestă prin prezența a numeroase forme de relief pe care le străbate, începând cu marile înălțimi muntoase care includ în înteriorul lor largi depresiuni intracarpatice și terminând cu regiunile joase de câmpie. Raportate în procente, suprafețele ocupate de aceste forme de relief sunt : 30% munți, 53% dealuri, 17% cîmpii. Râul Olt izvorăște din munții Hășmaș, de pe versantul sud-vestic, la 1280 m altitudine. De aici, se îndreptă spre sud, trecând prin depresiunile intracarpatice Ciuc, Prejmer și Bârsei. Depresiunea Ciuc se împarte în trei sectoare: Ciucul de Sus, Ciucul de Mijloc, Ciucul de Jos, separate prin îngustările Racu și Jigodin. Trecerea din Depresiunea Ciucului spre Depresiunea Prejmer se face prin defileul de la Tușnad iar din Depresiunea Bârsa spre Depresiunea Făgărașului prin Defileul Racoș. Sectorul mijlociu începe din culoarul Racoș și continuă prin Depresiunea Făgăraș, pe partea sa nordică, cu o orintare de curgere pe direcția E-V. Apoi își schimbă direcția de curgere spre sud, ajungând în Depresiunea Loviștei și Depresiunea Jiblei. Ultimul sector, ce începe de la Râmnicu-Vâlcea este format din Culoarul Oltului, ce traversează Pimontul Getic de la nord la sud. Culoarul Oltului este mărginit la est de Piemontul Cotmenei, iar la vest de Piemontul Oltețului. Lunca Oltului se continuă prin Câmpia Română (Olteniei) pe care o secționează, delimitând în partea estică Câmpia Boianului iar ȋn partea vestică Câmpia Romanaților .

1. Caracteristicile fizico-geografice ale bazinului hidrografic Olt Râul Olt, cu o lungime de 615 km are

3

s ursa: prelucrare după HARTA GEOMORFOLOGICĂ , Grigore Posea și Lucian Badea 4

sursa: prelucrare după HARTA GEOMORFOLOGICĂ, Grigore Posea și Lucian Badea

4

Clima din bazinul hidrografic al Oltului este temperat-continentală cu diferite subtipuri, ca urmare a desfășurării pe areale cu altitudinale diferite și a situării atât în partea nordică, cât și în cea sudică a Carpaților Meridionali. Datorită unităților de relief variate pe care le traverseaza Oltul, în bazinul său se întâlnesc aproape toate ținuturile climatice, începând cu cel de munți joși, continuând cu cel al dealurilor și podișurilor înalte și mai apoi joase, ajungănd până la cel de cămpie. În funcție de poziția geografică, în bazinul hidrografic al Oltului se pot separa o serie de sectoare cu anumite influențe climatice. Astfel, începând cu sudul Carpaților Meridionali, în partea vestică a Oltului clima temperat-continentală suportă o influență mediteraneeană iar în partea estică a râului se întâlnește o climă temperat-continentală de tranziție. În nordul Carpaților Meridionali și la est de cei Orientali se resimte influența climatului oceanic.

Clima din bazinul hidrografic al Oltului este temperat- continentală cu diferite subt ipuri, ca urmare ahttp://www.oocities.com/dmarioara/Atlas.htm 5 " id="pdf-obj-4-17" src="pdf-obj-4-17.jpg">

5

Ca urmare a extinderii vaste a bazinului hidrografic al Oltului, vegetația întâlnită în această zonă este extrem de variată. Se întâlnește o vegetație tipică zonei de stepă, în Câmpia Română, urmată de zona pădurilor de stejar, de cea a pădurilor de fag și gorun în regiunile subcarpatice și cele ale depresiunilor intracarpatice, ajungând până la zona pădurilor de molid sau a pajiștilor alpine pe culmile munților Parâng.

Ca urmare a extinderii vaste a bazinului hidrogr afic al Oltului, vegetația întâlnită în această zonăhttp://www.oocities.com/dmarioara/Atlas.htm 6 " id="pdf-obj-5-11" src="pdf-obj-5-11.jpg">

6

În ceea ce privește răspândirea solurilor în bazinul hidrologic al râului Olt, aceasta este

foarte diversă, supunându-se atât legilor zonalității orizontale, cât și celor verticale. Astfel, se întâlnesc soluri brune și podzoluri în zonele montane și de podiș și soluri brun roșcate sau cernoziomuri în zona de câmpie.

În ceea ce privește răspândirea solurilor în bazinul hidrologic al râului Olt, aceasta este foarte diversă,http://www.oocities.com/dmarioara/Atlas.htm 7 " id="pdf-obj-6-13" src="pdf-obj-6-13.jpg">

7

2. Reţeaua hidrografică a râului Olt

Cei mai importanți afluenți din cursul superior sunt: Râul Negru, Ghimbășel și Bârsa, pe parte stângă, Vârghiș și Homoroade (Homorodul Mare și Homorodul Mic), pe partea dreaptă. În cursul mijlociu, între Racoș și Râmnicul Vâlcea, râul capătă caracter de șes, cu multe meandre, fiind împins permanent spre nord de afluenții ce vin de pe versantul nordic al Munților Făgăraș: Breaza, Viștea, Uria, Arpașu, Cârțișoara, Făgărășel. Acești afluenți au lungimi relativi reduse, dar cu debite mari. Înainte de a intra în defileul Turnu Roșu-Cozia, Oltul primește din partea dreaptă Cibinul, iar în Depresiunea Loviștei primește un afluent important: Lotru. În podişul Getic şi Câmpia Română, Oltul își lărgește treptat valea cu terase etajate lateral şi își reduce panta, astfel că, începând de la Drăgăşani, meandrează puternic, se desface în nenumărate braţe, iar de la Drăgăneşti îşi croieşte chiar şi un curs secundar paralel, prin care îşi evacuează surplusul de ape din timpul marilor viituri. În această regiune, principalii afluenți sunt: Bistrița, Olănești, Loncavăț, Beica, și cel mai important Olteț - pe dreapta, Topolog și Cungea - pe stânga.

8

1. Mediul alpin și montan

Mediul alpin și montan cu aproximativ toate subdiviziunile acestuia, se întâlnește în două sectoare ale bazinului Oltului. Primul este reprezentat de sectorul superior al Oltului, corespunzător Carpaților Răsăriteni, iar cel de-al doilea sector îl constituie traversarea de către Olt a barierei înalte și masive a Carpaților Meridionali.

Principalele unități geomorfologice cuprinse parțial sau în întregime în bazinul superior al Oltului sunt: Munții Hășmaș, Harghita, Perșani, Ciuc, Bodoc, Baraolt, Bârsei și Bucegi și depresiunile intramontane Ciuc, Prejmer și Bârsei.

În unitatea munților Hășmaș, bazinul Oltului se suprapune pe sectorul sud-vestic, firul văii despărțind acest masiv de unitatea Munților Harghita. De aici, râul își adună apele, printr-o rețea ramificată de pâraie. După localitatea Tomești râul iese din munte și intră în Depresiunea Ciucului. La sud de stațiunea Jigodin-Băi, în apropiere de Miercurea Ciuc, valea prezintă o porțiune îngustă și adâncită într-un baraj de lavă andezitică, de aproximativ 1,6 km. Urmează un scurt sector în care valea Oltului se mai lărgește puțin între Munții Ciuc și Harghita, până la stațiunea Băile Tușnad, unde intră în Defileul de la Tușnad. Defileul este împărțit în două sectoare. Primul, de la Băile Tușnad la Bixad, este tăiat în roci vulcanice (andezite) care aparțin Munților Harghita, fiind flancat pe partea stângă de Culmile Puciosu și Baraolt. Cel de-al doilea sector al defileului, între Bixad și localitatea Bodoc, a fost sculptat între lavele andezitice ale Munților Bodoc și conglomeratele flișului cretacic din Munții Baraolt. De aici, valea pătrunde în Depresiunea Prejmer, unde, după ce trece de orașul Sf. Gheorghe, primește primul mare afluent - Râul Negru. Datorită forței mari de împingere a acestui afluent cursul Oltului este deviat către vest. Din această zonă, Oltul primește o serie de aluenți care coboară din Munții Bîrsei și Bucegi, după care ocolește terminația sudică a Munților Baraolt și își continuă traseul spre nord, prin Depresiunea Bîrsei, de-a lungul unui culoar între Feldioara și Augustin, ce desparte Munții Perșani de Baraolt. La nord de Căpeni, după ce primește ca alfuenți râurile Vârghiș, Cormoș și Baraolt, cursul râului se îndreaptă spre vest, intrând în Defileul de la Racoș. Defileul se desfășoară pe o distanță de aproximativ 10

km, în unul din sectoarele înalte ale Munților Perșani și este sculptat în coloanele de bazalt cuaternar ale masivului. Versanții văii se înalță aproape vertical câteva zeci de metri deasupra

albiei râului.

9

Celui de-al doilea sector al mediului alpin și montan al bazinului Oltului îi corespund mai mult sau mai puțin următoatele unități geomorfologice: Munții Făgăraș, Cindrel, Lotrului, Căpățânei, Cozia și Depresiunea Loviștei.

Traversarea de către Olt a acestui sector al Carpaților Meridionali s-a făcut prin două sectoare de vale transversală, respectiv Defileul de la Turnu Roșu și Defileul de la Cozia. Întregul sector dintre Turnu Roșu și Cozia se află încadrat de un tronson de vale lung de aproximativ 60 km și cuprinde în totalitate trei sectoare bine individualizate, diferențiate structural, litologic, tectonic și printr-o serie de elemente geomorfologice. Primul sector, Turnu Roșu - Cîineni (18 km), este adâncit în șisturile cristaline ale Munților Lotrului și Făgăraș. De la Cîineni până la vărsarea râului Lotru în Olt, pe o lungime de 25 km, râul străbate bazinul tectonic de scufundare și sedimentare, Depresiunea Loviștei. Al treilea sector din defileu, lung de circa 17 km, se desfășoară între gura de vărsare a Lotrului, până la periferia sudică a Culmii Cozia. Aici, defileul este adâncit între versantul înalt al Munților Căpățânei la vest și de masa de roci dure ale gnaisului ocular de Cozia, la est. Zonele în care defileul se prezintă extrem de îngust formează așa numitele „ Cârlige" ale Oltului. Renumite sunt două meandre încătușate ale Oltului - de la Cârligu Mare și Cârligu Mic.

Mediul munților înalți, cu creste și relief glaciar este reprezentat de masivele: Bucegi, Făgăraș, Cindrel, Lotrului și Căpățânei. Sunt masive muntoase înalte de peste 2000 m, constituite predominant din cristalin, la care se asociază periferic calcare dure și conglomerate mezozoice. Culmile prezintă forme de relief și depozite legate de modelarea glaciară, iar în platourile și culmile calcaroase există un relief carstic distinct. Aici se întâlnesc zonele cu cele mai coborâte temperaturi medii anuale (sub 6° C). Aceste medii anuale se întâlnesc și în cuprinsul Oltului superior în Munții Harghita, Baraolt, Ciuc, Depresiunea Ciucului și insular în Perșani. Acest sector al munților înalți primește cea mai mare cantitate de precipitații din bazinul Oltului, respectiv 1000-1200 mm/an. În zona munților Făgăraș și Parâng se întâlnesc cele mai tipice fenomene de foëhn din cuprinsul Carpaților. Acest fapt este cauzat de pantele accentuate de pe versantul nordic, ce determină încălzirea aerului pe măsură ce coboară. Ca urmare, zăpada din calea acestor mase de aer se topește mai repede, provocând creșterea debitelor pîraielor de munte. Ca în cea mai mare parte a bazinului, sunt prezente vânturile de vest. Spre deosebire de zonele mai joase, aici intensitatea și frecvența vânturilor sunt mai mari, ceea ce favorizează modelarea reliefului prin procesul de deflație. Ca urmare a acestor condiții climatice, vegetația specifică este de pajiști alpine ce conține plante cu adaptări la intervalul scurt al ciclului biotic. Solurile sunt slab formate și au multă încărcătură minerală.

10

Se întâlnesc podzoluri humico-feriiluviale și soluri brune de pajiști alpine. Pe platouri se întâlnește vegetația ierboasă de pășune, unde predomină păișul (Festuca rubra) și țăpoșica (Nardus stricta). În ansamblul versanților cu înclinare medie până la puternică, cu sol superficial se întâlnesc specii de jneapăn (Pinus montana) și ienupăr (Juniperus communis, J. sibirica). Dintre fructele de pădure se găsesc fragul (Fragaria vesca), murul (Rubus hirtus), afinul (Vaccinium myrtillus), merișorul ( Vaccinium vitis-idaea) și altele.

Următorul tip de mediu montan cuprinde unitățile munților mijlocii, cu altitudini sub 1800 m și partea mijlocie a versanților munților înalți, între limita climatică a pădurii și 1400- 1600 m altitudine. În bazinul Oltului, munții miijlocii sunt reprezentați de masivul vulcanic Harghia, alcătuit dominant din andezite și de sectorul sud-vestic al Munților Hășmaș, alcătuit din roci cristaline și calcare mezozoice. Masivul Harghitei cuprinde conuri și cratere în mare parte bine păstrate, platouri, planeze, corpuri de lavă, etc. În masivul calcaros învecinat, este dezvoltat un bogat relief carstic. Climatul este corespunzător etajului montan superior. Este mai puțin rece în raport cu precedentul (intervalul cu temperaturi pozitive îl depășește pe cel cu înghețuri), dar sunt la fel de umede. Din categoria tipurilor de soluri sunt prezente solurile brune acide, soluri podzolice și andosoluri, dezvoltate pe rocile vulcanice și soluri brune podzolice în regiunile împădurite. În sectorul Munților Hășmaș se întâlnesc rendzinele dezvoltate pe calcare. Vegetația este alcătuită predominant din păduri de conifere, în special molid (Picea excelsa). Pășunile sunt acoperite de un covor floral cu specii ca: spînzul (Helleborus purpurascens), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), vioreaua (Scilla bifolia), crinul de pădure (Lilliummartagon), gălbenelele de munte (Ranunculus carpaticus), mușchi (Sphagnum sp.), rogozul (Carex sp.) și multe altele.

Mediul munților scunzi și a versanților situați în etajul montan inferior ai munților înalți și mijlocii. Munții scunzi, în general cu altitudini între 1500-1600 m sau sub această altitudine, aparțin aproape exclusiv flișului și parte a cristalinului Carpaților Orientali: Munții Ciuc, Bodoc, Baraolt, Perșani, la care se alătură cristalinul culmii Cozia din Carpații Meridionali. Aici se întâlnesc culmi largi și versanți cu înclinare mică sau puternică, platouri calcaroase ce au permis dezvoltarea reliefului carstic, în special sectoare de chei și defilee. Climatul este mai blând. Temperaturile sunt moderate (8°-10° C), precipitații de 600-800 mm/an, cu diferențieri de la un sezon la altul. Solurile întâlnite sunt : soluri argiloiluviale brune podzolite și soluri argiloiluviale podzolice. Sunt prezente pădurile de fag (Fagus silvatica) și de amestec. Spre poale se întâlnesc și păduri de gorun (Quercus patraea).

11

Fauna zonelor montane din bazinul Oltului cuprinde dintre mamifere specii de: urs brun (Ursus arctos), cerb carpatin (Cervus elaphus carpaticus), căprioară (Capreolus capreolus), lup (Canis lupus), vulpe (Vulpes vulpes), mistreț (Sus scropha), veveriță (Sciurus

vulgaris), iepure (Lepus timiddus), ș.a

Dintre păsări se remarcă specii de: cocoș de munte

.. (Tetrao urogallus), alunar (Nucifraga casyocatactes), mierlă (Turdus merula). În apele limpezi se găsesc specii de păstrăv (Salmo truta fario). Dintre lepidoptere se remarcă fluturele coada rândunicii (Iphiclides podalirius), fluturele Apollo (Parnassius Apollo Transsylvanicus), fluturele roșu, etc.

Depresiunile intramontane din bazinul Oltului sunt: Depresiunea Ciuc, Prejmer și Bârsei, în cuprinsul Carpaților Răsăriteni și Depresiunea Loviștei, în cuprinsul Carpaților Meridionali. În cadrul acestora energia de relief este mult mai mică față de relieful montan. Sunt prezente soluri brune eubazice, mezobazice, brune acide, soluri hidromorfe și altele. Condițiile de climă se caracterizează prin valori medii anuale de: 5°-6° C în Depresiunea Cuicului, 6°-8° C în Depresiunile Prejmer și Bârsei și 8°- 9° C în Depresiunea Loviștei. Sunt des întâlnite inversiunile de temperatură. Precipitațiile sunt abundente: 600 - 800 mm/an în

depresiunile Carpaților Orientali și 800 - 1000 mm/an în Depresiunea Loviștei. Gradul de antropizare este cel mai ridicat din Carpați. În depresiuni există sate și orașe, a căror vatră

constituie aproape în întregime terenuri agricole.

12

2. Mediul regiunii de deal

Mediul regiunilor de deal din bazinul hidrografic al Oltului ocupă două sectoare distincte, ce sunt intercalate de mediul montan al Carpaților Meridionali.

Primul sector al Oltului în care se găsește un mediu de deal îl reprezintă Depresiunea Fagăraș, pe care o străbate de la est la vest. Oltul pătrunde în aceasta prin culoarul Rucăr. În drumul său spre Țara Oltului, primește din partea stângă, din Munții Făgărș o rețea densă de afluenți, precum Breaza, Viștea, în timp ce din partea dreaptă, dinspre Podișul Târnavelor, primește o serie de afluenți cu lungimi și debite reduse. Tot în Depresiunea Făgăraș, Oltul primește Cibinul, cel mai important afluent din această depresiune. Depresiunea Fagaraș este situată între muntii Fagaraș - la sud, podișul Târnavelor - la nord și munții Perșani - la est. Este o depresiune tipică de contact, cu altitudine medie de 450 metri. S-a format prin scufundarea tectonică produsă la marginea munților, urmată de o acumulare de depuneri, dar și ca urmare a eroziunii pe de o parte a Oltului și pe de altă parte a afluenților săi sudici. Are aspectul unui piemont în care se pot distinge trei trepte dinspre sud spre nord. Prima treaptă este formată din șirul dealurilor şi muscelelor submontane cu înălţimi de 600-800 m. A doua treaptă a depresiunii, este cea mai largă parte și se prezintă sub forma unui plan înclinat brăzdat de afluenţii din stânga ai Oltului care au săpat văi largi. Între aceste văi, numite de localnci „şesuri”, coboară spre nord „poduri” late, interfluvial. A treia treapă, cea mai joasă, este chiar lunca Oltului, care coboară la 450 m altitudine absolută la intrarea în depresiune, după defileul de la Racoş și la circa 390 m în amonte de Turnul Roşu. În luncă, unde Oltul este puternic meandrat, sunt evidente urmele schimbărilor de curs şi fenomenele de înmlăştinire. Cu o denivelare de peste 200 de metri, pe dreapta Oltului, se ridică povârnişul abrupt al marginii de sud al Podişul Târnavelor (interfluviul Hârtibaciu-Olt). Datorită densității ridicate a rețelei hidrografice, Oltul aproape că își dublează debitul la ieșire din depresiune față de debitul pe care îl are la intrare în aceasta, ajungând să însumeze proape 70 m3/ sec. Chiar dacă este un râu mare, din cauza pantei scăzute și a aluviunilor pe care le transportă, apele Oltului rămîn liniștite. Climatic, Depresiunea Făgăraș înegistrează o medie anulă de 0 o Celsius la contactul cu muntele și de până la + 8 o Celsius în lunca Oltului. Dacă în ceea ce privește mediile anuale ale temperaturilor din Depresiunea Făgăraș și munții omonimi, aceastea înregistrează diferențe mari, în timpul iernii, diferențele de temperatură sunt mult mai scăzute datorită fenomenului

13

de inversiune termică ce se produce în Depresiunea Făgăraș în acest anotimp. Astfel, dacă pe culmile montane, temperatura medie a lunii ianurie este de 9 o Celsius, în depresiune, temperatura medie a aceleiași luni nu se ridică deasupra valorii de 4 o Celsius. În ceea ce privește temperaturile din timpul verii, acestea sunt relativ scăzute, media lunii iulie din Depresiunea Făgăraș, fiind de 18 o Celsius. Un fenomen aparte întâlnit în această regiune îl reprezintă foëhnul, numit de către locuitorii zonei și Vântul Mare. Foëhnul este un vânt cald și uscat, ce bate dinspre culmile munților spre văi, în special primăvara. Pe lângă accentuarea topirii zăpezilor, foëhnul mai poate determina și apariția secetelor timpurii. Precipitațiile înregistrate în depresiune sunt de aproximativ 700 mm/an și au un caracter torențial. Depresiunea Făgăraș se suprapune în cea mai mare parte etajului de fag și gorun, întâlnindu-se specii lemnoase de Fagus silvatica, Fagus orientalis, Quercus petraea, Quercus robur, Quercus cerris, Ulmus scabra și arbuști precum: Cornus mas, Corylus avellana, Rhamnus frangula. În partea superioară, la contactul cu Munții Făgăraș, se întâlnesc specii de Abies alba, Picea abies, Pinus silvestris, Betula pendula. Speciile ierboase întâlnite aici sunt:

Dentaria bulbiferi. Tot aici se întălnește pe alocuri etajul stejarului, alcătuit din Quercus robur, Quercus petrae. Cu toate acestea, din cauza defrișărilor, acum predomină pajiștile secundare stepizate iar pe spații restrâne mlaștinile și turbăriile. Din punct de vedere floristic, în Depresiunea Făgăraș, de neomis este Poiana cu Narcise de la Dumbrava Vadului. În continuare, în partea vestică a Oltului se deschide Depresiunea Sibiului, formată tot prin scufundare și mai apoi prin acumulare de sedimente. Depresiunea Sibiului se învecinează la sud cu munții Cindrel din Masivul Parâng. Depresiunea Sibiului este separată de valea Oltului printr-un masiv deluros cu altitudini de aprozimativ 600 de metri, pe care râul Cindrel

îl întretaie, ajungând în cele din urmă la Olt - în care se varsă. Depresiunea Sibiului are o orientare a pantei S-N. Zona mai înaltă, cea din arpopierea masivului, este formată din depuneri sedimentare și pietrișuri, ducând la formarea unui piemont în care mai apoi s-au format o serie de văi. Spre sud , altitudinile coboară, ajungând la 350-400 de metri. Clima din Depresiunea Sibiului este relativ răcoroasă, datorită poziției sale.

Temperaturile medii anuale sunt de 8 o Celsius la Sibiu. Nici temperaturile lunii iulie nu sunt foarte ridicate, acestea fiind de 19 o Celsius în Sibiu. Ca și în Depresiunea Făgăraș, și aici se întălnește fenomenul de inversiune termică, ce duce la înregistrarea unor temperaturi scăzute iarna.

14

Precipitațiile sunt de peste 700 de mm pe an, ceea ce determină existența unor râuri cu debite bogate. Vegetația de aici este asemănătoare celei din Depresiunea Făgăraș. Solurile tipice din depresiunile Făgăraș și Sibiu sunt cele brune luvice precum și lovisoluri albice. În partea sudică, unde se continuă prin Munții Făgăraș se întâlnesc și soluri

brun acide.

Cel de-al doilea sector în care se întălnește mediul de deal este cel din Subcarpații Getici și Podișul Getic. Oltul getic străbate Subcarpații Getici (sectorul dintre Topolog – Olteț) până la Băbeni-Bistrița, de unde intră în Podișul Getic (sectorul dintre Vedea – Olteț) până la Slatina. De aici, Oltul își continuă drumul, din ce în ce mai șerpuit, spre Dunare prin câmpie. Oltul își continuă traseul printr-un culoar în Subcarpații Getici. La vest de Culoarul Oltului se află Subcarpații Vâlcii iar la est de acesta – Muscelele Argeșului. Subcarpații Vâlcii au o structura monoclinală, cu formațiuni paleogene, mionece și pliocene. Caracterul orografic al acestora rezultă din asocierea unor culmi înguste și paralele, cu o orientare NV- SE, cu șiruri de depresiuni și șei joase. La contactul cu muntele se află un culoar depresiunar bine conturat - Depresiunea Polovragi-Hurezu, Băile Olanești-Muereasca- Călimănești-Jiblea. Depresiunea Hurezului se continuă în sud-est prin șaua de la Negrulești cu Depresiunea Stoenești-Bunești. La sud de aceasta se întinde culoarul Govorei, ce se prelungește până la Olt. În partea sudică se individualizeaza dealurile Govorei și Slătioarei ce sunt formate din roci paleogene, mio-pliocene, favorabile eroziunii torențiale și deplasării în masă. Depresiunea s-a format la începutul paleogenului după mișcarea tectonică laramică care pe de o parte a ridicat Carpații Meridionali și pe de altă parte a dus la coborârea spațiului cristalin din fața acestora formând acest bazin de sedimentare extins cu un rol de avanfosă. Subrcarpații Vâlcii sunt alătuiți din fundamentul carpatic cu blocuri cristaline ce coboară în trepte spre sud și Platforma Valahă care înclină ușor spre nord și sunt acoperiți de o suprastructură sedimentară. Este o zonă instabilă observată prin procesele de denudare, alunecări de teren, transăporturi de cantități semnificative de materiale ce sunt în cele din urmă reținute de

lacurile de acumulare facute pe Olt. În partea estică, Oltul delimitează Muscelele Argeșului, formate dintr-o serie de culmi alungite ce ating altitudini de până la 1218 metri, în vârful Chicera. Însă, din cadrul bazinului hidrografic al Oltului face parte doar culmea vestică a acestuia, mai precis culmea Runcului.

15

Clima din această zonă este continental-moderată. Datorită poziției geografice, aici se întâlnește un climat de dealuri înalte. Temperaturile medii anuale sunt de 10 o C, la nivel regional înregistrându-se o ușoară creștere a temperaturii dinspre nord (zona de contact cu muntele) spre sud (la contactul cu Câmpia Română). Cantitatea de precipitații este de aproximativ 700 mm/an. Dacă în depresiunea Făgăraș, amplitudinea termică este scăzută, datorită temperaturile scăzute din timpul verii și ale celor mai ridicate din timpul iernii, Oltul getic înregistrează o amplitudine termică mai ridicată din cauza temeperaturilor scăzute înregistrate iarna, sub influența aerului subpolar din nord-est, iar temeperaturile din timpul verii sunt mai ridicate datorită influenței aerului tropical ce vine din sud. Din Podișul Getic, în bazinul Oltului sunt incluse doar dealurile Oltețului, situate în partea vestică a Oltului și dealurile Cotmenei – în partea estică a râului. Dealurile sunt acoperite de resturile unei vechi cuverturi de pietrișuri, bine reprezentată în partea estică a Oltului. Aceste pietrișuri sunt cunoscute în literatura geologică sub numele de pietrișuri de Cândești. În nord, podișul este format din dealuri mai înalte – 300-700 metri, cu văi și interfluvii înguste și versanți puternic înclinați, în timp ce în partea sudică dealurile au înălțimi de 200-300 de metri, cu interfluvii și văi largi și au terase bine delimitate. Dealurile Oltețului au o structură monoclinală. În nord, interfluviile au aspectul unor culmi deluroase (Dealul Cernei) iar în sud se prezintă sub forma unor platouri (Podișul Beicăi). Piemontul Cotmenei este situat între văile Olt , Topolog și Argeș. Din cauza pantelor mari ale versanților din sud, se înregistrează alunecări de teren și ravenări. Râul Olt, are în Podișul Getic o luncă bine dezvoltată pe întreg traseul pe care îl străbate în această unitate de relief – 72 km. Tot aici se continuă și culoarul Oltului, format între Piemontul Oltețului și Piemontul Cotmenei, prezintă terase bine definite și o luncă dezvoltată. Valea are față de nivelul Piemontului Getic o adâncire de 70 de metri în sud ce ajunge în nord la 300 de metri și o luncă cu lățimi de până la 6-7 km. Formarea văii a fost influnțată de mișcările neotectonice care au determinat o deplasare accentuată a cursului apei spre est, în aval de Drăgășani. În funcție de aspectul general al văii, se pot distinge două sectoare: culoarul propriu-zis în partea nordică, o câmpie cu terase lată de aproape 20 de kilometi în sud. Climatic, Piemontul Getic este supus atât influențelor mediterenene, ce vin dinspre sud-vest, cât și influenței anticiclonului siberian, la est de Olt, ce acționează iarna. Temperaturile medii anuale înregistrate în partea vestică a piemontului sunt de 10 o Celsius. Dinspre contactul cu subcarpații, unde altitudinile dealurilor ajung până la 500-400 de metri,

16

spre marginea sudică a piemontului, temperaturile înregistrează o creștere de aproximativ 2 o Celsius, astfel, la Curtea de Argeș se înregistrează 9 o Celsius, în timp ce la Slatina se înregistrează 11 o Celsius. Din punct de vedere vegetativ, piemonul Cotmenei face parte din zona pădurilor de cer și gărniță. În piemontul Olteniței, se mai întâlnește și subetajul pădurilor de gorun. În zona pădurilor de cer și gârniță se întâlnesc specii de Quercus cerris, Quercus frainetto, Ulmus minor, Acer campestre, Pyrus pyraster, Malus sylvestris, Sorbus aucuparia, Sorbus torminalis, Acer tataricum, Fraxinus ornus. Dintre speciile de subarboret, se întâlnesc:

Crataegur monogyna, Ligustrum vulgare, Cornus mas, Viburnum lantana, Prunus spinosa, Euonymus verrucosa. Pătura ierbacee este formată din specii mezofile și xerofile, precum Lathyrus niger, Lathyrus vernus, Heleborus odorus. În pădurile de gorun se înâlnesc cu precădere specii de gorun precum: Quercus polycarpa, Quercul dalechampii, dar și specii precum: Acer platanoides, Acer tataricum, acer pseudoplatanus, Tilia cordata și Betula pendula. Dintre arboreți predomina: Crataegur monogyna, Ligustrum vulgare, Cornus sanguinea. Pătura ierbacee este formată din: Lathyrus niger, Lathyrus vernus, carex pilosa, Poa nemoralis. În partea nordică a Piemontului Getic se întâlnesc și păduri de fag: Fagus sylvatica, Carpinus betulus, Acer pseudoplatanus, Acer platanoides. În pătura ierbacee se întâlnesc:

Luzula albida, mycelis muralis, Oxalis acetosella, Poa nemoralis, Asperula odoratam,Sanicula eurpea. În mediul dealurilor medii și înalte, se găsesc specii de animale, precum: Aquila crysaetos, Sciuru vulgaris, Paragus oltenicus, Cnephasia nemesii, Dicrorampa niculescui (lepidoptere). Vipera ammodytes, Testudo hermani (broasca țestoasă de uscat), Cocada plejba (cicoarea cenușie). Callimenus oniscus (lăcusta), Rana ridibuna (broasca mare de lac). S-a observat expansiunea speciilor de păsări: Emberiza cirlus, Passer hispaniolensis (vrabia spaniolă), Ondatra zibethica (bizamul). În cea mai mare parte, în Podușul Getic se găsesc soluri argiloiluviale brune luvice și soluri luvice. Doar la contactul cu subcarpații se întâlnesc soluri brune acide iar în partea sudică - soluri brun-roșcate luvice. Dacă în trecut Piemontul Getic era acoperit aproape în totalitate de păduri, în prezent acestea ocupă suprafețe restrânse, în zonele cu relief accidentat, neprielnic agriculturii, precum cel din nordul Dealului Oltețului. Zona Oltului getic cuprinde bazinele Luncăvaț, Bistrița-Vîlcii, Topolog și Oltețul – singurul râu important ce străbate Piemontul Getic și se varsă în Olt.

17

3.Mediul câmpiilor

De la ieşirea din Podișul Getic și până la vărsarea în Dunăre bazinul hidrografic al râului Olt se suprapune în cea mai mare parte mediului de câmpie. Oltul pătrunde în câmpie în aval de oraşul Slatina, primind pe dreapta ultimul și cel mai mare afluent din întreg bazinul, Olteţul. În ultmii kilometri pe care-i parcurge prin câmpie albia se lărgeşte considerabil iar bazinul se îngustează mult nemaiprimind nici un afluent. În apropierea confluenţei cu Dunărea este situat oraşul Turnu Magurele. Râul traversează Câmpia Română pe direcţia nord-sud secţionând-o în două subunităţi: Câmpia Olteniei şi Câmpia Munteniei de Vest. La vest de Olt se desfăşoară Câmpia Romanaţilor, subunitate a Câmpiei Olteniei, iar în partea sa estică se individualizează două subdiviziuni ale Câmpiei Munteniei: Câmpia Boianului şi Câmpia Burnazului. Regiunea se caracterizeaprintr-o energie de relief mică (0-50m/kmp) și predominarea suprafeţelor orizontale (pante <5˚) având altitudini ce nu depăşesc 200 m. Relieful este slab diferenţiat ceea ce determină condiţii de mediu relativ uniforme. Dintre procele geomorfologice predomină cele de tasare, deflaţie , sufoziune și acumulare, eroziunea având o intensitate slabă. Această secţiune a bazinului Oltului se suprapune uneia dintre cele mai tinere unităţi geografice care prin geneză aparţine ariei depresionare dintre orogenul Carpatic si Platforma Moesică. Astfel, câmpia de la vest de Argeş (câmpurile Romanaţilor și Boianul) prin geneză şi carcteristici reprezintă o continuare a Piemontului Getic. Câmpia Română s-a format pe locul unui bazin lacustru, jumătatea vestică fiind supusă modelării încă din prima parte a Cuaternarului. Depozitele leossoide acoperă aproape întreaga regiune pe care s-au format molisoluri-cernoziomuri cambice, argiluviale, vermice, deosebite însă regional și local ca vârstă, grosime și compoziţie. Climatul în această regiune este temperat-continental cu influenţe vestice și submediteraneene în Câmpia Olteniei (cu ploi de toamnă și ierni blânde), căpătând caracter de tranziţie la est de Olt, cu temperaturi mai ridicate iarna și precipitaţii mai scăzute. Mediile termice anuale sunt ridicate (10-11˚ C) înscriindu-se în zona cu cele mai ridicate valori din ţară, dar cu precipitaţii reduse (450-600 mm/an) și secete frecvente. Din punct de vedere hidrologic, bazinul Oltului în sectorul Câmpiei Române, are

particularităţi cu totul deosebite faţă de celelalte regiuni pe care le străbate. Se remarcă aici

cea mai scăzută scurgere medie multianuală din întreg bazinul (1-2 l/s/kmp și chiar sub 1 l/s/kmp). De asemenea debitul râului în acest sector este foarte neuniform. Apele mari au loc

18

în lunile februarie-martie iar cele mici în octombrie. Pentru râurile al căror bazin de recepţie este autohton, fenomenul secării este foarte frecvent, pe când râurile alohtone, mai mari (Oltet,Olt), nu suferă acest fenomen. Încadrat subunităţii vestice a Câmpiei Române, sectorul inferior al Oltului are ca vegetaţie predominantă pădurea şi silvostepa. Atât solurile cât și vegetaţia sunt dispuse în fâşii paralele de la vest la est, respectând zonalitatea impusă de Carpaţi. Astfel caracterele geografice ale acestor câmpii apar ca o continuare a piemontului de la nord, la fel ca şi formarea lor. Solurile brune-luvice pseudogleizate din Piemontul Olteţului se continuă în nordul Câmpiei Romanaţilor iar vertisolurile din partea sudică a Piemontului Cotmenei ajung în Câmpia Boianului până la sud de Roşiori de Vede. Fâşia nordică cu soluri brun-roşcate şi cernoziomuri argiluviale (pe suprafețe mai mici) ajunge până la sud de Caracal și Roșiori de Vede, înaintând în toată jumătatea nordică a Burnazului. Supus modificărilor antropice intenese, sectorul inferior al Oltului corespunzător părţii nordice a Câmpiei Romanaţilor și Câmpiei Boianului nu apare ca o zonă compactă de pădure, ci ca petice de păduri izolate între terenurile agricole şi pajiştile secundare stepizate cu păiuş stepic (Festuca valesiaca) și firuţa (Poa partensis ). În pădurile de cer și gârniţă, speciile de amestec sunt mai puţine; foarte rar se întâlnesc stejarul pedunculat sau brumăriu, ulmul, jugastrul, teiul alb, părul sau mărul padureţ, ca și unii arbuşti. Fâşia de silvostepă de la sud ocupă tot spaţiul până în lunca Dunării. Este un domeniu al cernoziomurilor cambice și al cernoziomurilor argiloiluviale, cărora li se asociază în funcţie de condiţiile locale, cernoziomuri vermice si psamosoluri (în câmpia de la vest de Olt). durile cu stejar pufos, cer și gârniţă și stejar brumăriu se întrepătrund cu pajişti puternic modificate cu păiuşuri stepice (Festuca valesiaca), colilie (Stipa lessingiana) sau bărboasă (Botriochloa ischaeum). Pe terenurile cu cernoziomuri nisipoase, psamosoluri și nisipuri nesoloficate, neutilizate agricol se întâlnesc complexe de vegetaţie arenicolă. În funcţie de dispunerea paralelă a fâşiilor de soluri și vegetaţie, Câmpia Olteniei poate fii împărţită în mai multe subunităţi cu peisaje distincte ce intră şi în bazinul inferior al Oltului. Astfel câmpia de la vest de Olt se prezintă ca o asociere de câmpuri în trepte în mare sură uşor vălurite datorită reliefului de dune. Includerea în peisajul agricol a determinat transformarea completă a peisajelor anterioare: din pădurea de cvercinee au rămas câteva petice, zăvoaiele au fost reduse în cea ma mare parte, iar plantaţiile de salcâm acoperă numai o parte din nisipurile neluate în cultură. Este o regiune cu utilizare agricolă specializată. Câmpia de la est de Olt și anume Câmpia Boianului, este o regiune mai înaltă cu patul înecat în aluviuni şi depuneri deluvio-coluviale. În timp ce jumătatea nordică apare ca o

19

treaptă mai înaltă (Boianul nordic), cu fragmentare accentuată de unde şi varietatea de soluri si vegetaţia specifică cu paduri de cer, gârniţă şi stejar, în partea sudică (Boianul sudic și Burnazul) este mai puţin variată, domeniu al silvostepei din care s-au păstrat câteva petice. Mediul luncilor Ultimul tip de mediu specific bazinului râului Olt este cel al lunciilor interioare şi pe o porţiune foarte restrânsă a luncii Dunării. În partea sa inundabilă, lunca Oltului prezintă aluviuni şi soluri aluviale slab evoluate, în general carbonatice, influenţate de apa freatică aflată la un nivel de 1,5- 3 m adâncime. Pe porţiunile mai înalte se întâlnesc solurile aluviale nisipoase cu umezire freatică temporară datorită nivelului freatic de 3-5 m adîncime vara. Regiunea de luncă este una favorabilă culturilor de legume, în sectoarele bine drenate, plantaţiilor de plop şi zăvoaielor de plop și salcie în porţiunile mai umede. Folosirea lor integrală în agricultură necesită lucrări ameliorative de drenare adesea neeconomice. Dunărea este un factor de influenţă foarte important pentru regiunea de sud a Câmpiei Române şi implicit în spaţiul de vărsare al Oltului, unde impune un mediu specific. Configuraţia microreliefului luncii variază foarte mult pe spații restrânse şi determină condiţii de mediu diferenţiate. Lucrările de îndiguire efectuate în ultimele decenii au modificat radical regimul inundaţiilor. Adâncimea apei freatice are variaţii mari în funcţie de nivelul apeor Dunării. Pe terenurile cele mai înalte apa freatică poate coborî până la 5-6 m, iar pe cele joase până la 1-5 m adâncime fără a stânjeni dezvoltarea vegetaţiei higrofile ori desfăşurarea proceselor de gleizare, deoarece umezeala solului este de obicei în tot sezonul de vegetație mai mare în profunzime decât la suprafaţă. Solurile aluviale stratificate, slab gleizate sau cele nisipoase stratificate, moderat humifere, sunt favorabile zăvoaielor de plop şi salcie pe alocuri cu stejar pedunculat.

20

4. Mediul antropic

În mare măsură, mediul antropic din bazinul hidrografic al Oltului este unul dezvoltat. Așezările sunt situate mai ales pe văile și depresiunile intramontane, foarte rar acestea formându-se în zonele montane de peste 800 de metri. În zonele montane și cele ale Subcarpaților Getici, populația este dispersată în numeroase sate mici sau foarte mici, sate cu o structură răsfirată, cu textură neordonată și cu o formă, de obicei, neregulată ca urmare a instabilității zonelor. Prielnice dezvoltărilor așezărilor umane sunt depresiunile și culoarele dintre culmi, datorită stabilității mai mari a reliefului și a climei mai blânde. 46% din suprafața subcarpaților ese ocupată de terenurile agicole, unde predomiăa pășunile și fânețele naturale. În ultima perioadă, orașele din zonele intramontane și cele perimontane și-au dezvoltat o importantă funcție turistică. Printre acestea se numără Brașov, Sibiu și Predeal. Principalele orașe întâlnite de-a lungul bazinului Oltului sunt: Miercurea Ciuc, Râșnov, Sfântu Gheorghe, în Depresiunea Ciucului, Brașov, Târgu Secuiesc și Covasna din Depresiunea Brașovului, Sibiu – situat în Depresiunea Sibiu, Făgăraș - în Depresiunea Făgăraș, și la altitudinea cea mai ridicată – Predeal și Călimănești. În câmpie se întâlnesc orașele Balș, Slatina, Caracal, Târgu Măgurele. Culoarul Oltului este o importantă axă de convergență umană, social-economică și o cale de intensă circulație. Valea Oltului, datorită numeroaselor terase, dar mai ales a glacisurilor de acumulare reprezintă o zonă prielnică așezărilor umane. Aici s-au construit numeroase baraje, multe dintre ele cu hidrocentrale. Primele lacuri și hidrocentrale realizate pe Olt au fost cele de la Râmnicu Vâlcea și Govora, apoi au urmat cele de la Dăești, Râureni, Băbeni, Ionești, Strejești, Zăvideni, Arcești, Slatina, Clălimănești, Drăgășani, Turnu Roșu, Gura Lotru, Ipotești ș.a. Pe Valea Oltului se găsesc și importante stațiuni balneoclimatice, printre care cele mai importante sunt Băile Tușnad, Bixad, Malnaș, Căciulata și Călimănești.

21

Bibliografie

  • 1. Alexandru Roșu (1980), Geografia fizică a Românieie, Ed. Didactică și Pedagogică. București;

  • 2. Giurcăneanu, Cl., Mocanu, C., (1967), Valea Oltului, Ed. Științifică, București;

  • 3. Mihai Grigore (1989), Defileuri, chei și văi de tip canion în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București;

  • 4. Mihai Ielenicz (2005), Geografia României, Ed. Universitară, București;

  • 5. (1990), Geografia României, volumul I, Carpaţii româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, Editura Academiei Române, Bucureşti;

  • 6. (1990) Geografia României, volumul III, Carpaţii româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, Editura Academiei Române, Bucureşti;

  • 7. (1992) Geografia României, volumul IV, Regiunile pericarpatice, Editura Academiei Române, București.

22