Referinte Critice 2002 Edited
Referinte Critice 2002 Edited
„Lucian Blaga”
Cluj-Napoca
REFERINŢE CRITICE
ISTORIE ŞI CRITICĂ LITERARĂ
2002
CLUJ-NAPOCA
2010
Lucrare întocmită în cadrul departamentului
Cercetare bibliografică şi documentare al B.C.U. „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca
[Link]
Volumul Referinţe Critice. Istorie şi critică literară, 2002, cuprinde informaţii bibliografice referitoare la
scriitorii de limbă română, maghiară şi germană din România şi diaspora, înscriindu-se într-o serie cu apariţie
anuală începută în anul 1966. Referinţele critice au fost extrase din publicaţii periodice literare şi culturale
apărute în România şi Republica Moldova în anul 2002 şi culegeri de studii de critică literară.
Referinţele bibliografice sunt ordonate alfabetic după numele scriitorilor referenţiaţi, fiind grupate în funcţie de
sursa din care provin, periodic sau carte, iar în cadrul fiecărei grupe, în ordinea alfabetică a autorilor de
referinţe. Lucrarea mai include şi indicele autorilor de referinţe şi un indice de reviste cu trimiterile aferente.
Prezentul volum conţine varianta în Adobe PDF a bazei de date creată cu softul bibliografic ProCite5 şi oferă,
prin această nouă formă de prezentare, posibilitatea regăsirii rapide a datelor. Căutarea se poate face utilizând
funcţia „Find” din fereastra destinată căutării, iar numele scriitorilor referenţiaţi se pot accesa şi din
„Bookmarks”. Pentru a vizualiza această listă, trebuie să selectaţi din opţiunea „View” opţiunea
„Navigation Panel” şi apoi „Bookmarks”. Poziţionarea pe orice autor vă va duce automat la pagina care
cuprinde referinţele bibliografice aferente. Informaţia cuprinsă în lucrare se poate obţine şi prin consultarea
bazelor de date interne la adresa [Link]
III
LISTA CĂRŢILOR PRELUCRATE
2. Cozea, Liana. Literatura română veche. Oradea : Editura Universităţii Oradea, 2002, 176 p.
3. Manolescu, Nicolae. Istoria critică a literaturii române (1). Vol. 1. Braşov : Aula, 2002.
5. Burlacu, Doru George. Glose la "neaşezare" : ipostaze literare ale ethosului românesc . Vol. 1. Cluj-
Napoca : Dacia, 2002.
6. Sadoveanu, Izabela. Cărţi şi idei : pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru
Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, 2 vol.
7. Protopopescu, Alexandru. Romanul psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, 282 p.
8. Pârvu, Iuliu. Studii şi cronici literare. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, 272 p.
9. Moceanu, Ovidiu. Literatura română veche. Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, 206 p.
10. Iliescu, Ion. Ion Creangă : trei studii. Timişoara : Marton, 2002, 111 p.
11. Vasile, Geo. Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, 326 p.
12. Negoiţescu, Ion. Istoria literaturii române (1800-1945). Vol. 1. Cluj-Napoca : Dacia, 2002.
13. Bomher, Noemi. Amurgul poeţilor. Iaşi : Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", 2002, 184 p.
14. Szilágyi, Júlia. Versenymű égőz zongorára. Marosvásárhely : Mentor, 2002, 469 p.
15. Cristea-Enache, Daniel. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001,
XII, 588 p.
16. Valea, Lucian. Generaţia amânată. Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca :
Limes, 2002, 388 p.
17. Teoc, Flavia. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, 154 p.
18. Florea, Ghiţă; Iacob, Simona. Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze,
comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, 268 p.
19. Lefter, Ion Bodgan. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. Piteşti : Paralela 45, 2001,
260 p.
20. Trandafir, Constantin. Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, 264 p.
22. Corbea, Ileana; Florescu, Nicolae. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi memorialistice ale
literaturii exilului. Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, 224 p.
23. Tomşa, Constantin. Împătimit de lectură : cărţi şi autori. Vol. 2 vol. Piatra-Neamţ : Nona, 2002.
24. Popescu, Mircea. Istoria literaturii române = Storia della letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar,
2001, 210 p.
25. Angelescu, Gabriel. Proza secolului XIX : antologie comentată. [Alexandru Lăpuşneanul]. Braşov : Aula,
IV
2001, 398 p.
26. Streinu, Vladimir. Clasicii noştri. [O ediţie Odobescu]. Bucureşti : Elion, 2002, 280 p.
27. Urian, Tudorel. Proza românească a anilor '90. Bucureşti : Albatros, 2000, 204 p.
28. Stoleru, Victor. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, 184 p.
30. Behring, Eva. Scriitori români din exil : 1945-1989 : o perspectivă istorico-literară. Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2001, 258 p.
31. Ţeposu, Radu G. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia,
2002, 204 p.
V
Abăluţă, Constantin
1. Dima, Simona Grazia. Constantin Abăluţă, pe apele interioare. [Constantin Abăluţă, Odăile, Bucureşti
: Muzeul Literaturii Române, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 21, 2002, p. 5.
2. Dobre, Ana. Devenire şi iniţiere. [Constantin Abăluţă, Odăile, Bucuereşti : Muzeul Literaturii Române,
2001]. Luceafărul, nr. 44, 2002, p. 7.
3. Drăghici, Marian. "...antologia mea e una neconvenţională, fiind a unui poet, iubitor de forme
deschise...". [Interviu]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 96-97 .decudec
4. Grigurcu, Gheorghe. Un baroc paradoxal. [Constantin Abăluţă, Odăile, Bucureşti : Muzeul Literaturii
Române, 2001]. România literară, 35, nr. 16, 2002, p. 10.
5. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Constantin Abăluţă, Odăile, Bucureşti : Muzeul Literaturii Române,
2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 252.
6. Motoc, Nicolae. De la metafora odăilor la metafora absolută. [Constantin Abăluţă, Odăile, Bucureşti :
Muzeul Literaturii Române, 2001]. Tomis, 7, nr. 4, 2002, p. 7.
7. Poenar, Horea. A privi înapoi fără mînie. [Constantin Abăluţă, Poezia română după proletcultism,
Constanta : Ex Ponto, 2000]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 102-104.
8. Pop, Ion. Singurătate cu variaţiuni. [Constantin Abăluţă, Odăile, Bucureşti : Editura Muzeului
Literaturii Române, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 5.
9. Popa, Catrinel. Geometria visătoare. [Constantin Abăluţă, Odăile, Bucureşti : Muzeul Literaturii
Române, 2001]. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 4.
10. -. Ce a însemnat pentru dumneavoastră traducerea? [Interviu]. Contemporanul, 11, nr. 8, 2002, p. 10.
11. Vasile, Geo. Constantin Abăluţă - Tranşeul vieţii fără pată de literatură. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 17-19.
Abramovici, Martin
12. Vasile, Geo. Poeme în limba salvată. [Martin Abramovici, Un zâmbet în faţa morţii, Bucureşti :
Universal Dalsi, 2000]. Luceafărul, nr. 33, 2002, p. 15.
Achim, George
13. Mircean, Ovidiu. O carte cu tentacule în căutarea unui schelet. [George Achim, Iluzia ipostaziată,
Utopie şi distopie în cultura română, Cluj-Napoca : Limes, 2002]. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 37-39.
14. Olivotto, Alexandra. Utopia/distopia bibliografică. [George Achim , Iluzia ipostaziată. Utopie şi
distopie în cultura română, Cluj-Napoca : Limes, 2002]. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 4, 5.
15. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Utopia, mai puţin în cultura română. [George Achim, Iluzia ipostaziată,
Cluj-Napoca : Limes, 2002]. Luceafărul, nr. 36, 2002, p. 5.
Achimescu, Hrisant
16. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi. [Hrisant Achimescu, Prin lumile mele, Drobeta Turnu Severin :
Radical, 2000]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 21.
Achimescu, Ildico
17. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
1
18. -. Sărbătorile culturii. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 14.
Acterian, Arşavir
19. Damaschin, Dan. Mărturisiri despre scriitorul-monah. [Amintiri despre N. Steinhardt. Crestomaţie de
Arşavir Acterian]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 9.
Adam, Ioan
20. Alexa, Iulia. Identificarea surselor. [Ioan Adam, Oglinda şi modelele : ideologia literară a lui Duiliu
Zamfirescu, Bucureşti : Gramar, 2001]. România literară, 35, nr. 28, 2002, p. 5.
21. Moise, Ioan. Două cărţi despre Duiliu Zmafirescu. [Ioan Adam, Oglinda şi modelele : ideologia
literară a Duiliu Zamfirescu, Bucureşti : 100+1Gramar, 2001 ; Introducere în opera lui Duiliu
Zamfirescu, Focşani : Zedax, 2002]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 73.
22. Săndulescu, Alexandru. Panteonul oamenilor politici români. [Ioan Adam, Panteon regăsit, Bucureşti :
Gramar, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 605, 2002, p. 11.
23. Sadoveanu, Izabela. Ioan Adam: Năzuinţi. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică
literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie
Literară "G. Călinescu", 2001, p. 40-42.
Adam, Salvina
24. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Salvina Adam, Apa Iordanului, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Viaţa
Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 252.
Adam, Sergiu
25. Argint, Iulia. Melodia întâmplărilor. [Sergiu Adam, Scrisori din ţara cocorilor albi, Bucureşti : Editura
Eminescu, 2001]. România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 4.
26. Floricel, Marian. Scrisori din ţara cocorilor albi. [Sergiu Adam, Scrisori din ţara cocorilor albi,
Bucureşti : Eminescu, 2001]. Tomis, 7, nr. 5, 2002, p. 7.
27. Grăsoiu, Liviu. Amurg cu hipnotică vrajă. [Sergiu Adam, Scrisori din ţara cocorilor albi, Bucureşti :
Eminescu, 2001]. Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 7.
28. Moldovan, Ioan. Triptic. [Sergiu Adam, Scrisori din ţara cocorilor albi, Bucureşti : Eminescu, 2001].
Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 23-24.
29. Mureşan, Rodica. Sergiu Adam - opţiunea simplităţii. [Sergiu Adam, Scrisori din ţara cocorilor albi,
Bucureşti : Eminescu, 2001]. Bucovina literară, 12, nr. 9, 2002, p. 11-12.
Adamek, Diana
30. Ţion, Adrian. Funcţia privirii în baroc. [Diana Adamek, Ochiul de linx : barocul şi revenirile sale,
Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1997]. Cetatea culturală, 5, nr. 2, 2002, p. 17.
Adameşteanu, Gabriela
31. -. "ca la sfatul medicului". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 68.
32. Chivu, Marius Victor. Povestiri actuale despre o lume trecută. [Gabriela Adameşteanu, Dăruieşte-ţi o zi
de vacanţă, Piteşti : Paralela 45, 2002]. România literară, 35, nr. 34, 2002, p.
33. Petraş, Irina. Nuvele exemplare. [Gabriela Adameşteanu, Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă, Piteşti ;
Bucureşti ; Braşov : Paralela 45]. Apostrof, 12 bis, nr. 12, 2002, p. 8.
2
Aderca, Felix
34. Barbu, Marian. Reexaminări critice - Felix Aderca. Contemporanul, 11, nr. 3, 2002, p. 3.
35. Dimisianu, Gabriel. Un roman parabolă. [Felix Aderca, Revolte]. România literară, 35, nr. 12, 2002, p.
12.
36. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Felix Aderca. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 274-279.
37. Protopopescu, Alexandru. Romane şi romancieri: Felix Aderca. În: Alexandru Protopopescu. Romanul
psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 257-259.
38. Sadoveanu, Izabela. F. Aderca: Mărturia unei generaţii. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 265-269.
Ady, Endre
40. Boka, László. Egy új Ady - olvasás recepcióbeli komplexitásának néhany aspektusáról. Várad, nr. 4,
2002, p. 37-42.
Agârbiceanu, Ion
42. Periş Chereji, Tereza. Ion Agârbiceanu. [Traducerea nuvelei Împăcarea în A Himök, anul XXII, nr. 24,
1925]. Cetatea culturală, 5, nr. 2, 2002, p. 6.
43. Scorobete, Miron. Ion Agârbiceanu - 120. Cetatea culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 1.
44. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Ion Agârbiceanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 243-246.
45. Pârvu, Iuliu. Patru romane interbelice ale lui Ion Agârbiceanu. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici
literare. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 114-135 .
46. Sadoveanu, Izabela. Ioan Agârbiceanu: În clasa cultă. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 87-88.
47. Stoleru, Victor. Ion Agârbiceanu în exegeza interbelică. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară.
Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 48-52.
48. Taşcu, Valentin. Dominante etice în opera lui Ion Agârbiceanu. În: Valentin Taşcu. Studii literare.
Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p. 103-106.
Agopian, Ştefan
49. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 226-232.
Albu, Doru
50. Tomşa, Costantin. Confesiune amară. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Camelia Varvara, Ape amare, Iaşi : Timpul]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 219-223.
51. Tomşa, Costantin. Simfonia paradisului refuzat. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi
3
autori. [Doru Albu, Circus maximus, Piatra-Neamţ : Panteon, 1996]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p.
214-218.
Albu, Florenţa
52. Drăghici, Georgeta. Cochilia lui Pagurus. [Florenţa Albu, Scare ce nu duce nicăieri, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 5.
53. Vasile, Geo. Florenţa Albu - Poezia stării de fapt. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 19-22.
Albu, Mihaela
54. Boldea, Iulian. Lecturi newyorkeze. [Mihaela Albu, Citind la New York scriitori români..., Botoşani :
Axa, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 174-175.
Alecsa, Lucian
55. Bădărău, George. Panoramic. [Lucian Alecsa, Recurs la joc secund, Botoşani : Axa, 1999]. Luceafărul,
nr. 17, 2002, p. 16.
Alecsandri, Vasile
56. Lăsconi, Elisabeta. O monedă şi o bancnotă ca picaro... [Studiu comparativ Vasile Alecsandri -
Joachim Paço d'Arcos]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 635, 2002, p. 12.
57. Ştefănescu, Cornelia. Între verb şi imagine. [Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri, Bucureşti :
Albatros, 2001]. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 14.
58. Angelescu, Gabriel. Vasile Alecsandri. În: Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie
comentată. [Balta-Albă ]. Braşov : Aula, 2001, p. 53-78.
59. Iacob, Simona. Contribuţia lui V. Alecsandri şi a lui B. P. Hasdeu la dezvoltarea teatrului şi a
dramaturgiei naţionale. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p.
72-81.
60. Iacob, Simona. Primele elemente ale literaturii artistice naţionale după 1850: Vasile Alecsandri. În:
Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze,
comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 44-56 .
61. Negoiţescu, Ion. Generaţia anilor '40 - Paşoptiştii - Vasile Alecsandri. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 96-108.
62. Pârvu, Iuliu. Corespondenţa lui Vasile Alecsandri. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-
Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 61-67.
63. Popescu, Mircea. Vasile Alecsandri. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della
letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 67.
64. Stoleru, Victor. Recenzii. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. [O interpretare sociologică a
biografiei lui Vasile Alecsandri]. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 173-175.
Alexandrescu, Daniela
65. Constantin, Cătălin. "Unii vorbesc normal, alţii vorbesc în ghilimele". [Daniela Alexandrescu, Irina
Nicolau, Ciprian Voicilă, Experimentul Zaica, Bucureşti : Meridiane, 2000]. România literară, 35, nr.
14, 2002, p. 4.
Alexandrescu, Grigore
4
66. Negoiţescu, Ion. Generaţia anilor '40 - Paşoptiştii - Grigore Alexandrescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 78-82.
67. Stoleru, Victor. Grigore Alexandrescu în viziunea lui George Călinescu. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 77-84.
Alexandrescu, Sorin
68. Bîlbă, Corneliu. Hermeneutică şi critică. Identitate, ruptură, paradox. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 66-68.
69. Boldea, Iulian. Cioran şi modernitatea. [Sorin Alexandrescu, Privind înapoi, modernitatea, Bucureşti :
Univers, 1999]. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 71-72.
70. Cântec, Florin. Discurs public şi istorie intelectuală în opera lui Sorin Alexandrescu. Vatra, 29, nr. 10,
2002, p. 51-56.
71. Cistelecan, Alexandru. Paradoxul Sorin Alexandrescu. [Sorin Alexandrescu, Paradoxul român,
Bucureşti : Univers, 1998]. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 81-83.
72. Gogoncea, Lucia. Mic excurs într-un excurs interbelic. [Sorin Alexandrescu, Paradoxul român,
Bucureşti : Univers, 1998]. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 80-81.
73. Mesina, Laura. Istorie şi memorie. Aplicaţie: Paradoxul Român. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 68-71.
74. Moraru, Cornel. Lărgirea canonului estetic . [Sorin Alexandrescu, Privind înapoi modernitatea,
Bucureşti : Univers, 1999]. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 97-99.
75. Mureşan, Dumitru. Relevanţa metodei. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 85-87.
76. Müller, Florin. Totalitarismul interbelic românesc; către o hermeneutică a normalităţii. Vatra, 29, nr.
10, 2002, p. 56-61.
77. Păun, Mădălina. Un obiect de studiu interdisciplinar. [Interviu]. Cuvîntul, 8, nr. 9-11, 2002, p. 3.
78. Savin, Nicolae. De la discurs cultural la model societal. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 84-85.
79. Sălcudeanu, Nicoleta. De-a cuburile de sticlă. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 83-84.
80. Ştefănescu, Dorin. În căutarea sensului pierdut sau Despre riscurile unei anexări. Vatra, 29, nr. 10,
2002, p. 78-80.
81. Cristea-Enache, Daniel. Sorin Alexandrescu. "Câte divizii are Papa?". În: Daniel Cristea-Enache.
Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 327-336.
Alexandru, Ioan
82. Bălu, Ion. Ioan Alexandru, modele spirituale. Contemporanul, 11, nr. 8, 2002, p. 3.
83. Buzaşi, Ion. Ioan Alexandru într-un număr omagial de revistă. [Grai - Bistriţa, An I, 2002, nr. 1].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 4.
84. Buzaşi, Ion. Un studiu inedit despre poezia lui Ioan Alexandru. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 62-63.
85. Cocora, Ion. Două miracole salvatoare. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 15-16.
86. Grăsoiu, Liviu. Accente. [Ioan Alexandru, Poezii]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 235-237.
87. Micela, Ioan. Modul existenţial autentic românesc în "imnele bucuriei". Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p.
5
64-65.
88. Pamfilie, Ligia. Poeţii (între ei). În CANON. [Ion Bălu, Ioan Alexandru, Braşov : Aula, 2001]. Vatra,
29, nr. 8-9, 2002, p. 99-100.
89. Pârja, Gheorghe. Ultima întâlnire cu poetul Ioan Alexandru. [Un dialog despre fascinaţia Americii].
Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 16-19.
90. Pintea, Ioan. "Scrisorile" de la Rohia. [Ioan Alexandru, Iustinian Chira, Scrisori, Baia Mare, 2001].
Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 47-48.
91. Rău, Aurel. Un portret Ioan Alexandru. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 4-14.
92. Ştefănescu, Alexandru. Ioan Alexandru. România literară, 35, nr. 9, 2002, p. 10-11.
93. Ungureanu, Cornel. Ioan Alexandru, alianţe noi. [Ioan Alexandru, Poezii, Bucureşti : Editura Fundaţiei
Culturale Române, 2001]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 2.
94. Vlădăreanu, Elena. Naivitate sau poză epistolară? [Justinian Chira, Ioan Alexandru, Scrisori].
Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 10.
95. Pârvu, Iuliu. Cântecele de pomenire ale lui Ioan Alexandru. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare.
Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 222-234 .
96. Pârvu, Iuliu. Mitul Ioan Alexandru. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-Napoca : Colegiul
Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 235-239.
97. Tomşa, Costantin. Ar fi împlinit 60 de ani. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 75-78.
Alexandru, Mihai
98. Secheşan, Gheorghe. Dimensiunea '80. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 31.
Alexiu, Lucian
99. Ţeposu, Radu G. Spiritul artistic. Foiletonul. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 336-338.
Almosnino, George
100. Abăluţă, Constantin. Dacă toate s-ar putea număra... România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 12.
101. Soviany, Octavian. George Almosnino. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 4.
102. Soviany, Octavian. George Almosnino. "Poemele din fotoliul verde". [George Almosnino, Poemele din
fotoliul verde, Bucureşti : Cartea Românească, 1984]. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 4.
103. Soviany, Octavian. Poetul de la fereastră. [George Almosnino, Nisipuri mişcătoare, Bucureşti : Cartea
Românescă, 1979]. Contemporanul, 11, nr. 23, 2002, p. 4.
104. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Adrian Alui Gheorghe , Îngerul căzut, Iaşi : Timpul, 2001]. Orizont,
14, nr. 5, 2002, p. 20.
105. Furtună, Angela. "Îngerul a căzut pentru că a devenit lucid...". [dialog cu poetul Adrian Alui Gheorghe,
laureat al premiului Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Îngerul căzut]. Bucovina literară,
12, nr. 9, 2002, p. 3-5.
6
106. Mincu, Marin. Tranşarea îngerilor. [Adrian Alui Gheorghe, Îngerul căzut, Iaşi : Timpul, 2001].
Luceafărul, nr. 6, 2002, p. 10.
107. Pop, Tit-Liviu. Ipostaze ale damnării. [Adrian Alui Gheorghe, Îngerul căzut, Iaşi : Timpul, 2001].
Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 78.
108. Vasile, Geo. Privighetoarea pe Golgota. [Adrian Alui Gheorghe, Îngerul căzut, Iaşi : Timpul, 2001].
Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 6.
109. Tomşa, Costantin. Complicitate cu Dumnezeu şi cu lumea. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură
: cărţi şi autori. [Adrian Alui Gheorghe, Complicitate, Bucureşti : Libra, 1998]. Piatra-Neamţ : Nona,
2002, p. 93-97.
110. Tomşa, Costantin. Poezie de idei negre. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Adrian Alui Gheorghe, Supravieţuitorul şi alte poeme, Botoşani : Axa, 1997]. Piatra-Neamţ : Nona,
2002, p. 86-92.
111. Tomşa, Costantin. Un strigăt de revoltă. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Adrian Alui Gheorghe, Îngerul căzut, Iaşi : Timpul, 2001]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 98-103.
112. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 156-157.
113. Vasile, Geo. Adrian Alui Gheorghe - Îngerul căzut, pseudonimul poetului. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 22-25.
Amăruţei, Constantin
114. Corbea, Ileana. Cu Constantin Amăruţei despre "semnificaţia rostirii şi rostuirii noastre în lume". În:
Ileana Corbea; Nicolae Florescu. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi memorialistice ale
literaturii exilului. Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, p. 9-32.
Amet, Aledin
115. Mădălin, Teodor. Dulcea mea nelinişte. [Aledin Amet, Dulcea mea nelinişte, Constanţa : Europolis,
2001]. Tomis, 7, nr. 1, 2002, p. 6.
Amoran, Lucian-Claudiu
116. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Lucian-Claudiu Amoran, Variaţiuni pe tema răului, Bucureşti :
Fundaţia Luceafărul, 2002]. Luceafărul, nr. 37, 2002, p. 6.
117. Măgură, Cristian. Literatura răului. [Lucian-Claudiu Amoran, Variaţiuni pe tema răului, Bucureşti :
Fundaţia Luceafărul, 2002]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 4.
118. Ionescu, Mariana. Editura Eminescu. [Dumitru Cristian Amzăr, Gând, Cuvânt şi faptă românească,
2001]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 13.
Anavi, Adám
119. Komlosi, Antonia. Eşti ceea ce alegi să fii. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 12, 2002, p. 9.
Anca, Sorin
120. Moldovan, Ioan. Poeme şi pictopoeme. [Sorin Anca, Alexandru Lungu, Pictopoeme, Bonn : Argo,
2001]. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 25.
Andreescu, Gabriel
7
121. Hăitaş, Liana. Convulsiile realităţii interetnice. [Gabriel Andreescu, Ruleta, Iaşi : Polirom, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 10, 2002, p. 12.
Andreescu, Mihaela
122. Ţeposu, Radu G. Criticismul teatral şi histrionic. Comedia. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 168-169.
Andreicuţ, Andrei
123. Ciachir, Dan. Dosarul Arhiepiscopului Andrei. [Andrei Andriecuţ, S-au risipit făcătorii de basme, Alba
Iulia : Reîntregirea, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 1, 2002, p. 10.
Andriescu, Radu
124. Vakulovski, Mihai. Radu Andriescu: "În '98 mi-am pus viaţa în dezordine şi manuscrisele în ordine".
[Inerviu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 102-106.
Andrieş, Alexandru
125. Ştefănescu, Alexandru. Alexandru Andrieş. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 10.
Andru, Vasile
126. Bărbulescu, Simion. O meditaţie revelatoare asupra devenirii. [Vasile Andru, Cel mai îndepărtat
paradis, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Luceafărul, nr. 2, 2002, p. 17.
127. Dima, Simona Grazia. Pregătirea pentru hierofanie. [Vasile Andru , Mistici din Carpaţi şi alţi oameni
slăviţi din istoria mântuirii, Chişinău : Pontos, 2000]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 111.
128. Vasile, Geo. Enigma noastră de la antipozi. [Vasile Andru, Cel mai îndepărtat paradis, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 27, 2002, p. 5, 6.
129. Lefter, Ion Bodgan. Vasile Andru. Despre cum îşi joacă şansa un roman. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă
istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Turnul]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 182-190.
Angelescu, Călin
130. Boerescu, Dan-Silviu. Postmodernismul sau soluţia finală (37). Cuvîntul, 8, nr. 9-11, 2002, p. 15.
Anghel, Dimitrie
131. Negoiţescu, Ion. De la simbolism la expresionism - Dimitrie Anghel. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 194-200.
132. Sadoveanu, Izabela. D. Anghel: Fantazii. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică
literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie
Literară "G. Călinescu", 2001, p. 82-84; 127-129; 129-131; 137-139.
133. Sadoveanu, Izabela. Şt. O. Iosif şi D. Anghel: Legenda funigeilor. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei
: pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de
Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 38-40; 92-94.
Anghelescu, Mircea
134. Ionescu, Mariana. Editura Garamond. [Mircea Anghelescu, Cristina Ionescu, Gheorghe Lăzărescu,
Dicţionar de termeni literari ]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 11.
135. Manu, Emil. Mircea Anghelescu: Echilibru. Între antiteze. Heliade - o biografie. [Mircea Anghelescu,
8
Echilibrul între antiteze : Heliade - o biografie]. Curierul românesc, 24, nr. 7, 2002, p. 19.
136. Manu, Emil. Triptic filofrancez. Contemporanul, nr. 13, 2002, p. 17.
Aniţoaiei, Mălina
137. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Mălina Aniţoaiei, Bijuteriile mele din ceară, Bacău : Geea, 2002]. Viaţa
Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 125.
Antim Ivireanul
138. Cozea, Liana. Antim Ivireanul. În: Liana Cozea. Literatura română veche. Oradea : Editura
Universităţii Oradea, 2002, p. 30-36.
139. Manolescu, Nicolae. Literatura medievală (secolele XVI-XVIII): Antim Ivireanul. În: Nicolae
Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 67-75.
140. Moceanu, Ovidiu. Literatura religioasă: Antim Ivireanul. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română
veche. Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 97-102.
Antohi, Sorin
141. Borbély, Ştefan. Utopie şi cultură. [Sorin Antohi, Civitas Imaginalis, Iaşi : Polirom, 1999]. Apostrof,
12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 7-8.
142. Ciobanu, Vitalie. Între trecut şi viitor, învolburările prezentului. [Sorin Antohi, Mai avem un viitor?
Mihai Şora în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2001 ; Oglinzi retrovizoare. Istorie, memorie şi
morală în România : Alexnadru Zub în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2002]. Contrafort, 9, nr.
4-5, 2002, p. 4.
143. Cristea-Enache, Daniel. De-o parte şi de alta a lunetei. [Mihai Şora, Mai avem un viitor? România la
început de mileniu, Iaşi : Polirom, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 611, 2002, p. 5.
144. Grigurcu, Gheorghe. La antipod, Mihai Şora (I). [Mai avem un viitor? : România la început de mileniu
: Mihai Şora în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2001]. România literară, 35, nr. 48, 2002, p. 9.
145. Grigurcu, Gheorghe. La antipod, Mihai Şora (II). [Mai avem un viitor? România la început de mileniu.
Mihai Şora în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2001]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 9.
Anton, Fabian
146. Ionescu, Al. Th. Mărturisiri despre Nicolae Steinhardt. [Fabian Anton, Amintiri despre Nicolae
Steinhardt, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 45-47.
Antonescu, Nae
147. Antal, Imola. Un "excurs" revuistic. [Nae Antonescu, Reviste din Transilvania, Oradea : Biblioteca
Revistei Familia, 2001 ]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 87-88.
148. Borbély, Ştefan. Cu mai puţină complezenţă. [Nae Antonescu, Reviste literare interbelice]. Piaţa
literară, 2, nr. 3, 2002, p. 6.
149. Borbély, Ştefan. Pentru o viitoare arhivă electronică a literaturii române. [Nae Antonescu, Reviste
literare interbelice, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 5.
150. Pamfilie, Ligia. Cartea revistelor... [Nae Antonescu, Reviste literare interbelice, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 88-89.
151. Scarlat, Grigore. Dialog cu Nae Antonescu. [Interviu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 131-135.
9
Antonescu, Venera
152. Vasile, Geo. Venera Antonescu - Memorialul rugului. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 25-30.
Antonie, Aurel
153. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 247-249.
Antonie Plămădeală
154. Andru, Vasile. Călătorie prin veac. [Interviu]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 186-196.
Apostol, Mihai
155. Ştefănescu, Cornelia. Viaţa documentelor. [Mihai Apostol, Din arhiva Al. T. Stamatiad : documente...
corespondenţă, Ceraşu : Scrisul Prahovean, 2000]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 13.
Áprily, Lajos
156. Nicolae, Balotă. Áprily Lajos (1887 - 1967 ). Látó, nr. 3, 2002, p. 87-90.
Arcade, Leonid M.
157. Corbea, Ileana. Cu L. M. Arcade despre "mărturisirile nedeghizate". În: Ileana Corbea; Nicolae
Florescu. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi memorialistice ale literaturii exilului.
Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, p. 147-155.
Archip, Ticu
158. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Ticu Archip. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 297-298.
Arcu, Constantin
159. Bărbulescu, Simion. Un nume de reţinut de istoriile literare. [Constantin Arcu, Faime de dincolo de
moarte, Bucureşti : Cartea Românească, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 25, 2002, p. 5-6.
160. Diaconu, Mircea A. Constantin Arcu, despre... scris, derizoriu şi fiinţă. [Constantin Arcu, Faima de
dincolo de moarte, Bucureşti : Cartea Românească, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p.
233-235.
161. Petroşel, Ioana. Un periplu ficţional inedit. [Constantin Arcu, Faima de dincolo de moarte, Bucureşti :
Cartea Românească, 2001]. Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 11.
162. Pricăjan, Mircea. Vitrina cu cărţi. [Constantin Arcu, Faima de dincolo de moarte, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 187-188.
Ardelean, Mihai
163. -. Divagaţii la o anchetă despre literatură. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4,
2002, p. 71-72.
Ardeleanu, Ana
164. Roşioru, Ion. Vinovată de utopie. [Ana Ardeleanu, Vinovată de utopie, Constanţa : Ex Ponto, 2001].
Tomis, 7, nr. 4, 2002, p. 6.
10
165. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
Ardeleanu, Constantin
166. Bărbulescu, Simion. Un publicist cu umor... [Constantin Ardeleanu, Hâtrii Tazlăului, Bucureşti :
Amurg sentimental, 2001]. Luceafărul, nr. 12, 2002, p. 16.
Ardeleanu, George
167. Bodiu, Andrei. Tema obsesivă din centrul monografiei. [George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt, Braşov
: Aula, 2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 97-98.
Ardeleanu, Virgil
168. Popescu, Adrian. Criticul necesar. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 48.
Argatu, Calinic
169. Moldovan, Angela. Frumuseţea creaţiei divine sau pledoarie pentru "a fi" în sensul creştin. [Calinic
Argatu, Fumuseţea lumii văzute, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 13.
Arghezi, Tudor
170. George, Alexandru. Haos şi autoritate. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 606, 2002, p. 6.
171. Gheran, Niculae. Arghezi - ieşirea din tunel. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 646, 2002, p. 13.
172. Grigurcu, Gheorghe. Pamfletul arghezian (I). [Ştefan Melancu, Apocalipsa cuvîntului : pamfletul
arghezian, Cluj-Napoca : Cartimpex, 2001]. România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 9.
173. Grigurcu, Gheorghe. Pamfletul arghezian (II). [Ştefan Melancu, Apocalipsa cuvîntului : pamfletul
arghezian, Cluj-Napoca : Cartimpex, 2001]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 9.
174. Macrea, Ioana. Arghezi polemist. [Ştefan Melancu, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul argherzian].
Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 62.
175. Ţugui, Pavel. Tudor Arghezi - Scurte note biografice. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 624, 2002, p.
11.
176. Vârgolici, Teodor. Publicistica lui Tudor Arghezi. [Tudor Arghezi, Scrieri. Vol. 43: Proze, Bucureşi :
Fundaţia pentru Literatură şi Artă : Coresi, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 617, 2002, p. 4.
177. Bomher, Noemi. Apusul şi noaptea: Tudor Arghezi. În: Noemi Bomher. Amurgul poeţilor. Iaşi :
Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", 2002, p. 33-63.
178. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Tudor Arghezi. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 330-335.
179. Pârvu, Iuliu. L-au cunoscut pe Tudor Arghezi. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-Napoca :
Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 153-159.
180. Popescu, Mircea. Un poet român contemporan, Tudor Arghezi. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii
române = Storia della letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 141-172.
181. Sadoveanu, Izabela. Tudor Arghezi. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică literară.
Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G.
Călinescu", 2001, p. 185-191.
11
Arieşan, Claudiu T.
182. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Arieşanu, Ion
183. Dorcescu, Eugen. Proză şi polemologie. [Ion Arieşanu, Cruci de lemn, Timişoara : Eubeea, 2001].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 31.
Arion, George
184. Urian, Tudorel. George Arion - limita de sus a prozei soft. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Crimele din Barintown, Bucureşti : Flacăra, 1995]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 100-102.
Armanca, Brînduşa
185. Tolcea, Marcel. Etica, pedagogia şi igiena comunicării sociale. [Brînduşa Armanca, Ghid de
comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt]. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 14.
Armeanu, Valeriu
186. Vasile, Geo. Vânător de vânt în templul de repulsii. [Valeriu Armeanu, Lanul cu vedenii, Craiova :
Muzeul Literaturii Române, 2001]. Luceafărul, nr. 11, 2002, p. 7.
187. Vasile, Geo. Valeriu Armeanu - Retorica excomunicării. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 30-33.
Arun, George
188. Vasile, Geo. George Arun - Faun deflorând singurătatea. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii
: dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 33-35.
Asachi, Gheorghe
189. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Gheorghe Asachi. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 27-33.
Astaloş, George
190. Bârlădeanu, Lucreţia. "Nu oamenii au nevoie de scriitori, ci scriitorii au nevoie de oameni"... [Interviu].
Contrafort, 9, nr. 1-3, 2002, p. 26.
191. Coşovei, Traian T. Hala Traian, cartier bilingv. [George Astaloş, Excelenţa sa sportul : breviar şi
interviuri, Bucureşti : Tritonic, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 17, 2002, p. 4.
192. Stănescu, Gabriel. Dialog asupra antologiei de poezie a deţinuţilor politici români. [Interviu]. Viaţa
Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 24-28.
193. Urian, Tudorel. George Astaloş - Mirosul prozei şi al banilor. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Mirosul banilor : epopeea fiscală a unui român de pe malul Senei, Bucureşti : Europa
Nova, 1995]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 50-54 .
Atanasiu, Victor
194. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 322-323.
Aurescu, Iosif
12
195. Cristofor, Ion. Vocaţia publicisticii. Tribuna, 1, nr. 3, 2002, p. 6.
Ausländer, Rose
196. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Agenda Editurii Fundaţiei Culturale Române. [Rose Ausländer, Vis cu ochii
deschişi = Der Traum hat offene augen, Bucureşti, 2001]. Curierul românesc, 24, nr. 8, 2002, p. 11.
Avram, Camelia
197. Abăluţă, Constantin. Două debutante: Bogdana Fatti şi Camelia Avram. Contemporanul, 11, nr. 10,
2002, p. 8.
Avram, Lazăr
198. Sterom, Victor. Editura Premier din Ploieşti. [Lazăr Avram, Rădăcini albe, Ploieşti : Premier, 2000].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 18.
Avramescu, Aristiţa
199. Vârgolici, Teodor. Pătimirea Basarabiei. [Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, Scrisori din Basarabia].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 609, 2002, p. 4.
Avramescu, Tiberiu
200. Vârgolici, Teodor. Pătimirea Basarabiei. [Aristiţa şi Tiberiu Avramescu, Scrisori din Basarabia].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 609, 2002, p. 4.
Babeţi, Adriana
201. Olivotto, Alexandra. Eseul cu ochelari. [Adriana Babeţi, Arahne şi pânza, Timişoara : Editura
Universităţii de Vest, 2002]. România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 4.
202. Secheşan, Gheorghe. Dimensiunea '80. Repere pentru o istorie a optzecismului bănăţean. Orizont, 14,
nr. 6, 2002, p. 31.
Baciu, Camil
203. Iovănel, Mihai. Un roman din '68... [Camil Baciu, Grădina zeilor, Bucureşti : Editura Fundaţiei
Culturale Române, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 5.
Baciu, Horaţiu
204. Pop, Tit-Liviu. Himera lui Horaţiu Baciu. [Horaţiu Baciu, Himera, Bucureşti : Vinea, 2000]. Poesis,
13, nr. 3-4, 2002, p. 17.
Baciu, Ştefan
205. Buciu, Marian Victor. Tradiţie (extra)poetică şi exil. Contemporanul, 11, nr. 25, 2002, p. 11.
206. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Ştefan Baciu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 411-412.
207. Urian, Tudorel. Ştefan Baciu - Melancolia şfârşitului de poveste. În: Tudorel Urian. Proza românească
a anilor '90. [Mira, Bucureşti : Albatros, 1998]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 54-57.
Baconsky, Anatol E.
208. Miheţ, Marius. Vitrina cu cărţi. [Balázs Tibor, Explorări în poezia lui A. E. Baconsky, Oradea :
Biblioteca Revistei Familia, 2002 ]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 124-125.
13
209. Popa, Catrinel. O iniţiativă binevenită. [Balázs Tibor, Explorări în poezia lui A. E. Baconsky : studiu
afectiv, Oradea : Biblioteca Revistei Familia, 2002]. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 4.
210. Szilágyi, Júlia. A költő válaszol.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. Marosvásárhely : Mentor,
2002, p. 130-135.
Baconsky, Teodor
211. Nicolae, Ştefan. Carte eveniment. [Horia Bernea, Teodor Baconsky, Roma caput mundi : 1950-2000 :
critici şi istorici literari, teoreticieni, eseişti, esteticieni : dicţionar ilustrat, Bucureşti : Humanitas,
2000]. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 15.
Bacovia, George
212. Antal, Imola. Doua suflete decadente. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 141-144.
213. Bot, Ioana. Aşteptându-l pe Ion Bodgan Lefter. [Ion Bogdan Lefter, Bacovia, un model al tranziţiei,
Piteşti : Paralela 45, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 35-37.
214. Bota, Ionel. "Steaua brigandă" şi năzuinţa către sistem. Contemporanul, 11, nr. 24, 2002, p. 4.
215. Buda, Dumitru-Mircea. În căutarea citatului pierdut: bibliografie bacoviană. [George Bacovia.
Bibliografie 1971-2001, Bacău : Corgal Press, 2001]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 133-135.
216. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Agenda Editurii Fundaţiei Culturale Române. [George Bacovia, Poeme alese =
Poemi scelti, Bucureşti, 2002]. Curierul românesc, 24, nr. 8, 2002, p. 11.
217. Coroiu, Constantin. "Bacovia - picătura chinezească a poeziei". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 603,
2002, p. 14.
218. Coroiu, Constantin. Trei decenii din posteritatea lui Bacovia. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 602,
2002, p. 14.
219. Holban, Ioan. Noul şi adevăratul Bacovia. [Mircea Scarlat, George Bacovia, Bucureşti : Cartea
Românească, 1987]. România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 12, 14.
220. Manu, Emil. Bacovia în actualitate. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 629, 2002, p. 4.
221. Marcian, Marcel. Bacovia la Academie. [George Bacovia, Opere, Ediţie îngrijită de Mircea Coloşenco,
Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 12, 2002, p. 5.
222. Mihăilescu, Florin. Bacovia cel mare şi sfânt. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 225-228.
223. Pârvulescu, Ioana. Calea lui Bacchus. România literară, 35, nr. 37, 2002, p. 21.
224. Petraş, Irina. Bacovia, un postmodern ratat. [Ioan Bogdan Lefter, Bacovia - un model al tranziţiei,
Piteşti ; Bucureşti ; Braşov : Paralela 45, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 6-7.
225. Petraş, Irina. Bibliografie Bacovia. [Marilena Donea, George Bacovia. Biobibliografie, Bacău : Corgal
Press, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 7.
226. Pop-Curşeu, Ştefana; Pop-Curşeu, Ioan. Bacovia : semnele pietrei poeticale. Echinox, 34, nr. 4-5-6,
2002, p. 16.
227. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [George Bacovia, Poeme alese! Poeme scelti]. Luceafărul, nr.
28, 2002, p. 6.
228. Urian, Tudorel. Erudiţie fără miză. [Constantin Călin, Dosarul Bacovia, I. Eseuri despre om şi operă,
Bacău : Agora, 1999]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 72-73 .
14
229. Vatamaniuc, Dimitrie. Eminescu şi Bacovia despre golul istoric şi aşezările lacustre. Bucovina literară,
12, nr. 9, 2002, p. 25.
230. Vârgolici, Teodor. George Bacovia într-o nouă ediţie critică. [George Bacovia, Opere, Bucureşti :
Univers Enciclopedic, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 4.
231. Vîlcu, Dina. Bacovia : nerevăzut şi adăugit. [Ion Bogdan Lefter, Bacovia - un model al tranziţiei,
Piteşti : Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 5.
232. Bomher, Noemi. Ce culoare are amurgul violet?: G. Bacovia. În: Noemi Bomher. Amurgul poeţilor.
Iaşi : Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", 2002, p. 64-82.
233. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - George Bacovia. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 326-330.
234. Popescu, Mircea. G. Bacovia. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della letteratura
romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 177-179.
235. Taşcu, Valentin. George Bacovia. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p.
117-123.
236. Trandafir, Constantin. Bacovia - incidenţe expresioniste. În: Constantin Trandafir. Recunoaşterea
valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 67-83.
Baghiu, Vasile
237. Bardan, Vasile. Himerismul - o poezie de lung metraj (2). [Vasile Baghiu, Fantoma sanatoriului,
Bucureşti : Vinea, 2001]. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 100-102.
238. Bardan, Vasile. Himerismul sau o poezie de lung metraj. [Vasile Baghiu, Fantoma sanatoriului,
Bucureşti : Vinea, 2001]. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 137-139.
239. Racaru, Roxana. Tuşind şi suferind. [Vasile Baghiu, Fantoma sanatoriului, Bucureşti : Vinea, 2001].
România literară, 35, nr. 15, 2002, p. 4-5.
Baias, Ion
240. Moldovan, Ioan. Poeţi sătmăreni. [Ion Baias, Praf şi pulbere, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Familia, 38,
nr. 5, 2002, p. 60-61.
Baiski, Duşan
241. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
242. Secheşan, Gheorghe. Dimensiunea '80. Repere pentru o istorie a optzecismului bănăţean. Orizont, 14,
nr. 7, 2002, p. 31.
Bajor, Andor
243. Demény, Péter. A végigrágott sztereotípiák. Egy bátor egér, mint szerző. [Bajor Andor, Egy bátor egér
viszontagságai]. Korunk, 3, nr. 10, 2002, p. 64-66.
Bala, Ion
244. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 130-131.
Balaci, Alexandru
15
245. Manu, Emil. Despărţirea de Alexandru Balaci. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 608, 2002, p. 13.
247. Vasile, Geo. Alexandru Balaci, un interpret de geniu al geniului italian. Contemporanul, 11, nr. 12,
2002, p. 9.
Balaj, Veronica
248. Alexiu, Lucian. Cărui scriitor român i-aţi atribui/i-aţi fi atribuit Premiul Nobel? [Anchetă]. Orizont, 14,
nr. 11, 2002, p. 6-7.
249. Bercea, Olimpia. Spaima de neant. [Veronica Balaj, Baltazara, Timişoara : Augusta, 2001].
Contemporanul, 11, nr. 21, 2002, p. 7.
250. Creţu, Tudor. Balanţă în furtună. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 18.
Balas, Egon
251. Ianoşi, Ion. O viaţă în cinci acte. Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 20-21.
252. Milescu, Victoria. Editura Fundaţiei Culturale Române. [Egon Balas, Voinţa de liberate, 2001].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 12.
Balaş, Orlando
253. Pop, Ion. Un blând tânăr furios. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Orlando Balaş, Borderline, Cluj-Napca :
Echinox, 1995]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 315-319.
254. Demény, Péter. A lassúság gyümölcsei. [Balázs Imre József, A nonsalansz esélye, Komppress - Korunk
Baráti Társaság, Kolozsvár, 2001]. Látó, nr. 4, 2002, p. 125-126.
255. Gyulai, Levente. [Balázs Imre József: A Dél-Párizs a nyárikertben, Budapest, JAK–Kijárat, 2001
]. Alteregók a Fény birodalmában, nr. 10, 2002, p. 6-7.
256. Popovici, Iulia. O uşă întredeschisă. [Travers : o antologie a literaturii maghiare din Transilvania,
Balázs Imre József, Ciprian Vălcan, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 4.
257. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Balázs Imre József: A nonsalansz esélye, Kolozsvár,
Komp-Press Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
Balázs, Tibor
258. Miheţ, Marius. Vitrina cu cărţi. [Balázs Tibor, Explorări în poezia lui A. E. Baconsky, Oradea :
Biblioteca Revistei Familia, 2002 ]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 124-125.
259. Popa, Catrinel. O iniţiativă binevenită. [Balázs Tibor, Explorări în poezia lui A. E. Baconsky : studiu
afectiv, Oradea : Biblioteca Revistei Familia, 2002]. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 4.
Bálint, Tibor
260. Barcsay, Andrea. Bibliai motívumok mint a kontinuitás eszközei Bálint Tibor Bábel toronyháza című
regényében. [Bálint Tibor: Bábel toronyháza, Kolozsvár : Polis, 1996]. Helikon, nr. 5, 2002, p. 5-7.
261. Lászlóffy, Aladár. Meghalt Bálint Tibor. [In memoriam ]. Helikon, nr. 3, 2002, p. 2.
Balla, Zsófia
16
262. Selyem, Zsuzsa. 3,3,3,3 az 4. [Balla Zsófia, Triangulum avagy száz ördög közt három szentek, Seneca,
1997]. Látó, nr. 4, 2002, p. 112-113.
263. Szilágyi, Júlia. Egy földközi költő - Balla Zsófia.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára.
Marosvásárhely : Mentor, 2002, p. 90-97.
Balogh, László
264. Régeni, Jenő. Hárman egy könyvben. [Balogh László, Penckófer János, Zsidó Ferenc, Három
díjnyertes kisregény, Pallas - Akadémia Könyvkiadó, Csíkszereda, 2000]. Látó, nr. 3, 2002, p. 95-96.
Balotă, Nicolae
265. Balotă, Nicolae. Din spuma marilor... de Nicolae Balotă. România literară, 35, nr. 11, 2002, p. 12-13.
267. Braga, Corin. Istoria literaturii ca feerie. [Nicolae Balotă, Literatura franceză de la Villon la zilele
noastre, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 8.
268. Braga, Corin. Lansare de carte. [Nicolae Balotă, Literatura franceză de la Villon la zilele noastre, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 10.
269. Cioculescu, Barbu. Pe meterezele unei mari literaturi. Luceafărul, nr. 13, 2002, p. 10.
270. Cubleşan, Constantin. Seducţia labirintică a memoriei. [Nicolae Balotă, Parisul e o carte, Cluj-Napoca
: Dacia, 2001]. Tribuna, 1, nr. 4, 2002, p. 4-5.
271. Damaschin, Dan. Mai mult decât oricând, omul golit, ameninţat de pretutindeni de ceea-ce-nu-e, îşi
poate găsi ultiumul refugiu în divin. [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 10-11.
272. Dima, Simona Grazia. Nicolae Balotă. "Măduva substanţială" a trupului literar. [Nicolae Balotă,
Literatura franceză de la Villon la zilele noastre, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Contemporanul, 11, nr.
23, 2002, p. 6.
273. Pârvulescu, Ioana. Când ai toată viaţa înainte. România literară, 35, nr. 3, 2002, p. 7.
274. Pârvulescu, Ioana. Oraşul maimuţelor. [Nicolae Balotă, Caietul albastru, Bucureşti : Editura Fundaţiei
Culturale Române, 1998]. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 7.
275. Pop, Ion. Lansare de carte. [Nicolae Balotă, Literatura franceză de la Villon la zilele noastre, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 10.
276. Popa, Catrinel. În paradisul cuvintelor. [Nicolae Balotă, Literatura franceză de la Villon la zilele
noastre, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 4-5.
277. Ştefănescu, Dorin. Elogiul inexplicabilului. [Nicolae Balotă, Literatura franceză de la Villon la zilele
noastre, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 79-82.
278. Pop, Ion. Timp viu în timpul mort. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Nicoale Balotă, Caietul albastru]. Cluj-
Napoca : Dacia, 2001, p. 56-62.
Baltag, Cezar
279. Bădărău, George. Galaxia cărţilor. [Mircea A. Diaconu, Cezar Baltag, Braşov : Aula, 2000].
Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 6.
280. Buda, Dumitru-Mircea. E.K.G. şaizecist pe trei linii. [Mircea A. Diaconu, Cezar Baltag, Braşov : Aula,
2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 83-87.
17
281. Ştefănescu, Alexandru. Cezar Baltag. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 10.
282. Trandafir, Constantin. Multum in parvo. [Mircea A. Diaconu, Cezar Baltag, Braşov : Aula, 2000].
Adevărul literar şi artistic, 10, nr. 599, 2002, p. 11.
283. Cristea-Enache, Daniel. Cezar Baltag. Ultimul modernist. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 22-26.
284. Oprea, Nicolae. Cezar Baltag sau "Ultimul orfeu". În: Nicolae Oprea. Opera şi autorul. Piteşti :
Paralela 45, 2001, p. 5-28.
Baltazar, Camil
285. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Camil Baltazar. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 378-380.
286. Sadoveanu, Izabela. Camil Baltazar: Cina cea de taină. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 255-258.
Banciu, Carmen-Francesca
287. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 268-279.
Banciu, Dan
288. Teoc, Flavia. Dan Banciu: "Vrem să fim înţeleşi şi iubiţi prin ceea ce scriem, nu neapărat prin ceea ce
suntem". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002,
p. 5-9.
Banner, Zoltán
289. Sebestyén, László. Visszajelzés - képben, versben. [Banner Zoltán, Vincellér - ének, Békéscsaba :
Tevan Kiadó, 2002]. Korunk, 3, nr. 8, 2002, p. 128-129.
Banu, Georges
290. Constantinescu, Marina. Cartea fără copertă. [George Banu, Uitarea, Cluj-Napoca : Biblioteca
Apostrof, 2002]. România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 22.
Banuş, Maria
291. Pârvulescu, Ioana. Femeia de treizeci de ani. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 21.
292. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Maria Banuş. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 412-413.
Barabás, Zoltán
293. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyvárad : Ady Társaság, 2002]. Várad,
nr. 1, 2002, p. 93-99.
Baranga, Aurel
294. Tupan, Marius. Mielul lui Baranga. Luceafărul, nr. 11, 2002, p. 3.
Barbu, Constantin
295. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
18
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 320-322.
Barbu, Daniel
296. Necula, Ionel. Firea românilor. [Daniel Barbu, Firea românilor, Bucureşti : Nemira, 2000].
Contemporanul, 11, nr. 27, 2002, p. 9.
297. Popovici, Iulia. Lege pusă, lege spusă. [Daniel Barbu, Bizanţ contra Bizanţ, Bucureşti : Nemira, 2001].
România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 4-5.
Barbu, Eugen
298. Cristea-Enache, Daniel. Realismul gras, realismul slab (1). [Eugen Barbu, Nuvele, Bucureşti : 100+1
Gramar]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 635, 2002, p. 5.
299. Cristea-Enache, Daniel. Realismul gras, realismul slab (2). [Eugen Barbu, Nuvele]. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 636, 2002, p. 5.
300. Grigurcu, Gheorghe. Eugen Barbu şi Titu Maiorescu. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 23-24 .
301. Ştefănescu, Alexandru. Eugen Barbu. România literară, 35, nr. 33, 2002, p. 10-11.
302. Ştefănescu, Alexandru. Eugen Barbu (II). România literară, 35, nr. 34, 2002, p. 10-11.
Barbu, Ion
303. Cristea-Enache, Daniel. Ion Barbu. File de dicţionar. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 13-18.
304. Inea, Gabriela. Ion Barbu şi poezia franceză. Tomis, 7, nr. 12, 2002, p. 15-16.
305. Popa, Mircea. Ion Barbu în ediţie cvasi-definitivă. [Ion Barbu, Opere, Bucureşti : Univers
Enciclopedic, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 623, 2002, p. 5-6.
306. Voinescu, Radu. "Textualizaţi copii, oricum, numai textualizaţi!". [Marin Mincu, Ion Barbu : eseu
despre textualizarea poetică, Bucureşti : Minerva, 2000 ]. Luceafărul, nr. 23, 2002, p. 4.
307. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Ion Barbu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 345-347.
308. Popescu, Mircea. Ion Barbu. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della letteratura
romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 179-182 .
309. Stoleru, Victor. Paralelă între Rigo crypto şi Lapona Enigel, de Ion Barbu şi Luceafărul de Mihai
Eminescu. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 63-67.
310. Valea, Lucian. Nimeni n-a tăiat viţelul cel gras. Două cazuri: Rebreanu şi Ion Barbu. În: Lucian Valea.
Generaţia amânată. Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p.
287-289.
Barbu, Marian
311. Beldeanu, Ion. Recenzii. [Marian Barbu, Fuga de sub model, Craiova : Scrisul Românesc, 2002].
Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 30-31.
312. Glodeanu, Gheorghe. Fascinaţia cărţilor. [Marian Barbu, Trăind printre cărţi, Petroşani : Editura
Fundaţiei Culturale "I. D. Sârbu", 2001]. Contemporanul, 11, nr. 24, 2002, p. 6-7.
313. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Marian Barbu, Fuga de sub model, Craiova : Scrisul
Românesc, 2002]. Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 6.
19
Barbu, Petre
314. Urian, Tudorel. Patre Barbu - Tranziţia spre un alt fel de noroi; Chipuri ale vremii noastre. În: Tudorel
Urian. Proza românească a anilor '90. [Dumnezeu binecuvântează America, Bucureşti : Nemira, 1996;
Ultima tresărire a submarinului legionar , Bucureşti : Nemira, 1998]. Bucureşti : Albatros, 2000, p.
172-176.
315. Buricea-Mlinarcic, C. C. Teatru, film şi multe altele, sau despre noul sincretism. [Marius Theodor
Barna, Erotica 2000 sau Prima poveste de dragoste a mileniului, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Piaţa
literară, 2, nr. 14, 2002, p. 9.
Barna, Nicolae
316. Petraş, Irina. Un critic ardent. [Nicolae Barna, Comentarii critice, Bucureşti : Albatros, 2001].
Apostrof, 12 bis, nr. 10, 2002, p. 9.
317. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 225-226.
318. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Linda Maria Baros, Amurgu-i departe, smulge-i rubanul!]. Luceafărul,
nr. 34, 2002, p. 6.
Bart, Jean
319. Zalis, Henri. Două contribuţii de istorie literară. [C. Mohanu, Victor Eftimiu : monografie, Bucureşti :
Ararat, 1999 ; Jean Bart (Eugeniu Botez), Bucureşti : Biblioteca Bucureştilor, 2001]. Contemporanul,
11, nr. 17, 2002, p. 5.
320. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Jean Bart. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 248-249.
Bartis, Attila
321. Bán, Zoltán András. A zöldellő tárca. [Bartis Attila, A kéklő pára, Budapest : Magvető, 1998]. Látó, nr.
4, 2002, p. 104-107.
322. Károlyi, Csaba. Egy nyugtalanító regény. [Bartis Attila, A nyugalom, Budapest : Magvető, 2001].
Látó, nr. 4, 2002, p. 107-110.
323. Nagy, Melinda. Mikorjössztől holvoltálig... [Bartis Attila, A nyugalom, Budapest : Magvető, 2001].
Korunk, 3, nr. 9, 2002, p. 123-125.
324. Rácz, Péter. Bartis Attila: A nyugalom. [Bartis Attila, A nyugalom, Budapest : Magvető, 2001]. Látó,
nr. 4, 2002, p. 110-112.
325. Chirilă, Ioan. Un monument al culturii româneşti : ediţia jubiliară a Bibliei diortosită de bartolomeu al
Clujului. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 23-27.
326. Pintea, Ioan. Format în duhul clasicismului. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 31-33.
20
327. Sadoveanu, Izabela. I. A. Bassarabescu: Norocul. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 66-69.
Baştovoi, Ştefan
328. Cliveţ, Nicoleta. Prozacuri (II). [Ştefan Baştovoi, Iepurii nu mor, Braşov : Aula, 2002]. Vatra, 29, nr.
5-6, 2002, p. 141-142.
329. Racaru, Roxana. Amintiri despre copiii sovietici. [Ştefan Baştovoi, Iepurii nu mor : pentru copiii
sovietici care au crescut mari, Braşov : Aula, 2002]. România literară, 35, nr. 31, 2002, p. 4, 5.
330. Sipetean, Milena. Debutul maestrului. [Ştefan Baştovoi, Iepurii nu mor, Braşov : Aula, 2002]. Vatra,
29, nr. 11-12, 2002, p. 160-163.
331. Vakulovski, Mihai. "Acum nu mai am nici o îndoială: sunt un om fără patrie, un lup care umblă
singuratic prin grădini" . [Interviu]. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 149-151.
332. Sandu, Corina. Digital love, sau crâmpeie din arta sălâmbăielii. Luceafărul, nr. 40, 2002, p. 23.
Băciuţ, Nicolae
333. Crăciun, Camelia. Poeţii oraşului. [Nicolae Băciuţ, Ceasul de flori, Târgu Mureş : Tipomur, 2001].
Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 119.
334. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 125-126.
Bădiliţă, Cristian
335. Pop, Ion. "Întâmplări seminificative cu Theodor Cazaban". [Theodor Cazaban în dialog cu Cristian
Bădiliţă, Captiv în lumea liberă, Cluj-Napoca : Echinox, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 15.
336. Urian, Tudorel. Confesiunile unui legionar cochet. [Theodor Cazaban, Cristian Bădiliţă, Captiv în
lumea liberă, Cluj-Napoca : Echinox, 2002]. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 6.
Băicuş, Iulian
337. -. Cum ai debutat şi ce înseamnă asta pentru tine? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 137-138.
Băieşu, Ion
338. Popescu, Bogdan. Un pahar cu vin nou. [Ion Băieşu, Omul care vine din Buzău, Bucureşti : Muzeul
literaturii române, 2001]. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 19-24.
Băileşteanu, Fănuş
339. Bărbulescu, Simion. Coordonate esenţiale ale operei sadoveniene. [Fănuş Băileşteanu, Introducere în
opera lui Mihail Sadoveanu, Craiova : Editura MJM, 2001]. Luceafărul, nr. 12, 2002, p. 16.
Bălan, Mircea-Eduard
340. Tomşa, Costantin. Împătimit de Luceafăr. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Mircea-Eduard Bălan, Metaforă, simbol, mit în poezia eminesciană, Bacău : Editura Fundaţiei
Culturale Cancicov, 1999]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 137-142.
Bălan, Ştefan
21
341. Pătrăşconiu, Cristian. Nu scriem literatură. Ne scriem pe noi înşine. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 11,
2002, p. 25.
Bălan, Zamfir
342. Bîtfoi, Dorin-Liviu. O abordare stereoscopică a lui Panait Istrati. [Zamfir Bălan, Panait Istrati :
tipologie narativă, Brăila : Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2001]. România literară, 35, nr. 12, 2002,
p. 4-5.
343. Hedeşan, Otilia. În căutarea sensului uitat. [Marin Marian Bălaşa, Colinda - epifanie şi sacrament,
Bucureşti : Minerva, 2000]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 13.
Bălăeţ, Dumitru
344. Ionescu, Mariana. Editura Eminescu. [Dumitru Bălăeţ, Sub clopotele Bucovinei, 2002]. Universul
cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 13.
Bălăiţă, George
345. Mocanu, Marin Radu. O călătorie sprâncenată. [George Bălăiţă, Conversând despre Ionescu].
Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 10.
Bălcescu, Nicolae
346. Măgirescu-Mandaj, Doina. Pagini alese la editura Gramar. [Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-
Voievod Viteazul, Bucureşti : 100+1 Gramar, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 21.
347. Petroman, Pavel. Nicolae Bălcescu - 150 de ani de la moarte. România literară, 35, nr. 48, 2002, p. 12.
348. Ştefănescu, Cornelia. Istorie şi literatură. [Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul,
Bucureşti : 100+1 Gramar, 2002]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 13.
349. Vârgolici, Teodor. Mihai Vitzeazul în viziunea lui Nicolae Bălcescu. [Nicolae Bălcescu, Românii supt
Mihai-Voevod Viteazul, Bucureşti : 100+1 Gramar, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 621,
2002, p. 4.
350. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Nicolae Bălcescu. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a
literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 319-325.
351. Negoiţescu, Ion. Generaţia anilor '40 - Paşoptiştii - Nicolae Bălcescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 55-61.
Bălescu, Irimia
352. Marin, Irina. Kitsch şi cacofonie. [Irimia Bălescu, Fluviata sau Căciula Care Muşcă, Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 5.
Bălu, Ion
353. Pamfilie, Ligia. Poeţii (între ei). În CANON. [Ion Bălu, Ioan Alexandru, Braşov : Aula, 2001]. Vatra,
29, nr. 8-9, 2002, p. 99-100.
354. Mincu, Marin. Un discurs poetic mimetizat. [Constantin Virgil Bănescu, Floarea cu o singură petală,
Iaşi : Junimea, 2002]. Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 8.
355. Soviany, Octavian. Bocceaua metafizicianului. [Constantin Virgil Bănescu, Câinele, femeia şi
22
ocheada, Iaşi : Timpul, 2000]. Luceafărul, nr. 9, 2002, p. 5.
Bănescu, Florin
356. Mocuţa, Gheorghe. Recuperarea mitului prin povestire. [Florin Bănescu, Calendar pe o sută de ani,
Arad : Mirador, 2000]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 23-25.
Bănulescu, Daniel
357. Bardan, Vasile. Daniel - fiul baladei. [Daniel Bănulescu, Republica Federală Daniel Bănulescu,
Bucureşti : Vinea, 2000]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 106-108.
358. Boerescu, Dan-Silviu. Doi Cavaleri ai unei Apocalipse stinghere. Cuvîntul, 8, nr. 12, 2002, p. 14.
359. Cesereanu, Ruxandra. Daniel, al nimănui. [Daniel Bănulescu, Daniel, Al Rugăciunii, Bucureşti :
Muzeul Literaturii Române, 2002]. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 36-37.
360. Cursan, Delia. Descântec. [Daniel Bănulescu, Daniel, al rugăciunii (...prima jumătate a anului),
Bucureşti : Editura Muzeului Literaturii Române, 2002]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 28.
361. Iovănel, Mihai. "Ce-i frumos şi lui Daniel îi place". [Daniel Bănulescu, Republica Federală Daniel
Bănulescu, Bucureşti : Vineam, 2000]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 137-138.
362. Milescu, Victoria. Editura Muzeul Literaturii Române. [Daniel Bănulescu, Daniel, al rugăciunii,
Bucureşti : Muzeul Literaturii Române, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 10.
363. Roman, Vlad. Daniel Bănulescu, Daniel al rugăciunii. [Daniel Bănulescu, Daniel al rugăciunii, prima
jumătate, Bucureşti : Editura Muzeului Literaturii Române, 2002]. Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p. 12.
364. Cristea-Enache, Daniel. Daniel Bănulescu. Goliardul din "trăsura sexuală". În: Daniel Cristea-Enache.
Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 104-109.
365. Urian, Tudorel. Daniel Bănulescu - Diavolul în infernul oamenilor. În: Tudorel Urian. Proza
românească a anilor '90. [Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti, Bucureşti : Nemira, 1998]. Bucureşti :
Albatros, 2000, p. 166-168.
366. Vasile, Geo. Daniel Bănulescu - Debutul unui amant totalitar. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 35-37.
Bănulescu, Ştefan
367. Horodincă, Georgeta. Triada locului. [Fragmente din volumul Ştefan Bănulescu sau ipostazele
scrisului]. Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 4-5.
368. Muthu, Mircea. Pulberea roşie. [Ştefan Bănulescu, Cartea de la Metropolis, Bucureşti : Allfa, 1999].
Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 12.
369. Racaru, Roxana. Scrisul şi ipotezele. [Georgeta Horodincă, Ştefan Bănulescu sau Ipotezele scrisului,
Bucureşti : Du Style, 2002]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 5.
370. Radu, George. Cu domnu' elev Ştefan Bănulescu. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 628, 2002, p. 12.
371. Cristea-Enache, Daniel. Ştefan Bănulescu. Domnul Inefabil. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 145-154.
372. Lefter, Ion Bodgan. Ştefan Bănulescu. Romanul ermetic. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă istorie a
romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Cartea milionarului]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 76-91.
Bărbat, Rodica
23
373. Bunaru, Eugen. Sunt un practicant virtuos al amânărilor! [Interviu]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 18.
Bărbulescu, Radu
374. Perşa, Dan. "Publicarea unui autor român în FGermania se apropie de limita imposibilului". [Interviu].
Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 46-47.
Bărbulescu, Simion
375. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Simion Bărbulescu, Simion Stolnicu sau despre tentaţia efemerului,
Bucureşti : Albatros, 2001]. Luceafărul, nr. 43, 2002, p. 6.
Bărnuţiu, Simeon
376. Dobrescu, Alexandru. Un precedent ilustru: contra şcoalei Barnuţiu. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
608, 2002, p. 12.
377. Isac, Ionuţ. Simion Bărnuţiu şi atracţia clasicismului antic. Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 10.
Bâja, Ileana
378. G. V. Ileana Bâja, Vei muri, te vei vindeca, Constanţa : Ex Ponto, 2001. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p.
30.
Bârlea, Ovidiu
379. Duţă, Marcel. Un remarcabil roman istoric-etnografic. [Ovidiu Bârlea, Se face ziuă. Romanul anului
1848, Bucureşti : Grai şi suflet - Cultura naţională, 2001]. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 98-99.
Bârna, Nicolae
380. Dima, Simona-Grazia. Editura Albatros. [Nicolae Bârna, Comentarii critice, Bucureşti : Albatros,
2001]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 17.
381. Rogozanu, Cristi. Critica insuficientă. [Nicolae Bârna, Comentarii critice, Bucureşti : Albatros, 2001].
România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 5.
382. -. Satisfacţii şi insatisfacţii. [Ancheta "Vieţii Româneşti": Critica tânără, azi]. Viaţa Românească, 97,
nr. 10-11, 2002, p. 140-144.
Bârna, Vlaicu
383. Ţone, Nicolae. Interviu inedit cu Vlaicu Bârna despre Ion Vinea - poet, prozator şi ziarist mare clasă.
România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 16-19.
Bârsilă, Mircea
384. Coande, Nicolae. Diferenţă şi graţie. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 153-155.
385. Colceriu, Romana. Poveste cu final neasteptat... [Mircea Bârsilă, Dimensiunea ludică a poeziei lui
Nichita Stănescu, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 77-79.
386. Oprea, Nicolae. Premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. [Mircea Bârsilă, O linie
aproape neagră, Bucureşti : AMB, 2000]. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 126-127 .
387. Secheşan, Gheorghe. Proiect de istorie a optzecismului timişorean. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 21.
388. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 177-178.
24
389. Vasile, Geo. Mircea Bârsilă - Smerenie şi psihodramă. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 37-39.
Behring, Eva
390. Anghelescu, Mircea. Scriitori români din exil. [Eva Behring, Rumänische Schriftsteller im Exil: 1945-
1989, Stuttgart : Franz Steiner, 2002]. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 6-7, 24.
391. Apolzan, Mioara. Privire "din afară"... [Eva Behring, Scriitori români din exil : 1945-1989 : o
perspectivă istorico-literară, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. România literară,
35, nr. 2, 2002, p. 16.
392. Cristea-Enache, Daniel. Vârstele exilului. [Eva Behring, Scriitori români din exil. 1945-1989. O
perspectivă istorico-literară, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Adevărul literar
şi artistic, 11, nr. 601, 2002, p. 5.
393. Mihăilescu, Florin. Exilul literar între şansă şi risc. [Eva Behring, Scriitori români din exil. 1945-1989,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 66-67.
394. Ruja, Alexandru. O perspectivă asupra exilului. [Eva Behring, Scriitori români din exil, 1945-1989,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 12.
395. Sălcudeanu, Nicoleta. Germania - pământ românesc. [Eva Behring, Scriitori români din exil. 1945-
1989. O perspectivă istorico-literară, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001 - traducere
din limba germană de Tatiana Petrache şi Lucia Nicolau]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 83-84.
Belciu, Maya
396. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
397. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Maya Belciu, Blana de focă, Bucureşti : Albatros, 2001]. Luceafărul,
nr. 43, 2002, p. 6.
398. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Maya Belciu, Întâmplare cu zâna Mirării, Bucureşti : Editura
Didactică şi Pedagogică, 2002]. Luceafărul, nr. 44, 2002, p. 6.
Beldeanu, Ion
399. Barbu, Marian. În armata modernă, glontele nu este de cucută. [Ion Beldeanu, Glontele de cucută,
Timişoara : Augusta, 2001]. Luceafărul, nr. 20, 2002, p. 16.
400. Barbu, Marian. În armata modernă, glontele nu este de cucută. [Ion Beldeanu, Glontele de cucută,
Timişoara : Augusta, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 231-233.
Beldiman, Alexandru
401. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Alexandru Beldiman. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 16.
Belicov, Serafim
402. Beldeanu, Ion. Recenzii. [Serafim Belicov, Elegii contra frigului, Chişinău : Prometeu, 2002].
Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 30.
403. Petrişor, Dorin. Pământul e rotund, dar tot se sfârşeşte undeva. [Gabriel ben Meron, Pământul e plat ca
o farfurie, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 68.
25
404. Sifft, Sebastian. Dubla încercare. [Gabriel Ben Meron, Pământul e plat ca o farfurie, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 6.
Benea, Nicolae
405. Ţion, Adrian. Un prozator zglobiu. [Nicolae Benea, Dimineaţa îngerilor, Cluj-Napoca : Grinta, 2002].
Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 2.
Benedek, Elek
406. Szabó, Zsolt. Kommunikációs készség és nevelés. Benedek Elek a gyermek- és ifjúsági irodalomért.
Korunk, 3, nr. 10, 2002, p. 59-63.
Benedek, Jólán
407. Urian, Tudorel. Jólán Benedek - Exhibiţionismul interior. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Sufletul Iustinei, Piteşti : Paralela 45, 1999; Tokyo by night, Bucureşti : Nemira, 2000].
Bucureşti : Albatros, 2000, p. 190-191.
Beniuc, Mihai
408. Buciu, Marian Victor. Poezia la extrema politică. Contemporanul, 11, nr. 15, 2002, p. 10.
409. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Mihai Beniuc. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 394-397.
Berca, Olimpia
410. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
Berce, Sanda
411. Borbély, Ştefan. Un teoretician de marcă. [Sanda Berce, Nostalgia prezentului şi modernitatea
romanului românesc, Cluj-Napoca : Echinox, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 7.
412. Varfalvi Berinde, Carmen. Primatul receptării. [Sanda Berce, Forms of attention, Cluj-Napoca :
Napoca Star, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 7.
Berceanu, Gabriel
413. Sandu, Corina. Un grafoman de viitor. [Gabriel Berceanu, Îngerul de la fereastră, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 22.
Berdan, Lucia
414. Hedeşan, Otilia. Totemism românesc? [Lucia Berdan, Totemism românesc, Iaşi : Editura universităţii
"Al. I. Cuza", 2001]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p.
Berghianu, Maxim
415. Petraş, Irina. "La taifasul gîndurilor bune". [Maxim Berghianu, Univers incert, Bucureşti : Universal
Dalsi, 2000]. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 9.
Bernea, Horia
416. Nicolae, Ştefan. Carte eveniment. [Horia Bernea, Teodor Baconsky, Roma caput mundi : 1950-2000 :
critici şi istorici literari, teoreticieni, eseişti, esteticieni : dicţionar ilustrat, Bucureşti : Humanitas,
2000]. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 15.
26
Berszán, István
417. Vallasek, Júlia. Berszán István: A válogatott útibatyu. [Berszán István, A válogatott útibatyu, Koinónia,
Kolozsvár, 2002]. Korunk, 3, nr. 10, 2002, p. 127.
Berwanger, Nikolaus
418. Brînzeu, Pia. Prea târziu, prea devreme. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 19.
Betea, Lavinia
419. Coroiu, Constantin. "Poţi clona o râmă, o pisică, o oaie, o fiinţă umană, dar nu şi memoria". [Interviu].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 621, 2002, p. 3.
Biberi, Ion
420. Stoian, Mihai. Un scriitor uitat - Ion Biberi. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 19.
421. Protopopescu, Alexandru. Ion Biberi. În: Alexandru Protopopescu. Romanul psihologic românesc.
Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 262-264.
Bibescu, Martha
422. Bulei, Ion. "Totuşi este trist în lume". [Martha Bibescu, Destinul lordului Thomson of Cardington].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 644, 2002, p. 8-9.
423. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Femei celebre din România. [Elena Văcărescu, Memorial în mod minor,
Bucureşti : Compania, 2001]. Curierul românesc, 24, nr. 10, 2002, p. 12.
424. Mihailide, Mihail. Femei celebre din România. [Martha Bibescu, Jurnal 1915, Bucureşti : Compania,
2001]. Curierul românesc, 24, nr. 10, 2002, p. 12.
Bicleanu, Dima
425. Tivadar, Sanda. Buimatic prin lume. [Dima Bicleanu, Buimatic prin lume, Iaşi : Polirom, 1999].
Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 251-253.
Bidilică-Vasilache, Mihaela
426. Petraş, Irina. Cuvinte de întîmpinare. [Mihaelea Bidilică-Vasilache, Atelier de dumnezeire, Bucureşti :
Eminescu, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 7.
Binder, Rodica
427. Alexa, Iulia. Despre dialog ca existenţă. [Rodica Binder, La pândă : dialoguri salvate, Iaşi : Polirom,
2002]. România literară, 35, nr. 51-52, 2002, p. 5.
428. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Birăescu, Aquilina
429. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
430. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Bíró, Zoltán-Attila
431. Szilágyi, Júlia. Ex libris. [Bíró A. Zoltán, Hétköznapi humorvilág, Pro - Print Könyvkiadó,
27
Csíkszereda, 1997]. Látó, nr. 4, 2002, p. 13-18.
Bittel, Adriana
432. Constantinescu, Muguraş. Întâlnire la Paris. [Adriana Bittel, Întâlnire la Paris, Bucureşti : Compania,
2001]. Tomis, 7, nr. 1, 2002, p. 6-7.
433. Cristea-Enache, Daniel. Tatăl a avut dreptate. [Adriana Bittel, Întâlnire la Paris, Bucureşti : Compania,
2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 617, 2002, p. 5.
434. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 263-265.
Blaga, Călin
435. Racaru, Roxana. Despre Certate şi timpurile ei. [Călin Blaga, 15 păcate. Molia magnifică, Cluj-Napoca
: Napoca Star, 2001]. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 4.
Blaga, Dorli
436. Iancu, Marin. Conversatii cu ...Dorli Blaga. [Interviu]. Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 20-22.
437. Petreu, Marta. Conversaţii cu ... [interviu cu Dorli Blaga]. Apostrof, 12 bis, nr. 11, 2002, p. 3-9.
Blaga, Lucian
438. Blaga, Dorli. Fragmente de jurnal. Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 3.
439. Cimpoi, Mihai. Dialogul blagian al valorilor. Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 1, 8.
441. Dan, Simina-Maria. Mimesis şi teatralizare. Euphorion, 13, nr. 1, 2002, p. 23.
442. Filimon, Valeriu. Modelul imaginarului creaţiei lui Lucian Blaga. Luceafărul, nr. 6, 2002, p. 12-13.
443. Isac, Ionuţ. Filosofia lui Lucian Blaga - repere ale modernităţii. Cetatea culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 14.
444. Lipovanu, Ioana. Lucian Blaga şi Mircea Eliade. Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 12, 13.
445. Pantea, Aurel. Arheologia înţelegerii critice (II). Contemporanul, 11, nr. 13, 2002, p. 8-9.
446. Postolache, Veronica. Consonanţe de motive şi sensibilitate în lirica lui Lucian Blaga şi Grigore Vieru.
Cetatea culturală, 5, nr. 8, 2002, p. 12-13.
447. Rău, Aurel. Ultimul Blaga. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 6-10.
448. Roman, Vlad. Concreşterea în Poemele luminii. Euphorion, 13, nr. 4, 2002, p. 24.
449. Rombi, Bruno. Doi poeţi faţă în faţă: Blaga şi Quasimodo. [A XII-a ediţie a Festivalului Internaţional
"Lucian Blaga"]. Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 12.
450. Şerban, Carmen Raluca. Lucian Blaga Eros şi Thanatos. Tomis, 7, nr. 2, 2002, p. 4.
451. Ştefănescu, Dorin. Răsăritul prin Lucian Blaga. [Mircea Muthu, Lucian Blaga - dimensiuni răsăritene,
Piteşti : Paralela 45, 2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 51-54 .
452. Ţion, Adrian. Lucian Blaga într-o nouă exegeză critică. [Doina Modola, Lucian Blaga şi teatrul.
Insurgentul. Memorii. Publicistică. Eseuri, Bucureşti : Anima, 1999]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 129.
28
453. Vancu, Radu. Eul modern în lirica lui Blaga. [A XII-a ediţie a Festivalului Internaţional "Lucian
Blaga"]. Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 13.
454. Vidam, Teodor. Psihanaliza secolului XX şi concepţia filosofică blagiană. Cetatea culturală, 5, nr. 8,
2002, p. 1, 2.
455. Vidam, Teodor. Psihanaliza secolului XX şi concepţia filosofică blagiană (II). Cetatea culturală, 5, nr.
9, 2002, p. 20.
456. Vidam, Teodor. Psihanaliza secolului XX şi concepţia filosofică blagiană (III). Cetatea culturală, 5, nr.
10, 2002, p. 21.
457. Bomher, Noemi. Soare-apune pe punţi de baladă: Lucian Blaga. În: Noemi Bomher. Amurgul poeţilor.
Iaşi : Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", 2002, p. 10-32.
458. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Lucian Blaga. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 335-345.
459. Popescu, Mircea. Lucian Blaga. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della
letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 183-184.
460. Sadoveanu, Izabela. Lucian Blaga: Pietre pentru templul meu, Lauda somnului. În: Izabela Sadoveanu.
Cărţi şi idei : pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă;
Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 243-249.
461. Stoleru, Victor. Motive specifice în lirica blagiană. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară.
Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 52-56.
462. Taşcu, Valentin. Lucian Blaga. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p.
107-116.
463. Valea, Lucian. Poezia refugiului: Blaga, poetul rezistenţei ardelene. În: Lucian Valea. Generaţia
amânată. Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 162-163.
Blaga, Octavian
464. Ţion, Adrian. America, înainte şi după... [Octavian Blaga, America mea, Oradea : Anotimp ;
Improvizaţii şi alte adevăruri personale, Oradea : Editura Abaddaba, 2001]. Tribuna, 1, nr. 1, 2002, p.
11.
Blaj, Emilian
465. Vasile, Geo. Emilian Blaj - Anti-Werther sau cinismul catifelat. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 39-40.
Blandiana, Ana
466. Buda, Dumitru-Mircea. E.K.G. şaizecist pe trei linii. [Iulian Boldea, Ana Blandiana, Braşov : Aula,
2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 83-87.
467. Cesereanu, Ruxandra. "Românii" contra Anei Blandiana. Insulte şi scrisori de ameninţare . Apostrof, 12
bis, nr. 4, 2002, p. 15-19.
468. Creangă, Alin. Ana Blandiana - vârstele poeziei. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 88-93.
469. Roşca, Sorin. Exerciţii de memorie, exerciţii de speranţă. [Ana Blandiana, Exerciţii de memorie,
Bucureşti : Fundaţia Academia Civică, 1999]. Tomis, 7, nr. 4, 2002, p. 3.
470. Scarlat, Grigore. "2002 va fi nu atât un an în care voi publica, cât un an în care voi scrie". [Interviu].
Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 9.
29
471. Soviany, Octavian. Angelism şi "producţie". Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 5.
472. Ştefănescu, Alexandru. Ana Blandiana. [Cu note biografice]. România literară, 35, nr. 11, 2002, p. 10-
11.
473. Pop, Ion. Un martor al timpului nostru: Ana Blandiana. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca :
Dacia, 2001, p. 141-143.
Blecher, Marcel
474. Negoiţescu, Ion. Naţionalismul. Existenţialiştii - M. Blecher. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 431-433.
476. Trandafir, Constantin. M. Blecher - destin tragic şi conştiinţă modernă. În: Constantin Trandafir.
Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 193-226.
Blénesi, Éva
477. Demény, Péter. Ex libris. [Blénesi Éva, Szőcs Géza, Kalligram, 2000]. Látó, nr. 4, 2002, p. 39-44.
Bleoca, Liviu
478. Groza, Claudiu. Scandaloase întâmplări cotidiene. [Liviu Bleoca, Collectio de scandalis, Piteşti :
Paralela 45, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 7.
479. Petraş, Irina. Un roman de buzunar. [Liviu Bleoca, Collectio de scandalis, Piteşti ; Bucureşti ; Braşov :
Paralela 45, 2001; Biblioteca de buzunar, Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 2000]. Apostrof, 12 bis,
nr. 5, 2002, p. 6-7 .
480. Varfalvi Berinde, Carmen. Literatura ca divertisment. [Liviu Bleoca, Biblioteca de buzunar, Cluj-
Napoca : Biblioteca Apostrof, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 7.
Bobu-Hristea, Monica
481. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Monica Bobu Hristea, Planeta Femeilor, Galaţi : Alma, 2002].
Luceafărul, nr. 36, 2002, p. 6.
Bocşa, George
482. Vasile, Geo. George Bocşa - Concert baroc pentru anatemă şi uitare. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 40-45.
Bodea, Dan
483. Cistelecan, Alexandru. Pricesne, predici, psalmi. [Dan Bodea, La Cruce-Înălţare, Cluj-Napoca :
Studium, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 3.
Bodiu, Andrei
484. Cordoş, Sanda. Un elogiu adus diferentei. [Andrei Bodiu, Direcţia optzeci în poezia română, Piteşti :
Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 4, 2002, p. 6.
485. Coşovei, Traian T. Cine ne poate învinge. [Andrei Bodiu, Studii pe viaţă şi pe moarte, Piteşti : Paralela
45, 2000]. Contemporanul, 11, nr. 9, 2002, p. 4.
486. Cristea-Enache, Daniel. Marile Jocuri. [Andrei Bodiu, Mircea Cărtărescu, Braşov : Aula, 2000].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 606, 2002, p. 5.
30
487. Ionescu, Al. Th. "O alergare de tren". [Andrei Bodiu, Jurnalexpress Europa 2000, Piteşti : Paralela 45,
2001]. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 77-78.
488. Macrea. Ioana. Un periplu literar. [Andrei Bodiu, Jurnalexpress Europa 2000, Piteşti : Paralelea 45,
2001]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 65.
489. Miheţ, Marius. Vitrina cu cărţi. [Andrei Bodiu, Şapte teme ale romanului postpaşoptist, Piteşti :
Paralela 45, 2002]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 191-192.
490. Pamfilie, Ligia. Poeţii (între ei). În CANON. [Andrei Bodiu, Mircea Cărăarescu, Braşov : Aula, 2000].
Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 98-99.
491. Vakulovski, Mihai. În cursa pe viaţă şi pe moarte a lui Andrei Bodiu. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 101-
109.
Bodnaru, Adrian
492. Alexiu, Lucian. Cărui scriitor român i-aţi atribui/i-aţi fi atribuit Premiul Nobel? [Anchetă]. Orizont, 14,
nr. 11, 2002, p. 6-7.
493. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
494. Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii ronmâne vă raportaţi
scrisul? Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 8-9.
Bodor, Adám
496. Csontos, Erika. Körkörös áramlások. [Bodor Adám, A börtön szaga, Magvető Könyvkiadó, 2001].
Látó, nr. 4, 2002, p. 71-73.
497. Kálmán, C. György. A szeméthalmok tövén. [Bodor Adám, Az érsek látogatása, Magvető Kiadó,
1999]. Látó, nr. 4, 2002, p. 136-141.
498. Károlyi, Csaba. "Meséld csak el". [Bodor Adám, A börtön szaga, Magvető Könyvkiadó, 2001]. Látó,
nr. 4, 2002, p. 73-76.
499. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Bodor Adám A börtön szaga, Válaszok Balla Zsófia
kérdéseire, Budapest, Magvető Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
500. Szilágyi, Júlia. Versenymű égő zongorára.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. [Bodor Adam, Az
érsek látogatása]. Marosvásárhely : Mentor, 2002, p. 204-216.
Boér, Géza
501. Gergely, Tamás. Egy roncsolt élet. [Boér Géza, Sorskeresztrejtvény, Ambrózia Könyvkiadó,
Kézdivásárhely, 2002]. Látó, nr. 12, 2002, p. 94-96.
Boeru, Bogdan
502. Sterom, Victor. Infiorate, cele patru vânturi. [Bogdan Boeru, Înfiorate, cele patru vânturi, Bucureşti :
AMB, 2000]. Tomis, 7, nr. 4, 2002, p. 6.
Bogdan, Dan
503. Matală, Dumitru. Viitorul Românesc. [Dan Bogdan, Dincolo de ultima colină, Bucureşti : Viitorul
Românesc, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 7.
31
Bogdán, László
504. Bogdán, László. Emberek térben és időben. [Bogdán László: A szoros délben, Csíkszereda,]. Helikon,
nr. 15, 2002, p. 18.
505. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Bogdán László: Argentin szárnyasok, Pozsony,
Kalligram Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
506. Tamás, Andrea. Regény a szorosban. [Bogdán László, A szoros délben, Erdélyi magyar regény az
elválásokról, Pallas - Akadémia Könyvkiadó, Csíkszereda, 2002]. Látó, nr. 7, 2002, p. 97-98.
Bogdan, Vasile
507. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
508. [Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii române vă raportaţi
scrisul? Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 4-5.
Bogdan-Dascălu, Doina
509. Mureşan, Mihaela. Comentariul ca artă. [Doina Bogdan-Dascălu, Arta comentariului, Timişoara :
Augusta, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 19.
Bogza, Geo
510. Manu, Emil. Un precursor al revoltei lirice. Luceafărul, nr. 40, 2002, p. 7.
511. Răchiţeanu, Teofil. Efulguraţii (XIII) - Întâlniri cu Geo Bogza. Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 7.
512. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Geo Bogza. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 270-271.
513. Pop, Ion. În conflict cu aventura terestră. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Geo Bogza, Jurnalul de
copilărie şi adolescenţă, Bucureşti : Cartea Românească, 1987]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 75-82.
Bohmer, Noemi
514. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Noemi Bomher, Cartea descântecelor, Iaşi : Corson, 1999]. Viaţa
Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 252.
Boia, Lucian
515. Popovici, Iulia. România mea. [Lucian Boia, România : ţară de frontieră a Europei, Bucureşti :
Humanitas, 2002]. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 5.
516. Turcan, Nicolae. Istorie si arhetip. [Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, Bucureşti :
Humanitas, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 7.
Bojan, Mariana
517. G. V. Mariana Bojan, Epistole din Piaţa Norilor, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001. Poesis,
13, nr. 3-4, 2002, p. 29.
518. Mureşan, Dumitru. Mitizare şi demitizare. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 132-134.
519. Vaida-Voevod, Mircea. Insual Tahiti a doamnei Mariana Bojan. [Mariana Bojan, Arta înfocării, Cluj-
Napca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Cetatea culturală, 5, nr. 7, 2002, p. 2.
520. Vlad, Alexandru. "Literatura îţi exersează cuvântul, pictura, dimpotrivă, tăcerea" . [Interviu]. Vatra, 29,
32
nr. 1-2, 2002, p. 124-127.
Boldea, Iulian
521. Buda, Dumitru-Mircea. E.K.G. şaizecist pe trei linii. [Iulian Boldea, Ana Blandiana, Braşov : Aula,
2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 83-87.
522. -. Despre literatură. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 68.
523. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
524. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
525. Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii ronmâne vă raportaţi
scrisul? [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 8-9.
526. Secheşan, Gheorghe. Repere pentru o istorie a optzecismului bănăţean. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 31.
527. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Bolintineanu, Dimitrie
528. Ursachi, Gabriela. August. România literară, 35, nr. 33, 2002, p. 13.
529. Vârgolici, Teodor. Balada romantică şi primele ei ecouri în literatura română. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 637, 2002, p. 4.
530. Negoiţescu, Ion. Generaţia anilor '40 - Paşoptiştii - Dimitrie Bolintineanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 87-96.
Bolliac, Cezar
531. Negoiţescu, Ion. Generaţia anilor '40 - Paşoptiştii - Cezar Bolliac. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 82-87.
Boloş, Ion
532. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 272-273.
533. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - H. Bonciu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 284-285.
Borbély, Ştefan
534. Chioreanu, Diana. "Cred în sacralitatea actului de cultură". [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 15, 2002, p.
10.
535. Ghiţă, Cătălin. Eroicul în diacronie. [Ştefan Borbély, De la Herakles la Eulenspiegel, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 9-10.
536. Manolescu, Nicolae. Dl. Borbély faţă cu reacţiunea. România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 1.
537. Roman, Vlad. Ştefan Borbély, de la Herakles la Eulenspiegel. [Ştefan Borbély, De la Herakles la
33
Eulenspiegel, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Echinox, 34, nr. 1-2-3, 2002, p. 12.
Bostănaru, Virgil
538. Cucu, Ştefan. Virgil Bostănaru. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 11-
14.
Böszörmenyi, Zoltán
539. Hudy, Arpád. A költői megszólalás dillemája. [Böszörményi Zoltán, Aranyvillamos.második szakasz,
Jelenkor Kiadó, Pécs, 2002]. Látó, nr. 10, 2002, p. 94-97.
540. Lipcsei, Márta. Aranyvillamos. [Böszörményi Zoltán, Aranyvillamos, Jelenkor Kiadó, Pécs, 2002].
Várad, nr. 4, 2002, p. 112-113.
Bot, Ioana
541. Cistelecan, Alexandru. Poezia patriotică - un concept-acordeon. [Ioana Bot, Poezia patriotică
românească , Bucureşti : Humanitas, 2001]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 114-116.
542. Cuc, Codruţa. Ioana Bot, poezia patriotică românească. [Ioana Bot, Poezia patriotică românească,
Bucureşti : Humanitas Educaţional, 2001]. Echinox, 34, nr. 1-2-3, 2002, p. 12-13.
543. Petraş, Irina. "Curajul" de a fi român. [Ioana Bot, Poezia patriotică românească, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 10.
544. Pop, Cristina Alexandra. Radiografia unui eşec. [Ioana Bot, D. Caracostea, teoretician şi critic literar,
Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 9.
545. Şandru, Daniela. În "Colţul inimii noastre"... [Ioana Bot, Poezia patriotică românească, Bucureşti :
Humanitas]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 8.
Bota, Ionel
546. Şiulea, Ciprian. Poezia, la graniţa provinciei. [Ionel Bota, Muntele şi poezia: eseu asupra poeziei lui
Octavian Doclin, Reşita : Timpul, 1997]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 75-76.
Botez, Demostene
547. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Demostene Botez. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 352-357.
Botta, Dan
548. Berechet, Lăcrămioara. Dan Botta între poiesis şi aisthesis. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 4.
549. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Dan Botta. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 401-404.
Botta, Emil
550. Măluţ, Mircea. Lirismul antinomiilor dionisiace. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 38-40.
551. Stănescu, Bogdan-Alexandru. La braţul Doamnei cu Toporaş (de melancolia II). Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 10.
552. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Pictorul putrezirilor lente (de melancholia III). Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 646, 2002, p. 11.
553. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Emil Botta. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
34
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 408-411.
554. Taşcu, Valentin. Emil Botta împotriva restriştii. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-Napoca :
Clusium, 2002, p. 19-24.
Brad, Alexandru
555. Sandu, Corina. Desenele pe suflet ale domnului Brad. [Alexandru Brad, Desene pe suflet, Bucureşti :
Demiurg, 2002]. Luceafărul, nr. 42, 2002, p. 23.
Brad, Ion
556. Rău, Aurel. Cărţi pe masă. [Ion Brad, Ambasador în Atena, Bucureşti : Viitorul Românesc, 2001].
Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 41-42.
Brad, Traian
557. Popa, Mircea. Lectura şi biblioteca publică la Cluj. [Traian Brad, Lectura şi biblioteca publică la Cluj,
Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 18.
Braga, Corin
558. Bechiş, Nicoleta. Corin Braga, Nichita Stănescu - orizont imaginar. [Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p. 12.
559. Popescu, Titu. Paradisiacul "cu mult mai mare". [Corin Braga, Nichita Stănescu - orizontul imaginar,
Sibiu : Imago, 1993]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 18-23.
Braga, Mircea
560. Cubleşan, Constantin. Caragiale şi obsesia "umbrei". [Mircea Braga, Caragiale şi obsesia umbrei,
Sibiu : Imago, 2002]. Cetatea culturală, 5, nr. 7, 2002, p. 2.
Braga, Rodica
561. Câmpan, Diana. Despre abandon şi ricoşeul său din ziua a opta. [Rodica Braga, Şi va fi ziua a opta...,
Cluj-Napoca, Dacia, 2001]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 97.
562. Colăcel, Onoriu. Vitrina cu cărţi. [Rodica Braga, Şi va fi şi ziua a opta..., Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 122-123.
563. Cubleşan, Victor. De la povestire la discurs. [Rodica Braga, Şi va fi a opta..., Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 5.
564. Marin, Irina. Romanul unei poete. [Rodica Braga, Şi va fi ziua a opta, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 4, 5.
Brăescu, George
565. Tomşa, Costantin. Teatrul folcloric din Neamţ. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi
autori. [George Brăescu, Panorama teatrului folcloric din judeţul Neamţ, Piatra-Neamţ : Nona, 2000].
Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 234-239.
Breban, Nicolae
566. Bârna, Nicolae. Voinţa de putere şi triumful "adevăratului" Breban. [Nicoale Breban, Voinţa de putere,
Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 14-17.
567. Buciu, Marian Victor. Personajul auctorial în (auto)lectură. [Nicoale Breban, Voinţa de putere, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 9-13.
35
568. Buduca, Ioan. Nietzscheanismul lui Breban. [Nicolae Breban, Voinţa de putere, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 23.
569. Chevereşan, Cristina. Viaţa în suspans. [Nicolae Breban, Ziua şi noaptea, Bucureşti : Allfa, 1998 ;
Voinţa de putere, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p.
571. Cristea-Enache, Daniel. "Mama mea a fost cu adevărat darul destinului meu, <cârja miraculoasă> ce
m-a ajutat să rămân în picioare, ca scriitor". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 600, 2002, p.
3.
572. Cubleşan, Victor. Un clasic. [Nicolae Breban, Ziua şi noaptea]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 60-61.
573. Fătu-Tutoveanu, Andrada. Patru monografii. [Liviu Maliţa, Nicolae Breban, Braşov : Aula, 2001].
Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 7.
574. Fleşeru, Nicolae. Nicolae Breban - interviu. Euphorion, 13, nr. 1, 2002, p. 16-17.
575. Glăvan, Gabriela. Breban. Fragmente dintr-o fişă de dicţionar. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 7.
576. Glăvan, Gabriela. Mituri de carton. [Nicolae Breban, Voinţa de putere, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 7.
577. Macrea, Ioana. Trei universitari clujeni şi trei autori contemporani. [Liviu Maliţa, Nicolae Breban,
Braşov : Aula, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 92-94.
578. Nuşfelean, Olimpiu. Nicolae Breban sau excelenţa romancierului. [Nicolae Breban, Voinţa de putere,
Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 28-31.
579. Oprea, Nicolae. Sunt un fanatic al literaturii. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 7-26.
580. Pantazi, Alex. Nicoale Breban - o larvă care nu va deveni fluture. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
629, 2002, p. 7.
581. Pavel, Laura. Seducţia politicii, seducţia metaforei. [Nicolae Breban, Voinţa de putere, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 4.
582. Pavel, Laura. Voinţa de putere epică. [Nicolae Breban, Voinţa de putere, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Apostrof, 12 bis, nr. 6, 2002, p. 24-25.
583. Petraş, Irina. O cîrtire "canonică". [Liviu Maliţa, Nicolae Breban, Braşov : Aula, 2001]. Apostrof, 12
bis, nr. 4, 2002, p. 8-9.
584. Rachieru, Adrian Dinu. Breban şi brebanienii (II). [Nicolae Breban , Voinţa de putere, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 11-12.
585. Rogozanu, Cristi. Aceeaşi veche poveste. [Nicolae Breban, Voinţa de putere, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. România literară, 35, nr. 31, 2002, p. 6-7.
586. Rotaru, Valentina. Meniţi, mono...liţi. [Liviu Maliţa, Nicolae Breban, Braşov : Aula, 2001]. Vatra, 29,
nr. 8-9, 2002, p. 90-91.
587. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Reţete supra-exploatate (sau, cui i-e frică de Breban?). [Nicolae Breban,
Voinţa de putere, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Luceafărul, nr. 42, 2002, p. 5.
588. Şerban, Robert. M-a susţinut propria mea megalomanie! [Interviu]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 4.
589. Ungureanu, Cornel. Nicolae Breban şi voinţa de putere. [Nicolae Breban, Voinţa de putere, Cluj-
36
Napoca : Dacia, 2001]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 2.
590. Vakulovski, Alexandru. "E vremea să te laşi de scris" - "Dar cu Breban, ce facem?". Vatra, 29, nr. 7,
2002, p. 75-76.
591. Vasile, Geo. Călătorie la capătul conştiinţei încărcate. [Nicolae Breban, Voinţa de putere, Cluj-Napoca
: Dacia, 2001]. Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 48-58.
592. Zalis, Henri. Nicolae Breban: De amicitia. Contemporanul, 11, nr. 9, 2002, p. 5.
593. Zalis, Henri. Nicolae Breban: De Amicitia (II). Contemporanul, 11, nr. 10, 2002, p. 5.
594. Zalis, Henri. Nicolae Breban: De Amicitia (III). Contemporanul, 11, nr. 11, 2002, p. 4.
595. Lefter, Ion Bodgan. Nicolae Breban. Ce ne poate spune un roman. Dominarea ca temă şi tehnică a
romanului. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii.
[Franciscan. Bunavestire]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 117-125.
596. Urian, Tudorel. Nicoale Breban - Povestea unui ratat împlinit. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Amfitrion, Bucureşti : Du Style, 1994; Ziua şi noaptea, Bucureşti : Allfa, 1998]. Bucureşti :
Albatros, 2000, p. 77-82.
Bréda, Ferenc
597. Szőcs, István. További Transz-ok, avagy Erdélyi Grál mitosz: mi tosz; (rom. mitu' grál) azaz BRÉDA
mi-tológiája és ki-tológiája. [Bréda Ferenc: Antracit, Kolozsvár, Erdélyi Híradó Kiadó, 2002]. Helikon,
nr. 14, 2002, p. 2-3.
Brezianu, Andrei
Brînzeu, Pia
599. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Brudaşcu, Dan
600. Bălan, Dinu. Dan Brudaşcu - Pagini ungare. [Dan Brudaşcu, Pagini ungare, Cluj-Napoca : Sedan,
2002]. Cetatea culturală, 5, nr. 7, 2002, p. 11.
601. Răchiţeanu, Teofil. Dan Brudaşcu - Pagini ungare. [Dan Brudaşcu, Pagini ungare, Cluj-Napoca :
Sedan, 2002]. Cetatea culturală, 5, nr. 7, 2002, p. 11.
602. Scorobete, Miron. Poeţi arabi în tălmăcirea lui Dan Brudaşcu. [Dan Brudaşcu, Pagini din poezia arabă,
Cluj-Napoca : Sedan, 2002]. Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 9.
Brumaru, Emil
603. Buciu, Marian Victor. Visul pervers al lui Emil Brumaru. Contemporanul, 11, nr. 6, 2002, p. 7.
604. Martin, Mircea. Un poet de duminică: Emil Brumaru. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 36.
605. Cristea-Enache, Daniel. Emil Brumaru. În absenţa părinţilor. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 81-88.
Bucerzan, Dana
606. Bosbiciu, Nicolae. Ion Vinea într-o abordare semantic-textuală. [Dana Bucerzan, Ion Vinea - o
37
abordare semantic-contextuală, Bucureşti : Vinea, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 5.
Buciumeanu, Dan
607. Curticăpeanu, Doina. Hermeneutica poeziei sacre. [Dan Buciumeanu, Dosoftei poetul. O hermeneutică
a Psaltirii în versuri, Bucureşti : Viitorul Românesc, 2001]. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 20-23.
608. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Dan Buciumeanu, Dosoftei, poetul : o hermeneutică a
"Psaltirii în versuri"]. Luceafărul, nr. 23, 2002, p. 6.
609. Chivu, Marius Victor. Despre strămoşii salariului. [Monica Mihaela Busuioc, Munca şi răsplata ei :
secolele XVII-XVIII : studiu de terminologie, Bucureşti : Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, 2001].
România literară, 35, nr. 28, 2002, p. 4.
Bucur, Marin
610. Ionescu, Al. Th. Lumea operei lui Caragiale. [Marin Bucur, Lumea operei. O biografie a lui I. L.
Caragiale (vol. III), Piteşti : Paralela 45, 2001]. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 76-77.
611. Vârgolici, Teodor. Lumea operei lui I. L. Caragiale. [Marin Bucur, I. L. Caragiale - lumea operei,
Piteşti : Paralela 45, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002, p. 4.
Bucur, Romulus
612. Pop, Ion. Dragoste şi bravură. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Greutatea cernelii, Bucureşti : Albatros,
1984; Literatură, viaţă, Bucureşti : Cartea Românească, 1989]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 239-244.
613. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 170-172.
Bucuţa, Emanoil
614. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Emanoil Bucuţa. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 272-274.
Budai-Deleanu, Ion
615. Cozea, Liana. Primii noştri poeţi: Ion Budai-Deleanu. În: Liana Cozea. Literatura română veche.
Oradea : Editura Universităţii Oradea, 2002, p. 146-164.
616. Istrate, Ion. Întâiul dramaturg român: Ion Budai-Deleanu. În: Ion Istrate. Primul Occident :
începuturile poeziei şi teatrului în cultura română. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 79-106.
617. Pârvu, Iuliu. Ion Budai-Deleanu - o vocaţie de întemeietor. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare.
Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 51-60.
Buduca, Ioan
618. Dima, Simona-Grazia. Editura Albatros. [Ioan Buduca, Noua Atlantidă, Bucureşti : Albatros, 2002].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 17.
619. Olivotto, Alexandra. Parodia paranormalului? [Ioan Buduca, Noua Atlantidă, Bucureşti : Albatros,
2002]. România literară, 35, nr. 31, 2002, p. 4.
620. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 300-303.
Bulat, Virgil
38
621. Cimpoi, Mihai. Un liric ingenuu. Luceafărul, nr. 7, 2002, p. 7.
Bulei, Ion
622. Babeţi, Adriana. Veneţi, cu şi fără melancolii estivale. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 4.
Bulgăr, Gheorghe
623. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Gheorghe Bulgăr, Emil Manu, 80 de ani, Bucureşti : Tritonic, 2002].
Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 6.
624. Manu, Emil. Despărţirea de filologul şi scriiorul Gh. Bulgăr. [In memoriam]. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 621, 2002, p. 6.
625. Manu, Emil. Despărţirea de filologul şi scriitorul Gheorghe Bulgăr (1920-2002). Curierul românesc,
24, nr. 8, 2002, p. 20.
626. Manu, Emil. Triptic filofrancez. Contemporanul, nr. 13, 2002, p. 17.
627. Stoleru, Victor. In memoriam - Gheorghe Bulgăr. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 239-241.
628. Stoleru, Victor. Recenzii. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. [Gheorghe Bulgăr, Limba
română]. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 167-169.
629. Stoleru, Victor. Universitari la Societatea literară a profesorilor de română "Relief românesc": Gh.
Bulgăr. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 108-112.
630. Vasile, Geo. Ficţiuni cu elan ontologic. [Răzvan Billy Buluş, Prima zăpadă, editura Sinopsis, 2001].
Contemporanul, 11, nr. 17, 2002, p. 6.
Bunaru, Eugen
631. Secheşan, Gheorghe. Dimensiunea '80. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 31.
632. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 185.
Bunea, Mircea
633. Adam, Ioan. Spovedania unor învinşi. [Mircea Bunea, Agonia generalilor, Bucureşti : Artprint, 2000].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601, 2002, p. 12.
Buracu, Mihai
634. Buracu, Mihai. "Et in inferno ego!". Memoria, nr. 2 (39), 2002, p. 25.
635. Cistelecan, Alexandru. Debutanţi. De la vârsta I la vârsta a III-a (I). [Mihai Buracu, Pasărea cu o aripă
de lemn, Craiova : Noul Scris Românesc, 2001]. Piaţa literară, nr. 4, 2002, p. 3.
Burghele, Camelia
636. Vulturescu, George. Arca magiei terapeutice populare. [Camelia Burghele, În numele magiei
terapeutice, Zalău : Limes, 2000]. Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 4.
Burghiu, Iacob
637. Ciocan, Iulian. Burghiele ruginite ale neosămănătorismului. [Iacob Burghiu, Soră lume, Chişinău :
39
Tipografia Centrală, 2001]. Contrafort, 9, nr. 1-3, 2002, p. 9.
Burnar, Ioan
638. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 180-181.
Busuioc, Aureliu
639. Gârneţ, Vasile. "De-provincializarea lumii literare basarabene ar fi posibilă numai o dată cu
depolitizarea ei". [Interviu]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 12.
Busuioc, Valentin
640. Cucu, Ştefan. Valentin Busuioc. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 15-
17.
Busuioceanu, Alexandru
641. Ştefănescu, Cornelia. "Singurătatea mea populată de cărţi". [Alexandru Busuioceanu, Caietele de la
miezul nopţii : jurnal 1939-1957, Bucureşti : Jurnalul literar, 2001]. România literară, 35, nr. 37, 2002,
p. 13.
Buşilă, Adrian
642. Roşioru, Ion. O radiografie a alienării. [Adrian Buşilă, Dicţionar de iubiri ratate, Constanţa : Ex Ponto,
2001]. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 10.
Buta, Liliana
643. Moise, Ion. "Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei = La psychanalise de l'adolescence". [Mircea Gelu
Buta, Liliana Buta, Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei = Emil Cioran, la psychanalyse de
l’adolescence, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 82-83.
644. Moise, Ion. Un unicat în materie. [Mircea Gelu Buta, Liliana Buta, Emil Cioran, psihanaliza
adolescenţei = La psichanalyse de l'adolescence, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Viaţa Românească, 97,
nr. 8-9, 2002, p. 241-243.
645. Urian, Tudorel. Scrisul e omul. [Liliana Buta ; Mircea Gelu Buta, Emil Cioran, psinhanaliza
adolescenţei, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 1, 2002, p. 7.
646. Vartic, Ion. Cioran şi "bijutierii" din Bistriţa. [Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei/la psyhanalise de
l'adolescence , Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 3.
647. Moise, Ion. "Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei = La psychanalise de l'adolescence". [Mircea Gelu
Buta, Liliana Buta, Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei = Emil Cioran, la psychanalyse de
l’adolescence, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 82-83.
648. Moise, Ion. Un unicat în materie. [Mircea Gelu Buta, Liliana Buta, Emil Cioran, psihanaliza
adolescenţei = La psichanalyse de l'adolescence, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Viaţa Românească, 97,
nr. 8-9, 2002, p. 241-243.
649. Urian, Tudorel. Scrisul e omul. [Liliana Buta ; Mircea Gelu Buta, Emil Cioran, psinhanaliza
adolescenţei, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 1, 2002, p. 7.
650. Vartic, Ion. Cioran şi "bijutierii" din Bistriţa. [Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei/la psyhanalise de
l'adolescence , Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 3.
40
Buz, Adrian
651. Cristea-Enache, Daniel. Proza bine dereglată. [Adrian Buz, Ultimul capitol, Bucureşti : Maşina de
scris, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 644, 2002, p. 5.
652. Olivotto, Alexandra. Céline. O variantă autohtonă. [Adrian Buz, Ultimul capitol, Bucureşti : Maşina de
scris, 2001]. România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 7.
Buzdugan, Rodica
653. Marin, Mariana. Lumină supărată. [Rodica Buzdugan, Bandaje de lumină, Bucureşti : Editura
Eminescu, 2001]. Luceafărul, nr. 13, 2002, p. 16.
654. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Rodica Buzdugan, Blândeţea odată cu moartea, Bucureşti :
Cartea Românească, 2002]. Luceafărul, nr. 32, 2002, p. 6.
Buzea, Constanţa
655. Pop, Ion. Constasnţa Buzea în pelerinaj liric. [Constanţa Buzea, Ediţii definitive, Bucureşti : Vinea,
1999]. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 50-51.
656. Cristea-Enache, Daniel. Constanţa Buzea. Spaţiul alb. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 31-44.
Buzera, Ion
657. Antal, Imola. Canonizarea noninserabilului. [Ion Buzera, Virgil Mazilescu, Braşov : Aula, 2000].
Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 88-90.
658. Buzera, Ion. Între şansa ficţiunii şi ficţiunea şansei. [Ion Buzera, Lecturi postmoderne, Cariova : Noul
Scris Românesc, 2001]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 39-41.
659. Creangă, Alin. Vitrina cu cărţi. [Ion Buzera, Lecturi postmoderne, Craiova : Noul Scris Românesc,
2002]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 189-190.
660. Popa, Constantin M. Lecturi postmoderne. [Ion Buzera, Lecturi postmoderne, Craiova, Noul Scris
Românesc, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 6, 2002, p. 25, 30.
Buzilă, Varvara
661. Mihail, Zamfira. Cercetări etnografice în Republica Moldova. [Varvara Buzilă, Pâinea, aliment şi
simbol. Experienţa sacrului, Chişinău : Ştiinţa, 1999]. Curierul românesc, 24, nr. 9, 2002, p. 20.
Buzura, Augustin
662. Bălu, Ion. Început şi final în Vocile nopţii de Augustin Buzura. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002,
p. 101-107.
663. Cristea-Enache, Daniel. Critici "optezicişti" despre prozatori "şaizecişti". [Ion Simuţ, Augustin Buzura,
Braşov : Aula, 2001]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 19-21.
664. Miu, Constantin. Augustin Buzura - monografie. [Ion Simuş, Augustin Buzura, Braşov : Aula, 2001].
Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 8.
665. Negrici, Eugen. O mărturie asupra morţii psihice în comunism. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002,
p. 18-27.
666. Serre, Odile. Recviem pentru o ţară pierdută. [Augustin Buzura, Recviem pentru nebuni şi bestii].
Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 83.
41
667. Tupan, Marius. "Din păcate, avem mult prea multe genii şi prea puţină literatură notabilă". [Interviu].
Luceafărul, nr. 32, 2002, p. 12-13, 14.
668. Cristea-Enache, Daniel. Augustin Buzura. Viaţa în punct mort. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 154-161.
669. Urian, Tudorel. Augustin Buzura - Destin de loser. În: Tudorel Urian. Proza românească a anilor '90.
[Recviem pentru nebuni şi bestii, Bucureşti : Univers, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 86-89.
Cacoveanu, Viorel
670. Matală, Dumitru. Viitorul Românesc. [Viorel Cacoveanu, Şi Caragiale e cu noi!, Bucureşti : Viitorul
Românesc, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 7.
671. Popa, Mircea. De la ironia subţire la şarja caricaturală. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 11.
672. Popa, Mircea. "Ştiu doar ceea ce am vrut şi am încercat să fiu şi să rămân om". [Interviu]. Piaţa
literară, 2, nr. 16, 2002, p. 10-11.
673. Pop, Ion. "Întâmplări seminificative cu Theodor Cazaban". [Theodor Cazaban în dialog cu Cristian
Bădiliţă, Captiv în lumea liberă, Cluj-Napoca : Echinox, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 15.
674. A. I. P. Theodor George Calcan, Bărbierindu-l pe Kafka, Bucureşti : Vinea, 2001. Poesis, 13, nr. 3-4,
2002, p. 31.
Camilar, Eusebiu
675. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Eusebiu Camilar. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 294-296.
Cange, Radu
676. Vasile, Geo. Radu Cange - Petrecere de moarte şi poezie. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii
: dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 45-47.
Cantacuzino, Constantin
677. Cozea, Liana. Stolnicul Constantin Cantacuzino. În: Liana Cozea. Literatura română veche. Oradea :
Editura Universităţii Oradea, 2002, p. 86-88.
678. Moceanu, Ovidiu. Cronicarii munteni: Stolnicul Constantin Cantacuzino. În: Ovidiu Moceanu.
Literatura română veche. Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 167-169.
679. Ciopraga, Constantin. Un mare uitat: G. M. Cantacuzino. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 624, 2002,
p. 13.
Cantacuzino-Enescu, Maria
680. Ciobanu, C. Th. Între merite şi pretenţii. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 628, 2002, p. 11.
681. Popa, Mircea. Memoriile unei aristocrate. [Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre şi lumini]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 621, 2002, p. 11.
682. Rogozanu, Cristi. Poveştile Marucăi. [Maria Cantacuzino-Enescu, Umbre şi lumini, Oneşti : Aristarc,
2000]. România literară, 35, nr. 10, 2002, p. 6.
42
683. Ştefănescu, Cornelia. Amintirile unei prinţese. [Maria Rosetti Tescanu, Umbre şi lumini, Oneşti :
Aristarc, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 616, 2002, p. 13.
Cantemir, Antioh
684. Mihăilă, Gheorghe. Antioh Cantemir, biograf al părintelui său, Dimitrie Cantemir. Caiete critice , nr. 8-
10, 2002, p. 126-139.
Cantemir, Dimitrie
685. Anghelescu, Mircea. Barocul lui Cantemir. [Gabriel Mihăilescu, Universul baroc al "Istoriei
hieroglifice" între retorică şi imaginar, Bucureşti : Fundaţia naţională pentru ştiinţă şi artă, 2002].
România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 12.
686. Anghelescu, Mircea. Destinul ciudat al operei lui Cantemir. România literară, 35, nr. 11, 2002, p. 14.
687. Curticăpeanu, Doina. Ţircălamurile Istoriei ieroglifice. [Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică,
Bucureşti : Gramar, 2001]. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 19-22.
688. Pecican, Ovidiu. Manuscrisul în catifea roşie. [Demetrii Principis Cantemirii, Incrementorum et
decrementorum avlae othoman[n]icae sive aliothman[n]icae historiae a prima gentis origine ad nostra
usque tempora deductae libri tres]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 5.
689. Burlacu, Doru George. Iar acuma, vai! În: Doru George Burlacu. Glose la "neaşezare" : ipostaze
literare ale ethosului românesc . Vol. 1. De la origini până la Dimitrie Cantemir. Cluj-Napoca : Dacia,
2002, p. 175-214.
690. Cozea, Liana. Dimitrie Cantemir. În: Liana Cozea. Literatura română veche. Oradea : Editura
Universităţii Oradea, 2002, p. 97-114.
691. Manolescu, Nicolae. Literatura medievală (secolele XVI-XVIII): Dimitrie Cantemir. În: Nicolae
Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 110-120.
692. Moceanu, Ovidiu. Dimitrie Cantemir. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română veche. Braşov : Editura
Universităţii Transilvania, 2002, p. 175-189.
693. Pârvu, Iuliu. Un român de valoare europeană: Dimitrie Cantemir. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici
literare. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 9-27.
694. Stoleru, Victor. Elemente umaniste în opera lui Dimitrie Cantemir. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 17-20.
695. Stoleru, Victor. Studii privind literatura română: DimitrieCantemir. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 13-16.
Capşa, Liviu
696. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Liviu Capşa, Sinucidere cu lacrimi, Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 6.
697. Vasile, Corneliu. Liviu Capşa, Noi parodii optzeciste, Piteşti : Paralela 45, 2001. Poesis, 13, nr. 3-4,
2002, p. 19.
Captrulan, Adara
698. Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii ronmâne vă raportaţi
scrisul? [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 8-9.
Cara, Veronica A.
43
699. Cofan, Aluniţa. Lumea posibilului. [Veronica A. Cara, Viaţa pe acoperiş, Bucureşti : Gramar, 2001].
Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 123-127.
700. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Veronica A. Cara, Baba Lina, Bucureşti : Cartea Românească,
2002]. Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 6.
Caragea, Cecilia
701. Creţu, Ion. S.O.S-uri de dragoste. [Cecilia Caragea, SMS-uri de dragoste, Bucureşti : Arena
Communications, 2002]. Cuvîntul, 8, nr. 9-11, 2002, p. 16.
702. Nistor, Cristina. Dialog cu Stelian Tănase. [Cecilia Caragea, Dialog cu Stelian Tănase, Cluj-Napoca :
Dacia, 2002]. Piaţa literară, 22, nr. 18, 2002, p. 17.
703. Popovici, Iulia. Dialoguri ratate. [Cecilia Caragea, Dialog cu Stelian Tănase, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 7.
704. Rad, Ilie. Sub zodia sincerităţii imperturbabile. [Cecilia Caragea, Dialog cu Cornel Nistorescu, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 15.
706. Angelescu, Silviu. Tentaţia fantasticului. Curierul românesc, 24, nr. 6, 2002, p. 14-15, 16.
707. Antonesei, Liviu. Nu actualitatea, ci eterrnitatea lui Caragiale. [Ancheta "Vieţii Româneşti": Caragiale
după Caragiale]. Viaţa românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 29-31.
708. Arghezi, Tudor. O amintire cu "nenea Iancu". Curierul românesc, 24, nr. 3, 2002, p. 15.
710. Balotă, Nicolae. Clasicitate şi clasicism. Curierul românesc, 24, nr. 9, 2002, p. 16-17.
711. Bălăeţ, Dumitru. Insectă şi piramidă. [I. L. Caragiale, Cîteva păreri]. Cetatea culturală, 5, nr. 8, 2002,
p. 6.
712. Bălu, Ion. Caragiale - semiotica trăirilor umane. [Ancheta "Vieţii Româneşti": Caragiale după
Caragiale]. Viaţa românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 38-46.
713. Bârna, Nicolae. Ancheta Apostrof : Domnul Caragiale vă invită să răspundeţi. Apostrof, 12 bis, nr. 6,
2002, p. 8-10.
714. Bârna, Nicolae. "Anti-Caragiale", de fapt... "pro-...". [Gelu Negrea, Anti-Caragiale, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 9-12.
717. Bogdan-Dascălu, Doina. I. L. Caragiale şi şansa literară a "delictelor" de limbaj. Caiete critice , nr. 1-2,
2002, p. 81-86.
718. Boldea, Iulian. Structuri ale ironiei în opera lui I. L. Caragiale. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 43-46.
719. Borbély, Ştefan. Ancheta Apostrof : Domnul Caragiale vă invită să răspundeţi. Apostrof, 12 bis, nr. 6,
2002, p. 10-11.
44
720. Bosbiciu, Nicolae. Al matale, Caragiale. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 12-13.
721. Brudaşcu, Dan. I. L. Caragiale şi "tinerii oţeliţi". Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 18.
722. Cap-Bun, Marina. Sub zodia parodiei. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 16-18.
723. Cap-Bun, Marina. Sub zodia parodiei. [urmare din nr. 11/2002]. Tomis, 7, nr. 12, 2002, p. 17-20.
724. Cazimir, Ştefan. Caragiale în parlament. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 18.
725. Cazimir, Ştefan. Caragiale "liber-schimbist". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 617, 2002, p. 14.
726. Cazimir, Ştefan. Caragiale "liber-schimbist" (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 619, 2002, p. 14.
727. Cazimir, Ştefan. Caragiale şi baletul. România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 12.
728. Cazimir, Ştefan. "Piaţa Endependenţi". România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 12-13.
731. Cesereanu, Ruxandra. Cu domnul Caragiale, la circ. Arlechiniade şi otrăvuri bufe. Steaua, 53, nr. 1,
2002, p. 4-6.
732. Chifor, Valentin. I. L. Caragiale: heralzi şi detractori. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 33-40.
733. Chioaru, Dumitru. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 4-5.
734. Ciocârlie, Livius. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 4-5.
737. Cioculescu, Simona. Scriitorul şi drepturile de autor. România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 16.
739. Condeescu, Alexandru. De ce bat clopotele, Mitică? Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 20-22.
740. Condeescu, Alexandru. Punerea în abis sau dubla parodie. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604,
2002, p. 3.
741. Condeescu, Alexandru. Viaţa ca moft. România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 15, 18.
742. Constantinescu, Muguraş. Caragiale şi Perrault. România literară, 35, nr. 51-52, 2002, p. 6-7, 8.
743. Coroiu, Constantin. Caragiale contra Caragiale. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 617, 2002, p. 14.
744. Coroiu, Constantin. Caragiale şi "dinastiile noastre nobiliare". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601,
2002, p. 14.
745. Coroiu, Constantin. "Nu mă recunosc în personajele lui Caragiale". [Interviu]. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 620, 2002, p. 3.
746. Cosma, Viorel. Un om pentru muzică. Curierul românesc, 24, nr. 5, 2002, p. 14-15.
747. Cubleşan, Constantin. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 3-4.
45
748. Cubleşan, Constantin. Caragiale - 150. Actualitatea personajelor. Cetatea culturală, 5, nr. 3, 2002, p.
6.
749. Cubleşan, Constantin. Caragiale şi obsesia "umbrei". [Mircea Braga, Caragiale şi obsesia umbrei,
Sibiu : Imago, 2002]. Cetatea culturală, 5, nr. 7, 2002, p. 2.
750. Cubleşan, Constantin. Un proces al scrisului românesc. [Procesul Caragiale - Caion]. Cetatea culturală,
5, nr. 2, 2002, p. 2.
751. Culcer, Dan. Sunt pentru orice lectură ideologică, dar... [Ancheta "Vieţii Româneşti": Caragiale după
Caragiale]. Viaţa românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 31-34.
752. Dascălu, Crişu. I. L. Caragiale, o versiune a universului. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 67-73.
753. Derşidan, Ioan. Autohtonie şi meteorologie caragialiană. Familia, 38, nr. 5, 2002, p. 86-99.
754. Derşidan, Ioan. Nordul caragialian - periplul versiunilor. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 36-48.
756. Dimisianu, Gabriel. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 4-5.
757. Dimisianu, Gabriel. Interpretări posibile. România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 11.
758. Dimisianu, Gabriel. Revelaţiile cartofiliei. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 13.
759. Drăgan, Simona. O ficţiune critică: "Domina bona". Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 89-91.
760. Dulgheru, Elena. Născut la zi mare. Contemporanul, nr. 13, 2002, p. 18.
761. Fanache, Vasile. Caragiale, carnavalul şi cadrilul. Cetatea culturală, 5, nr. 2, 2002, p. 2.
762. Filimon, Valeriu. Zeflemeaua umanistului Caragiale. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 12-13.
763. Florea, Petre. "Războiul, iată evenimentul cel mare!". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p.
8-9.
764. Foarţă, Şerban. Un Caragiale neconvenţional. [Ancheta "Vieţii Româneşti": Caragiale după Caragiale].
Viaţa românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 35-36.
765. Fonea, Evelin. Caragiale şi cultul prieteniei. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601, 2002, p. 9.
766. George, Alexandru. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 5-6.
767. George, Alexandru. De la un Iancu la altul. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 6.
768. George, Alexandru. De la un Iancu la altul (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 628, 2002, p. 11.
769. George, Alexandru. De la un Iancu la altul (3). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 629, 2002, p. 11.
770. George, Alexandru. Pe seama lui Caragiale. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 612, 2002, p. 6.
771. George, Alexandru. Pe seama lui Caragiale (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 613, 2002, p. 6.
772. Gheo, Radu Pavel. Qui proquo. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 17, 19.
773. Ghiţă, Cătălin. Ancheta Apostrof : Domnul Caragiale vă invită să răspundeţi. Apostrof, 12 bis, nr. 6,
2002, p. 11-12.
46
774. Ghiţă, Cătălin. Caragiale sau critica societăţii autohtone. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 8-9.
775. Ghiţulescu, Mircea. Amintiri despre Caragiale. Viaţa românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 4-8.
777. Gogea, Vasile. Fişe pentru o oftalMOFTologie. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 8-12.
778. Grigurcu, Gheorghe. Caragiale după Caragiale. [Ancheta "Vieţii Româneşti": Caragiale după
Caragiale]. Viaţa românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 27-28.
779. Groşan, Ioan. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 5.
780. Haţiegan, Anca. O făclie de Paşte. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 4-6.
781. Hârlav, Constantin. Epistolarul Caragiale. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 629, 2002, p. 11.
782. Hârlav, Constantin. Încercări de precizie... istorico-literară. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 101-105.
783. Ianoşi, Ion. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 5.
784. Ionescu, Al. Th. Lumea operei lui Caragiale. [Marin Bucur, Lumea operei. O biografie a lui I. L.
Caragiale (vol. III), Piteşti : Paralela 45, 2001]. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 76-77.
785. Ionescu, Gelu. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 5-7.
786. Iridon, Cristina. O făclie de Paşte, un tipar antic? Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 149-152.
787. Kozma, Noémi Krisztina. Caragialiana. [Vasile Fanache, Caragiale, Cluj-Napoca : Dacia, 1997].
Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 67-68.
788. Lascu, Ioan. Ancheta Apostrof : Domnul Caragiale vă invită să răspundeţi. Apostrof, 12 bis, nr. 6,
2002, p. 12-13.
789. Lazăr, Emil. I. L. Caragiale şi doi străluciţi prieteni someşeni: George Coşbuc şi Ştefan Cicio-Pop.
Cetatea culturală, 5, nr. 4, 2002, p. 14.
790. Lăcustă, Ioan. Prietenul meu Caragiale. Viaţa românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 9-10.
791. Lăzărescu, Gheorghe. "Să se revizuiască, primesc!" (pe marginea unei replici). România literară, 35,
nr. 42, 2002, p. 14-15.
792. Manolescu, Nicolae. Caragiale după Caragiale. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 1.
793. Manolescu, Nicolae. Caragiale între actualitate şi actualizare. România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 1.
794. Manolescu, Nicolae. Critică literară şi denunţ. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 1.
795. Marcu, Luminiţa. Florin Manolescu şi Florin Manolescu. [Florin Manolescu, Caragiale şi Caragiale,
Bucureşti : Humanitas, 2002 ; Misterul camerei închise, Bucureşti Himanitas, 2002]. România literară,
35, nr. 9, 2002, p. 6-7.
796. Marin, Irina. Caragiale - Jurnal exegetic. [Ştefan Cazimir, Caragiale Recidivus, Bucureşti : Editura
pentru Literatura Naţională, 2002]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 7.
797. Mândra, V. Caragiale şi sindromul spaimei. România literară, 35, nr. 17, 2002, p. 14-15.
798. Mihăilescu, Dan C. Unde îi sînt detractorii? România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 10.
47
799. Milescu, Victoria. Editura Fundaţiei Culturale Române. [I. L. Caragiale, Opere. Proză]. Universul
cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 12.
801. Miu, Constantin. "Enteresul şi iar enteresul". Tomis, 7, nr. 10, 2002, p. 53-54.
803. Modorcea, Grid. Caragialiograful - invenţia secolului. Cuvîntul, 8, nr. 8, 2002, p. 8-9.
804. Moise, Ion. Geneza unora din schiţele lui Caragiale. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 6-8.
805. Munteanu, Cornel. Cotidianul între publicistică şi literatură. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 47-53.
806. Muthu, Mircea. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 6-7.
807. Muthu, Mircea. Un CD-ROM I. L. Caragiale. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 29.
808. Negrescu, Dan. Caragiale: anul şi vara. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 12.
809. Negrescu, Dan. Caragiale: Constituţia şi Ghepardul. Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 14.
810. Oancea, Ileana. Caragiale la Berlin. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 14.
811. Oancea, Ileana. Europeanul Caragiale. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 31.
812. Oancea, Ileana. "M-au corupt nemţii...". Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 9.
813. Oancea, Ileana. "Sunt un sentimental...". Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 13.
814. Onţeluş, Gabriel. Contemporanul nostru? România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 16.
815. Ornea, Zigu. Ediţia academică I. L. Caragiale. [I. L. Caragiale, Opere, Bucureşti : Univers
Enciclopedic, 2000]. România literară, 35, nr. 1, 2002, p. 9.
816. Pârvulescu, Ioana. Ce căuta Grecu' în Germania? România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 7.
817. Periş Chereji, Tereza. Avocatul dr. Kádár Imre, în apărarea lui Ion Luca Caragiale. Cetatea culturală,
5, nr. 6, 2002, p. 11.
818. Periş Chereji, Tereza. În "apărarea" lui I. L. Caragiale. Cetatea culturală, 5, nr. 7, 2002, p. 16.
819. Periş Chereji, Tereza. În "apărarea" lui I. L. Caragiale (II). Cetatea culturală, 5, nr. 8, 2002, p. 16.
820. Periş Chereji, Tereza. Opera lui Caragiale în ungureşte. Cetatea culturală, 5, nr. 4, 2002, p. 8.
821. Petraş, Irina. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 7.
822. Petraş, Irina. Caragiale sau despre (di)simulare. Contemporanul, 11, nr. 23, 2002, p. 3.
823. Petreu, Marta. De la Câmpina la Ploieşti sau o călătorie de documentare filosofică. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 620, 2002, p. 8-9.
824. Pop, Elisabeta. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 5-6.
825. Popa, Dumitru Radu. Un sens al gravităţii. Curierul românesc, 24, nr. 3, 2002, p. 14.
826. Popa, Mircea. Caragiale şi literatura maghiară. Familia, 38, nr. 5, 2002, p. 80-85.
48
827. Popa, Mircea. "Caţavencii calea zilnic ne-o aţin/Nu-i răbda, maestre, sau ia-i la Berlin!". [Caragiale în
admiraţia lirică a epocii]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 622, 2002, p. 8, 11.
828. Popa, Mircea. A început anul editorial Caragiale. [Ion Iliescu, Ion Luca Caragiale în Panteonul presei,
Timişoara : Presa Universitară Română, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 15.
829. Popescu, Adrian. Aniversări. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 3, 68.
830. Popescu, Marian. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 7-8.
831. Pop-Mănăştureanu, Eugen. Caragiale epigramist. Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 22.
832. -. Procesul dramei "Năpasta". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 603, 2002, p. 8-9, 12.
833. Rogozanu, Cristi. Doi scriitori faţă cu anii 2000. [Ioan Lăcustă, Fără Caragiale, Bucureşti : Albatros,
2001]. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 5.
834. Ruja, Alexandru. Carnavalul, mascarada. [I. L. Caragiale, Opere I-II. Ediţie îngrijită şi cronologie de
Stancu, Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav. Prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti : Univers
Enciclopedic, 2000]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 12.
835. Ruja, Alexandru. "Centrul domină, dar marginea triumfă...". [Gelu Negrea, Anti-Caragiale. Bucureşti :
Cartea Românească, 2001]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 12.
836. Sarvari, Eugenia. Caragiale şi tranziţia. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 39.
837. Săndulescu, Alexandru. Un om cât o lume... Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601, 2002, p. 8.
838. Săndulescu, Alexandru. "Viaţa lui I. L. Caragiale". [Şerban Cioculescu, Viaţa lui I. L. Caragiale,
Bucureşti : Floarea Darurilor, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 611, 2002, p. 6.
839. Schifirneţ, Constantin. "Se învârti în jurul meu ca un halucinant...". Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
619, 2002, p. 12.
841. Spînu, Alina. "Despre seriositate" sau jocul cu mai multe strategii. Tomis, 7, nr. 9, 2002, p. 22-25.
842. Stamatoiu, Cristian. Confort Caragiale - între Grand Hotel "Victoria Româna" şi Arnoteni -. Familia,
38, nr. 6, 2002, p. 51-52.
843. Stanciu, Mircea V. Franzela exilului. Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 9.
844. Stanciu, Mircea V. Franzela exilului (3). Cetatea culturală, 5, nr. 12, 2002, p. 9.
845. Stanciu, Mircea V. Steagul lui Caragiale. Cetatea culturală, 5, nr. 7, 2002, p. 6.
846. Stanciu, Mircea V. Steagul lui Caragiale (II). Cetatea culturală, 5, nr. 8, 2002, p. 8.
847. Stanciu, Mircea V. Steagul lui Caragiale (III). Cetatea culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 8.
848. Stoiciu, Liviu Ioan. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 6-7.
849. Şchiau, Octavian. O scrisoare pierdută transpusă în germană de Mite Kremnitz. Cetatea culturală, 5,
nr. 7, 2002, p. 1, 17.
850. Ştefănescu, Cornelia. Integrala Caragiale (I). [I. L. Caragiale, Opere, Vol. I, Bucureşti : Univers
Enciclopedic, 2000]. România literară, 35, nr. 31, 2002, p. 13.
49
851. Şuşară, Pavel. Caragiale şi Brâncuşi. România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 18.
852. Tabarasi, Ana-Stanca. Caragiale pe cd-rom. [Enciclopedia virtuală I. L. Caragiale, cd-rom. Editori:
Remus Cernea, Gabriela Bagrinovschi, Cătălin Teniţă. Societatea Culturală Noesis, 2002]. România
literară, 35, nr. 50, 2002, p. 5.
854. Traian, Ilie. Radiografia unui succes: Mai mult decât o formalitate respectuoasă. [Interviu cu Florin
Rotaru]. Curierul românesc, 24, nr. 11, 2002, p. 10-11.
855. Trandafir, Constantin. "Atitudinea Caragiale". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 602, 2002, p. 13.
856. Trandafir, Constantin. Caragiale faţă cu "Marele joc al lumii". Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 29-36.
857. Trandafir, Constantin. Caragiale, între real şi fantastic. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 7-11.
858. Trandafir, Constantin. Caragiale, la început de vreme literară nouă. Bucovina literară, 12, nr. 7-8,
2002, p. 27-29.
859. Trandafir, Constantin. Caragiale - sărbătoarea şi carnavalul. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 12-
19.
860. Trandafir, Constantin. Caragiale - sărbătoarea şi carnavalul (I). [Ancheta "Vieţii Româneşti": Caragiale
după Caragiale]. Viaţa românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 47-50.
861. Trandafir, Constantin. Caragiale - sărbătoarea şi carnavalul (III). Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002,
p. 158-164.
862. Trandafir, Constantin. Caragiale şi "politica realului". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 622, 2002, p.
13.
863. Ţion, Adrian. I. L. Caragiale - O scrisoare pierdută. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 106-113.
864. Ulmu, Bogdan. Completări la Dicţionarul Caragiale. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 27-28.
865. Ulmu, Bogdan. Completări la Dicţionarul Caragiale: Pristanda la '57 (II). Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p.
31-32.
866. Ulmu, Bogdan. Dicţionar de personaje. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 49-52.
867. Ulmu, Bogdan. Pristanda la '57. Familia, 38, nr. 5, 2002, p. 100-101.
868. Vaida-Voevod, Mircea. Prietenia dintre Vaida-Voevod - Caragiale - Coşbuc. Cetatea culturală, 5, nr.
4, 2002, p. 5.
870. Vartic, Ion. Complexul lui Fiesco : Caragiale, Kundera si altii. Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 22-23.
871. Vartic, Ion. O artă poetică. Curierul românesc, 24, nr. 3, 2002, p. 15-16.
872. Vasiliu, Lucian. Actualitatea lui "nenea Iancu". [Ancheta "Vieţii Româneşti": Caragiale după
Caragiale]. Viaţa românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 36-37.
873. Vârgolici, Teodor. Completări la publicistica lui I. L. Caragiale. [I. L. Caragiale, Opere, Bucureşti :
Univers Enciclopedic, 2000-2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 4.
874. Vârgolici, Teodor. Doi prieteni structural diferiţi: Eminescu şi Caragiale. Adevărul literar şi artistic,
50
11, nr. 602, 2002, p. 4.
875. Vârgolici, Teodor. I. L. Caragiale şi Gala Galaction. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 608, 2002, p. 4.
876. Vârgolici, Teodor. Lumea operei lui I. L. Caragiale. [Marin Bucur, I. L. Caragiale - lumea operei,
Piteşti : Paralela 45, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002, p. 4.
877. Vârgolici, Teodor. O nouă ediţie critică a operelor lui I. L. Caragiale. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
606, 2002, p. 4.
878. Vlad, Ion. Pledoarie pentru "Stilul potrivit". Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 9.
879. Voda Capusan, Maria. Ancheta Apostrof. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 7.
880. -. Jean Bart (Eugeniu Botez): Caragiale şi natura. [Text comunicat de Constantin Mohanu]. Curierul
românesc, 24, nr. 6, 2002, p. 15.
881. Zalis, Henri. Etern actualul Caragiale! Contemporanul, 11, nr. 4, 2002, p. 5.
882. Zamfir, Mihai. Caragiale şi Portugalia. România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 13.
883. Angelescu, Gabriel. I. L. Caragiale. În: Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie comentată.
[Un pedagog de şcoală nouă, Boborul!, Telegrame, Triumful talentului]. Braşov : Aula, 2001, p. 27-52.
884. Angelescu, Gabriel. I. L. Caragiale. În: Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie comentată.
[La hanul lui Mânjoală]. Braşov : Aula, 2001, p. 68-77.
885. Angelescu, Gabriel. I. L. Caragiale. În: Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie comentată.
[În vreme de război, Două loturi, Moara cu noroc]. Braşov : Aula, 2001, p. 97-127.
886. Angelescu, Gabriel. I. L. Caragiale. În: Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie comentată.
[Kir Ianulea]. Braşov : Aula, 2001, p. 339-362.
887. Florea, Ghiţă. Epoca marilor clasici: I. L. Caragiale. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura
română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei
România de mâine, 2002, p. 162-187.
888. Negoiţescu, Ion. De la simbolism la expresionism - Ion Luca Caragiale. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 202-203.
889. Negoiţescu, Ion. "Junimea" - Ion Luca Caragiale. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 141-144.
890. Stoleru, Victor. Figuri contemporane în publicistica lui I. L. Caragiale. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 20-26.
Caragiale, Mateiu I.
891. Avasilichioaie, Laura. La porţile transcendenţei. [Ioan Derşidan, Mateiu I. Caragiale - carnavalescul şi
liturgicul operei, Bucureşti : Minerva, 1997]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 73-75.
892. Călinescu, Matei. Recitind Craii de Curtea-Veche. Apostrof, 12 bis, nr. 10, 2002, p. 3-5.
893. Călinescu, Matei. Recitind Craii de Curtea-Veche, II. Apostrof, 12 bis, nr. 11, 2002, p. 10-11.
894. Călinescu, Matei. Recitind Craii de Curtea-Veche, III. Apostrof, 12 bis, nr. 12, 2002, p. 4-6.
895. Chivu, Marius Victor. Roman cu Mateiu. [Ion Iovan, Masteiu Caragiale : portretul unui dandy român,
Bucureşti : Compania, 2002]. România literară, 35, nr. 48, 2002, p. 5.
51
896. Cioculescu, Şerban. Mateiu Caragiale şi puţină sociologie. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 55-57.
897. Constantin, Cătălin. Mateiu Caragiale la Curtea Veche - privirea povestitorului. România literară, 35,
nr. 39, 2002, p. 16-17.
898. Constantinescu, Mircea. Un tată, o mamă, un fiu rătăcitor. Luceafărul, nr. 5, 2002, p. 17.
899. Preda, Sorin. Umbra lui Mateiu Caragiale la Fundulea. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 8-9.
900. Ruja, Alexandru. Opera în singurătate. [Ovidiu Cotruş, Opera lui Mateiu I. Caragiale, Piteşti : Paralela
45, 2001]. Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 20.
901. Ştefănescu, Cornelia. Ideea totalităţii. [Mateiu Caragiale, Opere, Bucureşti : Univers Enciclopedic,
2001]. România literară, 35, nr. 27, 2002, p. 12.
902. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Mateiu Caragiale. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 271-272.
903. Taşcu, Valentin. Mateiu I. Caragiale - aritmetici superioare. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-
Napoca : Clusium, 2002, p. 99-102.
904. Niculescu, Alexandru. Tili. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 19.
Caraion, Ion
905. Buciu, Marian Victor. Poeţii la vreme de război cald şi rece. Contemporanul, 11, nr. 14, 2002, p. 10.
906. Behring, Eva. O constantă poetică a urâtului în exil: Cântecele negre ale lui Ion Caraion. În: Eva
Behring. Scriitori români din exil : 1945-1989 : o perspectivă istorico-literară. Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 124-142.
Caraman, Ştefan
907. Alexa, Iulia. Literatură şi alte nebunii. [Ştefan Caraman, Stăpânul lumii, Constanţa : Ex Ponto, 2002].
România literară, 35, nr. 48, 2002, p. 6.
908. Ghilimescu, Ştefan Ion. Scrisul nu e egoism, e exerciţiu de supravieţuire. [Interviu]. Calende, 12, nr. 3-
4-5, 2002, p. 71-88.
909. Popovici, Iulia. "Pretextul" dramatic. [Ştefan Caraman, Morţi şi vii, Bucureşti : LiterNet, 2002].
România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 7.
Carandino, Nicolae
910. Săndulescu, Alexandru. Memorialişti români: N. Carandino (1). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633,
2002, p. 11.
911. Săndulescu, Alexandru. Memorialişti români: N. Carandino (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 634,
2002, p. 13.
Caranica, Nicu
912. Rău, Aurel. Nicu Caranica. [In memorian]. Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 23.
913. Corbea, Ileana. Cu Nicu Caranica despre unele "excitări ale imaginaţiei". În: Ileana Corbea; Nicolae
Florescu. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi memorialistice ale literaturii exilului.
Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, p. 156-171.
52
Caratană, Nicolae
914. Cucu, Ştefan. Nicolae Caratană. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 18-
22.
Carianopol, Virgil
915. Buciu, Marian Victor. Avangardismul excomunicat. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 10.
916. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Animatori ai suprarealismului: Virgil Carianopol. În: Ion
Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 324.
Carmel, Shaul
917. Cistelecan, Alexandru. Hagialâc în Ţara Sfântă. [Shaul Carmel, Fericitul care pleacă, Bucureşti :
Cartea Românească, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 4.
Carmen Sylva
919. Fonea, Evelina. Regina-poetă fidelă idealurilor înfrăţirii oamenilor. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
603, 2002, p. 11.
Cartojan, Nicolae
920. Niculescu, Alexandru. Un savant, o epocă. [Nicolae Florescu, Nicolae Cartojan regăsind calea spre
Padova, Bucureşti : Jurnalul literar, 2001]. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 16.
Cassian, Nina
921. Binder, Rodica. "Partidul comunist nu m-a iubit niciodată". [Interviu]. România literară, 35, nr. 32,
2002, p. 16-17.
Catanoy, Nicholas
922. Cristofor, Ion. Nicholas Catanoy, un anarhist al imaginarului. Cetatea culturală, 5, nr. 8, 2002, p. 18.
923. Cristofor, Ion. Pasiunea eseului. Cetatea culturală, 5, nr. 12, 2002, p. 15.
924. Cristofor, Ion. Un cântec orfic. [Nicholas Catanoy, Requiem pour Sandy = Recviem pentru Sandy, Cluj
: Napoca Star, 2002]. Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 18.
925. Cristofor, Ion. Un roman al exilului. [Nicholas Catanoy, Indian Summer, Piteşti : paralela 45, 1999].
Cetatea culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 15.
926. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Nicholas Catanoy, Tablele lui Zamolxis, Cluj-Napoca : Napoca Star,
2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 253.
927. Vulturescu, George. Cetăţean al poeziei. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 4-6.
Cazaban, Alexandru
928. Sadoveanu, Izabela. Al. Cazaban: Oameni cumsecade. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 134-137 .
Cazaban, Theodor
929. Urian, Tudorel. Confesiunile unui legionar cochet. [Theodor Cazaban, Cristian Bădiliţă, Captiv în
53
lumea liberă, Cluj-Napoca : Echinox, 2002]. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 6.
930. Corbea, Ileana. Cu Theordor Cazaban invocând "îngerul melancoliei". În: Ileana Corbea; Nicolae
Florescu. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi memorialistice ale literaturii exilului.
Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, p. 33-46.
931. Pop, Ion. "Întâmplări seminificative cu Theodor Cazaban". [Theodor Cazaban în dialog cu Cristian
Bădiliţă, Captiv în lumea liberă, Cluj-Napoca : Echinox, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 15.
Cazacu, Alexandru
932. Coşovei, Traian T. Killlerul, poetul şi mărturisitorul. [Alexandru Cazacu, Tâlhari sau profeţi, Bucureşti
: Pro Transilvania, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 11, 2002, p. 7.
Cazimir, Otilia
933. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Otilia Cazimir. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 323.
934. Sadoveanu, Izabela. Otilia Cazimir: Din întuneric. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 221-223 .
Cazimir, Ştefan
935. Marin, Irina. Caragiale - Jurnal exegetic. [Ştefan Cazimir, Caragiale Recidivus, Bucureşti : Editura
pentru Literatura Naţională, 2002]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 7.
936. Radu, George. Ştefan Cazimir - 70. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 645, 2002, p. 14.
937. Cristea-Enache, Daniel. Ştefan Cazimir. Ocheanul timpului. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 318-323.
Căciuleanu, Gigi
938. Popovici, Iulia. Teatru şi dans. [Gigi Căciuleanu, Cartea Junglei X, Târgu Mureş : Teatrul Ariel, 2002].
România literară, 35, nr. 42, 2002, p. 6.
Căliman, Valeria
939. Vasile, Geo. Intermitenţele inimii şi ale istoriei sau epica jertfei de sine. [Valeria Căliman, Exerciţii de
suferinţă, Bucureşti : Cartea Românească, 2000]. Contemporanul, 11, nr. 16, 2002, p. 6.
940. Pop, Ion. Versuri româneşti la New York. [Alex Amalia Călin, Eşti eu, New York : H&H Promotions
Publishers, 2001]. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 140.
Călin, Constantin
941. Grigurcu, Gheorghe. O specie "demodată". [Constantin Călin, Despre şapcă şi alte luicruri demodate :
două drumuri la Malmö, Bacău : Agora, 2001]. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 9.
942. Popa, Mircea. Cozeria literară. [Constantin Călin, Despre şapcă şi alte lucruri demodate, Bacău :
Agora, 20001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 616, 2002, p. 6.
943. Urian, Tudorel. Erudiţie fără miză. [Constantin Călin, Dosarul Bacovia, I. Eseuri despre om şi operă,
Bacău : Agora, 1999]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 72-73 .
Călinescu, Constanţa
54
944. Cucu, Ştefan. Constanţa Călinescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
23-26.
Călinescu, George
945. Coroiu, Constantin. Spectacolul Călinescu, rememorări în antract. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
618, 2002, p. 11.
946. Coroiu, Constantin. Spectacolul Călinescu, rememorări în Antract (2). Adevărul literar şi artistic, 11,
nr. 619, 2002, p. 14.
947. Drăgan, Simona. O ficţiune critică: "Domina bona". Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 89-91.
948. George, Alexandru. Nişte cronicari. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 607, 2002, p. 12.
949. George, Alexandru. Nişte cronicari (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 609, 2002, p. 6.
950. Grigurcu, Gheorghe. Bufoneria lui G. Călinescu. România literară, 35, nr. 7, 2002, p. 6.
951. Ionescu, Mariana. Editura Eminescu. [G. Călinescu, Cartea nunţii]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12,
20022002, p. 13.
952. Mecu, Nicolae. Cazul Bietul Ioanide. România literară, 35, nr. 1, 2002, p. 12-13.
953. Ruja, Alexandru. Între dragoste şi senectute. [G. Călinescu, Opere. Bietul Ioanide. Vol. 3-4, Bucureşti :
Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2002]. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 8.
954. Ruşti, Doina. Valoarea tradiţiei în istoria lui G. Călinescu. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p.
241-244.
955. Săndulescu, Alexandru. Ediţia critică G. Călinescu (1). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 622, 2002,
p. 12.
956. Săndulescu, Alexandru. Ediţia critică G. Călinescu (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 623, 2002,
p. 11.
957. Săndulescu, Alexandru. G. Călinescu şi literaturile greacă şi latină. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
614, 2002, p. 13.
958. Ştefănescu, Cornelia. "Nimic fictiv". [G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, Bucureşti : Editura
Academiei Române, 2002]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 12.
959. Ştefănescu, Cornelia. O carte rescrisă. [G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, 2 vol., Bucureşti :
Editura Academiei Române, 1999-2000]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 13.
960. Ştefănescu, Cornelia. Spectacolul anilor. [G. Călinescu, Opere]. România literară, 35, nr. 47, 2002, p.
13.
961. Tohăneanu, G. I. "S-atîrnă sufletu-mi de ochii...". Bucovina literară, 12, nr. 5, 2002, p. 19-22.
962. Vârgolici, Teodor. "Bietul Ioanide" în ediţie critică. [G. Călinescu, Bietul Ioanide, Bucureşti : Fundaţia
Naţională pentru Ştiinţă şi Artă : Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001-2002].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 616, 2002, p. 4.
963. Vârgolici, Teodor. G. Călinescu în ediţie academică. [G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu,
Bucureşti : Editura Academiei Române, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 611, 2002, p. 4.
964. Cristea-Enache, Daniel. G. Călinescu. Marele subiect; prezbitismul geniului. În: Daniel Cristea-
Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 528-547.
55
965. Negoiţescu, Ion. "Sburătorul". Modernismul - G. Călinescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 222-228.
967. Stoleru, Victor. G. Călinescu despre sine. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti :
Arefeana, 2002, p. 75-77.
968. Tomşa, Costantin. George Călinescu - poetul. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi
autori. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 58-65.
Călinescu, Matei
969. Borbély, Ştefan. Matei Călinescu: atmosfera începuturilor, debutul editorial. Viaţa Românească, 97, nr.
8-9, 2002, p. 43-66.
970. Borbély, Ştefan. Poezia lui Matei Călinescu. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 47-49.
971. Borbély, Ştefan. "Tăcere, exil şi viclenie". [Matei Călinescu, Despre Ioan p. Culianu şi Mircea Eliade,
Iaşi : Polirom, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 13.
972. Cesereanu, Ruxandra. Cu Matei Călinescu despre Eliade şi Culianu. [Interviu]. Steaua, 53, nr. 5-6,
2002, p. 5-7, 10.
973. -. Fărîme dintr-o corespondenţă : I. Negoiţescu - Matei Călinescu. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 20-
22.
974. George, Alexandru. Dintr-o lume, către alta. [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea
Eliade, Iaşi : Polirom, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 12.
975. George, Alexandru. Dintr-o lume, către alta (2). [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea
Eliade, Iaşi : Polirom, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 12.
976. Mircean, Ovidiu. Relectura unei ficţiuni codificate. [Matei Călinescu, Despre Mircea Eliade şi Ioan
Petru Culianu, Iaşi : Polirom, 2002]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 58-59.
977. Pantea, Aurel. Un remarcabil portret al spiritului european. [Matei Călinescu, Cinci feţe ale
modernităţii, Bucureşti : Univers, 1995]. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 96-97.
978. Petreu, Marta. Moştenirea lui Eliade. [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade, Iaşi :
Polirom, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 12.
979. Poenaru, Cristina. "În exil m-am simţit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoşteam".
[Interviu]. România literară, 35, nr. 17, 2002, p. 16-17.
980. Rogozanu, Cristi. Depinde de hermeneutică? [Matei Călinescu , Despre Ioan P. Culianu şi Mircea
Eliade : amintiri, lecturi, reflecţii, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 6-7.
981. Tupan, Marius. "Am o părere foarte bună despre contestatari". [Interviu]. Luceafărul, nr. 35, 2002, p.
8.
Călugăru, Geo
982. Milescu, Victoria. Cărţi primite la revistă. [Geo Călugăru, Remember Ioan Tecşa, Bucureşti : Editura
Perpessicius]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 20.
Călugăru, Ion
983. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Ion Călugăru. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
56
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 281-284.
Cărăuş, Tamara
984. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Tamara Cărăuş, "Tzara mea". Curierul românesc, 24, nr. 7, 2002, p. 19.
985. Urian, Tudorel. Horia Alexandru Cărbuţi - Caligrafia misterului şi zburdălniciile minţii. În: Tudorel
Urian. Proza românească a anilor '90. [Încăperea diacului, Oradea : Biblioteca revistei Familia, 1997].
Bucureşti : Albatros, 2000, p. 177-178.
Cărtărescu, Mircea
986. Astner, Michael. Cărtărescu, Turnul Eiffel şi...restul. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 159-160.
987. Bârna, Nicolae. Orbitor - Corpul. [Mircea Cărtărescu , Orbitor, vol. 2: Corpul, Bucureşti : Humanitas,
2002]. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 7-12.
988. Benţea, Mircea. Jurnalul şi subteranele interiorităţii. [Mircea Cărtărescu, Jurnal, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 45-51.
989. Bobia, Nicolae. Magicianul. [Mircea Cărtărescu, Orbitor. Corpul, Bucureşti : Humanitas, 2002]. Vatra,
29, nr. 8, 2002, p. 6.
990. Cesereanu, Ruxandra. Dare de seamă despre Orbi(tor). [Mircea Cărtărescu, Orbitor, Bucureşti :
Humanitas, 2002]. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 51-52.
991. Chevereşan, Cristina. Insectar sentimental. [Mircea Cărtărescu, Orbitor. Corpul, Bucureşti :
Humanitas, 2002]. Vatra, 29, nr. 8, 2002, p. 7.
992. Ciobanu, Vitalie. Lupta lui Mircea cu Îngerul. [Mircea Cărtărescu, Jurnal, Bucureşti : Humanitas,
2001]. Contrafort, 9, nr. 1-3, 2002, p. 4, 10.
993. Cordoş, Sanda. "Miezul dulce al miezului". [Mircea Cărtărescu, Orbitor. Corpul, Bucureşti :
Humanitas, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 3.
994. Cristea-Enache, Daniel. Marile Jocuri. [Andrei Bodiu, Mircea Cărtărescu, Braşov : Aula, 2000].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 606, 2002, p. 5.
995. Cucu, Sorin Radu. Textul ca obiect personal. [Mircea Cărtărescu, Orbitor. Corpul, Bucureşti :
Humanitas, 2002]. Vatra, 29, nr. 8, 2002, p. 9.
996. Cursan, Delia. Termitiera fluturelui electric. [Mircea Cărtărescu, Jurnal, Bucureşti : Humanitas, 2001].
Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 11.
997. Dopcea, Marian. Un protest - care nu foloseşte la nimic. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 188.
998. Glăvan, Gabriela. Corpul şi ţesătura. [Mircea Cărtărescu, Orbitor. Corpul, Bucureşti : Humanitas,
2002]. Vatra, 29, nr. 8, 2002, p. 8.
999. Hăitaş, Liana. Între o aripă şi alta, o oboseală hipnotică. [Mircea Cărtărescu, Orbitor, vol. 2: Corpul,
Bucureşti : Humanitas, 2002]. Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p. 10-11.
1000. Ilian, Ilinca. Corpul vertical. [Mircea Cărtărescu, Orbitor. Vol. 2: Corpul, Bucureşti : Humanitas,
2002]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 10.
1001. Iovănel, Mihai. Mircea Cărtărescu: poetul şi personajul. [Mircea Cărtărescu, Jurnal, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604, 2002, p. 6.
57
1002. Melinescu, Gabriela. Un "Pod de cărţi". România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 29.
1003. Miheţ, Marius. Tricoul cu Pink Freud. [Mircea Cărtărescu, Jurnal, Bucureşti : Humanitas, 2001].
Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 53-56.
1004. Pamfilie, Ligia. Poeţii (între ei). În CANON. [Andrei Bodiu, Mircea Cartarescu, Braşov : Aula, 2000].
Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 98-99.
1005. Pârvulescu, Ioana. Oamenii civilizaţi, oamenii necivilizaţi. [Interviu]. România literară, 35, nr. 3,
2002, p. 12-13.
1006. Perşa, Dan. "Orbitor" - imaginea unui eşec al criticii? [Mircea Cărtărescu, Orbitor : aripa stângă,
Bucureşti : Humanitas, 1999]. Euphorion, 13, nr. 1, 2002, p. 6, 30.
1007. Popa, Cristian. Palimsestul realităţii subiective. [Mircea Cărtărescu, Jurnal, Bucureşti : Humanitas,
2001]. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 51-53.
1008. Pricăjan, Mircea. Un scriitor de succes "Mai mare ca Stephen King, dar mai mic ca Dostoievski".
[Mircea Cărtărescu, Jurnal, Bucureşti : Humanitas, 2001]. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 56-59.
1009. Rogojan, Florin. Fascinaţia corporalităţii. [Mircea Cărtărescu, Jurnal]. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p.
118-119.
1010. Rogozanu, Cristi. Complexul Mendebil. [Mircea Cărtărescu, Orbitor : Corpul, Bucureşti : Humanitas,
2002]. România literară, 35, nr. 24, 2002, p. 6-7.
1011. Simuţ, Ion. Autoficţiunea caleidoscopică. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 26-28.
1012. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Autoportretul fluturelui în oglinda convexă. [Mircea Cărtărescu, Orbitor,
Bucureşti : Humanitas, 2002]. Luceafărul, nr. 19, 2002, p. 5.
1013. Şaitiş, Cristina. Mircea Cărtărescu - scriitor şi manager. Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 15.
1014. Şerban, Robert. "Aş vrea să fiu Franz Kafka". [Interviu]. Vatra, 29, nr. 8, 2002, p. 4-5.
1016. Varfalvi Berinde, Carmen. "Sunt ca un anotimp încheiat" şi totuşi... [Mircea Cărtărescu, Jurnal,
Bucureşti : Humanitas, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 6.
1017. Veza, Diana. Un aparat de visat. [Mircea Cărtărescu, Orbitor, vol. 2: Corpul , Bucureşti : Humanitas,
2002]. Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p. 10.
1018. Cristea-Enache, Daniel. Mircea Cărtărescu. Levantul pe orizontală. În: Daniel Cristea-Enache. Concert
de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 193-196.
1019. Cristea-Enache, Daniel. Mircea Cărtărescu. Pisica lui Heisenberg sau Orbitor - aripa convenabilă. În:
Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001,
p. 377-398.
1020. Pop, Ion. Poezii în hiperrealitatea imediată. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Faruri, vitrine, fotografii -
volumul de debut din 1980]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 164-169.
1021. Pop, Ion. Un optzecism puţin trecut din copt. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Totul (1985)]. Cluj-Napoca :
Dacia, 2001, p. 170-175.
1022. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 70-76.
58
1023. Urian, Tudorel. Mircea Cărtărescu - Romanul sfârşitului de veac. În: Tudorel Urian. Proza
românească a anilor '90. [Orbitor : aripa stângă, Bucureşti : Humanitas, 1996]. Bucureşti : Albatros,
2000, p. 105-107.
Cătineanu, Tudor
1024. Buduca, Ioan. Eminescu. Zero şi infinitul. [Tudor Cătineanu, Antinomia eminesciană. Echilibru şi
dezagregare, Bucureşti : Sinapsa, 2002]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 143-145.
1025. Buduca, Ioan. Zero şi infinitul. [Tudor Cătineanu, Antinomia eminesciană. Echilibru şi dezagregare,
Bucureşti : Sinapsa, 2002]. Luceafărul, nr. 21, 2002, p. 17.
1026. Toderici, Radu. Tudor Cătineanu: Echilibru şi dezagregare. Antinomia eminesciană. Steaua, 53, nr. 11-
12, 2002, p. 121.
Câmpean, Remus
1027. Cistelecan, Alexandru. Pricesne, predici, psalmi (II). [Remus Câmpean, Stări şi călătorii, Cluj-Napoca
: Viaţa creştină, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 4.
Câmpeanu, Ionel
1028. Cistelecan, Alexandru. Pricesne, predici, psalmi (II). [Ionel Câmpeanu, Viscole în azur, Cluj-Napoca :
Clusium, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 4.
Câmpeanu, Pavel
1029. Popovici, Iulia. Perspective de istorie recentă. [Pavel Câmpeanu, Ceauşescu : anii numărătorii inverse,
Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 7, 2002, p. 2.
Cândroveanu, Hristu
Cârlova, Vasile
1031. Cozea, Liana. Primii noştri poeţi: Vasile Cârlova. În: Liana Cozea. Literatura română veche. Oradea :
Editura Universităţii Oradea, 2002, p. 143-146.
1032. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Vasile Cârlova. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 17.
Cârlugea, Zenovie
1033. Gruia, Lucian. O carte de referinţă în exegeza brâncuşiană. [Zenovie Cârlugea, Brâncuşi - azi,
Bucureşti: Editura Ministerului de Interne, 2000]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 248-250.
Cârneci, Radu
1034. Cimpoi, Mihai. Radu Cârneci. Eros, logos, ontos. Contemporanul, 11, nr. 12, 2002, p. 6-7.
Cârnu, Ion
1035. Tomşa, Costantin. Îndrăgostitul de vise. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Ion Cârnu, Odă clasicilor englezi duşi la maculatură, Sighetu Marmaţiei : Echim, 2000]. Piatra-Neamţ
: Nona, 2002, p. 191-195.
1036. Tomşa, Costantin. Singurătatea poetului. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Ion Cârnu, Singurătatea ploii, Târgovişte : Macarie, 2000]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 186-190.
59
Celan, Paul
1037. Antip, Felicia. Ce fericiţi sunt ei, Prinţii! [John Felstiner, Paul Celan - Poet, supravieţuitor, evreu (4)].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604, 2002, p. 15.
1038. Antip, Felicia. Frumosul anotimp al calambururilor. [John Felstiner: Paul Celan - Poet, supravieţuitor,
evreu (3)]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 603, 2002, p. 15.
1039. Antip, Felicia. Lumea ca o fiară în chinurile facerii. [John Felstiner, Paul Celan, poet, supravieţuitor,
evreu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 602, 2002, p. 15.
1040. Antip, Felicia. Tangoul (mai târziu Fuga) morţii. [John Felstiner, Paul Celan, poet, supravieţuitor,
evreu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601, 2002, p. 15.
1041. France-Lanord, Hadrien. Responsabilitatea unei gândiri. [În româneşte de Magda Ispas]. Luceafărul,
nr. 11, 2002, p. 13.
1042. Mincu, Marin. "Meridianul" lui Paul Celan. [Andrei Corbea, Paul Celan şi meridianul său, Iaşi :
Polirom, 1998]. Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 10.
1043. Nedelcovici, Bujor. Celan şi Heidegger. Luceafărul, nr. 10, 2002, p. 13.
1044. Pop, Mircea M. Două cărţi despre Celan. [Displaced - Paul Celan in Wien 1947-1948 ; Paul Celan:
Biographie und Interpretation = Biographie et interprétation]. Poesis, 13, nr. 51, 2002, p. 62-63.
1045. Popa, Mircea. Paul Celan în oglinda documentelor. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 629, 2002, p. 13.
1046. Ţuglea, Mircea. Paul Celan: Origini (I). Vatra, 29, nr. 7, 2002, p. 4-5.
Celarianu, Mihail
1047. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Mihail Celarianu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 386-387.
Ceranu, Nina
1048. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Ana Chelariu, Nina Ceranu, Libertăţile bufniţei, Timişoara :
Eubeea, 2002]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 23.
Cerna, Panait
1049. Soviany, Octavian. Lirica "de concepţie" şi amorul curtean. Contemporanul, 11, nr. 8, 2002, p. 4.
1050. Soviany, Octavian. Retorism şi alegorism. [Panait Cerna, Floare şi genune ; Legenda unei stânci].
Contemporanul, 11, nr. 9, 2002, p. 4.
1051. Sadoveanu, Izabela. P. Cerna: Poezii. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică literară .
Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G.
Călinescu", 2001, p. 88-92.
Cernat, Paul
1052. Ionescu, Al. Th. Trăim în miezul unui ev aprins. [În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela
45, 2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 68-69.
1053. Marin, Ileana. În căutarea comunismului pierdut. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici,
Ioan Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Tomis, 7, nr. 6-7-8,
2002, p. 9, 22.
1054. Mihalache, Ştefania. Copiii miezului de noapte. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan
60
Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p.
166-168.
1055. Mincu, Marian. Ce spun criticii cei mai tineri? Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 8.
1056. Rotund, Nicolae. "În căutarea comunismului pierdut". [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo
Mitchievici, Ion Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Tomis, 7, nr.
1, 2002, p. 5.
1057. Vlădăreanu, Elena. Cotrobăind prin sertarele comunismului. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo
Mitichievici, Ioan Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Luceafărul,
nr. 10, 2002, p. 16.
Cernica, Niadi
1058. Timar, Cristina. Ecoul trubadurilor sau lauda iubirii. [Niadi Cernica, Amore, more, ore re, Braşov :
Arania, 2001]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 130-131.
Cesereanu, Ruxandra
1059. Cliveţ, Nicoleta. Despre feminitate, în fel şi chip . [Ruxandra Cesereanu, Veneţia cu vene violete, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 3.
1060. Galaicu-Păun, Emilian. Manual de des-facere. [Ruxandra Cesereanu, Panopticum : tortura politică în
secolul XX , Iaşi : Institutul European, 2001]. Contrafort, 9, nr. 1-3, 2002, p. 8.
1061. Gheţ, Monica. Arma puterii : durerea. [Ruxandra Cesereanu, Panopticum: tortura politică in secolul
XX, Iaşi : Institutul European, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 4, 2002, p. 14.
1062. Ghilimescu, Ştefan Ion. Optimişti şi inconştienţi. [Ruxandra Cesereanu, Veneţia cu vene violete, Cluj-
Napoca : Dacia, 2002]. Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 7.
1063. Grigurcu, Gheorghe. O Veneţie "monstruoasă". [Ruxandra Cesereanu, Veneţia cu vene violete, Cluj-
Napoca : Dacia, 2002]. România literară, 35, nr. 17, 2002, p. 9.
1064. Haţiegan, Anca. Tortura politică în secolul XX. [Ruxandra Cesereanu, Panopticum: tortura politică în
secolul XX, Iaşi : Institutul European, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 12, 2002, p. 22, 29.
1065. -. "literatura mă face liberă". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 64.
1066. Mureşan, Ion. Lansare de carte. [Ruxandra Cesereanu, Veneţia cu vene violete, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 2.
1067. Petraş, Irina. Despărţirea de viitor. Contemporanul, 11, nr. 26, 2002, p. 4.
1068. Pintescu, Alexandru. Poetica "patului lui Proust". [Ruxandra Cesereanu, Veneţia cu vene violet, Cluj-
Napca : Dacia, 2002]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 44-45.
1069. Popescu, Adrian. Lansare de carte. [Ruxandra Cesereanu, Veneţia cu vene violete, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 2.
1070. Scurtu, Lucian. Laguna carnală. [Ruxandra Cesereanu, Veneţia cu vene violete, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 33-34.
1071. Sicoe-Tirea, Roxana. Ruxandra Cesereanu - Veneţia cu vene violete. [Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p. 12-13.
1072. Vulturescu, George. Anchetă literară. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 42.
1073. Teoc, Flavia. Ruxandra Cesereanu: "Aşa aş vedea mai degrabă Clujl, construit pe nişte cafenele
61
literare". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002,
p. 9-15.
1074. Vasile, Geo. Ruxandra Cesereanu - Onirica Marie mentală. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 47-49.
Cetea, Doina
1075. Cubleşan, Constantin. Taximetrul roşu. [Doina Cetea, Taximetrul roşu, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de
Ştiinţă, 2002]. Cetatea culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 2.
1076. Groza, Claudiu. Fantoma domestică. [Doina Cetea, Taximetrul roşu, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de
Ştiinţă, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 12, 2002, p. 10.
1077. Mureşeanu, Marcel. "Taximetrul roşu" al Doinei Cetea. [Doine Cetea, Taximetrul roşu, Cluj-Napoca :
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002]. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 151.
Chelariu, Ana
1078. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Ana Chelariu, Nina Ceranu, Libertăţile bufniţei, Timişoara :
Eubeea, 2002]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 23.
Chelariu, Traian
1079. Grigurcu, Gheorghe. Mărturii nemijlocite (I). [Traian Chelariu, Strada lebedei numărul 8, Bucureşti :
Paideia, 2002]. România literară, 35, nr. 46, 2002, p. 9.
1080. Grigurcu, Gheorghe. Mărturii nemijlocite (II). [Traian Chelariu , Strada Lebedei numărul 8, Bucureşti :
Paideia, 2002]. România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 9.
1081. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Din vremea lupilor. [Traian Chelariu, Strada Lebedei nr. 8 : pagini de
jurnal, Bucureşti : Paideia, 2002]. Luceafărul, nr. 38, 2002, p. 5.
Chercotă, Codruţa
1082. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
1083. Alexiu, Lucian. Cărui scriitor român i-aţi atribui/i-aţi fi atribuit Premiul Nobel? [Anchetă]. Orizont, 14,
nr. 11, 2002, p. 6-7.
1084. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
Chicet, Isidor
1085. Dobre, Ana. Galaxia cărţilor. [Isidor Chicet, Ultimul refugiu]. Luceafărul, nr. 38, 2002, p. 6.
1086. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Isidor Chicet, Ultimul refugiu]. Luceafărul, nr. 23, 2002, p. 6.
Chichere, Ion
1087. Bunaru, Eugen. Totul este inversul totului. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 29.
1088. Diaconu, Mircea A. Ion Chichere şi lacrima Chichere. Contemporanul, 11, nr. 25, 2002, p. 6.
1089. Ionescu, Roşu. Orchestra neagră. [Ion Chichere, Orchestra neagră, Bucureşti : Vinea, 2001].
Luceafărul, nr. 18, 2002, p. 16.
1090. Vasile, Geo. Ion Chichere - Autoimolarea, ultima soluţie. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii
: dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 49-52.
62
Chifu, Gabriel
1091. Popescu, Spiridon. "Totul în jur şi în mine însumi mi se pare un labirint în care sunt obligat să mă mişc
stânjenit, fără pricepere, eronat...". [Interviu]. Luceafărul, nr. 40, 2002, p. 12-13.
1092. Vasile, Geo. Pactul cu diavolul. [Gabriel Chifu, Cartograful puterii, Bucureşti : Cartea Românească,
2000]. Contemporanul, 11, nr. 9, 2002, p. 6.
Chihaia, Pavel
1093. Cioculescu, Barbu. Pavele, Pavele! România literară, 35, nr. 15, 2002, p. 15.
1094. Dunăreanu, Ovidiu. "Constanţa reprezintă punctul de plecare al întregii mele vieţi". [Interviu]. Tomis,
7, nr. 4, 2002, p. 7.
1095. Popescu, Titu. Omagiu, la 80 de ani, lui Pavel Chihaia, cel fără de vârstă. Curierul românesc, 24, nr. 6,
2002, p. 17.
Chimet, Iordan
1096. Chevereşan, Cristina. Caz neclasat în arhivele literaturii. [Iordan Chimet, Dosar Mihail Sebastian,
Bucureşti : Universal Dalsi, 2001]. Orizont, 14, nr. 12, 2002, p. 14.
1097. George, Alexandru. Un martor şi nu numai atât. [Iordan Chimet, Dosar Mihail Sebastian, Bucureşti :
Universal Dalsi, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 638, 2002, p. 12.
1098. Gheţ, Monica. Martor şi martir al neliniştii (noastre). [Iordan Chimet, Dosar Mihail Sebastian,
Bucureşti : Universal Dalsi, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 5.
1099. Iovănel, Mihai. Marea sporovăială. [Michael Ende & Iordan Chimet, Împreună cu Elii în imaginaria
Bucureşti : Univers, 1999]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002, p. 6.
1100. Zalis, Henri. Dosarul Mihail Sebastian, proiect şi subiect. [Iordan Chimeţ, Dosarul Mihail Sebastian,
Bucureşti : Universal Dalsi, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 7, 2002, p. 5.
1101. Zalis, Henri. Dosarul Mihail Sebastian, proiect şi subiect (II). [Iordan Chimet, Dosar Mihail Sebastian,
Bucureşti : Universal Dalsi, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 8, 2002, p. 5.
Chioaru, Dumitru
1102. Boldea, Iulian. O antologie diacronică. [Dumitru Chioaru; Văcărescu, Ioan Radu, Antologia poeziei
române de la origini până azi, Piteşti : Paralela 45, 1998]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 107-108.
1103. Cubleşan, Constantin. Poetica temporalităţii. [Dumitru Chioaru, Poetica temporalităţii, Cluj-Napoca :
Dacia, 2000]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 123-124.
1104. Dima, Simona Grazia. Victoria litotică. [Dumitru Chioaru, Radiografiile timpului, Botoşani : Axa,
1998]. Contemporanul, 11, nr. 6, 2002, p. 5.
1105. Grigurcu, Gheorghe. Un decepţionat caligrafic. [Dumitru Chioaru, Vara de fosfor, Cluj-Napoca :
Dacia, 2002]. România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 9.
1106. Ţion, Adrian. Prezenţe lirice ardelene. [Dumitru Chioaru, Vara de fosfor, Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 65-66.
1107. -. De ce, totuşi, poezia? [O întrebare pentru Dumitru Chioaru]. Contemporanul, 11, nr. 11, 2002, p. 9.
1108. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 175-176.
63
Chiper, Grigore
1109. Vulturescu, George. "Purtând coarne sovietice". [Grigore Chiper, Cehov, am cerut obosit, Bucureşti :
Cartier, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 6-7.
1110. Manolescu, Nicolae. Tiţa. România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 1.
Chira, Iustinian
1111. Pintea, Ioan. "Scrisorile" de la Rohia. [Ioan Alexandru, Iustinian Chira, Scrisori, Baia Mare, 2001].
Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 47-48.
Chira, Minerva
1112. Mocuţa, Gheorghe. Minerva Chira - poeme de călătorie. [Minerva Chira, RamaDaNu, Cluj-Napca :
AlfaPress, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 16.
Chiriac, Bucur
1113. Rău, Aurel. Cărţi pe masă. [Bucur Chiriac, Clopotele Athosului, Bucureşti : Ametist, 2000]. Steaua, 53,
nr. 7, 2002, p. 43-44.
Chiriac, Teo
1114. Vasile, Geo. Teo Chiriac - Noul frison. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de
autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 52-53.
Chirilă, George
1115. Vasile, Geo. George Chirilă - Combustia clipei de graţie. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii
: dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 53-55.
Chirilă, Ioan
1116. Rugu, Persida. Soarele răsare în amurg sau Ecouri în Babel. [Ioan Chirilă, Ecouri în Babel, Cluj-
Napoca : Limes, 2000]. Cetatea culturală, 5, nr. 7, 2002, p. 16.
Chiru, Paul
1117. Olivotto, Alexandra. Setterul din noi. [Paul Chiru, Dimineţile unui setter, Norcross, Ga : Criterion,
2002]. România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 7.
Chişe, Ruxandra
1118. Scurtu, Lucian. Insomniile zilei. [Ruxandra Chişe, Insomniile zilei, Oradea : Editura Universităţii,
2002]. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 254-255.
Chiva, Ionuţ
1119. Vlădăreanu, Elena. Un comportamentist de Bucureşti. Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 15.
Christi, Aura
1120. Bărbulescu, Simion. O sinteză lirică. [Aura Christi, Elegii nordice, Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Luceafărul, nr. 44, 2002, p. 15.
1121. Macrea, Ioana. Neo-romantism. [Aura Christi, Vulturi de noapte, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Steaua,
53, nr. 7, 2002, p. 62.
64
1122. Petraş, Irina. Romanul românesc în colocvii. [Aura Christi, Colocviile romanului românesc, Cluj-
Napoca : Bibiloteca Apostrof]. Apostrof, 12 bis, nr. 11, 2002, p. 19-20.
1123. Spânu, Alina. O carte labirint. [Aura Christi, Vulturul de noapte, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Tomis, 7,
nr. 3, 2002, p. 6-7.
1124. -. "un mod de a rămâne viu". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p.
82-83.
1125. Vulturescu, George. Anchetă literară. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 46.
1126. Zalis, Henri. Din aproape în aproape, punte românească de comunicare. [Aura Christi, Vulturi de
noapte]. Contemporanul, 11, nr. 5, 2002, p. 5.
1127. Zalis, Henri. Din aproape în aproape, punte românească de comunicare (II). [Aura Christi, Vulturi în
noapte]. Contemporanul, 11, nr. 6, 2002, p. 5.
1128. Vasile, Geo. Aura Christi - Aurocentrismul, joc de societate/Apolinicul în derută. În: Geo Vasile.
Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 55-58.
Ciachir, Dan
1129. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 124-125.
Ciauşanu, Gheorghe F.
1130. Hedeşan, Otilia. Am mai citit. [Gh. F. Ciauşanu, Supersitţiile poporului român în asemănarea cu ale
altor popoare vechi şi noi, Bucureşti : Saeculum, 2001]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 13.
Cimpoeşu, Petru
1131. Colăcel, Onoriu. Simion Liftnicul - roman cu îngeri şi moldoveni -. [Petru Cimpoeşu, Simion lifticul,
Bacău : Compania, 2001]. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 35-38.
1132. Damian, S. În pas de defilare. [Petru Cimpoeşu, Povestea marelui brigand, Cluj-Napoca : Dacia,
2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604, 2002, p. 5.
1133. Damian, S. Şalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat. [Petru Cimpoeşu, Povestea Marelui
Brigand, Cluj-Napoca : Dacia, 2000]. România literară, 35, nr. 7, 2002, p. 14.
1134. Glodeanu, Gheorghe. Povestea lui Simion Liftnicul. [Petru Cimpoeşu, Simion Liftnicul, Bucureşti :
Compania, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 4.
1135. Vasile, Geo. Parabola celor trei necunoscuţi. [Petru Cimpoeşu, Simion Liftnicul, Bucureşti : Compania,
2001]. Contemporanul, 11, nr. 14, 2002, p. 6.
1136. Vasile, Geo. Parabola celor Trei Necunoscuţi. [Petru Cimpoeşu, Simion Liftnicul, Bucureşti :
Compania, 2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 7.
1137. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 207-210.
Cimpoeşu, Simion
1138. Ţâra, George. Omul recent din blocul postcomunist. [Petru Cimpoeşu, Simion Liftnicul, Bucureşti :
Compania, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 8, 2002, p. 10.
Cimpoi, Mihai
65
1139. Codreanu, Theodor. Mihai Cimpoi sau "echilibrul între antiteze". Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002,
p. 150-151.
1140. Cubleşan, Constantin. Productivitate, reprezentativitate, interpretativitate. [Mihai Cimpoi, Critice I].
Luceafărul, nr. 20, 2002, p. 17.
1141. Gruia, Lucian. Mihai Cimpoi - Brâncuşi, poet al ne-sfârşirii. [Mihai Cimpoi, Brâncuşi, poet al ne-
sfârşirii, Chişinău : Tipografia Centrală, 2001]. Poesis, 13, nr. 51, 2002, p.
1142. Istrate, Gheorghe. Mihai Cimpoi: 60! Curierul românesc, 24, nr. 10, 2002, p. 12.
1143. Morărescu, Jeana. Hermeneutica literară a Fiinţei (1). Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 111-117.
1144. Morărescu, Jeana. Hermeneutica literară a Fiinţei (2). Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 61-66.
1145. Rotund, Nicolae. Critice de Mihai Cimpoi. [Mihai Cimpoi, Critice, Bucureşti: Fundaţia "Scrisul
Românesc", 2001]. Tomis, 7, nr. 4, 2002, p. 3.
1146. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Mihai Cimpoi, Duiliu Zamfirescu între natură şi idee].
Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 6.
1147. Solunca-Moise, Raluca. Sub semnul dreptei cumpătări. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 181-182.
Cioba, Călin
1148. Câmpan, Diana. Ioan Cioba - Nopţi la Viişoara. [Ioan Cioba, Nopţi la Viişoara, Cluj-Napoca : Napoca
Star, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 21.
Ciobanu, C. Th.
1149. Vasile, Geo. C. Th. Ciobanu - Un crepuscular. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar
de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 58-59.
Ciobanu, Mircea
1150. Lefter, Ion Bodgan. Mircea Ciobanu. Paralelisme, ermetisme. Sfârşitul unui personaj. În: Ion Bodgan
Lefter. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Istorii, Martorii, Epistol, Tăietorul de
lemne]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 133-146.
Ciobanu, Radu
1151. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
1152. [Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii române vă raportaţi
scrisul? Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 4-5.
Ciobanu, Vitalie
1153. Hăitaş, Liana. Basabia din interior. [Vitalie Ciobanu, Valsul pe eşafod, Chişinău : Cartier, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 15, 2002, p. 12.
1154. Miheţ, Marius. Criticul basarabean faţă cu Valsul literaturii. [Vitalie Ciobanu, Valsul pe Eşafod,
Chişinau : Cartier, 2001]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 87-90.
1155. Popa, Catrinel. (Con)texte. [Vitalie Ciobanu, Valsul pe eşafod, Chişinău : Cartier, 2001]. România
literară, 35, nr. 12, 2002, p. 4.
Ciobanu-Tufan, Alina
66
1156. Trifan, Călina. Variaţiuni pe o temă. [Alina Ciobanu-Tufan, Spiritus loci, Chişinău : Gunivas, 2001].
Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 11.
Ciocanu, Vasile
1157. Milescu, Victoria. Editura Fundaţiei Culturale Române. [Vasile Ciocanu, Contribuţii istorico-literare].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 12.
1158. Stănescu, Adrian. Agenda Editurii Fundaţiei Culturale române. [Vasile Ciocanu, Contribuţii istorico-
literare, Bucureşti, 2001]. Curierul românesc, 24, nr. 3, 2002, p. 8.
Ciocâlteu, Alexandru
1159. Badea, Ştefan. (Încă) un medic poet. [Alexandru Ciocâlteu, Dimineaţa ucigaşă, Bucureşti : Semne,
1997]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601, 2002, p. 12.
Ciocâlteu, Vintilă
1160. Zeletin, C. D. Vintilă Ciocâlteu : excurs biobibliografic. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 16.
Ciocârlie, Alexandra
1161. Sălcudeanu, Nicoleta. Despre ironie fără ironie. [Alexandra Ciocârlie, Iuvenal, Fundaţia Naţională
pentru Ştiinţă şi Artă, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 145-146.
1162. Talabă, Mihaela. Alexandra Ciocârlie: Iuvenal. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 122.
Ciocârlie, Livius
1163. Bârna, Nicolae. Livius Cicârlie - o "voce esenţială". Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 105-
111.
1164. Ghiţă, Cătălin. Jurnalul ca suprema deghizare. [Livius Ciocârlie, De la Sancho Panza la Cavalerul
Tristei Figuri, Iaşi : Polirom, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 22-23.
1165. Grigurcu, Gheorghe. Pornind de la un jurnal. [Livius Ciocârlie, De la Sancho Panza la Cavalerul
Tristei Figuri, Iaşi : Polirom, 2001]. România literară, 35, nr. 23, 2002, p. 9.
1166. Grigurcu, Gheorghe. Pornind de la un jurnal (II). [Livius Ciocârlie, De la Sancho Panza la Cavalerul
Tristei Figuri, Iaşi : Polirom, 2001]. România literară, 35, nr. 24, 2002, p. 9.
1167. Tartler, Grete. Un ciocârlan cu coif de cavaler peste lighenaşul de bărbier. [Livius Ciocârlie, De la
Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri, Iaşi : polirom, 2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 11.
1168. Cristea-Enache, Daniel. Livius Ciocârlie. Cinematograful interior. În: Daniel Cristea-Enache. Concert
de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 476-483.
1169. Pop, Ion. Între lume şi text. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 102-117.
Cioculescu, Barbu
1170. Grigurcu, Gheorghe. Ironicul domn Barbu Cioculescu. România literară, 35, nr. 31, 2002, p. 9, 12.
1171. Vasile, Geo. Barbu Cioculescu - În căutarea vieţii pierdute. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 59-63.
Cioculescu, Şerban
1172. Balinte, Cristina. "Medalioane franceze": secvenţe ale unui model literar. Caiete critice , nr. 11-12,
2002, p. 43-44.
67
1173. Cioculescu, Barbu. Agende inedite (1970, 1984, 1988). România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 16-17,
18.
1174. Cioculescu, Barbu. Omul şi cărturarul. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 36-38.
1175. Cioculescu, Barbu. Şerban Cioculescu şi lumea sa. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 62-70.
1176. Cioculescu, Simona. De vorbă cu doamna Simona Cioculescu. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 71-
77.
1177. Crăciun, Victor. "Nu mă despart cu greu decât de cărţile mele rare, de viaţă nu mă despart greu...".
[Interviu]. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 51-54.
1178. Crăciun, Victor. Şerban Cioculescu necunoscut. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 49-50.
1179. Datcu, Iordan. Editor şi comentator de ediţii. România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 14, 15.
1180. Datcu, Iordan. Editor şi cronicar al ediţiilor. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 30-33.
1181. Dună, Raluca. De la critica ideologică la critica literaturii. Şerban Cioculescu la Revista Fundaţiilor
Regale. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 39-42.
1182. Grigurcu, Gheorghe. Despre poezie. România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 9, 15.
1183. Manolescu, Nicolae. Breviar. România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 1.
1184. Manu, Emil. Şerban Cioculescu şi literatura română modernă. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 636,
2002, p. 12.
1185. Milca, Andrei. Şerban Cioculescu în 1940 - un interviu uitat. [Interviu realizat de Ion Velicu]. Caiete
critice , nr. 11-12, 2002, p. 45-48.
1186. Rogozanu, Cristi. Critica nemuritoare a detaliului. România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 6-7.
1187. Săndulescu, Alexandru. "Viaţa lui I. L. Caragiale". [Şerban Cioculescu, Viaţa lui I. L. Caragiale,
Bucureşti : Floarea Darurilor, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 611, 2002, p. 6.
1188. Ştefănescu, Alexandru. Şerban Cioculescu. România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 10-11.
1189. Ştefănescu, Cornelia. Rafinamentul comunicării exacte. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 34-35.
1190. Trandafir, Constantin. "Ultimul cronicar muntean". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 635, 2002, p.
10.
1191. Ursachi, Gabriela. Septembrie. România literară, 35, nr. 37, 2002, p. 7.
1192. Negoiţescu, Ion. "Sburătorul". Modernismul - Şerban Cioculescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 229-233.
1193. Trandafir, Constantin. Cel mai fericit dintre critici - Şerban Cioculescu. În: Constantin Trandafir.
Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 226-239.
Ciompec, Gheorghe
1194. Stoleru, Victor. Universitari la Societatea literară a profesorilor de română "Relief românesc":
Gheorghe Ciompec. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p.
112-115.
Ciopraga, Constantin
68
1195. Rad, Ilie. Memoriile octogenarului tânăr. [Constantin Ciopraga, Caietele privitorului trecut, Iaşi :
Institutul European, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 5, 2002, p. 15.
1196. Rad, Ilie. Romanul "Baltagul" şi fascinaţia tiparelor originare. [Constantin Ciopraga, Baltagul de
Mihail Sadoveanu, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 18.
Cioran, Emil M.
1197. Alexandru, Lucian. Ontologia nimicului. Luceafărul, nr. 12, 2002, p. 10.
1198. Alhasid, Ezra. Cioran - reporterul durerii. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 6.
1199. Andrei-Baron, Dumitra. Du sourire au rire cioranien. Euphorion, 13, nr. 1, 2002, p. 27.
1200. Ardeleanu, George. Acedia şi terapiile ei. [corespondenţă N. Steinhardt - Emil Cioran]. România
literară, 35, nr. 29, 2002, p. 16-17, 18.
1201. Binder, Rodica. Sirena nihilistă. Câteva observaţii pe marginea unei întâlniri Nicolaus Sombart-Emil
Cioran. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 28.
1202. Boldea, Iulian. Cioran şi modernitatea. [Sorin Alexandrescu, Privind înapoi, modernitatea, Bucureşti :
Univers, 1999]. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 71-72.
1203. Bota, Ionel. Ţara eroică. Demenţi şi martiri. [Emil Cioran, Fragmente despre Tolstoi]. Contemporanul,
11, nr. 27, 2002, p. 9-10.
1204. Buduca, Ioan. Cioran, Eliade, Ionescu. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 10.
1205. Christi, Aura. Ceartă cu Dumnezeu. Contemporanul, 11, nr. 6, 2002, p. 11.
1206. Constantinescu, Doina. Memoria lui Cioran, un spaţiu locuit de amintire. Euphorion, 13, nr. 4, 2002,
p. 22-23.
1207. Cotter, Sean. "Decesul comunismului" şi receptarea lui Cioran în SUA. România literară, 35, nr. 11,
2002, p. 27.
1208. Damian, S. Secretul celor trei mohicani. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 631, 2002, p. 6.
1209. Damian, S. Secretul celor trei mohicani (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 10-11.
1210. Damian, S. Secretul celor trei mohicani (3). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002, p. 8-9.
1211. Finkenthal, Michael. Cioran şi Celestina. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 28.
1212. Guşet, Ioan. Cioran şi naşterea ca fatalitate. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 24-25.
1213. Lemeni, Daniel. Un mistic blocat. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 11.
1214. Manolescu, Nicolae. Istoria ca proces politic. [Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco :
l'oubli du fascisme]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 1, 3.
1215. Moise, Ion. "Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei = La psychanalise de l'adolescence". [Mircea Gelu
Buta, Liliana Buta, Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei = Emil Cioran, la psychanalyse de
l’adolescence, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 82-83.
1216. Moise, Ion. Un unicat în materie. [Mircea Gelu Buta, Liliana Buta, Emil Cioran, psihanaliza
adolescenţei = La psichanalyse de l'adolescence, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Viaţa Românească, 97,
nr. 8-9, 2002, p. 241-243.
69
1217. Necula, I. Emil Cioran: De la identitatea popoarelor la neantul valah. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p.
126-130.
1218. Necula, Ionel. Antiemitismul lui Cioran - o învăpăiere fracturată şi mereu monitorizată. Viaţa
Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 9-13.
1219. Necula, Ionel. Cioran şi viscolirile nopţii de la Talamanca. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 3.
1220. Necula, Ionel. Septuagenarul Cioran. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 118-126.
1221. Necula, Ionel. Un eseu despre interferenţa limbilor şi culturilor. [Constantin Frosin, Schimbarea limbii
nu înseamnă schimbarea la faţă, Bucureşti : Editura Eminescu, 2000]. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002,
p. 12.
1222. Necula, Ionel. Un prânz polemic... cu scaune goale. Contemporanul, 11, nr. 16, 2002, p. 10.
1223. Pătrăşconiu, Cristian. Cioran La cuptor, în sos de Girardet. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 10.
1224. Pelin, Mihai. Adversarul lui Isus. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 628, 2002, p. 6-7.
1225. Reichmann, Edgar. Ambiguităţile unui pamflet. [Alexandra Leignel-Lavastine, Cioran, Eliade,
Ionesco. L'oubli du fascisme, Paris : Presses universitaires de France, 2002]. Caiete critice , nr. 11-12,
2002, p. 110-112.
1226. Seres, Alexandru. Un gând despre Eminescu şi Cioran. Familia, 38, nr. 6, 2002, p. 49-50.
1227. Urian, Tudorel. Scrisul e omul. [Liliana Buta ; Mircea Gelu Buta, Emil Cioran, psinhanaliza
adolescenţei, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 1, 2002, p. 7.
1228. Vartic, Ion. Cioran şi "bijutierii" din Bistriţa. [Emil Cioran, psihanaliza adolescenţei/la psyhanalise de
l'adolescence, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 3.
1229. Vartic, Ion. Vînătorul de fuste. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 13.
1230. Vălcan, Ciprian. Cioran sau chibritul. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 10.
1231. Negoiţescu, Ion. Naţionalismul. Existenţialiştii - Emil Cioran. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 428-431.
Ciorănescu, Alexandru
1232. Cioculescu, Simona. Alexandru Ciorănescu: Program. [prezentare biografică şi fragment din volumul
Paiaţă tristă, în curs de apariţie la Editura Muzeul Literaturii Române]. România literară, 35, nr. 26,
2002, p. 20.
1233. Milescu, Victoria. Editura Muzeul Literaturii Române. [Alexandru Ciorănescu, Paiaţă tristă, Bucureşti
: Muzeul Literaturii Române, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 10.
1234. Popescu, Bogdan. "Vrei să visezi împreună cu mine?". Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 16-18.
1235. Corbea, Ileana. Cu Alexandru Ciorănescu despre "recuperarea urmelor". În: Ileana Corbea; Nicolae
Florescu. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi memorialistice ale literaturii exilului.
Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, p. 172-190.
1236. Urian, Tudorel. Alexandru Ciorănescu - O feerie postmodernă. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [ Care Daniel? Bucureşti : Cartea Românească, 1995]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 47-50.
Ciorănescu, George
1237. Berindei, Dan. Agenda Editurii Fundaţiei Culturale Române. [George Ciorănescu, Basarabia, pământ
70
românesc, Bucureşti : 2001]. Curierul românesc, 24, nr. 5, 2002, p. 7.
1238. Stănescu, Adrian. Agenda Editurii Fundaţiei Culturale române. [George Ciorănescu, Basarabia,
pământ românesc, Bucureşti, 2001]. Curierul românesc, 24, nr. 3, 2002, p. 8.
Cioroiu, Constantin
1239. Cucu, Ştefan. Calea pescăruşilor. [Constantin Cioroiu, Calea pescăruşilor, Constanţa : Ex Ponto,
2002]. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 8.
1240. Cucu, Ştefan. Constantin Cioroiu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
27-32.
1241. Alexa, Iulia. Viruşi romantici şi cibernetici. [Dan Mircea Cipariu, Virusul romantic, Bucureşti : Libra,
2001]. România literară, 35, nr. 18, 2002, p. 4.
1242. Coşovei, Traian T. Virusul romantic. [Dan Mircea Cipariu, Virusul romantic, Bucureşti : Libra, 2001].
Contemporanul, 11, nr. 11, 2002, p. 6.
1243. Voinescu, Radu. Romantismul celui de-al treilea mileniu. [Dan Mircea Cipariu, Virusul romantic,
Bucureşti : Libra, 2001]. Luceafărul, nr. 29, 2002, p. 4.
Cipariu, Timotei
1244. Brudaşcu, Dan. Cipariu şi liberalismul maghiar. Cetatea culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 19.
1245. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Timotei Cipariu. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a
literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 277-283.
1246. Negoiţescu, Ion. Înainte de "Junimea". Latiniştii. Tradiţionaliştii noi - Timotei Cipariu. În: Ion
Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 110-111.
Ciprian, G.
1247. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică interbelică - G. Ciprian. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 414.
Cistelecan, Alexandru
1248. Barbu, Marian. Ion Pillat în actualitate. [Al. Cistelecan, Celalalt Pillat, Bucureşti : Fundaţiei Culturale
Române, 2000]. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 39-41.
1249. Obreja, Silvia. "Sunt unul dintre cei mai neimportanţi critici ai momentului". [Interviu]. Luceafărul, nr.
36, 2002, p. 12-14.
1250. Tivadar, Sanda. Premiul intâi nu se acordă. [Al. Cistelecan, Top Ten (recenzii rapide), Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 39-41.
1251. Turbureanu, Cătălin. "Strigarea lotului 60" după Al. Cistelecan. [Al. Cistelecan, Top ten (recenzii
rapide), Cluj-Napoca : Dacia, 2000]. Contemporanul, 11, nr. 16, 2002, p. 5.
1252. Ţeposu, Radu G. Spiritul artistic. Foiletonul. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 326-330.
Cistelecan, Ioana
1253. Câmpeanu, Liviu. Poezia carcerală. [Ioana Cistelecan, Poezia carcerală, Piteşti : Paralela 45, 2000].
Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 120-121.
71
1254. Constantin, Cătălin. Poezie şi carceră. [Ioana Cistelecan, Poezia carcerală, Piteşti : Paralela 45, 2000].
România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 5.
Ciubotaru, Constantin
1255. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Constantin Ciubotaru, Dreptul de autor, Bucureşti : Paco, 2000]. Viaţa
Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 125.
Ciuculescu, Traian
1256. Rujan, Adriana. O carte pentru toţi românii. [Traian Ciuculescu, Fluierul la români, Piteşti : Paralela
45, 2001]. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 83-84.
Ciupureanu, Ionel
1257. Mincu, Marin. Superfetaţia obscenităţii. [Ionel Ciupureanu, Krampack, Craiova : Scrisul Românesc,
2002]. Luceafărul, nr. 22, 2002, p. 8.
1258. Racaru, Roxana. O carte se vrea şocantă. [Ionel Ciupureanu, Krampack, Cariova : Scrisul Românesc,
2002]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 4.
Ciura, Alexandru
1259. Pârvu, Iuliu. Alexandru Ciura. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-Napoca : Colegiul
Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 108-113.
Ciurunga, Andrei
1260. Vasile, Geo. Andrei Ciurunga - Mărturie, credinţă, alteritate. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 63-64.
1261. Sterom, Victor. Editura Premier din Ploieşti. [Vasile Ioan Ciutacu, Descântece pentru viaţă şi moarte,
Ploieşti : Premier, 2000]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 18.
Cîrstea, Cristina
1262. Cistelecan, Alexandru. Feminităţi şi feminisme (II). [Cristina Cîrstea, Ceva care să-mi amintească de
mine, Chişinău : Cartier, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 14, 2002, p. 4.
Clain, Abraham
1263. Cristofor, Ion. Scriitori din Ţara Sfântă. [Născut la Moineşti în 1907]. Cetatea culturală, 5, nr. 4, 2002,
p. 21.
Cliveţ, Nicoleta
1264. Cistelecan, Alexandru. Trei cronicari (doi - în travesti). [Nicoleta Cliveţ, Ioan Groşan, Braşov : Aula,
2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 139-142.
1265. Cordoş, Sanda. Debutanţi după stil nou. [Nicoleta Cliveţ, Ioan Groşan, Braşov : Aula, 2001]. Vatra,
29, nr. 8-9, 2002, p. 79-80.
1266. Cristea-Enache, Daniel. "Viaţa e în altă parte". [Nicoleta Cliveţ, Ioan Groşan, Braşov : Aula, 2001].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 638, 2002, p. 5.
1267. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Amărăciuni Orientale. [Nicoleta Cliveţ, Ioan Groşan, Braşov : Aula,
2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 20.
72
1268. Vakulovski, Mihai. Timpuri noi - critici noi, noi. [Nicoleta Cliveţ, Ioan Groşan, Braşov : Aula, 2001].
Contrafort, 9, nr. 1-3, 2002, p. 14.
Coande, Nicolae
1269. Chivu, Marius Victor. Fundăturile poeziei. [Nicolae Coande, Fundătura homer, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 4.
1270. Cistelecan, Alexandru. Ultimul homerid. [Nicolae Coande, Fundătura Homer, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Cuvîntul, 8, nr. 9-11, 2002, p. 15.
Cochinescu, Ioan-Mihai
1271. Criş, Mariana. Recurs la memorie. [Ioan Mihai Cochinescu, Tratatul de caligrafie]. Luceafărul, nr. 43,
2002, p. 8.
Codoban, Aurel
1272. Teoc, Flavia. Aurel Codoban: "Cred că tandreţea iubirii este cea care reţine din celălalt întregul mister
al fiinţei". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002,
p. 15-25.
Codreanu, Marin
1273. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Marin Codreanu Ninge pe Via Dolorosa, Bucureşti : Muzeul Literaturii
Române, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 252.
1274. Stănilă, Simona. Visul din cotidian. [Marin Codreanu, Ninge pe Via Dolorosa, Bucureşti : Muzeul
Literaturii Române, 2002]. Tomis, 7, nr. 12, 2002, p. 46.
Codreanu, Mihai
1275. Soviany, Octavian. Modernismul unui neoclasic. Contemporanul, 11, nr. 18-19, 2002, p. 4.
1276. Sadoveanu, Izabela. Mihai Codreanu: Poezii. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică
literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie
Literară "G. Călinescu", 2001, p. 76-79.
Codrescu, Andrei
1277. Grădinaru, Anca. Andrei Codrescu. [Interviu]. Cuvîntul, 8, nr. 9-11, 2002, p. 24.
1278. Grădinaru, Anca. Andrei Codrescu. [Interviu]. Cuvîntul, 8, nr. 12, 2002, p. 5.
1279. Ilieş, Maria Cristina. Blestemul sângelui. [Andrei Codrescu, Contesa sângeroasă, Bucureşti : Editura
Univers, 1997]. Tribuna, 1, nr. 1, 2002, p. 22-23.
1280. Stoie, Nicolae. Andrei Codrescu - identitate şi ficţiune. [Andrei Codrescu, An involuntary genius in
America's shoes]. România literară, 35, nr. 1, 2002, p. 22.
Codrescu, Ion
1281. Cucu, Ştefan. Ion Codrescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 33-36.
Codru, Anatol
1282. Cimpoi, Mihai. Sufletul şi piatra în "mit personal". Contemporanul, 11, nr. 17, 2002, p. 8-9.
73
1283. Negoiţescu, Ion. Înainte de "Junimea". Latiniştii. Tradiţionaliştii noi - Ion Codru-Drăguşanu. În: Ion
Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 111-114.
Codruţ, Mariana
1284. Chiper, Grigore. Blanc sau casa cu storurile trase. [Mariana Codruţ, Blanc, Bucureşti : Vinea, 2000].
Contrafort, 9, nr. 1-3, 2002, p. 5.
1285. Ţeposu, Radu G. Gnomici şi ezoterişi. Manieriştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 109-111.
Coja, Ion
1286. Spalas, Marina. "Vin americanii! - treaba lor!". [Ion Coja, Vin maericanii!, Bucureşti : Kogaion-Coja
Ion]. Luceafărul, nr. 7, 2002, p. 16.
Cojocaru, Vasile
1287. Cucu, Ştefan. Vasile Cojocaru. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 37-
40.
Coloşenco, Mircea
1288. Marcian, Marcel. Bacovia la Academie. [George Bacovia, Opere, Ediţie îngrijită de Mircea Coloşenco,
Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 12, 2002, p. 5.
Colţescu, Viorel
1289. Gyurcsik, Ilie. Scrisoare cu borduri îndoliate. [In memoriam]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 7.
1290. Lăzărescu, Mircea. De amicitia. [In memoriam]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 7.
Comănescu, Denisa
1291. Cristea-Enache, Daniel. Denisa Comănescu. Câteva confuzii şi o prejudecată. În: Daniel Cristea-
Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 88-92.
1292. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 146-147.
1293. Vasile, Geo. Denisa Comănescu - Analiza finală. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 64-67.
Comoroşan, Sorin
1294. Rachieru, Adrian Dinu. Citindu-l pe Como. [Sorin Comoroşan, Hearst II, Bucureşti : Eminescu, 2001].
Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 7.
1295. Ştefănescu, Dorin. Textura timpului. [Sorin Comoroşan, Hearst II, Bucureşti : Eminescu, 2001]. Vatra,
29, nr. 3-4, 2002, p. 126-127.
1296. Tivadar, Sanda. Hearst II. [Sorin Comoroşan, Hearst II, Bucureşti : Eminescu, 2001]. Familia, 38, nr.
9, 2002, p. 122-123.
Conachi, Constantin
1297. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Constantin Conachi. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 19.
Conachi, Costache
74
1298. Cozea, Liana. Primii noştri poeţi: Costache Conachi. În: Liana Cozea. Literatura română veche.
Oradea : Editura Universităţii Oradea, 2002, p. 135-139.
1299. Manolescu, Nicolae. Începuturile literaturii artistice (1787-1830): Costache Conachi. În: Nicolae
Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 144-150.
Condurache, Val
1300. Ţeposu, Radu G. Spiritul artistic. Foiletonul. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 330-333.
Constandache, George G.
Constante, Lena
1302. Săndulescu, Alexandru. Lena Constante. [Lena Constante, Evadarea tăcută]. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 637, 2002, p. 11.
Constantin, Gligore
1303. Bârsilă, Mircea. Luxul ironiei. [Gligore Constantin, Cartea de muncă a unui bufon, Piteşti : Paralela
45, 2002]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 119-120.
Constantin, Ilie
1304. Bârlădeanu, Lucreţia. "După douăzeci şi nouă de ani, exilul meu se termină...". [Interviu]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 621, 2002, p. 8.
1305. Cristea-Enache, Daniel. Ilie constantin. Literatul "barbar". În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 26-31.
1306. Miu, Constantin. Formaţia spirituală de esenţă creştină a lui Eminescu. [Dumitru Gh. Constantinescu,
Eminescu şi spiritualitatea creştină, Botoşani : Axa, 2001]. Tomis, 7, nr. 1, 2002, p. 7.
Constantinescu, Ioan
1307. Zamfir, Mihai. Despărţirea de Ioan Constantinescu. România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 10.
Constantinescu, Magdalena
1308. G. V. Magdalena Constantinescu, Tatiana Rădulescu, Chip nevăzut, Bucureşti : Eminescu, 2001.
Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 29.
Constantinescu, Mariela
1309. Soviany, Octavian. Iar textualismul... [Mariela Rotaru Constantinescu, Instinct imperfect, Bucureşti :
Vinea, 2002]. Luceafărul, nr. 43, 2002, p. 15.
Constantinescu, Mihaela
1310. Grigor, Andrei. Omul post-modern (1). [Mihaela Constantinescu, Post/postmodernismul: cultura
divertismentului, Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2001]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 50-53.
75
Post/postmodernismul: Cultura divertismentului, Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2001]. Caiete
critice , nr. 5-7, 2002, p. 81-84.
Constantinescu, Mircea
1312. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Mircea Constantinescu, Vedeta : eseu în psihologia multimedia,
Bucureşti : Cartea Românească, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 253.
1313. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Mircea Constantinescu, După Bucureşti, potopul..., Bucureşti :
Biblioteca Bucureştilor, 2001]. Luceafărul, nr. 27, 2002, p. 6.
Constantinescu, Pompiliu
1314. Negoiţescu, Ion. "Sburătorul". Modernismul - Pompiliu Constantinescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 228-229.
Constantinescu, Raul
1315. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Raul Constantinescu, Aventurare în marele refuz, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 21.
1316. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Raul Constantinescu , Neantia, Timişoara : Signata, 2002]. Orizont,
14, nr. 6, 2002, p. 23.
1317. Evu, Ioan. Neantul aparent. [Raul Constantinescu, Neantia, Timişoara : Signata, 2002]. Luceafărul, nr.
44, 2002, p. 8.
Constantinescu, Titel
1318. Grăsoiu, Liviu. Pentru neuitare. Luceafărul, nr. 10, 2002, p. 17.
Constănceanu, Veronica-Alina
1319. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
1320. Timar, Cristina. Semnul iederei. [Veronica-Alina Constănceanu, O(po)VESTE VERDE, Timişoara :
Marineasa, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 177.
Corbea, Andrei
1321. Mincu, Marin. "Meridianul" lui Paul Celan. [Andrei Corbea, Paul Celan şi meridianul său, Iaşi :
Polirom, 1998]. Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 10.
Corbu, Daniel
1322. Băciuţ, Nicolae. "Eu cred în poezie ca într-un blestem". [Interviu]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002,
p. 19-20.
1323. Chioaru, Dumitru. Daniel Corbu. [Daniel Corbu, Cartea urmelor, Iaşi : Junimea, 2001]. Euphorion, 13,
nr. 4, 2002, p. 19.
1324. Pop, Tit-Liviu. Cartea urmelor. [Daniel Corbu, Cartea urmelor, Iaşi : Junimea, 2001]. Mişcarea
literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 61.
1325. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Daniel Corbu, Cartea urmelor, Iaşi : Junimea, 2001].
Luceafărul, nr. 32, 2002, p. 6.
1326. Vulturescu, George. Conica literară. [Daniel Corbu, Cartea urmelor, Iaşi : Junimea, 2001]. Poesis, 13,
nr. 3-4, 2002, p. 5-6.
76
1327. Ţeposu, Radu G. Criticismul teatral şi histrionic. Comedia. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 166-167.
Corcheş, Victor
1328. Cucu, Ştefan. Victor Corcheş. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 41-
47.
Corciovescu, Cristina
1329. Sava, Valerian. Enciclopedie... şi încă ceva - Fundatia România Literara. [Cristina Corciovescu, Bujor
T. Rîpeanu, Cinema... un secol şi ceva : o istorie cronologică a cinematografului mondial, Bucureşti :
Curtea veche, 2002]. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 25.
Cordoş, Sanda
1330. Curticăpeanu, Doina. O critică a tainelor. [Sanda Cordoş, Alexandru Ivasiuc, Braşov : Aula, 2001].
Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 37-40.
1331. Haţiegan, Anca. Patru monografii. [Sanda Cordoş, Alexandru Ivasiuc, Braşov : Aula, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 8, 2002, p. 7.
1332. -. Literatura mă ajută să trăiesc. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p.
80-81.
1333. Macrea, Ioana. Trei universitari clujeni şi trei autori contemporani. [Sanda Cordoş, Alexandru Ivasiuc,
Braşov : Aula, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 92-94.
1334. Sălcudeanu, Nicoleta. Ad usum delphini. [Sanda Cordoş, Alexandru Ivasiuc. Monografie, antologie
comentata, receptare critica, Braşov : Aula, 2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 95-96.
Coresi
1335. Moceanu, Ovidiu. Un întemeietor: Diaconul Coresi. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română veche.
Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 70-76.
Corlaciu, Benedict
1336. Buciu, Marian Victor. Poeţii la vreme de război cald şi rece. Contemporanul, 11, nr. 14, 2002, p. 10.
1337. Manu, Emil. Între tavernal şi lunar. [Ben Corlaciu, Starea de urgenţă]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9,
2002, p. 236-239.
Corlan, Ion
1338. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
Corlan-Ioan, Simona
1339. Constantin, Cătălin. În Africa neagră. [Simona Corlan-Ioan, Inventarea Africii negre, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. România literară, 35, nr. 10, 2002, p. 5.
1340. Constantin, Cătălin. Oraşul inventat. [Simona Corlan-Ioan, Tombouctou, oraşul imaginar, Bucureşti :
Paideia, 2002]. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 5.
Cornea, Andrei
1341. Ghiţă, Cătălin. Arheologia limbii ca voluptate a erudiţiei. [Andrei Cornea, Cuvintelnic fără frontiere,
Iaşi : Polirom, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 8-9.
77
1342. Glăvan, Gabriela. Poveşti de ieri şi de azi - Cuvintelnic pentru inimă şi minte. [Andrei Cornea,
Cuvintelnic fără frontiere sau Despre trădarea anticilor de către moderni de-a lungul, de-a latul şi de-
a dura vocabularului de bază, Iaşi : Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 18.
1343. Marcu, Luminiţa. Rafinament şi umor. [Andrei Cornea, Cuvintelnic fără frontiere sau Despre trădarea
Anticilor de către modernide-a lungul, de-a latul şi de-a dura vocabularului de bază, Iaşi : Polirom,
2002]. România literară, 35, nr. 27, 2002, p. 6-7.
1344. Sălcudeanu, Nicoleta. Muşuroaie de noimă. [Andrei Cornea, Cuvintelnic fără frontierre sau Desore
trădarea Anticilor de către Moderni de-a lungulşi de-a latul şi de-a dura vocabularului de bază, Iaşi :
Polirom, 2002]. Cuvîntul, 8, nr. 12, 2002, p. 13.
1345. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 303-307.
Corneanu, Nicolae
1346. -. Amintirea unui om exemplar: Mitropolit Nicolae Corneanu. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 3.
Corniş-Pop, Marcel
1347. Chetrinescu, Dana. Alegoria naraţiunii. [Marcel Corniş-Pop, Tentaţia hermeneutică şi rescrierea
critică, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 29.
1348. Chevereşan, Cristina. Rescriere şi inovaţie: alternativa postmodernă. [Marcel Cornis-Pope, Narrative
innovation abnd cultural rewriting in the cold war era and after, New York : Palgrave, 2001]. Orizont,
14, nr. 7, 2002, p. 7.
1349. Hăitaş, Liana. Rescrierea ca generare a nelimitării. [Marcel Corniş-Pop, Tentaţia hermeneutică şi
rescrierea critică, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002,
p. 9.
Cosaşu, Radu
1350. Cordoş, Sanda. Huligan în scene de interior. Apostrof, 12 bis, nr. 12, 2002, p. 26-27.
1351. Damian, S. Priveşte înapoi fără mânie. [Radu Cosaşu, Autodenunţuri şi precizări, Bucureşti : Hasefer,
2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 607, 2002, p. 8-9.
1352. Damian, S. Priveşte înapoi fără mânie. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 608, 2002, p. 10.
1353. Gheţ, Monica. Vivisecţia cordului pe harta cuvintelor. [Radu Cosaşu, Supravieţuirile. Rămăşiţele mic-
burgheze, Bucureşti : Pro, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 7.
1354. Ianoşi, Ion. O viaţă din supravieţuiri. Apostrof, 12 bis, nr. 10, 2002, p. 24-25.
1355. Marcu, Luminiţa. Comunismul cu Stan şi Bran. [Radu Cosaşu, Supravieţuirile, Vol. I, Bucureşti :
EDitura Fundaţiei PRO, 2002]. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 6-7.
1356. Stănescu, Bogdan-Alexandru. La o reeditare. [Radu Cosaşu, Supravieţuiri. Vol 1: Rămăşiţele mic-
burgheze, Bucureşti : Editura Fundaţiei ]. Luceafărul, nr. 23, 2002, p. 5.
1357. Cristea-Enache, Daniel. Radu Cosaşu. Ironia patetică a lui Cosaşu Oscar; Filo-logia şi alte iubiri. În:
Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001,
p. 132-139.
Cosma, Ana
1358. Popa, Mircea. Dicţionarele literare regionale. [Ana Cosma, Scriitori români mureşeni. Dicţionar
biobibliografic, Târgu Mureş : Biblioteca judeţeană Mureş, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p.
78
17.
Cosma, Cristian
1359. -. Căutăm debutanţi sau căutăm să(-i) debutăm? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 138.
1360. Vakulovski, Mihai. "eu fac biblioteca din punctul de vedere al bibliotecarului...". [Interviu]. Vatra, 29,
nr. 8-9, 2002, p. 136-138.
Cosma, Mihail
1361. Ruja, Alexandru. Semne pentru Sernet. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 10.
Cosmin, Smaranda
1362. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 155-156.
Costin, Calistrat
1363. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Calistrat Costin, Soare cu dinţi, Bacău : Corgal Press, 2002].
Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 20.
Costin, Miron
1364. Burlacu, Doru George. O! Muldova... În: Doru George Burlacu. Glose la "neaşezare" : ipostaze
literare ale ethosului românesc . Vol. 1. De la origini până la Dimitrie Cantemir. Cluj-Napoca : Dacia,
2002, p. 73-108.
1365. Cozea, Liana. Miron Costin. În: Liana Cozea. Literatura română veche. Oradea : Editura Universităţii
Oradea, 2002, p. 51-64, 93-97.
1366. Istrate, Ion. Miron Costin şi "Viaţa lumii". În: Ion Istrate. Primul Occident : începuturile poeziei şi
teatrului în cultura română. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 25-52.
1367. Manolescu, Nicolae. Literatura medievală (secolele XVI-XVIII): Miron Costin. În: Nicolae
Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 83-92.
1368. Moceanu, Ovidiu. Marii cronicari moldoveni: Miron Costin. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română
veche. Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 128-147.
1369. Stoleru, Victor. Studii privind literatura română: Miron Costin. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie
literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 10-13.
Costin, Nicolae
1370. Moceanu, Ovidiu. Alţi cronicari: Nicolae Costin. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română veche.
Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 169-170.
Costin, Sandu
1371. Caron. Care conţine şi un mic portret al grafomanului. [Sandu Costin, Rime fără pretenţii, Târgu Mureş
: Editura Petru Maior, 2001]. Luceafărul, nr. 22, 2002, p. 22.
1372. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Sandu Costin, Rime fără pretenţii, Târgu Mureş : Editura Petru Maior,
2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 125.
Coşbuc, George
1373. Bodiu, Andrei. Estetizarea iubirii. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 5-9.
79
1374. Buzaşi, Ion. George Coşbuc - poet religios. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 28-29.
1375. Catalano, Constantin. George Coşbuc - două documente inedite. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p.
21.
1376. Costea, Sorina Gabriela. Modernitatea unui poet. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 14.
1377. Cozmei, Ion. Preliminarii la un posibil demers comparativ: George Coşbuc şi Taras Şevcenko.
Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 11-13.
1378. Filipciuc, Ion. Centenarul George Coşbuc peste Atlantic. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 15-20.
1379. Lazăr, Emil. I. L. Caragiale şi doi străluciţi prieteni someşeni: George Coşbuc şi Ştefan Cicio-Pop.
Cetatea culturală, 5, nr. 4, 2002, p. 14.
1380. M.l. George Coşbuc sau descinderea mitului. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 1.
1381. Moldovan, Andrei. Coşbuc - în căutarea actualităţii. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 2-3.
1382. Mureşan, Rodica. Este Coşbuc un poet desuet? Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 4.
1383. Pintea, Ioan. Coşbuc, Anania şi "Biblia Bartolomeu". Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 22.
1384. Raţiu, Virgil. Un modest genial. [ca traducător]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 10.
1385. Vaida-Voevod, Mircea. Prietenia dintre Vaida-Voevod - Caragiale - Coşbuc. Cetatea culturală, 5, nr.
4, 2002, p. 5.
1386. Iacob, Simona. Literatura română în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea: George Coşbuc. În:
Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze,
comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 242-252.
1387. Negoiţescu, Ion. Literatura română în jurul anului 1900 - George Coşbuc. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 164-168.
1388. Pârvu, Iuliu. Stilul afectiv al lui George Coşbuc. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-
Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 98-107.
1389. Stoleru, Victor. G. Coşbuc în faţa contemporanilor şi a posterităţii. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 38-42.
1390. Streinu, Vladimir. George Coşbu. În: Vladimir Streinu. Clasicii noştri. Bucureşti : Elion, 2002, p.
215-236.
1391. Taşcu, Valentin. George Coşbuc - dincolo de clasicitatea sa. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-
Napoca : Clusium, 2002, p. 65-88.
Coşeriu, Eugeniu
1392. Anghelescu, Nadia. Eugeniu Coşeriu, profesorul nostru. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 634, 2002,
p. 12.
1393. Borcilă, Mircea. Eugeniu Coşeriu - In memoriam. Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 6.
1394. C. S. "Un necioplit ţăran al Danubiului"... [Arhiva Geo Dumitrescu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
635, 2002, p. 8-9.
1395. Creţu, Ioana-Narcisa. Ultimul maestru. România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 19.
80
1396. Dărămuş, Lucia. Fiat lux in sepulcrum. [In memoriam]. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 30.
1397. Enache, Andreea. Eugen Coşeriu (1921-2002). [In memoriam]. Curierul românesc, 24, nr. 12, 2002,
p. 14.
1398. Guzun, Eugenia. "Noi proveneam dintr-o familie care ţinuse limba română la icoană...". Caiete critice ,
nr. 8-10, 2002, p. 172-179.
Coşovei, Ştefania
1399. Vieru, Mihai. "Departamentul Nostalgie" nu intră în " vis de impostură". [Traian T. Coşovei; Ştefania
Coşovei, Les années folles du socialisme, Bucureşti : Eminescu, 2000]. Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 42-
43.
Coşovei, Traian T.
1400. Vieru, Mihai. "Departamentul Nostalgie" nu intră în " vis de impostură". [Traian T. Coşovei; Ştefania
Coşovei, Les années folles du socialisme, Bucureşti : Eminescu, 2000]. Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 42-
43.
1401. Cristea-Enache, Daniel. Traian T. Coşovei. "Viaţă pe săturate". În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 92-96.
1402. Pop, Ion. În muzeul mirajelor. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Traian T. Coşovei, În aşteptarea cometei,
Bucureşti : Cartea Românească, 1986]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 176-181.
1403. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 76-79.
Coteanu, Ion
1404. Ionescu, Mariana. Editura Garamond. [Ion Coteanu, Gramatica de bază a limbii române, ]. Universul
cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 11.
Cotore, Gherontie
1405. Buzaşi, Ion. Precursori ai Şcolii Ardelene. [Gherontie Cotore, Despre articuluşile ceale de price, Alba
Iulia, 2000]. România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 15.
Cotruş, Aron
1406. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Aron Cotruş. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 383-386.
1407. Popescu, Mircea. Aron Cotruş. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della
letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 185-186.
Cotruş, Ovidiu
1408. Ruja, Alexandru. Opera în singurătate. [Ovidiu Cotruş, Opera lui Mateiu I. Caragiale, Piteşti : Paralela
45, 2001]. Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 20.
Cotuţiu, Cornel
1409. Buzaşi, Ion. Nobleţea publicisticii. [Cornel Cotuţiu, Cărăbuşii de sub pernă, Bistriţa : Charmides,
2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 603, 2002, p. 6.
1410. Cubleşan, Constantin. Roman cu aromă chezaro-crăiască. [Cornel Cotuţiu, Ce rămâne, Cluj-Napoca :
Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 14, 2002, p. 7.
81
1411. Toma, Camelia. Despre Cornel Cotuţiu sau ce rămâne. [Cornel Cotuţiu, Ce rămâne, Cluj-Napoca :
Dacia, 2002]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 81-82.
1412. Toma, Camelia. Prin Franţa, spre sine. Prin România, spre noi. [Cornel Cotuţiu, Am fost pe lumea
cealaltă, Bistriţa : Aletheia, 2000 ; Cărăbuşii de sub pernă, Bistriţa : Charmides, 2001]. Steaua, 53, nr.
5-6, 2002, p. 109-110.
1413. Zăgreanu, Ion Radu. Căutându-se pe sine... [Cornel Cotuţiu, Cărăbuţii de sub pernă, Bistriţa :
Charmides, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 64.
Covaci, Ion
1414. Măgură, Cristian. Un "pre-şaizecist" recuperat. [Ion Covaci, Trident, Bucureşti : Mustang, 2002].
România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 5.
1415. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Ion Covaci, Trident, Bucureşti : Mustang, 2002]. Luceafărul,
nr. 26, 2002, p. 6.
Cozea, Liana
1416. Curticăpeanu, Doina. Cetatea vie. [Liana Cozea, Exerciţii de admiraţie şi reproş Hortensia Papadat-
Bengescu, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Familia, 38, nr. 6, 2002, p. 31-32.
1417. Macrea, Ioana. Din nou despre "marea europeană". [Liana Cozea, Exerciţii de admiraţie şi reproş -
Hortensia Papadat-Bengescu, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 108.
1418. Miheţ, Marius. Hortensia Papadat-Bengescu şi utopia gingaşă. [Liana Cozea, Exerciţii de admiraţie şi
repros, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 27-30.
Cozmin, Marta
1419. Racaru, Roxana. Vic cu magnolii în iarnă. [Marta Cozmin, Primăvara la Zürich, Bucureşti : Vitruviu,
2001]. România literară, 35, nr. 29, 2002, p. 5.
Craia, Sultana
1420. Craia, Sultana. "Ultimul boier". [Sultana Craia, Zaharia Stancu sau Aventura memoriei, Târgovişte :
Bibliotheca, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 639, 2002, p. 10.
1421. Vârgolici, Teodor. Îngeri, demoni şi muieri. [Sultana Craia, Îngeri, demoni şi muieri, Bucureşti :
Univers Enciclopedic, 1999]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 624, 2002, p. 4.
1422. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 323-325.
Crainic, Nichifor
1423. Manu, Emil. Memoriile lui Nichifor Crainic. Luceafărul, nr. 7, 2002, p. 17.
1424. Popa, Mircea. Nichifor Crainic - experimentul vienez. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 646, 2002, p.
12.
1425. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Nichifor Crainic. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 323.
1426. Popescu, Mircea. Nichifor Crainic. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della
letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 187-188.
Crăciun, Gheorghe
82
1427. Boldea, Iulian. O istorie didactică a literaturii române. [Istoria didactică a literaturii române
coordonată de Gheorghe Crăciun]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 73-74 .
1428. Coman, Florentina. Patru monografii. [Mihaela Ursu, Gheorghe Crăciun, Braşov : Aula, 2000]. Piaţa
literară, 2, nr. 8, 2002, p. 7.
1429. Podoabă, Virgil. Gheorghe Crăciun şi revelaţiile corpului erotizat (I). [Gheorghe Crăciun, Compunere
cu paralele inegale, Bucureşti : Biblioteca Allfa, 1999]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 136-140.
1430. Podoabă, Virgil. Gheorghe Crăciun şi revelaţiile corpului erotizat (II). Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 30-
32.
1431. Lefter, Ion Bodgan. Gheorghe Crăciun. "Romane" cu ghilimele obligatorii. Între viaţă şi text (note pe
un pretext doctoral). În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii.
[Acte originale/copii legalizate]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 204-208.
1432. Ţeposu, Radu G. Textualiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 195-198.
Crăciun, Ioan
1433. Secheşan, Gheorghe. Dimensiunea '80. Repere pentru o istorie a optzecismului bănăţean. Orizont, 14,
nr. 9, 2002, p. 28.
Crăciunaş, Silviu
1434. Turcan, Nicolae. Rezistenţa ca supravieţuire. [Silviu Crăciunaş, Urme pierdute, Bucureşti : EDitura
Enciclopedică, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 14.
Crăciunescu, Ioana
1435. Vasile, Geo. Ioana Crăciunescu - Poezia tare de înger şi demon. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 67-70.
Creangă, Ion
1436. Aliman, Mihai. Mimesis şi catharsis în opera lui Ion Creangă. Cetatea culturală, 5, nr. 12, 2002, p. 2.
1437. Bădărău, George. Panoramic. [Ion Creangă, Scrisori, Iaşi : Princeps Edit, 2001]. Luceafărul, nr. 14,
2002, p. 16.
1438. Cristea-Enache, Daniel. Masca lui Creangă. [Dan Grădinaru, Creangă : monografie, Bucureşti : Allfa,
2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 628, 2002, p. 5.
1439. Cristea-Enache, Daniel. Masca lui Creangă (2). [Dan Grădinaru, Creangă : monografie, Bucureşti :
Allfa, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 630, 2002, p. 5.
1440. Cristea-Enache, Daniel. Masca lui Creangă (3). [Dan Grădinaru, Creangă : monografie, Bucureşti :
Allfa, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 631, 2002, p. 5.
1441. Marcu, Luminiţa. O monografie spectaculoasă. [Dan Grădinaru, Creangă : monografie, Bucureşti :
Allfa, 2002]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 6-7.
1442. Moraru, Cornel. Un nou Creangă. [Dan Grădinaru, Creangă, Bucureşti : Allfa, 2002]. Vatra, 29, nr. 8-
9, 2002, p. 63-64.
1443. Tohăneanu, G. I. "Îl brînceşte cît colo". Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 27.
1444. Florea, Ghiţă. Epoca marilor clasici: Ion Creangă. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română
în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România
83
de mâine, 2002, p. 145-162.
1445. Iliescu, Ion. Consideraţii în legătură cu valoarea estetică a "Amintirilor din copilărie". În: Ion Iliescu.
Ion Creangă : trei eseuri. Timişoara : Marton, 2002, p. 7-41.
1446. Iliescu, Ion. Ion Creangă în publicaţiile Bănăţene din trecut. În: Ion Iliescu. Ion Creangă : trei eseuri.
Timişoara : Marton, 2002, p. 93-108.
1447. Iliescu, Ion. Pentru o bibliografie integrală Creangă. În: Ion Iliescu. Ion Creangă : trei eseuri.
Timişoara : Marton, 2002, p. 43-91.
1448. Negoiţescu, Ion. "Junimea" - Ion Creangă. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945) .
Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 135-138.
1449. Pârvu, Iuliu. Personalitatea creatoare a lui Ion Creangă. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-
Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 84-97.
1450. Stoleru, Victor. Studii de literatură comparată. Opera lui Ion Creangă în alte graiuri ale lumii. În:
Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 117-122.
1451. Streinu, Vladimir. Ion Creangă. În: Vladimir Streinu. Clasicii noştri. Bucureşti : Elion, 2002, p. 161-
214.
1452. Tomşa, Costantin. O altfel de monografie. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Constantin Parascanu, Ion Creangă - Măştile inocenţei : Viaţa şi opera, Iaşi : Junimea, 2000]. Piatra-
Neamţ : Nona, 2002, p. 132-136.
1453. Trandafir, Constantin. Ion Creangă - cultura populară a râsului. În: Constantin Trandafir.
Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 34-55.
Creţia, Petru
1454. Vaida, Petru. Petru Creţia ca filosof. România literară, 35, nr. 34, 2002, p. 14, 15.
Creţu, Ioana
1455. Peter Quince. Schatzkammer. [Ioana Creţu, Nivelele infrastilistice ale textului poetic la Ştefan Aug.
Doinaş, Sibiu : Editua Universităţii "L. Blaga", 2001]. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 24.
Creţu, Ion
1456. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Criticul, bun conducător de text. [Ion Creţu, Viciu nepedepsit, Sighetul
Marmaţiei : Echim, 2002]. Luceafărul, nr. 20, 2002, p. 5.
Creţu, Tudor
1457. [Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii române vă raportaţi
scrisul? Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 4-5.
1458. Bunaru, Eugen. Între debut şi premiul Nobel. [Interviu]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 167-168.
1459. Cistelecan, Alexandru. Poeme din Laconia. [Tudor Creţu, Dantelăriile Adelei, Timişoara : Mirton,
2001]. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 7.
1460. Cursan, Delia. Elegii acide. [Tudor Creţu, Dantelăriile Adelei, Timişoara : Mirton, 2001]. Orizont, 14,
nr. 11, 2002, p. 31.
1461. Ţăranu, Dan. Dantelăriile (aproximative) ale lui Tudor (Creţu). [Tudor Creţu, Dantelăriile Adelei,
Timişoara : Mirton, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 170-171.
84
Crevedia, Nicolae
1462. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Nicolae Crevedia. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 391-392.
Cristea, Dan
1463. Dimisianu, Gabriel. Eul care scrie. [Dan Cristea, Versiune şi subversiune, Bucureşti : Cartea
Românească, 1999]. România literară, 35, nr. 46, 2002, p. 12.
1464. Reporter. "Cartea românească îşi poate păstra <prestigiul> de care vorbim numai prin consecvenţa de a
rămâne primordial editura scriitorului român contemporan" . [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 4, 2002,
p. Supliment al revistei Piata Literara.
Cristea, Lucian
1465. Mureşan, Ion. Lumi paralele. [Lucian Cristea, Omul-câine, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001].
Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 6.
1466. Teoc, Flavia. Lucian Cristea: "Realitatea întrece orice imaginaâie, orice ficâiune". În: Flavia Teoc. Din
capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 25-30.
1467. Ţeposu, Radu G. Spiritul artistic. Foiletonul. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 333-336.
Cristea, Stan V.
1468. Dobre, Anişoara. Eminescu şi Teleormanul. [Stan V. Cristea, Eminescu şi Teleormanul, Alexandria :
Tipoalex, 2000]. Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 22.
Cristea, Valeriu
1469. Bălu, Ion. Valeriu Cristea. Miracolul unei existenţe. [Valeriu Cristea, După-amiază de sâmbătă].
Contemporanul, 11, nr. 18-19, 2002, p. 5.
1470. Pop, Ion. Vitralii ale amintirii. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Valeriu Cristea, După-amiaza de sâmbătă,
Bucureşti : Cartea Românească, 1988]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 89-94.
Cristea-Enache, Daniel
1471. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Agenda Editurii Fundaţiei Culturale Române. [Daniel Cristea-Enache, Concert
de deschidere, Bucureşti : 2002]. Curierul românesc, 24, nr. 5, 2002, p. 7.
1472. Cistelecan, Alexandru. Trei cronicari (doi - în travesti). [Daniel Cristea-Enache, Concertul de
deschidere, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 141-
142.
1473. Drăghici, Georgeta. Mizantropul bine temperat. [Daniel Cristea-Enache, Concert de deschidere,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Cultturale Române, 2001]. România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 14.
1474. Mincu, Marian. Ce spun criticii cei mai tineri? Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 8.
1475. Patraş, Antonio. Singura critică. [Daniel Cristea-Enache, Concert de deschidere, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 627, 2002, p. 6.
1476. Petraş, Irina. Gala cronicarului sau despre sacrificiu. [Daniel Cristea-Enache, Concert de deschidere,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 6, 2002, p. 24.
85
1477. Rachieru, Adrian Dinu. Cronicarul şi tranziţia. [Daniel Cristea-Enache, Concert de deschidere,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Bucovina literară, 12, nr. 9, 2002, p. 9-10.
1478. Sălcudeanu, Nicoleta. Făt-Frumos din cronică. [Daniel Cristea-Enache, Concert de deschidere,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 9-11, 2002, p. 11.
1479. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Uvertură (sau despre noua, dar atât de vechea critică). [Daniel Cristea-
Enache, Concert de deschidere, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Luceafărul, nr.
13, 2002, p. 5.
1480. Vîlcu, Cornel. Un debut voluminos. [Daniel Cristea-Enache, Concert de deschidere, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 9.
1481. Vlădăreanu, Elena. Insolitul ca metodă interpretativă. [Daniel Cristea-Enache, Concert de deschidere,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 21.
Cristescu, Maria-Luiza
1482. Chivu, Marius Victor. Critică supravegheată. [Maria-Luiza Cristescu, Politici ale romanului românesc
contemporan, Bucureşti : Cartea românească, ]. România literară, 35, nr. 37, 2002, p. 4, 5.
1483. Holban, Ioan. Maria-Luiza Cristescu, prozatoarea. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 12, 13.
1485. Petecel Theodoru, Despina. Arca lui Noe. [Interviu]. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 13, 14.
1486. România literară. Maria-Luiza Cristescu. [In memoriam]. România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 5.
Cristescu-Golopenţia, Ştefania
1487. Hedeşan, Otilia. Am mai citit... [Ştefania Cristescu-Golopenţia, Gospodăria în credinţele şi riturile
magce ale femeilor din Drăguş (Făgăraş), Bucureşti : Paideia, 2002]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 13.
Cristian, Adriana
1488. Cubleşan, Constantin. Revenind la Turgheniev. [Adriana Cristian, Poetica romanelor lui I. S.
Turgheniev, Cluj : Napoca Star, 2002]. Cetatea culturală, 5, nr. 8, 2002, p. 2.
Cristofor, Ion
1489. Petraş, Irina. "Fericită moartea" sau despre cuvinte . [Ion Cristofor, Marsyas, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 20.
1490. Ursa, Mihaela. Din noii clasici. [Ion Cristofor, Marsyas, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Steaua, 53, nr. 1,
2002, p. 37-38.
1491. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 123-124.
Cristoiu, Ion
1492. Sandu, Corina. Leac pentru cei care nu au ce face: să-şi scrie memoriile. Luceafărul, nr. 37, 2002, p.
22.
Crişan, Sorin
1493. Colceriu, Romana. Circul pe dos. [Sorin Crişan, Circul lumii la D. R. Popescu, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 184-185.
86
Crohmălniceanu, Ovid S.
1494. Ştefănescu, Alexandru. Ov. S. Crohmălniceanu. România literară, 35, nr. 28, 2002, p. 10-11.
1495. Ştefănescu, Alexandru. Ov. S. Crohmălniceanu (2). România literară, 35, nr. 29, 2002, p. 10-11.
Cruceanu, Ada D.
1496. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
1497. Alexiu, Lucian. Cărui scriitor român i-aţi atribui/i-aţi fi atribuit Premiul Nobel? [Anchetă]. Orizont, 14,
nr. 11, 2002, p. 6-7.
1498. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
1499. Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii ronmâne vă raportaţi
scrisul? [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 8-9.
Crudu, Dumitru
1500. Buda, Dumitru-Mircea. Urmarire generală în staţiunea violetelor. [Dumitru Crudu, Crima sângeroasă
din staţiunea violetelor, Chişinău : Arc, 2001]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 131-132.
Cselényi, Béla
1501. Szilágyi, Júlia. Kortársak és egykorúak.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. [Cselényi Béla,
Magánbélyeg, Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1983]. Marosvásárhely : Mentor, 2002, p. 103-111.
Cubleşan, Constantin
1502. Argint, Iulia. Rebreanu - un clasic interbelic. [Constantin Cubleşan, Romanicerul Rebreanu, Bucureşti :
Viitorul Românesc, 2001]. România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 5.
1503. Pintescu, Alexandru. Eminescu în oglinzi paralele. [Constantin Cubleşan, Eminescu în oglinzile criticii,
Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 12.
1504. Vârgolici, Teodor. Comentarii eminesciene. [Constantin Cubleşan, Eminescu în oglinzile criticii, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 614, 2002, p. 4.
1505. Vârgolici, Teodor. Romanele lui Liviu Rebreanu. [Constantin Cubleşan, Romancierul Rebreanu,
Bucureşti : Viitorul Românesc, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 619, 2002, p. 4.
1506. Teoc, Flavia. Victor Cubleşan: "Pentru a fi critic literar cred că este nevoie de trei lucruri". În: Flavia
Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 30-37.
Cucerzan, Eugen
1507. Teoc, Flavia. Eugen Cucerzan: "Mesajul meditaţiilor şi al aforismelor este unul actual pentru că el
răspunde existenţei noastre fragmentate". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu
scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 37-42.
Cuciureanu, Lucia
1508. -. Mi-aş lua biblioteca. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 86-87.
1509. Mocuţa, Gheorghe. Lucian Cuciureanu; citirea şi recitirea literaturii. [Lucia Cuciureanu, Palimpsest,
Arad : Mirador, 2000]. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 16.
Cucu, Ştefan
87
1510. Roşioru, Mădălin. Un paparazzo al literaturii dobrogene. [Ştefan Cucu, Portrete literare,Constanţa :
Ex-Ponto, 2002]. Tomis, 7, nr. 9, 2002, p. 36.
1511. Rotund, Nicolae. Cafeneaua literară şi boema din România de la începuturi până în prezent. [ Florentin
Popescu, Cafeneaua literară şi boema din România de la începuturi până în prezent"; Ştefan Cucu,
Portrete literare, Constanţa : Ex Ponto, 2002]. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 7.
1512. Rotund, Nicolae. Portretist impresionist. [Ştefan Cucu, Portrete literare,Constanţa : Ex-Ponto, 2002].
Tomis, 7, nr. 9, 2002, p. 37.
1513. Spînu, Alina. Dramatis peronae constănţene. [Ştefan Cucu, Portrete literare,Constanţa : Ex-Ponto,
2002]. Tomis, 7, nr. 9, 2002, p. 34-35.
Cudalb, Ileana
1514. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Ileana Cudalb, Via regis, Bucureşti : Libra, 2002]. Luceafărul, nr. 44,
2002, p. 6.
Cugler, Grigore
1515. Popa, Mircea. Din stirpea lui Urmuz: Grigore Cugler. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 638, 2002, p.
8-9.
1516. Popa, Mircea. Din stirpea lui Urmuz: Grigore Cugler (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 639, 2002,
p. 8-9.
1517. Tomşa, Costantin. Grigore Cugler (7.04.1903 - 30.09.1972). În: Constantin Tomşa. Împătimit de
lectură : cărţi şi autori. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 71-74.
1518. Borbély, Ştefan. "Tăcere, exil şi viclenie". [Matei Călinescu, Despre Ioan P Culianu şi Mircea Eliade,
Iaşi : Polirom, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 13.
1519. Chetrinescu, Dana. Baroc, imaginar, postmodernitate. [Ioan Petru Culianu, Arta fugii, Iaşi : Polirom,
2002 ; Călătorii în lumea de dincolo, Iaşi : Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 29.
1520. Chetrinescu, Dana. La rădăcinile misticii. [Ioan Petru Culianu, Gnozele dualiste ale Occidentului, Iaşi :
Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 29.
1521. Dominte, Graţiela-Georgiana. Mitanaliza lui Iona Petru Culianu. Tomis, 7, nr. 10, 2002, p. 42-44.
1522. George, Alexandru. Dintr-o lume, către alta. [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea
Eliade, Iaşi : Polirom, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 12.
1523. George, Alexandru. Dintr-o lume, către alta (2). [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea
Eliade, Iaşi : Polirom, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 12.
1524. Glodeanu, Gheorghe. Arta fugii. [Ioan Petru Culianu, Arta fugii, Iaşi : Polirom, 2002]. Piaţa literară, 2,
nr. 9, 2002, p. 5.
1525. Iovănel, Mihai. Culianu - dosar închis. [Ioan Petru Culianu, Arta fugii, Iaşi : Polirom 2002]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 11.
1526. Lăsconi, Elisabeta. Moara cu noroc sau biruirea balaurului. [Ioan Petru Culianu, Studii româneşti,
Bucureşti : Nemira, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 605, 2002, p. 10.
1527. Mircean, Ovidiu. Relectura unei ficţiuni codificate. [Matei Călinescu, Despre Mircea Eliade şi Ioan
Petru Culianu, Iaşi : Polirom, 2002]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 58-59.
88
1528. Petreu, Marta. Moştenirea lui Eliade. [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade, Iaşi :
Polirom, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 12.
1529. Rogozanu, Cristi. Depinde de hermeneutică? [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea
Eliade : amintiri, lecturi, reflecţii, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 6-7.
1530. Simuţ, Andrei. Ioan Petru Culianu - Arta fugii. [Iaşi : Polirom, 2002]. Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p.
12-13.
Curta, Eugen
1531. -. O "lume" preferabilă. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 87.
Curticeanu, Mircea
1532. Petraş, Irina. Farmecul documentului. Apostrof, 12 bis, nr. 10, 2002, p. 10.
1533. Pop, Ion. Pasiunea pentru document. [Mircea Curticeanu, Studii şi documente literare, Cluj-Napoca :
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 18, 2002, p. 5.
Cusin, Adi
1534. Vasile, Geo. Adi Cusin - Proteism şi muzicalitate. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 70-72.
Cuşa, Nicolae
1535. Spineanu, Vlad. Plaja îndrăgostiţilor. [Nicolae Cuşa, Plaja îndrăgostişilor, Constanţa : Ex-Ponto,
2002]. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 33.
Cuşnarencu, George
1536. Racaru, Roxana. Poză cu Proteus C. [George Cuşnarencu, Colonia penitenciară oranj : Proză scurtă,
Bucureşti, : Allfa, 2001]. România literară, 35, nr. 33, 2002, p. 4.
1537. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 213-215.
1538. Urian, Tudorel. George Cuşnarencu - Cimitirul de cuvinte ; Istoria burlescă a anului 1989. În: Tudorel
Urian. Proza românească a anilor '90. [Requiem, Bucureşti : Allfa, 1998; Trandafirul tăcerii depline,
Bucureşti : Allfa, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 111-115.
Dabu, Emilia
1539. Roşioru, Ion. Cartea iubirii. [Emilia Dabu, Cartea iubirii, Constanţa : Ex Ponto, 2000]. Luceafărul, nr.
21, 2002, p. 16.
1540. Cucu, Ştefan. Emilia Dabu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 47-51.
Damaschin, Dan
1541. Teoc, Flavia. Dan Damaschin: "Poezia vizionară este o alternativă la marea trăncăneală pe care poezia
modernă şi postmodernă au promovat-o". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu
scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 37-42.
Damian, Mircea
1542. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Mircea Damian. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 268-269.
89
Damian, S.
1543. Solacolu, Ion. Ion Negoiţescu şi desprinderea de ţărm. Contemporanul, 11, nr. 4, 2002, p. 8-9.
Damian, Theodor
1545. Spînu, Alina. Conlucrarea sacrului cu profanul. [Theodor Damian, Ispita rănii, Cluj-Napoca : Limes,
2001]. Tomis, 7, nr. 12, 2002, p. 41-42.
Dan, Ilie
1546. Dima, Simona-Grazia. Editura Albatros. [Ilie Dan, Paşii memoriei, Bucureşti : Albatros, 2001].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 17.
Dan, Pavel
1547. Dan, Sergiu Pavel. Pledoarie pentru redescoperirea ediţiei-princeps a lui Urcan Bătrânul (prilejuită de
recenta reeditare). [Pavel Dan, Urcan Bătrânul, Bucureşti : 100+1 Gramar, 2002]. Cetatea culturală, 5,
nr. 12, 2002, p. 4.
1548. Vârgolici, Teodor. Pavel Dan între tradiţie şi modernitate. [Pavel Dan, Urcan bătrânul, Bucureşti :
100+1 Gramar, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 630, 2002, p. 4.
1549. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Pavel Dan. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 292-294.
1550. Pârvu, Iuliu. Sentimentul uzurpării în stilul afectiv al lui Pavel Dan. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici
literare. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 193-199.
Dan, Sergiu
1551. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Sergiu Dan. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 267-268.
1552. Chiciudean, Gabriela. "Povestirile în ramă". [Sergiu Pavel Dan, Povestirile în ramă : ipostaze
universale şi româneşti ale unei structuri, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 110.
1553. Cubleşan, Constantin. Povestirea în ramă. [Sergiu Pavel Dan, Povestirile în ramă, Piteşti : Paralela 45,
2001]. Cetatea culturală, 5, nr. 4, 2002, p. 2.
1554. Ionescu, Al. Th. Povestirea şi rama ei. [Sergiu Pavel Dan, Povestirile în ramă, Piteşti : Paralela 45,
2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 60-61.
1555. Konradi, Simona. Povestea unei structuri. [Sergiu Pavel Dan, Povestirile în ramă : ipostaze universale
şi româneşti ale unei structuri, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 74.
1556. Maftei, Mara Magda. Căutări reale în fantastic. [Sergiu Pavel Dan, Povestirile în ramă : ipostaze
universlae şi româneşti ale unei structuri, Piteşti : Paralea 45, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11,
2002, p. 153-155.
1557. Şandru, Daniela. Ipostaze ale povestirilor în ramă. [Sergiu Pavel Dan, Povestirile în ramă, Piteşti :
Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 8.
Dan, Vasile
1558. -. Gura pecetluită. [Ancheta: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 63-64.
90
1559. Vasile, Geo. Vasile Dan - Poet - poezie, corp astral. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 72-73.
Danciu, Magda
1560. Popescu, Dan. Tasso'n Scoţia. [Magda Danciu, The Contemporary Scottish Fiction: Postmodern
tendencies, Oradea : Universităţii, 2001]. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 61-63.
Daneliuc, Mircea
1561. Cucu, Sorin Radu. Metafora textului lacunar. [Mircea Daneliuc, Strigori fără ţară, Bucureşti : Allfa,
2001]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 6.
1562. Glăvan, Gabriela. Vremea strigoilor. [Mircea Daneliuc, Strigori fără ţară, Bucureşti : Allfa, 2001].
Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 6.
1563. Rogozanu, Cristi. Pisici, cizme, voluptăţi. [Mircea Daneliuc , Pisica ruptă, Bucureşti : Univers, 1997 ;
Apa din cizme, Bucureşti : Univers, 2000 ; Marilena şi cîteva volumptăţi, Bucureşti : Univers, 1999].
România literară, 35, nr. 39, 2002, p. 6-7.
Daneş, Tudor
1564. Ţeposu, Radu G. Textualiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 201-202.
Danilov, Nichita
1565. Pop, Ion. Poetul ca regizor şi pictor scenograf. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Nichita Danilov, Poezii, Iaşi
: Junimea, 1987]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 191-195.
1566. Ţeposu, Radu G. Gnomici şi ezoterişi. Manieriştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 100-103.
1567. Urian, Tudorel. Nichita Danilov - Borges şi Gogol pe maul Bahluiului. În: Tudorel Urian. Proza
românească a anilor '90. [Nevasta lui Hans, Iaşi : Moldova, 1996]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 108-
110.
Dascălu-Jinga, Laurenţia
1568. Popescu, Mihaela. Rigoare ştiinţifică. [Laurenţia Dascălu-Jinga, Melodia vorbirii în limba română].
Luceafărul, nr. 43, 2002, p. 22.
Datcu, Iordan
1569. Hedeşan, Otilia. Am mai citit... [Simion Fl. Marian, Sărbătorile la români. Ediţie îngrijită şi
introducere de Iordan Datcu, Bucureşti : Grai şi suflet - Cultura naţională, 2001]. Orizont, 14, nr. 5,
2002, p. 13.
1570. Hedeşan, Otilia. Unde ne sunt etnologii? [Iordan Datcu, Dicţionarul etnologilor români, vol. III:
Autori. Publicaţii periodice. Instituţii. Mari colecţii. Bibliografii. Cronologie. Completări la vol. I-II,
Bucureşti : Saeculum, 2001]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 13.
1571. Ştefănescu, Cornelia. "Niciodată sfîrşit...". [Iordan datcu, Dicţionarul etnologilor români, vol. 1-2,
Bucureşti : Saeculum, 1998]. România literară, 35, nr. 19, 2002, p. 13.
David, Dan
1572. Deleanu, Ioanid. Recenzii. [Dan David, Lacrima de câine, Botoşani : Axa, 2001]. Bucovina literară,
12, nr. 5, 2002, p. 17.
91
1573. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Dan David, Lacrima de câine, Botoşani : Axa, 2000]. Viaţa
Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 251.
1574. V. G. Dan David, Lacrima de câine, Botoşani : Axa, 2001. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 27.
1575. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 157-159.
David, Dorin
1576. Gheţ, Monica. Trilogia anarhică. [Dorin David, Anarhic, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2,
nr. 10, 2002, p. 7.
David, Ioan
1577. Buda, Dumitru-Mircea. Melancolii posibile. [Ioan David, Cuvinte posibile. Peste prag, Timişoara :
Marineasa, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 178-179.
David, Sandu
1578. Tacciu, Elena-Esther. Sandu David. [Poet de limbă ebraică, născut la Târgovişte în 1923]. Cetatea
culturală, 5, nr. 4, 2002, p. 11.
Davidescu, Nicolae
1579. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - N. Davidescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 322.
1580. Sadoveanu, Izabela. N. Davidescu: Iov. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică literară.
Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G.
Călinescu", 2001, p. 131-134.
1581. Sadoveanu, Izabela. N. Davidescu: Leagăn de cântece. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 249-251.
1582. Turcan, Nicolae. Supravieţuind în infern. [Ştefan Ioan I. Davidescu, Călăuză prin infern, Cluj- Napoca
: Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 12.
Davila, Alexandru
1583. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică la 1900 - Alexandru Davila. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 175.
1584. Sadoveanu, Izabela. Alexandru Davila: Vlaicu-Vodă. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 81-82.
Dănilă, Dan
1585. Zanca, Andrei. Kafenion. [Interviu]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 159-163.
Dănilă, Simion
1586. Alexiu, Lucian. Cărui scriitor român i-aţi atribui/i-aţi fi atribuit Premiul Nobel? [Anchetă]. Orizont, 14,
nr. 11, 2002, p. 6-7.
1587. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
92
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
Dărăbuş, Carmen
1588. Colceriu, Romana. ... şi noduri şi semne... [Carmen Dărăbuş, Nichita Stănescu: experiment poetic şi
limbaj, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 76-77.
Dâncu, Vasile
1589. Băciuţ, Nicolae. "La douăzeci de ani nu ştiam ce-i verbul". [Interviu]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4,
2002, p. 55-56.
1590. Cistelecan, Alexandru. Legiunea ardeleană (I). [Vasile Dâncu, Simple propoziţii, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 3.
1591. Konradi, Simona. Riscul călătoriei. [Vasile Dâncu, Simple propoziţii, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 61.
1592. Teoc, Flavia. Vasile Dâncu: "Aidoma bavardajului în limbajul comun, găsim excesul de lirism în
limbajul poetic". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes,
2002, p. 42-45.
1593. Muntean, Anca. Ochiul de sticlă. [Vasile Sebastian Dâncu, Ţara telespectatorilor fericiţi, Cluj-Napoca
: Dacia, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 6.
De Sabata, Coleta
1594. [Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii române vă raportaţi
scrisul? Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 4-5.
Decuble, Gabriel-Horaţiu
1595. Boază, Luminiţa. Nici doctus, nici vates, nici faber. [Gabriel Horaţiu Decuble, Epistole... şi alte
poeme]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 171-172.
1596. Vakulovski, Mihai. Poezia ca ştiinţă "pă bune". [Gabriel H. Decuble, Epistole... şi altele, Iaşi : T,
2001]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 9.
1597. Voinescu, Radu. Clasicism şi postmodernism. [Gabriel Horaţiu Decuble, Epistole... şi alte poeme, Iaşi :
T, 2001]. Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 4.
1598. Iacob, Simona. Literatura română în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea: Barbu Ştefănescu
Delavrancea. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 260-265.
1599. Negoiţescu, Ion. Literatura română în jurul anului 1900 - Barbu Ştefănescu Delavrancea. În: Ion
Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 161-163.
Demeter, Szilárd
1600. Mernyei, Róbert. Pró, kontra, hol Demetrius jól érzi magát. [Demeter Szilárd, Tempetőfi naplója,
Erdélyi Híradó-Előretolt Helyőrség, Kolozsvár, 2001]. Látó, nr. 5, 2002, p. 102-103.
Demetrescu, Camil
1601. Maxim, Simina. Istorie şi haos. [Camil Demetrescu, Note - Relatări, Bucureşti : Editura Enciclopedică,
93
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 12.
Demetrian, Bucur
1602. Popa, Constantin M. Dascăl trist şi înţelept. [Bucur Demetrian, Deodată căderea]. Luceafărul, nr. 1,
2002, p. 10.
Demetrius, Lucia
1603. Graciov, Maria. Osînda. România literară, 35, nr. 18, 2002, p. 16.
1604. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Lucia Demetrius. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 317-318.
Dénes, László
1605. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Densuşianu, Aron
1606. Plop, Olga. Fraţii Aron şi Nicolae Densuşianu, cercetători ai mitologiei populare româneşti. Cetatea
culturală, 5, nr. 4, 2002, p. 22.
1607. Negoiţescu, Ion. Adversarii Junimismului - Aron Densusianu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 148.
Densuşianu, Nicolae
1608. Plop, Olga. Fraţii Aron şi Nicolae Densuşianu, cercetători ai mitologiei populare româneşti. Cetatea
culturală, 5, nr. 4, 2002, p. 22.
Densuşianu, Ovid
1609. Stoleru, Victor. Studii de literatură comparată. Ovid Densusianu - propagator al simbolismului francez
la revista "Vieaţa Nouă". În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p.
134-143.
Derlea, Adrian
1610. Secheşan, Gheorghe. Dimensiunea '80. Repere pentru o istorie a optzecismului bănăţean. Orizont, 14,
nr. 12, 2002, p. 26.
Derşidan, Ioan
1611. Avasilichioaie, Laura. La porţile transcendenţei. [Ioan Derşidan, Mateiu I. Caragiale - carnavalescul şi
liturgicul operei, Bucureşti : Minerva, 1997]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 73-75.
1612. Cozea, Liana. Povestea eseistului călător spre "steaua fiinţei". [Ioan Derşidan, Monologul dramatic
eminescian, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 64-67.
Diac, Radu
1613. Leşcu, Christine. O biografie de apostol, pentru toţi. [Radu Diac, Viaţa Sfântului Apostol Pavel,
Bucureşti : Anastasia, 2002]. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 118-119.
Diaconescu, Mihail
1614. Bogdan, Gheorghe. Dimensiunea teologică a unei sinteze ştiinţifice. [Mihail Diaconescu, Istoria
literaturii dacoromane, Bucureşti : Alcor, 1999]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 89-91.
94
1615. Dugneanu, Paul. O poetică teologică - Note despre doctrina literară diaconesciană. [Mihail Diaconescu,
Farmecul dialecticii şi fenomenologia narativă, Bucureşti : Viitorul Românesc, 2001]. Cetatea
culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 10-11.
Diaconescu, Romulus
1616. Groza, Claudiu. Dramaturgi români. Recapitulare. [Romulus Diaconescu, Condiţia umană în
dramaturgie postbelică, Craiova : Scrisul Românesc, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 9.
1617. Racaru, Roxana. Recapitulări, nu revizuiri. [Romulus Diaconescu , Condiţia umană în dramaturgia
postbelică : Horia Lovinescu, Teodor Mazilu, Marin Sorescu, D. R. Popescu, Cariova : Scrisul
Românesc, 2001]. România literară, 35, nr. 37, 2002, p. 4.
Diaconu, Florica
1618. Diaconu, Marin. Editura Vivaldi. [Rodica Topor, Florica Diaconu, Georgeta Margescu, Cultură :
termeni şi pesonalităţi : dicţionar, Bucureşti : Vivaldi, 2000]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p.
6.
Diaconu, Mircea A.
1619. Bădărău, George. Galaxia cărţilor. [Mircea A. Diaconu, Cezar Baltag, Braşov : Aula, 2000].
Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 6.
1620. Buda, Dumitru-Mircea. E.K.G. şaizecist pe trei linii. [Mircea A. Diaconu, Cezar Baltag, Braşov : Aula,
2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 83-87.
1621. Trandafir, Constantin. Multum in parvo. [Mircea A. Diaconu, Cezar Baltag, Braşov : Aula, 2000].
Adevărul literar şi artistic, 10, nr. 599, 2002, p. 11.
1622. Ursa, Mihaela. Exerciţiu de excelenţă într-o coajă de nucă. [Mircea A. Diaconu, Poezia postmodernă,
Braşov : Aula, 2002]. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 67-68.
Diaconu, Mircea M.
1623. -. În spirit de coerenţă şi continuitate. [Ancheta "Vieţii Româneşti": Critica tânără, azi]. Viaţa
Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 144-146.
Diaconu, Virgil
1624. Bârsilă, Mircea. Deasupra tenebrelor. [Virgil Diaconu, Deasupra tenebrelor, Piteşti : Paralela 45,
2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 67-68.
1625. Moldovan, Ioan. Opium-ul poemelor. [Virgil Diaconu, Opium, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Familia, 38,
nr. 6, 2002, p. 36-37.
1626. Oprea, Nicolae. "Tratatul despre întuneric" al poetului. [Virgil Diaconu, Opium, Piteşti : Paralela 45,
2002]. Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 39-44.
Dima, Alexandru
1627. Muthu, Mircea. Gândul obiectivităţii şi calmul cugetării. [Al. Dima, Gândirea românească în estetică,
Cluj-Napoca : Dacia, 2003]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 34-35.
Dima, Simona-Grazia
1628. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 182-183.
1629. Vasile, Geo. Simona-Grazia Dima - Cu capul în Noremaion. În: Geo Vasile. Poezia română între
95
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 73-75.
Dimisianu, Gabriel
1630. Cristea-Enache, Daniel. Gabriel Dimisianu. Lecturi fidele. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 304-311.
Dimitriu, Paul
1631. Racaru, Roxana. Memoria timpurilor incerte. [Marian Oprea, Exerciţii de memorie : de vorbă cu
Alexandru Paleologu şi Paul Dimitriu, Bucureşti : Revista Lumea Magazin, 2002]. România literară,
35, nr. 44, 2002, p. 6.
Dimov, Leonid
1632. Braga, Corin. Epistolar Leonid Dimov. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 14-15.
1633. Bomher, Noemi. Apusul din vis: Leonid Dimov. În: Noemi Bomher. Amurgul poeţilor. Iaşi : Editura
Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", 2002, p. 95-105.
1634. Cristea-Enache, Daniel. Leonid Dimov. Bâlciul oniric. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 50-61.
1635. Cristea-Enache, Daniel. Leonid Dimov, Dumitru Ţepeneag. Grupul visătorilor lucizi. În: Daniel
Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 360-
364.
Dincă, Ştefan
1636. Sandu, Carmen. Când dai în turbarea inspiraţiei. Luceafărul, nr. 27, 2002, p. 22.
Dinescu, Viorel
1637. Mihail, Nicolae-Paul. Zeii de pământ. [Viorel Dinescu, Zeii de pământ, Galaţi : Arionda, 2001].
Tomis, 7, nr. 4, 2002, p. 7.
1638. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Viorel Dinescu, Zeii de pământ, Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 6.
Dinu, Marcel
1639. Vasile, Geo. Marcel Dinu - Masa critică a debutului. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 75-77.
Dinu, Mihai
1640. Marcus, Solomon. Mihai Dinu sau riscul asumat. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 10.
Dinulescu, Ioana
1641. Vasile, Geo. Ioana Dinulescu - Originea, rostul şi viitorul poeziei. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 77-78.
Dinutz, Mircea
1642. Racaru, Roxana. Despre Certate şi timpurile ei. [Mircea Dinutz, Popasuri critice, Bacău : Psyhelp,
2001]. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 4.
Djuvara, Neagu
96
1644. Urian, Tudorel. Un om norocos? [Neagu Djuvara, Amintiri din pribegie, Bucureşti : Albatros, 2002].
România literară, 35, nr. 37, 2002, p. 20.
Dobre, Gheorghe
1645. Motoc, Nicolae. O poezie a cuvintelor nepotrivite. [Gheorghe Dobre, Hyperouranios topos, Slobozia :
Star Tipp, 1998 ; Dragon cu lotuşi în gură, 2000 ; Ghilotina realităţii, 2001]. Tomis, 7, nr. 11, 2002,
p. 30-31.
Dobrescu, Caius
1646. Cristea-Enache, Daniel. Caius Dobrescu. Imitatio Muşinae. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 421-429.
Dobrogeanu-Gherea, Constantin
1647. Florea, Ghiţă. Critica literară între 1850-1900: Constantin Dobrogeanu-Gherea. În: Ghiţă Florea;
Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii.
Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 220-228.
1648. Negoiţescu, Ion. Adversarii Junimismului - Constantin Dobrogeanu-Gherea. În: Ion Negoiţescu.
Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 149-151.
1649. Sadoveanu, Izabela. Studii critice de I. Gherea. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică
literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie
Literară "G. Călinescu", 2001, p. 159-164; 191-195.
Doclin, Octavian
1650. Alexiu, Lucian. Cărui scriitor român i-aţi atribui/i-aţi fi atribuit Premiul Nobel? [Anchetă]. Orizont, 14,
nr. 11, 2002, p. 6-7.
1651. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
1652. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
1653. Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii ronmâne vă raportaţi
scrisul? [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 8-9.
1654. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Octavian Doclin, Urma paşilor în vale, Timişoara : Hestia, 2001].
Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 11.
1655. Pop, Tit-Liviu. Urma paşilor în vale. [Octavian Doclin, Urma paşilor în vale 1999-2001, Timişoara :
Hestia, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 62.
1656. Şiulea, Ciprian. Poezia, la graniţa provinciei. [Ionel Bota, Muntele şi poezia: eseu asupra poeziei lui
Octavian Doclin , Reşita : Timpul, 1997]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 75-76.
1657. -. Cum ai defini impactul religiei asupra poeziei tale? [O întrebare pentru Octavian Doclin].
Contemporanul, 11, nr. 25, 2002, p. 10.
1658. Vasile, Geo. Octavian Doclin - Dreptul de întâi născut al cuvântului. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 78-80.
1659. Balotă, Nicolae. Principele liricii române. Apostrof, 12 bis, nr. 6, 2002, p. 3-4.
97
1660. Buzea, Constanţa. "Domnul meu şi dumnezeul meu...". [In memoriam]. România literară, 35, nr. 22,
2002, p. 17.
1662. Ciocârlie, Livius. Împreună. [In memoriam]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 16.
1663. Creţu, Ioana. Poetica traducerii la Ştefan Aug. Doinaş. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 10-11.
1664. Cristea-Enache, Daniel. "Doinaş e atât de important în lupta sa cu limba română încât va fi aproape
imposiil de ocolit în viitor". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 619, 2002, p. 3.
1665. Criş, Mariana. Din lamentaţia nătângă a timpului a plecat spre câmpiile elizee. Luceafărul, nr. 21,
2002, p. 7.
1666. Dimisianu, Gabriel. Plecarea. [In memoriam]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 17.
1667. Euphorion. Ştefan Augustin Doinaş. [Interviu]. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 16-17.
1668. Guţan, Ilie. Exerciţii de digitaţie. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 4-5.
1669. Hanu, Dan Bogdan. Gothicul filigranat în baladesc. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 9.
1670. Holban, Ioan. Viaţa postumă a poetului. România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 12.
1671. Manolescu, Nicolae. A murit Poetul. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 1.
1672. Mihăileanu, Andrei Călin. Amintiri despre adolescenţa lui Doinaş. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
622, 2002, p. 6.
1673. Mincu, Marin. Modelul moral şi profesional. Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 10.
1674. Morărescu, Jeana. Ştefan Augustin Doinaş: poetica sintezei tranzitorii. [In memoriam]. Caiete critice ,
nr. 5-7, 2002, p. 98-100.
1675. Murgeanu, Ion. Sfârşit de baladă, început de legendă: moartea poetului Ştefan Augustin Doinaş şi a
balerinei Irinel Liciu. Curierul românesc, 24, nr. 6, 2002, p. 11.
1676. Peter Quince. Schatzkammer. [Ioana Creţu, Nivelele infrastilistice ale textului poetic la Ştefan Aug.
Doinaş, Sibiu : Editua Universităţii "L. Blaga", 2001]. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 24.
1677. Petrescu-Ercea, Cristina. Ştefan Aug. Doinaş (1922-2002). Memoria, nr. 2 (39), 2002, p. 14-17.
1678. Poantă, Petru. Cercul literar şi categoria tragicului. Apostrof, 12 bis, nr. 6, 2002, p. 4-6.
1679. Pop, Ioan F. "Literatura este o permanentă surpriză". [Interviu]. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 80-82.
1680. Ruja, Alexandru. "Născut, crescut, trăind în Utopia". [Ştefan Aug. Doinaş, Opere, I, Bucureşti :
Naţional, 2000]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 12.
1681. Soviany, Octavian. Ştefan Aug. Doinaş şi spiritul goethean. [In memoriam]. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6,
2002, p. 5.
1682. Soviany, Octavian. Un senior al culturii. [In memoriam]. Luceafărul, nr. 21, 2002, p. 6.
1683. Spînu, Alina. Ştefan Augustin Doinaş. [In memoriam]. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 4.
1684. Şora, Mariana. "Nepreţuitul meu Doinaş...". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604, 2002, p. 11, 13.
98
1685. Ştefănescu, Alexandru. Ştefan Augustin Doinaş. România literară, 35, nr. 16, 2002, p. 14-15.
1686. Ştefănescu, Alexandru. Un posibil model. [In memoriam]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 16.
1687. Telea, Gheorghe. Prietenul meu. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 16-17.
1688. Terian, Andrei. Psalmul polimorf. [Ştefan Augustin Doinaş, Aventurile lui Proteu, Bucureşti :
Humanitas, 1995]. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 6.
1689. Ţoiu, Constantin. Un uragan de flori. [In memoriam]. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 17.
1690. Urian, Tudorel. La cérémonie des adieux. [In memoriam]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 16.
1691. Vartic, Ion. Cît arata ora în cer, domnule Doinaş ? Apostrof, 12 bis, nr. 6, 2002, p. 6.
1692. Vasile, Geo. O personalitate a vremii noastre. Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 11.
1693. Cristea-Enache, Daniel. Ştefan Aug. Doinaş. Un "nesfârşit protocol al credinţei". În: Daniel Cristea-
Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 18-22.
1694. Valea, Lucian. Pasărea Phoenix - o iluzie: Ştefan Aug. Doinaş. În: Lucian Valea. Generaţia amânată.
Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 252-254.
1695. Vasile, Geo. Ştefan Augustin Doinaş - Mediator între real şi transcendent/Lumina geroasă a
semnificaţiilor/ Psalmistul în agora/Ţipătul absolut. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 80-84.
Dolgan, Mihail
1696. Galaicu-Păun, Emilian. "Dar, mai întâi... reparaţi ghilotina!". [Iubire de Metaforă, Antologie de Mihail
Dolgan, Chişinău, 2001]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 8.
Doman, Dan
1697. Roşioru, Ion. Cartea de Rengay. [Dan Doman, Furnicile foşnesc printre frunze, Târgu Mureş :
Ambassador, 2001]. Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 8.
Dopcea, Marian
1698. Cistelecan, Alexandru. Pricesne, predici, psalmi (II). [Marian Dopcea, Căile Domnului, Constanţa : Ex
Ponto, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 4.
1699. Motoc, Nicolae. O lectură cu măşti. [Marian Dopcea, "Căile Domnului", Constanţa : Ex Ponto, 2002].
Tomis, 7, nr. 3, 2002, p. 7.
1700. Roşioru, Ion. Căile Domnului. [Marian Dopcea, "Căile Domnului", Constanţa : Ex Ponto, 2002].
Tomis, 7, nr. 12, 2002, p. 44-45.
1701. V. G. Marian Dopcea, Lacrima de câine, Botoşani : Axa, 2001. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 27.
Dorcescu, Eugen
1702. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
1703. Macrea, Ioana. Aniversare Eugen Dorcescu. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 79.
1704. Ruja, Alexandru. Cenuşa şi exodul. [Eugen Dorcescu, Omul de cenuşă, 2002]. Orizont, 14, nr. 7, 2002,
p. 8.
99
1705. V. G. Eugen Dorcescu, Omul de cenuşă, Timişoara : Augusta, 2002. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 28.
Dorian, Gellu
1707. Alecsa, Lucian. Caţavencii noştri cei de toate zilele. [Gellu Dorian, Caţavencu, Iaşi : Timpul, 2002].
Luceafărul, nr. 9, 2002, p. 11.
1708. Antal, Imola. Caţavencii suspendate de axul timpului. [Gellu Dorian, Caţavenciile, Iaşi : Timpul,
2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 162-164.
1709. Diaconu, Mircea A. Gellu Dorian şi... sentimentul newyorkez al fiinţei. [Gellu Dorian, Un poet la New
York]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 220-222.
1710. Grigurcu, Gheorghe. Orfism american. [Gellu Dorian, Un poet la New-York, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 9.
1711. -. "literatura dă un sens major vieţii". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4,
2002, p. 73.
1712. Mureşan, Dumitru. Recapitulări necesare (I). [Gellu Dorian, Tineri poeţi români de dincolo de Styx,
Iaşi : Timpul, 1998]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 109-114.
1713. Pintescu, Alexandru. Cronicar la revista "Poesis". [Gellu Dorian, Singur în faţa lui Dumnezeu,
Timişoara : Augusta, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 5.
Dosoftei
1714. Curticăpeanu, Doina. Hermeneutica poeziei sacre. [Dan Buciumeanu, Dosoftei poetul. O hermeneutică
a Psaltirii în versuri, Bucureşti : Viitorul Românesc, 2001]. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 20-23.
1715. Lazăr Zăvăleanu, Laura. Mucenicia ediţiei critice. [Dosoftei, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, ediţie
îngrijită de Rodica Frenţiu. Cluj-Napoca : Echinox, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 17.
1716. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Dan Buciumeanu, Dosoftei, poetul : o hermeneutică a
"Psaltirii în versuri"]. Luceafărul, nr. 23, 2002, p. 6.
1717. Cozea, Liana. Dosoftei. În: Liana Cozea. Literatura română veche. Oradea : Editura Universităţii
Oradea, 2002, p. 88-93.
1718. Istrate, Ion. Muza de seară a mitropolitului Dosoftei. În: Ion Istrate. Primul Occident : începuturile
poeziei şi teatrului în cultura română. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 53-78.
1719. Manolescu, Nicolae. Primul poet: Dosoftei. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii române
(1). Braşov : Aula, 2002, p. 40-47.
1720. Moceanu, Ovidiu. Literatura religioasă: Dosoftei. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română veche.
Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 97-102.
Draghincescu, Rodica
1721. Chioaru, Dumitru. Rodica Draghincescu, "Ah!". [Rodica Draghincescu, Ah, Bucureşti : Vinea, 1998].
Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 178.
1722. Cursan, Delia. Muzeul poemului-corp. [Rodica Drăghincescu, Phänomenologie des geflügelten
Geschlechts, Sttutgart : Solitude, 2001]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 7.
100
64.
1724. Urian, Tudorel. Rodica Draghincescu - Exorcizarea prin text. Literatura pre bârfe întocmită: Tudorel
Urian. Proza românească a anilor '90 . [Craun, Piteşti : Paralela 45, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000,
p. 182-184.
Dragolea, Mihai
1725. Dragolea, Catrinel. Un roman al ratării. [Mihai Dragolea, De departe spre aproape, Piteşti : Paralela
45, 2001]. România literară, 35, nr. 18, 2002, p. 4-5.
1726. Groza, Claudiu. Mic puzzle cu mine însumi. [Mihai Dragolea, De departe spre aproape, Piteşti ;
Bucureşti ; Braşov : Paralela 45, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 9.
1727. -. "mai dezmorţeşte ceva prin noi". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002,
p. 84.
1728. Mureşan, Ion. Gară pentru doi. [Mihai Dragolea, De departe spre aproape, Piteşti : Paralela 45, 2001].
Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 5.
1729. Sălcudeanu, Nicoleta. Iar ca sentiment, un cristal. [Mihai Dragolea, De departe spre aproape, Piteşti :
Paralela 45, 2001]. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 116-117.
Dragomir, Ion
1730. Cucu, Ştefan. Ion Dragomir. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 51-57.
Dragomir, Leonid
1731. Bârsilă, Mircea. Întârzierea în adolescenţă. [Leonid Dragomir, Fragmente de adolescent întârziat,
Bucureşti : Punct, 2001]. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 80.
Dragomir, Otilia
1732. Frunză, Mihaela. Un canon al limbajului feminist. [Otilia Dragomir, Mihaela Miroiu, Lexicon feminist,
Iaşi : Polirom, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 15, 2002, p. 12.
Dragoslav, Ion
1733. Sadoveanu, Izabela. Ion Dragoslav: Facerea lumii. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 74-76.
1734. Galea, Ileana. Conexiuni româno-engleze. [Clara Liliana Dragoş, Conexiuni româno-engleze şi ideea
de Europa, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002]. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 152.
1735. Moldovan, Angela. Conexiuni româno-engleze în context european. [Clara Liliana Dragoş, Conexiuni
româno-engleze şi ideea de Europa, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002]. Piaţa literară, 2, nr.
15, 2002, p. 12.
Drăgan, Ioana
1736. Fulger, Mihai. Pe când romanţul era rege. [Ioana Drăgan, Romanul popular în România. Literar şi
paraliterar, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 54-58.
1737. Popa, Catrinel. Epoca romanţului. [Ioana Drăgan, Romanul popular în România : literar şi paraliterar,
Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 4.
101
1738. Cristea-Enache, Daniel. Ioana Drăgan. Realism postsocialisr; Găluşca de fericire. În: Daniel Cristea-
Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 266-279.
1739. Urian, Tudorel. Ioana Drăgan - Femei în războiul cotidian. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Poveştile Monei, Bucureşti : Atlas, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 192-194.
Drăgănoiu, Ion
1740. Cistelecan, Alexandru. Un poet odihnit. [Ion Drăgănoiu, I Fedeli d'Amore, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 3, 2002, p. 7.
Drăghici, Marian
1741. Bârsilă, Mircea. Epopeea lui Marian Drăghici. [Marian Drăghici, Harrum cartea ratării, Bucureşti :
Vinea, 2001]. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 69-75.
1742. Vasile, Geo. Marian Drăghici - Viaţa şi visele unui erou al vremurilor noastre/Apostazie, ca şi sfârşit
de partidă. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia,
2002, p. 84-88.
1743. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Ion Codru Drăguşanu. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a
literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 274-277.
Drâmba, Ovidiu
1744. Valea, Lucian. Pasărea Phoenix - o iluzie: Ovidiu Drâmba. În: Lucian Valea. Generaţia amânată.
Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 247-249.
Dreptate, Emil
1745. Costea, Sorina Gabriela. Ceas de zenit. [Emil Dreptate, Păzitorul de cântece, Bucureşti : Editura
Eminescu, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 61-62.
1746. Moise, Ion. Păzitorul de cântece. [Emil Dreptate, Păzitorul de cântece, Bucureşti : Editura Eminescu,
2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 72.
1747. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi. [Drincea, Ion Şerban, Ochiul cercului, Drobeta Turnul Severin :
Decebal, 2001]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 21.
Drumeş, Valeriu
1748. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi. [Valeriu Drumeş, Terasa cu umbrele, Timişoara : Marineasa, 2001].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 21.
Dsida, Jenő
1749. Demény, Péter. Ex libris. [Láng Gusztáv, Dsida Jenő költészete, Kriterion Könyvkiadó, 2000]. Látó,
nr. 4, 2002, p. 39-44.
1750. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Láng Gusztáv: Dsida Jenő, Kolozsvár, Kriterion Kiadó,
2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
1751. Sas, Péter. Kós Károly és Dsida Jenő nézeteinek találkozása az erdélyi magyar irodalomban. Nyelv és
irodalomtudományi közlemények, nr. 1-2, 2002, p. 113-120.
1752. Szilágyi, Júlia. Dsida, Jenő: Naplemente.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. Marosvásárhely :
102
Mentor, 2002, p. 142-144.
Duda, Gabriela
1753. Ionescu, Mariana. Editura Eminescu. [Gabriela Duda, Metafora în poezia românească simbolistă,
2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 13.
Duda, Virgil
1754. Manea, Norman. Înainte şi după. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 11-14.
1755. Cristea-Enache, Daniel. Virgil Duda. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de pogrom; Romancierul
apatic. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale
Române, 2001, p. 169-179.
Dugneanu, Paul
1756. Milescu, Victoria. Editura Muzeul Literaturii Române. [Paul Dugneanu, Al doilea val. Generaţia
Hyperion : poezia anilor '70, Bucureşti : Muzeul Literaturii Române, 2001]. Universul cărţii, 12, nr.
11-12, 2002, p. 10.
1757. Ţeposu, Radu G. Spiritul teoretic. Cultivarea uneltelor. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă
a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 297-298.
Dumbrăveanu, Victor
1758. Ciocan, Iulian. Întâmplări banale cu femei resemnate. [Victor Dumbrăveanu, Trăim ultima dată,
Chişinău : Prometeu, 2002]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 6.
Dumitrache, Simion
1759. Timar, Cristina. Iubirea în cădere liberă. [Simion Dumitrache, Urând toboşarul şi alte poveşti de
dragoste, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 176-177.
Dumitraşcu, Aurel
1760. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 172-173.
Dumitraşcu, Gheorghe
1761. Cucu, Ştefan. Gheorghe Dumitraşcu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002,
p. 57-60.
Dumitraşcu, Sever
1762. Şipoş, Sorin. Profesorul Sever Dumitraşcu. Tribuna, 1, nr. 7, 2002, p. 11.
Dumitrescu, Aurel
1763. Cucu, Ştefan. Aurel Dumitrescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 61-
65.
1764. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 152-155.
1765. Vasile, Geo. Aurelian Titu Dumitrescu - Sonete: vămi, patimi, închipuiri. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 88-91.
103
Dumitrescu, Geo
1766. Bălu, Ion. Poezia lui Geo Dumitrescu în limba franceză. [Geo Dumitrescu, Biliard = Billard, Bucureşti
: Editura Fundaţiei Culturale Române]. Contemporanul, 11, nr. 27, 2002, p. 3.
1767. Cristea-Enache, Daniel. Sentimentalul ironist. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 634, 2002, p. 5.
1768. Grăsoiu, Liviu. Accente. [Geo Dumitrescu, Biliard]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 235-237.
1769. Marcu, Luminiţa. La umbra nucului în floare. [Geo Dumitrescu, Biliard/Billard, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2001]. România literară, 35, nr. 15, 2002, p. 6-7.
1770. Munteanu, George. Geo Dumitrescu şi "întâmpinătorii" săi. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601,
2002, p. 11.
1771. Cristea-Enache, Daniel. Geo Dumitrescu. Pământul din călimară. În: Daniel Cristea-Enache. Concert
de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 3-18.
1772. Vasile, Geo. Geo Dumitrescu - Poemul fără frontiere/Detalii bibliografice/Furtună în Marea
Serenităţii/"Deschide fereastra", act poetic vital/"Maestro, duca e signore" al limbii române. În: Geo
Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 91-96.
Dumitrescu, Marina
1773. Marin, Irina. Feminitate tihnită. [Marina Dumitrescu, Caiet roman, Bucureşti : Aritmos, 2002].
România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 4.
Dumitrescu, Marius
1774. Cliveţ, Nicoleta. La al doilea volum. [Marius Dumitrescu, Liber în ultimul hal, Piteşti : Paralela 45,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 3.
Dumitrescu-Buşulenga, Zoe
1776. Mandas Vergu, Melania. "Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară" (2). [Interviu].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 635, 2002, p. 3.
1777. Mandas Vergu, Melania. "Proletcultiştii au încercat ceea ce, din nefericire, se încearcă şi azi: tăierea lui
Eminescu din vârful piramidei...". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 634, 2002, p. 3.
1778. Ştefănescu, Alexandru. Zoe Dumitrescu-Buşulenga. România literară, 35, nr. 23, 2002, p. 10-11.
Dumitriu, Petru
1779. Ciachir, Dan. Avea figură de boier. [In memoriam]. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 5.
1780. Dimisianu, Gabriel. Debutul lui Petru Dumitriu. [Petru Dumitriu, Euridice ; Preludiu la Electra,
Bucureşti : Editura Eminescu, 1991]. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 15.
1781. Dragomir, Caius Traian. "Noi şi neobarbarii". [Petru Dumitriu, Noi şi neobarbarii]. Luceafărul, nr. 7,
2002, p. 3.
1782. Grănescu, Adrian. Buick-ul negru şi teatrul de păpuşi, 1. Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 24.
1783. Grănescu, Adrian. Buick-ul negru şi teatrul de păpuşi, 2. Apostrof, 12 bis, nr. 6, 2002, p. 26.
1784. Negrici, Eugen. Redescoperirea marilor modele narative: Cronică de familie. România literară, 35, nr.
16, 2002, p. 12-13.
104
1785. Popa, Catrinel. O biografie. [Pavel Ţugui, Tinereţea lui Petru Dumitriu, Cluj-Napoca : Dacia, 2000].
România literară, 35, nr. 23, 2002, p. 4.
1786. Rău, Aurel. Petru Dumitriu. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 34-35.
1787. România literară. Petru Dumitriu. România literară, 35, nr. 15, 2002, p. 3.
1788. Soare, Oana. Promotorul de imagini. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 624, 2002, p. 8.
1789. Soare, Oana. Proprietatea şi posesiunea (1). [Petreu Dumitriu, Propietatea şi posesiunea, Cluj-Napoca :
Dacia, 1991]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 624, 2002, p. 8-9.
1790. Soare, Oana. Proprietatea şi posesiunea (2). [Petreu Dumitriu, Propietatea şi posesiunea, Cluj-Napoca :
Dacia, 1991]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 12.
1791. Soare, Oana. Proprietatea şi posesiunea (3). [Petreu Dumitriu, Propietatea şi posesiunea, Cluj-Napoca :
Dacia, 1991]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 12.
1792. Soare, Oana. Proprietatea şi posesiunea (4). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 627, 2002, p. 12.
1793. Soare, Oana. "Toto Istrati sau Dulceaţa vieţii" - un roman meringue-glacée. [Petru Dumitriu, Vărsta de
aur sau Dulceaţa vieţii, Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 1999]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p.
116-121.
1794. Teodorescu, Cristian. Rătăcirile unui mare prozator. România literară, 35, nr. 19, 2002, p. 14.
1795. Tudor Anton, Eugenia. Petru Dumitriu. [In memoriam]. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 6-7.
1796. Ţoiu, Constantin. Petru Dumitriu. România literară, 35, nr. 23, 2002, p. 15.
1797. Vartic, Ion. Colecţia de Biografii, Autobiografii şi Memorii contemporane. Apostrof, 12 bis, nr. 5,
2002, p. 25, 30.
1798. -. In memoriam Petru Dumitriu. [din Dicţionarul Scriitorilor Români]. Contemporanul, nr. 13, 2002, p.
19.
Dumitru, Ion
1799. Bărbulescu, Radu. Un editor din exil: Ion Dumitru, la 65 de ani. Curierul românesc, 24, nr. 12, 2002,
p. 20.
1800. Butnaru, Silvia. "Medicii înşişi cultivă microbii cu patimă şi-i împrăştie". [Interviu]. Luceafărul, nr. 33,
2002, p. 12-13.
1801. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Ion Dumitru, Pe urmele mirajelor, Bucureşti : Eminescu, 2000].
Luceafărul, nr. 40, 2002, p. 6.
Dunăre, Nicolae
1802. Bocşe, Maria. Recviem pentru un mare etnolog - Nicolae Marin Dunăre. Cetatea culturală, 5, nr. 9,
2002, p. 21.
Dunăreanu, Ovidiu
1803. Cucu, Ştefan. Ovidiu Dunăreanu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
66-71.
Dura, Florica
1804. Konradi, Simona. Poezia lichidă. [Florica Dura, Poeme, Iaşi : Timpul, 2002]. Mişcarea literară, 1, nr.
105
1, 2002, p. 62.
Dutka, Akos
1805. Reményi, József Tamás. "Váradi - vár Ady". [Dutka Akos, A Holnap városa, Palatinus Kiadó, 2000].
Látó, nr. 4, 2002, p. 7-10.
Duţescu, Dan
1806. Anghelescu Irimia, Mihaela. Prefesorul "fără profesor". România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 12.
1807. Bottez, Monica. O prezenţă spirituală. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 12.
1808. Maxim, Anda. Domnului Profesor cu drgaoste. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 12.
1809. Pillat, Monica. Eleganţa unui fel de a fi. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 12, 13.
Ecovoiu, Alexandru
1810. Bârna, Nicolae. Din nou, despre Saludos. [Alexandru Ecovoiu, Saludos, Bucureşti : 100+1 Gramar,
1999]. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 10-15.
1811. Iovănel, Mihai. Sigma? [Alexandru Ecovoiu, Sigma, Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 643, 2002, p. 12.
1812. Olivotto, Alexandra. O nouă script-ură. [Alexandru Ecovoiu , Sigma, Bucureşti : Cartea Românească,
2002]. România literară, 35, nr. 42, 2002, p. 4.
1813. Simuţ, Andrei. Frisonul apocaliptic în roman. [Alexandru Ecovoiu, Sigma, Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 40-41.
1814. Soare, Oana. Falsa reverenţă. [Alexandru Ecovoiu, Saludos, Bucureşti : Gramar, 1999]. Caiete critice ,
nr. 5-7, 2002, p. 127-129.
1816. Stănilă, Simona. Sigma sau "adevărul" intermediar. [Alexandru Ecovoiu, Sigma, Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 28.
1817. Cristea-Enache, Daniel. Alexandru Ecovoiu. Fatala operaţiune RS. În: Daniel Cristea-Enache. Concert
de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 205-212.
1818. Urian, Tudorel. Alexandru Ecovoiu - Şcoala Waldorf a prozei. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90 . [Staţiunea, Bucureşti : Est, 1997]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 116-118.
Eftimiu, Victor
1819. Zalis, Henri. Două contribuţii de istorie literară. [C. Mohanu, Victor Eftimiu : monografie, Bucureşti :
Ararat, 1999 ; Jean Bart (Eugeniu Botez), Bucureşti : Biblioteca Bucureştilor, 2001]. Contemporanul,
11, nr. 17, 2002, p. 5.
1820. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică la 1900 - Victor Eftimiu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 176.
Egyed, Emese
1821. Gyulai, Levente. Alternatívák hétköznapokra. [Egyed Emese: Hajnalének, Marosvásárhely, Mentor
Kiadó]. Helikon, nr. 11, 2002, p. 2.
106
1822. Poszler, György. Egyed Emese: Adieu, édes Barcsaym Avagy az ihletett filológia. [Egyed Emese,
Adieu, édes Barcsaym, Mentor Kiadó. Marosvásárhely, 2001]. Látó, nr. 4, 2002, p. 124-125.
1823. Selyem, Zsuzsa. Bábjáték. [Egyed Emese, Kacor! És más bábjátékok, Mentor Kiadó, 2001]. Látó, nr.
4, 2002, p. 122-124.
Egyed, Péter
1824. Szilágyi, Júlia. A tolmács saját üzenete.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. [Egyed Péter, A
parton lovashajnal, Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1977]. Marosvásárhely : Mentor, 2002, p. 136-
141.
Eliade, Mircea
1825. Băicuş, Iulian. Omagiu. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 61-66.
1826. Bălu, Ion. Mircea Eliade, originalitate, anticalofilie, autenticitate. Contemporanul, 11, nr. 25, 2002, p.
3, 4.
1827. Berechet, Lăcrămioara. Premise pentru o poetică a literaturii mitic-iniţiatice. Tomis, 7, nr. 9, 2002, p.
10-14.
1828. Boldea, Iulian. Amplitudinea spiritului creator. [Eugen Simion, Mircea Eliade, spirit al amplitudinii,
Bucureşti : 1996]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 54-56.
1829. Boldea, Iulian. Amplitudinea spiritului creator. [Sergiu Tofan, Mircea Eliade. Destinul unei profeţii,
Galaţi : Alter Ego Cristian & Algoritm, 1996]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 56-57.
1830. Borbély, Ştefan. "Tăcere, exil şi viclenie". [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade,
Iaşi : Polirom, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 13.
1831. Buduca, Ioan. Cioran, Eliade, Ionescu. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 10.
1832. Cotul, Dariu. Mitul în opera lui Mircea Eliade. Cetatea culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 19.
1833. Curticăpeanu, Doina. Apropierea de Eminescu (II). [Ilina Gregori, Studii literare, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2002]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 91-94.
1834. D'Ors, Pablo. Eliade şi fenomenul religios. [Traducere de Tudora Şandru Mehedinţi]. Luceafărul, nr. 5,
2002, p. 21.
1835. Damian, S. Secretul celor trei mohicani. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 631, 2002, p. 6.
1836. Damian, S. Secretul celor trei mohicani (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 10-11.
1837. Damian, S. Secretul celor trei mohicani (3). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002, p. 8-9.
1838. Garrigós, Joachim. Mircea şi Spania. [Traducere de Tudora Şandru Mehedinţi]. Luceafărul, nr. 5, 2002,
p. 20.
1839. George, Alexandru. Dintr-o lume, către alta. [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea
Eliade, Iaşi : Polirom, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 12.
1840. George, Alexandru. Dintr-o lume, către alta (2). [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea
Eliade, Iaşi : Polirom, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 12.
1841. Lipovanu, Ioana. Lucian Blaga şi Mircea Eliade. Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 12, 13.
1842. Manolescu, Nicolae. Istoria ca proces politic. [Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco :
l'oubli du fascisme]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 1, 3.
107
1843. Matală, Dumitru. Viitorul Românesc. [Violeta Mihai, Mircea Eliade - Proza fantastică, Bucureşti :
Viitorul Românesc]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 7.
1844. Mihăilescu, Florin. Critice şi metacritice : Fructele devoţiunii. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p.
118-121.
1845. Mihăilescu, Florin. Politică, ideologie, cultură. [Claudio Mutti, Mircea Eliade. Legiunea şi noua
inchiziţie, Bucureşti : Vremea, 2001]. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 32-33.
1846. Mircean, Ovidiu. Relectura unei ficţiuni codificate. [Matei Călinescu, Despre Mircea Eliade şi Ioan
Petru Culianu, Iaşi : Polirom, 2002]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 58-59.
1847. Mureşan, Dumitru. Relevanţa metodei. Vatra, 29, nr. 10, 2002, p. 85-87.
1848. Necula, Cristina. Temporalitatea ca hierofanie. [Adrian Mioc, Problema timpului la Mircea Eliade,
Timişoara : Marineasa, 2001]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 103-105.
1849. Pătrăşconiu, Cristian. Mircea Eliade sau despre marea coerenţă. Cuvîntul, 8, nr. 3, 2002, p. 7.
1850. Petreu, Marta. Moştenirea lui Eliade. [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade, Iaşi :
Polirom, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 12.
1851. Popa, Catrinel. O ediţie bilingvă. [Camoes şi Eminescu : studiu de Mircea Eliade, Bucureşti : Libra,
2000]. România literară, 35, nr. 29, 2002, p. 4.
1852. Reichmann, Edgar. Ambiguităţile unui pamflet. [Alexandra Leignel-Lavastine, Cioran, Eliade,
Ionesco. L'oubli du fascisme, Paris : Presses universitaires de France, 2002]. Caiete critice , nr. 11-12,
2002, p. 110-112.
1853. Rogozanu, Cristi. Depinde de hermeneutică? [Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu şi Mircea
Eliade : amintiri, lecturi, reflecţii, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 6-7.
1854. Rogozanu, Cristi. Despre Eminescu, aşa cum trebuie. [Ilina Gregori, Studii literare : Eminescu la
Berlin. Mircea Eliade : trei analize, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002]. România
literară, 35, nr. 33, 2002, p. 6-7.
1855. Şandru Mehedinţi, Tudora. Eliade în Spania. Luceafărul, nr. 5, 2002, p. 20.
1856. Ştefănescu, Dorin. În căutarea sensului pierdut sau Despre riscurile unei anexări. Vatra, 29, nr. 10,
2002, p. 78-80.
1857. Vartic, Ion. Eliade, Zaciu şi cumnata . Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 3, 13.
1858. Vârgolici, Teodor. Mircea Eliade despre Brâncuşi. [Mircea Eliade, A vedea lumea ca în ziua dintâi a
creaţiei : pagini despre Brâncuşi, Bucureşti : Mihai Dascăl Editor - Casă de Presă şi Editură]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 638, 2002, p. 4.
1859. Vlădăreanu, Elena. Cărţile lui Mircea Eliade, la Muzeul Literaturii Române. Luceafărul, nr. 40, 2002,
p. 23.
1860. Behring, Eva. Experienţa străinătăţii ca moment iniţiatic pe "drumul spre centru". Proza de exil a lui
Mircea Eliade - parte a unui proiect universal al concepţiei despre lume. În: Eva Behring. Scriitori
români din exil : 1945-1989 : o perspectivă istorico-literară. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale
Române, 2001, p. 104-123.
1861. Lefter, Ion Bodgan. Mircea Eliade. Capodopera: autenticitate şi construcţie. În: Ion Bodgan Lefter.
Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Noaptea de Sânziene]. Piteşti : Paralela 45,
2001, p. 71-76.
1862. Negoiţescu, Ion. Naţionalismul. Existenţialiştii - Mircea Eliade. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
108
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 420-423.
1863. Pârvu, Iuliu. Fragment dintr-un proect didactic: Maitreyi de Mircea Eliade. În: Iuliu Pârvu. Studii şi
cronici literare. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 172-187.
1864. Protopopescu, Alexandru. Mircea Eliade - Interiorul fantastic. În: Alexandru Protopopescu. Romanul
psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 190-208.
Eliade, Pompiliu
1865. Stoleru, Victor. Studii de literatură comparată. Pompiliu Eliade şi cultura franceză în România. În:
Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 122-134.
Eminescu, Mihai
1866. Albu, Mihaela. Evenimente culturale în comunitatea românească de la New-York. Vatra, 29, nr. 1-2,
2002, p. 190-191.
1867. Anghel, Petre D. Mihai Eminescu- o ediţie "vârstată" şi "învârstată". Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p.
74-77.
1869. Bădărău, George. Cercetarea universitară. [Doru Scărlătescu, Eminescu şi religia, Iaşi : Timpul, 2000].
Luceafărul, nr. 6, 2002, p. 16.
1870. Bădărău, George. Galaxia cărţilor. [Leca Morariu, Eminescu. Note pentru o monografie, Iaşi : Timpul,
2001]. Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 6.
1871. Bocşe, Maria; Cerna, Dumitru. De la Doina la mitul dendrolatric în poezia lui Mihai Eminescu.
Cetatea culturală, 5, nr. 2, 2002, p. 22.
1872. Buduca, Ioan. Eminescu. Zero şi infinitul. [Tudor Cătineanu, Antinomia eminesciană. Echilibru şi
dezagregare, Bucureşti : Sinapsa, 2002]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 143-145.
1873. Buzaşi, Ion. Un dosar "literar" al Doinei eminesciene. Tomis, 7, nr. 1, 2002, p. 4.
1874. Cernica, Niadi. Eminescu şi muzica. [Lucia Olaru Nenati, Eminescu : de la muzica poeziei la poezia
muzicii, Botoşani : Geea, 2000]. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 123-124.
1875. Cesereanu, Ruxandra. Ultraconservatorul agresiv şi profetul mînios. Eminescu la Timpul. Steaua, 53,
nr. 2-3, 2002, p. 18-21.
1876. Cheie-Pantea, Iosif. Camil Petrescu şi modelul eminescian. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 8-9.
1877. Cimpoi, Mihai. Eminescu şi opera istoriei. [Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, ediţie critică de Aurelia
Rusu]. Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 17.
1878. Cimpoi, Mihai. Suveranitatea ochiului. Contemporanul, 11, nr. 13, 2002, p. 6-7.
1880. Cimpoi, Mihai. Un poet al fiinţei. Contemporanul, 11, nr. 7, 2002, p. 11.
1881. Codreanu, Theodor. Eminescu şi formele perfecte. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 9-11.
1882. Cozmei, Ion. Eminescu în veşmânt poetic ucrainean. Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 32-33.
1883. Cozmei, Ion. Eminescu în veşmânt poetic ucrainean. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 34.
109
1884. Crăciun, Camelia. Mihai Eminescu - autor dramatic. [Ion Ilie Mileşan, Mihai Eminescu - autor
dramatic, Târgu Mureş : Ardealul, 1997]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 71.
1886. Cubleşan, Constantin. "Lumină de lună". [Mihai Eminescu , Versuri lirice : (opera poetică), Bucureşti
: Muzeul Literaturii Române, 2000]. Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 16-17.
1887. Cubleşan, Constantin. Productivitate, reprezentativitate, interpretativitate. [Mihai Cimpoi, Critice I].
Luceafărul, nr. 20, 2002, p. 17.
1888. Cubleşan, Constantin. Un Lenau român? Luceafărul, nr. 18, 2002, p. 17.
1889. Curticăpeanu, Doina. Apropierea de Eminescu (I). [Ilina Gregori, Studii literare, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2002]. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 50-52.
1890. Curticăpeanu, Doina. Apropierea de Eminescu (II). [Ilina Gregori, Studii literare, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2002]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 91-94.
1891. Dima, Simion. O carte şi un titlu inaugural. [Mihai Eminescu, Luceafărul - Der Abendstern - Az
Esticsillag]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 622, 2002, p. 14.
1892. Dobre, Anişoara. Eminescu şi Teleormanul. [Stan V. Cristea, Eminescu şi Teleormanul, Alexandria :
Tipoalex, 2000]. Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 22.
1893. Georgescu, N. Forme cu apostrof în poezia eminesciană. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 14-15.
1894. Georgescu, N. Grafii şi grafeme respinse tacit. România literară, 35, nr. 34, 2002, p. 18-19, 20.
1895. Georgescu, N. Punctuaţie şi vecinătăţi ritmice în poezia lui Eminescu. România literară, 35, nr. 22,
2002, p. 10-11.
1897. Jucan, Graţian. Fotografiile lui Mihai Eminescu. România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 21.
1898. Jucan, Graţian. Mihai Eminescu şi Ernst Rudolf Neubaner. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 54-55.
1899. Manolescu, Nicolae. Bentiţa verde. România literară, 35, nr. 7, 2002, p. 1.
1900. Manolescu, Nicolae. Pluralitatea poeziei eminesciene. România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 1.
1901. Marian, Rodica. Metafora obsedantă a lunii în Melancolie. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 4-5.
1902. Marian, Rodica. Moartea în textul integral al Luceafărului. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 22-24.
1903. Milescu, Victoria. Editura Fundaţiei Culturale Române. [George Gană, Melancolia lui Eminescu].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 12.
1904. Milescu, Victoria. Editura Muzeul Literaturii Române. [Eminescu în corespondenţă, vol. V (Scrisori
despre Eminescu)]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 10.
1905. Milescu, Victoria. Editura Paralela 45 din Piteşti. [Mihai Eminescu, Poezii]. Universul cărţii, 12, nr.
11-12, 2002, p. 8.
1906. Mureşan, Viorel. Timp "văzut" şi timp "auzit" în Melancolie de Mihai Eminescu. Familia, 38, nr. 6,
2002, p. 45-48.
110
1907. Oancea, Ileana. Luminozitate magică şi reverberaţii sonore. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 31.
1908. Paşcalău, Cristian. Timp individual. timp istoric, timp cosmic în poezia eminesciană. [fragment din
studiul premiat la concursul "Porni Luceafărul" 2001]. Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 13.
1909. Popa, Catrinel. O ediţie bilingvă. [Camoes şi Eminescu : studiu de Mircea Eliade, Bucureşti : Libra,
2000]. România literară, 35, nr. 29, 2002, p. 4.
1910. Popa, Ionel. Suferinţa hârtiei - suferinţa cititului. [Vasile Rusu, Eminescu, poetul suferinţei, Sibiu,
2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 159-161.
1911. Răchiţeanu, Teofil. Eminescu sau mitul suferinţei nesfârşite. Cetatea culturală, 5, nr. 12, 2002, p. 8.
1912. Rogozanu, Cristi. Despre Eminescu, aşa cum trebuie. [Ilina Gregori, Studii literare : Eminescu la
Berlin. Mircea Eliade : trei analize, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002]. România
literară, 35, nr. 33, 2002, p. 6-7.
1913. Seres, Alexandru. Un gând despre Eminescu şi Cioran. Familia, 38, nr. 6, 2002, p. 49-50.
1915. Ştefănescu, Cornelia. "Nimic fictiv". [G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, Bucureşti : Editura
Academiei Române, 2002]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 12.
1916. Ştefănescu, Cornelia. O carte rescrisă. [G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, 2 vol., Bucureşti :
Editura Academiei Române, 1999-2000]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 13.
1917. Toderici, Radu. Tudor Cătineanu: Echilibru şi dezagregare. Antinomia eminesciană. Steaua, 53, nr. 11-
12, 2002, p. 121.
1918. Tohăneanu, G. I. "S-atîrnă sufletu-mi de ochii...". Bucovina literară, 12, nr. 5, 2002, p. 19-22.
1919. Tudor-Anton, Eugenia. Sora poetului. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 10-11.
1920. Ungureanu, Cornel. Eminescu, cercetări noi. [Ilina Gregori, Studii literare, Bucureşti, Editura Fundaţiei
Culturale Române, 2002]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 2.
1921. Vasile, Geo. Poezii de Eminescu. O antologie italiană. [Mihai Eminescu, Poesie = Poezii, Constanţa :
Pontica, 2000]. Contemporanul, 11, nr. 24, 2002, p. 5-6.
1922. Vatamaniuc, Dimitrie. Eminescu şi Bacovia despre golul istoric şi aşezările lacustre. Bucovina literară,
12, nr. 9, 2002, p. 25.
1923. Vârgolici, Teodor. Comentarii eminesciene. [Constantin Cubleşan, Eminescu în oglinzile criticii, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 614, 2002, p. 4.
1924. Vârgolici, Teodor. Doi prieteni structural diferiţi: Eminescu şi Caragiale. Adevărul literar şi artistic,
11, nr. 602, 2002, p. 4.
1925. Vârgolici, Teodor. Eminescu în corespondenţă. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 636, 2002, p. 4.
1926. Vârgolici, Teodor. G. Călinescu în ediţie academică. [G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu,
Bucureşti : Editura Academiei Române, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 611, 2002, p. 4.
1927. Vârgolici, Teodor. "Traducerile" lui Eminescu. [Mihai Eminescu, Traduceri literare, Bucureşti :
Vestala, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 620, 2002, p. 4.
1928. Vidam, Teodor. Timp şi temporalitate în opera lui Eminescu. Cetatea culturală, 5, nr. 7, 2002, p. 21.
111
1929. Vinţeler, Onufrie. Teluric şi celest. [Mihai Eminescu, Luceafărul]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 25-26.
1930. Voinescu, Radu. Paradigme. [Marin Mincu, Paradigma eminesciană, Constanţa : Pontica, 2000].
Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 4.
1931. -. Eminescu şi modernizarea României. România literară, 35, nr. 3, 2002, p. 11.
1932. Zalis, Henry. Eminescu - Zonele de interferenţă. Contemporanul, 11, nr. 3, 2002, p. 5.
1933. Angelescu, Gabriel. Mihai Eminescu. În: Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie
comentată. [Sărmanul Dionis]. Braşov : Aula, 2001, p. 304-338 .
1934. Cristea-Enache, Daniel. "Cazul" Eminescu. O descoperire de ultimă oră; Eminescu S.A. În: Daniel
Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 483-
504.
1935. Cristea-Enache, Daniel. Corespondenţa inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle. Filigranul geniului.
În: Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române,
2001, p. 504-528.
1936. Florea, Ghiţă. Epoca marilor clasici: Mihai Eminescu. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura
română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei
România de mâine, 2002, p. 87-145.
1937. Florea, Ghiţă. M. Eminescu, autor dramatic. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de
mâine, 2002, p. 81-87.
1938. Negoiţescu, Ion. "Junimea" - Mihai Eminescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 128-135.
1939. Pârvu, Iuliu. Sarmis - un alter ego eminescian. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-Napoca :
Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 73-83.
1940. Popescu, Mircea. Profilul lui Eminescu. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della
letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 129-140.
1941. Stoleru, Victor. Paralelă între "Luceafărul" de M. Eminescu şi "Demonul" de M. Lermontov. În:
Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 160-166.
1942. Stoleru, Victor. Patriotismul lui M. Eminescu. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară.
Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 26-28.
1943. Streinu, Vladimir. Mihai Eminescu. În: Vladimir Streinu. Clasicii noştri. [Eminescu al vremurilor
noastre, Eminescu, poet dificil, Legedan "Luceafărului", O ediţie Eminescu]. Bucureşti : Elion, 2002,
p. 107-160.
1944. Tomşa, Costantin. Eveniment editorial de excepţie. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi
şi autori. [Dulea mea doamnă/ Eminul meu iubit : corespondenţă inedită Mihai Eminescu - Veronica
Micle. Ediţie îngrijită, transcriere, note şi prefaţă de Cristina Zarifopol-Ilias, Iaşi : Polirom, 2000].
Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 3-12.
1945. Tomşa, Costantin. Împătimit de Luceafăr. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Mircea-Eduard Bălan, Metaforă, simbol, mit în poezia eminesciană, Bacău : Editura Fundaţiei
Culturale Cancicov, 1999]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 137-142.
1946. Tomşa, Costantin. Preocupări pedagogice. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Mihai Eminescu, Scrieri pedagogice]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 13-21.
1947. Trandafir, Constantin. Cică unde-ajunge nu-i hotar. În: Constantin Trandafir. Recunoaşterea valorii :
112
scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 22-34.
1948. Trandafir, Constantin. Eminescu - serbarea intelectului. În: Constantin Trandafir. Recunoaşterea
valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 9-17.
1949. Trandafir, Constantin. Hermeneutică eminesciană. În: Constantin Trandafir. Recunoaşterea valorii :
scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 17-22.
Emőd, Tamás
1950. Reményi, József Tamás. "Váradi - vár Ady". [Emőd Tamás, Egy másik csillagon, Palatinus Kiadó,
2000]. Látó, nr. 4, 2002, p. 7-10.
Enea, Ciprian
1951. Stoiciu, Liviu Ioan. Legat la cap cu centura de castitate a literaturii române. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p.
141-142.
Esinencu, Nicolae
1952. Vakulovski, Mihai. Nicolae Esinencu - bătrânul teribil. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 71.
Eso, Cristina
1953. Boldea, Iulian. Elegii pentru Oma El . Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 172.
Everac, Paul
1954. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Mântuirea prin relaxare. [Paul Everac, Mirador, Bucureşti : Muzeul
Literaturii Române, 2001]. Luceafărul, nr. 11, 2002, p. 5.
Evseev, Ivan
1955. -. Lumea ca haos şi reprezentare. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 19.
Evu, Ioan
1956. Vasile, Geo. Ioan Evu - În contra secularizării misterului. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii
: dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 96-99.
Fábián, Sándor
1957. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Faiter, Ion
1958. Ban, Luca. Mărturii spirituale. [Ion Faiter, Oxigen pentru alfabet, Constanţa : Dada, 2002]. Tomis, 7,
nr. 12, 2002, p. 47.
1959. Cucu, Ştefan. Ion Faiter. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 72-76.
Fanache, Vasile
1960. Kozma, Noémi Krisztina. Caragialiana. [Vasile Fanache, Caragiale, Cluj-Napoca : Dacia, 1997].
Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 67-68.
1961. Rad, Ilie. Bacovia în zece poeme comentate. [V. Fanache, Bacovia în 10 poeme, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 18.
113
1962. Valea, Lucian. Generaţia "războiului" şi istoria literară. În: Lucian Valea. Generaţia amânată. Ediţie
îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. [V. Fanache, Gorunul lui Horia]. Cluj-Napoca : Limes, 2002,
p. 35.
1963. Vasile, Geo. Marcel Ion Fandarac - Sufletul baroc pe cont propriu. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 99-101.
Farago, Elena
1964. Stoleru, Victor. Profiluri de scriitori: Elena Farago. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară.
Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 95-101.
Farkas, Antal
1965. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
1966. Páll, Zita. Ez most kicsit erősebb. Korunk, 3, nr. 5, 2002, p. 32-36.
1967. Ungvári, László Zsolt. Minden szónál szebben szól a vers. [Farkas Wellmann Éva: Itten ma donna
választ, Kolozsvár, Erdélyi Híradó Kiadó - Budapest, Fiatal Írók Kiadó, 2002]. Helikon, nr. 22, 2002,
p. 14.
Fati, Bogdana
1968. Abăluţă, Constantin. Două debutante: Bogdana Fatti şi Camelia Avram. Contemporanul, 11, nr. 10,
2002, p. 8.
Fay, Ştefan J.
1969. Rad, Ilie. Un "răscolitor de taine". [Ştefan J. Fay, Cronologia lui Ioan Kemény (Caietele unui roman
care nu s-a scris), Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002]. Tribuna, 1, nr. 5, 2002, p. 8-9.
1970. Acmola, Ghiuner. Negip Hagi Fazâl - dramaturgul. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 72.
Fărcăşanu, Mihail
1971. Pillat, Cornelia. Exilul lui Mihai Fărcăşanu. România literară, 35, nr. 7, 2002, p. 12-13, 15.
Fătu, Nicolae
1972. Cucu, Ştefan. Nicolae Fătu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 77-81.
Fântână, Constantin
1973. Pamfilie, Ligia. Sentinţa debutantului... [Constantin Fântână, Sentinţa, Bucureşti : Fundaţia Academia
Civica, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 181-182.
Fântâneru, Constantin
1974. Protopopescu, Alexandru. Romane şi romancieri: Constantin Fântâneru. În: Alexandru Protopopescu.
Romanul psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 260-262.
114
Feldman, Carol
1975. Cristofor, Ion. Prin labirintul memoriei. [Carol Feldman, Copilul din mine, Tel Aviv : ACMEOR,
2002]. Tribuna, 1, nr. 3, 2002, p. 9.
Felea, Victor
1976. Ursa, Mihaela. Din noii clasici. [Victor Felea, Ritual solitar, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Steaua, 53,
nr. 1, 2002, p. 37-38.
Felecan, Nicolae
1977. Iancu, Victor. O sinteză a sintaxei limbii române. [Nicolae Felecan, Sintaxa limbii române. Teorie.
Sistem. Construcţie, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa literară, 22, nr. 18, 2002, p. 17.
Ferenc, Zsolt
1978. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Feticu, Mira
1979. Ionică, Cristina. Femie (nu încă) între ele. [Mira Feticu, Femei cu veveriţe, Bucureşti : Crater, 2001].
România literară, 35, nr. 9, 2002, p. 4.
1980. Pamfilie, Ligia. Despre viaţă pur şi simplu - cu femei cu veveriţe. [Mira Feticu, Femei cu veveriţe,
Bucureşi : Crater]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 135-136.
Filimon, Mariana
1981. Milescu, Victoria. Cărţi primite la revistă. [Mariana Filimon, Seri literare la broscotecă, Deva : Emia,
2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 20.
1982. -. Ce îţi dăruieşte poezia? [O întrebare pentru Mariana Filimon]. Contemporanul, 11, nr. 10, 2002, p.
8.
Filimon, Nicolae
1983. Iacob, Simona. Primele elemente ale literaturii artistice naţionale după 1850: Nicolae Filimon. În:
Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze,
comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 56-61 .
1984. Negoiţescu, Ion. Romanul în Ţările Româneşti până la Nicolae Filimon - Nicolae Filimon. În: Ion
Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 39-41.
1985. Stoleru, Victor. Nicolae Filimon văzut de G. Călinescu. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară.
Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 84-89.
1986. Taşcu, Valentin. Nivele sociale - nivele de lectură în romanul lui Nicolae Filimon. În: Valentin Taşcu.
Studii literare. Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p. 135-145.
Filimon, Valeriu
1987. Voinescu, Radu. Comparatism şi imaginar (I). [Valeriu Filimon, Imaginarul şi comparatismul ;
Imaginarul şi publicul literar, Bucureşti : Paco, 2001]. Luceafărul, nr. 18, 2002, p. 4.
1988. Voinescu, Radu. Comparatism şi imaginar (II). [Valeriu Filimon, Imaginarul şi publicul literar,
Bucureşti : Paco, 2001]. Luceafărul, nr. 19, 2002, p. 4.
Filip, Corneliu
115
1989. Tomşa, Costantin. Despre pasiuni şi afaceri. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi
autori. [Corneliu Filip, Pasiuni şi afaceriţ, Bucureşti : Haiku, 2000]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p.
230-233.
Filipciuc, Ion
1991. Moise, Ion. "Mioriţa străbate lumea". [Ion Filipciuc (Notă asupra ediţiei), Mioriţa străbate lumea,
Câmpulung Moldovenesc : Biblioteca Mioriţa, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 65.
1992. Prepeliţă, Mihai. "Lăcrămioarele învăţăceilor" şi Eminescu. [Ion Filipciuc, Lăcrămioarele învăţăceilor
şi Eminescu, Câmpulung : Biblioteca Mioriţa, 2001]. Viaţa românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 24-25.
Firan, Carmen
1994. Ionică, Cristina. Scrisul profesionist. [Carmen Firan, Farsa, Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2002].
România literară, 35, nr. 39, 2002, p. 4.
1995. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 179-180.
Fischof, Andrei
1996. Cistelecan, Alexandru. Hagialâc în Ţara Sfântă. [Andrei Fischof, Atingerea umbrei, Târgu Mureş :
Arhipelag, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 4.
Flămând, Dinu
1997. Măluţ, Mircea. Un ucenic liric al lui Anaximandros. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 105, 128.
Flonta, Mircea
1998. Calma, Dragoş. Conversaţii cu... Mircea Flonta. Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 26-27.
1999. Zagan, Lucian. Pentru pluralism filosofic. [Mircea Flonta, Cum recunoaştem Pasărea Minervei?,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998]. Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 27.
Flora, Ioan
2000. Cioculescu, Barbu. Mari comandanţi, faimoase bătălii. [Ioan Flora, Medeea şi maşinile ei de război,
Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Luceafărul, nr. 5, 2002, p. 5.
2001. Grigurcu, Gheorghe. Poetul ex-centric. [Ioan Flora, Scriptor, Botoşani : Axa, 2001]. România literară,
35, nr. 5, 2002, p. 6.
2002. Mureşan, Rodica. Liricizarea stărilor de spirit. [Ioan Flora , Scriptor, Botoşani : Axa]. Bucovina
literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 14-15.
2003. Sterom, Victor. Discurs asupra struţocămilei. [Ioan Flora, Discurs asupra Struţocămilei, Piteşti :
Paralela 45, 1998]. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 29.
2004. Ursa, Mihaela. Din noii clasici. [Ioan Flora, Scriptor. Poeme alese, Botoşani : Axa, 2001]. Steaua, 53,
nr. 1, 2002, p. 37-38.
116
2005. Vasile, Geo. Ioan Flora. Gramatica narativă vs. perfecţiunea haosului. Contemporanul, 11, nr. 6, 2002,
p. 5.
2006. Pop, Ion. Poezia stării de fapt. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Ioan Flora, Poeme, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 1994]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 245-250 .
2007. Vasile, Geo. Ioan Flora - Gramatica narativă vs. perfecţiunea haosului. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 101-105.
Florea, Mariana
2008. Vasile, Corneliu. Mariana Florea, Rana din privire : poeme, Piteşti : Paralela 45, 2000. Poesis, 13, nr.
3-4, 2002, p. 18.
Florescu, Nicolae
2009. Diaconu, Marin. În spirit călinescian, la început de veac nou. [Interviu]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9,
2002, p. 131-136.
2010. Niculescu, Alexandru. Un savant, o epocă. [Nicolae Florescu, Nicolae Cartojan regăsind calea spre
Padova, Bucureşti : Jurnalul literar, 2001]. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 16.
2011. Vârgolici, Teodor. Tainele psihologiei umane în viziunea lui Anton Holban. [Nicolae Florescu,
Divagaţiuni cu Anton Holban, Bucureşti : Jurnalul literar, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
607, 2002, p. 4.
Florescu, Radu
2012. Galaicu-Păun, Emilian. Hemogram(atic)a lui Radu Florescu. [Radu Florescu, Negru transparent, Iaşi :
Timpul, 2001]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 145-146.
Floriţa-Seracin, Dan
2013. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
2014. -. Munci şi zile scriitoriceşti. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 6-7 .
Foarţă, Şerban
2015. Alexiu, Lucian. Epifania literaturii. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 19.
2016. Bodnaru, Adrian. O mie şi una de nopţi mai puţin. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 15.
2017. Buciu, Marian Victor. Şerban Foarţă şi sacra ironie onirică. Contemporanul, 11, nr. 6, 2002, p. 7.
2018. Şerban, Robert. Mi-e greu să-mi închipui realitatea nelivresc. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p.
16-18.
2019. Ştefănescu, Alexandru. Şerban Foarţă. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 10-11.
2020. Tolcea, Marcel. In the sixties. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 15.
2021. Ungureanu, Cornel. Spaţiul Foarţă. Puţină biografie. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 2.
2022. Ursachi, Gabriela. Iulie. România literară, 35, nr. 14, 2002, p.
2023. Zafiu, Rodica. Poezie şi limbaj jurnalistic. [Şerban Foarţă, Erau ziare, evenimente, Timişoara : Brumar,
2000]. România literară, 35, nr. 8, 2002, p. 15.
117
Fodor, Katia
2024. Vasile, Geo. Katia Fodor - A doua natură a poemului. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 105-106.
Fodor, Sándor
2025. Tapodi, Zsuzsa. Köszöntjük a 75 éves Fodor Sándort. Helikon, nr. 22, 2002, p. 4-7.
Földes, László
2027. Széles, Klára. Költészet, kritika és diplomácia? Látó, nr. 5, 2002, p. 76-94.
Fonea, George
2028. Antonescu, Nae. George Fonea (1912). Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 56-57.
Fotea, Corneliu
2029. Cistelecan, Alexandru. Debutanţi. De la vârsta I la vârsta a III-a (I). [Corneliu Fotea, Erian, Focşani :
Salonul literar, 2001]. Piaţa literară, nr. 4, 2002, p. 3.
Franyó, Zoltán
2030. Fodor, Sándor. Franyó Zoltán ( 1887. VII. 30 - 1978. XII. 29). Helikon, nr. 9, 2002, p. 12-14.
Frăţilă, Adrian
2031. Vasile, Geo. Adrian Frăţilă - Rigoare şi divinaţie. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 106-110.
Frenţiu, Rodica
2032. Lazăr Zăvăleanu, Laura. Mucenicia ediţiei critice. [Dosoftei, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, ediţie
îngrijită de Rodica Frenţiu. Cluj-Napoca : Echinox, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 17.
2033. Teoc, Flavia. Rodica Frenţiu: "Acest fel de scriere a fost inspirat de urmele lăsate de păsări pe nisip".
În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 48-53.
2034. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Frosin, Constantin
2035. Necula, Ionel. Un eseu despre interferenţa limbilor şi culturilor. [Constantin Frosin, Schimbarea limbii
nu înseamnăschimbarea la faţă, Bucureşti : Editura Eminescu, ]. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 12.
2036. Necula, Ionel. Un român la curţile Europei. Contemporanul, 11, nr. 3, 2002, p. 11.
Frunză, Sandu
2037. Teoc, Flavia. Sandu Frunză: "...iubirea este pentru zei, nu pentru oameni". În: Flavia Teoc. Din
capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 53-58.
Frunză, Victor
118
2038. Tartler, Grete. Din "lupta cu Baal". [Victor Frunză, Destinul unui condamnat la moarte, Bucureşti :
Editura Victor Frunză, 2001]. România literară, 35, nr. 14, 2002, p. 21.
Frunzetti, Ion
2039. Racaru, Roxana. Stabilitatea axiomelor. [Ion Frunzetti, Disparate, Bucureşti : Meridiane, 2002].
România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 6.
Fulga, Laurenţiu
2040. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Laurenţiu Fulga. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 296-297.
2041. Pârvu, Iuliu. Vârstele erosului în proza lui Laurenţiu Fulga. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare.
Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 206-212.
Fundoianu, Benjamin
2043. Milescu, Victoria. Editura Paralela 45 din Piteşti. [Benjamin Fondane, Paysages = Privelişti].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 8.
2044. Valentova, Libuše. Pe urmele lui B. Fundoianu. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 12-13.
2045. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - B. Fundoianu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 362-366.
2046. Stoleru, Victor. Studii de literatură comparată. B. Fundoianu şi Franţa. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 150-160.
2047. Mihăilescu, Florin. Trei decenii literare. [Anneli Ute Gabanyi, Literatura şi politica în România după
1945, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 34-35.
Gagyi, József
2048. Szilágyi, Júlia. Ex libris. [Gagyi József, Jelek égen és földön. Hiedelem és helyi társadalom a
Székelyföldön, Pro - Print Könyvkiadó, Csíkszereda , 1998]. Látó, nr. 4, 2002, p. 13-18.
Galaction, Gala
2049. Lăsconi, Elisabeta. Vălul Mayei. [Gala Galaction, Moara lui Călifar]. Adevărul literar şi artistic, 11,
nr. 637, 2002, p. 7, 10.
2050. Vârgolici, Teodor. I. L. Caragiale şi Gala Galaction. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 608, 2002, p. 4.
2051. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Gala Galaction. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 246-247.
Galaicu-Păun, Emilian
2052. Cistelecan, Alexandru. Un expresionist cu şcoală ludică. [Emilian Galaicu-Păun, Gestuar, Botoşani :
Axa, 2002]. Cuvîntul, 8, nr. 12, 2002, p. 15.
2053. Crudu, Dumitru. "eu am venit in literatura sa ramin, nu sa trec!". [Interviu]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p.
29-32.
2054. Damaschin, Dan. "Intelighenţia - un anticorp cu care ar trebui vaccinată populaţia pentru a dobândi
119
imunitate de popor". [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 10-11.
2055. G. V. Gestuar. [Emilian Galaicu-Păun, Gestuar, Botoşani : Axa, 2002]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p.
23.
2056. Poenar, Horea. O mireasmă vărsată. [Emilian Galaicu-Păun, Gestuar, Botoşani : Axa, 2002]. Steaua,
53, nr. 7, 2002, p. 52.
2057. Pop, Ion. Generaţia '80, plus unu. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 297-301.
Gană, George
2058. Milescu, Victoria. Editura Fundaţiei Culturale Române. [George Gană, Melancolia lui Eminescu].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 12.
Gavrilescu, Adrian
2059. Bîtfoi, Dorin-Liviu. Democraţia de dicţionar. [Marius Tudor, Adrian Gavrilescu, Elita politică din
România postcomunistă, Bucureşti : Companai, 2002]. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 5.
Gavriluţă, Nicu
2060. Covalcic, Alina. Varia et delectabilia. [Nicu Gavriluţă, Imaginarul social al tranziţiei româneşti, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 8.
2061. Martin, S. "Ereditatea socio-culturală" a poporului român este, în profunzimea ei, una europeană".
[Interviu]. Tomis, 7, nr. 3, 2002, p. 3, 14.
2062. Şerban, Carmen Raluca. Intelectualul - un preot corupt. Tomis, 7, nr. 9, 2002, p. 15.
Gălăţanu, Mihail
2063. Boerescu, Dan-Silviu. Doi Cavaleri ai unei Apocalipse stinghere. Cuvîntul, 8, nr. 12, 2002, p. 14.
2064. Cistelecan, Alexandru. Lirică de tăuraş. [Mihail Gălăţanu, O noapte cu patria, Bucureşti : Vinea,
2001]. Cuvîntul, 8, nr. 2, 2002, p. 7.
2065. -. Paştele literaturii. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 70.
2066. Vasile, Geo. Torţionarul plăcerii sau imnul cu prostii şi măscări. [Mihail Gălăţanu, Memorialul
plăcerii, Bucureşti : Coresi, 2000]. Contemporanul, 11, nr. 7, 2002, p. 6.
2067. Vasile, Geo. Mihail Gălăţanu - Torţionarul plăcerii sau imnul cu prostii şi măscări. În: Geo Vasile.
Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 110-112.
Gălăţeanu, Iorgu
2068. Baboi, Stelian. Purificarea sufletului prin iubire. [Iorgu Gălăţeanu, Iubire imaginară, Bârlad : Sfera,
2001]. Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 30-31.
Gâdea, Anghel
2069. Dobre, Ana. Drumul către sine. [Anghel Gâdea, Câinele din vis, Bucureşti : Eminescu, 2001].
Luceafărul, nr. 39, 2002, p. 15.
Gânscã, Crenguţa
2070. Orian, Georgeta. Exilul ca împrie (literar). [Crengua Gânsc, Vintil Horia - al zecelea cerc, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 68-69.
120
2071. Simu, Ion. Marin Sorescu într-o lectur sistematic. [Crengua Gânsc, Opera lui Marin Sorescu, Piteti :
Paralela 45, 2002]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 31-33.
Gârbea, Horia
2072. Boerescu, Dan-Silviu. Postmodernismul sau soluţia finală (34). [Horia Gârbea,, Raţă cu portocale,
Ploieşti : Premier, 2002]. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 18.
2073. Dobre, Ana. O insolită Arcă. [Horia Gârbea, Raţă cu portocale, Ploieşti : Premier, 2002]. Luceafărul,
nr. 34, 2002, p. 4.
2074. Perşa, Dan. Enigme în oraşul tău. [Horia Gârbea , Enigme în oraşul nostru, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Pro, 2001]. Tomis, 7, nr. 3, 2002, p. 7.
2075. Rogozanu, Cristi. Doi scriitori faţă cu anii 2000. [Horia Gârbea, Enigme în oraşul nostru : millenium
digital text, Bucureşti : Editura Fundaţiei Pro, 2001]. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 5.
2076. Roşioru, Mădălin. Horia Gârbea şi arta pvestirii. [Horia Gârbea, Enigme în oraşul nostru, Bucureşti :
Editura Fundaţiei Pro, 2001]. Tomis, 7, nr. 10, 2002, p. 59.
2077. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Horia Gârbea, Cine l-a ucis pe Marx? Bucureşti : Vinea,
2001]. Luceafărul, nr. 22, 2002, p. 6.
2078. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Anatomia mitului de lemn. [Horia Gârbea, Millenium digital text, 2001].
Luceafărul, nr. 9, 2002, p. 10.
2079. Suceavă, Bogdan. Horia Gârbea şi enigmele oraşului. [Horia Gârbea, Enigme în oraşul nostru :
(millenium digital text) : proză scurtă, Bucureşti : Editura Fundaţiei Pro, 2001]. Contemporanul, 11, nr.
9, 2002, p. 8.
2080. Cristea-Enache, Daniel. Horia Gârbea. Un computer cu talent; Horia şi Gârbea. În: Daniel Cristea-
Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 257-266.
2081. Urian, Tudorel. Horia Gârbea -Literatura pre bârfe întocmită. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Căderea Bastiliei, Bucureşti : Allfa, 1998]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 179-181.
Gârjan, Sorin
2082. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
2083. -. Munci şi zile scriitoriceşti. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 6-7 .
Gârleanu, Emil
2084. Sadoveanu, Izabela. Em. Gârleanu: 1877. Schiţe din război. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei :
pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de
Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 71-74.
Geacăr, George
2085. Vasile, Geo. George Geacăr - Vânător de sublim în jungla realului. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 112-114.
Genaru, Ovidiu
2086. Ştefănescu, Alexandru. Ovidiu Genaru. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 10-11.
121
2087. Ştefănescu, Alexandru. Ovidiu Genaru (2). România literară, 35, nr. 31, 2002, p. 10, 11.
George, Alexandru
2088. Baltă, Nicolae. Confesiunile lui Alexandru George. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 108-111.
2089. Cristea-Enache, Daniel. "Nu mă pot supune obiectului, nu discut cartea, ci tratez subiectul ei, ceea ce
pentru autor este o profundă jignire". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 605, 2002, p. 3, 6.
2092. George, Alexandru. Libertatea de a trage şi-n puşcă. Luceafărul, nr. 9, 2002, p. 7.
2093. Grigurcu, Gheorghe. "Supărarea" d-lui Alexandru George. România literară, 35, nr. 1, 2002, p. 6.
2094. Grigurcu, Gheorghe. "Supărarea" d-lui Alexandru George (II). România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 6.
2095. Urian, Tudorel. Alexandru George - Demiurgul clandestin; De ce roman? În: Tudorel Urian. Proza
românească a anilor '90. [Oameni şi umbre, Bucureşti : Albatros, 1996]. Bucureşti : Albatros, 2000, p.
32-38.
George, Tudor
2096. Ungheanu, Mihai. Efectul singapore sau râul recuperat. [Tudor George, Baladele singaporene,
Bucureşti : Tritonic, 2001]. Cetatea culturală, 5, nr. 4, 2002, p. 4.
2097. Ungheanu, Mihai. Efectul singapore sau râul recuperat (IV). Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 5.
2098. Ungheanu, Mihai. Efectul singapore sau râul recuperat (VI). [Tudor George, Baladele singaporene,
Bucureşti : Tritonic, 2001]. Cetatea culturală, 5, nr. 8, 2002, p. 4.
2099. Ungheanu, Mihai. Efectul singapore sau râul recuperat (VII). Cetatea culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 4.
2100. Ungheanu, Mihai. Efectul singapore sau râul recuperat (VIII). Cetatea culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 4.
Georgescu, Adriana
2101. Corbea, Ileana. Cu Adriana Georgescu despre demnitatea umană şi preţul ei. În: Ileana Corbea;
Nicolae Florescu. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi memorialistice ale literaturii exilului.
Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, p. 47-64.
Georgescu, Liviu
2102. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Liviu Georgescu, Solaris]. Luceafărul, nr. 33, 2002, p. 6.
2103. Grigurcu, Gheorghe. Un optzecist întîrziat. [Liviu Georgescu, Călăuza, Botoşani : Axa, 2000].
România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 9.
2104. Popa, Catrinel. Un poet neo-expresionist. [Liviu Georgescu, Solaris, New York : Universalia Books,
2002]. România literară, 35, nr. 34, 2002, p. 4.
2105. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Apocalypse later. [Liviu Georgescu, Solaris, Universalia Books, 2002].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 636, 2002, p. 12.
Georgescu, Octavian
2106. Cucu, Ştefan. Octavian Georgescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
82-87.
122
Georgescu, Paul
2107. Cristea-Enache, Daniel. Paul Georgescu - Ion Simuţ. Manualul criticului literar. În: Daniel Cristea-
Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 442-449.
Gheorghe, Ion
2108. Ştefănescu, Alexandru. Ion Gheorghe. România literară, 35, nr. 27, 2002, p. 10-11.
Gheorghiţă, Viorel
2109. -. Face parte din fondul nostru ontologic. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4,
2002, p. 65.
2110. Buciu, Marian Victor. Avangardismul excomunicat. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 10.
2111. Manolescu, Florin. Enciclopedia exilulului literar românesc 1945-1989. Adevărul literar şi artistic, 11,
nr. 642, 2002, p. 8-9.
2112. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Ispitele memoriei (I). [Virgil Gheorghiu, Memorii : martorul orei 25,
Bucureşti : 100+1 Gramar, 1999 ; Ispita libertăţii , Bucureşti, 2002]. Luceafărul, nr. 39, 2002, p. 5.
2113. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Ispitele memoriei (II). [Virgil Gheorghiu, Ora 25 ; Memorii].
Luceafărul, nr. 40, 2002, p. 5.
2114. Vârgolici, Teodor. Ispita şi calvarul libertăţii. [Virgil Gheorghiu, Ispita libertăţii, 2002]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 628, 2002, p. 4.
Gheorghiu, Mihnea
2115. Soare, Oana. O stângă inocentă şi anacronică. [Interviu]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 101-103.
Gheorghiu, Virgil
2116. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Virgil Gheorghiu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 400-401.
Gheran, Niculae
2117. Ursa, Sever. De vorbă cu Niculae Gheran. [Interviu]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 38-40.
Gherghei, Grişa
2118. Mihăescu, Valentin F. Literatura de evocare. [Grişa Gherghei , Boemi sub dictatură, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Pro, 2002]. Cuvîntul, 8, nr. 7, 2002, p. 11.
2119. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Dare de seamă dinspre sindicatul vagului. [Grişa Gherghei, Boemi sub
dictatură, Bucureşti : Editura Fundaţiei Pro, 2002]. Luceafărul, nr. 22, 2002, p. 5.
2120. Vasile, Geo. Grişa Gherghei - Ora exactă a poeziei. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 114-117.
Gherman, Tudor
2121. Cristea-Enache, Daniel. Tudor Gherman. Regele Gheorghe. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 229-234.
123
2122. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 307-310.
Gheţ, Monica
2123. Dâncu, Vasile George. Filmul bate sistemul. [Monica Gheţ, Obrăznicii întârziate, Piteşti : Paralela 45,
2002]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 8.
2124. Macrea, Ioana. Eseuri despre trei arte. [Monica Gheţ, Obrăznicii întârziate, Piteşti : Paralele 45, 2002].
Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 107.
Ghica, Ion
2125. George, Alexandru. De la un Iancu la altul. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 6.
2126. George, Alexandru. De la un Iancu la altul (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 628, 2002, p. 11.
2127. George, Alexandru. De la un Iancu la altul (3). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 629, 2002, p. 11.
2128. Ştefănescu, Cornelia. Între verb şi imagine. [Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri, Bucureşti :
Albatros, 2001]. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 14.
2129. Angelescu, Gabriel. Ion Ghica. În: Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie comentată. [O
călătorie de la Bucureşti la Iaşi înainte de 1848, Bălăteţu]. Braşov : Aula, 2001, p. 364-383.
2130. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Ion Ghica. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii
române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 288-303.
2131. Negoiţescu, Ion. Generaţia anilor '40 - Paşoptiştii - Ion Ghica. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 66-73.
Ghica, Magdalena
2132. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 147-150.
Ghica, Marius
2133. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 315-317.
2134. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Ion Ştefan Ghilimescu, Grădina lui Athis, Piteşti : Paralela 45, 2002].
Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 6.
Ghinea, Sanda
2135. Cucu, Ştefan. Sanda Ghinea. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 88-93.
Ghiţulescu, Mircea
2136. Crăciun, Camelia. Dramaturgia - între scenă şi condei. [Mircea Ghiţulescu, Istoria dramaturgiei
române , Bucureşti : Albatros, 2000]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 86-87.
2137. Modola, Doina. Un incitant jurnal al dramaturgiei. [Mircea Ghiţulescu, Istoria dramaturgiei româneşti
contemporane, Bucureşti : Albatros, 2000]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 23.
2138. Urian, Tudorel. Mircea Ghiţulescu - Flautist în ţara căluşarilor. În: Tudorel Urian. Proza românească a
124
anilor '90. [Wiener Walzer, Bucureşti : Albatros, 1997]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 41-44.
Ghiţulescu, Zeno
2139. -. "astăzi practic oricine poate tipări o carte...". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29,
nr. 3-4, 2002, p. 81.
Ghiu, Bogdan
2140. Grigurcu, Gheorghe. Textele lui Bogdan Ghiu. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 106-108.
2141. Vakulovski, Mihai. Poemul ca "etichetă corectă" sau despre manualul autorului Bogdan Ghiu. Viaţa
Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 212-217.
2142. Barbu, Marian. Permanenţa rondelului. [Petre Gigea-Gorun, Rondeluri, Craiova : Scrisul Românesc,
2001]. Luceafărul, nr. 19, 2002, p. 7.
2143. Buiciuc, Constantin. "Briciul Dalilei". [Remus Valeriu Giorgioni, Apartamentele spaimei, Iaşi :
Timpul, 2001]. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 76.
2144. Novac, Cristina. Remus Valeriu Giorgioni: Maşina Melotrap. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 124.
Giosu, Dan
2145. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 185-186.
Gittai, István
2146. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Giurgiuca, Emil
2147. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Emil Giurgiuca. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 322.
Glodeanu, Gheorghe
2148. Barbu, Marian. Gheorghe Glodeanu - între comprehensiune şi sinteză. [Gheorghe Glodeanu, Incursiuni
în literatura diasporei şi a disidenţei, Bucureşti : Libra, 1999]. Cetatea culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 2.
2149. Bădărău, George. Galaxia cărţilor. [Gheorghe Glodeanu, Incursiuni în literatura diasporei şi a
disidenţei, Bucureşti : Libra, 1999]. Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 6.
2150. Felecan, Daiana. Noi repere la Liviu Rebreanu. [Gheorghe Glodeanu, Liviu Rebreanu. Ipostaze ale
discursului epic, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 4.
2151. Pintescu, Al. Romane, pur şi simplu... [Gheorghe Glodeanu, Liviu Rebreanu, Ipostaze ale discursului
epic, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 8.
Goga, Mircea
2152. Mihăilescu, Florin. Critice şi metacritice : de toate pentru toţi. [Mircea Goga, Octavian Goga :
geografie intimă, Cluj-Napoca : Limes, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 211-214.
125
2153. Teoc, Flavia. Mircea Goga: "Eşti poet în măsura în care cititorul se recunoaşte în poezia ta". În: Flavia
Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 58-68.
Goga, Octavian
2154. Măgirescu-Mandaj, Doina. Pagini alese la editura Gramar. [Octavian Goga, Poezii, Bucureşti : 100+1
Gramar, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 21.
2155. Mihăilescu, Florin. Critice şi metacritice : de toate pentru toţi. [Mircea Goga, Octavian Goga :
geografie intimă, Cluj-Napoca : Limes, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 211-214.
2156. Papuc, Liviu. Receptarea lui Octavian Goga în Bucovina începutului de secol XX. Bucovina literară,
12, nr. 5, 2002, p. 28.
2157. Pârvulescu, Ioana. Intenţiile bune ale domnului Goga Jurnal politic. România literară, 35, nr. 39, 2002,
p. 21.
2158. Pârvulescu, Ioana. "Justul" care fierbe - Jurnal politic 2. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 21.
2159. Pârvulescu, Ioana. O persoană oficială - Goga şi confraţii. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 21.
2160. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică la 1900 - Domnul notar de Octavian Goga. În: Ion Negoiţescu.
Istoria literaturii române (1800-1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 177.
2161. Pârvu, Iuliu. Spaţiul sacru în poezia lui Octavian Goga. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-
Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 136-145.
2162. Popescu, Mircea. Un luptăotr de seamă: Octavian Goga. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române
= Storia della letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 173-176.
Gogea, Vasile
2163. Alexa, Iulia. Prozele vechi şi noi. [Vasile Gogea, Logodnica mecanicului Gavrilov, Cluj-Napoca :
Limes, 2002]. România literară, 35, nr. 48, 2002, p. 6.
2164. Pecican, Ovidiu. Spaţii de libertate. [Vasile Gogea, Logodnica mecanicului Gavrilov, Cluj-Napoca :
Limes, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 7.
2165. Lefter, Ion Bodgan. Vasile Gogea. Lumea în mic (parodică). În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă istorie a
romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Scene din viaţa Anselmus]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p.
219-221.
Goia, Vistian
2166. Pamfil, Alina. Problematica predării unei discipline fundamentale. [Vistian Goia, Didacticva limbii şi
literaturii române pentru gimnaziu şi liceu, Cluj-Napoca : Napoca Star, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2,
2002, p. 13.
2167. Pârvu, Iuliu. Vistian Goia - elocinţă şi parlamentarism. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-
Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 248-251 .
Golea, Claudia
2168. Urian, Tudorel. Claudia Golea - Japoneza pe propria piele; Cum am devenit mama-san. Literatura pre
bârfe întocmită: Tudorel Urian. Proza românească a anilor '90. [Craun, Piteşti : Paralela 45, 1999;
Tokyo by night, Bucureşti : Nemira, 2000]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 185-189 .
Golescu, Dinicu
2169. Ursachi, Gabriela. Februarie. România literară, 35, nr. 7, 2002, p. 10.
126
2170. Manolescu, Nicolae. Începuturile literaturii artistice (1787-1830): Dinicu şi Iordache Golescu. În:
Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 205-210.
2171. Negoiţescu, Ion. Primii prozatori - Dinicu Golescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 34-35.
Golescu, Iordache
2172. Manolescu, Nicolae. Începuturile literaturii artistice (1787-1830): Dinicu şi Iordache Golescu. În:
Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 205-210.
Golopenţia, Anton
2173. Borbély, Ştefan. "Să vă feriţi de a deveni singuratici...". [Sanda Golopenţia, Ultima carte, Bucureşti :
Editura Enciclopedică, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 20-22.
2174. Cordoş, Sanda. "Cu ochii deschişi în prăpastie". [Sanda Golopenţia, Anton Golopenţia. Ultima carte,
Bucureşti : Editura Enciclopedică, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 74-76 .
Golopenţia, Sanda
2175. Borbély, Ştefan. "Să vă feriţi de a deveni singuratici...". [Sanda Golopenţia, Ultima carte, Bucureşti :
Editura Enciclopedică, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 3, 2002, p. 20-22.
2176. Cordoş, Sanda. "Cu ochii deschişi în prăpastie". [Sanda Golopenţia, Anton Golopenţia. Ultima carte,
Bucureşti : Editura Enciclopedică, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 74-76 .
Goma, Paul
2177. George, Alexandru. De ce n-aş spune? Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 17.
2178. Mincu, Marin. De ce nu se va întoarce Paul Goma? Luceafărul, nr. 29, 2002, p. 8.
2179. Şipoş, Mariana. "Aici vom înălţa o catedrală...". [Interviu realizat la Paris în anul 1998, în locuinţa
scriitorului Paul Goma]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 30-40.
2180. Ştefănescu, Alexandru. Paul Goma. România literară, 35, nr. 19, 21, 2002, p. 10-11.
2181. Behring, Eva. Paul Goma - literatura protestatară între ficţiune şi mărturie istorică. În: Eva Behring.
Scriitori români din exil : 1945-1989 : o perspectivă istorico-literară. Bucureşti : Editura Fundaţiei
Culturale Române, 2001, p. 143-162.
2182. Cristea-Enache, Daniel. Paul Goma. Cazul Goma. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere.
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 179-182.
2183. Urian, Tudorel. Paul Goma - Amintiri din Basarabia. În: Tudorel Urian. Proza românească a anilor
'90. [Din calidor, Bucureşti : Albatros, 1990]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 44-47.
Gömöri, György
2185. Bârsilă, Mircea. "Orele de curs: ore de libertate spirituală". [Interviu]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 7-
17.
2186. Oprea, Nicolae. De la contemporani şa Eminescu. [Petru Mihai Gorcea, Eminescu, vol. 1, Piteşti :
Paralela 45, 2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 44-51.
127
Gorjan, Ilie
2187. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Ilie Gorjan, Clipa de rouă, Bucureşti : Editura Ministerului de
Interne, 2002]. Luceafărul, nr. 22, 2002, p. 6.
Goron, Sándor
2188. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Got, Petre
2189. Buzaşi, Ion. Clipa dintre hotare. [Petre Got, Clipa dintre hotare, Bucureşti : Eminescu, 2001]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 606, 2002, p. 13.
2190. Câmpan, Diana. De vorbă cu lumea, în clipa dintre hotare. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 72-73.
2191. Cimpoi, Mihai. Plutire blândă. [Petre Got, Vocale celeste, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Contemporanul,
nr. 13, 2002, p. 16.
2192. Cioculescu, Barbu. Un poet pe treptele mileniului trei. [Petre Got, Plâns de heruvim, Bucureşti :
Editura Eminescu, 1999]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 214-216.
2193. Popa, Mircea. "Sintaxa crinului". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 634, 2002, p. 11.
2194. Sandu, Corina. Senzualul zâmbet al lui Petre Got. Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 23.
Goţiu, Mihai
2195. Ionică, Cristina. Literatură cu nebuni. [Mihai Goţiu, Senzaţionala evadare a lui Mihai Goţiu povestită
chiar de el, Bucureşti : Tritonic, 2002]. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 6.
2196. Moldovan, Rareş. Miraculosul de drept comun. [Mihai Goţiu, Senzaţionala evadare a lui Mihai Goţiu
povestită chiar de El, Bucureşti : Tritonic, 2002]. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 58-60.
2197. Perţa, Cosmin. Evadare la drumul larg. [Mihai Goţiu, Senzaţionala evadare a lui Mihai Goţiu povestită
chiar de El, Bucureşti : Tritonic, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 7.
Grama, Dimitrie
2198. Tomşa, Costantin. Însingurat de semeni şi de sine. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi
şi autori. [Dimitrie Grama, Elegiile depărtării, Piatra-Neamţ : Crigarux, 2001]. Piatra-Neamţ : Nona,
2002, p. 182-185.
Grădinaru, Dan
2199. Cofan, Aluniţa. O, temposa, o, mores! [Dan Grădinaru, Spiriduş sau August 1999 sau Sfărşitul lumii;
Piteşti : Paralela 45, 2001]. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 133-136.
2200. Cristea-Enache, Daniel. Masca lui Creangă. [Dan Grădinaru, Creangă : monografie, Bucureşti : Allfa,
2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 628, 2002, p. 5.
2201. Cristea-Enache, Daniel. Masca lui Creangă (2). [Dan Grădinaru, Creangă : monografie, Bucureşti :
Allfa, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 630, 2002, p. 5.
2202. Cristea-Enache, Daniel. Masca lui Creangă (3). [Dan Grădinaru, Creangă : monografie, Bucureşti :
Allfa, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 631, 2002, p. 5.
2203. Marcu, Luminiţa. O monografie spectaculoasă. [Dan Grădinaru, Creangă : monografie, Bucureşti :
Allfa, 2002]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 6-7.
128
2204. Moraru, Cornel. Un nou Creangă. [Dan Grădinaru, Creangă, Bucureşti : Allfa, 2002]. Vatra, 29, nr. 8-
9, 2002, p. 63-64.
Grămescu, Mihail
2205. György-Deák, György. Un "copil teribil" printre femei. [Mihail Grămescu, Ildiko, Bucureşti : Tritonic,
2001 ; Răzbunarea Yvonei, Bucureşti : Tritonic, 2001 ]. Contemporanul, 11, nr. 26, 2002, p. 7.
Grănescu, Adrian
2206. Dinu, Anamaria. Fişele memoriei. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 158.
2207. Gogoncea, Lucia. Lectura mea particulară. [Adrian Grănescu, Lecturile mele particulare, Cluj-Napoca
: Limes, 2000]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 157-158.
2208. Petean, Mircea. Dinspre epic înspre poematic. [Adrian Grănescu, Un altfel de sfârţit, Târgu Mureş :
Arhipelag, 1999]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 159-160.
2209. Şipeţean, Irina. Scriitura de sine. [Adrian Grănescu, Un altfel de sfîrşit, Târgu Mureş : Arhipelag,
1998]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 159.
2210. Vlad, Alexandru. "Tot ce regret e lipsa unui mentor...". [Interviu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 147-149.
2211. Teoc, Flavia. Adrian Grănescu: "Eu am scris despre teritorii nevăzute de mine, însă intuite". În: Flavia
Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 68-78.
Greceanu, Radu
2212. Moceanu, Ovidiu. Cronicarii munteni: Radu Greceanu. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română veche.
Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 164-165.
Gregori, Ilina
2213. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Ilina Gregori: "Studii literare. Eminescu la berlin. Mircea Eliade: Trei analize".
[Ilina Gregori, Studii literare [Eminescu la Berlin], Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române,
2002]. Curierul românesc, 24, nr. 10, 2002, p. 23.
2214. Curticăpeanu, Doina. Apropierea de Eminescu (I). [Ilina Gregori, Studii literare, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2002]. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 50-52.
2215. Curticăpeanu, Doina. Apropierea de Eminescu (II). [Ilina Gregori, Studii literare, Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2002]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 91-94.
2216. Rogozanu, Cristi. Despre Eminescu, aşa cum trebuie. [Ilina Gregori, Studii literare : Eminescu la
Berlin. Mircea Eliade : trei analize, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002]. România
literară, 35, nr. 33, 2002, p. 6-7.
2217. Ungureanu, Cornel. Eminescu, cercetări noi. [Ilina Gregori, Studii literare, Bucureşti, Editura Fundaţiei
Culturale Române, 2002]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 2.
Grigor, Andrei
2218. Borşan, Nicoleta. Fănuş Neagu sub semnul Canonului. [Andrei Grigor, Fănuş Neagu, Braşov : Aula,
2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 93.
2219. Cristea-Enache, Daniel. Critici "optezicişti" despre prozatori "şaizecişti". [Andrei Grigor, Fănuş
Neagu, Braşov : Aula, 2001]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 19-21.
2220. Simion, Eugen. "Oamenii mei" (2). [Andrei Grigor, Căruţa lui Moromete, Bucureşti : Eminescu, 2001].
Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 5-9.
129
2221. Timar, Cristina. Criticul şi "dreapta socotinţă". [Andrei Grigor, Eugen Simion, Braşov : Aula, 2001].
Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 91-92.
Grigorescu, Dan
2222. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Ileana Marin, Ileana Mihăilă, Omagiu. Profesorul Dan Grigorescu la
70 de ani, Constanţa : Curtea veche,Ex Ponto. 2002]. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 6.
2223. Fulger, Mihai. Un ghid prin "jungla" postmodernismului. [Dan Grigorescu, Jocul cu oglinzile :
însemnări despre literatura şi arta postmodernă, Bucureşti : Universal Dalsi, 2000]. Caiete critice , nr.
3-4, 2002, p. 112-115.
Grigurcu, Gheorghe
2224. Marin, Irina. Metafora revelatorie. [Gheorghe Grigurcu, Acul şi steaua, Bistriţa : Charmides, 2001].
România literară, 35, nr. 37, 2002, p. 4.
2225. Milca, Andrei. ...revenind la Gh. Grigurcu... şi alţii ca el. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 118-120.
2226. Pop, Ion. "Criteriul estetic, inseparabil de cel etic". [Gheorghe Grigurcu, În răspăr, Cluj-Napoca :
Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 15.
2227. Popescu, Spiridon. "N-am fost întrebat până acum care sunt antimodelele mele". [Interviu]. Luceafărul,
nr. 27, 2002, p. 11-13.
2228. Scarlat, Grigore. "Străbatem un moment ingrat al criticii noastre, confuz, prea puţin bărbătesc, militant,
cum ar fi spus E. Lovinescu". [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 10-11.
2229. Tupan, Marius. "Preda a continuat să emită fraze de adeziune la regim". [Interviu]. Luceafărul, nr. 39,
2002, p. 12-13.
2230. -. Critica tânără, azi. [Ancheta "Vieţii Româneşti"]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 138-
139.
2231. -. Noul schimb critic. [Ancheta "Vieţii Româneşti": Critica tânără, azi]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-
11, 2002, p. 138-139.
2232. Cristea-Enache, Daniel. Gheorghe Grigurcu. Cavalerul cruciat. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 336-340.
2233. Vasile, Geo. Gheorghe Grigurcu - Antialergice, antiprovinciale. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 117-122.
Grosu, Mugur
2234. Benga, Raluca. Un fel de autobiografie. [Mugur Grosu, Haltera cu zurgălăi, Constanţa : Pontica,
2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 176.
2235. Cliveţ, Nicoleta. Tranziţie poetică. [Mugur Grosu, Haltera cu zurgălăi, Constanţa : pontica, 2001].
Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 4.
Groşan, Ioan
2237. Cistelecan, Alexandru. Trei cronicari (doi - în travesti). [Nicoleta Cliveţ, Ioan Groşan, Braşov : Aula,
2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 139-142.
2238. Cordoş, Sanda. Debutanţi după stil nou. [Nicoleta Cliveţ, Ioan Groşan, Braşov : Aula, 2001]. Vatra,
29, nr. 8-9, 2002, p. 79-80.
130
2239. Perţa, Cosmin. Comunismul S.F. [Ioan Groşan, Planeta mediocrilor, Braşov : Aula, 2002]. Piaţa
literară, 2, nr. 12, 2002, p. 7.
2240. Racaru, Roxana. Roman (foileton) cu găgăuzi şi moldoveni. [Ioan Groşan, Judeţul Vaslui în N.A.T.O.,
Braşov : Aula, 2002]. România literară, 35, nr. 27, 2002, p. 4-5.
2241. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Amărăciuni Orientale. [Nicoleta Cliveţ, Ioan Groşan, Braşov : Aula,
2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 20.
2242. Cristea-Enache, Daniel. Ioan Groşan. Între realism şi textualism. În: Daniel Cristea-Enache. Concert
de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 212-223.
2243. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 232-238.
Groza, Claudiu
2244. Teoc, Flavia. Claudiu Groza: "Există un neo-umaism literar, o nouă paradigmă culturală". În: Flavia
Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 78-83.
2245. Eretescu, Constantin. Realitatea şi utopie în eseurile lui Horia Ion Groza. Viaţa Românească, 97, nr. 7,
2002, p. 108-110.
Grünberg, Laura
2246. Marin, Irina. Oftalmologie feministă. [Laura Grünberg, (R)evoluţii în sociologia feministă, Iaşi :
Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 6.
Gurău, Constantin
2247. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
2248. [Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii române vă raportaţi
scrisul? Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 4-5.
Gurian, Sorana
2249. Corcheş, Victor. Ezoterica şi cosmopolita Sorana Gurian. [Sorana Gurian, Zilele nu se întorc
niciodată]. Tomis, 7, nr. 12, 2002, p. 30-32.
2250. Corcheş, Victor. Ezoterica şi cosmopolita Sorana Gurian. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 15.
2251. Dimisianu, Gabriel. Sorana Gurian. [Sorana Gurian, Zilele nu se întorc niciodată]. România literară,
35, nr. 34, 2002, p. 12, 13.
2252. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Sorana Gurian. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 319-320.
2253. Láng, Zsolt. Etika és esztétika. [Cs. Gyímesi Éva, Kritikai mozaik, Polis Könyvkiadó, Kolozsvár,
1999]. Látó, nr. 4, 2002, p. 47-48.
Györffi, Kálmán
2254. Gergely, Tamás. "Olrájt, ahogy Pisti mondta vót..."Avagy : Mi a kurrvaság ma Gyergyóban? [Györffi
Kálmán, Ne üldő, Hermann!, Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2002]. Látó, nr. 5, 2002, p. 95-97.
131
György, Attila
2255. Balázs, Imre József. "Nekem már fáj a rétisas". [György Attila, Harminchárom, Magyar Könyvklub,
Budapest, 2002]. Látó, nr. 10, 2002, p. 93-94.
Gyr, Radu
2256. Popa, Mircea. Radu Gyr - de la cronica ritmată la baladă. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002,
p. 10.
2257. Savin, Nicolae. Poetul şi criticul despre poezie . [Adrian Popescu, Lancea frîntă. Lirica lui Radu Gyr,
Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1995]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 69-70.
2258. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Radu Gyr. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 323.
Gyurcsik, Ilie
2259. Pătrăşconiu, Cristian. Viaţa este în altă parte. [Ilie Gyurcsik, Paradigme moderne, Timişoara :
Amarcord, 2000 ]. Cuvîntul, 8, nr. 2, 2002, p. 6.
Hajdú, Farkas-Zoltán
2260. Csiki, László. Hajdú Farkas - Zoltán és Alkaiosz lakomája. [Hajdú Farkas - Zoltán, Alkaiosz lakomája,
Pallas - Akadémia Kiadó, Csíkszereda, 2001]. Látó, nr. 3, 2002, p. 99-101.
2261. Kántor, Lajos. Hajdú Farkas - Zoltán. [Hajdú Farkas - Zoltán, "Erdély a legkülönb nő volt...", Komp -
Press, Kolozsvár, 1997]. Látó, nr. 4, 2002, p. 49.
Hancu, Aurel
2262. Cistelecan, Alexandru. Pricesne, predici, psalmi (II). [Aurel Hancu, Iubire din iubire, Târgu Mureş :
Mureş, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 4.
Handabura, Lidia
2263. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
2264. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Handoca, Mircea
2265. Mihăilescu, Florin. Critice şi metacritice : Fructele devoţiunii. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p.
118-121.
2266. Stoleru, Victor. Recenzii. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. [Mircea Handoca, Mircea
Eliade - contribuţii bibliografice]. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 177-180.
2267. Cliveţ, Nicoleta. La al doilea volum. [Dan Bogdan Hanu, Portret în cuţit, Bucureşti : Vinea, 2001].
Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 3.
2268. Colăcel, Onoriu. Portret în cuţit. [Dan Bogdan Hanu, Portret în cuţit, Bucureşti : Vinea, 2001].
Bucovina literară, 12, nr. 10, 2002, p. 14.
2269. Dopcea, Marian. Captiv - în propriile poeme. [Dan Bogdan Hanu, Portret în cuţit, Bucureşti : Vinea,
2001]. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 34-35.
132
2270. Mincu, Marin. "Viaţa şi poemul sunt vase comunicante în derivă". [Dan Bogdan Hanu, Portret în cuţit,
Bucureşti : Vinea, 2001]. Luceafărul, nr. 19, 2002, p. 10.
2271. Popa, Mircea. B. P. Hasdeu în ediţie critică. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 18.
2272. Vârgolici, Teodor. Arhiva spiritistă a lui B. P. Hasdeu. [B. P. Hasdeu, Arhiva spiritistă, Bucureşti :
Vestala, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 627, 2002, p. 4.
2273. Vârgolici, Teodor. B.P. Hasdeu sau setea de absolut. [Ionel Oprişan, B.P. Hasdeu sau Setea de absolut,
Bucureşti : Vestala, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604, 2002, p. 4.
2274. Vârgolici, Teodor. B. P. Hasdeu şi economia politică. [B. P. Hasdeu, Studii şi articole de economie
politică, Bucureşti : Saeculum I. O., 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 631, 2002, p. 4.
2275. Vârgolici, Teodor. B. P. Hasdeu şi folclorul. [B. P. Hasdeu, Soarele şi Luna, Bucureşti : Saecumul I.
O., 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 4.
2276. Vârgolici, Teodor. Publicistica politică a lui B. P. Hasdeu. [B. P. Hasdeu, Publicistica politică 1869-
1902, Bucureşti : Saeculum, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601, 2002, p. 4.
2277. Iacob, Simona. Contribuţia lui V. Alecsandri şi a lui B. P. Hasdeu la dezvoltarea teatrului şi a
dramaturgiei naţionale. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p.
72-81.
2278. Iacob, Simona. Primele elemente ale literaturii artistice naţionale după 1850: B. P. Hasdeu, un savant
de renume european, enciclopedist şi scriitor romantic. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura
română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei
România de mâine, 2002, p. 65-70.
2279. Manolescu, Nicolae. Romantismul: B. P. Hasdeu. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii
române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 362-382.
2280. Negoiţescu, Ion. Înainte de "Junimea". Latiniştii. Tradiţionaliştii noi - Bogdan Petriceicu Hasdeu. În:
Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 114-117.
2281. Pârvu, Iuliu. B. P. Hasdeu şi discipolii săi. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-Napoca :
Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 68-72.
2282. Sadoveanu, Izabela. B. P. Hasdeu. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică literară. Vol.
1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G.
Călinescu", 2001, p. 23-29.
2283. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi. [Marlen Heckmann Negrescu, Grădina Turnului de apă, Timişoara :
Marineasa, 1999]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 21.
Hedeşan, Otilia
2284. Eretescu, Constantin. Despre Fata Pădurii şi alte făpturi. [Otilia Hedeşan, Pentru o mitologie difuză,
Timişoara : Marineasa, 2000]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 28.
2285. Manu, Emil. Mircea Anghelescu: Echilibru. Între antiteze. Heliade - o biografie. [Mircea Anghelescu,
Echilibrul între antiteze : Heliade - o biografie]. Curierul românesc, 24, nr. 7, 2002, p. 19.
133
2286. Măgirescu-Mandaj, Doina. Pagini alese la editura Gramar. [Ion Heliade-Rădulescu, Zburătorul,
Bucureşti : 100+1 Gramar, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 21.
2287. Onţeluş, Gabriel. Viziuni poetice. România literară, 35, nr. 18, 2002, p. 14.
2288. Popescu, Adrian. Aniversări. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 3, 68.
2289. Rotaru, Florin. După ruşi, vine ciuma! Curierul românesc, 24, nr. 3, 2002, p. 5.
2290. Scorobete, Miron. Bicentenar Ion Heliade Rădulescu. Cetatea culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 11.
2291. Simion, Eugen. Ion Heliade-Rădulescu. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 5-9.
2292. Ursachi, Gabriela. Ianuarie. România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 19.
2293. Vârgolici, Teodor. "Eu cânt în miezul nopţii a voastre biruinţe...". Adevărul literar şi artistic, 10, nr.
599, 2002, p. 4.
2294. Negoiţescu, Ion. Generaţia anilor '40 - Paşoptiştii - Heliade Rădulescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 73-78.
Hentea, Călin
2295. Nistor, Cristina. Primul război mediatic. [Călin Hentea, 150 de ani de război mediatic: armata şi presa
în timp de război, Bucureşti : Nemira, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 19.
2296. Sadoveanu, Izabela. N. I. Herescu: Lirica lui Horaţiu. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 236-239.
Hervay, Gizella
2297. Balázs, Imre József. "Építjük öröm - sejtjeinket" Hervay Gizella korai költészetéről. Látó, nr. 6, 2002,
p. 138-144 .
2298. Zágoni-Joikits, Melinda. Kobakról, Kobakul, Kobakoknak. [Hervay Gizella, Kobak könyve, Koinónia
Kiadó, Kolozsvár, 2002]. Korunk, 3, nr. 10, 2002, p. 123-124.
2299. Szilágyi, Júlia. Élethelyzetek, halálhelyzetek Hervay Gizella költészetében.Júlia Szilágyi. Versenymű
égő zongorára. Marosvásárhely : Mentor, 2002, p. 84-89.
Hibovski, Gheorghe
2300. Tomşa, Costantin. Cloaca Maxima de Gheorghe Hibovski. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură
: cărţi şi autori. [Gheorghe Hibovski, Cloaca maxim, Piatra-Neamţ : Nona, 2000]. Piatra-Neamţ :
Nona, 2002, p. 202-207.
2301. Tomşa, Costantin. Colecţionar de gângănii. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi
autori. [Gheorghe Hibovski, Circus maximus, Piatra-Neamţ : Nona, 2002]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002,
p. 208-213.
Hogaş, Calistrat
2302. Negoiţescu, Ion. Adversarii Junimismului - Calistrat Hogaş. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 154-157.
2303. Tomşa, Costantin. Tataia de Sidonia C. Hogaş - reeditare după 60 de ani. În: Constantin Tomşa.
Împătimit de lectură : cărţi şi autori. [Sidonia C. Hogaş, Tataia, Piatra-Neamţ : Crigarux, 2000].
134
Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 66-70.
2304. Trandafir, Constantin. Calistrat Hogaş - triumful ambiguităţii. În: Constantin Trandafir. Recunoaşterea
valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 83-90.
Hogaş, Sidonia C.
2305. Tomşa, Costantin. Tataia de Sidonia C. Hogaş - reeditare după 60 de ani. În: Constantin Tomşa.
Împătimit de lectură : cărţi şi autori. [Sidonia C. Hogaş, Tataia, Piatra-Neamţ : Crigarux, 2000].
Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 58-65.
Holban, Anton
2306. Călinescu, Alexandru. "Nu-mi place literatura...". România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 12.
2307. Cioculescu, Barbu. Anton Holban, retrăit. România literară, 35, nr. 34, 2002, p. 13.
2308. Ciopraga, Constantin. Anton Holban în căutare de sine. Viaţa românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 14-18.
2309. Manolescu, Nicolae. Holban la centenar. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 1.
2310. Popescu, Adrian. Aniversări. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 3, 68.
2311. Trandafir, Constantin. Între autenticitate şi convenţie. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 606, 2002, p.
10.
2312. Vârgolici, Teodor. Tainele psihologiei umane în viziunea lui Anton Holban. [Nicolae Florescu,
Divagaţiuni cu Anton Holban, Bucureşti : Jurnalul literar, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
607, 2002, p. 4.
2313. Zamfir, Mihai. Neverosimilul centenar. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 13.
2314. Lefter, Ion Bodgan. Anton Holban. Precizia formulei şi irizarea contururilor. În: Ion Bodgan Lefter.
Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [O moarte care nu dovedeşte nimic]. Piteşti :
Paralela 45, 2001, p. 60-66.
2315. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Anton Holban. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 313-316.
2316. Protopopescu, Alexandru. Anton Holban - Preludii ale procesului absurd. În: Alexandru Protopopescu.
Romanul psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 155-171.
Holban, Ioan
2317. Ţeposu, Radu G. Spiritul teoretic. Cultivarea uneltelor. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă
a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 291-293.
Holban, Sorin
2318. Ionescu, Mariana. Editura Eminescu. [Sorin Holban, Vinovăţia mieilor, 2002]. Universul cărţii, 12, nr.
11-12, 20022002, p. 13.
Holender, Ioan
2319. Babeţi, Adriana. Patria mea e Timişoara. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 12, 2002, p. 4-5.
2320. Mărculescu, Magdalena. Ioan Holender - Ultimii ani în România. România literară, 35, nr. 40, 2002,
p. 16-17.
2321. Ungureanu, Cornel. Holender între superlative. Orizont, 14, nr. 12, 2002, p. 2.
135
2322. Urian, Tudorel. VIP-ul din staţia de metrou. [Ioan Holender, De la Timişoara la Viena, Bucureşti :
Universal Dalsi, 2002]. România literară, 35, nr. 51-52, 2002, p. 4.
Holuţă, Ligia
2323. Ţeposu, Radu G. Gnomici şi ezoterişi. Manieriştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 111.
Horasangian, Bedros
2324. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 202-205.
Horea, Ion
2325. Cistelecan, Alexandru. Pillatieni de Ardeal. [Ion Horea, Cartea sonetelor, Târgu Mureş : Ardealul,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 5, 2002, p. 3.
2326. Moldovan, Ioan. Vecernii lirice. [Ion Horea, Şi va fi ziuă şi va fi noapte, Bucureşti : Ardealul, 2001].
Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 31-32.
2327. Vasile, Geo. Ion Horea - Via crucis. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori.
Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 122-124.
Horia, Vintilă
2328. Oancea, Stelian. Vorbind despre Vintilă Horia. [Vintilă Horia, El fin del exilio, Madrid : Criterio
Libros, 2002]. Piaţa literară, 22, nr. 18, 2002, p. 18.
2329. Orian, Georgeta. Exilul ca împărăţie (literară). [Crenguţa Gânscă, Vintilă Horia - al zecelea cerc, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 68-69.
2330. Şandru Mehedinţi. Vintilă Horia - Întoarecere din exil. Luceafărul, nr. 39, 2002, p. 16.
Horodincă, Georgeta
2331. Racaru, Roxana. Scrisul şi ipotezele. [Georgeta Horodincă, Ştefan Bănulescu sau Ipotezele scrisului,
Bucureşti : Du Style, 2002]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 5.
Horvath, Anton
2332. Teoc, Flavia. Anton Horvath: "Generaţia din care aş vrea să fac parte n-a apărut încă". În: Flavia Teoc.
Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 83-88.
Horváth, Imre
2333. Indig, Ottó. Alkony Várad felett. [Horváth Imre, Alkony Várad felett, Noran Könyvkiadó]. Várad, nr. 2,
2002, p. 114.
Hossu, Petre
2334. Valea, Lucian. Pasărea Phoenix - o iluzie: Petre Hossu. În: Lucian Valea. Generaţia amânată. Ediţie
îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 249-252.
Hotineanu, Eleonora
2335. Trifan, Călina. Variaţiuni pe o temă. [Eleonora Hotineanu, Lirica interbelică din Basarbia şi poesia
franceză modernă, Bucureşti : Atos, 2001]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 11.
Hrehor, Constantin
136
2336. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Constantin Hrehor, Pseudonimul îngerilor, Botoşani : Axa, 1999].
Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 251.
Hrenciuc, Dina
2337. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 275-277.
Hrisoverghi, Alexandru
2338. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Alexandru Hrisoverghi. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 17.
Hristu, Anda
2339. Cucu, Ştefan. Anda Hristu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 94-98.
Hurduzeu, Ovidiu
2340. Gârbea, Horia. De vale de Silicon... [Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiţi]. Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 2.
2341. Hurduzeu, Ovidiu. Autoreferiri. [Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiţi, Bucureşti : Editura Fundaţiei
Culturale Române, 2002]. Curierul românesc, 24, nr. 8, 2002, p. 12.
2342. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiţi : lumea văzută din Silicon
Valley, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002]. Luceafărul, nr. 29, 2002, p. 6.
Hurezeanu, Emil
2343. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 134-136.
Hurjui, Ion
2344. Necula, Ionel. Ion Hurjui şi poezia ca pandant la tăcere. Contemporanul, 11, nr. 26, 2002, p. 4-5.
Hurubă, Dumitru
2345. Argint, Iulia. Satir dansând. [Dumitru Hurubă, Balmucul, dragostea mea..., Deva : Călăuza, 2002].
România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 7.
Husar, Alexandru
2346. Cubleşan, Constantin. O vastă sinteză poetică. [Al. Husar, Pro Eminescu, Iaşi : Junimea, 2001]. Viaţa
Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 208-211.
Iachimovski, Emilian
2347. Vasile, Geo. Emilian Iachimovski - Hymerion în recital. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 124-125.
Iacob, Ioan
2348. Cistelecan, Alexandru. Pricesne, predici, psalmi. [Ioan Iacob, Acela care vinee după mine, Bucureşti :
Tradiţie, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 3.
Iacob, Valentin
2349. Chioaru, Dumitru. Valentin Iacob. Euphorion, 13, nr. 3, 2002, p. 19.
137
2350. Coşovei, Traian T. Clownul lui Hrist. [Valentin Iacob, Clownul lui Hrist, Bucureşti : Muzeul Literaturii
Române, 2004]. Contemporanul, 11, nr. 9, 2002, p. 4.
2351. Coşovei, Traian T. Starea de descoperire. [Valentin Iacob, Clownul lui Hrist, Bucureşrti : Muzeul
Literaturii Române, 2004]. Contemporanul, 11, nr. 18-19, 2002, p. 6-7.
2352. Vasile, Geo. Valentin Iacob - Pantomima spontaneităţii/ Arta stupefacţeiei. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 125-129.
Iancu, Bogdan
2353. Cliveţ, Nicoleta. Debuturi underground. Vatra, 29, nr. 7, 2002, p. 93.
Iancu, Dan
2354. Pantea, Aurel. Solitudini mîntuite. [Dan Iancu, Bostonmylove, Bucureşti : Eminescu, 2002]. Vatra, 29,
nr. 11-12, 2002, p. 168.
2355. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Dan Iancu, Bostonmylove, Bucureşti : Editura Eminescu,
2002]. Luceafărul, nr. 27, 2002, p. 6.
2356. Vasile, Geo. Dan Iancu - Călătorie la capătul poeziei. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 129-132.
Iancu, Victor
2357. Valea, Lucian. Pasărea Phoenix - o iluzie: Victor Iancu. În: Lucian Valea. Generaţia amânată. Ediţie
îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 254-255.
Ianoşi, Ion
2358. Bîtfoi, Dorin-Liviu. Lupta eruditului cu sub-înţelesurile. [Ion Ianoşi, Prejudecăţi şi judecăţi, Bucureşti :
Hasefer, 2002]. România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 6.
2359. Diaconu, Marin. Dialoguri culturale. [Interviu]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 3, 4-5.
2360. Michailov, Mihaela. "Omul ideii" faţă cu "omul banalului". [Interviu]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p.
108-110.
2361. Cristea-Enache, Daniel. Ion Ianoşi. Utopia unui cărturar. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 357-360.
Ianuş, Marius
2362. -. Cum ai debutat şi ce înseamnă asta pentru tine? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 136.
2363. Soviany, Octavian. Manierismul mizeriei. [Marius Ianuş, Manifest anarhist şi alte fracturi, Bucureşti :
Vinea]. Luceafărul, nr. 32, 2002, p. 8.
2364. Vasile, Geo. În dulcele stil scandalos. [Marius Ianuş, Manifest anarhist şi alte fracturi, Bucureşti :
VInea, 2000]. Contemporanul, 11, nr. 8, 2002, p. 6.
2365. Cristea-Enache, Daniel. Marius Ianuş. Turbulenţe. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere.
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 112-121.
2366. Vasile, Geo. Marius Ianuş - În dulcele stil scandalos. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 132-134.
Iaru, Florin
138
2367. Vakulovski, Mihai. Interviu cu scriitorul Florin Iaru. Bucovina literară, 12, nr. 5, 2002, p. 2-6.
2368. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 84-87.
Ibrăileanu, Garabet
2369. Negoiţescu, Ion. Adversarii Junimismului - Garabet Ibrăileanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 151-154.
Ieronim, Ioana
2371. Grigurcu, Gheorghe. Copilăria alterată. [Ioana Ieronim, Triumful Paparudei, Piteşti : Paralela 45,
2000]. România literară, 35, nr. 8, 2002, p. 9.
Ierunca, Virgil
2372. Popa, Mircea. Virgil Ierunca sau poezia ca jurnal interior. [Virgil Ierunca, Trecut-au anii..., Bucureşti :
Humanitas, 2000]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 56-57.
2373. Popa, Mircea. Virgil Ierunca sau poezia ca jurnal interior. [Virgil Ierunca, Poeme de exil, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Steaua, 53, nr. 6, 2002, p. 56-57.
2374. Corbea, Ileana; Florescu, Nicolae. Cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca recapitulând exilul fără
anecdote. În: Ileana Corbea; Nicolae Florescu. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi
memorialistice ale literaturii exilului. Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, p. 67-143.
2375. Cristea-Enache, Daniel. Virgil Ierunca. Marea neînţelegere. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 435-442.
Ifrim, Marin
2376. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 184-185.
2377. Vasile, Geo. Marin Ifrim - Agonia trestiei. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de
autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 134-136.
Igna, Vasile
2378. Gheţ, Monica. Tăcerea răzbunată. [Vasile Igna, Subteranele memoriei, Bucureşti : Universal Dalsi,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 3.
2379. Grigurcu, Gheorghe. O recuperare de conştiinţă. [Vasile Igna, Subteranele memoriei : pagini din
rezistenţa Culturii în România, Bucureşti : Universal Dalsi, 2001]. România literară, 35, nr. 51-52,
2002, p. 14-15.
2380. Zalis, Henri. Memorie şi istorie. [Vasile Igna, Subteranele memoriei, Bucureşti : Universal Dalsi,
2001]. Contemporanul, 11, nr. 13, 2002, p. 5.
Ignat, Mihai
2381. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Mihai Ignat, Klein spuse Klein, 2001]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p.
21.
2382. Chiper, Grigore. Poeţii la vârstă christică. [Mihai Ignat, Klein spuse]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 5.
139
2383. Mincu, Marin. "Disperata nevoie de text". [Mihai Ignat, Klein, Iaşi : Timpul, 1995]. Luceafărul, nr. 7,
2002, p. 10.
2384. Cristea-Enache, Daniel. Mihai Ignat. Un poet autentic. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 109-112.
2385. Vasile, Geo. Ana Il - Hemografeme. Contemporanul, 11, nr. 23, 2002, p. 5.
2386. Vasile, Geo. Ana Il - Hemografeme. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori.
Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 136-138.
Ilaş, Monica
2387. Zăgreanu, Ion Radu. Poezia spaţiului geometrizat. [Monica Ilaş, Secretul spiralei, Timişoara : Augusta,
2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 94.
2388. Raţiu, George Vasile. I. Th. Ilea, ipostaza poetică. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 71-72.
Ilea, Marian
2389. Groza, Claudiu. Mitteleuropa pitorească. [Marian Ilea, Casa din Piaţa Gorky, Baia Mare : Cornelius,
2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 78-79.
2390. Ilea, Daniel. Supremaţia unui sistem. [Marian Ilea, Casa din Piaţa Gorky, Baia Mare : Cornelius,
2001]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 22.
Ilica, Carolina
2391. Floricel, Marian. Poemul scurt a lungii mele vieţi. [Carolina Ilica, Poemul scurt a lungii mele vieţi. 13
poeme (duble) de dragoste, Bucureşti : Editura Academiei Internaţionale orient- Occident, 2001].
Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 9.
2392. Găurean, Vasile. Carolina Ilica: "Iubind în taină, I. Violet". Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 63-
64.
2393. Popescu, Florentin. Farmecul etern al poeziei. [Carolina Ilica, Violet, Botoşani : Axa, 2001 ; Paulina
Popa, Rochia nesupunerii, Deva : Emia, 2001 ; Cristeian Petre-Arges, Marin cu Onila, Bucureşti :
Semne, 2001]. Tomis, 7, nr. 2, 2002, p. 6-7.
Iliescu, Adrian-Paul
2395. Mircean, Ovidiu. Despre modernitate şi însinguraţii ei. [Adrian Paul Iliescu, Solitude and the birth of
modernity]. Piaţa literară, 2, nr. 15, 2002, p. 7.
2396. Ştefănescu, Alexandru. "Cultura noastră rămâne una predominant simbolică, ataşată de gestul
spectaculos şi trăirea patetică...". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 602, 2002, p. 11.
Iliescu, Elvira
2397. Cucu, Ştefan. Elvira Iliescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 103-
105.
Iliescu, Ion
140
2398. Popa, Mircea. A început anul editorial Caragiale. [Ion Iliescu, Ion Luca Caragiale în Panteonul presei,
Timişoara : Presa Universitară Română, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 15.
Iliescu, Nicolae
2399. Matală, Dumitru. Viitorul Românesc. [Nicolae Iliescu, Depăşirea interzisă, Bucureşti : Viitorul
Românesc, 2001]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 7.
2400. Popescu, Bogdan. A se citi ADDENDA. [Nicolae Iliescu, Depăşirea interzisă, Bucureşti : Viitorul
românesc, 2001]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 15-18.
2401. Cristea-Enache, Daniel. Nicolae Iliescu. Ironie şi livresc. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 196-200.
2402. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 241-243.
Ilieşu, Petru
2403. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 127-129.
Ilis, Florina
2404. Borbély, Ştefan. Noul adamism. [Florina Ilis, Coborârea de pe cruce, Cluj-Napoca : Echinox, 2001].
Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 5.
2405. Cordoş, Sanda. Ora bună a romancierelor. [Florina Ilis, Coborîrea de pe cruce, Cluj-Napoca : Echinox,
2001; Ileana Urcan, Zăpadă la Roma, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 163-
164.
2406. Frenţiu, Rodica. Coborârea de pe cruce sau harul scrisului. [Florina Ilis, Coborârea de pe cruce, Cluj-
Napoca : Echinox, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 5.
2407. Hăitaş, Liana. Amplificarea detaliului ca tehnică. [Florina Ilis, Chemarea lui Matei, Cluj-Napoca :
Echinox, 2002]. Echinox, 34, nr. 1-2-3, 2002, p. 10.
2408. Marino, Adrian. Un roman neobişnuit. [Florina Ilis, Coborârea de pe cruce, Cluj-Napoca : Echinox,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 4.
2409. Teoc, Flavia. "Suntem ocupaţi cu acest mărunţiş al vieţii şi nu mai suntem în stare să auzim chemările".
[Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 4.
2410. Ţeudan, Aura. Florina Iliş - Coborârea de pe cruce. [Florina Ilis, Coborârea de pe cruce, Cluj-Napoca :
Echinox, 2001]. Echinox, 34, nr. 1-2-3, 2002, p. 12.
2411. Teoc, Flavia. Florina Iliş: "Ocupaţi cu acest mărunţiş al vieţii nu mai suntem în stare să auzim
chemările". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes,
2002, p. 88-92.
Ilisei, Grigore
2412. Coroiu, Constantin. Cu George Lesnea prin veac. [Grigore Ilisei, Cu George Lesnea prin veac, Iaşi :
Alfa, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 14.
Ioanid, Doina
2413. Chiper, Grigore. Poeţii la vârstă christică. [Doina Ioanid, E vremea să porţi cercei, Braşov : Aula,
2001]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 5.
141
2414. Cliveţ, Nicoleta. Despre feminitate, în fel şi chip . [Doina Ioanid, E vremea să porţi cercei, Braşov :
Aula, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 3.
2415. Marcu, Luminiţa. Duduci literare. [Doina Ioanid, E vremea să porţi cercei, Braşov : Aula, 2001].
România literară, 35, nr. 1, 2002, p. 5.
2416. Mihalache, Anca Roxana. Doina Ioanid, E vremea să porţi cercei. [Doina Ioanid, E vremea să porţi
cercei, Braşov : Aula, 2001]. Echinox, 34, nr. 1-2-3, 2002, p. 13.
2417. Moldovan, Ioan. Cerceii amorului. [Doina Ioanid, E vremea să porşi cercei, Braşov : Aula, 2001].
Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 37-38.
2418. Vlădăreanu, Elena. Poveşti de dragoste într-o lume impotentă. [Doina Ioanid, E vremea să porţi cercei,
Braşov : Aula, 2001]. Luceafărul, nr. 7, 2002, p. 16.
Ioanid, Radu
2419. Tismănenau, Vladimir. Perversa sinteză. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 3.
Ioanid, Ştefan
2420. Vasile, Geo. Ştefan Ioanid - Convalescenţa spiritului vânat de natură. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 138-140.
Ion, Zvera
2421. Cristea-Enache, Daniel. Viziuni. [Zvera Ion, Copilul-cafea, Bucureşti : Vinea, 2000]. Adevărul literar
şi artistic, 11, nr. 638, 2002, p. 5.
2422. Soviany, Octavian. Basmele Zverei. [Zvera Ion, Copilul cafea, Bucureşti : Vinea, 2000]. Luceafărul,
nr. 22, 2002, p. 8.
Ionaş, Iuliu
2423. Morariu, Mircea. Viorile vântului. [Iuliu Ionaş, Viorile vântului, Braşov : Orientul Latin, 2001].
Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 246.
Ionesco, Eugene
2424. Buduca, Ioan. Cioran, Eliade, Ionescu. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 10.
2425. Cubleşan, Constantin. Ionescu în ţara tatălui. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca :
Biblioteca Apostrof, 2001]. Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 2.
2426. Damian, S. Secretul celor trei mohicani. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 631, 2002, p. 6.
2427. Damian, S. Secretul celor trei mohicani (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 10-11.
2428. Damian, S. Secretul celor trei mohicani (3). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002, p. 8-9.
2429. Manolescu, Nicolae. Istoria ca proces politic. [Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco :
l'oubli du fascisme]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 1, 3.
2430. Marcu, Luminiţa. Ţara rinocerilor. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca : Biblioteca
Apostrof, 2001]. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 6-7.
2431. Mihăilescu, Florin. Eugen Ionescu sau dilema apartenenţei. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p.
105-108.
2432. Mircean, Ovidiu. Despre Ionesco şi viaţa din altă parte. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-
142
Napoca : Biblioteca Apostrof, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 6.
2433. Pavel, Laura. "Englezul" Ionesco. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 28-31.
2434. Popovici, Iulia. Clasicii. [Eugene Ionesco, Note şi contranote, Bucureşti : Humanitas, 2002]. România
literară, 35, nr. 42, 2002, p. 6.
2435. Reichmann, Edgar. Ambiguităţile unui pamflet. [Alexandra Leignel-Lavastine, Cioran, Eliade,
Ionesco. L'oubli du fascisme, Paris : Presses universitaires de France, 2002]. Caiete critice , nr. 11-12,
2002, p. 110-112.
2436. Scarlat, Grigore. Eugen Ionescu în ţara tatălui. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 127-129.
2439. Vlad, Ion. Eseul ca experienţă a cunoaşterii. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca :
Biblioteca Apostrof, 2001]. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 45-48.
2440. Negoiţescu, Ion. Naţionalismul. Existenţialiştii - Eugen Ionescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 433-436.
2441. Fulger, Mihai. Însemnări despre posteritatea unui mare scriitor. [Al. Th. Ionescu, Mircea Nedelciu,
Braşov : Aula, 2001]. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 91-97.
Ionescu, Cristian
2442. Ioanide, Al. Gogu, Costăchel şi Gioconda. [Cristian Ionescu, Dicţionar de onomastică, Bucureşti :
Elion, 2001]. România literară, 35, nr. 19, 2002, p. 4.
Ionescu, Cristina
2443. Ionescu, Mariana. Editura Garamond. [Mircea Anghelescu, Cristina Ionescu, Gheorghe Lăzărescu,
Dicţionar de termeni literari ]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 11.
Ionescu, Elena-Margareta
2444. Pârvulescu, Ioana. Vai învinselor! [Elena-Margareta Ionescu, Jurnal, Bucureşti : Crater, 1999].
România literară, 35, nr. 18, 2002, p. 21.
Ionescu, Mariana
2445. Milescu, Victoria. "Scriu, deci exist!". [Mariana Ionescu, Interviu cu înger şi maimuţă, Bucureşti :
Vinea, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 245-247.
2446. Vârgolici, Teodor. Elogiul lecturii. [Mariana Ionescu, Interviu cu înger şi maimuţă, Bucureşti : Vinea,
2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 629, 2002, p. 4.
Ionescu, Nae
2447. Iloaie, Ştefan. Nae Ionescu - Profesor şi gazetar. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 43.
Ionescu, Radu
2448. Florea, Ghiţă. Critica literară între 1850-1900: Radu Ionescu. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob.
Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura
Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 201-204.
143
2449. Negoiţescu, Ion. Romanul în Ţările Româneşti până la Nicolae Filimon - Radu Ionescu. În: Ion
Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 41-44.
Ionescu, Stejar
2450. Sadoveanu, Izabela. Stejar Ionescu: Domnul de la Murano. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei :
pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de
Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 212-214.
Ionescu, Valentin
2451. Adam, Ioan. Anatomia comicului călinescian. [Valentin Ionescu, Comicul comentariului călinescian,
Bucureşti : Cartea Românească, 2000]. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 123-124.
Ionică, Lucian
2452. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
2453. Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii ronmâne vă raportaţi
scrisul? [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 8-9.
Ioniţă, Maria
2454. Pârvu, Iuliu. Recenzii. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. [Maria Ioniţă, Cartea vâlvelor, Cluj-
Napoca : Dacia, 1982]. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 269-272.
Ioniţoiu, Cicerone
2455. Bârlădeanu, Lucreţia. "Un popor care-şi uită trecutul dispare din istorie" (II). [Interviu]. Luceafărul, nr.
19, 2002, p. 12-13.
2456. Bârlădeanu, Lucreţia. "Un popor care-şi uită trecutul dispare din istorie" (I). [Interviu]. Luceafărul, nr.
18, 2002, p. 12-13.
Iordache, Mihail
2457. Beldeanu, Ion. Pledoarie pentru Mihail Iordache. [Mihail Iordache, Singurătatea şi tristeţea oglinzilor,
2 vol., Iaşi : Timpul, 2001-2002]. Bucovina literară, 12, nr. 5, 2002, p. 11-12.
2458. Colăcel, Onoriu. Şcoala de la Suceava. [Mihail Iordache, Singurătatea şi tristeţea oglinzilor, 2 vol., Iaşi
: Timpul, 2001-2002]. Bucovina literară, 12, nr. 5, 2002, p. 14.
2459. Lupu, Gheorghe. Între oglinzi paralele. [Mihail Iordache, Singurătatea şi tristeţea oglinzilor, 2 vol.,
Iaşi : Timpul, 2001-2002]. Bucovina literară, 12, nr. 5, 2002, p. 15.
2460. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Mihail Iordache, Singurătatea şi tristeţea oglinzilor, Iaşi : Timpul
2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 125.
2461. Morar, Ovidiu. Singurătatea şi tristeţea criticului. [Mihail Iordache, Singurătatea şi tristeţea oglinzilor,
2 vol., Iaşi : Timpul, 2001-2002]. Bucovina literară, 12, nr. 5, 2002, p. 12-14.
2462. Satco, Emil. Singurătatea şi tristeţea oglinzilor. [Mihail Iordache, Singurătatea şi tristeţea oglinzilor,
Iaşi : Timpul, 2001]. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 75-76.
Iordan, Iorgu
2463. Georgescu, N. Şi Europa a fost vacă. [Iorgu Iordan, Stilistica limbii române]. Bucovina literară, 12, nr.
7-8, 2002, p. 23.
144
2464. Lăcustă, Ioan. De vorbă cu Iorgu Iordan: "Valoarea umană nu dispare niciodată". [Interviu]. Caiete
critice , nr. 5-7, 2002, p. 106-111.
2465. Lăcustă, Ioan. De vorbă cu Iorgu Iordan: "Valoarea umană nu dispare niciodată" (2) . [Interviu realizat
în 1973]. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 134-160.
2466. Lăcustă, Ioan. De vorbă cu Iorgu Iordan: "Valoarea umană nu dispare niciodată" (3) . Caiete critice ,
nr. 11-12, 2002, p. 92-97.
Iordan, Mihai
2467. Chivu, Marius Victor. Legende pentru toţi. [Alexandra Moraru, Mihai Iordan, Palia istorică (studiu
filologic, lingvistic şi ediţie), Bucureşti : Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, 2001]. România
literară, 35, nr. 43, 2002, p. 7.
Iorga, Nicolae
2468. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică la 1900 - Nicolae Iorga. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 178-186.
2469. Sadoveanu, Izabela. N. Iorga: Conferenze italiane sulla nazione romena; Ţări scandinave. În: Izabela
Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru
Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 204-206; 258-261.
2470. Sadoveanu, Izabela. Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei :
pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de
Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 261-265.
2471. Stoleru, Victor. Profiluri de scriitori: Viaţa şi opera lui Nicolae Iorga. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 89-91.
Iosif, Marius
2472. Chirilă, Viorel. În căutarea sensului. [Marius Iosif, Petra, Piteşti : Paralela 45, 2000]. Familia, 38, nr.
2, 2002, p. 26-29.
2473. Podoabă, Virgil. Dialog pornind de la Tragedie şi haiku. [Interviu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 24-31.
2474. Negoiţescu, Ion. Literatura română în jurul anului 1900 - Ştefan Octavian Iosif. În: Ion Negoiţescu.
Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 168-171.
2475. Sadoveanu, Izabela. St. O. Iosif: Tălmăciri. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică
literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie
Literară "G. Călinescu", 2001, p. 85-87; 139-143.
2476. Sadoveanu, Izabela. Şt. O. Iosif şi D. Anghel: Legenda funigeilor. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei
: pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de
Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 38-40; 92-94.
Iova, Gheorghe
2477. Vakulovski, Mihai. Poemul ca "etichetă corectă" sau despre manualul autorului Bogdan Ghiu. Viaţa
Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 212-217.
2478. Vakulovski, Mihai. Textul ca mişcare sau existenţialism textual şi textualitate existenţială la Gheorghe
Iova. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 193-200.
Iovan, Ion
145
2479. Chivu, Marius Victor. Roman cu Mateiu. [Ion Iovan, Masteiu Caragiale : portretul unui dandy român,
Bucureşti : Compania, 2002]. România literară, 35, nr. 48, 2002, p. 5.
2480. Dopcea, Marian. La colţ, la generaţie, la Iovian. [Ion Tudor Iovian, Pagini alese, Bacău, : Plumb,
2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 26-29.
Irineu, Cora
2481. Sadoveanu, Izabela. Cora Irineu. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică literară. Vol.
1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G.
Călinescu", 2001, p. 164-166.
Irod, Corneliu
2482. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Corneliu Irod, Sărbătoare, 3 vol., Bucureşti : Examene, 2002].
Luceafărul, nr. 39, 2002, p. 6.
Isac, Emil
2483. Taşcu, Valentin. Emil Isac - capriciile unui dublu destin. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-
Napoca : Clusium, 2002, p. 14-19.
Isanos, Elisabeta
2484. Trandafir, Constantin. Elisabeta Isanos. [Elisabeta Isanos, Cântecul Soarelui, Bucureşti : 2001].
Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 124-125.
Isopescu, Claudiu
2485. Cârlan, Nicolae. Claudiu Isopescu către Ion Nistot. [Text stabilit şi comunicat de Doina Gherheş].
Bucovina literară, 12, nr. 10, 2002, p. 24.
Ispirescu, Petre
2486. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Petre Ispirescu. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii
române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 336-338.
Istrate, Gheorghe
2487. Cange, Radu. Gh. Istrate - Fragmente de infinit. [Gh. Istrate, Fragmente despre infinit, Bucureşti :
Crater, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 18.
2488. Manu, Emil. Poezia ritualică. [Gheorghe Istrate, Fragmente despre infinit, Bucureşti : Crater].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 602, 2002, p. 13.
2489. Popescu, Titu. Gheorghe Istrate la vârsta antologiilor. [Gheorghe Istrate, Limpeziş]. Viaţa Românească,
97, nr. 7, 2002, p. 84-89.
2490. Vasile, Geo. Gheorghe Istrate. Poemul, răstignire şi concepţie imaculată. [Gheorghe Istrate, Fragmente
despre infinit : 101 intropoeme, Bucureşti : Crater, 2000]. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 6.
2491. Vasile, Geo. Gheorghe Istrate - Poemul, răstignire şi concepţie imaculată. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 140-143.
Istrate, Ion
2492. Chivu, Marius. Despre începuturile literaturii româneşti. [Ion Istrate, Primul Occident : începuturile
146
poeziei şi teatrului în cultura română, Piteşti : Paralela 45, 2001]. România literară, 35, nr. 18, 2002,
p. 5.
Istrati, Panait
2493. Bîtfoi, Dorin-Liviu. O abordare stereoscopică a lui Panait Istrati. [Zamfir Bălan, Panait Istrati :
tiplogie narativă, Brăila : Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2001]. România literară, 35, nr. 12, 2002,
p. 4-5.
2494. Ştefănescu, Cornelia. O geografie dramatică. [Panait Istrati, Mediterana, Bucureşti : Compania, 2001].
România literară, 35, nr. 17, 2002, p. 13.
2495. Vârgolici, Teodor. Chira Chiralina. [Panait Istrati, Chira Chiralina]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
645, 2002, p. 4.
2496. Vârgolici, Teodor. Înstrăinatul recuperat... Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 639, 2002, p. 4.
2497. Vârgolici, Teodor. "Moş Anghel" în versiunea românească a lui Panait Istrati. [Panait Istrati, Moş
Anghel]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 643, 2002, p. 4.
2498. Vârgolici, Teodor. Pseudonimele lui Panait Istrati. [Ion Ursulescu, Panaiti Istrati - Pseudonime, Brăila
: Istros, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 640, 2002, p. 4.
2499. Vârgolici, Teodor. "Trecut şi viitor" - prima carte scrisă de Panait Istrati în limba română. [Panait
Istrati, Trecut şi viitor]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 4.
2500. Vârgolici, Teodor. Ţaţa Minca - o nefericită eroină istratiană. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 644,
2002, p. 4.
Iuga, Nora
2501. Binder, Rodica. Cu Nora Iuga la "Schloss Solitude". [Interviu]. România literară, 35, nr. 50, 2002, p.
16-17.
2502. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Werner Luty, Robert Şerban, Ioan Es. Pop, Nora Iuga, Kurt Aebli, Pe
urmele marelui fluviu = Auf den Spuren des grossen Stroms, Bucureşti : PRO, 2002]. Luceafărul, nr.
45-46, 2002, p. 6.
2503. Grigurcu, Gheorghe. Marca de fabricaţie. [Nora Iuga, Autobuzul cu cocoşaţi, Bucureşti : Vinea, 2002].
România literară, 35, nr. 27, 2002, p. 9.
2504. Hodoiu, Ioana. Sam şi Minodora. [Nora Iuga, Autobuzul cu cocoşaţi, Bucureşti : Vinea, 2002].
România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 5.
2505. Pârvulescu, Ioana. Cînd n-ai nimic de pierdut. [Nora Iuga, Fasanenstrasse 23, Bucureşti : Vinea,
2001]. România literară, 35, nr. 14, 2002, p. 19.
2506. -. Scrieţi după un program anume? [O întrebare pentru Nora Iuga]. Contemporanul, 11, nr. 15, 2002, p.
10.
2507. Tomşa, Costantin. Confesiunea unei sexagenare. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi
autori. [Nora Iuga, Sexagenara şi tânărul, Bucureşti : Albatros, 2001]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p.
79-85.
2508. Vasile, Geo. Nora Iuga - Recviem şi imunitate . În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar
de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 143-148.
Ivanciu, Nina
2509. Gulea, Michaela. Prin labirintul fiinţei. [Nina Ivanciu, Dorinţa de lege : convergenţe culturale,
147
Bucureşti : Oscar Print, 2001]. România literară, 35, nr. 8, 2002, p. 19.
Ivasiuc, Alexandru
2510. Chiper, Tita. Alexandru Ivasiuc - inedit. România literară, 35, nr. 9, 2002, p. 22.
2511. Curticăpeanu, Doina. O critică a tainelor. [Sanda Cordoş, Alexandru Ivasiuc, Braşov : Aula, 2001].
Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 37-40.
2512. Haţiegan, Anca. Patru monografii. [Sanda Cordoş, Alexandru Ivasiuc, Braşov : Aula, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 8, 2002, p. 7.
2513. Macrea, Ioana. Trei universitari clujeni şi trei autori contemporani. [Sanda Cordoş, Alexandru Ivasiuc,
Braşov : Aula, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 92-94.
2514. Oprea, Nicolae. Modernitatea lui Alexandru Ivasiuc. [Ion Bogdan Lefter, Alexandru Ivasiuc, ultimul
modernist, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 61-65.
2515. Sălcudeanu, Nicoleta. Ad usum delphini. [Sanda Cordoş, Alexandru Ivasiuc. Monografie, antologie
comentata, receptare critica, Braşov : Aula, 2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 95-96.
2517. Ţeudan, Aura. Sanda Cordoş - Alexandru Ivasiuc (monografie). [Braşov : Aula, 2001]. Echinox, 34, nr.
4-5-6, 2002, p. 12.
2518. Lefter, Ion Bodgan. Alexandru Ivasiuc. Figuraţie epică pentru un scenariu abstract. "Uitatul" Ivasiuc.
În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Apa]. Piteşti :
Paralela 45, 2001, p. 96-117.
2519. Trandafir, Constantin. Alexandru Ivasiuc şi dialectica artei. În: Constantin Trandafir. Recunoaşterea
valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 246-261.
Ivănceanu, Vintilă
2520. Buciu, Marian Victor. Vintilă Ivănceanu. Un disimulat al retoricii onirice. Contemporanul, 11, nr. 5,
2002, p. 7.
Ivănescu, Cezar
2521. Ştefănescu, Alexandru. Cezar Ivănescu. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 10-11.
Ivănescu, Emil
2522. Ivănescu, Mircea. Dosar Emil Ivănescu. Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 15.
2523. Vona, Alexandru. Emil Ivănescu. Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 17.
Izbăşecu, Gheorghe
2524. Oprea, Nicolae. "Drumul contemplativ" al poetului. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 214-
220.
2525. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 93-94.
Jánk, Károly
2526. Kemény, István. Jánk Károly: Másvilág. [Jánk Károly, Másvilág, Mentor Kiadó, Marosvásárhely,
1998]. Látó, nr. 4, 2002, p. 116-117.
148
Jebeleanu, Eugen
2527. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Eugen Jebeleanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 404-405.
Jékely, Zoltán
2528. Pomogáts, Béla. Otthon a tájban, otthon nélkül a történelemben. Jékely Zoltán erdélyisége. Látó, nr. 3,
2002, p. 79-86.
2529. Iacob, Andreea. Notiţe de la lecţia de jurnalism cu Doina jela. Memoria, nr. 2 (39), 2002, p. 126-127.
2530. Modreanu, Cristina. "Eu cred în posibilitatea mântuirii unui om şi a unei societăţi. Lucian Pintilie nu
crede în aceste lucruri". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 618, 2002, p. 3.
2531. Bădărău, George. Galaxia cărţilor. [Octavian Dumitru Jighirgiu, Totul sau nimic]. Luceafărul, nr. 31,
2002, p. 6.
Jinga, Constantin
2532. Doboş, Florin. Un fel de post...modern. [Constantin Jinga, Acul & Cămila : lecturi bibliice de post
modern, Timişoara : Marineasa, 2002]. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 26.
Jörgernsen, Radu
2533. Urian, Tudorel. Radu Jörgensen - Saga azilantului român. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Clovnul din lemn de gutui, Bucureşti : Nemira, 1998]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 71-76.
József Attila
2534. Antal, Imola. Doua suflete decadente. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 141-144.
Jucan, Marius
2535. Poenar, Horea. Un locuitor al grădinii. [Marius Jucan, Singurătatea salvată, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 38-39.
2536. Racaru, Roxana. Proiectul unei culturi terapeutice. [Marius Jucan, Singurătatea salvată : o încercare
asupra operei lui Henry david Thoreau din perspectiva modernităţii americane, Cluj-Napoca : Editura
Fundaţiei pentru Studii Europene. 2001]. România literară, 35, nr. 11, 2002, p. 4-5.
2537. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
2538. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Jurcan, Alexandru
2540. Bălan, Dinu. Revelion cu sicriu. [Alexandru Jurcan, Revelion cu siciu, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de
Ştiinţă, 2002]. Cetatea culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 7.
149
Jurgea-Negrileşti, Gheorghe
2541. George, Alexandru. Meritul de a nu fi făcut nimic. [Gh. Jurgea-Negrileşti, Troica amintirilor sub patru
regi, Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. Luceafărul, nr. 33, 2002, p. 7.
2542. George, Alexandru. Meritul de a nu fi făcut nimic (II). Luceafărul, nr. 34, 2002, p. 7.
2543. Rogozanu, Cristi. Istoriile conului Georgică. [Gh. Jurgea-Negrileşti, Troica amintirilor : sub patru
regi, Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. România literară, 35, nr. 20, 2002, p. 6-7.
Jurma, Gheorghe
2544. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
2545. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
2546. -. Munci şi zile scriitoriceşti. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 6-7 .
Jutea-Bădescu, Marie-Jeanne
2547. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
2548. Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii ronmâne vă raportaţi
scrisul? [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 8-9.
Kalmuski, D.
2549. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 260-263.
Kántor, Lajos
2550. Demény, Péter. Egy mikrofon árnyéka. Vissza a forrásokhoz - nemzedékvallató. [ Vissza a
Forrásokhoz - nemzedékvallató, Polis Kiadó, Kolozsvár, 2001]. Korunk, 3, nr. 7, 2002, p. 123-125.
2551. Poszler, György. "Sorsod az értelem". [Kántor Lajos, Ki vagy Te, Szilágyi Domokos?]. Látó, nr. 4,
2002, p. 34-39.
Kányádi, Sándor
2552. Szilágyi, Márton. "Mi mind lehullunk". [Kányádi Sándor, Valaki jár a fák hegyén, Magyar Könyvklub,
1997]. Látó, nr. 4, 2002, p. 132-136.
2553. Szilágyi, Júlia. A költő válaszol.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. Marosvásárhely : Mentor,
2002, p. 130-135.
Karácsony, Benő
2554. Mózes, Huba. Egy asszociatív regény intertextualitásának retorikája. [Karácsony, Benő: Pjotruska,
1927]. Helikon, nr. 9, 2002, p. 16-18.
Karácsonyi, Zsolt
2555. Balogh, József. Poezie fără frontiere. [Karácsonyi Zsolt, Campanie de iarnă]. Luceafărul, nr. 25, 2002,
p. 22.
2556. Demeter, Zsuzsa. Az utolsó levél. [Karácsonyi Zsolt, Téli hadjárat, Erdélyi Híradó / Előretolt
Helyőrség Könyvek, Kolozsvár, 2001]. Korunk, 3, nr. 9, 2002, p. 120-123.
150
2557. Gyulai, Levente. Irodalmi puzzle. [Karácsonyi, Zsolt: Téli hadjárat, Kolozsvár, Erdélyi Híradó Kiadó -
Előretolt Helyőrség, 2001]. Helikon, nr. 22, 2002, p. 13-14.
Kenereş, Adina
2558. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 238-241.
Kinde, Annamária
2559. Balázs, Imre József. A város vére. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása,
2002]. Várad, nr. 1, 2002, p. 100-102.
2560. Boka, László. "Vetített kép illúzió". Látó, nr. 10, 2002, p. 97-102.
2561. Fábián, Sándor. A májusi lány verskertje. [Kinde Annamária, Szandra May kertje, Mentor Kiadó,
Marosvásárhely, 2002]. Várad, nr. 2, 2002, p. 112-113.
2562. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Király, László
2563. Gyulai, Levente. Menekülés, imádság és szeretet. [Király, László: Azték imádság, Pécs, Jelenkor,
1998]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 14-15.
2564. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Király László: A Csomolungma bár, Kolozsvár,
Kriterion Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
2565. Szántai, János. Fény hull arcodra, erdélyi magyar film? Korunk, 3, nr. 3, 2002, p. 110-113.
Kiriţescu, Alexandru
2566. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică interbelică - Alexandru Kiriţescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 414.
Kiropol, Miron
2567. Grigurcu, Gheorghe. Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol. România literară, 35, nr. 15, 2002,
p. 9.
Kiseleff, Beatrice
2568. Grămescu, Mihail. Beatrice Kiseleff. Proverbe. Contemporanul, 11, nr. 26, 2002, p. 5-6.
Kiss, Judit
2569. Balázs, Imre József. Válasz kimondatlan kérdésekre. [Kiss Judit, Bevezetés a gyermekirodalomba,
Erdélyi Tankönyvtanács, Kolozsvár, 2000]. Korunk, 3, nr. 10, 2002, p. 119-120.
Kogălniceanu, Mihail
2570. Angelescu, Gabriel. Mihail Kogălniceanu. În : Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie
comentată. [Fiziologia provincialului în Iaşi]. Braşov : Aula, 2001, p. 16-25.
2571. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Mihail Kogălniceanu. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a
literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 259-267.
2572. Negoiţescu, Ion. Generaţia anilor '40 - Paşoptiştii - Mihail Kogălniceanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 52-55.
151
2573. Sadoveanu, Izabela. Mihail Kogălniceanu: Iluzii pierdute. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini
de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 79-81.
2574. Tomşa, Costantin. O premieră absolută. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Utta Siegrid König, Abia zbor...fără urmă, Piatra-Neamţ : C. M. Imago, 2000]. Piatra-Neamţ : Nona,
2002, p. 151-155.
2575. Tomşa, Costantin. Un portret pentru eternitate. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi
autori. [Utta Siegrid König, Veşnica efemeridă - sonete, Piatra-Neamţ : Casa de Editură Panteon,
1999]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 143-150.
Korneşcean, Mykola
2576. Kovaci, Ivan. Nitul şi nostalgia. [Mykola Korneşcean, Atingerea aşteptării]. Luceafărul, nr. 25, 2002,
p. 22.
Körössi, P. József
2577. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Kós, Károly
2579. Pomogáts, Béla. Transzszilvanista narratíva. Az erdélyi történelmi regény és Kós Károly. [Kós Károly,
Varjú-nemzetség ,1925]. Korunk, 3, nr. 4, 2002, p. 116-120.
2580. Sas, Péter. Kós Károly és Dsida Jenő nézeteinek találkozása az erdélyi magyar irodalomban. Nyelv és
irodalomtudományi közlemények, nr. 1-2, 2002, p. 113-120.
2581. Bodor, Béla. Lassú legényes, avagy "ugrani már : soha". [Kovács András Ferenc, Saltus Hungaricus,
Jelenkor Kiadó]. Látó, nr. 4, 2002, p. 79-81.
2582. Csiki, László. Rímálom. [Kovács András Ferenc, Jack Cole daloskönyve, Jelenkor Kiadó, Pécs - Polis
Kiadó, Kolozsvár, 1996]. Látó, nr. 4, 2002, p. 77-78.
2583. Gács, Anna. Váratlan férfikor. [Kovács András Ferenc, Téli prézli, Versek 1995 - 2000, Jelenkor
Kiadó]. Látó, nr. 4, 2002, p. 81-84.
2584. Kulcsár - Szabó, Zoltán. Kívűl - belül a lírán. [Kovács András Ferenc, Kompletórium, Jelenkor Kiadó,
2000]. Látó, nr. 4, 2002, p. 148-153.
2585. Láng, Zsolt. Ex libris. [Kovács András Ferenc, Tompa Gábor, Depressio Transsylvaniae, Pallas -
Akadémia, Csíkszereda, 1998]. Látó, nr. 4, 2002, p. 88-93.
2586. Láng, Zsolt. Ex libris. [Kovács András Ferenc, Adventi fagyban angyalok, Jelenkor Kiadó, 1998]. Látó,
nr. 4, 2002, p. 88-93.
2587. Márton, László. Mai szemmel olvasva. [Kovács András Ferenc, Csipkéből tekert gúzs, Mentor Kiadó,
2000]. Látó, nr. 4, 2002, p. 85-86.
2588. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Kovács András Ferenc: Téli prézli, Pécs, Jelenkor
Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
152
2589. Tóth, Akos. "Hát ádiő aranykor". [Kovács András Ferenc, Aranyos vitézi órák, Mentor Kiadó,
Marosvásárhely, 2002]. Várad, nr. 4, 2002, p. 107-110.
Kremnitz, Mite
2590. Şchiau, Octavian. O scrisoare pierdută transpusă în germană de Mite Kremnitz. Cetatea culturală, 5,
nr. 7, 2002, p. 1, 17.
Kuncz, Aladár
2591. Nicolae, Balotă. Kuncz Aladár (1886 - 1931). Látó, nr. 10, 2002, p. 61-75.
2592. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Pomogáts Béla: Kuncz Aladár, Kolozsvár, Kriterion
Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
2593. Szigeti, Lajos Sándor. Szembesítés, Dadi és Kuncz "találkozásai". Helikon, nr. 4, 2002, p. 12-17.
Kuszálik, Péter
2594. Szabó, László. Iroda-lom? [Kuszálik Péter, A hátsó udvarban. Széljegyzetek az erdélyi sajtó és
irodalom történetéhez., Pro - Print Könyvkiadó, Csíkszereda, 2001]. Látó, nr. 5, 2002, p. 100-101.
Labiş, Nicolae
2595. Milca, Andrei. Nicolae Labiş, prevestitorul unei generaţii (1). Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 88-90.
2596. Ştefănescu, Alexandru. Nicolae Labiş. România literară, 35, nr. 39, 2002, p. 10-11.
2597. Bomher, Noemi. În 1956 poezia sparge amurgul cu un buzdugan: Nicolae Labiş. În: Noemi Bomher.
Amurgul poeţilor. Iaşi : Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", 2002, p. 83-95.
Ladea, Ioan
2598. Brăgaru, Carmen. Din Jurnalul lui Ioan Ladea. România literară, 35, nr. 39, 2002, p. 18-19.
Láng, Gusztáv
2599. Demény, Péter. Egy mikrofon árnyéka. Vissza a forrásokhoz - nemzedékvallató. [ Vissza a
Forrásokhoz - nemzedékvallató, Polis Kiadó, Kolozsvár, 2001]. Korunk, 3, nr. 7, 2002, p. 123-125.
2600. Demény, Péter. Ex libris. [Láng Gusztáv, Dsida Jenő költészete, Kriterion Könyvkiadó, 2000]. Látó,
nr. 4, 2002, p. 39-44.
Láng, Zsolt
2601. Márton, László. Időtlen idő, szárnyas idő. [Láng Zsolt, Bestiárium Transylvaniae. Az ég madarai ,
Jelenkor Kiadó, Pécs, 1997]. Korunk, nr. 4, 2002, p. 127-132.
Lascu, Ioan
2602. Ciuflea, Tudor. Eliberarea de norme. [Ioan Lascu,O groapă în timp, Craiova : Pasărea Măiastră, 1998].
Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 64-65.
2603. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Ioan Lascu, Sublima persiflare. Represalii 1984, Craiova : Ramuri,
2001]. Luceafărul, nr. 44, 2002, p. 6.
2604. Stănescu, Bogdan-Alexandru. "Actualele" primului om. [Ioan Lascu, Albert Camus şi exigenţa unităţii,
Craiova : Editura Universităţii, 2002]. Luceafărul, nr. 41, 2002, p.
Lascu, Viorica
153
2605. Goţia, Andrei. Maiores nostri. [Viorica Lascu, Semnele timpului, Cluj-Napoca : AGRU, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 14, 2002, p. 8.
László, Noémi
2606. Schein, Gábor. László Noémi: Az ébredés előterében. [László Noémi, Az ébredés előterében, Mentor
Kiadó, 1996]. Látó, nr. 4, 2002, p. 115.
2607. Vári, Csaba. Könnyű súly, álmokban mérve. Helikon, nr. 16, 2002, p. 2-3.
Laszlóffy, Aladár
2608. Széles, Klára. Költészet, kritika és diplomácia? Látó, nr. 5, 2002, p. 76-94.
2609. Szilágyi, Júlia. A gyűjtés passiója.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. Marosvásárhely : Mentor,
2002, p. 277-281.
Laszlóffy, Csaba
2610. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Lászlóffy Csaba: A kitölthetetlen hiátus, Kolozsvár,
Stúdium Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
Laurenţiu, Dan
2611. Vasile, Geo. Dan Laurenţiu - Ars amandi, Ars scribendi, Ars moriendi. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 148-150.
Lazăr, Florin
2612. Teoc, Flavia. Florin Lazăr: "O literatură care convinge este aceea scrisă cu foarte mult caracter". În:
Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 93-100.
Lazăr, Marius
2613. Pecican, Ovidiu. Când statul modernizează societatea. [Marius Lazăr, Paradoxuri ale modernităţii,
Cluj-Napoca : Limes, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 14, 2002, p. 3.
2614. Turcan, Nicolae. Căderea în resentiment şi eşecul modernizării. [Marius Lazăr, Paradoxuri ale
modernizării, Cluj-Napoca : Limes, 2002]. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 18-19.
Lazăr-Dejeanul, Emil
2615. Gruia, Lucian. "Eternele iubiri" ale profesorului Emil Lăzăr. [Emil Lazăr Dejeanul, Someşeni uniţi în
spiritul Eminescu, Dej : Astra, 1999 ; Emin şi Verena - apelative ale iubirii, Dej, 2000]. Poesis, 13, nr.
3-4, 2002, p. 20-21.
Lazu, Robert
2616. Pălimaru, Nicoleta. Teologia în lumea postmodernă. [Robert Lazu, Farmecul discret al teologiei,
Cluj_Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 4, 2002, p. 7.
2617. Tat, Alin. Despre teologie, farmec şi discretie. [Robert Lazu, Farmecul discret al teologiei, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 158.
Lăcătuş, Adrian
2618. Moraru, Cornel. Urmuz şi "Canonul". [Adrian Lăcătuş, Urmuz, Braşov : Aula, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-
12, 2002, p. 143.
154
Lăcustă, Ioan
2619. Rogozanu, Cristi. Doi scriitori faţă cu anii 2000. [Ioan Lăcustă, Fără Caragiale, Bucureşti : Albatros,
2001]. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 5.
2620. Cristea-Enache, Daniel. Ioan Lăcustă. Un prozator profund. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 223-229.
2621. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 210-213.
Lăcusteanu, Grigore
2622. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Grigore Lăcusteanu. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a
literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 312-316.
Lăpuşan, Aurelia
2623. Mureşan, Anca. Carpe rosam. [Aurelia Lăpuşan, Maria, Constanţa : Ex Ponto, 2002]. Tomis, 7, nr. 12,
2002, p. 47.
2624. Cucu, Ştefan. Aurelia Lăpuşan. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 109-
113.
Lăzărescu, Florin
2625. Cristea-Enache, Daniel. Al şaselea simţ. [Florin Lăzărescu, Cuiburi de vâsc, Iaşi : Outopos, 2000].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 5.
2626. Vakulovski, Mihai. "Cînd scriu, îl am în minte pe Roberto Carlos" . [Interviu]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002,
p. 132-133.
Lăzărescu, Gheorghe
2627. Ionescu, Mariana. Editura Garamond. [Mircea Anghelescu, Cristina Ionescu, Gheorghe Lăzărescu,
Dicţionar de termeni literari ]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 11.
Leac, Vasile
2628. Dâncu, Vasile George. O palmă de literatură. [Vasile Leac, Apocrifele lui Gengis Khan, Arad :
Mirador, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 59-60.
Leahu, Nicolae
2629. Ciocan, Iulian. O babilonie ordonată. [Nicolae Leahu and Ko , Erotokritikon, Iaşi : Timpul, 2001].
Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 11.
2630. Ciubotaru, Adrian. Erotocritica sau demonul învins al literaturii. [Nicolae Leahu and Ko ,
Erotokritikon, Iaşi : Timpul, 2001]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 10.
2631. Crudu, Dumitru. Nicolae Leahu - primul deconstructivist din RM sau un prozator postmodern?
[Nicolae Leahu and Ko , Erotokritikon, Iaşi : Timpul, 2001]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 10.
2632. Bot, Ioana. Aşteptându-l pe Ion Bodgan Lefter. [Ion Bogdan Lefter, Bacovia, un model al tranziţiei,
Piteşti : Paralela 45, 2001 ; Scurtă istorie a romanului românesc, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Steaua,
53, nr. 1, 2002, p. 35-37.
2633. Ionescu, Al. Th. Un dicţionar în (continuă) mişcare. [ Scriitori români din anii '80 şi '90 coordonat de
155
Ion Bogdan Lefter]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 72-73.
2634. Mircean, Ovidiu. Postmodernism, din dosarul unei bătălii culturale. [Ion Bogdan Lefter,
Postmodernism. Din dosarul unei "bătălii" culturale, Piteşti : Paralela 45, 2000]. Piaţa literară, 2, nr.
6, 2002, p. 5.
2635. Oprea, Nicolae. Modernitatea lui Alexandru Ivasiuc. [Ion Bogdan Lefter, Alexandru Ivasiuc, ultimul
modernist, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 61-65.
2636. Petraş, Irina. Bacovia, un postmodern ratat. [Ioan Bogdan Lefter, Bacovia - un model al tranziţiei,
Piteşti ; Bucureşti ; Braşov : Paralela 45, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 6-7.
2637. Pop, Ion. O recapitulare a modernităţiii literare româneşti. [Ion Bogdan Lefter, Recapitularea
modernităţii, Piteşti : Paralela 45, 2000]. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 101-104.
2638. Vîlcu, Cornel. Postmodernismul doctoral. [Ion Bogdan Lefter, Recapitularea modernităţii, Piteşti :
Paralela 45, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 5.
2639. Vîlcu, Dina. Bacovia : nerevăzut şi adăugit. [Ion Bogdan Lefter, Bacovia - un model al tranziţiei,
Piteşti : Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 5.
2640. Zalis, Henri. Critic cu idei şi talent. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 5.
2641. Zalis, Henri. Critic cu idei şi talent (II). Contemporanul, 11, nr. 23, 2002, p. 5.
2642. Ţeposu, Radu G. Gnomici şi ezoterişi. Manieriştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 108-109.
2643. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Bogdan V. Lepădatu, The Tantalus - La Est de Dimineaţă, Iaşi :
Timpul, 2002]. Luceafărul, nr. 42, 2002, p. 6.
Lesnea, George
2644. Ciopraga, Constantin. Ultimul de la "Viaţa românească". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 614, 2002,
p. 12.
2645. Coroiu, Constantin. Cu George Lesnea prin veac. [Grigore Ilisei, Cu George Lesnea prin veac, Iaşi :
Alfa, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 14.
Liiceanu, Gabriel
2646. Chevereşan, Cristina. Valsul marilor iubiri. [Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 10.
2647. Cucu, Sorin Radu. Iubeşte până la capăt! [Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 11.
2648. George, Alexandru. După vreo douăzeci de ani. [Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 619, 2002, p. 6.
2649. Ghiţă, Cătălin. Philosophia ca philia. [Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire, Bucureşti : Humanitas,
2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 8.
2650. Glăvan, Gabriela. Lista lui Liiceanu. [Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire, Bucureşti : Humanitas,
2001]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 11.
2651. Nedelcovici, Bujor. Refuzul lui Liiceanu. Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 15.
156
2652. Pintea, Ioan. Uşa întredeschisă. [Gabriel Liiceanu, Uşa interzisă, Bucureşti : Humanitas, 2002].
Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 15-16.
2653. Popescu, Adrian. "Uşa" lui Gabriel Liiceanu. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 12-13.
2654. Ştefănescu, Alexandru. Gabriel Liiceanu. România literară, 35, nr. 20, 2002, p. 10-11.
2655. Ştefănescu, Alexandru. Jurnalul lui Gabriel Liiceanu. [Gabriel Liiceanu, Uşa interzisă, Bucureşti :
Humanitas, 2002]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 10-11.
2656. Ungureanu, Cornel. Liiceanu "şi fraţii săi". Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 2.
2657. Varfalvi Berinde, Carmen. Iubirea de sine şi iubirea de altul. [Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire,
Bucureşti : Humanitas, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 6.
2658. Pop, Ion. Addenda la un jurnal de idei. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Gabriel Liiceanu, Epistolar,
Bucureşti : Cartea Românească, 1987]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 95-101.
Lilă, Ion
2659. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 271-272.
Lipovanu, Ioana
2660. Postaru, Cristi. Balanţa antinomiilor. [Ioana Lipovanu, Un menhir în umbra minus-cunoaşterii,
Bucureşti : Herald, 2001]. Luceafărul, nr. 2, 2002, p. 16.
Lisei, Mihai
2661. Barbu, Marian. Cultură şi talent. [Mihai Lisei, Povestiri doar cu început, Craiova, 2001]. Cetatea
culturală, 5, nr. 8, 2002, p. 22.
Liţă, Alexandra
2662. Roşioru, Ion. Spirit ludic. [Alexandra Liţă, Norii cu mânere de fier, Timişoara : Augusta, 2000].
Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 8.
Livescu, Cristian
2663. Coroiu, Constantin. T.T. - o istorie nu doar sentimentală. [Cristian Livescu, Ascuns într-o lojă].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 637, 2002, p. 14.
2664. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Cristian Livescu, Ascuns într-o lojă, Piatra Neamţ : Crigarux, 2002].
Luceafărul, nr. 37, 2002, p. 6.
Livescu, Gabriela
2665. Tomşa, Costantin. Ars poetica. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori. [Gabriela
Livescu, Eternul acum, Piatra-Neamţ : Crigarux, 1999]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 177-181.
Lixandru, George
2666. Sandu, Corina. George Lixandru - ultimul justiţiar. [George Lixandru, Anotimp în căpăstru].
Luceafărul, nr. 29, 2002, p. 22.
Loga, Ignea
2667. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Ignea Loga, Irizări, Timişoara : Mirton, 2001]. Orizont, 14, nr. 5,
2002, p. 20.
157
Loghin, Victor
2668. Apostoleanu, Corina. Observaţie şi realism. [Victor Loghin, Puzzle, Constanţa : Muntenia : Leda,
2001]. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 32.
Lörincz, György
2669. Zsidó, Ferenc. A megtalált sziget. [Lőrincz György, Az elveszített sziget, Neptun Kiadó, Csíkszereda,
2001]. Korunk, 3, nr. 5, 2002, p. 112-113.
Lorinţiu, Cleopatra
2670. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 176-177.
2671. Vasile, Geo. Cleopatra Lorinţiu - Ceaiul desvrăjirii. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 150-154.
2672. Szilasi, László. Lövétei Lázár László: A névadás öröme. [Lövétei Lázár László, A névadás öröme,
Erdélyi Híradó - Előretolt Helyőrség, Kolozsvár, 1997]. Látó, nr. 4, 2002, p. 113-114.
Lovinescu, Eugen
2673. Cioculescu, Barbu. Eugen Lovinescu - redivivus. [E. Lovinescu, Sburătorul : agende literare.
Bucureşti : Minerva : Coresi, 1993-2002]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 14.
2674. George, Alexandru. La coperta unei cărţi. Luceafărul, nr. 18, 2002, p. 7.
2675. Omăt, Gabriela. E. Lovinescu... victimă a mitului eminescian. România literară, 35, nr. 49, 2002, p.
16-17, 18.
2676. Pârvulescu, Ioana. Personajul episodic iese în faţă. România literară, 35, nr. 16, 2002, p. 21.
2677. Postelnicu, Ioana. Amintirea lui E. Lovinescu. România literară, 35, nr. 23, 2002, p. 19.
2678. Sorohan, Elvira. Lumea literară într-o agendă. [Eugen Lovineascu, Sburătorul : agende literare,
Bucureşti : Minerva, 1993-2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 617, 2002, p. 11.
2679. Ştefănescu, Cornelia. Două decenii de scris zilnic. [E. Lovinescu, Sburătorul : agende literare,
Bucureşti : Minerva, 1993]. România literară, 35, nr. 7, 2002, p. 9.
2680. Ştefănescu, Cornelia. Monumentalitatea epică. [E. Lovinescu, Sburătorul]. România literară, 35, nr.
11, 2002, p. 15.
2681. Vârgolici, Teodor. Stările depresive ale lui E. Lovinescu. [E. Lovinescu, Sburătorul]. Adevărul literar
şi artistic, 11, nr. 605, 2002, p. 4.
2682. Negoiţescu, Ion. "Sburătorul". Modernismul - E. Lovinescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 212-217.
2683. Pârvu, Iuliu. Amintiri şi evocări despre E. Lovinescu. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-
Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 160-164.
2684. Protopopescu, Alexandru. Urbanismul lui Lovinescu; analiză şi lirism. În: Alexandru Protopopescu.
Romanul psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 48-55.
Lovinescu, Monica
158
2685. Chifor, Valentin. Monica Lovinescu sau neuitarea exilului. [Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, I-
II, Bucureşti : Humanitas, 1999-2000]. Familia, 38, nr. 5, 2002, p. 63-68.
2686. Grigurcu, Gheorghe. Un jurnal est-etic. [Monica Lovinescu, Jurnal : 1981-1984, Bucureşti :
Humanitas, 2002]. România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 9, 13.
2687. Pârvulescu, Ioana. Al şaselea simţ, al istoriei. [Monica Lovinescu, Jurnal, Bucureşti : Humanitas,
2002]. România literară, 35, nr. 46, 2002, p. 21.
2688. Corbea, Ileana; Florescu, Nicolae. Cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca recapitulând exilul fără
anecdote. În: Ileana Corbea; Nicolae Florescu. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi
memorialistice ale literaturii exilului. Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, p. 67-143.
2689. Pop, Ion. Un "catalog" de obsesii. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 125-134.
Lovinescu, Vasile
2690. Vasileanu, Marius. Vasile Lovinescu, ieşiri din zona crepusculară. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002,
p. 99.
Luca, Ion
2691. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică interbelică - Ion Luca. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 414.
Lucian, Vasiliu
Lumezianu, Eugen
2694. Cucu, Ştefan. Eugen Lumezianu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
114-119.
Lungu, Alexandru
2695. Demetriad, Andra. O lume la care ar trebui să ne întoarcem. [Alexandru Lungu, Duminicile unei veri,
Botoşani: Axa, 2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 18.
2696. Moldovan, Ioan. Poeme şi pictopoeme. [Sorin Anca, Alexandru Lungu, Pictopoeme, Bonn : Argo,
2001]. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 25.
2697. Moldovan, Ioan. Poeme şi pictopoeme. [Alexandru Lungu, Răscrucea şi semnul. The Crossing and the
Sign, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 24-25.
2698. Murgeanu, Ion. Alexandru Lungu: "Sângele şi cerneala" în 95 poeme şi 21 desene. Curierul românesc,
24, nr. 11, 2002, p. 20.
Lungu, Dan
2699. Cristea-Enache, Daniel. Dan Lungu. Noua literatură. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 279-285.
Lungu, Liviu
2700. Perşa, Dan. Marele falanster. [Liviu Lungu, Marele falanster = Le grand phalanstere, Bucureşti :
AMB, 2001]. Tomis, 7, nr. 4, 2002, p. 6.
159
2701. Cucu, Ştefan. Liviu Lungu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 120-
123.
Lupan, Nicolae
2702. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Nicolae Lupan, Românismul Bucovinei, Paris : Pro Basarabia şi
Bucovina, 2000]. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 125.
Lupaşcu, Grigore
2703. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Grigore Lupaşcu, Excelenţă, Brăila : Enos, 2001]. Viaţa Românească,
97, nr. 8-9, 2002, p. 251.
2704. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Grigore Lupaşcu, Iubire exilată pe Terra, Brăila : Enos, 2001]. Viaţa
Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 251.
Lupaşcu, Silviu
2705. Chioreanu, Diana. Silviu Lupaşcu, Sărutul divin. [Silviu Lupaşcu, Sărutul divin, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Echinox, 34, nr. 1-2-3, 2002, p. 13.
2706. Chivu, Marius Victor. La braţ cu ilizibilul. [Silviu Lupaşcu, Cartea de cristal, Bucureşti : Paideia,
2002]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 6, 7.
2707. Manasia, Ştefan. Psihologia sacrificiului. [Silviu Lupaşcu, Sacrificiu şi Teocraţie, Iaşi : Fides, 1997].
Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 9.
2708. Muntean, Anca. Senzualitate şi sfinţenie. [Silviu Lupaşcu, Pelerinajul senzual, Bucureşti : Paideia,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 9.
2709. Muntean, Anca. Tentaţia sacrului. [Silviu Lupaşcu, Sărutul divin, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 9, 2002, p. 9.
2710. Ţeudan, Aura. Silviu Lupaşcu, Cartea de cristal. [Bucureşti : Paideia, 2002]. Echinox, 34, nr. 4-5-6,
2002, p. 12-13.
Lupşanu, Marin
2711. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 181-182.
Lupu, Călin
2712. Pop, Tit-Liviu. Călin Lupu - Anotimpul amăgirilor. [Călin Lupu, Anotimpul amăgirilor, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 20.
Lupu-Panait, Eugenia
2713. Vârgolici, Teodor. Povestea unei vieţi. [Eugenia Lupu-Panait, Învingătorul învins, Bucureşti :
Eminescu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 635, 2002, p. 4.
Lustig, Adrian
2714. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 222-224.
Macedonski, Alexandru
2715. Iacob, Simona. Critica literară între 1850-1900: Alexandru Macedonski. În: Ghiţă Florea; Simona
Iacob. Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti :
160
Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 232-241.
2716. Negoiţescu, Ion. De la simbolism la expresionism - Alexandru Macedonski. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 187-194.
2717. Popescu, Mircea. Macedonski şi noua poetică. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia
della letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 77-78.
Macrea, Dimitrie
2718. Stoleru, Victor. Universitari la Societatea literară a profesorilor de română "Relief românesc": D.
Macrea. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 106-108.
Macrea-Toma, Ioana
2719. Pop, Cristina Alexandra. Debut despre angoasă. [Ioana Macrea Toma, Tentaţia arabescului, Cluj-
Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 8.
2720. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Florica Madritsch Marin, Buzunarele cerşetorului Klein, Botoşani :
Axa, 2002]. Luceafărul, nr. 33, 2002, p. 6.
Magheru, George
2721. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - George Magheru. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 387-389.
Magheru, Paul
2722. Sala, Dana. Studiul comparatist şi sinteza didactică. [Paul Magheru, Literatura insignifiantului, Reşiţa :
Modus, 1997]. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 70-72.
Maghiar, Teodor
2723. Bădărău, George. Panoramic. [Locuitor în veşnicia devenirii, Oradea : Cogito, 2001]. Luceafărul, nr.
14, 2002, p. 16.
Maiorescu, Titu
2724. Ceauşescu, Gheorghe. Un tratat de istorie eşuat. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 3.
2725. Dima, Simona-Grazia. Editura Albatros. [Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare cu provire asupra
dezvoltării politice a României sub domnia lui Carol I (1866-1876), Bucureşti : Albatros, 2001].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 17.
2726. Dobrescu, Alexandru. Titu Maiorescu, între Franţa şi Germania. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 621,
2002, p. 9, 11.
2727. Dobrescu, Alexandru. Un precedent ilustru: contra şcoalei Barnuţiu. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
608, 2002, p. 12.
2728. Fonea, Evelin. Titu Maiorescu împotriva intoleranţei. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 616, 2002, p.
11.
2729. Tabarasi, Ana-Stanca. Maiorescu, orator parlamentar. [Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare cu
priviri asupra dezvoltării politice a României sub domnia lui Carol I, vol. I (1866-1876), Bucureşti :
Albatros, 2001]. România literară, 35, nr. 23, 2002, p. 18.
2730. Vârgolici, Teodor. Titu Maiorescu şi aforismele lui Schopenhauer. [postfaţă la volumul Aforisme
161
asupra înţelepciunii în viaţă de Arthur Schopenhauer]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 600, 2002,
p. 11.
2731. Florea, Ghiţă. Critica literară între 1850-1900: Titu Maiorescu. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob.
Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura
Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 204-220.
2732. Negoiţescu, Ion. "Junimea" - Titu Maiorescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 125-128.
2733. Popescu, Mircea. Titu Maiorescu, "Junimea" şi triada de seamă a literaturii române. În: Mircea
Popescu. Istoria literaturii române = Storia della letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar,
2001, p. 69-74.
2734. Stoleru, Victor. Titu Maiorescu în viziunea lui Pompiliu Constantinescu. În: Victor Stoleru. Ipostaze
de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 30-38.
2735. Streinu, Vladimir. Titu Maiorescu. În: Vladimir Streinu. Clasicii noştri. [Titu Maiorescu în 1859, Titu
Maiorescu - intim, Maiorescu şi rolul criticii, Criticul literar, Criticul exemplar, Titu Maiorescu şi E.
Poe]. Bucureşti : Elion, 2002, p. 37-106.
2736. Tomşa, Costantin. Actualitatea lui Titu Maiorescu. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi
şi autori. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 22-25.
2737. Miclău, Paul. "Sub 50 de stele". [Toma George Maiorescu, Sub 50 de stele, Bucureşti : Vinea, 2001].
Luceafărul, nr. 14, 2002, p. 17.
Majtényi, Erik
Malamen, Iolanda
2739. Chivu, Marius Victor. Pornind de la pictură. [Iolanda Malamen, Casa Verdi, Bucureşti : Muzeul
Literaturii Române, 2001]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 6.
2740. -. "Marea literatură a rezistat" . [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p.
82.
2741. Vasile, Geo. Iolanda Malamen - Fatalitatea şi îngerul/ Din violenţă se întrupează rugăciunea. În: Geo
Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 154-157.
Maliţa, Liviu
2742. Macrea, Ioana. Trei universitari clujeni şi trei autori contemporani. [Liviu Maliţa, Nicolae Breban,
Braşov : Aula, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 92-94.
2743. Petraş, Irina. O cîrtire "canonică". [Liviu Maliţa, Nicolae Breban, Braşov : Aula, 2001]. Apostrof, 12
bis, nr. 4, 2002, p. 8-9.
2744. Rotaru, Valentina. Meniţi, mono...liţi. [Liviu Maliţa, Nicolae Breban, Braşov : Aula, 2001]. Vatra, 29,
nr. 8-9, 2002, p. 90-91.
Manea, Norman
2745. Behring, Eva. Materia primă autobiografică în lumina structurilor literare deschise. Naraţiunile şi
eseurile lui Norman Manea. În: Eva Behring. Scriitori români din exil : 1945-1989 : o perspectivă
istorico-literară. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 163-181.
162
Manea, Pompiliu
2746. Teoc, Flavia. Pompiliu Manea: "Omul, în suferinţă se apropie cel mai mult de Dumnezeu". În: Flavia
Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 100-104.
Maniu, Adrian
2747. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Adrian Maniu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 351-352.
2748. Popescu, Mircea. Adrian Maniu. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della
letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 189-190.
2749. Trandafir, Constantin. Paradoxalul Adrian Maniu. În: Constantin Trandafir. Recunoaşterea valorii :
scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 121-129.
Mann, Vasile
2750. Gogoncea, Lucia. Despre antologii... numai de bine. [Vasile Man, O antologie a literaturii române
arădene, Arad : Mirador, 2000]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 117-119.
Manolescu, Anca
2751. Constantin, Cătălin. Calea nesfârşită. [Anca Manolescu, Locul călătorului : simbolistica spaţiului în
Răsăritul creştin, Bucureşti : Paideia, 2002]. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 4.
Manolescu, Florin
2752. Iovănel, Mihai. Întâmplări din irealitatea istoriei. [Florin Manolescu, Misterul camerei închise,
Bucureşti : Humanitas, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 612, 2002, p. 10.
2753. Marcu, Luminiţa. Florin Manolescu şi Florin Manolescu. [Florin Manolescu, Caragiale şi Caragiale,
Bucureşti : Humanitas, 2002 ; Misterul camerei închise, Bucureşti Himanitas, 2002]. România literară,
35, nr. 9, 2002, p. 6-7.
2754. Red. "Martha - maşinăria computer"... [Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc 1945-
1989, Bucureşti : Compania, 2003]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 640, 2002, p. 8.
2755. Robu, Cornel. Science-fiction "adevărat". [Florin Manolescu, Misterul camerei închise, Bucureşti :
Humanitas, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 6.
Manolescu, Ion
2756. Ionescu, Al. Th. Trăim în miezul unui ev aprins. [În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela
45, 2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 68-69.
2757. Marin, Ileana. În căutarea comunismului pierdut. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici,
Ioan Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Tomis, 7, nr. 6-7-8,
2002, p. 9, 22.
2758. Mihalache, Ştefania. Copiii miezului de noapte. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan
Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p.
166-168.
2759. Rotund, Nicolae. "În căutarea comunismului pierdut". [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo
Mitchievici, Ion Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Tomis, 7, nr.
1, 2002, p. 5.
2760. Vlădăreanu, Elena. Cotrobăind prin sertarele comunismului. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo
Mitichievici, Ioan Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Luceafărul,
163
nr. 10, 2002, p. 16.
Manolescu, Nicolae
2761. Bodiu, Andrei. Despre succesul unei istorii literare. [Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii
române, Braşov : Aula, 2002]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 75-76.
2762. Buda, Dumitru-Mircea. E.K.G. şaizecist pe trei linii. [Mihai Vakulovski, Nicolae Manolescu sau
despre hedonismul critic, Braşov : Aula, 2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 83-87.
2763. Chevereşan, Cristina. La marea judecată. [Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică. Vol. 3 :
Critică. Eseu, Braşov : Aula, 2001]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 6.
2764. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Nicolae Manolescu. [Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică : lista
lui Manolescu, 3 vol., Braşov : Aula, 2001]. Curierul românesc, 24, nr. 1, 2002, p. 16-17.
2765. Cistelecan, Alexandru. Inamicul critic nr. 1. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 4.
2766. Cordoş, Sanda. O autobiografie spirituală. [Nicolae Manolescu, Cititul şi scrisul, Iaşi : Polirom, 2002].
Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 7-8.
2767. Cozea, Liana. Autobiografia ca invenţie de sine. [Nicolae Manolescu, Cititul şi scrisul, Iaşi : Polirom,
2002]. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 53-57.
2768. Cristea-Enache, Daniel. "Rămân ce-am fost: un critic impresionist". [Interviu]. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 629, 2002, p. 3.
2769. Cucu, Sorin Radu. Profesiunea mea, critica. [Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică : lista
lui Manolescu. Vol. 2 : proza. Teatrul, Braşov : Aula, 2001]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 7.
2770. Cursan, Delia. Provocarea poeziei. [Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică : lista lui
Manolescu. Vol. 1 : poezia, Braşov : Aula, 2001]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 7.
2771. Glăvan, Gabriela. Profesiunea mea, critica. [Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică : lista
lui Manolescu. Vol. 2 : proza. Teatrul, Braşov : Aula, 2001]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 7.
2772. Grigurcu, Gheorghe. Gânduri la Nicolae Manolescu. Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 9-11.
2773. Ionescu, Al. Th. Perenitatea unei specii efemere: cronica literară. [Nicolae Manolescu, Literatura
română postbelică (vol. I, Poezia, vol. II, Proza, vol. III, Critica. Eseul), Braşov : Aula, 2001].
Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 66-68.
2774. László, Alexandru. Cronicarul literar. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 26-32.
2775. Mihăieş, Mircea. Proprietarul de cărţi. [Nicolae Manolescu Cititul şi scrisul, Iaşi : polirom, 2002].
Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 31.
2776. Muşina, Alexandru. Manon Lescaut. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 152-156.
2777. Pârvulescu, Ioana. Criticii au suflet. [Nicolae Manolescu, Cititul şi scrisul, Iaşi : Polirom, 2002].
România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 19.
2778. Poenar, Horea. Literatura lui Manolescu povestită de el însuşi. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 23-25.
2779. Rotund, Nicolae. Literatura română postbelică: Lista lui Manolescu. [Nicolae Manolescu, Literatura
română postbelică : lista lui Manolescu, 3 vol., Braşov : Aula, 2001]. Tomis, 7, nr. 3, 2002, p. 5, 10.
164
2781. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Don Quijote şi nevasta lui Kien. [Nicolae Manolescu, Cititul şi scrisul,
Iaşi : Polirom, 2002]. Luceafărul, nr. 34, 2002, p. 5.
2782. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Tabu şi reverenţă (I). [Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică
: lista lui Manolescu, Braşov : Aula, 2001]. Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 5.
2783. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Tabu şi reverenţă (II). [Nicolae Manolescu, Literatura română
postbelică, 3 vol., Braşov : Aula, 2001]. Luceafărul, nr. 17, 2002, p. 5.
2784. Terian, Andrei. Lista lui Manolescu. [Nicolae Manolescu, Critica ; Eseul, Braşov : Aula, 2001].
Euphorion, 13, nr. 1, 2002, p. 21.
2785. Vîlcu, Cornel. Oglindă-oglinjoară, sau despre încrestarea-n grindă a literaturii. [Nicolae Manolescu,
Literatura română postbelică : lista lui Manolescu, Braşov : Aula, 2001, 3 vol.]. Piaţa literară, 2, nr.
8, 2002, p. 6.
2786. Cristea-Enache, Daniel. Nicolae Manolescu. Avocatul literaturii române. În: Daniel Cristea-Enache.
Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 299-304.
Manoliu, Petru
2787. Stănescu, C. Ubi sunt? Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 2.
2788. Cristofor, Ion. O laureată a Premiului "Lucian Blaga". Tribuna, 1, nr. 3, 2002, p. 10.
Manu, Emil
2790. Bulgăr, Gheorghe. Simbolismul minulescian. [Emil Manu, Ion Minulescu şi conştiinţa simbolimului
românesc, Bucureşti : Curtea Veche, 2001]. Luceafărul, nr. 6, 2002, p. 17.
2791. G. V. Reviste româneşti de poezie. [Emil Manu, Reviste româneşti de poezie, Bucureşi : Curtea Veche,
2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 22.
2792. Grăsoiu, Liviu. Emil Manu - 80. Luceafărul, nr. 36, 2002, p. 23.
2793. Stoleru, Victor. Recenzii. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. [Emil Manu, Eminescu în
timp şi spaţiu]. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 180-181.
2794. Valea, Lucian. Generaţia "războiului" şi istoria literară. În: Lucian Valea. Generaţia amânată. Ediţie
îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. [Emil Manu, Eseu despre generaţia răzoiului]. Cluj-Napoca
: Limes, 2002, p. 35-38.
Marcian, Marcel
2795. Buda, Dumitru-Mircea. Umbra lui Bacovia. În proză. [Marcel Marcian, Proza mea cu Bacovia,
Bucureşti : Persona, 2001]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 133-135.
Marcovici, Bianca
2796. Cistelecan, Alexandru. Hagialâc în Ţara Sfântă. [Bianca Marcovici, Puterea cuvintelor, Tel Aviv :
Minimum, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 4.
2797. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 186-187.
Marcu, Emilian
165
2798. Mureşan, Rodica. Satul ca stare de spirit. [Emilian Marcu, Muzeu de sate, Iaşi : Junimea, 2001].
Luceafărul, nr. 33, 2002, p. 8.
2799. Rachieru, Adrian Dinu. Un "călător" stelar. [Emilian Marcu , Muzeu de sate, Iaşi : Junimea, 2001].
Contemporanul, 11, nr. 7, 2002, p. 6.
Marcu, Luminiţa
2800. Mincu, Marian. Ce spun criticii cei mai tineri? Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 8.
Marcu, Roxana
2801. Boc, Oana. Publicitatea şi eternul feminin (sau arta de a seduce). [Roxana Marcu, La femme séductrice
séduisante ou séductrice séduite, Cluj-Napoca : Echinox, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 13.
Mareş, Radu
2802. Borbély, Ştefan. Un clujean în Calabria. [Radu Mareş, Anul trecut în Calabria, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 12, 2002, p. 9-10.
2803. Cubleşan, Victor. Amintiri şi ficţiune în stil italian. [Radu Mareş, Anul trecut în Calabria, Cluj-Napoca
: Dacia, 2002]. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 39-40.
2804. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Radu Mareş, Anul trecut în Calabria, Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Luceafărul, nr. 40, 2002, p. 6.
2805. Tivadar, Sanda. A fi străin în străinătate. [Radu Mareş, Anul trecut în Calabria, Cluj-Napoca : Dacia,
2002 - premiul Octav Şuluţiu]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 12-14.
Margescu, Georgeta
2806. Diaconu, Marin. Editura Vivaldi. [Rodica Topor, Florica Diaconu, Georgeta Margescu, Cultură :
termeni şi pesonalităţi : dicţionar, Bucureşti : Vivaldi, 2000]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p.
6.
Maria, Ion
2807. Pantea, Aurel. Raiul locului comun. [Ion Maria, Patmos, Craiova : Ramuri, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12,
2002, p. 168.
Marian, Rodica
2808. Teoc, Flavia. Rodica Marian: "Actul poetic este, din punctul meu de vedere, un act salvator, dar şi un
act de iniţiere în misterele existenţei". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori
clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 104-112.
2809. Hedeşan, Otilia. Am mai citit... [Simion Fl. Marian, Sărbătorile la români. Ediţie îngrijită şi
introducere de Iordan Datcu, Bucureşti : Grai şi suflet - Cultura naţională, 2001]. Orizont, 14, nr. 5,
2002, p. 13.
2810. Buzaşi, Ion. Un urmaş al Şcolii Ardelene. [Atanasie Marian Marienescu, Învăţătorul şi poporul,
Bucureşti : Albatros, 2001]. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 11.
Marin, Ileana
166
2811. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Ileana Marin, Ileana Mihăilă, Omagiu. Profesorul Dan Grigorescu la
70 de ani, Constanţa : Curtea veche,Ex Ponto. 2002]. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 6.
Marin, Mariana
2812. Berechet, Lăcrămioara. O hermeneutică recuperatoare. [Ileana Marin, Infidelităţile mitului : repere
hermeneutice, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 24-25.
2813. Cistelecan, Alexandru. Feminităţi şi feminisme, I. [Mariana Marin, Mutilarea artistului la tinereţe,
Bucureşti : Muzeul Literaturii Române, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 3.
2814. Marcu, Luminiţa. Integrala poeziei Marianei Marin. [Mariana Marin , Zestrea de aur, Bucureşti :
Muzeul Literaturii Române, 2002]. România literară, 35, nr. 29, 2002, p. 6-7.
2815. Necula, Cristina. Poietica "gândului negru" din poemele - "atelier". [Mariana Marin, Zestrea de aur,
Bucureşti : Muzeul Literaturii Române, 2002]. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 167-169.
2816. Rotund, Nicolae. Un volum extrem de incitant. [Ileana Marin, Infidelităţile mitului : repere
hermeneutice, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 25-26.
2817. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Moartea textua pe deasupra poetului. [Mariana Marin, Zestrea de aur,
Bucureşti : Muzeul Literaturii Române, 2002]. Luceafărul, nr. 29, 2002, p. 5.
2818. Pop, Ion. Poemul - "o fiinţă morală". În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Aripa secretă, Bucureşti : Cartea
Românească, 1986]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 212-217.
2819. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 139-142.
Marinescu, Angela
2820. Cristea-Enache, Daniel. Biologie şi poezie. [Angela Marinescu, Fugi postmoderne. Poeme din ce în ce
mai exacte, Bucureşti : Vinea, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 603, 2002, p. 5.
2821. Vasile, Geo. Semiologia stării de urgenţă. [Angela Marinescu, Fugi postmoderne, Bucureşti : Vinea,
2000]. Contemporanul, 11, nr. 3, 2002, p. 6.
2822. -. Ce reprezintă boala pentru poetul care eşti? [O întrebare pentru Angela Marinescu]. Contemporanul,
11, nr. 17, 2002, p. 10.
2823. Cristea-Enache, Daniel. Angela Marinescu. Dependenţa de durere. În: Daniel Cristea-Enache. Concert
de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 78-81.
2824. Vasile, Geo. Angela Marinescu - Semiologia stării de urgenţă. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 157-161.
Marino, Adrian
2825. Gheţ, Monica. Monografie Adrian Marino. [Constantin M. Popa, Adrian Marino. Monografie, Braşov :
Aula, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 4, 2002, p. 6.
2826. Petraş, Irina. O cîrtire "canonică". [Constantin M. Popa, Adrian Marino, Braşov : Aula, 2001].
Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 8-9.
2827. Rachieru, Adrian Dinu. Adrian Marino - un român atipic. Bucovina literară, 12, nr. 10, 2002, p. 27-29.
2828. Răspopa, Adrian. Adrian Marino. Crizele conceptului şi antiliteratura. [Adrian Marino, Biografia ideii
de literatură, Vol. 6, Partea 4: Problema definiţiei literaturii, criza definiţiei literaturii, antiliteratura,
Cluj-Napoca : Dacia, 2000]. Contemporanul, 11, nr. 16, 2002, p. 4.
167
2829. Spiridon, Vasile. Aventura identitara a literaturii. [Adrian Marino, Biografia ideii de literatură].
Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 184-188.
Markó, Béla
2830. Végh, Balázs Béla. Szeminárium a gyermekköltészet változásairól Markó Béla verseskötete kapcsán.
Korunk, 3, nr. 10, 2002, p. 106-109.
Martin, Mircea
2831. Cristea-Enache, Daniel. "Călinescu - <critic ratat>? Nu ştiu cine e autorul acestei <perle>, dar ea mă
face să râd". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 602, 2002, p. 3.
2832. Tupan, Marius. "N-aş fi de acord să dăm un premiu în absenţă". [Interviu]. Luceafărul, nr. 35, 2002, p.
24.
Martinescu, Pericle
2833. Drăghici, Georgeta. Utopia autenticităţii. [Pericle Martinescu, Existenţe şi creaţii literare, Constanţa :
Ex Ponto, 2001 ; Jurnal intemitent , Constanţa : Ex Ponto, 2001]. România literară, 35, nr. 14, 2002,
p. 12.
Marţian, Ironim
2834. Nistor, Ioan Silviu. Cărturari năsăudeni în peisajul culturii române. [Ironim Marţian, File risipite ].
Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 8.
Maşca, Mihai-Paul
2835. Cistelecan, Alexandru. Debutanţi. De la vârsta I la vârsta a III-a (I). [Mihai-Paul Maşca, Noile cetăţi,
Târgu Mureş : Academos, 2001]. Piaţa literară, nr. 4, 2002, p. 3.
2836. Colceriu, Romana. Spre Meka... [Mihai-Paul Maşca, Noile Cetăţi, Târgu Mureş : Academos, 2001].
Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 185-186.
Mateescu, Dan
2837. Sălcudeanu, Nicoleta. Cînd apare un copil în România. [Dan Mateescu, Cu steagurile fluturând,
Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 146-147.
2838. Şerban, Carmen Raluca. Debut la 17 ani. [Dan Mateescu, Cu steagurile fluturând, Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 29-30.
Mateevici, Alexa
2839. Stoleru, Victor. Profiluri de scriitori: Alexe Mateevici (1888-1917). În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 91-95.
Matei, Alexandru
2840. Cristea-Enache, Daniel. Poezie, haine grele. [Alexandru Matei, Tractir, Cluj-Napoca : Dacia, 2000].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 5.
Mateucă, Andra
2841. Bratan, Andreea. Abstracte şi concrete. [Andra Mateucă, Incognito, Târgu-Jiu, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-
12, 2002, p. 183-184.
Mavrodin, Irina
168
2842. Pălimaru, Nicoleta. Împlinirea eului creator. [Irina Mavrodin, Cvadratura cercului, Bucureşti :
Eminescu, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 12.
2843. Spineanu, Vlad; Şerban, C. R.; Teodor, M. "Sincronismul sau dorinţa de sincronizare reprezintă o
formă de progres şi de autodepăşire". [Anchetă]. Tomis, 7, nr. 9, 2002, p. 19-20.
Mazilescu, Virgil
2844. Antal, Imola. Canonizarea noninserabilului. [Ion Buzera, Virgil Mazilescu, Braşov : Aula, 2000].
Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 88-90.
2845. Buciu, Marian Victor. "Geopoetica" lui Virgil Mazilescu. Contemporanul, 11, nr. 8, 2002, p. 7.
2846. Grăsoiu, Liviu. Accente. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 235-237.
2847. Iuga, Nora. Dunga cafenie din jurul buzelor. România literară, 35, nr. 14, 2002, p. 16.
2848. Cioban, Florin. O istorie a blestemului. [Dan Horia Mazilu, O istorie a blestemului, Iaşi : Polirom,
2001]. Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 44-46.
Mazilu, Teodor
2849. Dima, Simona-Grazia. Editura Albatros. [Teodor Mazilu, Ipocrizia disperării, Bucureşti : Albatros,
2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 17.
2850. Ionică, Cristina. Eseuri de Teodor Mazilu. [Teodor Mazilu, Ipocrizia disperării, Bucureşti : Albatros,
2002]. România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 5.
2851. Şipoş, Margareta. "Nu vă îndrăgostiţi când furaţi brânză". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 611, 2002,
p. 9.
2852. Ştefănescu, Alexandru. Teodor Mazilu. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 10-11.
2853. -. Teodor Mazilu: Mobilă şi durere. Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 108-113.
Mazilu-Crângaşu, Ioan
2854. Vasile, Geo. Ioan Mazilu-Crângaşu - Cristale de 14 carate. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 161-163.
Măciucă, Balcica
2855. Popescu, Florentin. Memorialistica între pragmatism şi atmosferă. [Balcica Măciucă, Balcic, Bucureşti
: Universalia, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 6-7.
Mălăncioiu, Ileana
2856. Borbély, Ştefan. În arenă. [Ileana Mălăncioiu, A vorbi într-un pustiu, Iaşi : Polirom, 2002]. Apostrof, 12
bis, nr. 10, 2002, p. 8.
2857. Chevereşan, Cristina. Deloc naivi, dar totuşi sentimentali. [Ileana Mălăncioiu, A vorbi într-un pustiu,
Iaşi : Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 14.
2858. Coroiu, Constantin. "O Antigonă cu suflet de Electră". [Ileana Mălăncioiu, A vorbi într-un pustiu, Iaşi :
Polirom, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 623, 2002, p. 14.
2859. Cristea-Enache, Daniel. Convorbiri cu Ileana Mălăncioiu. [Fragmente din volumul în lucru, Convorbiri
cu Ileana Mălăncioiu, la editura Polirom]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 643, 2002, p. 8-9.
169
2860. Cristea-Enache, Daniel. Justiţia grafitului. [Ileana Mălăncioiu, A vorbi într-un pustiu, Iaşi : Polirom,
2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002, p. 5.
2861. Vlad, Ion. Ileana Mălăncioiu. Apostrof, 12 bis, nr. 10, 2002, p. 6-7.
2862. Cristea-Enache, Daniel. Ileana Mălăncioiu. Linia poeziei. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 61-78.
Măluţ, Mircea
2863. Grigurcu, Gheorghe. Un imperiu crepuscular. [Mircea Măluţ, fragmente din monografiile imperiului,
Cluj-Napoca : Limes, 2002]. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 9.
2864. Pintea, Ioan. Poetul şi "bucuria anonimatului". [Mircea Măluţ, Fragmente din monografiile imperiului,
Cluj-Napoca : Limes, 2002]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 73.
Măniuţiu, Mihai
2865. Cubleşan, Victor. Post-avangardă şi reprezentare. [Mihai Măniuţiu, Autoportret cu himere, Bucureşti :
Allfa, 2001 ; Spune Scardanelli, Cluj-Napoca : Idea Design & Print, 2001 ; Scene intime, scene de
masă, Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 76-77.
2866. Petraş, Irina. Despre micşorarea omului. [Mihai Mănuţiu, Scene intime. Scene de masă. Miniaturi şi
hieroglife, Bucureşti : Univers enciclopedic, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 11.
2867. Runcan, Miruna. Convieţuind cu gheara. [Mihai Măniuţiu, Spune Scardanelli, Cluj-Napoca : Ideea
Design&Print, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 4.
2868. Runcan, Miruna. Patria, o femeie de/în lume. [Mihai Măniuţiu, Scene intime. Scene de masă, Bucureşti
: Univers enciclopedic, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 4.
2869. Runcan, Miruna. Terapii endoscopice în Ţara Cocagne. [Mihai Măniuţiu, Autoportret cu himere,
Bucureşti : Allfa, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 4.
2870. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 249-251.
2871. Mincu, Marin. "Poeme desfrânate". [Nicolae Grigore Mărăşanu, Sufletul despre sine, Drobeta Turnu
Severin : Decebal, 2002]. Luceafărul, nr. 39, 2002, p. 8.
Mărgineanu, Clara
2872. Sandu, Corina. Tehnică pentru leneşi. [Clara Mărgineanu , Prizonierul libertăţii, Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. Luceafărul, nr. 43, 2002, p. 23.
Mărgineanu, Nicolae
2873. Cuc, Codruţa. Mărturii despre cele două chipuri ale lui Nicolae Mărgineanu. [Nicolae Mărgineanu,
Mărturii asupra unui veac zbuciumat, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002;
Psihologie şi literatură, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 138-139.
2874. Miclea, Mircea. Nicolae Mărgineanu - În căutarea paşilor pierduţi. [Nicolae Mărgineanu, Psihologie şi
literatură, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 14, 2002, p. 13.
2875. Tudorovici, Doina. Depărtarea chemărilor. [Olivia Mândruţiu Rusu, Chemări de depărtări, Cluj-
Napoca : Dacia, 2002]. Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 8.
170
Medinski, Andrei
2876. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
Mehedinţi, Simion
2877. Gordon, Vasile. Simion Mehedinţi: Parabole şi Învăţături din Evanghelie. Mişcarea literară, 1, nr. 3-
4, 2002, p. 77-78.
Méhes, György
2878. Bréda, Ferenc. Esti mese, A Kossuth-díjas Méhes Györgyöt üdvözli . Helikon, nr. 7, 2002, p. 2-3.
2879. Demeter, Szilárd. Ki kitől hány kézfogásnyira? Korunk, 3, nr. 6, 2002, p. 119-121.
2880. Demény, Péter. Ex libris. [Orbán János Dénes, Bizalmas jelentés egy életműről. Méhes György -
monográfia, Erdélyi Híradó, 2001]. Látó, nr. 4, 2002, p. 39-44.
2881. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Orbán János Dénes: Bizalmas jelentés egy életműről (
Méhes György), Kolozsvár, Erdélyi Híradó Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
Melancu, Ştefan
2883. Grigurcu, Gheorghe. Pamfletul arghezian (I). [Ştefan Melancu, Apocalipsa cuvîntului : pamfletul
arghezian, Cluj-Napoca : Cartimpex, 2001]. România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 9.
2884. Grigurcu, Gheorghe. Pamfletul arghezian (II). [Ştefan Melancu, Apocalipsa cuvîntului : pamfletul
arghezian, Cluj-Napoca : Cartimpex, 2001]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 9.
2885. Macrea, Ioana. Arghezi polemist. [Ştefan Melancu, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul argherzian].
Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 62.
2886. Vîlcu, Dina. Încă un Arghezi. [Ştefan Melancu, Apocalipsa cuvântului, Cluj-Napoca : Cartimpex,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 9.
Melinescu, Gabriela
2887. Călinescu, Matei. O scrisoare deghizată. [Gabriela Melinescu, Jurnal suedez]. România literară, 35, nr.
41, 2002, p. 7.
2888. Chevereşan, Cristina. De al suedezi vine Noelul... [Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II, Iaşi : Polirom,
2002]. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 10.
2889. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Agenda Editurii Fundaţiei Culturale Române. [Gabriela Melinescu, Cuvinte nou
născute, Bucureşti, 2002]. Curierul românesc, 24, nr. 8, 2002, p. 11.
2890. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Gabriela Melinescu: Jurnal suedez (II). [Gabriela Melinescu, Jurnal suedez, Iaşi
: Polirom, 2002]. Curierul românesc, 24, nr. 12, 2002, p. 17.
2891. Cistelecan, Alexandru. Feminităţi şi feminisme (II). [Gabriela Melinescu, Cuvinte nou născute,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române,2002]. Piaţa literară, 2, nr. 14, 2002, p. 4.
2892. Cubleşan, Victor. Amintiri, Europa, literatură. [Gabriela Melinescu, Jurnalul suedez II, Bucureşti :
Univers, 2002]. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 78-79.
2893. Milescu, Victoria. Editura Fundaţiei Culturale Române. [Gabriela Melinescu, Cuvinte nou născute,
171
2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 12.
2894. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Recuperări. [Gabriela Melinescu, Cuvinte nou născute, Bucureşti :
Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002]. Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 5.
Memedemin-Ene, Ulgean
2895. Roşioru, Ion. E o altă primăvară. [Ulgean Memedemin-Ene, E o altă Primăvară, Constanţa : Ex Ponto,
2001]. Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 16.
Mera, Ştefan
2896. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 98-99.
Meszaros, Iudith
2897. Boldea, Iulian. Poeme cu îngeri. [Iudith Mészáros, O introducţiunea în trebile îngereşti]. Cuvîntul, 8,
nr. 2, 2002, p. 14.
Metea, Alexandru
2898. Borchin, Mirela-Ioana. O gramatică vie. [Alexandru Metea, Limba română esenţială, Timişoara :
Signata, 2001]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 18.
Miavoe, Soril
2899. Ţeposu, Radu G. Criticismul teatral şi histrionic. Comedia. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 169-170.
Miclău, Paul
2900. Olăreanu, Codrin. "Semiotica de astăzi trăieşte prin a treia dimensiune a ei şi anume pragmatica".
[Interviu]. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 10-11.
Micu, Dumitru
2901. Bălu, Ion. Istoria literară la sfârşit de mileniu. [Dumitru Micu, Istoria literaturii române : de la creaţia
populară la postmodernism, Bucureşti : Saeculum, 2000]. Viaţa românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 181-
189.
2902. Manu, Emil. Triptic filofrancez. Contemporanul, nr. 13, 2002, p. 17.
2903. Moraru, Cornel. O istorie a literaturii române . [Dumitru Micu, Istoria literaturii române de la creaţia
populară la postmodernism, Bucureşti : SAECULUM, 2000]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 84-86.
2904. Pop, Mircea M. Despre oglinzile oarbe. [Christian Wilhelm Schenk, Reflux de lumină, Oglindă
oarbă]. Contemporanul, 11, nr. 8, 2002, p. 9.
2905. Popa, Mircea. Timpurile zbuciumate. [Dumitru Micu, Timpuri zbuciumate, Bucureşti : Vestala, 2001].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 11.
2906. Cristea-Enache, Daniel. Dumitru Micu. Sirenele culturii. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 461-467.
Micu, Mircea
2907. Voncu, Răzvan. Autoportret în fragmente. [Mircea Micu, Dicţionar sentimental de poezie, Bucureşti :
Viitorul Românesc, 2002]. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 26-28.
172
Mihai, Violeta
2908. Matală, Dumitru. Viitorul Românesc. [Violeta Mihai, Mircea Eliade - Proza fantastică, Bucureşti :
Viitorul Românesc]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 7.
Mihailide, Mihail
2909. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Mihail Mihailide "Medici - scriitori români. Mic dicţionar". [Mihail Mihailide,
Medici- scriitori şi publicişti români, Bucureşti : Viaţa medicală românească, 2001]. Curierul
românesc, 24, nr. 12, 2002, p. 19.
Mihaiu, Virgil
2910. Cliveţ, Nicoleta. Manierisme premiabile şi nu prea. [Virgil Mihaiu, Jazzografii pentru îmblânzit
saxofoniste, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 4.
2911. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Virgil Mihaiu, Jazzografii pentru îmblânzit saxofoniste, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 251.
2912. Pop, Ion. Vitrinele textului. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Virgil Mihaiu, Paradis pierdut în memorie,
Bucureşti : Cartea Românească, 1993]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 261-265.
2913. Teoc, Flavia. Virgil Mihaiu: "Cultura română merită să fie salvată". În: Flavia Teoc. Din capitala
provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 112-119.
2914. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 90-93.
Mihalache, Adrian N.
2915. -. Ce este computerul - un instrument sau o "jucărea"? [O întrebare pentru Adrian Mihalache].
Contemporanul, 11, nr. 9, 2002, p. 10.
Mihali, Felicia
2916. Marcu, Luminiţa. Felicia Mihali - romanele scrise în România. România literară, 35, nr. 36, 2002, p.
6-7.
2917. Sandu, Corina. Pamflete. Cică... [Floare Mihali Petrov, Pamflete pe gaura cheii, Bucureşti : Semne,
2002]. Luceafărul, nr. 39, 2002, p. 23.
Mihăescu, George
2918. Cucu, Ştefan. George Mihăescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
124-127.
Mihăescu, Gib I.
2919. Popovici, Crina. Gib I. Mihăescu. Eşecul lui Pygmalion în romanul Rusoaica. Familia, 38, nr. 11-12,
2002, p. 46-49.
2920. Lefter, Ion Bodgan. Gib Mihăescu. Arabesc şi utopie livrescă. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă istorie a
romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Donna Alba]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 66-71.
2921. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Gib Mihăescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 305-311.
2922. Protopopescu, Alexandru. Gib Mihăescu - Memoria viitoare. În: Alexandru Protopopescu. Romanul
173
psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 172-190.
2923. Sadoveanu, Izabela. Gib. I. Mihăescu: La Grandiflora. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 206-209.
2924. Taşcu, Valentin. Gib. I. Mihăescu - farsa, pariul, renghiul. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-
Napoca : Clusium, 2002, p. 124-127.
2925. Trandafir, Constantin. Gib. I. Mihăescu - între analiză şi sinteză. În: Constantin Trandafir.
Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 146-153.
Mihăescu, Valentin F.
2926. Ţeposu, Radu G. Spiritul artistic. Foiletonul. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 338-340.
Mihăieş, Mircea
2927. Boldea, Iulian. Mircea Mihăieş - portret în palimpsest. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 13.
Mihăilă, Ileana
2928. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Ileana Marin, Ileana Mihăilă, Omagiu. Profesorul Dan Grigorescu la
70 de ani, Constanţa : Curtea veche,Ex Ponto. 2002]. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 6.
Mihăilescu, Călin-Andrei
2929. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Călin-Andrei Mihăilescu, Ţară europsită, Bucureşti : Curtea veche,
2002]. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 6.
2930. Marin, Irina. Răspărul postmodernist. [Călin-Andrei Mihăilescu, Ţară europsită, Bucureşti : Curtea
Veche, 2002]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 7.
Mihăilescu, Dan C.
2931. Mincu, Marin. Criticul ornitorinc sau despre neajunsurile criticii orale. [Dan C. Mihăilescu,
Scriitorincul, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Luceafărul, nr. 14, 2002, p. 10.
2932. Poenaru, Cristina. "Toata viaţa am avut obsesia non-alinierii". [Interviu]. România literară, 35, nr. 8,
2002, p. 16-17, 18.
2933. Rogozanu, Cristi. Un scriitorinc neîmplinit. [Dan C. Mihăilescu, Scriitorincul, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 6-7.
2934. Sălcudeanu, Nicoleta. Scriitornicul. [Dan C. Mihăilescu, Scriitornicul, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Cuvîntul, 8, nr. 7, 2002, p. 11.
2935. Varfalvi Berinde, Carmen. Lestul şi nacela. [Dan C. Mihăilescu, Scriitornicul, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 5.
2936. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 310-313.
Mihăilescu, Ernesto
2937. Cucu, Ştefan. Ernesto Mihăilescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
125-132.
Mihăilescu, Vintilă
174
2938. Hedeşan, Otilia. Cărţile - şantier. [Vintilă Mihăilescu (coordonator), Vecini şi vecinătăţi în
Transilvania, Bucureşti : Paideia, 2002]. Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 21.
Mihu, Dan
2939. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Dan Mihu, D.a.v.i.d., Bucureşti : Muzeul Literaturii Române, 2001].
Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 253.
Mihuleac, Cătălin
2940. Alexa, Iulia. Iaşi - high quality. [Cătălin Mihuleac, Bar de stepă, Iaşi : Timpul, 2001]. România
literară, 35, nr. 22, 2002, p. 5.
Mihuţ, Ioan
2941. -. Un admirator al lui Nicolae Dragoş. [Ioan Mihuţ, Ochii lui Argos şi Polyphemos]. Luceafărul, nr. 30,
2002, p. 22.
Milea, Ioan
2942. Pop, Ion. Un debut dublu. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Ioan Milea, Seară cu dante şi alte poeme, Târgu
Mureş : Arhipelag, 1996; Lecturi bacoviene, Bucureşti : Edituira Didactică şi Pedagogică, 1996]. Cluj-
Napoca : Dacia, 2001, p. 286-291.
2943. Moceanu, Ovidiu. Alţi cronicari: Nicolae Milescu Spătarul. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română
veche. Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 171-175.
Milescu, Victoria
2944. Mădălin, Teodor. Farmec şi ironie. [Victoria Milescu, Zâmbet de tigru, Bucureşti : Odeon, 2001].
Tomis, 7, nr. 12, 2002, p. 46-47.
2945. -. "o alternativă la viaţa terestră". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002,
p. 84-85.
2946. Sterom, Victor. Arleziana. [Victoria Milescu, Arleziana, Bucureşti : Eminescu, 2000]. Tomis, 7, nr. 1,
2002, p. 6.
2947. Vasile, Geo. Victoria Milescu - Poezia, corp la corp cu semnele farsei. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 163-165.
2948. Crăciun, Camelia. Mihai Eminescu - autor dramatic. [Ion Ilie Mileşan, Mihai Eminescu - autor
dramatic, Târgu Mureş : Ardealul, 1997]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 71.
2949. Vasile, Geo. Alexandru Cristian Miloş - Navigator spre stelele natale. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 167-169.
Miloş, Alexandru-Cristian
2950. Sandu, Corina. Când se năucesc şi minţile limpezi... Luceafărul, nr. 44, 2002, p. 23.
2951. -. Alexandru Cristian Miloş-50. [Note biografice]. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 57.
175
Miloş, Ion
2952. Istrate, Gheorghe. Poetul Ion miloş, Comandor şi prim cetăţean de onoare al României. Curierul
românesc, 24, nr. 6, 2002, p. 18.
2953. Vasile, Geo. Ion Miloş - Cultul poeziei celor trei culturi. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 169-172.
Mincu, Marin
2954. Bunaru, Eugen. Îi sprijin pe cei curajoşi. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 4-5.
2955. Ciocârlie, Livius. Propriul său duşman. ["A fi mereu în miezul realului" (o carte în discuţie), Constanţa
: Pontica, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 161-162.
2956. Diaconu, Mircea A. George Popescu şi paradigma Mincu sau despre edificii, intoleranţă şi aventură.
[George Popescu, Marin Mincu : eseu despre autenticitatea scriiturii, Bucureşti : Eminescu, 2000].
Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 203-207.
2957. Doreanu, Mircea. Amplitudinea talentului. [Marin Mincu, Vine frigul!, Bucureşti : Minerva, 2000].
Luceafărul, nr. 3, 2002, p. 16.
2958. Drăghici, Marian. ...eu nu glumesc decît fiind foarte serios..." . [Interviu]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p.
98-101.
2959. Ghiu, Bogdan. Sistemul personal al culturii. ["A fi mereu în miezul realului" (o carte în discuţie),
Constanţa : Pontica, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 162-164.
2960. Lupu, Gheorghe. Argonauţii. [Marin Mincu, Poezia română actuală. De la Adela Greceanu la Leonid
Dimov, Constanţa : Pontica, 1999]. Bucovina literară, 12, nr. 9, 2002, p. 12-14.
2961. Marcus, Solomon. A fi mereu în miezul vieţii literare româneşti. ["A fi mereu în miezul realului" (o
carte în discuţie), Constanţa : Pontica, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 164-166.
2962. Mavrodin, Irina. A fi mereu în miezul literaturii. ["A fi mereu în miezul realului" (o carte în discuţie),
Constanţa : Pontica, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 166-168.
2963. Mihăilescu, Florin. Critice şi metacritice. Textualismul autorizat. ["A fi mereu în miezul realului" (o
carte în discuţie), Constanţa : Pontica, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 168-172.
2964. Moraru, Cornel. Antologia lui Marin Mincu. [Marin Mincu, Poezia română actuală, vol. I-III,
Constanţa : Pontica, 1998-1999]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 104-106.
2965. Peter Quince. Schatzkammer - Marin Mincu în miezul realului. [Marin Mincu, A fi mereu în miezul
realului, Constanţa : Pontica, 2001 ; George Popescu, Marin Mincu : eseu despre autenticitatea
scriiturii, Bucureşti : Eminescu, 2000]. Euphorion, 13, nr. 1, 2002, p. 24.
2966. Popa, Mircea. Marin Mincu sau farmecul nedisimulat al insurgenţei. [Marin Mincu, A fi mereu în
miezul realului, Constanţa : Pontica, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 628, 2002, p. 13.
2967. Voinescu, Radu. Bătăliile critice. [Marin Mincu, A fi mereu în miezul realului, Constanţa : Pontica,
2001]. Luceafărul, nr. 22, 2002, p. 4.
2968. Voinescu, Radu. Paradigme. [Marin Mincu, Paradigma eminesciană, Constanţa : Pontica, 2000].
Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 4.
2969. Voinescu, Radu. "Textualizaţi copii, oricum, numai textualizaţi!". [Marin Mincu, Ion Barbu : eseu
despre textualizarea poetică, Bucureşti : Minerva, 2000 ]. Luceafărul, nr. 23, 2002, p. 4.
2970. Cucu, Ştefan. Marin Mincu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 133-
176
143.
2971. Lefter, Ion Bodgan. Marin Mincu. Jurnale, scrisori şi-un narator. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă istorie
a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Intermezzo]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 242-253.
2972. Vasile, Geo. Marin Mincu - Îngerul din culisele visului. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 165-167.
Mincu, Ştefania
2973. Constantinescu, Nicolae. Mioriţa şi Heidegger. [Ştefania Mincu, Mioriţa - o hermeneutică ontologică,
Cosntanţa : Pontica, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 10.
2974. Petraş, Irina. Despre Mioriţa, cu cărţiele pe masă. [Ştefania Mincu, Mioriţa - o hermeneutică
ontologică, Constanţa : Pontica, 2002]. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 76-78.
Minulescu, Ion
2976. Soviany, Octavian. Minulescianismul şi evaziunea ironică. Contemporanul, 11, nr. 27, 2002, p. 4.
2977. Negoiţescu, Ion. De la simbolism la expresionism - Ion Minulescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 200-202.
2978. Popescu, Mircea. Ion Minulescu. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della
letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 191-193.
Mioc, Adrian
2979. Necula, Cristina. Temporalitatea ca hierofanie. [Adrian Mioc, Problema timpului la Mircea Eliade,
Timişoara : Marineasa, 2001]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 103-105.
Mircea, Ion
2980. Cesereanu, Ruxandra. După treisprezece ani. [Ion Mircea, Şocul oxigenului, Bucureşti : Vinea, 2002].
Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 64-65.
2981. Pop, Tit-Liviu. Şocul oxigenului. [Ion Mircea, Şocul oxigenului, Bucureşti : Vinea, 2002]. Mişcarea
literară, 1, nr. 2, 2002, p. 79-80.
2982. Popa, Catrinel. Dincolo de mode... [Ion Mircea, Şocul oxigenului, Bucureşti : Vinea, 2002]. România
literară, 35, nr. 35, 2002, p. 5.
2983. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Elegiile uterine. Sonate către Morfeu. [Ion Mircea, Şocul oxigenului,
Bucureşti : Vinea, 2002]. Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 5.
Mircea, Laura
2984. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
2985. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
2986. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi. [Laura Mircea, Anotimpul uitat, Timişoara : Hestia, 2001]. Orizont,
14, nr. 4, 2002, p. 21.
Mircea, Liviu
177
2987. Toderici, Radu. Liviu Mircea: Premiul Nobel pentru singurătate. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 121-
122.
Mircu, Marius
2988. Rad, Ilie. Marius Mircu : Tinereţe fără bătrâneţe. [Marius Mircu, Uite-aşa se petrecea atunci..., Bat
Yam : Glob, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 15.
Mirea, Viorel
2989. Vasile, Geo. Viorel Mirea - Erotica magna/ Despătimirea. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii
: dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 172-176.
Mirodan, Al.
Miroiu, Mihaela
2991. Alexa, Iulia. Despre femei şi morală. [Mihaela Miroiu, Convenio : depre natură, femei şi morală, Iaşi :
Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 29, 2002, p. 4, 5.
2992. Frunză, Mihaela. Un canon al limbajului feminist. [Otilia Dragomir, Mihaela Miroiu, Lexicon feminist,
Iaşi : Polirom, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 15, 2002, p. 12.
Miron, Paul
2993. Holban, Ioan. Plămînul în plus. [Paul Miron, Măsura urmelor, Timişoara : Marineasa, 2000]. România
literară, 35, nr. 14, 2002, p. 12.
2994. Săsăran, Andreea. Paul Miron: Moştenirea astrelor. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 125.
Mitchievici, Angelo
2995. Ionescu, Al. Th. Trăim în miezul unui ev aprins. [În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela
45, 2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 68-69.
2996. Marin, Ileana. În căutarea comunismului pierdut. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici,
Ioan Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Tomis, 7, nr. 6-7-8,
2002, p. 9, 22.
2997. Mihalache, Ştefania. Copiii miezului de noapte. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan
Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p.
166-168.
2998. Rotund, Nicolae. "În căutarea comunismului pierdut". [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo
Mitchievici, Ion Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Tomis, 7, nr.
1, 2002, p. 5.
2999. Vlădăreanu, Elena. Cotrobăind prin sertarele comunismului. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo
Mitichievici, Ioan Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Luceafărul,
nr. 10, 2002, p. 16.
Mitocaru, Victor
3000. Tomşa, Costantin. Mic tratat de terapie lirică. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi
autori. [Victor Mitocaru, Semnul şi clipa, Bacău : Corgal Press, 2001]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p.
196-201.
Mitroi, Ştefan
178
3001. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 251-252.
3002. Vârgolici, Teodor. Documente privitoare la cenzura comunistă. [Marin Radu Mocanu, Cenzura
comunistă, Bucureşti : Albatros, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 613, 2002, p. 4.
Moceanu, Ovidiu
3003. Racaru, Roxana. Literatură cu vise. [Ovidiu Moceanu, Visul şi literatura, Piteşti : Paralela 45, 2002].
România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 4, 5.
3004. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 269-271.
Mocuţa, Gheorghe
3005. -. "o luptă cu sine şi cu propriile limite". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4,
2002, p. 83-84.
3006. Zalis, Henri. Insurgenţe, alinieri, puneri în ecuaţie. [Gheorghe Mocuţa, Pe aceeaşi arcă, Arad :
Mirador, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 25, 2002, p. 5.
3007. Zalis, Henri. Insurgenţe, puneri în ecuaţie, privire înapoi (II). Contemporanul, 11, nr. 26, 2002, p. 5.
Modola, Doina
3008. Ţion, Adrian. Lucian Blaga într-o nouă exegeză critică. [Doina Modola, Lucian Blaga şi teatrul.
Insurgentul. Memorii. Publicistică. Eseuri, Bucureşti : Anima, 1999]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 129.
Mohanu, Constantin
3009. Zalis, Henri. Două contribuţii de istorie literară. [C. Mohanu, Victor Eftimiu : monografie, Bucureşti :
Ararat, 1999 ; Jean Bart (Eugeniu Botez), Bucureşti : Biblioteca Bucureştilor, 2001]. Contemporanul,
11, nr. 17, 2002, p. 5.
Moise, Ion
3010. Pârvu, Iuliu. Recenzii. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. [Ion Moise, Orologiul, Cluj-Napoca :
Dacia, 1982]. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 256-259.
Moldovan, Dragoş
3011. Cristea-Enache, Daniel. Dragoş Moldovan. Secunde interminabile. În: Daniel Cristea-Enache. Concert
de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 285-295.
Moldovan, Gavril
3012. Zăgreanu, Ion Radu. Amiaza unui echinoxist. [Gavril Moldovan, Boeme, Târgovişte : Macarie, 2002].
Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 64.
Moldovan, Ioan
3013. Petraş, Irina. Locuiri poetice sau despre mainimic. [Ioan Moldovan, Interioarele nebune, Cluj-Napoca
: Dacia, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 6.
3014. Vakulovski, Mihai. "Nu sunt un fan al ideii de generaţie". [Interviu]. România literară, 35, nr. 30,
2002, p. 16-17.
179
3015. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 119-121.
Moldovan, Mihai
3016. Bârsilă, Mircea. Povestiri din Banat. [Mihai Moldovan, Aruna şi cartea obsesiei, Timişoara : Eubeea,
2000]. Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 62-63.
Molnár, Vilmos
3017. Demeter, Szilárd. Mikor tojik a sas? Korunk, 3, nr. 10, 2002, p. 116-118.
3018. Kukorelly, Endre. Molnár Vilmos: Az olvasó fizetéséről . [Molnár Vilmos, Az olvasó fizetéséről,
Széphalom Könyvműhely, 2000]. Látó, nr. 4, 2002, p. 119-121.
Molter, Károly
3019. Régeni, Jenő. A retorika magányos mámora. [Molter Károly, A keleti állomáson, Tanulmányok,
kritikák, Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2001]. Látó, nr. 7, 2002, p. 98-100.
Monda, Virgiliu
3020. Dimisianu, Gabriel. Un roman psihologic şi de senzaţie. [Virgiliu Monda, Trubendal, Bucureşti :
Minerva, 1972]. România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 10.
Morar, Ioan
3021. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 136-139.
Morariu, Leca
3022. Bădărău, George. Galaxia cărţilor. [Leca Morariu, Eminescu. Note pentru o monografie, Iaşi : Timpul,
2001]. Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 6.
Morariu, Mircea
3023. Chirilă, Dumitru. Francheţea criticii. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 19-20.
Moraru, Alexandra
3024. Chivu, Marius Victor. Legende pentru toţi. [Alexandra Moraru, Mihai Iordan, Palia istorică (studiu
filologic, lingvistic şi ediţie), Bucureşti : Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, 2001]. România
literară, 35, nr. 43, 2002, p. 7.
Moraru, Alexandru
3025. Cristea-Enache, Daniel. Alexandru Moraru. Nişte aurolaci. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 200-205.
Moraru, Anatol
3026. Chivu, Marius Victor. Un basarabean... târgoviştean. [Anatol Moraru, Noul tratat de igienă, Chişinău :
Gunivas, 2002]. România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 7.
Moraru, Cristian
3027. Ţeposu, Radu G. Spiritul teoretic. Cultivarea uneltelor. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă
a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 298-300.
180
Moraru, Mihai
3028. Popa, Catrinel. Farmecul discret al erudiţiei. [Mihai Moraru, De nuptiis Mercurii et Philologiae,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997]. România literară, 35, nr. 15, 2002, p. 5.
Morăraş, Mihai
3029. Istrate, Gheorghe. Mihai Morăraş: Rădăcinile rămân acasă". Curierul românesc, 24, nr. 11, 2002, p.
22.
Morărescu, Dragoş
3030. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Dragoş Morărescu, Enaxor, Bucureşti : Aritmos, 2002]. Luceafărul,
nr. 42, 2002, p. 6.
3031. Grăsoiu, Liviu. În spirit enciclopedic. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 15.
3032. Manu, Emil. Degradarea tipografică. [Dragoş Morărescu, Cizeluri, Bucureşti : Crater, 1996].
Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 21.
Morvay, László
3033. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Moscovici, Serge
3034. Betea, Lavinia. Convorbiri cu Serge Moscovici. [Serge Moscovici, Urmele timpului : iluzii româneşti,
confirmări europene, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 12.
3035. Coroiu, Constantin. Amintiri din Ţara râsu-plânsului. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 634, 2002, p.
14.
3036. Coroiu, Constantin. Confirmări europene, complexe provinciale. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
636, 2002, p. 14.
3037. Coroiu, Constantin. "Restul nu vine de la sine". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 635, 2002, p. 14.
Moşandrei, Mihai
3038. Manu, Emil. Poezia ca ceremonie parnasiană. Luceafărul, nr. 44, 2002, p. 21.
Motoc, Nicolae
3039. Cucu, Ştefan. Nicolae Motoc. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 144-
153.
3040. Vasile, Geo. Nicolae Motoc - Un neoromantic. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar
de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 176-179.
Motrescu, Ilie
3041. Roşioru, Ion. Lirică premonitorie. [Ilie Motrescu, Hora vieţii]. Luceafărul, nr. 21, 2002, p. 16.
Mugur, Florin
3042. Groza, Claudiu. Călătorii spre cutia de scrisori. [Florin Mugur, Scrisori de la capătul zilelor, Bucureşti
: Compania, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 11.
3043. Marcu, Luminiţa. "De câmd mâ ştiu am trăit într-o paranteză". [Florin Mugur, Scrisori de la capătul
181
zilelor, Bucureşti : Compania, 2002]. România literară, 35, nr. 3, 2002, p. 5.
3044. Măluţ, Mircea. Un grafic liric al angoasei. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 8-10.
3045. Urian, Tudorel. Mărturii din anticamera morţii. [Florin Mugur, Scrisori de la capătul zilelor, Bucureşti
: Comapnia, 2002]. Cuvîntul, 8, nr. 2, 2002, p. 7.
3046. Oprea, Nicolae. Un poet livresc şi melancolic: Florin Mugur. În: Nicolae Oprea. Opera şi autorul.
Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 41-51.
Mumu, George
3047. Soviany, Octavian. Neoclasicism şi instrumentalism. [George Mumu, Poem eroic]. Contemporanul,
11, nr. 11, 2002, p. 4.
3048. Cozea, Liana. Primii noştri poeţi: Barbu Paris Mumuleanu. În: Liana Cozea. Literatura română veche.
Oradea : Editura Universităţii Oradea, 2002, p. 141-143.
3049. Manolescu, Nicolae. Începuturile literaturii artistice (1787-1830): B. P. Mumuleanu şi alţii. În: Nicolae
Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 150-156.
3050. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Barbu Paris Mumuleanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 16.
Mungiu-Pippidi, Alina
3051. Şoitu, Grigore. Cronica miopului. [Alina Mungiu Pippidi, Transilvania subiectivă, Bucureşti :
Humanitas, 1999]. Vatra, 29, nr. 7, 2002, p. 26-27.
3052. Şoitu, Grigore. Punct ochit. [Interviu]. Vatra, 29, nr. 7, 2002, p. 27-28.
3053. Popovici, Iulia. Antisemitism şi inginerie socială. [Alina Mungiu-Pippidi, Gérard Althabe, Secera şi
buldozerul : Scorniceşti şi Nucşoara : mecanisme de aservier a tăranului român, Iaşi : Polirom, 2002].
România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 4.
Munteanu, Basil
3054. Niculescu, Alexandru. Basil Munteanu - marele nostru european ignorat. România literară, 35, nr. 29,
2002, p. 12-13, 14.
Munteanu, George
3055. Codreanu, Theodor. George Munteanu şi fiinţa hiperionică. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 45-49.
3056. Tuculescu, Radu. "Lanul de porumb". [Radu Ilarion Munteanu, Glissando, Cluj-Napoca : Editura
Napoca Star, 2001]. Tribuna, 1, nr. 5, 2002, p. 6.
Munteanu, Romul
3057. Stănescu, C. Romul Munteanu: "Eu nu am dreptul să jignesc pe nimeni". Adevărul literar şi artistic,
11, nr. 601, 2002, p.
Munteanu, Ştefan
182
3058. Taşcu, Valentin. Ştefan Munteanu. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-Napoca : Clusium, 2002,
p. 179-181.
Murăşanu, Teodor
3059. Pârvu, Iuliu. Vocile poetice ale lui Teodor Murăşanu. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-
Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 187-192.
Mureşan, Andrei
3060. Buzaşi, Ion. Înapoi la surse... [Teodor Tanco, Andrei Mureşanu contra biografilor, Cluj-Napoca :
Virtus Romana Rediviva]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 636, 2002, p. 13.
Mureşan, Dorin
3061. -. Cum ai debutat şi ce inseamnă asta pentru tine? [Anchetă]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 138.
Mureşan, Ion
3062. Diaconu, Mircea A. Ion Mureşan. Poezia, sigiliu al morţii. Contemporanul, 11, nr. 14, 2002, p. 6-7.
3063. Teoc, Flavia. Târgul lui Avraam cu îngerul pentru salvarea Sodomei şi Gomorei la poeţi se referă. Dacă
voi găsi zece poeţi voi distruge oraşul. [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 5, 2002, p. 8-9.
3064. Vakulovski, Alexandru. Poetul de iarnă, II. Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 14.
3065. Vakulovski, Mihai. Poetul de iarnă, I. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 14.
3066. Vakulovski, Mihai. Poetul de iarnă, III. Apostrof, 12 bis, nr. 6, 2002, p. 14.
3067. Teoc, Flavia. Ion Mureşan: "Târgul lui Avram cu îngerul pentru salvarea Sodomei şi Gomorei la poeţi
se referă". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002,
p. 119-124.
3068. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 132-134.
Mureşan, Miruna
3069. Stanca, Dan. Abluţiune zilnică. [Miruna Mureşan, Vinovăţia memoriei]. Luceafărul, nr. 29, 2002, p.
Mureşan, Vianu
3070. Borbély, Ştefan. Un neoplatonic fericit. [Vianu Mureşan, Fundamentele filosofice ale magiei, Cluj-
Napoca : Dacia, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 10.
Mureşan, Viorel
3071. Ţeposu, Radu G. Gnomici şi ezoterişi. Manieriştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 105-103.
Mureşanu, Andrei
3072. Paraschiv, Florin. Înapoi la 1848! [Aurel Rău, Andrei Mureşanu în răsăririle magicului, Cluj-Napoca :
Dacia, 1996]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 101-102.
Mureşeanu, Marcel
3073. Cubleşan, Constantin. Hărţuirea textuală. [Marcel Mureşeanu, Hărţuire textuală sau A doua faţă a
crinului, Cluj-Napoca : Remus, 2001]. Cetatea culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 2.
183
3074. Novac, Cristina. Marcel Mureşeanu: Memoria lui Orfeu. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 124.
3075. Rogojan, Florin. Fără "hărţuire textuală". [Marcel Mureşeanu, Hărţuire textuală sau A doua faţă a
crinului, Cluj-Napoca : Remus, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 63-64.
Mustaţă, Constantin
3076. Popa, Mircea. Cazuri palpitante şi destine româneşti. [Constantin Mustaţă, Blesteme şi lumini, Oradea :
Anotimp, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 19.
Muşatescu, Tudor
3077. Modreanu, Cristina. "Tudor Muşatescu a fost reabilitat de comunişti abia după ce a avut succes la
Moscova". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 639, 2002, p. 3.
3078. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică interbelică - Tudor Muşatescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 414.
Muşatescu, Vlad
3079. Hurubă, Dumitru. "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toţi criticii literari de vază...".
[Interviu]. România literară, 35, nr. 51-52, 2002, p. 28-29, 30.
Muşina, Alexandru
3080. -. "altfel cădem sub troglodiţii cu bani". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4,
2002, p. 73-74.
3081. Bunaru, Eugen. Între năuceală şi radicalism. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 4-5.
3082. Cofan, Aluniţa. Bestiar liric. [Al. Muşina, Personae, Braşov : Alfa, 2001]. Caiete critice , nr. 8-10,
2002, p. 164-166.
3083. Cordoş, Sanda. O carte acută. [Alexandru Muşina, Sinapse, Braşov : Aula, 2001]. Piaţa literară, 2, nr.
8, 2002, p. 6.
3084. Cuc, Codruţa. Alexandu Muşina - Sinapse. [Braşov : Aula, 2001]. Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p. 12.
3085. G. V. Personae. [Al. Muşina, Persoane, Braşov : Aula, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 24.
3086. Marcu, Luminiţa. Naşul din provincie. [Alexandru Muşina, Sinapse, Braşov : Aula, 2001]. România
literară, 35, nr. 23, 2002, p. 6-7.
3087. Sălcudeanu, Nicoleta. Învăţăturile maestrului Muşina către finii săi literari. [Alexandru Muşina,
Sinapse, Braşov : Aula, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 2, 2002, p. 6.
3088. Pop, Ion. Poezia lui Alexandru Muşina. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 196-
205.
Muther, Claudia
3089. Dumitru, Aurelia. Arta de-a nu întoarce cuvintele mari. [Claudia Muther, Arta de-a întoarce cuvintele,
Satu Mare : Solstiţiu, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 181.
3090. G. V. Claudia Muther, Arta de-a întoarce cuvintele, Satu Mare : Solstiţiu, 2001. Poesis, 13, nr. 3-4,
2002, p. 30.
Muthu, Mircea
3091. Coroiu, Constantin. "Nu mă recunosc în personajele lui Caragiale". [Interviu]. Adevărul literar şi
184
artistic, 11, nr. 620, 2002, p. 3.
3092. Macrea, Ioana. Balcanitate şi balcanism. [Mircea Muthu, Du côté du sud-est, Cluj-Napoca : Clusium,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 7.
3093. Mocanu, Dana. Întoarcerea la Rebreanu. [Mircea Muthu, Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului,
Cluj-Napoca : Dacia, 1993]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 65-66.
3094. Poenar, Horea. Taifasul ce îmbrăţişează numai lucruri frumoase. [Mircea Muthu, Balcanologie, Cluj-
Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 8.
3095. Racaru, Roxana. Perspectiva sud-estică. [Mircea Muthu, Balcanologie, Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
România literară, 35, nr. 42, 2002, p. 4.
3096. Ştefănescu, Dorin. Răsăritul prin Lucian Blaga. [Mircea Muthu, Lucian Blaga - dimensiuni răsăritene,
Piteşti : Paralela 45, 2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 51-54 .
Nadin, Mihai
3097. Dima, Simona-Grazia. Editura Albatros. [Mihai Nadin, Pana de gravitaţie, Bucureşti : Albatros, 2001].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 17.
Naghiu, Iosif
3098. Dugneanu, Paul. Text şi intertext în teatrul lui Iosif Naghiu. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 123-126.
3099. Ghiţulescu, Mircea. Absurdul bine temperat. [Iosif Naghiu, Teatru, Bucureşti : Editura Muzeului
Literaturii Rom,âne, 2002]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 212-214.
3100. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Iosif Naghiu, Teatru, Bucureşti : Muzeul Literaturii Române, 2002].
Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 253.
3101. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Blestematul limbaj esopic. [Iosif Naghiu, Teatru, vol. I, Bucureşti :
Muzeul Literaturii Române, 2002]. Luceafărul, nr. 33, 2002, p. 5.
Nagy, István
3103. Márton, László. Nagy Koppány Zsolt: Arról, hogy milyen nehéz. [Nagy Koppány Zsolt, Arról,hogy
milyen nehéz, Erdélyi Híradó - Előretolt Helyőrség, 2001]. Látó, nr. 4, 2002, p. 121-122.
Nagyálmos, Ildikó
3104. Balázs, Imre József. A város vére. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása,
2002]. Várad, nr. 1, 2002, p. 100-102.
3105. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Nandriş, Grigore
3106. Popa, Mircea. Grigore Nandriş - memorialist şi epistolier. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 621, 2002,
p. 14.
185
Nanu, D.
3108. Soviany, Octavian. Un mic Moréas. Contemporanul, 11, nr. 10, 2002, p. 4.
Naum, Gellu
3109. Cliveţ, Nicoleta. Ultimul suprarealist. [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-Napoca :
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 8, 2002, p. 10.
3110. Cramer, Sibylle. Meditaţii nocturne pe colinele lumii: Gellu Naum şi Oskar Pastior. Euphorion, 13, nr.
3, 2002, p. 27-28.
3111. Cubleşan, Victor. Unu şi unu. [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-Napoca : Casa
Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 34-35.
3112. Curticăpeanu, Doina. "Gramatica labirintului". [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-
Napoca : Cartea Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 33-36.
3113. Grigurcu, Gheorghe. Conştiinţa avangardei. [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-
Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. România literară, 35, nr. 39, 2002, p. 9.
3114. Grigurcu, Gheorghe. Salvarea unei specii. [Simona Popescu, Salvarea speciei : despre suprarealism şi
Gellu Naum, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000]. România literară, 35, nr. 9, 2002,
p. 9.
3115. M. C. Gellu Naum evocat la Berlin. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 3.
3116. Marin, Irina. O carte scrisă din dragoste. [Iulian Tănase (coordonator), Pentru Gellu Naum, Bucureşti :
Vinea, 2002]. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 6.
3117. Pavel, Dora. "Nu cunsoc în literatura europeană un poet care să fi ajuns la performanţa lui Gellu Naum
pe terenul suprarealismului". [Interviu]. Euphorion, 13, nr. 3, 2002, p. 16-17, 20.
3118. Petraş, Irina. Poezia contra literaturii. [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-Napoca :
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 6.
3119. Poenar, Horea. De ce-i e frică Simonei Popescu? [Simona Popescu , Salvarea speciei; despre supra-
realism şi Gellu Naum, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 7,
2002, p. 7.
3120. Pop, Ion; Popescu, Simona. Naumologii şi ţinta lor mişcătoare. [Interviu realizat de Ruxandra
Cesereanu]. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 16-22.
3121. Popa, Catrinel. O monografie. [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-Napoca : Casa
Cărţii de Ştiinţă, 2002]. România literară, 35, nr. 33, 2002, p. 4.
3122. Roman, Vlad. Ion Pop, Gellu Naum - Poezia contra literaturii. Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p. 8.
3123. Stănescu, Mircea. Iunie şi vis cu Gellu Naum. Euphorion, 13, nr. 3, 2002, p. 29.
3124. Şerban, Alex Leo. O zi şi o clipă. Euphorion, 13, nr. 3, 2002, p. 10.
3125. Tănase, Iulian. Poveste adevărată despre reintegrarea androginului Naum. Euphorion, 13, nr. 3, 2002,
p. 10.
3126. Terian, Andrei. Naumizaţi, naumizaţi... [Simona Popescu, Salvarea speciei : despre suprarealism şi
Gellu Naum, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000]. Euphorion, 13, nr. 3, 2002, p. 6.
3127. Terian, Andrei. Naumizaţi, naumizaţi... [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-Napca :
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Euphorion, 13, nr. 3, 2002, p. 6.
186
3128. Teutişan, Călin. Glose în labirint. [Ion Pop, Gellu Naum: poezia contra literaturii, Cluj-Napoca : Casa
Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 7.
3129. Vasile, Geo. Pelerinul purgatorial şi restaurarea hazardului. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 45-
52.
3130. Voinescu, Radu. Sfidarea inexprimabilului sau Critica empatică. [Ion Pop, Gellu Naum. Poezia contra
literaturii, Cluj-napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Luceafărul, nr. 21, 2002, p. 4.
3131. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Gellu Naum. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 397-400.
3132. Vasile, Geo. Gellu Naum - Reciclarea hazardului. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 179-190.
Nădejde, Sofia
3133. Zaharia-Filipaş, Elena. Primul nostru roman feminin. [Sofia Nădejde, Patimi]. România literară, 35,
nr. 48, 2002, p. 18-19, 20.
Năsturel, Udrişte
3134. Moceanu, Ovidiu. Literatura religioasă: Udrişte Năsturel. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română
veche. Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 93-95.
Neagu, Fănuş
3135. Bardan, Vasile. Cavalerul Verde Paris. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 31.
3136. Borşan, Nicoleta. Fănuş Neagu sub semnul Canonului. [Andrei Grigor, Fănuş Neagu, Braşov : Aula,
2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 93.
3137. Căliman, Călin. Scenaristul. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 36-37.
3138. Cimpoi, Mihai. Un prozator al vieţii: Fănuş Neagu. Luceafărul, nr. 12, 2002, p. 11.
3139. Cristea-Enache, Daniel. Critici "optezicişti" despre prozatori "şaizecişti". [Andrei Grigor, Fănuş
Neagu, Braşov : Aula, 2001]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 19-21.
3140. Cristea-Enache, Daniel. "Mi se pare că sufăr de melancolie fără corb". [Interviu]. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 611, 2002, p. 3.
3141. Dimisianu, Gabriel. Amintiri cu Fănuş Neagu. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 12-13.
3142. Giurgea, Damian. Dracula, Balcani şi himere antedecembriste. [Fănuş Neagu, Amantul marii doamne
Dracula, Bucureşti : Semne, 2001]. Tomis, 7, nr. 9, 2002, p. 38-39.
3143. Lăcustă, Ioan. Magul cuvintelor. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 29-30.
3144. Milca, Andrei. Când metafora a strigat îngereşte... Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 32-35.
3146. Simion, Eugen. Parcă mai ieri... Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 26-28.
3147. Ştefănescu, Alexandru. Fănuş Neagu. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 10-11.
3148. Tupan, Marius. "Cărtărescu - un corb în formare, cu ghearele bine fixate pe craca mediocrităţii
agresive". [Interviu]. Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 12-13.
187
3149. Voncu, Răzvan. Romanul unui maestru. [Fănuş Neagu, Amantul Marii Doamne Dracula, Bucureşti :
Semne, 2001]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 12-13.
3150. Cristea-Enache, Daniel. Fănuş Neagu. Salata orientală. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 139-145.
3151. Urian, Tudorel. Fănuş Neagu - Nostalgii de bon viveur. În: Tudorel Urian. Proza românească a anilor
'90 . [O corabie spre Bethleem, Bucureşti : Cartea Românească, 1997]. Bucureşti : Albatros, 2000, p.
93-96.
Neagu, Mioara
3152. Milescu, Victoria. Cărţi primite la revistă. [Mioara Neagu, Millenium, Buzău : Biblioteca judeţeană "V.
Voiculescu"]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 20.
Neagu, Nicolae
3153. Vasile, Geo. Nicolae Neagu - Diversiunile unui virtuoso. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 190-192.
Necula, Nicolae
3154. Cucu, Ştefan. Nicolae Necula. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 154-
157.
Neculce, Ion
3155. Burlacu, Doru George. Oh! oh! oh! săracă ţară a Moldovei. În: Doru George Burlacu. Glose la
"neaşezare" : ipostaze literare ale ethosului românesc . Vol. 1. De la origini până la Dimitrie Cantemir.
Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 109-174.
3156. Cozea, Liana. Ion Neculce. În: Liana Cozea. Literatura română veche. Oradea : Editura Universităţii
Oradea, 2002, p. 64-78.
3157. Manolescu, Nicolae. Literatura medievală (secolele XVI-XVIII): Ion Neculce, redescoperirea oralităţii.
În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 92-100.
3158. Moceanu, Ovidiu. Marii cronicari moldoveni: Ion Neculce. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română
veche. Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 147-156.
Nedelciu, Mircea
3159. Fulger, Mihai. Drama unui roman neterminat. [Mircea Nedelciu, Zodia scafandrului, Bucureşti :
Compania, 2000]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 131-133.
3160. Fulger, Mihai. Însemnări despre posteritatea unui mare scriitor. [Al. Th. Ionescu, Mircea Nedelciu,
Braşov : Aula, 2001]. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 91-97.
3161. Ştefănescu, Alexandru. Mircea Nedelciu. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 12-13.
3162. Lefter, Ion Bodgan. Mircea Nedelciu & comp. A filma precum scrii, a scrie precum filmezi. În: Ion
Bodgan Lefter. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Zmeura de câmpie. Zodia
scafandrului. Femeia în roşu]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 192-204.
3163. Ţeposu, Radu G. Textualiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 187-195.
Nedelcovici, Bujor
3164. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Bujor Nedelcovici, Cochilia şi melcul sau Fericirea interzisă,
188
Bucureşti : Allfa, 2002]. Luceafărul, nr. 33, 2002, p. 6.
3165. Grigurcu, Gheorghe. Feţele exilului. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 91-95.
3166. Rădulescu, Carmen-Ligia. Refuzul scriiturii. Luceafărul, nr. 13, 2002, p. 12.
3167. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Bujor Nedelcovici, Provocatorul, Bucureşti : Allfa, 1997].
Luceafărul, nr. 23, 2002, p. 6.
3168. Cristea-Enache, Daniel. Bujor Nedelcovici. "Nu râde, Céline!". În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 182-186.
Negară, Ecaterina
3169. Vasile, Geo. Ecaterina Negară - Veneromadona sau lacrimi în grădina deliciilor. În: Geo Vasile.
Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 192-194.
Negoiţescu, Ion
3170. -. Fărîme dintr-o corespondenţă : I. Negoiţescu - Matei Călinescu. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 20-
22.
3171. Grigurcu, Gheorghe. La o reeditare. [I. Negoiţescu, Istoria literaturii române (1800-1945), Cluj-
Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 15, 2002, p. 3.
3172. Grigurcu, Gheorghe. Un estet al fiinţei. [I. Negoiţescu, Engrame]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9,
2002, p. 204-207.
3173. Ivăncescu, Ruxandra. "Stăruitoarea, demonica alchimie estetică...". [Ion Negoiţescu, Istoria literaturii
române, Bucureşti : Minerva, 1991]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 76-78 .
3174. Manu, Emil. Poezia lui Ion Negoiţescu. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 6.
3175. Pârvulescu, Ioana. Rătăcirile elevului Negoiţescu. [Ion Negoiţescu, Straja dragonilor, Cluj-Napăoca :
Biblioteca Apostrof, 1994]. România literară, 35, nr. 24, 2002, p. 21.
3176. Rogojan, Florin. I. Negoiţescu la "Ora oglinzilor". [Ion Negoiţescu, Ora oglinzilor, Cluj-Napoca :
Dacia, 1997]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 127-128.
3177. Ruja, Alexandru. Caietele Ion Negoiţescu. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 29.
3178. Ruja, Alexandru. Dileme şi contradicţii. [Ion Negoiţescu, Istoria literaturii române (1800-1945), Cluj-
Napoca : Dacia, 2002]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 29.
3179. Solacolu, Ion. Ion Negoiţescu şi desprinderea de ţărm. [Interviu]. Contemporanul, 11, nr. 4, 2002, p. 8-
9.
3180. Valea, Lucian. Pasărea Phoenix - o iluzie: Ion Negoiţescu. În: Lucian Valea. Generaţia amânată.
Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 244-246.
Negrea, Gelu
3181. Bârna, Nicolae. "Anti-Caragiale", de fapt... "pro-...". [Gelu Negrea, Anti-Caragiale, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 9-12.
3182. Criş, Mariana. Caragiale - precursor al textualismului. [Gelu Negrea, Anti-Caragiale, Bucureşti :
Cartea Românească, 2001]. Luceafărul, nr. 10, 2002, p. 5.
3183. Miu, Constantin. Arta prefăcătoriei lui Trahanche. [Gelu Negrea, Anti-Caragiale, Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. Tomis, 7, nr. 4, 2002, p. 6.
189
3184. Ruja, Alexandru. "Centrul domină, dar marginea triumfă...". [Gelu Negrea, Anti-Caragiale. Bucureşti :
Cartea Românească, 2001]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 12.
Negrescu, Dan
3185. Alexiu, Lucian. Cărui scriitor român i-aţi atribui/i-aţi fi atribuit Premiul Nobel? [Anchetă]. Orizont, 14,
nr. 11, 2002, p. 6-7.
3186. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
3187. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi. [Dan Negrescu, Oameni şi locuri, cai şi îngeri, Timişoara :
Marineasa, 1999]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 21.
3188. Burduşa, Elena. Amurgul zeilor. [Dan Negrescu, Trilogie imperială, Timişoara : Marineasa, 2002].
Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 8.
3189. Ruja, Alexandru. Sanctificare şi demonism. [Dan Negrescu, Trilogia imperială : epistolar imperial,
Timişoara : Marineasa, 2002]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 21.
3190. -. Munci şi zile scriitoriceşti. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 6-7 .
Negri, Costache
3191. Manolescu, Nicolae. Romantismul: C. Negri. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii
române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 316-319.
Negru, Eva
3192. -. Cum ai debutat şi ce înseamnă asta pentru tine? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 136.
Negru, Nicolae
3193. Gârneţ, Vasile. "Realitatea violetă" a teatrului basarabean. [Nicolae Negru, Realitatea violetă].
Contrafort, 9, nr. 1-3, 2002, p. 14.
Negruzzi, Costache
3194. Angelescu, Gabriel. Costache Negruzzi. În: Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie
comentată. [Alexandru Lăpuşneanul]. Braşov : Aula, 2001, p. 79-96.
3195. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Costache Negruzzi. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a
literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 244-259.
3196. Negoiţescu, Ion. Primii prozatori - Costache Negruzzi. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 35-38.
Negruzzi, Iacob
3197. Coroiu, Constantin. "Apel la posteritate". Dialog imaginar cu Iacob Negruzzi. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 606, 2002, p. 14.
3198. Coroiu, Constantin. "Apel la posteritate". Dialog imaginar cu Iacob Negruzzi (2). Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 607, 2002, p. 14.
3199. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Iacob Negruzzi. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii
române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 338-340.
Nelega, Alina
190
3200. Rotaru, Valentina. Cică, de-ale unui înger. [Alina Nelega, Ultim@vrăjitoare, Piteşti : Paralela 45,
2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 178.
Németh, László
3201. Szilágyi, Júlia. Esszé és regény.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. Marosvásárhely : Mentor,
2002, p. 255-258.
3202. Szilágyi, Júlia. A műfordítás, mint politikai penitencia.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára.
Marosvásárhely : Mentor, 2002, p. 247-254.
Nemoianu, Alexandru
3203. Bajenaru, George. Un sentimental: Alexandru Nemoianu. [Alexandru Nemoianu, Întâmplări şi vise,
Cluj-Napoca : Editura Limes, 2002]. Tribuna, 1, nr. 1, 2002, p. 23.
Nemoianu, Virgil
3204. Cristea-Enache, Daniel. "Corectitudinea politică este o vechitură, o rămăşiţă jalnică a comunismului...".
[Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 646, 2002, p. 3, 5.
3205. Cristea-Enache, Daniel. "Doinaş e atât de important în lupta sa cu limba română încât va fi aproape
imposibil de ocolit în viitor". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 619, 2002, p. 3.
3206. Firan, Carmen. Despre I. D. Sîrbu şi alţii. [Interviu]. România literară, 35, nr. 24, 2002, p. 3.
3207. Grigurcu, Gheorghe. Un româno-american (I). [Virgil Nemoianu, Tradiţie şi libertate, Bucureşti :
Curtea Veche, 2001]. România literară, 35, nr. 33, 2002, p. 9.
3208. Grigurcu, Gheorghe. Un româno-american (II). [Virgil Nemoianu , Tradiţie şi libertate, Bucureşti :
Curtea Veche, 2001]. România literară, 35, nr. 34, 2002, p. 9.
3209. Lazu, Robert. Credinţa unui intelectual. [Fragment din volumul Înţelepciunea calmă. Dialoguri între
Virgil Nemoianu şi Robert Lazu]. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 83-86.
Nersesian, Anais
3210. Vasile, Geo. Nersesian Anais - Depresurarea sinelui. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 194-196.
Nesfântu, Iftimie
3211. Chivu, Marius. Reportaje. [Iftimie Nesfântu, Hristosul de tinichea, Bucureşti : Aritmos, 2000 ; Parfum
de Rahela, Bucureşti : Aritmos, 2000]. România literară, 35, nr. 14, 2002, p. 4.
Neumann, Ernest
3212. Cursan, Delia. Despre a fi împreună. [Ernest Neumann, Istorie individuală vs istorie colectivă].
Orizont, 14, nr. 12, 2002, p. 6.
Nicodin, Dinu
3213. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Dinu Nicodin. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 285-289.
Nicolae, Emil
3214. Racaru, Roxana. Poezia şi asfaltul. [Emil Nicolae, Mortul perfect, Bacău : Agora, 2002]. România
literară, 35, nr. 23, 2002, p. 5.
191
3215. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Emil Nicolae, Mortul perfect, Bacău : Agora, 2002].
Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 6.
3216. Tomşa, Costantin. Avatarurile fiinţei umane eşuate. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi
şi autori. [Emil Nicolae, Omul de hârtie, Piatra-Neamţ : Crigarux, 1999]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002,
p. 121-126.
Nicolae, Silviu
3217. Soviany, Octavian. Surghiunirea din cosmos. [Silviu Nicolae, O zonă zoster pentru îngeri Bucureşti :
Vinea, 2000]. Luceafărul, nr. 3, 2002, p. 5.
Nicolaie, Ioana
3218. Cristea-Enache, Daniel. Poeme de amor. [Ioana Nicolaie, Poză retuşată, Bucureşti : Cartea
Românească, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 5.
3219. Marcu, Luminiţa. Istorie literară şi istorie personală. [Ioana Nicolaie, Nordul, Piteşti : Paralela 45,
2002]. România literară, 35, nr. 19, 2002, p. 6-7.
3220. Mincu, Marin. Angajarea existenţială în discurs. [Ioana Nicolaie, Nordul, Piteşti : Paralela 45, 2002].
Luceafărul, nr. 42, 2002, p. 8.
3221. Sicoe-Tirea, Roxana. Ioana Nicolaie, Nordul. [Piteşti : Paralela 45, 2002]. Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002,
p. 12.
Nicolau, Irina
3222. Cazimir, Ştefan. Irina Nicolau. [In memoriam]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 627, 2002, p. 14.
3223. Constantin, Cătălin. "Unii vorbesc normal, alţii vorbesc în ghilimele". [Daniela Alexandrescu, Irina
Nicolau, Ciprian Voicilă, Experimentul Zaica, Bucureşti : Meridiane, 2000]. România literară, 35, nr.
14, 2002, p. 4.
3225. Maftei, Mara Magda. În paradisul etnologiei. [Irina Nicolau, Talmeş balmeş de etnologie şi multe altele
; Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor, Bucureşti : Ars Docendi, 2001]. Viaţa
Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 116-118 .
3226. Marcu, Luminiţa. Irina Nicolau, scriitoarea. [Irina Nicolau, Talmeş balmeş de etnologie şi multe altele,
Bucureşti : Ars Docendi, 2001]. România literară, 35, nr. 7, 2002, p. 3.
3227. Vlădăreanu, Elena. Memoria petecului. [Irina Nicolau, Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea
aromânilor ; Talmeş balmeş de etnologie şi multe altele, Bucureşti : Ars Docendi, 2001]. Luceafărul,
nr. 11, 2002, p. 11.
Nicolau, Valentin
3228. Morariu, Mircea. Ultimul împărat. [Valentin Nicolau, Ultimul împărat, Iaşi : Polirom, 2001]. Familia,
38, nr. 9, 2002, p. 110-112.
3229. Popovici, Iulia. Modernii. [Valentin Nicolau, Ultimul împărat : teatru, Iaşi : Polirom, 2001]. România
literară, 35, nr. 42, 2002, p. 6.
Nicolescu, Adrian
3230. Bălu, Andi. Istoria civilizaţiei britanice. [Adrian Nicolescu, Istoria civilizaţiei britanice, Iaşi : Institutul
European]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 248-251.
192
Nicolescu, Cezar
3231. Cliveţ, Nicoleta. Debuturi underground (II). [Cezar Nicolescu, Denisa Mirena Pişcu - în Carmen, nr.7,
8, 9/2002 la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 157-158.
3232. -. Cum ai debutat şi ce înseamnă asta pentru tine? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 136.
Niculescu, Ruxandra
3233. Criş, Mariana. Un limbaj frust, dar păstrător de metaforă. [Ruxandra Niculescu, Oglinzi părăsite,
Bucureşti : Eminescu, 2001]. Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 8.
3234. Vasile, Geo. Graffiti pe giulgiul poeziei. [Ruxandra Niculescu, Oglinzi părăsite, Bucureşti : Eminescu,
2001]. Contemporanul, 11, nr. 21, 2002, p. 6.
3235. Vasile, Geo. Ruxandra Niculescu - Exilul inimii, dezamăgirea cuvântului. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 196-199.
Nimigean, Ovidiu
3236. Cliveţ, Nicoleta. O antologie cu prieteni. [O. Nimigean, Ozone friendly, Iaşi : T, 2002]. Piaţa literară,
2, nr. 15, 2002, p. 4.
3237. Rogozanu, Cristi. Iaşiul subteran. [oZone friendly : Iaşi : reconfigurări literare. Volum coordonat de
O. Nimigean. Iaşi : Editura T, 2002]. România literară, 35, nr. 18, 2002, p. 6-7.
3238. Sălcudeanu, Nicoleta. Sorgul rubiniu. [O. Nimigean, Reconfigurări literare. O antologie, Iaşi : T.,
2002]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 116-117.
3239. Vlădăreanu, Elena. Reconfigurarea literară printr-o antologie. [O. Nimigean (coordonator), oZone
Friendly, Iaşi : Editura T, 2002]. Luceafărul, nr. 21, 2002, p. 7.
Nimigeanu, George L.
3240. Clement, L. D. Infinitele dimensiuni ale cuvântului. [George L. Nimigeanu, Tămăduirea de sine, Târgu
Mureş : Ardealul, 2002]. Bucovina literară, 12, nr. 10, 2002, p. 25.
3241. Moldovan, Ioan. Tratament incantatoriu. [George L. Nimigeanu, Tămăduirea de sine, Târgu Mureş :
Ardealul, 2002]. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 24-25.
3242. Ţion, Adrian. Prezenţe lirice ardelene. [George L. Nimigeanu, Tămăduirea de sine]. Steaua, 53, nr. 10,
2002, p. 65-66.
Nisipeanu, Constantin
3243. Buciu, Marian Victor. Avangardismul excomunicat. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 10.
3244. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Animatori ai suprarealismului: Constantin Nisipeanu. În: Ion
Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 324.
Nistor, Eugeniu
3245. Buda, Dumitru-Mircea. Colinele anamnezei. [Eugeniu Nistor, Îndepărtatele coline, Târgu Mureş :
Ardealul, 2000]. Luceafărul, nr. 7, 2002, p. 10.
3246. Cistelecan, Alexandru. Pillatieni de Ardeal. [Eugeniu Nistor, Îndepărtatele coline, Târgu Mureş :
Ardealul, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 5, 2002, p. 3.
Nistorescu, Cornel
193
3247. Rad, Ilie. Sub zodia sincerităţii imperturbabile. [Cecilia Caragea, Dialog cu Cornel Nistorescu, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 15.
Niţescu, Sanda
3248. Anghelescu, Mircea. Café. [Sanda Niţescu, Café]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 643, 2002, p. 12.
3249. Constantin, Cătălin. Fascinaţia banalului. [Sanda Niţescu, Café. O microtipologie a cafenelor
pariziene, Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. România literară, 35, nr. 42, 2002, p. 7.
Noailles, Ana de
3250. Izverna, Pan. Anna Brâncoveanu de Noailles (1876-1933). Curierul românesc, 24, nr. 10, 2002, p. 19.
Noica, Constantin
3251. Anghel, Petre D. Lecţii de engleză. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 102-103.
3252. George, Alexandru. După vreo douăzeci de ani (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 620, 2002, p.
12.
3253. Ştefănescu, Alexandru. Constantin Noica. [fragment dintr-un studiu]. România literară, 35, nr. 42,
2002, p. 10-11.
3254. Negoiţescu, Ion. Naţionalismul. Existenţialiştii - Constantin Noica. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 426-428.
Nona, Francisc
3255. Racaru, Roxana. Violenţă şi flori. [Francisc Nona, Făcătorii de nimicuri, Piteşti : Paralela 45, 2002].
România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 4.
3256. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Debutând în Arcadia. [Francisc Nona, Făcătorii de nimicuri, Piteşti :
Paralela 45, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 5.
Novac, Constantin
3257. Cucu, Ştefan. Constantin Novac. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
158-166.
Novac, Ruxandra
3258. Cliveţ, Nicoleta. Debuturi underground (I). Vatra, 29, nr. 7, 2002, p. 92.
Nuşfelean, Olimpiu
3259. Rogojan, Florin. "Eu, iubirea şi cuvintele". [Olimpiu Nuşfelean, Focul irevocabil, Cluj-Napoca : Dacia,
2000]. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 67.
Octavian, Tudor
3260. Chivu, Marius. Despre oameni în o mie de situaţii. [Tudor Octavian, Oameni normali, Bucureşti :
Curtea Veche, 2000]. România literară, 35, nr. 4, 2002, p. 6.
3261. Zarojanu, Tudor Călin. "Mulţi autori români trăiesc drama de a fi greşit trenul". [Interviu]. România
literară, 35, nr. 25, 2002, p. 20-21.
Odangiu, Marian
3262. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
194
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 325-326.
Odeanu, Anişoara
3263. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Anişoara Odeanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 317.
Odobescu, Alexandru I.
3264. Iacob, Simona. Primele elemente ale literaturii artistice naţionale după 1850: Al. Odobescu, un erudit şi
un estet. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
: sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 61-65.
3265. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Alexandru Odobescu. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a
literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 340-362.
3266. Sadoveanu, Izabela. Al. I. Odobescu: Pseudo-chinegeticos. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei :
pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de
Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 84-85.
3267. Streinu, Vladimir. Al. I. Odobescu. În: Vladimir Streinu. Clasicii noştri. [O ediţie Odobescu].
Bucureşti : Elion, 2002, p. 5-36.
Ofrim, Alexandru
3268. Hedeşan, Otilia. Heteropraxii ale scrisului şi nu numai. [Alexandru Ofrim, Cheia şi Psaltirea :
imaginarul cărţii în cultura tradiţională românească, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Orizont, 14, nr. 3,
2002, p. 27.
Oişteanu, Andrei
3269. Jucan, Marius. Imaginea evreului în cultura română. [Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura
română, Bucureşti : Humanitas, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 59-61.
3270. Raţiu, Iuliu. Români si evrei : O relaţie imagologică. [Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura
română, Bucureşti : Humanitas, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 4, 2002, p. 7.
3271. Zach, Cornelius R. Andrei Oişteanu: imaginea evreului în cultura română. [Andrei Oişteanu, Imaginea
evreului în cultura română, Bucureşti : Humanitas, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p.
245-246.
3272. Milescu, Victoria. Editura Nemira. [Rodica Ojog Braşoveanu, Coşmar, Bucureşti : Nemira, 2002].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 8.
Olahus, Nicolaus
3273. Moceanu, Ovidiu. Nicolaus Olahus. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română veche. Braşov : Editura
Universităţii Transilvania, 2002, p. 77-81.
Olariu, Dumitru
3274. Oprea Cârciu, Evelina. Dumitru Olariu 1910-1942. Tomis, 7, nr. 11, 2002, p. 58-60.
3275. Cernica, Niadi. Eminescu şi muzica. [Lucia Olaru Nenati, Eminescu : de la muzica poeziei la poezia
muzicii, Botoşani : Geea, 2000]. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 123-124.
195
3276. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Lucia Olaru Nenati, Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii,
Piatra Neamţ : Crigarux, 2002]. Luceafărul, nr. 37, 2002, p. 6.
Olăreanu, Costache
3277. Cristea-Enache, Daniel. Costache Olăreanu sau cum poţi fi om civilizat... [Costache Olăreanu, Cum
poţi să fii persan, Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 10, nr. 599, 2002,
p. 3.
3278. Dumitrescu, Nela. Sancho Panza în lumea cărţilor. [Costache Olăreanu, Sancho Panza al II-lea,
Bucureşti : Persona, 2000]. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 130-132.
3279. Marin, Irina. Când literattura face loc cotidianului. [Costache Olăreanu, Cum poţi să fii persan,
Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 6.
3280. Negrici, Eugen. Costache Olăreanu sau cum poţi fi om civilizat... [Costache Olăreanu, Cum poţi să fii
persan, Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 10, nr. 599, 2002, p. 3.
3281. Podoabă, Virgil. Costache Olăreanu, experienţa revelatoare şi literatura (III). Viaţa românească, 97,
nr. 1-2, 2002, p. 48-54.
3282. Simionescu, Mircea Horia. Costache Olăreanu sau cum poţi fi om civilizat... [Costache Olăreanu, Cum
poţi să fii persan, Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 10, nr. 599, 2002,
p. 13.
3283. Tudor, Dragoş. Sancio Panţa al doilea. [Costache Olăreanu , Sanco Panza al II-lea, Bucureşti :
Persona, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 618, 2002, p. 6.
3284. Cristea-Enache, Daniel. Costache Olăreanu. Jurnalul unui tânăr clasic. În: Daniel Cristea-Enache.
Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 472-476.
3285. Lefter, Ion Bodgan. Costache Olăreanu. Cărţi pentru un autoportret. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă
istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Vedere din balcon]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p.
168-174.
Oltean, Bogdan
3286. -. Literatura, încotro? [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 80.
Oltean, Maria
3287. Talabă, Mihaela. Maria Oltean: Conversaţie cu cerul. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 123.
Oniga, Dumitru
3288. Furtună, Angela. Dumitru Oniga - poetul în permanentă răstignire. Bucovina literară, 12, nr. 9, 2002,
p. 26-27.
Onigy, Anton
3289. Roşioru, Ion. Decalog erotic. [Anton Onigy, Decalog erotic, Iaşi : Alissya, 2000]. Tomis, 7, nr. 1, 2002,
p. 6.
Onu, Liviu
3290. Zafiu, Rodica. Cîteva amintiri. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 22.
Oprea, Marian
3291. Racaru, Roxana. Memoria timpurilor incerte. [Marian Oprea, Dan Ionescu, Exerciţii de memorie : de
196
vorbă cu Alexandru Paleologu şi Paul Dimitriu, Bucureşti : Revista Lumea Magazin, 2002]. România
literară, 35, nr. 44, 2002, p. 6.
Oprea, Marius
3292. Popovici, Iulia. Feţele ascunse ale documentelor de partid. [Marius Oprea, Banalitatea răului : o istorie
a Securităţii în documente : 1949-1989, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 4,
5.
Oprea, Nicolae
3293. Bârsilă, Mircea. Avantajele unei cărţi mixte. [Nicolae Oprea, Opera şi autorul, Piteşti : Paralela 45,
2001]. Familia, 38, nr. 6, 2002, p. 38-39.
3294. Ionescu, Al. Th. Premiul pentru critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala
Sibiu, pe anul 2000. [Nicolae Oprea, Ion D. Sârbu şi timpul romanului, Piteşti : Paralela, 2000].
Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 125.
3295. Şandru, Daniela. Între critica literară şi "ispita creaţiei". [Nicolae Oprea, Opera şi autorul, Piteşti :
Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 8.
3296. Ţion, Adrian. Oglinzi critice. [Nicolae Oprea, Timpul lecturii, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Steaua, 53,
nr. 11-12, 2002, p. 93.
Oprea, Niculina
3297. Stanca, Dan. Împotriva curentului. [Niculina Oprea, Litanii la marginea memoriei]. Luceafărul, nr. 21,
2002, p. 11.
Oprea, Ştefan
3298. Morariu, Mircea. Viaţa şi dragostea într-o vilă stil. [Ştefan Oprea, Viaţa şi dragostea într-o vilă stil,
Botoşani : Axa, 2001]. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 122-123 .
Opreanu, Sabin
3299. Pop, Ion. "O vârstă fragedă adiind dinspre real". În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Virgil Mihaiu, Paradis
pierdut în memorie, Bucureşti : Cartea Românească, 1993]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 266-271.
Oprişan, Ionel
3301. Vârgolici, Teodor. B.P. Hasdeu sau setea de absolut. [Ionel Oprişan, B.P. Hasdeu sau Setea de absolut,
Bucureşti : Vestala, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604, 2002, p. 4.
3302. Demeter, Szilárd. Ki kitől hány kézfogásnyira? Korunk, 3, nr. 6, 2002, p. 119-121.
3303. Demény, Péter. Ex libris. [Orbán János Dénes, Bizalmas jelentés egy életműről. Méhes György -
monográfia, Erdélyi Híradó, 2001]. Látó, nr. 4, 2002, p. 39-44.
3304. Gács, Anna. Orbán János Dénes: A találkozás elkerülhetetlen. Látó, nr. 4, 2002, p. 94-95.
3305. Horkay Hörcher, Ferenc. A két gáláns test - őr. [Orbán János Dénes, Hivatalnok - líra, Erdélyi Híradó,
Kolozsvár, 1999; Sántha Attila, Az ír úr, Erdélyi Híradó, Kolozsvár, 1999]. Látó, nr. 4, 2002, p. 95-98.
197
3306. Károlyi, Csaba. Orbán János Dénes: Vajda Albert csütörtököt mond. Látó, nr. 4, 2002, p. 98-99.
3307. Páll, Zita. Ez most kicsit erősebb. Korunk, 3, nr. 5, 2002, p. 32-36.
3308. Sántha, Attila. Akin keresztül nevünk fennmarad, Orbán János Dénes József Attila-díjára. Helikon, nr.
7, 2002, p. 6.
Ornea, Zigu
3309. Ianoşi, Ion. Amintiri despre Zigu. Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 24-25.
3310. Manea, Norman. Ultima intâlnire. Familia, 38, nr. 6, 2002, p. 10-13.
3311. Marin, Irina. Elogiul unei personalităţi. [Geo Şerban, Z. Ornea, Permanenţa cărturarului, Bucureşti :
Hasefer, 2002]. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 6.
3312. Pârvu, Iuliu. Z. Ornea, la aniversară. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-Napoca : Colegiul
Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 245-248.
Otescu, Ion
3313. Hedeşan, Otilia. Am mai citit... [Ion Otescu, Credinţele ţăranului despre cer şi stele, Bucureşti :
Paideia, 2002]. Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 21.
Oţoiu, Adrian
3314. Glodeanu, Gheorghe. Strategii transgresive în proza generaţiei '80. [Adrian Oţoiu, Trafic de frontieră :
proza generaţiei '80 : strategii transgresive, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 18-19,
2002, p. 8.
3315. Glodeanu, Gheorghe. Un Dedal postmodern. [Adrian Oţoiu, Coaja lucrurilor sau Dansînd cu jupuita,
Iaşi : Polirom, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 15, 2002, p. 7.
3316. Urian, Tudorel. Adrian Oţoiu - Album pre calculatoare tocmit. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Stângăcii şi enormităţi, Piteşti : Paralela 45, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 169-171.
Pal, Maria
3317. Barbu, Marian. Devenirea întru poezie. [Maria Pal, Măsura cenuşii, Cluj : Napoca Star, 2002]. Cetatea
culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 21.
3318. Tomşa, Costantin. Suită în trei părţi pentru violoncel, pian şi tăcere. În: Constantin Tomşa. Împătimit
de lectură : cărţi şi autori. [Maria Pal, Nesomnul metaforei, Piatra-Neamţ : Crigarux, 1999]. Piatra-
Neamţ : Nona, 2002, p. 170-176.
Paleologu, Alexandru
3319. Pop, Ion. "Întâmplări seminificative cu Theodor Cazaban". [Theodor Cazaban în dialog cu Cristian
Bădiliţă, Captiv în lumea liberă, Cluj-Napoca : Echinox, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 15.
3320. Racaru, Roxana. Memoria timpurilor incerte. [Marian Oprea, Exerciţii de memorie : de vorbă cu
Alexandru Paleologu şi Paul Dimitriu, Bucureşti : Revista Lumea Magazin, 2002]. România literară,
35, nr. 44, 2002, p. 6.
Paler, Octavian
3321. Bădescu, Laura. Literatura confesivă sau "Deşertul pentru totdeauna". [Octavian Paler, Deşertul pentru
totdeauna , Bucureşti : Albatros, 2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 61-62.
3322. Cristea-Enache, Daniel. "De câte ori am vrut să fiu realist, nu m-am simţit în largul meu, cum m-am
198
simţit în parabole". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 614, 2002, p. 3.
3323. Cristea-Enache, Daniel. Octavian Paler. O întâlnire fericită. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 449-456.
3324. Oprea, Nicolae. Proza eseistică a lui Octavian Paler. În: Nicolae Oprea. Opera şi autorul. Piteşti :
Paralela 45, 2001, p. 110-130.
Palotás, Dezső
3325. Szilágyi, Júlia. Vers - ünnep nélkül.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. [Palotás Dezső, Negyedik
kívánság, Forrás, Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1979]. Marosvásárhely : Mentor, 2002, p. 98-102.
Palty, Sonia
3326. Mihăescu, Valentin F. Împotriva uitării. [Sonia Palty, Evrei, treceţi NIstrul!, Bucureşti : Libra, 2002].
Cuvîntul, 8, nr. 8, 2002, p. 11.
Panait, Ion
3327. Vârtosu, Mariana. Trubadurul tristeţii. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 124.
Panait, Sanda
3328. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Sanda Panait, Fulgerul de nisip, Bucureşti : Fundaţia Luceafărul,
2002]. Luceafărul, nr. 39, 2002, p. 6.
Panaite, Nicolae
3329. Vasile, Geo. Nicolae Panaite. Cercul revelaţiei. [Nicolae Panaite , Aproape un cerc, Piatra-Neamţ :
Alfa, 2002]. Contemporanul, 11, nr. 26, 2002, p. 6.
3330. Ţeposu, Radu G. Gnomici şi ezoterişi. Manieriştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 111-112.
3331. Vasile, Geo. Nicolae Panaite - Cercul revelaţiei. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 199-201.
Pană, Dumitru D.
3332. Ciuflea, Tudor. Ilion. [Dumitru Pană, Ilion , Constanţa : Ex Ponto, 2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p.
64-65.
3333. G. V. Ilion. [Dumitru Pană, Ilion, Constanţa : Ex Ponto, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 25.
3334. Motoc, Nicolae. Un asediator al Ilionului. [Dumitru Pană, Ilion, Constanţa : Ex Ponto, 2001]. Tomis, 7,
nr. 1, 2002, p. 7.
3335. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Dumitru Pană, Ilion, Constanţa : Ex Ponto, 2001]. Luceafărul,
nr. 24, 2002, p. 6.
Pană, Iulia
3336. Cucu, Ştefan. Iulia Pană. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 167-169.
Pană, Saşa
3337. Buciu, Marian Victor. Avangardismul excomunicat. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 10.
3338. Pop, Ion. La centenarul lui Saşa Pană. Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 3-4 .
199
3339. Şerban, Geo. Cele mai vechi amintiri. [Centenar Saşa Pană]. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 13.
3340. Ţone, Nicolae. "Prin nesfărşiturile de pampas ale poemului". [Centenar Saşa Pană]. România literară,
35, nr. 31, 2002, p. 15-16.
Pandrea, Andrei
3341. Adam, Ioan. "Eu am mutat Ţara Loviştei în inima Parisului". [Interviu]. Viaţa Românească, 97, nr. 12,
2002, p. 53-61.
Pandrea, Petre
3342. George, Alexandru. O propunere de lectură. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 8.
3343. George, Alexandru. Revolta demonului sub vremi. [Petre Pandrea, Manifestul "Crinului alb"].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002, p. 6.
3344. George, Alexandru. Revolta demonului sub vremi (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 634, 2002, p.
4.
3345. Penciu, Gheorghe. Petre Pandrea, la Aiud şi după Aiud. Viaţa românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 140-
142.
3346. Pârvu, Iuliu. O controversă într-un portret: Petre Pandrea. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare.
Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 200-205 .
Panea, Nicolae
3347. Hedeşan, Otilia. Heteropraxii ale scrisului şi nu numai. [Nicolae Panea, Zeii de asfalt, Bucureşti :
Cartea Românească, 2001]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 27.
Panek, Zoltán
3348. Szilágyi, Júlia. Üzenet az alagútból.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. [Panek Zoltán, A földig
már lépésben, Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1977]. Marosvásárhely : Mentor, 2002, p. 242-246.
Paniş, Anatolie
3349. Argint, Iulia. Desfăşurarea. [Anatolie Paniş, Destrămarea, Snagov : Snagov, 2001]. România literară,
35, nr. 33, 2002, p. 5.
3350. Dobre, Ana. Galaxia cărţilor. [Anatolie Paniş, Destrămarea]. Luceafărul, nr. 38, 2002, p. 6.
3351. Măgură, Cristian. Metamorfoza infernurilor. [Anatolie Paniş, Lagărul e viaţa noastră, Snagov :
Snagov, 2002]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 7.
3352. Milescu, Victoria. Cărţi primite la revistă. [Anatolie Paniş, Lagărul e viaţa noastră]. Universul cărţii,
12, nr. 11-12, 2002, p. 20.
3353. Săsăran, Andreea. Anatolie Paniş: Destrămarea, Lagărul e viaţa noastră. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002,
p. 125.
3354. Vasile, Geo. Destrămarea vs. Desfăşurarea. [Anatolie Paniş, Destrămarea, Bucureşti : Snagov, 2001].
Contemporanul, 11, nr. 11, 2002, p. 6.
Pann, Anton
3355. Manolescu, Nicolae. Începuturile literaturii artistice (1787-1830): Anton Pann. În: Nicolae Manolescu.
Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 156-162.
200
3356. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Anton Pann. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 22-27.
Pantea, Aurel
3357. Cliveţ, Nicoleta. Postmodernismul revelat. [Virgil Podoabă, Între extreme : eseu despre poezia lui
Aurel Pantea, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Cuvîntul, 8, nr. 7, 2002, p. 10.
3358. -. Ce afinitate există între lirismul tău (puternic, turbionar, întunecat) şi poetica lui Gaston Richelard, pe
care o aplici consecvent în profesarea vocţiei tale, paralelă, de critic şi eseist? [O întrebare pentru Aurel
Pantea]. Contemporanul, 11, nr. 12, 2002, p. 8.
3359. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 112-114.
Panţa, Iustin
3360. Chivu, Marius Victor. Uimirea ca obişnuinţă. [Iustin Panţa, Cealaltă obişnuinţă, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 4.
3361. Dună, Raluca. Manual de gânduri care ne liniştesc - încercare de pastişă din/pentru Iustin Panţa. [Iustin
Panţa, Manual de gânduri care liniştesc/Manual de gânduri care neliniştesc, Bucureşti : Cartea
Românească, 2000]. Luceafărul, nr. 40, 2002, p. 8.
3362. Vasile, Geo. Echilibrul indiferent şi metafizica anodinului. Iustin Panţa (1964-2001). [Iustin Panţa,
Manual de gânduri care neliniştesc, Bucureşti : Cartea Românească, 2000]. Contemporanul, 11, nr. 5,
2002, p. 6.
3363. Pop, Ion. Printre lucrurile simple. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 251-255.
3364. Urian, Tudorel. Iustin Panţa - Ucenic la şcoala dialogului. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Banchetul ; Echilibrul stabil, Bucureşti : Albatros, 1998]. Bucureşti : Albatros, 2000, p.
128-130.
3365. Vasile, Geo. Iustin Panţa - Echilibrul indiferent şi metafizica anodinului. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 201-204.
Panu, Gheorghe
3366. Coroiu, Constantin. Portrete şi moravuri parlamentare (1). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 627,
2002, p. 12.
3367. Coroiu, Constantin. Portrete şi moravuri parlamentare (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 628,
2002, p. 14.
3368. Coroiu, Constantin. Portrete şi moravuri parlamentare (3). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 629,
2002, p. 14.
3369. Coroiu, Constantin. Portrete şi moravuri parlamentare (4). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 630,
2002, p. 14.
Papadat-Bengescu, Hortensia
3370. Bot, Ioana. Aşteptându-l pe Ion Bodgan Lefter. [Ion Bogdan Lefter, Doi nuvelişti: Liviu Rebreanu şi
Hortensia Papadat-Bengescu, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 35-37.
3371. Curticăpeanu, Doina. Cetatea vie. [Liana Cozea, Exerciţii de admiraţie şi reproş Hortensia Papadat-
Bengescu, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Familia, 38, nr. 6, 2002, p. 31-32.
3372. Dimisianu, Gabriel. Noi cărţi despre "marea europeană". [Eugenia Tudor-Anton, Hortensia Papadat-
201
Bengescu, marea europeană, Bucureşti : Naţional, 2001]. România literară, 35, nr. 17, 2002, p. 12.
3373. Grigurcu, Gheorghe. Despre Hortensia Papadat-Bengescu. România literară, 35, nr. 20, 2002, p. 9, 13.
3374. Holban, Ioan. Ifosul şi blana de vizum (I). [Hortensia Papadat-Bengescu, Logodnicul]. Viaţa
românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 71-75.
3375. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Tudor-Anton, Eugenia, Hortensia Papadat-Bengescu, marea
europeană, Bucureşti : Naţional, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 252.
3376. Miheţ, Marius. Hortensia Papadat-Bengescu şi utopia gingaşă. [Liana Cozea, Exerciţii de admiraţie şi
repros, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 27-30.
3377. Onţeluş, Gabriel. Sephora, Bianca şi Sofia. [Proza scurtă a Hortensiei Papadat-Bengescu]. România
literară, 35, nr. 51-52, 2002, p. 13.
3378. Pârvulescu, Ioana. În lumea bărbaţilor - jurnalul Hortensiei Papadat-Bengescu. România literară, 35,
nr. 7, 2002, p. 7.
3380. Lefter, Ion Bodgan. Hortensia Papadat-Bengescu. Intuiţie şi control în construcţia romanului. În: Ion
Bodgan Lefter. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Concert din muzică de
Bach]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 43-55.
3381. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Hortensia Papadat-Bengescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 298-302.
3383. Stoleru, Victor. Arta analitică a Hortensiei Papadat-Bengescu în înfăţişarea Adei Razu. În: Victor
Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 67-75.
3384. Trandafir, Constantin. Hortensia Papadat-Bengescu - "marea europeană". În: Constantin Trandafir.
Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 129-135.
Papadima, Liviu
3385. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 253.
Papahagi, Marian
3386. Cistelecan, Alexandru. Mărunţişuri despre esenţial. [Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Zaciu,
Mircea, Papahagi, Marian, Sasu, Aurel, Bucureşti : Albatros, 2000]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 66-67 .
3387. Pop, Ion. Spre o panoramă a criticii literare româneşti. [Dicţionarul Scriitorilor Români, Mircea Zaciu,
Marian Papahagi, Aurel Sasu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 70-71.
3388. Ruja, Alexandru. Vremea dicţionarelor. [Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul
Scriitorilor Români, Bucureşti : Albatros, 2001]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 26.
3389. Urian, Tudorel. Aventura DSR - episodul trei. [Dicţionarul Scriitorilor Români, Mircea Zaciu, Marian
Papahagi, Aurel Sasu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 68-70.
3390. Voinescu, Radu. Drama unei cărţi, tragedia unei culturi. [Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu,
Dicţionarul scriitorilor români]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 15.
202
3391. Pop, Ion. Raţiunile de a fi ale lui Marian Papahagi. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia,
2001, p. 125-134.
Papilian, Victor
3392. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Victor Papilian. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 251-254.
Papp, Z. Attila
3393. Demeter, Szilárd. Sétalovaglás. [Papp Z. Attila, Sétanyomatok, Pro Print Könyvkiadó, Csíkszereda,
2001]. Korunk, 3, nr. 4, 2002, p. 130-131.
Papu, Edgar
3394. Ştefănescu, Alexandru. La o nouă lectură. România literară, 35, nr. 8, 2002, p. 10-11.
3395. Trandafir, Constantin. Edgar Papu şi perspectiva existenţial-stilistică. În: Constantin Trandafir.
Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 239-246.
Parascanu, Constantin
3396. Tomşa, Costantin. O altfel de monografie. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Constantin Parascanu, Ion Creangă - Măştile inocenţei : Viaţa şi opera, Iaşi : Junimea, 2000]. Piatra-
Neamţ : Nona, 2002, p. 132-136.
Paraschivescu, Constantin
3397. Cazaban, Ion. Istoria ca amintire. [Constantin Paraschivescu, Exploratori la polul visurilor, Bucureşti :
Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2001 ; Cavaler fără iluzii, Bucureşti : [s.n.], 2001]. Caiete critice ,
nr. 8-10, 2002, p. 170-171.
3398. Morariu, Mircea. Cavaler fără iluzii - Petre Sava Băleanu. [Constantin Paraschivescu, Cavaler fără
iluzii - Petre Sava Băleanu, Bucureşti : [s.n.], 2001]. Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 112-113.
3399. Buciu, Marian Victor. Poezia la extrema politică. Contemporanul, 11, nr. 15, 2002, p. 10.
3400. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Miron Radu Paraschivescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 322.
3401. Valea, Lucian. Măştile dogmei. Un recordman proletcultist: M. R. Paraschivescu. În: Lucian Valea.
Generaţia amânată. Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p.
337-338.
Páskándi, Géza
3402. Selyem, Zsuzsa. Egy - két perc differenciával. [Múlhatatlan barátsággal..., Páskándi Géza magyar író
és Pinchas Müller názáreti főrabbi levelezéséből., Belvárosi Kiadó, 1999]. Látó, nr. 4, 2002, p. 54-56.
3403. Soviany, Octavian. Ed. Patenaque. "Porumbelul zboară". [Ed Pastenaque, Porumbelul zboară!,
Bucureşti : Univers, 1997]. Contemporanul, 11, nr. 15, 2002, p. 4.
Pataki, István
3404. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
203
3405. Tüzes, Bálint. 50 + 2 Patakiul. [Pataki István, Szökés a táborból ]. Várad, nr. 3, 2002, p. 112-113.
Patapievici, Horia-Roman
3406. Bădiliţă, Cristian. H.-R. Patapievici văzut prin lentilă. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 3, 2002, p. 8-9.
3407. Buduca, Ioan. Ce se câştigă atunci când ceva se pierde. [Horia-Roman Patapievici, Omul recent,
Bucureşti : Humanitas, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 4, 2002, p. 7.
3408. Buduca, Ioan. Politicul şi tradiţia. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti : Humanitas, 2001].
Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 13.
3409. Buduca, Ioan. Profeţii despre trecut. [H.-R. Patapievici, Omul recent]. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 14.
3410. Cimpoeşu, Petru. Măsura lucrurilor. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti : Humanitas, 2001].
România literară, 35, nr. 9, 2002, p. 14-15.
3411. Ciocârlie, Livius. Măsura lucrurilor. [H.-R. Patapievici , Omul recent, Bucureşti : Humanitas, 2001].
România literară, 35, nr. 9, 2002, p. 13.
3412. Cistelecan, Alexandru. Patapievici faţă cu modernitatea. [Horia-Roman Patapievici, Omul recent,
Bucureşti : Humanitas, 2001]. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 94-96.
3413. Cordoş, Sanda; Borbély, Ştefan; Braga, Corin. Omul recent de H.-R. Patapievici. [Transcriere de Livia
Jumară a emisiunii Viaţa ca aventură moderată de Ovidiu Pecican (14 martie 2002)]. Steaua, 53, nr. 4,
2002, p. 5-15.
3414. Hurduzeu, Ovidiu. Cartea pe care o aşteptam. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti : Humanitas,
2001]. România literară, 35, nr. 18, 2002, p. 12-13.
3415. Mihăieş, Mircea. Pro-Patapievici. România literară, 35, nr. 10, 2002, p. 30.
3416. Mircean, Ovidiu. O carte se joacă şi o carte care se scrie. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 50-52.
3417. Neamţu, Mihail. În căutarea firului pierdut (I). [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti : Humanitas,
2001]. Cuvîntul, 8, nr. 3, 2002, p. 12, 16.
3418. Neamţu, Mihail. În căutarea firului pierdut (II). [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 14, 24.
3419. Necula, Ionel. Patapievici şi portretul robot al omului recent. [H.-R. Patapievici, Omul recent,
Bucureşti : Humanitas, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 3.
3420. Nemoianu, Virgil. Câştig şi pierdere. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti : Humanitas, 2001].
România literară, 35, nr. 9, 2002, p. 19-20.
3421. Nuşfelean, Olimpiu. H.-R. Patapievici, un modern tulburat. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti
: Humanitas, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 14-16.
3422. Papahagi, Marian. Advocatus Dei. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti : Humaitas, 2001].
Cuvîntul, 8, nr. 3, 2002, p. 8-9.
3423. Pascu, Bogdan. Miza unui tratat filosofic. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti : Humanitas,
2001]. România literară, 35, nr. 9, 2002, p. 18-19.
3424. Pecican, Ovidiu. 1996: Politicile lui H.-R. Patapievici. [H.-R- Patapievici, Politice, Bucureşti :
Humanitas, 2002]. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 46.
204
3425. Petrişor, Dorin. Aberaţiile morale ale stângii. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti : Humanitas,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 3.
3426. Stefănescu, Dorin. Pentru o cultură a discernământului. [Horia-Roman Patapievici, Omul recent,
Bucureşti : Humanitas, 2001]. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 89-93.
3427. Tătaru-Cazaban, Bogdan. A fi modern ca exerciţiu spiritual. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti
: Humanitas, 2001]. România literară, 35, nr. 9, 2002, p. 20-21.
3428. Turcan, Nicolae. O critică a modernităţii. [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti : Humanitas,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 6.
3429. Vianu, Ştefan. Critica modernităţii la H.-R. Patapievici. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 20.
3430. Vosganian, Varujan. Adevărata miză a "omului recent". [H.-R. Patapievici, Omul recent, Bucureşti :
Humanitas, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 3, 2002, p. 4.
3431. Urian, Tudorel. Horia Roman Patapievici - Pif, Heidegger & comp. În: Tudorel Urian. Proza
românească a anilor '90. [Zbor în bătaia săgeţii, Bucureşti : Humanitas, 1995]. Bucureşti : Albatros,
2000, p. 148-150.
Patza, Gheorghe
3432. Măgură, Cristian. Un roman parabolă. [Gheorghe Patza, Întoarcerea lui Dracula, Iaşi : A 92, 2002].
România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 5.
Pavel, Dora
3433. Pop, Ion. Creier intermediar. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 292-295.
3434. Vasile, Geo. Dora Pavel - Acatist în contra literaturii leneşe. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 204-205.
Pavel, Eugen
3435. Dragoş, Elena. Vocaţia filologului. [Eugen Pavel, Carte şi tipar la Bălgrad, Cluj-Napoca : Clusium,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 7.
3436. Şandru, Daniela. Bălgrad, cetatea culturală. [Eugen Pavel, Carte şi tipar la Bălgrad (1567-1702), Cluj-
Napoca : Clusium, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 8.
Pavel, Toma
3437. Mircean, Ovidiu. Dihotomiile clasicismului. [Toma Pavel, Arta îndepărtării, Bucureşti : Nemira,
2000]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 11.
3438. Pârvulescu, Ioana. "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărţi..". [interviu]. România literară, 35, nr.
44, 2002, p. 16-17.
3439. Stănescu, Gabriel. Între exil şi diasporă. [Interviu]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 88-90.
3440. Cesereanu, Ruxandra. Tortura pe înţelesul tuturor. [Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul
tuturor, Chişinău : Cartier, 2001]. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 52-53.
3441. Cristea-Enache, Daniel. Cartea unei vieţi. [Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul tuturor,
Chişinău : Cartier, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 640, 2002, p. 5.
3442. Grăsoiu, Liviu. În sfârşit, recunoaştere la nivel naţional. [Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe
205
înţelesul tuturor, Chişinău : Cartier, 2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 19.
3443. Ionescu, Ecaterina. Galaxia tortutii. [Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul tuturor, Chişinău
: Cartier, 2001]. Memoria, nr. 3-4 (40-41), 2002, p. 194-201.
3444. Mircean, Ovidiu. Experienţa torturii între memorie şi eseu. [Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe
înţelesul tuturor, Chişinău : Cartier, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 12.
3445. Săndulescu, Alexandru. Tortura pe înţelesul tuturor. [Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul
tuturor, Chişinău : Cartier, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 618, 2002, p. 12.
Păcurariu, Francisc
3446. Pârvu, Iuliu. Un umanist modern - Francisc Păcurariu. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-
Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 213-221.
Păcurariu, Petru
3447. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
3448. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
3449. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
3450. -. Munci şi zile scriitoriceşti. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 6-7 .
Păltănea, Paul
3451. Necula, Ionel. O carte despre Conachi. [Paul Păltănea, Neamul logofătului Conachi, Bucureşti :
Albatros, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 21, 2002, p. 6-7.
Pătraşcu, Horia
3452. Urian, Tudorel. Horia Pătraşcu - Un artist al lehamitei. În: Tudorel Urian. Proza românească a anilor
'90. [Asfalt, Bucureşti : Albatros, 1998]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 97-99.
Pătrăşcanu, Dimitrie D.
3453. Sadoveanu, Izabela. D.D. Pătrăşcanu: Timotheiu Mucenicul; Un prânz de gală. În: Izabela Sadoveanu.
Cărţi şi idei : pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă;
Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 156-159; 239-241.
Păun, Paul
3454. Cristofor, Ion. Scriitori din Ţara Sfântă. [Născut la Bucureşti în 1915]. Cetatea culturală, 5, nr. 4, 2002,
p. 21.
3455. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Animatori ai suprarealismului: Paul Păun. În: Ion Negoiţescu.
Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 325.
Păunescu, Adrian
3456. Ştefănescu, Alexandru. Adrian Păunescu. România literară, 35, nr. 48, 2002, p. 10-11.
3457. Ştefănescu, Alexandru. Adrian Păunescu (II). România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 10-11.
Pârja, Gheorghe
206
3458. Criş, Mariana. Cel care nu s-a lăsat sedus de gloriile trecătoare. [Gheorghe Pârja, Echim Vancea, Ioana
Petruş, Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Luceafărul, nr. 41, 2002, p.
13.
Pârvan, Alexandra
3459. Bârsilă, Mircea. Bucuria de a scrie. [Alexandra Pârvan, Prinsoare, Turnu Severin : Prier, 2001].
Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 66-67.
Pârvan, Vasile
3460. Bălăeţ, Dumitru. Vasile Pârvan şi lectura publică. Cetatea culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 14.
3461. Negoiţescu, Ion. Naţionalismul. Existenţialiştii - Vasile Pârvan. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 415-417.
3462. Pârvu, Iuliu. Vasile Pârvan - între solemnitate şi ardoare. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare.
Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 146-152.
Pârvulescu, Nicolae
3463. Pârvu, Iuliu. Recenzii. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. [Nicolae Pârvulescu, Fotoliul vacant,
Craiova : Scrisul Românesc, 1986]. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 266-
269.
Pecican, Ovidiu
3464. Jucan, Marius. Uvertura minimalistă. [Ovidiu Pecican, Darul acestei veri, Cluj-Napoca : Limes, 2001].
Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 6.
3465. Petraş, Irina. Proză cu dar. [Ovidiu Pecican, Darul acestei veri, Cluj- Napoca, Limes, 2001]. Apostrof,
12 bis, nr. 10, 2002, p. 9-10.
3466. -. Un spaţiu salvat. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 75-76.
Pedvis, Anca
3467. Rad, Ilie. "La atâta iubire câtă am eu pentru limba română, nu se poate răspunde decât tot cu iubire!...".
[Interviu]. Tribuna, 1, nr. 1, 2002, p. 4-6.
Peia, M.
3468. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [M. Peia, Poezii, Timişoara : Marineasa, 1998]. Orizont, 14, nr. 2,
2002, p. 21.
Pelin, Mihai
3469. Bleoca, Liviu. Emigraţia politică românească în arhivele securităţii. [Mihai Pelin, Opisul emigraţiei
politice, Bucureşti : Compania, 2002]. Curierul românesc, 24, nr. 9, 2002, p. 8-10.
3470. Morar, Ioan T. Cenzură şi camuflaj. [Mihai Pelin, Opisul emigraţiei politice, Bucureşti : Compania,
2002]. România literară, 35, nr. 29, 2002, p. 20.
Peltz, Isac
3471. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Isac Peltz. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 266-267.
Penckófer, János
207
3472. Régeni, Jenő. Hárman egy könyvben. [Balogh László, Penckófer János, Zsidó Ferenc, Három
díjnyertes kisregény, Pallas - Akadémia Könyvkiadó, Csíkszereda, 2000]. Látó, nr. 3, 2002, p. 95-96.
Pendefunda, Liviu
3473. Bădărău, George. Cunoaşterea prin eros. [Liviu Pendefunda, Profetul la marginea imperiilor, Bucureşti
: Rao, 2000]. Luceafărul, nr. 7, 2002, p. 11.
Pentiuc, Eugen
3474. Sasu, Aurel. Immanuel. România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 14.
Perceli, Dumitru
3475. Bădărău, George. Galaxia cărţilor. [Dumitru Perceli, Închisoarea, depozit de arme secrete, Iaşi :
Junimea, 2000]. Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 6.
Perpessicius
3476. Pârvulescu, Ioana. Necunoscutul din strada Eminescu. România literară, 35, nr. 19, 2002, p. 21.
3477. Tihan, T. "Cât timp lucrezi, nu ai cum te gândi la moarte"... Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 70-73.
3478. Tihan, T. Două instituţii patronate de Perpesicius. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 48-49.
3479. Tihan, T. Faţa ascunsă a unui moralist inclement. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 22-24.
3480. Tihan, T. O viaţă trăită "între for şi turn de fildeş". Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 90-91, 94.
3481. Tihan, T. Perpessicius. Apostolat prin Ardeal. Dascăl-un an-la Brăila. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 54-
57.
3482. Tihan, T. Perpessicius. De la "registratură" la "magistratură". Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 51-54.
3483. Tihan, T. Perpessicius - în climatul uneri noi istorii. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 58-63.
3484. Negoiţescu, Ion. "Sburătorul". Modernismul - Perpessicius. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 219-220.
Perşa, Dan
3486. Bârna, Nicolae. Postmodernismul "propriu-zis" şi oglindirea sufletului omenesc. [Dan Perşa,
Vestitorul, Bucureşti : Albatros, 1997]. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 9-13.
3487. Şerban, Carmen Raluca. Şah orb. [Dan Perşa, Şah orb, Bucureşti : Albatros, 1999]. Tomis, 7, nr. 10,
2002, p. 58.
3488. Cucu, Ştefan. Dan Perşa. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 170-174.
3489. Urian, Tudorel. Dan Perşa - Clondirul cu cerneală şi Internetul; Jocul vieţii şi al literaturii. În: Tudorel
Urian. Proza românească a anilor '90. [Vestitorul, Bucureşti : Albatros, 1997; Şah orb..., Bucureşti :
Albatros, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 154-159.
Perţa, Lucian
3490. Moldovan, Ioan. Meseria de-a parodia. [Lucian Perţa, Groapa cu (a)muze, Baia Mare : Petre Dulfu,
2002]. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 25-26.
208
3491. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Lucian Perţa, Cuţitul ca o mască, Cluj-Napoca : Grinta, 2002].
Luceafărul, nr. 22, 2002, p. 6.
Pervain, Iosif
3492. Buzaşi, Ion. Amintirea Profesorului. [Iosif Pervain, Secvenţe preromantice, Cluj-Napoca : Clusium,
1999]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604, 2002, p. 6.
3493. Taşcu, Valentin. Iosif Pervain. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p.
182-183.
Petcu, Ioana
3494. Pamfilie, Ligia. 19,89 & Dimineaţa cuvîntului. [Ioana Petcu, 19,89, Iaşi : Cronica, 2001]. Vatra, 29, nr.
11-12, 2002, p. 182-183.
Petcu, Marian
3495. Mureşan, Mihaela. Cunoaştere şi comunicare. [Marian Petcu, Sociologia Mass-media, Cluj-Napoca :
Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 19.
3496. Mureşan, Mihaela. O monografie a presei româneşti. [Marian Petcu, Tipologia presei româneşti, Iaşi :
Institutul European, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 5, 2002, p. 15.
Petean, Mircea
3497. Cistelecan, Alexandru. Pillatieni de Ardeal. [Mircea Petean, Cartea de la Jucu Nobil II, Piteşti :
Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 5, 2002, p. 3.
3498. Gogea, Vasile. La aniversară - Mircea Petean 50. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 124.
3499. Grăsoiu, Liviu. Accente. [Aurel Sasu, Mircea Petean, Întoarcerea învinsului : întâlniri cu Mircea
Zaciu, Cluj-Napoca : Limes]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 235-237.
3500. Pălimaru, Nicoleta. "Dacă viaţa este o sumă de întâlniri nu neapărat mirabile, atunci poezia este
întâlnire ridicată la putere". [Interviu]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 69-70.
3501. Rogozanu, Cristi. Mircea Zaciu între jurnal şi dicţionar. [Aurel Sasu, Mircea Petean, Întoarcerea
învinsului : întâlniri cu Mircea Zaciu, Cluj-Napoca : Limes, 2001]. România literară, 35, nr. 16, 2002,
p. 6-7.
3502. Pop, Ion. Întâlniri zilnice. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Mircea Petean, Zi după zi, Sibiu : Biblioteca
Euphorion, 1993]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 256-260.
3503. Ţeposu, Radu G. Criticismul teatral şi histrionic. Comedia. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 164-166.
Petică, Ştefan
3504. Trandafir, Constantin. Ştefan Petică - întâiul simbolist declarat şi veritabil. În: Constantin Trandafir.
Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 55-67.
Petraş, Irina
3505. Anghelescu, Mircea. Criticii români de azi. [Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti : 1950-
2000 : critici şi istorici literari, teoreticieni, eseişti, esteticieni : dicţionar ilustrat, Cluj-Napoca : Casa
Cărţii de Ştiinţă, 2001]. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 7.
3506. Borbély, Ştefan. Neştiinţific, dar inimos. [Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti, 1950-
2000, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 5, 2002, p. 5.
209
3507. Cordoş, Sanda. Harta fizică a criticii româneşti. [Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti,
1950-2000, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 5, 2002, p. 5.
3508. Coroiu, Constantin. O bibliotecă într-o singură carte. [Irina Petraş, Panorama criticii literare
româneşti, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604, 2002, p. 14.
3509. Coroiu, Constantin. O bibliotecă într-o singură carte (2). [Irina Petraş, Panorama criticii literare
româneşti, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 604, 2002, p. 14.
3510. Haţiegan, Anca. Panorama criticii literare româneşti. [Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti
1950-2000 : dicţionar ilustrat, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p.
61.
3511. Ionescu, Al. Th. Revista de front a criticilor literari. [Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti.
: 1950-2000 : critici si istorici literari, teoreticieni, eseisti, esteticieni : dictionar ilustrat, Cluj-Napoca
: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 52-55.
3512. -. "întrebarea e goală". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 69-70 .
3513. Mircean, Ovidiu. Peisaj cu tandreţe şi critică literară. [Irina Petraş, Feminitatea limbii române :
genosanalize, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002]. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 74-76.
3514. Petraş, Irina. Feminitatea limbii române. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 26-29 .
3515. Ruja, Alexandru. Critici contemporani. [Panorama criticii literare româneşti : dicţionar ilustrat, 1950-
2000. Întocmit de Irina Petraş]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 21.
3516. Teoc, Flavia. Irina Petraş: "Noi am rămas purtătorii de mesaj de şcoală ardeleană, cum că, dacă eşti
foarte citit şi foarte cult, poţi să fac lumea mai bună". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei :
interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 124-130.
Petraşincu, Dan
3517. Corbea, Ileana. Cu Dan Petraşincu despre "experienţe sufleteşti semnificative". În: Ileana Corbea;
Nicolae Florescu. Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi memorialistice ale literaturii exilului.
Bucureşti : Jurnalul literar, 2002, p. 191-207.
3518. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Dan Petraşincu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 316-317.
Petre, Cipriana
3519. Chivu, Marius Victor. Cât teatru, atâta poezie. [Cipriana Petre, Didascalia în opera lui Camil Petrescu,
Cluj-Napoca : Idea design & Print, 2001]. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 4, 5.
3520. Petraş, Irina. Ca o paranteză dezolată. [Cipriana Petre, Didascalia în opera lui Camil Petrescu, Cluj-
Napoca : Idea Design & Print, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 8.
Petrescu, Camil
3521. Cheie-Pantea, Iosif. Camil Petrescu şi modelul eminescian. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 8-9.
3522. Petraş, Irina. Ca o paranteză dezolată. [Cipriana Petre, Didascalia în opera lui Camil Petrescu, Cluj-
Napoca : Idea Design & Print, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 8.
3523. Ţion, Adrian. Camil Petrescu: Jocul ielelor. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 111-117 .
3524. Lefter, Ion Bodgan. Camil Petrescu. Ecuaţie existenţială şi soluţii literare. În: Ion Bodgan Lefter.
Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Patul lui Procust]. Piteşti : Paralela 45, 2001,
p. 55-60.
210
3525. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Camil Petrescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 302-305.
3526. Protopopescu, Alexandru. Camil Petrescu - Anti-tezele eului. În: Alexandru Protopopescu. Romanul
psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 135-154.
3527. Taşcu, Valentin. Procesul de desocializare a pesronajului camilpetrescian. În: Valentin Taşcu. Studii
literare. Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p. 163-176.
Petrescu, Cezar
3528. Ursachi, Gabriela. Decembrie. România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 21.
3529. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Cezar Petrescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 247-248.
3530. Sadoveanu, Izabela. Cezar Petrescu: Omul care şi-a pierdut umbra; Întunecare. În: Izabela Sadoveanu.
Cărţi şi idei : pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă;
Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 230-236.
3531. Stoleru, Victor. Cezar Petrescu şi scriitorii interbelici. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară.
Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 56-59.
Petrescu, Dan
3532. Cristea-Enache, Daniel. Deconstrucţii cu sânge rece (1). [Dan Petrescu, Deconstrucţii populare, Iaşi :
Polirom, 20002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 624, 2002, p. 5.
3533. Cristea-Enache, Daniel. Deconstrucţii cu sânge rece (2). [Dan Petrescu, Deconstrucţii populare].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 5.
3534. Marcu, Luminiţa. Publicistică fără nuanţe. [Dan Petrescu, Deconstrucţii populare, Iaşi : Polirom,
2002]. România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 5.
3535. Cristea-Enache, Daniel. Dan Petrescu. Mizantropul curios. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 364-377.
3536. Pârvulescu, Ioana. Fluturele regal. România literară, 35, nr. 27, 2002, p. 21.
3537. Pop, Ion. "Scrisorile americane" ale Ioanei Em Petrescu. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Ioana Em.
Petrescu, MOlestarea fluturilor interzisă, Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1998]. Cluj-
Napoca : Dacia, 2001, p. 118-124.
Petrescu, Liviu
3538. Boldea, Iulian. Comparatism şi fenomenologie critică. Luceafărul, nr. 18, 2002, p. 11.
3539. Ivăncescu, Ruxandra. Romanul ca discurs al viului. [Liviu Petrescu, Poetica postmodernismului, Piteşti
: Paralela 45, 1996]. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 99-100.
3540. Cristea-Enache, Daniel. Liviu Petrescu. Postmodernismul sub lupă. În: Daniel Cristea-Enache.
Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 323-327.
Petrescu, Lucian P.
3541. [Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii române vă raportaţi
scrisul? Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 4-5.
211
3542. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Petrescu, Radu
3543. Manolescu, Nicolae. Jurnalul ca amchetă a existenţei. România literară, 35, nr. 34, 2002, p. 1.
3544. Marcu, Luminiţa. Viaţa privată în "obsedantul deceniu". [Radu Petrescu, Catalogul mişcărilor mele
zilnice : jurnal 1946-1951/1954-1956, Bucureşti : Humanitas, 1999]. România literară, 35, nr. 34,
2002, p. 6.
3546. Raţiu, George-Vasile. Cu Mimi-Dumitru Trancă despre Radu Petrescu. Mişcarea literară, 1, nr. 2,
2002, p. 92-93.
3547. Lefter, Ion Bodgan. Radu Petrescu. Roman şi poetică a romanului. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă
istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Ce se vede]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 155-159.
Petrescu, Răzvan
3548. Boldea, Iulian. Resurecţia ficţiunii. [Răzvan Petrescu, Eclipsa]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 29-33.
3549. Ghilimescu, Ştefan Ion. Sinceritatea este o condiţie obligatorie a scrisului. [Interviu]. Calende, 12, nr.
1, 2002, p. 85-95.
3550. Ghilimescu, Ştefan Ion. Sinceritatea este o condiţie obligatorie a scrisului (2). [Interviu]. Calende, 12,
nr. 2, 2002, p. 70-87.
3551. Cristea-Enache, Daniel. Răzvan Petrescu. La un pas de Harms. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 234-238.
3552. Urian, Tudorel. Ioan-Mihai Cochinescu - Diamantele de la groapa de gunoi. În: Tudorel Urian. Proza
românească a anilor '90. [Visul de iarnă al Izabellei, Bucureşti : Rao, 1996]. Bucureşti : Albatros,
2000, p. 139-141.
3553. Urian, Tudorel. Răzvan Petrescu - Râsul-plânsul condiţiei umane. În: Tudorel Urian. Proza
românească a anilor '90. [Într-o după-amiază de vineri, Bucureşti : Cartea Românească, 1997].
Bucureşti : Albatros, 2000, p. 134-136.
Petreu, Marta
3554. Cubleşan, Constantin. Ionescu în ţara tatălui. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca :
Biblioteca Apostrof, 2001]. Cetatea culturală, 5, nr. 6, 2002, p. 2.
3555. Iovănel, Mihai. Poezia ca extremism al simţurilor. [Marta Petreu, Falanga, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 606, 2002, p. 11.
3556. Marcu, Luminiţa. Ţara rinocerilor. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca : Biblioteca
Apostrof, 2001]. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 6-7.
3557. Mircean, Ovidiu. Despre Ionesco şi viaţa din altă parte. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-
Napoca : Biblioteca Apostrof, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 6.
3558. Necula, Ionel. Marta Petreu. Concluzii referenţiale. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca
: Biblioteca Apostrof, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 10, 2002, p. 3.
3559. Scurtu, Lucian. Precizia disperării. [Marta Petreu, Falanga, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Familia, 38,
nr. 3, 2002, p. 41-42.
212
3560. Toma, Emilia. Undeva la sud-est (într-unu-s doi). [Liviu Ioan Stoiciu, Undeva, la sud-est (într-unu-s
doi), Iaşi : Cronica, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 15, 2002, p. 6.
3561. Ursa, Mihaela. Subiect şi metodă. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca : Biblioteca
Apostrof, 2001 ; Falanga, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 49-50.
3562. Vakulovski, Mihai. Interviu cu poeta Marta Petreu, redactor şef al revistei "Apostrof". Bucovina
literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 3-5.
3563. Vasile, Geo. Marta Petreu, erototeca de cerneală. [Marta Petreu , Falanga, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Contemporanul, 11, nr. 26, 2002, p. 5.
3564. Vlad, Ion. Eseul ca experienţă a cunoaşterii. [Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca :
Biblioteca Apostrof, 2001]. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 45-48.
3565. Cristea-Enache, Daniel. Marta Petreu. Bubele lui Cioran. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 398-415.
3566. Pop, Ion. Lecţii de vivsecţie în oglindă. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 218-
233.
3567. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 142-144.
3568. Vasile, Geo. Marta Petreu - Imaginarul păcatului/ Erototeca de cerneală. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 205-210.
Petre-Argeş, Cristeian
3569. Popescu, Florentin. Farmecul etern al poeziei. [Carolina Ilica, Violet, Botoşani : Axa, 2001 ; Paulina
Popa, Rochia nesupunerii, Deva : Emia, 2001 ; Cristeian Petre-Arges, Marin cu Onila, Bucureşti :
Semne, 2001]. Tomis, 7, nr. 2, 2002, p. 6-7.
Petri, Domniţa
3570. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 150-152.
Petrovici, Viorica
3571. Mureşan, Rodica. Terapia rostirii lirice. [Viorica Petrovici, Soarele alb, Timişoara : Augusta, 2001].
Luceafărul, nr. 10, 2002, p. 11.
Petruş, Ioana
3572. Criş, Mariana. Cel care nu s-a lăsat sedus de gloriile trecătoare. [Gheorghe Pârja, Echim Vancea, Ioana
Petruş, Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Luceafărul, nr. 41, 2002, p.
13.
Philippide, Alexandru
3573. Ştefănescu, Alexandru. Alexandru Philippide. România literară, 35, nr. 37, 2002, p. 10-11.
3574. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Alexandru A. Philippide. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 372-375.
3575. Tomşa, Costantin. Cel mai livresc dintre marii noştri poeţi. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură
: cărţi şi autori. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 47-57.
3576. Trandafir, Constantin. Neoromanticul Alexandru Al. Philippide. În: Constantin Trandafir.
213
Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 172-193.
Pica, Ioan-Victor
3577. Deniforescu, Dora. Lumea de dincolo de râu. [Ioan-Victor Pica, Ţepuşul din carne, Ploieşti : Biblioteca
Sinteze Literare, 2002]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 138.
Pietreanu, Florin
3578. Cucu, Ştefan. Florin Pietreanu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 175-
178.
Pillat, Dinu
3579. Brăgaru, Carmen. O restituire. [Dinu Pillat, Moartea cotidiană]. România literară, 35, nr. 48, 2002, p.
13.
Pillat, Ion
3580. Barbu, Marian. Ion Pillat în actualitate. [Al. Cistelecan, Celalalt Pillat, Bucureşti : Fundaţiei Culturale
Române, 2000]. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 39-41.
3581. Cioculescu, Barbu. Ion Pillat la trecerea în veacul al XXI-lea. [Ion Pillat, Opere, vol. 2, 3]. România
literară, 35, nr. 24, 2002, p. 12-13.
3582. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Ion Pillat. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 347-349.
3583. Popescu, Mircea. Ion Pillat. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della letteratura
romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 193-196.
3584. Sadoveanu, Izabela. Ion Pillat: Întoarcere. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică
literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie
Literară "G. Călinescu", 2001, p. 219-221.
Pillat, Monica
3585. Racaru, Roxana. Drum şi regăsire. [Monica Pillat, Drumul spre Emaus, Bucureşti : Vremea, 2002].
România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 6.
3586. Talabă, Mihaela. Monica Pillat: Cultura ca interior. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 122.
Pintea, Ioan
3587. Moldovan, Andrei. Un altfel de Steinhardt. [N. Steinhardt, Eu însumi şi alţi câţiva, ediţie îngrijită de
Ioan Pintea, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 17-18.
Pintescu, Alexandru
3588. Mircea-Radu, Dora. Ordalia şi alte boeme. [Alexandru Pintescu, Ordalia : alte boeme, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 62-63.
3589. -. O activitate elitară. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 70-71.
3590. Scurtu, Lucian. Ordalia. Alte boeme. [Alexandru Pintescu, Ordalia. Alte boeme, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 125-126.
3591. Vădan, Ion. Se poate trăi fără poezie, dar nu merită. [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 18, 2002, p. 10.
Pintéa, Jean
214
3592. Anghelescu, Mircea. Povestea lui Prithvi. [Jean Pintéa, L'adhesion, Paris : Alteredit]. România literară,
35, nr. 21, 2002, p. 15.
Pintilie, Petre
3593. Gyurcsik, Ilie. Lizierele Domnului Petru Pintilie. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 26.
3594. Petroiu, Deliu. Destine proscrise. [Petru Pintilie, Liziera, Timişoara : Mirton, 2001]. Orizont, 14, nr. 6,
2002, p. 26.
Piru, Alexandru
3595. Anghel, Petre D. Al. Piru - Începuturile. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 32-35.
3596. Anghel, Petre D. Curriculum vitae. [Documente comunicate de Petre D. Anghel]. Caiete critice , nr. 1-
2, 2002, p. 79.
3597. Anghel, Petre D. O prefaţă la "Bietul Ioanide". Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 74-78.
3598. Bardan, Vasile. Oglinda criticii din "Sala oglinzilor". Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 63-66.
3599. Băileşteanu, Fănuş. Alexandru Piru, Profesorul. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 78-79.
3600. Beşteliu, Marin. Profesorul. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 29-31.
3601. Costinescu, Florin. O cerere de iertare refuzată cu vehemenţă. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 67-69.
3602. Dănciulescu-Leonte, Sina. "Când vine profesorul la Craiova răsare soarele!". Caiete critice , nr. 1-2,
2002, p. 60-62.
3603. Dugneanu, Paul. Efigia unui critic călinescian. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 44-45.
3604. Goci, Aureliu. Alexandru Piru şi "discursul de sociabilitate". Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 47-49.
3605. Goci, Aureliu. Alexandru Piru şi istoriografia de performanţă. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 57-59.
3606. Grăgănoiu, Ion. O bere cu profesorul Piru. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 69.
3607. Lăcustă, Ioan. Un examen... Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 80.
3608. Lohon, Octavian. Întâlniri cu Al. Piru. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 50-52.
3609. Negrici, Eugen. Despre literatura română veche. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 36-38.
3610. Pătulea, Dinu. Reprezentantul ştiinţei inefabile. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 53-56.
3611. Piru, Alexandru. Memoriu personal. [Despre volumul Panorama deceniului literar românesc].
România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 9.
3612. Rotaru, Nicolae. Mirabile Dictu. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 81-82.
3613. Simion, Eugen. Al. Piru. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 26-28.
3614. Ştefănescu, Alexandru. Al. Piru. România literară, 35, nr. 10, 2002, p. 10-11.
3615. Voncu, Răzvan. Un spirit senin, spumos şi substanţial. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 46-47.
3616. Zalis, Henri. Cu ce săpun s-a spălat Radu cel frumos? Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 41-43.
215
3617. Valea, Lucian. Generaţia "războiului" şi istoria literară: Contribuţiile lui A. Piru. În: Lucian Valea.
Generaţia amânată. Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p.
33-34.
Pistolea, Vasile
3618. Felecan, Daiana. Sensul recuperator al literaturii. [Vasile Pistolea, Generaţia '60 şi redescoperirea
modernităţii , Reşiţa : Timpul, 2001]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 94-96.
Pişcu, Daniel
3619. Popa, Catrinel. Regula jocului. [Daniel Pişcu, Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, Braşov :
Aula, 2002 ; Game, Braşov : Aula, 2002]. România literară, 35, nr. 27, 2002, p. 4.
3620. Cliveţ, Nicoleta. Debuturi underground (II). [Cezar Nicolescu, Denisa Mirena Pişcu - în Carmen, nr.7,
8, 9/2002 la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 157-158.
3621. -. Cum ai debutat şi ce înseamnă asta pentru tine? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 136.
Pituţ, Gheorghe
3622. Pintescu, Alexandru. Poezia lui Gheorghe Pituţ. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 7-9.
3623. Cristea-Enache, Daniel. Gheorghe Pituţ. Scrisori către Tată. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 47-50.
3624. Vasile, Geo. Gheorghe Pituţ - Princiara datorie, îngrijorarea/ Iubire şi moarte în patria părinţilor. În:
Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 210-214.
Piţu, Luca
3625. Cristea-Enache, Daniel. Luca Piţu. Aici şi acum. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere.
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 415-421.
Pleşu, Andrei
3626. Boldea, Iulian. Andrei Pleşu şi parabola privirii. România literară, 35, nr. 3, 2002, p. 9.
3627. Coroiu, Constantin. Andrei Pleşu îl întreabă pe Petre Roman dacă a citit cărţi despre prim-ministeriat
(1). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 14.
3628. Coroiu, Constantin. Durerile şi suferinţele tânărului Petre (3). [Transformări, inerţii, dezordini].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 14.
3630. Pârvulescu, Ioana. "Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori dispariţia".
[Interviu]. România literară, 35, nr. 9, 2002, p. 16-17.
3631. Ştefănescu, Alexandru. Andrei Pleşu. România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 10-11.
3632. Urian, Tudorel. De la romantismul revoluţionar la realpolitik. [Elena Ştefoi, Transformări, inerţii,
dezordini : 22 de luni după 22 decembrioe 1989, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 45,
2002, p. 12.
Plopeanu, Ştefania
216
3633. Macrea, Ioana. Neo-romantism. [Ştefania Plopeanu, Cum stau eu aici pe terasă şi contabilizez
obscenitatea istoriei, Bucureşti : Vinea, 2001]. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 62.
Poantă, Petru
3634. Damaschin, Dan. "Dacă nu ai de la început intuiţia fenomenului originar al literaturii, nu poţi deveni
decât un critic literar prost, cu toată râvna". [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 10-11.
3635. Cristea-Enache, Daniel. Petru Poantă. "Esteţii din Ardeal". În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 340-346.
Pocaliu, Hemina O.
3636. Pîrjol, Florina. Povestea unor experienţe. [Hemina O. Pocaliu, Timpul meschin sau între-timpul,
Bucureşti : Albatros, 2002]. România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 4, 5.
Podoabă, Virgil
3637. Cistelecan, Alexandru. Extras din Manuscris. [Virgil Podoabă, Între extreme, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 58-61.
3638. Cliveţ, Nicoleta. Postmodernismul revelat. [Virgil Podoabă, Între extreme : eseu despre poezia lui
Aurel Pantea, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Cuvîntul, 8, nr. 7, 2002, p. 10.
Poenar, Horea
3639. Cistelecan, Alexandru. Trei cronicari (doi - în travesti). [Horea Poenar, Cristian Popescu, Braşov :
Aula, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 140-141.
3640. Cliveţ, Nicoleta. Debuturi în critică. [Horea Poenar, Cristian Popescu, Braşov : Aula, 2001]. Vatra, 29,
nr. 3-4, 2002, p. 120-121.
3641. Cordoş, Sanda. Debutanţi după stil nou. [Horea Poenar, Cristian Popescu]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p.
79-80.
3642. Macrea, Ioana. Trei universitari clujeni şi trei autori contemporani. [Horea Poenar, Cristian Popescu,
Braşov : Aula, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 92-94.
3643. Maxim, Simina. Patru monografii. [Horea Poenar, Cristian Popescu, Braşov : Aula, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 8, 2002, p. 7.
3644. Teoc, Flavia. Horea Poenar: "Adevăratele răspunsuri se găsesc tocmai în această interogare continuă,
care ţine spiritul treaz şi asigură continuitatea dialogului în cultură". În: Flavia Teoc. Din capitala
provinciei : interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 130-134.
Pop, Augustin
3646. Grigurcu, Gheorghe. Absurdul ca instrument. [Augustin Pop, Telejurnalul de la Cluj, Piteşti : Paralela
45, 2000]. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 6.
3647. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 121-123.
217
3648. -. " o experienţă aproape corporală". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4,
2002, p. 74-75.
Pop, Doru
3649. Runcan, Miruna. O istorie critică a teoriilor media. [Doru Pop, Introducere în teoria media, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 14, 2002, p. 14.
3650. Boldea, Iulian. Viaţa de-o zi. [Ioan Es. Pop, Ieudul fără ieşire, Bucureşti : Cartea Românească, 1993].
Cuvîntul, 8, nr. 3, 2002, p. 14.
3651. Cristea-Enache, Daniel. Florile răului. [Ioan Es. Pop, Podul, Bucureşti : Cartea Românească, 2000].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 627, 2002, p. 5.
3652. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Werner Luty, Robert Şerban, Ioan Es. Pop, Nora Iuga, Kurt Aebli, Pe
urmele marelui fluviu = Auf den Spuren des grossen Stroms, Bucureşti : PRO, 2002]. Luceafărul, nr.
45-46, 2002, p. 6.
3653. Dună, Raluca. Ioan Es. Pop: Poezia - "Pod" şi nostalgia modernismului. [Ioan Es. Pop, Podul,
Bucureşti : Cartea Românească, 2000]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 156-158.
3654. Firică, Ştefan. Fuga din muzeu. [Ioan Es. Pop, Podul, Bucureşti : Cartea Românească, 2000]. Caiete
critice , nr. 3-4, 2002, p. 109-111.
3655. Tănase, Mihai-Bogdan. Poeticul, integral. [Ioan Es. Pop, Podul, Bucureşti : Cartea Românească, 2000].
Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 139-140.
3656. Pop, Ion. Versuri din lumea fără ieşire. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 307-
314.
3657. Vasile, Geo. Ioan Es. Pop - Elegia captivităţii în timpul impur. Psihanaliza iadului. În: Geo Vasile.
Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 214-216.
Pop, Ion
3658. Alexa, Iulia. Convorbiri elitare. [Ion Pop, Ore franceze, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr.
51-52, 2002, p. 5.
3659. Cliveţ, Nicoleta. Ultimul suprarealist. [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-Napoca :
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 8, 2002, p. 10.
3660. Cubleşan, Victor. Unu şi unu. [Ion Pop, Gellu Naum. Poezia contra literaturii, Cluj-Napoca : Casa
Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 34-35.
3661. Curticăpeanu, Doina. "Gramatica labirintului". [Ion Pop, Gellu Naum - poezia contra literaturii, Cluj-
Napoca : Cartea Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 33-36.
3662. Diaconu, Mircea A. Ion Pop şi spiritul Şcolii Ardelene. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 14-15.
3663. Grigurcu, Gheorghe. Conştiinţa avangardei. [Ion Pop, Gellu Naum, poezia contra literaturii, Cluj-
Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. România literară, 35, nr. 39, 2002, p. 9.
3664. Pavel, Dora. "Nu cunosc în literatura europeană un poet care să fi ajuns la performanţa lui Gellu Naum
pe terenul suprarealismului". [Interviu]. Euphorion, 13, nr. 3, 2002, p. 16-17, 20.
3665. Petraş, Irina. Poezia contra literaturii. [Ion Pop, Gellu Naum, poezia contra literaturii, Cluj-Napoca :
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 6.
218
3666. Pintescu, Alexandru. Ion Pop şi viaţa textelor. [Ion Pop, Viaţă şi texte, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 10-12.
3667. Popa, Catrinel. O monografie. [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-Napoca : Casa
Cărţii de Ştiinţă, 2002]. România literară, 35, nr. 33, 2002, p. 4.
3668. Rogozanu, Cristi. Biata mea cuminţenie. [Ion Pop, Viaţă şi texte, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. România
literară, 35, nr. 28, 2002, p. 6-7.
3669. Roman, Vlad. Ion Pop, Gellu Naum - Poezia contra literaturii. Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p. 8.
3670. Sălcudeanu, Nicoleta. Exerciţiu de seducţie. [Ion Pop, Viaţă şi texte, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 6.
3671. Tartler, Grete. Un ardelean împotriva "morţii analfabete". [Ion Pop, Viaţă şi texte, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 10.
3672. Terian, Andrei. Naumizaţi, naumizaţi... [Ion Pop, Gellu Naum : poezia contra literaturii, Cluj-Napca :
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Euphorion, 13, nr. 3, 2002, p. 6.
3673. Teutişan, Călin. Glose în labirint. [Ion Pop, Gellu Naum: poezia contra literaturii, Cluj-Napoca : Casa
Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 7.
3674. Ursa, Mihaela. Dicţionarul dus până la capăt. [Dicţionarul analitic de opere literare româneşti ]. Vatra,
29, nr. 5-6, 2002, p. 67-68.
3675. Vasile, Florin. Ion Pop. Pastila de lecitină. [Ion Pop, Viaţă şi texte, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 5.
3676. Voinescu, Radu. Sfidarea inexprimabilului sau Critica empatică. [Ion Pop, Gellu Naum. Poezia contra
literaturii, Cluj-napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Luceafărul, nr. 21, 2002, p. 4.
3677. Voinescu, Radu. Un modus vivendi. [Ion Pop, Viaţă şi texte, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Luceafărul,
nr. 20, 2002, p. 4.
3678. Oprea, Nicolae. De la poezie la eseul monografic: Ion Pop. În: Nicolae Oprea. Opera şi autorul.
Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 170-188.
Pop, Mihai
3679. Constantinescu, Nicolae. Ar fi împlinit 95 de ani. Mihai Pop în "Enzyklopädie des Märchens".
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 644, 2002, p. 13.
Popa, Catrinel
3680. Constantin, Cătălin. Jurnal de versuri oranj. [Catrinel Popa, Caietul oranj : jurnal de sanatoriu,
Bucureşti : Cartea Românească, 2001]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 4.
Popa, Constantin M.
3681. Gheţ, Monica. Monografie Adrian Marino. [Constantin M. Popa, Adrian Marino. Monografie, Braşov :
Aula, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 4, 2002, p. 6.
3682. Petraş, Irina. O cîrtire "canonică". [Constantin M. Popa, Adrian Marino, Braşov : Aula, 2001].
Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 8-9.
3683. Cristea-Enache, Daniel. Cornel George Popa. Noul realism. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 253-257.
219
Popa, Doina
3684. Bălu, Ion. Doina Popa, Oamenii trăiesc cu speranţa şi mor cu regretul..". [Doina Popa, Dragostea vine
de-a valma , Deva : Călăuza, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 110-114.
3685. Gogoncea, Lucia. Dragostea vine de-a valma? [Doina Popa, Dragostea vine de-a valma, Deva :
Călăuza, 2001]. Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 121.
3686. Tivadar, Sanda. Dragostea vine de-a valma. [Doina Popa, Dragostea vine de-a valma, Deva : Calauza,
2001]. Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 124-125.
Popa, Dorin
3687. Cuţitaru, Virgil. Obiectivitatea subiectivităţii. Contemporanul, 11, nr. 24, 2002, p. 7.
3688. Cristea-Enache, Daniel. Dumitru Radu Popa. The American Dream. În: Daniel Cristea-Enache.
Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 186-190.
3689. Pârvu, Iuliu. Recenzii. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. [Dumitru Radu Popa, Călătoria :
povestiri, Bucureşti : Albatros, 1982]. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 259-
264.
Popa, Marian
3690. Andru, Vasile. O Istorie de azi pe veac. [Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine,
Bucureşti : Fundaţia Luceafărul, 2001]. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 20.
3691. Bărbulescu, Radu. Literatorii români faţă în faţă cu Istoria literaturii române de azi pe mâine de
Marian Popa. Luceafărul, nr. 4, 2002, p. 14-15.
3692. Codreanu, Theodor. Ierarhiile lui Marian Popa. [Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe
mâine, Bucureşti : Fundaţia Luceafărul, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 29-33 .
3693. Cristea-Enache, Daniel. De-literaturizarea literaturii. [Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe
mâine , Bucureşti : Fundaţia Luceafărul, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 600, 2002, p. 4.
3694. George, Alexandru. O carte peste care nu se poate trece. [Marian Popa, Istoria literaturii române de azi
pe mâine , Bucureşti : Fundaţia Luceafărul, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 600, 2002, p. 5.
3695. Iovănel, Mihai. Modelul unui mecanism paranoic. [Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe
mâine, Bucureşti : Fundaţia Luceafărul, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 600, 2002, p. 5.
3696. Manolescu, Nicolae. Critică literară şi denunţ. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 1.
3697. Micu, Dumitru. De la Coresi la Iancu Văcărescu. [Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe
mâine , Bucureşti : Fundaţia Luceafărul, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 600, 2002, p. 13.
3698. Rotund, Nicolae. Istoria literaturii române de azi pe mâine. [Marian Popa, Istoria literaturii române de
azi pe mâine, 2 vol., Bucureşti : Fundaţia "Luceafărul", 2001]. Tomis, 7, nr. 2, 2002, p. 5, 10.
3699. Sorescu, Roxana. Un mod deschis şi periculos de a înfrunta literatura. [Marian Popa, Istoria literaturii
române de azi pe mâine, Bucureşti : Fundaţia Luceafărul, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
600, 2002, p. 4, 10.
3700. Ştefănescu, Alexandru. Marian Popa - Istoria literaturii de azi pe mâine. România literară, 35, nr. 51-
52, 2002, p. 10-11.
3701. Tupan, Maria-Ana. La judecata de apoi a istoriei literare. [Marian Popa, Istoria literaturii române de
220
azi pe mâine, 23 august 1944-22 decembrie 1989, Bucureşti : Fundaţia Luceafărul, 2001]. Viaţa
românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 172-178.
3702. Tupan, Marius. "Alexandru Piru m-a taxat deja de la prima ediţie drept delator". [Interviu]. Luceafărul,
nr. 39, 2002, p. 24, 21.
3703. Tupan, Marius. "Cine citeşte Istoria poate constata că pe mine nu m-au interesat numai limitele şi
ticăloşiile!". [Interviu]. Luceafărul, nr. 38, 2002, p. 12-13.
3704. Tupan, Marius. "Istoricul literar execută pentru sine analiza, ca un medic sau ca un laborant, şi prezintă
cititorului numai diagnosticul sau rezultatul" (I). [Interviu]. Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 12-13.
3705. Tupan, Marius. "Istoricul literar execută pentru sine analiza, ca un medic sau ca un laborant, şi prezintă
cititorului numai diagnosticul sau rezultatul" (II). [Interviu]. Luceafărul, nr. 2, 2002, p. 12-13.
3706. Tupan, Marius. "Istoricul literar execută pentru sine analiza, ca un medic sau ca un laborant, şi prezintă
cititorului numai diagnosticul sau rezultatul" (III). [Interviu]. Luceafărul, nr. 3, 2002, p. 12-13, 14.
3707. Tupan, Marius. "Istoricul literar execută pentru sine analiza, ca un medic sau ca un laborant, şi prezintă
cititorului numai diagnosticul sau rezultatul" (IV). [Interviu]. Luceafărul, nr. 4, 2002, p. 12-13.
3708. Tupan, Marius. "N-am niciun chef să fiu acuzat de calomnie şi antisemitism". [Interviu]. Luceafărul,
nr. 37, 2002, p. 10-11.
3709. Tupan, Marius. "Nu poţi fi tolerant într-o Istorie". [Interviu]. Luceafărul, nr. 44, 2002, p. 22.
3710. Tupan, Marius. "Spectatorii români din decembrie 1989 puteau fi socotiţi printre cei mai ageamii din
lume". [Interviu]. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 26-27.
3711. Voinescu, Radu. Marian Popa şi istoria literaturii române în comunism (I). Luceafărul, nr. 7, 2002, p.
4.
3712. Voinescu, Radu. Marian Popa şi istoria literaturii române în comunism (II). Luceafărul, nr. 9, 2002, p.
4.
3713. Voinescu, Radu. Marian Popa şi istoria literaturii române în comunism (IV). Luceafărul, nr. 10, 2002,
p. 4.
3714. Voinescu, Radu. Marian Popa şi istoria literaturii române în comunism (V). Luceafărul, nr. 11, 2002,
p. 4.
3715. Voinescu, Radu. Marian Popa şi istoria literaturii române în comunism (VI). Luceafărul, nr. 12, 2002,
p. 4.
3716. Voinescu, Radu. Marian Popa şi istoria literaturii române în comunism (VII). Luceafărul, nr. 13, 2002,
p. 4.
3717. Voinescu, Radu. Marian Popa şi istoria literaturii române în comunism (VIII). Luceafărul, nr. 14, 2002,
p. 4.
3718. Voinescu, Radu. Plagiatul. De la anatemă la elogiu (I). [Marian Popa, Istoria literaturii române între
23 august 1944-22 decembrie 1989]. Luceafărul, nr. 38, 2002, p. 4.
3719. Lefter, Ion Bodgan. Marian Popa. Primatul parodiei. Se construieşte un pod aerian. În: Ion Bodgan
Lefter. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Călătorie sprâncenată, Podul
aerian]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 253-258.
Popa, Mircea
3720. Ţugui, Pavel. O cronică şi multiplele ei inadvertenţe. [Replică la textul semnat de Mircea Popa sub
221
titlul "Pentru Dumitriu şi tinereţea lui Pavel Ţugui" din revista Steaua, nr. 10-11, 2001]. Steaua, 53, nr.
5-6, 2002, p. 118-127.
3721. Teoc, Flavia. Mircea Popa: "Toţi credem în judecata timpului, dar din păcate puţini vom ajunge să
vedem ce va reţine viitorimea". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori clujeni.
Cluj : Limes, 2002, p. 134-143.
3722. Ileni, Andrei. Biblioteca pe rotile/Remember - Mircea Matei Popa. Euphorion, 13, nr. 4, 2002, p. 15.
Popa, Nicolae
3723. Bădărău, George. Galaxia cărţilor. [Nicolae Popa, Răsărit mergând pe jos, Chişinău : Ana, 2001].
Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 6.
3724. Vasile, Geo. Nicolae Popa - Un spiritualist sau poezia vieţii după moarte. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 216-218.
Popa, Nicoleta
3725. Cliveţ, Nicoleta. Tranziţie poetică. [Nicoleta Popa, Egoismul de rigoare, Piteşti : Paralela 45, 2001].
Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 4.
Popa, Paulina
3726. Grigurcu, Gheorghe. Feminin versus masculin. [Paulina Popa, Bărbaţii Secolului , Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 9.
3727. Popescu, Florentin. Farmecul etern al poeziei. [Carolina Ilica, Violet, Botoşani : Axa, 2001 ; Paulina
Popa, Rochia nesupunerii, Deva : Emia, 2001 ; Cristeian Petre-Arges, Marin cu Onila, Bucureşti :
Semne, 2001]. Tomis, 7, nr. 2, 2002, p. 6-7.
3728. Toderici, Radu. Paulina Popa: Bărbaţii secolului. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 121.
3729. Alexa, Iulia. Metaforele şi răscumpărarea. [Valeriu Mircea Popa, Camera de subsol sau
răscumpărarea, Bucureşti : Vinea, 2001]. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 4.
3730. Christi, Aura. Valeriu Mircea Popa. Un "scandal literar". Contemporanul, 11, nr. 12, 2002, p. 11.
3732. Grigurcu, Gheorghe. O lacrimă a lucidităţii. [Valeriu Mircea Popa, Camera de subsol sau
Răscumpărarea, Bucureşti : Vinea, 2001]. România literară, 35, nr. 28, 2002, p. 9.
3733. Vulturescu, George. Conica literară. [Valeriu Mircea Popa, Camera de subsol sau Răscumpărarea,
Bucureşti : Vinea, 2001]. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 4-5.
Popa, Vasko
3734. Voncu, Răzvan. Vasko Popa. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 14-15.
3735. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Victor Ion Popa. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 266.
Popdan, Ion
222
3736. Boldea, Iulian. Blestemul muntelui. [Ion Popdan, Blestemul de-a fi munte, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 173-174.
Popescu, Adrian
3737. Băciuţ, Nicolae. "Noi n-am urmărit succesul". [Interviu]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 35-37.
3738. Buiciuc, Constantin. Revelaţii despre poezie. [Adrian Popescu, Revelaţii. Cuvinte despre poezie, Cluj-
Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 19.
3739. Cesereanu, Ruxandra. Monseniorul Hadrianus. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 21.
3740. Dima, Simona Grazia. Adrin Popescu. Un topos al generalităţii. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 6-
7.
3741. Grigurcu, Gheorghe. Despre un Dumnezeu estet. [Adrian Popescu, Umbria, Bucureşti : Vinea, 2000].
România literară, 35, nr. 29, 2002, p. 9.
3742. Pintescu, Alexandru. Calea regală a sacrului. [Adrian Popescu, Cortegiul magilor, Cluj-Napoca :
Dacia, 1996]. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 45.
3743. Savin, Nicolae. Poetul şi criticul despre poezie . [Adrian Popescu, Lancea frîntă. Lirica lui Radu Gyr,
Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1995]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 69-70.
3744. Vasile, Geo. Încredinţarea vieţii în cartea Reginei. [Adrian Popescu, Drumul strâmt, Bucureşti : Dacia,
2001]. Luceafărul, nr. 27, 2002, p. 10.
3745. Vulturescu, George. Anchetă literară. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 44.
3746. Vasile, Geo. Adrian Popescu - Pelerin la izvoarele Sfintei inimi. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 218-222.
Popescu, Bogdan
3747. Bârna, Nicolae. Veşnicia regăsită. [Bogdan Popescu, Vremelnicie pierdută, Bucureşti : Univers, 2001].
Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 231-237.
3748. Cristea-Enache, Daniel. Sticla vrăjită. [Bogdan Popescu, Vremelnicia pierdută, Bucureşti : Univers
Enciclopedic, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 608, 2002, p. 5.
Popescu, Cristian
3750. Cistelecan, Alexandru. Trei cronicari (doi - în travesti). [Horea Poenar, Cristian Popescu, Braşov :
Aula, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 140-141.
3751. Cordoş, Sanda. Debutanţi după stil nou. [Horea Poenar, Cristian Popescu]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p.
79-80.
3752. Diaconu, Mircea A. Cristian Popescu. Poezia ca existenţă. Contemporanul, 11, nr. 15, 2002, p. 3.
3753. Iovănel, Mihai. Arta de-a Arta Popescu. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 629, 2002, p. 8-9.
3754. Macrea, Ioana. Trei universitari clujeni şi trei autori contemporani. [Horea Poenar, Cristian Popescu,
Braşov : Aula, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 92-94.
3755. Maxim, Simina. Patru monografii. [Horea Poenar, Cristian Popescu, Braşov : Aula, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 8, 2002, p. 7.
223
Popescu, Cristian Tiberiu
3756. Coşovei, Traian T. "Istoria mentalităţii româneşti". [Cristian Tiberiu Popescu, Istoria mentalităţii
româneşti, Bucureşti : Universal Dalsi, 2002]. Contemporanul, 11, nr. 10, 2002, p. 4.
3757. Marin, Irina. Cervantes resuscitat. [Cristian Tiberiu Popescu, Imnurile către Dulcinea sau Cele 12 zodii
ale lui Don Quijote, Bucureşti : Viitorul Românesc, 2002]. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 7.
3758. Chevereşan, Cristina. Deloc naivi, dar totuşi sentimentali. [Cristian Tudor Popescu, Nobelul românesc,
Iaşi : Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 14.
3759. Cristea-Enache, Daniel. "Pentru mine, ultimul şi cel mai puternic criteriu al adevărului este umanul".
[Interviu]. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 16-17.
3760. Morariu, Mircea. Nobelul românesc. [Cristian Tudor Popescu, Nobelul românesc, Iaşi : Polirom, 2002].
Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 119-120.
3761. Cristea-Enache, Daniel. Cristian Tudor Popescu. Vânătorii de absolut. În: Daniel Cristea-Enache.
Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 238-246.
3762. Colceriu, Romana. Circul pe dos. [Sorin Crişan, Circul lumii la D. R. Popescu, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 184-185.
3763. Dima, Simona-Grazia. Editura Albatros. [Dumitru Radu Popescu, Falca lui Cain, Bucureşti : Albatros,
2001]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 17.
3764. Iovănel, Mihai. Un ghiveci de genuri. [Dumitru Radu Popescu, Falca lui Cain, Bucureşti : Albatros,
2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 620, 2002, p. 6.
3765. Matală, Dumitru. Supremul avertisment. [D. R. Popescu, Puşca lui Caragiale, Bucureşti : Viitorul
Românesc, 200-?]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 18.
3766. Milescu, Victoria. Editura Dacia din Cluj-Napoca. [D. R. Popescu, Duios Anastasia trecea, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 14.
3767. Morariu, Mircea. B. Stoker şi contele Dracula. [Dumitru Radu Popescu, B. Stoker şi contele Dracula,
Timişoara : Amarcord, 2002]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 175-177.
3768. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Dumnezeu îşi află locul în cuşcă. [Dumitru Radu Popescu, Falca lui
Cain , Bucureşti : Albatros, 2001]. Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 5.
3769. Ştefănescu, Alexandru. D. R. Popescu. România literară, 35, nr. 14, 15, 2002, p. 10-11.
3770. Urian, Tudorel. Dumitru Radu Popescu - Povestiri din lumea interioară; dialoghez, deci exist. În:
Tudorel Urian. Proza românească a anilor '90. [Panic Syndrome!, Bucureşti : Univers, 1997;
Traversând Washington Square, Bucureşti : Cartea Românească, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p.
65-71.
Popescu, Florentin
3771. Ganciu, Maria-Elena. Voiculescu în spaţiul concentraţionar. [Florentin Popescu, Detenţia şi sfârşitul
lui V. Voiculescu, Bucureşti : Vestala, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 9.
3772. Milescu, Victoria. Editura Muzeul Literaturii Române. [Florentin Popescu, Amintirea care rămâne,
Bucureşti : Muzeul Literaturii Române]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 10.
224
3773. Rotund, Nicolae. Cafeneaua literară şi boema din România de la începuturi până în prezent. [ Florentin
Popescu, Cafeneaua literară şi boema din România de la începuturi până în prezent"; Ştefan Cucu,
Portrete literare, Constanţa : Ex Ponto, 2002]. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 7.
Popescu, George
3774. Diaconu, Mircea A. George Popescu şi paradigma Mincu sau despre edificii, intoleranţă şi aventură.
[George Popescu, Marian Mincu : eseu despre autenticitatea scriiturii, Bucureşti : Eminescu, 2000].
Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 203-207.
3775. Peter Quince. Schatzkammer - Marin Mincu în miezul realului. [George Popescu, Marin Mincu : eseu
despre autenticitatea scriiturii, Bucureşti : Eminescu, 2000]. Euphorion, 13, nr. 1, 2002, p. 24.
Popescu, Graţiela
3776. Soviany, Octavian. Domnişoara Popescu delirează cu Derrida. [Graţiela Popescu, domnişoara popescu,
amoruri facile, Timişoara : Augusta, 2001]. Luceafărul, nr. 38, 2002, p. 8.
Popescu, Marian
3777. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 317-320.
Popescu, Petru
3778. Stănescu, Bogdan-Alexandru. O dezamăgire. [Petru Popescu, Întoarcerea, Bucureşti : Nemira, 2001].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 635, 2002, p. 6.
3779. Ştefănescu, Alexandru. Prezumtivul ginere al lui Nicolae Ceauşescu... România literară, 35, nr. 37,
2002, p. 15-17.
3780. Moceanu, Ovidiu. Cronicarii munteni: Radu Hrizea Popescu. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română
veche. Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 160-164.
Popescu, Răsvan
3781. Urian, Tudorel. Răsvan Popescu - Twin Peaks mioritic. În: Tudorel Urian. Proza românească a anilor
'90. [Prea târziu, Bucureşti : Humanitas, 1996]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 160-162.
Popescu, Simona
3782. Grigurcu, Gheorghe. Salvarea unei specii. [Simona Popescu, Salvarea speciei : despre suprarealism şi
Gellu Naum, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000]. România literară, 35, nr. 9, 10,
2002, p. 9.
3783. Poenar, Horea. De ce-i e frică Simonei Popescu? [Simona Popescu , Salvarea speciei; despre supra-
realism şi Gellu Naum, Bucureşti : EDitura Fundaţiei Culturale Române, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 7,
2002, p. 7.
3784. Sterom, Victor. Noapte sau zi. [Simona Popescu, Noapte sau zi, Piteşti : Paralea 45, 1998]. Tomis, 7,
nr. 3, 2002, p. 6.
3785. Terian, Andrei. Naumizaţi, naumizaţi... [Simona Popescu, Salvarea speciei : despre suprarealism şi
Gellu Naum, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000]. Euphorion, 13, nr. 3, 2002, p. 6.
3786. Vakulovski, Mihai. "Poezia mea e un raport între mine şi "poezia" neaşteptată a lumii". [Interviu].
Contrafort, 9, nr. 1-3, 2002, p. 12-13.
225
3787. Pop, Ion. Tinereţea, ca alternativă. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 302-306.
Popescu, Spiridon
3788. Vasile, Geo. Spiridon Popescu - Lauri pe eşafod. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 222-224.
Popescu, Tică
3789. Aldulescu, Radu. Tică Popescu. [Debut în proză]. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 18-19.
Popescu, Titu
3790. Popa, Mircea. Interviuri din exil. [Titu Popescu, Convorbiri despre exil şi literatură, Bucureşti :
Jurnalul literar, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 19.
3791. Stănescu, Gabriel. "Noi diasporenii...". [Interviu]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 96-99.
Popescu, Tudor
3792. Mocanu, Marin Radu. Eroare de (la) tipărire. [Din arhivele cenzurii]. Contemporanul, 11, nr. 12, 2002,
p. 10.
Popescu-Sireteanu, Ion
3793. Mocrei, Vasile. De "La noi", din Bucovina. [Ion Popescu-Sireteanu, La porţile norocului, Iaşi :
Bucovina, 2002]. Bucovina literară, 12, nr. 9, 2002, p. 24.
Popovici, Dimitrie
3794. Munteanu, Cornel. Receptarea lui Eminescu. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 14.
Popovici, Dumitru
3795. Pop, Dumitru. Un capitol distinct în istoria literară românească: profesorul Dumitru Popovici. Cetatea
culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 16, 17.
Popovici, Titus
3796. Ştefănescu, Alexandru. Titus Popovici. România literară, 35, nr. 24, 25, 2002, p. 10-11.
3797. Cristea-Enache, Daniel. Titus Popovici. O carte perversă. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 127-132.
Popovici, Vasile
3798. Ţeposu, Radu G. Spiritul teoretic. Cultivarea uneltelor. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă
a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 283-285.
Pora, Mircea
3799. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
3800. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
3801. -. Munci şi zile scriitoriceşti. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 6-7 .
Porumb, Horea
226
3802. Manilici, Călin. Reflecţii. [Horea Porumb, Reflecţii heteroclite, Cluj-Napoca : Motiv, 2002]. Steaua,
53, nr. 2-3, 2002, p. 126.
Porumbescu, Marin
3803. Cucu, Ştefan. Marin Porumbescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
179-184.
Porumboiu, Arthur
3805. Roşioru, Ion. O riguroasă antologie de autor. [Arthur Porumboiu, Revoltă împotriva stării de statuie,
Constantţa : Ex Ponto, 2001]. Luceafărul, nr. 5, 2002, p. 16.
3806. Şerban, Carmen Raluca. Revoltă împotriva stării de statuie. [Arthur Porumboiu, Revoltă împotriva
stării de statuie, Constanţa : Ex Ponto, 2001]. Tomis, 7, nr. 5, 2002, p. 6.
3807. Cucu, Ştefan. Arthur Porumboiu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
185-195.
Postelnicu, Ioana
3808. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Ioana Postelnicu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 318-319.
Potcoavă, Alexandru
3809. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
3810. Bunaru, Eugen. Totul este vag, splendid de vag. [Interviu]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 24.
3811. Cistelecan, Alexandru. Debutanţi. De la vârsta I la vârsta a III-a (I). [Alexandru Potcoavă, Iar Bianca
sta-n Alex, Timişoara : Marineasa, 2001]. Piaţa literară, nr. 4, 2002, p. 3.
3812. Motoc, Nicolae. Balade şi antibalade. [Alexandru Potcoavă, iar bianca sta-n alex, Timişoara :
Marineasa]. Tomis, 7, nr. 5, 2002, p. 7.
3813. Ţăranu, Dan. Din dragoste. Cu Alexandru Potcoavă. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 169-170.
Prangati, Constantin
3814. Tomşa, Costantin. Personalităţi de altădată, de ieri şi de astăzi. În: Constantin Tomşa. Împătimit de
lectură : cărţi şi autori. [Constantin Prangati, Dicţionaul oamenilor de seamă din judeţul Neamţ,
Piatra-Neamţ : Crigarux, 1999]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 224-229.
Preda, Constantin
3815. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 183-184.
3816. Vasile, Geo. Constantin Preda - Intermitenţele inimii şi literaturii. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 224-225.
Preda, Marin
3817. Antal, Imola. Istoria, în "opoziţii". [Rodica Zane, Marin Preda, Braşov : Aula, 2000]. Vatra, 29, nr. 8-
9, 2002, p. 87-88.
227
3818. Bardan, Vasile. "Cronica unei sinucideri aprobate". [Anchetă]. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 83-
87.
3819. Bălu, Ion. Desfăşurarea şi conotaţiile ideologice ale epocii. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p.
96-101.
3820. Bârna, Nicolae. Marin Preda: romaul psihologic rural. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 24-39.
3821. Bârna, Nicolae. "O operă solid instalată în conştiinţa şi preţuirea publicului, la locul meritat".
[Anchetă]. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 79.
3822. Corbeanu, Nicolae. "Numai printr-un dialog sincer, chiar tensionat, cu cititorul, o operă rămâne vie".
[Anchetă]. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 74-75.
3823. Crăciun, Victor. "A trăit din scris, dar n-a avut şansa numelui mondial". [Anchetă]. Caiete critice , nr.
8-10, 2002, p. 87-89.
3824. Cristea-Enache, Daniel. Marile Jocuri. [Rodica Zane, Marin Preda, Braşov : Aula, 2001]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 606, 2002, p. 5.
3825. Dimisianu, Gabriel. Primul Marin Preda. [Marin Preda, Întâlnirea din pământuri]. România literară,
35, nr. 48, 2002, p. 14.
3826. Fulger, Mihai. Intrusul, un valoros roman psihologic. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 50-54.
3827. Gâdea, Anghel. Destinul unui scriitor. Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 12-13.
3828. Iliescu, Nicolae. "Viaţa sufletească a poporului român poate fi studiată şi cu ajutorul literaturii lui
Preda". [Anchetă]. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 80-81.
3829. Lăcustă, Ioan. "Marin Preda este unul din acei oameni care nu pot fi povestiţi". [Anchetă]. Caiete
critice , nr. 8-10, 2002, p. 76-78.
3830. Manolescu, Nicolae. Un mare pesimist. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 1, 6.
3831. Manu, Emil. De "atunci" au mai înflorit de 22 ori salcâmii. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 620,
2002, p. 12.
3832. Micu, Mircea. "Eu l-am iubit pe Marin Preda şi îmi pare rău că nu i-am spus-o niciodată". [Anchetă].
Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 70-73.
3833. Mincu, Marin. Întâmplări cu Marin Preda. Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 8.
3834. Morărescu, Jeana. "Nu există niciodată un raport de paralelism între istoria socio-politică şi creaţia
artistică". [Anchetă]. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 82-83.
3835. Neagu, Fănuş. "Preda urmează tragedia clasei care l-a produs. Nemurirea îi vine din Cuvînt şi Idee".
[Anchetă]. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 75-76.
3836. Paler, Octavian. "Dispariţia lui mi-a dat o senzaţie de frig. Şi de pericol". [Anchetă]. Caiete critice , nr.
8-10, 2002, p. 70.
3837. Pătulea, Dinu. Câteva gânduri despre Marin Preda. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 40-49.
3838. Pop, Grigore Traian. "Numai literatura mediocră îşi reglează metabolismul prin temă". [Anchetă].
Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 81-82.
3839. Rădulescu, Tatiana. Pledoarie pentru seninătate. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 137-145.
228
3840. Selejan, Ana. Începuturile literare ale lui Marin Preda. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 20-23.
3841. Simion, Eugen. Jurnalul intim al lui Marin Preda. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 5-8 .
3842. Soare, Oana. Fericitul risipitor. Caiete critice , nr. 8-10, 2002, p. 55-59.
3843. Ştefănescu, Alexandru. Marin Preda. România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 15-18.
3844. Ţoiu, Constantin. Scene cu Marin Preda (2) (variantă). România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 13.
3845. Ţoiu, Constantin. Scene cu Marin Preda (variantă). România literară, 35, nr. 24, 2002, p. 15.
3846. Zalis, Henri. ""Sfârşitul prozatorului a fost dramatic. Şi mult prea timpuriu". [Anchetă]. Caiete critice ,
nr. 8-10, 2002, p. 73-74.
3847. Cristea-Enache, Daniel. Marin Preda. Pe ce te bazezi, Marin Preda? În: Daniel Cristea-Enache.
Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 121-127.
3848. Lefter, Ion Bodgan. Marin Preda. Delirul şi ordinea. Romanele confesiunii. În: Ion Bodgan Lefter.
Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Delirul. Intrusul. Cel mai iubit dintre
pământeni]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 71-76.
Preda, Radu
3849. Alexa, Iulia. Alte proze scurte. [Radu Preda, Poveşti de floare şi bostan, Bucureşti : Editura Eminescu,
2001]. România literară, 35, nr. 20, 2002, p. 5.
Preda, Sorin
3850. Lefter, Ion Bodgan. Sorin Preda. Simpliate afişată, complicaţie mascată. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă
istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Parţial color]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 208-
213.
3851. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 215-218.
Prelipceanu, Nicolae
3852. Popescu, Adrian. Amfibiu, dar nu ambiguu: Nicolae Prelipceanu. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 25.
3853. Ştefănescu, Alexandru. Ce-a făcut Nicolae Prelipceanu în ziua de 10 august 1942. România literară,
35, nr. 31, 2002, p. 5.
3854. Tartler, Grete. "Riscându-se pe sine ca pasărea Phoenix" Sau: Nicolae Prelipceanu, de neînvins, de
neînvins. Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 7.
3855. Tupan, Marius. "Magistrala cuvântare a fost, probabil, nepotrivită". [Interviu]. Luceafărul, nr. 35, 2002,
p. 21.
Pricăjan, Mircea
3856. Miheţ, Marius. În umbra deasă a realităţii. [Mircea Pricajan, În umbra deasă a realităţii, Oradea :
Editura Universităţii, 2002]. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 246-250.
Pricop, Constantin
3857. Barbu, Marian. Actualitatea cercetărilor de literatură veche. [Elvira Sorohan, Constantin Pricop,
Valeriu P. Stancu, Naratori şi modelare umană în medievalitatea românească, Iaşi : Junimea, 2000].
Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 12-13 .
229
3858. Voinescu, Radu. Luciditatea criticii (I). [Constantin Pricop, Seducţia ideologiilor şi luciditatea criticii :
privire asupra criticii literare româneşti din perioada interbelică, Bucureşti : Integral, 1999].
Luceafărul, nr. 32, 2002, p. 4.
3859. Voinescu, Radu. Luciditatea criticii (II). [Constantin Pricop, Seducţia ideologiilor şi luciditatea criticii
: privire asupra criticii literare româneşti din perioada interbelică, Bucureşti : Integral, 1999].
Luceafărul, nr. 33, 2002, p. 4.
Pricop, Cristian
3860. Cucu, Ştefan. Cristian Pricop. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 196-
198.
Pricop, Dumitru
3861. Beldeanu, Ion. "...alcătuirea mea de prinţ vrâncean". Bucovina literară, 12, nr. 10, 2002, p. 2.
3862. Vasile, Geo. Dumitru Pricop - Patriorfism, poetica peşterii. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 225-228.
Proca, Vasile
3863. Ailenei, Sergiu. Înger şi demon. [Vasile Proca, Prada din rai, Botoşani : Axa, 2000]. Poesis, 13, nr. 1-
2, 2002, p. 30.
Protopopescu, Al.
3864. Ghiţă, Cătălin. Despre funcţia psihicului în romanul autohton. Apostrof, 12 bis, nr. 10, 2002, p. 10-11.
Prundeanu, Constanţa
3865. Pârvu, Iuliu. Recenzii. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. [Constanţa Prundeanu, Fântâni solare,
Cluj-Napoca : Dacia, 1982]. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 264-266.
Puiu, Dana
3866. Petraş, Irina. Despre parodie. [Dana Puiu, Parodia în teatrul modern şi postmodern, Piteşti : Paralela
45, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 12, 2002, p. 8-9.
3867. Popa, Mircea. Parodia în teatrul modern şi postmodern. [Dana Puiu, Parodia în teatrul modern şi
postmodern, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 9.
Puiu, Enache
3868. Puiu, Enache. Istoria literaturii din Dobrogea: Argument. Tomis, 7, nr. 4, 2002, p. 5.
3869. Puiu, Enache. Istoria literaturii din Dobrogea: Epoca străveche secolele IV î.H.-V d.H.; Substratul
greco-latin; Literatura epitafică de expresie greacă. Tomis, 7, nr. 5, 2002, p. 10, 14.
3870. Cucu, Ştefan. Enache Puiu (Ştefan Careja). În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto,
2002, p. 199-206.
Pumnul, Aron
3871. Buzaşi, Ion. Portretul unui cărturar paşoptist. [Ilie Rad , Aron Pumnul, Cluj-Napca : Centrul de Studii
Transilvane, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 638, 2002, p. 11.
Purdescu, Cristiana-Maria
3872. Lăzărescu, George. O nouă poetă deja cofirmată. [Cristiana-Maria Purdescu, Viaţa, un ecou]. Universul
230
cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 19.
3873. Vasile, Geo. În siajul autenticităţii. [Cristiana Maria Purdescu, Viaţa, un ecou, Bucureşti : Editura
Eminescu, 2002]. Luceafărul, nr. 43, 2002, p. 15.
3874. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Adrian Dinu Rachieru, Bătălia pentru Basarabia, Timişoara :
Augusta, 2002]. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 6.
Racoveanu, Gheorghe
3875. Stoleru, Victor. Profiluri de scriitori: un teolog şi prozator uitat, G. Racoveanu (1900-1967). În: Victor
Stoleru. Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 102-104.
Rad, Ilie
3876. Buzaşi, Ion. Portretul unui cărturar paşoptist. [Ilie Rad , Aron Pumnul, Cluj-Napca : Centrul de Studii
Transilvane, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 638, 2002, p. 11.
3877. Popa, Mircea. Reabilitarea monografiei literare. [Ilie Rad, Aron Pumnul, Cluj-Napoca : Fundaţia
Culturală Română, Centrul de Studii Transilvane, 2002]. Tribuna, 1, nr. 5, 2002, p. 4-5.
Radin, Ioan
3878. [Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii române vă raportaţi
scrisul? Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 4-5.
3879. Grănescu, Adrian. La o (foarte) veche prietenie. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 150-151.
3880. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Radu, Valentin
3881. Cliveţ, Nicoleta. Tranziţie poetică. [Valentin Radu, Înapoi în Arcadia, Piteşti : Paralela 45, 2001].
Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 4.
3882. Dumitru, Aurelia. Savanta istorie apocrifă a Arcadiei. [Valentin Radu, Înapoi în Arcadia, Piteşti :
Paralela 45, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 180-181.
3883. Motoc, Nicolae. Înapoi în Arcadia. [Valentin Radu, Înapoi în Arcadia, Piteşti : Paralela 45, 2002].
Tomis, 7, nr. 2, 2002, p. 7.
3884. Oprea, Nicolae. Valentin Radu. [Valentin Radu, Înapoi în Arcadia, Piteşti : Paralela 45, 2001].
Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 81-82.
3885. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Debutând în Arcadia. [Valentin Radu, Înapoi în Arcadia, Piteşti :
Paralela 45, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 5.
Rahoveanu, Ion
3886. Cristofor, Ion. Portrete critice: Ion Rahoveanu. [Cu menţionarea Operei şi a Referinţelor critice].
Cetatea culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 20.
Raichici, Liubiţa
3887. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
Raicu, Lucian
231
3888. Ştefănescu, Dorin. O fenomenologie a spiritului creator. [Lucian Raicu, Scene, fragmente, reflecţii,
Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 156-158.
3889. Cristea-Enache, Daniel. Lucian Raicu. Lucruri fragile. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 311-318.
Ralet, Dimitrie
3890. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Dimitrie Ralet. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii
române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 283-288.
Raţiu, Dan
Raţiu, Virgil
3892. Zăgreanu, Ion Radu. Fiziologiile politicului. [Virgil Raţiu, Cartea cu politice, Bistriţa : Aletheia, 2001].
Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 63.
Răchiţeanu, Teofil
3893. Bălan, Dinu. Gânduri despre "Efulguraţii". Cetatea culturală, 5, nr. 2, 2002, p. 7.
3894. Cristofor, Ion. Portrete critice: Teofil Răchiţeanu. [Cu menţionarea Operei şi a Referinţelor critice].
Cetatea culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 21.
3895. Pârvu, Iuliu. Poemele-nserate ale lui Teofil Răchiţeanu. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici literare. Cluj-
Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 240-244 .
Rădulescu, Mihai
3896. Stănescu, Mircea. Reeducarea ca temă de istorie a literaturii române de detenţie la Mihai Rădulescu.
[Mihai Rădulescu, Istoria literaturii române de detenţie, Bucureşti : Societatea Culturală Noesis, 2001
(CD)]. Memoria, nr. 1 (38), 2002, p. 9-14.
3897. Cioculescu, Barbu. La umbra arborilor genealogici. [Mihai Sorin Rădulescu, Memorie şi strămoşi,
Bucureşti : Albatros, 2002]. România literară, 35, nr. 51-52, 2002, p. 9.
Rădulescu, Tatiana
3898. Dumitrescu, Aurelian Titu. Persecutorul înalt şi sublim. [Tatiana Rădulescu, Oaspetele de piatră,
Bucureşti : Eminescu, 1998]. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 124-126 .
3899. G. V. Magdalena Constantinescu, Tatiana Rădulescu, Chip nevăzut, Bucureşti : Eminescu, 2001.
Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 29.
Rãdulescu-Boticã, Niculae
3900. Ionescu, Mariana. Editura Eminescu. [Niculae Rădulescu-Botică, Tranficant de melancolie, 2002].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 13.
3901. Sandu, Corina. Preferabil ca domnul Botică să doarmă... [Niculae Rădulescu-Botică, Cuvinte cu paşi de
mercur, Bucureşti, 2001]. Luceafărul, nr. 38, 2002, p. 22.
232
Rădulescu-Motru, Constantin
3903. Săndulescu, Alexandru. Din nou despre C. Rădulescu-Motru. Adevărul literar şi artistic, 10, nr. 599,
2002, p. 6.
3904. Schifirneţ, Constantin. Scrisoarea lui Radu Popescu către fiul său Constantin Rădulescu-Motru.
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 606, 2002, p. 11.
3905. Schifirneţ, Constantin. "Se învârti în jurul meu ca un halucinant...". Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
619, 2002, p. 12.
Rău, Aurel
3906. Câmpan, Diana. Despre marile întâlniri ale fiinţei. [Aurel Rău, Portrete de zile mari, Bucureşti :
Eminescu, 2000]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 40.
3907. Paraschiv, Florin. Înapoi la 1848! [Aurel Rău, Andrei Mureşanu în răsăririle magicului, Cluj-Napoca :
Dacia, 1996]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 101-102.
3908. Popescu, Adrian. Piatra perenă şi vieţile efemere. [Aurel Rău, Piatra scrisă, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Piaţa literară, 2, nr. 15, 2002, p. 5.
3909. Vasile, Geo. Aurel Rău - Virtuozitate şi reculegere. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 228-230.
Râpeanu, Monica
3910. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Monica Râpeanu, Orbul de la cină, Botoşani : Axa, 2002].
Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 6.
Rebreanu, Fanny
3911. Stoleru, Victor. Recenzii. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. [Marginalii la volumul Cu
soţul meu, de Fanny Rebreanu]. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 175-177.
Rebreanu, Liviu
3912. Argint, Iulia. Rebreanu - un clasic interbelic. [Constantin Cubleşan, Romanicerul Rebreanu, Bucureşti :
Viitorul Românesc, 2001]. România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 5.
3913. Bot, Ioana. Aşteptându-l pe Ion Bodgan Lefter. [Ion Bogdan Lefter, Doi nuvelişti: Liviu Rebreanu şi
Hortensia Papadat-Bengescu, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 35-37.
3914. Costea, Sorina Gabriela. Variaţiuni pe temă dată. [Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor]. Mişcarea
literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 4-5.
3915. Gheran, Niculae. Blocul românilor transilvăneni. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 67-68.
3916. Gheran, Niculae. La deschiderea unei rublrici de documente. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 57-
58.
3917. Gheran, Niculae. Periplu german. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 97.
3918. Gheran, Niculae. Răzbunarea săracului. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 9.
3919. Gheran, Niculae. Rebreanu - recurs în anulare. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 636, 2002, p. 8-9.
233
3920. Glodeanu, Gheorghe. Romancierul Rebreanu. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 58-59.
3921. Grăsoiu, Liviu. Istorie literară. [Teodor Tanco, Despre Liviu Rebreanu, Cluj-Napoca : Limes, 2001].
Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 217-220.
3922. Lăsconi, Elisabeta. Rebreanu şi efectul "Nietzsche". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601, 2002, p. 6.
3923. Mocanu, Dana. Întoarcerea la Rebreanu. [Mircea Muthu, Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului,
Cluj-Napoca : Dacia, 1993]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 65-66.
3924. Moise, Ion. O martoră a familiei Rebreanu. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 5-6.
3925. Moldovan, Andrei. Nuclee în spaţiul epicului. [Liviu Rebreanu, Ion]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4,
2002, p. 2-3.
3926. Pintescu, Al. Romane, pur şi simplu... [Gheorghe Glodeanu, Liviu Rebreanu, Ipostaze ale discursului
epic, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 8.
3927. Săndulescu, Alexandru. Divinul, subconştientul şi naratorul. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 603,
2002, p. 11.
3928. Săndulescu, Alexandru. Întuneric şi lumină în "Pădurea spânzuraţilor". Adevărul literar şi artistic, 11,
nr. 609, 2002, p. 13.
3929. Săndulescu, Alexandru. Klapka, doar un laş? [Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 619, 2002, p. 6.
3930. Săndulescu, Alexandru. Războiul realismelor. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 602, 2002, p. 5.
3931. Ursa, Sever. Liviu Rebreanu în dedicaţiile scriitorilor. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 7-10.
3932. Vârgolici, Teodor. Romanele lui Liviu Rebreanu. [Constantin Cubleşan, Romancierul Rebreanu,
Bucureşti : Viitorul Românesc, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 619, 2002, p. 4.
3933. Lefter, Ion Bodgan. Liviu Rebreanu. Surprizele realismului. Tipicitate şi scenariu tragic. În: Ion
Bodgan Lefter. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Ion, Pădurea spânzuraţilor].
Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 37-43.
3934. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Liviu Rebreanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 259-263.
3935. Pârvu, Iuliu. Conştiinţa tragicului în romanele lui Liviu Rebreanu. În: Iuliu Pârvu. Studii şi cronici
literare. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 164-171.
3936. Protopopescu, Alexandru. Liviu Rebreanu - Un cetăţean al eului. În: Alexandru Protopopescu.
Romanul psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 77-100.
3937. Sadoveanu, Izabela. Ciuleandra. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică literară. Vol.
1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G.
Călinescu", 2001, p. 209-212.
3938. Taşcu, Valentin. Liviu Rebreanu. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p.
89-98.
3939. Valea, Lucian. Nimeni n-a tăiat viţelul cel gras. Două cazuri: Rebreanu şi Ion Barbu. În: Lucian Valea.
Generaţia amânată. Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p.
287-289.
3940. Valea, Lucian. Nimeni n-a tăiat viţelul cel gras. "Necrolog" la moartea lui Rebreanu. În: Lucian Valea.
Generaţia amânată. Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p.
234
289-291.
3941. Ursa, Mihaela. Primavara românească şi zeii ei ascunşi. [Nora Rebreanu Sava, Sărbători de primăvară,
Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 147-148.
Regman, Cornel
3942. Oprea, Nicolae. Cornel Regman şi "ultimele explorări". În: Nicolae Oprea. Opera şi autorul. Piteşti :
Paralela 45, 2001, p. 151-169.
3943. Valea, Lucian. Pasărea Phoenix - o iluzie: Cornel Regman. În: Lucian Valea. Generaţia amânată.
Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 246-247.
Reguş, Corneliu
3944. Cozmei, Ion. Corneliu Reguş - scriitorul umoristic de lângă noi. [Corneliu Reguş, Chipiu de general,
Bucureşti : Mustang, 2002]. Bucovina literară, 12, nr. 10, 2002, p. 26.
Reichmann, Edgar
3945. Alexa, Iulia. Despre evrei şi oraşe minunate. [Edgar Reichmann , Întâlnire la Kronstadt, Bucureşti :
Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002]. România literară, 35, nr. 42, 2002, p. 5.
3946. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Edgar Reichmann "Întâlnire la Kronstadt". [Edgar Reichmann, Întâlnire la
Kronstadt, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002]. Curierul românesc, 24, nr. 11,
2002, p. 9.
Reményik, Sándor
3947. Dávid, Gyula. Reményik Sándor kiadatlan verseiből. Látó, nr. 10, 2002, p. 76-77.
3949. Pomogáts, Béla. A jellem költője. Helikon, nr. 16, 2002, p. 15-16.
3950. Vallasek, Júlia. A konzervativizmus fény- és árnyoldalai. Látó, nr. 11, 2002, p. 112-126.
Retegan, Mihai
3951. Stănescu, C. Mihai Retegan: "Mi-aş dori să asist la o dezbatere normală între istorici şi reprezentanţi ai
fostei puteri comuniste". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 601, 2002, p. 3.
Rhea, Cristina
3952. -. Scriitori şi jurnalişti. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 76-79 .
Rîpeanu, Bujor T.
3953. Sava, Valerian. Enciclopedie... şi încă ceva - Fundatia România Literara. [Cristina Corciovescu, Bujor
T. Rîpeanu, Cinema... un secol şi ceva : o istorie cronologică a cinematografului mondial, Bucureşti :
Curtea veche, 2002]. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 25.
Rogozanu, Constantin
3954. Mincu, Marian. Ce spun criticii cei mai tineri? Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 8.
Rohan, Monica
235
3955. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Monica Rohan, 1000 fără 1, Timişoara : Brumar, 2000]. Orizont,
14, nr. 12, 2002, p. 20.
3956. Cursan, Delia. Poveste cotidiană. [Monica Rohan, 1000 fără 1, Timişoara : Brumar, 2000]. Orizont, 14,
nr. 9, 2002, p. 28.
Roll, Ştefan
3957. Buciu, Marian Victor. Ştefan Roll, în actul poetico-ideologic. Contemporanul, 11, nr. 24, 2002, p. 11.
Roman, Iacob
3958. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
3959. [Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii române vă raportaţi
scrisul? Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 4-5.
Roman, Ileana
3960. Criş, Mariana. Ne priveşte Statuia Libertăţii care are cearcăne. [Ileana Roman, Feminariu, Bucureşti :
Cartea Românească, 2002]. Luceafărul, nr. 36, 2002, p. 15.
3961. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Ileana Roman, Feminariu, Bucureşti : Cartea Românească].
Luceafărul, nr. 29, 2002, p. 6.
3962. Vasile, Geo. Ileana Roman - Noaptea poetuilui, lumina poemului. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 230-232.
Roman, Petre
3963. Coroiu, Constantin. Andrei Pleşu îl întreabă pe Petre Roman dacă a citit cărţi despre prim-ministeriat
(1). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 14.
3964. Coroiu, Constantin. Durerile şi suferinţele tânărului Petre (3). [Transformări, inerţii, dezordini].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 14.
3966. Boerescu, Dan-Silviu. Postmodernismul sau soluţia finală (32). Cuvîntul, 8, nr. 2, 2002, p. 14.
3967. Ştefănescu, Alexandru. Radu Anton Roman. [fragment]. România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 10-11.
Roman, Ronetti
3968. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică la 1900 - Manasse de Ronetti Roman. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 176.
Romoşan, Petru
3969. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Farmecul şi umorul unei antologii "Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii
române", alese de Petru Moroşanu. [Petru Romoşan, Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii
române, Bucureşti : Compania, 2002]. Curierul românesc, 24, nr. 7, 2002, p. 23.
3970. Cistelecan, Alexandru. Petru Romoşan - Inaintemergatorul optzecismului. Familia, 38, nr. 1, 2002, p.
51-53.
236
3971. Cristea-Enache, Daniel. Frumuseţea unei antologii (1). [Petru Romoşan, Cela mia frumoase 100 de
poezii ale limbii române, Bucureşti : Compania, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 612, 2002,
p. 5.
3972. Cristea-Enache, Daniel. Frumuseţea unei antologii (2). [Petru Romoşan, Cele mai frumoase 100 de
poezii ale limbii române, Bucureşti : Compania, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 613, 2002,
p. 5.
3973. Ţeposu, Radu G. Criticismul teatral şi histrionic. Comedia. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 159-162.
Rosetti, Alexandru
3974. Gencărău, Ştefan. Boierul incontestabil al lingvisticii româneşti - Al. Rosetti în amintirea lui G.I.
Tohăneanu. [Interviu]. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 111-114.
Rosetti, C. A.
3975. Manolescu, Nicolae. Romantismul: C. A. Rosetti. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii
române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 325-336.
Ross, Harry
Rostás, Zoltán
3977. Popovici, Iulia. Feţele nevăzute ale Capitalei. [Zoltán Rostás, Chipurile oraşului : istorii de viaţă în
Bucureşti : secolul XXIaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 4.
3978. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 131-132.
Roşca, Sorin
3979. Cucu, Ştefan. Sorin Roşca. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 211-215.
Roşioru, Ion
3980. Cucu, Ştefan. Ion Roşioru. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 216-220.
Rotaru, Nicolae
3981. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Nicolae Rotaru, Amintirile unui terorist : dosarul Ramida].
Luceafărul, nr. 34, 2002, p. 6.
Rotică, Gavril
3982. Cârlan, Nicolae. Gavril Rotică pentru Ion Nistor. [Texte stabilite şi comunicate de Doina Gherheş].
Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 25-27 .
Rotund, Nicolae
3983. Cucu, Ştefan. Nicolae Rotund. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 221-
225.
Roznoveanu, Mirela
237
3984. Vasile, Geo. Timpul reversibil al celor aleşi, al iubirii euharistice. [Mirela Roznoveanu, Timpul celor
aleşi, Bucureşti : Univers, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 13, 2002, p. 6.
3985. Vasile, Geo. Mirela Roznoveanu - Ursita şi proscrisa în reţeaua de simboluri. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 232-236.
3986. -. Euforia de la masa de scris. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p.
79.
3987. Racaru, Roxana. Eleganţa stilului jurnalistic. [Radu Sergiu Ruba, Dialoguri şi eseuri, Bucureşti :
Muzerul Literaturii Române, 2001]. România literară, 35, nr. 17, 2002, p. 4.
3988. Vulturescu, George. Anchetă literară. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 46.
3989. Ţeposu, Radu G. Criticismul teatral şi histrionic. Comedia. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 170.
3990. Vasile, Geo. Radu-Sergiu Ruba - Horoscop baroc. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 236-238.
Ruja, Alexandru
3991. Negrescu, Dan. Maestrul şi neamul poeţilor. [Alexandru Ruja, Literatura română contemporană :
poezia, Timişoara : Editura Universităţii de Vest, 2002]. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 11.
Rujan, Corina
3992. Bunaru, Eugen. Când "linia" înlocuieşte "inima". [Interviu]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 26.
3993. Bunaru, Eugen. Discreţia poeziei. [Corina Rujan, Trudă albă, Timişoara : Marineasa, 2001]. Orizont,
14, nr. 7, 2002, p. 26.
3994. Timar, Cristina. Între "truda de-a fi" şi "truda albă". [Corina Rujan, Trudă Albă, Timişoara : Marineasa,
2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 162.
Runcan, Miruna
3995. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 126-127.
Runcan, Nechita
3996. Cucu, Ştefan. Nechita Runcan. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 226-
229.
Ruscu, Marian
3997. Sterom, Victor. Editura Premier din Ploieşti. [Marian Ruscu, Dincolo de gând, Ploieşti : Premier,
1999]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 18.
Russo, Alecu
3998. Manolescu, Nicolae. Romantismul: Alecu Russo. În : Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii
române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 267-274.
3999. Negoiţescu, Ion. Generaţia anilor '40 - Paşoptiştii - Alecu Russo. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 61-66.
238
Rusu, Aurelia
4000. Cimpoi, Mihai. Eminescu şi opera istoriei. [Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, ediţie critică de Aurelia
Rusu]. Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 17.
Rusu, Liviu
4001. Bilţiu, Pamfil. L-am cunsocut pe Liviu Rusu. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 67-68 .
4002. -. Centenar Liviu Rusu (II). [Corespondenţă : I.D. Sîrbu către Liviu Rusu]. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2,
2002, p. 15-20.
4003. Datcu, Iordan. Despre Liviu Rusu, cu recunoştinţă. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 602, 2002, p. 6.
4004. Muthu, Mircea. Liviu Rusu şi teoria genurilor. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 23-24.
Rusu, Vasile
4005. Popa, Ionel. Suferinţa hârtiei - suferinţa cititului. [Vasile Rusu, Eminescu, poetul suferinţei, Sibiu,
2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 159-161.
Ruxăndoiu, Pavel
4006. Fruntelată, Ruxandra. Folclorul literar ca fapt de cultură. [Pavel Ruxăndoiu, Folclorul literar în
contextul culturii populare româneşti, Bucureşti : Grai şi suflet, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11,
nr. 609, 2002, p. 5.
Sabău, Valeriu
4007. Dacian, Edith. Cel care grăieşte cu toţi oamenii. [Valeriu Sabău, Biserica de sticlă, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 5.
4008. Munteanu, Cornel. Biserica de sticlă. [Valeriu Sabău, Biserica de sticlă, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Familia, 38, nr. 5, 2002, p. 69-71.
4009. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Ion Marin Sadoveanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 269-270.
Sadoveanu, Izabela
4010. Ruja, Alexandru. La umbra marilor idei. [Izabela Sadoveanu, Cărţi şi idei, Bucureşti : Fundaţaia
Naţională pentru Literatură şi Artă, 2002]. Orizont, 14, nr. 12, 2002, p. 27.
4011. Ştefănescu, Cornelia. Repere pentru literatură. România literară, 35, nr. 51-52, 2002, p. 17.
4012. Vârgolici, Teodor. Restituirea Izabelei Sadoveanu. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 612, 2002, p. 4.
Sadoveanu, Mihail
4013. Bărbulescu, Simion. Coordonate esenţiale ale operei sadoveniene. [Fănuş Băileşteanu, Introducere în
opera lui Mihail Sadoveanu, Craiova : Editura MJM, 2001]. Luceafărul, nr. 12, 2002, p. 16.
4014. Lăsconi, Elisabeta. Fraţii Jderi sau mitul camuflând istoria (1). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 611,
2002, p. 12-13.
4015. Lăsconi, Elisabeta. Fraţii Jderi sau mitul camuflând istoria (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 612,
2002, p. 7.
239
4016. Lăsconi, Elisabeta. Fraţii Jderi sau mitul camuflând istoria (3). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 613,
2002, p. 12-13.
4017. Lăsconi, Elisabeta. Păduri, secrete şi comori. [Mihai Sadoveanu, Nopţile de sânziene şi Dino Buzzati,
Secretul pădurii bătrâne]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 13.
4018. Lăsconi, Elisabeta. Păduri, secrete şi comori (2). [Mihai Sadoveanu, Nopţile de sânziene şi Dino
Buzzati, Secretul pădurii bătrâne]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 13.
4019. Lăsconi, Elisabeta. Păduri, secrete şi comori (3). [Mihai Sadoveanu, Nopţile de sânziene şi Dino
Buzzati, Secretul pădurii bătrâne]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 643, 2002, p. 13.
4020. Rad, Ilie. Romanul "Baltagul" şi fascinaţia tiparelor originare. [Constantin Ciopraga, Baltagul de
Mihail Sadoveanu, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 18.
4021. Trandafir, Constantin. Mihail Sadoveanu sau permanenta fascinaţie a povestirii. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 603, 2002, p. 12.
4022. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Mihail Sadoveanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 239-243.
4023. Sadoveanu, Izabela. Mihail Sadoveanu: o întâmplare ciudată. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei :
pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de
Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 251-255.
4024. Stoleru, Victor. Mihail Sadoveanu în conştiinţa prietenilor lui, scriitorii. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 44-48.
4025. Tomşa, Costantin. Nopţile de sânziene de Mihail Sadoveanu. În: Constantin Tomşa. Împătimit de
lectură : cărţi şi autori. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 26-46.
4026. Trandafir, Constantin. Mihail Sadoveanu - vitalitatea povestirii. În: Constantin Trandafir.
Recunoaşterea valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 103-121.
Safirman, Costel
4027. Petreu, Marta. Întîlniri la Ierusalim. [Costel Safiram, Leon Volovici, Întâlniri la Ierusalim, Bucureşti :
Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 29.
Sahia, Alexandru
4028. Popa, Mircea. Al. Sahia - scriitor religios. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 627, 2002, p. 11.
Sall, László
4029. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Sántha, Attila
4030. Horkay Hörcher, Ferenc. A két gáláns test - őr. [Orbán János Dénes, Hivatalnok - líra, Erdélyi Híradó,
Kolozsvár, 1999; Sántha Attila, Az ír úr, Erdélyi Híradó, Kolozsvár, 1999]. Látó, nr. 4, 2002, p. 95-98.
4031. Páll, Zita. Ez most kicsit erősebb. Korunk, 3, nr. 5, 2002, p. 32-36.
Sasu, Aurel
4032. Cistelecan, Alexandru. Mărunţişuri despre esenţial. [Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Zaciu,
Mircea, Papahagi, Marian, Sasu, Aurel, Bucureşti : Albatros, 2000]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 66-67 .
240
4033. Grăsoiu, Liviu. Accente. [Aurel Sasu, Mircea Petean, Întoarcerea învinsului : întâlniri cu Mircea
Zaciu, Cluj-Napoca : Limes]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 235-237.
4034. Poenar, Horea. Fotografii frumos scanate. [Dicţionarul scriitorilor din Statele Unite şi Canada - Aurel
Sasu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 74-75.
4035. Pop, Ion. Spre o panoramă a criticii literare româneşti. [Dicţionarul Scriitorilor Români, Mircea Zaciu,
Marian Papahagi, Aurel Sasu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 70-71.
4036. Rogozanu, Cristi. Mircea Zaciu între jurnal şi dicţionar. [Aurel Sasu, Mircea Petean, Întoarcerea
învinsului : întâlniri cu Mircea Zaciu, Cluj-Napoca : Limes, 2001]. România literară, 35, nr. 16, 2002,
p. 6-7.
4037. Ruja, Alexandru. Vremea dicţionarelor. [Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul
Scriitorilor Români, Bucureşti : Albatros, 2001 ; Aurel Sasu, Dicţionarul Scriitorilor Români din
Statele unite şi Canada, Bucureşti : Albatros, 2001]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 26.
4038. Urian, Tudorel. Aventura DSR - episodul trei. [Dicţionarul Scriitorilor Români, Mircea Zaciu, Marian
Papahagi, Aurel Sasu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 68-70.
4039. Voinescu, Radu. Drama unei cărţi, tragedia unei culturi. [Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu,
Dicţionarul scriitorilor români]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 15.
Sav, Vasile
4040. Cistelecan, Alexandru. Revolta fondului nostru latin. [Vasile Sav, Catulliene, Bucureşti : Crater, 2002].
Cuvîntul, 8, nr. 7, 2002, p. 10.
4041. Cubleşan, Victor. Savienele. [Vasile Sav, Catulliene, Bucureşti : Crater, 2002]. Steaua, 53, nr. 8-9,
2002, p. 65-67.
Sava, Nicolae
4042. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 99-100.
Savu, George
4043. Cistelecan, Alexandru. Legiunea ardeleană (I). [George Savu, Dintr-un pototp de cuvinte, Cluj-Napoca
: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 3.
4044. Cubleşan, Victor. Generalul în labirintul prozatorului. [Tudor Dumitru Savu, Eclipsa generalului,
Bucureşti : Viitorul românesc, 2001]. Steaua, 53, nr. 4, 2002, p. 53-54.
4045. Petraş, Irina. Negustor de poveşti. [Tudor Dumitru Savu, Eclipsa Generalului, Bucureşti : Viitorul
românesc, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 25, 2002, p. 4.
4046. Popescu, Bogdan. "...La Cantacuzina se poate...". [Tudor Dumitru Savu, Eclipsa generalului]. Caiete
critice , nr. 3-4, 2002, p. 14-17.
4047. Cristea-Enache, Daniel. Tudor Dumitru Savu. Eros şi magie. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 190-193.
4048. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 243-247.
Sălăjan, Dorin
241
4049. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 173-175.
Sălceanu, Grigore
4050. Cucu, Ştefan. Grigore Sălceanu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
230-237.
Sălceanu, Ilie
4051. Pintescu, Alexandru. Proza ca istorie, istoria ca proză. [Ilie Sălceanu, Cămaşa morţii Tudor
Vladimirescu , Cluj-Napoca : Dacia, 1999]. Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 6.
Sălcudean, Nicoleta
4052. -. Cum crezi că se va schimba destinul tău de scriitor peste 10 ani? [Interviu]. Contemporanul, 11, nr.
5, 2002, p. 10.
Sălcudeanu, Nicolae
4053. Mincu, Marian. Ce spun criticii cei mai tineri? Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 8.
Săndulescu, Alexandru
4054. Vârgolici, Teodor. Un scriitor de "neam mare"... [Al. Săndulescu, Viaţa lui Duiliu Zamfirescu, Focşani
: Zedax, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 4.
Săplăcan, Radu
4055. Gârjan, Sorin. Memorialul durerii. [Radu Săplăcan, Memorial cu păianjeni şi fructe, Cluj-Napoca :
Dacia, 2002]. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 70.
4056. George, Val. Cronica unei morţi asumate. [Radu Săplăcan, Memorial cu păianjeni şi fructe, Cluj-
Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 4.
Săsărman, Gheorghe
4057. Bârna, Nicolae. O carte rară. [Gheorghe Săsărman, Cupa cu cucută, Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 635, 2002, p. 13.
4058. Corbu, Leon R. Polaritate spirituală, nu geografică sau geopolitic . [Gheorghe Săsărman, Sud contra
Nord, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Piaţa literară, nr. 4, 2002, p. 4.
4059. Pop, Ion. Spre realitate, prin spaţiul virtual. [Gheorghe Săsărman, Cupa cu cucută, Cluj-Napoca :
Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 14, 2002, p. 6.
4060. Robu, Cornel. Restitutio in integrum. [Gheorghe Săsărman, Cuadratura Cercului. Fals tratat de
urbogonie, Cluj-Napoca : Dacia]. Piaţa literară, nr. 4, 2002, p. 4.
4061. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Gheorghe Săsărman, Cupa cu cucută, Cluj-Napoca : Dacia,
2002]. Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 6.
4062. Stanciu, Virgil. Coşmar despre ţara iubită. [Gheorghe Săsărman, Cupa cu cucută, Cluj-Npoca : Dacia,
2002]. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 63-64.
Săulescu, Mihail
4063. Negoiţescu, Ion. De la simbolism la expresionism - Mihail Săulescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 202-206.
242
4064. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică la 1900 - Săptămâna luminată de Mihail Săulescu. În: Ion
Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 176.
Sâmpetrean, Viorel
4065. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Viorel Sâmpetrean, Îngerul exterminator, Bucureşti : Cartea
Românească, 2002]. Luceafărul, nr. 36, 2002, p. 6.
Sângeorzan, Zaharia
4066. Cristea-Enache, Daniel. N. Steinhardt - Zaharia Sângeorzan. "Să deschidem larg ferestrele şi uşile". În:
Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001,
p. 439-435.
Sântimbreanu, Sanda
4067. Anca, George. O tăietură precisă a frazei. [Sanda Sântimbreanu, O viaţă în plus, Bucureşti : Maşina de
Scris, 2001]. Luceafărul, nr. 13, 2002, p. 16.
4068. Argint, Iulia. Scrisul. [Sanda Sântimbreanu, O viaţă în plus, Bucureşti : Maşina de Scris, 2001].
România literară, 35, nr. 28, 2002, p. 4-5.
Sârbu, Lucian
4069. Dragomir, Leonid. Democraţie versus Adevăr. [Lucian Sârbu, Adevăr şi democraţie, Bucureşti : Pideia,
2001]. Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 66-68.
4070. Ioanid, Ştefan. "Adevăr şi democraţie". [Lucian Sârbu, Adevăr şi democraţie, Bucureşti : Paideia,
2001]. Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 11.
Sârbu, Mihaela
4071. Petraş, Irina. Cuvinte de întîmpinare. [Mihaela Sârbu, Variante de sens la problema existenţei, Cluj-
Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 10, 2002, p. 10.
Scarlat, Mircea
4072. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Mircea Scarlat, Un romantic întârziat, Bucureşti : Olimp, 2002].
Luceafărul, nr. 40, 2002, p. 6.
4073. Holban, Ioan. Noul şi adevăratul Bacovia. [Mircea Scarlat, George Bacovia, Bucureşti : Cartea
Românească, 1987]. România literară, 35, nr. 50, 2002, p. 12, 14.
4074. Ţeposu, Radu G. Spiritul teoretic. Cultivarea uneltelor. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă
a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 277-283.
Scărlătescu, Doru
4075. Bădărău, George. Cercetarea universitară. [Doru Scărlătescu, Eminescu şi religia, Iaşi : Timpul, 2000].
Luceafărul, nr. 6, 2002, p. 16.
4076. Bogdan, C. Trimisul special al poeziei. Contemporanul, 11, nr. 10, 2002, p. 6-7.
4077. Pop, Mircea M. Despre oglinzile oarbe. [Christian Wilhelm Schenk, Reflux de lumină, Oglindă
oarbă]. Contemporanul, 11, nr. 8, 2002, p. 9.
243
4078. Marcu, Luminiţa. Cocoşul decapitat. [Eginald Schlattner, Cocoşul decapitat, Bucureşti : Humanitas,
2001]. România literară, 35, nr. 11, 2002, p. 6-7.
4079. Muntean, Anca. Cu margini arzânde... [Eginald Schlattner, Cocoşul decapitat, Bucureşti : Humanitas,
2001]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 90.
Schlesak, Dieter
4080. Şişcu, Ioana. Dieter Schlesak, dor şi blue. [Dieter Schlesak, Poeme, Bucureşti : Univers].
Contemporanul, 11, nr. 14, 2002, p. 8.
Schwartz, Gheorghe
4081. Rad, Ilie. Despre limitele celei de-a patra puteri. [Gheorghe Schwartz, Politica şi presa, Iaşi : Institutul
European, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 15.
4082. Tupan, Marius. "Cred că Dumnezeu mă iubeşte". [Interviu]. Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 12-13.
Scorobete, Ion
4083. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
4084. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... (2) Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 18.
4085. Alexiu, Lucian. Munci şi zile scriitoriceşti : la ce direcţie majoră a literaturii ronmâne vă raportaţi
scrisul? [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 8-9.
Scurtu, Lucian
4086. Bardan, Vasile. Poezia durerii de a trăi. [Lucian Scurtu, Avatarii faraonului Gregor Samsa, Oradea :
Biblioteca revistei Familia, 2001]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 128-130.
4087. Mureşan, Viorel. Omul din piramida de fontă sau avarul cu moneda frumoasă. [Lucian Scurtu, Avatarii
faraonului Gregor Samsa, Oradea : Biblioteca revistei Familia, 2001]. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 14-
15.
Scutelnicu, Vlad
4088. Alecsa, Lucian. Strigătul sferei. [Vlad Scutelnicu, Strigătul sferei, Botoşani : Axa, 2002]. Luceafărul,
nr. 40, 2002, p. 15.
Sebastian, Mihail
4089. George, Alexandru. Un martor şi nu numai atât (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 639, 2002, p.
12.
4090. Gheţ, Monica. Martor şi martir al neliniştii (noastre). [Iordan Chimeţ, Dosar Mihail Sebastian,
Bucureşti : Universal Dalsi, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 5.
4091. Pârvulescu, Ioana. De-a vacanţa şi de-a măcelul. România literară, 35, nr. 8, 2002, p. 21.
4092. Pârvulescu, Ioana. Istoria nu face daruri. România literară, 35, nr. 10, 2002, p. 21.
4093. Pecican, Ovidiu. 1997: Mihail Sebastian şi mitul interbelic. [Mihail Sebastian, Jurnal]. Steaua, 53, nr.
11-12, 2002, p. 94.
4094. Şora, Mihai. Semnătura lui Sebastian. [Mihail Sebastian, Jurnal de epocă : publicistică, Bucureşti :
Editura Academiei Române, 2002]. România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 20.
244
4095. Zalis, Henri. Dosarul Mihail Sebastian, proiect şi subiect. [Iordan Chimeţ, Dosarul Mihail Sebastian,
Bucureşti : Universal Dalsi, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 7, 2002, p. 5.
4096. Zalis, Henri. Dosarul Mihail Sebastian, proiect şi subiect (II). [Iordan Chimeţ, Dosar Mihail Sebastian,
Bucureşti : Universal Dalsi, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 8, 2002, p. 5.
4097. Negoiţescu, Ion. Naţionalismul. Existenţialiştii - Mihail Sebastian. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 423-426.
4098. Pop, Ion. Un om fără uniformă. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Mihail Sebastian, Jurnal, Bucureşti :
Humanitas, 1996]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 83-88.
4099. Protopopescu, Alexandru. Romane şi romancieri: Mihail Sebastian. În: Alexandru Protopopescu.
Romanul psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 259-260.
4100. Stoleru, Victor. Memorialistica de călătorie a lui Mihail Sebastian. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 42-44.
Selejan, Ana
4101. Vlădăreanu, Elena. Retorica vulnerabilităţii. [Ana Selejan, Retorica vulnerabilităţii, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. Luceafărul, nr. 10, 2002, p. 16.
Serghi, Cella
4102. Fonea, Evelin. Cella Serghi - o prezenţă răscolitoare. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 633, 2002, p.
4.
4103. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Cella Serghi. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 318.
Sever, Alexandru
4104. Urian, Tudorel. Alexandru Sever - Un evreu la curtea lui Hitler. În: Tudorel Urian. Proza românească
a anilor '90. [Cartea morţilor, Bucureşti : Albatros, 1997]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 57-60.
Severin, Constantin
4105. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 130.
Sfârlea, Alexandru
4106. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Alexandru Sfârlea, Poeme/Poemes, Oradea : Cogito, 2001].
Luceafărul, nr. 43, 2002, p. 6.
Silaşi, Grigore
4107. Plop, Olga. Grigore Silaşi - unul dintre primii cerctători ai mitologiei populare româneşti. Cetatea
culturală, 5, nr. 2, 2002, p. 20.
Simantov, Adam
4108. Cristofor, Ion. Aventură la Paris. [Adam Simantov, Aventură la Paris, Timişoara : Marineasa, 2002].
Tribuna, 1, nr. 3, 2002, p. 6.
4109. Saltelechi, Anda. 40° febra. [Adam Simantov, Aventura la Paris, Timişoara : Marineasa, 2002]. Vatra,
29, nr. 11-12, 2002, p. 186.
Simion Dascălul
245
4110. Stoleru, Victor. Studii privind literatura română: Simion Dascălul. În: Victor Stoleru. Ipostaze de
istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 8-10.
Simion, Eugen
4111. Bârna, Nicolae. Eugen Simion. Ficţiunea jurnalului intim. [Eugen Simion, Ficţinea jurnalului intim,
Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 3, 2002, p. 6-7.
4112. Bârna, Nicolae. Eugen Simion - poetica jurnalului intim. Familia, 38, nr. 6, 2002, p. 61-63.
4113. Bârna, Nicolae. Un spectacol intelectual de calitate. [Simion Eugen, Ficţiunea jurnalului intim,
Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2001]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 10-14.
4114. Boldea, Iulian. Amplitudinea spiritului creator. [Eugen Simion, Mircea Eliade, spirit al amplitudinii,
Bucureşti : 1996]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 54-56.
4115. Curticăpeanu, Doina. Universul jurnalului intim. [Eugen Simion, Ficţiunea jurnalului intim III.
Diarismul românesc, Bucureşti : Univers enciclopedic, 2001]. Familia, 38, nr. 4, 2002, p. 27-30.
4116. Noje, Anca. Ficţiunea jurnalului intim. [Eugen Simion, Ficţiunea jurnalului intim, Bucureşti : Univers
Enciclopedic, 2001]. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 31-33.
4117. Ştefănescu, Alexandru. Eugen Simion. România literară, 35, nr. 17, 18, 2002, p. 10-11.
4118. Timar, Cristina. Criticul şi "dreapta socotinţă". [Andrei Grigor, Eugen Simion, Braşov : Aula, 2001].
Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 91-92.
4119. Cristea-Enache, Daniel. Eugen Simion. Avatarurile eului creator. În: Daniel Cristea-Enache. Concert
de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 295-299.
4120. Pavel, Dora. "Ideea care m-a urmarit tot timpul este ca eu scriu o singura carte". [Interviu]. Piaţa
literară, 2, nr. 2, 2002, p. 8-9.
4121. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Cartea de reţete M.H.S. [Mircea Horia Simionescu, Cum se face,
Târgovişte : Bibliotheca, 2002]. Luceafărul, nr. 44, 2002, p. 5.
4122. Cristea-Enache, Daniel. Mircea Horia Simionescu. Febra care vindecă totul. În: Daniel Cristea-
Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 456-461.
4123. Lefter, Ion Bodgan. Mircea Horia Simionescu. "Lumea într-o carte. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă
istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Ingeniosul bine temperat. Dicţionar onomastic].
Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 159-168.
4124. Oprea, Nicolae. Ingeniosul prozator: Mircea Horia Simionescu. În: Nicolae Oprea. Opera şi autorul.
Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 52-80.
4125. Urian, Tudorel. Horia Mircea Simionescu - La judecata de apoi a prozatorului. În: Tudorel Urian.
Proza românească a anilor '90. [Paltonul de vară, Bucureşti : Albatros ; Universal Dalsi, 1996].
Bucureşti : Albatros, 2000, p. 83-85.
Simuţ, Ion
4126. Bardan, Vasile. Criticul şi personajul fumuriu. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 85-88.
4127. Boldea, Iulian. Paradoxurile revizuirii critice. România literară, 35, nr. 14, 2002, p. 18.
4128. Cristea-Enache, Daniel. Critici "optezicişti" despre prozatori "şaizecişti". [Ion Simuţ, Augustin Buzura,
246
Braşov : Aula, 2001]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 19-21.
4129. Grigurcu, Gheorghe. Să fi murit oare poezia? Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 25-26.
4130. Miu, Constantin. Augustin Buzura - monografie. [Ion Simuş, Augustin Buzura, Braşov : Aula, 2001].
Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 8.
4131. Soare, Oana. Armele simptomaticianului. [Ion Simuţ, Arena actualităţii : confidenţe, Iaşi : Polirom,
2000]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 134-136.
4132. Cristea-Enache, Daniel. Paul Georgescu - Ion Simuţ. Manualul criticului literar. În: Daniel Cristea-
Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 442-449.
4133. Ţeposu, Radu G. Eseiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 313-315.
Sin, Mihai
4134. Băciuţ, Nicolae. Am încercat şi încerc în continuare să abordez ceea ce cred eu că este esenţial pentru
un scriitor, adică teme majore şi acel concept de "mare miză" la care ţin. [Interviu]. Mişcarea literară,
1, nr. 1, 2002, p. 21-26.
Sion, Gheorghe
4135. Manolescu, Nicolae. Romantismul: G. Sion şi unchii săi. În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a
literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 303-312.
Sîrbu, Ion D.
4136. -. Centenar Liviu Rusu (II). [Corespondenţă : I.D. Sîrbu către Liviu Rusu]. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2,
2002, p. 15-20.
4137. Ionescu, Al. Th. Premiul pentru critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala
Sibiu, pe anul 2000. [Nicolae Oprea, Ion D. Sârbu şi timpul romanului, Piteşti : Paralela, 2000].
Calende, 12, nr. 1, 2002, p. 125.
4138. Ştefănescu, Alexandru. Ion D. Sîrbu. România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 12-13.
4139. Cristea-Enache, Daniel. Ion D. Sîrbu. Concert de deschidere; Sîrbu, mon amour; Viaţa ca un buldozer;
Zece ai cu Ion D. Sîrbu. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura
Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 557-584.
4140. Urian, Tudorel. Ion D. Sîrbu - O capodoperă a deznădejdii. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Lupul şi catedrala, Bucureşti : Casa Şcoalelor, 1995]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 28-32.
Sîrbu, Valeriu
4141. Matală, Dumitru. Viitorul Românesc. [Valeriu Sârbu, Generaţia fast-food, Bucureşti : Viitorul
Românesc, 2001]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 7.
Slama-Cazacu, Tatiana
4142. Berlogea, Ileana. Simţul asocierilor. [Tatiana Slama-Cazacu, Meşterii, Iaşi : Polirom, 2001].
Luceafărul, nr. 6, 2002, p. 10.
4143. Din, Roxana. Manipularea prin limbaj. [Tatian Slama-Cazacu, Stratageme comunicaţionale şi
manipularea, Iaşi : Polirom, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p. 7.
Slavici, Ioan
247
4144. Lăsconi, Elisabeta. Casa răului. Destine paralele. [Studiu comparativ Ioan Slavici - Vicente Blasco
Ibáńez]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 12.
4145. Lăsconi, Elisabeta. Moara cu noroc sau biruirea balaurului. [Ioan Petru Culianu, Studii româneşti,
Bucureşti : Nemira, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 605, 2002, p. 10.
4146. Lăsconi, Elisabeta. Pădureanca de Ioan Slavici sau mitul pulverizat (2). [Ioan Slavici, Pădureanca].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 620, 2002, p. 13.
4147. Lăsconi, Elisabeta. Pădureanca de Ioan Slavici sau pulverizarea mitului (1). [Ioan Slavici,
Pădureanca]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 619, 2002, p. 13.
4148. Manu, Emil. Agenda Editurii Fundaţiei Culturale române. [Ioan Slavici, Nuvele. Mara, Bucureşti,
2001]. Curierul românesc, 24, nr. 3, 2002, p. 8.
4149. Ruja, Alexandru. Slavici - deschiderea modernă. [Ioan Slavici, Opere, Bucureşti : Naţional, 2001].
Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 8.
4150. Ungureanu, Cornel. Plecarea de acasă. Luceafărul, nr. 14, 2002, p. 12-13.
4151. Ungureanu, Cornel. Slavici - dosar critic. Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 2.
4152. Ungureanu, Cornel. Slavici - "Dramatica vocaţie a eşecului". Luceafărul, nr. 17, 2002, p. 13.
4153. Ungureanu, Cornel. Slavici - plecarea de acasă. Luceafărul, nr. 17, 2002, p. 12-13.
4154. Angelescu, Gabriel. Ioan Slavici. În: Gabriel Angelescu. Proza secolului XIX : antologie comentată.
[Moara cu noroc, Pădureanca]. Braşov : Aula, 2001, p. 128-303.
4155. Florea, Ghiţă. Epoca marilor clasici: Ioan Slavici. În: Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română
în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze, comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România
de mâine, 2002, p. 187-201 .
4156. Negoiţescu, Ion. "Junimea" - Ioan Slavici. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945).
Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 138-141.
4157. Sadoveanu, Izabela. Ioan Slavici: "Nuvele" (Vol. 1). În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 29-32.
4158. Taşcu, Valentin. Ideologie şi sociologie în romanele lui I. Slavici. În: Valentin Taşcu. Studii literare.
Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p. 146-162.
Smarandache, Florentin
4159. Vasile, Geo. Florentin Smarandache - Voluptatea imperfecţiunii. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 238-240.
Smărăndescu, Vasile
4160. Ionescu, Mariana. Editura Garamond. [Vasile Smărăndescu, Pasagerul de seară = The evening
passenger]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 11.
Solomon, Dumitru
4161. Constantinescu, Marina. Cine a mai văzut tribunale la Polul Nord? [Dumitru Solomon, Miriam şi
nisipurile mişcătoare : teatru, Bucureşti : Hasefer, 2001]. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 22.
Sorbul, Mihail
248
4162. Negoiţescu, Ion. Literatura dramatică la 1900 - Domnul notar de Mihail Sorbul. În: Ion Negoiţescu.
Istoria literaturii române (1800-1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 178.
Sorescu, George
4163. Drăghici, Georgeta. Pentru o biografie a operei. [George Sorescu, Marin Sorescu în scrisori de
familie,Slatina : Alutus, 2001]. România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 9.
Sorescu, Marin
4164. Boldea, Iulian. Calea către sine. Luceafărul, nr. 14, 2002, p. 15, 16.
4165. Crăciun, Alexandra. Câteva exerciţii de levitaţie. [Marin Sorescu, Încoronare, Bucureşti : Editura
Fundaţiei "Marin Sorescu", 2000]. Caiete critice , nr. 1-2, 2002, p. 121-122.
4166. Drăghici, Georgeta. Pentru o biografie a operei. [George Sorescu, Marin Sorescu în scrisori de
familie,Slatina : Alutus, 2001]. România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 9.
4167. Istrate, Gavril. Întâlniri cu Marin Sorescu. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 59-60.
4168. Manea, Norman. O cafea cu Sorescu. Familia, 38, nr. 1, 2002, p. 12-15.
4169. Milescu, Victoria. Editura Muzeul Literaturii Române. [Marin Sorescu, Săgeţi postume]. Universul
cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 10.
4170. Mocanu, Marin Radu. Tusea cea seacă. [Marin Sorescu, Moartea ceasului]. Contemporanul, 11, nr. 13,
2002, p. 10.
4171. Simuţ, Ion. Marin Sorescu într-o lectură sistematică. [Crenguţa Gânscă, Opera lui Marin Sorescu,
Piteşti : Paralela 45, 2002]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 31-33.
4172. Bomher, Noemi. Un amurg ascuns în Descântotecă: Marin Sorescu. În: Noemi Bomher. Amurgul
poeţilor. Iaşi : Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", 2002, p. 146-157.
4173. Cristea-Enache, Daniel. Marin Sorescu. Poemele zeului muribund. În: Daniel Cristea-Enache. Concert
de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 44-47.
4174. Vasile, Geo. Marin Sorescu - Cota cea mai de sus a vieţii dedicate operei. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 240-243.
Sorianu, Vlad
4175. Beldeanu, Ion. Recenzii. [Vlad Sorianu, Literatura noastră cea de toate zilele, Bacău : Plumb, 2002].
Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 30.
Sorin, Virgil
4176. Ştefănescu, Alexandru. Ştiinţă şi joc. [Virgil Sorin, Mic dicţionar de portrete psihologice, Bucureşti :
Cartea Românească, 2002]. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 21.
Sorohan, Elvira
4177. Barbu, Marian. Actualitatea cercetărilor de literatură veche. [Elvira Sorohan, Constantin Pricop,
Valeriu P. Stancu, Naratori şi modelare umană în medievalitatea românească, Iaşi : Junimea, 2000].
Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 12-13 .
4178. Lazăr Zăvăleanu, Laura. De la lecţia istoriei la coroana discernerii. [Elvira Sorohan, Naratori şi
modelare umană în medievalitatea românească, Iaşi : Junimea, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p.
12.
249
4179. Cristea-Enache, Daniel. Elvira Sorohan. Ioan D. Sârbu: jurnalul libertăţii. În: Daniel Cristea-Enache.
Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 346-357.
Soviany, Octavian
4180. Perşa, Dan. În trecere despre literatura deceniului apocaliptic. [Octavian Soviany, Textualism,
postmodernism apocaliptic, Constanţa : Pontica, 2000]. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 12-13.
4181. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Camera cu molii. [Octavian Soviany, Cartea lui Benedict, Bucureşti :
Vinea, 2002]. Luceafărul, nr. 37, 2002, p. 5.
4182. Ţeposu, Radu G. Criticismul teatral şi histrionic. Comedia. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 162-164.
Spătaru, Indira
4183. Cistelecan, Alexandru. Feminităţi şi feminisme, I. [Indira Spătaru, Marele albastru, Iaşi : Timpul,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 3.
Spătaru, Nicolae
4184. Motoc, Nicolae. Ce face "poemul singur". [Nicolae Spătaru, Tristeţea recită din Rilke, Timişoara :
Augusta]. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 10.
Spineanu, Dorin
4185. Alexa, Iulia. Viaţa şi non-literatura. [Dorin Spineanu, Iulia, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35,
nr. 16, 2002, p. 4-5.
4186. Tivadar, Sanda. Iulia. [Dorin Spineanu, Iulia, Iaşi : Polirom, 2002]. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 253-
254.
4187. Miu, Constantin. Atitudini culturale. [Cassian Maria Spiridon, Atitudini literare, Bucureşti : Cartea
Românească, 1999]. Tomis, 7, nr. 3, 2002, p. 6.
4188. Sterom, Victor. Intrarea în Apocalipsă. [Cassian Maria Spiridon, Intrarea în Apocalipsă = Entree en
Apocalypse, Oradea : Cogito, 1997]. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 9.
4189. Tupan, Marius. "Dumnezeu a vrut ca altcineva să fie executat în acea dată". [Interviu]. Luceafărul, nr.
37, 2002, p. 12-14.
4190. Vasile, Geo. Cassian Maria Spiridon - Kamikadze: arenă sau altar. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 243-246.
Spiridon, Monica
4191. Ţeposu, Radu G. Spiritul teoretic. Cultivarea uneltelor. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă
a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 285-288.
Spiridon, Vasile
4192. Vulturescu, George. Anchetă literară. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 46.
4193. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Henriette Yvonne Stahl. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 311-313.
250
Stamati, Costache
4194. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Costache Stamati. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 16.
Stamatiad, Alexandru T.
4195. Ştefănescu, Cornelia. Viaţa documentelor. [Mihai Apostol, Din arhiva Al. T. Stamatiad : documente...
corespondenţă, Ceraşu : Scrisul Prahovean, 2000]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 13.
Stamatu, Horia
4196. Buciu, Marian Victor. Tradiţie (extra)poetică şi exil. Contemporanul, 11, nr. 25, 2002, p. 11.
4197. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Horia Stamatu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 405-408.
Stan, Constantin
4198. Alexa, Iulia. Literatura ca viaţă. [Constantin Stan, Viaţa ca literatură, Bucureşti : Editura Fundaţiei
Pro, 2001]. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 4.
4199. Bârsilă, Mircea. O carte de publicistică. [Constantin Stan, Viaţa ca literatură]. Calende, 12, nr. 1, 2002,
p. 79.
4200. Cristea-Enache, Daniel. File de dicţionar. [Din Dicţionarul Scriitorilor Români (coordonatori: Mircea
Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu)]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 5.
4201. Lefter, Ion Bodgan. Constantin Stan. Poemele romaului şi "esenţa vieţii". În: Ion Bodgan Lefter.
Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Vară târzie]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p.
213-219.
4202. Ţeposu, Radu G. Textualiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 198-201.
Stan, Stelian
4203. Coşovei, Traian T. Strălucirea prin absenţă. [Stelian Stan, Monolog lângă templu, Ploieşti : Premier,
2001]. Contemporanul, 11, nr. 18-19, 2002, p. 7.
Stanca, Dan
4204. -. După accident... [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 68-69.
4205. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Dan Stanca, Pasărea orbilor, Bucureşti : Albatros, 2001]. Viaţa
Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 253.
4206. Pintescu, Alexandru. Proza ca istorie, istoria ca proză. [Dan Stanca, Drumul spre piatră, Bucureşti :
Pro, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 6.
4207. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Predica din pustie. [Dan Stanca, Pasărea orbilor, Bucureşti : Albatros,
2001]. Luceafărul, nr. 21, 2002, p. 5.
4208. Urian, Tudorel. Dan Stanca - Existenţa. pe faţă şi pe dos; Cartea neagră a tranziţiei. În: Tudorel Urian.
Proza românească a anilor '90. [Apocalips amânat, Bucureşti : Cartea Românească, 1997 ; Morminte
străvezii, Bucureşti : Albatros, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 142-147.
Stanca, George
4209. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [George Stanca, De la marea schimbare la marea dezamăgire,
251
Bucureşti : Giuleştino, 2001]. Luceafărul, nr. 30, 2002, p. 6.
Stanca, Horia
4210. Şerbănescu, Virginia. Horia Stanca. [In memoriam]. Luceafărul, nr. 29, 2002, p. 21.
Stanca, Radu
4211. G. V. Doti. [Radu Stanca, Doti, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 25.
4212. Milca, Andrei. "Baladistul" Radu Stanca: "peunde trec poeţii răsar în urmă flori...". Caiete critice , nr.
3-4, 2002, p. 59-60.
4213. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 96-98.
4214. Valea, Lucian. Pasărea Phoenix - o iluzie: Radu Stanca. În: Lucian Valea. Generaţia amânată. Ediţie
îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 241-244.
Stancu, Costel
4215. Boldea, Iulian. Vederea ca viziune. [Costel Stancu, Arta imaginaţiei, Bucureşti : Vinea, 2001].
Cuvîntul, 8, nr. 7, 2002, p. 14.
4216. Vasile, Geo. Costel Stancu - Oracolul dereglat. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 246-248.
Stancu, Valeriu
4217. Bădărău, George. Panoramic. [Valeriu Stancu, 11 fante, zi-i despre dialogul edenic, Chişinău : Î.E.P.
Ştiinţa, 1999]. Luceafărul, nr. 14, 2002, p. 16.
4218. Deleanu, Ioanid. Recenzii. [Valeriu Stancu, Conspiraţia vagabonzilor, Iaşi : Cronica, 2001]. Bucovina
literară, 12, nr. 5, 2002, p. 17.
4219. Faifer, Florin. Un roman incitant. [Valeriu Stancu, Pelerinul de cenuşă]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p.
124-126.
4220. Pintescu, Alexandru. Valeriu Stancu şi literatura de sertar. [Valeriu Stancu, Pelerinul de cenuşă, Iaşi :
Cronica ; Chişinău : Ştiinţa, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 5, 2002, p. 4.
Stancu, Valeriu P.
4221. Barbu, Marian. Actualitatea cercetărilor de literatură veche. [Elvira Sorohan, Constantin Pricop,
Valeriu P. Stancu, Naratori şi modelare umană în medievalitatea românească, Iaşi : Junimea, 2000].
Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 12-13 .
Stancu, Zaharia
4222. C. S. "Să nu uiţi, Darie...". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 639, 2002, p. 10.
4223. Craia, Sultana. "Ultimul boier". [Sultana Craia, Zaharia Stancu sau Aventura memoriei, Târgovişte :
Bibliotheca, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 639, 2002, p. 10.
4224. Manolescu, Nicolae. Domnul Zaharia Stancu. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 1, 3.
4225. Manu, Emil. Meditaţia autobiografică. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 631, 2002, p. 13.
4226. Murgeanu, Ion. Reevaluarea unei personalităţi controversante: Zaharia Stancu (1902-1974). Curierul
românesc, 24, nr. 12, 2002, p. 15.
252
4227. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Zaharia Stancu: un suflet imaginar. Adevărul literar şi artistic, 11, nr.
642, 2002, p. 12.
4228. Ştefănescu, Alexandru. Zaharia Stancu. [fragment dintr-un studiu]. România literară, 35, nr. 40, 2002,
p. 10-11.
4229. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Zaharia Stancu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 392-394.
Stanomir, Ioan
4230. Ionescu, Al. Th. Trăim în miezul unui ev aprins. [În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela
45, 2001]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 68-69.
4231. Marin, Ileana. În căutarea comunismului pierdut. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici,
Ioan Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Tomis, 7, nr. 6-7-8,
2002, p. 9, 22.
4232. Mihalache, Ştefania. Copiii miezului de noapte. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan
Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p.
166-168.
4233. Rotund, Nicolae. "În căutarea comunismului pierdut". [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo
Mitchievici, Ion Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Tomis, 7, nr.
1, 2002, p. 5.
4234. Vlădăreanu, Elena. Cotrobăind prin sertarele comunismului. [Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo
Mitichievici, Ioan Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Luceafărul,
nr. 10, 2002, p. 16.
Stănciulescu, Hanibal
4235. Bârna, Nicolae. O carte pentru... amonia[sic] lumii. [Hanibal Stănciulescu, Crima din magazinul
Harmonia Mundi, Bucureşti : Allfa, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 224-230.
4236. Racaru, Roxana. Demonii şi harmonia mundi. [Hanibal Stănciulescu, Crima din magazinul Harmonia
Mundi, Bucureşti : Allfa, 2001]. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 4.
Stănescu, Amelia
4237. Cucu, Ştefan. Amelia Stănescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p.
237-241.
Stănescu, Gabriel
4238. Bădărău, George. Panoramic. [Gabriel Stănescu, Jurnalul în căutarea poeziei, Cristerson Publishing,
2001]. Luceafărul, nr. 14, 2002, p. 16.
4239. Maftei, Mara Magda. Acasă prin lume. [Gabriel Stănescu, Unde am fugit de acasă?, Norcross Ga. :
Criterion, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 116-118.
4240. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Gabriel Stănescu, Despărţirea de frică, Bucureşti : Muzeul Literaturii
Române, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 252.
4241. Mincu, Marian. Un optezicist americanizat. Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 10.
4242. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 94-95.
4243. Vasile, Geo. Gabriel Stănescu - Conjuraţie şi epitaf, romanul unui proiect poetic. În: Geo Vasile.
253
Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 248-252.
Stănescu, Nichita
4244. Bechiş, Nicoleta. Corin Braga, Nichita Stănescu - orizont imaginar. [Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Echinox, 34, nr. 4-5-6, 2002, p. 12.
4245. Buda, Dumitru-Mircea. Îngerul de la sfârşitul unei introduceri. [Alex. Ştefănescu, Îngerul cu o carte în
mâini, Bucureşti : Maşina de scris, 1999]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 81-83.
4246. Canţâru, Grigore. Borges, Stănescu şi alte erezii. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 9.
4247. Colceriu, Romana. Poveste cu final neasteptat... [Mircea Bârsilă, Dimensiunea ludică a poeziei lui
Nichita Stănescu, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 77-79.
4248. Colceriu, Romana. ... şi noduri şi semne... [Carmen Dărăbuş, Nichita Stănescu: experiment poetic şi
limbaj, Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 76-77.
4249. Coloşenco, Mircea. Arborele lui Nichita (1). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 643, 2002, p. 5.
4250. Coloşenco, Mircea. Arborele lui Nichita (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 645, 2002, p. 12.
4251. Popescu, Titu. Paradisiacul "cu mult mai mare". [Corin Braga, Nichita Stănescu - orizontul imaginar,
Sibiu : Imago, 1993]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 18-23.
4252. Spiridon, Vasile. Asumarea cosmicităţii. Luceafărul, nr. 12, 2002, p. 12-13.
4253. Spiridon, Vasile. Dilatarea punctului (I). Viaţa românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 54-57.
4254. Spiridon, Vasile. Dilatarea punctului (II). Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 75-78.
4255. Spiridon, Vasile. Nichita Stănescu. Bulimia universală. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 111-116.
4256. Spiridon, Vasile. Palimpsestul trupului. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 37-40.
4257. Bomher, Noemi. Apusul vazut prin tunelul oranj: Nichita Stănescu. În: Noemi Bomher. Amurgul
poeţilor. Iaşi : Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", 2002, p. 106-145.
Stăniloae, Dumitru
4258. Pălimaru, Cătălin. Spiritualitatea românească. [Dumitru Stăniloae, Reflecţii despre spiritualitatea
poporului român, Bucureşti : Elion, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 6, 2002, p. 6.
Stănoiu, Damian
4259. Milescu, Victoria. Editura Nemira. [Damian Stănoiu, Duhovnicul maicilor, Bucureşti : Nemira, 2002].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 8.
4260. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Damian Stănoiu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 263-266.
Stâncel, Mircea
4261. -. Necesitatea adaptării literaturii noastre la realităţile actuale. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte
literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 72-73.
4262. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 184.
Stecz, László
254
4263. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Steinhardt, Nicolae
4264. Ardeleanu, George. Acedia şi terapiile ei. [corespondenţă N. Steinhardt - Emil Cioran]. România
literară, 35, nr. 29, 2002, p. 16-17, 18.
4265. Argatu Calinic, Constantin. O experienţă paulină. Cuvîntul, 8, nr. 2, 2002, p. 8-9.
4266. Bodiu, Andrei. Tema obsesivă din centrul monografiei. [George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt, Braşov
: Aula, 2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 97-98.
4267. Damaschin, Dan. Mărturisiri despre scriitorul-monah. [Amintiri despre N. Steinhardt. Crestomaţie de
Arşavir Acterian, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 9.
4268. Grigurcu, Gheorghe. Un estet al fiinţei. [I. Negoiţescu, Engrame]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9,
2002, p. 204-207.
4269. Hodea Sigheteanu, Iustin. Amintiri despre N. Steinhardt. Crestomaţie de Arşavir Acterian. Piaţa
literară, 2, nr. 3, 2002, p. 16.
4270. Ionescu, Al. Th. Mărturisiri despre Nicolae Steinhardt. [Fabian Anton, Amintiri despre Nicolae
Steinhardt, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 45-47.
4271. Moldovan, Andrei. Un altfel de Steinhardt. [N. Steinhardt, Eu însumi şi alţi câţiva, ediţie îngrijită de
Ioan Pintea, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 1, 2002, p. 17-18.
4272. Pârvulescu, Ioana. Einstein şi Steinhardt. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 7.
4273. Pintea, Ioan. Divan domnesc sub streaşin mănăstirii sau Ni. Steinhardt - Primejdia mărturisirii. Cetatea
culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 16.
4274. Cristea-Enache, Daniel. N. Steinhardt - Zaharia Sângeorzan. "Să deschidem larg ferestrele şi uşile". În:
Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001,
p. 439-435.
Stelaru, Dimitrie
4275. Buciu, Marian Victor. Poeţii la vreme de război cald şi rece. Contemporanul, 11, nr. 14, 2002, p. 10.
4276. Corcheş, Victor. Posteritatea lui Dimitrie Stelaru. Tomis, 7, nr. 3, 2002, p. 2.
4277. Manu, Emil. Noi, Dimitrie Stelaru... Luceafărul, nr. 12, 2002, p. 17.
4278. Măluţ, Mircea. O confesiune lirică existenţialistă. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 45-46.
4279. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Între pământ şi apă, un hohot sparge auzul. [Dimitrie Stelaru, Scrieri
literare, vol. VI : Proză, Constanţa : Ex Ponto, 2002]. Luceafărul, nr. 27, 2002, p. 5.
Stere, Constantin
4280. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Constantin Stere. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 254-259.
Sterian, Jean-Lorin
4281. Popescu, Bogdan. Amintiri despre o întâlnire întâmplătoare. [Jean-Lorin Sterian, Postume, Bucureşti :
Amaltea, 2002]. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 16-20.
255
Sterian, Margareta
4282. Barzuca, Mircea. "Visam, la Bucureşti, o atmosferă în care drumul meu ar fi putut să se desfăşoare
liber...". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 637, 2002, p. 8-9.
Sterom, Victor
4283. Milescu, Victoria. Cărţi primite la revistă. [Victor Sterom, Naufragiul, Ploieşti : Astra-Nova, 2001].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 20.
4284. Urian, Tudorel. Alex Mihai Stoenescu - Istoria tragicomică a umanităţii ; Nu uita că eşti român. În:
Tudorel Urian. Proza românească a anilor '90. [Patimile Sfântului Tommaso d'Aquino, Bucureşti :
Atlas, 1999 ; Misiunea dominicană, Bucureşti : Rao, 1997]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 195-199.
4285. Cioculescu, Barbu. Rondelul ca o virtute. [George Virgil Stoenescu, Tânăra Circe, Bucureşti : Univers
Enciclopedic, 2001]. Luceafărul, nr. 7, 2002, p. 5.
4286. Cristea-Enache, Daniel. Accentul enigmatic. [Postfaţă la antologia lui Geroge Virgil Stoenescu, Lupta
cu îngerul, Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 620, 2002, p. 5.
Stoenescu, Radu
4287. Ţeposu, Radu G. Criticismul teatral şi histrionic. Comedia. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 167-168.
Stoica, Petre
4288. Grigurcu, Gheorghe. Un poet antioficial. [Petre Stoica, Vizita maestrului de vânătoare, Bucureştti :
Vinea, 2002]. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 9.
4289. Tupan, Marius. "Poeziile mele au fost cele mai bune". [Interviu]. Luceafărul, nr. 35, 2002, p. 21.
4290. Vasile, Geo. Petre Stoica - O versiune antiretorică a vieţii. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 252-255.
Stoica, Vasile
4291. Brad, Ion. Un erou naţional: Vasile Stoica. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 623, 2002, p. 12-13.
Stoiciu, Constantin
4292. Dima, Simona-Grazia. Trădarea ca formă a regăsirii de sine. [Constantin Stoiciu, Fragmente frivole de
eternitate, Bucureşti : Libra, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 135-137.
4293. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Constantin Stoiciu, Fragmente frivole de eternitate, Bucureşti : Libra,
2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 252.
4294. -. Ce m-aş face eu fără ea (literatura)? [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4,
2002, p. 66-67.
4295. Criş, Mariana. Când autobiograficul năvăleşte în text. [Liviu Ioan Stoiciu, Undeva, la Sud-Est : într-
unu-s doi, Iaşi : Cronica, 2001]. Luceafărul, nr. 14, 2002, p. 11.
4296. Deleanu, Ioanid. Recenzii. [Stoiciu, Liviu Ioan, Undeva, la Sud-Est, Iaşi : Cronica, 2001]. Bucovina
256
literară, 12, nr. 5, 2002, p. 17.
4297. Dima, Simona Grazia. În plin Nigredo. [Liviu Ioan Stoiciu, Undeva, la Sud-Est (într-unu-s doi), Iaşi :
Cronica, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 7.
4298. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Liviu Ioan Stoiciu, Romanul-Basm, Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 6.
4299. Glodeanu, Gheorghe. Un experimentator al romanului. [Liviu Ioan Stoiciu, Undeva, la Sud-Est, Iaşi :
Cronica, 2001]. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 39-40.
4300. Ionică, Cristina. Spune-mi ce parfum foloseşti... ca să-şi spun cine eşti. [Liviu Ioan Stoiciu, Undeva, la
Sud-Est, Iaşi : Cronica, 2001]. România literară, 35, nr. 34, 2002, p. 4.
4301. Rotund, Nicolae. Undeva, la sud-est. [Liviu Ioan Stoiciu, Undeva, la sud-est, Iaşi : Cronica, 2001].
Tomis, 7, nr. 5, 2002, p. 5.
4302. Scarlat, Grigore. Atracţia abisului. [Liviu Ioan Stoiciu, Undeva la Sud-Est, Iaşi : Cronica, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 5, 2002, p. 4.
4303. Scarlat, Grigore. "Cred că poezia mea a fost o recţie la poezia şaizeciştilor atât la mediatizaţi şi la aceea
a şaptezeciştilor ce se impunea în anii debutului meu editorial". [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 10,
2002, p. 10-11.
4304. Spiridon, Vasile. Apocalipsa după Ioan. [Liviu Ioan Stoiciu, Undeva, la Sud-Est, Iaşi : Cronica, 2001].
Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 41-42.
4305. Vakulovski, Mihai. Despre cultul personalităţii semnelor la Liviu Ioan Stoiciu sau Limbajul propriu ca
autodenunţare. Familia, 38, nr. 6, 2002, p. 65-72.
4306. Vakulovski, Mihai. Interviu cu scriitorul Liviu Ioan Stoiciu. Bucovina literară, 12, nr. 10, 2002, p. 3-7.
4307. Vasile, Geo. Liviu Ioan Stoiciu. [Liviu Ioan Stoiciu, Undeva la Sud-Est, Iaşi : Cronica, 2001].
Contemporanul, 11, nr. 15, 2002, p. 6-7.
4308. Vulturescu, George. Anchetă literară. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 38-39 .
4309. Cristea-Enache, Daniel. Liviu Ioan Stoiciu. Poetul pe bicicletă. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 96-99.
4310. Pop, Ion. Lumea paralelă a poeziei. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Liviu Ioan Stoiciu, O lume paralelă,
Bucureşti : Cartea Românească, 1989]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 182-186.
4311. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 80-83.
4312. Urian, Tudorel. Liviu Ioan Stoiciu - Ridicarea din cenuşă. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Grijania, Piteşti : Paralela 45, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 119-121.
4313. Vasile, Geo. Liviu Ioan Stoiciu - Moralităţile vulcanului interior. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 155-258.
Stolnicu, Simion
4314. Pârvulescu, Ioana. Personajul episodic iese în faţă. România literară, 35, nr. 16, 2002, p. 21.
Stolojan, Sanda
4315. Bârlădeanu, Lucreţia. "Tradiţia culturii se moşteneşte". [Interviu]. Contrafort, 9, nr. 4-5, 2002, p. 24.
257
Stratan, Ion
4316. Boldea, Iulian. Revelaţiile imaginarului ermetic. Luceafărul, nr. 17, 2002, p. 16.
4317. Chioaru, Dumitru. Ion Stratan. Euphorion, 13, nr. 2, 2002, p. 19.
4318. Cistelecan, Alexandru. Hieratizarea stratanismului. [Ion Stratan, O lume de cuvinte, Cluj-Napoca :
Limes, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 1, 2002, p. 7.
4319. Cliveţ, Nicoleta. Manierisme premiabile şi nu prea. [Ion Stratan, Spălarea ploii, Bucureşti : Eminescu,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 12, 2002, p. 4.
4320. Criş, Mariana. O realitate care te cheamă fără să vrei spre ea. [Ion Stratan, O lume de cuvinte, Cluj-
Napoca : Limes, 2001]. Luceafărul, nr. 3, 2002, p. 11.
4321. Diaconu, Mircea A. Ion Stratan şi metafizicul butaforic. Contemporanul, 11, nr. 16, 2002, p. 6-7.
4322. Dumitru, Ion. Stratanianul Ion Stratan. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 209-212.
4323. G. V. Jocurile tăcute. [Ion Stratan, Jocurile tăcute, Deva : Călăuza, 2001]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p.
23.
4324. Grigurcu, Gheorghe. Comedia literaturii. [Ion Stratan, Biblioteca de dinamită, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p. 9.
4325. Moldovan, Ioan. Proteu, Mephistofeles, Hermes. [Ion Stratan, Biblioteca de dinamită, Bucureşti :
Cartea Românească, 2001- premiul Radu Enescu]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 17-18.
4326. Sorescu, Roxana. Ion Stratan - O lume de cuvinte. [Ion Stratan O lume de cuvinte, Cluj-Napoca :
Limes, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 612, 2002, p. 12.
4327. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Despre spectre şi alţi demoni. [Ion Stratan, O lume de cuvinte, Cluj-
Napoca : Limes, 2001]. Luceafărul, nr. 12, 2002, p. 5.
4328. Sterom, Victor. Editura Premier din Ploieşti. [Ion Stratan, Oameni care merg, Ploieşti : Premier, 2000].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 18.
4329. Cristea-Enache, Daniel. Ion Stratan. Un "optzecist" disident. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 99-104.
4330. Pop, Ion. Ion Stratan - un moment de sinteză. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001,
p. 234-238.
4331. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 117-119.
4332. Vasile, Geo. Ion Stratan - Manualul fugii de lume. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 258-261.
Strătescu, Ion V.
4333. Vasile, Geo. Ion V. Strătescu - Condiţia epigonică. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 261-263.
Streinu, Mircea
4334. Urian, Tudorel. Mircea Streinu - Un scriiitor ghinionist. În: Tudorel Urian. Proza românească a anilor
'90. [Ion Aluion, Oradea : Cogito, 1995]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 21-24.
Streinu, Vladimir
258
4335. Balinte, Cristina. La revista "Kalende". [Vladimir Streinu, Pagini de critică]. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 621, 2002, p. 13.
4336. Balinte, Cristina. Vladimir Streinu la revista "Kalende". Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 78-80.
4337. Bălu, Ion. Vladimir Streinu. Un veac de nemurire. Contemporanul, 11, nr. 9, 2002, p. 3.
4338. Căliman, Călin. De vorbă cu actriţa Ileana Iordache, fiica lui VladimirStreinu. [Interviu]. Caiete critice
, nr. 5-7, 2002, p. 41-29.
4339. Chihaia, Pavel. Vladimir Streinu, exemplaritatea unei vieţi. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 61-62.
4340. Chihaia, Pavel. Vladimir Streinu - Exemplaritatea unei vieţi. Curierul românesc, 24, nr. 7, 2002, p. 10.
4341. Cioculescu, Barbu. Poet şi critic. România literară, 35, nr. 20, 2002, p. 14-15.
4342. Cioculescu, Barbu. Vladimir Streinu, poet şi critic de poezie. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 72-74.
4343. Datcu, Iordan. Ediţia Vladimir Streinu, "Pagini de critică literară", I-IV. Caiete critice , nr. 5-7, 2002,
p. 69-71.
4344. Datcu, Iordan. Vladimir Streinu, cenzurat. România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 16-17.
4345. George, Alexandru. Vladimir Streinu, iarăşi. Luceafărul, nr. 23, 2002, p. 7.
4346. Grăsoiu, Liviu. Vladimir Streinu. Luceafărul, nr. 20, 2002, p. 11.
4347. Grigorescu, Dan. Vladimir Streinu. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 63-65.
4348. Manolescu, Nicolae. La centenar. România literară, 35, nr. 20, 2002, p. 1.
4350. Niculescu, Ionuţ. Vladimir Streinu - vina de a fi cărturar. Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 36-38.
4351. Oprea, Nicolae. "Patronul" Vladimir Streinu. Calende, 12, nr. 3-4-5, 2002, p. 5-6.
4352. Săndulescu, Alexandru. Concepţia estetică. Opinii despre critica literară românească. Caiete critice ,
nr. 5-7, 2002, p. 66-68.
4353. Săndulescu, Alexandru. Recurs la monografie. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 12.
4354. Săndulescu, Alexandru. Vladimir Streinu - schiţă micromonografică - (1). Adevărul literar şi artistic,
11, nr. 616, 2002, p. 12.
4355. Săndulescu, Alexandru. Vladimir Streinu - schiţă micromonografică - (2). Adevărul literar şi artistic,
11, nr. 617, 2002, p. 12.
4356. Simion, Eugen. Vladimir Streinu sau despre stilul seniorial în critica literară. Caiete critice , nr. 5-7,
2002, p. 26-40.
4357. Ştefănescu, Cornelia. Ixion şi vocaţia de a îmbrăţişa norii. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 75-77.
4358. Ştefănescu, Cornelia. "Maşina omenească rezistă...". [Centenar Vladimir Streinu]. Adevărul literar şi
artistic, 11, nr. 618, 2002, p. 8-9.
4359. Ştefănescu, Cornelia. Portrete în scrisori. România literară, 35, nr. 20, 2002, p. 16.
259
4360. Zamfir, Mihai. Un anumit stil. România literară, 35, nr. 20, 2002, p. 15.
4361. Negoiţescu, Ion. "Sburătorul". Modernismul - Vladimir Streinu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 233-235.
Strochi, Lucian
4362. Tomşa, Costantin. Cronica unei vieţi - Cronica unei iluzii. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură
: cărţi şi autori. [Lucian Strochi, Emisferele de Brandenburg, Piatra-Neamţ : Nona, 2001]. Piatra-
Neamţ : Nona, 2002, p. 110-115.
4363. Tomşa, Costantin. Memoria fulgerului. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori.
[Lucian Strochi, Memoria fulgerului, Iaşi : Moldova, 1999]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 110-120.
4364. Tomşa, Costantin. Un mesaj adresat contemporanilor. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură :
cărţi şi autori. [Lucian Strochi, Monere 50, Piatra-Neamţ : Editura Constantin Matasă, 2000]. Piatra-
Neamţ : Nona, 2002, p. 104-109.
Stroescu-Stînişoară, Nicolae
4365. Bîtfoi, Dorin-Liviu. Roman sau autobiografie? [Nicolae Stroescu-Stînişoară, Vremea încercuirii,
Bucureşti : Albatros, 2001]. România literară, 35, nr. 10, 2002, p. 4.
4366. Bîtfoi, Dorin-Liviu. Vremea autorilor. [Nicolae Stroescu-Stînişoară, Vremea încercuirii, Bucureşti :
Albatros, 2002]. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 6.
4367. Dima, Simona-Grazia. Editura Albatros. [Nicolae Stroescu Stînişoară, Vremea încercuirii, Vol II:
Ancheta, Bucureşti : Albatros, 2001]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 17.
4368. Urian, Tudorel. În labirint. [Nicolae Stroescu-Stînişoară, Vremea încercuirii I, Urmărire, Bucureşti :
Albatros, 2001]. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 7.
Suceveanu, Arcadie
4369. Vasile, Geo. Arcadie Suceveanu - Un caz de democraţie a inspiraţiei. În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 263-267.
Suciu, Alexe
4370. -. Trebuie să ne trezim. [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 75.
Suciu, Eugen
4371. Coşovei, Traian T. "Bucuria anonimatului". [Eugen Suciu, Bucuria anonimatului]. Contemporanul, 11,
nr. 3, 2002, p. 10.
4372. Ţeposu, Radu G. Gnomici şi ezoterişi. Manieriştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 103-105.
Suciu, Mihai
4373. Buzaşi, Ion. America, prezent continuu. [Mihai Suciu, America, prezent continuu, Târgu Mureş :
Brăduţ, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 624, 2002, p. 7.
4374. Buzaşi, Ion. Reportaj de călătorie. [Mihai Suciu, America, Prezent continuu, Târgu Mureş : Brăduţ,
2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 159.
Suciu, Titus
4375. Alexiu, Lucian. Cărui scriitor român i-aţi atribui/i-aţi fi atribuit Premiul Nobel? [Anchetă]. Orizont, 14,
260
nr. 11, 2002, p. 6-7.
4376. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
4377. Arieşanu, Ion. Mitul iubirii. [Titus Suciu, Ana, Timişoara : Amarcord, 2001]. Orizont, 14, nr. 6, 2002,
p. 26.
4378. -. Munci şi zile scriitoriceşti. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 6-7 .
Suciu, Viorel
4379. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi. [Viorel Suciu, Ploaia care stă să cadă, Timişoara : Marineasa, 2000].
Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 21.
Sütő, András
4380. B.R. Gyűjteményes kötetnyi magyarságtudat. [Sütő András, Erdélyország mit vétettem, Csikszereda
Neptun Impex Rt., 2002]. Brassói Lapok, nr. 673, 2002, p. 18.
4381. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
4383. Nagy, Melinda. Az elviselhetővé szelídített jelenlét. [Szakács István Péter, A belga utazó, Mentor
Kiadó, Marosvásárhely, 2001]. Korunk, 3, nr. 5, 2002, p. 113-115.
4384. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Szakács István Péter: A belga utazó, Marosvásárhely,
Mentor Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
Szász, János
4385. Széles, Klára. Költészet, kritika és diplomácia? Látó, nr. 5, 2002, p. 76-94.
Szavai, Géza
4386. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
4387. Szilárd, Gabriella. Zsidozó székelyek. [Szávai Géza, Székely Jeruzsálem, Pont Kiadó, 2000]. Látó, nr.
4, 2002, p. 49-54.
Székely, János
4388. Balogh, Piroska. In memoriam...vagy De memoria...? [Egyedül. Székely János emlékezete., Editor:
Dávid Gyula, Nap Kiadó, 1999]. Látó, nr. 4, 2002, p. 26-27.
4389. Demény, Péter. Ex libris. [Elek Tibor, Székely János, Kalligram Könyvkiadó, 2001]. Látó, nr. 4, 2002,
p. 39-44.
4390. Láng, Zsolt. A botrány korszerűsége. [Székely János, Összes drámái, Polis Könyvkiadó, 1999]. Látó,
nr. 4, 2002, p. 28-30.
261
4391. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Elek Tibor: Székely János, Pozsony, Kalligram Kiadó,
2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
4392. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Éger Veronika: Székely János történelmi drámái,
Kolozsvár, Kriterion Kiadó, 2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
4393. Szilágyi, Júlia. Rokonságok.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. Marosvásárhely : Mentor, 2002,
p. 25-68.
Szemlér, Ferenc
4394. Fodor, Sándor. (ifj.) Szemlér Ferenc. Látó, nr. 2, 2002, p. 15-19.
Szilágyi, Domokos
4395. Pomogáts, Béla. Folklorizáció és avantgárd Szilágyi Domokos és nemzedéke költészetében. Látó, nr. 1,
2002, p. 80-87.
4396. Poszler, György. "Sorsod az értelem". [Kántor Lajos, Ki vagy Te, Szilágyi Domokos?]. Látó, nr. 4,
2002, p. 34-39.
4397. Végh, Balázs Béla. Szilágyi Domokos a gyermekirodalomban. Helikon, nr. 6, 2002, p. 5-6.
4398. Szilágyi, Júlia. A mindenség felezőideje.Júlia Szilágyi. Versenymű égő zongorára. Marosvásárhely :
Mentor, 2002, p. 69-83 .
Szilágyi, István
4399. Demény, Péter. Egy mikrofon árnyéka. Vissza a forrásokhoz - nemzedékvallató. [ Vissza a
Forrásokhoz - nemzedékvallató, Polis Kiadó, Kolozsvár, 2001]. Korunk, 3, nr. 7, 2002, p. 123-125.
4400. Demény, Péter. A húzás művészete. [Szilágyi István, Kő hull apadó kútba, Magvető Könyvkiadó,
2000]. Látó, nr. 4, 2002, p. 59-61.
4401. Galfalvi, Zsolt. Amploare epică şi profunzime. [Szilágyi István, Hollóidö]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p.
21.
4402. Láng, Zsolt. Kaland, rejtély, izgalom és még valami. [Szilágyi István, Hollóidő, Magvető Könyvkiadó,
2001]. Látó, nr. 4, 2002, p. 153-158.
4403. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Szilágyi, István: Hollóidő, Budapest, Magvető, 2001].
Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
Szöcs, Géza
4404. Borbély, Szilárd. Szegények passiója. [Szőcs Géza, Passió, Magvető Kiadó, 1999]. Látó, nr. 4, 2002,
p. 100-101.
4405. Demény, Péter. Ex libris. [Blénesi Éva, Szőcs Géza, Kalligram, 2000]. Látó, nr. 4, 2002, p. 39-44.
4406. Horkay Hörcher, Ferenc. Mozaik a teljességről. [Szőcs Géza, Passió, Magvető Kiadó, 1999]. Látó, nr.
4, 2002, p. 102-104.
4407. Sántha, Attila. A 2001-es erdélyi irodalmi év. [Blénesi Éva: Szőcs Géza, Pozsony, Kalligram Kiadó,
2001]. Helikon, nr. 8, 2002, p. 5-7.
Szöke, Mária
4408. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
262
Szonda, Szabolcs
4409. Krebsz, János. Tárgyalás vagyon, Szonda Szabolcs Vagyontárgyalás c. kötete kapcsán. [Szonda
Szabolcs: Vagyontárgyalás, Kolozsvár, Erdélyi Híradó, - Budapest, Fiatal Írók Kiadó, 2002
]. Helikon, nr. 18, 2002, p. 10-11.
Szűcs, László
4410. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
4411. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Mircea Florin Şandru, Miere neagră, Bucureşti : Arvin Graphics,
2002]. Luceafărul, nr. 39, 2002, p. 6.
Şeicaru, Pamfil
4412. Funză, Victor. Un precursor. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 627, 2002, p. 8.
4413. Ştefănescu, Cornelia. Fără eufemisme. [Pamfil Şeicaru, Scrieri. Vol. 1, Bucureşti : Editura Victor
Frunză, 2001]. România literară, 35, nr. 42, 2002, p. 13.
4414. Ştefănescu, Cornelia. Secţiuni în dramele unei epoci. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 21.
4415. Tartler, Grete. Din "lupta cu Baal". [Victor Frunză, Destinul unui condamnat la moarte - Pamfil
Şeicaru, Bucureşti : Editura Victor Frunză, 2001]. România literară, 35, nr. 14, 2002, p. 21.
Şelea, Pompiliu
4416. Miu, Florea. Călătorie întru spirit. [Pompiliu Şelea , Pelerin prin statul angelic - muntele Athos,
Craiova : Morin, 2002]. Tomis, 7, nr. 6-7-8, 2002, p. 8.
4417. Moisa, Mircea. Pelerinaj printr-un spaţiu sacru. [Pompiliu Şelea, Pelerin în Statul Angelic-Muntele
Athos, Craiova : Morin, 2002]. Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 15.
Şerb, Ioan
4418. Duţă, Marcel. O poezie de dincoace şi de dincolo de fire. [Ioan Şerb, Metafizica dorului, Bucureşti :
Grai şi suflet - Cultura naţională, 2001]. Caiete critice , nr. 5-7, 2002, p. 119-122.
Şerban, Geo
4419. Marin, Irina. Elogiul unei personalităţi. [Geo Şerban, Z. Ornea, Permanenţa cărturarului, Bucureşti :
Hasefer, 2002]. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 6.
Şerban, George
4420. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 273-275.
Şerban, Melinte
4421. Popa, Mircea. Un cercetător al trecutului cultural mureşan, Şerban Melinte. [Melinte Şerban, Mărturii
prin vreme, Târgu Mureş : Caiete mureşene, 2002 ; Evocări, Târgu Mureş : Caiete mureşene, 2002].
Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 17.
Şerban, Robert
4422. Alexiu, Lucian. Dincolo de Platon... Cu ce personalitate culturală v-ar fi plăcut să fiţi prieten?
263
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 7, 2002, p. 24-25.
4423. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Werner Luty, Robert Şerban, Ioan Es. Pop, Nora Iuga, Kurt Aebli, Pe
urmele marelui fluviu = Auf den Spuren des grossen Stroms, Bucureşti : PRO, 2002]. Luceafărul, nr.
45-46, 2002, p. 6.
4424. Pătrăşconiu, Cristian. "A Cincea Roată", adică volanul... [Interviu]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 22.
Şerbănescu, Andra
4425. Rad, Ilie. Un important ghid de redactare de text. [Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text, Iaşi :
Polirom, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 3, 2002, p.
Şerbănescu, Eugen
4426. Ghiţulescu, Mircea. Un dramaturg de departe. [Eugen Şerbănescu, Sonată pentru saxofon şi Eva,
Bucureşti : Du Styll, 2001]. Luceafărul, nr. 12, 2002, p. 15.
4427. Urian, Tudorel. Eugen Şerbănescu - Joaca de-a literatura. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Dincolo de groenlanda, Bucureşti : Cartea Românească, 1997]. Bucureşti : Albatros, 2000,
p. 151-153.
Şerbănescu, Mircea
4428. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
4429. Alexiu, Lucian. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă?
[Anchetă]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 8-9.
4430. -. Munci şi zile scriitoriceşti. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 6-7 .
Şerbănescu, Tia
4431. Codruţ, Mariana. O carte de zile mari. [Tia Şerbănescu, Femeia din fotografie, Bucureşti : Compania,
2002]. România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 14.
4432. Cristea-Enache, Daniel. Femeia din fotografie. [Tia Şerbănescu, Femeia din fotografie, Bucureşti :
Compania, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 619, 2002, p. 5.
4433. Glăvan, Gabriela. Poveşti de ieri şi de azi - Femeia din faţa oglinzii de hârtie. [Tia Şerbănescu, Femeia
din fotografie : jurnal 1987-1989, Bucureşti : Compania, 2002]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 18.
4434. Marcu, Luminiţa. Un jurnal ca un spectacol literar. [Tia Şerbănescu, Femeia din fotografie : jurnal
1987-1989, Bucureşti : Compania, 2002]. România literară, 35, nr. 17, 2002, p. 6-7.
4435. Petraş, Irina. Viaţa ca o corectură. [Tia Şerbănescu, Femeia din fotografie. Jurnal, Bucureşti :
Companie, 2002]. Apostrof, 12 bis, nr. 9, 2002, p. 6-7.
Şerbănescu, Virginia
4436. Barbu, Marian. Scriitorul din exil. [Virginia Şerbănescu, Scântei din vatra vremii, Iaşi : Institutul
European, 2001]. Luceafărul, nr. 18, 2002, p. 16.
4437. Cristofor, Ion. Portrete critice: Virginia Şerbănescu. [Cu menţionarea Operei şi a Referinţelor critice].
Cetatea culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 20.
4438. Popescu, Florentin. Memorialistica între pragmatism şi atmosferă. [Balcica Măciucă, Balcic, Bucureşti
: Universalia, 2001 ; Virginia Şerbănescu, Scântei din vatra vremii, Iaşi : Institutul european, 20001].
Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 6-7.
264
Şincai, Gheorghe
4439. Mihoc, Blaga. Un manuscris de Gheorghe Şincai. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 59-64.
Şincan, Dionisie
4440. Popescu, Florentin. Dionisie Şincan, sau verba non volant! [Dionisie Şincan, Vorbe parlamentare,
Bucureşti : Casa radio, 2001]. Tomis, 7, nr. 1, 2002, p. 7.
Şindrilaru, Florin
4441. Ivăncescu, Ruxandra. O istorie literară din perspectivă lirică. [Florin Şindrilaru, Antologia poeziei
românesti culte - de la Dosoftei pâna la 1993, Bucureşti : Teora, 1998]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p.
106-107.
Şipoş, Mariana
4442. Modreanu, Cristina. "Condiţiile ăn care s-a produs moartea lui Marin preda rămân neclare". [Mariana
Şipoş, Dosarul "Marin Preda", Timişoara : Amarcord, 1999]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 629,
2002, p. 6.
4443. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Tiresias, dezlegătorul de taine. [Ara Alexandru Şişmanian, Triptic,
Bucureşti : Cartea Românească, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 638, 2002, p. 4.
Şlapac, Florin
4445. Cristea-Enache, Daniel. Teatrul mare. [Florin Şlapac, Jucăria, Piteşti : Paralela 45, 2000]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 616, 2002, p. 5.
4446. Tupan, Maria-Ana. Un prozator pentru postmodernitate. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p.
224-231.
4447. Vasile, Geo. Zăpodie sau crepusculul lirismului. [Florin Şlapac, Zăpodie, Constanţa : Ex Ponto, 2001].
Contemporanul, 11, nr. 10, 2002, p. 6.
4448. Cucu, Ştefan. Florin Şlapac. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 241-
249.
Şleahtiţchi, Maria
4449. Boc, Oana. Ipostaze ale alerităţii. [Maria Şleahtiţchi , Jocurile alterităţii, Chişinău : Cartier, 2002].
Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 12.
Şora, Mihai
4450. Ciobanu, Vitalie. Între trecut şi viitor, învolburările prezentului. [Sorin Antohi, Mai avem un viitor?
Mihai Şora în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2001 ; Oglinzi retrovizoare. Istorie, meorie şi
morală în România : Alexnadru Zub în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2002]. Contrafort, 9, nr.
4-5, 2002, p. 4.
4451. Cristea-Enache, Daniel. De-o parte şi de alta a lunetei. [Mihai Şora, Mai avem un viitor? România la
început de mileniu, Iaşi : Polirom, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 611, 2002, p. 5.
4452. Cristea-Enache, Daniel. "Trăim pe acest glob îmtr-o asemenea înghesuială încât, vrând-nevrând,
simţim zi de zi şi clipă de clipă cotul vecinului". [Interviu]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 617,
2002, p. 3.
265
4453. Grigurcu, Gheorghe. La antipod, Mihai Şora (I). [Mai avem un viitor? : România la început de mileniu
: Mihai Şora în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2001]. România literară, 35, nr. 48, 2002, p. 9.
4454. Grigurcu, Gheorghe. La antipod, Mihai Şora (II). [Mai avem un viitor? România la început de mileniu.
Mihai Şora în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2001]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 9.
Şova, Coman
4455. Cristofor, Ion. Portrete critice: Coman Şova. [Cu menţionarea Operei şi a Referinţelor critice]. Cetatea
culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 20.
Ştef, Traian
4456. Moldovan, Ioan. O Alexandrie postmodernă. [Traian ŞStef, Orbul şi dintele de aur, Piteşti : Paralela
45, 2002]. Familia, 38, nr. 11-12, 2002, p. 21-22.
4457. Pop, Ion. Călătorie de ucenic. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 277-281.
Ştefan, Simion
4458. Moceanu, Ovidiu. Literatura religioasă: Simion Ştefan. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română veche.
Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 95-97.
Ştefănescu, Alex
4459. Buda, Dumitru-Mircea. Îngerul de la sfârşitul unei introduceri. [Alex. Ştefănescu, Îngerul cu o carte în
mâini, Bucureşti : Maşina de scris, 1999]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 81-83.
4460. Cristea-Enache, Daniel. Un Candide bine făcut. [Alex. Ştefănescu, Întâmplări, Iaşi : Institutul
European, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 637, 2002, p. 5.
Ştefănescu, Cecilia
4461. Cliveţ, Nicoleta. Cecilia scrie un roman? [Cecilia Ştefănescu, Legături bolnăvicioase, Piteşti : Paralela
45, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 156-157.
4462. Ionică, Cristina. O carte despre lucruri interzise. [Cecilia Ştefănescu, Legături bolnăvicioase, Piteşti :
Paralela 45, 2002]. România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 4.
4463. Rogozanu, Cristi. Tinerii între ei. [Cecilia Ştefănescu, Legături bolnăvicioase, Piteşti : Paralela 45,
2002]. România literară, 35, nr. 37, 2002, p. 6.
4464. Tivadar, Sanda. Vitrina cu cărţi. [Cecilia Ştefănescu, Legături bolnăvicioase, Piteşti : Paralela 45,
2002]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 124.
Ştefănescu, Cornelia
4465. Alexiu, Lucian. Cărţile anului 2001. [Anchetă]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 8-9.
4466. Golopenţia, Sanda. Românii lui Proust. [Cornelia Ştefănescu, Destinul unei întâlniri : Marcel Proust şi
românii, Bucureşti : Elion, 2001]. România literară, 35, nr. 35, 2002, p. 20-21.
4467. Mavrodin, Irina. O cercetare biografică. [Cornelia Ştefănescu, Destinul unei întâlniri : Marcel Proust şi
românii, Bucureşti : Elion, 2001]. România literară, 35, nr. 8, 2002, p. 14.
Ştefănescu, Daniela
4468. Ionică, Cristina. Un personaj fără "vino-ncoa". [Daniela Ştefănescu, eu sper, tu speri el(ea) speră,
Bucureşti : Rao, 2002]. România literară, 35, nr. 14, 2002, p. 5.
266
Ştefănescu, Marius
4469. Cliveţ, Nicoleta. Debuturi underground. Vatra, 29, nr. 7, 2002, p. 93.
Ştefănucă, Petre V.
4470. Mârza, Eugen V. Folcloristul Petre V. Ştefănucă - o victimă a stalinismului. Memoria, nr. 3-4 (40-41),
2002, p. 90-93.
Ştefoi, Elena
4471. Coroiu, Constantin. Durerile şi suferinţele tânărului Petre (3). [Transformări, inerţii, dezordini].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 14.
4473. Cristea-Enache, Daniel. File de dicţionar. [Din Dicţionarul Scriitorilor Români (coordonatori: Mircea
Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu)]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 5.
4474. Urian, Tudorel. De la romantismul revoluţionar la realpolitik. [Elena Ştefoi, Transformări, inerţii,
dezordini : 22 de luni după 22 decembrioe 1989, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 45,
2002, p. 12.
4475. Ţeposu, Radu G. Criza interiorităţii. Patosul sarcastic şi ironic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică &
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 144-146.
Ştirbu, Ion
4476. Matală, Dumitru. Viitorul Românesc. [Ion Ştirbu, Moara de vise, Bucureşti : Viitorul Românesc,
2001]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 7.
4477. Constantin, Cătălin. Dincolo de primul prag. [Narcisa Alexandra Ştiucă, În pragul lumii albe, Bucureşti
: Centrul Naţional de Conservarea Tradiţiei şi Creaţiei Populare, 2001]. România literară, 35, nr. 28,
2002, p. 5.
4478. Hedeşan, Otilia. Am mai citit. [Narcisa Alexandra Ştiucă, În pragul lumii albe, Bucureşti : Centrul
Naţional de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare, 2001]. Orizont, 14, nr. 2, 2002,
p. 13.
Şuiu, Radu
4479. Cucu, Ştefan. Radu Şuiu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 249-252.
Şuluţiu, Octav
4480. Protopopescu, Alexandru. Octav Şuluţiu. În: Alexandru Protopopescu . Romanul psihologic românesc.
Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 262.
4481. Valea, Lucian. Poezia refugiului: Reacţii critice. În: Lucian Valea. Generaţia amânată. Ediţie îngrijită
de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 163-164.
Şuşară, Pavel
4482. Bradea, Ioana. Despre artă, artişti şi piaţă. [Interviu]. Cuvîntul, 8, nr. 2, 2002, p. 5.
4483. Grigurcu, Gheorghe. Realul ca imaginar. [Pavel Şuşară, Tetraktys, Timişoara : Brumar, 2000].
267
România literară, 35, nr. 3, 2002, p. 6.
4484. Ştefănescu, Alexandru. Str. Ştefan Luchian nr. 12 C. România literară, 35, nr. 24, 2002, p. 20.
4485. Vasile, Geo. Pavel Şuşară - Şarpele alcazar denunţă febra de origine lirică. În: Geo Vasile. Poezia
română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 267-270.
Şuţu, Nicolae
4486. Ştefănescu, Cornelia. Seducţia manuscriselor. [Nicolae Şuţu, Amintiri de călătorie : 1839-1847 , Iaşi :
Fides, 2000]. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 9.
Tabarcea, Cezar
4487. Stoleru, Victor. Recenzii. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie literară. [Cezar Tabarcea, Poetica
proverbului]. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 171-172.
Tabéry, Géza
4488. Reményi, József Tamás. "Váradi - vár Ady". [Tabéry Géza, A halott liliom, Palatinus Kiadó, 2000].
Látó, nr. 4, 2002, p. 7-10.
Tache, Simona
4489. Marcu, Luminiţa. Duduci literare. [Simona Tache, Împărţit la doi, Bucureşti : Crater, 2000]. România
literară, 35, nr. 1, 2002, p. 5.
4490. Vasile, Geo. Simona Tache - Execuţii fără preaviz. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 270-271.
Talaban, Irena
4491. Nathan, Tobie. Evidenţa realului. O carte despre traumele totalitarismului. [Irena Talaban, Teroare
comunistă şi rezistenţă culturală. Demascările (Traducerea articolului de Viola Vancea)]. Viaţa
românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 124-126.
Talianu, Iulian
4492. Roşioru, Ion. Amintirea zilelor de duminică. [Iulian Talianu , Amintirea zilelor de duminică, Bucureşti
: Semne, 2001]. Tomis, 7, nr. 2, 2002, p. 7.
Taloş, Ion
4493. Datcu, Iordan. Istoria unui lexicon. [Ion Taloş, Gândirea magico-religioasă la români, Bucureşti :
Editura Enciclopedică, 2001]. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 9.
4494. Hedeşan, Otilia. Mitologia românească. Decupaje şi perspective. [Ion Taloş, Gândirea magico-
religioasă la români. Dicţionar, Bucureşti : Editura Enciclopedică, 2001]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p.
13.
Tamaş, Cristina
4495. Apostoleanu, Corina. Statornicele umbre. [Cristina Tamaş, Statornicele umbre, Constanţa : Ex Ponto,
2001]. Tomis, 7, nr. 3, 2002, p. 6.
4496. Ghiţă, Cătălin. Răsăritul idolilor. Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 23.
Tamási, Aron
268
4497. Bodor, Béla. Abel a redakcióban. [Tamási Aron, Gondolat és árvaság, Palatinus Könyvkiadó, 2001;
Szellemi őrség, Palatinus Könyvkiadó, 2001]. Látó, nr. 4, 2002, p. 18-23.
4498. Márton, László. A "hagyomány-űr" telítődése. [Színház és rítus. 100 éve született Tamási Aron, Editor:
Visky András, Tamási Aron Allami Magyar Színház, Jókainé Laborfalvy Róza Színházpártoló
Alapítvány, Sepsiszentgyörgy,1997]. Látó, nr. 4, 2002, p. 11-13.
4499. Szilágyi, Júlia. Ex libris. [Tamási Aron, Szűzmáriás királyfi, Bukarest - Kolozsvár, Kriterion
Könyvkiadó, 1997]. Látó, nr. 4, 2002, p. 13-18.
4500. Szilágyi, Júlia. Ex libris. [Színház és rítus. 100 éve született Tamási Aron, Koinónia, 1997]. Látó, nr. 4,
2002, p. 13-18.
Tanco, Teodor
4501. Buzaşi, Ion. Înapoi la surse... [Teodor Tanco, Andrei Mureşanu contra biografilor, Cluj-Napoca :
Virtus Romana Rediviva]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 636, 2002, p. 13.
4502. Grăsoiu, Liviu. Istorie literară. [Teodor Tanco, Despre Liviu Rebreanu, Cluj-Napoca : Limes, 2001].
Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 217-220.
Tarlapan, Efim
4503. Prohin, Victor. "Liber fiind, faci tu lumea: neliber, te face lumea pe tine...". [Interviu]. Cetatea
culturală, 5, nr. 9, 2002, p. 16-17.
Tartler, Grete
4504. Criş, Mariana. Un forum unde zilnic poate fi un referendum. [Grete Tartler, Europa naţiunilor. Europa
raţiunilor, Bucureşti : Cartea Românescă, 2001]. Luceafărul, nr. 20, 2002, p. 11.
4505. Nicolae, Ştefan. Meditând la Europa. [Grete Tartler, Europa naţiunilor, Europa raţiunilor, Bucureşti :
Cartea Românească, 2001]. România literară, 35, nr. 10, 2002, p. 3.
4506. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Înţelepciunea celuilalt. [Grete Tartler, Înţelepciunea arabă, Iaşi :
polirom, 2002]. Luceafărul, nr. 43, 2002, p. 5.
4507. Tupan, Marius. "Cât timp va exista interes pentru om, pentru existenţa individului, literatura rămâne
importantă". [Interviu]. Luceafărul, nr. 23, 2002, p. 12-13.
4508. Vasile, Geo. Grete Tartler - Firele cărţii între viaţă şi vers. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 271-274.
Tarţa, Vasile
4509. A. I. P. Vasile Tarţa, Ceruri neştiute, Timişoara : SigNata, 2002. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 31.
Taşcu, Valentin
4510. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Valentin Taşcu, Elogiul tinereţii, Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof,
2000]. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 125.
4511. Petras, Irina. Despre ritmul oracular. [Valentin Taşcu, Ritm vertical, Bucureşti : Univers enciclopedic,
2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 11-12.
Tăbăraş, Stelian
4512. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Desenul, vitraliile, covorul. [Stelian Tăbăraş, Atelierul de tatuaje,
Bucureşti : Cartea Românească, 2002]. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 5.
269
4513. Tupan, Marius. "Când se schimbă dictatorii, cel de-al doilea face pe descuiatul". [Interviu]. Luceafărul,
nr. 45-46, 2002, p. 22-23.
Tămaş, Cristina
4514. Cucu, Ştefan. Cristina Tămaş. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 253-
257.
Tănase, Iulian
4515. Cliveţ, Nicoleta. Din dragoste. [Iulian Tănase, Iubitafizica, Bucureşti : Vinea, 2002]. Piaţa literară, 2,
nr. 16, 2002, p. 5.
4516. Cliveţ, Nicoleta. "Ingeri cu sex appeal". [Iulian Tănase, Îngerotica, Bucureşti : Seara, 1999]. Vatra, 29,
nr. 1-2, 2002, p. 122-123.
4517. Marcu, Luminiţa. Istorie literară şi istorie personală. [Iulian Tănase, Iubitafizica : ştiinţa iubirilor
imaginare, Bucureşti : Vinea, 2002]. România literară, 35, nr. 19, 2002, p. 6-7.
4518. Marin, Irina. O carte scrisă din dragoste. [Iulian Tănase (coordonator), Pentru Gellu Naum, Bucureşti :
Vinea, 2002]. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 6.
4519. Soviany, Octavian. Tratatul de iubitafizică. [Iulian Tănase, Iubitafizică, Bucureşti : Vinea, 2002].
Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 8.
4520. Stănescu, Bogdan-Alexandru. În partea dinspre eros - pierdut thanatos, ofer dulce ironie. [Iulian
Tănase, Iubitafizică, Bucureşti : Vinea, 2002]. Luceafărul, nr. 18, 2002, p. 5.
Tănase, Stelian
4521. Bobia, Nicolae. "Mica fiinţă şi tehnicile sofisticate de a supravieţui". [Stelian Tănase, Acasă se
vorbeşte în şoaptă : dosar & jurnal din anii târzii ai dictaturii, Bucureşti : Compania, 2002]. Orizont,
14, nr. 6, 2002, p. 14.
4522. Creţu, Ion. De ce nu vreau să-mi văd dosarul de la Securitate. [Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în
şoaptă, Bucureşti : Compania, 2002]. Cuvîntul, 8, nr. 4-5-6, 2002, p. 16.
4523. Creţu, Ion. Discurs despre dictatură pe două voci. [Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă : dosar
şi jurnal din anii târzii ai dictaturii, Bucureşti : Compania, 2001]. Luceafărul, nr. 17, 2002, p. 11.
4524. Nistor, Cristina. Dialog cu Stelian Tănase. [Cecilia Caragea, Dialog cu Stelian Tănase, Cluj-Napoca :
Dacia, 2002]. Piaţa literară, 22, nr. 18, 2002, p. 17.
4525. Pecican, Ovidiu. Imposibila solidaritate. [Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă, Bucureşti :
Compania, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 9, 2002, p. 3.
4526. Rogozanu, Cristi. Teroarea pe înţelesul copiilor. [Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă,
Bucureşti : Compania, 2002]. România literară, 35, nr. 8, 2002, p. 6-7.
4527. Urian, Tudorel. Prietenia ca job. [Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă, Bucureşti : Compania,
2002]. Cuvîntul, 8, nr. 3, 2002, p. 1, 3.
4528. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 258-260.
4529. Urian, Tudorel. Stelian Tănase - Proletcultismul cu ifose. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90 . [Playback, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995]. Bucureşti : Albatros,
2000, p. 38-41.
Tănăsache, Ilie
270
4530. Ionescu, Mariana. Editura Eminescu. [Ilie Tănăsache, Ziua în care vine Papa, 2002]. Universul cărţii,
12, nr. 11-12, 20022002, p. 13.
Tănăsescu, Antoaneta
4531. Ionică, Cristina. Şezi frumos... [Antoaneta Tănăsescu, Unde sunt manierele de altădată? Bucureşti :
Gramar, 2002]. România literară, 35, nr. 15, 2002, p. 4.
Tărâţeanu, Vasile
4532. Cioacă-Ioanid, Ştefan. Vasile Tărâţeanu "Iluzii şi lanţuri". [Vasile Tărâţeanu, Iluzii şi lanţuri, Bucureşti
: Fundaţia Scrsiul Românesc, 2001]. Curierul românesc, 24, nr. 11, 2002, p. 9.
Tărchilă, Dan
4533. Dima, Simona-Grazia. Visul dez-iluziona(n)t. [Dan Tărchilă, Jurnal de vise : o povestire de dragoste,
Bucureşti : Cartea Românească, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 7, 2002, p. 114-115.
Tătaru, Argentina
4534. Buda, Dumitru-Mircea. Fumuri şi parfumuri. [Argentina Tătaru, Parfumul neliniştitor, Sibiu : Global
Media, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 179-180.
Tăutan, Viorel
4535. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Viorel Tăutan, Gesturi în oglindă, Piteşti : Paralela 45, 2001]. Viaţa
Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 252.
Târziu, Alexandra
4536. Marin, Irina. Ţara tuturor posibilităţilor. [Alexandra Târziu, America, pantoful cenuşăresei, Iaşi : Alfa,
2002]. România literară, 35, nr. 39, 2002, p. 4, 5.
Tei, Daniel
4537. Sturza, Cătălin. Aleea debuntanţilor întârziaţi. [Daniel Tei, Acoperişul fără casă, Bucureşti : Semne,
2002]. România literară, 35, nr. 45, 2002, p. 4, 5.
Tempea, Radu
4538. Moceanu, Ovidiu. Alţi cronicari: Radu Tempea. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română veche.
Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 170-171.
Teoc, Flavia
4539. Groza, Claudiu. Poeme de interior. [Flavia Teoc, Braţul pierdut, Bucureşti : Albatros, 2002]. Steaua,
53, nr. 8-9, 2002, p. 69.
4540. Olivotto, Alexandra. Clujul literar. [Flavia Teoc, Din capitala provinciei : interviuri cu scriitori
clujeni, Cluj-Napoca : Limes, 2002]. România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 4.
4541. Sita, Adina. La "Cafeneaua literară". [Flavia Teoc, Din capitala provinciei, Cluj-Napoca : Limes,
2002]. Piaţa literară, 2, nr. 18, 2002, p. 7.
4542. Ţion, Adrian. Trestie şi plumb. [Flavia Teoc, Trestie şi plumb, Cluj-Napoca : Limes, 2001]. Steaua, 53,
nr. 1, 2002, p. 63.
Teodoreanu, Al. O.
271
4543. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Al. O. Teodoreanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 322.
4544. Sadoveanu, Izabela. Alexandru O. Teodorescu: Hronicul Măscăriciului Vălătuc. În: Izabela
Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru
Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 224-226.
Teodoreanu, Ionel
4545. Vârgolici, Teodor. Amintirile lui Ionel Teodoreanu. [Ionel Teodoreanu, Masa umbrelor, Bucureşti :
100+1 Gramar, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 622, 2002, p. 4.
4546. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Ionel Teodoreanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 249-251.
4547. Sadoveanu, Izabela. Ionel Teodoreanu: Uliţa copilăriei. În: Izabela Sadoveanu. Cărţi şi idei : pagini de
critică literară. Vol. 1. Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; Institutul de Istorie şi
Teorie Literară "G. Călinescu", 2001, p. 175-180.
Teodorescu, Bogdan
4548. Urian, Tudorel. Măşti ale tranziţiei. [Bogdan Teodorescu, Spada, Bucureşti : Albatros, 2002]. România
literară, 35, nr. 47, 2002, p. 6.
Teodorescu, Cristian
4549. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 205-207.
4550. Urian, Tudorel. Cristian Teodorescu - Povestiri din lumea nouă. În: Tudorel Urian. Proza românească
a anilor '90. [Povestiri din lumea nouă, Bucureşti : Rao, 1996]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 131-133.
Teodorescu, Hortensia
4551. Cucu, Ştefan. Hortensia Teodorescu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002,
p. 258-262.
Teodorescu, Veronica
4552. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Veronica Teodorescu, Peisaje, Bucureşti : Atlas 1999]. Viaţa
Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 125.
Teodorescu, Virgil
4553. Ştefănescu, Alexandru. Virgil Teodorescu. România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 10-11.
4554. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Virgil Teodorescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 375-378.
4555. Coman, Florentina. Lumea cotidiană ca un circ. [Lucian Dan Teodorovici, Circul nostru vă prezintă,
Iaşi : Polirom, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 15, 2002, p. 6.
4556. Cristea-Enache, Daniel. Un erou al timpului nostru. [Lucian Dan Teodorovici, Cu puţin timp înaintea
coborârii extratereştrilor printre noi, Iaşi : Outopos, 1999]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 645,
2002, p. 5.
4557. Glăvan, Gabriela. Poveşti de ieri şi de azi - Clovnul şi sinucigaşul. [Lucian Dan Teodorovici, Circul
nostru vă prezintă, Iaşi : Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 18.
272
4558. Popa, Catrinel. Spectaculosul în două zile. [Lucian Dan Teodorovici, Circul nostru vă prezintă:, Iaşi :
Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 5.
4559. Popovici, Iulia. "Circul nostru vă prezintă". [Lucian Dan Teodorovici, Circul nostru vă prezintă, Iaşi :
Polirom, 2002]. Vatra, 29, nr. 7, 2002, p. 50.
4560. Tivadar, Sanda. Circul nostru vă prezintă. [Lucian Dan Teodorovici, Circul nostru vă prezintă, Iaşi :
Polirom, 2002]. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 250-251.
4561. Vakulovski, Mihai. "Cum a reacţionat iubita? În nici un fel. I-am ascuns că scriu proză, iar cînd şi-a dat
seama era prea tîrziu. Ne căsătorisem deja...". [Interviu]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 134-136.
Terzea-Ofrim, Lucia
4562. Constantin, Cătălin. Sentimentul românesc al urâtului. [Lucia Terzea-Ofrim, Ce mi-e drag nu mi-e
urât, Bucureşti : Paideia, 2002]. România literară, 35, nr. 32, 2002, p. 4, 5.
4563. Hedeşan, Otilia. ... de la urât, de la moarte. [Lucia Terzea-Ofrim, Ce mi-e drag nu mi-e urât, Bucureşti
: Paideia, 2002]. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 9.
Theodorescu, Barbu
4564. Gheran, Niculae. Câinele soldatului (1). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 642, 2002, p. 10.
4565. Gheran, Niculae. Câinele soldatului (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 643, 2002, p. 10.
Tihan, Teodor
4566. Ţion, Adrian. Pe stricte coordonate valorice. [T. Tihan, Umanităţi şi valori, Cluj-Napoca : Motiv,
2000]. Luceafărul, nr. 13, 2002, p. 11.
4567. Pârvu, Iuliu. Un critic discret: Teodor Tihan - Apropierea de imaginar. În: Iuliu Pârvu. Studii şi
cronici literare. Cluj-Napoca : Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", 2002, p. 252-255.
Tismăneanu, Vladimir
4568. Bobia, Nicolae. Elogiul societăţii deschise. [Vladimir Tismăneanu, Scrisori din Washington : reflecţii
despre secolul douăzeci, Iaşi : Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 9, 2002, p. 18.
4569. Borbély, Ştefan. Spectrele Europei Centrale. [Vladimir Tismăneanu, Spectrele Europei Centrale, Iaşi :
Polirom, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 7-8.
4570. Popovici, Iulia. După zece ani. [Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Iaşi : Polirom, 2002].
România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 7.
4571. Urian, Tudorel. Spectacolul democraţiei. [Vladimir Tismăneanu, Scrisori din Washington : reflecţii
despre secolul douăzeci, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 29, 2002, p. 19.
Titel, Sorin
4572. Lefter, Ion Bodgan. Sorin Titel. "Personajul" vieţii şi al operei. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă istorie a
romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Apa]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 125-133.
Todoran, Eugen
4573. Oancea, Ileana. Profesorul Eugen Todoran. Orizont, 14, nr. 12, 2002, p. 3.
4574. Tolcea, Marcel. Acei Dom' Profesor. Orizont, 14, nr. 12, 2002, p. 3.
4575. Valea, Lucian. Pasărea Phoenix - o iluzie: Eugen Todoran. În: Lucian Valea. Generaţia amânată.
273
Ediţie îngrijită de Oana Valea şi Mircea Măluţ. Cluj-Napoca : Limes, 2002, p. 247.
Tófalvi, Zoltán
4576. Szabó, László. A megbabonázott riporter. [Északi változatok, Tófalvi Zoltán beszélgetései
Skandináviában élő magyarokkal, Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2000]. Látó, nr. 3, 2002, p. 97-98.
Tofan, Sergiu
4577. Boldea, Iulian. Amplitudinea spiritului creator. [Sergiu Tofan, Mircea Eliade. Destinul unei profeţii,
Galaţi : Alter Ego Cristian & Algoritm, 1996]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 56-57.
Tohăneanu, Gheorghe I.
4578. Gencărău, Ştefan. Boierul incontestabil al lingvisticii româneşti - Al. Rosetti în amintirea lui G.I.
Tohăneanu. [Interviu]. Familia, 38, nr. 2, 2002, p. 111-114.
Tolcea, Marcel
4579. Pop, Ion. Clima blândă a miracolului. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Marcel Tolcea, Ochiul inimii,
Timişoara : Facla, 1988]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 272-276.
Toma, Camelia
4580. Zăgreanu, Ion Radu. În drum spre roman. [Camelia Toma, Cucuveaua din strană, Bucureşti : Criterion
Publishing, 2001]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 95.
Toma, Dolores
4581. Tabarasi, Ana-Stanca. De ce sunt importante grădinile. [Dolores Toma, Despre grădini şi modul lor de
folosire, Iaşi : Polirom, 2001]. România literară, 35, nr. 40, 2002, p. 12.
Toma, Dumitru
4582. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 224-225.
Toma, Florin
4583. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 252-253.
Tomescu, Mariana
4584. Ionică, Cristina. Generaţii. [Mariana Tomescu, Vară fără sfărşit, Bucureşti : Elion, 2001]. România
literară, 35, nr. 29, 2002, p. 5.
4585. Săsăran, Andreea. Marian Nicolae Tomi: Tripticul mielului paşnic. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p.
125.
4586. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Petru Vasile Tomoiagă, Înviere, Timişoara : Brumar, 2001].
Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 11.
Tompa, Gábor
4587. Láng, Zsolt. Ex libris. [Tompa Gábor - Visky András, Romániai magyar négykezesek, Jelenkor Kiadó,
274
1994]. Látó, nr. 4, 2002, p. 88-93.
4588. Láng, Zsolt. Ex libris. [Kovács András Ferenc - Tompa Gábor, Depressio Transsylvaniae, Pallas -
Akadémia, Csíkszereda, 1998]. Látó, nr. 4, 2002, p. 88-93.
Tomşa, Constantin
4589. Strochi, Lucian. Un critic printre noi: Constantin Tomşa. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură :
cărţi şi autori. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. V-XI.
Tonegaru, Constant
4590. Buciu, Marian Victor. Poeţii la vreme de război cald şi rece. Contemporanul, 11, nr. 14, 2002, p. 10.
4591. Sălcudeanu, Nicoleta. Monografomania. [Ştefan Vida Marinescu, Lirica lui Constant Tonegaru -
Încercare de sinteză, Braşov : Euro-Vida M, 1997]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 96.
4592. Ştefănescu, Alexandru. Constant Tonegaru - deţinut politic. România literară, 35, nr. 3, 2002, p. 14-
15.
Topîrceanu, George
4593. Manolescu, Nicolae. G. Topîrceanu (1886-1937). România literară, 35, nr. 17, 2002, p. 1.
4594. Tohăneanu, G. I. "Contemplu o tufă de scaieţi". Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 20.
4595. Trandafir, Constantin. G. Topîrceanu - sub zodia lui Ianus. În: Constantin Trandafir. Recunoaşterea
valorii : scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 90-103.
Topolog, Ion
4596. Vasile, Geo. Ion Topolog - Un anotimp în rai. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar
de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 274-277.
Topor, Rodica
4597. Diaconu, Marin. Editura Vivaldi. [Rodica Topor, Florica Diaconu, Georgeta Margescu, Cultură :
termeni şi pesonalităţi : dicţionar, Bucureşti : Vivaldi, 2000]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p.
6.
Tóth, Mária
4598. Szabó, László. A hűség divatja. [Tóth Mária, Régimódi hűség, Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2001].
Látó, nr. 1, 2002, p. 100-103.
Trancă, Dumitru
4599. Raţiu, George-Vasile. Cu Mimi-Dumitru Trancă despre Radu Petrescu. Mişcarea literară, 1, nr. 2,
2002, p. 92-93.
Traşcă-Vlădoiu, Daniela
4600. Vasile, Geo. Tânăra şi parcă îngereasa Ioana. [Daniela Traşcă-Vlădoiu, Îmblânzitoarea de plânsete,
Bucureşti : Eminescu, 2000]. Luceafărul, nr. 9, 2002, p. 16.
Trăuşan-Matu, Ştefan
275
Trifoiu, Nicolae
4602. Teoc, Flavia. Nicolae Trifoiu: "Pe drumul mare împărătesc". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei :
interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 143-148.
4603. Sterom, Victor. Editura Premier din Ploieşti. [Nicolae Dorel Trifu, Elegie sub aripa nopţii, Ploieşti :
Premier, 1998]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 18.
Tuchilă, Costin
4604. Ţeposu, Radu G. Spiritul teoretic. Cultivarea uneltelor. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă
a întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 295-297.
Tudor, Dan
4605. Sandu, Carmen. Dan Tudor - actor, regizor şi, ar vrea el, poet. Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 22.
Tudor, Marius
4606. Bîtfoi, Dorin-Liviu. Democraţia de dicţionar. [Marius Tudor, Adrian Gavrilescu, Elita politică din
România postcomunistă, Bucureşti : Companai, 2002]. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 5.
Tudoran, Dorin
4607. Cristea-Enache, Daniel. Filosofie şi pamflet (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 622, 2002, p. 5.
4608. Cristea-Enache, Daniel. Trestiile de sticlă. [Dorin Tudoran, Tânărul Ulise, Iaşi : Polirom, 2000].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 621, 2002, p. 5.
Tudoran, Radu
4609. Spalas, Marina. Radu Tudoran, un publicist ignorat. Luceafărul, nr. 9, 2002, p. 16.
4610. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Radu Tudoran. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 297-298.
Tudor-Anton, Eugenia
4611. Dimisianu, Gabriel. Noi cărţi despre "marea europeană". [Eugenia Tudor-Anton, Hortensia Papadat-
Bengescu, marea europeană, Bucureşti : Naţional, 2001]. România literară, 35, nr. 17, 2002, p. 12.
4612. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Tudor-Anton, Eugenia, Hortensia Papadat-Bengescu, marea
europeană, Bucureşti : Naţional, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 252.
Tuleş, Gheorghe
4613. Antonescu, Nae. Gh. Tuleş. Poesis, 13, nr. 51, 2002, p. 55.
Tupa, Răzvan
4614. -. Cum ai debutat şi ce înseamnă asta pentru tine? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 137.
Tupan, Marius
4615. Alexa, Iulia. Fantasmagorii. [Marius Tupan, Vămile Depresiunii, Bucureşti : Fundaţia Luceafărul,
2002]. România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 4.
4616. Criş, Mariana. În batalionul dintâi al prozei scurte româneşti. [Marius Tupan, Batalioane invizibile,
276
Bucureşti : Fundaţia Luceafărul, 2002]. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 111-113.
4617. Groza, Claudiu. Riscul romanului. [Marius Tupan, Batalioane invizibile, Bucureşti : Fundaţia
Luceafărul, 2001]. Steaua, 53, nr. 2-3, 2002, p. 78.
4618. Soviany, Octavian. Complexul cavernei. [Marius Tupan, Batalioane invizibile, Bucureşti : Fundaţia
Luceafărul, 2001]. Luceafărul, nr. 6, 2002, p. 5.
Turcea, Daniel
4619. Buciu, Marian Victor. Daniel Turcea. Întoarcere şi revelaţie. Contemporanul, 11, nr. 5, 2002, p. 7.
4620. Soviany, Octavian. Cameleonul divin. [Daniel Turcea, Entropia]. Contemporanul, 11, nr. 3, 2002, p.
4.
4621. Soviany, Octavian. Dragonul şi ucigaşul dragonului. [Daniel Turcea, Entropie]. Contemporanul, 11, nr.
5, 2002, p. 4.
4622. Soviany, Octavian. Între poemul didactic şi cântecul spiritual. [Daniel Turcea, Epifania].
Contemporanul, 11, nr. 16, 2002, p. 4.
4623. Soviany, Octavian. Întunericul şi lumina. Lirica vinei. [Daniel Turcea, Epifania]. Contemporanul, 11,
nr. 17, 2002, p. 4.
Turdeanu, Emil
4624. Corbea, Ileana. Cu Emil Turdeanu despre respectul adevărului. În: Ileana Corbea; Nicolae Florescu.
Resemnarea cavalerilor : reevaluări critice şi memorialistice ale literaturii exilului. Bucureşti :
Jurnalul literar, 2002, p. 207-222.
4625. Sandu, Corina. Stare de năuceală generală. [Cătălin Tuţă George, Cântece pentru mileniul trei,
Bucureşti : Editura Arefeană, 1999]. Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 22.
Tüzes, Bálint
4626. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
Tzara, Tristan
4627. Buciu, Marian Victor. Tristan Tzara, resurecţia poetică. Contemporanul, 11, nr. 25, 2002, p. 10-11.
4628. Pop, Ion. O biografie a lui Tristan Tzara. România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 26-27.
4629. Robciuc, Vasile. Tristan Tzara portretizat de Claude Sernet. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 148, 158.
4630. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Tristan Tzara. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 349-351.
4631. Popescu, Mircea. Cine este Tristan Tzara? În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia
della letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 199-206.
Ţarină, Victor
4632. Popa, Adriana. Victor Ţarină: Încercare de bust. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 123.
Ţăranu-Raţiu, Mariana
277
4633. Zalis, Henri. Poezie extrovertită, cu vocaţia ingenuităţii. Contemporanul, 11, nr. 12, 2002, p. 5.
Ţărnea, George
4634. Chivu, Marius Victor. Tot poezia de dragoste. [George Ţărnea , Cartea cu ele, cele din elegii...,
Râmnicu Vâlcea : Cpmphys, 2001]. România literară, 35, nr. 26, 2002, p. 5.
Ţene. Ionuţ
4635. Cerna, Dumitru. Trinitatea veşniciei sau reflecţii despre iubire, comuniune şi mântuire. [Ionuţ Ţene,
Reflecţii critice despre o teologie a istoriei, Cluj : Napoca Star, 2001]. Cetatea culturală, 5, nr. 2, 2002,
p. 17.
Ţepelea, Ioan
4636. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Ioan Ţepelea, Incursiune în istoria culturii şi civilizaţiei]. Luceafărul,
nr. 36, 2002, p. 6.
4637. Milescu, Victoria. Cărţi primite la revistă. [Ioan Ţepelea, Liliana Surugiu, Per aspera ad astra].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 20.
4638. Vasile, Geo. Ioan Ţepelea - Poetul inciziei îngândurate/ Poezia sub presiunea sfârşitului/ Iluzia, acest
real travestit. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia,
2002, p. 277-282.
Ţepeneag, Dumitru
4639. Buciu, Marian Victor. Maramureş: sfârşit de trilogie. [D. Ţepeneag, Maramureş, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 175-183.
4640. Buduca, Ioan. Literatura şi arta sînt ca şi mine... pe ducă. [Interviu]. Cuvîntul, 8, nr. 9-11, 2002, p. 4-5.
4641. Cordoş, Sanda. Nepotul lui Caragiale. [Dumitru Ţepeneag, Maramureş, Cluj-Napoca : Dacia, 2001].
Apostrof, 12 bis, nr. 5, 2002, p. 8-9.
4642. Cristea-Enache, Daniel. Întoarcerea autorului. [Dumitru Ţepeneag, Maramureş, Cluj-napoca : Dacia,
2001]. Caiete critice , nr. 3-4, 2002, p. 18-25.
4643. Criş, Mariana. Un romancier urmărit de fantomele tematice. [Dumitru Ţepeneag, Maramureş, Cluj-
Napoca : Dacia, 2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 8.
4644. Felecan, Daiana. Maramureş sau locul reîntoarcerii personajelor rătăcite. [Dumitru Ţepeneag,
Maramureş, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 150-151.
4645. Glodeanu, Gheorghe. Primul Ţepeneag. [Dumitru Ţepeneag, Prin gaura cheii, Bucureşti : Nemira,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 6.
4646. Miheţ, Marius. Magicianul sau Ce au devenit Regizorul şi Marele Dresor. Familia, 38, nr. 9, 2002, p.
18-25.
4647. Rogozanu, Cristi. Sfînta lizibilitate şi tirania reţetei. [Dumitru Ţepeneag, Maramureş, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. România literară, 35, nr. 14, 2002, p. 6-7.
4648. Simuţ, Ion. Disidenţa şi exilul. [Interviu]. Contemporanul, 11, nr. 16, 2002, p. 3.
4649. Simuţ, Ion. "Nu e uşor nici pentru mine...". [Interviu]. Contemporanul, 11, nr. 14, 2002, p. 3.
4650. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Oniristul şi iraţionalul. [Dumitru Ţepeneag, Destin cu popeşti, Cluj-
Napoca : Dacia : Biblioteca Apostrof, 2001]. Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 5.
278
4651. Behring, Eva. Capacitatea de supravieţuire a unui concept literar: "onirismul" lui Dumitru Ţepeneag.
În: Eva Behring. Scriitori români din exil : 1945-1989 : o perspectivă istorico-literară. Bucureşti :
Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 163-181.
4652. Cristea-Enache, Daniel. Dumitru Ţepeneag. Farmecul discret al realismului; Un pod spre Hotel Europa.
În: Daniel Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române,
2001, p. 161-169.
4653. Cristea-Enache, Daniel. Leonid Dimov, Dumitru Ţepeneag. Grupul visătorilor lucizi. În: Daniel
Cristea-Enache. Concert de deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 360-
364.
4654. Lefter, Ion Bodgan. Dumitru Ţepeneag. Emoţie şi răceală, spontaneitate şi calcul. În: Ion Bodgan
Lefter. Scurtă istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Zadarnică e arta fugii]. Piteşti :
Paralela 45, 2001, p. 146-151.
4655. Oprea, Nicolae. Dumitru Ţepeneag şi literatura onirică. În: Nicolae Oprea. Opera şi autorul. Piteşti :
Paralela 45, 2001, p. 81-109.
4656. Pop, Ion. La masa mărturiei. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Dumitru Ţepeneag, Un român la Paris, Cluj-
Napoca : Dacia, 1993]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 68-74.
4657. Pop, Ion. Un român la Paris. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 63-67.
4658. Urian, Tudorel. Dumitru Ţepeneag - Casa noastră comună, textul; Lecţia de postmodernism. În:
Tudorel Urian. Proza românească a anilor '90. [Hotel Europa, Bucureşti : Albatros, 1996; Pont des
Arts, Bucureşti : Albatros, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 60-65.
Ţeposu, Radu G.
4659. Cordoş, Sanda. Optzeciştii în anii '80. [Radu G. Ţeposu, Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 78-79.
4660. Mihalache, Ştefania. Suferinţele tânărului Radu G. Ţeposu. [Radu G. Teposu, Suferinţele tânărului
Blecher, Bucureşti : Minerva, 1996]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 70-71.
Ţion, Adrian
4661. Teoc, Flavia. Adrian Ţion: "Văd în scenariul cinematografic un viitor al păstrării textului, pentur că
numai în combinaţie cu imaginea, textul mai poate fi salvat". În: Flavia Teoc. Din capitala provinciei :
interviuri cu scriitori clujeni. Cluj : Limes, 2002, p. 148-152.
Ţîrlea, Cătălin
4662. Soare, Oana. Fratele nostru geamăn. [Cătălin Ţârlea, Suburbanele Bucureştilor ; Fratele meu geamăn,
Bucureşti : 100+1 Gramar, 2002]. Caiete critice , nr. 11-12, 2002, p. 103-106.
4663. Cristea-Enache, Daniel. Cătălin Ţîrlea. Filosofia romanului. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 246-253.
Ţoiu, Constantin
4664. Ştefănescu, Alexandru. Constantin Ţoiu. România literară, 35, nr. 46, 2002, p. 10-11.
4665. Ştefănescu, Alexandru. Constantin Ţoiu (II). România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 10-11.
4666. Zalis, Henri. Prozator al dubletelor. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 30-31.
4667. Urian, Tudorel. Constantin Ţoiu - Mântuirea prin nebunie. În: Tudorel Urian. Proza românească a
anilor '90. [Barbarius, Bucureşti : Allfa, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 90-92.
279
Ţone, Nicolae
4668. Chichere, Ion. Jurnalul stărilor de graţie. [Nicolae Ţone , Nicolae magnificul, Bucureşti : Vinea, 2000].
Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 22.
4669. Chichere, Ion. Nicolae Ţone - Jurnalul stprilor de graţie. [Nicolae Ţone, Nicolae Magnificul, Bucureşti
: Vinea, 2000]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 17.
4670. Coşovei, Traian T. Pagini argintii. [Nicolae Ţone, Nicolae magnificul, Bucureşti : Vinea, 2000].
Contemporanul, 11, nr. 5, 2002, p. 6.
4671. Pop, Ion. "Trăim, îmi pare rău că sunt nevoit să spun aceste cuvinte aspre, într-o ţară care nu-şi merită
decât într-o mică măsură marea poezie şi marii poeţi pe care îi are". [Interviu]. Piaţa literară, 2, nr. 9,
2002, p. 10-11.
4672. Voinescu, Radu. Neo-avangarda. [Nicolae Ţone, Nicolae Mgnificul, Bucureşti : Vioea, 2000].
Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 4.
4673. Vasile, Geo. Nicolae Ţone - Dona Juana şi imaginificul său cavaler, cavalcada metemorfozelor. În:
Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 282-286.
Ţopa, Tudor
4674. Chivu, Marius. Reuşita scriitorului. [Tudor Ţopa, Încercarea scriitorului, Piteşti : Paralela 45, 2001].
România literară, 35, nr. 8, 2002, p. 4.
4675. Marcu, Luminiţa. Încercările scriitorului. Viaţa românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 55-59.
Ţuculescu, Radu
4676. Benţea, Mircea. Proză şi călătorie. [Radu Ţuculescu, Aventuri În anticameră, Piteşti : Paralela 45, 2001
- premiul Radu Enescu]. Familia, 38, nr. 10, 2002, p. 15-16.
4677. Cubleşan, Victor. "Aventurile" lui Radu Ţuculescu. [Radu Ţuculescu, Aventuri în anticameră, Piteşti :
Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 4.
4678. Groza, Claudiu. Hoţul de imagini. [Radu Ţuculescu, Aventuri în anticameră, Piteşti ; Bucureşti ;
Braşov : Paralela 45, 2001]. Apostrof, 12 bis , nr. 7-8, 2002, p. 9.
4679. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 265-268.
Ţuglea, Mircea
4680. Ciochină, Raluca. Cântec pentru pantofi. [Mircea Ţuglea, Cântec pentru pantofi]. Tomis, 7, nr. 2, 2002,
p. 6.
4681. Cliveţ, Nicoleta. La al doilea volum. [Mircea Ţuglea, Mircea Ţuglea, Constanţa : Pontica, 2001]. Piaţa
literară, 2, nr. 8, 2002, p. 3.
4682. Cucu, Ştefan. Mircea Ţuglea. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 263-
265.
Ţugui, Pavel
4683. Popa, Catrinel. O biografie. [Pavel Ţugui, Tinereţea lui Petru Dumitriu, Cluj-Napoca : Dacia, 2000].
România literară, 35, nr. 23, 2002, p. 4.
Ţupa, Răzvan
280
4684. Chivu, Marius. Dereglarea sintaxei. [Răzvan Ţupa, Fetiş, Bucureşti : Semne, 2001]. România literară,
35, nr. 16, 2002, p. 4.
4685. Soviany, Octavian. Oriunde în afara limbajului. [Răzvan Ţupa, Fetiş, Bucureşti : Semne, 2001].
Luceafărul, nr. 2, 2002, p. 5.
Ţurcanu, Andrei
4686. Codreanu, Theodor. Andrei Ţurcanu - Luciditate şi tragism. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p.
220-224.
Ţurcanu, Lucia
4687. Chivu, Marius Victor. Livrescu la optzeciştii basarabeni. [Lucia Ţurcanu, Ultima epifanie, Chişinău :
Arc, 1999]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 7.
Ţurlea, Stelian
4688. Ionică, Cristina. Aventuri cu Popeye. [Stelian Ţurlea, Iubire în decembrie, Bucureşti : Meronia, 2002].
România literară, 35, nr. 11, 2002, p. 4.
Ţuţea, Petre
4689. Preda, Radu. Centenarul unui nemuritor. Tomis, 7, nr. 12, 2002, p. 8-9.
Ţuţuianu, Floarea
4690. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Floarea Ţuţuianu , Arta seducţiei, Bucureşti : Vinea, 2002].
Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 6.
4691. Grigurcu, Gheorghe. Denudări, defulări şi precară sublimare livrescă. [Floarea Ţuţuianu, Arta
seducţiei, Bucureşti : Vinea, 2002]. Viaţa românească, 97, nr. 1-2, 2002, p. 179-181.
4692. Marin, Irina. Textualitate şi sexualitate. [Floarea Ţuţuianu, Arta seducţiei, Bucureşti : Vinea, 2002].
România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 6.
4693. Toderici, Radu. Floarea Ţuţuianu şi arta seducţiei. [Floarea Ţuţuianu, Arta seducţiei, Bucureşti : Vinea,
2002]. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 108.
Ulici, Laurenţiu
4694. Boldea, Iulian. Laurenţiu Ulici. [ ]. Luceafărul, nr. 13, 2002, p. 15.
4695. Criş, Mariana. Cel care nu s-a lăsat sedus de gloriile trecătoare. [Gheorghe Pârja, Echim Vancea, Ioana
Petruş, Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Luceafărul, nr. 41, 2002, p.
13.
4696. Dorian, Gellu. Al doilea Laurenţiu Ulici. Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 12.
4697. Gârbea, Horia. Prezenţa lui Laurenţiu Ulici. Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 2.
4698. Pantea, Aurel. Dimensiunile teoretice ale unei antologii exemplare. [Laurenţiu Ulici, O mie şi una de
poezii româneşti, Bucureşti : DU Style, 1997]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 108.
4699. Popa, Paulina. "O poartă a vieţii pe care Laurenţiu Ulici a trecut-o extrem de liniştit, de elegant, aşa
cum a şi trăit". Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 13.
4701. Prelipceanu, Nicolae. Laurenţiu - o amintire. Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 13.
281
4702. Spalas, Marina. O viaţă pentru o iluzie. Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 12.
4704. Uricaru, Eugen. Împlinirea destinului. Luceafărul, nr. 41, 2002, p. 12.
Ulmeanu, Radu
4705. Mircea-Radu, Dora. Geometria unui "sistem" poetic? [Radu Ulmeanu, Climatul fulgerului: poemele
regăsite, Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 64-65.
Ulmu, Bogdan
4706. Morariu, Mircea. Mic dicţionar Caragiale. [Bogdan Ulmu, Mic dicţionar Caragiale, Iaşi : Cronica,
2001]. Familia, 38, nr. 6, 2002, p. 108-109.
Ungheanu, Mihai
4707. Grigurcu, Gheorghe. Un nou A.C. Cuza. [Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române, Bucureşti :
DBH, 1999]. România literară, 35, nr. 11, 2002, p. 9.
4708. Grigurcu, Gheorghe. Un nou A.C. Cuza. [Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române, Bucureşti :
DBH, 1999]. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 9.
4709. Grigurcu, Gheorghe. Un nou A.C. Cuza. [Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române, Bucureşti :
DBH, 1999]. România literară, 35, nr. 13, 2002, p. 9.
4710. Grigurcu, Gheorghe. Un nou A. C. Cuza. [Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române, Bucureşti :
DBH, 1999]. România literară, 35, nr. 14, 2002, p. 9.
Ungureanu, Cornel
4711. Chevereşan, Cristina. Mitologii de frontieră. [Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiiilor, Iaşi :
Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 8.
4712. Cozea, Liana. Jurnal cu personaje. [Cornel Ungureanu, Despre regi, saltimbanci şi maimute, Timişoara
: Amarcord, 2001]. Familia, 38, nr. 7-8, 2002, p. 27-30.
4713. Cubleşan, Victor. Pîine, circ, sistemul culturii şi jurnal. [Cornel Ungureanu, Despre regi, saltimbanci şi
maimuţe, Timişoara : Marineasa, 2002]. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 54.
4714. Cucu, Sorin Radu. Cartea infernului şi a paradisului. [Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiiilor,
Iaşi : Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 9.
4715. Cursan, Delia. Recuperarea marginii. [Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiiilor, Iaşi : Polirom,
2002]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 9.
4716. Hăitaş, Liana. Imaginea lumii: dramatis personae. [Cornel Ungureanu, Despre regi, saltimbanci şi
maimuţe, Timişoara : Marineas, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 12.
4717. Popovici, Iulia. Cronica unei înfrîngeri. [Cornel Ungureanu, Despre regi, saltimbanci şi maimuţe,
Timişoara : Marineasa, 2001]. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 5.
4718. Popovici, Iulia. Scurt popas în lumea de lângă noi. [Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, Iaşi :
Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 15, 2002, p. 4.
4719. Stănescu, Bogdan-Alexandru. Căutând grădina. [Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, Iaşi :
Polirom, 2002]. Luceafărul, nr. 14, 2002, p. 5.
4720. Tupan, Marius. "Discursurile mari sunt acelea care angajează total fiinţa scriitoricească". [Interviu].
282
Luceafărul, nr. 35, 2002, p. 16.
4721. Voinescu, Radu. O matrice stilistică (II). [Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, Iaşi : Polirom,
2002]. Luceafărul, nr. 36, 2002, p. 4.
4722. Voinescu, Radu. O matrice stilistică - Mitteleuropa (III). [Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor,
Iaşi : Polirom, 2002]. Luceafărul, nr. 37, 2002, p. 4.
Ungureanu, Dumitru
4723. Cristea-Enache, Daniel. Doi ochi albaştri. [Dumitru Ungureanu, Lia Mora. Încercări narative despre
Autor, Opera sa & relaţia lor incestuoasă, Bucureşti : Nemira, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11,
nr. 605, 2002, p. 5.
4724. -. "literatura nu-i o profesie". [Anchetă: La ce (ne) foloseşte literatura?]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p.
85-86 .
Urcan, Ileana
4725. Cordoş, Sanda. Ora bună a romancierelor. [Florina Ilis, Coborîrea de pe cruce, Cluj-Napoca : Echinox,
2001; Ileana Urcan, Zăpadă la Roma, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 163-
164.
4726. Perţa, Cosmin. Un roman cuminte... [Ileana Urcan, Zăpadă la Roma, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Piaţa
literară, 2, nr. 14, 2002, p. 7.
4727. Petrişor, Dorin. Teroare la Roma. [Ileana Urcan, Zăpadă la Roma, Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 67-68.
4728. Tivadar, Sanda. Zapadă la Roma. [Ileana Urcan, Zapadă la Roma, Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
Familia, 38, nr. 9, 2002, p. 123-124.
Urcan, Ion
4729. Pop, Ion. În pragul bibliotecii. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 282-285.
Ureche, Grigore
4730. Măgirescu-Mandaj, Doina. Pagini alese la editura Gramar. [Gr. Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei,
Bucureşti : 100+1 Gramar, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 21.
4731. Vârgolici, Teodor. "De când s-au descălecat ţara...". [Gr. Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti
: 100+1 Gramar, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 623, 2002, p. 4.
4732. Burlacu, Doru George. "Nici este a să mira...". În: Doru George Burlacu. Glose la "neaşezare" :
ipostaze literare ale ethosului românesc . Vol. 1. De la origini până la Dimitrie Cantemir. Cluj-Napoca
: Dacia, 2002, p. 67-72.
4733. Cozea, Liana. Grigore Ureche. În: Liana Cozea. Literatura română veche. Oradea : Editura
Universităţii Oradea, 2002, p. 36-51.
4734. Manolescu, Nicolae. Literatura medievală (secolele XVI-XVIII): Grigore Ureche, clasicul. În: Nicolae
Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 75-83.
4735. Moceanu, Ovidiu. Marii cronicari moldoveni: Grigore Ureche. În: Ovidiu Moceanu. Literatura
română veche. Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 112-128.
4736. Stoleru, Victor. Studii privind literatura română: Grigore Ureche. În: Victor Stoleru. Ipostaze de istorie
literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 5.
283
Urian, Tudorel
4737. Cristea-Enache, Daniel. Radiografii şi superlative. [Tudorel Urian, Proza românească a anilor '90,
Bucureşti : Abatros, 2000]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 641, 2002, p. 5.
Uricaru, Eugen
4738. Criş, Mariana. Faţa cea nouă a Românilor. [Eugen Uricaru, Navigare, Bucureşti : Cartea Românească,
2001]. Luceafărul, nr. 5, 2002, p. 7.
4739. Ionescu, Mariana. Editura Eminescu. [Eugen Uricaru, Stăpânirea de sine, 2001]. Universul cărţii, 12,
nr. 11-12, 20022002, p. 13.
4740. Simuţ, Ion. Accesul spre mister. [Eugen Uricaru, Glorie, Piteşti : Paralela 45, 2002]. Familia, 38, nr. 6,
2002, p. 33-35.
4741. Tupan, Marius. "Conducerea colectivă şi respectarea deciziilor este singura metodă de eliminare a
acestor conflicte". [Interviu]. Luceafărul, nr. 22, 2002, p. 12-13.
Urmanov, Adrian
4742. Boldea, Iulian. Canoanele cărnii. [Adrian Urmanov, Cărnurile canonice, Constanţa : Pontica, 2001].
Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 172-173.
4743. Mincu, Marin. Un debut de excepţie. [Adrian Urmanov, Cărnurile cannonice, Constanţa : Pontica,
2001]. Luceafărul, nr. 10, 2002, p. 10.
4744. Soviany, Octavian. Poemele cărnii. [Adrian Urmanov, Cărnurile cannonice, Constanţa : Pontica,
2001]. Luceafărul, nr. 1, 2002, p. 5.
Urmuz
4745. Moraru, Cornel. Urmuz şi "Canonul". [Adrian Lăcătuş, Urmuz, Braşov : Aula, 2002]. Vatra, 29, nr. 11-
12, 2002, p. 143.
4746. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - Urmuz. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-1945)
. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 289-292.
Ursache, Magda
4747. Lupu, Gheorghe. Spaima de tăcere. [Magda Ursache, Conversaţie pe Titanic, Iaşi : Junimea, 2001].
Bucovina literară, 12, nr. 7-8, 2002, p. 16-17.
Ursachi, Mihai
4748. Marcu, Luminiţa. Poezia perenă a lui Mihai Ursachi. [Mihai Ursachi, Benedictus, Bucureşti :
Compania, 2002]. România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 6-7.
Ursu, Horia
4749. Cubleşan, Victor. Anotimpuri incerte. [Horia Ursu, Anotimpurile după Zenovie şi alte proze, Bucureşti
: Paralela 45, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 4.
Ursu, Liliana
4750. Galaţă, Iuliana. Îndemn spre fericire. [Liliana Ursu, Sus să avem inimile, Bucureşti : Eminescu, 2001].
Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 97-98.
4751. Pillat, Monica. Arta ca drum spre mântuire. [Liliana Ursu, Sus să avem inimile, Bucureşti : Eminescu,
2001]. Steaua, 53, nr. 11-12, 2002, p. 117-118.
284
4752. Şerban, Carmen Raluca. O biografie harică. [Liliana Ursu, Sus să avem inimile, Bucureşti : Eminescu,
2001]. Tomis, 7, nr. 9, 2002, p. 40-41.
Ursu, Mihaela
4753. Coman, Florentina. Patru monografii. [Mihaela Ursu, Gheorghe Crăciun, Braşov : Aula, 2000]. Piaţa
literară, 2, nr. 8, 2002, p. 7.
Ursulescu, Ion
4754. Vârgolici, Teodor. Pseudonimele lui Panait Istrati. [Ion Ursulescu, Panaiti Istrati - Pseudonime, Brăila
: Istros, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 640, 2002, p. 4.
Uscătescu, George
4755. Traian, Ilie. George Uscătescu în amintirile fratelui său, Tiberiu Uscătescu. [Interviu]. Curierul
românesc, 24, nr. 12, 2002, p. 6-7.
4756. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi... [Culiţă Ion Uşurelu, Multum in parvo, Bucureşti : Coresi, 2001].
Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 20.
Utan, Tiberiu
4757. Cristea-Enache, Daniel. Odă soarelui. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 607, 2002, p. 5.
Vakulovski, Alexandru
4758. Cesereanu, Ruxandra. Micul Kerouac. [Alexandru Vakulovski, Pizdeţ, Braşov : Aula, 2002 ; Oedip
regele mamei lui Freud, Braşov : Aula]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 61-62.
4759. Chivu, Marius Victor. Existenţialism narcotic. [Alexandru Vakulovski, Pizdeţ, Braşov : Aula, 2002].
România literară, 35, nr. 24, 2002, p. 4.
4760. -. Cum ai debutat şi ce înseamnă asta pentru tine? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 136.
4761. Rogozanu, Cristi. Tinerii între ei. [Alexandru Vakulovski, Pizdeţ, Braşov : Aula, 2002]. România
literară, 35, nr. 37, 2002, p. 6.
4762. Ursa, Mihaela. Mulţumiri domnului Alexandru Vakulovski. [Alexandru Vakulovski, Oedip regele
mamei lui Freud]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 148-149.
4763. Vakulovski, Mihai. "E bine uneori să nu cunoşti oamenii până la capăt, dar totul ar părea atunci atât de
frumos! Mai ales că în România se zâmbeşte mult (şi) pe stradă". [Interviu]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002,
p. 164-167.
4764. Vakulovski, Mihai. Pe drumuri (albe, dar nu de frişcă şi nu de ciocolată) . Vatra, 29, nr. 11-12,
2002, p. 149-156 .
Vakulovski, Mihai
4765. Buda, Dumitru-Mircea. E.K.G. şaizecist pe trei linii. [Mihai Vakulovski, Nicolae Manolescu sau
despre hedonismul critic, Braşov : Aula, 2000]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 83-87.
4766. Ţâra, George. Concert din muzică de Pub. [Mihai Vakulovski, Pizdeţ, Braşov : Aula, 2002]. Cuvîntul,
8, nr. 9-11, 2002, p. 10.
4767. -. Nu cred că există generaţii de critici. [Ancheta "Vieţii Româneşti": Critica tânără, azi]. Viaţa
Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 146-148.
285
Valea, Lucian
4768. Borbély, Ştefan. Un martor important. [Lucian Valea, Generaţia amânată, Cluj-Napoca, Limes, 2002].
Apostrof, 12 bis, nr. 11, 2002, p. 20-21.
4769. Nuşfelean, Olimpiu. O "istorie" (literară) de formaţie. [Lucian Valea, Generaţia amânată, Cluj-Napoca
: Limes, 2002]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 12-14.
4770. Popa, Mircea. Lucian Valea şi "generaţia amânată". Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 636, 2002, p.
13.
Vancea, Echim
4771. Criş, Mariana. Cel care nu s-a lăsat sedus de gloriile trecătoare. [Gheorghe Pârja, Echim Vancea, Ioana
Petruş, Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Luceafărul, nr. 41, 2002, p.
13.
4772. Vasile, Geo. Echim Vancea - Convalescenţă, iluminare, rafinament/ Exorcistul sau echimoterapia. În:
Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 286-289.
Vangheli, Spiridon
4773. Cimpoi, Mihai. Spiridon Vangheli - 70. Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 15.
4774. Manolescu, Nicolae. Literatura medievală (secolele XVI-XVIII): Varlaam. În: Nicolae Manolescu.
Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 63-67.
4775. Moceanu, Ovidiu. Literatura religioasă: Varlaam. În: Ovidiu Moceanu. Literatura română veche.
Braşov : Editura Universităţii Transilvania, 2002, p. 89-93.
Vasâlka, Theodora
4776. -. Cum ai debutat şi ce înseamnă asta pentru tine? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 136.
Vasilache, Theodor
4777. Cimpoi, Mihai. Spectacolul împotrivă. Luceafărul, nr. 26, 2002, p. 15.
4778. Cioculescu, Barbu. Un liric furios. [Theodor Vasilache, Fantasme din lumea cealaltă, Bucureşti :
Vinea, 2002]. România literară, 35, nr. 46, 2002, p. 6.
4779. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Theodor Vasilache, Fantasme din lumea cealaltă, Bucureşti : Vinea,
2002]. Luceafărul, nr. 42, 2002, p. 6.
4780. Vasile, Geo. Theodor Vasilache - Enigmă şi miracol la Gurile Dunării / Naturaleţea duhului
Menippean. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia,
2002, p. 289-293.
Vasile, Geo
4781. Bálint, Adina. Un dicţionar atipic. [Geo Vasile, Proza românească între milenii : dicţionar de autori,
Bucureşti : Casa Editorială Odeon, 2001]. Steaua, 53, nr. 1, 2002, p. 64.
4782. Mihai, Ion M. Geo Vasile - incursiuni în proza timpului dintre milenii. Cetatea culturală, 5, nr. 8,
2002, p. 14.
4783. Milescu, Victoria. Editura Dacia din Cluj-Napoca. [Geo Vasile, Poezia română între milenii, Cluj-
Napoca : Dacia, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 14.
286
4784. Rogozanu, Cristi. Critica insuficientă. [Geo Vasile, Proza românească între milenii : dicţionar de
autori, Bucureşti : Casa Editorială Odeon, 2001]. România literară, 35, nr. 2, 2002, p. 5.
4785. Sălcudeanu, Nicoleta. Pseudoalfabeticus sau fals tratat de poezie. [Geo Vasile, Poezie română între
milenii. Dicţionar de autori, Cluj-Napoca : Dacia 2002]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 82-83.
4786. Timar, Cristina. Un puzzle al prozei româneţti. [Geo Vasile, Proza românească între milenii, Bucureşti
: Casa Editorială Odeon, 2001]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 93.
4787. Tupan, Maria-Ana. Alfabetarul postmodernităţii noastre. [Geo Vasile, Proza românească între milenii :
dicţionar de autori, Iaşi : Polirom, 2001]. Luceafărul, nr. 6, 2002, p. 11.
Vasilescu, Lucian
4788. Vasile, Geo. Lucian Vasilescu - Din apocrife se-ntrupează elegia. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 293-296.
Vasilescu, Mircea
4789. Nistor, Camelia. Situaţii şi moravuri ale presei de tranziţie. [Mircea Vasilescu, Mass-Comedia,
Bucureşti : Curtea Veche, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 8, 2002, p. 19.
4790. Popa, Catrinel. Cititori şi cititoare. [Mircea Vasilescu, Iubite cetitoriule... : lectură, public şi
comunicare în cultura română veche, Piteşti : Paralela 45, 2001]. România literară, 35, nr. 5, 2002, p.
4.
4791. Popa, Catrinel. D-ale carnavalului mediatic... [Mircea Vasilescu, Mass-media : situaţii şi moravuri ale
presei de tranziţie, Bucureşti : Curtea Veche, 2001]. România literară, 35, nr. 5, 2002, p. 4.
Vasilievici, George
4792. Mădălin, Teodor. gabi78. [George Vasilievici, Gabi78, Bucureşti : Vinea, 2001]. Tomis, 7, nr. 2, 2002,
p. 6.
Vasiliu, Cezar
4793. Manolescu, Florin. Publicul lui Caragiale. Curierul românesc, 24, nr. 1, 2002, p. 12.
4794. -. Cezar Vasiliu, Istorie şi credinţă. Curierul românesc, 24, nr. 1, 2002, p. 12.
Vasiliu, Lucian
4795. Codreanu, Theodor. Proză arcimboldescă. [Lucian Vasiliu, Grenade şi îngeri, Iaşi : Junimea, 2001].
Bucovina literară, 12, nr. 10, 2002, p. 13-14.
4796. Vulturescu, George. Anchetă literară. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 43.
4797. Vulturescu, George. A bărbieri trei rânduri de epidermă. [Lucian Vasiliu, Grenade şi îngeri, Iaşi :
Junimea, 2001]. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 43-44.
4798. Ţeposu, Radu G. Gnomici şi ezoterişi. Manieriştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 106-108.
Vass, Andor
4799. Cistelecan, Alexandru. Un ungur îndrăgostit pe româneşte. [Andor Vass, Dermata, Braşov : Aula,
2002]. Cuvîntul, 8, nr. 8, 2002, p. 11.
4800. Cliveţ, Nicoleta. Din dragoste. [Andor Vass, Dermata, Braşov : Aula, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16,
2002, p. 5.
287
4801. Vakulovski, Mihai. "Un nou scriitor talentat". Vatra, 29, nr. 7, 2002, p. 76-77.
Văcărescu, Alecu
4802. Cozea, Liana. Primii noştri poeţi: Alecu Văcărescu. În: Liana Cozea. Literatura română veche.
Oradea : Editura Universităţii Oradea, 2002, p. 133-133.
4803. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Alecu Văcărescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 18.
Văcărescu, Iancu
4804. Cozea, Liana. Primii noştri poeţi: Iancu Văcărescu. În: Liana Cozea. Literatura română veche. Oradea
: Editura Universităţii Oradea, 2002, p. 139-141.
4805. Manolescu, Nicolae. Începuturile literaturii artistice (1787-1830): Iancu Văcărescu. În: Nicolae
Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 162-165.
4806. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Iancu Văcărescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 18.
Văcărescu, Ienache
4807. Vârgolici, Teodor. Istoria othomanicească a lui Ianache Văcărescu. [Ianache Văcărescu, Istoria
othomanicească, Bucureşti : Biblioteca Bucureştilor, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 618,
2002, p. 4.
Văcărescu, Ienăchiţă
4808. Cozea, Liana. Primii noştri poeţi: Ienăchiţă Văcărescu. În: Liana Cozea. Literatura română veche.
Oradea : Editura Universităţii Oradea, 2002, p. 131-133.
4809. Manolescu, Nicolae. Începuturile literaturii artistice (1787-1830): Ienăchiţă, Alecu Văcărescu şi alţii.
În: Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii române (1). Braşov : Aula, 2002, p. 137-144.
4810. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Ienăchiţă Văcărescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 17.
4811. Boldea, Iulian. O antologie diacronică. [Dumitru Chioaru; Văcărescu, Ioan Radu, Antologia poeziei
române de la origini până azi, Piteşti : Paralela 45, 1998]. Vatra, 29, nr. 3-4, 2002, p. 107-108.
Văcărescu, Nicolae
4812. Negoiţescu, Ion. Începuturile poeziei române - Nicolae Văcărescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 18.
Vădan, Ioan
4813. Ţeposu, Radu G. Sentimentalii rafinaţi. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 178-179.
Vădan, Ion
4814. Damaschin Dan. Ion Vădan. Elegii din Nordburg. [Ion Vădan, Elegii dinNordburg, Cluj-Napoca :
Dacia, 20001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 207-209.
4815. Damaschin, Dan. Poemul ca gramatică a realului. [Ion Vădan , Elegii din Nordburg, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 17, 2002, p. 4.
288
4816. Macrea, Ioana. Un optzecist expresionist. [Ion Vădan, Elegii din Nordburg, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Steaua, 53, nr. 7, 2002, p. 40.
4817. Moldovan, Ioan. Poeţi sătmăreni. [Ion Vădan, Elegii din Nordburg, Cluj--Napoca, Dacia, 2001].
Familia, 38, nr. 5, 2002, p. 61-62.
4818. Oprea, Nicolae. Poetul literei T. Contemporanul, 11, nr. 11, 2002, p. 4.
4819. Pintescu, Alexandru. Ioan Vădan şi cetăţile nordului. [Ioan Vădan, Elegii din Nordburg, Cluj-Napoca :
Dacia, 2001]. Poesis, 13, nr. 3-4, 2002, p. 32-33.
4820. Vasile, Geo. Deposedarea lumii de spectre şi moarte, prin elegie. [Ion Vădan, Elegii din Nordburg,
Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Luceafărul, nr. 29, 2002, p. 15.
4821. Zalis, Henri. Multivalentă antologie de autor. [Ion Vădan, Scrisori către Edith Södergran, 2 vol.,
Bucureşti : Vinea, 1999]. Contemporanul, 11, nr. 27, 2002, p. 5.
4822. Vasile, Geo. Ion Vădan - "Câmp devastat de metafore de aforism". În: Geo Vasile. Poezia română
între milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 296-298.
Văduva, Eugeniu
4823. Roşioru, Ion. Un prozator cu destin postum. [Eugeniu Văduva, Răzbunare, Cluj-Napoca : Mesagerul,
1996]. Contemporanul, nr. 15, 2002, p. 16.
Vălcan, Ciprian
4824. Arieşanu, Ion. Privind prin cărţi. [Ciprian Vălcan, Eseuri barbare, Timişoara : Augusta, 2001].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 21.
4825. Popovici, Iulia. O uşă întredeschisă. [Travers : o antologie a literaturii maghiare din Transilvania,
Balázs Imre József, Ciprian Vălcan, Iaşi : Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 25, 2002, p. 4.
Vălcan, Gilda
4826. Cursan, Delia. Elegii acide. [Gilda Vălcan, Pe linia spatelui tău, Timişoara : Editura Universităţii de
Vest, 2002]. Orizont, 14, nr. 11, 2002, p. 31.
Vălureanu, Petru
4827. Cucu, Ştefan. Petru Vălureanu. În: Ştefan Cucu. Portrete literare. Constanţa : Ex Ponto, 2002, p. 266-
270.
Vătăşianu, Virgil
4828. Porumb, Marius; Chiriac, Aurel. Centenar Virgil Vătăşianu. Familia, 38, nr. 3, 2002, p. 118-119.
Vâjiac, Eugenia
4829. Stănilă, Simona. Lirica stepei dobrogene. [Eugenia Vâjiac, Măreţia câmpiei, Constanţa : Ex Ponto,
2002]. Tomis, 7, nr. 12, 2002, p. 46.
Vârgolici, Teodor
4830. Dimisianu, Gabriel. O istorie a S.S.R. [Teodor Vârgolici, Istoria Societăţii Scriitorilor Români,
Bucureşti : Gramar]. România literară, 35, nr. 49, 2002, p. 15.
4831. Săndulescu, Alexandru. Societatea Scriitorilor Români. [Teodor Vârgolici, Istoric al Societăţii
Scriitorilor Români, Bucureşti : 100+1 Gramar, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 638, 2002, p.
13.
289
Velea, Nicolae
4832. Ştefănescu, Alexandru. Nicolae Velea. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 10-11.
Veress, Dániel
4833. Máriás, József. "Benned róvom erdélyi adómat".Németh László és Veress Dániel levélváltása. [Veress
Dániel, "Benned róvom erdélyi adómat", Pallas-Akadémia Könyvkiadó, Csíkszereda, 2001]. Korunk, 3,
nr. 7, 2002, p. 121-122.
Verona, Lucia
4834. Vasile, Geo. Autorul: interfaţa virtualului cu mitul. [Lucia Verona, Labirint obligatoriu, Bucureşti :
Albatros, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 6.
4835. Zalis, Henri. Din perspectiva veleitară romanul e un moft. [Lucia Verona, Labitrint obligatoriu,
Bucureşti : Albatros, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 16, 2002, p. 5.
Verzea, Ernest
4836. Manu, Emil. Retrospectivă lirică. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 630, 2002, p. 4.
Vesper, Iulian
4837. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Iulian Vesper. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 390-391.
Veteranyi, Aglaja
4838. Codruţ, Mariana. Aglaia, copil de circ. [Aglaia Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, Iaşi :
Polirom, 2002]. România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 26.
4839. Doroholschi, Claudia Ioana. Biciurile Aglajei. [Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă,
Iaşi : Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 10, 2002, p. 31.
4840. Iuga, Nora. Bentiţa verde. România literară, 35, nr. 6, 2002, p. 23.
4841. Konradi, Simona. Vals pe un fir de aţă. [Aglaja Veteranyi, De ce firbe copilul în mămăligă, Iaşi :
Polirom, 2002]. Mişcarea literară, 1, nr. 2, 2002, p. 96.
4842. Stănescu, Bogdan-Alexandru. O confesiune smulsă din Iad. [Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul în
mămăligă, Iaşi : Polirom, 2002]. Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 5.
Vetési, László
4843. Demeter, Szilárd. Járőrszolgálat. [Vetési László, Juhaimnak maradéka, Komp - Press, Korunk Baráti
Társaság, Kolozsvár, 2001]. Korunk, 3, nr. 2, 2002, p. 114-115.
Vianu, Lidia
4844. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Lidia Vianu, Foarte, Bucureşti : Cartea românească, 2001]. Viaţa
Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 253.
4845. Maftei, Mara Magda. Un vis de fericire. [Liadia Vianu, Foarte, Bucureşti : Cartea Românească, 2001].
Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 222-224.
4846. Negoiţă, Lucia. "Mergeam pe starda toamnei şi m-am gândit la tine". [Lidia Vianu, Foarte, Bucureşti :
Cartea Românească, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 221-24.
Vianu, Tudor
290
4847. Tohăneanu, G. I. "Turma visurilor". [Tudor Vianu, Jurnal]. Orizont, 14, nr. 2, 2002, p. 20.
4848. Vaida, Petru. Tudor Vianu - Metoda "observaţiei conştiinţei". Apostrof, 12 bis, nr. 7-8, 2002, p. 4-5.
4849. Zalis, Henri. Pluralismul de idei. Contemporanul, 11, nr. 20, 2002, p. 3.
4850. Cristea-Enache, Daniel. Tudor Vianu. Sentimentul culturii. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 547-557.
4851. Negoiţescu, Ion. "Sburătorul". Modernismul - Tudor Vianu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 220-222.
4852. Protopopescu, Alexandru. Tudor Vianu despre avatarurile subiectivităţii. În: Alexandru Protopopescu.
Romanul psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 55-60.
4853. Stoleru, Victor. Profiluri de scriitori: la centenarul Tudor Vianu (1897-1964). În: Victor Stoleru.
Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 101-102.
4854. Stoleru, Victor. Studii de literatură comparată. Tudor Vianu şi literatura franceză. În: Victor Stoleru.
Ipostaze de istorie literară. Bucureşti : Arefeana, 2002, p. 143-150.
Vicol, Sterian
4855. Vasile, Geo. Sterian Vicol - Imaculata posesiune . În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 298-299.
4856. Sălcudeanu, Nicoleta. Monografomania. [Ştefan Vida Marinescu, Lirica lui Constant Tonegaru -
Încercare de sinteză, Braşov : Euro-Vida M, 1997]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 96.
Vieru, Grigore
4857. Popescu, Florentin. Grigore Vieru la Bucureşti. Curierul românesc, 24, nr. 9, 2002, p. 21.
4858. Postolache, Veronica. Consonanţe de motive şi sensibilitate în lirica lui Lucian Blaga şi Grigore Vieru.
Cetatea culturală, 5, nr. 8, 2002, p. 12-13.
Vieru, Ioan
4859. Alexa, Iulia. Intervalele poemelor. [Ioan Vieru, Intervalul răbdării, Cluj-Napoca : Dacia, 2002].
România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 5.
4860. Filimon, Mariana. Poezia ca mod de a exista. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 51.
4861. Sterom, Victor. Editura Premier din Ploieşti. [Ioan Vieru, Zilele fluxului, Ploieşti : Premier, 2000].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 18.
4862. Voinescu, Radu. Muzicalitate şi ţipăt. [Ioan Vieru, Crinul regal, Bucureşti : Editura Eminescu, 1999].
Luceafărul, nr. 27, 2002, p. 4.
Vighi, Daniel
4864. Milescu, Victoria. Editura Dacia din Cluj-Napoca. [Daniel Vighi, András Visky, Alexandru Vlad, Fals
tratat de convieţuire, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 14.
291
4865. Ţeposu, Radu G. Fantezismul alegoric şi livresc. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 236-238.
4866. Urian, Tudorel. Daniel Vighi - Lehamitea ca motor al istoriei; Nostalgia Mitteleuropei. În: Tudorel
Urian. Proza românească a anilor '90. [Decembrie, ora 10, Bucureşti : Albatros, 1997; Insula de vară,
Iaşi : Polirom, 1999]. Bucureşti : Albatros, 2000, p. 122-127.
Villara, Mihai
4867. Urian, Tudorel. Mihai Villara - Filosofia budoarului. În: Tudorel Urian. Proza românească a anilor
'90. [Frunzele nu mai sunt aceleaşi, Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997]. Bucureşti :
Albatros, 2000, p. 24-28.
Vinea, Ion
4868. Bosbiciu, Nicolae. Ion Vinea într-o abordare semantic-textuală. [Dana Bucerzan, Ion Vinea - o
abordare semantic-contextuală, Bucureşti : Vinea, 2002]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 7.
4869. Buciu, Marian Victor. Ion Vinea, umbrele şi valurile lui Proteu. Contemporanul, 11, nr. 17, 2002, p.
10.
4870. Ruja, Alexandru. Publicistica în avangardă. [Ion Vinea, Opere, vol. IV: Publicistica. Ediţie critică. note
şi comentarii de Elena Zaharia-Filipaş, Bucureşti]. Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 12.
4871. Ştefănescu, Cornelia. Literatură şi evenimente. [Ion Vinea, Opere IV, Bucureşti : Fundaţia Naţională
pentru Ştiinţă şi Artă, 2001]. România literară, 35, nr. 38, 2002, p. 12.
4872. Ţone, Nicolae. Interviu inedit cu Vlaicu Bârna despre Ion Vinea - poet, prozator şi ziarist mare clasă.
România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 16-19.
4873. Vârgolici, Teodor. Publicistica lui Ion Vinea în ediţie critică. [Ion Vinea, Opere, Bucureşti : Minerva,
2001-2005]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 603, 2002, p. 4.
4874. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Ion Vinea. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 380-383.
Vinicius, Paul
4875. Vasile, Geo. Paul Vinicius - Agonie şi adoraţie la gura tunelului. În: Geo Vasile. Poezia română între
milenii : dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 299-302.
Viniţki, Stela
4876. Cristofor, Ion. Portrete critice: Stela Viniţki. [Cu menţionarea Operei şi a Referinţelor critice]. Cetatea
culturală, 5, nr. 3, 2002, p. 20, 21.
Vintilă, Horia
4877. Ştefănescu, Alexandru. Sfârşit de exil. [Horia Vintilă, Sfîrşit de exil, Bucureşti : Jurnalul literar, 2001].
România literară, 35, nr. 15, 2002, p. 12.
Visky, András
4878. Balogh, Piroska. Gondolat(i)kö(l)tészet? [Visky András, Goblen, Jelenkor, 1998]. Látó, nr. 4, 2002, p.
86-88.
4879. Láng, Zsolt. Ex libris. [Visky András, Goblen, Jelenkor Kiadó, 1998]. Látó, nr. 4, 2002, p. 88-93.
4880. Milescu, Victoria. Editura Dacia din Cluj-Napoca. [Daniel Vighi, András Visky, Alexandru Vlad, Fals
tratat de convieţuire, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 14.
292
Vişan, Liviu
4881. Voinescu, Radu. Licenţe... suave. [Liviu Vişan, Licenţioase, Bucureşti : Tritonic, 2001]. Luceafărul, nr.
28, 2002, p. 4.
Vişniec, Matei
4882. Budeanu, Irina. "Sunt acasă pretutindeni unde se întâmplă ceva din punct de vedere cultural şi uman".
[Interviu]. Luceafărul, nr. 24, 2002, p. 12-13.
4883. Chioaru, Dumitru. Matei Vişniec. [Matei Vişniec, Poeme ulterioare, Bucureşti : Cartea Românească,
2000]. Euphorion, 13, nr. 1, 2002, p. 19.
4884. Chivu, Marius. Limbaj şi moarte. [Matei Vişniec, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii
mintal, Braşov : Aula, 2001]. România literară, 35, nr. 22, 2002, p.
4885. Criş, Mariana. O postmodernitate teatrală deja anunţată. [Matei Vişniec, Istoria comunismului
povestită pentru debili mintal, Braşov : Aula, 2001]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 9.
4886. Holban, Ioan. Poezia şi proza lui Matei Vişniec. România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 12.
4887. Popovici, Iulia. Din nou, Vişniec. [Matei Vişniec, Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat,
LiterNet, 2002]. România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 4.
4888. Runcan, Miruna. Povestiri dramatice pentru cititori insomniaci. [Matei Vişniec, Istoria comunismului
povestită pentru bolnavii mintal, Braşov : Aula, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 11, 2002, p. 15.
4889. Toma, Camelia. Spectacolul lingvistic în Angajare de clovn de Matei Vişniec. Mişcarea literară, 1, nr.
1, 2002, p. 68-69.
4890. Pop, Ion. Înţeleptul la ora de ceai. În: Ion Pop. Viaţă şi texte. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 187-190.
4891. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 114-117.
4892. Vasile, Geo. Matei Vişniec - Homeopată, ludică stupoare. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii
: dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 302-305.
Vitcu, Dionisie
4893. Lupu, Gheorghe. Actor şi poet. [Dionisie Vitcu, Cartea lui Guliţă, Iaşi : Junimea, 2000; Cu traista-n
băţ printre parlamentari, Iaşi : Danaster, 2001]. Bucovina literară, 12, nr. 10, 2002, p. 25.
Vlad, Alexandru
4894. Milescu, Victoria. Editura Dacia din Cluj-Napoca. [Daniel Vighi, András Visky, Alexandru Vlad, Fals
tratat de convieţuire, Cluj-Napoca : Dacia, 2002]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 14.
4895. Ţeposu, Radu G. Analiştii. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 253-258.
Vlad, Florin
4896. Sandu, Corina. "Poet" nevralgic. Luceafărul, nr. 34, 2002, p. 22.
Vlad, Ion
4897. Adamek, Diana. Ceremonialul lecturii. [Ion Vlad, În labirintul lecturii, Cluj-Napoca : Dacia, 1999].
Tribuna, 1, nr. 7, 2002, p. 4.
293
Vlad, Tudor
4898. Ţeposu, Radu G. Mitologia derizoriului. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 218-222.
Vlah, Petra
4899. Bogdan, A. S. Două-ntr-un an. [Petra Vlah, Perimetrul ghimpat, Timişoara : Signata, 2001].
Luceafărul, nr. 2, 2002, p. 16.
4900. Dobre, Ana. Galaxia cărţilor. [Petra Vlah, Pânza din ochi]. Luceafărul, nr. 38, 2002, p. 6.
Vlahuţă, Alexandru
4901. Iacob, Simona. Literatura română în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea: Alexandru Vlahuţă. În:
Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze,
comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 252-255.
4902. Negoiţescu, Ion. Literatura română în jurul anului 1900 - Alexandru Vlahuţă. În: Ion Negoiţescu.
Istoria literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 163-164.
Vlasie, Călin
4903. Ţeposu, Radu G. Fantezismul abstract şi ermetic. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 129-130.
Vlaşin, Gelu
4904. Cliveţ, Nicoleta. Poezie fără filologicale. [Gelu Vlaşin, Tratatul la psihiatrie, Bucureşti : Vinea, 1999].
Vatra, 29, nr. 1-2, 2002, p. 122-123.
4905. Cristea-Enache, Daniel. "Omul-decor". [Gelu Vlaşin, Tratat la psihiatrie, Bucureşti : Vinea, 1999].
Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 644, 2002, p. 5.
4906. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Gelu Vlaşin, Poemul turn, Bucureşti : Muzeul Literaturii Române,
2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 10-11, 2002, p. 252.
4907. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Gelu Vlaşin, Poemul turn, Bucureşti : Muzeul Literaturii
Române, 2001]. Luceafărul, nr. 32, 2002, p. 6.
Vlădăreanu, Elena
4908. Benga, Raluca. Debut pe mai multe voci. [Elena Vlădăreanu, Pagini, Iaşi : Timpul, 2002]. Vatra, 29,
nr. 11-12, 2002, p. 175.
4909. -. Cum ai debutat şi ce înseamnă asta pentru tine? [Anchetă ]. Vatra, 29, nr. 11-12, 2002, p. 136-137.
4910. Soviany, Octavian. Viaţa în pagini. [Elena Vlădăreanu, Pagini, Iaşi : Timpul, 2002]. Luceafărul, nr. 36,
2002, p. 8.
Vlădescu, G. M.
4911. Taşcu, Valentin. G. M. Vlădescu - o victimă a succesului. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-
Napoca : Clusium, 2002, p. 7-14.
Vlădescu, Gheorghe
4912. Sandu, Corina. Unul din mulţii inventatori ai roţii. Luceafărul, nr. 36, 2002, p. 22.
Vodăian, Ilie
294
4913. Dună, Raluca. Galaxia cărţilor. [Ilie Vodăian, Schimbul de noapte, Piteşti : Paralela 45]. Luceafărul, nr.
34, 2002, p. 6.
Voicilă, Ciprian
4914. Constantin, Cătălin. "Unii vorbesc normal, alţii vorbesc în ghilimele". [Daniela Alexandrescu, Irina
Nicolau, Ciprian Voicilă, Experimentul Zaica, Bucureşti : Meridiane, 2000]. România literară, 35, nr.
14, 2002, p. 4.
Voiculescu, Vasile
4915. Ganciu, Maria-Elena. Vasile Vociulescu - Tentaţia şi tensiunea absolutului. Mişcarea literară, 1, nr. 2,
2002, p. 53-57.
4916. Ganciu, Maria-Elena. Voiculescu în spaţiul concentraţionar. [Florentin Popescu, Detenţia şi sfârşitul
lui V. Voiculescu, Bucureşti : Vestala, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 7, 2002, p. 9.
4917. Manu, Emil. Debutul ca prozator al poetului V. Voiculescu. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 624,
2002, p. 6.
4918. Pillat, Cornelia. Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu. România literară, 35, nr. 39, 2002, p. 12, 13.
4919. Popescu, Florentin. V. Voiculescu - de la "Poeme cu îngeri" la "călătorie spre locul inimii". Tomis, 7,
nr. 12, 2002, p. 14-15.
4920. Sorohan, Elvira. Utopia magicianului. România literară, 35, nr. 44, 2002, p. 12.
4921. Sorohan, Elvira. Vasile Voiculescu subversiv. România literară, 35, nr. 33, 2002, p. 12.
4922. Soviany, Octavian. Creştinism şi prometeism. Contemporanul, 11, nr. 14, 2002, p. 4.
4923. Soviany, Octavian. Lirica evanghelică a depersonalizării. Contemporanul, 11, nr. 12, 2002, p. 4.
4925. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Vasile Voiculescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 366-372.
4926. Popescu, Mircea. V. Voiculescu. În: Mircea Popescu. Istoria literaturii române = Storia della
letteratura romena. Bucureşti : Jurnalul literar, 2001, p. 197-199.
4927. Taşcu, Valentin. Realism şi fantastic în proza lui V. Voiculescu. În: Valentin Taşcu. Studii literare.
Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p. 128-132.
Voinescu, Alice
4928. Iancu, Vasile. Alice Voinescu în exil la Costeşti. [Alice Voinescu, Jurnal]. România literară, 35, nr.
44, 2002, p. 18-19, 20.
4929. Popovici, Iulia. Scrisorile lui Alice. [Alice Voinescu, Scrisori din Costeşti, Bucureşti : Albatros, 2001].
România literară, 35, nr. 23, 2002, p. 4.
4930. Şerbănescu, Virginia. Alice Voinescu în celula de la Jilava. Luceafărul, nr. 20, 2002, p. 12-13.
Voinescu, Radu
4931. Grigurcu, Gheorghe. Barocul damnării. [Radu Voinescu, Hierofantul, Bucureşti : Vinea, 1999].
România literară, 35, nr. 37, 2002, p. 9.
295
4932. Hedeşan, Otilia. Antropologia ca fascinaţie. [Radu Voinescu, Modernităţi, Bucureşti : Libra, 2001].
Orizont, 14, nr. 6, 2002, p. 11.
4933. Pop, Ion. Scormonind prin sensurile modernităţii. [Radu Voinescu, Modernităţi, Bucureşti : Libra,
2001]. Piaţa literară, 2, nr. 16, 2002, p. 9.
4934. Stanca, Dan. Scepticul jupiteranian. [Radu Voinescu, Modernităţi : eseuri de antropologie culturală,
Bucureşti : libra, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 243-245.
4935. Tupan, Maria-Ana. Un antropolog al modernităţii. [Radu Voinescu, Modernităţi, Bucureşti : Libra,
2001]. Luceafărul, nr. 13, 2002, p. 7, 19.
Volovici, Leon
4936. Petreu, Marta. Întîlniri la Ierusalim. [Costel Safiram, Leon Volovici, Întâlniri la Ierusalim, Bucureşti :
Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 1-2, 2002, p. 29.
Vona, Alexandru
4937. Chihaia, Pavel. Misterioasa dispariţie a oraşului din câmpie. [Alexandru Vona, Misterioasa dispariţie a
oraşului din câmpie, Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 2001]. Luceafărul, nr. 31, 2002, p. 4.
4938. Dima, Simona Grazia. Alexandru Von. Contratimpul miraculos. [Alexandru Vona, Misterioasa
dispariţie a oraşului din câmpie, Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 15,
2002, p. 8.
4939. Ionică, Cristina. Misterioasa literatură din sertar. [Alexandru Vona, Misterioasa dispariţie a oraşului
din câmpie, Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 2001]. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 4.
4940. Manolescu, Florin. Alexandru Vona. Fişă de dicţionar. Apostrof, 12 bis, nr. 12, 2002, p. 15.
4941. Pop, Ion. Printre "necunoscuturi suprapuse". [Alexandru Vona, Misterioasa dispariţie, Cluj-Napoca :
Negru, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 6.
Voncu, Răzvan
4942. Matală, Dumitru. Viitorul Românesc. [Răzvan Voncu, Secvenţe literare contemporane, Bucureşti :
Viitorul Românesc, 2001]. Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 7.
Voronca, Ilarie
4943. Buciu, Marian Victor. Ilarie Voronca, un integralist, un integrator. Contemporanul, 11, nr. 17, 2002, p.
10.
4944. Ivăncescu, Ruxandra. Talentul poetic şi rigoarea critică. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 62-63.
4945. Pop, Ion. Avangarda în haine de lux. [Ilarie Voronca, Ulise, Bucureşti : Icare/Vinea, 2001; Colomba,
Bucureşti : Icare/Vinea, 2001; Plante şi animale, Bucureşti : Icare/Vinea, 2001]. Piaţa literară, 2, nr.
8, 2002, p. 12.
4946. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Ilarie Voronca. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 357-362.
Vosganian, Varujan
4947. Buduca, Ioan. Un vers restaurator. [Varujan Vosganian, Ochiul cel alb al Reginei, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. Luceafărul, nr. 10, 2002, p. 10.
4948. Maftei, Mara Magda. Breviar. [Varujan Vosganian, Ochiul cel alb al Reginei, Bucureşti : Cartea
Românească, 2001]. Viaţa Românească, 97, nr. 8-9, 2002, p. 252.
296
Vrabie, Gheorghe
4949. Sămărescu, Adrian. Principii magice în ritualurile agrare la români. [Gheorghe Vrabie, Ritualurile
agrare la români, Bucureşti : Paralela 45, 2002]. Calende, 12, nr. 2, 2002, p. 120-122.
Vrânceanu, Dragoş
4950. Negoiţescu, Ion. Lirica interbelică - Dragoş Vrânceanu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 389-390.
Vrânceanu, Florica
4951. Mogoş, Andreea. Despre lungul drum al instituţiilor media către modernitate. [Florica Vrânceanu, Un
secol de agenţii de presă româneşti 1889-1989, Piteşti : Paralela 45, 2000]. Piaţa literară, 2, nr. 11,
2002, p. 19.
4952. Groza, Claudiu. Un roman paradoxal. [Gabriela Vrînceanu Firea, Trei motive, Bucureşti : Eminescu,
2001]. Apostrof, 12 bis, nr. 10, 2002, p. 11.
4953. Iancu, Dan. Gabriela Vrânceanu Firea - Trei motive. [Gabriela Vrânceanu Firea, Trei motive, Bucureşti
: Eminescu, 2002]. Vatra, 29, nr. 7, 2002, p. 43.
4954. Sandu, Corina. Trei, Doamne, şi... toate trei proaste! [Gabriela Vrânceanu-Firea, O altă lume, Bucureşti
: Editura Eminescu, 2001 ; Trei motive, Bucureşti : Editura Eminescu, 2001 ; Treizeci : picnic pe
câmpul de luptă, Bucureşti : Vinea, 2002]. Luceafărul, nr. 45-46, 2002, p. 25.
4955. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Gabriela Vrânceanu Firea, Trei motive, Bucureşti : Editura
Eminescu, 2001]. Luceafărul, nr. 29, 2002, p. 6.
Vulcan, Iosif
Vulcănescu, Elena
4957. Tomşa, Costantin. Dor de iubire. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi autori. [Elena
Vulcănescu, Dor de zei, Piatra-Neamţ : Editura Constantin Mătasă, 2000]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002,
p. 156-159.
4958. Tomşa, Costantin. Mai mult decât rondeluri. În: Constantin Tomşa. Împătimit de lectură : cărţi şi
autori. [Elena Vulcănescu, Cain, Iaşi : Timpul]. Piatra-Neamţ : Nona, 2002, p. 160-164.
Vulcănescu, Mircea
4959. Negoiţescu, Ion. Naţionalismul. Existenţialiştii - Mircea Vulcănescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria
literaturii române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 417-418.
Vultur, Smaranda
4960. Hedeşan, Otilia. Comunitatea ca loc al memoriei. [Smaranda Vultur (coord.), Memoria salvată : evreii
din banat, ieri şi azi, Iaşi : Polirom, 2002]. Orizont, 14, nr. 12, 2002, p. 7.
4961. -. Intrarea în muncile de primăvară - Ce aveţi pe masa de lucru în momentul de faţă? [Anchetă].
Orizont, 14, nr. 4, 2002, p. 8.
Vulturescu, George
4962. Bălu, Ion. George Vulturescu. Simbolistica "Nordului". [George Vulturescu, Nord şi dincolo de Nord,
297
Cluj-Napoca : Dacia, 2001]. Contemporanul, 11, nr. 17, 2002, p. 6-7.
4963. Grigurcu, Gheorghe. Un poet al Nordului. [George Vulturescu, Nord, şi dincolo de Nord, Cluj-Napoca
: Dacia, 2001]. România literară, 35, nr. 21, 2002, p. 9.
4964. Moldovan, Ioan. Poeţi sătmăreni. [George Vulturescu, Nord, şi dincolo de Nord, Cluj-Napoca : Dacia,
2001]. Familia, 38, nr. 5, 2002, p. 62.
4965. Popa, Mircea. Dicţionarele literare regionale. [George Vulturescu, Cultură şi literatură în ţinuturile
sătmarului. Dicţionar 1700-2000 ; Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului]. Piaţa literară, 2, nr.
17, 2002, p. 17.
4966. Tupan, Marius. "Festivalul Poesis nu reglează nicio valoare". [Interviu]. Luceafărul, nr. 34, 2002, p.
12-14.
4967. -. Ai putea să explici (şi altfel decât recurgând la expresivitatea textului poetic) fascinaţia pe care o
exercită asupra ta spaţiul magic al Nordului? [O întrebare pentru George Vulturescu]. Contemporanul,
11, nr. 14, 2002, p. 10.
4968. Vasile, Geo. George Vulturescu - Linia fierbinte a poemului/ Poetica orbirii: predicţie şi
viziune/Scrisul agonic, un manifest poetic. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar de
autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 305-312.
Wald, Henri
4969. Bîtfoi, Dorin-Liviu. Întâlnirea cu Henri Wald. România literară, 35, nr. 30, 2002, p. 21.
Wass, Albert
4970. Virginás, Andrea. "Én már láttam azt a másik fajta embert, amelyiket úrnak neveznek". [Wass Albert,
A funtineli boszorkány]. Korunk, 3, nr. 12, 2002, p. 159-162.
Werstman, Vladimir
4971. Sasu, Aurel. Românii in istoria Americii. [Vladimir Werstman, Romanians in the United States and
Canada. A Guide to Ancestry and Heritage Research, 2001]. Tribuna, 1, nr. 7, 2002, p. 6.
Wittstock, Joachim
4972. Posada, Mihai. Despre poezie şi haos. [Interviu]. Vatra, 29, nr. 8-9, 2002, p. 21-24 .
Zaciu, Mircea
4973. Cistelecan, Alexandru. Mărunţişuri despre esenţial. [Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Zaciu,
Mircea, Papahagi, Marian, Sasu, Aurel, Bucureşti : Albatros, 2000]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 66-67 .
4974. George, Alexandru. O judecată mai apoi. [Întoarcerea învinsului - Întâlniri cu Mircea Zaciu, Cluj-
Napoca : Limes, 2001]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 623, 2002, p. 6.
4975. George, Alexandru. O judecată mai apoi (2). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 624, 2002, p. 6.
4976. Grăsoiu, Liviu. Accente. [Aurel Sasu, Mircea Petean, Întoarcerea învinsului : întâlniri cu Mircea
Zaciu, Cluj-Napoca : Limes]. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 235-237.
4977. Pârvulescu, Ioana. Bunii şi răii. [Mircea Zaciu, Jurnal]. România literară, 35, nr. 31, 2002, p. 14-15.
4978. Pârvulescu, Ioana. O lume aproape uitată. [Mircea Zaciu, Jurnal]. România literară, 35, nr. 33, 2002,
p. 21.
4979. Pârvulescu, Ioana. Tristeţe, suspiciune, întrebări. [Mircea Zaciu, Jurnal]. România literară, 35, nr. 32,
298
2002, p. 21.
4980. Pop, Ion. Recitind "Teritoriile" lui Mircea Zaciu. Steaua, 53, nr. 8-9, 2002, p. 20-22 .
4981. Pop, Ion. Spre o panoramă a criticii literare româneşti. [Dicţionarul Scriitorilor Români, Mircea Zaciu,
Marian Papahagi, Aurel Sasu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 70-71.
4982. Rogozanu, Cristi. Mircea Zaciu între jurnal şi dicţionar. [Aurel Sasu, Mircea Petean, Întoarcerea
învinsului : întâlniri cu Mircea Zaciu, Cluj-Napoca : Limes, 2001]. România literară, 35, nr. 16, 2002,
p. 6-7.
4983. Ruja, Alexandru. Vremea dicţionarelor. [Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul
Scriitorilor Români, Bucureşti : Albatros, 2001]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 26.
4984. Urian, Tudorel. Aventura DSR - episodul trei. [Dicţionarul Scriitorilor Români, Mircea Zaciu, Marian
Papahagi, Aurel Sasu]. Vatra, 29, nr. 5-6, 2002, p. 68-70.
4985. Vartic, Ion. Eliade, Zaciu şi cumnata . Apostrof, 12 bis, nr. 4, 2002, p. 3, 13.
4986. Voinescu, Radu. Drama unei cărţi, tragedia unei culturi. [Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu,
Dicţionarul scriitorilor români]. Luceafărul, nr. 25, 2002, p. 15.
4987. Cristea-Enache, Daniel. Mircea Zaciu. Oameni şi iniţiale. În: Daniel Cristea-Enache. Concert de
deschidere. Bucureşti : Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001, p. 467-472.
4988. Oprea, Nicolae. Mircea Zaciu între critica literară şi "ispita creaţiei". În: Nicolae Oprea. Opera şi
autorul. Piteşti : Paralela 45, 2001, p. 131-150.
4989. Pop, Ion. Însemnări din "deceniul satanic". În: Ion Pop. Viaţă şi texte. [Mircea Zaciu, Jurnalul, Cluj-
Napoca : Dacia, 1993]. Cluj-Napoca : Dacia, 2001, p. 42-55.
4990. Taşcu, Valentin. Eminenţa. În: Valentin Taşcu. Studii literare. Cluj-Napoca : Clusium, 2002, p. 184-
188.
Zafiu, Rodica
4991. Chivu, Marius. Romanul limbii actuale. [Rodica Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală,
Bucureşti : Editura Universităţii din Bucureşti, 2001]. România literară, 35, nr. 20, 2002, p. 4.
Zaharia E. Ar.
4992. Cârlan, Nicolae. Din arhivele cernăuţene: E. Ar. Zaharia către Ion Nistor. [Texte stabilite şi comunicate
de Doina Gherheş]. Bucovina literară, 12, nr. 9, 2002, p. 23.
Zaharia, Florina
4993. Cliveţ, Nicoleta. Tranziţie poetică. [Florina Zaharia, alexandru (manuscris de mângâiat), Bucureşti :
Cartea Românească, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 10, 2002, p. 4.
4994. Vasile, Geo. Florina Zaharia - Partenogeneză. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii : dicţionar
de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 312-313.
Zaharia, Romulus
4995. Bălan, Dinu. Romulus Zaharia - Epihia în stil valah. [Lugoj : Dacia Europa Nova, 2003]. Cetatea
culturală, 5, nr. 10, 2002, p. 14.
Zaharia-Filipaş, Elena
4996. Ruja, Alexandru. Publicistica în avangardă. [Ion Vinea, Opere, vol. IV: Publicistica. Ediţie critică, note
299
şi comentarii de Elena Zaharia-Filipaş, Bucureşti : Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2001].
Orizont, 14, nr. 5, 2002, p. 12.
Zainea, Dima
4997. Roşioru, Ion. Evadări incerte. Luceafărul, nr. 44, 2002, p. 20.
Zalis, Henri
4998. Alexandru, Radu F. Omul şi cărturarul. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 8.
4999. Breban, Nicolae. Un colaborator fidel. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 9.
5000. Căpuşan, Cornel. Henri Zalis - 70. Steaua, 53, nr. 10, 2002, p. 29.
5001. Christi, Aura. Un sacerdot al literei scrise. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 10.
5003. George Alexandru. La mulţi ani în tinereţe. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 8.
5004. Mihalache, Adrian. Educaţia sentimentală a lui Henri Zalis. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 10.
5005. Uricaru, Eugen. Un prilej de bucurie. Contemporanul, 11, nr. 22, 2002, p. 9.
Zamfir, Mihai
5006. Grigurcu, Gheorghe. Un spirit liber. România literară, 35, nr. 41, 2002, p. 9.
5007. Grigurcu, Gheorghe. Un spirit liber (II). [Mihai Zamfir, Jurnal indirect, Bucureşti : Editura Fundaţiei
Culturale Române, 2002]. România literară, 35, nr. 42, 2002, p. 9.
5008. Milescu, Victoria. Editura Fundaţiei Culturale Române. [Mihai Zamfir, Jurnal indirect]. Universul
cărţii, 12, nr. 11-12, 20022002, p. 12.
5009. Pârvulescu, Ioana. Lecţia. România literară, 35, nr. 36, 2002, p. 21.
5010. Lefter, Ion Bodgan. Mihai Zamfir. Iarna amoroasă a unui documentarist. În: Ion Bodgan Lefter. Scurtă
istorie a romanului românesc : cu 25 de aplicaţii. [Poveste de iarnă]. Piteşti : Paralela 45, 2001, p.
237-242.
Zamfirescu, Duiliu
5011. Alexa, Iulia. Identificarea surselor. [Ioan Adam, Oglinda şi modelele : ideologia literară a lui Duiliu
Zamfirescu, Bucureşti : Gramar, 2001]. România literară, 35, nr. 28, 2002, p. 5.
5012. Cimpoi, Mihai. Redeschiderea "dosarului" Duiliu Zamfirescu. Luceafărul, nr. 11, 2002, p. 17.
5013. Ciopraga, Constantin. Duiliu Zamfirescu - poetul. Opt decenii de posteritate. Viaţa Românească, 97,
nr. 8-9, 2002, p. 95-100.
5014. Maftei, Mara Magda. Etimologia unei opere. Viaţa Românească, 97, nr. 12, 2002, p. 113-118.
5015. Moise, Ioan. Două cărţi despre Duiliu Zmafirescu. [Ioan Adam, Oglinda şi modelele : ideologia
literară a Duiliu Zamfirescu, Bucureşti : 100+1Gramar, 2001 ; Introducere în opera lui Duiliu
Zamfirescu, Focşani : Zedax, 2002]. Mişcarea literară, 1, nr. 3-4, 2002, p. 73.
5016. Săndulescu, Alexandru. Duiliu Zamfirescu şi contemporanii săi (1) (Alecsandri, Creangă, Caragiale,
Slavici). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 625, 2002, p. 13.
300
5017. Săndulescu, Alexandru. Duiliu Zamfirescu şi contemporanii săi (2) (Titu Maiorescu). Adevărul literar
şi artistic, 11, nr. 626, 2002, p. 13.
5018. Săndulescu, Alexandru. Duiliu Zamfirescu şi contemporanii săi (3) (G. Coşbuc, O. Goga, literatura
viitorulu). Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 627, 2002, p. 13.
5019. Săndulescu, Alexandru. Mărturii despre Basabia anului 1918. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 607,
2002, p. 13.
5020. Semen, Marie-Louise. Galaxia cărţilor. [Mihai Cimpoi, Duiliu Zamfirescu între natură şi idee].
Luceafărul, nr. 28, 2002, p. 6.
5021. Soviany, Octavian. Neoclasicismul virgilian şi estet. Contemporanul, 11, nr. 13, 2002, p. 4.
5022. Vârgolici, Teodor. Un scriitor de "neam mare"... [Al. Săndulescu, Viaţa lui Duiliu Zamfirescu, Focşani
: Zedax, 2002]. Adevărul literar şi artistic, 11, nr. 632, 2002, p. 4.
5023. Florea, Ghiţă. Literatura română în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea: Duiliu Zamfirescu. În:
Ghiţă Florea; Simona Iacob. Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea : sinteze,
comentarii. Bucureşti : Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p. 255-260.
5024. Negoiţescu, Ion. "Junimea" - Duiliu Zamfirescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române (1800-
1945) . Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 144-147.
5025. Zalis, Henri. Realismul apoetic. Contemporanul, 11, nr. 15, 2002, p. 5.
5026. Negoiţescu, Ion. Proza interbelică - G.-M. Zamfirescu. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii române
(1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 279-281.
Zamfirescu, Ion
5027. Diaconu, Marin. Editura Vivaldi. [Ion Zamfirescu, Spiritualităţi româneşti, Bucureşti : Vivaldi, 2001].
Universul cărţii, 12, nr. 11-12, 2002, p. 6.
5029. M. C. Tandreţea unui spirit. [In memoriam]. România literară, 35, nr. 1, 2002, p. 18.
Zanca, Andrei
5030. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 87-88.
Zane, Rodica
5031. Antal, Imola. Istoria, în "opoziţii". [Rodica Zane, Marin Preda, Braşov : Aula, 2000]. Vatra, 29, nr. 8-
9, 2002, p. 87-88.
5032. Cristea-Enache, Daniel. Marile Jocuri. [Rodica Zane, Marin Preda, Braşov : Aula, 2001]. Adevărul
literar şi artistic, 11, nr. 606, 2002, p. 5.
5033. Miu, Constantin. O monografie ratată. [Rodica Zane, Marin Preda : monografie, Braşov : Aula, 2000].
Tomis, 7, nr. 5, 2002, p. 6-7.
Zarifopol, Dinu
5034. Anghelescu, Mircea. Dinu Zarifopol. România literară, 35, nr. 12, 2002, p. 25.
301
5035. Mihăieş, Mircea. Dinu Zarifopol (1921-2002). [In memoriam]. Orizont, 14, nr. 3, 2002, p. 7.
5036. Ursachi, Gabriela. Noiembrie. România literară, 35, nr. 47, 2002, p. 19.
Zarifopol, Paul
5037. Negoiţescu, Ion. "Sburătorul". Modernismul - Paul Zarifopol. În: Ion Negoiţescu. Istoria literaturii
române (1800-1945). Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 217-219.
5038. Protopopescu, Alexandru. O dedicaţie a lui Paul Zarifopol. În: Alexandru Protopopescu. Romanul
psihologic românesc. Piteşti : Paralela 45, 2002, p. 60-64.
5039. Trandafir, Constantin. "Mesajul " lui Paul Zarifopol. În: Constantin Trandafir. Recunoaşterea valorii :
scriitori români. Bucureşti : Libra, 2002, p. 135-146.
5040. Rău, Aurel. A. I. Zănescu - viscol şi oglinzi. [Aurel Ion Zăinescu, Abatoarele de greieri şi alte poeme,
Bucureşti : Eminescu, 2001]. Steaua, 53, nr. 5-6, 2002, p. 40-43.
Zbîrciog, Vasile
5041. Roşioru, Ion. Un prozator de peste Prut. [Vasile Zbârciog, Lumina care rămâne, Timişoara : Augusta,
2001]. Luceafărul, nr. 2, 2002, p. 17.
Zegrean, Ana
5042. Cistelecan, Alexandru. Feminităţi şi feminisme, I. [Ana Zegrean, Rezerva de suflete, Târgovişte :
Rezerva de suflete, 2001]. Piaţa literară, 2, nr. 2, 2002, p. 3.
Zeletin, C. D.
5044. Bîtfoi, Dorin-Liviu. Vremea autorilor. [C. D. Zeletin, Amar de vreme, Bucureşti : Vitruviu, 2001].
România literară, 35, nr. 43, 2002, p. 6.
Zisu, Aurelian
5045. Vasile, Corneliu. Aurelian Zisu - Scrisorile către neant. [Aurelian Zisu, Scrisorile către neant, Iaşi :
Junimea, 1999]. Poesis, 13, nr. 1-2, 2002, p. 19.
Zsidó, Ferenc
5046. Régeni, Jenő. Hárman egy könyvben. [Balogh László, Penckófer János, Zsidó Ferenc, Három
díjnyertes kisregény, Pallas - Akadémia Könyvkiadó, Csíkszereda, 2000]. Látó, nr. 3, 2002, p. 95-96.
Zub, Alexandru
5047. Ciobanu, Vitalie. Între trecut şi viitor, învolburările prezentului. [Sorin Antohi, Mai avem un viitor?
Mihai Şora în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2001 ; Oglinzi retrovizoare. Istorie, meorie şi
morală în România : Alexnadru Zub în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi : Polirom, 2002]. Contrafort, 9, nr.
4-5, 2002, p. 4, 6.
Zubaşcu, Elena
5048. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 98.
302
Zubaşcu, Ion
5049. Dima, Simona-Grazia. Profil cu mercur în exaltare. Viaţa Românească, 97, nr. 5-6, 2002, p. 218-220.
5050. Ţeposu, Radu G. Cotidianul prozaic şi bufon. În: Radu G. Ţeposu. Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 95-96.
5051. Vasile, Geo. Ion Zubaşcu - În inima mitului comunitar. În: Geo Vasile. Poezia română între milenii :
dicţionar de autori. Cluj-Napoca : Dacia, 2002, p. 313-315.
Zudor, János
5052. Indig, Ottó. Váradykon - 2002. [Váradykon, Versantológia, Nagyváradi Ady Társaság kiadása, 2002].
Várad, nr. 1, 2002, p. 93-99.
303
INDICE DE AUTORI
A. I. P. Zamfirescu, Duiliu
vezi Alexandru, Lucian
Calcan, Theodor George
Tarţa, Vasile
Abăluţă, Constantin vezi
vezi Cioran, Emil M.
Almosnino, George Alexandru, Radu F.
Avram, Camelia vezi
Fati, Bogdana Zalis, Henri
Acmola, Ghiuner Alexiu, Lucian
vezi vezi
Fazil, Nagip Hagi Achimescu, Ildico
Adam, Ioan Ardeleanu, Aurel Gh.
vezi Baiski, Duşan
Bunea, Mircea Balaj, Veronica
Ionescu, Valentin Belciu, Maya
Pandrea, Andrei Berca, Olimpia
Adamek, Diana Birăescu, Aquilina
vezi Bodnaru, Adrian
Vlad, Ion Bogdan, Vasile
Adameşteanu, Gabriela Boldureanu, Ioan Viorel
vezi Captrulan, Adara
Caragiale, Ion Luca Chercotă, Codruţa
Ágoston, Vilmos Ciobanu, Radu
vezi Constănceanu, Veronica-Alina
Ady, Endre Corlan, Ion
Ailenei, Sergiu Creţu, Tudor
vezi Cruceanu, Ada D.
Proca, Vasile Dănilă, Simion
Albu, Mihaela De Sabata, Coleta
vezi Doclin, Octavian
Eminescu, Mihai Dorcescu, Eugen
Aldulescu, Radu Floriţa-Seracin, Dan
vezi Foarţă, Şerban
Popescu, Tică Gârjan, Sorin
Alecsa, Lucian Gurău, Constantin
vezi Handabura, Lidia
Dorian, Gellu Ionică, Lucian
Scutelnicu, Vlad Jurca Rovina, Ion
Alexa, Iulia Jurma, Gheorghe
vezi Jutea-Bădescu, Marie-Jeanne
Adam, Ioan Medinski, Andrei
Binder, Rodica Mircea, Laura
Caraman, Ştefan Negrescu, Dan
Cipariu, Dan Mircea Păcurariu, Petru
Gogea, Vasile Petrescu, Lucian P.
Mihuleac, Cătălin Pora, Mircea
Miroiu, Mihaela Potcoavă, Alexandru
Pop, Ion Radin, Ioan
Popa, Valeriu Mircea Raichici, Liubiţa
Preda, Radu Roman, Iacob
Reichmann, Edgar Scorobete, Ion
Spineanu, Dorin Suciu, Titus
Stan, Constantin Şerban, Robert
Tupan, Marius Şerbănescu, Mircea
Vieru, Ioan Ştefănescu, Cornelia
304
Alhasid, Ezra vezi
vezi Fonea, George
Cioran, Emil M. Tuleş, Gheorghe
Aliman, Mihai Antonesei, Liviu
vezi vezi
Creangă, Ion Caragiale, Ion Luca
Anca, George Apolzan, Mioara
vezi vezi
Sântimbreanu, Sanda Behring, Eva
Andrei-Baron, Dumitra Apostoleanu, Corina
vezi vezi
Cioran, Emil M. Loghin, Victor
Andru, Vasile Tamaş, Cristina
vezi Ardeleanu, George
Antonie Plămădeală vezi
Popa, Marian Cioran, Emil M.
Angelescu, Gabriel Steinhardt, Nicolae
vezi Argatu Calinic, Constantin
Alecsandri, Vasile vezi
Eminescu, Mihai Steinhardt, Nicolae
Ghica, Ion Arghezi, Tudor
Kogălniceanu, Mihail vezi
Negruzzi, Costache Caragiale, Ion Luca
Slavici, Ioan Argint, Iulia
Angelescu, Silviu vezi
vezi Adam, Sergiu
Caragiale, Ion Luca Cubleşan, Constantin
Anghel, Petre D. Hurubă, Dumitru
vezi Paniş, Anatolie
Eminescu, Mihai Rebreanu, Liviu
Noica, Constantin Sântimbreanu, Sanda
Piru, Alexandru Arieşanu, Ion
Anghelescu, Mircea vezi
vezi Achimescu, Hrisant
Behring, Eva Alui Gheorghe, Adrian
Cantemir, Dimitrie Ceranu, Nina
Niţescu, Sanda Chelariu, Ana
Petraş, Irina Constantinescu, Raul
Pintéa, Jean Costin, Calistrat
Zarifopol, Dinu Doclin, Octavian
Anghelescu, Nadia Drincea, Ion Şerban
vezi Drumeş, Valeriu
Coşeriu, Eugeniu Heckmann Negrescu, Marlen
Anghelescu Irimia, Mihaela Ignat, Mihai
vezi Loga, Ignea
Duţescu, Dan Mircea, Laura
Antal, Imola Negrescu, Dan
vezi Peia, M.
Antonescu, Nae Rohan, Monica
Bacovia, George Suciu, Titus
Buzera, Ion Suciu, Viorel
Dorian, Gellu Tomoiagă, Petru Vasile
József Attila Uşurelu, Culiţă Ion
Mazilescu, Virgil Vălcan, Ciprian
Preda, Marin Arsenescu, Adina
Zane, Rodica vezi
Antip, Felicia Caragiale, Ion Luca
vezi Astner, Michael
Celan, Paul vezi
Antonescu, Nae Cărtărescu, Mircea
305
Avasilichioaie, Laura Gigea Gorun, Petre
vezi Glodeanu, Gheorghe
Caragiale, Mateiu I. Lisei, Mihai
Derşidan, Ioan Pal, Maria
B.R. Pillat, Ion
vezi Pricop, Constantin
Sütő, András Sorohan, Elvira
Babeţi, Adriana Stancu, Valeriu P.
vezi Şerbănescu, Virginia
Bulei, Ion Barcsay, Andrea
Holender, Ioan vezi
Baboi, Stelian Bálint, Tibor
vezi Bardan, Vasile
Gălăţeanu, Iorgu vezi
Badea, Ştefan Baghiu, Vasile
vezi Bănulescu, Daniel
Ciocâlteu, Alexandru Neagu, Fănuş
Bajenaru, George Piru, Alexandru
vezi Preda, Marin
Nemoianu, Alexandru Scurtu, Lucian
Balázs, Imre József Simuţ, Ion
vezi Barzuca, Mircea
Bodor, Ádám vezi
György, Attila Sterian, Margareta
Hervay, Gizella Băciuţ, Nicolae
Kinde, Annamária vezi
Kiss, Judit Corbu, Daniel
Nagyálmos, Ildikó Dâncu, Vasile
Balint, Adina Popescu, Adrian
vezi Sin, Mihai
Vasile, Geo Bădărău, George
Balinte, Cristina vezi
vezi Alecsa, Lucian
Cioculescu, Şerban Baltag, Cezar
Streinu, Vladimir Creangă, Ion
Balogh, József Diaconu, Mircea A.
vezi Eminescu, Mihai
Karácsonyi, Zsolt Glodeanu, Gheorghe
Balogh, Piroska Jighirgiu, Octavian Dumitru
vezi Maghiar, Teodor
Székely, János Morariu, Leca
Visky, András Pendefunda, Liviu
Balotă, Nicolae Perceli, Dumitru
vezi Popa, Nicolae
Balotă, Nicolae Scărlătescu, Doru
Caragiale, Ion Luca Stancu, Valeriu
Doinaş, Ştefan Augustin Stănescu, Gabriel
George, Alexandru Bădescu, Laura
Ban, Luca vezi
vezi Paler, Octavian
Faiter, Ion Bădiliţă, Cristian
Bán, Zoltán András vezi
vezi Patapievici, Horia-Roman
Bartis, Attila Băicuş, Iulian
Barbu, Marian vezi
vezi Eliade, Mircea
Aderca, Felix Băileşteanu, Fănuş
Beldeanu, Ion vezi
Cistelecan, Alexandru Piru, Alexandru
Eminescu, Mihai Bălan, Dinu
306
vezi Diaconu, Virgil
Brudaşcu, Dan Dragomir, Leonid
Jurcan, Alexandru Drăghici, Marian
Răchiţeanu, Teofil Gorcea, Petru Mihai
Zaharia, Romulus Moldovan, Mihai
Bălăeţ, Dumitru Oprea, Nicolae
vezi Pârvan, Alexandra
Caragiale, Ion Luca Stan, Constantin
Pârvan, Vasile Bechiş, Nicoleta
Bălu, Andi vezi
vezi Braga, Corin
Nicolescu, Adrian Stănescu, Nichita
Bălu, Ion Behring, Eva
vezi vezi
Alexandru, Ioan Caraion, Ion
Buzura, Augustin Eliade, Mircea
Caragiale, Ion Luca Goma, Paul
Cristea, Valeriu Manea, Norman
Dumitrescu, geo Ţepeneag, Dumitru
Eliade, Mircea Beldeanu, Ion
Micu, Dumitru vezi
Popa, Doina Barbu, Marian
Preda, Marin Belicov, Serafim
Streinu, Vladimir Iordache, Mihail
Vulturescu, George Pricop, Dumitru
Bărbulescu, Radu Sorianu, Vlad
vezi Beligan, Radu
Dumitru, Ion vezi
Popa, Marian Caragiale, Ion Luca
Bărbulescu, Simion Benga, Raluca
vezi vezi
Andru, Vasile Grosu, Mugur
Arcu, Constantin Vlădăreanu, Elena
Ardeleanu, Constantin Benţea, Mircea
Băileşteanu, Fănuş vezi
Christi, Aura Cărtărescu, Mircea
Sadoveanu, Mihail Ţuculescu, Radu
Bârlădeanu, Lucreţia Bercea, Olimpia
vezi vezi
Astaloş, George Balaj, Veronica
Constantin, Ilie Berechet, Lăcrămioara
Ioniţoiu, Cicerone vezi
Stolojan, Sanda Botta, Dan
Bârna, Nicolae Eliade, Mircea
vezi Marin, Mariana
Breban, Nicolae Berindei, Dan
Caragiale, Ion Luca vezi
Cărtărescu, Mircea Ciorănescu, George
Ciocârlie, Livius Berlogea, Ileana
Ecovoiu, Alexandru vezi
Negrea, Gelu Slama-Cazacu, Tatiana
Perşa, Dan Beşteliu, Marin
Popescu, Bogdan vezi
Preda, Marin Piru, Alexandru
Săsărman, Gheorghe Betea, Lavinia
Simion, Eugen vezi
Stănciulescu, Hanibal Moscovici, Serge
Bârsilă, Mircea Bibliograf
vezi vezi
Constantin, Gligore Porumboiu, Arthur
307
Şlapac, Florin Boerescu, Dan-Silviu
Bilţiu, Pamfil vezi
vezi Angelescu, Călin
Rusu, Liviu Bănulescu, Daniel
Binder, Rodica Gălăţanu, Mihail
vezi Gârbea, Horia
Cassian, Nina Roman, Radu Anton
Cioran, Emil M. Bogdan, A. S.
Iuga, Nora vezi
Bîlbă, Corneliu Vlah, Petra
vezi Bogdan, C.
Alexandrescu, Sorin vezi
Bîtfoi, Dorin-Liviu Schenk, Christian Wilhelm
vezi Bogdan, Gheorghe
Bălan, Zamfir vezi
Gavrilescu, Adrian Diaconescu, Mihail
Ianoşi, Ion Bogdán, László
Istrati, Panait vezi
Stroescu-Stînişoară, Nicolae Bogdán, László
Tudor, Marius Bogdan-Dascălu, Doina
Wald, Henri vezi
Zeletin, C. D. Caragiale, Ion Luca
Blaga, Dorli Boka, László
vezi vezi
Blaga, Lucian Ady, Endre
Blandiana, Ana Kinde, Annamária
vezi Boldea, Iulian
Caragiale, Ion Luca vezi
Bleoca, Liviu Albu, Mihaela
vezi Alexandrescu, Sorin
Pelin, Mihai Caragiale, Ion Luca
Boază, Luminiţa Chioaru, Dumitru
vezi Cioran, Emil M.
Decuble, Gabriel Horaţiu Crăciun, Gheorghe
Bobia, Nicolae Eliade, Mircea
vezi Eso, Cristina
Cărtărescu, Mircea Meszaros, Iudith
Tănase, Stelian Mihăieş, Mircea
Tismăneanu, Vladimir Petrescu, Liviu
Boc, Oana Petrescu, Răzvan
vezi Pleşu, Andrei
Marcu, Roxana Pop, Ioan Es.
Şleahtiţchi, Maria Popdan, Ion
Bocşe, Maria Popescu, Cristian
vezi Simion, Eugen
Dunăre, Nicolae Simuţ, Ion
Eminescu, Mihai Sorescu, Marin
Bodiu, Andrei Stancu, Costel
vezi Stratan, Ion
Ardeleanu, George Tofan, Sergiu
Coşbuc, George Ulici, Laurenţiu
Manolescu, Nicolae Urmanov, Adrian
Steinhardt, Nicolae Văcărescu, Ioan Radu
Bodnaru, Adrian Bomher, Noemi
vezi vezi
Foarţă, Şerban Arghezi, Tudor
Bodor, Béla Bacovia, George
vezi Blaga, Lucian
Kovács, András Ferenc Dimov, Leonid
Tamási, Aron Labiş, Nicolae
308
Sorescu, Marin vezi
Stănescu, Nichita Balotă, Nicolae
Borbély, Szilárd Dimov, Leonid
vezi Patapievici, Horia-Roman
Szőcs, Géza Bratan, Andreea
Borbély, Ştefan vezi
vezi Mateucă, Andra
Antohi, Sorin Brăgaru, Carmen
Antonescu, Nae vezi
Balotă, Nicolae Ladea, Ioan
Berce, Sanda Pillat, Dinu
Caragiale, Ion Luca Breban, Nicolae
Călinescu, Matei vezi
Culianu, Ioan Petru Zalis, Henri
Eliade, Mircea Bréda, Ferenc
Golopenţia, Anton vezi
Golopenţia, Sanda Mehes, György
Ilis, Florina Brînzeu, Pia
Mareş, Radu vezi
Mălăncioiu, Ileana Berwanger, Nikolaus
Mureşan, Vianu Brudaşcu, Dan
Patapievici, Horia-Roman vezi
Petraş, Irina Caragiale, Ion Luca
Tismăneanu, Vladimir Cipariu, Timotei
Valea, Lucian Buciu, Marian Victor
Borchin, Mirela-Ioana vezi
vezi Baciu, Ştefan
Metea, Alexandru Beniuc, Mihai
Borcilă, Mircea Breban, Nicolae
vezi Brumaru, Emil
Coşeriu, Eugeniu Caraion, Ion
Borşan, Nicoleta Carianopol, Virgil
vezi Corlaciu, Benedict
Grigor, Andrei Foarţă, Şerban
Neagu, Fănuş Gheorghiu, Constantin Virgil
Bosbiciu, Nicolae Ivănceanu, Vintilă
vezi Mazilescu, Virgil
Bucerzan, Dana Nisipeanu, Constantin
Caragiale, Ion Luca Pană, Saşa
Vinea, Ion Paraschivescu, Miron Radu
Bot, Ioana Roll, Ştefan
vezi Stamatu, Horia
Bacovia, George Stelaru, Dimitrie
Lefter, Ion Bogdan Tonegaru, Constant
Papadat-Bengescu, Hortensia Turcea, Daniel
Rebreanu, Liviu Tzara, Tristan
Bota, Ionel Ţepeneag, Dumitru
vezi Vinea, Ion
Bacovia, George Voronca, Ilarie
Cioran, Emil M. Buda, Dumitru-Mircea
Bottez, Monica vezi
vezi Bacovia, George
Duţescu, Dan Baltag, Cezar
Brad, Ion Blandiana, Ana
vezi Boldea, Iulian
Stoica, Vasile Crudu, Dumitru
Bradea, Ioana David, Ioan
vezi Diaconu, Mircea A.
Şuşară, Pavel Manolescu, Nicolae
Braga, Corin Marcian, Marcel
309
Nistor, Eugeniu Cotore, Gherontie
Stănescu, Nichita Cotuţiu, Cornel
Ştefănescu, Alex Eminescu, Mihai
Tătaru, Argentina Got, Petre
Vakulovski, Mihai Marienescu, Atanasie Marian
Budeanu, Irina Mureşan, Andrei
vezi Pervain, Iosif
Vişniec, Matei Pumnul, Aron
Buduca, Ioan Rad, Ilie
vezi Suciu, Mihai
Breban, Nicolae Suciu, Mihai
Cătineanu, Tudor Tanco, Teodor
Cioran, Emil M. Buzea, Constanţa
Eliade, Mircea vezi
Eminescu, Mihai Doinaş, Ştefan Augustin
Ionesco, Eugene Buzera, Ion
Patapievici, Horia-Roman vezi
Ţepeneag, Dumitru Buzera, Ion
Vosganian, Varujan C. S.
Buiciuc, Constantin vezi
vezi Coşeriu, Eugeniu
Giorgioni, Remus Valeriu Stancu, Zaharia
Popescu, Adrian Calma, Dragoş
Bulei, Ion vezi
vezi Flonta, Mircea
Bibescu, Martha Cange, Radu
Bulgăr, Gheorghe vezi
vezi Istrate, Gheorghe
Manu, Emil Canţâru, Grigore
Bunaru, Eugen vezi
vezi Stănescu, Nichita
Bărbat, Rodica Cap-Bun, Marina
Chichere, Ion vezi
Creţu, Tudor Caragiale, Ion Luca
Mincu, Marin Caron
Muşina, Alexandru vezi
Potcoavă, Alexandru Costin, Sandu
Rujan, Corina Catalano, Constantin
Buracu, Mihai vezi
vezi Coşbuc, George
Buracu, Mihai Cazaban, Ion
Burduşa, Elena vezi
vezi Paraschivescu, Constantin
Negrescu, Dan Cazimir, Ştefan
Buricea-Mlinarcic, C. C. vezi
vezi Caragiale, Ion Luca
Barna, Marius Theodor Nicolau, Irina
Burlacu, Doru George Căliman, Călin
vezi vezi
Cantemir, Dimitrie Neagu, Fănuş
Costin, Miron Streinu, Vladimir
Neculce, Ion Călinescu, Alexandru
Ureche, Grigore vezi
Butnaru, Silvia Holban, Anton
vezi Călinescu, Matei
Dumitru, Ion vezi
Buzaşi, Ion Caragiale, Mateiu I.
vezi Melinescu, Gabriela
Alexandru, Ioan Căpuşan, Cornel
Coşbuc, George vezi
310
Zalis, Henri Popescu, Cristian Tudor
Câmpan, Diana Ungureanu, Cornel
vezi Chichere, Ion
Braga, Rodica vezi
Cioba, Călin Ţone, Nicolae
Got, Petre Chiciudean, Gabriela
Rău, Aurel vezi
Câmpeanu, Liviu Dan, Sergiu Pavel
vezi Chifor, Valentin
Cistelecan, Ioana vezi
Cântec, Florin Caragiale, Ion Luca
vezi Lovinescu, Monica
Alexandrescu, Sorin Chihaia, Pavel
Cârlan, Nicolae vezi
vezi Streinu, Vladimir
Isopescu, Claudiu Vona, Alexandru
Rotică, Gavril Chioaru, Dumitru
Zaharia E. Ar. vezi
Ceauşescu, Gheorghe Caragiale, Ion Luca
vezi Corbu, Daniel
Maiorescu, Titu Draghincescu, Rodica
Cerna, Dumitru Iacob, Valentin
vezi Stratan, Ion
Caragiale, Ion Luca Vişniec, Matei
Eminescu, Mihai Chioreanu, Diana
Ţene. Ionuţ vezi
Cernica, Niadi Borbély, Ştefan
vezi Lupaşcu, Silviu
Eminescu, Mihai Chiper, Grigore
Olaru Nenati, Lucia vezi
Cesereanu, Ruxandra Codruţ, Mariana
vezi Ignat, Mihai
Bănulescu, Daniel Ioanid, Doina
Blandiana, Ana Chiper, Tita
Caragiale, Ion Luca vezi
Călinescu, Matei Ivasiuc, Alexandru
Cărtărescu, Mircea Chiriac, Aurel
Eminescu, Mihai vezi
Mircea, Ion Vătăşianu, Virgil
Pavlovici, Florin Constantin Chirilă, Dumitru
Popescu, Adrian vezi
Vakulovski, Alexandru Doinaş, Ştefan Augustin
Cheie-Pantea, Iosif Morariu, Mircea
vezi Chirilă, Ioan
Eminescu, Mihai vezi
Petrescu, Camil Bartolomeu Anania, Mitropolit al Clujului,
Chetrinescu, Dana Albei, Crişanei şi Maramureşului
vezi Chirilă, Viorel
Corniş-Pop, Marcel vezi
Culianu, Ioan Petru Iosif, Marius
Chevereşan, Cristina Chivu, Marius
vezi vezi
Breban, Nicolae Istrate, Ion
Cărtărescu, Mircea Nesfântu, Iftimie
Chimet, Iordan Octavian, Tudor
Corniş-Pop, Marcel Ţopa, Tudor
Liiceanu, Gabriel Ţupa, Răzvan
Manolescu, Nicolae Vişniec, Matei
Mălăncioiu, Ileana Zafiu, Rodica
Melinescu, Gabriela Chivu, Marius Victor
311
vezi vezi
Adameşteanu, Gabriela Cantacuzino-Enescu, Maria
Bucuioc, Monica Mihaela Ciobanu, Vitalie
Caragiale, Mateiu I. vezi
Coande, Nicolae Antohi, Sorin
Cristescu, Maria-Luiza Cărtărescu, Mircea
Iordan, Mihai Şora, Mihai
Iovan, Ion Zub, Alexandru
Lupaşcu, Silviu Ciocan, Iulian
Malamen, Iolanda vezi
Moraru, Alexandra Burghiu, Iacob
Moraru, Anatol Dumbrăveanu, Victor
Panţa, Iustin Leahu, Nicolae
Petre, Cipriana Ciocârlie, Livius
Ţărnea, George vezi
Ţurcanu, Lucia Caragiale, Ion Luca
Vakulovski, Alexandru Doinaş, Ştefan Augustin
Christi, Aura Mincu, Marin
vezi Patapievici, Horia-Roman
Cioran, Emil M. Ciochină, Raluca
Popa, Valeriu Mircea vezi
Zalis, Henri Ţuglea, Mircea
Ciachir, Dan Cioculescu, Barbu
vezi vezi
Andreicuţ, Andrei Balotă, Nicolae
Dumitriu, Petru Caragiale, Ion Luca
Cimpoeşu, Petru Chihaia, Pavel
vezi Cioculescu, Şerban
Patapievici, Horia-Roman Flora, Ioan
Cimpoi, Mihai Got, Petre
vezi Holban, Anton
Blaga, Lucian Lovinescu, Eugen
Bulat, Virgil Pillat, Ion
Cârneci, Radu Rădulescu, Mihai Sorin
Codru, Anatol Stoenescu, George Virgil
Eminescu, Mihai Streinu, Vladimir
Got, Petre Vasilache, Theodor
Neagu, Fănuş Cioculescu, Simona
Rusu, Aurelia vezi
Vangheli, Spiridon Caragiale, Ion Luca
Vasilache, Theodor Cioculescu, Şerban
Zamfirescu, Duiliu Ciorănescu, Alexandru
Cioacă-Ioanid, Ştefan Cioculescu, Şerban
vezi vezi
Ausländer, Rose Caragiale, Mateiu I.
Bacovia, George Ciopraga, Constantin
Bibescu, Martha vezi
Cărăuş, Tamara Cantacuzino, George Matei
Cristea-Enache, Daniel Holban, Anton
Gregori, Ilina Lesnea, George
Manolescu, Nicolae Zamfirescu, Duiliu
Melinescu, Gabriela Cistelecan, Alexandru
Mihailide, Mihail vezi
Reichmann, Edgar Alexandrescu, Sorin
Romoşan, Petru Bodea, Dan
Tărâţeanu, Vasile Bot, Ioana
Cioban, Florin Buracu, Mihai
vezi Carmel, Shaul
Mazilu, Dan Horia Câmpean, Remus
Ciobanu, C. Th. Câmpeanu, Ionel
312
Cîrstea, Cristina Nimigean, Ovidiu
Cliveţ, Nicoleta Novac, Ruxandra
Coande, Nicolae Pantea, Aurel
Creţu, Tudor Pişcu, Denisa Mirena
Cristea-Enache, Daniel Podoabă, Virgil
Dâncu, Vasile Poenar, Horea
Dopcea, Marian Pop, Ion
Drăgănoiu, Ion Popa, Nicoleta
Fischof, Andrei Radu, Valentin
Fotea, Corneliu Stratan, Ion
Galaicu-Păun, Emilian Ştefănescu, Cecilia
Gălăţanu, Mihail Ştefănescu, Marius
Groşan, Ioan Tănase, Iulian
Hancu, Aurel Ţuglea, Mircea
Horea, Ion Vass, Andor
Iacob, Ioan Vlaşin, Gelu
Manolescu, Nicolae Zaharia, Florina
Marcovici, Bianca Coande, Nicolae
Marin, Mariana vezi
Maşca, Mihai-Paul Bârsilă, Mircea
Melinescu, Gabriela Cocora, Ion
Nistor, Eugeniu vezi
Papahagi, Marian Alexandru, Ioan
Patapievici, Horia-Roman Codreanu, Theodor
Petean, Mircea vezi
Podoabă, Virgil Cimpoi, Mihai
Poenar, Horea Eminescu, Mihai
Popescu, Cristian Munteanu, George
Potcoavă, Alexandru Popa, Marian
Romoşan, Petru Ţurcanu, Andrei
Sasu, Aurel Vasiliu, Lucian
Sav, Vasile Codruţ, Mariana
Savu, George vezi
Spătaru, Indira Caragiale, Ion Luca
Stratan, Ion Şerbănescu, Tia
Vass, Andor Veteranyi, Aglaja
Zaciu, Mircea Cofan, Aluniţa
Zegrean, Ana vezi
Ciubotaru, Adrian Cara, Veronica A.
vezi Grădinaru, Dan
Leahu, Nicolae Muşina, Alexandru
Ciuflea, Tudor Colăcel, Onoriu
vezi vezi
Lascu, Ioan Braga, Rodica
Pană, Dumitru D. Cimpoeşu, Petru
Clement, L. D. Hanu, Dan Bogdan
vezi Iordache, Mihail
Nimigeanu, George L. Colceriu, Romana
Cliveţ, Nicoleta vezi
vezi Bârsilă, Mircea
Baştovoi, Ştefan Crişan, Sorin
Cesereanu, Ruxandra Dărăbuş, Carmen
Dumitrescu, Marius Maşca, Mihai-Paul
Grosu, Mugur Popescu, Dumitru Radu
Hanu, Dan Bogdan Stănescu, Nichita
Iancu, Bogdan Coloşenco, Mircea
Ioanid, Doina vezi
Mihaiu, Virgil Stănescu, Nichita
Naum, Gellu Coman, Florentina
Nicolescu, Cezar vezi
313
Crăciun, Gheorghe Săsărman, Gheorghe
Teodorovici, Lucian Dan Corcheş, Victor
Ursu, Mihaela vezi
Condeescu, Alexandru Gurian, Sorana
vezi Stelaru, Dimitrie
Caragiale, Ion Luca Cordoş, Sanda
Constandache, G. G. vezi
vezi Bodiu, Andrei
Blaga, Lucian Cărtărescu, Mircea
Constandache, George G. Cliveţ, Nicoleta
Trăuşan-Matu, Ştefan Cosaşu, Radu
Zalis, Henri Golopenţia, Anton
Constantin, Cătălin Golopenţia, Sanda
vezi Groşan, Ioan
Alexandrescu, Daniela Ilis, Florina
Caragiale, Mateiu I. Manolescu, Nicolae
Cistelecan, Ioana Muşina, Alexandru
Corlan-Ioan, Simona Patapievici, Horia-Roman
Manolescu, Anca Petraş, Irina
Nicolau, Irina Poenar, Horea
Niţescu, Sanda Popescu, Cristian
Popa, Catrinel Ţepeneag, Dumitru
Ştiucă, Narcisa Alexandra Ţeposu, Radu G.
Terzea-Ofrim, Lucia Urcan, Ileana
Voicilă, Ciprian Corneanu, Nicolae
Constantinescu, Doina vezi
vezi Breban, Nicolae
Cioran, Emil M. Coroiu, Constantin
Constantinescu, Marina vezi
vezi Bacovia, George
Banu, Georges Betea, Lavinia
Solomon, Dumitru Caragiale, Ion Luca
Constantinescu, Mircea Călinescu, George
vezi Ilisei, Grigore
Caragiale, Mateiu I. Lesnea, George
Constantinescu, Muguraş Livescu, Cristian
vezi Mălăncioiu, Ileana
Bittel, Adriana Moscovici, Serge
Caragiale, Ion Luca Muthu, Mircea
Constantinescu, Nicolae Negruzzi, Iacob
vezi Panu, Gheorghe
Mincu, Ştefania Petraş, Irina
Pop, Mihai Pleşu, Andrei
Corbea, Ileana Roman, Petre
vezi Ştefoi, Elena
Amăruţei, Constantin Cosma, Viorel
Arcade, Leonid M. vezi
Caranica, Nicu Caragiale, Ion Luca
Cazaban, Theodor Costea, Sorina Gabriela
Ciorănescu, Alexandru vezi
Georgescu, Adriana Coşbuc, George
Ierunca, Virgil Dreptate, Emil
Lovinescu, Monica Rebreanu, Liviu
Petraşincu, Dan Costinescu, Florin
Turdeanu, Emil vezi
Corbeanu, Nicolae Piru, Alexandru
vezi Coşovei, Traian T.
Preda, Marin vezi
Corbu, Leon R. Astaloş, George
vezi Bodiu, Andrei
314
Cazacu, Alexandru vezi
Cipariu, Dan Mircea Cioculescu, Şerban
Iacob, Valentin Preda, Marin
Popescu, Cristian Tiberiu Creangă, Alin
Stan, Stelian vezi
Suciu, Eugen Blandiana, Ana
Ţone, Nicolae Buzera, Ion
Cotter, Sean Creţu, Ioana-Narcisa
vezi vezi
Cioran, Emil M. Coşeriu, Eugeniu
Cotul, Dariu Doinaş, Ştefan Augustin
vezi Creţu, Ion
Eliade, Mircea vezi
Coţa, Ilie-Cristian Caragea, Cecilia
vezi Tănase, Stelian
Brezianu, Andrei Creţu, Tudor
Covalcic, Alina vezi
vezi Balaj, Veronica
Gavriluţă, Nicu Cristea-Enache, Daniel
Cozea, Liana vezi
vezi Alexandrescu, Sorin
Antim Ivireanul Antohi, Sorin
Budai-Deleanu, Ion Baltag, Cezar
Cantacuzino, Constantin Barbu, Eugen
Cantemir, Dimitrie Barbu, Ion
Cârlova, Vasile Bănulescu, Daniel
Conachi, Costache Bănulescu, Ştefan
Costin, Miron Behring, Eva
Derşidan, Ioan Bittel, Adriana
Dosoftei Bodiu, Andrei
Manolescu, Nicolae Breban, Nicolae
Mumuleanu, Barbu Paris Brumaru, Emil
Neculce, Ion Buz, Adrian
Ungureanu, Cornel Buzea, Constanţa
Ureche, Grigore Buzura, Augustin
Văcărescu, Alecu Cazimir, Ştefan
Văcărescu, Iancu Călinescu, George
Văcărescu, Ienăchiţă Cărtărescu, Mircea
Cozmei, Ion Ciocârlie, Livius
vezi Cliveţ, Nicoleta
Coşbuc, George Comănescu, Denisa
Eminescu, Mihai Constantin, Ilie
Reguş, Corneliu Cosaşu, Radu
Craia, Sultana Coşovei, Traian T.
vezi Creangă, Ion
Craia, Sultana Dimisianu, Gabriel
Stancu, Zaharia Dimov, Leonid
Cramer, Sibylle Dobrescu, Caius
vezi Doinaş, Ştefan Augustin
Naum, Gellu Drăgan, Ioana
Crăciun, Alexandra Duda, Virgil
vezi Dumitrescu, Geo
Sorescu, Marin Ecovoiu, Alexandru
Crăciun, Camelia Eminescu, Mihai
vezi Gârbea, Horia
Băciuţ, Nicolae George, Alexandru
Eminescu, Mihai Georgescu, Paul
Ghiţulescu, Mircea Gherman, Tudor
Mileşan, Ion Ilie Goma, Paul
Crăciun, Victor Grădinaru, Dan
315
Grigor, Andrei Ştefănescu, Alex
Grigurcu, Gheorghe Ştefoi, Elena
Groşan, Ioan Teodorovici, Lucian Dan
Ianoşi, Ion Tudoran, Dorin
Ianuş, Marius Ţepeneag, Dumitru
Ierunca, Virgil Ţîrlea, Cătălin
Ignat, Mihai Ungureanu, Dumitru
Iliescu, Nicolae Urian, Tudorel
Ion, Zvera Utan, Tiberiu
Lăcustă, Ioan Vianu, Tudor
Lăzărescu, Florin Vlaşin, Gelu
Lungu, Dan Zaciu, Mircea
Manolescu, Nicolae Zane, Rodica
Marinescu, Angela Cristofor, Ion
Martin, Mircea vezi
Matei, Alexandru Aurescu, Iosif
Mălăncioiu, Ileana Catanoy, Nicholas
Micu, Dumitru Clain, Abraham
Moldovan, Dragoş Feldman, Carol
Moraru, Alexandru Manor, Riri Sylvia
Neagu, Fănuş Mirodan, Al.
Nedelcovici, Bujor Păun, Paul
Nemoianu, Virgil Rahoveanu, Ion
Nicolaie, Ioana Răchiţeanu, Teofil
Olăreanu, Costache Ross, Harry
Paler, Octavian Simantov, Adam
Pavlovici, Florin Constantin Şerbănescu, Virginia
Petrescu, Dan Şova, Coman
Petrescu, Liviu Viniţki, Stela
Petrescu, Răzvan Criş, Mariana
Petreu, Marta vezi
Pituţ, Gheorghe Cochinescu, Ioan-Mihai
Piţu, Luca Doinaş, Ştefan Augustin
Poantă, Petru Negrea, Gelu
Pop, Ioan Es. Niculescu, Ruxandra
Popa, Cornel George Pârja, Gheorghe
Popa, Dumitru Radu Petruş, Ioana
Popa, Marian Roman, Ileana
Popescu, Bogdan Stoiciu, Liviu Ioan
Popescu, Cristian Tudor Stratan, Ion
Popovici, Titus Tartler, Grete
Preda, Marin Tupan, Marius
Raicu, Lucian Ţepeneag, Dumitru
Romoşan, Petru Ulici, Laurenţiu
Savu, Tudor Dumitru Uricaru, Eugen
Sângeorzan, Zaharia Vancea, Echim
Simion, Eugen Vişniec, Matei
Simionescu, Mircea Horia Crudu, Dumitru
Simuţ, Ion vezi
Sîrbu, Ion D. Galaicu-Păun, Emilian
Sorescu, Marin Leahu, Nicolae
Sorohan, Elvira Csiki, László
Stan, Constantin vezi
Steinhardt, Nicolae Hajdú, Farkas-Zoltán
Stoenescu, George Virgil Kovács, András Ferenc
Stoiciu, Liviu Ioan Csontos, Erika
Stratan, Ion vezi
Şerbănescu, Tia Bodor, Ádám
Şlapac, Florin Cubleşan, Constantin
Şora, Mihai vezi
316
Balotă, Nicolae Hristu, Anda
Braga, Mircea Iliescu, Elvira
Caragiale, Ion Luca Lăpuşan, Aurelia
Cetea, Doina Lumezianu, Eugen
Chioaru, Dumitru Lungu, Liviu
Cimpoi, Mihai Mihăescu, George
Cotuţiu, Cornel Mihăilescu, Ernesto
Cristian, Adriana Mincu, Marin
Dan, Sergiu Pavel Motoc, Nicolae
Eminescu, Mihai Necula, Nicolae
Filipciuc, Ion Novac, Constantin
Husar, Alexandru Pană, Iulia
Ionesco, Eugene Perşa, Dan
Mureşeanu, Marcel Pietreanu, Florin
Petreu, Marta Porumbescu, Marin
Cubleşan, Victor Porumboiu, Arthur
vezi Pricop, Cristian
Braga, Rodica Puiu, Enache
Breban, Nicolae Roşca, Sorin
Mareş, Radu Roşioru, Ion
Măniuţiu, Mihai Rotund, Nicolae
Melinescu, Gabriela Runcan, Nechita
Naum, Gellu Sălceanu, Grigore
Pop, Ion Stănescu, Amelia
Sav, Vasile Şlapac, Florin
Savu, Tudor Dumitru Şuiu, Radu
Ţuculescu, Radu Tămaş, Cristina
Ungureanu, Cornel Teodorescu, Hortensia
Ursu, Horia Ţuglea, Mircea
Cuc, Codruţa Vălureanu, Petru
vezi Culcer, Dan
Bot, Ioana vezi
Mărgineanu, Nicolae Caragiale, Ion Luca
Muşina, Alexandru Cursan, Delia
Cucu, Sorin Radu vezi
vezi Bănulescu, Daniel
Cărtărescu, Mircea Cărtărescu, Mircea
Daneliuc, Mircea Creţu, Tudor
Liiceanu, Gabriel Draghincescu, Rodica
Manolescu, Nicolae Manolescu, Nicolae
Ungureanu, Cornel Neumann, Ernest
Cucu, Ştefan Rohan, Monica
vezi Ungureanu, Cornel
Bostănaru, Virgil Vălcan, Gilda
Busuioc, Valentin Curticăpeanu, Doina
Caratană, Nicolae vezi
Călinescu, Constanţa Buciumeanu, Dan
Cioroiu, Constantin Cantemir, Dimitrie
Codrescu, Ion Cordoş, Sanda
Cojocaru, Vasile Cozea, Liana
Corcheş, Victor Dosoftei
Dabu, Emilia Eliade, Mircea
Dragomir, Ion Eminescu, Mihai
Dumitraşcu, Gheorghe Gregori, Ilina
Dumitrescu, Aurel Ivasiuc, Alexandru
Dunăreanu, Ovidiu Naum, Gellu
Faiter, Ion Papadat-Bengescu, Hortensia
Fătu, Nicolae Pop, Ion
Georgescu, Octavian Simion, Eugen
Ghinea, Sanda Cuţitaru, Virgil
317
vezi Molnár, Vilmos
Popa, Dorin Orbán, János Dénes
D'Ors, Pablo Papp, Z. Attila
vezi Vetési, László
Eliade, Mircea Demeter, Zsuzsa
Dacian, Edith vezi
vezi Karácsonyi, Zsolt
Sabău, Valeriu Demetriad, Andra
Damaschin, Dan vezi
vezi Lungu, Alexandru
Acterian, Arşavir Demény, Péter
Balotă, Nicolae vezi
Galaicu-Păun, Emilian Bajor, Andor
Poantă, Petru Balázs, Imre József
Steinhardt, Nicolae Blenesi, EZZZva
Vădan, Ion Dsida, Jenő
Damian, S. Kantor, Lajos
vezi Lang, Gusztáv
Carmel, Shaul Mehes, György
Cimpoeşu, Petru Orbán, János Dénes
Cioran, Emil M. Székely, János
Cosaşu, Radu Szilágyi, István
Eliade, Mircea Szőcs, Géza
Ionesco, Eugene Deniforescu, Dora
Dan, Sergiu Pavel vezi
vezi Pica, Ioan-Victor
Dan, Pavel Derşidan, Ioan
Dan, Simina-Maria vezi
vezi Caragiale, Ion Luca
Blaga, Lucian Dénes, Jónás
Dascălu, Crişu vezi
vezi Szabolcs, Szonda
Caragiale, Ion Luca Diaconescu, Romulus
Datcu, Iordan vezi
vezi Caragiale, Ion Luca
Cioculescu, Şerban Diaconu, Marin
Rusu, Liviu vezi
Streinu, Vladimir Diaconu, Florica
Taloş, Ion Florescu, Nicolae
Dávid, Gyula Ianoşi, Ion
vezi Margescu, Georgeta
Reményik, Sándor Topor, Rodica
Dănciulescu-Leonte, Sina Zamfirescu, Ion
vezi Diaconu, Mircea A.
Piru, Alexandru vezi
Dărămuş, Lucia Arcu, Constantin
vezi Chichere, Ion
Coşeriu, Eugeniu Dorian, Gellu
Dâncu, Vasile George Mincu, Marin
vezi Mureşan, Ion
Gheţ, Monica Pop, Ion
Leac, Vasile Popescu, Cristian
Deleanu, Ioanid Popescu, George
vezi Stratan, Ion
David, Dan Dima, Simion
Stancu, Valeriu vezi
Stoiciu, Liviu Ioan Eminescu, Mihai
Demeter, Szilárd Dima, Simona-Grazia
vezi vezi
Mehes, György Abăluţă, Constantin
318
Andru, Vasile vezi
Balotă, Nicolae Cărtărescu, Mircea
Bârna, Nicolae Hanu, Dan Bogdan
Buduca, Ioan Iovian, Ion Tudor
Chioaru, Dumitru Dorcescu, Eugen
Dan, Ilie vezi
Maiorescu, Titu Arieşanu, Ion
Mazilu, Teodor Doreanu, Mircea
Nadin, Mihai vezi
Popescu, Adrian Mincu, Marin
Popescu, Dumitru Radu Dorian, Gellu
Stoiciu, Constantin vezi
Stoiciu, Liviu Ioan Ulici, Laurenţiu
Stroescu-Stînişoară, Nicolae Doroholschi, Claudia Ioana
Tărchilă, Dan vezi
Vona, Alexandru Veteranyi, Aglaja
Zubaşcu, Ion Dragolea, Catrinel
Dimisianu, Gabriel vezi
vezi Dragolea, Mihai
Aderca, Felix Dragomir, Caius Traian
Caragiale, Ion Luca vezi
Cristea, Dan Dumitriu, Petru
Doinaş, Ştefan Augustin Dragomir, Leonid
Dumitriu, Petru vezi
Gurian, Sorana Sârbu, Lucian
Monda, Virgiliu Dragoş, Elena
Neagu, Fănuş vezi
Papadat-Bengescu, Hortensia Pavel, Eugen
Preda, Marin Drăgan, Simona
Tudor-Anton, Eugenia vezi
Vârgolici, Teodor Caragiale, Ion Luca
Din, Roxana Călinescu, George
vezi Drăghici, Georgeta
Slama-Cazacu, Tatiana vezi
Dinu, Anamaria Albu, Florenţa
vezi Cristea-Enache, Daniel
Grănescu, Adrian Martinescu, Pericle
Doboş, Florin Sorescu, George
vezi Sorescu, Marin
Jinga, Constantin Drăghici, Marian
Dobre, Ana vezi
vezi Abăluţă, Constantin
Abăluţă, Constantin Mincu, Marin
Chicet, Isidor Dugneanu, Paul
Gâdea, Anghel vezi
Gârbea, Horia Diaconescu, Mihail
Paniş, Anatolie Naghiu, Iosif
Vlah, Petra Piru, Alexandru
Dobre, Anişoara Dulgheru, Elena
vezi vezi
Cristea, Stan V. Caragiale, Ion Luca
Eminescu, Mihai Dumitrescu, Aurelian Titu
Dobrescu, Alexandru vezi
vezi Rădulescu, Tatiana
Bărnuţiu, Simeon Dumitrescu, Nela
Maiorescu, Titu vezi
Dominte, Graţiela-Georgiana Olăreanu, Costache
vezi Dumitru, Aurelia
Culianu, Ioan Petru vezi
Dopcea, Marian Muther, Claudia
319
Radu, Valentin Groza, Horia Ion
Dumitru, Ion Hedeşan, Otilia
vezi Euphorion
Stratan, Ion vezi
Dună, Raluca Doinaş, Ştefan Augustin
vezi Evu, Ioan
Amoran, Lucian-Claudiu vezi
Baros, Linda Maria Constantinescu, Raul
Bărbulescu, Simion Faifer, Florin
Belciu, Maya vezi
Belciu, Maya Stancu, Valeriu
Bobu-Hristea, Monica Familia
Bulgăr, Gheorghe vezi
Cioculescu, Şerban Vulcan, Iosif
Cudalb, Ileana Fanache, Vasile
Dumitru, Ion vezi
Georgescu, Liviu Caragiale, Ion Luca
Ghilimescu, Ştefan Ion Fábián, Sándor
Grigorescu, Dan vezi
Irod, Corneliu Kinde, Annamária
Iuga, Nora Fătu-Tutoveanu, Andrada
Lascu, Ioan vezi
Lepădatu, Bogdan Valentin Breban, Nicolae
Livescu, Cristian Felecan, Daiana
Madritsch Marin, Florica vezi
Mareş, Radu Glodeanu, Gheorghe
Marin, Ileana Pistolea, Vasile
Mihăilă, Ileana Ţepeneag, Dumitru
Mihăilescu, Călin-Andrei Filimon, Mariana
Morărescu, Dragoş vezi
Nedelcovici, Bujor Vieru, Ioan
Olaru Nenati, Lucia Filimon, Valeriu
Panait, Sanda vezi
Panţa, Iustin Blaga, Lucian
Pop, Ioan Es. Caragiale, Ion Luca
Pop, Ioan Es. Filipciuc, Ion
Rachieru, Adrian Dinu vezi
Rotaru, Nicolae Coşbuc, George
Sâmpetrean, Viorel Finkenthal, Michael
Scarlat, Mircea vezi
Sfârlea, Alexandru Cioran, Emil M.
Stoiciu, Liviu Ioan Firan, Carmen
Şandru, Mircea Florin vezi
Şerban, Robert Nemoianu, Virgil
Ţepelea, Ioan Firică, Ştefan
Ţuţuianu, Floarea vezi
Vasilache, Theodor Pop, Ioan Es.
Vodăian, Ilie Fleşeru, Nicolae
Dunăreanu, Ovidiu vezi
vezi Breban, Nicolae
Chihaia, Pavel Florea, Ghiţă
Duţă, Marcel vezi
vezi Alecsandri, Vasile
Bârlea, Ovidiu Caragiale, Ion Luca
Şerb, Ioan Coşbuc, George
Enache, Andreea Creangă, Ion
vezi Delavrancea, Barbu Ştefănescu
Coşeriu, Eugeniu Dobrogeanu-Gherea, Constantin
Eretescu, Constantin Eminescu, Mihai
vezi Filimon, Nicolae
320
Hasdeu, Bogdan Petriceicu Drăgan, Ioana
Ionescu, Radu Grigorescu, Dan
Macedonski, Alexandru Ionescu, Al. Th.
Maiorescu, Titu Nedelciu, Mircea
Odobescu, Alexandru I. Preda, Marin
Slavici, Ioan Funză, Victor
Vlahuţă, Alexandru vezi
Zamfirescu, Duiliu Şeicaru, Pamfil
Florea, Petre Furtună, Angela
vezi vezi
Caragiale, Ion Luca Alui Gheorghe, Adrian
Florescu, Nicolae Oniga, Dumitru
vezi G. V.
Amăruţei, Constantin vezi
Arcade, Leonid M. Bâja, Ileana
Caranica, Nicu Bojan, Mariana
Cazaban, Theodor Constantinescu, Magdalena
Ciorănescu, Alexandru Galaicu-Păun, Emilian
Georgescu, Adriana Manu, Emil
Ierunca, Virgil Melancu, Ştefan
Lovinescu, Monica Muşina, Alexandru
Petraşincu, Dan Muther, Claudia
Turdeanu, Emil Pană, Dumitru D.
Floricel, Marian Rădulescu, Tatiana
vezi Stanca, Radu
Adam, Sergiu Stratan, Ion
Ilica, Carolina Gács, Anna
Foarţă, Şerban vezi
vezi Kovács, András Ferenc
Caragiale, Ion Luca Orbán, János Dénes
Fodor, Sándor Galaicu-Păun, Emilian
vezi vezi
Földes, László Cesereanu, Ruxandra
Franyó, Zoltán Dolgan, Mihail
Majtényi, Erik Florescu, Radu
Nagy, István Galaţă, Iuliana
Szemlér, Ferenc vezi
Fonea, Evelin Ursu, Liliana
vezi Galea, Ileana
Caragiale, Ion Luca vezi
Maiorescu, Titu Dragoş, Clara Liliana
Serghi, Cella Gálfalvi, Zsolt
Fonea, Evelina vezi
vezi Szilágyi, István
Carmen Sylva Ganciu, Maria-Elena
France-Lanord, Hadrien vezi
vezi Popescu, Florentin
Celan, Paul Voiculescu, Vasile
Frenţiu, Rodica Garrigós, Joachim
vezi vezi
Ilis, Florina Eliade, Mircea
Fruntelată, Ruxandra Găurean, Vasile
vezi vezi
Ruxăndoiu, Pavel Ilica, Carolina
Frunză, Mihaela Gâdea, Anghel
vezi vezi
Dragomir, Otilia Preda, Marin
Miroiu, Mihaela Gârbea, Horia
Fulger, Mihai vezi
vezi Hurduzeu, Ovidiu
321
Popa, Valeriu Mircea Igna, Vasile
Ulici, Laurenţiu Marino, Adrian
Gârjan, Sorin Popa, Constantin M.
vezi Sebastian, Mihail
Săplăcan, Radu Ghilimescu, Ştefan Ion
Gârneţ, Vasile vezi
vezi Caraman, Ştefan
Busuioc, Aureliu Cesereanu, Ruxandra
Negru, Nicolae Petrescu, Răzvan
Gencărău, Ştefan Ghiţă, Cătălin
vezi vezi
Rosetti, Alexandru Borbély, Ştefan
Tohăneanu, Gheorghe I. Caragiale, Ion Luca
George, Alexandru Ciocârlie, Livius
vezi Cornea, Andrei
Arghezi, Tudor Liiceanu, Gabriel
Caragiale, Ion Luca Protopopescu, Al.
Călinescu, George Tamás, Gáspár Miklós
Călinescu, Matei Ghiţulescu, Mircea
Chimet, Iordan vezi
Culianu, Ioan Petru Caragiale, Ion Luca
Eliade, Mircea Naghiu, Iosif
George, Alexandru Şerbănescu, Eugen
Ghica, Ion Ghiu, Bogdan
Goma, Paul vezi
Jurgea-Negrileşti, Gheorghe Mincu, Marin
Liiceanu, Gabriel Giurgea, Damian
Lovinescu, Eugen vezi
Noica, Constantin Neagu, Fănuş
Pandrea, Petre Glăvan, Gabriela
Popa, Marian vezi
Sebastian, Mihail Breban, Nicolae
Streinu, Vladimir Cărtărescu, Mircea
Zaciu, Mircea Cornea, Andrei
Zalis, Henri Daneliuc, Mircea
George, Val Liiceanu, Gabriel
vezi Manolescu, Nicolae
Săplăcan, Radu Şerbănescu, Tia
Georgescu, N. Teodorovici, Lucian Dan
vezi Glodeanu, Gheorghe
Eminescu, Mihai vezi
Iordan, Iorgu Barbu, Marian
Gergely, Tamás Cimpoeşu, Petru
vezi Culianu, Ioan Petru
Boer, Géza Oţoiu, Adrian
Györffi, Kálmán Rebreanu, Liviu
Gheo, Radu Pavel Stoiciu, Liviu Ioan
vezi Ţepeneag, Dumitru
Caragiale, Ion Luca Goci, Aureliu
Gheran, Niculae vezi
vezi Piru, Alexandru
Arghezi, Tudor Gogea, Vasile
Rebreanu, Liviu vezi
Theodorescu, Barbu Caragiale, Ion Luca
Gheţ, Monica Petean, Mircea
vezi Gogoncea, Lucia
Cesereanu, Ruxandra vezi
Chimet, Iordan Alexandrescu, Sorin
Cosaşu, Radu Grănescu, Adrian
David, Dorin Mann, Vasile
322
Popa, Doina Călinescu, George
Golopenţia, Sanda Cesereanu, Ruxandra
vezi Chelariu, Traian
Ştefănescu, Cornelia Chioaru, Dumitru
Gordon, Vasile Ciocârlie, Livius
vezi Cioculescu, Barbu
Mehedinţi, Simion Cioculescu, Şerban
Goţia, Andrei Dorian, Gellu
vezi Flora, Ioan
Lascu, Viorica George, Alexandru
Gömöri, György Georgescu, Liviu
vezi Ghiu, Bogdan
Gömöri, György Ieronim, Ioana
Graciov, Maria Igna, Vasile
vezi Iuga, Nora
Demetrius, Lucia Kiropol, Miron
Grădinaru, Anca Lovinescu, Monica
vezi Manolescu, Nicolae
Codrescu, Andrei Măluţ, Mircea
Grăgănoiu, Ion Melancu, Ştefan
vezi Naum, Gellu
Piru, Alexandru Nedelcovici, Bujor
Grămescu, Mihail Negoiţescu, Ion
vezi Nemoianu, Virgil
Kiseleff, Beatrice Papadat-Bengescu, Hortensia
Grănescu, Adrian Pop, Augustin
vezi Pop, Ion
Dumitriu, Petru Popa, Paulina
Radin, Ioan Popa, Valeriu Mircea
Grăsoiu, Liviu Popescu, Adrian
vezi Popescu, Simona
Adam, Sergiu Simuţ, Ion
Alexandru, Ioan Steinhardt, Nicolae
Constantinescu, Titel Stoica, Petre
Dumitrescu, Geo Stratan, Ion
Dumitrescu-Buşulenga, Zoe Şora, Mihai
Manu, Emil Şuşară, Pavel
Mazilescu, Virgil Ţuţuianu, Floarea
Morărescu, Dragoş Ungheanu, Mihai
Pavlovici, Florin Constantin Voinescu, Radu
Petean, Mircea Vulturescu, George
Rebreanu, Liviu Zamfir, Mihai
Sasu, Aurel Groşan, Ioan
Streinu, Vladimir vezi
Tanco, Teodor Caragiale, Ion Luca
Zaciu, Mircea Groza, Claudiu
Grigor, Andrei vezi
vezi Bleoca, Liviu
Constantinescu, Mihaela Cetea, Doina
Grigorescu, Dan Diaconescu, Romulus
vezi Dragolea, Mihai
Streinu, Vladimir Ilea, Marian
Grigurcu, Gheorghe Mugur, Florin
vezi Teoc, Flavia
Abăluţă, Constantin Tupan, Marius
Antohi, Sorin Ţuculescu, Radu
Arghezi, Tudor Vrînceanu Firea, Gabriela
Barbu, Eugen Zegreanu, Octavian Grigore
Caragiale, Ion Luca Gruia, Lucian
Călin, Constantin vezi
323
Cârlugea, Zenovie Otescu, Ion
Cimpoi, Mihai Panea, Nicolae
Lazăr-Dejeanul, Emil Ştiucă, Narcisa Alexandra
Gulea, Michaela Taloş, Ion
vezi Terzea-Ofrim, Lucia
Ivanciu, Nina Voinescu, Radu
Guşet, Ioan Vultur, Smaranda
vezi Hodea Sigheteanu, Iustin
Cioran, Emil M. vezi
Guţan, Ilie Steinhardt, Nicolae
vezi Hodoiu, Ioana
Doinaş, Ştefan Augustin vezi
Guzun, Eugenia Iuga, Nora
vezi Holban, Ioan
Coşeriu, Eugeniu vezi
György-Deák, György Bacovia, George
vezi Cristescu, Maria-Luiza
Grămescu, Mihail Doinaş, Ştefan Augustin
Gyulai, Levente Miron, Paul
vezi Papadat-Bengescu, Hortensia
Balázs, Imre József Scarlat, Mircea
Egyed, Emese Vişniec, Matei
Karácsonyi, Zsolt Horkay Hörcher, Ferenc
Király, László vezi
Gyurcsik, Ilie Orbán, János Dénes
vezi Sántha, Attila
Colţescu, Viorel Szőcs, Géza
Pintilie, Petre Horodincă, Georgeta
Hanu, Dan Bogdan vezi
vezi Bănulescu, Ştefan
Doinaş, Ştefan Augustin Hudy, Arpád
Haţiegan, Anca vezi
vezi Boszormenyi, Zoltán
Caragiale, Ion Luca Hurduzeu, Ovidiu
Cesereanu, Ruxandra vezi
Cordoş, Sanda Hurduzeu, Ovidiu
Ivasiuc, Alexandru Patapievici, Horia-Roman
Petraş, Irina Hurubă, Dumitru
Hăitaş, Liana vezi
vezi Muşatescu, Vlad
Andreescu, Gabriel Iacob, Andreea
Cărtărescu, Mircea vezi
Ciobanu, Vitalie Jela Despois, Doina
Corniş-Pop, Marcel Iacob, Simona
Ilis, Florina vezi
Ungureanu, Cornel Alecsandri, Vasile
Hârlav, Constantin Caragiale, Ion Luca
vezi Coşbuc, George
Caragiale, Ion Luca Creangă, Ion
Hedeşan, Otilia Delavrancea, Barbu Ştefănescu
vezi Dobrogeanu-Gherea, Constantin
Bălaşa, Marin Marian Eminescu, Mihai
Berdan, Lucia Filimon, Nicolae
Ciauşanu, Gheorghe F. Hasdeu, Bogdan Petriceicu
Cristescu-Golopenţia, Ştefania Ionescu, Radu
Datcu, Iordan Macedonski, Alexandru
Marian, Simeon Florea Maiorescu, Titu
Mihăilescu, Vintilă Odobescu, Alexandru I.
Nicolau, Irina Slavici, Ioan
Ofrim, Alexandru Vlahuţă, Alexandru
324
Zamfirescu, Duiliu Szűcs, László
Iancu, Dan Tüzes, Bálint
vezi Zudor, János
Vrînceanu Firea, Gabriela Inea, Gabriela
Iancu, Marin vezi
vezi Barbu, Ion
Blaga, Dorli Ioanid, Ştefan
Iancu, Vasile vezi
vezi Sârbu, Lucian
Voinescu, Alice Ioanide, Al.
Iancu, Victor vezi
vezi Ionescu, Cristian
Felecan, Nicolae Ionescu, Al. Th.
Ianoşi, Ion vezi
vezi Anton, Fabian
Balas, Egon Bodiu, Andrei
Caragiale, Ion Luca Bucur, Marin
Cosaşu, Radu Caragiale, Ion Luca
Ornea, Zigu Cernat, Paul
Ilea, Daniel Dan, Sergiu Pavel
vezi Lefter, Ion Bogdan
Ilea, Marian Manolescu, Ion
Ileni, Andrei Manolescu, Nicolae
vezi Mitchievici, Angelo
Popa, Mircea Matei Oprea, Nicolae
Ilian, Ilinca Petraş, Irina
vezi Sîrbu, Ion D.
Cărtărescu, Mircea Stanomir, Ioan
Iliescu, Ion Steinhardt, Nicolae
vezi Ionescu, Ecaterina
Creangă, Ion vezi
Iliescu, Nicolae Pavlovici, Florin Constantin
vezi Ionescu, Gelu
Preda, Marin vezi
Ilieş, Maria Cristina Caragiale, Ion Luca
vezi Ionescu, Mariana
Codrescu, Andrei vezi
Iloaie, Ştefan Amzăr, Dumitru Cristian
vezi Anghelescu, Mircea
Ionescu, Nae Bălăeţ, Dumitru
Indig, Ottó Călinescu, George
vezi Coteanu, Ion
Barabás, Zoltán Duda, Gabriela
Dénes, László Holban, Sorin
Fábián, Sándor Ionescu, Cristina
Farkas, Antal Lăzărescu, Gheorghe
Ferenc, Zsolt Rădulescu- Botică, Niculae
Fried, Noémi Lujza Smărăndescu, Vasile
Gittai, István Tănăsache, Ilie
Goron, Sándor Uricaru, Eugen
Horváth, Imre Ionescu, Roşu
Kinde, Annamária vezi
Körössi, P. József Chichere, Ion
Morvay, László Ionescu-Lupeanu, Mihai
Nagyálmos, Ildikó vezi
Pataki, István Eminescu, Mihai
Sall, László Ionică, Cristina
Stecz, László vezi
Szabo T., Edit Feticu, Mira
Szőke, Mária Firan, Carmen
325
Goţiu, Mihai Eminescu, Mihai
Mazilu, Teodor Jucan, Marius
Stoiciu, Liviu Ioan vezi
Ştefănescu, Cecilia Oişteanu, Andrei
Ştefănescu, Daniela Pecican, Ovidiu
Tănăsescu, Antoaneta Kálmán, C. György
Tomescu, Mariana vezi
Ţurlea, Stelian Bodor, Adám
Vona, Alexandru Kántor, Lajos
Iovănel, Mihai vezi
vezi Hajdú, Farkas-Zoltán
Baciu, Camil Károlyi, Csaba
Bănulescu, Daniel vezi
Cărtărescu, Mircea Bartis, Attila
Chimet, Iordan Bodor, Adám
Culianu, Ioan Petru Orbán, János Dénes
Ecovoiu, Alexandru Kemény, István
Manolescu, Florin vezi
Petreu, Marta Jank, Károly
Popa, Marian Komlosi, Antonia
Popescu, Cristian vezi
Popescu, Dumitru Radu Anavi, Ádám
Iridon, Cristina Konradi, Simona
vezi vezi
Caragiale, Ion Luca Dan, Sergiu Pavel
Isac, Ionuţ Dâncu, Vasile
vezi Dura, Florica
Bărnuţiu, Simeon Veteranyi, Aglaja
Blaga, Lucian Kovaci, Ivan
Istrate, Gavril vezi
vezi Korneşcean, Mykola
Sorescu, Marin Kozma, Noémi Krisztina
Istrate, Gheorghe vezi
vezi Caragiale, Ion Luca
Cimpoi, Mihai Fanache, Vasile
Miloş, Ion Krebsz, János
Morăraş, Mihai vezi
Istrate, Ion Szonda, Szabolcs
vezi Kukorelly, Endre
Budai-Deleanu, Ion vezi
Costin, Miron Molnár, Vilmos
Dosoftei Kulcsár-Szabó, Zoltán
Iuga, Nora vezi
vezi Kovács, András Ferenc
Mazilescu, Virgil Laiu, Maria
Veteranyi, Aglaja vezi
Ivăncescu, Ruxandra Zamfirescu, Ion
vezi Láng, Zsolt
Negoiţescu, Ion vezi
Petrescu, Liviu Gyimesi, Éva, Cs.
Şindrilaru, Florin Kovács, András Ferenc
Voronca, Ilarie Székely, János
Ivănescu, Mircea Szilágyi, István
vezi Tompa, Gábor
Ivănescu, Emil Visky, András
Izverna, Pan Lascu, Ioan
vezi vezi
Noailles, Ana de Caragiale, Ion Luca
Jucan, Graţian László, Alexandru
vezi vezi
326
Manolescu, Nicolae Petrescu, Camil
László, Dezső Petrescu, Radu
vezi Popa, Marian
Ady, Endre Preda, Marin
Reményik, Sándor Preda, Sorin
Lászlóffy, Aladár Rebreanu, Liviu
vezi Simionescu, Mircea Horia
Balint, Tibor Stan, Constantin
Lazăr, Emil Titel, Sorin
vezi Ţepeneag, Dumitru
Caragiale, Ion Luca Zamfir, Mihai
Coşbuc, George Lemeni, Daniel
Lazăr Zăvăleanu, Laura vezi
vezi Cioran, Emil M.
Dosoftei Leşcu, Christine
Frenţiu, Rodica vezi
Sorohan, Elvira Diac, Radu
Lazu, Robert Lipcsei, Márta
vezi vezi
Nemoianu, Virgil Boszormenyi, Zoltán
Lăcustă, Ioan Lipovanu, Ioana
vezi vezi
Caragiale, Ion Luca Blaga, Lucian
Iordan, Iorgu Eliade, Mircea
Neagu, Fănuş Lohon, Octavian
Piru, Alexandru vezi
Preda, Marin Piru, Alexandru
Lăsconi, Elisabeta Lupşe, Alina
vezi vezi
Alecsandri, Vasile Damian, Theodor
Culianu, Ioan Petru Lupu, Gheorghe
Galaction, Gala vezi
Rebreanu, Liviu Iordache, Mihail
Sadoveanu, Mihail Mincu, Marin
Slavici, Ioan Ursache, Magda
Lăzărescu, George Vitcu, Dionisie
vezi M. C.
Purdescu, Cristiana-Maria vezi
Lăzărescu, Gheorghe Naum, Gellu
vezi Zamfirescu, Ion
Caragiale, Ion Luca M.l.
Lăzărescu, Mircea vezi
vezi Coşbuc, George
Colţescu, Viorel Macrea, Ioana
Lefter, Ion Bodgan vezi
vezi Arghezi, Tudor
Andru, Vasile Bodiu, Andrei
Bănulescu, Ştefan Breban, Nicolae
Breban, Nicolae Christi, Aura
Ciobanu, Mircea Cordoş, Sanda
Crăciun, Gheorghe Cozea, Liana
Eliade, Mircea Dorcescu, Eugen
Gogea, Vasile Gheţ, Monica
Holban, Anton Ivasiuc, Alexandru
Ivasiuc, Alexandru Maliţa, Liviu
Mihăescu, Gib I. Melancu, Ştefan
Mincu, Marin Muthu, Mircea
Nedelciu, Mircea Plopeanu, Ştefania
Olăreanu, Costache Poenar, Horea
Papadat-Bengescu, Hortensia Popescu, Cristian
327
Vădan, Ion Caragiale, Ion Luca
Maftei, Mara Magda Chiper Ivasiuc, Tiţa
vezi Cioculescu, Şerban
Abăluţă, Constantin Cioran, Emil M.
Adam, Salvina Cipariu, Timotei
Aniţoaiei, Mălina Conachi, Costache
Bohmer, Noemi Costin, Miron
Catanoy, Nicholas Doinaş, Ştefan Augustin
Ciubotaru, Constantin Dosoftei
Codreanu, Marin Drăguşanu, Ion Codru
Constantinescu, Mircea Eliade, Mircea
Costin, Sandu Eminescu, Mihai
Dan, Sergiu Pavel Ghica, Ion
David, Dan Golescu, Dinicu
Hrehor, Constantin Golescu, Iordache
Iordache, Mihail Hasdeu, Bogdan Petriceicu
Lupan, Nicolae Holban, Anton
Lupaşcu, Grigore Ionesco, Eugene
Lupaşcu, Grigore Ispirescu, Petre
Mihaiu, Virgil Kogălniceanu, Mihail
Mihu, Dan Lăcusteanu, Grigore
Naghiu, Iosif Mumuleanu, Barbu Paris
Nicolau, Irina Neculce, Ion
Papadat-Bengescu, Hortensia Negri, Costache
Stanca, Dan Negruzzi, Costache
Stănescu, Gabriel Negruzzi, Iacob
Stoiciu, Constantin Odobescu, Alexandru I.
Taşcu, Valentin Pann, Anton
Tăutan, Viorel Petrescu, Radu
Teodorescu, Veronica Popa, Marian
Tudor-Anton, Eugenia Preda, Marin
Vianu, Lidia Ralet, Dimitrie
Vlaşin, Gelu Rosetti, C. A.
Vosganian, Varujan Russo, Alecu
Zamfirescu, Duiliu Sion, Gheorghe
Manasia, Ştefan Stancu, Zaharia
vezi Streinu, Vladimir
Lupaşcu, Silviu Topîrceanu, George
Mandas Vergu, Melania Ureche, Grigore
vezi Varlaam, Mitropolit al Moldovei
Dumitrescu-Buşulenga, Zoe Văcărescu, Iancu
Manea, Norman Văcărescu, Ienăchiţă
vezi Manu, Emil
Duda, Virgil vezi
Ornea, Zigu Anghelescu, Mircea
Sorescu, Marin Anghelescu, Mircea
Manilici, Călin Bacovia, George
vezi Balaci, Alexandru
Porumb, Horea Bogza, Geo
Manolescu, Florin Bulgăr, Gheorghe
vezi Cioculescu, Şerban
Gheorghiu, Constantin Virgil Corlaciu, Benedict
Vasiliu, Cezar Crainic, Nichifor
Vona, Alexandru Heliade Rădulescu, Ion
Manolescu, Nicolae Istrate, Gheorghe
vezi Micu, Dumitru
Antim Ivireanul Morărescu, Dragoş
Bălcescu, Nicolae Moşandrei, Mihai
Borbély, Ştefan Negoiţescu, Ion
Cantemir, Dimitrie Preda, Marin
328
Slavici, Ioan Mihăilescu, Călin-Andrei
Stancu, Zaharia Naum, Gellu
Stelaru, Dimitrie Olăreanu, Costache
Verzea, Ernest Ornea, Zigu
Voiculescu, Vasile Popescu, Cristian Tiberiu
Marcian, Marcel Şerban, Geo
vezi Tănase, Iulian
Bacovia, George Târziu, Alexandra
Coloşenco, Mircea Ţuţuianu, Floarea
Marcu, Luminiţa Marin, Mariana
vezi vezi
Caragiale, Ion Luca Buzdugan, Rodica
Cornea, Andrei Marino, Adrian
Cosaşu, Radu vezi
Creangă, Ion Ilis, Florina
Dumitrescu, Geo Martin, Mircea
Grădinaru, Dan vezi
Ioanid, Doina Brumaru, Emil
Ionesco, Eugene Martin, S.
Manolescu, Florin vezi
Marin, Mariana Gavriluţă, Nicu
Mihali, Felicia Márton, László
Mugur, Florin vezi
Muşina, Alexandru Kovács, András Ferenc
Nicolaie, Ioana Lang, Zsolt
Nicolau, Irina Nagy, Koppány Zsolt
Petrescu, Dan Tamási, Aron
Petrescu, Radu Matală, Dumitru
Petreu, Marta vezi
Schlattner, Eginald Norbert Bogdan, Dan
Şerbănescu, Tia Cacoveanu, Viorel
Tache, Simona Eliade, Mircea
Tănase, Iulian Iliescu, Nicolae
Ţopa, Tudor Mihai, Violeta
Ursachi, Mihai Popescu, Dumitru Radu
Marcus, Solomon Sîrbu, Valeriu
vezi Ştirbu, Ion
Dinu, Mihai Voncu, Răzvan
Mincu, Marin Mavrodin, Irina
Marian, Rodica vezi
vezi Mincu, Marin
Eminescu, Mihai Ştefănescu, Cornelia
Máriás, József Maxim, Anda
vezi vezi
Veress, Dániel Duţescu, Dan
Marin, Ileana Maxim, Simina
vezi vezi
Cernat, Paul Demetrescu, Camil
Manolescu, Ion Poenar, Horea
Mitchievici, Angelo Popescu, Cristian
Stanomir, Ioan Mădălin, Teodor
Marin, Irina vezi
vezi Amet, Aledin
Bălescu, Irimia Milescu, Victoria
Braga, Rodica Vasilievici, George
Caragiale, Ion Luca Măgirescu-Mandaj, Doina
Cazimir, Ştefan vezi
Dumitrescu, Marina Bălcescu, Nicolae
Grigurcu, Gheorghe Goga, Octavian
Grünberg, Laura Heliade Rădulescu, Ion
329
Ureche, Grigore vezi
Măgură, Cristian Buzilă, Varvara
vezi Mihailide, Mihail
Amoran, Lucian-Claudiu vezi
Covaci, Ion Bibescu, Martha
Paniş, Anatolie Mihalache, Adrian
Patza, Gheorghe vezi
Măluţ, Mircea Zalis, Henri
vezi Mihalache, Anca Roxana
Botta, Emil vezi
Flămând, Dinu Ioanid, Doina
Fundoianu, Benjamin Mihalache, Ştefania
Mugur, Florin vezi
Stelaru, Dimitrie Cernat, Paul
Mărculescu, Magdalena Manolescu, Ion
vezi Mitchievici, Angelo
Holender, Ioan Stanomir, Ioan
Mândra, V. Ţeposu, Radu G.
vezi Mihăescu, Valentin F.
Caragiale, Ion Luca vezi
Mârza, Eugen V. Gherghei, Grişa
vezi Palty, Sonia
Ştefănucă, Petre V. Mihăieş, Mircea
Mecu, Nicolae vezi
vezi Manolescu, Nicolae
Călinescu, George Patapievici, Horia-Roman
Melinescu, Gabriela Zarifopol, Dinu
vezi Mihăilă, Gheorghe
Cărtărescu, Mircea vezi
Mernyei, Róbert Cantemir, Antioh
vezi Mihăileanu, Andrei Călin
Demeter, Szilárd vezi
Mesina, Laura Doinaş, Ştefan Augustin
vezi Mihăilescu, Dan C.
Alexandrescu, Sorin vezi
Micela, Ioan Caragiale, Ion Luca
vezi Mihăilescu, Florin
Alexandru, Ioan vezi
Michailov, Mihaela Bacovia, George
vezi Behring, Eva
Ianoşi, Ion Eliade, Mircea
Miclău, Paul Eliade, Mircea
vezi Gabanyi, Anneli Ute
Maiorescu, Toma George Goga, Mircea
Miclea, Mircea Goga, Octavian
vezi Handoca, Mircea
Mărgineanu, Nicolae Ionesco, Eugene
Micu, Dumitru Mincu, Marin
vezi Miheţ, Marius
Popa, Marian vezi
Micu, Mircea Baconsky, Anatol E.
vezi Balázs, Tibor
Preda, Marin Bodiu, Andrei
Mihai, Ion M. Cărtărescu, Mircea
vezi Ciobanu, Vitalie
Vasile, Geo Cozea, Liana
Mihail, Nicolae-Paul Papadat-Bengescu, Hortensia
vezi Pricăjan, Mircea
Dinescu, Viorel Ţepeneag, Dumitru
Mihail, Zamfira Mihoc, Blaga
330
vezi Rogozanu, Constantin
Şincai, Gheorghe Sălcudeanu, Nicolae
Milca, Andrei Stănescu, Gabriel
vezi Urmanov, Adrian
Cioculescu, Şerban Mircean, Ovidiu
Grigurcu, Gheorghe vezi
Labiş, Nicolae Achim, George
Neagu, Fănuş Călinescu, Matei
Stanca, Radu Culianu, Ioan Petru
Milescu, Victoria Eliade, Mircea
vezi Iliescu, Adrian-Paul
Balas, Egon Ionesco, Eugene
Bănulescu, Daniel Lefter, Ion Bogdan
Caragiale, Ion Luca Patapievici, Horia-Roman
Călugăru, Geo Pavel, Toma
Ciocanu, Vasile Pavlovici, Florin Constantin
Ciorănescu, Alexandru Petraş, Irina
Dugneanu, Paul Petreu, Marta
Eminescu, Mihai Mircea-Radu, Dora
Filimon, Mariana vezi
Fundoianu, Benjamin Pintescu, Alexandru
Gană, George Ulmeanu, Radu
Ionescu, Mariana Miu, Constantin
Melinescu, Gabriela vezi
Neagu, Mioara Buzura, Augustin
Ojog Braşoveanu, Rodica Caragiale, Ion Luca
Paniş, Anatolie Constantinescu, Dumitru Gh.
Popescu, Dumitru Radu Negrea, Gelu
Popescu, Florentin Simuţ, Ion
Sorescu, Marin Spiridon, Cassian Maria
Stănoiu, Damian Zane, Rodica
Sterom, Victor Miu, Florea
Ţepelea, Ioan vezi
Vasile, Geo Şelea, Pompiliu
Vighi, Daniel Mocanu, Dana
Visky, András vezi
Vlad, Alexandru Muthu, Mircea
Zamfir, Mihai Rebreanu, Liviu
Mincu, Marin Mocanu, Marin Radu
vezi vezi
Alui Gheorghe, Adrian Bălăiţă, George
Balaci, Alexandru Popescu, Tudor
Bănescu, Constantin Virgil Sorescu, Marin
Celan, Paul Moceanu, Ovidiu
Cernat, Paul vezi
Ciupureanu, Ionel Antim Ivireanul
Corbea, Andrei Cantacuzino, Constantin
Cristea-Enache, Daniel Cantemir, Dimitrie
Cristescu, Maria-Luiza Coresi
Doinaş, Ştefan Augustin Costin, Miron
Goma, Paul Costin, Nicolae
Hanu, Dan Bogdan Dosoftei
Ignat, Mihai Greceanu, Radu
Manor, Riri Sylvia Milescu, Nicolae, Spătarul
Marcu, Luminiţa Năsturel, Udrişte
Mărăşanu, Nicolae Grigore Neculce, Ion
Mihăilescu, Dan C. Olahus, Nicolaus
Nicolaie, Ioana Popescu, Radu Hrizea
Petrescu, Radu Ştefan, Simion
Preda, Marin Tempea, Radu
331
Ureche, Grigore Ştef, Traian
Varlaam, Mitropolit al Moldovei Vădan, Ion
Mocrei, Vasile Vulturescu, George
vezi Moldovan, Rareş
Popescu-Sireteanu, Ion vezi
Mocuţa, Gheorghe Goţiu, Mihai
vezi Morar, Ioan T.
Bănescu, Florin vezi
Chira, Minerva Pelin, Mihai
Cuciureanu, Lucia Morar, Ovidiu
Modola, Doina vezi
vezi Iordache, Mihail
Ghiţulescu, Mircea Morariu, Mircea
Modorcea, Grid vezi
vezi Ionaş, Iuliu
Caragiale, Ion Luca Nicolau, Valentin
Modreanu, Cristina Oprea, Ştefan
vezi Paraschivescu, Constantin
Jela Despois, Doina Popescu, Cristian Tudor
Muşatescu, Tudor Popescu, Dumitru Radu
Şipoş, Mariana Ulmu, Bogdan
Mogoş, Andreea Moraru, Cornel
vezi vezi
Vrânceanu, Florica Alexandrescu, Sorin
Moisa, Mircea Creangă, Ion
vezi Grădinaru, Dan
Şelea, Pompiliu Lăcătuş, Adrian
Moise, Ion Micu, Dumitru
vezi Mincu, Marin
Adam, Ioan Urmuz
Buta, Liliana Morărescu, Jeana
Buta, Mircea Gelu vezi
Caragiale, Ion Luca Cimpoi, Mihai
Cioran, Emil M. Doinaş, Ştefan Augustin
Dreptate, Emil Preda, Marin
Filipciuc, Ion Motoc, Nicolae
Rebreanu, Liviu vezi
Zamfirescu, Duiliu Abăluţă, Constantin
Moldovan, Andrei Dobre, Gheorghe
vezi Dopcea, Marian
Coşbuc, George Pană, Dumitru D.
Pintea, Ioan Potcoavă, Alexandru
Rebreanu, Liviu Radu, Valentin
Steinhardt, Nicolae Spătaru, Nicolae
Moldovan, Angela Mózes, Huba
vezi vezi
Argatu, Calinic Karácsony, Benő
Dragoş, Clara Liliana Muntean, Anca
Moldovan, Ioan vezi
vezi Dâncu, Vasile Sebastian
Adam, Sergiu Lupaşcu, Silviu
Anca, Sorin Schlattner, Eginald Norbert
Baias, Ion Munteanu, Cornel
Diaconu, Virgil vezi
Horea, Ion Caragiale, Ion Luca
Ioanid, Doina Popovici, Dimitrie
Lungu, Alexandru Sabău, Valeriu
Nimigeanu, George L. Munteanu, George
Perţa, Lucian vezi
Stratan, Ion Dumitrescu, Geo
332
Streinu, Vladimir Necula, Cristina
Mureşan, Anca vezi
vezi Eliade, Mircea
Lăpuşan, Aurelia Marin, Mariana
Mureşan, Dumitru Mioc, Adrian
vezi Necula, I.
Alexandrescu, Sorin vezi
Bojan, Mariana Cioran, Emil M.
Dorian, Gellu Necula, Ionel
Eliade, Mircea vezi
Mureşan, Ion Barbu, Daniel
vezi Cioran, Emil M.
Cesereanu, Ruxandra Frosin, Constantin
Cristea, Lucian Hurjui, Ion
Dragolea, Mihai Patapievici, Horia-Roman
Mureşan, Mihaela Păltănea, Paul
vezi Petreu, Marta
Bogdan-Dascălu, Doina Nedelcovici, Bujor
Petcu, Marian vezi
Mureşan, Rodica Celan, Paul
vezi Liiceanu, Gabriel
Adam, Sergiu Negoiţă, Lucia
Coşbuc, George vezi
Flora, Ioan Vianu, Lidia
Marcu, Emilian Negoiţescu, Ion
Petrovici, Viorica vezi
Mureşan, Viorel Aderca, Felix
vezi Agârbiceanu, Ion
Eminescu, Mihai Alecsandri, Vasile
Scurtu, Lucian Alexandrescu, Grigore
Mureşeanu, Marcel Anghel, Dimitrie
vezi Archip, Ticu
Cetea, Doina Arghezi, Tudor
Murgeanu, Ion Asachi, Gheorghe
vezi Baciu, Ştefan
Doinaş, Ştefan Augustin Bacovia, George
Lungu, Alexandru Baltazar, Camil
Stancu, Zaharia Banuş, Maria
Muşina, Alexandru Barbu, Ion
vezi Bart, Jean
Manolescu. Nicolae Bălcescu, Nicolae
Muthu, Mircea Beldiman, Alexandru
vezi Beniuc, Mihai
Bănulescu, Ştefan Blaga, Lucian
Caragiale, Ion Luca Blecher, Marcel
Dima, Alexandru Bogza, Geo
Rusu, Liviu Bolintineanu, Dimitrie
Nagy, Melinda Bolliac, Cezar
vezi Bonciu, H., pseudonim [Bercu Haimovici]
Bartis, Attila Botez, Demostene
Szakacs, István Péter Botta, Dan
Nathan, Tobie Botta, Emil
vezi Bucuţa, Emanoil
Talaban, Irena Camilar, Eusebiu
Neagu, Fănuş Caragiale, Ion Luca
vezi Caragiale, Mateiu I.
Preda, Marin Carianopol, Virgil
Neamţu, Mihail Cazimir, Otilia
vezi Călinescu, George
Patapievici, Horia-Roman Călugăru, Ion
333
Cârlova, Vasile Naum, Gellu
Celarianu, Mihail Negruzzi, Costache
Cioculescu, Şerban Nicodin, Dinu
Cioran, Emil M. Nisipeanu, Constantin
Cipariu, Timotei Noica, Constantin
Ciprian, G. Odeanu, Anişoara
Codru Drăguşanu, Ion Pann, Anton
Conachi, Constantin Papadat-Bengescu, Hortensia
Constantinescu, Pompiliu Papilian, Victor
Coşbuc, George Paraschivescu, Miron Radu
Cotruş, Aron Păun, Paul
Crainic, Nichifor Pârvan, Vasile
Creangă, Ion Peltz, Isac
Crevedia, Nicolae Perpessicius
Damian, Mircea Petraşincu, Dan
Dan, Pavel Petrescu, Camil
Dan, Sergiu Petrescu, Cezar
Davidescu, Nicolae Philippide, Alexandru
Davila, Alexandru Pillat, Ion
Delavrancea, Barbu Ştefănescu Popa, Victor Ion
Demetrius, Lucia Postelnicu, Ioana
Densuşianu, Aron Rebreanu, Liviu
Dobrogeanu-Gherea, Constantin Roman, Ronetti
Eftimiu, Victor Russo, Alecu
Eliade, Mircea Sadoveanu, Ion Marin
Eminescu, Mihai Sadoveanu, Mihail
Filimon, Nicolae Săulescu, Mihail
Fulga, Laurenţiu Sebastian, Mihail
Fundoianu, Benjamin Serghi, Cella
Galaction, Gala Slavici, Ioan
Gheorghiu, Virgil Sorbul, Mihail
Ghica, Ion Stahl, Henriette Yvonne
Giurgiuca, Emil Stamati, Costache
Goga, Octavian Stamatu, Horia
Golescu, Dinicu Stancu, Zaharia
Gurian, Sorana Stănoiu, Damian
Gyr, Radu Stere, Constantin
Hasdeu, Bogdan Petriceicu Streinu, Vladimir
Heliade Rădulescu, Ion Teodoreanu, Al. O.
Hogaş, Calistrat Teodoreanu, Ionel
Holban, Anton Teodorescu, Virgil
Hrisoverghi, Alexandru Tudoran, Radu
Ibrăileanu, Garabet Tzara, Tristan
Ionesco, Eugene Urmuz
Ionescu, Radu Văcărescu, Alecu
Iorga, Nicolae Văcărescu, Iancu
Iosif, Ştefan Octavian Văcărescu, Ienăchiţă
Jebeleanu, Eugen Văcărescu, Nicolae
Kiriţescu, Alexandru Vesper, Iulian
Kogălniceanu, Mihail Vianu, Tudor
Lovinescu, Eugen Vinea, Ion
Luca, Ion Vlahuţă, Alexandru
Macedonski, Alexandru Voiculescu, Vasile
Magheru, George Voronca, Ilarie
Maiorescu, Titu Vrânceanu, Dragoş
Maniu, Adrian Vulcănescu, Mircea
Mihăescu, Gib I. Zamfirescu, Duiliu
Minulescu, Ion Zamfirescu, George Mihail
Mumuleanu, Barbu Paris Zarifopol, Paul
Muşatescu, Tudor Negrescu, Dan
334
vezi vezi
Caragiale, Ion Luca Horia, Vintilă
Ruja, Alexandru Obreja, Silvia
Negrici, Eugen vezi
vezi Cistelecan, Alexandru
Buzura, Augustin Olăreanu, Codrin
Dumitriu, Petru vezi
Olăreanu, Costache Miclău, Paul
Piru, Alexandru Olivotto, Alexandra
Nemoianu, Virgil vezi
vezi Achim, George
Patapievici, Horia-Roman Babeţi, Adriana
Nicolae, Balotă Buduca, Ioan
vezi Buz, Adrian
Aprily, Lajos Chiru, Paul
Kos, Károly Ecovoiu, Alexandru
Kuncz, Aladár Teoc, Flavia
Nicolae, Ştefan Omăt, Gabriela
vezi vezi
Baconsky, Teodor Lovinescu, Eugen
Bernea, Horia Onţeluş, Gabriel
Tartler, Grete vezi
Niculescu, Alexandru Caragiale, Ion Luca
vezi Heliade Rădulescu, Ion
Caragiu Marioţeanu, Matilda Papadat-Bengescu, Hortensia
Cartojan, Nicolae Oprea Cârciu, Evelina
Florescu, Nicolae vezi
Munteanu, Basil Olariu, Dumitru
Niculescu, Ionuţ Oprea, Nicolae
vezi vezi
Streinu, Vladimir Baltag, Cezar
Nistor, Camelia Bârsilă, Mircea
vezi Breban, Nicolae
Vasilescu, Mircea Diaconu, Virgil
Nistor, Cristina Gorcea, Petru Mihai
vezi Ivasiuc, Alexandru
Caragea, Cecilia Izbăşecu, Gheorghe
Hentea, Călin Lefter, Ion Bogdan
Tănase, Stelian Mugur, Florin
Nistor, Ioan Silviu Paler, Octavian
vezi Pop, Ion
Marţian, Ironim Radu, Valentin
Noje, Anca Regman, Cornel
vezi Simionescu, Mircea Horia
Simion, Eugen Streinu, Vladimir
Novac, Cristina Ţepeneag, Dumitru
vezi Vădan, Ion
Giorgioni, Remus Valeriu Zaciu, Mircea
Mureşeanu, Marcel Orian, Georgeta
Nuşfelean, Olimpiu vezi
vezi Gânscă, Crenguţa
Breban, Nicolae Horia, Vintilă
Patapievici, Horia-Roman Ornea, Zigu
Valea, Lucian vezi
Oancea, Ileana Caragiale, Ion Luca
vezi Paler, Octavian
Caragiale, Ion Luca vezi
Eminescu, Mihai Preda, Marin
Todoran, Eugen Pamfil, Alina
Oancea, Stelian vezi
335
Goia, Vistian Mavrodin, Irina
Pamfilie, Ligia Petean, Mircea
vezi Pătrăşconiu, Cristian
Alexandru, Ioan vezi
Antonescu, Nae Bălan, Ştefan
Bălu, Ion Cioran, Emil M.
Bodiu, Andrei Eliade, Mircea
Cărtărescu, Mircea Gyurcsik, Ilie
Fântână, Constantin Şerban, Robert
Feticu, Mira Pătulea, Dinu
Petcu, Ioana vezi
Pantazi, Alex Piru, Alexandru
vezi Preda, Marin
Breban, Nicolae Păun, Mădălina
Pantea, Aurel vezi
vezi Alexandrescu, Sorin
Blaga, Lucian Pârja, Gheorghe
Călinescu, Matei vezi
Iancu, Dan Alexandru, Ioan
Maria, Ion Pârvu, Iuliu
Ulici, Laurenţiu vezi
Papahagi, Marian Agârbiceanu, Ion
vezi Alecsandri, Vasile
Patapievici, Horia-Roman Alexandru, Ioan
Papuc, Liviu Arghezi, Tudor
vezi Budai-Deleanu, Ion
Goga, Octavian Cantemir, Dimitrie
Paraschiv, Florin Ciura, Alexandru
vezi Coşbuc, George
Mureşanu, Andrei Creangă, Ion
Rău, Aurel Dan, Pavel
Pascu, Bogdan Eliade, Mircea
vezi Eminescu, Mihai
Patapievici, Horia-Roman Fulga, Laurenţiu
Paşcalău, Cristian Goga, Octavian
vezi Goia, Vistian
Eminescu, Mihai Hasdeu, Bogdan Petriceicu
Patraş, Antonio Ioniţă, Maria
vezi Lovinescu, Eugen
Cristea-Enache, Daniel Moise, Ion
Pavel, Dora Murăşanu, Teodor
vezi Ornea, Zigu
Naum, Gellu Pandrea, Petre
Pop, Ion Păcurariu, Francisc
Simionescu, Mircea Horia Pârvan, Vasile
Pavel, Laura Pârvulescu, Nicolae
vezi Popa, Dumitru Radu
Breban, Nicolae Prundeanu, Constanţa
Ionesco, Eugene Răchiţeanu, Teofil
Páll, Zita Rebreanu, Liviu
vezi Tihan, Teodor
Farkas Wellmann, Endre Pârvulescu, Ioana
Orbán, János Dénes vezi
Santha, Attila Bacovia, George
Pălimaru, Cătălin Balotă, Nicolae
vezi Banuş, Maria
Stăniloae, Dumitru Caragiale, Ion Luca
Pălimaru, Nicoleta Cărtărescu, Mircea
vezi Goga, Octavian
Lazu, Robert Ionescu, Elena-Margareta
336
Iuga, Nora Bacovia, George
Lovinescu, Eugen Barna, Nicolae
Lovinescu, Monica Berghianu, Maxim
Manolescu, Nicolae Bidilică-Vasilache, Mihaela
Negoiţescu, Ion Bleoca, Liviu
Papadat-Bengescu, Hortensia Bot, Ioana
Pavel, Toma Breban, Nicolae
Perpessicius Caragiale, Ion Luca
Petrescu, Ioana Em. Cesereanu, Ruxandra
Pleşu, Andrei Christi, Aura
Sebastian, Mihail Cristea-Enache, Daniel
Steinhardt, Nicolae Cristofor, Ion
Stolnicu, Simion Curticeanu, Mircea
Zaciu, Mircea Lefter, Ion Bogdan
Zamfir, Mihai Maliţa, Liviu
Pecican, Ovidiu Marino, Adrian
vezi Măniuţiu, Mihai
Cantemir, Dimitrie Mincu, Ştefania
Gogea, Vasile Moldovan, Ioan
Lazăr, Marius Naum, Gellu
Patapievici, Horia-Roman Pecican, Ovidiu
Sebastian, Mihail Petraş, Irina
Tănase, Stelian Petre, Cipriana
Pelin, Mihai Petrescu, Camil
vezi Pop, Ion
Cioran, Emil M. Popa, Constantin M.
Penciu, Gheorghe Puiu, Dana
vezi Savu, Tudor Dumitru
Pandrea, Petre Sârbu, Mihaela
Periş Chereji, Tereza Şerbănescu, Tia
vezi Taşcu, Valentin
Agârbiceanu, Ion Petrescu-Ercea, Cristina
Caragiale, Ion Luca vezi
Perşa, Dan Doinaş, Ştefan Augustin
vezi Petreu, Marta
Bărbulescu, Radu vezi
Cărtărescu, Mircea Blaga, Dorli
Gârbea, Horia Caragiale, Ion Luca
Lungu, Liviu Călinescu, Matei
Soviany, Octavian Culianu, Ioan Petru
Perţa, Cosmin Eliade, Mircea
vezi Safirman, Costel
Goţiu, Mihai Volovici, Leon
Groşan, Ioan Petrişor, Dorin
Urcan, Ileana vezi
Petean, Mircea Ben Meron, Gabriel
vezi Patapievici, Horia-Roman
Grănescu, Adrian Urcan, Ileana
Petecel Theodoru, Despina Petroiu, Deliu
vezi vezi
Cristescu, Maria-Luiza Pintilie, Petre
Peter Quince Petroman, Pavel
vezi vezi
Creţu, Ioana Bălcescu, Nicolae
Doinaş, Ştefan Augustin Petroşel, Ioana
Mincu, Marin vezi
Popescu, George Arcu, Constantin
Petraş, Irina Pillat, Cornelia
vezi vezi
Adameşteanu, Gabriela Fărcăşanu, Mihail
337
Voiculescu, Vasile Popescu, Simona
Pillat, Monica Sasu, Aurel
vezi Poenaru, Cristina
Duţescu, Dan vezi
Ursu, Liliana Călinescu, Matei
Pintea, Ioan Mihăilescu, Dan C.
vezi Pomogáts, Béla
Alexandru, Ioan vezi
Bartolomeu Anania, Mitropolit al Clujului, Disda,Jenő
Albei, Crişanei şi Maramureşului Jekely, Zoltán
Chira, Iustinian Kos, Károly
Coşbuc, George Reményik, Sándor
Liiceanu, Gabriel Szilágyi, Domokos
Măluţ, Mircea Pop, Cristina Alexandra
Steinhardt, Nicolae vezi
Pintescu, Al. Bot, Ioana
vezi Macrea-Toma, Ioana
Glodeanu, Gheorghe Pop, Dumitru
Rebreanu, Liviu vezi
Pintescu, Alexandru Popovici, Dumitru
vezi Pop, Elisabeta
Cesereanu, Ruxandra vezi
Cubleşan, Constantin Caragiale, Ion Luca
Dorian, Gellu Pop, Grigore Traian
Pituţ, Gheorghe vezi
Pop, Ion Preda, Marin
Popescu, Adrian Pop, Ioan F.
Rădulescu-Motru, Constantin vezi
Sălceanu, Ilie Doinaş, Ştefan Augustin
Stanca, Dan Pop, Ion
Stancu, Valeriu vezi
Vădan, Ion Abăluţă, Constantin
Piru, Alexandru Balaş, Orlando
vezi Balotă, Nicolae
Piru, Alexandru Bădiliţă, Cristian
Pîrjol, Florina Blandiana, Ana
vezi Bogza, Geo
Pocaliu, Hemina O. Bucur, Romulus
Plop, Olga Buzea, Constanţa
vezi Cazaban, TheodorCacoveanu, Viorel
Densuşianu, Aron Călin, Alex. Amalia
Densuşianu, Nicolae Cărtărescu, Mircea
Silaşi, Grigore Ciocârlie, Livius
Poantă, Petru Coşovei, Traian T.
vezi Cristea, Valeriu
Doinaş, Ştefan Augustin Curticeanu, Mircea
Podoabă, Virgil Danilov, Nichita
vezi Flora, Ioan
Crăciun, Gheorghe Galaicu-Păun, Emilian
Crăciun, Gheorghe Grigurcu, Gheorghe
Iosif, Marius Lefter, Ion Bogdan
Olăreanu, Costache Liiceanu, Gabriel
Poenar, Horea Lovinescu, Monica
vezi Marin, Mariana
Abăluţă, Constantin Mihaiu, Virgil
Galaicu-Păun, Emilian Milea, Ioan
Jucan, Marius Muşina, Alexandru
Manolescu, Nicolae Naum, Gellu
Muthu, Mircea Opreanu, Sabin
Naum, Gellu Paleologu, Alexandru
338
Pană, Saşa Ţugui, Pavel
Panţa, Iustin Vasilescu, Mircea
Papahagi, Marian Popa, Constantin M.
Pavel, Dora vezi
Petean, Mircea Buzera, Ion
Petrescu, Ioana Em. Demetrian, Bucur
Petreu, Marta Popa, Cristian
Pop, Ioan Es. vezi
Popescu, Simona Cărtărescu, Mircea
Sasu, Aurel Popa, Dumitru Radu
Săsărman, Gheorghe vezi
Sebastian, Mihail Caragiale, Ion Luca
Stoiciu, Liviu Ioan Popa, Ionel
Stratan, Ion vezi
Ştef, Traian Eminescu, Mihai
Tolcea, Marcel Rusu, Vasile
Tzara, Tristan Popa, Mircea
Ţepeneag, Dumitru vezi
Ţone, Nicolae Barbu, Ion
Urcan, Ion Brad, Traian
Vişniec, Matei Cacoveanu, Viorel
Voinescu, Radu Cantacuzino-Enescu, Maria
Vona, Alexandru Caragiale, Ion Luca
Voronca, Ilarie Călin, Constantin
Zaciu, Mircea Celan, Paul
Pop, Mircea M. Cosma, Ana
vezi Crainic, Nichifor
Celan, Paul Cugler, Grigore
Draghincescu, Rodica Got, Petre
Micu, Dumitru Gyr, Radu
Schenk, Christian Wilhelm Hasdeu, Bogdan Petriceicu
Pop, Tit-Liviu Ierunca, Virgil
vezi Iliescu, Ion
Alui Gheorghe, Adrian Micu, Dumitru
Baciu, Horaţiu Mincu, Marin
Corbu, Daniel Mustaţă, Constantin
Doclin, Octavian Nandriş, Grigore
Lupu, Călin Popescu, Titu
Mircea, ion Puiu, Dana
Popa, Adriana Rad, Ilie
vezi Sahia, Alexandru
Ţarină, Victor Şerban, Melinte
Popa, Catrinel Valea, Lucian
vezi Vulturescu, George
Abăluţă, Constantin Popa, Paulina
Baconsky, Anatol E. vezi
Balázs, Tibor Ulici, Laurenţiu
Balotă, Nicolae Popescu, Adrian
Ciobanu, Vitalie vezi
Drăgan, Ioana Ardeleanu, Virgil
Dumitriu, Petru Caragiale, Ion Luca
Eliade, Mircea Cesereanu, Ruxandra
Eminescu, Mihai Heliade Rădulescu, Ion
Georgescu, Liviu Holban, Anton
Mircea, Ion Liiceanu, Gabriel
Moraru, Mihai Prelipceanu, Nicolae
Naum, Gellu Rău, Aurel
Pişcu, Daniel Popescu, Bogdan
Pop, Ion vezi
Teodorovici, Lucian Dan Băieşu, Ion
339
Ciorănescu, Alexandru Popovici, Iulia
Iliescu, Nicolae vezi
Savu, Tudor Dumitru Balázs, Imre József
Sterian, Jean-Lorin Barbu, Daniel
Popescu, Dan Boia, Lucian
vezi Caragea, Cecilia
Danciu, Magda Caraman, Ştefan
Popescu, Dumitru Radu Căciuleanu, Gigi
vezi Câmpeanu, Pavel
Neagu, Fănuş Ionesco, Eugene
Popescu, Florentin Mungiu-Pippidi, Alina
vezi Nicolau, Valentin
Ilica, Carolina Oprea, Marius
Măciucă, Balcica Rostás, Zoltán
Petre-Argeş, Cristeian Teodorovici, Lucian Dan
Popa, Paulina Tismăneanu, Vladimir
Şerbănescu, Virginia Ungureanu, Cornel
Şincan, Dionisie Vălcan, Ciprian
Vieru, Grigore Vişniec, Matei
Voiculescu, Vasile Voinescu, Alice
Popescu, Marian Pop-Curşeu, Ioan
vezi vezi
Caragiale, Ion Luca Bacovia, George
Popescu, Mihaela Pop-Curşeu, Ştefana
vezi vezi
Dascălu-Jinga, Laurenţia Bacovia, George
Popescu, Mircea Pop-Mănăştureanu, Eugen
vezi vezi
Alecsandri, Vasile Caragiale, Ion Luca
Arghezi, Tudor Porumb, Marius
Bacovia, George vezi
Barbu, Ion Vătăşianu, Virgil
Blaga, Lucian Porumboiu, Arthur
Cotruş, Aron vezi
Crainic, Nichifor Ulici, Laurenţiu
Eminescu, Mihai Posada, Mihai
Goga, Octavian vezi
Macedonski, Alexandru Wittstock, Joachim
Maiorescu, Titu Postaru, Cristi
Maniu, Adrian vezi
Minulescu, Ion Lipovanu, Ioana
Pillat, Ion Postelnicu, Ioana
Tzara, Tristan vezi
Voiculescu, Vasile Lovinescu, Eugen
Popescu, Simona Postolache, Veronica
vezi vezi
Naum, Gellu Blaga, Lucian
Popescu, Spiridon Vieru, Grigore
vezi Poszler, György
Chifu, Gabriel vezi
Grigurcu, Gheorghe Egyed, Emese
Popescu, Titu Kantor, Lajos
vezi Szilágyi, Domokos
Braga, Corin Preda, Radu
Chihaia, Pavel vezi
Istrate, Gheorghe Ţuţea, Petre
Stănescu, Nichita Preda, Sorin
Popovici, Crina vezi
vezi Caragiale, Mateiu I.
Mihăescu, Gib I. Prelipceanu, Nicolae
340
vezi vezi
Ulici, Laurenţiu Breban, Nicolae
Prepeliţă, Mihai Comoroşan, Sorin
vezi Cristea-Enache, Daniel
Filipciuc, Ion Marcu, Emilian
Pricăjan, Mircea Marino, Adrian
vezi Rácz, Péter
Arcu, Constantin vezi
Cărtărescu, Mircea Bartis, Attila
Prohin, Victor Rad, Ilie
vezi vezi
Tarlapan, Efim Caragea, Cecilia
Protopopescu, Alexandru Ciopraga, Constantin
vezi Fanache, Vasile
Aderca, Felix Fay, Ştefan J.
Biberi, Ion Mircu, Marius
Blecher, Marcel Nistorescu, Cornel
Călinescu, George Pedvis, Anca
Eliade, Mircea Sadoveanu, Mihail
Fântâneru, Constantin Schwartz, Gheorghe
Holban, Anton Şerbănescu, Andra
Ibrăileanu, Garabet Radu, George
Lovinescu, Eugen vezi
Mihăescu, Gib I. Bănulescu, Ştefan
Papadat-Bengescu, Hortensia Cazimir, Ştefan
Petrescu, Camil Raţiu, George-Vasile
Rebreanu, Liviu vezi
Sebastian, Mihail Ilea, Ion Th.
Şuluţiu, Octav Petrescu, Radu
Vianu, Tudor Trancă, Dumitru
Zarifopol, Paul Raţiu, Iuliu
Puiu, Enache vezi
vezi Oişteanu, Andrei
Puiu, Enache Raţiu, Virgil
Racaru, Roxana vezi
vezi Coşbuc, George
Baghiu, Vasile Răchiţeanu, Teofil
Baştovoi, Ştefan vezi
Bănulescu, Ştefan Bogza, Geo
Blaga, Călin Brudaşcu, Dan
Ciupureanu, Ionel Eminescu, Mihai
Cozmin, Marta Rădulescu, Carmen-Ligia
Cuşnarencu, George vezi
Diaconescu, Romulus Nedelcovici, Bujor
Dimitriu, Paul Rădulescu, Tatiana
Dinutz, Mircea vezi
Frunzetti, Ion Preda, Marin
Groşan, Ioan Răspopa, Adrian
Horodincă, Georgeta vezi
Jucan, Marius Marino, Adrian
Moceanu, Ovidiu Rău, Aurel
Muthu, Mircea vezi
Nicolae, Emil Alexandru, Ioan
Nona, Francisc Blaga, Lucian
Oprea, Marian Brad, Ion
Paleologu, Alexandru Caranica, Nicu
Pillat, Monica Chiriac, Bucur
Ruba, Radu Sergiu Dumitriu, Petru
Stănciulescu, Hanibal Zăinescu, Aurel Ion
Rachieru, Adrian Dinu Red.
341
vezi Vasile, Geo
Manolescu, Florin Zaciu, Mircea
Reichmann, Edgar Roman, Vlad
vezi vezi
Cioran, Emil M. Bănulescu, Daniel
Eliade, Mircea Blaga, Lucian
Ionesco, Eugene Borbély, Ştefan
Reményi, József Tamás Naum, Gellu
vezi Pop, Ion
Dutka, Akos România literară
Emőd, Tamás vezi
Tabéry, Géza Cristescu, Maria-Luiza
Reporter Dumitriu, Petru
vezi Rombi, Bruno
Cristea, Dan vezi
Régeni, Jenő Blaga, Lucian
vezi Roşca, Sorin
Balogh, László vezi
Molter, Károly Blandiana, Ana
Penckófer, János Roşioru, Ion
Zsidó, Ferenc vezi
Robciuc, Vasile Ardeleanu, Ana
vezi Buşilă, Adrian
Tzara, Tristan Dabu, Emilia
Robu, Cornel Doman, Dan
vezi Dopcea, Marian
Manolescu, Florin Liţă, Alexandra
Săsărman, Gheorghe Memedemin-Ene, Ulgean
Rogojan, Florin Motrescu, Ilie
vezi Onigy, Anton
Cărtărescu, Mircea Porumboiu, Arthur
Mureşeanu, Marcel Talianu, Iulian
Negoiţescu, Ion Văduva, Eugeniu
Nuşfelean, Olimpiu Zainea, Dima
Rogozanu, Cristi Zbîrciog, Vasile
vezi Roşioru, Mădălin
Bârna, Nicolae vezi
Breban, Nicolae Cucu, Ştefan
Cantacuzino-Enescu, Maria Gârbea, Horia
Caragiale, Ion Luca Rotaru, Florin
Călinescu, Matei vezi
Cărtărescu, Mircea Heliade Rădulescu, Ion
Cioculescu, Şerban Rotaru, Nicolae
Culianu, Ioan Petru vezi
Daneliuc, Mircea Piru, Alexandru
Eliade, Mircea Rotaru, Valentina
Eminescu, Mihai vezi
Gârbea, Horia Breban, Nicolae
Gregori, Ilina Maliţa, Liviu
Jurgea-Negrileşti, Gheorghe Nelega, Alina
Lăcustă, Ioan Rotund, Nicolae
Mihăilescu, Dan C. vezi
Nimigean, Ovidiu Cernat, Paul
Petean, Mircea Cimpoi, Mihai
Pop, Ion Cucu, Ştefan
Sasu, Aurel Manolescu, Ion
Ştefănescu, Cecilia Manolescu, Nicolae
Tănase, Stelian Marin, Mariana
Ţepeneag, Dumitru Mitchievici, Angelo
Vakulovski, Alexandru Popa, Marian
342
Popescu, Florentin Iorga, Nicolae
Stanomir, Ioan Iosif, Ştefan Octavian
Stoiciu, Liviu Ioan Irineu, Cora
Rugu, Persida Kogălniceanu, Mihail
vezi Mihăescu, Gib I.
Chirilă, Ioan Odobescu, Alexandru I.
Ruja, Alexandru Pătrăşcanu, Dimitrie D.
vezi Petrescu, Cezar
Behring, Eva Pillat, Ion
Caragiale, Ion Luca Rebreanu, Liviu
Caragiale, Mateiu I. Sadoveanu, Mihail
Călinescu, George Slavici, Ioan
Cosma, Mihail Teodoreanu, Al. O.
Cotruş, Ovidiu Teodoreanu, Ionel
Doinaş, Ştefan Augustin Sala, Dana
Dorcescu, Eugen vezi
Negoiţescu, Ion Magheru, Paul
Negrea, Gelu Saltelechi, Anda
Negrescu, Dan vezi
Papahagi, Marian Simantov, Adam
Petraş, Irina Sandu, Carmen
Sadoveanu, Izabela vezi
Sasu, Aurel Dincă, Ştefan
Slavici, Ioan Tudor, Dan
Vinea, Ion Sandu, Corina
Zaciu, Mircea vezi
Zaharia-Filipaş, Elena Batariuc, Ioan Silviu
Rujan, Adriana Berceanu, Gabriel
vezi Brad, Alexandru
Ciuculescu, Traian Cristoiu, Ion
Runcan, Miruna Got, Petre
vezi Lixandru, George
Măniuţiu, Mihai Mărgineanu, Clara
Pop, Doru Mihali Petrov, Floare
Vişniec, Matei Miloş, Alexandru-Cristian
Ruşti, Doina Rădulescu-Botică, Niculae
vezi Tuţă, Cătălin George
Călinescu, George Vlad, Florin
Sadoveanu, Izabela Vlădescu, Gheorghe
vezi Vrînceanu Firea, Gabriela
Adam, Ioan Sántha, Attila
Aderca, Felix vezi
Agârbiceanu, Ion Balázs, Imre József
Anghel, Dimitrie Bodor, Adám
Arghezi, Tudor Bogdan, László
Baltazar, Camil Dsida, Jenő
Bassarabescu, Ion Alexandru Király, László
Blaga, Lucian Kovács, András Ferenc
Cazaban, Alexandru Kuncz, Aladár
Cazimir, Otilia Laszlóffy, Csaba
Cerna, Panait Mehes, György
Codreanu, Mihai Orbán, János Dénes
Davidescu, Nicolae Szakacs, István Péter
Davila, Alexandru Szavai, Géza
Dobrogeanu-Gherea, Constantin Szekely, János
Dragoslav, Ion Szekely, János
Gârleanu, Emil Szilágyi, István
Hasdeu, Bogdan Petriceicu Szocs, Géza
Herescu, Nicolae Ion Sarvari, Eugenia
Ionescu, Stejar vezi
343
Caragiale, Ion Luca vezi
Sas, Péter Miron, Paul
vezi Paniş, Anatolie
Dsida, Jenő Tomi, Marian Nicolae
Kos, Károly Scarlat, Grigore
Sasu, Aurel vezi
vezi Antonescu, Nae
Pentiuc, Eugen Blandiana, Ana
Werstman, Vladimir Grigurcu, Gheorghe
Satco, Emil Ionesco, Eugene
vezi Stoiciu, Liviu Ioan
Iordache, Mihail Schein, Gábor
Sava, Valerian vezi
vezi Laszló, Noémi
Corciovescu, Cristina Schifirneţ, Constantin
Rîpeanu, Bujor T. vezi
Savin, Nicolae Caragiale, Ion Luca
vezi Rădulescu-Motru, Constantin
Alexandrescu, Sorin Schwartz, Gheorghe
Gyr, Radu vezi
Popescu, Adrian Caragiale, Ion Luca
Sălcudeanu, Nicoleta Scorobete, Miron
vezi vezi
Alexandrescu, Sorin Agârbiceanu, Ion
Behring, Eva Brudaşcu, Dan
Ciocârlie, Alexandra Heliade Rădulescu, Ion
Cordoş, Sanda Scurtu, Lucian
Cornea, Andrei vezi
Cristea-Enache, Daniel Cesereanu, Ruxandra
Dragolea, Mihai Chişe, Ruxandra
Ivasiuc, Alexandru Petreu, Marta
Manolescu, Nicolae Pintescu, Alexandru
Mateescu, Dan Sebestyén, László
Mihăilescu, Dan C. vezi
Muşina, Alexandru Banner, Zoltán
Nimigean, Ovidiu Secheşan, Gheorghe
Pop, Ion vezi
Tonegaru, Constant Alexandru, Mihai
Vasile, Geo Babeţi, Adriana
Vida Marinescu, Ştefan Baiski, Duşan
Sămărescu, Adrian Bârsilă, Mircea
vezi Boldureanu, Ioan Viorel
Vrabie, Gheorghe Bunaru, Eugen
Săndulescu, Alexandru Crăciun, Ioan
vezi Derlea, Adrian
Adam, Ioan Selejan, Ana
Caragiale, Ion Luca vezi
Carandino, Nicolae Preda, Marin
Călinescu, George Selyem, Zsuzsa
Cioculescu, Şerban vezi
Constante, Lena Balla, Zsófia
Nandriş, Grigore Egyed, Emese
Oprişan, Ionel Paskandi, Géza
Pavlovici, Florin Constantin Semen, Marie-Louise
Rădulescu-Motru, Constantin vezi
Rebreanu, Liviu Bacovia, George
Streinu, Vladimir Barbu, Marian
Vârgolici, Teodor Buciumeanu, Dan
Zamfirescu, Duiliu Buzdugan, Rodica
Săsăran, Andreea Capşa, Liviu
344
Cara, Veronica A. vezi
Chicet, Isidor Baştovoi, Ştefan
Cimpoi, Mihai Sita, Adina
Constantinescu, Mircea vezi
Corbu, Daniel Teoc, Flavia
Covaci, Ion Soare, Oana
Dinescu, Viorel vezi
Dosoftei Dumitriu, Petru
Gârbea, Horia Ecovoiu, Alexandru
Gorjan, Ilie Gheorghiu, Mihnea
Hurduzeu, Ovidiu Preda, Marin
Iancu, Dan Simuţ, Ion
Nedelcovici, Bujor Ţîrlea, Cătălin
Nicolae, Emil Solacolu, Ion
Pană, Dumitru D. vezi
Perţa, Lucian Damian, S.
Râpeanu, Monica Negoiţescu, Ion
Roman, Ileana Solunca-Moise, Raluca
Săsărman, Gheorghe vezi
Stanca, George Cimpoi, Mihai
Vlaşin, Gelu Sorescu, Roxana
Vrînceanu Firea, Gabriela vezi
Zamfirescu, Duiliu Popa, Marian
Seres, Alexandru Stratan, Ion
vezi Sorohan, Elvira
Cioran, Emil M. vezi
Eminescu, Mihai Lovinescu, Eugen
Serre, Odile Voiculescu, Vasile
vezi Soviany, Octavian
Buzura, Augustin vezi
Sicoe-Tirea, Roxana Almosnino, George
vezi Bănescu, Constantin Virgil
Cesereanu, Ruxandra Blandiana, Ana
Nicolaie, Ioana Cerna, Panait
Sifft, Sebastian Codreanu, Mihai
vezi Constantinescu, Mariela
Ben Meron, Gabriel Doinaş, Ştefan Augustin
Simion, Eugen Eminescu, Mihai
vezi Ianuş, Marius
Grigor, Andrei Ilica, Carolina
Heliade Rădulescu, Ion Ion, Zvera
Neagu, Fănuş Minulescu, Ion
Piru, Alexandru Mumu, George
Preda, Marin Nanu, D.
Streinu, Vladimir Nicolae, Silviu
Simionescu, Mircea Horia Pastenaque, Ed, pseudonim (Ţepeneag,
vezi Dumitru)
Olăreanu, Costache Popescu, Graţiela
Simuţ, Andrei Tănase, Iulian
vezi Tupan, Marius
Culianu, Ioan Petru Turcea, Daniel
Ecovoiu, Alexandru Ţupa, Răzvan
Simuţ, Ion Urmanov, Adrian
vezi Vlădăreanu, Elena
Cărtărescu, Mircea Voiculescu, Vasile
Gânsca, Crenguţa Zamfirescu, Duiliu
Sorescu, Marin Spalas, Marina
Ţepeneag, Dumitru vezi
Uricaru, Eugen Coja, Ion
Sipetean, Milena Tudoran, Radu
345
Ulici, Laurenţiu Nona, Francisc
Spineanu, Vlad Popescu, Dumitru Radu
vezi Popescu, Petru
Cuşa, Nicolae Radu, Valentin
Mavrodin, Irina Simionescu, Mircea Horia
Spiridon, Vasile Soviany, Octavian
vezi Stanca, Dan
Marino, Adrian Stancu, Zaharia
Stănescu, Nichita Stelaru, Dimitrie
Stoiciu, Liviu Ioan Stratan, Ion
Spînu, Alina Şişmanian. Ara Alexandru
vezi Tartler, Grete
Caragiale, Ion Luca Tăbăraş, Stelian
Christi, Aura Tănase, Iulian
Cucu, Ştefan Ţepeneag, Dumitru
Damian, Theodor Ungureanu, Cornel
Doinaş, Ştefan Augustin Veteranyi, Aglaja
Stamatoiu, Cristian Stănescu, C.
vezi vezi
Caragiale, Ion Luca Manoliu, Petru
Stanca, Dan Munteanu, Romul
vezi Retegan, Mihai
Mureşan, Miruna Stănescu, Gabriel
Oprea, Niculina vezi
Voinescu, Radu Astaloş, George
Stanciu, Mircea V. Pavel, Toma
vezi Popescu, Titu
Caragiale, Ion Luca Stănescu, Mircea
Stanciu, Virgil vezi
vezi Naum, Gellu
Săsărman, Gheorghe Rădulescu, Mihai
Stănescu, Adrian Stănilă, Simona
vezi vezi
Ciocanu, Vasile Codreanu, Marin
Ciorănescu, George Ecovoiu, Alexandru
Stănescu, Bogdan-Alexandru Vâjiac, Eugenia
vezi Stefănescu, Dorin
Achim, George vezi
Botta, Emil Patapievici, Horia-Roman
Breban, Nicolae Sterom, Victor
Cărtărescu, Mircea vezi
Chelariu, Traian Avram, Lazăr
Cliveţ, Nicoleta Boeru, Bogdan
Cosaşu, Radu Ciutacu, Vasile Ioan
Creţu, Ion Flora, Ioan
Cristea-Enache, Daniel Milescu, Victoria
Ecovoiu, Alexandru Popescu, Simona
Everac, Paul Ruscu, Marian
Gârbea, Horia Spiridon, Cassian Maria
Georgescu, Liviu Stratan, Ion
Gheorghiu, Constantin Virgil Trifu, Nicolae Dorel
Gherghei, Grişa Vieru, Ioan
Groşan, Ioan Stoian, Mihai
Lascu, Ioan vezi
Manolescu, Nicolae Biberi, Ion
Marin, Mariana Stoiciu, Liviu Ioan
Melinescu, Gabriela vezi
Mincu, Ştefania Caragiale, Ion Luca
Mircea, Ion Enea, Ciprian
Naghiu, Iosif Stoie, Nicolae
346
vezi Toth, Mária
Codrescu, Andrei Szabó, Zsolt
Stoleru, Victor vezi
vezi Benedek, Elek
Agârbiceanu, Ion Szántai, János
Alecsandri, Vasile vezi
Alexandrescu, Grigore Király, László
Barbu, Ion Széles, Klára
Blaga, Lucian vezi
Bulgăr, Gheorghe Foldes, László
Cantemir, Dimitrie Laszlóffy, Aladár
Caragiale, Ion Luca Szasz, János
Călinescu, George Szigeti, Lajos Sándor
Ciompec, Gheorghe vezi
Costin, Miron Kuncz, Aladár
Coşbuc, George Szilasi, László
Creangă, Ion vezi
Densuşianu, Ovid Lovétei Lázár, László
Eliade, Pompiliu Szilágyi, Júlia
Eminescu, Mihai vezi
Farago, Elena Baconsky, Anatol E.
Filimon, Nicolae Balla, Zsófia
Fundoianu, Benjamin Biro, Zoltán-Attila
Handoca, Mircea Bodor, Adám
Iorga, Nicolae Cselényi, Béla
Macrea, Dimitrie Dsida, Jenő
Maiorescu, Titu Egyed, Péter
Manu, Emil Gagyi, József
Mateevici, Alexa Hervay, Gizella
Papadat-Bengescu, Hortensia Kanyádi, Sándor
Petrescu, Cezar Laszlóffy, Aladár
Racoveanu, Gheorghe Nemeth, László
Rebreanu, Fanny Palotás, Dezső
Sadoveanu, Mihail Panek, Zoltán
Sebastian, Mihail Szekely, János
Simion Dascălul Szilágyi, Domokos
Tabarcea, Cezar Tamási, Aron
Ureche, Grigore Szilágyi, Márton
Vianu, Tudor vezi
Streinu, Vladimir Kanyádi, Sándor
vezi Szilárd, Gabriella
Coşbuc, George vezi
Creangă, Ion Szavai, Géza
Eminescu, Mihai Szőcs, István
Maiorescu, Titu vezi
Odobescu, Alexandru I. Breda, Ferenc
Strochi, Lucian Şaitiş, Cristina
vezi vezi
Tomşa, Constantin Cărtărescu, Mircea
Şandru, Daniela
Sturza, Cătălin vezi
vezi Bot, Ioana
Tei, Daniel Dan, Sergiu Pavel
Suceavă, Bogdan Oprea, Nicolae
vezi Pavel, Eugen
Gârbea, Horia Şandru Mehedinţi
Szabó, László vezi
vezi Horia, Vintilă
Kuszálik, Péter Şandru Mehedinţi, Tudora
Tofalvi, Zoltán vezi
347
Eliade, Mircea Alexandru, Ioan
Şchiau, Octavian Andrieş, Alexandru
vezi Baltag, Cezar
Caragiale, Ion Luca Barbu, Eugen
Kremnitz, Mite Blandiana, Ana
Şerban, Alex Leo Cioculescu, Şerban
vezi Crohmălniceanu, Ovid S.
Naum, Gellu Doinaş, Ştefan Augustin
Şerban, Carmen Raluca Dumitrescu-Buşulenga, Zoe
vezi Foarţă, Şerban
Blaga, Lucian Genaru, Ovidiu
Gavriluţă, Nicu Gheorghe, Ion
Grosu, Mugur Goma, Paul
Mateescu, Dan Iliescu, Adrian-Paul
Mavrodin, Irina Ivănescu, Cezar
Perşa, Dan Labiş, Nicolae
Porumboiu, Arthur Liiceanu, Gabriel
Ursu, Liliana Mazilu, Teodor
Şerban, Geo Neagu, Fănuş
vezi Nedelciu, Mircea
Pană, Saşa Noica, Constantin
Şerban, Robert Papu, Edgar
vezi Păunescu, Adrian
Breban, Nicolae Philippide, Alexandru
Cărtărescu, Mircea Piru, Alexandru
Foarţă, Şerban Pleşu, Andrei
Şerbănescu, Virginia Popa, Marian
vezi Popescu, Dumitru Radu
Stanca, Horia Popescu, Petru
Voinescu, Alice Popovici, Titus
Şipeţean, Irina Preda, Marin
vezi Prelipceanu, Nicolae
Grănescu, Adrian Roman, Radu Anton
Şipoş, Margareta Simion, Eugen
vezi Sîrbu, Ion D.
Mazilu, Teodor Sorin, Virgil
Şipoş, Mariana Stancu, Zaharia
vezi Şuşară, Pavel
Goma, Paul Teodorescu, Virgil
Şipoş, Sorin Tonegaru, Constant
vezi Ţoiu, Constantin
Dumitraşcu, Sever Velea, Nicolae
Şişcu, Ioana Vintilă, Horia
vezi Ştefănescu, Cornelia
Schlesak, Dieter vezi
Şiulea, Ciprian Alecsandri, Vasile
vezi Apostol, Mihai
Bota, Ionel Bălcescu, Nicolae
Doclin, Octavian Busuioceanu, Alexandru
Şoitu, Grigore Cantacuzino-Enescu, Maria
vezi Caragiale, Ion Luca
Mungiu Pippidi, Alina Caragiale, Mateiu I.
Şora, Mariana Călinescu, George
vezi Cioculescu, Şerban
Doinaş, Ştefan Augustin Datcu, Iordan
Şora, Mihai Eminescu, Mihai
vezi Ghica, Ion
Sebastian, Mihail Istrati, Panait
Ştefănescu, Alexandru Lovinescu, Eugen
vezi Sadoveanu, Izabela
348
Stamatiad, Alexandru T. Voiculescu, Vasile
Streinu, Vladimir Zaciu, Mircea
Şeicaru, Pamfil Tat, Alin
Şuţu, Nicolae vezi
Vinea, Ion Lazu, Robert
Ştefănescu, Dorin Tăbăraş, Stelian
vezi vezi
Alexandrescu, Sorin Ulici, Laurenţiu
Balotă, Nicolae Tănase, Iulian
Blaga, Lucian vezi
Comoroşan, Sorin Naum, Gellu
Eliade, Mircea Tănase, Mihai-Bogdan
Muthu, Mircea vezi
Raicu, Lucian Pop, Ioan Es.
Şuşară, Pavel Tătaru-Cazaban, Bogdan
vezi vezi
Caragiale, Ion Luca Patapievici, Horia-Roman
Tabarasi, Ana-Stanca Tegla, Emanuela
vezi vezi
Caragiale, Ion Luca Raţiu, Dan
Maiorescu, Titu Telea, Gheorghe
Toma, Dolores vezi
Tacciu, Elena-Esther Doinaş, Ştefan Augustin
vezi Teoc, Flavia
David, Sandu vezi
Talabă, Mihaela Banciu, Dan
vezi Cesereanu, Ruxandra
Ciocârlie, Alexandra Codoban, Aurel
Oltean, Maria Cristea, Lucian
Pillat, Monica Cubleşan, Constantin
Tamás, Andrea Cucerzan, Eugen
vezi Damaschin, Dan
Bogdan, László Dâncu, Vasile
Tapodi, Zsuzsa Frenţiu, Rodica
vezi Frunză, Sandu
Fodor, Sándor Goga, Mircea
Tartler, Grete Grănescu, Adrian
vezi Groza, Claudiu
Ciocârlie, Livius Horvath, Anton
Frunză, Victor Ilis, Florina
Pop, Ion Lazăr, Florin
Prelipceanu, Nicolae Manea, Pompiliu
Şeicaru, Pamfil Marian, Rodica
Taşcu, Valentin Mihaiu, Virgil
vezi Mureşan, Ion
Agârbiceanu, Ion Petraş, Irina
Bacovia, George Poenar, Horea
Blaga, Lucian Popa, Mircea
Botta, Emil Trifoiu, Nicolae
Caragiale, Mateiu I. Ţion, Adrian
Coşbuc, George Teodor, M.
Filimon, Nicolae vezi
Isac, Emil Mavrodin, Irina
Mihăescu, Gib I. Teodorescu, Cristian
Munteanu, Ştefan vezi
Pervain, Iosif Dumitriu, Petru
Petrescu, Camil Terian, Andrei
Rebreanu, Liviu vezi
Slavici, Ioan Doinaş, Ştefan Augustin
Vlădescu, G. M. Lucian, Vasiliu
349
Manolescu, Nicolae vezi
Naum, Gellu Petreu, Marta
Pop, Ion Tomşa, Constantin
Popescu, Simona vezi
Teutişan, Călin Albu, Doru
vezi Alexandru, Ioan
Naum, Gellu Alui Gheorghe, Adrian
Pop, Ion Bălan, Mircea-Eduard
Tihan, T. Brăescu, George
vezi Călinescu, George
Perpessicius Cârnu, Ion
Timar, Cristina Creangă, Ion
vezi Cugler, Grigore
Cernica, Niadi Eminescu, Mihai
Constănceanu, Veronica-Alina Filip, Corneliu
Dumitrache, Simion Grama, Dimitrie
Grigor, Andrei Hibovski, Gheorghe
Rujan, Corina Hogaş, Calistrat
Simion, Eugen Hogaş, Sidonia C.
Vasile, Geo Iuga, Nora
Tismănenau, Vladimir Konig, Utta Sigried
vezi Livescu, Gabriela
Ioanid, Radu Maiorescu, Titu
Tivadar, Sanda Mitocaru, Victor
vezi Nicolae, Emil
Bicleanu, Dima Pal, Maria
Cistelecan, Alexandru Parascanu, Constantin
Comoroşan, Sorin Philippide, Alexandru
Mareş, Radu Prangati, Constantin
Popa, Doina Sadoveanu, Mihail
Spineanu, Dorin Strochi, Lucian
Ştefănescu, Cecilia Tomşa, Constantin
Teodorovici, Lucian Dan Vulcănescu, Elena
Urcan, Ileana Vulcănescu, Elena
Toderici, Radu Tomşa, Costantin
vezi vezi
Cătineanu, Tudor Albu, Doru
Eminescu, Mihai Alexandru, Ioan
Mircea, Liviu Alui Gheorghe, Adrian
Popa, Paulina Bălan, Mircea-Eduard
Ţuţuianu, Floarea Brăescu, George
Tohăneanu, G. I. Călinescu, George
vezi Cârnu, Ion
Caragiale, Ion Luca Creangă, Ion
Călinescu, George Cugler, Grigore
Creangă, Ion Eminescu, Mihai
Eminescu, Mihai Filip, Corneliu
Topîrceanu, George Grama, Dimitrie
Vianu, Tudor Hibovski, Gheorghe
Voiculescu, Vasile Hogaş, Calistrat
Tolcea, Marcel Hogaş, Sidonia C.
vezi Iuga, Nora
Armanca, Brînduşa Konig, Utta Sigried
Foarţă, Şerban Livescu, Gabriela
Todoran, Eugen Maiorescu, Titu
Toma, Camelia Mitocaru, Victor
vezi Nicolae, Emil
Cotuţiu, Cornel Pal, Maria
Vişniec, Matei Parascanu, Constantin
Toma, Emilia Philippide, Alexandru
350
Prangati, Constantin Voinescu, Radu
Sadoveanu, Mihail Tupan, Marius
Strochi, Lucian vezi
Vulcănescu, Elena Baranga, Aurel
Tóth, Akos Buzura, Augustin
vezi Călinescu, Matei
Kovács, András Ferenc Grigurcu, Gheorghe
Traian, Ilie Ivasiuc, Alexandru
vezi Martin, Mircea
Caragiale, Ion Luca Neagu, Fănuş
Uscătescu, George Popa, Marian
Trandafir, Constantin Prelipceanu, Nicolae
vezi Schwartz, Gheorghe
Bacovia, George Spiridon, Cassian Maria
Baltag, Cezar Stoica, Petre
Blecher, Marcel Tartler, Grete
Caragiale, Ion Luca Tăbăraş, Stelian
Cioculescu, Şerban Ungureanu, Cornel
Creangă, Ion Uricaru, Eugen
Diaconu, Mircea A. Vulturescu, George
Eminescu, Mihai Turbureanu, Cătălin
Hogaş, Calistrat vezi
Holban, Anton Cistelecan, Alexandru
Isanos, Elisabeta Turcan, Nicolae
Ivasiuc, Alexandru vezi
Maniu, Adrian Boia, Lucian
Mihăescu, Gib I. Crăciunaş, Silviu
Papadat-Bengescu, Hortensia Davidescu, Ştefan Ioan I.
Papu, Edgar Lazăr, Marius
Perpessicius Patapievici, Horia-Roman
Petică, Ştefan Tüzes, Bálint
Philippide, Alexandru vezi
Sadoveanu, Mihail Pataki, István
Topîrceanu, George Ţăranu, Dan
Zarifopol, Paul vezi
Trifan, Călina Creţu, Tudor
vezi Potcoavă, Alexandru
Ciobanu-Tufan, Alina Ţâra, George
Hotineanu, Eleonora vezi
Tuculescu, Radu Cimpoeşu, Simion
vezi Vakulovski, Mihai
Munteanu, Radu Ilarion Ţeposu, Radu G.
Tudor Anton, Eugenia vezi
vezi Agopian, Ştefan
Dumitriu, Petru Alexiu, Lucian
Tudor, Dragoş Alui Gheorghe, Adrian
vezi Andreescu, Mihaela
Olăreanu, Costache Antonie, Aurel
Tudorovici, Doina Atanasiu, Victor
vezi Bala, Ion
Mândruţiu Rusu, Olivia Banciu, Carmen-Francesca
Tudor-Anton, Eugenia Barbu, Constantin
vezi Baros, Aurel Maria
Eminescu, Mihai Băciuţ, Nicolae
Papadat-Bengescu, Hortensia Bârsilă, Mircea
Tupan, Maria-Ana Bittel, Adriana
vezi Boloş, Ion
Popa, Marian Bucur, Romulus
Şlapac, Florin Buduca, Ioan
Vasile, Geo Bunaru, Eugen
351
Burnar, Ioan Morar, Ioan
Cărtărescu, Mircea Moraru, Cristian
Chioaru, Dumitru Mureşan, Ion
Ciachir, Dan Mureşan, Viorel
Cimpoeşu, Petru Nedelciu, Mircea
Cistelecan, Alexandru Odangiu, Marian
Codruţ, Mariana Panaite, Nicolae
Comănescu, Denisa Pantea, Aurel
Condurache, Val Papadima, Liviu
Corbu, Daniel Petean, Mircea
Cornea, Andrei Petreu, Marta
Cosmin, Smaranda Petri, Domniţa
Coşovei, Traian T. Pop, Augustin
Craia, Sultana Popescu, Marian
Crăciun, Gheorghe Popovici, Vasile
Cristea, Radu Călin Preda, Constantin
Cristofor, Ion Preda, Sorin
Cuşnarencu, George Romoşan, Petru
Daneş, Tudor Roşca, Cristian Tudor
Danilov, Nichita Ruba, Radu Sergiu
David, Dan Runcan, Miruna
Dima, Simona-Grazia Sava, Nicolae
Dugneanu, Paul Savu, Tudor Dumitru
Dumitraşcu, Aurel Sălăjan, Dorin
Dumitrescu, Aurelian Titu Scarlat, Mircea
Firan, Carmen Severin, Constantin
Gheroghiu, Mihai Dinu Simuţ, Ion
Ghica, Magdalena Soviany, Octavian
Ghica, Marius Spiridon, Monica
Giosu, Dan Stan, Constantin
Groşan, Ioan Stanca, Radu
Holban, Ioan Stănescu, Gabriel
Holuţă, Ligia Stâncel, Mircea
Horasangian, Bedros Stoenescu, Radu
Hrenciuc, Dina Stoiciu, Liviu Ioan
Hurezeanu, Emil Stratan, Ion
Iaru, Florin Suciu, Eugen
Ifrim, Marin Şerban, George
Iliescu, Nicolae Ştefoi, Elena
Ilieşu, Petru Tănase, Stelian
Izbăşecu, Gheorghe Teodorescu, Cristian
Kalmuski, D. Toma, Dumitru
Kenereş, Adina Toma, Florin
Lăcustă, Ioan Tuchilă, Costin
Lefter, Ion Bogdan Ţuculescu, Radu
Lilă, Ion Vasiliu, Lucian
Lorinţiu, Cleopatra Vădan, Ioan
Lupşanu, Marin Vighi, Daniel
Lustig, Adrian Vişniec, Matei
Marcovici, Bianca Vlad, Alexandru
Marin, Mariana Vlad, Tudor
Măniuţiu, Mihai Vlasie, Călin
Mera, Ştefan Zanca, Andrei
Miavoe, Soril Zubaşcu, Elena
Mihaiu, Virgil Zubaşcu, Ion
Mihăescu, Valentin F. Ţeudan, Aura
Mihăilescu, Dan C. vezi
Mitroi, Ştefan Ilis, Florina
Moceanu, Ovidiu Ivasiuc, Alexandru
Moldovan, Ioan Lupaşcu, Silviu
352
Ţion, Adrian Benedek, Jólán
vezi Breban, Nicolae
Adamek, Diana Buta, Liliana
Benea, Nicolae Buta, Mircea Gelu
Blaga, Lucian Buzura, Augustin
Blaga, Octavian Cazaban, Theodor
Caragiale, Ion Luca Călin, Constantin
Chioaru, Dumitru Cărbuţi, Horia Alexandru
Modola, Doina Cărtărescu, Mircea
Nimigeanu, George L. Cioran, Emil M.
Oprea, Nicolae Ciorănescu, Alexandru
Petrescu, Camil Cuşnarencu, George
Teoc, Flavia Danilov, Nichita
Tihan, Teodor Djuvara, Neagu
Ţoiu, Constantin Doinaş, Ştefan Augustin
vezi Draghincescu, Rodica
Doinaş, Ştefan Augustin Drăgan, Ioana
Dumitriu, Petru Ecovoiu, Alexandru
Preda, Marin Gârbea, Horia
Ţone, Nicolae George, Alexandru
vezi Ghiţulescu, Mircea
Bârna, Vlaicu Golea, Claudia
Pană, Saşa Goma, Paul
Vinea, Ion Holender, Ioan
Ţuglea, Mircea Ionesco, Eugene
vezi Jorgensen, Radu
Celan, Paul Mugur, Florin
Ţugui, Pavel Neagu, Fănuş
vezi Oţoiu, Adrian
Arghezi, Tudor Panţa, Iustin
Popa, Mircea Papahagi, Marian
Ulmu, Bogdan Patapievici, Horia-Roman
vezi Pătraşcu, Horia
Caragiale, Ion Luca Perşa, Dan
Ungheanu, Mihai Petrescu, Răzvan
vezi Pleşu, Andrei
George, Tudor Popescu, Dumitru Radu
Ungureanu, Cornel Popescu, Răsvan
vezi Sasu, Aurel
Alexandru, Ioan Sever, Alexandru
Breban, Nicolae Simionescu, Mircea Horia
Cărtărescu, Mircea Sîrbu, Ion D.
Eminescu, Mihai Stanca, Dan
Foarţă, Şerban Stoenescu, Alex Mihai
Gregori, Ilina Stoiciu, Liviu Ioan
Holender, Ioan Streinu, Mircea
Liiceanu, Gabriel Stroescu-Stînişoară, Nicolae
Slavici, Ioan Şerbănescu, Eugen
Ungvári, László Zsolt Ştefoi, Elena
vezi Tănase, Stelian
Farkas Wellmann, Éva Teodorescu, Bogdan
Urian, Tudorel Teodorescu, Cristian
vezi Tismăneanu, Vladimir
Arion, George Ţepeneag, Dumitru
Astaloş, George Ţoiu, Constantin
Baciu, Ştefan Vighi, Daniel
Bacovia, George Villara, Mihai
Barbu, Petre Zaciu, Mircea
Bădiliţă, Cristian Uricaru, Eugen
Bănulescu, Daniel vezi
353
Ulici, Laurenţiu Petreu, Marta
Zalis, Henri Popescu, Simona
Ursa, Mihaela Stoiciu, Liviu Ioan
vezi Teodorovici, Lucian Dan
Cristofor, Ion Vakulovski, Alexandru
Diaconu, Mircea A. Vass, Andor
Felea, Victor Valea, Lucian
Flora, Ioan vezi
Petreu, Marta Barbu, Ion
Pop, Ion Blaga, Lucian
Rebreanu Sava, Nora Doinaş, Ştefan Augustin
Vakulovski, Alexandru Drâmba, Ovidiu
Ursa, Sever Fanache, Vasile
vezi Hossu, Petre
Gheran, Niculae Iancu, Victor
Rebreanu, Liviu Manu, Emil
Ursachi, Gabriela Negoiţescu, Ion
vezi Paraschivescu, Miron Radu
Bolintineanu, Dimitrie Piru, Alexandru
Cioculescu, Şerban Rebreanu, Liviu
Foarţă, Şerban Regman, Cornel
Golescu, Dinicu Stanca, Radu
Heliade Rădulescu, Ion Şuluţiu, Octav
Petrescu, Cezar Todoran, Eugen
Zarifopol, Dinu Valentova, Libuše
V. G. vezi
vezi Fundoianu, Benjamin
David, Dan Vallasek, Júlia
Dopcea, Marian vezi
Dorcescu, Eugen Berszán, István
Filipciuc, Ion Reményik, Sándor
Vaida, Petru Vancu, Radu
vezi vezi
Creţia, Petru Blaga, Lucian
Vianu, Tudor Varfalvi Berinde, Carmen
Vaida-Voevod, Mircea vezi
vezi Berce, Sanda
Bojan, Mariana Bleoca, Liviu
Caragiale, Ion Luca Cărtărescu, Mircea
Coşbuc, George Liiceanu, Gabriel
Vakulovski, Alexandru Mihăilescu, Dan. C
vezi Vári, Csaba
Breban, Nicolae vezi
Mureşan, Ion Laszló, Noémi
Vakulovski, Mihai Vartic, Ion
vezi vezi
Andriescu, Radu Buta, Liliana
Baştovoi, Ştefan Buta, Mircea Gelu
Bodiu, Andrei Caragiale, Ion Luca
Caragiale, Ion Luca Cioran, Emil M.
Cliveţ, Nicoleta Doinaş, Ştefan Augustin
Cosma, Cristian Dumitriu, Petru
Decuble, Gabriel-Horaţiu Eliade, Mircea
Esinencu, Nicolae Ionesco, Eugene
Ghiu, Bogdan Zaciu, Mircea
Iaru, Florin Vasile, Corneliu
Iova, Gheorghe vezi
Lăzărescu, Florin Capşa, Liviu
Moldovan, Ioan Florea, Mariana
Mureşan, Ion Zisu, Aurelian
354
Vasile, Florin IL, Ana, pseudonim [Cornelia Mocanu]
vezi Ioanid, Ştefan
Pop, Ion Istrate, Gheorghe
Vasile, Geo Iuga, Nora
vezi Laurenţiu, Dan
Abăluţă, Constantin Lorinţiu, Cleopatra
Abramovici, Martin Malamen, Iolanda
Albu, Florenţa Marinescu, Angela
Alui Gheorghe, Adrian Mazilu-Crângaşu, Ioan
Andru, Vasile Milescu, Victoria
Antonescu, Venera Miloş, Alexandru Cristian
Armeanu, Valeriu Miloş, Ion
Arun, George Mincu, Marin
Balaci, Alexandru Mirea, Viorel
Bănulescu, Daniel Motoc, Nicolae
Bârsilă, Mircea Naum, Gellu
Blaj, Emilian Neagu, Nicolae
Bocşa, George Negară, Ecaterina
Breban, Nicolae Nersesian, Anais
Buluş, Răzvan Billy Niculescu, Ruxandra
Cange, Radu Panaite, Nicolae
Căliman, Valeria Paniş, Anatolie
Cesereanu, Ruxandra Panţa, Iustin
Chichere, Ion Pavel, Dora
Chifu, Gabriel Petreu, Marta
Chiriac, Teo Pituţ, Gheorghe
Chirilă, George Pop, Ioan Es.
Christi, Aura Popa, Nicolae
Cimpoeşu, Petru Popescu, Adrian
Ciobanu, C. Th. Popescu, Spiridon
Cioculescu, Barbu Preda, Constantin
Ciurunga, Andrei Pricop, Dumitru
Comănescu, Denisa Purdescu, Cristiana-Maria
Crăciunescu, Ioana Rău, Aurel
Cusin, Adi Roman, Ileana
Dan, Vasile Roznoveanu, Mirela
Dima, Simona-Grazia Ruba, Radu Sergiu
Dinu, Marcel Smarandache, Florentin
Dinulescu, Ioana Sorescu, Marin
Doclin, Octavian Spiridon, Cassian Maria
Doinaş, Ştefan Augustin Stancu, Costel
Drăghici, Marian Stănescu, Gabriel
Dumitrescu, Aurelian Titu Stoica, Petre
Dumitrescu, Geo Stoiciu, Liviu Ioan
Eminescu, Mihai Stratan, Ion
Evu, Ioan Strătescu, Ion V.
Fandarac, Marcel Ion Suceveanu, Arcadie
Flora, Ioan
Fodor, Katia Şlapac, Florin
Frăţilă, Adrian Şuşară, Pavel
Gălăţanu, Mihail Tache, Simona
Geacăr, George Tartler, Grete
Gherghei, Grişa Topolog, Ion
Grigurcu, Gheorghe Traşcă-Vlădoiu, Daniela
Horea, Ion Ţepelea, Ioan
Iachimovski, Emilian Ţone, Nicolae
Iacob, Valentin Vancea, Echim
Iancu, Dan Vasilache, Theodor
Ianuş, Marius Vasilescu, Lucian
Ifrim, Marin Vădan, Ion
355
Verona, Lucia Vinea, Ion
Vicol, Sterian Zamfirescu, Duiliu
Vinicius, Paul Vârtosu, Mariana
Vişniec, Matei vezi
Vulturescu, George Panait, Ion
Zaharia, Florina Végh, Balázs Béla
Zubaşcu, Ion vezi
Vasileanu, Marius Markó, Béla
vezi Szilágyi, Domokos
Lovinescu, Vasile Veza, Diana
Vasiliu, Lucian vezi
vezi Cărtărescu, Mircea
Caragiale, Ion Luca Vianu, Ştefan
Lucian, Vasiliu vezi
Vatamaniuc, Dimitrie Patapievici, Horia-Roman
vezi Vidam, Teodor
Bacovia, George vezi
Eminescu, Mihai Blaga, Lucian
Vădan, Ion Eminescu, Mihai
vezi Vieru, Mihai
Pintescu, Alexandru vezi
Vălcan, Ciprian Coşovei, Ştefania
vezi Coşovei, Traian T.
Cioran, Emil M. Vinţeler, Onufrie
Vârgolici, Teodor vezi
vezi Eminescu, Mihai
Arghezi, Tudor Virginás, Andrea
Avramescu, Aristiţa vezi
Avramescu, Tiberiu Wass, Albert
Bacovia, George Vîlcu, Cornel
Bălcescu, Nicolae vezi
Bolintineanu, Dimitrie Cristea-Enache, Daniel
Bucur, Marin Lefter, Ion Bogdan
Caragiale, Ion Luca Manolescu, Nicolae
Călinescu, George Vîlcu, Dina
Craia, Sultana vezi
Cubleşan, Constantin Bacovia, George
Dan, Pavel Lefter, Ion Bogdan
Eliade, Mircea Melancu, Ştefan
Eminescu, Mihai Vlad, Alexandru
Florescu, Nicolae vezi
Galaction, Gala Bojan, Mariana
Gheorghiu, Constantin Virgil Grănescu, Adrian
Hasdeu, Bogdan Petriceicu Vlad, Ion
Heliade Rădulescu, Ion vezi
Holban, Anton Caragiale, Ion Luca
Ionescu, Mariana Ionesco, Eugene
Istrati, Panait Mălăncioiu, Ileana
Lovinescu, Eugen Petreu, Marta
Lupu-Panait, Eugenia Vlădăreanu, Elena
Maiorescu, Titu vezi
Mocanu, Marin Radu Alexandru, Ioan
Oprişan, Ionel Cernat, Paul
Rebreanu, Liviu Chiva, Ionuţ
Sadoveanu, Izabela Cristea-Enache, Daniel
Săndulescu, Alexandru Eliade, Mircea
Teodoreanu, Ionel Ioanid, Doina
Ureche, Grigore Manolescu, Ion
Ursulescu, Ion Mitchievici, Angelo
Văcărescu, Ienache Nicolau, Irina
356
Nimigean, Ovidiu Flonta, Mircea
Selejan, Ana Zágoni-Joikits, Melinda
Stanomir, Ioan vezi
Vodă Căpuşan, Maria Hervay, Gizella
vezi Zaharia-Filipaş, Elena
Caragiale, Ion Luca vezi
Voinescu, Radu Nădejde, Sofia
vezi Zalis, Henri
Barbu, Ion vezi
Cipariu, Dan Mircea Bart, Jean
Decuble, Gabriel-Horaţiu Breban, Nicolae
Eminescu, Mihai Breban, Nicolae
Filimon, Valeriu Caragiale, Ion Luca
Mincu, Marin Chimet, Iordan
Naum, Gellu Christi, Aura
Papahagi, Marian Eftimiu, Victor
Pop, Ion Eminescu, Mihai
Popa, Marian Igna, Vasile
Pricop, Constantin Lefter, Ion Bogdan
Sasu, Aurel Mocuţa, Gheorghe
Ţone, Nicolae Mohanu, Constantin
Ungureanu, Cornel Piru, Alexandru
Vieru, Ioan Preda, Marin
Vişan, Liviu Sebastian, Mihail
Zaciu, Mircea Ţăranu-Raţiu, Mariana
Vona, Alexandru Ţoiu, Constantin
vezi Vădan, Ion
Ivănescu, Emil Verona, Lucia
Voncu, Răzvan Vianu, Tudor
vezi Zamfirescu, George Mihail
Micu, Mircea Zamfir, Mihai
Neagu, Fănuş vezi
Piru, Alexandru Caragiale, Ion Luca
Popa, Vasko Constantinescu, Ioan
Vosganian, Varujan Holban, Anton
vezi Streinu, Vladimir
Patapievici, Horia-Roman Zanca, Andrei
Vulturescu, George vezi
vezi Dănilă, Dan
Burghele, Camelia Zarojanu, Tudor Călin
Catanoy, Nicholas vezi
Cesereanu, Ruxandra Octavian, Tudor
Chiper, Grigore Zăgreanu, Ion Radu
Christi, Aura vezi
Corbu, Daniel Cotuţiu, Cornel
Popa, Valeriu Mircea Ilaş, Monica
Popescu, Adrian Moldovan, Gavril
Ruba, Radu Sergiu Raţiu, Virgil
Spiridon, Vasile Toma, Camelia
Stoiciu, Liviu Ioan Zeletin, C. D.
Vasiliu, Lucian vezi
Zach, Cornelius R. Ciocâlteu, Vintilă
vezi Zsidó, Ferenc
Oişteanu, Andrei vezi
Zafiu, Rodica Lorincz, György
vezi
Foarţă, Şerban
Onu, Liviu
Zagan, Lucian
vezi
357
INDICE DE REVISTE
Adevărul literar şi artistic 22, 56, 83, 143, 170, 171, 175, 176, 199, 200, 203, 217, 218, 220, 230, 245, 282,
298, 299, 305, 349, 370, 376, 392, 419, 422, 433, 486, 529, 551, 552, 571, 580, 611, 624, 633, 651, 678, 679,
680, 682, 724, 725, 739, 742, 743, 744, 762, 764, 766, 767, 768, 769, 770, 780, 822, 826, 831, 836, 837, 838,
854, 861, 872, 873, 874, 875, 876, 909, 910, 918, 935, 941, 944, 945, 947, 948, 954, 955, 956, 961, 962, 973,
974, 993, 1000, 1036, 1037, 1038, 1039, 1044, 1096, 1098, 1131, 1158, 1183, 1186, 1189, 1197, 1207, 1208,
1209, 1223, 1265, 1301, 1303, 1350, 1351, 1391, 1393, 1408, 1419, 1420, 1423, 1437, 1438, 1439, 1474, 1503,
1504, 1514, 1515, 1521, 1522, 1524, 1525, 1547, 1620, 1663, 1671, 1683, 1766, 1769, 1775, 1776, 1787, 1788,
1789, 1790, 1791, 1810, 1834, 1835, 1836, 1838, 1839, 1857, 1890, 1922, 1923, 1924, 1925, 1926, 2010, 2048,
2049, 2088, 2104, 2110, 2113, 2124, 2125, 2126, 2188, 2192, 2199, 2200, 2201, 2255, 2271, 2272, 2273, 2274,
2275, 2292, 2310, 2311, 2395, 2411, 2420, 2425, 2426, 2427, 2445, 2487, 2494, 2495, 2496, 2497, 2498, 2499,
2529, 2624, 2643, 2644, 2647, 2662, 2677, 2680, 2712, 2725, 2726, 2727, 2729, 2751, 2753, 2767, 2786, 2819,
2830, 2839, 2850, 2857, 2858, 2859, 2904, 2965, 2972, 3001, 3034, 3035, 3036, 3056, 3059, 3076, 3090, 3105,
3106, 3139, 3173, 3196, 3197, 3203, 3204, 3217, 3221, 3247, 3251, 3255, 3276, 3279, 3281, 3282, 3299, 3300,
3321, 3341, 3342, 3343, 3365, 3366, 3367, 3368, 3439, 3443, 3491, 3507, 3508, 3531, 3532, 3554, 3626, 3627,
3628, 3650, 3678, 3692, 3693, 3694, 3696, 3698, 3747, 3752, 3763, 3777, 3823, 3830, 3870, 3875, 3884, 3902,
3903, 3904, 3917, 3918, 3921, 3926, 3927, 3928, 3929, 3931, 3950, 3962, 3963, 3964, 3970, 3971, 4002, 4005,
4011, 4013, 4014, 4015, 4016, 4017, 4018, 4020, 4027, 4053, 4056, 4088, 4101, 4143, 4144, 4145, 4146, 4199,
4221, 4222, 4224, 4226, 4248, 4249, 4281, 4285, 4290, 4325, 4334, 4353, 4354, 4357, 4372, 4411, 4431, 4441,
4442, 4444, 4450, 4451, 4459, 4470, 4471, 4472, 4500, 4544, 4555, 4563, 4564, 4606, 4607, 4722, 4730, 4736,
4753, 4756, 4769, 4806, 4830, 4835, 4872, 4904, 4916, 4973, 4974, 5015, 5016, 5017, 5018, 5021, 5031
Apostrof 33, 141, 224, 225, 251, 316, 367, 368, 415, 426, 436, 437, 438, 467, 479, 535, 543, 582, 583, 646,
650, 660, 704, 712, 714, 715, 718, 728, 729, 732, 733, 737, 746, 754, 755, 765, 772, 773, 775, 778, 782, 784,
787, 805, 806, 820, 823, 829, 839, 847, 868, 869, 877, 878, 891, 892, 893, 972, 977, 1063, 1075, 1121, 1163,
1210, 1211, 1220, 1227, 1340, 1349, 1353, 1475, 1488, 1527, 1531, 1615, 1658, 1677, 1690, 1725, 1781, 1782,
1796, 1849, 1856, 1997, 1998, 2034, 2136, 2172, 2174, 2437, 2521, 2522, 2635, 2648, 2742, 2765, 2801, 2825,
2855, 2860, 2865, 3012, 3041, 3063, 3064, 3065, 3117, 3169, 3308, 3337, 3464, 3519, 3521, 3664, 3681, 3863,
3865, 4001, 4026, 4070, 4135, 4434, 4495, 4510, 4568, 4640, 4677, 4767, 4847, 4935, 4939, 4951, 4984, 5042
Bucovina literară 29, 105, 229, 311, 402, 439, 584, 857, 960, 1476, 1571, 1881, 1917, 1921, 2001, 2067,
2155, 2267, 2366, 2456, 2457, 2458, 2460, 2462, 2484, 2826, 2959, 3239, 3287, 3561, 3792, 3856, 3860, 3943,
3981, 4174, 4176, 4217, 4220, 4295, 4305, 4746, 4794, 4892, 4991
Caiete critice 237, 238, 303, 338, 357, 361, 379, 663, 683, 698, 713, 716, 751, 758, 781, 895, 946, 986, 1142,
1143, 1146, 1171, 1173, 1174, 1175, 1176, 1177, 1179, 1180, 1184, 1188, 1224, 1233, 1309, 1310, 1397, 1673,
1735, 1792, 1809, 1813, 1847, 1851, 1866, 2114, 2198, 2218, 2219, 2222, 2224, 2290, 2359, 2399, 2434, 2440,
2463, 2464, 2465, 2594, 2814, 2906, 2978, 3081, 3097, 3134, 3136, 3138, 3142, 3143, 3145, 3148, 3158, 3159,
3180, 3250, 3277, 3396, 3485, 3594, 3595, 3596, 3597, 3598, 3599, 3600, 3601, 3602, 3603, 3604, 3605, 3606,
3607, 3608, 3609, 3611, 3612, 3614, 3615, 3653, 3654, 3733, 3817, 3819, 3820, 3821, 3822, 3825, 3827, 3828,
3831, 3833, 3834, 3835, 3836, 3837, 3839, 3840, 3841, 3845, 4045, 4085, 4112, 4125, 4127, 4130, 4164, 4211,
4280, 4335, 4337, 4338, 4341, 4342, 4346, 4351, 4355, 4356, 4417, 4641, 4661
Calende 146, 386, 487, 579, 591, 610, 783, 862, 907, 1051, 1255, 1302, 1553, 1623, 1625, 1730, 1740, 2184,
2185, 2513, 2601, 2634, 2755, 2772, 2852, 2994, 3015, 3293, 3320, 3331, 3458, 3510, 3522, 3548, 3549, 3883,
4068, 4136, 4198, 4229, 4269, 4349, 4350, 4948
Cetatea culturală 30, 42, 43, 377, 405, 443, 444, 446, 449, 453, 454, 455, 456, 511, 519, 560, 600, 601, 602,
710, 720, 747, 748, 749, 760, 788, 816, 817, 818, 819, 830, 842, 843, 844, 845, 846, 848, 867, 921, 922, 923,
924, 1012, 1074, 1115, 1243, 1262, 1378, 1384, 1392, 1435, 1487, 1546, 1552, 1577, 1605, 1607, 1614, 1801,
1831, 1840, 1867, 1870, 1907, 1910, 1927, 2095, 2096, 2097, 2098, 2099, 2147, 2289, 2424, 2539, 2589, 2660,
2833, 3072, 3144, 3316, 3453, 3459, 3553, 3794, 3885, 3892, 3893, 4106, 4272, 4436, 4454, 4502, 4634, 4781,
4857, 4875, 4994
Contemporanul 1, 10, 27, 34, 82, 94, 101, 102, 103, 128, 136, 159, 161, 191, 197, 205, 214, 221, 247, 249,
358
272, 296, 312, 319, 345, 408, 440, 445, 485, 592, 593, 594, 603, 626, 630, 708, 759, 821, 880, 904, 914, 917,
931, 938, 1029, 1033, 1048, 1049, 1066, 1087, 1091, 1099, 1100, 1103, 1106, 1125, 1126, 1134, 1202, 1204,
1218, 1221, 1241, 1250, 1274, 1281, 1287, 1300, 1335, 1468, 1542, 1656, 1672, 1691, 1712, 1765, 1797, 1818,
1825, 1877, 1878, 1879, 1913, 1920, 1931, 1967, 1981, 2004, 2016, 2035, 2065, 2078, 2109, 2149, 2190, 2204,
2343, 2349, 2350, 2363, 2379, 2384, 2393, 2489, 2505, 2519, 2567, 2639, 2640, 2781, 2798, 2820, 2821, 2827,
2844, 2854, 2894, 2901, 2903, 2914, 2975, 3005, 3006, 3008, 3046, 3061, 3107, 3178, 3233, 3242, 3313, 3328,
3336, 3353, 3357, 3361, 3398, 3401, 3405, 3417, 3450, 3557, 3562, 3674, 3686, 3729, 3739, 3751, 3755, 3767,
3791, 3956, 3983, 4044, 4051, 4075, 4076, 4079, 4094, 4095, 4110, 4169, 4195, 4202, 4240, 4274, 4296, 4306,
4320, 4336, 4370, 4437, 4446, 4588, 4600, 4618, 4619, 4620, 4621, 4622, 4626, 4632, 4647, 4648, 4669, 4817,
4820, 4822, 4833, 4834, 4848, 4868, 4921, 4922, 4937, 4942, 4961, 4966, 4997, 4998, 5000, 5001, 5002, 5003,
5004, 5020, 5024
Contrafort 142, 190, 637, 639, 991, 1059, 1155, 1267, 1283, 1595, 1695, 1757, 2334, 2381, 2412, 2628, 2629,
2630, 3192, 3785, 4245, 4314, 4449, 5046
Curierul românesc 135, 196, 216, 423, 424, 625, 661, 705, 707, 709, 745, 824, 853, 870, 879, 983, 1094,
1141, 1157, 1236, 1237, 1396, 1470, 1674, 1798, 2212, 2284, 2288, 2340, 2697, 2763, 2888, 2889, 2908, 2951,
3028, 3249, 3468, 3945, 3968, 4147, 4225, 4339, 4531, 4754, 4792, 4793, 4856
Cuvîntul 77, 123, 130, 358, 568, 645, 649, 700, 738, 801, 802, 898, 1137, 1203, 1226, 1269, 1276, 1277, 1343,
1458, 1477, 1680, 1739, 1778, 1830, 1848, 2051, 2062, 2063, 2071, 2117, 2258, 2423, 2436, 2779, 2896, 2933,
3044, 3086, 3108, 3325, 3356, 3404, 3415, 3416, 3420, 3428, 3637, 3649, 3658, 3669, 3748, 3965, 4039, 4214,
4264, 4317, 4367, 4481, 4521, 4526, 4639, 4765, 4798
Echinox 226, 363, 537, 542, 558, 998, 1016, 1070, 1529, 2406, 2409, 2415, 2516, 2704, 2709, 3083, 3121,
3220, 3668, 4243
Euphorion 266, 441, 448, 574, 1005, 1198, 1205, 1322, 1454, 1662, 1666, 1667, 1668, 1675, 1686, 1687,
2348, 2691, 2692, 2783, 2964, 3109, 3116, 3122, 3123, 3124, 3125, 3126, 3663, 3671, 3721, 3774, 3784, 4179,
4316, 4882
Familia 28, 120, 162, 208, 240, 258, 356, 425, 468, 489, 491, 562, 566, 567, 607, 658, 659, 686, 717, 731, 752,
753, 804, 825, 841, 855, 863, 864, 865, 866, 987, 1002, 1006, 1007, 1010, 1069, 1117, 1130, 1153, 1216, 1225,
1247, 1249, 1252, 1295, 1329, 1398, 1399, 1415, 1417, 1559, 1611, 1624, 1660, 1678, 1713, 1753, 1812, 1832,
1888, 1889, 1905, 1912, 2069, 2070, 2195, 2213, 2214, 2325, 2328, 2416, 2422, 2471, 2477, 2483, 2510, 2684,
2695, 2696, 2721, 2766, 2771, 2804, 2828, 2847, 2918, 3022, 3111, 3208, 3227, 3240, 3292, 3297, 3309, 3370,
3375, 3397, 3489, 3497, 3547, 3558, 3579, 3589, 3660, 3685, 3759, 3766, 3855, 3969, 3973, 4007, 4111, 4114,
4167, 4170, 4185, 4254, 4304, 4324, 4438, 4455, 4463, 4559, 4576, 4645, 4675, 4705, 4711, 4727, 4739, 4816,
4827, 4955, 4963
Helikon 257, 260, 261, 495, 499, 504, 505, 597, 1642, 1749, 1820, 1966, 2024, 2025, 2029, 2553, 2556, 2562,
2563, 2587, 2591, 2592, 2606, 2609, 2737, 2877, 2880, 3101, 3307, 3948, 4383, 4385, 4391, 4392, 4396, 4402,
4406, 4408
Korunk 243, 289, 323, 406, 417, 1965, 2297, 2549, 2555, 2564, 2568, 2578, 2598, 2600, 2668, 2829, 2878,
3016, 3301, 3306, 3392, 4030, 4382, 4398, 4832, 4842, 4969
Látó 156, 254, 262, 264, 321, 322, 324, 431, 477, 496, 497, 498, 502, 506, 539, 1599, 1748, 1804, 1821, 1822,
1949, 2026, 2047, 2183, 2252, 2253, 2254, 2259, 2260, 2296, 2525, 2527, 2550, 2551, 2559, 2577, 2580, 2581,
2582, 2583, 2584, 2585, 2586, 2590, 2593, 2599, 2605, 2607, 2671, 2879, 3017, 3018, 3102, 3302, 3303, 3304,
3305, 3444, 3471, 3946, 3949, 4029, 4384, 4386, 4387, 4388, 4389, 4390, 4394, 4395, 4399, 4401, 4403, 4404,
4405, 4487, 4496, 4497, 4498, 4499, 4585, 4586, 4596, 4597, 4877, 4878, 5045
Luceafărul 2, 12, 15, 55, 106, 108, 116, 126, 166, 186, 227, 246, 269, 279, 294, 306, 313, 318, 332, 339, 354,
355, 375, 397, 398, 399, 413, 442, 471, 481, 510, 555, 587, 608, 621, 623, 636, 653, 654, 667, 695, 699, 761,
897, 911, 980, 1011, 1024, 1040, 1041, 1042, 1054, 1056, 1061, 1080, 1084, 1085, 1088, 1090, 1118, 1119,
1135, 1139, 1145, 1166, 1196, 1242, 1248, 1256, 1266, 1270, 1285, 1293, 1308, 1312, 1316, 1317, 1320, 1324,
1355, 1370, 1414, 1422, 1436, 1455, 1467, 1473, 1478, 1480, 1483, 1491, 1513, 1538, 1567, 1596, 1601, 1618,
1635, 1637, 1664, 1681, 1696, 1706, 1715, 1774, 1780, 1799, 1800, 1814, 1833, 1837, 1854, 1858, 1868, 1869,
1876, 1882, 1885, 1886, 1887, 1891, 1929, 1953, 1986, 1987, 1999, 2068, 2072, 2076, 2077, 2089, 2090, 2091,
359
2101, 2111, 2112, 2118, 2133, 2141, 2148, 2176, 2177, 2186, 2193, 2221, 2226, 2228, 2240, 2269, 2329, 2339,
2341, 2354, 2362, 2382, 2417, 2421, 2454, 2455, 2481, 2501, 2515, 2530, 2540, 2541, 2554, 2575, 2602, 2603,
2642, 2650, 2659, 2661, 2663, 2665, 2672, 2673, 2694, 2719, 2722, 2736, 2759, 2764, 2780, 2782, 2788, 2789,
2791, 2797, 2799, 2803, 2810, 2816, 2831, 2870, 2871, 2874, 2893, 2916, 2927, 2928, 2930, 2940, 2949, 2956,
2966, 2967, 2968, 2974, 2982, 2998, 3021, 3029, 3030, 3031, 3037, 3040, 3068, 3100, 3129, 3137, 3147, 3163,
3165, 3166, 3181, 3214, 3216, 3219, 3226, 3232, 3238, 3244, 3275, 3296, 3327, 3334, 3349, 3360, 3389, 3406,
3440, 3457, 3472, 3474, 3490, 3537, 3544, 3570, 3571, 3651, 3670, 3675, 3676, 3689, 3690, 3701, 3702, 3703,
3704, 3705, 3706, 3707, 3708, 3709, 3710, 3711, 3712, 3713, 3714, 3715, 3716, 3717, 3722, 3730, 3743, 3775,
3804, 3826, 3832, 3853, 3854, 3857, 3858, 3872, 3873, 3900, 3909, 3953, 3959, 3960, 3980, 3999, 4012, 4038,
4052, 4060, 4064, 4066, 4069, 4071, 4074, 4081, 4087, 4100, 4105, 4120, 4141, 4149, 4151, 4152, 4163, 4180,
4188, 4206, 4208, 4209, 4216, 4233, 4237, 4251, 4276, 4278, 4284, 4288, 4294, 4297, 4315, 4319, 4326, 4344,
4345, 4400, 4410, 4416, 4422, 4425, 4435, 4503, 4505, 4506, 4511, 4512, 4518, 4519, 4522, 4565, 4599, 4604,
4608, 4617, 4624, 4635, 4642, 4649, 4671, 4684, 4689, 4693, 4694, 4695, 4696, 4698, 4699, 4700, 4701, 4702,
4703, 4718, 4719, 4720, 4721, 4737, 4740, 4742, 4743, 4770, 4772, 4776, 4778, 4786, 4819, 4841, 4861, 4880,
4881, 4884, 4895, 4898, 4899, 4906, 4909, 4911, 4912, 4929, 4934, 4936, 4946, 4953, 4954, 4965, 4985, 4996,
5011, 5019, 5027, 5040
Mişcarea literară 21, 90, 107, 325, 326, 550, 578, 643, 647, 666, 719, 776, 803, 1110, 1214, 1321, 1323,
1372, 1373, 1374, 1375, 1376, 1377, 1379, 1380, 1381, 1382, 1383, 1410, 1412, 1554, 1588, 1590, 1654, 1744,
1745, 1803, 1990, 2041, 2116, 2386, 2387, 2391, 2446, 2627, 2651, 2863, 2876, 2980, 3011, 3419, 3499, 3545,
3586, 3736, 3891, 3913, 3914, 3915, 3916, 3923, 3924, 3930, 4054, 4133, 4166, 4270, 4277, 4578, 4598, 4768,
4840, 4888, 4914, 5014
Orizont 16, 17, 18, 93, 98, 104, 119, 165, 182, 183, 185, 202, 241, 242, 248, 250, 341, 343, 360, 373, 387, 394,
396, 410, 414, 418, 428, 429, 430, 492, 493, 494, 507, 508, 523, 524, 525, 526, 527, 569, 570, 575, 576, 588,
589, 599, 622, 631, 697, 807, 808, 809, 810, 811, 812, 833, 834, 852, 899, 952, 995, 999, 1047, 1077, 1081,
1082, 1083, 1086, 1095, 1129, 1150, 1151, 1200, 1212, 1222, 1229, 1288, 1289, 1314, 1315, 1318, 1337, 1341,
1345, 1346, 1347, 1360, 1362, 1407, 1432, 1442, 1456, 1459, 1486, 1495, 1496, 1497, 1498, 1518, 1519, 1560,
1561, 1568, 1569, 1585, 1586, 1593, 1609, 1649, 1650, 1651, 1652, 1653, 1679, 1701, 1703, 1705, 1721, 1746,
1747, 1906, 1919, 1954, 2012, 2013, 2014, 2015, 2017, 2019, 2020, 2081, 2082, 2216, 2246, 2247, 2262, 2263,
2282, 2283, 2318, 2320, 2380, 2389, 2418, 2451, 2452, 2531, 2536, 2537, 2538, 2543, 2544, 2545, 2546, 2547,
2645, 2646, 2649, 2655, 2666, 2762, 2768, 2769, 2770, 2774, 2808, 2856, 2875, 2887, 2897, 2937, 2953, 2983,
2984, 2985, 3080, 3176, 3177, 3183, 3184, 3185, 3186, 3187, 3188, 3189, 3211, 3223, 3267, 3312, 3346, 3387,
3407, 3446, 3447, 3448, 3449, 3467, 3514, 3540, 3541, 3592, 3593, 3644, 3757, 3798, 3799, 3800, 3808, 3809,
3877, 3879, 3886, 3954, 3955, 3957, 3958, 3990, 3991, 3992, 4009, 4036, 4082, 4083, 4084, 4148, 4150, 4374,
4375, 4376, 4377, 4378, 4421, 4423, 4427, 4428, 4429, 4432, 4464, 4477, 4493, 4520, 4556, 4562, 4567, 4572,
4573, 4584, 4592, 4667, 4710, 4713, 4714, 4755, 4823, 4825, 4838, 4846, 4869, 4923, 4931, 4959, 4960, 4982,
4995, 5034
Piaţa literară 8, 19, 121, 148, 149, 169, 231, 267, 268, 271, 275, 315, 335, 404, 411, 412, 470, 478, 480, 483,
484, 509, 516, 534, 544, 545, 557, 563, 573, 581, 606, 635, 671, 672, 687, 701, 703, 827, 916, 930, 970, 992,
1015, 1026, 1027, 1058, 1060, 1065, 1068, 1097, 1133, 1152, 1194, 1195, 1261, 1330, 1348, 1352, 1357, 1409,
1427, 1433, 1463, 1464, 1479, 1517, 1523, 1532, 1556, 1575, 1581, 1589, 1592, 1600, 1697, 1714, 1727, 1731,
1734, 1773, 1829, 1960, 1976, 1995, 2028, 2031, 2053, 2059, 2122, 2150, 2163, 2165, 2196, 2225, 2227, 2234,
2238, 2261, 2266, 2270, 2294, 2324, 2327, 2347, 2377, 2394, 2397, 2403, 2405, 2407, 2408, 2413, 2431, 2511,
2604, 2612, 2615, 2633, 2637, 2638, 2656, 2706, 2707, 2708, 2718, 2754, 2784, 2795, 2800, 2812, 2824, 2834,
2841, 2866, 2867, 2868, 2873, 2885, 2890, 2909, 2934, 2987, 2991, 3062, 3069, 3075, 3082, 3091, 3093, 3118,
3127, 3170, 3235, 3245, 3246, 3269, 3294, 3314, 3318, 3423, 3426, 3433, 3434, 3435, 3442, 3463, 3494, 3495,
3496, 3505, 3506, 3556, 3559, 3590, 3633, 3642, 3648, 3672, 3680, 3724, 3737, 3754, 3770, 3782, 3789, 3810,
3866, 3880, 3890, 3901, 3907, 3925, 4006, 4019, 4042, 4050, 4055, 4057, 4058, 4059, 4080, 4089, 4119, 4142,
4177, 4182, 4205, 4219, 4257, 4266, 4268, 4301, 4302, 4318, 4420, 4424, 4448, 4514, 4523, 4524, 4540, 4554,
4644, 4670, 4676, 4680, 4715, 4725, 4748, 4752, 4788, 4799, 4814, 4867, 4887, 4915, 4932, 4940, 4944, 4950,
4964, 4992, 5041
Poesis 204, 378, 517, 604, 673, 696, 926, 1043, 1067, 1071, 1108, 1111, 1124, 1140, 1147, 1307, 1325, 1502,
1508, 1573, 1700, 1704, 1722, 1897, 1992, 2007, 2027, 2054, 2268, 2479, 2486, 2614, 2711, 2790, 2881, 3084,
360
3089, 3332, 3621, 3665, 3732, 3741, 3744, 3862, 3898, 3987, 4086, 4191, 4210, 4255, 4298, 4303, 4307, 4322,
4508, 4612, 4668, 4795, 4796, 4818, 5044
România literară 4, 9, 14, 20, 25, 32, 35, 52, 57, 65, 92, 100, 117, 125, 144, 145, 155, 172, 173, 201, 209,
211, 219, 223, 239, 256, 259, 265, 273, 274, 276, 281, 290, 291, 297, 301, 302, 329, 336, 342, 347, 348, 352,
369, 381, 383, 390, 391, 416, 420, 427, 435, 472, 515, 528, 536, 564, 585, 609, 619, 641, 652, 681, 684, 685,
702, 723, 726, 727, 734, 735, 736, 740, 741, 756, 757, 771, 790, 791, 792, 793, 794, 795, 796, 797, 813, 814,
815, 832, 849, 850, 851, 881, 894, 896, 900, 903, 906, 908, 919, 920, 928, 934, 937, 940, 949, 951, 957, 958,
959, 978, 979, 1001, 1004, 1009, 1028, 1062, 1078, 1079, 1092, 1104, 1109, 1116, 1132, 1154, 1159, 1164,
1165, 1169, 1172, 1178, 1181, 1182, 1185, 1187, 1190, 1199, 1206, 1213, 1228, 1231, 1240, 1253, 1257, 1268,
1279, 1306, 1328, 1338, 1339, 1342, 1354, 1394, 1404, 1413, 1418, 1440, 1453, 1462, 1472, 1481, 1482, 1484,
1485, 1493, 1494, 1501, 1528, 1535, 1562, 1570, 1602, 1616, 1630, 1639, 1641, 1643, 1659, 1661, 1665, 1669,
1670, 1684, 1685, 1688, 1689, 1709, 1724, 1736, 1768, 1772, 1777, 1779, 1783, 1784, 1786, 1793, 1795, 1805,
1806, 1807, 1808, 1811, 1841, 1850, 1852, 1853, 1892, 1893, 1894, 1896, 1898, 1899, 1908, 1911, 1914, 1915,
1918, 1930, 1970, 1978, 1993, 2000, 2009, 2018, 2021, 2022, 2037, 2038, 2043, 2058, 2074, 2085, 2086, 2092,
2093, 2102, 2103, 2107, 2127, 2156, 2157, 2158, 2162, 2168, 2179, 2194, 2202, 2215, 2223, 2239, 2245, 2250,
2286, 2291, 2305, 2306, 2308, 2312, 2319, 2321, 2330, 2344, 2357, 2370, 2378, 2414, 2428, 2429, 2433, 2441,
2443, 2466, 2478, 2491, 2492, 2493, 2500, 2502, 2503, 2504, 2508, 2509, 2520, 2535, 2542, 2566, 2595, 2597,
2618, 2653, 2654, 2674, 2675, 2676, 2678, 2679, 2685, 2686, 2705, 2723, 2728, 2738, 2750, 2752, 2776, 2809,
2813, 2832, 2846, 2849, 2851, 2862, 2882, 2883, 2886, 2915, 2926, 2929, 2931, 2932, 2939, 2981, 2990, 2992,
3002, 3013, 3019, 3023, 3025, 3027, 3033, 3042, 3052, 3053, 3078, 3085, 3094, 3112, 3113, 3114, 3115, 3120,
3132, 3140, 3146, 3160, 3174, 3205, 3206, 3207, 3210, 3213, 3218, 3222, 3225, 3228, 3236, 3248, 3252, 3254,
3259, 3260, 3278, 3289, 3290, 3291, 3310, 3319, 3338, 3339, 3348, 3350, 3359, 3371, 3372, 3376, 3377, 3378,
3393, 3408, 3409, 3412, 3413, 3418, 3421, 3425, 3427, 3430, 3436, 3455, 3456, 3469, 3473, 3475, 3500, 3504,
3518, 3527, 3533, 3535, 3542, 3543, 3555, 3572, 3578, 3580, 3584, 3591, 3610, 3613, 3618, 3625, 3629, 3630,
3631, 3635, 3645, 3657, 3661, 3662, 3666, 3667, 3679, 3695, 3699, 3725, 3728, 3731, 3738, 3740, 3756, 3758,
3768, 3778, 3781, 3788, 3793, 3795, 3824, 3829, 3842, 3843, 3844, 3848, 3852, 3896, 3911, 3944, 3952, 3966,
3976, 3986, 4010, 4035, 4067, 4072, 4077, 4090, 4091, 4093, 4116, 4126, 4137, 4160, 4162, 4165, 4175, 4184,
4194, 4197, 4223, 4227, 4235, 4263, 4271, 4287, 4299, 4313, 4323, 4340, 4343, 4347, 4352, 4358, 4359, 4364,
4365, 4412, 4413, 4414, 4418, 4430, 4433, 4452, 4453, 4461, 4462, 4465, 4466, 4467, 4473, 4476, 4482, 4483,
4485, 4488, 4492, 4504, 4516, 4517, 4525, 4530, 4535, 4536, 4539, 4547, 4552, 4557, 4561, 4569, 4570, 4579,
4582, 4590, 4591, 4605, 4610, 4614, 4627, 4633, 4646, 4663, 4664, 4673, 4682, 4683, 4686, 4687, 4691, 4706,
4707, 4708, 4709, 4716, 4717, 4747, 4758, 4760, 4777, 4783, 4789, 4790, 4824, 4829, 4831, 4837, 4839, 4858,
4870, 4871, 4876, 4883, 4885, 4886, 4913, 4917, 4919, 4920, 4927, 4928, 4930, 4938, 4962, 4968, 4976, 4977,
4978, 4981, 4990, 5005, 5006, 5008, 5010, 5028, 5033, 5035, 5043
Steaua 13, 84, 85, 87, 89, 91, 127, 168, 174, 213, 300, 359, 393, 403, 447, 452, 488, 556, 559, 561, 572, 577,
655, 730, 779, 828, 835, 856, 939, 969, 971, 975, 989, 1008, 1025, 1076, 1105, 1112, 1120, 1161, 1332, 1395,
1411, 1416, 1489, 1526, 1551, 1621, 1626, 1631, 1702, 1733, 1785, 1844, 1845, 1874, 1875, 1880, 1884, 1900,
1901, 1916, 1928, 1951, 1975, 1989, 1996, 2003, 2046, 2055, 2123, 2142, 2143, 2173, 2175, 2189, 2287, 2309,
2371, 2372, 2388, 2432, 2438, 2461, 2512, 2534, 2613, 2631, 2652, 2741, 2773, 2777, 2802, 2864, 2872, 2884,
2891, 2950, 2973, 2979, 2986, 2993, 3007, 3043, 3054, 3073, 3074, 3110, 3119, 3175, 3241, 3258, 3268, 3286,
3295, 3352, 3369, 3411, 3414, 3422, 3438, 3476, 3477, 3478, 3479, 3480, 3481, 3482, 3509, 3512, 3513, 3520,
3560, 3563, 3585, 3587, 3632, 3641, 3659, 3691, 3719, 3727, 3753, 3801, 3851, 3905, 3912, 3919, 4000, 4003,
4040, 4043, 4061, 4078, 4092, 4115, 4128, 4250, 4538, 4541, 4583, 4616, 4628, 4631, 4665, 4692, 4704, 4712,
4726, 4749, 4750, 4757, 4780, 4815, 4859, 4979, 4999, 5039
Tomis 6, 26, 115, 164, 304, 374, 432, 450, 469, 501, 548, 642, 664, 721, 722, 799, 800, 840, 1052, 1055, 1093,
1122, 1144, 1238, 1273, 1305, 1509, 1510, 1511, 1512, 1520, 1534, 1544, 1636, 1644, 1682, 1698, 1699, 1815,
1826, 1872, 1895, 1957, 1969, 2002, 2060, 2061, 2073, 2075, 2235, 2248, 2249, 2390, 2392, 2622, 2667, 2699,
2756, 2758, 2778, 2811, 2815, 2837, 2842, 2899, 2943, 2945, 2995, 2997, 3141, 3182, 3273, 3288, 3333, 3486,
3568, 3697, 3726, 3772, 3783, 3803, 3805, 3811, 3867, 3868, 3882, 4129, 4183, 4186, 4187, 4230, 4232, 4275,
4300, 4348, 4415, 4439, 4443, 4491, 4494, 4679, 4688, 4751, 4791, 4828, 4918, 5032
Tribuna 195, 270, 464, 598, 1278, 1543, 1761, 1968, 1974, 2787, 2989, 3055, 3202, 3466, 3876, 3975, 4107,
4896, 4970
Universul cărţii 118, 134, 198, 252, 344, 346, 362, 380, 503, 618, 670, 798, 950, 981, 1156, 1232, 1260, 1403,
1545, 1617, 1752, 1755, 1842, 1902, 1903, 1904, 1980, 2042, 2057, 2153, 2285, 2317, 2358, 2398, 2442, 2626,
2724, 2805, 2848, 2892, 2907, 3096, 3151, 3271, 3351, 3762, 3764, 3765, 3771, 3871, 3899, 3996, 4140, 4159,
361
4168, 4258, 4282, 4327, 4366, 4475, 4529, 4595, 4602, 4636, 4729, 4738, 4782, 4860, 4863, 4879, 4893, 4941,
5007, 5026
Vatra 3, 7, 31, 54, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 78, 79, 80, 88, 124, 147, 150, 151, 163, 167, 212, 215,
228, 277, 280, 328, 330, 331, 333, 337, 353, 384, 385, 395, 451, 466, 490, 518, 520, 521, 522, 541, 546, 586,
590, 657, 786, 890, 942, 976, 985, 988, 990, 994, 996, 997, 1003, 1013, 1014, 1023, 1045, 1053, 1057, 1064,
1101, 1102, 1123, 1160, 1201, 1263, 1264, 1294, 1319, 1331, 1333, 1358, 1359, 1426, 1428, 1429, 1441, 1457,
1460, 1471, 1492, 1499, 1507, 1530, 1557, 1576, 1587, 1594, 1610, 1613, 1619, 1655, 1707, 1710, 1711, 1720,
1726, 1728, 1758, 1824, 1827, 1828, 1846, 1855, 1865, 1871, 1883, 1909, 1950, 1952, 1959, 1972, 1979, 2011,
2052, 2064, 2108, 2135, 2138, 2203, 2205, 2206, 2207, 2208, 2209, 2217, 2220, 2233, 2236, 2237, 2256, 2352,
2353, 2361, 2404, 2472, 2514, 2533, 2616, 2617, 2625, 2632, 2636, 2739, 2743, 2749, 2757, 2760, 2761, 2775,
2794, 2806, 2835, 2836, 2840, 2843, 2902, 2944, 2947, 2957, 2963, 2996, 3004, 3050, 3051, 3060, 3071, 3079,
3088, 3092, 3095, 3135, 3172, 3191, 3199, 3230, 3231, 3237, 3257, 3285, 3385, 3386, 3388, 3410, 3424, 3465,
3493, 3511, 3538, 3576, 3588, 3617, 3619, 3620, 3636, 3638, 3639, 3640, 3647, 3673, 3684, 3735, 3742, 3749,
3750, 3761, 3812, 3816, 3878, 3881, 3887, 3906, 3922, 3940, 3951, 3985, 3993, 4004, 4031, 4033, 4034, 4037,
4108, 4113, 4117, 4203, 4218, 4231, 4244, 4246, 4247, 4260, 4265, 4293, 4369, 4373, 4380, 4440, 4458, 4460,
4468, 4515, 4533, 4558, 4560, 4575, 4589, 4613, 4643, 4658, 4659, 4697, 4723, 4724, 4741, 4744, 4759, 4761,
4762, 4763, 4764, 4775, 4784, 4785, 4800, 4810, 4855, 4862, 4903, 4907, 4908, 4943, 4952, 4971, 4972, 4980,
4983, 5030
Várad 39, 40, 41, 293, 540, 1604, 1956, 1964, 1977, 2033, 2145, 2187, 2332, 2558, 2560, 2561, 2576, 2588,
3032, 3103, 3104, 3402, 3403, 3947, 4028, 4262, 4381, 4407, 4409, 4625, 5051
Viaţa românească 5, 24, 86, 137, 154, 160, 192, 222, 382, 400, 514, 627, 644, 648, 662, 665, 706, 711, 750,
763, 774, 777, 785, 789, 858, 859, 860, 871, 925, 953, 968, 1032, 1138, 1162, 1215, 1217, 1219, 1254, 1272,
1311, 1336, 1371, 1555, 1572, 1584, 1612, 1622, 1708, 1767, 1794, 1843, 1873, 1991, 2008, 2087, 2139, 2140,
2151, 2154, 2178, 2191, 2229, 2230, 2244, 2264, 2307, 2335, 2345, 2430, 2435, 2444, 2450, 2459, 2476, 2488,
2523, 2689, 2701, 2702, 2703, 2845, 2900, 2910, 2938, 2954, 2955, 2958, 2960, 2961, 2962, 3098, 3099, 3128,
3164, 3171, 3224, 3229, 3270, 3274, 3280, 3326, 3340, 3344, 3373, 3374, 3437, 3498, 3652, 3683, 3700, 3746,
3773, 3790, 3818, 3838, 3897, 3920, 4032, 4204, 4234, 4238, 4239, 4252, 4253, 4267, 4291, 4292, 4321, 4445,
4490, 4501, 4509, 4532, 4534, 4551, 4611, 4615, 4638, 4674, 4685, 4690, 4766, 4813, 4843, 4844, 4845, 4905,
4933, 4947, 4975, 5012, 5013, 5048
362