Sunteți pe pagina 1din 14

Vei gasi in acest capitol o metoda foarte eficienta si practica de dezvoltare a vointei.

Poti sa-ti dezvolti o vointa puternica daca vrei. Poti sa-ti faci vointa un motor care sa atraga spre tine puteri colosale. Sunt date exercitii care, daca sunt practicate, iti intaresc vointa, exact asa cum ti-ai intari muschii prin exercitii fizice. Cand incepem sa facem ceva trebuie sa incepem intai cu principiile de baza. Vor fi date niste exercitii simple. E imposibil de estimat cel mai mare beneficiu care poate fi obtinut din dezvoltarea mentala dobandita prin aceste tehnici de concentrare. Chiar si exercitiile simple nu trebuie considerate inutile. In nici o privinta, scrie dr. Oppenheim, un om nu poate demonstra o calitate mai buna a puterii vointei ca in viata sa privata, intima. Suntem cu totii supusi anumitor tentatii. Vointa decide daca vom fi drepti sau nedrepti, curati in gandire, generosi in sfaturi, retinuti in observarea defectelor celorlalti sau daca traim conform celor mai inalte standarde ale noastre. De vreme ce toate acestea sunt controlate de catre vointa, ar trebui sa ne facem timp in viata de zi cu zi pentru multe exercitii de antrenare a vointei. Bineinteles ca tu iti dai seama ca vointa ta ar trebui antrenata. Trebuie sa-ti dai seama si ca pentru a face acest lucru e nevoie de un efort pe care doar tu singur poti sa-l depui. Nimeni nu-l poate depune in locul tau. Pentru a avea succes cu aceste exercitii trebuie sa le practici cu seriozitate si hotarare. Eu iti pot arata cum sa-ti antrenezi vointa, insa succesul tau depinde de stapanirea de catre tine a acestor metode. Noi metode de antrenare a vointei Alege o camera linistita unde nu vei fi deranjat; sa ai un ceas care sa-ti arate ora si un carnetel in care sa notezi observatiile. Incepe fiecare exercitiu cu notarea datei si a orei. Exercitiul nr.1 -Privitul fix 22.00. Prima zi Timp limitat. Alege un moment al zilei cand ti-e cel mai convenabil. Eu am ales ora 22.00. Aseaza-te pe un scaun si priveste la clanta usii zece minute. Apoi noteaza ce ai trait. La inceput iti va parea ciudat si nefiresc. Iti va fi greu sa stai intr-o singura pozitie pentru zece minute; dar stai cat de nemiscat poti. Timpul iti va parea lung deoarece probabil ca va fi prima data cand vei fi stat zece minute fara sa faci nimic. Iti vei vedea gandurile deviind de la clanta si te vei intreba ce e cu acest exercitiu. Repeta acest exercitiu timp de sase zile. 22:00. A doua zi Observatii: Ar trebui sa fii capabil sa stai mai linistit, iar timpul ar trebui sa treaca mai repede. Probabil ca te vei simti putin mai puternic datorita castigarii unui control mai bun asupra vointei. Te va intari, deoarece ti-ai respectat hotararea. 22:00. A treia zi Observatii:. S-ar putea sa-ti fie putin mai greu sa te concentrezi asupra clantei, caci poate ai avut o zi foarte incarcata si mintea ta tot incearca sa se intoarca la ce ai facut in timpul zilei. Continua sa incerci si in cele din urma vei reusi sa alungi toate gandurile straine. Apoi ar trebui sa simti o dorinta de a castiga inca si mai mult control. Exista un sentiment de putere care te cuprinde atunci cand esti capabil sa-ti exerciti vointa. Acest exercitiu te va face sa te simti mai important si iti trezeste un sentiment de generozitate si curaj. Vei spune: Vad ca pot intr-adevar sa fac ceea ce doresc si pot sa alung gandurile straine. Acum inteleg, exercitiul e valoros. 22:00. A patra zi Note: Am observat ca puteam sa privesc clanta si sa-mi concentrez atentia asupra ei imediat. Am depasit tendinta de a-mi misca picioarele. Nici un fel de alte ganduri nu incearca sa intre in minte, caci am stabilit faptul ca pot sa fac ceea ce doresc si nu trebuie sa fiu condus de alte ganduri. Cred ca incep sa castig in forta mentala, acum pot intelege valoarea deosebita a faptului ca sunt stapanul propriei mele forte a vointei. Stiu acum ca daca iau o hotarare o s-o respect. Am mai multa incredere in mine si simt ca autocontrolul imi creste.

22:00. A cincea zi Note: Pare ca in fiecare zi intensitatea concentrarii imi creste. Simt ca pot sa-mi indrept atentia spre orice doresc. 22:00. A sasea zi Note: Pot sa-mi indrept imediat intreaga atentie asupra clantei. Simt ca stapanesc pe deplin acest exercitiu si sunt pregatit pentru altul. Ai practicat suficient acest exercitiu, insa inainte sa incepi altul vreau sa scrii un rezumat despre cat succes ai avut in controlarea impulsurilor trecatoare ale mintii si vointei. Ti se va parea o practica excelenta. Nimic nu e mai util mintii decat sa acorde atentie propriilor sale activitati minunate si subtile. Exercitul nr. 2 - Un altfel de joc Ia un pachet de carti de joc. Alege-ti o ora sa faci acest exercitiu. In fiecare zi la ora aleasa, ia pachetul intr-o mana si incepe sa le asezi pe masa una peste alta cat de incet poti, cu o miscare constanta. Incearca sa le iei cat de constant se poate. Fiecare carte asezata trebuie sa o acopere in totalitate pe cea de dedesubt. Fa acest exercitiu timp de sase zile. Prima zi. Observatii: Sarcina iti va parea plictisitoare si obositoare. Necesita cea mai mare concentrare pentru a face ca fiecare carte sa o acopere complet pe precedenta. Probabil ca-ti vei dori sa le asezi mai repede. E nevoie de rabdare pentru a le aseza atat de incet, insa folosul se pierde daca nu sunt asezate astfel. Vei descoperi ca, la inceput, miscarile iti vor fi neregulate si precipitate. Va fi nevoie de putin antrenament inainte sa obtii un control usor asupra mainilor si bratelor. Probabil ca n-ai incercat niciodata sa faci ceva intr-un mod atat de calm. Va fi nevoie de cea mai mare atentie a vointei tale. Dar vei observa ca dobandesti un calm pe care nu l-ai mai avut niciodata inainte. Treptat acumulezi puteri noi. Iti dai seama cat de impulsiv si pripit ai fost si cum, folosindu-ti vointa, iti poti controla temperamentul. A doua zi. Observatii: Incepi sa asezi cartile incet. Vei descoperi ca, prin antrenament, poti sa le asezi mult mai repede. Insa ideea e sa le asezi incet si de aceea trebuie sa te supraveghezi. Miscarile incete, constante, sunt obositoare. Trebuie sa invingi dorinta de a te grabi. In curand vei afla ca poti aseza cartile incet sau repede, dupa dorinta. A treia zi. Observatii: Inca ti se mai pare greu sa le asezi incet. Vointa te indeamna sa mergi mai repede. Acest lucru e adevarat mai ales daca esti impulsiv, caci caracterului impulsiv i se pare foarte dificil sa faca ceva incet si fara graba. E impotriva firii. Acest exercitiu e totusi obositor. Insa cand il faci, te intareste mental. Indeplinesti ceva ce nu-ti face placere sa faci. Te invata cum sa te concentrezi asupra sarcinilor neplacute. Vei gasi foarte utila notarea acestor observatii. A patra zi. Observatii: Descopar ca incep sa asez cartile intr-un fel matematic. Observ ca o carte nu o acopera complet pe cealalta. Devin putin neglijent si trebuie sa fiu mai atent. Ii comand vointei sa se concentreze mai mult. Nu pare atat de greu sa reiau controlul. A cincea zi. Observatii: Observ ca imi inving momentele bruste, ca pot aseza cartile incet si constant. Simt ca incep sa castig rapid mai mult echilibru. Capat un control mai bun asupra vointei mele in fiecare zi, iar vointa imi controleaza in totalitate miscarile. Incep sa-mi privesc vointa ca pe o mare putere conducatoare. Nici nu ma gandesc sa renunt la cunoasterea despre vointa pe care am dobandit-o. Mi se pare un exercitiu bun si stiu ca ma va ajuta sa imi indeplinesc sarcinile.

A sasea zi. Observatii: Incep sa simt minunatele posibilitati ale vointei. Imi da forta sa ma gandesc la puterea vointei. Acum pot intr-atat de multe si lucrez mult mai bine incat imi dau seama ca pot sa-mi controlez puterea vointei. Oricare ar fi sarcina mea, vointa mea e concentrata asupra ei. Trebuie sa-mi pastrez vointa indreptata asupra sarcinii pana cand aceasta e indeplinita. Cu cat stabilesc mai atent si mai precis ce voi face, cu atat mai usor vointa il duce la indeplinire. Hotararea adauga vointei forta imperativa. Vointa si rezultatul actioneaza si reactioneaza unul asupra celuilalt. A saptea zi. Observatii: Acum incearca sa faci tot ce faci azi mai repede. Nu te grabi sau enerva. Incearca doar sa faci totul mai repede, dar intr-un mod constant. Vei descoperi ca exercitiile pe care le-ai practicat in mod incetinit ti-au calmat nervii si au facut astfel posibila cresterea vitezei. Vointa e sub controlul tau. Fa-o sa indeplineasca hotararile rapid. Astfel iti construiesti autocontrolul si stapanirea de sine. Acum e momentul in care masina umana actioneaza dupa cum ii dicteaza autorul. Acum ar trebui sa fii capabil sa evaluezi marele avantaj care rezulta din notarea in fiecare zi a introspectiilor tale. Bineinteles ca nu vei avea exact experientele date in aceste exemple, insa unele dintre acestea se vor potrivi cazului tau. Fii atent sa-ti analizezi experientele cu atentie si sa faci un raport cat se poate de adevarat. Descrie-ti sentimentele exact asa cum iti par. In cateva luni, daca incerci din nou aceleasi exercitii, vei descoperi ca raportul tau e cu mult mai bun. Prin aceste introspectii aflam mai multe despre noi, invatam sa ne cunoastem mai bine si cu aceasta cunoastere ne putem creste foarte mult eficienta. Pe masura ce te obisnuiesti cu redactarea raportului, acesta va deveni mult mai precis. Inveti astfel cum sa-ti stapanesti impulsurile, activitatile si slabiciunile. Fiecare persoana ar trebui sa incerce sa creeze exercitii care se vor potrivi cel mai bine cu nevoile lui. Daca nu e convenabil pentru tine sa faci exercitii in fiecare zi, fa-le de doua sau trei ori pe saptamana. Dar du la bun sfarsit orice plan hotarasti sa incepi. Daca nu poti dedica zece minute pe zi experimentelor, incepe cu cinci minute si creste treptat timpul. Exercitiile date sunt gandite doar ca exemple. Antrenarea vointei fara exercitiu Sunt multi oameni care nu vor sa-si faca timp sa faca exercitii, deci urmatoarele indicatii de antrenare a vointei sunt date pentru ei. Vrand si realizand, vointa creste. De aceea cu cat vrei mai mult, cu atat vointa creste mai mult si aduna putere. Indiferent daca sarcina ta e mare sau mica, fa-ti o regula din indeplinirea ei pentru a-ti intari vointa. Formeaza-ti obiceiul de a-ti concentra vointa cu toata puterea asupra sarcinii care trebuie indeplinita. In acest fel iti formezi obiceiul de a duce la bun sfarsit un lucru, de a duce la indeplinire un plan. Capeti sentimentul ca esti capabil sa realizezi ceea ce se afla in fata ta, indiferent ce e acel lucru. Aceasta iti da incredere si un sentiment de putere pe care nu-l obtii de nicaieri altundeva. Stii ca atunci cand iei o hotarare, o vei respecta. Nu abordezi sarcinile noi fara tragere de inima, ci cu o atitudine indrazneata si curajoasa. Stii ca vointa ta este capabila sa te treaca peste mari obstacole. Stiind acest lucru nu vei fi niciodata victima a disperarii. Ai vointa si o vei folosi cu o intensitate din ce in ce mai mare, oferindu-ti astfel puterea de a-ti face hotararile mai puternice, actiunile mai libere si viata mai frumoasa si mai buna. Educarea vointei nu ar trebui lasata la voia intamplarii. Doar sarcinile concrete o vor face energica, pregatita, tenace si solida. Singurul mod prin care ea se poate dezvolta este prin auto-analiza si autodisciplina. Pretul sta in efort, timp si rabdare, dar castigul e imens. Nu exista procedee magice care sa conduca la dezvoltarea vointei, insa dezvoltarea vointei face minuni pentru tine deoarece iti confera autostapanire, putere personala si tarie de caracter. Concentrarea asupra vointei de a castiga Adaptabilitatea persoanelor la mediul lor de afaceri e mai mult o chestiune de hotarare decat de orice altceva. Astazi auzim vorbindu-se foarte mult despre aptitudinile unui om. Unele dintre aptitudinile lui, dintre puterile lui, pot fi dezvoltate intr-o mare masura, dar ramane inca o persoana cu posibilitati necunoscute

pana cand toate puterile sale latente nu sunt dezvoltate in cel mai inalt grad posibil. Poate rata intr-un domeniu si poate avea un succes deosebit in altul. Sunt multi oameni de succes care nu au avut succes in ce au inceput prima data, insa au profitat de pe urma eforturilor lor in diferite directii, iar acest lucru i-a facut mai apoi apti pentru lucruri mai importante, in vreme ce daca ar fi refuzat sa se adapteze mediului lor, fluxul progresului i-ar fi tarat in uitare. Singurul meu scop in toate lucrarile mele este sa trezesc in om capacitatea de efort individual si determinarea de a-si dezvolta toate capacitatile si posibilitatile sale la cel mai inalt nivel. Un singur lucru as vrea sa intelegi de la inceput, acela ca nu conteaza atat capacitatea, cat dorinta de a face. Capacitati sunt destule, dar initiativa de organizare si putere creativa nu. E usor sa angajezi oameni, dar sa angajezi pe cineva sa-i pregateasca e mai greu. Abilitatile lor trebuie canalizate spre munca pe care o pot indeplini la cel mai inalt nivel de maiestrie. Trebuie sa li se arate cum sa-si pastreze energia in timpul acestei munci si trebuie invatati sa lucreze in armonie cu ceilalti, intrucat cele mai multe concerne de afaceri sunt dominate de o singura personalitate. Concentrarea asupra fortei motrice din interior Cu totii suntem constienti, uneori, ca avem undeva in noi o forta motrice activa care incearca intotdeauna sa ne impinga inainte spre fapte mai bune. Acea forta e cea care ne face sa ne simtim hotarati uneori sa facem ceva care sa conteze. Nu e un gand, emotie sau sentiment. Aceasta forta motrice e ceva diferit de gand sau emotie. E o calitate a sufletului si de aceea are o constiinta proprie. Este acel Vreau sa fac! al vointei. E forta care face vointa sa se concentreze. Multi au simtit aceasta forta lucrand in ei, determinandu-i sa-si indeplineasca sarcinile si sa-si implineasca idealurile. Toti barbatii de succes si toate femeile importante devin constienti ca aceasta forta suprema si puternica e aliatul lor in ducerea la indeplinire a marilor hotarari. Forta motrice exista in toti, insa pana nu ajungi la un anumit nivel de forta nu devii constient de ea. Celor merituosi le apare in mod natural fara nici un antrenament. Apare neprovocata si dispare neobservata. Nu stim ce este exact aceasta forta, dar stim ca ea e cea care intensifica vointa de a solicita actiune dreapta si armonioasa. Fiinta umana obisnuita, considerata o simpla marfa, daca ar putea fi vanduta ca sclav ar pretui poate zece mii de dolari. Adeseori ne batem joc de noi, si ne batem joc de ceilalti. Daca cineva ti-ar da un automobil de cinci mii de dolari ai avea mare grija de el. Nu ai pune nisip in carburator, nu ai amesteca apa cu benzina, nu ai conduce nervos pe drumuri accidentate sau nu ai lasa-o sa inghete peste noapte. Esti absolut sigur ca ai grija de propriul tau corp, de propria ta sanatate, singura ta proprietate reala, la fel de bine cum ai avea grija de un automobil de cinci mii de dolari daca ti s-ar da unul? Omul care isi amesteca sangele cu whisky e mai nebun decat unul care ar amesteca in masina sa apa cu benzina. Poti sa-ti iei alta masina; nu poti sa-ti iei alt corp. Omul care nu doarme suficient, traieste agitat si gandeste haotic, care isi infuleca mancarea intr-atat incat rezerva sa de sange e insuficienta - acesta e un om nebun care se poarta cu sine cum nu s-ar purta cu nici o alta proprietate valoroasa. Tu incerci sa vorbesti cu barbati si femei care crezi ca stiu mai multe decat tine. Si ASCULTI in loc sa incerci sa le spui si tu lor ceea ce stii. Exista sute de mii de oameni de cincizeci - saizeci de ani care merg pe vechiul fagas, si oricine ar vrea ar putea iesi din el si s-ar putea numara printre oamenii de succes, numai de-ar putea gasi scanteia care sa faca sa explodeze energia din ei, care acum se iroseste. Poti fi flacara unui bat de chibrit care scapara o scanteie, dar nu uita ca fiecare om trebuie sa-si analizeze si sa-si rezolve singur problema.

Exercitii de concentrare (1)


Extras din lucrarea Concentrarea secretul realizarii perfecte" , ed. Kamala

Razele soarelui, cand sunt indreptate asupra unui obiect cu ajutorul unei lentile convergente, produc o caldura mult mai mare decat razele imprastiate ale aceleiasi surse de lumina si caldura. Acest lucru e valabil si pentru atentie. Imprastie-o si nu vei obtine decat rezultate comune. Indreapt-o insa spre

un singur lucru si-ti vei asigura rezultate mult mai bune. Cand iti indrepti atentia asupra unui obiectiv, fiecare actiune de-a ta, voluntara sau involuntara, se canalizeaza in directia atingerii acelui obiectiv. Daca iti vei indrepta energiile asupra unui lucru excluzand orice altceva, vei produce forta care-ti poate aduce ceea ce-ti doresti. Cand iti concentrezi gandul ii maresti de fapt forta. Exercitiile care urmeaza pot parea monotone, insa sunt extrem de folositoare. Daca vei continua sa le faci vei descoperi ca sunt foarte valoroase, caci iti maresc puterea de concentrare. Inainte de a incepe sa-ti prezint exercitiile, voi raspunde la o intrebare care mi se pune frecvent: Daca ne intoarcem de la serviciu obositi, cum putem sa mai facem apoi exercitii de concentrare? Vreau sa va explic ceva! Sa spunem ca cineva vine acasa extenuat, ia cina si se aseaza la odihna. Daca activitatea sa a fost preponderent mentala, vor continua sa existe ganduri asemanatoare care ii vor surescita mintea si foarte posibil sa-l impiedice sa-si asigure odihna de care are nevoie. Este recunoscut faptul ca anumite ganduri pun in functiune un anumit set de celule cerebrale; multe alte celule nu au fost stimulate deloc sau aproape deloc si deci sunt odihnite. Daca te apuci de alta activitate care este diferita de ceea ce ai facut de-a lungul zilei, vei folosi evident alte celule care nu au facut nimic pana acum si pe celelalte le vei lasa sa se odihneasca. In asa fel ar trebui sa-ti echilibrezi serile si sa determini o directie complet diferita de gandire incat sa nu folosesti celulele pe care le-ai obosit in timpul zilei. Daca-ti vei indrepta atentia asupra altor ganduri avand si alte preocupari, eliberezi vechile celule din tiparul de stimulare nervoasa si ele se vor putea odihni. Celelalte celule care au fost lenese toata ziua vor sa lucreze si vei descoperi ca poti sa te bucuri de serile tale in timp ce-ti asiguri odihna necesara pentru refacerea energiei nervoase. Odata ce ai invatat sa-ti stapanesti gandurile, vei fi capabil sa le schimbi la fel de usor cum iti schimbi hainele. Tine minte, adevarata conditie indispensabila pentru concentrare e sa fii capabil sa inlaturi gandurile din afara orice e strain de subiectul ales pentru concentrare. Acum, pentru a-ti controla intentia, mai intai dobandeste controlul asupra corpului. Acesta trebuie readus sub controlul mintii; iar mintea sub controlul vointei. Vointa ta e suficient de puternica sa faca orice doresti, insa trebuie sa-ti dai seama ca e asa. Mintea poate fi foarte mult intarita prin controlarea ei de catre vointa. Cand mintea e intarita cum trebuie prin impulsul vointei, ea devine un transmitator mai puternic al gandului deoarece are mai multa forta. Cel mai bun moment pentru concentrare este dupa ce citesti ceva care te inspira, intrucat atunci esti inaltat mental si spiritual spre taramul dorit. Acela e momentul in care esti pregatit pentru concentrare profunda. Metoda realizarii mentale a dorintei Daca esti in camera ta, mai intai aeriseste-o. Fii imbracat lejer. Intinde-te pe pat, fara perna. Asigurate ca fiecare muschi e relaxat. Acum incepi sa respiri constient. Mai intai inspiri profund umpland confortabil plamanii cu aer proaspat; mentine cat poti de mult aerul fara sa te obosesti, apoi expira incet si calm. Continua sa respiri astfel cinci minute, lasand sa curga prin tine energia purificatoare a suflului vital care va curata si reintineri fiecare celula a corpului si a creierului. Acum esti gata sa incepi. Poti ramane si culcat daca vrei, dar este mult mai bine sa te ridici si sa adopti o postura cu picioarele incrucisate, cu coloana vertebrala dreapta, capul drept. Ochii inchisi, respiratia curge usor si liber. Acum gandeste-te cat de linistit si relaxat esti. Poti deveni entuziasmat de starea ta. Gandeste-te ca te pregatesti sa primesti o cunoastere care e mult mai mare decat ai primit vreodata inainte. Relaxeaza-te si lasa spiritul sa lucreze in si prin tine si sa te ajute sa realizezi

ce doresti. Propune-ti sa realizezi ceva si formeaza cat mai clar imaginea mentala a acelui lucru. Continua sa te concentrezi asupra lui si nu lasa sa patrunda nici un fel de indoieli sau temeri. Crede doar cu toata fiinta ca ceea ce-ti doresti se va produce. Simte deja ca acest lucru s-a si produs in realitate, caci, de fapt asa se si intampla. In momentul in care iti doresti ca un lucru sa se intample, acesta se manifesta in planul mental intr-un mod foarte subtil. Pe masura ce te concentrezi, acest gand este fortificat. De fiecare data cand te concentrezi, pur si simplu trebuie sa simti si sa traiesti realitatea succesului sau a implinirii tale. Pastreaza acest sentiment al implinirii si nu lasa ca nimic sa intervina; in curand vei descoperi ca ai devenit stapanul concentrarii. Vei descoperi ca acest exercitiu este de o mare importanta pentru tine si ca vei invata rapid sa-ti indeplinesti tot ceea ce iti propui si care este benefic. Va fi necesar sa pregatesti mai intai corpul sa asculte comenzile mintii. Vreau sa dobandesti controlul miscarilor tale musculare. Urmatorul exercitiu e bun mai ales sa te ajute la obtinerea unui control perfect al muschilor. Exercitiul nr.1 - Controlul nemiscarii intregului corp Aseaza-te pe un scaun confortabil si observa cat de nemiscat poti sta. Nu e atat de usor pe cat pare. Va trebui sa-ti concentrezi atentia pe a sta nemiscat. Observa si asigura-te ca nu faci nici o miscare musculara involuntara. Cu putin exercitiu vei descoperi ca esti capabil sa stai nemiscat, fara nici o miscare a muschilor, cincisprezece minute. La inceput iti recomand sa stai intr-o pozitie relaxata pentru cinci minute. Dupa ce esti capabil sa stai complet nemiscat acest interval de timp, creste timpul la zece minute si apoi la cincisprezece. Cincisprezece minute sunt suficiente. Dar nu te incorda niciodata sa stai nemiscat. Trebuie sa fii complet relaxat. Vei descoperi ca acest obicei al relaxarii si al nemiscarii este foarte bun. Exercitiul nr. 2 - Concentrarea asupra nemiscarii segmentelor corporale Stai intr-un scaun cu capul si barbia usor ridicate, umerii trasi in spate. Ridica-ti bratul drept lateral, cu palma in jos pana cand se afla la acelasi nivel cu umarul, aratand spre dreapta ta. Roteste-ti capul spre dreapta si fixeaza-ti privirea asupra varfurilor degetelor bratului drept continuand sa mentii bratul complet nemiscat un minut, si cu mintea concentrata. Fa acelasi exercitiu cu bratul stang. Cand esti capabil sa-ti tii bratul complet nemiscat un minut, mareste timpul pana cand esti capabil sa faci acest lucru cate cinci minute cu fiecare brat. Daca-ti vei tine ochii fixati pe varful degetelor vei putea sa-ti dai seama daca iti tii bratul perfect nemiscat. Revino si respira usor dupa fiecare exercitiu. Exercitiul nr. 3 - A tine un obiect nemiscat Umple un pahar cu apa si prinde-l intre degete; indoaie bratul astfel incat sa poti privi apa din pahar. Acum fixeaza-ti privirea asupra paharului si incearca sa tii bratul atat de neclintit incat nici o miscare a apei sa nu se observe. Fa acest lucru mai intai un minut, iar apoi creste perioada la cinci minute. Fa acest exercitiu la inceput cu un brat si apoi cu celalalt. Exercitiul nr. 4 - Elimina tensiunea si incordarea Supravegheaza-te in timpul zilei si asigura-te ca muschii nu iti devin tensionati sau incordati. Observa cat de usor si relaxat te poti mentine. Observa cat de echilibrat poti fi in orice clipa. Cultiva o atitudine auto-echilibrata in locul unei manifestari nervoase si incordate. Aceasta senzatie mentala

iti va imbunatati tinuta si comportamentul. Elimina toate gesturile si miscarile inutile ale corpului. Acestea arata ca nu ai control adecvat asupra corpului tau. Dupa ce l-ai dobandit, poti sa iti dai seama ca unii oameni stingheri sunt cei care n-au dobandit sau nu au acest control asupra corpului si miscarilor lor. Scapa de orice obicei de a-ti contracta, strange sau smuci vreo parte a corpului. Vei descoperi ca faci multe miscari involuntare. Poti opri rapid oricare dintre aceste miscari prin simpla concentrare a atentiei asupra gandului: Acum tot corpul este nemiscat. Daca esti obisnuit ca zgomotele sa te enerveze, pur si simplu exerseaza stapanirea de sine; cand usa se tranteste sau ceva cade etc., pur si simplu gandeste-te la aceste exercitii de auto-control. Vei putea sa descoperi multe asemenea posibilitati de a exersa in rutina ta zilnica. Scopul exercitiilor de mai sus e sa dobandesti control asupra miscarilor musculare involuntare, facandu-ti actiunile complet voluntare. Exercitiile care urmeaza sunt pregatite ca sa-ti aduca muschii voluntari sub controlul vointei, astfel incat fortele mentale sa-ti poata controla miscarile musculare. Exercitiul nr. 5 - Controlul miscarii musculare Muta-ti scaunul aproape de o masa. Puneti mainile cu palmele in sus pe ea, strange pumnii, tinand dosul palmei pe masa, degetul mare deasupra degetelor. Acum fixeaza-ti privirea asupra pumnului stang un timp, apoi destinde treptat degetul mare, pastrandu-ti intreaga atentie fixata asupra actiunii, ca si cum ar fi o problema de mare importanta. Apoi destinde treptat primul deget, apoi al doilea si tot asa pana cand le deschizi pe toate. Apoi inverseaza procesul, inchizandu-l prima data pe ultimul deschis si apoi restul, si in cele din urma vei avea din nou pumnul strans in pozitia initiala, cu degetul mare inchis peste degete. Fa acest exercitiu apoi cu mana dreapta in aceeasi maniera concentrata. Continua acest exercitiu mai intai cu o mana si apoi cu cealalta, pana cand l-ai facut de cate cinci ori cu fiecare mana, ceea ce o sa-ti ia aproximativ cinci minute. In cateva zile poti mari durata la zece minute. E posibil ca exercitiile de mai sus sa te faca la inceput sa te simti obosit, dar e important ca tu sa faci aceste exercitii aparent monotone ca sa-ti antrenezi atentia. Ele iti amplifica de asemenea controlul asupra miscarilor musculare. Bineinteles, atentia trebuie mentinuta asupra fiecarei miscari a mainii; daca nu, pierzi utilitatea exercitiului. Exercitiul nr. 6 - Concentrarea asupra miscarii segmentelor corporale Pune palma mainii drepte pe genunchi, strange pumnul cu dosul palmei catre in sus, cu degetul mare si celelalte inchise, cu exceptia aratatorului, care arata in fata ta. Apoi misca degetul incet dintr-o parte intr-alta, mentinandu-ti atentia fixata pe varful degetului. Poti inventa o varietate de exercitii precum acesta. E un bun antrenament sa creezi unele diferite. Ideea principala care ar trebui s-o ai in vedere este ca exercitiul trebuie sa fie simplu si ca atentia ar trebui sa fie fixata ferm asupra partii corpului care se misca. Vei observa ca atentia nu va vrea sa fie controlata si va incerca sa alunece spre ceva mai interesant. Tocmai in acest lucru sta valoarea exercitiilor si trebuie sa-ti controlezi atentia, sa o supui vointei si sa te asiguri ca o mentii asupra subiectului si nu rataceste nicaieri. Ai putea considera aceste exercitii foarte simple si fara valoare, insa te asigur ca, in scurt timp, vei observa ca ai un control mult mai bun asupra miscarilor musculare, asupra tinutei si comportamentului si vei descoperi ca ti-ai imbunatatit foarte mult puterea atentiei, ca poti sa-ti concentrezi gandurile asupra a ceea ce faci; ceea ce, bineinteles, este extrem de important. Indiferent ce faci, imagineaza-ti ca e obiectivul tau principal in viata. Imagineaza-ti ca nu esti

interesat de nimic altceva pe lume decat de ceea ce faci. Nu-ti lasa atentia sa alunece de la activitatea pe care o faci. Fara indoiala ca atentia ta va fi rebela, dar controleaz-o si n-o lasa sa te duca unde vrea ea, atunci cand este stimulata involuntar de tot felul de impulsuri. Odata ce ai cucerit atentia rebela ai obtinut o victorie mai mare decat poti intelege pe moment. De multe ori dupa aceea vei fi recunoscator ca ai invatat sa-ti concentrezi atentia maxima asupra obiectivului imediat. Te poate ajuta acum ceea ce ai observat in timpul exercitiilor. Concentrarea nu reprezinta nimic altceva decat capacitatea de a mentine atentia in mod selectiv orientata asupra unui subiect o anumita perioada de timp in scopul perceperii anumitor insusiri sau manifestari ale acelui subiect, sau cu alte cuvinte pentru a obtine o anumita cunoastere superioara cu privire la el. Nu lasa sa treaca nici o zi fara sa exersezi concentrarea asupra vreunui obiect familiar care aparent este neinteresant pentru tine. Nu alege niciodata un obiect interesant, caci atunci atentia este captata destul de usor si nu depui tu efortul voluntar de a directiona atentia asupra acelui obiect. Cu cat e mai putin interesant, cu atat mai bun va fi exercitiul. Cu putin antrenament vei descoperi ca poti sa-ti indrepti atentia voluntar asupra unor subiecte neinteresante dupa dorinta. Ceea ce vei remarca in timp este ca totodata creste puterea perceptiei prin aceasta observare atenta, iar in fazele avansate de practica vei putea sa constati ca acel obiect aparent banal si insignifiant devine oarecum interesant si descoperi lucruri pe care nici nu le puteai banui cu privire la el si la rostul lui. Acesta este si momentul in care se poate spune ca procesul concentrarii a avansat intr-o noua etapa de profunzime. Persoana care se poate concentra poate obtine un control complet asupra corpului si mintii sale si redevine propriul sau stapan. Cand te poti controla pe tine insuti poti iesi de sub controlul celorlalti. Poti dezvolta o vointa care te va face un urias in comparatie cu omul caruia ii lipseste puterea vointei. Pune-ti la incercare puterea vointei in diferite moduri pana cand dobandesti un asemenea control asupra ei incat imediat ce decizi sa faci un lucru il si faci. Nu te multumi niciodata cu atitudinea de tipul: M-am descurcat destul de bine, ci da-ti toata silinta. Nu te multumi cu nimic altceva decat cu succesul in orice ai intreprinde. Cand ai obtinut acest lucru, atunci esti omul care erai menit sa fii. Exercitiul nr.7 - Concentrarea asupra simturilor Concentrarea intensifica oricare dintre cele cinci simturi. Sa luam de exemplu simtul mirosului. Cand te plimbi in natura, te duci cu masina la tara sau treci pe langa o gradina de flori, concentreazate asupra mirosului florilor si plantelor. Observa cat de multe tipuri diferite de mirosuri poti detecta. Apoi alege un anumit miros si incearca sa-l simti doar pe acesta. Vei descoperi ca acest lucru intensifica foarte mult simtul mirosului. Diferentierea necesita, insa, o atitudine deosebit de atenta. Cand urmaresti sa intensifici si sa dezvolti simtul mirosului ar trebui nu doar sa inlaturi din minte orice gand in afara celui al mirosului, ci si sa inlaturi perceptia altui miros cu exceptia celui asupra caruia se concentreaza mintea pe moment. Vei gasi numeroase ocazii pentru a face exercitii pentru dezvoltarea simtului mirosului. Cand esti in aer liber, fii atent la diferitele mirosuri. Poti descoperi aerul incarcat cu tot felul de mirosuri, dar orienteaza-ti in asa fel concentrarea asupra celui ales incat, dupa ani si ani, o mireasma sa-ti aminteasca cu claritate de circumstantele acestui exercitiu. Scopul acestor simple exercitii este sa dezvolti o atentie concentrata voluntar si sa descoperi ca poti sa-ti controlezi mintea si organele de simt prin puterea gandului la fel cum poti sa-ti controlezi bratul.

Exercitii de concentrare (2)


Extras din lucrarea Concentrarea secretul realizarii perfecte , ed. Kamala

Exercitiul nr. 8 - Concentrarea asupra interiorului corpului Intinde-te si relaxeaza-ti complet muschii. Concentreaza-te asupra batailor inimii. Nu acorda atentie la nimic altceva. Gandeste-te cum acest mare organ pompeaza sangele spre fiecare parte a corpului; incearca sa vizualizezi sangele iesind din marele rezervor si mergand intr-o singur suvoi direct spre degetele de la picioare. Imagineaza-ti altul mergand de-a lungul bratelor spre varful degetelor. Dupa putin exercitiu poti chiar sa-ti simti sangele trecand prin sistemul circulator. Daca intr-un moment te simti slabit in vreo parte a corpului, concentreaza-te sa focalizezi acolo un flux marit de sange. De exemplu, daca iti simti ochii obositi, vizualizeaza sangele venind dinspre inima, urcand spre gat, trecand spre cap si ajungand in zona ochilor. Iti poti reface astfel acuitatea vizuala atunci cand ochii sunt obositi. Au fost oameni care printr-o concentrare foarte puternica au obtinut un asemenea control asupra inimii incat au reusit chiar sa o opreasca din activitate cinci minute. Acest lucru este periculos si nu trebuie practicat de catre incepatori. Urmatorul exercitiu este foarte util de realizat chiar inainte de a merge la culcare si la trezire, dimineata. Spune-ti: Fiecare celula din corpul meu se bucura de viata; fiecare parte din corpul meu e puternica si sanatoasa. Cunosc multi oameni care si-au imbunatatit foarte mult sanatatea in acest fel. Devii ceea ce gandesti si vizualizezi ca esti. Daca mintea ta se gandeste la boala, vei fi bolnav. Daca te vizualizezi o fiinta cu o sanatate puternica, viguroasa, imaginea se va implini. Vei fi sanatos. Exercitiul nr. 9 - Concentrarea asupra somnului Acest exercitiu cunoscut sub numele de metoda apei, desi foarte simplu, este foarte eficient in inducerea somnului. Pune un pahar plin cu apa curata pe masa, in dormitorul tau. Aseaza-te pe un scaun langa masa, priveste in paharul cu apa si gandeste-te cat de nemiscata si calma este apa din el. Apoi vizualizeazate pe tine insuti intrand intr-o stare la fel de calma. In scurt timp vei observa linistirea nervilor si vei putea sa mergi la culcare. Cateodata e bine sa te vizualizezi devenind somnoros ca sa-ti induci somnul. Chiar si cea mai persistenta insomnie a fost invinsa cand cineva s-a vizualizat un obiect neinsufletit de exemplu, o pestera calda si primitoare in adancul padurii tacute si pline de pace. Cei care sunt chinuiti de insomnie vor gasi foarte eficiente aceste exercitii pentru inducerea somnului. Aceste metode calmeaza mintea si linistesc nervii. Faceti regulat aceste exercitii si veti capata din nou obisnuinta de a adormi repede cand va e somn, scapand astfel de cosmarul insomniacilor. Din ce ti-am prezentat pana acum ar fi trebuit sa devii deja constient de rolul important pe care il joaca in viata ta concentrarea si sa fii foarte motivat sa o dezvolti. Exercitiul nr. 10 - Auto-observare Concentrarea te va ajuta enorm sa economisesti energie si efort. Supravegheaza-te si observa daca ai obiceiul de a-ti misca mainile, de a bate ritmul cu degetele sau de a-ti rasuci mustata. Unii au obiceiul de a-si misca picioarele continuu, ca de exemplu, lovindu-le de podea. Observa-te stand in fata unei oglinzi si vezi daca ai obiceiul de a te incrunta sau de a face sa-ti apara riduri pe frunte. Urmareste-i si pe altii si observa cum isi stramba uneori inutil fata cand vorbesc. Orice miscare a

fetei care face pielea sa se rideze va determina in cele din urma un rid permanent. Intrucat fata e precum o bucata de matase, poti face un pliu pe ea de cateva ori si se va indrepta de la sine; insa, daca vei continua sa faci pliuri pe ea ani in sir, cu timpul va fi imposibil sa le mai indepartezi. Prin concentrare poti opri obiceiul ingrijorarii. Daca ai obiceiul de a te ingrijora pentru cele mai mici fleacuri, pur si simplu concentreaza-te asupra unui astfel de fleac cateva minute si vezi cat de inutil este; daca ai de asemenea si obiceiul de a deveni iritat sau nervos la cel mai mic lucru, supravegheaza-te si imediat ce simti ca devii astfel incepe sa respiri mai profund si spune-ti: Sunt calm, sunt stapan pe mine insumi si vei depasi rapid situatia. Exercitiul nr. 11 - Auto-control Prin concentrare iti poti controla nervii. Daca esti unul dintre acei oameni care se aprind la cea mai mica provocare si nu incearca niciodata sa se controleze, pur si simplu gandeste-te putin la acest lucru. Te ajuta cu ceva starea asta de nervi? Castigi ceva din ea? Nu ti se pare ca de un timp iti pierzi din ce in ce mai repede controlul si stapanirea de sine? Nu stii ca aceasta nervozitate pune stapanire pe tine si in cele din urma te va face sa fii dispretuit de toti cei care au de-a face cu tine? Realizeaza ca toata lumea mai face cate o greseala dar, in loc sa te enervezi pe autorul ei, poti sa-i spui doar cu calm, dar ferm: Fii, te rog, mai atent data viitoare. Fii convins ca acest gand al tau mai concentrat le va fi indus si vor fi mai atenti. Dar daca te plangi continuu de faptul ca au facut o greseala, le este indus gandul greselii si e mult mai probabil sa faca greseli si in viitor. Orice lipsa de auto-control poate fi depasita daca pur si simplu vei invata sa te concentrezi. Multi dintre voi, cei care cititi aceasta carte, va ganditi ca nu sunteti in vreo astfel de situatie, insa daca va veti observa cu atentie si sinceritate probabil ca veti descoperi ca este necesar sa dobanditi un control mai bun asupra propriei voastre fiinte prin dezvoltarea atentiei si a concentrarii. Daca este asa, va va fi de mare ajutor sa repetati aceasta afirmatie in fiecare dimineata: Astazi voi urmari sa nu fac gesturi inutile sau sa ma ingrijorez pentru nimicuri sau sa devin nervos sau iritat. Am de gand sa fiu calm si, indiferent de circumstante, ma voi controla perfect. De acum inainte iau hotararea ferma de a-mi elimina orice slabiciune care demonstreaza lipsa de autocontrol. Seara recapituleaza-ti rapid actiunile din timpul zilei si analizeaza cat de bine ti-ai atins scopul. Bineinteles, la inceput va fi mai greu si va trebui sa te recunosti vinovat de incalcarea hotararii de cateva ori, insa continua si vei descoperi in curand ca poti trai conform idealului tau. Odata ce ai castigat auto-controlul, nu renunta insa la el. Un timp, va mai fi inca necesar sa repeti afirmatia dimineata si sa-ti analizezi comportamentul seara. Continua pana cand, in cele din urma, obiceiul auto-controlului este atat de ferm intiparit incat n-ai putea renunta la el nici daca ai mai incerca. Exercitiul nr. 12 - Exersarea vorbitului in fata unei oglinzi Fa doua semne pe oglinda ta la nivelul ochilor si considera-le doi ochi omenesti care privesc in ochii tai. Probabil ca ochii tai vor clipi putin la inceput. Nu-ti misca deloc capul, stai drept. Concentreazati toate gandurile pe mentinerea capului perfect nemiscat. Nu lasa sa-ti vina in minte un alt gand. Apoi, mentinand in continuare capul, ochii si corpul nemiscate, gandeste-te ca arati asa cum ar trebui sa arate un barbat sau o femeie de incredere; ca o persoana in care ar avea incredere oricine. Nu ingadui ca infatisarea ta sa fie astfel incat sa justifice remarca: Nu-mi place infatisarea asta. Nu cred ca se poate avea incredere in ea. In timp ce stai in fata oglinzii exerseaza respiratia profunda. Asigura-te ca e destul aer curat in camera si ca te hranesti efectiv cu el. Vei observa ca, pe masura ce aerul patrunde in fiecare celula,

timiditatea iti va disparea. E inlocuita cu un sentiment de pace si putere. Cel care adopta o atitudine ferma si are control asupra muschilor fetei si asupra ochilor, intotdeauna impune atentie. In timpul discutiei ii poate impresiona mai usor pe cei cu care vine in contact. Dobandeste un sentiment de calm si forta care determina opozitiile sa dispara din fata sa. Trei minute pe zi sunt suficiente pentru practicarea acestui exercitiu. Uita-te la ceas inainte sa incepi acest exercitiu si, daca poti, prelungeste gradat exercitiul mai mult de cinci minute. Urmatoarea zi aseaza-te pe un scaun si, fara sa privesti in oglinda, concentreaza-te interior asupra imaginii tale si vezi daca poti sa te gandesti la detalii suplimentare referitoare la ea. E posibil sa te poti gandi la mult mai multe. Ar fi bine pentru tine sa notezi toate gandurile din prima zi si apoi sa adaugi listei fiecare noua descoperire. Vei observa ca acesta e un excelent exercitiu de concentrare si vizualizare. Exercitiul nr. 13 - Controlul senzatiilor Gandeste-te la cum te-ai simti daca ti-ar fi racoare; apoi la cum te-ai simti daca ti-ar fi frig; tot asa, gandeste-te la cum te-ai simti daca ai ingheta de frig. In aceasta stare ai tremura din cap pana-n picioare. Acum gandeste-te la conditiile opuse, creeaza o imagine a caldurii atat de autentica incat sa fii capabil sa simti senzatia de caldura chiar si in cea mai rece atmosfera. E posibil sa-ti antrenezi imaginatia si sa dezvolti aceasta capacitate pana cand simti in mod real aceste stari. Oricand dupa aceea poti sa folosesti aceasta facultate pentru a te adapta la anumite conditii dificile transformandule in conditii suportabile. Te poti gandi la multe exercitii asemanatoare foarte bune. De exemplu, daca simti ca ti se face foame sau sete si dintr-un motiv sau altul nu vrei sa mananci, nu te gandi la cat de infometat sau insetat esti, ci vizualizeaza-te terminand o masa copioasa. Tot asa, cand simti durere, n-o mai amplifica gandindu-te la ea, ci fa ceva ca sa-ti distragi atentia si durerea va parea ca scade. Daca vei incepe sa exersezi sistematic in aceasta directie, vei dobandi curand un control minunat asupra lucrurilor sau conditiilor care-ti afecteaza confortul fizic. Exercitiul nr. 14 - Metoda yoghina de concentrare asupra respiratiei Aseaza-te pe un scaun si mentine coloana vertebrala dreapta si capul aliniat in prelungirea coloanei. Obtureaza nara dreapta cu degetul mare de la mana dreapta. Inspira lent si profund pana numeri la zece prin nara stanga. Tine aerul in piept fara a forta. Apoi blocheaza nara stanga cu degetul aratator de la mana dreapta si expira lent si profund prin nara dreapta cat numeri pana la zece. Reia ciclul inspirand de data aceasta prin nara dreapta mentinand blocata nara stanga pana numeri la zece, mentine retentia aerului fara a forta si apoi expira prin nara stanga blocand nara dreapta cu degetul mare de la mana dreapta cat numeri pana la zece. Acest exercitiu poate fi facut de cel putin douazeci de ori pe sedinta si se poate practica de trei ori pe zi, dimineata, la pranz si seara, pe nemancate sau minim la un interval de o ora si jumatate fata de ora cand ai mancat. Vei remarca o crestere a capacitatii de interiorizare si de concentrare asupra suflului subtil vital vehiculat de respiratie.

Exercitii de concentrare (3)


Extras din lucrarea Concentrarea secretul realizarii perfecte , ed. Kamala

Exercitiul nr. 15 - Controlul dorintelor

Impulsul dorintei poate fi destul de greu de controlat de catre un om obisnuit. Dar tu trebuie sa vrei sa reusesti si in aceasta directie. Si aceasta este o dorinta, dar este o dorinta de natura superioara. Incepe sa controlezi intr-o prima faza micile impulsuri, mai bine spus ale unor tendinte. De exemplu pare firesc sa vrei sa spui altora multe din ceea ce stii; insa, invatand sa controlezi acest impuls iti poti intari intr-un mod minunat puterea de concentrare. Vei avea si mai mult timp. In plus s-ar putea sa constati ca pe unii nu-i prea intereseaza sau uita sau poate nu merita sa afle. Tine minte, dispui de toate resursele tale in primul rand pentru a te transforma pe tine insuti si apoi daca este necesar si merita, sa urmaresti sa-i ajuti pe cei care vor. Nu-ti pierde timpul gandindu-te la altii sau barfindu-i. Daca, din cate observi, afli despre alta persoana ceva care e ofensator, tine pentru tine. Parerea ta sar putea ulterior sa se dovedeasca gresita oricum, insa gresita sau adevarata, tu ti-ai intarit vointa prin stapanirea dorintei de a-ti comunica ideile. Daca auzi vesti bune, rezista dorintei de a le spune pe nerasuflate primei persoane pe care o intalnesti si vei avea de castigat din acest lucru. Va fi nevoie de controlul tuturor puterilor tale de rezistenta pentru a impiedica dorinta de a spune. Dupa ce simti ca ai control complet asupra dorintelor tale, atunci poti spune noutatile. Dar trebuie sa fii in stare sa iti inabusi dorinta de a comunica stirile pana cand esti complet pregatit sa le spui. Persoanele care nu au aceasta putere de control asupra dorintelor au tendinta sa spuna lucruri pe care n-ar trebui sa le spuna, intrand astfel atat ei insisi, cat si altii, in necazuri inutile. Daca ai obiceiul sa te agiti cand afli vesti negative, controleaza-te si primeste-le fara nici o exclamatie de surpriza. Spune-ti de exemplu: Nimic nu ma face sa-mi pierd auto-controlul. Vei observa din experienta ca acest auto-control va fi foarte important pentru tine in afaceri. Vei fi socotit drept un om de afaceri imperturbabil si acest lucru devine cu timpul un bun de pret. Bineinteles, pot exista si alte circumstante. Uneori e necesar sa te entuziasmezi. Dar fii intotdeauna atent la diferitele conjuncturi de viata pentru a dezvolta auto-controlul. Cel care-si conduce spiritul e mai mare decat cel care conduce o tara. Exercitiul nr. 16 - Amplificarea memoriei Nimeni nu poate gandi fara sa-si concentreze mai intai cat de cat gandurile asupra subiectului cercetat. Orice barbat si orice femeie ar trebui sa se antreneze sa gandeasca limpede si rapid. Un exercitiu excelent este sa citesti niste nuvele scurte si apoi sa scrii foarte clar in doua, trei propozitii scurte subiectul acelei nuvele. Citeste un articol dintr-un ziar si vezi in cat de putine cuvinte ii poti formula subiectul. Citirea unui articol pentru a retine doar esentialul necesita cea mai atenta concentrare. Daca nu poti scrie despre ce ai citit, vei sti ca stai prost cu concentrarea. In loc sa notezi poti sa formulezi oral, daca vrei. Du-te in camera ta si descrie ca si cum ai vorbi cu cineva, in cateva propozitii, subiectul unei nuvele sau al unui articol scurt. Vei gasi exercitiile de acest tip de cea mai mare importanta pentru a-ti dezvolta concentrarea de tip receptiv, ca asimilare si apoi concentrarea de tip emisiv ca redare. Vei putea sesiza astfel anumite diferente intre cele doua feluri de concentrare. Vei invata sa gandesti mai concentrat si la obiect. Dupa ce ai practicat cateva astfel de exercitii simple citeste o carte douazeci de minute si apoi noteaza despre ce ai citit, evident in mod concis si pe scurt. E posibil ca la inceput sa nu-ti amintesti prea multe lucruri, insa cu putin exercitiu vei putea sa faci un raport foarte bun despre ceea ce ai citit. Cu cat e mai atenta concentrarea, cu atat mai exact va fi raportul. E bine ca atunci cand nu prea ai mult timp de antrenament sa citesti numai o propozitie si apoi sa incerci sa o notezi cuvant cu cuvant. Cand poti sa faci acest lucru, citeste doua sau mai multe propozitii si fa acelasi lucru. Exercitiul va produce rezultate foarte bune daca-l continui pana cand

obiceiul de a citi concentrat si a reda concentrat ramane bine fixat. Daca iti vei folosi timpul liber practicand exercitiile descrise, vei putea castiga o deosebita putere de concentrare. Vei observa ca pentru a-ti aminti fiecare cuvant dintr-o propozitie trebuie sa impiedici orice alt gand cu privire la alte cuvinte in afara celui pe care vrei sa ti-l amintesti crescand astfel puterea de selectivitate. Fireste, reusita in toate exercitiile de mai sus depinde in mare masura de cultivarea, prin cea mai atenta concentrare, a puterii de a imagina sau vizualiza ceea ce citesti; sau, asa cum spunea un faimos scriitor, de puterea de a lasa muntii despre care citim sa se contureze in fata noastra si raurile despre care citim sa ni se rostogoleasca la picioare. Exercitiul nr. 17 - Invingerea obiceiurile negative Daca ai un obicei de care vrei sa scapi si pe care il cunosc si altii, inchide ochii si imagineaza-ti ca Sinele tau adevarat sta in fata ta si iti spune foarte ferm: Poti opri acest obicei negativ daca vrei. Acest obicei e daunator si tu vrei sa renunti la el. Daca nu poti sa te imaginezi pe tine insuti danduti un asemenea sfat, imagineaza-ti ca altcineva, de exemplu cel mai bun prieten, este cel care-ti da acest sfat. Acesta e un exercitiu foarte important. Cu timpul te vei recunoaste in imaginea pe care prietenul tau o are despre tine si vei accepta sa renunti la acel prost obicei. Obiceiul isi pierde puterea asupra ta si esti liber. Daca iti formezi imaginea mentala ca te controlezi pe tine insuti asa cum ar face-o o alta persoana, iti va placea sa renunti la obiceiurile negative. Cunosc cativa oameni care au renuntat la bautura in acest fel. Exercitiul nr. 18 - Concentrarea asupra ceasului Stai pe un scaun la masa si aseaza un ceas cu secundar pe masa in fata ta. Urmareste secundarul cu privirea in timp ce se misca. Continua astfel cinci minute, negandindu-te la nimic altceva decat la secundar. Acesta e un exercitiu foarte bun cand ai doar cateva minute libere, daca esti capabil sa mentii orice alt gand din fluxul constiintei subordonat lui. Intrucat sunt putine lucruri interesante in legatura cu secundarul, acest lucru e greu de facut, insa valoarea exercitiului consta in efortul suplimentar al vointei necesar pentru a reusi. Incearca intotdeauna sa stai cat mai nemiscat in timpul acestor exercitii. In acest fel poti dobandi control asupra nervilor si acest efect linistitor este foarte benefic pentru tine. Exercitiul nr. 19 - Amplificarea increderii Increderea in puterea concentrarii este, desigur, foarte importanta. Intentionat nu am pus acest exercitiu la inceput, unde ii e locul in mod normal, deoarece vroiam sa stii ca poti invata sa te concentrezi. Daca ai facut exercitiile de mai sus, acum ai dezvoltat deja aceasta putere a concentrarii intr-o masura considerabila si prin urmare ai incredere in puterea concentrarii, insa poti sa devii si mai increzator in ea. Sa zicem ca ai o dorinta pe care vrei s-o implinesti sau ca ai nevoie de un sfat mai special. Mai intai creezi imaginea mentala foarte precisa si vizualizezi cu exactitate ceea ce doresti, iar apoi te concentrezi asupra obtinerii lui. Ai incredere absoluta ca dorintele tale se vor realiza. Crede ca se vor realiza conform credintei tale! In aceasta faza nu incerca niciodata sa analizezi credinta. Nu trebuie sa te intereseze deloc de ce-ul si din ce cauza. Vrei sa obtii lucrul pe care il doresti si daca te concentrezi asupra lui asa cum trebuie il vei obtine. O atentionare. Nu te gandi niciodata ca nu vei reusi, ci imagineaza-ti ca ceea ce doresti este deja al tau prin drept divin, daca acel lucru este benefic, si va fi al tau cu siguranta. Traieste anticipativ plin de emotie si bucurie obtinerea acestui lucru pe care il doresti atat de mult Neincrederea in sine. Ai vreodata neincredere in tine? Daca da, intreaba-te in care sine nu am

incredere? Vezi ca, de fapt, tu nu ai incredere in personalitatea ta limitata. Apoi spune-ti: Sinele meu superior este atotputernic, niciodata nu poate fi afectat de ceva. Gandeste-te la minunatele puteri ale Sinelui superior. Exista intotdeauna o modalitate de a depasi toate dificultatile cu care ne confruntam si este o desfatare pentru sufletul omenesc sa faca acest lucru. In loc sa irosesti forta pretioasa de gandire ingrozindu-te sau temandu-te de vreun interviu sau eveniment neplacut, aloca in schimb timp si gandire intensa modalitatii prin care sa profiti din plin de interviul sau evenimentul respectiv si vei descoperi ca nu va fi atat de neplacut pe cat credeai. Majoritatea problemelor noastre nu sunt decat imaginare si obiceiul mental de a ne teme de ele e cel care actioneaza, de fapt, ca un magnet care le atrage pe acelea care apar cu adevarat. Circumstantele negative care iti apar sunt create sau atrase de propria ta negativitate, de propriile tale temeri si ganduri nepotrivite. Ele sunt totodata un mijloc de a te invata sa invingi toate obstacolele si sa descoperi forta ta interioara invincibila - forta Sinelui superior.