UN STUDIU COMPARATIV AL IMPACTULUI TURISMULUI ASUPRA

ECOSISTEMELOR ALPINE DIN PARCUL NATIONAL SAGARMATHA

(MUNTELE EVEREST), NEPAL SI PARCUL NAIONAL HUASCARAN,
PERU

Student:
Jijie Angela
Paiu Ioan
Paiu Claudiu Andrei

Introducere

Acest capitol prezinta dou studii de caz a schimbarilor peisajului contemporar din zonele alpine din Parcul
National Sagarmatha (Muntele Everest), Khumbu, Nepal i Parcul National Huascaran, Cordillera Blanca, Peru.
Metodele de cercetare folosite aici includ sectiuni liniate diagonal, esantioane aleatoare de sol, fotografierea repetata
si marturia orala a rezidentilor locali. Rezultatele sugereaza ca zonele alpine care sunt neglijate din ambele parcuri sau degradat in mod semnificativ in ultimii 25-40 de ani drept rezultat al turismului de aventura slab controlat.
Impactul in cadrul zonelor alpine includ supra-recoltarea arbustilor si plantelor alpine fragile pentru a oferi carburant
expeditiilor si cabanelor turistilor, pasunatul excesiv, eroziunea accelerata a versantilor, construirea necontrolata a
cabanelor, pericole de sanatate legate de slabele practici sanitare si de debarasarea in mod necorespunzator a
gunoaielor. Capitolul accentueaza importanta cercetarii aplicate si integrate pentru clarificarea problemelor, proiectele
de design remediativ si monitorizarea impactului proiectelor, de asemenea ofera o scurta prezentare a felului in care
informatiile generate de aceasta cercetare au condus la implementarea unui program international aflat in curs de
desfasurare, menit sa conserve, sa protejeze si sa restabileasca mediile alpine fragile din toata lumea.

Studiul de caz 1: Parcul National Sagarmatha (Muntele Everest), Nepal

Contextul fizic

Parcul National Sagarmatha, creat oficial in 1976, este localizat in sud-estul Nepalului, in Districtul Solu Khumbu din Zona
Sagarmatha. Acest parc de 1113 km2 are o forma triunghiulara si este inchis de varfuri muntoase mai inalte de 6000m. Hotarul de
nord formeaza frontiera internationala cu Regiunea Autonoma Tibet a Chinei pe o distanta de 40 km. Include cel mai inalt munte,
Muntele Everest (8848 km), de asemenea cunoscut sub numele de Chomolangma pentru vorbitorii de Tibetana si sub numele de
Sagarmatha pentru vorbitorii de Nepaleza.
Fiziogeografia regiunii este compusa in mare parte din pante indreptate spre nord si spre sud. Aspectele sudice ale celor mai
mici cote (3600 m pana la 4300 de metri) sunt in general caracterizate de arbusti pe terase si lunci. Zonele mai umede si mai putin
accesibile din nord contin zone intinse de pin amestecat si rododendron cu asociatii locale de artar, scoru , salcie, bambus si
ienupr. Zona alpina (4100 metri pana la 5500 metri) este impartita intr-o zona joasa dominata de arbusti alpini de rodondrendon
pitic si ienupari taratori.
Geografic, regiunea Khumbu se afla in zona de influenta a musonului asiatic, care este caracterizata de caderi maxime de
ploaie in timpul verii. Barierele topografice pentru forta maxima a musonului sunt impuse de o serie de munti care se intind pe
hotarul sudic si care includ Numbur, Konge Ri, Tramserku si Kang Taiga Himal. Media anuala de precipitatii scade o data cu
inaintarea in inaltime. Iernile sunt in mod normal uscate, desi cicloanele de altitudine medie care apar ocazional, conduse de
curentul subtropical care isi ocupa pozitia de iarna in sudul crestelor Himalayei, poate duce la caderi masive de zapada.

Contextul turismului

Turismul in regiune, in mare parte pentru drumetii montane si alpinism, a crescut in mod semnificativ de la
inceputul anilor 1960, de la 20 de vizitatori in 1964 (Naylor 1970) la 18200 de vizitatori in timpul sezonului
1997-1998. Mai mult de 27000 de vizitatori au ajuns in 2011. Majoritatea fac drumetii pana la manastirea
Tengboche (3857 m) sau pana la regiunea de baza a Everestului (5364 m), stand in cabane, teahouses (case
pentru baut ceai) sau in corturi pe traseele organizate pentru drumetii. Atentia internationala a fost acordata
regiunii Khumbu in mai 1996, cand o furtuna de zapada a ucis 12 alpinisti pe Everest. Cererea pentru permise
de alpinism pe Everest a crescut in anul urmator, la fel ca si numarul de drumeti care au vizitat regiunea de baza.
Popularitatea unor filme cum ar fi Everest 1996 film pe format Imax mare si a unor carti atesta fascinatia fara
limite de timp pe care lumea o simte pentru Khumbu, Everest si locuitorii Sherpa. Descoperirea corpului lui
George Mallory pe partea tibetana a Everestului in 1999 a dus la cresterea interesului global pentru aceasta
regiune.

Schimbarea contemporana de peisaj

Cinci expeditii de cercetare separate facute in Parcul National Sagarmatha intre 1984 si 2001 au oferit oportunitatea sa se
examineze schimbarea peisajului din aceasta regiune. Rezultatele colective ale acestor expeditii sugereaza ca majoritatea arbustilor
subalpini, a pasunilor si a peisajelor de padure de mai jos de 4000 de metri sunt relativ stabile si ca intinderea padurii subalpine
ramane in esenta neschimbata din anii 1950.
In Khumbu degradarea alpina contemporana are o legatura directa cu cresterea recenta si semnificativa a turismului de
aventura care nu este organizat, unde zona alpina este fie o destinatie in sine. Beneficiile economice semnificative de care s-au
bucurat in ultimii ani multi dintre locuitorii Sherpa, proprietarii de cabane si companiile de drumetii/alpinism care au utilizat zona
alpina nu au fost egalate de nivelele de grija pentru bogatiile naturale din zonele de altitudine inalta. Proprietarii de cabane si cei
care fac expeditii sunt cel mai probabil responsabili pentru defrisarea arbustilor de ienupar si de Arenaria din ultimii 20 de ani.
O crestere notabila a infrastructurii s-a petrecut in Khumbu in ultimii 20 de ani. Acest fapt este evident mai ales in acele sate
care sunt situate langa marile trase turistice/ de expeditie si intersectii, de exemplu Namche, acelea localizate convenient intre
destinatiile zilnice (cum ar fi Tengboche) sau acelea care au atitudini progresive catre crestere si turism. Pe 23 mai 2003, in
timpul festivitatilor pentru cea de-a 50 a aniversare a catararii pe Muntele Everest, Clubul Alpin American si-a anuntat ajutorul
material pentru pilotul unui proiect bazat pe comunitate pentru conservarea si restaurarea alpina in Khumbu.

Proiectul, intitulat Proiectul pentru Conservarea si Restaurarea regiunii alpine Khumbu, este bazat pe
recomandarile facute de localnicii intervievati in timpul cercetarii de pe teren din 2001 (Byers 2003) si a altor
studii pe termen lung (Brower 1991, Stevens 1993, 2003) care a aratat o dorinta pentru abordari participative,
parteneriate cu ONG-urile locale, oportunitati de pregatire pentru managementul proiectelor si dezvoltarea de
materiale educationale facute pentru proprietarii de cabane, agentiile de drumetii, vizitatorii parcului national si
scolile locale.
Comitetul de Conservare Alpina Khumbu (KACC) primul de acest fel din Nepal, a fost format din
localnici in mai 2004 (Sherpa, AC 2003, 2004) cu ajutor tehnic si financiar din partea Institutului Montan si al
Clubului Alpin American. De atunci s-a interzis folosirea ienuparului ca lemn de foc, ca esenta pentru
ceremoniile puja (idolatrizare) facute de expeditiile din regiunea de tabara a Everestului si ca acoperamant
pentru gropile de cartofi (salvand aproximativ 100000 kg de arbusti de ienupar pe an); s-a renovat o cabana in
Chukung care le ofera hamalilor un loc cald in care sa doarma, s-a stabilit un depozit de kerosen si un centru
KACC in Dingboche, s-au publicat informari si brosuri de mediu pentru vizitatori.
Alte activitati includ pregatirea continua a localnicilor, dezvoltarea unor materiale cu specific alpin,
construirea de imprejmuiri impotriva bovinelor facute pentru a demonstra restaurarea pantelor de la altitudine
inalta, pregatirea pentru productia de activitati alternative generatoare de profit, cum ar fi productia de suc
pentru vanzare pentru drumeti si alpinisti din catina locala

Studiu de caz 2: Parcul National Huascaran, Departamentul Ancash, Peru

Contextul fizic si uman

Situat la inaltime in Departamentul Ancash al Anzilor Peruvieni, Parcul National Huascaran de 3400km 2 (HNP) este una
dintre primele zone montane protejate. Desemnat parc national in 1975, O Rezervatie a Biosferei UNESCO in 1977 si un Site al
Mostenirii Globale in 1985, HNP cuprinde aproape toata Cordillera Blanca, cel mai inalt lant muntos glacial din cadrul zonei
tropicale. 41 de vai glaciale (quebradas) traverseaza Cordillera Blanca atat din est, cat si din nord. Intre 3000 si 4800 metri terenul
este caracterizat de pasuni de altitudine mare (puna) cu pante abrupte si ravine care contin ramasite de paduri de quenual (Polylepis
sp.) care adapostesc majoritatea florei si faunei diverse a parcului (Fjeldsa si Kessler 1996, Tohan 2000). 799 plante, 112 pasari si
10 specii de mamifere au fost raportate
Zonele mai joase ale parcului fac majoritatea celor 5710 km2 din zona tampon. Aceasta zona tampon este casa pentru cei
aproximativ 480173 de rezidenti (INEI 2002), multi dintre acestia locuind in mici sate rurale in conditii de subzistenta din Anzi.
In ultimul deceniu HNP a avut o crestere rapida atat in turismul conventional (vizitare turistica) cat si cel de aventura (alpinism,
drumetii, ciclism montan, bunge jumping).
Comunitatile care se invecineaza cu HNP, mai ales acelea pe de partea vestica a lantului muntos, servesc ca punct primar de
acces pentru parcul national si rezidentii locali muncesc adesea sezonier ca hamali, catargii, bucatari si paznici ai parcului. Oferirea
acestor servicii auxiliare turistilor a devenit o importanta sursa de venit pentru multi rezidenti, si astfel a crescut competitia pentru
slujbe.

Cele mai presante provocari de mediu pentru HNP, similar cu cele raportate acum un deceniu, includ o
reducere lenta, dar insidioasa a padurilor de quenual care au mai ramas, populatii mari de bovine si suprapasunarea pajistilor alpine si subalpine; probleme sanitare si cu gunoiul din taberele de la mare altitudine,
politicile parcului privind accesul la zonele de alpinism care se schimba si sunt foarte nesigure; titluri de pamant
si limite ale parcului nesigure; conflicte asupra proprietatii intre comunitati si taxele de turism; politicile
guvernului care sprijina extractia resurselor in parc; presiunile externe pentru dezvoltarea mineritului,
hidroelecticitatii si a noii infrastructuri de turism.
Recent impactul schimbarii de clima si a incalzirii globale asupra HNP a primit atentie globala. UNESCO
a cerut recent listarea Parcului National Huascaran ca Mostenire Globala in Pericol din cauza pericolelor
serioase, specifice, certificate si potentiale provenite de la efectele combinate ale schimbarii gloabale a climei

Metodele de teren

Munca de teren din Valea Ishinca a fost realizata intre 26 mai si 4 iulie 2002, iar in Valea
Pisco intre 4 si 16 iunie 2002. Fiecare vale a fost revizitata in august 2007 ca parte a unei
recunosteri sponsorizata de proiectul de parteneriat de Conservare Alpina, care a fost realizat
provizoriu (vezi sectiunea precedenta). Metodele de cercetare au inclus sectiuni diagonale
sistematice, esantionare aleatoare a solului si marturiile orale ale rezidentilor locali.
Sectiunile diagonale sistematice au fost alese datorita abilitatii lor de a esantiona uniform
straturile de mediu si de specii. Sectiunile au inceput la planseul vaii (4200m) si s-au
terminat la cea mai inalta zona alpina (4800m).

Similar cu regiunea Everest, regiunea Anzilor a fost neglijata in mod curios in literatura de conservare si
dezvoltare in ciuda importantei sale biologica, hidrologica, economica si culturala foarte ridicata (Byers 2005).
In Cordillera Blanca, vegetatia alpina si subalpina reprezinta o sursa extrem de importanta de plante medicinale,
apa proaspata si teren de pasunat. Cultural, aceste zone de mare altitudine sunt porti catre casele lui apu, sau zeii
muntilor. Sunt deasemenea site-uri pentru multe rute si tabere de drumetii sau alpinism care genereaza venit
substantial, care a devenit o componenta vitala si permanenta a conditiilor de trai locale.

Variabila

Topografie
Altitudine
Inclinare
Aspect
Acoperire la sol
Muschi
Teren gol
Iarba
Roca Detritica
Ierbos
Roca
Arbust
Tulburare
Terracettes
Terracette cover
Cattle
disturbance
Turf harvesting
Cut shrubs
Mass wasting
Overland flow

Unitate

Ishinca
(n=143)
distanta

Pisco (n=63)
distanta
medie

m
procent
grade

42354775
2075
8375

4484
57
207

44894802
1275
1357

4704
51
92

procent
procent
procent
procent
procent
procent
procent

03.3
073
080
05
254
054
022

0
24
32
0
16
26
3

012
873
180
020
054
1053
022

2
41
26
11
25
4

numar
rang
rang
rang
rang
rang
rang

05
03
03
03
03
03
03

2
2
2.2
0.1
0
1.7
1.6

15
13
13
13
01
03
03

medie

32
2.4
00
2.3
2.2

Valori ale distantelor si mediilor variabilelor selectate din Vaile Ishinca si Pisco,
Parcul National Huascaran

Tabelul arata valorile medii ale variabilelor selectate pentru Vaile Ishinca si Pisco. De interes imediat sunt
procentele neobisnuit de ridicate ale terenului gol gasit in ambele vai, intr-un moment in care o acoperire mai
mare a terenului era asteptata (la sfarsitul sezonului ploios). Procentul mediu de teren gol pe lot gasit in Valea
Pisco (41%) nu numai ca este foarte ridicat, dar este aproape dublu celui gasit in Valea Ishinca (24%). Valorile
ridicate ale altor variabile cum ar fi acoperirea cu roci, irosirea masei, numarul de terase per lot si deranjul facut
de cornute sugereaza faptul ca acestea sunt sursa primara de impact superficial asupra peisajului de la inalta
atitudine. Colectiv, descoperirile au sprijinit observatiile facute de Tohan (2000) si French (2003) cu privire la
presiunile aparente ale pasunatului excesiv in Pisco. Valorile medii pentru numarul de terase, deranjul facut de
cornuted, irosirea masei si alunecarile de teren per lot sunt mai mari pentru Pisco decat pentru Ishinca.
Incidenta indepartarii turbei alpine (pentru podelele cabanelor de turisti si constructia de pereti), taierea
arbustilor (ca lemn de foc pentru cabane) si arderea sezoniera a ierbii pentru imbunatatirea ei a fost neglijabila
in ambele vai. Acestea sunt probleme serioase in zona Everest si de aceea sunt investigate sub presupunerea ca
aceleasi probleme ar putea deveni foarte serioase si in zona alpine HNP.

Factorii cheie ai alterarilor care contribuie la schimbarea acoperamantului pamantului par a fi: a)
suprapasunarea, b) turismul de aventura nereglementat, care a crescut in mod constant din anii 1960. Dinamica
resurselor de alimentare cu energie de la mare altitudine din HNP difera substantial de conditiile gasite in
regiunea Everest, deoarece propanul si aragazele de tabara sunt foarte folosite in HNP pentru gatit. Focurile de
tabara sunt rare si impactul asupra padurilor locale de Polylepis pare sa fie minim. Similaritatile intre HNP si
regiunea Everest includ conditii de degradare a pantelor avand legatura cu suprapasunarea si cu folosirea
crescuta a animalelor pentru folosul turistilor (mai ales magari), conditiile sanitare precare si conditii legate de
lipsa toaletelor; lipsa constiintei printre localnici privind fragilitatea, precum si importanta economica,
ecosistemului alpin inalt.
Solutii de preventie si restaurare pentru aceste probleme se vor realiza in jurul unui proces cu patru faze
care implica:
1.

intelegerea problemelor specifice sitului sau regiunii printr-o cercetare aplicata, bazata pe munca pe teren

2.

reducerea amenintarilor

3.

atingerea raspunsului pentru ecosystem si social/comportamental dorit

4.

asigurarea mecanismelor de conservare pe termen lung (de exemplu momorandumuri pentru intelegere,
inlesniri, protectie oficiala) trebuie sa se realizeze

5.

Concluzii

In timp ce oceanele, desertele, padurile tropicale si alte ecosisteme au programe putenice de conservare,
ecosistemele alpine raman neglijate in ciuda importantei lor pentru rezerva globala de apa, economiile locale si
turism.
Mai multa cercetare interdisciplinara si aplicata este esentiala pentru mai buna intelegere a diferitelor amenintari
pentru integritatea alpine, pentru interventii de remediere, pentru mecanisme de constructie pentru grupurile locale si
metodele de salubritate de la mare altitudine, si mai multa atentie trebuie acordata pe conservarea la scara mare si
restaurarea multor ecosisteme alpine. Crescand constientizarea cluburilor alpine international, a agentiilor de turism
si a companiilor de drumetii a tuturor acestor probleme reprezinta un prim pas esential in reducerea impactului
utilizatorilor. Construirea unei constientizari globale pentru serviciile aduse de ecosistemul alpin si de alte ecosisteme
muntoase care sunt de o importanta cruciala, si nevoia pentru o conservare si o administrare mai buna trebuie intarita
printre conservatoristi, agentiile donatoare si comunitatile locale deopotriva.
Parteneriatul de Conservare Alpina reprezinta prima initiativa globala de a proteja si restaura activ ecosistemele
alpine in timp ce se construieste si capacitatea de management a localnicilor, cu inceputuri promitatoare in muntii
Himalaya si Anzi. Mai trebuie depusa multa munca pentru atingerea obiectivelor proiectului in sute de ecosisteme
puternic afectate din toata lumea montana.