TEHNOLOGIA COMINICAŢIEI ÎN

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
Partea a II-a
Bazele teoriei informaţiei şi a
comunicaţiei în instituţia publică
 Conceptul de sistem de management al
organizaţiei

 Definiţie

Sistemul de management al organizaţiei poate fi definit

ca ansamblul elementelor cu caracter decizional,
organizatoric, informaţional, motivaţional etc. din cadrul
organizaţiei, prin intermediul căruia se exercită ansamblul
proceselor şi relaţiilor de management, în vederea
obţinerii unei eficacităţi şi eficienţe cât mai mari.
Sistemul de management al organizaţiei
Subsisteme componente
 (sub)sistemul organizatoric;
 (sub)sistemul informaţional;
 (sub)sistemul decizional;
 (sub)sistemul metodologic (metode şi tehnici de
management);
 alte elemente de management.
Analogia sistem managerial-om
Definiţie
 Sistemul informaţional poate fi definit ca ansamblul
datelor, informaţiilor, fluxurilor şi circuitelor
informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de tratare
a informaţiilor menite să contribuie la stabilirea şi
realizarea obiectivelor organizaţiei.
Componentele sistemului informaţional
Date şi informaţii - definiţii
 Data reprezintă descrierea cifrică sau letrică a unor
acţiuni, procese, fapte, fenomene, referitoare la
organizaţie sau la procese din afara sa, care
interesează managementul acesteia.
 Prin informaţie, din punct de vedere al
managementului, desemnăm acele date care aduc
adresantului un spor de cunoaştere privind direct şi
indirect organizaţia respectivă, ce îi furnizează
elemente noi, utilizabile în realizarea sarcinilor ce-i
revin în cadrul respectivei organizaţiei.
datele

1. Datele - ansambluri de simboluri, exprimate sub

formă numerică, litere, sunete, imagini etc, susceptibile
de a fi percepute de fiinţa umană.

Exemplu: norme, cantităţi, valori corespunzătoare unor

indicatori economici, financiari, statistici.
informaţiile
2. Informaţiile - sunt doar acele date care:
- aduc cunoştinţe noi destinatarului lor;
- modifică percepţia asupra realităţii;
- reduc gradul de incertitudine (necunoaştere)
asupra acesteia.
Concluzii:
- informaţiile formează o submulţime inclusă în mulţimea datelor;
- noţiunea de informaţie este relativă destinatarului ei, în sensul că
ceea ce reprezintă informaţie pentru unul, nu este obligatoriu informaţie
pentru altul;
- informaţia ia în considerare întotdeauna semnificaţia fenomenului
real pe care-l surprinde şi care, în mod absolut diferă în funcţie de
percepţia proprie a utilizatorului;
- informaţia are un puternic caracter de subiectivism.
 Informaţia pertinentă – baza
fundamentării deciziei manageriale
eficiente
Determinanţii majori ai informaţiei pertinente
COMPLETITUDINE
(caracterul exhaustiv)

FIABILITATE ACTUALITATE
(gradul de încredere în sursa (reducerea întârzierii în
informaţiei) obţinerea informaţiei

PERTINENŢA

INFORMAŢIEI

EXACTITATE
(Absenţa fenomenului de
perturbare) PUNCTUALITATE
(respectarea limitelor de timp în
procesul de utilizare)
ACCESIBILITATE
(determinant major de utilizare
efectivă a informaţiei)
Circuite şi fluxuri informaţionale - definiţii

 Prin circuit informaţional desemnăm traiectul pe

care îl parcurge o informaţie sau o categorie de
informaţii între emiţător şi destinatar.
 Fluxul informaţional reprezintă cantitatea de
informaţii care este vehiculată între emiţătorul şi
beneficiarul pe circuitul informaţional, caracterizat
prin anumite caracteristici - lungime, viteză de
deplasare, fiabilitate, cost etc.
circuite şi fluxuri informaţionale
3. Circuite informaţionale - reprezintă traseul pe
care îl parcurge o informaţie, de la sursă la
destinaţie. Ele iau naştere atât în interiorul
organizaţiei, cât şi între aceasta şi mediul extern.

4. Fluxuri informaţionale - reprezintă ansamblul

informaţiilor care parcurg circuitele informaţionale,
raportate la un anumit interval de timp.
Orizontale
Verticale
Oblice
Proceduri informaţionale - definiţie
 În esenţă, prin proceduri informaţionale
desemnăm ansamblul elementelor prin care se
stabilesc modalităţi de culegere, înregistrare,
transmitere, prelucrare şi arhivare a unei categorii
de informaţii, cu precizarea operaţiilor de efectuat
şi succesiunea lor, a suporţilor, formulelor,
modelelor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor
folosite.
Principalele caracteristici ale
procedurilor informaţionale
proceduri şi mijloace

5. Procedurile informaţionale - ansamblu de

metode şi tehnici de reprezentare a informaţiilor
primare, prin intermediul cărora este asigurată
interfaţa om-calculator.

6. Mijloacele de tratare a informaţiilor - reunesc

suporturile fizice (hardware) şi cele logice (software)
prin care sunt asigurate procesele de culegere,
prelucrare, transmitere, stocare a informaţiei, în
vederea obţinerii rezultatelor dorite.
Mijloace de tratare a informaţiilor -
definiţie
 Totalitatea elementelor tehnico-materiale utilizate
pentru culegerea, înregistrarea, transmiterea,
prelucrarea, interpretarea şi stocarea datelor şi
informaţiilor reprezintă mijloacele de tratare a
informaţiilor, (de la cele mai simple (creion), la
cele mai complexe (computer)
Referitor la categoriile de mijloace de tratare a
informaţiei prezentate în tabel, precizăm că, cele
mecanizate sunt pe cale de dispariţie.
Progresele formidabile înregistrate de
mijloacele automatizate, în condiţiile
diminuării substanţiale a costurilor, au făcut
caduce mijloacele mecanizate.
Principalele funcţii ale sistemului informaţional
Dimensiunile informaţiei
În realizarea acestor funcţii, sistemul informaţional este
confruntat cu probleme foarte complexe, dată fiind
tripla dimensiune a informaţiilor:
 dimensiune individuală, în sensul că ele condiţionează
într-o proporţie apreciabilă potenţialul şi realizarea
aspiraţiilor personale ale salariaţilor.
 dimensiune organizaţională, în sensul că reprezintă o
premisă indispensabilă pentru stabilirea şi finalizarea
obiectivelor organizaţiei de către acţionari şi manageri.
 dimensiune socială ce decurge din rolul lor în exercitarea
drepturilor şi responsabilităţilor salariaţilor din cadrul
organizaţiei în calitate de cetăţeni.
 Deficienţe generale
 distorsiunea – modificarea parțială neintenționată a
conținutului sau mesajului unei informații pe parcursul culegerii,
prelucrării şi transmiterii de la emiţător la destinatar;
 filtrajul – modificarea parțială sau totală a conținutului sau
mesajului unei informații in mod intenționat;
 redundanta – este deficienta care consta în înregistrarea,
transmiterea şi prelucrarea repetată a unor informații cauzate de
absenţa coordonării sau a coordonării defectuoase a anumitor
sisteme ale segmentului informațional;
 supraîncărcarea circuitului informațional –vehicularea unei
cantităţi de informații mai mare decât capacitatea de transport,
ducând la blocarea sau întârzierea unor informații. De regulă se
face cu informații inutile, nerelevante pentru activitatea
respectivă, principala cauză fiind redundanţa.
Raporturile sistem informaţional – sistem informatic
Sistemul informatic al unei instituţii
publice
Prelucrarea datelor şi comunicarea

Sistem informaţional

Subsistem de
Subsistem de
comunicaţie
prelucrare date Date
(prelucrare şi modele
Date comunicate
de prelucrare) rezidente
 Sistemul informatic al unei instituţii
publice
 Sistem informatic- acea parte a sistemului informaţional pentru
care prelucrările sunt, preponderent, automatizate.

 Informatizarea, dacă este planificată şi derulată corespunzător,

are un dublu impact asupra activităţilor din instituţie: creşte
calitatea serviciilor şi micşorează costurile.

 Strategia de informatizare – componentă a strategiei generale a

instituţiei publice.

 Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor reprezintă suportul

tehnic al sistemului informatic.
Dimensiuni ale TIC în instituţia
publică
Dimensiunea strategica:
 Tenologiile informatice si de comunicatie devin o resursa strategica pentru
organizatia publica, in masura sa asigure avantajul competitiv.

Dimensiunea organizationala:
 Aparatul informatic este parte integranta in organizatie si evolueaza in
conditiile unui mediu favorabil sau restrictiv.
 Aparatul informatic trebuie sa raspunda cerintelor decizionale si
operationale si, in interactiune cu alte subsisteme ale organizatiei va
asigura sinergia intre domeniul informaticii si cel al managementului.

Dimensiunea umana:
 Surclaseaza aspectele tehnologice si metodologice si reprezinta factorul de
succes in folosirea eficienta a aparatului informatic.
Sistemul informatic al unei instituţii publice
conţine

-Tehnici si mijloace pentru automatizarea activitatilor de birou.

-Proceduri automate pentru culegerea, prelucrarea, arhivarea si

vehicularea datelor si informatiilor.

-Aplicatii informatice pentru:

- optimizarea procesului decizional
- gestiune economică
- conducerea proceselor tehnologice

- asistare a deciziei.
Sistemul informatic al unei instituţii publice
conţine
-Instrumente de comunicatie electronica (mesageria electronica,
videotextul interactiv, bancile de date accesate prin reteaua
Internet, sistemele de audioconferinta si videoconferinta etc).

-Sisteme de gestiune a bazelor de date (SGBD), pentru crearea si

gestionarea colectiilor de date clasice, destinate proceselor
decizionale si celor de executie.

-Tehnici de automatizare a proceselui de productie: proiectare

asistata de calculator, conceptie, fabricatie si mentenanta asistata
etc).
Sistemul informatic al unei instituţii publice –
structură

Orice sistem informatic este structurat în patru

categorii de componente:
1. Componenta umană
2. Componenta organizatorică
3. Componenta de infrastructură tehnologică
4. Aplicaţiile informatice
Structura sistemului informatic
Componenta umană (1)

 Este cea mai importantă componentă pentru

eficacitatea şi eficienţa sistemului informatic.

 Succesul unui sistem informatic depinde de

adaptarea celorlalte componente la nivelul şi
pregătirea resursei umane existente.
Structura sistemului informatic
Componenta umană (2)
3 categorii:

-beneficiarii (cei cărora le sunt adresate informaţiile

generate sau transmise în cadrul sistemului
informatic);

-utilizatorii (cei care utilizează nemijlocit TIC pentru

obţinerea de informaţii);

-personalul de întreţinere şi dezvoltare.

Structura sistemului informatic
Componenta umană (3)
Aspecte importante:

-Creşterea exponenţială a numărului de beneficiari, şi

deci a cererii de informaţie.

-Apropiere între utilizatori şi beneficiari.

-Personalul de întreţinere şi dezvoltare -resursa

umană de înaltă calificare, greu de obţinut şi
scumpă.
Structura sistemului informatic
Componenta organizatorică

Este formată din structura organizatorică specifică

activităţilor informatice, totalitatea mijloacelor şi
metodelor de natură organizatorică şi metodologică
utilizate pentru conducerea activităţilor informatice
şi de modul în care se realizează legătura între
sistemul informatic şi restul organizaţiei.
Structura sistemului informatic
Componenta de infrastructură

Se identifică în mare parte cu ceea ce numim

Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor,
reprezentând suportul fizic şi infrastructura soft
necesară funcţionării întregului sistem.

Reprezintă totalitatea dispozitivelor, circuitelor şi

echipamentelor utilizate pentru prelucrarea şi
transmiterea informaţiilor, împreună cu sistemele de
operare, protocoalele de comunicaţie şi programele de
bază necesare funcţionării echipamentelor.
Structura sistemului informatic
Aplicaţii şi module informatice

Reprezintă totalitatea programelor informatice şi a

aplicaţiilor informatice care implementează
proceduri informaţionale specifice activităţilor
desfăşurate în cadrul organizaţiei.

După unii autori, acestea ar fi cuprinse în TIC, în

timp ce alţi cercetători indică apartenenţa lor la
Procesele Organizaţionale (know how).
Structura sistemului informatic
Aplicaţii şi module informatice
În funcţie de gama de activităţi pe care le deservesc, se clasifică
după cum urmează:
-Aplicaţii pentru top management (Business Intelligence,
programe care implementează metode de fundamentare a
deciziei)
-Aplicaţii dezvoltate la nivelul unei funcţiuni (CRM)
-Aplicaţii pentru automatizarea unor activităţi (program de
evidenţă contabilă, e-services)
-Aplicaţii transfunctionale (ERP, Managementul documentelor şi
fluxurilor de lucru)
-Aplicaţii de integrare a sistemului informatic propriu cu
sistemele informatice ale unor instituţii partenere (SCM)
-Aplicaţii de tip ˝serviciu˝ (SaaS şi SOA)
Sistemul informatic al instituţiei
publice – clasificare (1)
1)După gradul de dispersie al resurselor sistemului:
 sisteme informatice locale (exploatabile pe calculatoare independente sau în reţea);
 sisteme informatice distribuite (bazate pe criterii teritoriale).

2)După specificul activităţii pe care o automatizează :

 sisteme informatice de gestiune;
 sisteme informatice pentru optimizarea procesului decizional;
 sisteme informatice pentru conducerea proceselor tehnologice;
 sisteme informatice pentru managementul public.

3)După gradul de integrare:

 sisteme informatice insulare (singulare);
 sisteme informatice parţial integrate, la nivelul structurii organizatorice:
-pe orizontală, la acelaşi nivel decizional;
-pe verticală, la nivel de activităţi de bază (economice, juridice, servicii
publice, relaţii publice, secretariat tehnic);
 sisteme informatice total integrate:
- pe orizontală, la toate nivelurile decizionale;
- pe verticală, la nivelul activităţii de ansamblu din organizaţie.
Sistemul informatic al instituţiei
publice – clasificare (2)
4)După legătura cu tipul de organizare:
 sisteme informatice grefate pe organizarea procesuală (în administraţia locală sunt sisteme
pentru clase medii de activităţi);
 sisteme informatice grefate pe subdivziuni organizatorice.

6)După tipul reţelei pe care se dezvoltă sistemul informatic:

 sisteme informatice bazate pe LAN (Local Area Network);
 sisteme informatice bazate pe MAN (Metopolitan Area Network);
 sisteme informatice bazate pe VPN (Virtual Private Network).

7)După modul de tratare al prelucrărilor:

 sisteme informatice cu prelucrare on-line, caracterizate de existenţa unui proces de transmitere
şi prelucrare a datelor, fără intervenţia factorului uman;
 sisteme informatice cu tratarea lucrărilor în timp real (real time systems) incluzând acele
sisteme care recepţionează prelucrarea datelor şi returnează rezultatele, suficient de rapid
pentru a fi în măsură să influenţeze în acel timp, mediul în care funcţionează;
 sisteme informatice cu acces multiplu simultan (time sharing), prin care mai mulţi utilizatori
şi/sau procese sunt conectate simultan, interactiv, prin câte un terminal, la sistemul de calcul.
Acesta alocă, printr-un regim special, segmente de timp, fiecărui proces lansat de către
utilizatori, folosindu-se astfel în mod simultan resursele sistemului informatic.
Definiţii
 TEHNOLOGÍE s. f. 1. ştiinţă a metodelor şi a mijloacelor de prelucrare a materiilor
prime, a materialelor şi a datelor. 2. ansamblul proceselor, al metodelor, operaţiilor
etc. pentru realizarea unui anumit produs (< fr. technologie)
 COMUNICÁRE s. f. 1. acţiunea de a comunica. 2. înştiinţare, veste, ştire. 3. contact,
relaţie, legătură. 4. prezentare într-un cerc restrâns de specialişti a unei contribuţii
personale într-o problemă ştiinţifică; lucrare care face obiectul unei asemenea
prezentări. (<comunica)
 ADMINISTRÁŢIE, administraţii, s.f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui
stat; secţie a unei instituţii însărcinată cu administrarea acelei instituţii. ♢
Administraţie de stat = a) formă de activitate (executivă şi de dispoziţie) a statului
pentru realizarea funcţiilor sale; b) totalitatea organelor de stat prin care se
desfăşoară această activitate. Consiliu de administraţie = organ colegial însărcinat cu
administrarea unei întreprinderi sau a unei instituţii. Din (1) fr. administration, lat.
administratio, (2) rus. administratiia

Sursa: Florin Marcu - Marele dicţionar de neologisme,, Editura Saeculum, 2000

 Comunicare vs. Comunicaţie
 COMUNICÁŢIE, comunicaţii, s.f. 1. Mijloc de comunicare între puncte diferite; legătură, contact. 2.
Sistem tehnic folosit pentru realizarea comunicaţiei. 3. (În sintagma) Comunicaţii de masă = totalitatea
mijloacelor tehnice de comunicare a informaţiilor (poştă, telegraf, telefon, radio, televiziune, cinema,
publicaţii etc.). [Var.: (înv.) comunicaţiúne s.f.] – Din fr. communication,

Comunicare: Comunicaţie:
- caracter social şi uman; - caracter tehnic;
- schimb de informaţii între - Se referă la modul şi mediul în care
emiţător şi receptor; are loc transferul de informaţie
- Vizează conţinutul informaţional
transferat.
Modelul Shannon
 Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, comunicarea eficientă a
devenit unul din principalele obiective ale cercetării în S.U.A. În acest context, au fost
puse bazele tehnologiei comunicaţiei, ca disciplină de studiu, de către Wilbur
Schramm, cel care a lansat şi primul program doctoral de pregătire în domeniul
comunicaţiei.
 Principalul teoretician al perioadei a fost însă Claude E. Shannon, care a formulat
primele principii ale teoriei comunicaţiei. Tot el a dezvoltat primul model
matematic care descrie modul de funţionare al unui sistem de comunicaţie, precum
şi un set de reguli şi instrumente pe baza cărora se poate face analiza acestuia.
 Shannon a intenţionat să formuleze o teoriei a comunicaţiei care să fie utilizată,
iniţial, pentru înţelegerea sistemelor de telecomunicaţii. Mai târziu, el a indicat că
modelul poate fi folosit în oricare alt domeniu sau sistem care implică procese de
comunicaţie. El considera că problema fundamentală a comunicării o reprezintă
reproducerea exactă,la un anumit punct, a unui mesaj transmis de la un alt punct. De
cele mai multe ori mesajul are un înţeles, care se referă sau care este corelat cu o
serie de entităţi fizice şi conceptuale. Aceste aspecte, de natură semantică, erau
considerate de Shannon ca fiind irelevante pentru problema comunicaţiei.
 Modelul Shannon
Model liniar, consituit din trei componente: un transmiţător (sursă), un canal
de comunicaţie şi un receptor(destinaţie) şi include, de asemenea,
mecanisme de criptare şi decriptare a informaţiilor.

MECANISM CANAL DE MECANISM

CRIPTARE COMUNICAŢIE DECRIPTARE
MESAJ MESAJ
SURSĂ DESTINATAR
Criptare Criptare FACTORI Decriptare Decriptare
sursă canal PERTURBATORI canal destinaţie
Modelul Shannon – componente (1)
1.Sursa (transmiţătorul) reprezintă persoana sau grupul de persoane care
iniţiază procesul de comunicare.
2.Mecanismul de criptare este cel care asigură criptarea mesajului,
deoarece între sursă şi canalul de comunicaţie, datele trebuie codificate,
respectiv reprezentate într-o anumită formă care să poată să fie transmisă
de mediul care asigură comunicaţia.
3.Mesajul reprezintă, în accepţiunea lui Shannon, o secvenţă de simboluri,
unde un simbol reprezintă un element al unei mulţimi finite denumită şi
alfabet.
4.Canalul de comunicaţie include traseul pe care mesajul criptat îl parcurge
de la transmiţător la receptor, precum şi factorii perturbatori care
influenţează conţinutul său.
Modelul Shannon – componente (2)

5.Mecanismul de decriptare asigură decodificarea mesajului, fie folosind echipamente

electronice (ex : echipamente periferice de ieşire: monitor, imprimantă, boxe etc.) fie
sistemul vizual sau auditiv, atunci când este vorba de comunicarea directă.
6.Destinatarul reprezintă acea persoană sau acel grup de persoane care reprezintă
beneficiarii procesului de comunicaţie.
Tehnologia informaţiei şi
comunicaţiilor (TIC)
Aproximativ 75% din timpul de lucru al angajaţilor şi mai bine
de 80% din cel al cadrelor de conducere este consacrat
activităţilor de comunicare internă şi externă,
Tehnologiile de comunicaţie, indisolubil legate de tehnicile
informatizate de prelucrare, stocare, structurare sau
reprezentare a informaţiei sunt parte integrantă a
sistemului informatic al instituţiei publice.
Ele reunesc o serie de tehnici care în speţă, asigură
transmiterea unui mesaj (după modelul emitent-receptor),
dar bazându-se exclusiv pe un mediu informatic şi
instrumente electronice specifice.
 Tehnologii de comunicaţie
Definire

 Tehnologii de comunicaţie - Tehnologiile utilizate în

cadrul proceselor de comunicare, care presupun
existenţa unui mediu informatic constituit din
echipamente hardware, proceduri software
specializate, precum şi dispozitive electronice de
transmisie/recepţie date.
Tehnologia informaţiei
Aspecte economice
 Costul – este o caracteristică economică importantă a unei tehnologii de
comunicaţie şi reprezintă efortul financiar generat de achiziţia sistemului.
 TOC (Total Cost of Ownership)- costurile totale de achiziţie, instalare şi
exploatare a unui sistem, inclusiv instruirea personalului de întreţinere şi
utilizator.
 Eficienţa economică a unei tehnologii (randamentul acesteia) –valoarea
adăugată pentru fiecare unitate monetară investită.
 Eficacitatea tehnologiei – capacitatea acesteia de a satisface cerinţele
utilizatorului.
Tehnologii de comunicaţie
Caracteristici (1)
Aportul tehnologiilor moderne de comunicaţie este condiţionat de
câteva caracteristici importante reflectate în :

 Funcţionalitatea pe care o asigură: producţia, transmiterea sau

stocarea de mesaje, sau şi alte funcţii suplimentare.
 Forma informaţiei care se comunică – dacă aceasta este orală,
vizuală, audiovizuală, caracteristici ce au un impact direct asupra
cantităţii de informaţii transmise.
 Capacitatea de interacţiune oferită - se referă la intensitatea cu
care se realizează procesul de comunicaţie. Gradul de interacţiune
este determinat de viteza de transmitere şi de posibilitatea de a
efectua acest lucru de la distanţă.
Tehnologii de comunicaţie
Caracteristici (2)
 Capacitatea de transmitere a mesajelor (debitul) - Performanţa unei
tehnologii, în termeni de volum de informaţii (semnale, mesaje) şi timp de
transmitere (numărul de semnale transmise într-o unitate de timp, sau
numărul de semnale stocate pe unitatea de volum).
 Securitatea – în cazul procesului de comunicaţie (transmisie/recepţie)
gradul de securitate a unei anumite tehnologii este măsurat prin marja
medie de eroare, fiind apreciat în funcţie de posibilitatea de detectare a
erorilor şi de corectare a lor.
 Accesibilitatea (facilitatea în utilizare) – posibilitatea de includere a
tehnologiei într-un sistem de comunicaţii. De exemplu, unele instrumente
sunt imediat utilizabile în procesul de comunicaţie ( telefonul), altele sunt
accesibile după o instruire rapidă (telecopiator), iar altele necesită o
formare specifică a utilizatorilor (construirea de pagini Web, procesarea
textelor etc).
Tehnologia comunicaţiei
Efecte
 Comprimarea timpului, fiind posibilă comunicarea imediată în orice
punct de pe glob.,
 Reducerea constrângerilor de spaţiu, eliminând uneori integral
neajunsurile impuse de dispersarea spaţială a activităţilor şi oferind
posibilitatea accesului la diverse zone de piaţă, delocalizării anumitor
activităţi ale organizaţiei etc.
 Reducerea costurilor de tratare şi transmisie a informaţiilor, ca urmare
a faptului că acestea fiind accesibile de exemplu printr-un site (sau pagină
Web) proprii unei instituţii publice, pot fi furnizate direct, fără cheltuieli
suplimentare (curier, poştă etc).
 Creşterea eficacităţii în oferirea unor servicii de calitate cetăţenilor .
 Promovarea unei bune imagini la nivel local, regional sau naţional a
unor oraganizaţii publice (Consilii Locale, Prefecturi, operatori de servicii
publice de interes general, instituţii de învăţământ, sanătate etc).