Sunteți pe pagina 1din 18

Metode clasice

de predare
Sîncu Alina
Darie Bianca
Eliza
Diana
Metoda didactică = ansamblu de
principii, reguli, tehnici, procedee și
operații constituite ca instrument al
cunoașterii, cu menirea de a facilita
și spori eficiența acesteia.
POVESTIREA
Este o expunere orală sub formă de narațiune
sau descriere prin intermediul căreia sunt
înfățișate fapte, evenimente, lucruri etc. pe
care elevii nu le pot cunoaște altfel.
Prin această metodă
se urmărește lămurirea
și clarificarea unor noțiuni,
EXPLICAȚIA
principii,
legi prin relevarea unor
noțiuni esențiale.
PRELEGEREA
Constă in expunerea de către
profesor, cu ajutorul cuvântului, a
unui volum mai mare de cunoștințe.
CONVERSAȚIA
Este o convorbire sau un dialog ce se
desfășoară între profesor și elevi, prin
care se stimulează și se dirijează
activitatea de învățare a acestora.
PROBLEMATIZAREA

Constă dintr-o suită de


procedee prin care se
urmărește crearea
unor situații-problemă
care antrenează
cunoștințele
anterioare ale elevilor
și dezvoltă unele noi
prin intermediul
soluțiilor.
În cazul descoperirii accentul cade pe
căutarea și găsirea soluției.
Împreună cu problematizarea
constituie două momente ale
aceluiași demers euristic.
DEMONSTRAȚIA
Constă în prezentarea unor obiecte,
procese sau reproduceri precum și
executarea în fața elevilor a unor
acțiuni, fenomene etc. în vederea
acumulării de informații despre ele.
MODELAREA
Constă în folosirea
modelelor didactice
pentru ca elevii să
sesizeze și să descopere
unele informații.
Modelul didactic
îndeplinește o funcție
demonstrativă.
OBSERVAȚIILE INDEPENDENTE

La sugestia și îndemnul profesorului


elevii urmăresc diferite aspecte ale
realității pentru a-și întregi astfel
informațiile despre ele.
MUNCA CU
MANUALUL
ȘI ALTE CĂRȚI

ROL: introducerea elevilor în tehnica folosirii


textului scris prin înarmarea lor cu priceperi
și deprinderi necesare în acest sens,
punându-se astfel bazele autoinstruirii și
educației permanente.
LUCRĂRILE
EXPERIMENTALE

Elevii sunt puși în situația de a


provoca și experimenta fenomenele
pentru a cunoaște în mod nemijlocit
diferite manifestări ale lor.
LUCRĂRILE
PRACTICE
ȘI APLICATIVE
Elevii sunt puși în situația de a executa ei
înșiși, sub conducerea și îndrumarea
profesorului, diferite sarcini cu caracter
aplicativ în vederea fixării și consolidării
cunoștințelor și a formării priceperilor și
deprinderilor.
LUCRUL ÎN GRUP
Constă în declanșarea și menținerea unor
relații de cooperare și competiție dintre
membrii unui grup sau mai multor grupe de
elevi în vederea rezolvării sarcinilor învățării.
CONCLUZII

S-ar putea să vă placă și