Unitate de învățare

în cl. a- XII-a

Profesor: Rodica Gotca

 Iubirea- temă constantă a literaturii universale
Antichitatea: iubirea/ erosul – dorința senzuală,
sentiment ce produce bucurie, dar și tristețe. Nu
întotdeauna subiectul era o femeie/ viitoare soție,
mai des era un alt bărbat ori o curtezană.
Autori:
Sappho,
Anacreon,
Platon,
Catul,
Ovidiu
Sappho:
Iarăși mă zguduie Eros până-n adâncuri,
Dulce-amarul copil cu puteri uriașe

Catul:
Sau câte stele nenumărate pe boltă-s
Ce privesc în jos la tainele mute-ale iubirii
De-atâtea ori aș vrea și eu să te sărut,
Ca să potolesc setea patimii mele.
Evul Mediu: Morala evanghelică se rezumă la
porunca de a iubi pe toți deopotrivă, atitudinea
negativă față de dragostea sexuală și față de
femeie (considerată izvor al ispitelor); pentru
creștini, iubirea se asociază cu însuși Dumnezeu:
Literatura cavalerească (Fr.,s.XII) pune în centru
femeia și iubirea, care îmbină armonios
sentimentele înălțătoare și dorințele pământești.
Iubirea e un sentiment liber, opus dragostei
conjugale și principiilor bisericești.
Umaniștii Francesco Petrarca

Tema centrală: iubirea curată,

înălțătoare, dar nefericită. Sonetele sale
dezvăluie nuanțele sentimentului
personal.
„De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare?
Iar dacă e, din ce-a fost plămădită?
De-i rea, de ce durerea mi-e-nsorită?
De ce, de-i bună, roadele-s amare?”
(Canțonierul)
 Giovanni Boccaccio

Tema centrală: dragostea –

sentiment firesc al naturii
umane; liberă de
prejudecăți religioase
și sociale,
iubirea este prezentată în
cheia tragică și optimistă,
satirică și erotică.
 William Shakespeare
„Un nume ce-i? Un trandafir, oricum
Îi spui, îți dă același scump parfum!
Așa Romeo, de nu-i spun Romeo,
Nu pierde din desăvârșirea lui
Nimic... Aruncă-ți numele, Romeo!
Și-n schimbul unui nume care n-are
Nimic cu tine-a face – ia-mă toată!” Romeo și Julieta
În Baroc și Clasicism: fenomenul universal
Donjuanismul (de la Don Juan – T. de Molina)
însemna o deosebită calitate de seducție
bărbătească, transformând viața și iubirea într-o
aventură senzuală.
Imaginea lui Don Juan se opune unui model al
bărbatului ideal, soțului fidel și părintelui
responsabil.

În epoca romantică acest

personaj s-a transformat într-o
figură melancolică, visătoare și
respinsă.
Pentru romantici: dragostea a fost una dintre
pasiunile majore, iubirea având multiple sensuri
(de la dragostea de Patrie la dragostea pentru o
femeie), fiind văzută ca o motivație pentru
existența ideală, armonioasă și creativă
În sec. XIX, începând cu „Suferințele tânărului
Werter” de J.W.Goethe, în literatură intră motivul
dragostei fatale.
În sec. XX, dragostea apare ca sentiment,
pasiune, influențată de psihanaliza lui S. Freud,
care a căutat izvoarele sexualității umane în viața
spirituală interioară. În opere se înscriu frecvent
scene erotice, considerate obscene și scandaloase
(„Amantul doamnei Chatterley” de T. Lawrence,
„Tropicul Cancerului” H. Miller).

Iubirea devine o lozincă:

Ocupă-te de dragoste, nu de război!
O culegere de cântece lirice în limba ebraică incluse
în canonul „Vechiului Testament”.

Tema centrală: dragostea înflăcărată, puternică

precum moartea.
Personaje: tânăra mireasă- Sulamita, și tânărul
păstor, numit și mire-rege, asociat cu Solomon, fiul
lui David; pe plan secundar apar frații și părinții
tinerei, paznicii orașului, fiice ale Ierusalimului-
prietenele/ rivalele fetei.

În literatura română, „Cântarea cântărilor” a pătruns

cu primele traduceri biblice.
Abordând textul:

Interpretați semnificația
titlului „Cântarea
cântărilor”, observând:

- Superlativul realizat
prin repetiție
- Legătura semantică
dintre cântare- odă
- Corelația dintre tema
cântării și celorlalte
texte biblice
(43 î. Hr.- 17d.Hr.) -poet elegiac
latin din perioada secolului de aur,
își începe creația poetică cu o
culegere de elegii de dragoste
„Amoruri”.
Tema dragostei e prezentă și în
poemele didactice: „Arta iubirii”,
„Cosmetice”, „Remediile iubirii”
și „Heroidele”. Opera majoră fiind
poemul „Metamorfozele”- în 15
cărți/ 200 de legende.
În anul 8 este exilat la Tomis
(Constanța, România) din cauza
poemului „Arta iubirii”, prilej în
„stricarea moravurilor”.
În exil scrie „Tristele”și
„Ponticele”.
„Dacă, Romani, cineva nu cunoaște-ale dragostei
taine,
Să mă citească; aflând, să se grăbeasc-a iubi.
Arta, prin vâsle și pânze, corabia poartă pe valuri,
Arta cârmește un car: e-o măiestrie-a iubi. (...)

Te străduiești întâi pe-a ta frumoasă s-alegi!

Inima ei să i-o știi a câștiga e a doua știință,
Iar o a treia să poți dragostea ei să-ți păstrezi. (...)”

Traducere și note de Maria- Valeria Petrescu

Abordând textul:

Comentați, în cheia Jurnalului dublu, una dintre

regulile artei iubirii, prezentate de Ovidiu:

Secvența Comentariul propriu:

de text - Motivați preferința pentru acest
aleasă enunț/idee
- Realizați o conexiune cu
experiența proprie
(1799- 1837) poet național al Rusiei de
valoare universală, reprezentant al
Romantismului.
Primele versuri sunt dominate de
motivele prieteniei, dragostei, naturii și
ale plăcerilor vieții.
Opera decisivă, care marchează
abandonarea fermă a principiilor
poetice clasiciste e poemul „Ruslan și
Ludmila” (1820).
Versurile politice i-au determinat exilul
în Caucaz, Crimeea și Basarabia.
Monumental este romanul în versuri
„Evghenii Oneghin” (1825- 1832).
Abordând textul:

Exprimă-ți emoțiile trezite de aceste versuri redactând

un poem / fragment de proză, ce ar trata tema iubirii.
Hai să dormim, iubito, pe podea.
Geamă bolnav de gelozie patul.
Vreau să te simt intrând sub pielea mea
ca într-un cort unde-ți voi fi amantul.
Câtă lumină înclini de la genunchi!
Cât aer pui cu pieptul în mișcare!
Să sufăr plin de seve ca un trunchi
de tei, răpus de tânăr
din picioare.
Azi pentru prima dată-am priceput
până în gene raiul și pustia,
cât de ușor e Stixul de trecut
în barca ta de coapse,
arămie.