Arta iubirii


 Iubirea este una dintre temele
constante ale literaturii
universale. Totuşi, abordarea ei
era diferită în funcție de epocă.
Folclorul popoarelor lumii
conține multe creații lirice
(cintece de dragoste, cîntece de
nuntă, descintece) sau epice
(mituri, legende, basme) in care
și-au găsit expresia emoțiile
legate de iubire sau se povestește
despre peripețiile eroilor
indrăgostiți.
Grecia antică, tema iubirii s-a
cultivat atit în creații poetice
(Alceu, Anacreon), cît și in lucrări
filozofice (Platon, Aristotel).
Pentru greci, iubirea este în
primul rind éros, adică dorința
senzuală.
 In literatura latinain
perioada de înflorire a
poeziei latine se cultivă
elegia de dragoste, o specie
necunoscută pînă atunci.
Tibul, Propertiu și Ovidiu
creează în poezia lor o lume
aparte, care se opune lumii
oficiale. Motivele frecvente
ale elegiei erotice latine erau
suferințele cauzate de
dragoste, infidelitatea iubitei,
descrierea întilnirilor,
nostalgia după despărțire.
 Afirmarea în Europa a religiei
creştine a transformat perceperea
dragostei. Spre deosebire de poeții și
gìnditorii greci sau latini,
creştinismul afirmă că este mai bine
să iubeşti decit să fii iubit. Morala
evanghelică se rezumă la porunca de
a iubi pe toți deopotrivă: prieteni și
duşmani, drepți și păcătoși, bogați și
săraci, sănătoși și bolnavi, și de a
încerca, prin puterea iubirii, de a se
apropia de Dumnezeu, deoarece,
pentru creștini, iubirea se asociază cu
însuși Dumnezeu: “Dumnezeu este
iubire și cel ce rămîne în iubire
rămîne in Dumnezeu, și Dumnezeu
rămîne întru el”.
 În baroc şi clasicism, tema
iubirii a fost supusă unui șir de
nuanțări în spiritul esteticii acelor
curente
O descoperire a Epocii
Moderne în planul abordării
literare a iubirii a fost apariția
personajului Don Juan (T. de
Molina), care, cu timpul, a
devenit un fenomen cultural/mit
universal Donjuanismul a
început să insemne o deosebită
calitate de seducție bărbătească,
care transforma viața și iubirea
într-un joc riscant, o aventură
senzuală. Totodată, imaginea Jui
Don Juan se opune unui model al
bărbatului ideal, al soțului fidel
 Pentru romantici, care acordau o
deosebită importanță
sentimentelor și trăirilor sufleteşti
ale omului, dragostea a fost una
dintre pasiunile majore (pe lingă
libertate, inspirație și cunoaștere).
In romantism, iubirea, ințeleasă in
diferite sensuri (de la dragostea de
țară pînă la dragostea față de
femeia iubită), este văzută ca o
motivație pentru existența ideală,
armonioasă și creativă.
În literatura și cultura secolului
XX, dragostea se concepe, in
general, ca iubirea-sentiment,
iubirea-pasiune.
Publius Ovidius Naso  a
fost un poet roman,
cunoscut în română sub
numele de Ovidiu. Datorită
perfecțiunii formale a
stilului și fanteziei
creatoare a devenit unul
dintre clasicii literaturii
latine. Este considerat poet
elegiac latin din perioada
“secolului e aur ”.
Ovidiu a fost primul poet
roman care a compus în versuri
un tratat despre iubire. În baza
elementelor dispersate, mărunte
și subiective, culese din elegia
erotică a înaintașilor săi, el a
creat o expunere complexă și
metodică asupra diverselor faze
și aspecte ale dragostei in
poezia “Arta iubirii”.
 Arta iubirii reprezintă un poem
didactic în trei cărți, scris în vers
elegiac și menit să îndrume
cititorul în arta (ştiință și, în
acelasi timp, tehnică) iubirii.

Conținutul cărții întîi din Arta

iubirii reprezintă sfaturi adresate
tinerilor domni referitoare la
locurile unde pot fi găsite tinere
femei și la modul de a le cuceri. La
începutul cărții poetul afirmă că ar
exista o artă sau o știință a iubirii,
tot aşa cum există o știință a
conducerii corăbiilor sau a carelor.
Totodată, el spune că a învățat
această artă din propria experiență
şi ceea ce urmează ar reprezenta
lucruri adevărate.
 Cartea a doua din Arta
iubirii este dedicată sfaturilor
referitoare la modul în care
dragostea femeii trebuie
păstrată.
A treia carte este adresată
femeilor pentru ca nici ele să
nu rămînă dezarmate în fața
bărbaților. Poetul afirmă că, pe
lingă aspectul exterior plăcut,
femeia trebuie să știe să ridă, să
plingă și chiar să umble cu
multă grație, să cînte cu vocea
sau din liră, să danseze cu
eleganță și să cunoască
literatura erotică, să știe cum și
cînd să scrie şi cum să
cocheteze.
Arta poetică are și aspecte
negative, pe care oficialii romani
le-au considerat periculoase.
Ovidiu singur recunoaşte că
este învățător al iubirii
desfrînate și arată că iubirea
pentru care el dă sfaturi nu duce
la căsătorie. În opera sa, el nu
vorbește despre femei căsătorite
cărora convențiile sociale, legile,
voința principelui și
sentimentelor ruşinii să le
impună fidelitatea cea mai
severă, ci despre o categorie
inferioară de femei, provenite
din sclavele de curind eliberate.
Aleksandr Sergheevici Pușkin
 a fost
un poet și dramaturg clasic rus 
din perioada romantică, considerat
a fi
cel mai mare poet rus și
fondatorul 
Literaturii ruse moderne. Pușkin a
fost
inițiatorul folosirii dialectului local
în
poeziile și piesele sale, creând un
stil
propriu de amestec al narațiunii
cu teatrul, idila și satira — asociate
cu literatura rusă și influențând
major scriitorii ruși care i-au urmat.
 Una dintre temele
centrale ale creației poetice
a lui A. S. Puşkin este
prietenia și dragostea.
Poezia Către K
reprezintă o poveste a
descoperirii și trăirii unei
dragoste adevărate și a
etapelor ei. Dragostea este
redată aici ca o bucurie
nespusă și ca un sentiment
înălțător.
Poezia Către K... este
adresată Annei Petrovna
Kern (1800–1879), nepoata
vecinei familiei Puşkin în
ținutul Mihailovskoe.
 Poezia se deosebește prin
muzicalitatea versului și prin
structura compozițională clară - ea se
împarte în trei părți egale, cîte douá
strofe în fiecare. O astfel de
compoziție oferă conținutului o
unitate armonioasă și organizează
receptarea poeziei de cititor.
Portretul feminin prezent in
poezie este zugrăvit prin
cîteva trasaturi comune: ‘mult
gingaş glas’, ‘chipul drag’,
‘chip divin’. Lipsa trăsăturilor
concrete ale chipului central
din poezie o transformă într-
un imn al ideii generale de
dragoste înflăcărată, pură,
înălțătoare și înnobilatoare. În
acest sens, relevantă este
interpretarea titlului poeziei:
acesta este doar o adresare și
nu o dedicație, deoarece în
text domină ideea divinului, a
înălțării, a necuprinsului care
nu nu redă portretul A. P.
Kern. ar putea fi definită
printr-un chip concret.
Va multumesc pentru atentie !