ERGONOMIA AMBIENTALĂ.

CERINŢE ERGONOMICE
PRIVIND FACTORII DE
AMBIANŢĂ
 ERGONOMIA AMBIENTALĂ
1. Consideraţii generale
2. Factorii de ambianţă fizică
2.1. Zgomotul
2.1.1. Consideraţii generale
2.1.2. Influenţa zgomotului asupra organismului uman şi implicit
asupra rezultatelor muncii
2.1.3. Măsuri pentru prevenirea şi combaterea zgomotului
2.2. Iluminatul
2.2.1. Influenţa luminii asupra organismului uman şi oboseala
2.2.2.Aspecte calitative ale iluminatului
2.3. Microclimatul
2.3.1. Factorii determinanţi ai condiţiilor de microclimat
2.3.2. Efectele (consecinţele) factorilor de microclimat
3. Factorii de ambianţă psihică
3.1. Ambianţa cromatică
3.1.1. Influenţa mediului cromatic asupra organismului uman şi
implicit asupra rezultatelor muncii
3.1.2. Factorii care influenţează ambianţa cromatică
Organizarea Ergonomică a Muncii 2
 1. Consideraţii generale
 Desfăşurarea activităţii pe fiecare loc de muncă este condiţionată
şi de factorii mediului ambiant.
 Mediul de muncă  influenţează în mod hotărâtor
starea fizică şi psihică a executantului în timpul procesului
de muncă, reflectându-se atât în cantitatea şi calitatea
muncii sale, cât şi în modificarea capacităţii lui funcţionale
(oboseala).
 Deşi omul se adaptează uşor şi obţine performanţele
cerute în condiţii fizice şi psihice dificile, printr-un grad
crescut de motivare şi responsabilitate, totuşi  cu timpul,
aceste condiţii determină creşterea erorilor în muncă, apariţia
oboselii şi a îmbolnăvirilor profesionale, a accidentelor de muncă
şi slăbirea capacităţii senzoriale.
 Ergonomia nu se limitează numai la studierea adaptării
mijloacelor de muncă la om, ci studiază şi problema
asigurării unui mediu de muncă corespunzător cerinţelor
fizice şi psihice ale organismului omenesc, care să ducă la
menţinerea şi dezvoltarea capacităţii normale de muncă a acestuia
şi la creşterea productivităţii muncii.
Organizarea Ergonomică a Muncii 3
 1. Consideraţii generale
 Ergonomia ambientală (ergonomia mediului) – un
domeniu important al dezvoltării ergonomiei  studiază
factorii care compun mediul de muncă (ambientul)
în cadrul sistemului de muncă şi obţine datele
necesare privind desfăşurarea activităţilor conform
cerinţelor variabilelor ambientale.
În funcţie de natura şi influenţa lor asupra organismului
omenesc, factorii de ambianţă pot fi grupaţi astfel:
 factori de ambianţă fizică: iluminatul, zgomotul,
vibraţiile, puritatea aerului, microclimatul (temperatura,
umiditatea, viteza aerului, radiaţiile calorice) etc.;
 factorii de ambianţă psihică: coloritul, muzica
funcţională, variaţia-monotonia, consideraţia-
desconsideraţia, colaborarea-necolaborarea, interesul-
dezinteresul etc.
Organizarea Ergonomică a Muncii 4
 2. Factorii de ambianţă fizică
2.1. Zgomotul
2.1.1. Consideraţii generale
Cunoaşterea efectelor zgomotului asupra organismului uman
şi a posib. de ameliorare şi înlăturare a efectelor neg. ale acestuia 
mijl. de apărare a sănătăţii; cale de sporire a eficienţei muncii
 Ergoacustica:
 Studiază zgomotul ca element ce poate interfera cu munca
operatorului şi cu felul în care acesta îşi desfăşoară activitatea.
 Îşi propune să stabilească posibilele corespondenţe între
tipul de zgomot şi activitatea desfăşurată.
Zgomotul – constituit dintr-unul sau mai multe sunete, apreciate
negativ sau dăunător; este perceput cu ajutorul simţului auditiv.
Sunetele sunt dependente de două grupe de sisteme:
 sistemul auditiv  depinde direct de posibilităţile organului de

simţ şi de sistemul nervos al executantului;

 sistemul sonor  depinde de condiţiile tehnice şi organizatorice

ale mediului în care se desfăşoară munca, care trebuie structurat

a.î. să răspundă cerinţelor şi posibilităţilor sistemului auditiv.
Organizarea Ergonomică a Muncii 5
 Sunetul – rezultatul vibraţiilor unui corp, indiferent de starea lui de
agregare, vibraţii care emit fluctuaţii de presiune în direcţii şi cu viteze
diferite, în funcţie de mediul în care circulă. Are trei dimensiuni fizice:
 frecvenţa sunetului – indică nr. ciclurilor de vibraţii produs în timp de
o secundă; se exprimă în herţi (Hz) sau cicluri pe sec. (c/s)
Pierderea auzului  frecvenţe de 4.000-6.000 Hz; zgomotul cu
frecvenţe înalte este mult mai dăunător decât cel cu frecvenţe joase.
 intensitatea (tăria) sunetului – condiţionează presiunea vibraţiilor
asupra organului auditiv uman; unitatea de măsură absolută este
fonul, iar unitatea relativă belul şi subdiviziunea sa decibelul (dB).
Intens. max. tolerabilă - 100 dB; >110 dB - pragul senzaţiei dureroase
Cele mai slabe sunete pe care le poate auzi omul – prag de audibilitate
Intens. şi frecv. sunetelor sunt în relaţie dependentă (intens. scade cu
creşterea frecv.)  condiţionează percepţia şi suportabilitatea zgom.

 durata de acţiune a sunetului -

omul rezistă la sunete f. intense
fără afecţiuni ale auzului câteva
secunde (ex. 130 dB pt. 10 sec);
expunerea prelungită la intensităţi
de 75-95 dB  pierderea auzului.
Refacerea auzului este posibilă
numai după o durată de expunere
relativ scurtă. 6
Dimensiunile sunetului
2.1.2. Influenţa zgomotului asupra organismului
uman şi implicit asupra rezultatelor muncii
Zgomotul în procesele de muncă, care depăşeşte limitele de intens.
auditivă şi durată, produce asupra executantului următ. efecte:
 micşorarea capacităţii auditive (surditatea parţială sau
totală);
 tulburări de inteligibilitate în vorbire (raportul silabelor înţelese
corect faţă de nr. total de silabe pronunţate) depinde de nivelul
zgomotului în încăperi şi de intensitatea acustică a vocii;
 efecte fiziologice:
 micşorarea activ. organelor digestiei; ■ mărirea metabolismului;
 creşterea activităţii cardiace; ■ deformaţii osteoarticulare
 efecte neuropsihice:
 tulburări de atenţie; ■ încordare; ■ oboseală.
 sustragere; ■ excitaţie;
 tulburări motorii:
 reducerea ritmului mişcărilor;

 creşterea tensiunii musculare.

Organizarea Ergonomică a Muncii 7

 Dacă sub acţiunea zgomotului se produce o creştere a pragului de
audibilitate, iar restabilirea după anularea cauzei se produce după 15
secunde sau max. 3 minute  fen. de adaptare auditivă.

 Când restabilirea pragului de audibilitate se face într-un timp>3min,

dar analizatorul auditiv îşi revine complet  oboseala auditivă.
Repetarea acestui fenomen timp îndelungat, luni sau ani de zile 
leziuni degenerative ireversibile ale urechii interne care, în cele din
urmă, duc la surditatea profesională.

 Zgomotul puternic, de durată are infl. asupra organismului,

efectele nocive fiind de natură fiziologică, nervoasă,psihică:
 acuitatea vizuală scade; ritmul respiraţiei şi al activităţii inimii se

schimbă; tensiunea arterială creşte; procesul de digestie se

încetineşte; apar iritaţii nervoase; oboseala creşte;atenţia scade
 Influenţa zgomotului asupra omului  implică şi o influenţă
asupra rezultatelor muncii sale  nerespectarea normelor de
protejare a oamenilor împotriva efectelor dăunătoare ale zgomotelor
influenţează eficienţa muncii prin creşterea gradului de oboseală
şi a procentului de erori şi rebuturi în muncă.
Organizarea Ergonomică a Muncii 8
2.1.3. Măsuri pt. prevenirea şi combaterea zgomotului
În funcţie de scopul şi efectul lor, măsurile pot fi clasificate astfel:
 m. de prevenire a producerii zgom. dăunătoare la sursă şi a propagării lor;
 măsuri de reducere a intensităţii percepţiei senzoriale a zgomotelor;
 măsuri de înlăturare a efect. patologice ale lucrului în mediu zgomotos.
În funcţie de natura lor, măsurile pot fi clasificate astfel:
 măsuri sociale:
 legi, norme, instrucţiuni de interzicere a avertizărilor sonore;

 zonarea şi sistematizarea urbanistică şi rurală;

 norme pentru limita de vârstă în mediul zgomotos etc.;

 măsuri tehnice:
 sisteme şi soluţii silenţioase pentru tehnologie, utilaje şi instalaţii;

 evitarea rezonanţei şi ecoului;

 dimensionarea atelierelor sau a spaţiilor de lucru;

 pereţi, tavan, planşeu din material fonoabsorbant;

 măsuri organizatorice:
 dispersarea şi dispunerea raţională a utilajelor şi surselor de zgomot;

 sisteme de comunicaţie, semnalizare şi informaţii eficiente;

 măsuri igienice şi medicale:

 folosirea antifoanelor externe sau interne;

 controlul ORL periodic; controlul audiometric periodic.

Organizarea Ergonomică a Muncii 9
 Măsurile cele mai importante pentru combaterea zgomotului şi a
efectelor acestuia trebuie să fie luate încă în faza de
proiectare a mijloacelor de muncă.
 Metoda cea mai eficace şi cea mai raţională, dar şi cea mai dificilă,
este combaterea zgomotelor de la sursă  conceperea
utilajelor, agregatelor şi proceselor tehnologice pe principii
noi, în vederea eliminării vibraţiilor care produc nu numai
unde acustice în aer, dar şi unde elastice în construcţii.
 Este necesar ca instalaţiile, construcţiile şi organizarea producţiei
să înlăture propagarea surselor de zgomot  ecranarea
zgomotului şi carcasarea surselor de zgomot .
 Când sursa de zgomot nu poate fi izolată sau atenuarea zgomotului
la sursă nu poate fi realizată  se aplică metoda absorbţiei
zgomotului  căptuşirea suprafeţelor interioare ale
încăperii cu mat. de absorbţie sonoră  atenuarea zgomotului
 Când executanţii lucrează la locuri de muncă unde, cu toate
măsurile de combatere, nivelul zgomotului este peste valorile limită
 folosirea aparatelor de protecţie individuală  reduc
intensitatea percepţiei senzoriale a zgomotelor şi contactul
direct cu organul auditiv. În practică, cele mai răspândite
mijloace de protecţie individuală sunt antifoanele externe sau
interne  pot reduce zgomotul cu până la 30 dB.
Organizarea Ergonomică a Muncii 10
 2.2. Iluminatul
2.2.1. Influenţa luminii asupra organismului
uman şi oboseala
 Factor de ambianţă fizică care exercită o influenţă deosebită
asupra organismului, asupra confortului vizual la locul de muncă,
gradului de oboseală a executantului şi eficienţei activităţii acestuia.
Aprox. 90% din cantitatea informaţiilor acumulate de om provin prin
interm. organului vizual  solicitare importantă  trebuie protejat.
 Efectele iluminatului raţional al încăperilor şi locurilor de muncă:
 îmbunătăţeşte condiţiile de muncă şi calitatea produselor;
 menţine capacitatea de muncă; previne accidentele de muncă;

 contribuie la creşterea productivităţii muncii.

Consiliului Naţional privind Protecţia Muncii din Chicago  iluminatul

necorespunzător – cauza a 20% din accidentele de muncă. Medicii
francezi  iluminatul raţional reduce acciden. de muncă cu 25-50%.
Germania, Anglia, România stab. unor niv. de iluminare corespunz.
 Acţiunea luminii asupra organismului este multilaterală şi
complexă: acţionează asupra metabolismului şi circulaţiei sângelui;
solicitarea îndelungată şi intensă, în cond. necorespunz. de iluminat,
oboseşte ochii  fenomene de oboseală oculară şi nervoasă.
Organizarea Ergonomică a Muncii 11
 Oboseala oculară - ansamblul fenomenelor care rezultă de pe
urma solicitării unilaterale şi intense a funcţiilor specifice aparatului
vederii ca de exemplu:
 oboseala muşchilor de acomodaţie datorată unei fixări asupra

unor obiecte prea mici, situate la mică distanţă;

 efectele pe care le au asupra retinei contrastele de luminanţă,

în timp sau în spaţiu, suportate pe durată mare.

Se manifestă prin:
 dureri sau arsuri ale globului ocular; lacrimaţie;

 diplopie (vedere dublă); dureri de cap;

 scăderea capacităţii de acomodare la lumină;

 reducerea vitezei de percepere;

 diminuarea sensibilităţii la contraste;

 slăbirea acuităţii vizuale (calitatea pe care o posedă ochiul, într-

un grad mai mult sau mai puţin ridicat, de a distinge detaliile

obiectelor; în practică, se determină cu optotipul).
Factorii principali care influenţează acuitatea vizuală sunt:
 contrastele;

 nivelul de iluminare;

 timpul de expunere.

Organizarea Ergonomică a Muncii 12

 Oboseala nervoasă – apare atunci când o anumită activitate
atrage după sine o solicitare intensă a percepţiei vizuale, dar nu şi a
aparatului optic sau a retinei.
Se manifestă prin:
 diminuarea preciziei şi reducerea vitezei mişcărilor;

 scăderea capacităţii de percepţie vizuală;

 scăderea capac. de reacţie prin apariţia senzaţiei de indispoziţie;

 dureri de cap; ameţeală şi insomnie.

 Aceste manifestări apar deoarece părţile cele mai importante ale

procesului vederii sunt legate de funcţii nervoase, ochiul fiind
numai receptorul razelor luminoase, pe când observaţia
vizuală conştientă îşi are sediul în creier.

În organizarea sau proiectarea locurilor de muncă, este necesar să

se cunoască şi să se analizeze următoarele probleme:
 aspectele cantitative ale luminii

 fluxul luminos (energia radiantă emisă de un corp);

 iluminarea (raportul dintre fluxul luminos primit de o

suprafaţă şi aria acestei suprafeţe);
Organizarea Ergonomică a Muncii 13
 aspectele calitative ale iluminatului:
 luminanţa (gradul de strălucire a unei suprafeţe sau luminozitatea

suprafeţelor înconjurătoare);
 uniformitatea luminii pe suprafaţa de lucru;

 direcţia luminii şi umbrele;

 fenomenul de orbire;

 compoziţia spectrală sau culoarea luminii;

 cele mai importante aspecte ale capacităţii vizuale:

 acuitatea vizuală (capacitatea ochiului de a distinge obiecte sau

suprafeţe foarte mici);

 sensibilitatea la contraste (capacitatea ochiului de a percepe

diferenţele foarte mici de luminanţă); are legi de manifestare:

 este mai ridicată pentru suprafeţe mari;

 este mai ridicată pentru limite clare, decât pt. cele estompate;

 creşte odată cu creşterea luminanţei de fond;

 este mai ridicată atunci când zonele periferice ale câmpului

vizual sunt mai întunecoase decât regiunea centrală;

 viteza de percepţie (timpul care se scurge între prezentarea unui

obiect şi percepţia vizuală a acestui obiect).

Organizarea Ergonomică a Muncii 14
 Sensibilitatea ochiului uman acoperă un interval foarte mare al
valorilor iluminatului: începe de la câţiva lucşi într-un loc întunecos,
până la 100.000 lucşi, în exterior, în aer liber şi zi însorită.
Factori de stabilire a nivelurilor de iluminare:
 cerinţele sarcinii şi ale locului de muncă  valorile cantităţii de

lumină variază în raport cu schimbarea sarcinii de muncă:

 sunt mai mari în cazul prelucrării obiectelor mici sau pentru

activităţi cu cerinţe de precizie;

 sunt mici pentru manipulări diverse, când precizia cerută nu

este mare.
 Pe suprafeţele de lucru sau ale obiectelor muncii, nivelul de
iluminare trebuie să aibă o valoare suficient de mare pentru a
corespunde activităţilor care se desfăşoară în spaţiul deservit de
instalaţia de iluminat.
 cerinţele economice  nivelurile excesive de iluminare au uneori

eficienţă redusă în comparaţie cu valorile mai mici ale acestor

niveluri.
 Eficienţa unui anumit nivel de iluminare este influenţată de:
 mărimea obiectului sau a detaliilor acestuia;

 contrastul între obiect şi fond;

 gradul de reflexie a ambianţei imediate;

 durata cerută pentru efectuarea sarcinii vizuale.

Organizarea Ergonomică a Muncii 15

 2.2.2.Aspecte calitative ale iluminatului
 Impresia de strălucire sau de întunecime a suprafeţelor sau
obiectelor care reflectă lumina este proporţională cu luminanţa
(strălucirea) suprafeţelor sau obiectelor respective.
 În funcţie de modul în care se produce, luminanţa poate fi:
 directă – emisă de o sursă luminoasă primară;
 reflectată – lumină secundară emisă de corpurile care remit lumina
incidentă, schimbând direcţia de propagare a acesteia.
 Consecinţe: reduc. vizibilităţii; oboseala vizuală; senzaţia de inconfort.
 Căi de reducere a efectelor luminanţei (strălucirii):
 utilizarea unui număr mai mare de surse de lumină cu intensitate
redusă decât a unui număr mic de surse foarte strălucitoare;
 utilizarea tipurilor de iluminare indirectă şi difuză în locul celei directe
 plasarea surselor de lumină a.î. ele să nu fie în linia vizuală;
 poziţia surselor de lumină în zona de lucru  imaginea reflectată a
luminii să nu atingă ochii;
 păstrarea raporturilor cerute de strălucire între zona de lucru şi
ambianţa imediată şi generală;
 utilizarea în zona de lucru a acelor suprafeţe care reflectă în mod difuz
lumina şi nu în mod concentrat;
 dacă strălucirea sursei nu poate fi redusă  sisteme de protecţie.
Organizarea Ergonomică a Muncii 16
 Iluminatul locului de muncă trebuie să fie uniform, a.î. să nu se
formeze un contrast mare între locul de muncă şi mediul înconjurător
 Neuniformitatea iluminărilor (prezenţa unor zone de lumină şi de
umbră prea pronunţate pe supraf. de lucru) – element nefavorabil
 necesită adaptarea ochiului omenesc  disconfort vizual.
Perioada de adaptare durează destul de mult şi variază în funcţie
de diferenţa de lumină dintre două medii. Cu cât diferenţa este mai
mare, cu atât adaptarea este mai îndelungată.
Este necesar ca perioadele de adaptare să corespundă cu
activităţile de pregătire şi de încheiere a lucrului.
 Când într-o încăpere se lucrează numai în anumite locuri, aceasta nu
înseamnă că numai acele locuri merită să fie luminate  Petele de
lumină înconjurate de spaţii iluminate slab  fenomenul de orbire –
senzaţia vizuală neplăcută şi adesea dureroasă produsă de luminanţa
excesivă a unui izvor de lumină aflat în câmpul vizual.
 Percepţia vizuală la locul de muncă este îngreunată şi de
existenţa umbrelor pe suprafaţa de lucru  pot fi evitate prin
dirijarea raţională a luminii.
 La locurile de muncă unde se cere o evaluare justă a culorii obiectelor,
trebuie analizată compoziţia spectrală sau culoarea luminii 
trebuie utilizate surse cu structură spectrală similară cu cea a
luminii de zi.
Organizarea Ergonomică a Muncii 17
 La rezolvarea corespunzătoare a calităţii iluminatului este necesar să
se aibă în vedere şi sursele de lumină:
 surse naturale (lumina zilei);

 surse artificiale (lămpile electrice).

 Lumina zilei sau iluminatul natural  creează cele mai bune

condiţii de vizibilitate, deoarece:
 ochii sunt cel mai bine adaptaţi; nu oboseşte ochii; este igienic;

 prezintă o difuzare mai mare a luminii; este mai economic.

Dezavantaje:
 posibilităţi limitate de repartiţie a fluxului luminos;

 nu este permanent şi constant, are variaţii mari în decursul zilei.

 Iluminatul artificial  la locurile de muncă la care nu se poate

asigura lumină naturală de intensitate corespunzătoare şi care sunt
lipsite de lumină de zi.
Avantaj: poate avea nivel constant şi, în funcţie de necesităţi, i se
poate asigura permanenţa.
Dezavantaj: este mai costisitor decât iluminatul natural.
Lumina artificială trebuie să fie cât mai apropiată de lumina
naturală ca intensitate, culoare şi radiaţii calorice  calitatea
luminii artificiale depinde de corpurile sau instalaţiile de iluminat.
Organizarea Ergonomică a Muncii 18
 Instalaţiile de iluminat se clasifică după felul repartizării fluxului luminos, în:
 Sistemul de iluminat direct – avantaje şi dezavantaje:
 oferă utilizarea la max. a luminii  trimite la locul de muncă 90%
sau întregul flux luminos radiat de corpul de iluminat;
 este cel mai econ.  pierderile de flux luminos - cele mai mici
 prez. un niv. ridicat de strălucire  poate cauza fen. de orbire
 iluminatul este neuniform şi apar umbre puternice;
 contrastul relativ mare între luminanţele încăperii şi luminanţa
tavanului produce o impresie vizuală neplăcută.
 Sistemul de iluminat indirect – avantaje şi dezavantaje:
 oferă o distribuţie uniformă a luminii, fără umbre şi strălucire;
 sursa de lumină se maschează  ~ 90-100% din fluxul luminos
radiat este îndreptat spre tavan şi partea superioară a pereţilor de
unde este reflectat uniform spre supraf. de lucru
 deoarece o parte din lumină este absorbită de tavan pentru a se
putea realiza o bună iluminare, este necesar ca tavanul şi partea
superioară a pereţilor să fie de culoare deschisă şi fără praf,
pentru a avea un coeficient mare de reflexie;
 costisitor şi scump se utiliz. unde umbrele sunt dăunătoare.

 Sistemul de iluminat mixt  trimite 50% din fluxul luminos radiat spre
tavan şi 50% în jos. Îmbină avantajele şi dezavantajele celorlalte 2 sisteme.
Organizarea Ergonomică a Muncii 19
În funcţie de dispunerea corpurilor de iluminat, iluminatul se clasifică în:
 Iluminatul general:
 asigură o iluminare uniformă a întregului spaţiu supus iluminării;
 corpurile de iluminat sunt instalate în zona sup. a încăperii sau pe tavan;
 utilizat în încăperile unde se lucrează în orice punct al supraf. de producţie.
 Iluminatul local:
 se realiz. prin fixarea corpurilor de iluminat în apropierea supraf. de lucru.
 se obţine prin stabilirea direcţiei luminii, în aşa fel încât să nu existe umbre.
 nu se foloseşte simplu, ci împreună cu iluminatul general, din cauza
diferenţei mari de iluminare dintre supraf. de lucru şi cele din jur.
Se recomandă:
 la locurile de muncă la care se cere distingerea unor detalii;
 la locurile de muncă unde obiectele muncii sunt de culoare închisă;
 în cazurile în care se cere iluminarea intensă a suprafeţelor verticale.
 Iluminatul combinat
 o iluminare mai bună a suprafeţelor de lucru; înlătură umbrele;
 necesită cheltuieli de exploatare mai mici pentru valori mari ale iluminării;
 permite întreruperea iluminatului unde nu se lucrează  econ. energiei el.
Se recomandă:
 la locurile de muncă unde specificul activităţii cere o iluminare bună;
 la acele locuri de muncă unde prin iluminarea generală se produc umbre.
Organizarea Ergonomică a Muncii 20
2.3.1. Microclimatul - Factorii determinanţi
ai condiţiilor de microclimat
Factorii care determ. cond. de microclimat de la locul de muncă:
 temperatura; ■ viteza aerului;
 umiditatea; ■ radiaţiile calorice.

Microclimatul infl. organismul în proc. muncii şi în special funcţia de

termoreglare a acestuia  realiz. unor cond. de microclimat coresp.
presupune păstrarea echilibrului termic între organism şi mediu
Pentru desfăşurarea normală a proceselor vitale, corpul uman are nevoie
de o temperatură internă perfect constantă, în jur de 37°C.
Părţile periferice (muşchi, membre şi piele)  protejează interiorul
organismului de fluctuaţii de temp.; pot să absoarbă sau să cedeze o
cant. de căldură fără ca organismul să perceapă modif. ce survin.
Schimb. de căldură dintre corpul omenesc şi mediu se produc prin:
 convecţie (schimb de căldură dintre supraf. corp. şi un curent de aer);
 conducţie (schimbul de căldură determinat de conductibilitatea termică a
obiectelor şi a mediului care vin în contact cu pielea);
 evaporare (are mai ales sensul unei cedări de căldură);
 radiaţie (schimbul de căldură între corpul omenesc, pereţi şi diversele
obiecte care îl înconjoară şi absorb sau reflectă căldură).
Organizarea Ergonomică a Muncii 21
 2.3.2. Efectele factorilor de microclimat
 Temperatura de lucru se poate considera normală între limitele:
 18-24°C, intervalul de confort în perioada de vară;
 17-22°C, intervalul de confort în perioada de iarnă.

Temp. mediului ambiant trebuie să scadă pe măsura creşterii

gr. de greutate a muncii, care măreşte cant. de căldură din
organism  necesitatea menţinerii temp. în limite de confort
 Într-un mediu excesiv de călduros  organismul reduce
producţia calorică internă, apare senzaţia de oboseală, moleşeală şi
somnolenţă, capacitatea de muncă se reduce  greşeli şi accidente.
 Munca în condiţii de temperatură ridicată  cere din partea
executantului un consum suplimentar de energie, pentru lupta
împotriva supraîncălzirii corpului  accelerarea respiraţiei, creşterea
irigaţiei sanguine a pielii, scăderea activităţii organelor digestive.
 În condiţiile unor temperaturi scăzute  o mare parte din
energia produsă de organism se pierde în lupta cu frigul:
 apar frisoane, dureri în articulaţii şi în muşchi;
 apare nevoia de mişcare, însoţită de o scădere a atenţiei şi mai
ales a concentrării în activităţile intelectuale;
 se reduce mobilitatea membrelor şi abilitatea mişcărilor, atenţia
executanţilor scade rapid  creşterea numărului de accidente.
Organizarea Ergonomică a Muncii 22
 Umiditatea  trebuie să fie cuprinsă între 40 şi 50% pentru ca
organismul uman să nu fie afectat.
 Umidităţi <30%  efecte nefavorabile asupra căilor respiratorii şi
asupra vederii  lucrul în aer uscat sporeşte riscul de îmbolnăvire
Umidităţi >70%  împiedică eliminarea normală a transpiraţiei.
 Intre temperatură şi umiditatea relativă a aerului există o
legătură de dependenţă:
 în perioade de frig şi intermediare la o temp. ext. mai joasă de

+10°C, cond. normale de muncă presupun ca unei temp. int.

de 22-23°C să-i corespundă o umiditate relativă de 80-75%.
 în perioade calde, la o temp. ext. mai ridicată de +10°C,

condiţiile normale de muncă presupun ca unei temp. int. de 25-

26°C să-i corespundă o umiditate relativă de 70-65%.
Cu cât sunt mai ridicate valorile de temperatură, cu atât
mai redusă trebuie să fie umiditatea relativă a aerului.
 În practică, temp. şi umiditatea aerului trebuie să ţină seama de
activitatea ce se execută şi de condiţiile tehnologice existente.
 Dacă procesul tehnologic impune condiţii de microclimat diferite de
cele normale (în ind. textilă), sunt necesare măsuri de protecţie a
muncii şi să se acorde timpul necesar de odihnă şi necesităţi
fiziologice, pt. a reduce efectul dăunător al umidităţii asupra
sănătăţii angajaţilor  mişcarea aerului prin ventilaţie.
Organizarea Ergonomică a Muncii 23
 Mişcarea aerului
 Una şi aceeaşi viteză de mişcare a aerului, în funcţie de natura
muncii, poate produce o senzaţie de confort sau una dezagreabilă
 În condiţii de lucru sedentar, când avem mişcări reduse, viteza

aerului nu este indicat să depăşească valorile de 0,3 m/s în

sezonul rece, respectiv 0,6 m/s în sezonul cald.
 În condiţii de ortostatism, pt. solicitări fizice mari, în sezonul

cald, se poate suporta chiar şi o viteză a aerului de 1,5 m/s.

 Condiţiile de microclimat sunt determinate şi de cantitatea şi
calitatea aerului inspirat.
 In practică, cauzele de viciere a aerului sunt: mirosurile,
vaporii, praful, gazele, lipsa de oxigen, concentraţia de CO 2.
 Pentru a asigura cantitatea de aer necesară executanţilor la locul
de muncă  trebuie să existe în permanenţă un anumit volum de
aer proaspăt: 7,8 mc/persoană ca limită pentru alegerea modului
de aerisire; peste 7,8 mc/persoană cantitatea de aer curat se va
asigura prin aerisire naturală, sub acest volum fiind necesară
instalarea unor sisteme de aerisire artificială.

CONCLUZIE: Un microclimat corespunzător se

realizează când temperatura aerului este corelată cu
viteza şi gradul de umiditate ale acestuia.
Organizarea Ergonomică a Muncii 24
3.1. Ambianţa cromatică
3.1.1. Influenţa mediului cromatic asupra
organismului şi asupra rezultatelor muncii

 Culorile sau ambianţa cromatică  au efectele directe

asupra omului şi indirect asupra rezultatelor muncii acestuia.
 Însuşirea culorilor de a influenţa şi modifica senzaţia de confort şi
de efectele de ordin psihologic şi fiziologic pe care acestea le au
asupra omului  s-a ajuns la noţiunea de culori funcţionale.
 Teoria şi practica aplicării culorilor funcţionale au multe zone de
tangenţă cu estetica industrială şi arta decoraţiei interioare
 Combinaţiile de culori folosite la locurile de muncă şi la vopsirea
dif. obiecte şi zone de lucru trebuie să urmărească în primul rând
efectul cromatic utilitar şi, numai după aceea, efectul estetic.
 D.p.d.v. al modului de utilizare şi acţiune asupra omului, culorile
întrebuinţate în cadrul mediului ambiant se pot clasifica în:
 culori funcţionale; ■ culori convenţionale.
Organizarea Ergonomică a Muncii 25
  Funcţionalitatea culorilor în ambianţa generală  dată de efectele
pe care le au direct asupra omului şi indirect asupra rezultatelor activităţii.
Diferitele nuanţe de culori produc asupra oamenilor reacţii psihice diferite.
 Culorile pot fi împărţite în trei grupe principale:
1. Culori calde şi culori reci  determinate de
asocierea care se face între lumina solară şi căldura
focului, pe de o parte, şi culorile roşu, portocaliu şi
galben, pe de altă parte, sau între răcoarea apei, a
mării, a cerului şi a verdelui din natură, pe de o parte,
şi culorile albastru şi verde, pe de altă parte.
2. Culori stimulative, iritante şi culori liniştitoare
Nuanţele vii şi culorile calde sunt stimulative  prin
acţiune prelungită provoacă oboseala.
Nuanţele pastel şi culorile reci sunt liniştitoare 
produc efecte calmante.
3. Culori uşoare şi culori grele  aceste culori dau
senzaţia de uşor (culorile deschise) şi respectiv
Clasificarea culorilor după senzaţia de apăsare şi greutate (culorile închise).
efectul psihic

S-a constatat că anumite culori provoacă o stare afectivă, o anumită dispoziţie:

 perceperea culorilor deschise, vii, luminoase, centrate în jurul galbenului, creează
bună-dispoziţie, vioiciune, activează, dinamizează.
 utilizarea culorilor deschise pentru vopsirea pereţilor şi a maşinilor stimulează
păstrarea ordinei şi curăţeniei la locul de muncă, impune o anumită disciplină.
 culorile închise dau senzaţia de apropiere; culorile deschise dau senzaţia de
depărtare Organizarea Ergonomică a Muncii 26
 Culorile convenţionale  aplicate pentru diferite scopuri:
 Culori de identificare  acolo unde există posibilitatea, se
adoptă anumite culori cu rezonanţe psihologice precise pentru a
facilita identificarea (de exemplu: apă-verde, aer-albastru etc.).;
 Culori de securitate  au influenţă asupra eficienţei muncii,
întrucât indicarea prin culori a zonelor periculoase avertizează,
sporeşte atenţia  se reduc accidentele şi întreruperile în muncă
Culorile de securitate trebuie să poată fi identificate sub orice
lumină şi să aibă o constanţă mare a culorii.
Pentru a evita confuziile şi pentru a mări vizibilitatea culorilor de
securitate, ele se utilizează în contrast cu culorile alb şi negru 
pentru culorile roşu, verde şi albastru se utilizează culoarea alb, iar
pentru galben, culoarea negru.
 Culori de semnalizare.
 Spre deosebire de culorile funcţionale folosite curent, în ceea ce
priveşte modul concret sau practic de utilizare a culorilor de
securitate, se recomandă culori vii, de intens. mare, care să
atragă prompt atenţia  declanşând imediat reacţii de apărare.
 Când se elaborează schema cromatică optimă pentru condiţiile
reale date, culorile convenţionale trebuie să se armonizeze cu
celelalte culori funcţionale.
Organizarea Ergonomică a Muncii 27
 3.1.2. Factorii care influenţează ambianţa
cromatică

Realizarea unei ambianţe funcţionale la locul de muncă, prin

utilizarea judicioasă a culorilor, prin aplicarea cerinţelor ergonomice
corespunzătoare şi prin stabilirea schemei cromatice optime, trebuie
să ţină seama de influenţa următorilor factori:
 destinaţia încăperilor (hală, atelier, cameră de comandă etc.);
 specificul procesului tehnologic;
 prezenţa unor factori de mediu nocivi;
 orientarea încăperilor faţă de punctele cardinale;
 destinaţia elementelor arhitecturale şi a celor tehnologice (plafon,
pardoseală, pereţi, maşini, conducte, mobilier etc.);
 iluminatul.

Organizarea Ergonomică a Muncii 28