COMUNICAREA

PRIN SEMNE
SALUTUL, ÎMBRĂȚIȘAREA, SĂRUTUL
SALUTUL

 Primele atestări istorice ale salutului datează din

China antică. Atunci oamenii îl salutau pe împărat
acoperindu-și ochii cu palma, ca simbol al faptului
că lumina emanată de împărat îi orbește. Acest tip
de salut este la originea salutului militar de astăzi.
 ETAPELE SALUTULUI

A. RECUNOAȘTEREA:

-semnale politicoase: ridicarea sprâncenelor, zâmbetul cu buzele lipite, salutul din

cap;

-semnale entuziaste: făcutul cu mâna, zâmbetul cu gura deschisă, râsul,

interjecțiile verbale sau tonul ridicat;
 B. ABORDAREA

Detașată: întoarcerea privirii, încrucișarea brațelor în fața sau alte

gesturi ca atingerea părului sau aranjarea hainelor în timp ce se apropie unul
de celălalt.

Rapidă: privirea rămâne fixată pe partener.

C. ÎNTÂLNIREA

 Strângerea de mână
 Îmbrățișarea
 Sărutul
TIPURI DE SALUT

 Saluturi care exprimă respect, făcute să diferențieze

diferențele de putere;

 Saluturi de solidaritate, exprimând mesaje de

prietenie și egalitate.
STRÂNSUL MÂINII

 Strângerea mâinii pentru a felicita sau pentru a marca o

întelegere datează din secolul al II-lea î.Hr. Aceasta arată
că mâinile nu ascund nicio armă, fiind un simbol al
egalității, încrederii și corectitudinii.
 Reprezintă o sursă de informații despre personalitate și
despre sentimentele care le au față de partener.
 TIPURI DE STRÂNGERE DE MÂNĂ

1. Menghina: se exercită o presiune mare la strângere;

2. Mâna moartă: persoana oferă o mână total relaxată, nefiind atentă la
persoana pe care o salută;
3. Mâna fermă: degetele se adună în jurul mâinii partenerului și
presiunea nu este nici prea mare, nici prea mică; este folosită de persoane
extravertite și de femeile deschise la experiențe noi;
4. Lipitoare: persoana reține mai mult mâna după ce o strânge.
 5. Mâna umedă: poate fi un semn al nervozității;

6. Reîntărirea: mâna este strânsă cu ambele mâini;

7. Salutul invaziv: salutul nu se produce la jumatatea distanței dintre

persoane;

8. Salutul dominant: un alt mod în care oamenii pot face ca strângerea

mâinii să fie asimetrică și să se impună în fata celuilalt este rotirea
antebrațului pentru a aduce mâna lor deasupra mâinii celorlalți.
 SALUTUL ÎN DIVERSE CULTURI

1. În vechea Romă se obișnuia ca fiecare soldat să apuce antebrațul

celuilalt cu rolul de a arăta că nu este înarmat.
 2. În Laponia își ating nasurile; se practică între persoanele apropiate și
se numește kunik.
 3. Japonezii se salută printr-o înclinare a trunchiului și a gâtului. Cu
cât aplecarea este mai joasă și mai de durată cu atât persoana este mai
importantă.
 4. În Thailanda salutul se numește wai și se face printr-o aplecare
ușoară a capului cu mâinile împreunate ca la rugăciune.
 6. În Tibet oamenii îsi scot pălăria când se întâlnesc și cu mâna
stângă după urechi îsi arată limba demonstrând lipsa relelor intenții.
 7. În Kenya în tribul Maasai salutul cel mai întâlnit este faimosul dans
al grupului adamu, reprezentând sărituri către cer, într-un cerc format în jurul
celui care vine în sat.
 ÎMBRĂȚIȘAREA

,,Îmbrăţişarea e un preludiu care trezeşte simţurile. În public, îmbrăţişarea îşi

pierde vraja şi devine un act convenţional ca şi strângerea mâinii.” Liviu
Rebreanu
 TIPURI DE ÎMBRĂȚIȘARE
1. Laterală: este ușor superficială, deoarece este abordată de persoane care
se tem în general că gesturile lor ar putea fi interpretate greșit; ex: îmbrățișarea
șefului cu secretara.
 2. Frontală completă: este o îmbrățișare adevarată în care ambele
corpuri se suprapun și este realizată pentru a arăta afecțiunea.
 3. Semilună: apare când două persoane stau fața în fața dar corpurile lor se
suprapun numai parțial. Este folosită de cei care sunt îngrijorați de o interpretare
sexuală.
 4. Concavă: este făcută de persoanele care ezită să îmbrățișeze pe
cineva; se va face cu picioarele depărtate astfel se reduc șansele de contact
între corpuri.
 5. Bătutul pe spate: serveste uneori ca indicator mascat- pretinde a fi altceva
decât ce este în realitate; pare a fi un gest afectuos, dar este de fapt o încheiere a
îmbrățișării fără să se jignească persoana respectivă.
 ÎNCREDERE

SIGURANȚĂ SĂNĂTATE

ÎMBRĂȚIȘARE

FORȚĂ PROTECȚIE
 SĂRUTUL

În general există două tipuri de săruturi:

 pe obraz: sunt săruturi sociale folosite la sosire și despărțire;
 pe gură: se întâlnește într-un context romantic, dar în unele cazuri reprezintă o
formă de salut.
 FORME DE SĂRUT

În unele țări sau culturi sărutul este doar o formă de salut între
persoanele apropiate:
 sărutul pe obraz în America Latină și Europa;
 sărutul pe ambii obraji în Brazilia, Argentina, Franța;
 sărutul mâinii, gest al aristocrației și caselor regale sau din respect a
persoanelor în vârstă;
 sărutul pe gura între barbați în Rusia.
SĂRUTUL CA RITUAL RELIGIOS

 sărutarea pietrei negre în islamism;

 în hinduism se sarută podeaua templelor;
 în biserica catolică și ortodoxă se sărută crucea, mâna
preotului, rozariile etc.
 în credințele populare se sărută talismanele pentru a aduce
noroc.
 ALTE TIPURI DE SĂRUT

1. Fals: este sărutul în care persoana își apropie doar

obrazul de cel al partenerului fără a strânge buzele.

2. Sonor: se aud vocalize de genul ,,muah”; sunt

interpretate în sens de apreciere sau glumă.
Sărutul în aer Sărutul pe frunte
 LIMBAJUL SEMNELOR

Limbajul mimico-gestual, prescurtat LMG, este un puternic simbol al

identităţii pentru persoanele deficiente de auz. Ca şi alte mijloace de
comunicare, limbajul gestual este un mijloc de interacţiune socială, care
permite o comunicare uşoară, firească şi completă între persoanele
deficiente şi integrarea lor mai uşoară în comunitate . Majoritatea
persoanelor deficiente de auz au o motivaţie scăzută pentru vorbirea orală,
folosesc rar vorbirea articulată preferând utilizarea limbajului mimico-
gestual pentru comunicarea de zi cu zi în cadrul vieţii lor sociale.
 CE ESTE UN GEST ŞI CARE SUNT
ELEMENTELE LUI ?

Informaţia transmisă pe cale vizuală, prin intermediul limbajului

gestual, este constituită din o combinaţie de mijloace cum ar fi expresia
facială şi corporală, mişcarea, folosirea spaţiului de gesticulare şi gesturi.
Gesturile au fost comparate cu cuvintele din limbajele verbale, ele având
aceleaşi sarcini ca şi cuvintele în limbajele sonore. Limbajele gestuale sunt
formate din gesturi/semne care, atunci când sunt combinate, formează
propoziţii şi fraze.
 Gesturile de origine pictorială sau iconică pot fi executate în trei feluri:

 a) degetele sau toată mâna imită conturul formei obiectului ( perete, casă,
drum, obiect curbat, tubular, rotund etc).
 b) se imită apucarea şi manevrarea obiectului (cană -,,a bea”, sertar -,,a
deschide un sertar”, brichetă -,,a aprinde bricheta”, automobil -,,a
conduce un autoturism” etc).
 c) mâna însăşi poate constitui un obiect sau o parte a lui, de ex. ,,ibric”-
,,a turna din ibric”, ,,foarfecă”-,,a tăia cu foarfeca”, etc.
 În comunicarea mimico-gestulă persoanele deficiente de auz se pot folosi de
mai multe categorii de semne sau gesturi: naturale, artificiale, indicatoare.
 1) semne (gesturi) naturale (care sunt legate de obiect prin însăşi aspectul lor);
de exemplu semnul pentru casă- “are acoperiş”; cocoş- “are creastă”, gâscă- se
imită mersul legănat al gâştei).
 2) semne artificiale (pentru întuneric- trecerea mâinii prin faţa ochilor în
semnul de “este opac”, “negru”). Acestea implică o convenţionalitate mai
mare;
 3) dactilemele (semne digitale care imită mai mult sau mai puţin literele
alfabetului).
 4) semne indicatoare (indicarea obiectelor care se află în câmpul vizual al celor
care discută în timpul comunicării ).
SEMNE NATURALE
DACTILEME
 1.Mişcarea mâinii în spaţiu :
Mişcarea unui gest poate fi îndreptată:
• către gesticulator sau dinspre el (nivel de adâncime);
• în sus sau în jos (nivel vertical);
• spre stânga sau spre dreapta (nivel orizontal);
• într-o singură direcţie sau înainte-înapoi.
 2. Configuraţia degetelor:
 constituie forma pe care o ia palma sau degetele în configurarea unui gest.
3. Aşezarea mâinii în spaţiu sau locul de articulare în relaţie cu capul sau
pieptul persoanei care face gesturi. Locul de articulare reprezintă locul unde se face
gestul. Pot fi distinse următoarele locuri de articulare:
 în spaţiul neutru, de exemplu, un loc în faţa gesticulatorului (de ex. o casă, o
cameră). Părţile gesturilor produse în spaţiul neutru sunt acelea care se pot face
astfel încât pot fi plasate în acel spaţiu, în acelaşi loc şi în aceleaşi relaţii unele faţă
de altele ca şi cum gesticulatorul poate să arate mai târziu unde au fost plasate.
 pe faţa gesticulatorului
 pe corpul gesticulatorului
 pe mâna pasivă, numai în cazul gesturilor care se fac cu ambele mâini
 4. Orientarea palmei (sus-jos, stânga-dreapta). Direcţia în care se
mişcă palma şi degetele în relaţie cu corpul gesticulatorului prezintă o
importanţă deosebită. De pildă, două forme ale mâinii pot fi aceleaşi dar
direcţiile diferite în care se mişcă mâinile pot să le dea semnificaţii aparte
sau opuse. În limbajul gestual există un număr limitat de poziţii legate de
orientarea mâinii.
BIBLIOGRAFIE

 http://www.citatepedia.ro/index.php?q=imbratisarea&r=a
 https://proedukat.wordpress.com/2012/02/15/sa-intelegem-ce-este-
limbajul-mimico-gestual/
 https://www.google.ro/search?q=google&rlz=1C1GGRV_enRO751R
O751&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiA2I_1wcTaAhVF
26QKHTeYAskQ_AUICigB&biw=1094&bih=462
 https://prezi.com/e1pmonkxsuoo/comunicarea-prin-semne-salutul-
imbratisareasarutul/