FUNCȚIA DE RELAȚIE LA PLANTE ȘI ANIMALE.

Proiect realizat de Hululei Raluca Ștefania clasa a X a H

 A. SENSIBILITATEA LA PLANTE.
 Este proprietatea organismelor de a reacţiona la
informaţiile primite din mediu. Aceasta este foarte
dezvoltată la mamifere, însă nu lipsește nici la plante
 Sensibilitatea și mișcarea plantelor:

Plantele sunt sensibile la lumină, variații de

temperatură, atracția gravitațională, mișcări bruște etc.
Acestea raspund la 3 tipuri de mișcări:
 1.
1. Tactisme-mișcări
Tactisme-mișcări ale
ale celulelor
celulelor mobile(
mobile( gameții
gameții
bărbătești
bărbătești se
se deplasează
deplasează către
către cei
cei femeiești,
femeiești, fiind
fiind
atrași de sbistanțele produse de aceștia)
atrași de sbistanțele produse de aceștia)

2.
2. Tropismele-mișcări
Tropismele-mișcări ale
ale organelor
organelor vegetale
vegetale orientate
orientate în
în
funcție de direcția sursei de lumină.
funcție de direcția sursei de lumină.

Fototropismul
Fototropismul (orientarea
(orientarea în
în funcție
funcție de
de lumină)-este
lumină)-este pozitiv
pozitiv
la frunze și negativ la rădăcini (cu excepția fototropismului
la frunze și negativ la rădăcini (cu excepția fototropismului
pozitiv
pozitiv la
la rădăcini
rădăcini la
la floarea-soarelui.
floarea-soarelui.

Geotropismul(reacția
Geotropismul(reacția plantelor
plantelor în
în funcție
funcție de
de forța
forța
3.
3. Nastiile-mișcări
Nastiile-mișcări neorientate,
neorientate, nu
nu depind
depind de
de gravitațională)-este
gravitațională)-este pozitiv la rădăcini și negativ la
pozitiv la rădăcini și negativ la tulpini
tulpini
stimul
stimul ci
ci de
de intensitatea
intensitatea lui
lui (deschiderea
(deschiderea și
și
închiderea
închiderea 2unor
2unor flori
flori seara
seara su
su dimineața,
dimineața, în
în
funcție de intensitatea luminii sau
funcție de intensitatea luminii sau Hidrotropismul
Hidrotropismul șiși chimiotropismul-orientarea
chimiotropismul-orientarea rădăcinilor
rădăcinilor
temperaturii) către sursa de apă sau substanțele nutritive
către sursa de apă sau substanțele nutritive
temperaturii)
CUM EVIDENȚIEM MIȘCĂRILE PLANTELOR?

Dacă
Dacă rotim
rotim oo plantă
plantă dede apartament
apartament cu cu
180,
180, vom observa că planta se
vom observa că planta se va
va orienta
orienta Pentru
Pentru evidențierea
evidențierea geotropismului,
geotropismului,
cu
cu frunzele
frunzele spre
spre fereastră.
fereastră. Dacă
Dacă plasăm
plasăm plasați
plasați plantele orizontal:
plantele orizontal: tulpinile
tulpinile se
se
pe
pe un clinostat un vas cu plante tinere
un clinostat un vas cu plante tinere de
de
Fototropismul
Fototropismul Geotropismul
Geotropismul vor
vor curba
curba în
în sus
sus și
și rădăcinile
rădăcinile în
în jos.
jos.
grâu,
grâu, plantele
plantele vor
vor fi
fi rotite
rotite și
și luminate
luminate Dacă le fixați într-un clinosat, ele vor
Dacă le fixați într-un clinosat, ele vor
din
din toate
toate direcțiile.
direcțiile. Astfel
Astfel vor
vor crește
crește continua
continua săsă crească
crească orizontal.
orizontal.
vertical
vertical în
în timp
timp ce
ce plantele
plantele din
din vasul
vasul fix
fix
se vor orienta spre lumină.
se vor orienta spre lumină.
 B. SENSIBILITATEA LA ANIMALE
 Organele responsabile pentru sensibilitatea organismului sunt organele de simţ care
transmit informaţiile primite sistemului nervos care le analizează şi elaborează
răspunsuri adaptative.
 Primirea informaţiilor din mediul extern şi din propriile structuri este o condiţie

esenţială a supravieţuirii animalelor, care permite găsirea hranei, evitarea pericolelor,

participarea la reproducere etc. La animale există organe de simţ specializate pentru
fiecare tip de stimul. Fiecare organ de simţ conţine un receptor:
-partea sensibilă, specializată – cu rol de a traduce stimulul recepţionat în influx nervos
care va ajunge la centrii nervoşi (nu prelucrează sunete, căldură sau lumină ci impulsuri
nervoase);
-căile nervoase de conducere a impulsului nervos de la receptor la sistemul nervos;
-ariile cerebrale se preocupă cu prelucrarea informației.
Organele de simț ale mamiferelor::
Organe
Organe fotoreceptoare
fotoreceptoare

Organe
Organe chemoreceptoare
chemoreceptoare

Organe
Organe mecanoreceptoare
mecanoreceptoare

Organe
Organe termoreceptoare
termoreceptoare
ORGANE FOTORECEPTOARE
 Fotorecepţia – sensibilitatea cu ajutorul
căreia se pot forma astfel imagini
complexe, se detectează mişcarea, se
 Fotoreceptorii sunt plasaţi în ochi formaţi
apreciază distanţele, se identifică din glob ocular şi organe anexe – de
plasarea obiectelor în spaţiu etc. protecţie (pleoapele, genele, sprâncenele
Sensibilitatea vizuală – fotoreceptorii şi glandele lacrimale) şi de mişcare (6
sunt sensibili la radiaţiile luminoase muşchi externi ai globului ocular)
datorită pigmenţilor pe care îi conţin,
însă fotorecepţia nu este identică cu
vederea fiind necesare structuri nervoase
capabile să interpreteze impulsurile
nervoase venite de la fotoreceptori.
 GLOBUL OCULAR

Globul ocular
cuprinde trei tunici
concentrice şi
aparatul optic.

Tunica mijlocie – coroida – cu rol de
nutriţie şi menţinerea obscurităţii în ochi
Tunica externă – sclerotica, albă, de natură
datorită pigmenţilor melanici. La partea
fibroasă cu rol de protecţie prevăzută în
anterioară corpul ciliar care secretă
partea anterioară cu o parte transparentă –
umoarea apoasă şi cu ajutorul muşchilor
corneea prin care pătrunde lumina în ochi.
ciliari reglează dimensiunea pupilei din
iris.
Tunica internă – retina – este de natură nervoasă având mai
multe straturi: 5 celule fotoreceptoare cu conuri pentru vederea
colorată, celule cu bastonaş pentru vederea albnegru, şi celule
nervoase care vor da naştere nervului optic. Locul de ieşire al
nervului optic din retină nu conţine celule fotoreceptoare şi este
numit pata oarbă. Retina are o zonă de acuitate vizuală maximă
– pata galbenă sau foveea centralis în care se formează imaginea
obiectului privit, reală, mică şi răsturnată. Aici există doar
celule cu conuri a căror densitate determină acuitatea vizuală.
APARATUL OPTIC
Aparatul optic are rolul de a focaliza imaginea pe retină.

Alcătuire:

-cornee

-umoare apoasă

-cristalin (lentilă biconvexă aşezată în spatele pupilei)

-umoare vitroasă (substanţă gelatinoasă situată între cristalin şi retină).

 FORMAREA IMAGINII PERETINĂ
Pentru formarea corectă a imaginii pe retină sunt necesare procese de
acomodare a vederii la distanţă cu ajutorul cristalinului şi la intensitatea
luminii datorită irisului care măreşte sau micşorează pupila.
Celulele fotoreceptoare conţin pigmenţi fotosensibili care sunt formaţi
dintr-o componento proteică şi un derivat al vitaminei A care suferă
modificări structurale în prezenţa luminii şi determină apariţia unui influx
nervos.
Celulele cu conuri au pigmenţi sensibili la radiaţii corespunzătoare
culorilor roşu, albastru şi verde. Prin stimularea în proporţii diferite a celor
trei tipuri de celule se generează în centri nervoşi superiori senzaţii vizuale
pentru toate culorile.
BOLI ALE SISTEMULUI VIZUAL.
1.Miopia-
1.Miopia- afecțiunea
afecțiunea
vederii
vederii la
la distanță.
distanță.
2. Hipermetropie-
afecțiunea vederii de
la apropiere. Se
poate corecta cu
ajutorul lentilelor
convergente
3. Astigmatismul-
vedere neclară. Se
poate corecta cu
ajutorul lentilelor
cilindrice.
 ORGANE CHEMORECEPTOARE
Chemorecepţia – cu ajutorul chemorecepţiei organismele mobile îşi găsesc
hrana, evită substanţele toxice, îşi localizează teritoriul sau îşi găsesc partenerul.
Există două tipuri de sensibilitate chimică:
una pentru moleculele din aer – sensibilitatea olfactivă sau miros şi una pentru
substanţele sapide (cu gust), dizolvate în salivă sau în mediul în care trăieşte
organismul
sensibilitate gustativă – gust.
Chemoreceptorii sunt celule epiteliale senzoriale sau celule nervoase
specializate, prevăzute la polul apical cu cili care la contactul cu substanţele
chimice produc impulsuri nervoase.
SENSIBILITATEA OLFACTIVĂ

Sensibilitatea olfactivă – receptorii

sensibilităţii olfactive sunt celule nervoase
ale căror prelungiri intră în structura
mucoasei olfactive fiind singurul loc unde
neuronii ajung în contact cu aerul.
Nasul:
 funcţie respiratorie şi olfactivă

 format din două fose nazale a căror

suprafaţă este mărită prin apariţia

cornetelor nazale
 în cornetul nazal superior se găseşte

mucoasa olfactivă formată din dendrite şi

celule de suport.
În funcţie de sensibilitatea mirosului animalele se pot împărţi în:
- animale hiperosmatice (foarte sensibile) precum monotreme, marsupiale, rozătoare
- animale macrosmatice – ierbivore, carnivore
- animale microsmatice – om, primate
- animale anosmatice (cu organe olfactive atrofiate) – cetacee – caşalot, balena
Sensibilitatea
Sensibilitatea gustativă
gustativă –– receptorii
receptorii sunt
sunt localizaţi
localizaţi în
în
muguri gustativi (apăruţi la peşti) formaţi din celule
muguri gustativi (apăruţi la peşti) formaţi din celule
senzoriale
senzoriale şi
şi celule
celule de
de susţinere.
susţinere.

La
La mamifere
mamifere mugurii
mugurii gustativi
gustativi sunt
sunt localizaţi
localizaţi în
în papilele
papilele
gustative din mucoasa limbii.
gustative din mucoasa limbii.

Sunt
Sunt patru
patru tipuri
tipuri de
de receptori
receptori gustativi
gustativi –– pentru
pentru dulce,
dulce,
sărat, acru şi amar.
sărat, acru şi amar.

Stimularea
Stimularea unui
unui singur
singur receptor
receptor produce
produce oo senzaţie
senzaţie
gustativă
gustativă simplă iar prin stimularea mai
simplă iar prin stimularea mai multor
multor tipuri
tipuri de
de
receptori se formează gusturi complexe.
receptori se formează gusturi complexe.

Combinaţia
Combinaţia dintre
dintre gust
gust şi
şi miros
miros se
se numeşte
numeşte aromă
aromă şişi
permite recunoaşterea alimentelor, evitarea substanţelor
permite recunoaşterea alimentelor, evitarea substanţelor
toxice,
toxice, stimularea
stimularea digestiei
digestiei prin
prin declanşarea
declanşarea secreţiei
secreţiei
glandelor tubului digestiv etc.
glandelor tubului digestiv etc.
ORGANE MECANORECEPTOARE

Mecanorecepţia – implică mai multe tipuri de

sensibilitate datorată forţelor mecanice deformante
care dau informaţii despre gravitaţie, variaţii de
mişcare, de presiune, calitatea suprafeţelor de
contact, curenţii de aer sau apă, vibraţiile mediului
etc.
SENSIBILITATEA ACUSTICĂ
Urechea
Urechea are
are trei
trei componente:
componente:

-urechea
-urechea externă
externă formată
formată din
din pavilion
pavilion şi
şi conduct
conduct auditiv
auditiv extern
extern –
– cu
cu rol
rol de
de captare
captare şi
şi direcţionare
direcţionare aa vibraţiilor
vibraţiilor
sonore spre timpan.
sonore spre timpan.
-urechea
-urechea medie
medie –– oo cavitate
cavitate în
în osul
osul temporal
temporal înîn care
care există
există un
un lanţ
lanţ de
de oscioare
oscioare –
– ciocanul,
ciocanul, nicovala
nicovala şi
şi scăriţa
scăriţa –– care
care
amplifică şi modulează vibraţiile pe care le transmit ferestrei ovale şi se aici endolimfei.
amplifică şi modulează vibraţiile pe care le transmit ferestrei ovale şi se aici endolimfei.
-- în
în urechea
urechea medie
medie există
există un
un canal
canal care
care face
face legătura
legătura cu
cu faringele–
faringele– trompa
trompa lui
lui Eustachio
Eustachio cu
cu ajutorul
ajutorul căruia
căruia se
se
menţine o presiune egală pe cele două feţe ale timpanului.
menţine o presiune egală pe cele două feţe ale timpanului.
-urechea
-urechea internă
internă este
este oo cavitate
cavitate plină
plină cu
cu un
un lichid
lichid numit
numit endolimfa
endolimfa aflată
aflată în
în continuarea
continuarea urechii
urechii medii
medii de
de care
care este
este
separată prin două ferestre – ovală şi rotundă prevăzute cu o membrană elastică.
separată prin două ferestre – ovală şi rotundă prevăzute cu o membrană elastică.
•• ÎnÎn interiorul
interiorul urechii
urechii interne
interne se
se găsesc
găsesc mai
mai multe
multe formaţiuni
formaţiuni care
care conţin
conţin receptori.
receptori.
Organul
Organul Corti
Corti situat
situat la
la nivelul
nivelul melcului
melcului membranos
membranos (cohlee)
(cohlee) conţine
conţine receptori
receptori
auditivi.
auditivi. Vibraţiile
Vibraţiile sonore
sonore ajunse
ajunse la
la acest
acest nivel
nivel cu
cu ajutorul
ajutorul endolimfei
endolimfei mişcă
mişcă
membrana
membrana tectoria
tectoria în
în care
care sunt
sunt prinşi
prinşi cilii
cilii celulelor
celulelor acustice
acustice şişi această
această mişcare
mişcare vava
declanşa
declanşa impulsul
impulsul 44 nervos
nervos preluat
preluat de
de nervii
nervii acustici
acustici şi
şi transmis
transmis spre
spre creier.
creier.
•• La
La om,
om, în
în afara
afara furnizării
furnizării informaţiilor
informaţiilor despre
despre zgomotele
zgomotele din din mediu,
mediu, auzul
auzul facilitează
facilitează
comunicarea
comunicarea prinprin limbajul
limbajul vorbit.
vorbit.
•• Sensibilitatea
Sensibilitatea vestibulară
vestibulară –– recepţionează
recepţionează modificările
modificările poziţiei
poziţiei organismului
organismului în în spaţiu
spaţiu
şi
şi asigură
asigură menţinerea
menţinerea echilibrului.
echilibrului. Receptorii
Receptorii se se găsesc
găsesc înîn urechea
urechea internă
internă în
în două
două
formaţiuni
formaţiuni numite
numite utriculă
utriculă şi
şi saculă
saculă situate
situate deasupra
deasupra melcului
melcului membranos
membranos şi şi la
la baza
baza aa
trei
trei canale
canale semicirculare
semicirculare orientate
orientate în
în cele
cele trei
trei direcţii
direcţii ale
ale spaţiului.
spaţiului. Celulele
Celulele senzoriale
senzoriale
sunt
sunt prevăzute
prevăzute cucu cili
cili care
care sunt
sunt mişcaţi
mişcaţi lala modificarea
modificarea poziţiei
poziţiei corpului
corpului sau
sau capului
capului de
de
mişcarea
mişcarea unui
unui gel
gel –– endolimfa
endolimfa -- în
în care
care se
se găsesc
găsesc nişte
nişte cristale
cristale de
de carbonat
carbonat dede calciu
calciu
numite
numite otolite.
otolite.
ORGANE TERMORECEPTOARE
 Sensibilitatea tactilă – receptorii sunt terminaţii nervoase libere sau încapsulate (corpusculi)
care înregistrează atingeri, presiuni, vibraţii mecanice şi stimuli dureroşi. Dau informaţii
despre forma, consistenţa, nivelul de contact la organismului (atingere uşoară sau presiune
crescută), efectul potenţial nociv asupra ţesuturilor al diferitelor obiecte din mediu.
Terminaţiile libere se ramifică printre celulele epidermei şi dau o senzaţie slab localizată, pe
când terminaţiile încapsulate sunt localizate în dermă, nu se ramifică şi dau senzaţii tactile bine
definite şi localizate.
Un tip particular de sensibilitate tactilă este sensibilitatea seismoreceptorie întâlnită la unele
animale acvatice (peşti). Receptorii sunt organele liniei laterale reprezentaţi de muguri
epiteliali constituiţi din celule senzoriale ciliate şi celule de susţinere dispuse pe părţile laterale
ale corpului peştilor de la cap la extremitatea cozii. Recepţionează vibraţii de mică frecvenţă
ale apei şi mici potenţiale electrice produse de muşchii lor care permit determinarea vitezei şi
direcţiei curenţilor, mişcările propriului corp, depărtarea fundului apei şi a malurilor, prezenţa
unor corpuri străine în apă.
Sensibilitatea proprioceptivă – receptorii sunt fusuri neuromusculare din muşchi şi
corpusculi tendinoşi din tendoane. Sunt stimulaţi de schimbarea tonusului muşchilor şi
tendoanelor în timpul contracţiei şi al relaxării. Asigură menţinerea posturii, realizarea
locomoţiei sau a mişcărilor fine.
Sensibilitatea termică – receptorii sunt terminaţii nervoase încapsulate situate în tegument
şi în unele organe interne. Sunt două tipuri de receptori: pentru cald şi pentru rece. Ei sunt
stimulaţi de variaţii ale temperaturii. Au rol în termoreglarea organismului.
SISTEMUL NERVOS LA MAMIFERE
Mamiferele sunt cele mai evoluate animale.
Ele su un sistem nervos complex și foarte
eficient (putem observa în figura alăturată). El
este format din:
1. Sistem nervos central-creier și măduva
spinării. El conține centrii nervoși care primesc
informații de la receptori, le prelucrează și
transmit comenzi la efectori.
2. Sistemul nervos periferic-face legătura
dintre sistemul nervos și organele corpului.
Este compus din nervi și ganglioni nervoși
Din punct de vedere funcțional, sistemul nervos este compus
din doua compartimente, ambele având o parte centrală și una
periferică.
Sistemul nervos somatic integrează organismul în mediul de
viață. Sistemul nervos vegetativ reglează activitatea organelor
interne.
Orice sistem nervos este organizat ca o rețea de neuroni, prin
ea circulând informația pe anumite trasee sub forma de
impulsuri nervoase.
Cea mai simplă formă de activitate nervoasă este actul
reflex. Reflexul este răspunsul organismului la un stimul cu
ajutorul sistemului nervos. Traseul urmat de informaţie în
timpul unui act reflex se numeşte arc reflex şi are cinci
componente.
MĂDUVA SPINĂRII
Măduva spinării (Medulla spinalis) face parte din sistemul nervos
central al vertebratelor, fiind protejată de canalul vertebral, legat de gât,
trunchi și extremitățile corpului prin intermediul nervilor spinali, fiind
învelit la fel ca și creierul într-o membrană conjunctivă
denumită meninge.
Structura măduvei:
Măduva spinării este formata din substanță cenușie unde predomină corpii
(pericarionii) celulelelor nervoase și substanță albă unde predomină
prelungirile nervoase (axonii) celulelor nervoase.
Într-o secțiune transversală măduva apare ca un fluture, cu doua coarne
anterioare si doua coarne posterioare, unite prin comisura cenusie,
strabatuta de canalul ependimar. Intre coarnele anterioare si posterioare se
afla coarnele laterale, mai pronuntate in regiunea toracica si lombara. In
sectiune longitudinala, substanta cenusie medulara apare sub forma de
coloane. Inconjurand substanta cenusie, la exterior se afla substanta alba,
organizata, de fiecare parte, in trei cordoane: anterior, lateral si posterior.
FUNCȚII ALE MĂDUVEI
 Măduva spinării are doua funcții principale. În primul rând, ea acționează ca un sistem de conducere in
ambele sensuri între creier și sistemul nervos periferic. Această funcție este îndeplinită prin intermediul
neuronilor senzitivi și motori;fibrele acestora din urmă formează fascicule lungi, care pleacă din diferite parți
ale creierului. Ele coboară pe distanțe variate prin măduva spinării și la capătul lor la mare distantă de creier,
vin în contact dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor senzitivi sau motorii aparținând sistemului
nervos periferic. Mesajele pot fi transmise prin intermediul sinapselor, între neuronii periferici și cei spinali.

 A doua funcție a măduvei spinării este de a controla activitățile reflexe simple. Aceasta se obține prin
neuroni, ale căror prelungiri se extind pe distanțe mici în sus și în jos prin măduva spinării și prin
interneuroni care transmit mesajele direct între neuronii senzitivi și cei motori. Dacă puneți mâna pe o sobă
fierbinte, receptorii pentru durere din piele transmit mesaje la măduva spinării. Unele dintre acestea sunt
transmise imediat prin interneuroni la neuronii motorii ce controlează mișcările mușchilor brațului și a
mâinii iar mâna este retrasă rapid și automat. Mesajele urcă prin măduva spinării și sunt conectate prin
interneuroni cu nervii motori care controlează mișcările gâtului.
RĂDĂCINI
 Ramurile cu nucleii nervilor senzitivi periferici se află în arpile dorsale, aceste informații vor fi mai departe transmise
creierului.
Ramurile cu nucleii nervilor motori se află în aripile ventrale, acești nervi prin axoni transmit impulsul nervos mușchilor
determinând mișcarea.
In aripile laterale se află neuronii nervilor vegetativi simpatic și parasimpatic.
Substanța nervoasă poate fi împărțită în 10 straturi (lat. laminae).
Pe lângă rolul de a transmite informațiile creierului, sau preluarea comenzilor acestuia, măduva spinării mai poate prelua în
centrii din măduvă independent de creier controlul, luând în acest caz reflexelenervoase.
 Impulsurile (senzitive) ascendente sunt dirijate prin Fasciculus cuneatus și Fasciculus gracilis, situate în Medulla
oblongata impulsurile vor fi conduse prin Tractus spinothalamicus în Thalamus (Centrul seimțului de presiune, pipăire,
temperatură, durere).
Tractus spinocerebellaris este traiectul lateral spre creierul mic (cerebel) care furnizează informații în legătură cu poziția
corpului.
 Impulsurile (căile) descendente (sistemul piramidal) prin (Tractus corticospinalis) vin impusurile motoare din centrul motor
din cortex (scoarța cervicală). Ca căi motoare extrapiramidale sunt numite căile motoare ce nu folosesc această cale ca de
exemplu: Tractus rubrospinalis, Tractus vestibulospinalis și Tractus reticulospinalis toate se termină în cornul anterior.
NERVUL SPINAL
Un nerv spinal (latină: nervus spinalis) este
un nerv mixt care transmite informații
senzoriale, motorii și semnale autonome
între măduva spinării și organism. La om,
există 31 de perechi de nervi spinali. Au o
dispoziție metamerică, fiind situați de o
parte și de alta a măduvei spinării și
distribuindu-se teritoriilor somatice
succesive corespunzătoare metameric. Se
împart în opt perechi cervicale, 12 perechi
toracale, cinci perechi lombare, cinci
perechi sacrate și o pereche coccigiană.
CREIERUL
 Creierul sau encefalul
reprezintă partea sistemului
nervos central aflată în
interiorul craniului. El
controlează numeroase funcții
ale organismului precum bătăile
inimii, mersul, generarea de
gânduri și emoții. Creierul
la animalele vertebrate este
protejat de cutia craniană, fiind
căptușit cu o membrană
(meninge)
TRUNCHIUL CEREBRAL
Trunchiul cerebral, în formă de piramidă, se continuă în jos cu măduva spinării, la nivelul
orificiului occipital.
Substanța cenușie este situată central și formează insule cenușii, înconjurate de substanță
albă, numite nuclei. Fiecare nucleu grupează neuroni cu diferite funcții.
- Nucleii senzitivi primesc impulsuri dinspre organele de simt din limbă, urechea internă,
pielea și mușchii capului.
- Nucleii somatomotori comandă mișcări ale mușchilor din regiunea fețeii, limbii și
faringelui.
- Nucleii vegetativi sunt centrii unor reflexe vegetative: salivar, lacrimal etc.
Prin poziția sa, trunchiul cerebral asigură comunicarea dintre celelalte componente ale
sistemului nervos central.
CEREBELUL

Este situat dorsal față de trunchiul

cerebral și legat de acesta prin trei
perechi de cordoane de substanță albă
numite pedunculi cerebeloși.
Cerebelul asigură menținerea
echilibrului pe baza informațiilor
primite de la urechea internă
DIENCEFALUL

Este parțial acoeprit de emisferele

cerebrale. Substanța cenușie a
diencefalului formează nuclei.
În partea inferioară a diencefalului se
află nuclei vegetativi cu diferite
funcții precum reglarea temperaturii
și conținutul în apă al organismului.
EMISFERELE CEREBRALE
Cele mai voluminoase organe ale sistemului nervos.
Acestea realizează activitatea nervoasă superioară.
Performanțele ei depind de structura rețelei de neuroni.
Substanța cenușie formează la suprafață scoarța
cerebrală. Diferitele arii ale acesteia îndeplinesc funcții
diferite.
Arii senzitive-vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă,
somestezică, prin care animalul își simte propriul corp.
Arii motoare-comandă mișcările
Ariile de asociație-realizează o prelucare complexă a
informației.
 PARTICULARITĂȚI STRUCTURALE ȘI FUNCȚIONALE ALE SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
LA VERTEBRATE

La toate vertebratele, într-o fază timpurie a dezvoltării embrionare, se formează tubul neural. Formarea
creierului începe cu dilatarea părții craniale a tubului neural, unde rezultă o veziculă. Aceasta se
fragmentează în 3 și apoi în 5 vezicule succesive: telencefal, diencefal, mezencefal, metencefal și
mielencefal care se continuă cu viitoarea măduvă a spinării.
-Mielencefalul conține centrii care comandă și reglează mișcările respiratorii, controlează mișcările
legate de hrănire și secrețiile digestive.
-Metencefalul formează în partea lui dorsală, cerebelul. În evoluția cerebelului apar pe rând 3 structuri:
arhicerebelul, paleocerebelul, neorecerebelul.
-Mezencefalul la amfibieni și pești are un rol conducător dominând celelalte structuri ale sistemului
nervos.
-Diencefalul prezintă la toate vertebratele, pe partea ventrală un grup de nuclei care controlează
activitatea.
-Acesta formează prin divizare două emisfere cerebrale.
 BOLI ALE SISTEMULUI NERVOS CENTRAL LA OM

Parkinson Epilepsia
Epilepsia
Parkinson
Cauze-infecții
Cauze-infecții acute,traumatisme
acute,traumatisme craniene,
craniene, alcoolism.
alcoolism.
Cauze-degenerare
Cauze-degenerare progresivă
progresivă aa sistemului
sistemului nervos
nervos extrapiramidal.
extrapiramidal.
Manifestări-covulsii,
Manifestări-covulsii, pierderea
pierderea cunoștinței,
cunoștinței, înțepenirea
înțepenirea corpului
corpului etc.
etc.
Manifestări-rigiditate
Manifestări-rigiditate musculară,
musculară, tremurături
tremurături la
la mâini.
mâini.
Prevenire-evitarea
Prevenire-evitarea consumului
consumului de
de droguri
droguri
Prevenire-practicarea
Prevenire-practicarea unui
unui regim
regim de
de viață
viață rațional.
rațional.

Paralizia
Paralizia
Scleroză
Scleroză în
în plăci
plăci
Cauze-leziunea
Cauze-leziunea unui
unui nerv
nerv datorate
datorate unor
unor infecții,
infecții, tumori,
tumori, loviri
loviri ale
ale nervului.
nervului. Cauze-nu
Cauze-nu are
are cauză
cauză
Manifestări-leziuni
Manifestări-leziuni și
și cicatrici
cicatrici sub
sub forma
forma de
de plăci
plăci în
în substanța
substanța albă.
albă.
Manifestări-paralizia
Manifestări-paralizia unui
unui memru
memru sau
sau aa tuturor
tuturor membrelor.
membrelor. Prevenire-asigurarea
Prevenire-asigurarea unei
unei bune
bune nutriții
nutriții

Prevenire-evitarea
Prevenire-evitarea consumul
consumul excesiv
excesiv de
de tutun,
tutun, alcool,
alcool, cafea
cafea
LOCOMOȚIA LA ANIMALE
SISTEMUL LOCOMOTOR LA MAMIFERE

 La diferite mamifere lungimea oaselor membrelor

prezintă modificări, reflectând unitatea dintre
forma și funcția organelor, în diferite condiții de
viață. La mamiferele terestre se constată
modificări numai în regiunea labelor. Mamiferele
plantigrade calcă pe toată talpa (ariciul, ursul,
omul), cele digitigrade calcă numai pe degete
( pisica, lupul), cele unguligrade se sprijină tot pe
vârful degetelor. La mamiferele acvatice
locomoția se bazează pe ondularea corpului.
 Remarcabilă este adaptarea scheletului uman la
locomoția bipedă, apare curba plantară, se lungesc
oasele coapsei și gambei, se lărgește centura
pelviană, iar coloana vertebrală este în forma S.
 PARTICULARITĂȚI STRUCTURALE ȘI FUNCȚIONALE ALE SISTEMULUI LOCOMOTOR LA VERTEBRATE

La vertebrate, datorită apariţiei scheletului intern, locomoţia este realizată de către sistemul
locomotor, alcătuit dintr-o componentă pasivă (sistemul osos) şi o componentă activă
(sistemul muscular). Muşchii prinşi de oase - musculatura scheletică cuprinde muşchi striaţi
cu un timp de reacţie mai rapid şi o forţă de contracţie mai mare faţă de musculatura netedă
din structura organelor interne care are o plasticitate mai mare şi un timp de reacţie mai
lung. Legătura dintre muşchi şi oase se face prin intermediul tendoanelor iar oasele sunt
legate între ele prin articulaţii şi ligamente. Scheletul intern poate fi cartilaginos ca şi la
rechini, însă la majoritatea vertebratelor este osos, format din trei componente: scheletul
capului – cutia craniană (protejează creierul), scheletul trunchiului – coloana vertebrală,
coastele şi sternul (protejează măduva spinării şi organele interne şi asigură poziţia corpului
împreună cu membrele) şi scheletul membrelor – format din oasele centurilor care prind
membrul de corp şi din scheletul membrului propriuzis. Centura scapulară ce leagă membrul
superior de corp este formată din clavicula, omoplat şi coracoid. Membrul liber este format
din humerus, radius, ulna, oasele carpiene, metacarpiene şi falange. Centura pelviană este
formată din ilion, ischion şi pubis, iar membrul conţine următoarele oase: femur, tibie,
fibula, tarsiene, metatarsiene şi falange.
 Aceste oase sunt puse în mişcare de muşchi capabili să efectueze contracţii cu o forţă extraordinară sau,
dacă este cazul, să facă mişcări foarte fine şi exacte. Grupele musculare s-au dezvoltat în funcţie de
modalităţile de locomoţie utilizate de animale şi de mediul lor de viaţă. Locomoţia prin înot se face prin
mişcări laterale ale muşchilor înotătoarelor codale sau ale musculaturii din jumătatea inferioară a corpului.
Pentru a uşura locomoţia animalele acvatice au o formă a corpului cât mai hidrodinamică. 10 Locomoţia
prin zbor a determinat adaptări ale membrelor superioare ale păsărilor transformându-le în aripi. Modificări
au mai suferit şi alte părţi ale corpului pentru a deveni aerodinamice şi a avea o greutate cât mai mică (corp
acoperit cu pene, oase pneumatice, saci aerieni în completarea plămânilor etc.). Există două modalităţi de
zbor: - zbor planat – număr mic de bătăi de aripi şi utilizarea curenţilor de aer pentru a pluti - zbor ramat –
număr mare de bătăi de aripi şi consum energetic mai mare.
 Locomoţia în mediul terestru se poate face prin mers, târâre, salturi sau alergare. Majoritatea animalelor
terestre (cu excepţia şerpilor) se deplasează cu ajutorul picioarelor. Şerpii se deplasează prin mişcări
ondulatorii ale corpului realizate prin contracţii succesive ale muşchilor din peretele corpului şi cu ajutorul
unor solzi bine dezvoltaţi dispuşi pe partea ventrală a corpului. Celelalte reptile (şopârle, crocodili şi
broaşte ţestoase) au membre scurte dispuse lateral, care nu susţin corpul şi gheare cu care se prind de
asperităţile solului ridicând alternativ membrele de pe o parte a corpului şi având, în general o viteză redusă
de deplasare. Deplasarea prin salturi a determinat dezvoltarea membrelor posterioare care au devenit
capabile de a acţiona ca nişte resorturi şi a ridica corpul de pe sol. De obicei direcţia se menţine cu ajutorul
cozii.
Bibliografie -Manual
Biologie, clasa a X-a,
editura LVS crepuscul

https://www.wikipedia.org/