ORDINUL SALICALES

Distributia suprafetelor
Familia ocupate de plop si salcie
in Romania
SALICACEAE – Somes
Tisa U C R A I N A

Botosani

RE
Legenda
Satu Mare
A
Baia Mare

PU
orase
Suceava
I
plop

BL
R

salcie

IC
A

salcie si plop
Zalau

A
Iasi rauri
G

Bistrita

M
N

O
Oradea
Piatra Neamt

LD
U

O
Cluj-Napoca

res

VA
Mu
Vaslui

Prut
Targu Mures
Crisul Alb Bacau
Miercurea Ciuc

Sir
Arad

et
Alba Iulia

Sf. Gheorghe
A
Timisoara N
Deva Sibiu I
Bega
Focsani
Brasov A
R
Galati C
U

Ialomit a
Resita
Braila
Buzau Tulcea
Ramnicu Valcea
Nera

Targu Jiu Ploiesti

Targoviste
A Pitesti
Jiu

I
Olt

Arg
B Drobeta-Turnu Severin es
R Slobozia

Slatina
E
Bucuresti Marea Neagra
S
Craiova Calarasi
Ve Constanta
dea

Giurgiu
Alexandria

80 40 0 80 Km
B U L G A R I A
ORDINUL SALICALES
Familia
SALICACEAE –
Genul Populus
sectia Leuce
Aigeiros
Tacamahaca
Genul Populus
Secţia Leuce
Populus alba L.
plop alb
• Arbore cu înălţimi de 30-35 m şi diametre
de 1.5 m.
• Tulpina, groasă, cilindică, puternic
ramificată,
• scoarţa caracteristică, albă şi netedă până
târziu şi ritidom pietros, adânc brăzdat,
negricios la bătrâneţe.
• Scoarţa conţine tanin şi salicină în cantităţi
mari.
• Înrădăcinarea este relativ profundă, cu
numeroase rădăcini laterale.
• Coroana este ramificată viguros şi neregulat,
destul de luminoasă, dar mai bogată decât la
ceilalţi plopi.
Lujerii anuali şi mugurii tineri sunt
acoperiţi cu un toment albicios-cenuşiu.
Mugurii sunt alterni, de 3-4 mm
lungime, ovo-conici,
Frunzele sunt lung peţiolate,
dimorfice:
- cele de pe lujerii lungi şi de
pe lăstari de 5-12 cm lungime, ovate
până la rotund-ovate, 3-5 palmat-
lobate, acute, la bază trunchiate până la
slab cordate, alb tomentoase pe dos;
- cele de pe lujerii scurţi sunt
mici, ovate - oblongi, sinuat-dinţate
sau lobulate, lung-peţiolate,
tomentoase pe faţa inferioară,
cenuşii.
Florile sunt unisexuat-dioice, în
amenţi de 5-7 cm Înfloreşte devreme,
la începutul primăverii, prin martie-
aprilie.
Capsulele se coc de timpuriu, prin
mai,
seminţele sunt mici, numeroase,
prevăzute cu smocuri de peri lungi,
albicioşi, ca de „vată” care se
împrăştie imediat.
 AREAL

• Specie indigenă, se întâlneşte în

regiunile centrale şi sudice ale
Europei , de la Marea Mediterană
până la 55º latitudine nordică;
• apare pe o fâşie îngustă în Africa
de Nord, în estul Asiei centrale şi
Siberia.
• La noi creşte la câmpie şi dealuri
joase, de obicei prin luncile râurilor,
în Lunca şi Delta Dunării, unde
formează arborete pure sau
amestecate cu plop negru, anin
negru sau sălcii (zăvoaie).
• In ultimele cinci decenii arboretele de
plop alb au fost înlocuite cu culturi
de plopi euramericani, mai
productive, insa cu capacitate
silvoprotectiva mult mai mică.
• In viitor, tendinţa de renaturalizare a
Luncii şi Deltei Dunării ar trebui să
redeschidă interesul pentru plopul
alb.
 Cerinţe ecologice.

• amplitudine climatică largă, deşi, din

acest punct de vedere, rămâne în urma
celorlalţi plopi indigeni;
• este exigent faţă de căldura estivală;
• se situează în fruntea plopilor indigeni
în ce priveşte exigenţele faţă de sol
(are nevoie de soluri profunde,
afânate, cu textura uşoară, umede);
• rezistă la inundaţii dar mai puţin decât
sălciile şi nu suportă apa stagnantă.
• Creşte satisfăcător pe soluri alcaline,
salinizate în condiţii improprii pentru
celelalte specii de plop, dar nu
egalează capacitatea de adaptare pe
sărături a sălcioarei sau cătinei roşii. Pe
soluri cu descompunere greoaie a
resturilor organice (humus brut
hidromorf sau soluri turboase),
vegetează foarte slab.
• Are temperament mai de umbră decât
plopul negru, însă rămâne totuşi o
specie heliofilă.
lunca, euterm-mezoterm, submezofil-mezofil, heliofil-subheliofil
eubazic, eutrof-mezotrof, slab halofil, mezohigrofit-higrofit,
 Insuşiri biologice.
• Fructifică la vârste relativ mici, anual şi abundent. Are
capacitate de drajonare mare
• Longevitate destul de mare, 200–300 ani, dar după 100 – 150
ani tulpinile devin scorburoase.
• Rezistă relativ bine la inundaţii şi este rezistent la poluanţi.
• Are mai puţini dăunători biotici decât plopii euramericani.

Importanţă.
• Lemnul, cu duramen alb-gălbui, este moale uşor, se
utilizează pentru obţinerea pastei de hârtie, PAL-ului, PFL-ului,
chibrituri, furnire; puterea calorică este redusă.
• Specia joacă un rol silvoprotectiv major în ecosistemele
forestiere de tipul zăvoaielor naturale de luncă.
• Ca arbore ornamental se poate utiliza cu bune rezultate,
îndeosebi pe malul apelor.
 Populus tremula L.
plop tremurător
• arbore de dimensiuni
mijlocii şi doar în staţiuni
favorabile poate fi arbore de
mărimea I, până la 30 m.
• Sistemul radicelar este
superficial, dar bogat în
ramificaţii subţiri şi mult
întins lateral,
• Tulpina este dreaptă, cu
scoarţa albicioasă-verzuie,
netedă; în partea inferioară,
la vârste mari, formează
uneori ritidom gros, de
culoare negricioasă.
• Coroana este ovoidală sau
larg cilindrică, transparentă,
afânată, bine elagată, a- lujer; b – detaliu de lujer cu muguri floriferi; c - frunză; d –frunză
compusă din puţine ramuri de pe lăstar; e –amenţi masculi; f –amenţi femeli; g – floare
femelă; h – floare masculă; i – capsulă deschisă.
groase.
Lujerii sunt obişnuit, glabri, mai rar sericeu
păroşi, bruni-roşcaţi şi lucitori.
Mugurii sunt mai mari decât la plopul alb, de
6-7 (10) mm lungime, conici, bruni-roşcaţi, cu
vârful ascuţit, apropiaţi de lujer, foarte lucitori,
cu 3-4 solzi; cei floriferi sunt globuloşi.
Frunzele sunt dimorfice:
- cele de pe lujerii lungi sunt
subrotunde , de 4-8 cm diametru, la vârf
acute sau rotunjite, la bază trunchiate,
rotunjite sau slab cordate, pe margini inegal
serat-crenate, glabre, cu peţiol puternic
comprimat, lung de până la 8 cm (de aceea,
se mişcă la cea mia mică adiere de vânt);
- cele de pe lăstari sunt mai mari,
de până la 15 cm lungime, ovat-
triunghiulare, cordiforme, păroase pe dos .
Amenţii sunt mari (10-15 cm lungime), foarte
păroşi, cu scvame laciniate şi lung ciliate.
Înfloreşte de timpuriu, înaintea înfrunzirii.
Capsulele se coc la sfârşitul lunii mai.
Seminţele se împrăştie rapid, la distanţe
foarte mari.
 Areal

• Specie indigenă, cu areal foarte

larg în Europa şi Asia.
• În nord depăşeşte latitudinea de
70º, ajunge până la graniţa polară a
pădurii,
• în sud trece şi în Africa de Nord.
• Spre răsărit ajunge în Indochina.

• La noi se întâlneşte într-un teritoriu

extrem de larg,
• urcă până la 1600 m în molidişuri,
coboară frecvent la deal,
câteodată chiar la câmpie,
• Se instaleaza rapid şi uşor în
păduri rărite, parchete, suprafeţe
dezgolite de vegetaţie foresteră,
formând arborete derivate.
 Cerinţe ecologice.
• Este mult mai puţin pretenţios faţă de
condiţiile staţionale decât cel alb şi
negru.
• Rezistă la asprimile climatul continental
cu amplitudini mari de temperatură, fiind
o specie rustică faţă de condiţiile
climatice.
• Faţă de sol are pretenţii mici, fără a se
compara totuşi cu pinul silvestru sau
mesteacănul.
• Nu este un arbore tipic de luncă, creşte
pe soluri de pantă, la munte sau deal.
• Vegetează destul de activ şi pe soluri
sărace, acide, sărăturoase sau alcaline,
apare foarte rar pe solurile expuse
uscăciunii.
• Are temperament pronunţat de lumină.
• Ca urmare a rusticităţii sale, a
capacităţii de fructificare şi
diseminare precum şi a creşterilor
foarte active din tinereţe plopul
tremuror poate fi considerat ca o
veritabilă specie pionieră.

montan-colinar, oligoterm-mezoterm, eurifil, heliofil

oligobazic-mezobazic, euritrof, eurifit-mezofit, euriedafic
 Insuşiri biologice
• Ajunge la maturitate de timpuriu (15-20 de ani) şi fructifică aproape anual şi
abundent.
• Capacitatea de multiplicare vegetativă prin drajoni sau butaşi din rădăcini
este mare.
• Drajonează puternic şi lăstăreşte relativ slab.
• Creşterile sunt foarte active în tinereţe, susţinute până la 50-60 de ani când
poate realiza înăltimi de 25 m şi diametre peste 20-25 cm.
• În staţiuni favorabile producţia este de aproximativ 10 m3/an/ha.
• Longevitate este mică, 60-80 ani.
• Zona centrală a tulpinii putrezeşte devreme.
Importanţa

• Lemnul este alb-cenuşiu, uşor, moale, elastic, mai omogen decât plopul
alb,
• se foloseşte pentru celuloză, PAL, PFL, cherestea, şindrilă, chibrituri ş.a.
• La executarea operaţiunilor culturale trebuie extras deoarece capacitatea
de concurenţă cu speciile de bază este foarte pronunţată în tinereţe, putând
să le elimine.
• Uneori poate fi folosită ca specie de primă împădurire, urmând ca la
adăpostul ei, ulterior, să se introducă speciile de bază.
• În spaţii verzi, deşi specie e foarte decorativă, poate deveni invadant ca
urmare a drajonării puternice.
 Populus x canescens (Ait.) Sm.
(Populus tremula x Populus alba var.
nivea)
plop cenuşiu
• Hibrid natural care are caractere
mai apropiate de plopul alb.
• Arbore de mărimea I, de până la
30 m înălţime, cu: lujerii, mugurii
şi frunzele tomentoase, dar de
nuanţă cenuşie.
• Frunzele de pe lujerii lungi se
aseamănă cu cele de pe lujerii
scurţi ai plopului alb sunt ovate,
sinuat-dinţate, sau lobulate,
cenuşii-tomentoase pe dos, cu
peţiol tomentos, dar mult mai
puţin turtit decât la plopul
tremurător); cele de pe lujerii
scurţii sunt subrotunde, pe dos
glabrescente, cenuşii-verzui.
• Hibridul, la noi,
apare sporadic
în Delta Dunării
sau în luncile
râurilor
interioare.
• Este mai puţin
exigent faţă
de sol şi
rezistă pe
nisipuri
sărăturoase,
relativ uscate
estival (Lacul
Sărat).
 Sectia AIGEIROS
Populus nigra L.
plop negru, plută

• Este arbore de mărimea I, cu înălţimi

până la 30-35 m şi diametre de peste
1m.
• Tulpina este dezvoltată adeseori
neregulat, cu umflături înspre bază –
aglomerări de muguri dorminzi din
care lăstăreşte abundent.
• Ritidomul negricios, adânc brăzdat,
gros, este format de timpuriu.
• Coroana este asimetrică, largă,
neregulată.

a – ramură cu frunze şi amenţi femeli; b – lujer; c – capsulă; d –

amenţi masculi
Lujerii sunt rotunzi, glabri, galbeni-
verzui,
muguri caracteristici, mari, de 1-2 cm
lungime, conici-alungiţi-ascuţiţi,
galbeni-verzui, apropiaţi de lujer,
numai cu vârful puţin recurbat spre
exterior, vâscoşi-aromatici (cei floriferi
sunt ovoizi şi stau mai depărtaţi de
lujer).
Frunzele sunt lung peţiolate, rombic-
ovate, lung acuminate, la bază lat-
cuneate sau evident cuneate, pe
margini mărunt crenat-serate, iar pe
dos glabre şi de culoare verde-palidă;
cele de pe brahiblaste au dimensiuni
ceva mai reduse, iar la bază sunt
trunchiate sau rotunjite .
Amenţii masculi ating 4-6 cm lungime,
iar cei femeli au 10-15 cm. Înfloreşte
prin martie-aprilie, cu 2-3 săptămâni
înainte de înfrunzire.
Capsulele, de 7-9 mm lungime, sunt
ovoide, drepte, lung pedicelate.
 AREAL

• Arbore indigen, răspândit

în Europa şi Asia, pe
teritoriu asemănător celui
ocupat de plopul alb
• În ţara noastră creşte prin
lunci şi depresiuni
umede, la câmpie şi
coline.
• În trecut era mult mai bine
reprezentat in zavoaiele
naturale insa a pierdut
terenul în favoarea
hibrizilor naturali şi de
cultură.
• Urcă de-a lungul văilor
mai mult decât plopul alb
şi participă în alcătuirea
zăvoaielor.
• Este folosit în aliniamente
de-a lungul şoselelor.
 Cerinţe ecologice

• Fata de conditiile climatice si edafice se apropie mult de

plopul alb, dar este totuşi mai puţin pretenţios faţă de climă.
• Este mai rezistent la geruri, şi are pretenţii mai reduse faţă
de căldura din sezonul de vegetaţie.
• Sub aspect edafic este mai puţin exigent, suportand soluri
mai compacte, argiloase si chiar mai sarace in elemente
minerale.
• Suporta inundatiile de lunga durata insa apa nu trebuie sa
stagneze.
• Evita terenurile prea joase, cu apa fratica aproape de
suprafata.
• Temperamentul este pronunţat de lumină.
• Formula ecologica:
lunca, mezoterm-euterm, mezofil, heliofil
mezobazic, eutrof-mezotrof,mezohigrofit-higrofit, semiinundofil
 Insusiri biologice
• Fructifica de timpuriu la 15-20 ani, anual si abundent.
• Capsulele se coc devreme (mai) si samanta se imprastie usor,
rasarind in malul proaspat depus dupa inundatii.
• Are capacitate mare de lastarire si butasire dar drajoneaza
mult mai slab decat plopul alb.
• Longevitatea este de 300 - 400 ani insa dupa 100 ani arborii
devin putregaiosi.
• Cresterile sunt active pana la 50-60 ani , cand pot realiza 15
m3/an/ha.
Importanta
• Lemnul are duramen cenusiu, moale, poros si este
considerat a fi mai valoros decat lemnul plopului alb.
• Se foloseste in industria mobilei, pentru furnire fiind apreciate
exemplarele cu galme pe trunchi.
• Este de apreciat rolul silvicultural al speciei in alcatuirea
ecosistemelor forestiere de tipul zavoaielor naturale din
lunci si in special cel de fixare a malurilor apelor.
• Specia este foarte utila in renaturalizarea luncilor raurilor
interioare sau a Luncii si Deltei Dunarii.
 Populus x canadensis
(Populus x euramericana)
plopi euramericani, plopi negri
hibrizi, plopi de Canada
• Plopii euramericani sunt rezultaţi din
hibridarea plopului negru european
cu plopi negri americani (Populus
deltoides Marsh. - Canada).
• Mai întâi, hibridările s-au produs natural
în zonele de contact
• În general, caracterele morfologice
definitorii ale plopilor negri hibrizi sunt:
• Lujerii viguroşi, obişnuit muchiaţi, glabri
sau dispers pubescenţi, cu cicatrice
mari, trilobate,
• muguri asemănători ca formă şi
mărime cu ai plopului negru, dar ceva
mai îndepărtaţi de lujer;
• frunzele au forme şi mărimi variabile,
mai adesea însă deltoide, cu baza
trunchiată, larg cordată sau foarte larg
sagitată, mai rar lat cuneată, cu
marginea ciliată la început şi cu una sau
două glande roşcate la baza limbului.
• Cultura plopilor negrii hibrizi s-a bucurat de o atenţie deosebită, mai ales în
Lunca Dunării şi luncile râurilor inferioare unde plantaţiile ocupă peste 62 mii
ha.
• Faţă de condiţiile staţionale se dovedesc în general mai pretenţioşi în
comparaţie cu plopii indigeni,
• sunt iubitori de căldură,
• rezistă bine la inundaţii cu apa curgătoare dar nu ca sălciile.
• Nu tolerează apa stagnantă.
• Unii dintre plopii negrii hibrizi s-au adaptat şi în climate montane mai reci.
• Sunt arbori de lumină, nu suportă nici cel puţin umbrirea laterală.
• Realizează creşteri remarcabile punându-şi în valoare întregul potenţial
biologic şi productiv pe soluri aluvionare, fertile, profunde, nisipoase,
bine aprovizionate cu apă, cu orizontul freatic până la 1 m de la suprafaţă,
din regiunile inundabile.
• Rezistă bine la inundaţii cu apă curgătoare până la 100 zile pe an.

• Formula ecologica:
eutermi, mezofili-submezofili, extremi heliofili
eubazici, eutrofi, higrofili, slab inundofili
În lunca Dunării în condiţii staţionale optime la 15-20 de ani productivitatea este de
aproximativ 30 m3/an/ha.
Arborii vârstnici pot atinge până la 40-50 m înălţime şi 2 m diametru.
Nu toţi hibrizii sunt deosebit de productivi.
Lemnul, de culoare albicoasă, este uşor moale, omogen, folosit la obţinerea
celulozei, placajelor, cherestelei, PAL-ului, PFL-ului.
 Cultivare obtinute aflate in productie:

• Populus x canadensis cv. Serotina

(Populus nigra x Populus deltoides) de sex mascul, cu
coroana piramidală;
• Populus canadensis cv. Robusta
(Populus nigra var. plantierensis x Populus angulata), de
sex mascul, coroana îngustă, apoi largă;
• Populus canadensis cv. Regenerata
(Populus Serotina x P. nigra), de sex femel, coroana
piramidală;
• Populus canadensis cv Marilandica
(Populus Serotina x P. nigra), sex femel, coroana foarte
largă;
• Populus canadensis cv. Eugenei
(P. n. cv. Italica x P. regenerata), de sex mascul, coroana
îngust-piramidală;
I-45_51 I-214 I-154 LUX ROBUSTA

REGENERATA
 RAP
MARILANDICA SACRAU 79 SEROTINA TRIPLO
 Secţia Tacamahaca
Populus simonii
plop chinezesc
Realizează înălţimi de 15-20 m,
tulpina fiind dreaptă, iar coroana
îngustă, ovoidal-piramidală.
• Lujerii sunt uşor muchiaţi sau
rotunzi, glabri, bruni-roşcţi, foarte
flexibili,
• muguri lungi, recurbaţi puternic şi
vâscoşi.
• Frunzele sunt de 5-10 (12) cm
lungime, ovate sau obovate,
pieloase, cu vârful acuminat şi baza
cuneată până la rotunjită, pe
margine fin crenat-serulate, pe
dos verzui-albicioase, cu luciu
metalic.
• Specia este originara din China
nordică. La noi se cultivă în scop
ornamental în aliniamente
intravilane sau extravilane, ca
arbore izolat, în buchete, în parcuri.
• Foarte ornamentală este Populus
simonii var fastigiata – coroana
tipic piramidală, frunzele mai mici.
 Populus trichocarpa
plop balsamifer

• Realizează înălţimi de până la 60 m.

• Lujerii sunt gălbui-bruni, glabri sau fin pubescenţi, cu muguri mari, conici-
alungiţi, ascuţiţi la vârf, vâscoşi-aromatici.
• Frunzele, lungi de 8-14 cm, rombic-ovate, acuminate, la bază rotunjite sau
slab cordate, pe margine fin crenat-serate, verzi închis şi lucitoare pe faţă,
albicioase sau ruginii pe dos.
• Originar din vestul Americii de Nord.
• La noi, s-au efectuat culturi experimentale în staţiuni premontane, fiind
rezistent la ger.
• Butăşeşte foarte uşor.
 GENUL Salix
Salix alba L.
salcie albă
• este arbore de până la 10-15
m, dar poate atinge uneori şi
înălţimi de 20-25 m.
• În zonele frecvent inundabile,
formează rădăcini aeriene pe
tulpină, până la nivelul maxim
al apelor de inundaţie. După
retagerea apelor, porţiunile
respective de trunchi devin
foarte caracteristice, rădăcinile
aeriene rămânând suspendate
ca nişte „mustăţi”.
• Tulpinile sunt defectoase,
sinuoase.
• Ritidomul este cenuşiu, adânc
crăpat, format de la vârste mici.
• Coroana este neregulată,
globuloasă, rară.
Lujerii sunt flexibili, subţiri, verzi-gălbui sau bruni, alburiu-mătăşoşi-părosi în tinereţe.
Mugurii sunt mici, alungiţi, alipiţi de lujer, gălbui-roşcaţi.
Frunzele sunt lanceolate, lungi de 4-10 cm şi late de 1-2 (3) cm. Au vârful acuminat şi
marginile mărunt serate, la început argintiu-mătăsos-sericeu păroase pe ambele feţe,
iar la maturitate păroase numai pe dos sau de-a lungul nervurii mediane.
Florile sunt dioice, cu scvame păroase, albe: cele mascule în amenţi gălbui, cu două
stamine, cele femele în amenţi verzi, cu ovarul glabru, la bază cu o singură glandă
nectariferă. Înfloreşte la începutul lunii aprilie, o dată cu înfrunzirea.
Capsulele se coc prin mai-iunie, iar seminţele încolţesc rapid, chiar pe apă.
a – lujer cu muguri; b – lujer cu frunze, amenţi femeli şi capsule deschise;
c – ament mascul deschis; d – floare masculă; e – floare femelă; f –
capsulă deschisă
 Areal
• Specie cu răspândire foarte
largă in Europa, care
ajunge până în Asia
Centrală (China, Himalaia)
şi Africa de Nord.
• In nord urca pana la
latitudinea de 64 grade

• La noi este o specie

comună la câmpie, în
special în lunca inundabilă
a Dunarii.
• Formeaza arborete pure
(salcete) sau de amestec
cu plopii (zavoaie).
• In lungul văilor urcă pana la
dealuri.
 Cerinte ecologice

• Salcia albă are o amplitudine

termică largă, rezistand la
geruri mari şi la îngheţuri
timpurii sau târzii si cu
pretenţii mari faţă de căldura
din sezonul de vegetaţie.
• Preferă soluri afânate sau
moderat-compacte, constant
aprovizionate cu apa din
panza freatica, fertile, neutru
alcaline.
• Se acomodează mult mai bine
decât plopii euramericani pe
soluri argiloase,
pseudogleizate sau chiar
gleice.
• Se situează în fruntea speciilor
lemnoase indigene în privinţa
suportării inundaţiilor de lungă
durată (peste 100 zile).
• Arelunca,
temperament pronunţat mezofil-submezofil,
euterm -mezoterm, de extrem
lumină. heliofil
mezobazic-eubazic mezo-eutrof, higro-ultrahigrofit,
inundofil
 Insusiri biologice.
• Fructifică de timpuriu, anual şi abundent.
• Capsulele se coc in mai - iunie iar semintele au capacitate
germinativa scazuta.
• Dupa retragerea apei formeaza regenerari naturale foarte dese
numite renisuri.
• Longevitatea este scăzută, 80–100 ani.
• Are capacitate mare de lastarire si se butaseste usor (sade).
• Cresterile sunt foarte active in tinerete pana la 20- 25 ani
putand atinge intre 12 si 29 m3/an/ha.
Importanta.
• Lemnul este moale, usor, putin durabil cu duramen brun
roscat.
• Se foloseste in industria celulozei, chibrituri,PAL, PFL, etc.
• Coaja contine tanin si salicina folosita in industria
medicamentelor.
• Pune in valoare statiunile inundabile, improprii altor culturi
si fixeaza foarte bine malurile apelor curgatoare.
• Poate fi cultivata si ca specie ornamentala in parcuri, in jurul
lacurilor.
 Salix fragilis L.–
salcie plesnitoare

• Realizează înălţimi de până la 20 m.

• Lujerii, relativ groşi, verzui până la
bruni-verzui, glabri, lucitori, se rup cu
uşurinţă, plesnind din locul de inserţie
pe ramură.
• Mugurii, brun-deschis spre bază,
negricioşi spre vârf, obtuzi sau
aproape ascuţiţi, stau alipiţi de lujeri,
pe perniţe proeminente.
• Frunzele sunt oblong-lanceolate, cu
lungimea de 6-16 cm şi lăţimea de
1,5-3 cm, prelung-acuminate, lat
cuneate la bază, pe margini mărunt-
glandulos-serate, pe fată verzi-
lucitoare, pe dos verzi-deschis sau
albăstrui, cu 1-2 glande proeminente
la baza laminei .
• Florile mascule sunt dispuse în
amenţi de cca. 5 cm lungime; amenţii
femeli au până la 7 cm lungime, lung
păroase şi cu două glande nectarifere.
Apar înainte de înfrunzire.
Specie indigenă, cu răspândire asemănătoare cu salcia albă, însă cu areal ceva mai
restrâns.
Şi în privinţa cerinţelor ecologice se aseamănă cu salcia albă. Preferă însă climate
mai răcoroase estival, este mai bine adaptată la soluri grele şi acide şi are
temperament mai de umbră.
 Salix caprea L. –
salcie căprească, iovă
• Este un arbust sau arbore de mărimea a
III-a (până la 10 m înălţime), cu tulpina
strâmbă şi scoarţa netedă în tinereţe,
cenuşie-verzuie, apoi cu ritidom subţire,
neregulat crăpat.
• Coroana este neregulată, întreruptă,
rară.
• Lujerii bruni-roşcaţi sau verzui-gălbui,
cenusii-păroşi numai în tinereţe, apoi
glabri, lucitori.
• Mugurii ovo-conici, comprimaţi, gălbui-
roşcaţi, la început tomentoşi, apoi glabri;
se deschid primăvara foarte devreme.
• Frunzele, alb-tomentoase pe dos, cu
peţioli de până la 2 cm lungime, groase,
cu vârful acut, puţin răsucit sau curbat;
cu marginea întreagă sau slab şi
neregulat sinuat-dinţată, nervurile
foarte proeminente, aşa că limbul
este încreţit .
• Florile, în amenţi erecţi, apar înaintea
înfrunzirii; cei masculi ovoizi, cu stamine
galbene aurii, cei femeli cilindrici, cu
ovarele verzui, păroase.
 Areal
• Specie europeană şi asiatică, cu răspândire foarte largă,
ajungând la limita latitudinală a pădurilor, aproximativ 70 gr.
latitudine nordică.
• La noi este o specie des întâlnită la munte şi la deal, sporadic
coboară până la câmpie.
Cerinte ecologice.
• Manifestă pretenţii reduse fata de condiţiile staţionale şi mai
ales faţă de clima. Este o specie pionieră.
• Suportă climatele cele mai aspre din regiunile extrem nordice
sau subalpine.
• Creşte pe soluri de la uscate la mlăştinoase, dar este mai
puţin adaptată decât salcia albă la inundaţii mari de lungă
durată.
• Are temperament de lumină.
• În primii ani manifestă o capacitate de concurenţă şi creşteri
active, devenind invadantă.
montan-colinar, oligoterm-mezoterm, mezofil, heliofil
euribazic, euritrof, mezofit-mezohigrofit,( euriedafic)
 Salix silesiaca Willd.
salcie căprească de munte

• Se deosebeşte de Salix caprea,

destul de greu prin:
• frunzele au peţiol mai scurţi,
eliptice, cuneat-înguste, (6–12cm
lungime), pe faţă glabre, în tinereţe
roşietice la maturitate complet
glabre;
• florile femele au un ovar glabru.

• Specie originară din Balcani şi

Carpaţi, întâlnită la noi în regiunile
montane şi subalpine, până
dincolo de limita altitudinală a
pădurilor.
• Ca şi Salix caprea este o specie
pionieră, cu amplitudine ecologică
largă, fiind mai rezistentă la ger şi
îngheţuri.
• Prezintă numai importanţă
naturalistică şi de protecţie a
solului.
 Salix viminalis L.
răchită
• Specie arbustivă, de până la 6 m înălţime,
• lujerii lungi, erecţi, foarte flexibili, verzui sau
brun-gălbui, cenuşii-pubescenţi la început.
• Mugurii sunt inegali ca mărime, cel puţin
dublu de lungi decât laţi, albicioşi-păroşi, cu
vârf obtuz, adeseori curbat, comprimaţi pe
lujer, uneori câte doi deasupra cicatricei.
• Frunzele lanceolate, de 8-15 cm lungime şi
0,5-1,5 cm lăţime, au lăţimea maximă în
jumătatea inferioară, sunt la vârf prelung
acuminate, cu marginea întreagă sau
neregulat-sinuată, uşor răsfrântă, pe dos
alb-cenuşiu-păroase, lucitoare, cu peri alipiţi
şi cu nervura mediană proeminentă şi
galbenă.
• Amenţii apar înaintea înfrunzirii, prezentând
scvame brune, brune-gălbui, sericeu-păroase
şi câte o singură glandă nectariferă; ovarul
are stil lung şi stigmate divergente.
• Specie indigenă, eurasiatică, se întâlneşte
sporadic.
• Vegeteaza bine pe soluri bogate in humus,
jilave – umede, luto-argiloase.
• Este cea mai valoroasa specie de rachita
indigena. Produce pana la 20 t/ha nuiele.
• Este o specie preţuită pentru valoarea sa
ornamentală, datorită frunzişului decorativ.
 Salix purpurea L
răchită roşie

• Specie arbustivă, până la 4

m înălţime, lujeri subţiri,
elastici, roşii-purpurii sau
galbeni.

• Specie indigenă
eurasiatică, la noi apare pe
prundişurile râurilor, în
locuri mlăştinoase şi chiar
pe stâncării umede, de la
câmpie până în zona
montană.
• Se remarcă prin valenţele
de specie ornamentală,
datorită coloritul lujerilor, iar
frunzele persistă până S.viminalis S. elaeagnus S. purpurea S. babylonica

toamna târziu.
 Salix pentandra L.
• Arbust cu lujeri glabri lucitori, brun
roşcaţi,
• frunze eliptice, late de 2-4cm, pe faţă
verzi lucitoare, pe dos mai deschise,
lipicioase, aproape pieloase.
• Specie eurasiatică, de climă
temperată şi boreală.
• La noi apare în nordul ţării, în
mlaştini, turbării, pe malul apelor.
Salix trianda (Salix amygdalina L.)
• Arbust până la 5m înălţime, scoarţa
cu miros de migdală,
• lujeri muchiaţi, galben-roşcaţi, glabri,
• frunze verde-închis pe faţă, verde-
albăstrui pe dos, glabre .
• Specie eurasiatică.
• La noi apare pe malul apelor, prin
luncile de câmpie şi deal. S. triandra S. petrandra S. rozmarinifolia
Salix rosmarinifolia L -salcie de nisipuri
• Arbust până la 1m, lujeri subţiri, frunze mici (2-
5cm) şi înguste (2-8mm).
• Specie eurasiatică, la noi apare în Deltă, în
turbării şi mlaştini.
 Salix babylonica L.
salcie pletoasă, plângătoare

Atinge până la 15 m înălţime,

având ramurile şi mai ales
lujerii foarte lungi, flexibili,
gălbui, complet glabri şi
lucitori, pendenţi, uneori
ajungând până la pământ.
Frunzele sunt glabre, îngust-
lanceolate, de 8-16 cm
lungime, pe dos de un verde-
cenuşiu.
• Specie exotică, originară din
Iran şi China, se întâlneşte la
noi numai ca arbore
ornamental.
• Specie extrem de decorativă,
fiind frecvent utilizată prin
grădini, parcuri, mai ales în
locuri mai umede.
 Salix reticulata
salcie pitică.

• Atinge dimensiuni mici(până la 20 cm), cu tulpini şi ramuri culcate.

• Frunze sunt verzi iarna, mici (1–3 cm), subrotunde sau ovate, marginea
uşor răsfrântă, pe faţă verzi închis, pe dos caracteristice, alburii, cu nervuri
proeminente, roşiatice, alcătuind o reţea deasă.

• Specie indigenă cu areal subalpin în Carpaţi, creşte la altitudini mari, în

staţiuni cu zăpezi abundente.
• Are importanţă numai naturalistică.

Salix retusa L.
salcie pitică

• Ajunge la 30 cm înălţime, prezentând tulpini noduroase, târâtoare sau

ascendente
• . Lujerii sunt glabri,
• frunze mici, foarte variabile, glabre, lucitoare pe ambele feţe.
• Specie indigenă cu areal european, în etajul alpin şi subalpin.
• Se instalează pe stâncării şi grohotişuri alpine.