RADU BUMBEA În perioada comunistă, dreptul de proprietate în România a fost încălcat grav, încă din primii ani de la instaurarea regimului.
Astfel, în anul 1948 a fost
decretată naționalizarea principalelor mijloace de producție, adică preluarea cu forța de către stat fără nicio despăgubire a bunurilor deținute de proprietari: ateliere, societăți industriale, zăcăminte, bănci, etc. Mai târziu, în aceleași condiții au fost naționalizate spitalele, școlile, teatrele, societățile de transport, etc.
În 1949 a început procesul de cooperativizare
în agricultură, proprietarii de pământuri au fost obligați să se asocieze în cooperative agricole de producție (fostele CAP-uri) și să- și pună laolaltă pământul, animalele și mașinile pe care le dețineau. Procesul de cooperativizare s-a încheiat în
1961 cu naționalizarea fermelor agricole și
transformarea lor în IAS-uri (Întreprinderi Agricole de Stat). Procesul de cooperatizare
Deposedarea samavolnică de bunuri a marilor
proprietari a produs nenumărate victime în rândul celor care s-au opus, aceștia fiind arestați abuziv iar averile lor confiscate. Inclusiv locuințele foștilor burghezi au fost naționalizate, ei rămânând în cel mai fericit caz chiriași într-o mică suprafață a caselor care le-au aparținut. Proprietatea în România în perioada comunistă
Această deposedare abuzivă de bunuri a
condus la eliminarea treptată a proprietății private și la transformarea statului socialist în proprietar absolut.