Atitudini şi comportamente legate de proprietate

OTILIA: 1. Proprietatea şi Dreptul la proprietate

Termenul proprietate se referă la acele lucruri care sunt
recunoscute ca fiind posesia unei persoane (proprietate privată)
sau a statului, respectiv a unei unităţi administrativ-teritoriale
(proprietate publică). Proprietatea are un conţinut economic intern
şi un aspect juridic extern. Ea asigură controlul asupra bunurilor şi
îi motivează pe oameni. Posesia (jus possidendi) este dreptul de a
stăpâni bunul, ceea ce este un element de drept. Proprietarul este
persoana care are drept de proprietate asupra unui bun. Pentru a
discuta despre atitudini faţă de proprietate, trebuie să înţelegem
termenii obiectul proprietăţii şi dreptul la proprietate. Obiectul
proprietăţii este un bun (privat sau public) în jurul căruia se
constituie relaţii de proprietate. Dreptul la proprietate este dreptul
unei persoane fizice / persoane juridice / administraţiile de stat /
sau statul de a se bucura şi de a dispune de un bun în mod exclusiv,
absolut şi perpetuu, însă în limitele permise de lege. În funcţie de
titularii de proprietate se disting următoarele forme de proprietate:
a. proprietatea privată (Ea constituie baza existenţei economiei de
piaţă.), b. proprietatea publică (Ea reprezintă patrimoniul întregii
societăţi şi include proprietatea de stat cu sistemele de comunicaţii
şi energie, drumuri auto şi căi ferate, producţia militară, banca
naţională, rezervaţiile, muzeele, pădurile, zăcămintele naturale şi
proprietatea municipală cu şcoli, spitale, biblioteci,
cinematografe) şi nu în ultimul rând, c. proprietatea intelectuală.

ŞTEFAN:
2. Atitudinea statului faţă de dreptul la proprietate
Atitudinile statului faţă de dreptul la proprietate sunt determinate
de tipul regimului politic (totalitar sau democratic) şi de natura
puterii într-un stat. Funcţie de aceste situaţii, dreptul la proprietate
este garantat sau nu este garantat.

1
2.1. În statul totalitar
Într-un stat totalitar (nazist, fascist sau comunist), în care
puterea aparţine în totalitate unei persoane sau unui grup de
persoane, unde distanţa între stat şi societate este anulată, în
sensul că puterea statului, prin partidul său unic, pătrunde până
în viaţa particulară a fiecărui cetăţean, dreptul la proprietate nu
este garantat, indiferent de legislaţie. Astfel, în perioada
comunistă din România, puterea dispunea de avuţia ţării, dar în
mod arbitrar şi de ceea ce persoanele fizice posedau (case,
maşini, colecţii de artă, economii în bani). Legislaţia apăra
„proprietatea socialistă a întregului popor”, astfel că nimeni nu
se simţea proprietar în sens propriu. În aceste condiţii, atitudinea
faţă de „proprietatea socialistă a întregului popor” se concretiza
prin dezinteres, delăsare, indiferenţă, ceea ce exprima lipsa de
respect faţă de dreptul la proprietate. De exemplu, aspectul
blocurilor de locuit era neîngrijit, trist şi sumbru, deoarece
exteriorul aparţinea tuturor şi nimeni nu se simţea îndatorat să îl
întreţină, zicând, că nu este neapărat datoria sa, ci a celorlalţi.
La fel se întâmpla iarna, cu trotuarele. Nimeni nu le curăţa,
pentru că aparţineau în egală măsură tuturor şi nimănui. Nu-i
trecea nimănui prin minte, să aibă vreo iniţiativă, în sensul
întreţinerii lor. Dacă, prin absurd, ar fi încercat să cureţe zăpada,
risca să fie luat de .... Astfel, multe trotuare erau iarna, o potecă
prin zăpadă şi gheaţă. Din păcate astăzi, existenţa unei iniţiative
proprii în folosul tuturor, un spirit civic necondiţionat, este
interpretat de multe ori greşit. Această atitudine nu reprezintă
decât, o rămăşiţă a vechiului sistem prin care românii au trecut.
Tot pentru a oglindi atitudinea de îngrădire a dreptului la
proprietate în perioada comunistă din România, amintim faptul
că fiecare familie avea voie să deţină un singur apartament sau
o singură casă, o singură maşină proprietate personală şi o sumă
limitată de economii în bani. Românilor le era interzisă
deţinerea valutei occidentale. În China comunistă, fiecare
familie avea voie să aibă doar un singur copil.

2
Actiunile în forţă vizavi de atitudinea faţă de proprietate în
perioada regimului comunist din România, dar şi din celelalte
state europene ale blocului comunist, pot fi exemplificate şi în
cazul proceselor de naţionalizare şi de colectivizare forţată.

SORANA:
2.1.1. Naţionalizarea
Astfel, prin naţionalizare sau etatizare se înţelege transferul
proprietăţii private în proprietatea statului, înlocuirea
proprietăţii private cu proprietatea publică. Naţionalizarea este
termenul opus privatizării. O naţionalizare masivă a avut loc în
toate statele fostului bloc estic şi comunist, printre care şi în
România, prin Legea nr. 119 din 11. iunie. 1948 pentru
naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de
asigurări, miniere şi de transporturi. Termenul de naţionalizare
a fost folosit voit în mod impropriu de către autorităţile
comuniste, în realitate fiind vorba despre o confiscare, întrucât
foştilor proprietatri nu li s-a oferit nicio compensaţie materială
sau morală, în schimb. Prin Decretul nr. 92 din 19.aprilie. 1950
au fost naţionalizate în România toate clădirile aparţinând
foştilor industriaşi, moşieri, bancheri, comercianţi, hotelieri şi a
celorlalte categorii ale marii burghezii. Cei care nu se supuneau
acestei legi, prin zădărnicirea ei şi tăinuirea proprietăţilor, riscau
ani de muncă silnică, închisoare, amendă şi confiscarea întregii
averi. Printre sutele de întreprinderi româneşti naţionalizate
s-au numărat întreprinderile siderurgice: Malaxa-Titan, Nădrag-
Călan, Titan Galaţi, Uzinele Metalurgice Griviţa, Metrom
Braşov, Metalurgia Iaşi, Fraţii Gruenwald Oradea, Cântare
Hess Sibiu; întreprinderi de textile şi confecţii: Moldova Iaşi,
Textila Cisnădie Sibiu, Petre Miller Timşoara, Traian
Alexandrescu Iaşi; întreprinderi producătoare de lână, in şi
cânepă, blănuri şi piele, cosmetice: Astra Sebeş – Alba, Fabrica
de pălării Timişoara, Crişana Arad, Textila Iaşi, Ioan Szekely
Orăştie, Vermier Arad, Lady Bucureşti; întreprinderi

3
producătoare de ulei: Uleiul Bacău, Argus Constanţa, Omega
Bucureşti, Mândra Bârlad ş.m.a.

2.1.2. Colectivizarea
Reforma agrară din 1945, sub conducerea lui Petru Groza a
decis să confişte proprietăţile mai mari de 50 hectare,
înstigându-i pe ţăranii săraci împotriva moşierilor; totul pentru
pregătirea procesului de colectivizare. În perioada 1949-1962,
Partidul Comunist Român a desfăşurat procesul de colectivizare
care a constat în confiscarea tuturor proprietăţilor agricole
private din ţară şi comasarea lor în ferme agricole administrate
de stat, numite iniţial GAS-uri şi GAC-uri (Gospodării Agricole
de Stat şi Gospodării Agricole Colective), iar apoi IAS-uri şi
CAP-uri. Ţintele comuniştilor erau ţăranii cei mai gospodari, cei
mai muncitori şi mai avuţi care au fost stigmatizaţi cu termenul
de chiaburi. Numeroşi ţărani s-au opus acestei acţiuni, iar
guvernul comunist a recurs la represiuni violente. În etapa de
fianlizare în forţă a colectivizării (1957-1962) represiunea a
atins maximul de violenţă; ţăranii care se opuneau au fost
arestaţi, condamnaţi sau deportaţi în Bărăgan, ucişi sau li s-a
confiscat întreaga avere. De fapt, prin aceste atitudini se încerca
intimidarea celorlalţi, prin teamă, frică şi spaimă. Ţăranii au fost
forţaţi să plece fie la oraşe pentru a lucra în fabricile deschise
prin procesul de industrializare forţată, fie să rămână în sate,
muncind la CAP-uri pentru salarii extrem de mici. În regiunile
montane au existat zone ne-cooperativizate. Colectivizarea
masivă din România şi Albania a urmat modelul stalinist din
URSS, însă alte state din blocul comunist, precum Iugoslavia,
Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, RDG au implementat un regim
mult mai lejer. În anii 1980, recolta se strângea de pe câmpuri,
toamna, cu ajutorul armatei, a elevilor şi a studenţilor. Sistemul
agriculturii socialist s-a dovedit a fi neeficient şi falimentar,
intrând treptat într-o criză, ale cărei acte s-au simţit şi după ce
regimul comunist a fost înlăturat.
BOGDAN:

4
2.2. Într-un stat democratic
Într-un stat democratic, dreptul la proprietate privată, publică şi
intelectuală este garantat, iar statul se obligă să-l apere.
Constituţiile statelor respective prevăd acest fapt şi orice
atitudine potrivnică devine anti-constituţională. Amintesc aici
Articolul 17: Dreptul de proprietate din Carta drepturilor
fundamentale ale Uniunii Europene şi anume:
BOGDAN: (1). „Orice persoană are dreptul de a deţine
proprietate, de a folosi, de a dispune şi de a lăsa moştenire
bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi
lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică,
în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi în schimbul unei
despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a
suferit-o. Folosinţa bunurilor poate fi reglementată prin lege în
limitele impuse de interesul general.” (2).” Proprietatea
intelectuală este protejată.”
Odată cu trecerea României, după decembrie 1989, de la statul
totalitar-comunist, la statul democratic s-au elaborat şi adoptat
legile proprietăţii, adică legile menite să repare nedreptăţile
făcute prin naţionalizare sau expropriere comunistă. Constituţia
urmează un spirit al respectului faţă de dreptul de proprietate al
persoanei. Autoritatea Naţională pentru Restituirea
Proprietăţilor (ANRP) este o instituţie de stat din România,
înfiinţată pe 29.aprilie.2005, menită să aplice legislaţia din
domeniul restituirii proprietăţii funciare de către instituţiile
administraţiei de stat, celor expropriaţi şi urmaşilor lor. Cele
mai mari despăgubiri au fost acordate moştenitorilor familiei
Malaxa.

3. Atitudinea individuală faţă de obiectul proprietăţii

Atitudinile individuale faţă de obiectul proprietăţii pot fi
pozitive sau negative.

3.1. Atitudinile pozitive faţă de proprietate se concretizează în

comportamente precum: respect şi grijă faţă de proprietate

5
 care presupun apărarea obiectului proprietăţii personale
prin întreţinere, îngrijire, asigurare dar înseamnă în egală
măsură şi respect şi grijă faţă de proprietatea altei persoane
sau faţă de proprietatae publică. În cadrul economiei de
piaţă, atitudinea pozitivă dinamică, întreprinzătoare,
creativă a producătorilor faţă de proprietate se reflectă în
creşterea bunăstării proprii dar şi a bunăstării generale.
Într-o ţară cu standardul de viaţă ridicat şi săracii o duc
bine. Un alt exemplu de atitudine pozitivă faţă de
proprietate se referă la cultivarea terenurilor agricole.
Dacă agricultorii se îngrijesc de terenuri, le expoatează, ei
îşi vor spori proprietatea, având urmări asupra creşterii
bunăstării proprii dar şi asupra posibilităţii de a găsi din
abundenţă pe piaţă produse agricole obţinute din
producţiile proprii şi nu din import. Astfel poate creşte
standardul personal de viaţă al agricultorilor, al
consumatorilor şi gradul de dezvoltare economică a unei
ţări. Atitudinea pozitivă, corectă şi eficientă a
agricultorilor faţă de proprietatea lor va atrage beneficii
asupra consumatorilor dar şi a întregii ţări. O atitudine
individuală pozitivă a consumatorilor faţă de proprietatea
publică o reprezintă consumul produselor proprii, adică a
celor din ţara noastră. Dacă nu mai cumpărăm vinuri, bere,
legume sau brânzeturi străine şi le cumpărăm pe cele
produse în ţara noastră, vom contribui la bunăstarea
noastră şi nu a altora. O altă atitudine pozitivă faţă de
proprietate este iniţiativa şi activitatea de sporire, cu
pricepere şi implicare, a obiectului proprietăţii, în termeni
religioşi exprimat „înmulţirea talantului şi nu îngroparea
lui.”
IULIA:
3.2. Atitudini negative faţă de proprietate
Atitudinile negative faţă de proprietate se concretizează în
comportamente precum:

6
3.2.1. Distrugerea intenţionată sau prin delăsare, nepăsare şi
indiferenţă a obiectului proprietăţii. De exemplu, după
naţionalizarea imobilelor din 1948, pentru a-i umili şi
discredita pe foştii proprietari, clădirile în care aceştia au
locuit, au fost repartizate familiilor de rromi fără adăpost.
Din cauza faptului că imobilele respective nu au fost
întreţinute, au ajuns în stare de degradare sau deteriorare
completă, urmând a fi ulterior demolate. Astfel, două
exemple de atitudine pozitivă şi două de atitudine negativă
faţă de proprietate le reprezintă cele două imobile aflate în
Iaşi, pe strada Elena Doamna, şi anume Casa Josef Zoller,
renovată de curând şi imediat lângă aceasta, imobilul,
probabil un fost conac boieresc, locuit de rromi, aflat
într-o stare deplorabilă, în apropierea Universităţii „G.T. Popa”
şi a Hotelului Hilton. Un alt exemplu de clădire lăsată în
paragină este cea aflată la intersecţia străzilor Cuza Vodă şi
George Enescu, din cartierul Cucu. O atitudine pozitivă faţă de
proprietate o reprezintă renovarea Hotelului şi Restaurantului
Select din Piaţa Unirii, unul dintre cele mai vechi din Iaşi.

3.2.2. Furtul din proprietatea altei persoane sau a unui grup

de persoane. Furtul constituie infracţiunea care constă în
însuşirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea
unei persoane, fără consimţământul acesteia. Cuvântul
provine din latina furtum şi este sinonim cu hoţie.
Indiferent că este vorba despre furtul unui portofel, al unui
instrument de scris, al unor cireşe din grădina vecinului, al
unor scânduri din băncile din parcuri, al capacelor de
canalizare din fontă, a circulării fără bilet în mijloacele de
transport public, a spargerii băncilor sau a conturilor din
bănci, a violării corespondenţei electronice, a furtului de
mijloace mobile din unităţile economice neprivatizate
încă, a furturilor din magazine ş.a., în toate aceste cazuri
este vorba despre o atitudine intenţionată de deteriorare
sau distrugere a proprietăţii. Sentimentul negativ al celui

7
 afectat de o astfel de atitudine l-am trăit, fiecare dintre noi,
cel puţin o dată în viaţă.

3.2.3. Acţiunea incorectă (frauduloasă) pe piaţa economică,

de a facilita, a înlesni activităţi economice în interes
propriu care duc la pierderea sau diminuarea proprietăţii
publice, atunci când factorii de decizie sunt politicienii
este o altă atitudine negativă asupra dreptului la
proprietate. Câteva astfel de exemple sunt dispariţia
Fabricii de Aluminiu Slatina, a Combinatelor Siderurgice
Hunedoara şi Galaţi, a Flotei Maritime Române ş.a.
Atitudinile negative faţă de proprietate se manifestă cel mai adesea
în legătură cu proprietatea altei persoane. Faţă de propria
proprietate, oamenii au, de regulă, un comportament pozitiv. Acest
fapt se reflectă foarte bine în expresia „Să moară capra vecinului!”

OTILIA:
4. Atitudini individuale sau de grup faţă de proprietatea
intelectuală
Şi acestea pot fi de respect sau de încălcare a proprietăţii
intelectuale, adică atitudini pozitive şi negative. Proprietatea
intelectuală se referă la creaţii ale minţii şi include opere literare,
artistice şi ştiinţifice; spectacole şi expoziţii ale artiştilor,
fotografilor şi reporterilor; invenţii în toate domeniile şi descoperiri
ştiinţifice. Proprietatea intelectuală se împarte în două categorii: a.
Dreptul de autor sau Copyright-ul (El se referă la operele literare
şi de artă, filme, lucrări muzicale, desene, picturi, fotografii,
sculpturi.) şi b. Proprietatea industrială care cuprinde invenţiile
(sau brevetele); mărcile comerciale ale anumitor produse
(trademark) şi simbolurile lor; desenele sau modelele industriale
(design-ul unui obiect industrial); indicaţiile geografice pe produse
care garantează o calitate specială (de exemplu Swiss pentru
produse din Elveţia, Bordeaux pentru vinul produs în regiunea cu
acelaşi nume din Franţa, Havana pentru tutunul cultivat în
regiunea cubaneză Havana, Champagne pentru vinul spumos

8
provenit din regiunea cu acelaşi nume din Franţa etc. dar şi
sectretele industriale. Încălcarea proprietăţii industriale o numim
falsificare sau fak-uri. Diferenţa între un produs original şi o
imitaţie se oglindeşte în preţ. Plagiatul este atitudinea negativă, de
încălcare a Dreptului de autor şi reprezintă însuşirea ideilor,
metodelor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane,
prezentându-le drept creţie proprie. Atitudinea unui elev care
copiază de la un coleg sau din alte surse, poarte fi considerată
plagiat. În SUA, un student care copiază la un examen, în scopul
unui rezultat mai bun, este pedepsit prin eliminarea din toate
universităţile statului, pe teritoriul căruia s-a petrecut fapta de
plagiat. Prin urmare, el nu mai beneficiază de reduceri de taxe, este
obligat să părăsească statul în care trăieşte şi îşi poate face studiile
doar prin plata integrală a taxelor universitare care sunt foarte
mari. Au fost create numeroase servicii web, gratuite şi comerciale,
pentru detectarea plagiatului.

Surse:
Georgescu, Dakmara / Ştefănescu, Doina-Olga: Cultura Civică. Manual
pentru clasa a VIII-a. Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti 2004.
www.wikipedia.ro (Totalitarism / Proprietate / Dreptul de proprietate /
Naţionalizare / Colectivizare / ANRP / Proprietate intelectuală / Plagiat),
accesare la 17.mai. 2019.

Proiect la Cultură civică, realizat de Sorana DANILA, Otilia

MORARU, Bogdan DÎRŢU, Ştefan GOLOGAN şi Iulia-Maria
CRISTEA, clasa a VIII-a E, la 20. mai. 2019.