Ciuma neagra-catalicism natural

in evul mediu.

Elaborat de eleva cl.a X-a ,,D’’

Damian Victoria
Profesor: Cuculescu Ana
 Ciuma neagra ,mai denumita si ,,moartea neagra’’care a fost una dintre cele
mai devastatoare pandemii din istorie; a ucis intre 75 si 200 de milioane de
europeni (intre 25 si 60% din populatia Europei) intre 1347 si 1350;
 . Oamenii de stiinta cred ca ciuma neagra a fost cauzata de bacteria Yersinia
pestis;
 Virusul ciumei s-a raspandit de la sobolanii de pe vase la cei de pe uscat prin
intermediul puricilor purtatori ai bacteriei;
 A izbucnit prima data în Asia, răspândindu-se în Europa după anul 1347,
unde a creat mare panică. Durerile îngrozitoare, transpirația și frisoanele
erau principalele simptome ale bolii. Totuși mai era ceva care îi deosebea
pe cei care sufereau de ciumă de cei care aveau doar febră mare: în zona
axilară, pe gât, și eventual în zona inghinală apăreau niște umflături pline
cu puroi, numite „buboane”; la început erau de culoare roz, apoi purpurii,
iar în final negre.
 Se pare că ciuma a apărut pentru prima oară în 1330, în Asia Centrală. A
făcut ravagii în China de Est și India, s-a extins spre vest prin Orientul
Mijlociu și Africa de Nord, ajungând în Europa. În 1347, ciuma ajunsese
deja în porturile Constantinopole și Trebizonda.

Cu verde sunt aratate zonele infectate cu ciuma

neagra.
  In Evul Mediu oamenii erau terorizati de aceasta molima, apeland la tot
felul de practici impotriva infestarii: scrisori si monede stropite cu otet,
focuri purificatoare, case stropite cu parfumuri si pucioasa;
 12. Unii oameni purtau masti in forma de cap de pasare (ciocul fiind umplut
cu parfumuri si mirodenii; acest lucru se intampla datorita prejudecatii
conform careia ciuma era raspandita de pasari;
 Consecinţe de durată
 După cinci ani, se părea că, în cele din urmă, ciuma neagră dispăruse.
Dar până la sfârşitul secolului, ea avea să mai răbufnească de cel
puţin patru ori. Astfel, urmările ciumei negre au fost comparate cu
cele ale primului război mondial. „Aproape toţi istoricii de azi sunt de
acord că apariţia acestei peste endemice a avut consecinţe profunde
atât în economie, cât şi în societatea de după anul 1348“, se spune în
cartea The Black Death in England (Ciuma neagră în Anglia), editată
în 1996. Pesta a ucis o mare parte a populaţiei şi au trebuit să treacă
câteva secole până când unele regiuni s-au refăcut. Deoarece forţa de
lucru era redusă, costul muncii a crescut în mod inevitabil. Cei care
cândva fuseseră moşieri bogaţi au dat faliment, iar întregul sistem
feudal — prin care s-a remarcat evul mediu — a fost distrus.
 Se creează un mediu propice dezastrului

 Dezastrul provocat de ciuma neagră nu s-a limitat la ravagiile făcute

de boala în sine. La agravarea situaţiei au contribuit mai mulţi factori,
unul dintre aceştia fiind fervoarea religioasă. Un exemplu în acest
sens este doctrina purgatoriului. „La sfârşitul secolului al XIII-lea,
aproape toţi credeau în purgatoriu“, spune istoricul francez Jacques le
Goff. La începutul secolului al XIV-lea, Dante a scris prestigioasa lui
lucrare Divina comedie, în care erau descrise în mod sugestiv infernul
şi purgatoriul. Astfel s-a format un climat religios în care oamenii
aveau tendinţa de a trata pesta cu o surprinzătoare apatie şi
resemnare, considerând-o o pedeapsă de la Dumnezeu.
 Apoi mai era o problemă: în Europa, mai multe recolte la rând nu se
făcuseră. Ca urmare, populaţia ce creştea rapid la număr pe tot
continentul era malnutrită, nefiind pregătită să reziste în faţa acestei
boli.
 Despre pesta
 Într-o pandemie sunt prezente toate formele de pestă :
Formă carbunculoasă sau Bubonenpest infectarea este produsă de pișcătura puricelui
de șobolan .
Forma septicemică frecvent fiind o formă secundară când agentul patogen ajunge și se
multiplică în sânge.
Forma pulmonară cu procentul de mortalitate 90-100% la bolnavii netratați.
Forma abortivă este varianta cea mai ușoară de pestă manifestată numai printr-o febră
ușoară, inflamația ganglionilor limfatici, urmată de vindecare, bolnavul fiind dotat cu o
imunitate solidă și față de formele grave de pestă

 
Raspandirea pestei între 1970 și 1998



Conform lui Stephen J. Spignesi în "100 cele mai mari dezastre din toate
timpurile", infrângerea Morţii Negre s-a datorat, în mare parte, îmbunătăţiri
igienei, care i-a împiedicat pe puricii transmiţători ai bolii să supravieţuiască.
Cu toate acestea, a fost nevoie de mai mult de un secol pentru ca populaţia
Europei să revină la nivelul de dinainte de pandemie. Boala a mai apărut de
câteva ori dar nu a fost la fel de distrugatoare ca prima oara. A ramas în
istorie drept Marea Ciumă din Viena (1679) sau Marea Ciumă a Londrei
(1665-1666) continuand să apară până în secolul 19.
 Foametea si razboiul
 Începutul secolului al XIV-lea constituie pentru Europa debutul unei epoci de
calamităţi pe care le rezumă celebra rugăciune adresată lui Dumnezeu de
umanitatea în suferinţă: “Apără-ne, Doamne, de foamete, de ciumă şi de
război!”.
 Ciuma şi foametea sunt două flagele strâns legate între ele. Subalimentaţia
constituie un teren favorabil pentru epidemie,  căreia îi stimulează
propagarea;oamenii atinşi de ciumă părăsesc muncile câmpului, producând
astfel o reducere a recoltelor,  iar acest lucru compromite subzistenţa
populaţie La începutul secolului al XIV-lea, foametea se manifestă în
Germania şi cuprinde progresiv restul Europei.
 “Ciuma neagră”, care se abate asupra Europei începând din 1347, face
ravagii. Vasele genoveze ancorând în Sicilia, venind din Marea Neagră, aduc
cu ele îngrozitoarea boală. Aceasta se răspândeşte în lunile următoare. Italia,
apoi regiunea Provence sunt afectate. În 1348, boala ajunge la Paris, în
regiunea Mânecii şi în Ţările de Jos. În 1349 aceasta se abate asupra
Germaniei,  Austriei, Marii Britanii, ţărilor scandinave, ţărmurilor
Atlanticului şi Spaniei. Noi accese se produc începând din 1360.
 Razboiul
 Secolele XIV şi XV rămân în memoria europenilor drept perioada
războiului de “o sută de ani”. Această expresie figurativă şi sugestivă
ascunde o lungă serie de lupte confuze şi intermitente. În schimb,
 începând cu secolul al XIV-lea, conflictele pun faţă în faţă
state organizate, dispunând de mijloace incomparabil mai
importante. Chiar dacă operaţiunile militare nu sunt decât lovituri date
într-un singur punct, chiar dacă marile bătălii sunt rare, chiar dacă nu
există nimic care să semene cu un front permanent, europeanul din
secolul XIV sau XV, în satul sau în oraşul lui (în care este mai bine
protejat, la adăpostul zidurilor), trăieşte în nesiguranţă. El cercetează
îngrijorat cîmpia înconjurătoare de unde poate apărea brusc trupa de
oameni înarmaţi care va goli casele,  va jefui rezervele, va incendia
recoltele sau finul, va ataca locuitorii care nu au putut să se pună la
adăpost.