EPIDEMII

EPIDEMII
20 cele mai rele epidemii şi

pandemii din istorie şi cum s-au
încheiat ele
Trimite pe email
Ana Maria Neagu 03.31.2020 | ● Vizualizări: 19788
Credit foto: Profimedia +ZOOM
Galerie foto (21)
Epidemiile au provocat ravagii în rândul umanităţii de foarte mult timp; unele s-au manifestat atât de grav încât
au schimbat cursul istoriei.
Iată 20 dintre cele mai grave epidemii şi pandemii, care datează încă din preistorie, potrivit Live Science:
1. Epidemia preistorică (3000 î. Hr.)
În urmă cu aproximativ 5.000 de ani, o epidemie a distrus un sat preistoric din China. Cadavrele au fost strânse
în interiorul unei case care, ulterior, a fost arsă. Nicio categorie de vârstă nu a scăpat deoarece, în interiorul
casei, au fost găsite schelete de copii, tineri, persoane de vârstă mijlocie şi chiar de bătrâni. Situl arheologic se
numeşte acum „Hamin Mangha” şi reprezintă unul dintre cele mai bine păstrate situri preistorice din nord-estul
Chinei. Studiul arheologic şi antropologic indică faptul că epidemia a evoluat atât de repede încât nu a existat
timp pentru nişte înmormântări adecvate.
Credit foto: Chinese Archaeology

Înainte de descoperirea sitului „Hamin Mangha”, o altă „înmormântare” preistorică în masă care datează
aproximativ din aceeaşi perioadă de timp a fost confirmată pe un sit numit Miaozigou, în nord-estul Chinei.
Împreună, aceste descoperiri sugerează că într-adevăr o epidemie a distrus întreaga regiune la acea vreme.
2. Plaga Atenei (430 î. Hr.)

În jurul anului 430 î.Hr., nu la mult timp după izbucnirea unui război între Atena şi Sparta, o epidemie a făcut
ravagii printre locuitorii Atenei timp de aproximativ cinci ani. Calculele estimează că au murit în jur de 100.000
de oameni. Istoricul grec Tucidide (460-400 î.Hr.) a scris că „oamenii cu o stare perfectă de sănătate au fost
atacaţi brusc de nişte călduri violente în zona capului, ochii li s-au inflamat, în timp ce părţile interioare, cum ar
fi gâtul şi limba, au început să sângereze, emiţând o respiraţie nenaturală ” (traducere de Richard Crawley din
cartea „Istoria războiului peloponesiac”, London Dent, 1914). Această epidemie a fost mult timp sursă de
dezbatere printre oamenii de ştiinţă; o serie de boli au fost considerate drept posibilităţi, inclusiv febra
tifoidă şi Ebola.
Credit foto: Profimedia
Mulţi savanţi consideră că supraaglomeraţia cauzată de război a agravat epidemia. Armata Spartei era mai
puternică, obligând atenienii să se refugieze în spatele unei serii de fortificaţii numite „zidurile lungi” care le
protejau oraşul. În ciuda epidemiei, războiul a continuat, fără a se încheia până în 404 î.Hr., când Atena a fost
forţată să capituleze în faţa Spartei.
3. Ciuma Antonină (165-180 d.Hr.)

Când soldaţii romani s-au întors acasă după o campanie, aceştia au adus cu ei mai mult decât prada victoriei.
Ciuma Antonină, care ar fi putut fi variolă, a distrus armata şi a ucis peste 5 milioane de oameni din Imperiul
Roman, a scris April Pudsey, un lector de istorie romană de la Universitatea Metropolitană din Manchester,
într-o lucrare publicată în cartea „Disabilitate în Antichitate” ( Routledge, 2017).
Mulţi istorici cred că epidemia a fost adusă pentru prima dată în Imperiul Roman de către soldaţii care se
întorceau acasă după un război împotriva Parthiei. Epidemia a contribuit la sfârşitul „Pax Romana” (Pacea
Romană), o perioadă cuprinsă între anii 27 î.Hr. şi 180 d.Hr., când Roma a fost în culmea puterii sale. După
180 d.Hr., instabilitatea a crescut pe întreg teritoriul Imperiului Roman, existând numeroase războaie civile şi
invazii ale grupurilor barbare. Creştinismul a devenit din ce în ce mai popular în perioada de după producerea
ciumei.
4. Ciuma lui Ciprian (250-271 d.Hr.)

Numită după Sf. Ciprian, un episcop al Cartaginei, un oraş din Tunisia, care a descris epidemia ca semnalând
sfârşitul lumii , se estimează că plaga lui Ciprian a ucis 5.000 de oameni pe zi doar la Roma. În 2014,
arheologii din Luxor au descoperit ceea ce pare a fi un loc de înmormântare în masă a victimelor acestei
ciume. Corpurile lor erau acoperite cu un strat gros de var, acesta fiind folosit în istorie ca şi dezinfectant.
Credit foto: N.Cijan/Associazione Culturale per lo Studio dell'Egitto e del Sudan ONLUS
Arheologii au găsit trei cuptoare folosite la fabricarea varului şi rămăşiţele arse ale victimelor ciumei. Experţii nu
deţin prea multe informaţii cu privire la boala care ar fi provocat epidemia.
5. Ciuma lui Iustinian (541-542 d.Hr.)

Imperiul Bizantin a fost devastat de ciuma bubonică, moment ce a marcat începutul declinului imperiului. După
aceea, ciuma a reapărut periodic. Unele estimări sugerează că până la 10% din populaţia lumii a murit. Ciuma
poartă numele împăratului bizantin Justinian (527-565 d.Hr.); sub domnia sa, Imperiul Bizantin a atins cea mai
mare suprafaţă, controlând un teritoriu care se întindea din Orientul Mijlociu până în Europa de Vest.
Iustinian a construit catedrala cunoscută sub numele de Hagia Sophia („Sfânta Înţelepciune”) în Constantinopol
(azi Istanbul), capitala imperiului. Iustinian s-a îmbolnăvit de asemenea de ciumă, dar a supravieţuit; cu toate
acestea, imperiul său a pierdut treptat din teritoriu în timpul izbucnirii acestei epidemii.
6. „Moartea neagră” (1346-1353)

„Moartea neagră” a ajuns din Asia până în Europa, lăsând dezastru în urma sa. Unele estimări sugerează că a
eliminat peste jumătate din populaţia Europei. Boala a fost cauzată de o tulpină a bacteriei Yersinia pestis,
răspândită apoi de purici pe rozătoarele infectate. Trupurile victimelor au fost îngropate în masă, în morminte.
Ciuma a schimbat cursul istoriei Europei.
Cu atât de mulţi morţi, forţa de muncă a devenit din ce în ce mai greu de găsit, ceea ce a dus la o remunerare
mai bună pentru lucrători şi, prin urmare, la sfârşitul iobăgiei în Europa. Studiile sugerează că lucrătorii
supravieţuitori au avut acces la carne şi pâine de calitate superioară. Lipsa forţei de muncă ieftine ar fi putut
contribui şi la inovaţia tehnologică.
7. Epidemia Cocoliztli (1545-1548)

Infecţia care a cauzat epidemia Cocoliztli a reprezentat o formă de febră hemoragică virală; ea a provocat
moartea a 15 milioane de locuitori din Mexic şi America Centrală. Printre o populaţie deja slăbită de o secetă
extremă, boala s-a dovedit a fi extrem de catastrofală. „Cocoliztli” este cuvântul aztec pentru „dăunător”.
Credit foto: USGS
Recent, a fost examinat ADN-ul din scheletele victimelor, ieşind la iveală faptul că acestea erau infectate cu o
subspecie de Salmonella cunoscută sub numele de S. Paratyphi C, care cauzează febră enterică. Febra
enterică presupune febră ridicată, deshidratare şi probleme gastro-intestinale, fiind în prezent o ameninţare
majoră pentru sănătatea oamenilor.
8. Plăgile americane (secolul al-XVI-lea)

Plăgile americane reprezintă un grup de boli eurasiatice aduse în America de exploratorii europeni. Aceste boli,
inclusiv variola, au contribuit la prăbuşirea civilizaţiilor, printre care şi cea aztecă. Unele estimări sugerează că
90% din populaţia indigenă din emisfera occidentală a fost ucisă.
Aceste boli au „ajutat” armata spaniolă condusă de Hernán Cortés să cucerească capitala aztecă Tenochtitlán
în 1519 şi o altă forţă spaniolă condusă de Francisco Pizarro să cucerească Inca în 1532. Spania a preluat
astfel teritoriile ambelor imperii. În ambele cazuri, armatele aztecă şi incană au fost devastate de boală şi nu au
putut să reziste forţelor spaniole. Când cetăţenii Marii Britanii, Franţei, Portugaliei şi Olandei au început să
exploreze şi să cucerească emisfera occidentală, eforturile lor au fost diminuate de boala care redusese în
mod tulburător dimensiunea grupurilor indigene.
9. Marea ciumă a Londrei (1665-1666)

Ultimul mare focar al pandemiei „Moartea Neagră” din Marea Britanie a provocat un exod în masă din Londra,
condus de regele Charles al II-lea. Ciuma a început în aprilie 1665 şi s-a răspândit rapid de-a lungul lunilor
călduroase de vară. Puricii de la rozătoarele infectate de ciumă au reprezentat una dintre principalele căi de
transmitere.
Până la sfârşitul ciumei, aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 15% din populaţia Londrei, au murit. Dar
acest lucru nu a însemnat sfârşitul suferinţei oraşului. Pe 2 septembrie 1666, a început Marele Foc al Londrei,
care a durat patru zile şi a incendiat o mare parte din oraş.
10. Marea Ciumă din Marsilia ( 1720-1723)

Înregistrările istorice spun că Marea Ciumă din Marsilia a început atunci când o navă numită Grand-Saint-
Antoine a ajuns în Marsilia, Franţa, transportând o marfă din estul Mediteranei. Deşi nava a fost pusă în
carantină, ciuma a ajuns în oraş, probabil prin intermediul puricilor de pe rozătoarele infectate de ciumă.
Ciuma s-a răspândit rapid, iar în următorii 3 ani, 100.000 de oameni au murit în Marsilia şi în împrejurimi. Se
estimează că până la 30% din populaţia Marsilia ar fi pierit.
11. Ciuma rusească (1770-1772)

În Moscova afectată de ciumă, spaima cetăţenilor aflaţi în carantină s-a transformat în violenţă. Revoltele s-au
răspândit prin oraş şi au culminat cu uciderea arhiepiscopului Ambrosius, care încuraja mulţimile să nu se
adune. Împărăteasa Rusiei, Ecaterina a II-a era atât de disperată să restabilească ordinea publică, încât a emis
un decret pripit prin care a ordonat mutarea tuturor fabricilor de la Moscova.
Până la sfârşitul ciumei, 100.000 de oameni au murit. Chiar şi după ce ciuma s-a încheiat, Ecaterina s-a
străduit să restabilească ordinea. În 1773, Yemelyan Pugachev, un bărbat care pretindea a fi Petru al III-lea
(soţul executat al Ecaterinei), a condus o insurecţie care a dus la moartea a încă câteva mii de oameni.
12. Epidemia de febră galbenă din Philadelphia ( 1793)

Atunci când febra galbenă a afectat Philadelphia, capitala Statelor Unite ale Americii la acea vreme, oficialii au
presupus că sclavii sunt imuni. Drept urmare, aboliştii au solicitat să fie recrutaţi oameni de origine africană
pentru îngrijirea bolnavilor.
Boala era purtată şi transmisă de ţânţari; numărul acestora a crescut în mod excesiv în timpul vremii deosebit
de calde şi umede din Philadelphia în acel an. Abia când a sosit iarna şi ţânţarii au murit, epidemia s-a oprit în
cele din urmă. Până atunci, peste 5.000 de oameni muriseră.
13. Pandemia de gripă (1889-1890)

În epoca industrială modernă, noile mijloace de transport au condus virusul gripal spre dezastru. În doar
câteva luni, boala s-a răspândit pe tot globul, omorând un milion de oameni.
A fost nevoie de doar 5 săptămâni pentru ca epidemia să atingă un nivel maxim de mortalitate. Primele cazuri
au fost raportate în Rusia. Virusul s-a răspândit rapid în tot Sankt Petersburg-ul înainte de a-şi croi drum spre
Europa şi restul lumii, cu toate că nu existau călătoriile aeriene.
14. Epidemia americană de poliomielită (1916)

O epidemie de poliomielită care a început în New York a îmbolnăvit 27.000 de persoane, dintre care 6.000 au
decedat în Statele Unite. Boala afectează în principal copiii, iar uneori supravieţuitorii rămân cu dizabilităţi
permanente. Epidemiile polio au apărut sporadic în Statele Unite până când s-a dezvoltat vaccinul Salk în
1954.
Pe măsură ce vaccinul a devenit disponibil pe scară largă, cazurile din Statele Unite au scăzut. Ultimul caz de
poliomielită din Statele Unite a fost raportat în 1979, întrucât eforturile de vaccinare de la nivel global au reuşit
să oprească boala.
15. Gripa spaniolă (1918-1920)

Se estimează că în jur de 500 de milioane de oameni din Marea Sudică şi până la Polul Nord au căzut
victime ale gripei spaniole . O cincime dintre aceştia au murit, unele comunităţi indigene ajungând aproape de
pragul dispariţiei. Răspândirea şi letalitatea gripei au fost influenţate de condiţiile de pe frontul de luptă,
alimentaţia precară de război pe care multe persoane o experimentau în timpul Primului Război Mondial.
În ciuda numelui, boala nu a apărut în Spania. Spania a fost neutră în timpul războiului şi nu a impus o cenzură
strictă asupra presei, ceea ce însemna că oamenii erau informaţi din timp cu privire la această boală. Oamenii
au crezut în mod eronat că boala este specifică Spaniei şi, astfel, a fost răspândită această denumire.
16. Gripa asiatică (1957-1958)

Pandemia de gripă asiatică a reprezentat o altă manifestare globală a gripei. Având rădăcinile în China,
aceasta a curmat un milion de vieţi. Virusul care a provocat pandemia a fost obţinut dintr-un amestec de
virusuri gripale aviare.
Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor constatau că boala se răspândeşte rapid, întrucât a fost
raportată în Singapore în februarie 1957, în Hong Kong în aprilie 1957, iar apoi în oraşele de coastă din Statele
Unite ale Americii în vara anului 1957. Numărul total al victimelor a depăşit pragul de 1,1 milioane în toată
lumea, cu 116.000 de decese care au avut loc în Statele Unite.
17. Pandemia / epidemia SIDA ( din 1981 şi până în prezent)

SIDA a infectat aproximativ 35 de milioane de oameni încă de la începuturile sale. HIV, virusul care provoacă
SIDA, s-a dezvoltat probabil dintr-un virus al cimpanzeului care s-a transferat la oameni în Africa de Vest prin
anii 1920. Virusul a „călătorit” în jurul lumii, dezvoltându-se o pandemie până la sfârşitul secolului XX.
Credit foto: Pixabay
Acum, aproximativ 64% din cele 40 de milioane de persoane estimate că trăiesc cu virusul imunodeficienţei
umane (HIV) trăiesc în Africa sub-sahariană. Timp de zeci de ani, boala nu a avut un tratament, însă
medicamentele dezvoltate în anii ‘90 permit acum persoanelor cu această boală să ducă o viaţă normală, cu
condiţia ca acestea să urmeze un tratament regulat. Recent, 2 persoane au fost vindecate de HIV.
18. Pandemia gripei porcine H1N1 (2009-2010)

Pandemia de gripă porcină din 2009 a fost cauzată de o nouă tulpină de H1N1 cu originea în Mexic. Într-un an,
virusul a infectat până la 1,4 miliarde de oameni pe tot globul şi a ucis între 151.700 şi 575.400 de oameni,
potrivit CDC. Pandemia din 2009 a afectat în primul rând copiii şi adulţii tineri, iar 80% dintre decese s-au
înregistrat la persoane mai mici de 65 de ani, a raportat CDC.
Acest lucru a fost neobişnuit, având în vedere că majoritatea tulpinilor de virus gripal, inclusiv cele care
provoacă gripa sezonieră, provoacă cel mai mare procent de decese în rândul persoanelor de 65 de ani sau
chiar mai mari. În cazul gripei porcine, persoanele în vârstă păreau să fi dezvoltat deja o imunitate suficient de
mare încât să îi apere de grupul de viruşi din care face parte H1N1. Vaccinul pentru virusul H1N1 este acum
inclus în vaccinul gripal anual.
19. Epidemia de Ebola din Africa de Vest (2014-2016)

Ebola a făcut ravagii în Africa de Vest între 2014 şi 2016, cu 28.600 de cazuri raportate şi 11.325 de decese.
Primul caz raportat a fost în Guineea în decembrie 2013, apoi boala s-a răspândit rapid în Liberia şi Sierra
Leone. Cea mai mare parte a deceselor au avut loc în aceste trei ţări. Un număr mai mic de cazuri s-au produs
şi în Nigeria, Mali, Senegal, Statele Unite şi Europa, au raportat Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
Nu există încă remediu pentru Ebola, însă eforturile de a găsi un vaccin continuă. Primele cazuri cunoscute de
Ebola au avut loc în Sudan şi Republica Democratică Congo în 1976, considerându-se că virusul ar avea
originea în lilieci.
20. Epidemia de virus Zika ( din 2015 şi până în prezent)

Impactul epidemiei Zika din America de Sud şi America Centrală nu poate fi încă cunoscut cu exactitate. Între
timp, oamenii de ştiinţă duc o luptă serioasă împotriva timpului pentru a ţine virusul sub control. Virusul Zika
este de obicei răspândit prin ţânţarii din genul Aedes, însă poate fi transmis şi la om.
În timp ce Zika nu este dăunător adulţilor sau copiilor, acesta poate ataca copiii care sunt încă în pântec şi le
poate provoca defecte la naştere. Tipul de ţânţari care poartă Zika trăieşte cel mai bine în climele calde şi
umede, făcând America de Sud, America Centrală şi anumite părţi din sudul Statelor Unite să reprezinte
adevărate zone de risc.
Febra tifoidă: ce simptome are și

cum ne-ar putea amenința boala
mortală
Febra tifoidă este una dintre cele mai boli de care a suferit omenirea.
Alături de ciumă, holeră, malarie, lepră, dar și altele, febra tifoidă a
decimat populații. Ce simptome are febra tifoidă, cum se transmite.
RECOMANDARI
Raed Arafat, posibil bilanț negru în pandemia de coronavirus, după...
Lumina Învierii a ajuns în România și va fi dusă la domiciliile...
Cutremur de magnitudine ridicată în Sâmbăta Mare. Seismul a avut loc...
febra tifoida
Publicat: Miercuri, 19 Septembrie 2018, 10:58

Febra tifoidă este una dintre cele mai boli de care a suferit omenirea. Alături de ciumă, holeră,
malarie, lepră, dar și altele, febra tifoidă a decimat populații. Ce simptome are febra tifoidă, cum
se transmite.
Febra tifoidă este una dintre cele mai vechi boli ale omenirii, descoperită încă din Antichitate.
Această boală a fost descrisă de celebrul medic din antichitate, Hipocrate, în urmă cu
aproximativ 2.400 de ani. Numele bolii vine de la cuvântul grecesc typhos, care înseamnă
"ceaţă" sau "nor", şi se referă la faptul că bolnavii prezintă o stare confuzională. Se pare că febra
tifoidă a fost boala care în anul 325 î.Hr. la ucis pe Alexandru cel Mare.
Febra tifoidă este descrisă și de istoricii Antichității. Despre ea, Istoricul Thucydides a spus

atunci când, Între 430 şi 426 î.Hr, Atena a căzut la boală:
"Oameni sănătoşi au fost atacaţi brusc de fierbinţeli în zona

capului, a gâtului şi pe limbă, făcându-i să emane un miros urât.
Când ajungea în stomac, îl deranja. Dacă ajungea şi mai departe,
la intestine, provoca ulceraţie şi diaree. Oboseala generată de
toate acestea era, de obicei, fatală".
Cazul suspectului de febră tifoidă a creat rumoare. Bărbatul s-a întors în România după doi ani în
construcții în Guineea a fost internat de urgență a Spitalul Victor Babeș pentru investigații
amănunțite. Se cade, așadar, să aflăm mai multe despre această boală, ce simptome are și cum se
transmite.
Ce este febra tifoidă

Febră tifoidă este o afecțiune acută ce apare în urmă contactării bacteriilor Salmonella typhi sau
Salmonella paratyphi, cea din urmă provocând formă severă a bolii.
Agentul patogen se regăseste în apa contaminată sau în hrană și se transmite prin consumul
lichidelor și a alimentelor contaminate, că apoi să se răspandească de la bolnavi către persoanele
sănătoase.
Febră tifoidă este caracteristică anumitor zone ale lumii, precum Mexicul, America de Sud,
India, Pakistan sau Egipt, epidemia fiind alimentată de condițiile insalubre de viată și
nerespectarea normelor elementare de igiena. La nivel internațional, febră tifoidă afectează
peste 21 de milioane de oameni anual, iar circa 200.000 dintre aceștia mor din cauza
infecției.
Simptomele febrei tifoide

Perioadă de incubație a bacteriei ce produce febră tifoidă este, de regulă, între 1 și 2 săptămâni,
iar durată bolii este de 3-4 săptămâni. Simptomele principale tipice infecției sunt
-lipsă apetitului alimentar

-durerile de cap
-dureri generalizate
-febră de peste 40 de grade Celsius
-stare de letargie
-diaree
Congestia pieptului apare în cazul multor bolnavi, precum si durerile abdominale si disconfortul
stomacal. Febră este constanța în cazul bolii, îmbunătățirile constatându-se abia în cea de-a treia
sau a patra săptămâna de tratament, în cazul lipsei complicațiilor.
Cum acționează febra tifoidă

În urmă ingestiei alimentelor sau a lichidelor contaminate cu bacteria care provoacă febră tifoidă,
Salmonella invadează intestinul subțire și afectează temporar fluxul sanguin. Apoi, bacteria este
purtată de către celulele albe ale sângelui către ficat, splina și măduva osoasă, unde se multiplică
și pătrunde din nou în componența sângelui. În acest punct, apăr stările febrile și primele
simptome ale infecției.
Bacteria invadează apoi vezică biliara, întregul sistem biliar și țesutul limfatic al bilei, găsind un
mediu propice pentru multiplicare. De aici, trece în tractul intestinal și ajunge în materiile fecale.
O mostră a scaunelor pacientului poate fi definitorie pentru depistarea prezenței bacteriei
Salmonella în corp. Dacă rezultatele coproculturii rămân neclare, se efectuează țeste de sânge
pentru confirmarea diagnosticului.
Prevenție
Prevenirea febrei tifoide este posibilă prin vaccinare, recomandată în special persoanelor care
călătoresc sau locuiesc în regiuni cu risc crescut de îmbolnăvire. Vaccinul își va face efectul dacă
este administrat cu 1-2 săptămâni înainte de călătorie.
Alte măsuri esențiale de evitare a îmbolnăvirii sunt:
 Evitarea alimentelor și a băuturilor de proveniența nesigură.

 Respectarea normelor de igiena corporală și curățare a hranei înainte de consum.
 Consumul apei îmbuteliate sau fierberea apei de la robinet timp de 1 minut înainte de a fi băuta
(apa carbonatata este mai sigură decât cea plată).
 Comandarea de băuturi la restaurant care să nu conțină gheață, întrucât nu puteți cunoaște
proveniența apei din care ea este preparată.
 Evitarea consumului de înghețată din suc de fructe sau a băuturilor cu gheață aromatizata, câtă
vreme apa cu care au fost preparate ar fi putut fi contaminată.
 Gătirea alimentelor de origine animală la temperaturi înalte, prin fierbere sau coacere.
 Spălarea corespunzătoare a legumelor și fructelor înainte de consum.
 Evitarea consumului cojii fructelor și legumelor proaspete.
 Refuzul cumpărării hranei și a băuturilor de la vânzători ambulanți, care ar putea să prepare și să
depoziteze marfă în condiții insalubre. În acest fel, se evită și alte tipuri de îmbolnăviri, precum
toxiinfecția alimentară, hepatită A, holeră, dizenterie etc.
Cum ne-ar putea amenința

Aproximativ 3%-5% din oameni devin purtători ai bacteriei, după ce traversează fază acută a
febrei tifoide. Alții experimentează simptome ușoare ale bolii, lăsând-o nediagnosticată și
rămânând contagioși pe termen lung, fiind sursă îmbolnăvirii celor din jur ani la rândul. De
aceea, pentru a preveni declanșarea unei epidemii, toți cei care prezintă risc și simptome de
îmbolnăvire necesită investigațiile și tratamenetele de rigoare.
Istoricul epidemiilor de tifos exantematic[modificare | modificare sursă]

 Ciuma din Atena (430 î.Hr.), descrisă de Tucidide, unii autori consideră că a fost
provocată de Rickettsia prowazekii agentul patogen al tifosului exantematic, alții
de Salmonella typhi, agentul patogen al febrei tifoide.[8][9]
 Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, tifosul a ucis mai mult de 2 milioane de indieni nativi
din zonele muntoase din Mexic.[10]
 În Războiul de treizeci de ani din Franța (1618-1648) au murit de tifos, ciumă și foametea
10.000.000 de persoane și probabil o jumătate din populația totală a Germaniei, doar 350.000
au murit în luptă.[8][11]
 În 1812, Marea Armată a lui Napoleon a pornit spre Moscova cu aproximativ 500.000-
700.000 de soldați, dar numai 3.000 din ei s-au întors; 20% dintre soldații au murit de tifos
exantematic.[8][12]
 În 1816–19, în Irlanda au murit de tifos exantematic 190.000 persoane , iar 120.000 de
foame și de febra tifoidă.[8]
 În Războiul din Crimeea din 1854–56, au decedat de tifos, holeră și dizenterie 65.000 de
soldați francezi și englezi și 38.000 de soldați ruși.[8]
 În 1914 în timpul invaziei austriecilor în Serbia tifosul exantematic a ucis 200.000 de
soldați sârbi pe front, aproape un sfert din forțele lor armate, din cei 400 de medici din
Serbia, 126 a murit de tifos în timp ce tratau bolnavii. Aproape 30.000 dintre cei 60.000 de
prizonieri austrieci capturați de sârbi au murit din cauza tifosului exantematic.[8]
 La sfârșitul primului război mondial și după Revoluția bolșevică din 1917, tifosul
exantematic a provocat în țările din răsăritul Europei circa 30.000.000 de bolnavi, cu peste
3.000.000 de morți, majoritatea în Rusia.[13][14][15]
 În România în iarna 1917 și primăvara 1918, numai în Moldova s-au înregistrat peste
750.000 de cazuri de îmbolnăviri de tifos exantematic cu 125.000 decese.[16] 350 de medici
români și personalul medical francez din spitalul de campanie de la Vila Greierul din Iași
condus de Jean Clunet au murit de tifos.[17]
 În timpul celui de-al doilea război mondial tifosul exantematic a apărut mai ales în
numeroase lagăre de concentrare germane. De la sfârșitul acestui război nu s-au mai
semnalat epidemii de tifos.[18] La finele celui de al doilea Război Mondial, numai în
Moldova, s-au menționat peste 80.000 de cazuri de tifos exantematic, cu aproximativ 3.500
decese.[6]
Tuberculoza – cea mai veche boală a

omenirii?
in Articol, Istorie Apr, 19 2018
Bacteria Mycobacterium tuberculosis are origini

deosebit de vechi – primele documente scrise care descriu tuberculoza datează de peste 3000 de
ani şi provin din India şi China. Studiul mumiilor egiptene a revelat, de asemenea, prezenţa unor
diformităţi ale scheletului care sunt tipice tuberculozei.
În acelaşi timp, dovezi arheologice din munţii Anzi au arătat prezenţa tuberculozei şi la mumii
peruviene dintr-o perioadă premergătoare venirii primilor colonişti europeni în America de Sud.
În Grecia antică, tuberculoza era cunoscută sub numele de ftizie (“phtisis”). Hipocrat a descris-o
drept o boală mortală, în special pentru adulţii tineri. Isocrate este primul care a presupus că este o
boală infecţioasă. Galen, care a fost medicul împăratului roman Marc Aureliu, a descris simptomele
tuberculozei – febră, transpiraţii, tuse, spută cu sânge – şi a recomandat drept remedii aerul curat,
laptele şi călătoriile pe mare.
În Evul Mediu, scrofuloza, afecțiune caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali,
inghinali sau axilari, a fost descrisă drept o nouă formă clinică a tuberculozei. În Anglia şi Franţa,
aceasta era cunoscută şi drept „pacostea regelui” şi se credea că poate fi vindecată printr-o atingere
a regelui sau reginei.
În secolul al 16lea, Girolamo Fracastoro evidenţiază natura contagioasă a bolii, iar aproximativ 100
de ani mai târziu, Francis Sylvius reuşeşte o descriere anatomo-patologică exactă. Curând după
aceea, republicile italiene iau în considerare natura contagioasă a bolii şi impun izolarea celor
afectaţi, interzicând admiterea lor în spitalele de stat şi înfiinţând locuri speciale pentru tratarea lor.
Termenul tuberculoză a apărut în secolul al 19-lea, înlocuind treptat ceilalţi termeni folosiţi până
acum, de la ftizie la plaga albă (denumire venită de la paloarea extremă pe care boala o aducea).
În acea perioadă, în secolele 18-19, tuberculoza

devenise o epidemie, cu o mortalitate de 900 de morţi la 100 000 de locuitori, rata fiind şi mai mare
în rândul tinerilor.
În timpul revoluţiei industriale, perioadă caracterizată de apariţia locurilor de muncă aglomerate şi
prost ventilate, similar cu situaţia locuinţelor din marile oraşe, date fiind condiţiile sanitar-igienice
improprii şi malnutriţia, boala s-a răspândit foarte mult.
În secolul al 19lea, tuberculoza pandemică a omorât aproape un sfert din populaţia adultă a Europei.
Din fericire, tot în secolul al 19-lea au apărut şi primele descoperiri istorice pentru lupta împotriva
tuberculozei.
Astfel, în 1843, medicul german Klecke a reuşit reproducerea experimentală a formelor umană şi
bovină ale tuberculozei. În curând apare şi primul remediu eficace împotriva tuberculozei – apariţia
curei la sanatoriu, descrisă în lucrarea “Tuberculoza este o boală vindecabilă” a lui Hermann
Brehmer, un student la botanică, bolnav el însuşi de tuberculoză şi care s-ar fi vindecat după o
călătorie în Munţii Himalaya. Brehmer a înfiinţat apoi un sanatoriu într-o zonă de munte cu scopul de
a vindeca pacienţii cu aer curat şi o alimentaţie corespunzătoare. Sanatoriile s-au răspândit
semnificativ în anii următori şi au contribuit la vindecarea unui număr mare de pacienţi în deceniile
următoare.
Chirurgul militar francez Jean-Antoine Villemin a avut contribuţii importante la dezvoltarea
domeniului. În primul rând, în 1865, a demonstrat natura infecţioasă a bolii, pe baza observaţiilor din
armată, unde a constatat că tuberculoza era mai frecventă printre soldaţii care au stat mai mult timp
în barăci, faţă de cei care petreceau mai mult timp pe câmp. De asemenea, a constatat că recruiţii
sănătoşi proveniţi din mediul rural se îmbolnăveau doar la câteva luni după începerea serviciului
militar.
Bacilul tuberculozei a fost izolat, pentru prima oară, în 1867, de către omul de ştiinţă Klebs. La 13
ani după aceea, în 1882, Koch a izolat bacilul şi a putut reproduce boala prin inocularea bacilului în
animale de laborator. Acesta a fost un moment de cotitură în istoria luptei împotriva tuberculozei.
Bacteriologii francezi Calmette and Guerin de la Institutul Pasteur au dezvoltat apoi o tehnică de
vaccinare preventivă împotriva tuberculozei. În 1920, ei au izolat tulpina BCG (Bacilul Calmette –
Guerin) de la o vacă infectată. Tulpina a fost atenuată treptat timp de 13 ani de cultivare în laborator,
iar apoi a fost folosită pe post de vaccin pentru a induce imunitatea organismului împotriva infecţiei
tuberculoase. Vaccinarea aceasta a dus la scăderea incidenţei tuberculozei în rândul grupurilor
vaccinate, în comparaţie cu cele nevaccinate.
Tuberculoza a fost asociată cu sărăcia, aglomeraţia

extremă şi malnutriţia. Ţările în curs de dezvoltare şi zonele defavorizate din marile oraşe ale ţărilor
dezvoltate prezintă cea mai mare incidenţă a tuberculozei şi cea mai mare mortalitate cauzată de
tuberculoză. Acestea sunt contextele unde imigraţia, inegalităţile sociale, infectarea cu HIV sau
abuzul de droguri şi alcool sunt prezente în număr mare, toţi fiind factori puternic asociaţi
tuberculozei.
Controlarea epidemiei impune extinderea programelor de prevenţie, detectare şi control al
tuberculozei, înainte ca aceasta să devină rezistentă la medicamente. DOTS – Directly Observed
Treatment, Short Course (Tratamentul administrat sub observare directă) s-a dovedit deosebit de
eficace în această privinţă.
Dezvoltat în 1990, el cere ca lucrători din sănătate sau chiar membri ai familiei sau alte persoane să
fie prezenţi când pacientul îşi administrează tratamentul.
Programele de prevenţie şi control sunt esenţiale pentru succesul luptei împotriva acestei boli.
Acestea au contribuit la scăderea incidenţei tuberculozei observată în ultimele decenii. Se aşteaptă
ca progresele făcute spre atingerea ţintelor de dezvoltare sustenabilă ale mileniului, care vor atenua
probleme legate de sărăcie, răspândirea HIV sau abuzul de substanţe, să accelereze şi atingerea
ţintelor propuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în lupta împotriva tuberculozei, care prevăd
eradicarea acesteia până în 2035.
Tuberculoza
Tuberculoza este una dintre cele mai "longevive" boli pe care oamenii au trebuit sa le infrunte. Ea nu s-
a manifestat intr-un episod singular sau sub forma unei epidemii. Radacinile tuberculozei sunt atat
de bine infipte in istoria sanitara a omenirii, incat marturii ale ravagiilor pe care le-a provocat se afla
atat in stravechi documente scrise, cat si in ADN-ul mumiilor egiptene. Cauzata de catre
bacteria Mycobacterium tuberculosis, boala devine extrem de periculoasa, deoarece se transmite pe
calea aerului. Tintele bacteriei sunt plamanii, iar boala se manifesta prin dureri in piept, slabiciune,
pierdere in greutate, febra, transpiratie nocturna si tuse cu sange. In anumite cazuri, bacteria poate
afecta creierul si rinichii.
Incepand cu anii 1600, epidemia de tuberculoza, cunoscuta sub denumirea de Marea Ciuma Alba, a
devastat populatia europeana timp de aproximativ 200 de ani, ucigand fiecare al saptelea purtator.
Mai tarziu, tuberculoza a devenit o problema constanta in cadrul coloniilor din America. Chiar si spre
sfarsitul secolului XIX, 10% din totalul deceselor erau cauzate de tuberculoza.
In 1944, medicii au dezvoltat un antibiotic impotriva microbului, denumit streptomicina. Rezultatele

nu au intarziat sa apara si dupa mii de ani de suferinta, umanitatea a obtinut victoria asupra bolii pe
care grecii o numeau Phthisis, boala epuizarii. Victoria nu este insa finala. In ciuda descoperirii
leacului, tuberculoza continua sa infecteze 8 milioane de oameni, dintre care 2 milioane ii cad victime
anual.

Mirela Mustață, Redactor Executiv E-Asistent
Surse de documentare:
http://www.bjmp.org/content/next-pandemic-tuberculosis-oldest-disease-mankind-rising-one-more-
time
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5432783/
https://academic.oup.com/labmed/…/labmed13-0699.pdf – Centennial Discovery of Tubercle
Bacillus – Oxford Academic
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3691414/
http://content.time.com/time/health/article/0,8599,1846698,00.html
http://blogs.biomedcentral.com/on-medicine/2016/03/24/tuberculosis-ancient-disease-modern-day-
problem/
https://www.cdc.gov/tb/webcourses/tb101/page3832.html
Sursa foto: https://www.smore.com/ac8p-industrial-revolution-conflicts
Variola
Inainte ca exploratorii europeni, cuceritorii si colonizatorii sa invadeze Lumea Noua, la inceputul
anilor 1500, Americile gazduiau o populatie estimata la 100 de milioane de nativi indieni. In timpul
secolelor ce au urmat, bolile epidemice au miscorat drastic numarul acestora, reducandu-l la un
numar cuprins intre 5 si 10 milioane. Incasii sau aztecii au construit orase impunatoare, insa nu au
avut la dispozitie indeajuns de mult timp pentru a locui pe o perioada indelungata in comunitati,
astfel incat sistemul lor imunitar nu era la fel de pregatit atacurilor bacteriologice precum cel al
europenilor. In America, nici domesticirea animalelor salbatice nu a avut loc la o scara
asemanatoare cu cea europeana.
Atunci cand europenii au acostat, pe langa prapadul material pe care l-au savarsit, au adus cu ei un
blestem mult mai mare: moartea invizibila. Populatiile bastinase au fost victime usoare in fara
microbilor care au calatorit peste ape prin intermediul gazdelor umane europene, care isi
dezvoltasera deja imunitatea in cazul unor paraziti. Bastinasii americani nu aveau insa asa ceva,
fiind adaptati la propriile conditii de mediu. Printre cele mai groaznice maladii dezlantuite in Lumea
Noua s-a numarat si variola.
Virusul variolei a inceput sa afecteze oamenii cu mii de ani in urma, iar cea mai comuna forma a
acestuia se traducea in mortalitate in proportie de 30%. Simptomele variolei sunt febra ridicata,
mancarimi si eruptii la nivelul corpului. Boala se raspandeste prin contactul direct cu persoana
infectata sau pe calea aerului, in cazul unui spatiu inchis si ingust.
In ciuda descoperirii vaccinului, in 1796, epidemiile de variola au continuat sa ameninte populatia

globului. In 1967, virusul a ucis doua milioane de oameni si a afectat mai multe milioane in intreaga
lume. In acelasi an, Organizatia de Sanatate Mondiala a pornit o campanie de eradicare a virusului,
prin vaccinarea maselor. In consecinta, 1977 a fost ultimul an in care au mai fost semnalizate cazuri
de variola. Eliminat din lumea naturala, virusul exista, in prezent, numai in laborator.
Variola
Inainte ca exploratorii europeni, cuceritorii si colonizatorii sa invadeze Lumea Noua, la inceputul
anilor 1500, Americile gazduiau o populatie estimata la 100 de milioane de nativi indieni. In timpul
secolelor ce au urmat, bolile epidemice au miscorat drastic numarul acestora, reducandu-l la un
numar cuprins intre 5 si 10 milioane. Incasii sau aztecii au construit orase impunatoare, insa nu au
avut la dispozitie indeajuns de mult timp pentru a locui pe o perioada indelungata in comunitati,
astfel incat sistemul lor imunitar nu era la fel de pregatit atacurilor bacteriologice precum cel al
europenilor. In America, nici domesticirea animalelor salbatice nu a avut loc la o scara
asemanatoare cu cea europeana.
Atunci cand europenii au acostat, pe langa prapadul material pe care l-au savarsit, au adus cu ei un
blestem mult mai mare: moartea invizibila. Populatiile bastinase au fost victime usoare in fara
microbilor care au calatorit peste ape prin intermediul gazdelor umane europene, care isi
dezvoltasera deja imunitatea in cazul unor paraziti. Bastinasii americani nu aveau insa asa ceva,
fiind adaptati la propriile conditii de mediu. Printre cele mai groaznice maladii dezlantuite in Lumea
Noua s-a numarat si variola.
Virusul variolei a inceput sa afecteze oamenii cu mii de ani in urma, iar cea mai comuna forma a
acestuia se traducea in mortalitate in proportie de 30%. Simptomele variolei sunt febra ridicata,
mancarimi si eruptii la nivelul corpului. Boala se raspandeste prin contactul direct cu persoana
infectata sau pe calea aerului, in cazul unui spatiu inchis si ingust.
In ciuda descoperirii vaccinului, in 1796, epidemiile de variola au continuat sa ameninte populatia
globului. In 1967, virusul a ucis doua milioane de oameni si a afectat mai multe milioane in intreaga
lume. In acelasi an, Organizatia de Sanatate Mondiala a pornit o campanie de eradicare a virusului,
prin vaccinarea maselor. In consecinta, 1977 a fost ultimul an in care au mai fost semnalizate cazuri
de variola. Eliminat din lumea naturala, virusul exista, in prezent, numai in laborator.
Malaria
Boala este larg răspândită în zonele tropicale și subtropicale, ce sunt prezente pe o zonă extinsă din
jurul ecuatorului.[4] Acesta include o mare parte din Africa Subsahariană, Asia și America
Latină. Organizația Mondială a Sănătății estimează că, în anul 2012, cazurile de malarie s-au ridicat
la un număr de 207 milioane. Se estimează că, în acel an, boala ar fi cauzat decesul a între 473.000
și 789.000 oameni, mulți dintre ei fiind copii din Africa. [3] Malaria este asociată, de obicei, cu sărăcia
și are un impact negativ major asupra dezvoltării economice. [7][8] În Africa, se estimează că a rezultat
în pierderea a 12 milioane de dolari pe an din cauza costurilor ridicate pentru furnizarea de asistență
medicală, pierderea capacității de muncă și efectele produse asupra turismului.. [9
Malaria nu reprezinta chiar o noutate in lumea bolilor epidemice. Mentiuni ale impactului devastator
pe care l-a avut asupra omenirii dateaza de mai bine de 4.000 de ani, iar meritul apartine invatatilor
greci care au lasat marturii scrise despre aceasta maladie. Istorii in care tantarul este indicat ca fiind
responsabil de cauzarea si raspandirea acestei boli rasar des in textele medicale indiene si chinezesti.
Inca de pe atunci, oamenii invatati au facut conexiuni importante intre malarie si apele statute in care
se inmulteau tantarii.
Malaria este cauzata de patru specii de microbi Plasmodium, prezenti la alte doua specii: tantari si
oameni. Atunci cand tantarii infectati se hranesc cu sange uman, acestia transmit microbii. Odata
aflati in sange, acestia cresc in interiorul celulelor rosii, distrugandu-le pe parcursul procesului.
Simptomele includ febra, frisoane, transpiratie excesiva, dureri musculare si de cap. Manifestarile
bolii pot fi medii sau pot conduce catre deces.
In 1906, Statele Unite ale Americii a angajat peste 26.000 de muncitori pentru a construi Canalul
Panama. Dintre acestia, mai mult de 21.000 au fost spitalizati in urma contactarii malariei. Soldatii au
fost printre cei mai afectati de aceasta boala. In timpul razboiului civil american, peste 1.316.000 de
barbati au contactat virusul, dintre care 10.000 au murit. In timpul primului razboi mondial, malaria a
imobilizat fortele britanice, franceze si germane timp de trei ani. Aproape 60.000 de soldati au murit
de malarie in Africa si Sudul Pacificului in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Chiar daca au fost depuse eforturi extraordinare de eradicare a acestei boli, malaria continua sa
puna probleme mai ales in regiunea sub-sahariana africana, care a fost exclusa din cadrul ariilor
stropite cu insecticide. Anual, intre 350 si 500 de milioane de cazuri au loc in aceasta regiune. Dintre
acestea, un milion se sfarsesc prin deces.
Febra galbena
Odata cu descoperirea si cucerirea noilor teritorii, au inceput si marile schimburi. De la cele

demografice sau comerciale pana la schimburile de …microbi. S-a dovedit ca oamenii sunt dotati cu
sisteme imunitare inteligente, adaptate la propriul mediu. Astfel incat, oamenii inzestrati sa reziste unor
boli serioase intr-o parte, odata stramutati puteau fi ucisi de o bacterie banala. Este si cazul comertului
cu sclavi africani adusi in America, care nu au venit cu mana goala, ci cu un intreg "bagaj"
bacteriologic.
Printre bolile care au "navigat" din Africa in America se numara si febra galbena. Manifestarea bolii a
fost atat de severa incat a decimat colonii si orase intregi. Cand imparatul Napoleon a trimis o armata
de 33.000 de soldati in America de Nord, 29.000 dintre acestia au fost rapusi de febra galbena.
Napoleon a fost atat de socat de pierderile suferite, incat a decis ca nu merita sa isi asume un risc
atat de mare pentru acest teritoriu, prin urmare Franta a vandut teritoriul Statelor Unite.
Febra galbena, ca si malaria, se transmite prin intermediul muscaturilor de tantari. Simptomele tipice

includ febra, frisoane, dureri de cap, dureri musculare si stari de voma. Intensitatea acestora poate
varia de la mediu pana la a cauza decesul. Infectiile severe pot duce la sangerari, stare de soc,
cedarea rinichilor si ficatului. Degradarea ficatului este cea care cauzeaza ingalbenirea pielii, de
unde numele afectiunii. In ciuda tratamentului si masurilor luate, epidemia persista inca in America de
Sud si Africa.
Febra galbenă cauzează 200.000 de infecții și 30.000 de decese în fiecare an, [7] 90% dintre
acestea apărând în Africa.[12] Circa un miliard de persoane trăiesc într-o zonă a lumii unde această
boală este frecventă.[7] Aceasta este comună la în zonele tropicale ale Americii de Sud și Africii, dar
nu și în Asia.[13][7] Numărul cazurilor de febră galbenă a crescut după anii ‘80. [14][7] Se crede că
această creștere este datorată scăderii numărului de persoane ce sunt imune la aceasta, numărului
ridicat de persoane ce locuiesc în mediul urban, deplasarea frecventă a populației și schimbării
climatului.[7] Boala este originară din regiunea Africii și s-a răspândit în America de Sud prin comerțul
cu sclavi ce datează din secolul al XVII-lea. [6] Începând cu secolul al XVII-lea, câteva epidemii ale
acestei boli, au apărut în America, Africa și Europa. [6] În secolele XVIII și XIX, febra galbenă era
văzută ca fiind una dintre cele mai periculoase boli infecțioase.[6] Virusul febrei galbene a fost primul
descoperit la oameni.[10]
POLIOMIELITA
Unde: Statele Unite ale Americii

Când: A început în anul 1916 și a atins punctul culminant în 1952
Mulți oameni de știință cred că virusul poliomielitei dădea târcoale de mii de ani, însă, în America
începutului de secol XX această boală a creat o epidemie care a condus la panică în întreaga țară. Prima
apariție s-a înregistrat în 1916, însă vârful epidemiei a fost atins în 1952, când s-au raportat peste 58 de
mii de decese. Boala a afectat mii de oameni de-a lungul deceniilor, ducând la instaurarea panicii și a
situațiilor de carantină prelungite. După 1952, boala a omorât aproximativ 6000 de oameni și a lăsat mult
mai mulți paralizați. Odată contractat, virusul nu avea leac, însă în 1950 Dr. Jonas Salk a inventat
vaccinul împotriva poliomielitei. Mulțumită acestei invenții și altor vaccinuri eficiente, America nu a mai
înregistrat cazuri de poliomielită din 1979.
Care este istoria poliomielitei?

 Au fost descoperite mumii egiptene cu membre deformate din cauza cea mai
probabilă a poliomielitei. În 1789 a fost descrisă poliomielita pentru prima
dată şi în 1834 primul document despre o epidemie de polio a consemnat
existenţa ei în insula Sf Elena.
 În 1855, medicul Guillaume Benjamin Amand Duchenne a demonstrat că
poliomielita implică celulele din coarnele anterioare ale substanţei cenuşii din
măduva spinării, deci sistemul nervos. Landsteiner şi Popper au descoperit
virusul în 1908.
 Plămânul de fier a fost fabricat în anii ‘20 pentru a ajuta supravieţuitorii să
respire. Unul dintre cei mai celebri oameni care au avut poliomielită a fost
preşedintele american Franklin D. Roosevelt.
 Virusul a fost cultivat pentru prima dată în 1949, iar în 1951 au fost
descoperite şi izolate trei tipuri de virusuri. In 1954 a fot dezvoltat primul
vaccin pe scară largă (era un vaccin cu virus mort), administrat prin injecţie,
iar în 1958 Dr. Albert Sabin a făcut vaccinul cu virus viu atenuat, administrat
oral.
 În anii 2000, în SUA s-a trecut exclusiv la vaccinarea cu virus inactivat. În alte
ţări se mai foloseşte vaccinul oral.
 Virusul poliomielitic supravieţuieşte doar la oameni.
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis să eradicheze poliomielita. Infecţia a
scăzut cu 99% în întreaga lume. In 2014, organizaţia a anunţat că nu se mai
înregistrează cazuri în Asia de Sud-Est. Totuşi, în Orientul Mijlociu şi în Africa
încă sunt cazuri în zone unde nu pot ajunge medicii care vaccinează. Iar când
e război în aceste zone, poliomielita loveşte din nou pentru că se întrerupe
vaccinarea.
EBOLA Istoric[modificare | modificare sursă]

Cazurile de febră hemoragică Ebola în Africa în 1979-2008.
Virusul Ebola a fost identificat pentru prima dată în 1976, în două epidemii concomitente, una
în Zair (Republica Democrată Congo), cauzată de specia Zair a virusului Ebola, și alta în Sudan,
cauzată de specia Sudan. Epidemia din Sudan a atins în principal orașele Nzara și Maridi, în
apropiere de granița cu Republica Democrată Congo, și a provocat 284 de cazuri de îmbolnăviri
cu o rată a mortalității de 53%.[11] Epicentrul epidemiei din Zair (Republica Democrată Congo) a
fost situat în orașul Yambuku, situat în apropiere de râul Ebola, care a dat numele noului virus.
Această epidemie, cu un grad de mortalitate mai mare decât cea din Sudan, a provocat decesul a
284 de persoane dintr-un total de 318 de bolnavi identificați. Rata de mortalitate de 89%,
asociată cu specia Zair, denotă o patogenicitate mai mare față de cea a speciei Sudan.[12]
După un caz izolat survenit în 1977 în satul Tandala din Zair, o nouă epidemie cu specia Sudan a
fost localizată în orașul Nzara, în 1979, cu 34 de cazuri de îmbolnăviri și 22 decese.[13][14]
După o perioadă silențioasă de cincisprezece ani, în care nu a fost notificat niciun caz, virusul
Ebola a reapărut aproape simultan în trei țări. Mai întâi în iunie 1994, când un etolog elvețian s-a
contaminat făcând o autopsie unui cimpanzeu infectat, găsit mort în pădurea Taï din Coasta de
Fildeș. Determinarea genomică a virusului la pacient și la animal a permis identificarea unei noi
specii de virus, specia pădurii Taï (specia Coastei de Fildeș). Acest pacient este singurul caz
cunoscut de infecție cu specia pădurii Taï.[15]
O mare epidemie cu specia Zair s-a propagat în orașul Kikwit și regiunea înconjurătoare în 1995,
din sud-vestul Republicii Democratice Congo. Această epidemie, care a provocat decesul a 256
de oameni dintr-un total de 315 de bolnavi (mortalitate 81%), a afectat în principal personalul
spitalicesc (transmisie nozocomială).[16]
Alte trei epidemii cu specia Zair au afectat în mod succesiv nord-estul Gabonului , între 1994 și
1997. Cea din 1994 a avut loc într-o tabără de mineri din minele de aur din Mekouka,[17] a doua
în 1996 în satul Mayibout, în care cele mai multe victime au fost copiii care au transportat și tăiat
un cimpanzeu găsit mort,[17] iar a treia între 1996 și 1997, un pic mai la sud, în regiunea Booué.
[17]
Această ultimă epidemie, care a provocat 60 de cazuri de îmbolnăviri cu 45 de decese, a
produs un focar secundar cu 15 cazuri de îmbolnăviri, din care 11 decese în capitala Libreville, și
un caz în Africa de Sud, la o asistentă contaminată de un pacient gabonez provenit din Libreville.
[18]
Perioada 2000-2008 a fost marcată de epidemii care au avut loc în mai multe țări din Africa
Centrală. Mai întâi, cinci epidemii cu specia Zair au afectat regiunea de frontieră dintre nord-
estul Gabonului și nord-vestul Republicii Congo. Prima, responsabilă de 143 de cazuri de
îmbolnăviri, din care 128 decese, s-a extins din Gabon la Republica Congo, de-a lungul drumului
care leagă Mekambo și Mbomo. Această epidemie a fost de fapt subdivizată în mai multe lanțuri
epidemice independente, fiecare având originea în surse de diferite animale, care erau cadavrele
infectate de gorile, cimpanzei și antilope.[19]
Apoi, Republica Congo a fost atinsă de trei ori de epidemia cu specia Zair între 2003 și 2005:
regiunea Mbomo și Kelle la începutul anului 2003 (143 de îmbolnăviri din care 128 de decese),
[20]
din nou regiunea Mbomo la sfârșitul anului 2003 (35 de cazuri de îmbolnăviri, din care 29 de
decese),[21] apoi Etoumbi (11 cazuri de îmbolnăviri, cu 9 decese).
Simultan, specia Sudan a fost responsabilă de două epidemii, una mai mare în Uganda, în 2000,
când au fost înregistrate 425 de cazuri de îmbolnăviri, din care 173 mortale,[22] și o alta
înregistrată în Yambio din Sudan în 2004, aproape de Nzara, cu 17 cazuri de îmbolnăviri din care
7 decese.[23]
În anul 2007, o nouă specie de virus Ebola, specia Bundibugyo, a fost identificată și
caracterizată în Uganda în timpul unei epidemii care a cauzat moartea a 30 de persoane din 116
cazuri de îmbolnăviri, cu o rată de mortalitate de 26%.[24]
Cea mai mare epidemie de febră hemoragică Ebola determinată de virusul Zair (tulpina
Makon [25]), care este în curs de desfășurare, a izbucnit la începutul lunii februarie 2014
în Guineea și nordul Liberiei și s-a extins în Sierra Leone și Nigeria, fiind înregistrate 22495
cazuri de îmbolnăviri până la 1 februarie 2015, din care 8981 decese.[7]
Pe lângă aceste patru specii care circulă în Africa și care, la diferite nivele, sunt toate patogene
pentru om, o altă specie de virus Ebola, specia Reston, nepatogenă pentru oameni, a fost
identificată în 1989 la maimuțele macac (Macaca fascicularis) provenite din Filipine. Aceste
maimuțe au dezvoltat o boală mortală de tip hemoragic în timpul aflării lor în carantină într-un
laborator din orașul Reston (Virginia, Statele Unite ale Americii).[26][27] Același virus a fost găsit
în 1996 și la alte maimuțe macac bolnave în laboratoarele situate în Austin (Texas, Statele Unite
ale Americii), Siena (Italia) și Filipine.[28] Cu toate că niciun caz clinic la om nu a fost înregistrat,
mai mulți îngrijitori de animale au dezvoltat anticorpi IgG specifici pentru specia Reston. Specia
Reston a fost din nou identificată în 2009 în Filipine în timpul unei epidemii de sindrom
respirator care a afectat porcii domestici din mai multe ferme.[29][30]
Cronologia epidemiei de febră hemoragică
Ebola[modificare | modificare sursă]
N
umărul
Speci Număr raportat M
An
Țara a de virus ul raportat de de ortalitate Observații
ul
Ebola cazuri umane decese în (%)
rândul
cazurilor
Epidemie în
Yambuku și zona
înconjurătoare. Boala a
fost răspândită prin
Zair contact personal
19 (Republica Ebola 2 88 apropiat și prin utilizarea
318
76 Democrată virusul Zair 80 % de ace și seringi
Congo) contaminate în spitale
sau clinici. Acestă
epidemie a fost primul
caz a febrei hemoragice
Ebola.[12]
Epidemie în
Nzara, Maridi și zona
înconjurătoare. Boala a
Suda fost răspândită în
19 Ebola 1 53
n (Sudanul de 284 principal prin contact
76 virusul Sudan 51 %
Sud) personal apropiat în
spitale. Majoritatea
personalului medical a
fost infectat.[11]
Infecție de
19 Mare Ebola laborator prin
1 0 0
76 a Britanie virusul Sudan înțepătură accidentală
cu un ac contaminat.[31]
Confirmare
19 Ebola 10
Zair 1 1 retrospectivă a unui caz
77 virusul Zair 0%
în satul Tandala.[13]
Focar în Nzara,
Suda Maridi. A fost un focar
19 Ebola 2 65
n (Sudanul de 34 recurent în același loc ca
79 virusul Sudan 2 %
Sud) și în 1976 a epidemiei
din Sudan.[14]
Virusul Ebola
Reston a fost identificat
la maimuțele importate
19 Ebola
SUA 0 0 0 din Filipine și au fost
89 virusul Reston
luate măsuri de
carantină a lor în Virginia
și Pennsylvania.[32]
Virusul Ebola
din nou la maimuțele
importate din Filipine și
19 Ebola 4
SUA 0 0 au fost luate măsuri de
90 virusul Reston (asimptomatic)
carantină în Virginia și
Texas. La 4 oameni au
apărut anticorpi, dar ei
nu s-au îmbolnăvit.[33]
Mortalitate
ridicată în rândul
macacilor cynomolgus în
unitățile de export a
19 Filipi Ebola 3
0 0 primatelor pentru SUA.
89-1990 ne virusul Reston (asimptomatic) [26]
La 3 muncitori din
aceste unități au apărut
anticorpi, dar ei nu s-au
îmbolnăvit.[27]
19 Italia Ebola 0 0 0 Virusul Ebola

92 virusul Reston Reston a fost identificat
în Sienna la maimuțele
importate din aceleași
unități de export din
Filipine, care au fost
implicate în episoadele
din Statele Unite și a fost
instituită carantina .
Oamenii nu s-au
infectat.[34]
Focar în
Mékouka și alte locuri
de extracție de aur
aflate în mijlocul
19 Gabo Ebola 3 60 pădurilor tropicale.
52
94 n virusul Zair 1 % Inițial a fost considerată
că este febra galbenă;
dar în 1995 a fost
identificată ca fiind febra
hemoragică Ebola.[17]
Un om de știință
s-a îmbolnăvit după
Ebola
19 Coas efectuarea autopsiei
virusul pădurii 1 0 0
94 ta de Fildeș unui cimpanzeu sălbatic
Taï
în pădurea Taï. Pacientul
a fost tratat în Elveția.[15]
Epidemie în
Kikwit și zona
Repu
înconjurătoare. Sursa a
blica
19 Ebola 2 81 fost un pacient care a
Democratică 315
95 virusul Zair 50 % lucrat în pădurea
Congo (fostul
învecinată orașului.
Zair)
Epidemia s-a răspândit
în familii și spitale.[16]
Focar în zona
Mayibout. Un
cimpanzeu găsit mort în
pădure a fost mâncat de
19
oameni care vânau
96 Gabo Ebola 2 57
37 animale. 19 persoane
(ianuarie- n virusul Zair 1 %
care au fost implicate în
aprilie)
măcelăritul animalului s-
au îmbolnăvit; alte
cazuri au avut loc la
membrii familiilor.[17]
Focar în zona
Booué, pacienții au fost
transportați în Libreville.
Primului caz a fost un
19 vânător care a trăit într-
96-1997 Gabo Ebola 4 74 o tabără de pădure.
60
(iulie- n virusul Zair 5 % Boala s-a răspândit prin
ianuarie) contactul apropiat cu
persoanele infectate. Un
cimpanzeu mort a fost
găsit în pădure și a fost
stabilit că era infectat.[17]
Un profesionist
medical a călătorit din
Gabon în Johannesburg,
Africa de Sud, după ce a
tratat pacienți infectați
19 Afric Ebola 50 cu virusul Ebola și, astfel,
2 1
96 a de Sud virusul Zair % a fost expus la virus. El a
fost internat într-un
spital, iar o asistenta
medicală care a avut
grijă de el s-a infectat și
a murit.[18]
Virusul Ebola
Reston a fost introdus
într-o unitate de
19 Ebola carantină din Texas de
SUA 0 0 0
96 virusul Reston maimuțele importate
din Filipine. Nu au fost
identificate infecții
umane.[28]
Virusul Ebola
19 Filipi Ebola într-o unitate de export
0 0 0
96 ne virusul Reston a maimuțelor în Filipine.
Nu au fost identificate
infecții umane.[35]
19 Rusia Ebola 1 1 10 Contaminare de

96 virusul Zair 0% laborator [36]
O epidemie a
avut loc în districtele
Gulu, Masindi și
Mbarara din Uganda.
Cele mai importante trei
riscuri asociate cu
transmiterea infecției cu
virusul Ebola au fost
participarea la ritualurile
20 Ugan Ebola 2 53 funerare a pacienților
425
00-2001 da virusul Sudan 24 % decedați atinși de febra
hemoragică Ebola,
contactul cu familiile
infectate și furnizarea de
asistență medicală a
pacienților infectați cu
virusul Ebola fără
utilizarea metodelor
adecvate de protecție
individuală.[22]
Oct
ombrie Un focar la
Gabo Ebola 5 82
2001- 65 frontiera dintre Gabon și
n virusul Zair 3 %
Martie Republica Congo.[19]
2002
Focar la
frontiera dintre Gabon și
Oct
Republica Congo.
ombrie
Repu Ebola 4 75 Aceasta a fost prima
2001- 57
blica Congo virusul Zair 3 % dată când febra
Martie
hemoragică Ebola a fost
2002
raportată în Republica
Congo.[19]
De Epidemia în
cembrie Repu Ebola 1 89 districtele Mbomo și
143
2002- blica Congo virusul Zair 28 % Kéllé din departamentul
Aprilie 2003 Cuvette Ouest.[20]
Focar în satele
Noi Mbomo și Mbandza
embrie- Repu Ebola 2 83 situate în districtul
35
Decembrie blica Congo virusul Zair 9 % Mbomo, din
2003 departamentul Cuvette
Ouest.[21]
Focar în
districtul Yambio din
sudul Sudanului. Acest
focar a fost concomitent
Suda cu o epidemie de rujeolă
20 Ebola 41
n (Sudanul de 17 7 în aceeași zonă și mai
04 virusul Sudan %
Sud) multe cazuri suspecte de
febra hemoragică Ebola
au fost ulterior
reclasificate ca cazuri de
rujeolă.[23]
20 Ebola 10 Contaminare de
Rusia 1 1
04 virusul Zair 0% laborator.[37]
Epidemia în
provincia Kasaï-
Occidental. Epidemia a
Repu
fost declarată după 20
20 blica Ebola 1 71
264 noiembrie. Ultimul caz
07 Democrată virusul Zair 87 %
confirmat a fost pe 4
Congo
octombrie și ultimul
deces pe 10 octombrie.
[38][39]
Epidemia în
De
districtul Bundibugyo
cembrie Ebola
Ugan 3 25 din vestul Ugandei.
2007 - virusul 149
da 7 % Prima apariție raportată
Ianuarie Bundibugyo
a unei specii noi,
2008
Bundibugyo.[24]
Noi Filipi Ebola 6 0 0 Prima apariție

embrie ne virusul Reston (asimptomatic) cunoscută a virusului
2008 Ebola Reston la porci.
Tulpina era foarte
asemănătoare cu
tulpinile anterioare. Șase
muncitori de la ferma de
porci și de la abator au
dezvoltat anticorpi, dar
nu s-au îmbolnăvit.[29][30]
De
Repu Focar în zonele
cembrie
blica Ebola 1 47 de sănătate Mweka și
2008- 32
Democrată virusul Zair 5 % Luebo din provincia
Februarie
Congo Kasai-Occidental .[40]
2009
Ministerul
Ugandez al Sănătății a
informat publicul că un
Ma Ugan Ebola 10 pacient cu suspiciune de
1 1
i 2011 da virusul Sudan 0% febră hemoragică Ebola
a decedat pe 6 mai
2011, în districtul
Luwero, Uganda.[41]
Iun
Un focar în
ie- Ugan Ebola 36.
11 4 districtul Kibaale din
Octombrie da virusul Sudan 4%
Uganda.[42]
2012
Focar în
provincia Orientale,
Republica Democrată
Iun Repu Congo. Focarul din
Ebola
ie- blica 1 36. Republica Democrată
virusul 36
Noiembrie Democrată 3 1% Congo nu a avut nici o
Bundibugyo
2012 Congo legătură epidemiologică
cu focarul de Ebola din
2012 din districtul
Kibaale din Uganda.[42]
Noi Ugan Ebola 6 3 50 Focar în

embrie da virusul Sudan % districtul Luwero.[42]
2012-
Ianuarie
2013
O epidemie în
Ma Guin
curs de desfășurare a
rtie 2014- ea, Liberia,
Tulpin izbucnit în Guineea și
Prezent Sierra Leone, 8
a Makona a nordul Liberiei, și s-a
(Epidemia Nigeria, Mali, 22495 981 (1 40
ebolavirusului extins în Sierra Leone și
de Ebola Senegal, SUA, (1 febr. 2015) febr. %
Zair Nigeria. Numărul de
din Africa Spania, 2015)
(EBOV/Mak) pacienți este în continuă
de Vest, Marea
evaluare ca urmare a
2014-2015) Britanie
anchetei în curs.[7][25][43]
Iuli Repu Ebola 66 4 74 O epidemie

e 2014 - blica virusul Zair 9 % circumscrisă de Ebola,
Octombrie Democrată fără legătură cu cea din
2014 Congo Africa de Vest, a izbucnit
în august 2014 în
Districtul Boende, o
regiune izolată a
provinciei Equateur din
Republica Democrată
Congo. Această
epidemie a debutat pe
26 iulie 2014, când o
femeie s-a îmbolnăvit la
câteva zile după ce a
tranșat o maimuță găsită
moartă în pădure.
Datorită măsurilor de
protecție puse în
aplicare de către
autoritățile de sănătate
congoleze - izolarea
pacienților, protecția
personalului medical,
sensibilizarea populației
pentru a evita orice
contact corporal -
epidemia a fost stăvilită.
Această epidemie a fost
provocată de o tulpină
locală a ebolavirusului
Zair, diferită de cea care
bântuie în vestul
continentului african.[44]
[45][46][47]
Epidemia de Ebola din Africa de Vest, 2014-

2015[modificare | modificare sursă]
Epidemia actuală de Ebola din Africa de Vest (primele cazuri au fost notificate în martie 2014)
este cea mai importantă și cea mai complexă de la descoperirea virusului în 1976. Ea a cauzat
mai multe cazuri de îmbolnăviri și decese decât toate epidemiile precedente însumate. Această
epidemie s-a extins de la o țară la alta, izbucnind inițial în Guineea, apoi răspândindu-se în Sierra
Leone și Liberia (traversând frontierele terestre), Nigeria (printr-o persoană care călătorea cu
avionul) și Senegal (prin intermediul unui călător sosit pe uscat). Țările cele mai afectate
(Guineea, Sierra Leone și Liberia) au sisteme de sănătate foarte fragile, nu dispun de resurse
umane și infrastructuri și au ieșit cu greu din lungile perioade de conflicte și instabilitate. La 8
august 2014, directorul general al OMS a declarat că această epidemie constituie o urgență de
sănătate publică de interes internațional.[2] OMS a anunțat încheierea epidemiei de Ebola în
Liberia pe 9 mai 2015. OMS a declarat oficial că epidemia de Ebola în Sierra Leone s-a încheiat
pe 7 noiembrie 2015 și că țara va mai fi monitorizată 90 de zile. În Sierra Leone s-au înregistrat
circa 14000 de cazuri de Ebola, aproape jumătate din cazurile din Africa occidentală și au
decedat 3955 de persoane.[48]
Un focar separat de Ebola, fără legătură cu cel din Africa de Vest, a izbucnit în august 2014 în
Districtul Boende, o regiune izolată a provinciei Equateur din Republica Democrată Congo.[2]
M N S S M
S I
G Li Si ali igeria enegal UA area
pania talia
C D uineea beria erra Leone (Cazuri (Cazuri (Cazuri (Cazuri Britanie
Data azuri ecese (Cazuri / (Cazuri / (Cazuri / / / / /
(Cazuri
(Cazuri
(Cazuri
/ /
Decese) Decese) Decese) Decese Decese Decese Decese /
Decese) Decese)
) ) ) ) Decese)
2 3 1 1
27 1 8 2 1 4 1 1 1
8 811 / 2 0 675 / 4 4 124 / 3
martie 2016[49] 1 323 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
646 543 809 956
2 3 1 1
13 1 8 2 1 4 1 1 1
8 804 / 2 0 675 / 4 4 124 / 3
martie 2016[50] 1 316 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
639 536 809 956
28 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
februarie 8 804 / 2 0 675 / 4 4 124 / 3
1 316 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2016[51] 639 536 809 956
14 2 1 3 1 1 8 2 1 4 1 1 1
februarie 8 804 / 2 0 675 / 4 4 124 / 3
1 316 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2016[52] 639 536 809 956
31 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
ianuarie 8 804 / 2 0 675 / 4 4 124 / 3
1 316 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2016[53] 639 536 809 956
17 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
ianuarie 8 804 / 2 0 675 / 4 4 123 / 3
1 316 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2016[54] 638 536 809 956
3 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
ianuarie 8 804 / 2 0 675 / 4 4 122 / 3
1 315 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2016[55] 637 536 809 955
2 3 1 1
27 1 8 2 1 4 1 1 1
8 804 / 2 0 675 / 4 4 122 / 3
dec. 2015[56] 1 315 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
637 536 809 955
2 3 1 1
20 1 8 2 1 4 1 1 1
8 804 / 2 0 675 / 4 4 122 / 3
dec. 2015[57] 1 315 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
637 536 809 955
2 3 1 1
13 1 8 2 1 4 1 1 1
8 807 / 2 0 675 / 4 4 122 / 3
dec. 2015[58] 1 315 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
640 536 809 955
2 3 1 1
6 dec. 1 8 2 1 4 1 1 1
[59] 8 804 / 2 0 675 / 4 4 122 / 3
2015 1 315 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
637 536 809 955
29 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
noiembr. 8 804 / 2 0 675 / 4 4 122 / 3
1 315 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2015[60] 637 536 809 955
22 2 1 3 1 1 8 2 1 4 1 1 1
noiembr. 8 804 / 2 0 675 / 4 4 122 / 3
2015[61] 637 1 314 536 808 955 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
15 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
noiembr. 8 804 / 2 0 672 / 4 4 122 / 3
1 314 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2015[62] 634 536 808 955
8 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
noiembr. 8 805 / 2 0 672 / 4 4 122 / 3
1 314 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2015[63] 635 536 808 955
1 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
noiembr. 8 810 / 2 0 672 / 4 4 089 / 3
1 314 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2015[64] 607 536 808 955
25 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
octombr. 8 806 / 2 0 672 / 4 4 061 / 3
1 313 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2015[65] 575 535 808 955
18 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
octombr. 8 803 / 2 0 672 / 4 4 001 / 3
1 313 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2015[66] 512 535 808 955
11 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
octombr. 8 800 / 2 0 672 / 4 3 982 / 3
1 312 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2015[67] 490 534 808 955
4 2 3 1 1
1 8 2 1 4 1 1 1
octombr. 8 804 / 2 0 672 / 4 3 945 / 3
1 312 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
2015[68] 457 534 808 955
2 3 1 1
27 1 8 2 1 4 1 1 1
8 805 / 2 0 672 / 4 3 911 / 3
sept. 2015[69] 1 311 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
424 533 808 955
20 2 1 3 1 1 8 2 1 4 1 1 1
sept. 2015[70] 8 1 310 800 / 2 0 672 / 4 3 823 / 3 / 6 0 / 8 / 0 /1 /0 /0 /0
331 532 808 955
2 3 1 1
13 1 8 2 1 4 1 1 1
8 792 / 2 0 672 / 4 3 756 / 3
sept. 2015[71] 1 306 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
256 530 808 953
2 3 1 1
6 sept. 1 8 2 1 4 1 1 1
8 792 / 2 0 672 / 4 3 683 / 3
2015[72] 1 306 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
183 530 808 953
2 3 1 1
30 1 8 2 1 4 1 1 1
8 792 / 2 0 672 / 4 3 609 / 3
august 2015[73] 1 305 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
109 529 808 953
2 3 1 1
23 1 8 2 1 4 1 1 1
8 792 / 2 0 672 / 4 3 541 / 3
august 2015[74] 1 302 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
041 527 808 952
2 3 1 1
16 1 8 2 1 4 1 1 1
7 786 / 2 0 672 / 4 3 494 / 3
august 2015[75] 1 299 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
988 524 808 952
2 3 1 1
9 1 8 2 1 4 1 1 1
7 787 / 2 0 672 / 4 3 470 / 3
august 2015[76] 1 298 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
965 524 808 951
2 3 1 1
2 1 8 2 1 4 1 1 1
7 784 / 2 0 672 / 4 3 406 / 3
august 2015[77] 1 296 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
898 522 808 951
2 3 1 1
26 1 8 2 1 4 1 1 1
7 786 / 2 0 672 / 4 3 290 / 3
iulie 2015[78] 1 294 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
784 520 808 951
19 2 1 3 1 1 8 2 1 4 1 1 1
iulie 2015[79] 7 1 284 783 / 2 0 672 / 4 3 250 / 3 / 6 0 / 8 / 0 /1 /0 /0 /0
741 512 808 949
2 3 1 1
12 1 8 2 1 4 1 1 1
7 760 / 2 0 673 / 4 3 209 / 3
iulie 2015[80] 1 276 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
678 506 808 947
2 3 1 1
5 iulie 1 8 2 1 4 1 1 1
7 748 / 2 0 670 / 4 3 155 / 3
2015[81] 1 261 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
609 499 807 940
2 3 1 1
28 1 8 2 1 4 1 1 1
7 729 / 2 0 666 / 4 3 119 / 3
iunie 2015[82] 1 235 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
550 482 806 932
2 3 1 1
21 1 8 2 1 4 1 1 1
7 718 / 2 0 666 / 4 3 059 / 3
iunie 2015[83] 1 222 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
479 473 806 928
2 3 1 1
14 1 8 2 1 4 1 1 1
7 674 / 2 0 666 / 4 2 965 / 3
iunie 2015[84] 1 184 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
341 444 806 919
2 3 1 1
7 iunie 1 8 2 1 4 1 1 1
7 670 / 2 0 666 / 4 2 901 / 3
2015[85] 1 173 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
273 437 806 915
2 3 1 1
31 mai 1 8 2 1 4 1 1 1
7 652 / 2 0 666 / 4 2 827 / 3
2015[86] 1 162 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
181 429 806 912
2 3 1 1
24 mai 1 8 2 1 4 1 1 1
7 641 / 2 0 666 / 4 2 706 / 3
2015[87] 1 149 /6 0/8 /0 /1 /0 /0 /0
049 420 806 908
17 mai 2 1 3 1 1 8 2 1 4 1 1 1
[88]
2015 6 1 135 635 / 2 0 666 / 4 2 632 / 3 / 6 0 / 8 / 0 /1 /0 /0 /0
969 407 806 907
2 3 1 1
10 mai 1 8 2 1 4 1 1
6 597 / 2 0 604 / 4 2 523 / 3 -
2015[89] 1 080 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
759 392 769 904
2 3 1 1
3 mai 1 8 2 1 4 1 1
6 589 / 2 0 564 / 4 2 440 / 3 -
2015[90] 1 020 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
628 386 716 903
2 3 1 1
26 1 8 2 1 4 1 1
6 584 / 2 0 322 / 4 2 371 / 3 -
aprilie 2015[91] 0 899 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
312 377 608 899
2 3 1 1
19 1 8 2 1 4 1 1
6 565 / 2 0 212 / 4 2 267 / 3 -
aprilie 2015[92] 0 823 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
079 358 573 877
2 3 1 1
12 1 8 2 1 4 1 1
5 548 / 2 0 042 / 4 2 201 / 3 -
aprilie 2015[93] 0 704 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
826 346 486 857
2 3 9 1
5 1 8 2 1 4 1 1
5 515 / 2 862 / 4 2 138 / 3 -
aprilie 2015[94] 0 587 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
550 333 408 831
2 3 9 1
29 1 8 2 1 4 1 1
5 492 / 2 712 / 4 1 974 / 3 -
martie 2015[95] 0 460 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
213 314 332 799
2 3 9 1
22 1 8 2 1 4 1 1
4 429 / 2 602 / 4 1 841 / 3 -
martie 2015[96] 0 326 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
907 263 301 747
15 2 1 3 9 1 8 2 1 4 1 1 -
martie 2015[97] 4 0 194 389 / 2 526 / 4 1 751 / 3 / 6 0 / 8 / 0 /1 /0 /0
701 224 264 691
2 3 9 1
8 9 8 2 1 4 1 1
4 285 / 2 343 / 4 1 619 / 3 -
martie 2015[98] 976 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
282 170 162 629
2 3 9 1
1 9 8 2 1 4 1 1
3 219 / 2 249 / 4 1 466 / 3 -
martie 2015[99] 807 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
969 129 117 546
22 2 3 9 1
9 8 2 1 4 1 1
februarie 3 155 / 2 238 / 4 1 301 / 3 -
604 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
2015[100] 729 091 037 461
15 2 3 9 1
9 8 2 1 4 1 1
februarie 3 108 / 2 007 / 3 1 103 / 3 -
380 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
2015[101] 253 057 900 408
8 2 3 8 1
9 8 2 1 4 1 1
februarie 2 044 / 1 881 / 3 0 934 / 3 -
177 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
2015[102] 894 995 826 341
1 2 2 8 1
8 8 2 1 4 1 1
februarie 2 975 / 1 745 / 3 0 740 / 3 -
981 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
2015[7] 495 944 746 276
25 2 2 8 1
8 8 2 1 4 1 1
ianuarie 2 917 / 1 622 / 3 0 518 / 3 -
810 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
2015[103] 092 910 686 199
18 2 2 8 1
8 8 2 1 4 1 1
ianuarie 1 871 / 1 478 / 3 0 340 / 3 -
641 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
2015[104] 724 876 605 145
11 2 2 8 1
8 8 2 1 4 1 1
ianuarie 1 806 / 1 331 / 3 0 124 / 3 -
429 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
2015[105] 296 814 538 062
4 2 2 8 9
8 8 2 1 4 1 1
ianuarie 0 775 / 1 157 / 3 780 / 2 -
235 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
2015[106] 747 781 496 943
2 2 8 9
28 7 8 2 1 4 1 1
0 707 / 1 018 / 3 446 / 2 -
dec. 2014[107] 905 /6 0/8 /0 /1 /0 /0
206 708 423 758
1 2 7 9
21 7 8 2 1 4 1
9 597 / 1 862 / 3 004 / 2 - -
dec. 2014[108] 588 /6 0/8 /0 /1 /0
497 607 384 582
1 2 7 8
14 6 8 2 1 4 1
8 416 / 1 797 / 3 356 / 2 - -
dec. 2014[109] 915 /6 0/8 /0 /1 /0
603 525 290 085
1 2 7 7
7 dec. 6 8 2 1 4 1
7 292 / 1 719 / 3 897 / 1 - -
2014[110] 388 /6 0/8 /0 /1 /0
942 428 177 768
30 1 2 7 7
6 8 2 1 4 1
noiembr. 7 164 / 1 635 / 3 312 / 1 - -
070 /6 0/8 /0 /1 /0
2014[111] 145 327 145 583
23 1 2 7 6
5 8 2 1 4 1
noiembr. 5 134 / 1 168 / 3 599 / 1 - -
689 /6 0/8 /0 /1 /0
2014[112] 935 260 016 398
18 1 2 7 6
5 6 2 1 4 1
noiembr. 5 047 / 1 082 / 2 190 / 1 - -
459 /6 0/8 /0 /1 /0
2014[113] 351 214 963 267
16 1 5 1 7 6 6 2 1 4 1 - -
noiembr. 5 971 / 1 069 / 2 073 / 1
420 /5 0/8 /0 /1 /0
2014[114] 145 192 964 250
11 1 1 6 5
5 4 2 1 4 1
noiembr. 4 919 / 1 878 / 2 586 / 1 - -
177 /3 0/8 /0 /1 /0
2014[44] 413 166 812 187
9 1 1 6 5
5 4 2 1 4 1
noiembr. 4 878 / 1 822 / 2 368 / 1 - -
160 /4 0/8 /0 /1 /0
2014[115] 098 142 836 169
4 1 1 6 4
4 1 2 1 4 1
noiembr. 3 760 / 1 619 / 2 862 / 1 - -
960 /1 0/8 /0 /1 /0
2014[116] 268 054 766 130
2 1 1 6 4
4 1 2 1 4 1
noiembr. 3 731 / 1 525 / 2 759 / 1 - -
818 /1 0/8 /0 /1 /0
2014[117] 042 041 697 070
29 1 1 6 5
4 1 2 1 4 1
octombr. 3 667 / 1 535 / 2 338 / 1 - -
951 /1 0/8 /0 /1 /0
2014[118] 567 018 413 510
27 1 1 6 5
4 1 2 1 4 1
octombr. 3 906 / 535 / 2 235 / 1 - -
922 /1 0/8 /0 /1 /0
2014[119] 703 997 413 500
24 1 1 4 3
4 1 2 1 4 1
octombr. 0 553 / 665 / 2 896 / 1 - -
922 /1 0/8 /0 /1 /0
2014[120] 141 926 705 281
19 1 4 3
9 4 2 1 3 1
octombr. 540 / 665 / 2 706 / 1 - - -
936 877 0/8 /0 /1 /0
2014[121] 904 705 259
14 9 4 1 4 3 - 2 1 3 1 - -
octombr. 519 / 262 / 2 410 / 1
2014[122] 216 555 862 484 200 0/8 /0 /1 /0
12 1 4 3
8 4 2 1 2 1
octombr. 472 / 249 / 2 252 / 1 - - -
997 493 0/8 /0 /1 /0
2014[123] 843 458 183
8 1 4
8 4 2 2 1 1 1
octombr. 350 / 076 / 2 - - -
399 033 950 / 930 0/8 /0 /1 /0
2014[124] 778 316
5 1 3
8 3 2 2 1 1
octombr. 298 / 924 / 2 - - - -
033 879 789 / 879 0/8 /0 /0
2014[125] 768 210
1 1 3
7 3 2 2 1 1
octombr. 199 / 834 / 2 - - - -
492 439 437 / 623 0/8 /0 /0
2014[126] 739 069
1 3
28 7 3 2 2 1 1
157 / 696 / 1 - - - -
sept. 2014[127] 178 338 304 / 622 0/8 /0 /0
710 998
1 3
23 6 3 2 2 1
074 / 458 / 1 - - - - -
sept. 2014[128] 574 091 021 / 605 0/8 /0
648 830
1 3
20 5 2 1 2 1
008 / 022 / 1 - - - - -
sept. 2014[129] 843 803 813 / 593 0/8 /0
632 578
2
14 5 2 9 1 2 1
701 / 1 - - - - -
sept. 2014[130] 335 622 42 / 601 673 / 562 1/8 /0
459
13 4 2 9 2 1 - 2 1 - - - -
sept. 2014[131] 985 461 36 / 595 407 / 1 620 / 562 1/8 /0
296
2
10 4 2 8 1 2 1
407 / 1 - - - - -
sept. 2014[132] 806 408 99 / 568 478 / 536 1/8 /0
296
2
6 sept. 4 2 8 1 2 1
046 / 1 - - - - -
2014 293 296 62 / 555 361 / 509 1/8 /0
224
1
5 sept. 3 2 8 1 2 1
871 / 1 - - - - -
2014 967 105 12 / 517 261 / 491 2/8 /0
089
31 3 1 7 1 1 2 1
- - - - -
august 2014 707 848 71 / 494 698 / 871 216 / 476 1/7 /0
26 3 1 6 1 1 1 1
- - - - -
august 2014 069 552 48 / 430 378 / 694 026 / 422 7/6 /0
20 2 1 6 1 9 1
- - - - - -
august 2014 615 427 07 / 406 082 / 624 10 / 392 6/5
18 2 1 5 9 9 1
- - - - - -
august 2014 473 350 79 / 396 72 / 576 07 / 374 5/4
16 2 1 5 8 8 1
- - - - - -
august 2014 240 229 43 / 394 34 / 466 48 / 365 5/4
13 2 1 5 7 8 1
- - - - - -
august 2014 127 145 19 / 380 86 / 413 10 / 348 2/4
11 1 1 5 6 7 1
- - - - - -
august 2014 975 069 10 / 377 70 / 355 83 / 334 2/3
9 1 1 5 5 7 1
- - - - - -
august 2014 848 013 06 / 373 99 / 323 30 / 315 3/2
6 1 9 4 5 7 1
- - - - - -
august 2014 779 61 95 / 367 54 / 294 17 / 298 3/2
4 1 9 4 5 6 9
- - - - - -
august 2014 711 32 95 / 363 16 / 282 91 / 286 /1
1 1 8 4 4 6 4
- - - - - -
august 2014 603 87 85 / 358 68 / 255 56 / 273 /1
30 1 8 4 3 5 3
- - - - - -
iulie 2014 440 26 72 / 346 91 / 227 74 / 252 /1
27 1 7 4 3 5 1
- - - - - -
iulie 2014 323 29 60 / 339 29 / 156 33 / 233 /1
23 1 6 4 2 5
- - - - - - -
iulie 2014 201 72 27 / 319 49 / 129 25 / 224
17 1 6 4 1 4
- - - - - - -
iulie 2014 048 32 10 / 310 96 / 116 42 / 206
12 9 6 4 1 3
- - - - - - -
iulie 2014 64 03 06 / 304 72 / 105 86 / 194
2 iulie 7 4 4 1 2
- - - - - - -
2014 59 67 13 / 303 07 / 65 39 / 99
24 5 3 3 5 1
- - - - - - -
iunie 2014 99 62 90 / 270 1 / 34 58 / 58
17 5 3 3 3 9 - - - - - - -
iunie 2014 28 37 98 / 264 3 / 24 7 / 49
10 4 2 3 1 8
- - - - - - -
iunie 2014 74 52 72 / 236 3 / 9 9/7
5 iunie 4 2 3 1 8
- - - - - - -
2014 38 31 44 / 215 3 / 9 1/7
2 iunie 3 2 2 1 5
- - - - - - -
2014 54 08 91 / 193 3 / 9 0/6
27 mai 3 2 2 1 1
- - - - - - -
2014 09 00 81 / 186 2 / 9 6/5
23 mai 2 1 2 1
- - - - - - - -
2014 70 83 58 / 174 2 / 9
14 mai 2 1 2 1
- - - - - - - -
2014 45 66 33 / 157 2 / 9
5 mai 2 1 2 1
- - - - - - - -
2014 43 64 31 / 155 2 / 9
30 2 1 2 1
- - - - - - - -
aprilie 2014 33 55 21 / 146 2 / 9
23 2 1 2 1
- - - - - - - -
aprilie 2014 20 45 08 / 136 2 / 9
21 2 1 2 1
- - - - - - - -
aprilie 2014 15 38 03 / 129 2 / 9
17 2 1 1 1
- - - - - - - -
aprilie 2014 09 31 97 / 122 2 / 9
10 1 1 1 1
- - - - - - - -
aprilie 2014 69 10 57 / 101 2 / 9
7 1 1 1 1
- - - - - - - -
aprilie 2014 63 02 51 / 95 2 / 7
2 1 8 1 8
- - - - - - - -
aprilie 2014 35 8 27 / 83 / 5
1 1 8 1 8
- - - - - - - -
aprilie 2014 30 2 22 / 80 / 2
31 1 7 1 2
- - - - - - - -
martie 2014 14 0 12 / 70 / 0
27 1 6 1
- - - - - - - - -
martie 2014 03 6 03 / 66
26 8 6 8
- - - - - - - - -
martie 2014 6 0 6 / 60
25 8 5 8
- - - - - - - - -
martie 2014 6 9 6 / 59
4
23 4 2
9 / 29
martie 2014 9 9
Gripa spaniolă
este un tip de gripă care a apărut în timpul Primului Război Mondial, fiind, se pare, similară cu gripa
aviară de astăzi. S-a răspândit în multe țări odată cu întoarcerea soldaților de pe front, afectând în
principal tinerii și având o rată de mortalitate ridicată. Virusul a făcut între 50 de milioane și 100
milioane de victime între 1918 și 1919. Se crede că a fost una dintre cele mai letale pandemii,
după Moartea neagră, din istoria umanității. Multe dintre victime au fost persoane tinere și
sănătoase, gripa spaniolă fiind total diferită de celelalte pandemii care au afectat copii, bătrâni și
persoane cu sănătatea deja slăbită.
Boala a fost observată prima dată în Fort Riley, Kansas, Statele Unite la 11 martie 1918. Aliații
din Primul război mondial au numit-o gripă spaniolă deoarece a primit mai multă atenție în presa
spaniolă decât în restul Europei. Spania nu a fost implicată în conflict, iar presa nu era cenzurată ca
în restul Europei.
Cuprins
 1Istoria
 2Victime celebre
 3Bibliografie
 4Legături externe
Istoria[modificare | modificare sursă]
Imagine la microscopul electronic a virusului din 1918 (recreat în laborator).

Rata mortalității pandemiei din 1918-1919 nu este cunoscută cu precizie, dar se estimează că
aproximativ 20-50% din populația de pe Terra din acel moment a suferit de această boală, letalitatea
fiind între 2,5-5%, cu variații de la o țară la alta. Gripa a putut ucide 25 milioane în primele 25 de
săptămâni; în comparație, SIDA a ucis 25 de milioane în primii 25 de ani.
În India au murit 17 milioane de persoane, aproximativ 5% din populația din acea epocă, atingând o
rată a mortalității de 20% în unele zone. În armata indiană, cel puțin 22% dintre soldații care s-au
îmbolnăvit au murit. În Statele Unite, aproape 28% din populație a suferit gripa și 500-675 de mii au
murit. În Marea Britanie au murit 200.000; în Franța peste 400.000. În Alaska și Africa de Sud au
murit comunități întregi. În Australia au murit 10.000 de persoane și în insulele Fiji au murit 14% din
populație în doar două săptămâni, iar Samoa Occidentală 22%.
Spania a fost una dintre țările cele mai afectate, cu 8 milioane de infectați și aproximativ 300.000
morți.
În Mexic, regiunea cea mai afectată a fost statul Nuevo Leon, în care, de la 1 octombrie până la 15
decembrie, au murit 5.015 persoane, populația statului fiind de 336.000 locuitori.
Spital improvizat în Kansas.

Chiar dacă Primul razboi mondial nu a fost cauza directă a gripei, mișcările masive de trupe au
ajutat la extinderea bolii. Cercetătorii cred că sistemul imunitar ale soldaților era slăbit datorită
tensiunii luptelor, atacurilor chimice, mărind astfel probabilitatea de a se contracta boala.
Numărul mare de călatori soldați și modernizarea sistemului de transport a făcut posibil propagarea
pandemiei într-un evantai mare de comunități. Cauza bolii nefiind încă cunoscută, mijloacele de
tratament au fost reduse, de cele mai multe ori tradiționale : chinină, aspirină, ceaiuri, tonice
cardiace (camfor) etc.
În 1977-1978 a avut loc o pandemie relativ ușoară, denumită „gripă rusească”. Virusul gripei H1N1,
care a produs această pandemie, produsese deja o epidemie în 1950. De aceea, au suferit în primul
rând persoanele născute după 1950.
Victime celebre[modificare | modificare sursă]

 Guillaume Apollinaire, poet francez († 9 noiembrie 1918)
 Felix Arndt, pianist american († 16 octombrie 1918)
 Louis Botha, prim ministru al Uniunii Africii de Sud († 27 august 1919)
 Dark Cloud, numele de scenă al lui Elijah Tahamont, actor amerindian, mort în Los Angeles
(1918)
 Prințul Erik, Duce de Västmanland, Principe de Suedia și Norvegia, duce de Västmanland
(† 20 septembrie 1918)
 Franz Karl Salvator, fiul Arhiducesei María Valeria de Austria și al Arhiducelui Franz Salvator
și nepot al împărătesei Sisi și al împăratului Franz Joseph († 10 decembrie 1918)
 George Freeth, tatăl surfului moderno și salvamar († 7 aprilie 1919)
 Sophie Halberstadt-Freud, fata psihanalistului austriac Sigmund Freud († 1920)
 Harold Gilman, pictor englez († 12 februarie 1919)
 Henry G. Ginaca, inginer american, inventator al mașinii Ginaca († 19 octombrie 1918)
 Charles Tomlinson Griffes, compozitor american († 8 aprilie 1920)
 Eremia Grigorescu, general 21 iulie 1919)
 Joe Hall, jucător hockey pe gheață în echipa Montreal Canadiens, membru al Hockey Hall of
Fame († 6 aprilie 1919).
 Phoebe Hearst, mama lui William Randolph Hearst († 13 aprilie 1919)
 Margit Kaffka, scriitoare maghiară († 1 decembrie 1918
 Gustav Klimt, pictor și decorator austriac († 6 februarie 1918)
 Vera Kolodnaia, prima stea cinematografică al filmului mut rus († 16 februarie 1919)
 Alan Arnett McLeod, distins cu Crucea Victoria († 6 noiembrie 1918)
 Sir Hubert Parry, compozitor britanic († 7 octombrie 1918)
 William Leefe Robinson, distins cu Crucea Victoria († 31 decembrie, 1918)
 Edmond Rostand, dramaturg francez, cunoscut prin lucrarea sa Cyrano de Bergerac († 2
decembrie 1918)
 Egon Schiele, pictor austriac († 31 octombrie 1918). Soția sa Edith, însărcinată de 6 luni,
moare trei zile mai târziu.
 Amadeo de Souza-Cardoso, pictor portughez modernist († 25 octombrie 1918
 Iakov Sverdlov, lider al partidului bolșevic († 16 martie 1919)
 Mark Sykes, om politic și diplomat britanic († 16 februarie 1919)
 Anaseini Takipō, regina de Tonga din 1909, consoarta regelui George Tupou II de
Tonga († 26 noiembrie 1918)
 Otto Wagner, arhitect și planificator urban austriac († 11 aprilie 1918)
 Max Weber, economist politic și sociolog german († 14 iunie 1920)
SIDA
a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie la 1
decembrie 1981. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră numărul deceselor datorate
urmărilor acestei boli ca fiind de 2,9 milioane în anul 2006, numărul celor infectați pe plan mondial
de 39,5 milioane, anual infectându-se alte 4,3 milioane de persoane. Pe plan mondial numărul
persoanelor infectate cu HIV se apreciază ca fiind de 1% în grupa de vârstă 15–45 de ani. În unele
țări din Africa se consideră numărul celor infectați cu acest virus în această grupă de vârstă ca fiind
de până la 20% (și chiar mai mare în unele regiuni) din populație.
SIDA a devenit o epidemie globală, care afectează oameni din orice țară, indiferent de pregătire.
Statisticile Națiunilor Unite estimează că la sfârșitul anului 2014 aproximativ 36,9 milioane de
persoane sunt infectate cu HIV la nivel global.[35] 34 de milioane de persoane au murit deja de la
începutul anilor 1980, din cauza complicațiilor care țin de SIDA.[36] Toate informațiile despre
prevalența HIV sunt doar o estimare a numărului actual real, pentru că, deși o persoană este
voluntară pentru a da un test de sânge, statutul ei la capitolul HIV este necunoscut. Prin urmare,
prevalarea în unele locuri sau regiuni poate fi mai mare decât estimarea oficială.
Europa de Est și Asia Centrală[modificare | modificare sursă]
Modalități de transmitere a HIV în Ucraina (2007)

Majoritatea epidemiilor în această regiune sunt încă la început, ceea ce înseamnă că, odată cu
timpul, intervențiile efective le pot preveni de la înrăutățirea lor. Cu toate acestea, din cauza
nivelurilor de comportamente riscante cum ar fi consumarea drogurilor intravenoase și întreținerea
relațiilor sexuale neprotejate între tineri, numărul persoanelor infectate cu HIV în această regiune
continuă să crească dramatic. Rusia și Ucraina sunt, în prezent, cele mai afectate țări din această
regiune, însă HIV continuă să se răspândească și în alte țări cum ar
fi: Letonia, Estonia, Belarus, Kazahstan și Moldova. Persoanele care trăiesc în prezent cu HIV în
Rusia reprezintă 70% din toate persoanele infectate cu HIV din această regiune. Principala cale de
transmitere a virusului în această regiune este consumul de droguri prin injectare, însă aceasta
începe să se schimbe cu o creștere rapidă și însemnată a transmiterii HIV prin sexul heterosexual,
în așa fel permițându-i virusului să se încadreze și în populația generală.
O caracteristică proeminentă a epidemiei în această regiune este vârsta fragedă a persoanelor
infectate. Mai mult de 80% din persoanele seropozitive din această regiune au vârsta sub 30 de ani,
în contrast cu America de Nord și Europa de Vest, unde numai 30% din persoanele infectate au
vârsta sub 30 de ani. Experții cred că anume comportamentul riscant larg răspândit (cum ar fi
injectarea cu droguri sau sexul neprotejat) printre persoanele tinere este de vină pentru acest fapt.
Folosirea rară a prezervativului printre tineri în timpul relațiilor sexuale sporește riscul transmiterii
HIV. Potrivit unui sondaj, în Rusia, mai puțin de jumătate dintre adolescenții cu vârsta cuprinsă între
16–20 de ani au folosit prezervative în timpul activităților sexuale. Procentajul prostituatelor care
raportează folosirea permanentă a prezervativului abia atinge 50%, pe când printre consumatorii de
droguri intravenoase mai puțin de 20% raportează folosirea permanentă a prezervativului.
Nefolosirea consistentă a prezervativului, mai ales printre consumatorii de droguri, va mări rata
creșterii transmiterii prin sex decât prin folosirea de droguri.
România[modificare | modificare sursă]
Un angajat CFR care se ocupa cu întreținerea vagoanelor de dormit pe rutele internaționale a fost
cel dintâi român depistat cu virusul HIV. Se întâmpla în toamna anului 1985. A fost primul asemenea
caz din întregul spațiu comunist. [37] Din 1989 au fost semnalate cazuri la copii. Numai în 1990 au fost
diagnosticate peste 1.000 de persoane infectate, cea mai mare parte fiind copii. De la apariția în
1985 a primului caz de HIV/SIDA, în România au fost înregistrați 16.077 de bolnavi, 5.534 au murit,
iar 563 au fost pierduți din evidență.[38] În prezent, în România trăiesc cu această maladie 9.980
pacienți. Potrivit statisticilor, majoritatea celor infectați sunt tineri între 20 și 24 de ani. Studiul arată
că cele mai multe cazuri sunt în București, iar cei mai expuși contaminării sunt prostituatele,
utilizatorii de droguri, marinarii și șoferii. [38]
Principalele caracteristici ale HIV/SIDA în România sunt: [39]
 preponderența infectiei în rândul copiilor, majoritatea cazurilor fiind reprezentate de copii

născuți în perioada 1988–1990;
 peste 70% din totalul copiilor au fost infectați pe cale nozocomială (în timpul unor intervenții
medicale) sau prin transfuzii de sânge;
 creșterea numărului de cazuri nou diagnosticate în rândul adulților, și în special în rândul
tinerilor;
 perspectiva creșterii cazurilor de transmitere verticală (de la mamă la făt) și prin droguri
injectabile, odată cu creșterea numărului de adulți seropozitivi și a consumatorilor de droguri;
 sporirea numărului de persoane seropozitive care necesită îngrijire medicală și tratament.
Conform datelor Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale de Luptă Anti-SIDA, la 31
decembrie 2005 aproximativ 6.400 persoane beneficiau de tratament ARV.
Africa Subsahariană[modificare | modificare sursă]
Evoluția epidemiei de SIDA în Africa
<1%
1–5%
5–10%
10–20%
20–28%
Nu există date
Speranța de viată în diferite țări africane între 1960–2009

Panou instalat de Ministrul Sănătății Publice din Ciad în cadrul unui program național de prevenție a
SIDA
Africa Subsahariană rămâne de departe cea mai afectată regiune de epidemia bolii SIDA. Această
regiune are peste 10% din populația globului pamântesc, însa în același timp este și casă pentru
două treimi (64%) din toată populația care trăiește cu HIV și mai mult de trei pătrimi (76%) din toate
femeile care trăiesc cu HIV. De fapt, se estimează că femeile africane sunt mai predispuse (cel puțin
de 1,2 ori) la infectarea cu HIV decât bărbații. Epidemia este generalizată (1% HIV prevalează
printre peroanele de 15–49 ani) în aproape fiecare regiune. Șapte țări sud-africane
(Botswana, Lesotho, Namibia, Africa de Sud, Zambia și Zimbabwe) au o prevalare a ratelor pentru
adulți mai sus de 20%. Numărul deceselor de SIDA este în creștere, în principal din cauza accesului
sărac la medicamentele antiretrovirale.
Cea mai mare rată a pandemiei este prin urmare la sud de deșertul Sahara, unde trăiesc circa 26
milioane de persoane seropozitive. Încă n-a putut fi stabilit cu siguranță motivul ritmului accelerat de
răspândire, dar un rol mare i se atribuie transmiterii informaționale a pericolului care pleacă de la
HIV prin mass-media în America de Nord și Europa. În Africa a rămas timp de încă aproape 20 de
ani o temă tabuizată, timp în care a putut să se răspândească nestingherită.
Caraibele[modificare | modificare sursă]
Cu o estimare a ratei prevalării HIV între adulți de aproximativ 2,3%, Caraibele constituie a doua cea
mai afectată regiune din lume după Africa de sub Sahara. De fapt, în această regiune, SIDA a
devenit cauza principală a mortalității în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15–44 de ani.
SIDA este stabilită foarte bine în această regiune, în special, în trei țări care au o prevalare HIV între
adulți de cel puțin 3%: insulele Bahamas, Haiti și Trinidad și Tobago. Epidemia în Caraibe este
predominant heterosexuală și în multe regiuni ea este concentrată asupra prostituatelor. Cu toate
acestea, incidența HIV creste și în rândul populației tinere. Puerto Rico reprezintă o excepție în
această regiune, deoarece metoda transmiterii este prin injectarea drogurilor.
Asia de Sud și de Sud-Est[modificare | modificare sursă]

Prevalența HIV printre femeile care frecventează clinicile prenatale, lucrătorii sexuali și consumatorii
de droguri injectabile în India (2001)
Această regiune a Asiei de Sud și de Sud-Est are o varitetate de epidemii SIDA, un număr mare de
infectări cu HIV și o mortalitate ridicată din cauza bolii SIDA. Cea mai afectata țară din această
regiune este India, unde aproximativ între 2.200.000 și 7.600.000 de persoane au fost infectate până
la sfârșitul anului 2003. În unele orașe prevalarea a mai mult de 50% a fost depistată printre
prostituate, în timp ce printre consumatorii de droguri HIV prevalează cu o rată între 60% și 75%. În
vecinătate, Bangladesh, Nepal și Pakistan, prevalarea națională a HIV este scăzută, dar
comportamentul riscant cum ar fi consumarea drogurilor intravenoase, este atât de răspândit încât
epidemiile foarte serioase se pot dezvolta în viitorul apropiat.
Trei țări din Asia de Sud-Est au experimentat deja epidemii serioase
naționale: Cambodgia, Myanmar și Thailanda. Rata prevalării HIV în Thailanda și Cambodgia a
rămas stabilă în anii recenți, datorită eforturilor de prevenire, în special a folosirii prezervativului în
întreținerea relațiilor sexuale pentru prostituate și scăderea frecvenței bărbaților de a avea relații cu
prostituate. Cu toate acestea, transmiterea HIV între parteneri a devenit o cauză proeminentă.
În Vietnam, prevalarea HIV printre adulți este scăzută, însă incidența injectării cu droguri în rândul
consumatorilor indică faptul că este posibilă o epidemie serioasă. În Indonezia este distinctă o
epidemie gravă, datorită nefolosirii prezervativului, chiar și printre prostituate.
Asia de Est[modificare | modificare sursă]

În Asia de Est numărul persoanelor infectate a crescut semnificativ în ultimii ani, în special
în China care avea un număr de 180.000 de noi infectări în 2002 și 2003. De fapt, China numără în
jur de 90% din persoanele cu HIV/SIDA în această regiune. Numărul total de persoane care trăiesc
cu HIV în Asia de Est a crescut cu până la 50% în anii 2002–2004. În alte țări din această regiune
prevalarea națională a HIV printre adulți rămâne sub 1%, însă prevalează printre anumite populații,
cum ar fi consumatorii de droguri, a căror număr este foarte mare. Mai mult, dovezile arată că
consumul de droguri intravenoase crește (cu o proporție înaltă a celor care folosesc ace și seringi
contaminate), și că folosirea prezervativului este la un nivel scăzut printre prostituate și alte grupuri
vulnerabile, cum ar fi bărbații care au relații sexuale cu alți bărbați. În Japonia s-a înregistrat o
creștere atât a infecțiilor cu HIV, cât și a altor boli cu transmitere sexuală (BTS), în contextul unei
creșteri a activităților sexuale printre tinerii japonezi.
America de Nord[modificare | modificare sursă]
Numărul estimativ de adulți și adolescenți diagnosticați cu SIDA per 100.000 de locuitori la nivelul
Statelor Unite (2009)
În America de Nord, majoritatea persoanelor care trăiesc cu HIV au acces la un tratament
antiretroviral, care le permite sa fie mai sănătoși și să aibă o viață mai lungă. Aproximativ o treime
din noile infecții din această regiune apar în urma contactului heterosexual. În Statele
Unite și Canada, aproximativ 25% din infecțiile acaparate de HIV sunt din cauza consumului de
droguri, în vreme ce sexul homosexual între bărbați însumează până la 42% din cazurile de
infectare cu HIV în 2002. În Statele Unite, în jur de o jumătate din 40.000 de noi infecții apar anual
între afro-americani (12% din populația țării), cu o proporție înaltă în special pentru femeile afro-
americane. De fapt, SIDA este acum o cauză principală a deceselor femeilor afro-americane cu
vârsta cuprinsă între 25–34 de ani. Multe dintre aceste femei nu au un comportament cu risc ridicat,
însă contractă HIV prin intermediul partenerilor cu care întrețin relații sexuale, o bună parte cu alți
bărbați, sau consumă droguri. Cu toate acestea, numai un număr foarte mic de femei seropozitive
au relatat ca știau faptul că partenerul lor avusese relații sexuale cu un alt bărbat. Potrivit Centrului
de Control și Prevenire a Bolii, aproximativ 90% din afro-americanii tineri seropozitivi care au avut
relații sexuale cu alți bărbați nu știu că sunt infectați. În general, este estimat că aproximativ o
pătrime din cele aproximativ 1.000.000 de persoane care trăiesc cu HIV/SIDA nu cunosc acest
lucru.
Europa de Vest[modificare | modificare sursă]

Numărul anual de decese din cauza epidemiei de SIDA a scăzut în Europa de Vest, datorită
accesibilității la medicamentele și tratamentele antiretrovirale. În mai multe țări, care raportează
cazuri de HIV, contactul heterosexual ar putea să devină un mod de transmitere a HIV. Cu toate
acestea, sexul între bărbați rămâne un aspect important al epidemiei în Europa de Vest. Este cel
mai răspândit mod de transmitere în Germania, Grecia și Olanda. În sfârșit, aproximativ 10% din
cazurile noi diagnosticate cu HIV în toată Europa de Vest în anul 2002 au fost din cauza consumului
de droguri prin injectare; în Portugalia acest mod a cauzat aproape o jumătate din toate cazurile
înregistrate în 2002.
O creștere semnificativă în numărul de infecții cu HIV raportat în 2002 a inclus persoanele care
credeau că sunt infectate din cauza vizitării sau locuirii într-o țară cu o prevalență ridicată. De
exemplu, în Marea Britanie, 70% din cazurile de infectare transmise heterosexual erau înregistrate
printre persoanele care trăiseră în una din țările cu epidemii.
Africa de Nord și Orientul Mijlociu[modificare | modificare sursă]

Există potențialul pentru o creștere considerabilă a numărului de persoane infectate în Africa de
Nord și Orientul Mijlociu. Cea mai afectată țară până acum este Sudan, în special în partea de sud,
unde epidemia este concentrată în populația heterosexuală. O statistică indică o prevalare a adulților
infectați de aproape 2,3%, însă conflictul împiedică atât o examinare a epidemiei, cât și o dezvoltare
a unui tratament cu efect. În majoritatea celorlalte țări, răspândirea HIV pare să crească. Cu toate
acestea, există prea puține informații referitoare la eventuale persoane infectate, incluzând bărbații
care au relații sexuale cu bărbați și consumatorii de droguri (ambele acte sever oprimate sub legea
islamică). De asemenea, par a fi semnificative migrațiile persoanelor infectate în alte țări pentru
căutarea unor tratamente sau remedii, realizând astfel o sporire a numărului celor infectați în țările
respective.
America Latină[modificare | modificare sursă]
Noi cazuri și decese cauzate de SIDA anual în Mexic, în perioada 1990–2013

America Latină este caracterizată printr-o concentrare mare de epidemii, în special în America de
Sud. De fapt, majoritatea seropozitivilor din această regiune trăiesc în Brazilia. Multe dintre cazurile
de infectări cu HIV din America de Sud se datorează injectării drogurilor și sexului între bărbați (cu o
succesiune de transmitere heterosexuală a partenerilor lor). În Columbia și Peru, incidența HIV este
mare între bărbații care au relații sexuale cu alți bărbați. În același timp, folosirea prezervativului este
la un nivel foarte scăzut.
În America Centrală, majoritatea cazurilor de HIV apar în exclusivitate din cauza relațiilor sexuale
(atât heterosexuale, cât și homosexuale). În câteva dintre țările Americii Centrale, prevalarea
națională a HIV este de aproximativ 1%. Cu toate acestea, HIV prevalează printre prostituate în mod
diferit în diferite țări, cu aproape mai puțin de 1% în Nicaragua și până aproape de 10%
în Honduras. Prevalarea HIV între bărbații care au sex cu alți bărbați este foarte ridicată în toată
America Centrală, cu valori variind de la 9% în Nicaragua, la 18% în El Salvador.
Oceania[modificare | modificare sursă]
Distanța dintre insule în Oceania și nivelul diferit de dezvoltare în această regiune se reflectă și în
numărul foarte diferit, dar destul de mare, al cazurilor de infectări cu HIV/SIDA. Papua Noua
Guinee are acum cea mai înaltă rată de infecții cu HIV înregistrată în Oceania, cu estimarea
prevalării HIV de aproape 1% printre femeile însărcinate. Transmiterea în această țară are loc, în
primul rând, prin relații heterosexuale și este "ajutată" de nefolosirea prezervativelor în timpul
relațiilor sexuale, plus nivelul foarte ridicat al altor boli cu transmitere sexuală. În alte insule din
această regiune, frecvența HIV este scăzută, însa prevalează alte boli cu transmitere sexuală, ceea
ce arată că multe persoane riscă să dobândească și HIV în timpul relațiilor sexuale.
Statistici[modificare | modificare sursă]
Statistici anuale privind epidemia de HIV/SIDA
A Persoane cu Număr de
Infecții noi
n HIV/SIDA decese
2
33.200.000 2.500.000 2.100.000
007[40]
2 33.400.000(▲ 0 2.700.000( 2.000.000(
008[41] ,6%) ▲ 8%) ▼ 4,8%)
2 33.300.000(▼ 0 2.600.000( 1.800.000(
009[42] ,3%) ▼ 3,7%) ▼ 10%)
2 34.000.000(▲ 2 2.700.000( 1.800.000(
010[43] ,1%) ▲ 3,8%) ▬)
2 2.500.000( 1.700.000(
34.000.000(▬)
011[44] ▼ 7,4%) ▼ 5,6%)
2 35.300.000(▲ 3 2.300.000( 1.600.000(
012 [45]
,8%) ▼ 8%) ▼ 5,9%)
2 35.000.000(▼ 0 2.100.000( 1.500.000(
013[46] ,8%) ▼ 8,7%) ▼ 6,2%)
2 36.900.000(▲ 5 2.000.000( 1.200.000(
014[47] ,4%) ▼ 4,8%) ▼ 20%)
2 36.700.000(▼ 0 2.100.000( 1.100.000(
015[48] ,5%) ▲ 5%) ▼ 8,3%)
SARS
(Sindromul Acut Respirator Sever) este o boală care afectează sistemul respirator al omului, indusă
de virusul SARS. Între noiembrie 2002 și iulie 2003 a existat un început de posibilă pandemie, cuh
8.422 de cazuri de infecție și 916 morți confirmate. În câteva săptămâni, boala s-a transmis
din Hong Kong în 37 de alte țări. Ultima infecție observată a avut loc în iunie 2003.
Cauzat de coronavirus. Perioada de incubație este de 10 zile.
Simptome:
 inițial nespecifice:
o febră
o diaree
o leucocite în scaun
o nu dezvoltă culturi
 infiltrare pulmonară,
 insuficiență respiratorie acută
 deces
Transmitere aerogenă, mortalitate 8,5%.
MERS
Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (în engleză: MERS - Middle East Respiratory Syndrome) este o
afecțiune respiratorie virală provocată de un nou coronavirus - coronavirusul sindromului respirator din Orientul
Mijlociu (MERS-CoV) descoperit pentru prima oară în 2012 în Arabia Saudită. Virusul infectează în primul rând
sistemul respirator, dar în cazuri grave, poate afecta mai multe sisteme de organe. Virusul MERS-CoV pare să
circule în întreaga Peninsula Arabica, în special în Arabia Saudită, unde se află cea mai mare parte a cazurilor
raportate din 2012 (> 85%). Mai multe cazuri au fost raportate în afara Orientului Mijlociu, dar cele mai multe
dintre aceste infecții par ar fi fost dobândite în Orientul Mijlociu și exportate în afara regiunii. Din 2012, au fost
raportate aproape 1400 de cazuri cu sindrom respirator din Orientul Mijlociu în 26 de țări. Actualul focar din
Republica Coreea este cel mai important observat în afara Orientului Mijlociu.
Coronavirusurile constituie o vastă familie de virusuri care pot provoca diverse afecțiuni, de la o răceală banală
(guturai) până la sindromul acut respirator sever (SARS). Simptomele obișnuite ale sindromului respirator din
Orientul Mijlociu (MERS) sunt febra, tusea și dificultăți respiratorii. Prezența pneumoniei este frecventă. Au fost
semnalate de asemenea simptome gastrointestinale, inclusiv diareea. În aproximativ 36% din cazuri cu infecția
MERS-CoV survine decesului pacientului.
Cu toate că majoritatea cazurilor de MERS la om sunt atribuite transmiterii interumane, cămila pare a fi o
gazdă-rezervor important al virusului Mers-CoV și o sursă animală a infecției la om. Totuși, rolul precis pe care
cămilele îl joacă în transmiterea virusului și modul exact de transmitere nu este cunoscut. Virusul nu pare a se
propaga cu ușurință de la o persoană la alta, transmiterea are loc numai în caz de contact direct cu o persoană
infectată, mai ales în unitățile medicale în cazul în care asistență medicală este acordată pacientului fără
protecție specială.
Tratamentul este simptomatic. Nici un vaccin sau tratament specific antiviral nu este disponibil în prezent.
Ciuma lui Iustinian A făcut aproximativ 25 de milioane de victime
între anii 541 și 542 era noastră, afectând în special Imperiul Bizantin și
porturile de la Marea Mediterană. Un sfert din populația din Estul
Mediteranei a murit, iar boala a făcut ravagii și în Constantinopole. Este
considerată prima relatare a ciumei care urma să devasteze Europa în
Evul Mediu, mult mai târziu.
Citeşte întreaga ştire: Cele mai mari epidemii din istorie. Gripa spaniolă a
omorât 100 de milioane de oameni, ciuma neagră a ras 60% din
populația Europei
Ciuma bubonică A apărut în 1346 și până în 1353 a făcut între 75

și 200 de milioane de victime, devastând Europa, Africa și Asia. A fost
transmisă de către șobolani, mai exact de către puricii de pe aceștia.
Ciuma a ajuns în Occident după ce 12 nave au venit din Marea Neagră
în portul italian Messina. Este considerată cea mai mare catastrofă din
istoria umanității. Potrivit History Today, ciuma a ucis 60% din populația
Europei de la acel moment.
populația Europei
Epidemia Cocoliztli
Între 1545 și 1548 a făcut între 5 și 15 milioane de victime în

Mexicul actual. Este considerată cea mai gravă epidemie din istoria
Mexicului, aproximativ 80% din populație murind la acel moment. Nici
până acum nu se știe ce a fost exact, unii cercetători înclinând spre
Salmonella, alții înclinând către o serie de viruși care produc hemoragii.
populația Europei

EPIDEMII

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

EPIDEMII

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

EPIDEMII

20 cele mai rele epidemii şi

Galerie foto (21)

Credit foto: Chinese Archaeology

2. Plaga Atenei (430 î. Hr.)

3. Ciuma Antonină (165-180 d.Hr.)

4. Ciuma lui Ciprian (250-271 d.Hr.)

5. Ciuma lui Iustinian (541-542 d.Hr.)

6. „Moartea neagră” (1346-1353)

7. Epidemia Cocoliztli (1545-1548)

8. Plăgile americane (secolul al-XVI-lea)

9. Marea ciumă a Londrei (1665-1666)

10. Marea Ciumă din Marsilia ( 1720-1723)

11. Ciuma rusească (1770-1772)

12. Epidemia de febră galbenă din Philadelphia ( 1793)

13. Pandemia de gripă (1889-1890)

14. Epidemia americană de poliomielită (1916)

15. Gripa spaniolă (1918-1920)

16. Gripa asiatică (1957-1958)

17. Pandemia / epidemia SIDA ( din 1981 şi până în prezent)

18. Pandemia gripei porcine H1N1 (2009-2010)

19. Epidemia de Ebola din Africa de Vest (2014-2016)

20. Epidemia de virus Zika ( din 2015 şi până în prezent)

Febra tifoidă: ce simptome are și

Lumina Învierii a ajuns în România și va fi dusă la domiciliile...

Cutremur de magnitudine ridicată în Sâmbăta Mare. Seismul a avut loc...

Publicat: Miercuri, 19 Septembrie 2018, 10:58

Febra tifoidă este descrisă și de istoricii Antichității. Despre ea, Istoricul Thucydides a spus

"Oameni sănătoşi au fost atacaţi brusc de fierbinţeli în zona

Ce este febra tifoidă

Simptomele febrei tifoide

-lipsă apetitului alimentar

Cum acționează febra tifoidă

Alte măsuri esențiale de evitare a îmbolnăvirii sunt:

 Evitarea alimentelor și a băuturilor de proveniența nesigură.

Cum ne-ar putea amenința

Istoricul epidemiilor de tifos exantematic[modificare | modificare sursă]

Tuberculoza – cea mai veche boală a

Bacteria Mycobacterium tuberculosis are origini

În acea perioadă, în secolele 18-19, tuberculoza

Tuberculoza a fost asociată cu sărăcia, aglomeraţia

In 1944, medicii au dezvoltat un antibiotic impotriva microbului, denumit streptomicina. Rezultatele

In ciuda descoperirii vaccinului, in 1796, epidemiile de variola au continuat sa ameninte populatia

Odata cu descoperirea si cucerirea noilor teritorii, au inceput si marile schimburi. De la cele

Febra galbena, ca si malaria, se transmite prin intermediul muscaturilor de tantari. Simptomele tipice

Unde: Statele Unite ale Americii

Care este istoria poliomielitei?

EBOLA Istoric[modificare | modificare sursă]

19 Italia Ebola 0 0 0 Virusul Ebola

19 Rusia Ebola 1 1 10 Contaminare de

Noi Filipi Ebola 6 0 0 Prima apariție

Noi Ugan Ebola 6 3 50 Focar în

Iuli Repu Ebola 66 4 74 O epidemie

Epidemia de Ebola din Africa de Vest, 2014-

Imagine la microscopul electronic a virusului din 1918 (recreat în laborator).

Spital improvizat în Kansas.

Victime celebre[modificare | modificare sursă]

Europa de Est și Asia Centrală[modificare | modificare sursă]

Modalități de transmitere a HIV în Ucraina (2007)

 preponderența infectiei în rândul copiilor, majoritatea cazurilor fiind reprezentate de copii

Evoluția epidemiei de SIDA în Africa

Nu există date

Speranța de viată în diferite țări africane între 1960–2009

Asia de Sud și de Sud-Est[modificare | modificare sursă]