ANUL1 BFKT Peptine Elena Mirela

Moartea Neagră sau Ciuma Neagră

Moartea Neagră sau Ciuma Neagră a fost o pandemie de ciumă bubonică care a apărut în Afro-
Eurasia în perioada 1346-1353. Este pandemia care a înregistrat cele mai multe decese din istoria
omenirii, ducând la moartea a 75-200 de milioane de oameni în Eurasia și Africa de Nord, atingând
vârful în Europa între 1347 și 1351. Ciuma bubonică este cauzată de bacteria Yersinia pestis,care putea
cauza de asemenea ciuma septicemică sau ciuma pneumonică.

Moartea Neagră a fost cea de-a doua pandemie de ciumă. Ciuma a creat răsturnări religioase, sociale
și economice, cu efecte profunde asupra cursului istoriei europene.

Originile teritoriale ale Morții Negre sunt contestate. Pandemia are originea în Asia Centrală sau Asia
de Est, însă prima sa apariție definitivă a fost în Crimeea, în 1347. De acolo, a fost cel mai probabil
purtată de puricii care trăiesc pe șobolanii negri, care au călătorit pe navele comerciale genoveze, s-a
răspândit în Bazinul mediteranean, a ajuns în Africa, Asia de Vest și restul Europei prin Constantinopol,
Sicilia și Peninsula Italică. Dovezile actuale indică faptul că odată ce a ajuns pe uscat, Moartea Neagră a
fost răspândită în mare parte de puricii umani – care provoacă ciumă pneumonică – și contactul de la
persoană la persoană prin aerosoli, explicând astfel răspândirea foarte rapidă a epidemiei, care a fost
mai rapidă decât s-ar fi așteptat dacă vectorul primar ar fi fost puricii șobolanilor care provoacă ciumă
bubonică.

Moartea Neagră a fost cel de-al doilea dezastru care a afectat Europa în Evul Mediu târziu (primul
fiind Marea Foamete din 1315–1317) și se estimează că a ucis între 30% și 60% din populația Europei.
În total, ciuma poate că a redus populația lumii de la aproximativ 475 de milioane la 350-375 de
milioane în secolul al XIV-lea. Au existat alte focare pe tot parcursul Evului Mediu târziu și, împreună cu
alți factori care au contribuit , a fost nevoie până în 1500 pentru ca populația europeană să recâștige
nivelul din 1300. Focarele de ciumă au reapărut în diferite locuri din întreaga lume până la începutul
secolului al XIX-lea.

Se considera că „Moartea Neagră” a fost responsabilă pentru dispariţia a aproape 200 de milioane de
oameni sau după alte estimări, din populaţia lumii (de cca. 450 de milioane de oameni) numarul a fost
redus la 350-375 de milioane. Aparent, „Moartea Neagră” a pornit din Asia Centrală şi a ajuns în Europa
în 1347 unde a ucis aproximativ 30-60% din locuitorii ei (între anii 1348-1350).

Printre teoriile în legătură cu „Moartea Neagră” se numără și cele ale lui Graham Twigg (cum că nu a
fost vorba despre ciumă, ci despre antrax, produs de bacteria Bacillus anthracis, o boală comună
omului, vitelor şi mamiferelor erbivore sălbatice din Evul Mediu) și a istoricului Norman Cantor ( ce
susţinea că fenomenul a apărut datorită unei combinaţii de mai multe boli bacteriene).

Teoria cea mai cunoscută şi acceptată privind „Moartea Neagră” a fost aceea că , boala produsă de
bacteria ’Yersinia pestis’ a fost transmisă de la şobolanii care se ascundeau prin navele comerciale la

Modul: IGIENA
ANUL1 BFKT Peptine Elena Mirela
oameni, prin înţepăturile puricilor care se hrănesc cu sângele ambelor specii. Manifestarea cea mai
comună a fost sub formă bubonică, prin apariţia pe corp a unor umflături, în zona gâtului, a subţiorilor
şi a vintrelor, ganglionii limfatici fiind măriţi în volum ca urmare a infecţiei. Alte simtome au fost: febra
foarte mare, apariţia de pete negricioase pe corp şi necroza extremităţilor, delirul şi convulsiile,
vărsăturile cu sânge şi durerile îngrozitoare în tot corpul. Majoritatea din cei atinsi de boală, mureau
după aproximativ 4 zile de chinuri.

Pe lângă forma bubonică, au mai existat încă două, cea pneumonică şi septicemică. Chiar dacă au fost
mai rar întâlnite, rata mortalităţii era mai mare deoarece acestea se răspândeau direct de la o persoană
la alta şi prin tuse sau strănut.

n zonele mai izolate existau mai puţine cazuri faţă de orașele aglomerate în care piereau aproape
jumătate din oameni. Nobilii și persoanele importante își permiteau să plece din zonele afectate în alte
regiuni( fenomen valabil si azi), iar restul oamenilor care lucrau în orașe erau mult mai repede afectaţi.

Conform lui Stephen J. Spignesi în "100 cele mai mari dezastre din toate timpurile", infrângerea Morţii
Negre s-a datorat, în mare parte, îmbunătăţiri igienei, care i-a împiedicat pe puricii transmiţători ai bolii
să supravieţuiască. Cu toate acestea, a fost nevoie de mai mult de un secol pentru ca populaţia Europei
să revină la nivelul de dinainte de pandemie. Boala a mai apărut de câteva ori dar nu a fost la fel de
distrugatoare ca prima oara. A ramas în istorie drept Marea Ciumă din Viena (1679) sau Marea Ciumă a
Londrei (1665-1666) continuand să apară până în secolul 19.

Contemporanii au descris boala în latină drept febris pestilentialis, infirmitas pestifera, morbus
pestiferus, morbus pestilentialis, mortalistas pestis sau pur și simplu pestilentia. Autorii contemporani
cu boala au folosit de asemenea termenii „mare pestă” și „mare pestilență”. Pesta pandemică din 1347
nu a fost denumită în mod specific „neagră” în secolele XIV sau XV în nici o limbă europeană, deși
expresia „moarte neagră” fusese aplicată din când în când bolilor fatale.

Termenul „moartea neagră” este atestat pentru prima dată în limba engleză (Black death) în 1755,
tradus din daneză: den sorte død, lit. „moartea neagră”.[18][19] Această expresie ca nume propriu
pentru pandemie fusese popularizată de cronicarii suedezi și danezi în secolele XV și începutul secolului
al XVI-lea, iar în secolele al XVI-lea și al XVII-lea a fost transferată în alte limbi sub formă de calc:
islandeză: svarti dauði, germană: der schwarze Tod și franceză: la mort noire.[20][21]

Cardinalul istoric Francis Aidan Gasquet a scris despre Marea Pestă în 1893 și a spus că a fost „o formă
a ciumei orientale obișnuite sau bubonice”.În 1908, Gasquet a susținut că utilizarea numelui atra mors
pentru epidemia din secolul al XIV-lea a apărut pentru prima dată într-o carte din 1631 a istoricului
danez Johannes Isacius Pontanus: „În mod obișnuit și din efectele sale, ei au numit-o moartea neagră”
(Vulgo & ab effectu atram mortem vocitabant

Metodele moderne de tratament includ insecticide, utilizarea antibioticelor și vaccinul împotriva

ciumei. Există o temere că bacteria ciumei ar putea dezvolta rezistență la medicamente și ar putea
deveni din nou o amenințare majoră pentru sănătate. Un caz de bacterie rezistentă la medicamente a

Modul: IGIENA
ANUL1 BFKT Peptine Elena Mirela
fost găsit în Madagascar în 1995.[165] Un nou focar în Madagascar a fost raportat în noiembrie 2014.
[166] În octombrie 2017, cel mai mortal focar de ciumă din vremurile moderne a lovit Madagascarul,
ucigând 170 de oameni și infectând mii.[167]

O estimare a ratei mortalității cazului pentru ciuma bubonică modernă, după introducerea
antibioticelor, este de 11%, deși poate fi mai mare în regiunile subdezvoltate.[168]

Modul: IGIENA