PLUMB

George Bacovia
În poemele de”Plumb”acolo sunt neîntrecut. Ce singur mă simțeam
în lume! 1916! Bacovia poetul de”plumb” –(George Bacovia)
 Plumb= element chimic aparţinând anorganicului , ocupă locul 82 în
sistemul periodic al lui Mendeleev,metal cu greutate atomică mare ce
oxidează rapid,. Culoarea este cenuşie. Este un metal toxic, folosit la
sigilarea sicrielor

“apa tuturor metalelor”(Paracelsus), agent al disoluţiei universale;

Element saturnian;
Baza cea mai modestă de la care
poate porni o evoluţie ascendentă.

Limitare
definitivă
duritate
PLUMB

Tristeţe răceală
gravă

Melancolie moarte
grea Apăsare
sufletească
“...m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. În plumb văd
culoarea galbenă. Compuşii lui dau precipitat galben.
Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi
alb, am evoluat spre galben. […] Plumbul ars e galben. Sufletul
ars e galben. În manualul de fizică nu mai găsesc altă culoare.
În eprubeta mea, orice reacţie chimică dă precipitat galben.
Altă dată în plumb, pe lângă impresia colorată, mai simţeam
alta static, de greutate. Plumbul apasă cel mai greu pe om […]
forţa lui m-a apăsat până la distrugere.” (George Bacovia-
aprilie, 1929)
Planul exterior – cimitirul, cavoul – cadru ostil poetului și vieții;

Planul interior - lumea lăuntrică, nivelul afectiv – eul poetic se simte

închis, încercuit într-un metaforic cavou din care nu se poate evada;

Spaţiu sufocant, fără liman şi fără soluţii;

cavoul Un orizont al aşteptării, insul prizonier al condiţiei sale,

existenţa nu se deschide spre ceva,ci se închide

Evadarea este imposibilă

 “dormea întors amorul meu de plumb”
“a fi întors înseamnă a fi cu fața spre moarte”(Lucian Blaga)

Și amorul este de
plumb, ceea ce
presupune că
sentimentul
înălțător al iubirii
este materializat,
fiind astfel anulat.
De aceea zborul
va fi invers, un
zbor în jos
echivalent cu
prăbușirea surdă și
grea din care nici
ecoul nu se mai
poate auzi și înălța
 “şi-i atârnau aripile de plumb”

Zborul nu este ascensional, ci invers, un zbor în jos ceea ce trimite la

ideea de prăbuşire

“Moartea Destinul uman

înseamnă cădere, este înscris
prăbușire, tăcere într-un cerc al
a conștiinței și, fatalității ce
implicit, a trăirii. stă sub zodia
Subiectul liric singurătății,
trăiește spaimei,
agonizant starea angoasei,
umanului pândit morții
de timp și
moarte”(Camelia
Gavrilă, Mihaela
Doboș)
 “ș-am început să-l strig”- Strigătul este zadarnic, neauzit
de nimeni
Sunetele sunt zgomote stridente,disarmonice; completate
de imaginea tactilă a frigului simbolizează disconfortul
acut.
Toate aceste imagini cromatice, auditive, tactile sugerează
precaritatea existenței,pierderea integrității ființei,
tendința spre disoluție și regresiune

“Poetul se simte străin nu

numai de lume ci și de sine
însuși... o înstrăinare, un vid
existențial ce constă în
resimțirea universului ca un
univers pe de-a-ntregul
reificat”(N, Manolescu)
BACOVIA - “POETUL CARE A VĂZUT LUMEA PRIN OCHI DE
PLUMB”
(Lăcrămioara Vulpeş)