Depunerile pe tăiş

• În timpul aşchierii, în funcţie de proprietăţile fizico-mecanice ale materialului prelucrat şi de

condiţiile în care se desfăşoară procesul de aşchiere, pe faţa de degajare a sculei, lângă muchia
tăişului se depun, ca şi cum ar fi sudate, particule din materialul aşchiat (fig. 1). Această depunere
acoperă tăişul şi se întinde pe o porţiune de circa 1...3 mm.
• Din analiza fenomenului se constată că:
• - depunerea pe tăiş este formată din straturi paralele cu planurile de alunecare din aşchie;
• - straturile rămase pe tăiş sunt foarte dure;
• - forma depunerii şi poziţia ei faţă de tăiş variază în raport cu geometria sculei şi grosimea aşchiei;
depunerea în general nu este permanentă, ea apare, creşte treptat şi dispare periodic (cu frecvenţa
de 1/50...1/5 secunde); depunerile modifică geometria sculei (unghiul de aşchiere efectiv 2 va fi mai
mic decât unghiul de aşchiere constructiv 1 ).
• Depunerile pe tăiş cresc continuu în timpul aşchierii, până în momentul când aderenţa la sculă este
învinsă de presiunea aşchiei, deplasându-se complet sau parţial, antrenând şi mici particule de pe
tăişul sculei. În acest fel, condiţiile procesului de aşchiere variază.
 Fragmente din depunerea
pe tăiş sudate pe aşchie

Scula aschietoare
,

1
Fragmente din depunerea
2 pe tăiş sudate pe
suprafaţa prelucrată

Depunere pe tăiş

Fig. 1 Depunerea pe tăiş.

Fenomene termice în procesul de aşchiere

Apariţia căldurii este un fenomen care însoţeşte în mod obligatoriu oricare

proces de aşchiere.
Sursa de apariţie a căldurii o constituie lucrul mecanic total L consumat în
procesul de aşchiere, dat de relaţia:

L  Ldp  L f  L f  Lde  Loa  Lsa

în care Ldp este lucrul mecanic consumat pentru deformarea plastică; Lf - lucrul mecanic consumat prin
frecări pe faţa de degajare; Lf - lucrul mecanic consumat prin frecări pe faţa de aşezare; Lde - lucrul
mecanic consumat pentru deformările elastice; Loa - lucrul mecanic consumat pentru spiralarea aşchiei;
Lsa - lucrul mecanic consumat pentru sfarâmarea aşchiei. Ultimii trei termeni, deci suma ( Lde + + Loa +
Lsa ), reprezintă doar 2...3% din lucrul mecanic total şi se poate neglija.
 Plan de Qa
alunecare
Q
ma
Qf  Qs

Qd
Qf 

Qp

Fig. 2 Principalele surse de căldură în procesul de aşchiere: Qd - căldura rezultată n planul de forfecare; Qf -
căldura datorată frecării la interfaţa suprafaţă prelucrată - faţă de aşezare; Qf - căldura datorată frecării la interfaţa
aşchie - faţă de degajare; Qs - căldura disipată n sculă; Qp - caldura disipată n piesă; Qa - căldura disipată n
aşchie; Qma - căldura disipată n mediul ambiant.
 Principalele surse de căldură în procesul de aşchiere sunt (figura 8.43):
- deformaţiile plastice în planele de alunecare ale stratului aşchiat (Qd);
- frecarea dintre aşchie şi faţa de degajare ( Qf);
- frecarea dintre aşchie şi faţa de aşezare ( Qf).
Căldura Q, rezultată din aceste trei zone, se transmite spre zonele cu temperatură mai scăzută, adică: în
aşchie (Qa); în sculă (Qs); în sistemul piesă -
.
dispozitiv de prindere - maşină-unealtă (Qp); în mediul ambiant (Qma).
Deci, se poate scrie:

Q  Qd  Q f  Q f  Qa  Qs  Q p  Qma
 Uzura şi durabilitatea sculelor aşchietoare
Datorită solicitărilor mecanice şi termice care apar în procesul de aşchiere, după un anumit timp de
funcţionare, are loc o îndepărtare de material de pe feţele active ale sculei, ceea ce conduce la modificarea
geometriei şi capacităţii de aşchiere a acesteia (apare uzura sculei aşchietoare). În funcţie de condiţiile în
care are loc aşchierea, uzura se poate produce pe faţa de aşezare (fig. 3 a), pe faţa de degajare (fig. 3 b)
sau pe ambele feţe (fig. 3 c).
Uzura mai poate să apară şi sub alte forme cum ar fi: bavuri produse prin refularea plastică a
marterialului sculei, arderea materialului sculei, fisuri ale părţii active etc. Parametrii geometrici cu ajutorul
cărora se apreciază uzura sunt:
- lăţimea faţetei de uzură pe faţa de aşezare (B);
- adâncimea craterului de uzură pe faţa de degajare (KT);
- diatanţa mijlocului craterului de uzură faţă de vârful sculei (KM);
- lăţimea craterului pe faţa de degajare (KB);
- deplasarea muchiei aşchietoare pe faţa de degajare (SKv);
- deplasarea muchiei aşchietoare pe faţa de aşezare (SKv);
 o
KB
B
B o
KM 
KT

o
a KM

SK KB KB
SK
 o
B KM KT

b
o
 c

Fig. 3 Aspecte ale uzurii:

a - pe faţa de aşezare; b - pe faţa de degajare; c - pe ambele feţe; B - lăţimea faţetei de uzură pe faţa de
aşezare; KT - adncimea craterului de uzură pe faţa de degajare; KM - distanţa de la vrful sculei la
mijlocul craterului de uzură; KB - lăţimea craterului de uzură; SKv - deplasarea muchiei aşchietoare
pe faţa de aşezare; SKv - eplasarea muchiei aşchietoare pe faţa de degajare.
Curba evoluţiei uzurii în funcţie de timp se numeşte caracteristica uzurii, iar panta tangentei la curbă într-un
punct se numeşte intensitatea uzurii sau viteza de uzură I, dată de relaţia:

B dB
I  lim   tgθ
  0  d
in care  este unghiul pantei de uzură.

Uzura B,KT C
[mm]

 III
 II
A
B
I
M

 med

O A B [min]

Fig. 4 Curba caracteristică a uzurii:

OA - uzura de rodaj; AB - uzura normală; BC - uzura catastrofală; - unghiul pantei de uzură.