Sunteți pe pagina 1din 13

LUCRARE DE DIPLOMĂ

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA


PACIENTULUI CU MENINGITĂ

ROLUL ASISTENTULU MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA


PACIENTULUI CU MENINGITĂ
Argument
 În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri,de exemplu sănătatea
înseamnă practicarea cu regularitate a unui complex de exerciţii şi asigurarea unor mese
pregătite cu atenţie pentru menţinerea unei greutăţi normale şi a unei condiţii fizice
bune.

 Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este important să
adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică, de exemplu: evitarea ţigărilor, a
consumului de alcool şi o alimentaţia moderată.
 
 Punctul de vedere modern este acela că sănătatea are câteva dimensiuni: emoţională,
intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare contribuind la condiţia de bunăstare a
unei persoane.

 Meningita continuă mereu să fie o cauză frecventă a internărilor de urgenţă în secţiile de


neurologie şi este un factor foarte important în morbiditatea şi mortalitatea pacientilor.
Sistemul nervos
 Sistemul nervos recepţionează şi transmite sub forme diferite excitaţii din exteriorul şi
din interiorul corpului în influxuri nervoase, le prelucrează şi le conduce în diferite părţi
ale organismului, realizează unitatea organismului şi legătură lui cu mediul înconjurător.
 - după topografia să, se împarte în părţi distincte: sistemul nervos central (encefal şi
măduva spinării) şi sistemul nervos periferic;
 - din punct de vedere funcţional, sistemul nervos este alcătuit din sistemul nervos
cerebrospinal (creier + măduva spinării) şi sistemul nervos autonom sau vegetativ.
Definitie
 Meningita este o infecţie produsa de Neisseria meningitidis fiind numita şi meningita
cerebrospinală epidemică, denumire care subliniază caracterul transmisibil al infecţiei
meningococice. 
Etiologie
 Meningococul (Neisseria meningitidis) este un diplococ gramnegativ, cu aşezare
caracteristică (în „boabe de cafea"), de mărimi diferite şi cu localizare extracelulară, dar
frecvent şi intracelulară. El face parte din genul Neisseria, familiaNeivseriaceae, împreună
cu gcnococul (N. gonorrhoeae) şi alte specii nera-togene (sau condiţionat patogene), N.
subflava, N. lactamica 
Acţiunea factorilor externi. Menin­gococul este extrem de fragil în mediul exterior, fiind
distrus rapid la frig, căldură, uscăciune. Temperatura . optimă de dezvoltare este de 36-
37°. 
Meningococii conţin endotoxine puternice (lipopolizariaride), cu rol patogenic în
purpura meningococică şi alte manifestări clinice. 
Tablou clinic
 In perioada de stare, bolnavul prezintă tabloul unei menin­gite acute cu: febră mare, cefalee,
inconştienţă, delir, agitaţie psihomotorie, hiperestezie cutanată, fotofobie, tendinţă la
somnolenţă, stupoare şi comă. Bolnavul stă în poziţia antal-gică, de obicei, în atitudinea de
„co­coş de puşcă". Obiectiv, prezintă sem­ne de meningită acută, redoare de ceafă, semnul
Kernig, semnele Brudzinski. Pupilele sunt dilatate şi, deseori, se constată strabism şi ptoză
palpebrală. Reflexele osteotendinoase sunt abolite sau exagerate. Frecvent, apare un herpes
extins (peribucal sau pe o mare parte a feţei). Bolnavii prezintă retenţie de urină sau
incontinenţă şi, mai ales, copiii au un striggăt plîngător („ţipătul meningitic").

 La copii, apar frecventconvulsii, iar la cei mici fontanelele bombează evident. Pulsul este
accelerat sau uneori rar (prin hipertensiune intracraniană). Bolnavii prezintă o limbă
saburală şi sunt constipaţi. 

Lichidul cefalorahidian este hipertensiv, tulbure sau franc purulent, conţinînd sute sau mii
de celule/mm3, majoritatea polinucleare, şi meningococi intra- şi extracelulari. 
în sange, se constată leucocitoză (10 000-30 000 leucocite/mm3), cu polinucleoză (80-
90%). 
Diagnostic
 Semnele și simptomele (cefalee, rahialgii, acufene, bradicardie, tulburări de vedere etc) ce
au evoluție rapidă și progresivă determina persoanele afectate să se adreseze, de multe ori
în urgență, medicului.
 Pentru confirmarea diagnosticului de meningită bacteriană sunt necesare investigațiile
enumerate mai sus.
 
 Diagnostic diferențial

 Diagnosticul diferenţial se face cu:


-hemoragia meningiană, 
-meningismul (în cursul unor boli infecţioase),
-tumorile cere­brale (debut lent, cu vărsături, tu­burări psihice predecesoare, stază
papilară), 
-abcesul cerebral (semne de focar). 
-Erupţia meningococică trebuie diferenţiată de: purpura Henoch-Schonlein, vasculite
diverse, septicemii, endocardite, reumatismul articular acut, rickettsioze. 
Tratament
Medicaţia antimicrobiană. Penicilina G este antibioticul de elecţie. Penicilina G singură este
suficientă pentru vindecarea meningitei meningococice (asocierea de sulfamidă a fost
abandonată). 
Doza de penicilină G/zi, la adult, este de 8 000 000-12 000 000 U.; la copil, este de 100 000-200
000 U./kilocorp. Unii autori recomandă doze mult mai mari: 12 000 000-24 000 000 U./zi, la
adult, în doze divizate, la fiecare 2 ore. Dozele mici, preconiza­te de unii autori39 nu au găsit susţi­
nători şi sunt riscante. 

Durata tratamentului este de 7-10 zile. 

Se începe, la adult, cu o perfuzie intravenoasă de 1000 000-2 000 000 U. de penicilină G. Unii
recomandă ca această cantitate să se injecteze intravenos în 10 minute, diluată în 50 ml de soluţie
fiziologică de NaCl, pentru a se obţine imediat un titru ridicat de penicilinemie şi pentru pă­
trunderea unei cantităţi suficiente de penicilină prin bariera hematomenin-giană (mult mai
permeabilă în situa­ţia meningelor inflamate). Se conti­nuă apoi cu perfuzii intravenoase la 2-4 ore
(sau chiar perfuzie conti­nuă), pentru întreaga cantitate de 8 000 000-12 000 000 U., pentru pri­
mele 24 de ore, la adult. Se menţine aceeaşi doză în ziua a 2-a, o parte din penicilină, putînd fi
administrată intramuscular. Doza se scade apoi la 6 00O 000-4 000 000 U./zi, completându-se 7-
10 zile de tratament, sau pînă ce bolnavul este afebril, timp de 5 zile. 
Prezentarea unui caz clinic
 Date relative stabile
 Nume: I
 Prenume: S
 Vârstă: 70 ani
 Sex: feminin
 Religie ortodoxă
 Naţionalitate: română
 Stare civilă: văduva
 Ocupaţie: pensionară

 Motivele internării:
 -deficit motor hemicorp stâng
 -vărsături
 -cefalee

 Istoricul bolii
 Pacienta I.S , în vârstă de 70 ani care prezintă în cursul dimineţii de azi cu deficit motor total la nivelul
hemicorpului stâng se internează de urgent pentru investigaţii şi tratament de specialitate.
NEVOI DIAGNOSTIC OBIECTIV INTERVENȚII EVALUARE
FUNDAMENTALE

1. A COMUNICA Lipsa comunicării la Pacienta să -vorbirea în permanență cu  


nivel senzoriomotor se depășească pacienta
manifestă prin starea de -explicarea tuturor tehnicilor care
imposibilitatea de inconștiență i se efectuează , educarea
orientare pacientului în a efectua un gest la
temporospațială de a-și comenzi repetate
exprima nevoile, -stimularea reactivității prin
sentimentele, emoțiile stimuli de intensitate și durata
datorită starii generale variabilă
alterate -meloterapia și aromoterapia
ținând cont de preferințele
persoanei pentru o stimulare
pozitivă
-medicația psihostimulantă și
nootropa la indicația medicului
-asigurarea unui mediu de
securitate, liniște, rezervă
-ajutarea bolnavului să se
orienteze în spațiu și timp
2.A RESPIRA , A-ȘI Îngreunarea respirației Pacienta să -așezarea în camere curate, -pacientul respiră
MENȚINE O BUNĂ manifestată prin prezinte căile aerisite de 2 ori pe zi amplu pe nas cu o
CIRCULAȚIE dispnee, datorită respiratorii -poziționarea în poziție de drenaj frecvență de 16-20
secrețiilor bronhice degajate tot postual și semișezândă respirații pe minut pe
acumulate timpul -aspirarea secrețiilor cu sonda tot parcursul stării
internarii sterila la nevoie vegetative
-frecționarea cu alcool mentolat
-tehnicile privind traheostoma :
să se execute în asepsie perfectă
-supravegherea permanentă
pentru a evita o posibilă înecare
cu secreții
-monitorizarea frecvenței
respiratorii de 2 ori pe zi și
notarea în foaia de observație
  Diagnostic potențial : Pacienta să -aspirația secrețiilor la nevoie  
pneumonie de stază nu facă pentru a împiedica stagnarea lor
pneumonie în arborele bronsic
de stază -schimbarea dischetelor și a
pansamentelor din jurul
traheostomei și dezinfectarea
locală cu betadină și rivanol
-astuparea orificiului
traheostomei pentru stimularea
unei respirații ample pe nas
-se urmăresc modificările de
culoare, miros și consistență
secrețiilor eliminate
-administrarea de mucolitice și
fluidificarea la indicația
medicului
Concluzii
Pacientul trebuie să se implice cât de mult poate în îngrijirea să.
 
Există două tipuri de meningită:
 
Meningită virală – este cea mai frecventă formă şi nu prezintă simptome grave. În cazurile severe,
aceasta poate duce la febră şi frisoane. Meningita virală afectează anual 80-92% din copiii mici şi
sugari. Aceasta poate fi transmisă prin mâncare, apă şi obiecte contaminate.

Meningită bacteriană – este cauzată de Neisseria meningitidis (meningococul) sau Streptococcus


pneumoniae (pneumococul), bacterii localizate la nivelul gâtului şi la nivel nazal, fără a provoca
afecţiuni. Însă, ele pot cauza meningită în cazul în care ajung în fluxul sanguin, iar prin intermediul
acestuia, la nivelul lichidului cefalorahidian (LCR) sau la nivelul membranelor creierului (meninge).

Streptococul de grup B şi Listeria monocytogenes sunt alte două bacterii ce pot cauza meningită. În
cele mai multe cazuri, meningita cauzată de Streptococul de grup B a fost regăsită în rândul nou-
născuţilor, numita meningita neonatală, iar cea cauzata de Listeria în rândul adulţilor în vârstă.
Meningita bacteriană este rară, însă foarte periculoasă şi poate fi transmisa prin intermediul
secreţiilor nazale şi a salivei. Dacă nu este tratată, se poate ajunge la afecţiuni ale creierului sau chiar
deces.

Participarea la un program de reabilitare după accidentul vascular cerebral , cât mai curând posibil. O
combinaţie de terapie fizică, logopedie şi terapie ocupaţională poate fi utilă pentru a-l ajută pe pacient
să facă faţă activităţilor cotidiene de baza, cum ar fi spălarea, îmbrăcarea şi alimentarea.