STAREA DE

NUTRIŢIE

IGIENA LP 3
 Măsuri sanitare și de protecție în perioada pandemiei de Covid-19

Conform ISU Iași (Inspectoratul pentru Situații de Urgență), din data de 11.10.2020, în județul Iași
este OBLIGATORIE purtarea corectă a măștii (care acoperă gura și nasul), atât în spațiile închise cât
și deschise.
La intrarea și ieșirea de la ore, NU mai este permisă staționarea în fața Universității fără mască!

Igienă riguroasă a mâinilor prin spălarea cu apă şi săpun şi/sau decontaminarea cu soluţii hidro-
alcoolice la intrarea şi iesirea din sălile de curs/lucrari practice/stagii, cât şi ori de câte ori este nevoie;
Asigurarea unei distanţări fizice între studenţi şi între aceştia şi cadrul didactic de minimum 1 metru;

Izolare la domiciliu sau în spaţii special amenajate în cazul apariţiei febrei sau a altor simptome de
suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respiraţie, pierderea gustului şi a mirosului) – anunta de
urgență secretara de an, medicul de familie/ medicul Universității, DSP Iasi
 Purtarea corecta a mastii de protectie
 spală-te/dezinfectează-te pe mâini înainte de a pune mâna pe mască;
 verifică masca să nu aibă rupturi sau găuri;
 identifică partea de sus, care trebuie să aibă banda metalică sau marginea tare;
 ai grijă ca partea colorată a măştii să fie spre exterior;
 aşază banda metalică sau marginea tare deasupra nasului;
 acoperă nasul, gura şi bărbia;
 potriveşte masca pe faţă fără a lăsa spaţii libere pe laterale;
 evită să atingi masca;
 scoate masca apucând-o de barete;
 ține masca departe de tine şi de suprafeţe în timp ce o scoţi;
 după folosire, aruncă imediat masca, într-un coş cu capac;
 spală-te/dezinfectează-te pe mâini după ce arunci masca.
 Definitie

 Starea de nutriţie este un termen cuprinzător, care se referă la starea de

sănătate (privind creşterea, funcţionalitatea şi structura organelor) în legătură cu
alimentele şi utilizarea acestora.
 Starea de nutriţie poate fi afectată nu numai de cantitatea şi calitatea alimentelor
consumate ci şi de tulburări în utilizarea alimentelor (digestie şi absorbţie).
 Ca o regulă generală se admite că persoanele care au consumat o hrană adecvată
vor prezenta o stare bună de nutriţie, dacă utilizarea metabolică a acesteia nu a
fost afectată.
 Termenul de malnutriţie este cuprinzător, însumând numeroase manifestări ale
oricărei tulburări a stării de nutriţie, de la edemul de foame la obezitate.
 Cunoaşterea stării de nutriţie a populaţiei prezintă o mare
importanţă pentru aprecierea stării de sănătate. Aceasta se
poate realiza independent sau, de preferat, corelat cu
cercetarea structurii alimentaţiei populaţiei respective (prin
anchete alimentare).
 Pentru ca starea de nutriţie să poată fi considerată o oglindire a modului de alimentaţie şi
deci o metodă indirectă de informare asupra alimentaţiei dintr-o colectivitate, trebuie
respectate o serie de condiţii:
- lotul (eşantionul) de persoane ales pentru examinare să fie reprezentativ pentru întreaga
colectivitate şi să cuprindă un număr suficient de mare de cazuri pentru a estompa diferenţele
individuale;
- să se folosească teste care să permită o explorare cât mai completă a organismului, să
fie uşor de executat într-un timp scurt, pentru a putea fi aplicate la un număr mare de
persoane;
- studiul să se efectueze pe o perioadă mai lungă de timp, prin examene repetate,
deoarece organismul are posibilitatea să se adapteze şi nu răspunde prompt prin modificări
sesizabile atunci când este supus temporar unei alimentaţii necorespunzătoare;
- să se urmărească şi evidenţierea malnutriţiilor prin exces alimentar, nu numai prin
carenţă de aport alimentar.
Examenul stării de nutriţie se realizează prin:
• examen somatometric (antropometric)
• examen clinic general
• examen de laborator
• teste speciale
 
 Examenul somatometric

Se determina :
•Înălţimea
•Greutatea corporala
•Perimetrul toracic
•Grosimea pliului cutanat
Examenul somatometric

Interpretarea rezultatelor presupune existenţa unor tabele cu norme.

Acestea sunt valori medii, rezultate din măsurători pe un mare număr de
indivizi care au avut condiţii optime de alimentaţie. Tabelele cu norme
sunt valabile numai pentru perioada, regiunea şi populaţia în care au fost
stabilite, preconizându-se ca fiecare ţară să-şi aibă normativele ei proprii,
bazate pe experienţa ţării respective.
Valorile stabilite prin somatometrie dau relaţii mai ales asupra
aspectului cantitativ al raţiei (valoarea calorică) şi nu sunt suficient de
sensibile pentru depistarea cazurilor de malnutriţie incipientă.
Pentru a obţine date cât mai precise, măsurătorile trebuie făcute în condiţii
bine stabilite şi întotdeauna aceleaşi.

Măsurarea taliei (inaltimea) se face cu ajutorul antropometrului

(la adult) şi a pediometrului (la sugari). Subiectul, descălţat, va sta în
poziţie verticală, cu spatele la tija gradată, în aşa fel încât să o atingă
cu călcâiele, fesele şi omoplaţii; marginea inferioară a orbitei trebuie
să fie în acelaşi plan orizontal cu orificiul conductului auditiv extern.
Măsurarea greutăţii corporale se face cu subiectul dezbrăcat, pe
nemâncate şi după prealabila golire a vezicii urinare.
Măsurarea perimetrului toracic se face cu ajutorul unei panglici metrice, la
nivelul unei linii orizontale care trece posterior pe sub vârful omoplaţilor şi
anterior prin punctul mediosternal. La fete după pubertate şi la femei se ia ca
reper anterior coasta IV.
Măsurarea grosimii pliului cutanat se face mereu în acelaşi loc, pentru a
obţine date comparabile. Se recomandă următoarele locuri:
• partea posterioară a braţului, la jumătatea distanţei între acromion şi
olecran, mâna fiind sprijinită pe şold;
• la nivelul bicepsului, în punctul mijlociu cu braţul atârnând vertical;
• unghiul inferior al omoplatului;
• deasupra crestei iliace, pe linia medio-axilară.
Măsurarea grosimii pliului cutanat – cum se realizeaza

Pielea se apucă între police şi index şi se formează o cută care nu

trebuie să prindă şi ţesutul muscular subjacent. Grosimea pliului
cutanat se măsoară cu un şubler sau cu un aparat special (cutimetru).
Grosimea normală a pliului cutanat este de 10 – 25 mm, la femei
ajungând pana la 30 mm. Depăşirea acestor valori arată că nivelul
caloric al raţiei alimentare întrece cheltuiala de energie a
organismului (supraalimentaţie).
 Este recomandabil ca înălţimea şi greutatea să se exprime nu
numai în valori absolute, independente una de alta, ci şi sub forma de
raport. Pentru aprecierea greutăţii ideale se folosesc diverse tabele sau
formule, în care greutatea ideală este corelată cu înălţimea:
  - indicele Broca : G = T – 100
 
- indicele Lorentz : G = (T – 100) – 0,25 (T – 150)
 
- o altă formulă introduce în calcul vârsta subiectului şi ţine seama de sex.
  Gbarbati = 50 kg + 0,75 (T – 150) + 0,25 (V – 20)
Gfemei = Gbarbati x 0,9
 
Indicele de masa corporala IMC (sau Body mass
index BMI)

- este folosit in present pentru exprimarea greutatii ideale in

raport cu talia

  BMI = G (kg) : T2 (m2)

 Indicele de masa corporala IMC –
interpretarea rezultatelor
Indicele de masa corporala Interpretare rezultat Risc de boala

18,49 sau mai putin Subponderal √

intre 18,50 si 24,99 Greutate normala Fara risc de boala

intre 25,00 si 29,99 Supraponderal √

intre 30,00 si 34,99 Obezitate (gradul I) √

intre 35,00 si 39,99 Obezitate (gradul II) √

40,00 sau mai mult Obezitate morbida √

Examenul clinic general

Când studiul stării de nutriţie se efectuează pe un lot mare

de subiecţi, examenul clinic se limitează de obicei la:
tegumente şi mucoase vizibile (bucală, linguală,
conjuctivală), fanere, ţesut celular subcutanat,
musculatură, sistem osos, sistem neuroendocrin şi
comportament psihic.
Examenul clinic – tegumente

Exemple
•Paliditatea tegumentelor ne sugerează o carenţă de fier, proteine, vitamina C, vitamina
B12 sau acid folic. Depozite grăsoase, galbene, mai ales la nivelul pleoapelor
(xantelasme), sunt întâlnite în tulburări ale metabolismului colesterolului.
•Un tegument uscat, aspru la pipăit, cu hiperkeratoză care îi dă un aspect de piele de
găina poate fi semn al carenţei de vitamina A sau vitamină C. În carenţa de vitamina A
modificările predomină pe feţele anterolaterale ale coapselor, fese, umeri şi feţele
posterolaterale ale braţelor. În carenţa de vitamina C localizarea este predominant pe
gambe, iar papulele hiperkeratozice sunt centrate de mici hemoragii perifoliculare.
 Examenul clinic – mucoase
O mucoasă a buzelor roşie, subţiată, fisurată, acoperită cu cruste negricioase, inflamată pe toată
întinderea sau numai la nivelul comisurilor (cheilita angulară) constituie un semn al carenţei de riboflavină.
În pelagră, mucoasa bucală şi linguală se modifică încă din fazele iniţiale ale bolii; primul semn descris
este o sensibilitate dureroasă a limbii, mai ales a vârfului acesteia. Apoi limba se descuamează,
evidenţiind papile roşii, edemanţiate (limba scarlatiniformă). Ulterior limba capătă un aspect polimorf: zone
denudate şi atrofice alternează cu zone acoperite cu un depozit murdar, cu fisuri şi ulceraţii (limbă în
hartă geografică). În fazele avansate de pelagră cronică, mucoasa linguală şi bucală se subţiază, papilele
sunt atrofiate şi limba devine netedă şi lucioasă.
Tumefierea papilelor gingivale interdentare, cu sângerare spontană sau la traumatisme minore, este
întâlnită încă din fazele de debut ale scorbutului.
Uscarea conjunctivelor, senzaţia de corp străin în ochi şi prezenţa unor puncte albe sidefii pe
conjunctiva bulbară (pete Bitot, formate prin acumularea de celule cheratinizate) sunt manifestari precoce
ale carenţei de vitamina A. Se poate ajunge la ulceraţii conjunctivale care pot prinde şi corneea
(xeroftalmie) sau la cheratinizarea, necroza şi eliminarea acesteia (keratomalacie) şi în final la cecitate.
Exagerarea vascularizării conjunctivei în jurul corneii şi tensinţa de pătrundere a capilarelor în cornee
pot apare în carenţa de riboflavină.
 
Examenul clinic – fanerele

Fanerele îşi modifică aspectul, culoarea şi textura în malnutriţii care

evolează cronic.
În deficienţa proteică, părul îşi pierde luciul , devine mat, friabil şi
are tendinţa să capete o culoare roşcată (mai ales cel negru).
În carenţa de fier, unghiile sunt fragile, cu striuri longitudinale şi se
aplatizează, iar în formele mai avansate pot ajunge concave
(coilonichie).
Examenul clinic
Ţesutul celular subcutanat se apreciază prin inspecţie şi se determină obiectiv prin
măsurarea grosimii pliului cutanat.
 
 La sistemul muscular se apreciază dezvoltarea, tonusul şi forţa maselor musculare.
• La subiecţii corect alimentaţi musculatura este bine dezvoltată şi armonios
repartizată. Hipotrofia musculară este întâlnită în subalimentaţia calorică şi în
aportul insuficient de proteine, tiamină, vitamină E şi D, precum şi de alte principii
nutritive.
• Tonusul şi forţa musculară sunt diminuate în carenţa de proteine, tiamină, vitamină
C, vitamină E, vitamină D, fier etc. La copiii rahitici, datorită hipotoniei musculare,
abdomenul este mărit şi evazat pe laturi când stau în decubit dorsal (abdomen de
batracian).
Examenul clinic – Sistem osos
Se examinează forma, dimensiunea şi proporţia diferitelor segmente ale corpului.
Cele mai frecvente si mai grave distrofii osoase sunt cauzate de hipovitaminoza D şi de
tulburari în aportul , absorbţia şi metabolizarea calciului şi fosforului. La copii apare
rahitismul, cu manifestări clinice cunoscute şi creşterea este redusă sau chiar oprită, iar la
persoanele adulte apare osteomalacia, caracterizată prin demineralizare osoasă cu dureri vii la
nivelul scheletului (accentuată la percuţie) şi deformări osoase. Osteopatia de carenţă a adultului
se întâlneşte mai frecvent la femei, sarcina şi alăptarea fiind declanşatori sau favorizanţi.
Deficienţa proteică precum şi carenţa de vitamină C pot genera tulburări osoase atât la copii
cât şi la adulţi.
O atenţie deosebită trebuie acordată dentiţiei, notându-se data apariţiei şi numărul de dinţi
temporari sau definitivi la copii, forma, modul de implantare în alveole, numărul dinţilor cariaţi,
extraşi, reconstituiţi (indicele CER). Dentiţia este afectată de rahitism, în consumul de dulciuri, în
hipovitaminoza C, în abateri de la limitele normale ale fluorului în apă şi alimente
Examenul clinic - Sistemul neuroendocrin şi
comportamentul
În general, carenţele nutriţionale nu sunt atât de accentuate încât să producă leziuni grave ale
sistemului nervos central şi periferic. Sunt întâlnite manifestări minore: parestezii, dureri cu
caracter reumatismal la nivelul extremităţilor( în hipovitaminozele B1, PP, C şi carenţa de fier),
parestezii linguale (carenţă de B2, PP, acid folic, B12, fier). Pot apare însă şi manifestări cu
gravitate mare: polinevtrita beri-berică şi demenţa pelagroasă.
Dezechilibrele nutriţionale se însoţesc frecvent de modificări de comportament: astenie,
reducerea capacităţii de muncă fizică şi intelectuală, apatie, cefalee, insomnie, iritabilitate.
Aceste simptome au caracter subiectiv şi sunt influenţate de particularităţile individuale.
În carenţe de iod apare hipertrofia tiroidiană, agravată de sarcină şi alăptare şi în adolescenţă,
datorită creşterii nevoii de iod în aceste condiţii fiziologice.
Examenele de laborator

a) Determinarea numărului de hematii a hematocritului si a hemoglobinei.

Carenţa de fier, vitamină B12, acid folic, proteine, vitamină C, vitamină B6 provoacă
anemii cu unele particularităţi în funcţie de natura deficienţei: anemii hipocrome,
microcitare în carenţa de fier şi proteine; anemii megalocitare normo-sau hipercrome în
carenţa de vitamina B12, acid folic, proteine etc.
 
b) Determinarea proteinelor din sânge
Se face global şi pe fracţiuni. Valorile proteinemiei sub 6 g % indică o
hipoproteinemie. În insuficienţa proteică a raţiei alimentare, se poate modifica şi raportul
albumine/globuline (normal 1,2 – 2,0) datorită scăderii mai accentuate a albuminelor
plasmatice.
 
Examenele de laborator

c) Dozarea vitaminelor în sânge şi urină

Necesită metode laborioase şi sunt adesea nesatisfăcătoare ca exactitate şi specificitate. Nu
există o concordanţă obligatorie între nivelul vitaminemiei şi semnele clinice, deoarece scăderea
nivelului plasmatic a vitaminelor precede apariţia semnelor clinice.
Deoarece dozarea vitaminelor este greoaie, se preferă determinarea metaboliţilor care, în cazul
lipsei vitaminei care intervine în transformarea lor, se acumulează în sânge sau se elimină în urină:
- acidul lactic şi acidul piruvic – în carenţa de tiamină
- acidul xanturenic (în urină) – în carenţa de piridoxină, prin tulburarea metabolismului
triptofanului
- acidul forminoglutamic (în urină) – în carenţa de acid folic
- acidul metilmalonic (în urină) – în carenţa de vitamină B12 (în prezenţa vitaminei B12
acesta este transformat în acid succinic).
 
Examenele de laborator

d) Dozarea elementelor minerale în sânge şi urină

Scăderea sideremiei (normal 125 µg % la barbaţi şi 90 µg % la femei) şi
creşterea capacităţii de legare a fierului (peste 350 µg %) sunt indicatori ai
carenţei de fier şi ei se modifică înainte de scăderea cantităţii de hemoglobină şi a
numărului de hematii.
Scăderea fosforului anorganic (normal 4,0 – 6,5 mg % la copii) precede
apariţia semnelor clinice şi radiologice de rahitism. Calcemia este un indicator
mai puţin sensibil decât determinarea fosforului anorganic.
Examenele de laborator

e) Dozarea lipidelor şi a fracţiunilor lipidice

Furnizează informaţii asupra stării de nutriţie şi asupra nivelului caloric al raţiei alimentare.
Supraalimentaţia, excesul de grăsimi (mai ales de origine animală) şi de glucide (sub formă
de zahăr şi de produse zaharoase) determină creşterea lipemiei totale (normal 4,0 – 8,5 g/l), a
colesterolului (normal sub 200 mg% [sub 5,2 mmol/l] la persoanele sub 30 de ani, sub 225 mg
% [5,85 mmol/l] la persoanele între 31 – 40 ani, sub 245 mg% [ sub 6,35 mmol/l] la
persoanele între 41 – 50 ani şi sub 265 mg% [sub 6,85 mmol/l] la cei peste 50 ani), a
trigliceridelor (normal 50 – 140 mg%), a turbidităţii serului şi o scădere a raportului
fosfolipide/colesterol.
 
Testele speciale

Prin aceste teste se urmăreşte evidenţierea anumitor perturbări care apar în stadiile
precoce şi au caracter de specificitate pentru deficienţele alimentare.
 
a) Proba hipervitaminemiei provocate şi testul de încărcare vitaminică
Proba hipervitaminemiei provocate se poate executa pentru toate vitaminele şi
urmăreşte creşterea concentraţiei sangvine după administrarea orală sau parenterală a
unei cantităţi mari de vitamină.
Testele de încărcare (de saturaţie) sunt aplicabile numai pentru vitaminele
hidrosolubile, care nu se depozitează în organism, excesul eliminându-se pe cale renală.
Dacă organismul este carenţat, el reţine vitamina şi eliminările renale sunt reduse.
 
Testele speciale

b) Cercetarea rezistenţei şi permeabilităţii capilare

Se utilizează proba Rumpel-Leede (proba garoului) ca un test de depistare a
carenţei de vitamina C şi vitamina P.
 
c) Determinarea capacităţii de adaptare a ochiului la lumina slabă.
Viteza de adaptare depinde de vitamina A şi, în mai mică măsură, de vitamina
B2. În principiu, se determină timpul necesar pentru ca ochiul să recunoască o
imagine slab luminată după ce în prealabil a fost expus la o lumină puternică.
 
Testele speciale
e) Examenul radiologic
Evidenţiază modificările care apar la nivelul scheletului în rahitism şi osteomalacie. Examenul
radiologic urmăreşte aspectul liniei de osificare diafizo-epifizare, gradul de opacitate osoasă,
numărul şi dimensionarea punctelor de osificare. La copii se recomandă să se efectueze
radiografia pumnului, cuprinzându-se şi extremităţile distale ale radiusului şi cubitusului.
În rahitism, linia de osificare este lărgită, estompată, cu marginile în dinţi de pieptene sau de
fierăstrău, escavată în cupă şi prelungită în cioc de papagal la extremităţi. Punctele de osificare
ale oaselor carpiene apar cu întârziere, au transparenţă mărită şi sunt estompate la margini.
În osteomalacia nutriţională a adultului apar semne de osteoporoză, inegalităţi de mineralizare,
fisuri osoase, zone lineare de calcificare orientate perpendicular pe axul osului şi ocupând
întreaga lăţime a acestuia ( sindromul Milkman).