PERSPECTIVA

ISLAMULUI ASUPRA
JIHADULUI
Proiect
Proiect RELIGIE,
RELIGIE, realizat
realizat de:
de:
Ilinca
Ilinca Gramaticu,
Gramaticu, Sophia
Sophia Iordache,
Iordache, Ruxandra
Ruxandra Răsturnoiu
Răsturnoiu –– clasa
clasa aa VII-a
VII-a
  PERSPECTIVA ISLAMULUI ASUPRA JIHADULUI
    Islamul este o religie monoteistă, influențată de mozaism si creștinism, întemeiată în sec. VII d. Hr.
de către Mahomed, Profet unic al unui Dumnezeu unic, Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. A doua
religie în lume după numărul de adepți, Islamul (=supunere față de Allah) se bazează pe Coran, cartea
sacră care cuprinde cuvântul lui Allah, transmis prin revelație, în limba arabă, lui Mahomed de către
îngerul Djabrail (Gavriil). Coranul are 114 sure care conțin principiile si dogmele musulmane, diferite
precepte religioase, etice, juridice, morale, legende, mituri, concepții metafizice inclusiv conceptul de
Jihad.
     Jihad (Djihad) este un cuvânt de origine arabă care înseamna a (se) lupta, a se strădui, a se zbate.
Pentru musulmani are 2 înțelesuri: 
1. Primul înțeles al Jihad-ului (Jihad Major, interior) presupune implicarea cu toată ființa, cu toată
energia, voința, puterea, credința pentru respectarea principiilor islamice de viață, pentru a căpăta
favoarea lui Allah. Este un proces permanent, o luptă internă a fiecarui musulman pentru a-și controla
dorințele si intențiile rele, pentru stabilirea „Maruf-ului” (a ceea ce e drept și adevărat) și îndepărtarea
„Munkar-ului” (ceea ce e rău și fals) în propria viață și în societate - baza Jihad-ului profund.
2. Al doilea înțeles al Jihad-ului (Jihad Minor, exterior) se referă la impunerea credinței islamice prin
„Războiul sfânt” purtat în numele lui Allah împotriva necredincioșilor.
         Conform unui hadith (consemnare a unor vorbe sau fapte ale Profetului), Mahomed, întors de la o bătălie,  a rostit cuvintele: 
„ Ne-am întors de la micul Jihad la marele Jihad” explicând că marele Jihad este „Lupta împotriva sinelui”.
          Anumite secte islamice consideră că la cei 5 stâlpi ai Islamului care sunt:
- „șahadat” (mărturisirea credinței) care constă in repetarea formulei:
                   „Nu există alt Dumnezeu in afara de Allah și Mohamed este trimisul său”
- „zakat” (milostenia, pomana legiuită)
- „șalat” (rugăciunea zilnică)
- „șawn” (postul Ramadhan-ului)
- „hag” (pelerinajul la Mecca)

 trebuie adăugat și Jihad-ul care se poate realiza:

- cu inima (luptă spirituală împotriva pasiunilor, ignoranței, viciilor)

- prin cuvânt (propovăduirea învățăturilor din Coran)
- cu mâna (să alegi să faci doar bine)
- cu sabia (să pornești război împotriva necredincioșilor).
      Potrivit Islamului,
„Războiul sfânt” este purtat în numele lui Allah - „Luptați până nu vor mai fi necredincioși și religia
va fi numai pentru Allah” și obiectivul războaielor nu a fost de natură materială ci de natură ideologică
– promovarea Islamului.

      Revelația primită de la Dumnezeu îl determină pe Mahomed să-și închine viața luptei în numele lui
Allah: „Mi s-a ordonat să lupt până când oamenii vor spune, nimeni nu are dreptul la închinare decât
la Allah” si promovării Islamului prin orice mijloace, elaborând conceptul de „Război drept” care a stat
la baza Jihad-ului „Luptă in numele lui Allah numai împotriva celor care te atacă, dar ai grija să menții
limitele”.
Etapele evoluției Jihadului

1. Fără ofensive armate

    Este perioada de început, când Mahomed are o revelație - i se arată îngerul Gavriil care îi spune să meargă
să propovăduiască și să-l slăvească pe Dumnezeu. De atunci, Mahomed a început sa predice la Mecca
învățătura despre Dumnezeu unul atotputernic. Însă s-a lovit de rezistența preoților din templu Kaaba din
Mecca, a fost persecutat si acuzat de trădare. Cu toate acestea, Mahomed le cere discipolilor:
„Ai răbdare față de ceea ce spun și lasă-i cu demnitate” și „Lasă-mă pe mine, cei care au lucruri bune
ale vieții și care totuși leapădă adevărul, să întârzii puțin cu ei” (73:10-11).
„Invită-i pe toți pe calea Domnului cu înțelepciune, ceartă-te cu ei in modul cel mai bun și mai frumos;
pentru că Domnul știe cel mai bine cine s-a abătut de la căile Lui” (16:126).
„Niciodată binele și răul nu vor mai fi deopotrivă. Îndepărtați răul cu ce este bine” (41:34).
2. Este permisă defensiva armată
    Mahomed și discipolii lui, torturați și persecutați, sunt amenințați cu moartea și astfel forțați sa plece din
Mecca la Medina (oraș numit astfel în cinstea profetului) la 16 iulie 622. Acest eveniment este cunoscut
sub numele de Hegira și reprezintă începutul istoriei Islamului și anul 1 al calendarului musulman.
    Mahomed își continuă predicile pentru convertirea la Islamism fiind recunoscut ca profet și, ulterior, ca
lider politic și militar al unei noi comunități in care vechile legături tribale și de clan dispar, înlocuite fiind
de o nouă ideologie comună. Însă musulmanii sunt amenințați atât de localnicii din Medina (non-
musulmani) cât și de cei din exterior, din Mecca. În acest context, Mahomed are o noua revelație de la
Dumnezeu care îi permite organizarea acțiunilor militare în scopul apărării:
„Dumnezeu îi apara pe cei care cred, Dumnezeu nu-i iubește pe cei care sunt trădători ai credinței...fața
de cei împotriva cărora se declanșează războiul, li se dă
voie  (sa  lupte) pentru că dușmanii sunt stăpâniți de rău” (22:38-41).
    Mahomed le explica adepților ca trebuie sa lupte pentru aceasta învățătură și că nu este un păcat să
omori un necredincios care nu se convertește, căci cel care omoară în numele lui Allah va ajunge in Rai iar
necredincioșii in Iad, așa cum ne e hotărâtă soarta de la început de către Dumnezeu și consemnată in marea
carte.
3. Este ordonată defensiva armată
     Deși Mahomed spune că: „Nu exista constrângere în credință” (2:256) totuși el își îndeamnă
adepții la luptă: „Luptați pentru cauza lui Dumnezeu cu cei care vor să lupte cu noi, dar
nu calcati limitele. Omorați-i oriunde îi veți prinde și goniți-i de acolo, pentru că oprimarea este
mai grea decât lupta”. „Războiul vă este orânduit și vouă nu vă place. Dar poate ca urâți ceva bun
pentru voi și iubiți ceva ce este rău pentru voi. Doar Dumnezeu știe și nu noi” (8:12-13). 
„ Eu sunt cu voi! Eu voi arunca teroarea in inimile necredincioșilor; tăiați-le gâturile
și toate vârfurile degetelor! Aceasta pentru că s-au luptat cu Dumnezeu și cu trimisul său”.
„Voi, care credeți! Dacă întâlniți necredincioși gata de luptă, nu le întoarceți spatele niciodată,
dacă cineva le întoarce spatele într-o astfel de zi, atrage mânia lui Dumnezeu și locuința sa va fi iadul.
Nu voi l-ați ucis, ci Dumnezeu” (8:12-13).
            În conformitate cu Învățăturile Coranului, lupta pentru cauza Islamului este o obligație divină
iar cei care mor pentru apărarea credinței devin martiri și sunt primiți în Paradis.
4. Războiul ofensiv
             Deși in Coran este consemnată sura 5:32 „Cel care ucide un om ucide întreaga omenire, iar
cel care ar fi putut ucide un om și nu o face salvează întreaga omenire” Mohamed cere musulmanilor
să lupte împotriva păgânilor, iudeilor si creștinilor până când se vor supune, vor trece la islamism și
vor plăti tribut.
„Dar, lunile sfinte au trecut, atunci luptați si omorați păgânii, indiferent unde-i veți întâlni, apucați-
i, împresurați-i si pândiți-i în toate modurile; dacă se pocăiesc, dacă se vor ruga în mod regulat și
vor face acte de caritate regulate, atunci deschideți drumul pentru ei: căci Dumnezeu este iertător
si milostiv” (9:5).

„Luptă cu aceia care nu cred în Dumnezeu și nici în ziua de apoi... cei care nu recunosc religia
adevărată, oameni ai Cărții (creștini și evrei), până când vor plăti Jizya (tribut) și se vor supune de
buna voie. Evrei îl numesc Uzair (Ezra) fiu al lui Dumnezeu, iar creștinii îl numesc Mesia, fiu al lui
Dumnezeu....Blestemul să cadă asupra lor” (9:29-31).
      Sunt prezentate în Coran pedepsele pentru cei care se opun lui Allah și Profetului: „execuția,
crucificarea, tăierea mâinii și a piciorului din părțile opuse, exilarea. Aceasta e rușinea lor în această
lume și o grea pedeapsă în cea viitoare, exceptând pe aceia care se pocăiesc înainte de a intra sub
puterea voastră. În acest caz, Dumnezeu este iertător și plin de îndurare” (5:36-38) contribuind astfel la
definirea Jihad-ului.
      5.Fundamentalism religios islamic & Terorismul sinucigaș
    Islamul a cunoscut o adevărată renaștere in ultimele secole existând mișcări radicale care au solicitat
întoarcerea la valorile tradiționale:
- Mișcarea wahhabită (XIX)
- Confreria Fraților Musulmani (XX) - Unul dintre membrii influenți a fost Hassan al-Bana care susținea că
„ Islamul e doctrina, cultul divin, patria, națiunea, religia, spiritualitatea, Coranul și sabia”  și care s-a
ocupat de organizarea laturii militare:

„ Primul pas in organizarea războiului sfânt constă in alungarea răului din propriul suflet; treapta cea
mai înalta este lupta armată pentru cauza lui Dumnezeu. Treptele intermediare sunt lupta cu vorbele,
spuse sau scrise, cu mâinile și cu cuvintele adevărului adresate autorităților nedrepte. Mișcarea noastră de
apostolat nu poate exista decât datorită luptei.”

Un al membru important a fost Sayyid Qutb care îngrijorat ca musulmanii au abandonat adevăratul Islam,
așa cum fusese propovăduit de Mohamed, a militat pentru restabilirea ordinii islamice prin intermediul
Jihad-ului ajungând astfel sa fie considerat „părintele fundamentalismului islamic modern”.
- Organizația Monoteismului și a Jihad-ului (1999), redenumită ulterior de Osama Bin
Landen - Organizația Jihad-ului cu baza în Țara dintre Râuri sau Al-Qaeda 
- Statul Islamic din Irak si Levant (2013)
-  gruparea Hamas (1978) care folosește Jihad-ul ca formă de lupta împotriva Israelului și care
susține sacrificiul voluntar – sinuciderea „ istishhad”. Din nefericire, mai mulți lideri religioși islamici, au
susținut legalizarea acestor acțiuni, interpretând preceptele Coranului în așa fel încât actele teroriste sunt
considerate acte de război iar autorii sunt apreciați ca fiind martiri.​

Terorismul sinucigaș este o acțiune violenta, motivată politic si religios, executată conștient și voluntar cu
scop suicidal împreuna cu subiecții atacului. Se diferențiază de alte forme de atac terorist, succesul fiind
determinat nu doar de decesul subiecților vizați ci de moartea atacatorului. Devenit deja fenomen social,
terorismul sinucigaș are o baza religioasă, fiind promovat și finanțat de liderii fundamentaliști ca formă
actuală de exprimare Jihadului, exploatând comportamente individuale deviante din climate social ostile,
indiferente.
Bibliografie:
O scurta istorie a lumii, Ernst H. Gombrich, editura Arthur, 2016
Istoric si evoluții ale conceptului de Jihad, Neculai Stoina
Historia.ro: „ Jihadul: războiul Islamului cu propria neputință, Adrian Petru Stepan
                     „Jihadul - intre Coran și terorism”, Radu Bogdan Păun
                      „ Amenințarea Statului Islamic la adresa securității internaționale”, Alexandru
Danilov
Wikipedia