Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Jihadul și toleranța în Islam

Coordonator științific: Student:

Prof. Dr. Gheorghe Mihalache Manole Ștefan Petru

Iași
2024
 CUPRINS

Introducere – definire ............................................................................... 3

Învăţătura islamică despre Jihad ............................................................ 5

„Obiectivele” Jihadului ............................................................................ 6

Jihadul minor și jihadul major ................................................................ 7

Practicanți ai „războiului sfânt” în contemporaneitate ........................ 8

Toleranța în Islam ................................................................................... 10

Comunităţile minoritare şi problema toleranţei .................................. 11

Concluzie .................................................................................................. 13

Bibliografie .............................................................................................. 14

Page 2 of 14
 Jihad și toleranță în islam
Introducere – definire

Între cei doi termeni, jihad și toleranță pare să nu fie nicio posibilă conciliere. Par, în
contextul în care trăim virtual și mediatic, printre atentate, oprimarea femeii, anti-creștinism,
prozelitism exacerbat, migrație, că sunt termeni care nici măcar nu au ce căuta în aceeași
propoziție. Este oare așa? Este înțeles, la nivelul mediu al consumatorului de media, al
cetățeanului neînrolat academic, dar aflat în traiectorie de coliziune cu reprezentanți ai
islamului și cu cultura acestora, măcar sensurile superficiale ale cuvintelor din titlu? Să apelăm
la specialiști printr-un pedant exercițiu de răsfoire virtuală a definițiilor de dicționar!

A TOLERÁ:

1) (persoane) A accepta admițând în apropiere și făcând abstracție de neajunsuri; a

suporta; a suferi; a răbda.
2) (fapte supărătoare nepermise) A admite în mod conștient și tacit; a suporta; a suferi;
a îngădui.
3) med. (tratamente, medicamente) A suporta fără reacție de respingere. /< fr. tolérer)1

TOLERÁ:

a îngădui, a permite (ceva nepermis). / a admite, a suporta în apropiere (pe cineva) / a

un medicament, un tratament = a suporta fără reacție patologică. (< fr. tolérer)

Din cele două definiții selectate reținem, mai ales din perspectiva teologului și a temei,
sensul de „a admite, a suporta în apropiere (pe cineva)”. Nu înseamnă, nici pe departe, a
accepta, admite, justifica sau ignora comportamente neadecvate, ci de a cunoaște și respecta
convingerile și credințele unei alte religii în vederea unei conviețuiri, dacă nu armonioase
măcar degrevate de conflictualitate, urmărind la celălalt Chipul lui Hristos.

Pentru creștin e o poruncă (de văzut Luca 10, 25-37 cu parabola bunului samarinean
sau Ioan 4, 5-43 dialogul cu femeia samarineană), iar pentru cetățean e o necesitate.

Vom reda în continuare o serie de definiții a termenului de jihad pentru a înțelege cum
este captat înțelesul acestui termen în mediul academic.

1
Florin Marcu, Marele dicționar de neologisme, Editura Saeculum, 2000, p. 31.

Page 3 of 14
 Djihád / jihad = războiul sfânt islamic, obligație a comunității musulmane de a lupta
cu necredincioșii și de a răspândi islamismul, cei morți într-un astfel de război mergând direct
în rai2

JIHÁD (cuvânt arab „efort”, „luptă”; „război sfânt”) = îndatorire religioasă, comunitară
prin excelență, impusă musulmanilor, de a răspândi islamul pe cale pașnică sau prin război și
care pune un accent deosebit pe lupta individului cu sine însuși. După unii învățați jihadul
prezintă două aspecte: jihadul mare (lupta spirituală) și jihadul mic (acțiunea militară).
Conform doctrinei islamice, există mai multe căi de îndeplinire a acestei obligații:

• cu inima (propria purificare spirituală),

• cu vorba (susținând ceea ce e drept și corectând răul)
• și cu sabia (purtând război cu „necredincioșii” și cu dușmanii credinței
islamice).

Jihadul trebuie purtat de către bărbați, celor uciși, declarați martiri, fiindu-le promis
Paradisul3.

După cum putem constata, cel mai lacunar enunț este cel al Micului dicționar academic,
cel mai părtinitor este al Dicționarului religios, iar varianta cea mai complexă este a
Dicționarului enciclopedic, deși acesta din urmă nu dă o definiție la fel de lipsită de părtinire
termenului de mujahedin, adică a persoanei care împlinește cerințele jihad-ului.

MUJAHEDÍN = în arabă „luptător în războiul sfânt”.

În special, în istoria recentă, termenul a devenit cunoscut în contextul războiului din

Afganistan împotriva ocupației sovietice în anii 1980. Mujahedinii au fost luptătorii musulmani
care s-au angajat în această luptă împotriva forțelor sovietice, fiind sprijiniți de Statele Unite și
alte țări occidentale. În general, termenul a fost folosit pentru a descrie luptătorii musulmani
care se angajează în lupta cea sfântă (jihad) în numele credinței lor, fie împotriva unei puteri
străine percepute ca fiind invadatoare sau opresivă, fie împotriva altor grupuri considerate drept
dușmani ai islamului. Este important să subliniem că utilizarea acestui termen poate varia în
funcție de context și poate avea conotații diferite în diverse situații politice și culturale.

2
Ion M. Stoian, Dicționar religios, Editura Garamond, 1994.
3
Marcel D. Popa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin-Matei, Anicuța Tudor, Carmen Zgăvărdici, Rodica
Chiriacescu, Dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică, 1993-2009.

Page 4 of 14
Învăţătura islamică despre Jihad

La începutul misiunii sale, Mahomed a cerut adepţilor săi să întâmpine opoziţia cu

răbdare şi persuasiune. Cercetătorii Islamului denumesc textele care reflectă acest lucru ca fiind
„versete ale iertării şi îndurării”: Invită-i pe toţi pe calea Domnului cu înţelepciune, ceartă-te
cu ei în modul cel mai bun şi mai frumos; pentru că Domnul ştie cel mai bine cine s-a abătut
de la căile Lui (16:126) sau Niciodată binele şi răul nu vor fi deopotrivă. Îndepărtaţi răul cu
ce este bine (41:34).

După ce şi-a consolidat puterea, Mahomed a ordonat întrebuinţarea forţei împotriva

necredincioşilor. Cercetătorii Islamului denumesc textele respective ca fiind „versete ale
Sabiei”: De când lunile sfinte au trecut, atunci luptaţi şi omorâţi păgânii oriunde îi veţi întâlni,
împresuraţi-i şi pândiţi-i în toate modurile; dacă se pocăiesc, se vor ruga în mod regulat şi vor
face acte de caritate regulate, atunci deschideţi drumul pentru ei; căci Dumnezeu este iertător
şi milostiv (9:5). Preceptele Coranului cu privire la utilizarea forţei sunt în concordanţă cu
tradiţia Hadith (culegere de texte care conţine spusele şi comportamentul Profetului).
Mahomed a spus: singura încercare (de luptă) pentru cauza lui Allah, dimineaţa sau seara,
este mai bună decât lumea şi tot ce este în ea (4:50) sau Paradisul se află sub umbrele săbiilor
(4:73).

Pentru Mahomed, lupta în numele lui Allah a fost un mod de viaţă. El a spus: Mi s-a
ordonat să lupt până când oamenii vor spune, nimeni nu are dreptul la închinare decât la Allah
şi averea şi viaţa vor fi salvate de către El (4:196) sau viaţa mea se află în umbra sabiei mele,
iar cine nu va asculta ordinele mele va fi umilit şi obligat să plătească Jizya (4:126)4.

Potrivit lui Mahomed, ordinul este clar – musulmanii trebuie să lupte cu necredincioşii
până când aceştia vor deveni musulmani. Inamicii Islamului sunt împărţiţi în două grupuri: cei
care au la bază credinţa în Biblie şi păgânii5. Din prima grupare fac parte evreii şi creştinii care
nu trebuie decât să se supună regulilor islamice. Pentru păgâni există un principiu similar, dar
au mai puţine drepturi sub legile musulmane decât ceilalţi. În timp ce primul grup poate trăi în
siguranţă în societatea musulmană, păgânii trebuie să se convertească la Islamism sau să
înfrunte moartea.

4
Jizya este tributul plătit de cei subjugaţi, în schimbul supravieţuirii.
5
Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Vol III, Editura Știinţifică, Bucureşti, 1993, p. 84.

Page 5 of 14
„Obiectivele” Jihadului

„Războiul Sfânt“ al musulmanilor este purtat în numele lui Allah, care spune luptaţi
până nu vor mai fi necredincioşi (fitnah), iar religia va fi numai pentru Allah.

Posibile obiective ale Jihadului:

- preaslăvirea cuvântului lui Allah;

- ajutorarea celor oropsiţi;
- respingerea agresiunii şi protejarea valorilor morale şi spirituale ale Islamului.

Potrivit Islamului, obiectivul războaielor purtate împotriva necredincioşilor nu a fost de

natură materială (dorinţă de cucerire sau tendinţe imperialiste), ci acestea au avut la bază
motive ideologice (promovarea Islamului). Prin revelaţia primită de la Dumnezeu, de a face
cunoscut Islamismul şi în afara Arabiei, arabii au avut o singură posibilitate, aceea de a stabili
contacte directe, ceea ce presupunea ca aceştia să treacă graniţele. Necesitatea de a-şi apăra
credincioşii şi religia (şi promovarea acesteia) l-a forţat pe Mahomed şi pe descendenţii
acestuia aflaţi la conducerea Islamului, să elaboreze conceptul de „războiul drept“. Acest
concept a reprezentat baza Jihadului: Luptă în numele lui Allah numai împotriva celor care te
atacă, dar ai grijă să menţii limitele.

Cercetătorii consideră că prin aceste limite se înţelege folosirea minimului de forţe

necesare pentru oprirea atacurilor.

Este important să subliniem că interpretările și aplicarea jihadului variază și că

majoritatea musulmanilor resping interpretările extremiste care implică violența sau
terorismul în numele religiei. De asemenea, este important să se distingă între jihadul legítim,
care poate fi interpretat ca auto-apărare sau luptă împotriva nedreptății, și interpretările
distorsionate care justifică violența și terorismul.

Page 6 of 14
Jihadul minor și jihadul major

Conform Coranului și a legii islamice (Sharia) există două tipuri de jihad:

a) Jihadul Major (Interior). El defineşte străduinţa fiinţei umane de a ajunge la

echilibru, de a-şi stăpâni sinele în faţa decăderii şi ispitei. El se face prin diverse practici
religioase (mărturisire de credinţă, rugăciune, post, pelerinaj, milostenie). Jihadul major
presupune strădania, lupta, zbaterea, musulmanului de a stăpâni ispita, de a urma cu fidelitate
învățăturile Coranului, de a se șlefui pe sine, de a se supune lui Allah. Credinciosul musulman
realizează aceasta prin împlinirea practicii religioase, adică a celor cinci stâlpi ai islamului,
respectiv: mărturisire de credință, rugăciune, post, pelerinaj, milostenie.

b) Jihadul Minor (Exterior). El defineşte străduinţa credinciosului musulman de a

duce societatea la echilibru, o luptă pentru caracterul universal al islamului, un concept
asemănător cu ecumenismul creştin. Jihadul minor este expresia socială a Jihadului major
prin care musulmanul luptă pentru propovăduirea islamului, pentru crearea unui echilibru
social în concordanță cu învățăturile profetului. Abia această manifestare a jihadului poate
îmbrăca formă războinică, însă este înțeleasă ca o formă de promovare pașnică a valorilor
islamice. Desigur că lupta împotriva ispitei se poate duce și fizic împotriva ispititorului, iar
echilibrul social se poate restabili prin eliminarea fizică a celui care este considerat vinovat
de provocarea dezechilibrului. Aceasta este o expresie a ignoranței, excesului de zel și
imixtiunii politice care poate fi reproșată și creștinismului.

Este esențial să subliniem că, în ciuda conotațiilor greșite pe care le are termenul jihad
în multe cercuri occidentale, în Islam, conceptul de jihad este în primul rând despre auto-
disciplină, eforturi personale pentru îmbunătățire și apărarea justiției și dreptății, iar utilizarea
violenței este văzută ca o măsură extremă și justificată doar în anumite circumstanțe specifice
și strict regulate.

Page 7 of 14
Practicanți ai „războiului sfânt” în contemporaneitate

Există mai multe organizații și grupări islamice care au fost asociate cu utilizarea
conceptului de jihad pentru a justifica violența și terorismul în numele religiei. Unele dintre
acestea sunt:

• Statul Islamic (ISIS/ISIL)

ISIS a fost activ în Irak și Siria, încercând să stabilească un "califat" islamic și folosind
violența și terorismul pentru a-și atinge obiectivele. Deși a pierdut teritoriu semnificativ
în ultimii ani, continuă să fie o amenințare în regiune și în alte părți ale lumii.

• Al-Qaeda

Aceasta este o rețea teroristă globală fondată de Osama bin Laden. Al-Qaeda a fost
responsabilă pentru mai multe atacuri teroriste majore în întreaga lume, inclusiv
atacurile din 11 septembrie 2001 din Statele Unite.

• Talibanii

Gruparea Taliban a fost activă în Afghanistan și Pakistan și a luptat pentru instaurarea

unui regim islamic fundamentalist în aceste țări. Deși au fost îndepărtați de la putere în
Afghanistan după intervenția militară condusă de Statele Unite în 2001, Talibanul
continuă să lupte împotriva guvernului afgan și a forțelor internaționale prezente în țară.

• Boko Haram

Această grupare teroristă operează în principal în nord-estul Nigeriei, dar și în țările

vecine din Africa de Vest. Boko Haram a fost responsabilă pentru atacuri asupra
civililor, răpiri de masă și alte acte de violență în încercarea lor de a instaura un stat
islamic în regiune.

• Al-Shabaab

Această organizație teroristă islamistă operează în principal în Somalia, dar a comis și

atacuri în țările vecine. Al-Shabaab caută să instaureze un stat islamic în regiune și să
răstoarne guvernele considerate neislamice.

Page 8 of 14
 • Hamas

Hamas este o mișcare islamică palestiniană care controlează Fâșia Gaza și este
implicată în conflictele cu Israelul. Deși Hamas are un aripă politică și o aripă militară
(Izz ad-Din al-Qassam), acțiunile sale sunt adesea caracterizate ca fiind teroriste.

• Hezbollah

Hezbollah este o organizație șiiită militantă și politică din Liban, cu sprijin puternic
din partea Iranului. Deși este implicată în politică și oferă servicii sociale, Hezbollah
este, de asemenea, responsabilă pentru atacuri teroriste și lupte împotriva Israelului și
altor inamici ai Iranului.

• Ansar al-Sharia:

Acest grup jihadist activ în Yemen și în alte părți ale lumii arabe este asociat cu al-
Qaida și cu alte organizații teroriste. Ansar al-Sharia s-a angajat în atacuri teroriste,
inclusiv asupra forțelor guvernamentale și a altor ținte considerate neislamice.

Acestea sunt doar câteva exemple, iar situația poate să se schimbe în funcție de evoluția
evenimentelor geopolitice și a mișcărilor teroriste. Este important să subliniem că majoritatea
musulmanilor resping utilizarea violenței și a terorismului în numele religiei lor și că aceste
grupări sunt considerate de către mulți musulmani drept distorsionări ale Islamului6.

6
Gombos Cătălin, Ce este jihadul pentru Islam si ce reprezinta el astazi? Cat de departe ar fi dispusi jihadistii
sa mearga? Un studiu de Catalin Gombos, Ce este jihadul pentru Islam si ce reprezinta el astazi? Cat de departe
ar fi dispusi jihadistii sa mearga? Un studiu de Catalin Gombos - HotNews.ro – 10.03.2024.

Page 9 of 14
Toleranța în Islam

Deşi învaţă că, mai întâi, Dumnezeu a încheiat un legământ cu Moise şi evreii, iar apoi
cu Iisus şi creştinii, musulmanii susţin, totuşi, că cel din urmă şi mai important legământ a fost
făcut de Dumnezeu cu Mahomed şi comunitatea musulmană. Coranul admite faptul că, înainte
de apariţia islamului, Dumnezeu S-a revelat prin profeţi şi trimişi evreilor şi creştinilor, dar
subliniază că revelaţia deplină a fost lăsată moştenire islamului. Celelalte religii posedă, în
viziunea lor, o versiune imperfectă, coruptă şi distorsionată. Datorită faptului că Mahomed a
primit de la Dumnezeu revelaţia finală şi completă, musulmanii cred că deţin un mesaj
universal, având obligaţia de a chema întreaga umanitate la cinstirea unui singur şi adevărat
Dumnezeu.

Dincolo de recentele exemple negative ale talibanilor din Afganistan şi a unor conflicte
sporadice apărute între musulmanii şi creştinii din Sudan, Nigeria, Pakistan şi Indonezia, din
punct de vedere teologic şi istoric, islamul a dovedit o toleranţă religioasă îndelungată. De
altfel, Coranul subliniază clar că: „Nu e cu putinţă silirea la credinţă!“ (2, 256); Dumnezeu a
creat mai mulţi oameni şi mai multe popoare, dorind să scoată în evidenţă ideea diversităţii
popoarelor lumii ca o idee împărtăşită de Dumnezeu Însuşi: „O, voi oameni! Noi v-am creat
pe voi dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă
cunoaşteţi“ (49, 13). Asemenea evreilor şi creştinilor dinaintea lor, musulmanii consideră că
au fost aleşi de Dumnezeu pentru a forma o comunitate care să constituie un exemplu pentru
celelalte popoare şi să stabilească o ordine socială dreaptă.
Fiind privite ca „popoare ale Scripturii“, evreii şi creştinii n-au fost obligaţi să se
convertească la islam; ba mai mult, au fost socotiţi „oameni protejaţi“ (dhimmi), având dreptul
să-şi păstreze şi să-şi practice propria religie, să fie conduşi de proprii lideri spirituali şi să-şi
desfăşoare viaţa în conformitate cu propriile legi şi obiceiuri religioase. În schimbul protecţiei
plăteau o taxă pe cap de locuitor (jizya). Totuşi, acest ideal al islamului n-a fost urmat
întotdeauna şi în toate locurile, ci doar în anumite contexte dintre cele mai diferite.

Page 10 of 14
Comunităţile minoritare şi problema toleranţei
Din păcate, în ultimii ani, s-a constatat o creştere a intoleranţei religioase din partea
unor guverne islamice, cum ar fi cele din Arabia Saudită, Afganistanul talibanilor, Iran şi
Sudan, dar şi din partea unor organizaţii extremiste (vezi Jihad-ul islamic egiptean, al-Qaeda
etc.), care manifestă o atitudine intolerantă nu doar faţă de nemusulmani, ci chiar faţă de
musulmanii care nu acceptă versiunea „adevăratului islam“. Situaţia a ieşit chiar de sub control
în câteva ţări în care musulmanii au intrat în conflict cu creştinii (Nigeria, Filipine, Indonezia),
cu hinduşii (India şi Kashmir) şi cu evreii (Israel). Aceste conflicte au fost declanşate uneori
de comunitatea musulmană, iar alteori de către cea creştină. E foarte greu de evaluat în ce
măsură asemenea litigii au avut motivaţii preponderent politice, economice sau religioase.
Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că, astăzi, şi în lumea islamică se resimte o
năzuinţă spre pluralism şi modernitate, chiar dacă nu la nivelul altor spaţii geografice şi
spirituale. Necesitatea de a redefini noţiuni tradiţionale, precum cele de pluralism şi toleranţă,
este postulată de faptul că în ţări ca Egiptul, Libanul, Pakistanul, India, Nigeria, Malaezia şi
Indonezia, musulmanii sunt integraţi în comunităţi multireligioase şi cunosc realităţi
demografice absolut noi. Niciodată în istorie, comparativ cu situaţia de astăzi, n-au existat mai
multe comunităţi musulmane minoritare în lume, dar mai ales în America şi în Europa.
Existenţa atâtor comunităţi musulmane minoritare în plan global va trebui să conducă mai
devreme sau mai târziu la redefinirea unor probleme atât de acute în societatea contemporană,
precum pluralismul şi toleranţa.
Mergând pe această linie, musulmanii reformişti continuă să scoată în evidenţă faptul
că diversitatea, pluralismul şi toleranţa fac parte integrantă din mesajul Coranului: „Iar ţie
Muhammadţ, ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecând-o
pe ea. Deci fă judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor… Dacă ar
fi voit Allah, v-ar fi făcut o singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce v-a
dat…“ (5, 48). Un exemplu foarte concludent în acest sens îl reprezintă profetul Mahomed şi
comunitatea islamică din Medina. „Constituţia“ de la Medina a acceptat pe deplin coexistenţa
musulmanilor, evreilor şi creştinilor.

Chiar dacă sună oarecum paradoxal, în lumea de azi, pacea reprezintă corolarul celor
trei mari religii monoteiste. Din punct de vedere istoric, în toate cele trei religii avraamice
regăsim acelaşi salut, „Pace vouă“: shalom aleichem în iudaism, pax vobiscum în creştinism,
şi salaam alaikum în islam. Totuşi, salutul păcii apare cel mai frecvent între membrii aceleiaşi
comunităţi de credinţă. Conducătorii religioşi, începând cu Josua şi regele David, până la

Page 11 of 14
 Richard Inimă de Leu, Mahomed şi Saladin, s-au angajat pentru a extinde sau apăra
comunităţile sau imperiile lor. Confluenţa dintre religii şi politică continuă să existe în
perioada modernă, deşi se manifestă diferit, aşa cum observăm în Irlanda de Nord, Africa de
Sud, America, Israel şi Orientul Mijlociu.

Islamul se revendică o religie a toleranței aceasta fiind o caracteristică esențială a sa,

fiind o religie a moderației și a căii de mijloc. Allah nu vă interzice să vă purtați drept și cu
bunătate cu aceia (necredincioșii) care nici nu au luptat împotriva voastră, din pricina
religiei, și nici nu v-au alungat din casele voastre. Cu adevărat, Allah îi iubește pe cei drepți
(cei care se poartă cu dreptate).

Cât despre aceia care cred și împlinesc fapte bune, Noi nu putem impune niciunui
suflet o povară peste puterile lui, iar aceștia vor fi oaspeții Raiului și ei în el vor sălășlui
veșnic7.

7
Șeikh Ahmad Al Hasin, Islamul şi toleranţa, Editura Taiba, 2007, p. 13.

Page 12 of 14
Concluzie

Este esențial să nu judecăm superficial caracterul războinic al unei religii fără a înțelege
contextul și moralitatea timpurilor în care s-au desfășurat evenimentele istorice. Din
perspectiva învățăturii religioase, jihadul, chiar și cel minor, nu se referă la un conflict armat,
ci la o propovăduire religioasă pașnică, iar convertirile sub sabie sunt considerate o practică
greșită.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că evenimentele istorice, împreună cu

condițiile socio-politico-economice, au dus la o radicalizare a Islamului. Acesta a fost afectat
de colonialismul european și a experimentat o cădere într-o oarecare ignoranță culturală, mai
ales la nivelul maselor. Similar, putem găsi exemple în istoria popoarelor creștine care,
interpretând superficial textele sacre, au purtat războaie fratricide împotriva celor de alte
confesiuni sau religii.

Atrocitățile comise în numele jihadului sunt, de fapt, manifestări ale ignoranței

radicalilor musulmani, alimentate de factori politici și economici. Este important să nu ignorăm
capacitatea de dialog a Islamului, precum și pe cea a creștinismului. În fața unor lumi și culturi
care intră în contact din ce în ce mai acut, trebuie să urmăm exemplul Sfântului Atanasie
Sinaitul și să identificăm punți de dialog. Prin înțelegerea realității Islamului și găsirea
modalităților de conviețuire pașnică, putem evita o coliziune între cele două religii și culturi și,
în același timp, să facem cunoscut mesajul lui Hristos.

Page 13 of 14
Bibliografie

✓ MARCU, Florin, Marele dicționar de neologisme, Editura Saeculum,

2000.

✓ STOIAN, M. Ion, Dicționar religios, Editura Garamond, 1994.

✓ POPA D. Marcel, STĂNCIULESCU Alexandru, FLORIN-MATEI

Gabriel, ANICUȚA Tudor, ZGĂVĂRDICI Carmen & CHIRIACESCU
Rodica, Dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică, 2009.
✓ ELIADE, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Vol III, Editura
Științifică, Bucureşti, 1993.

✓ AL HASIN, Şeikh Ahmad, Islamul şi toleranţa, Editura Taiba, 2007.

✓ GOMBOS, Cătălin, Ce este jihadul pentru Islam si ce reprezinta el

astazi? Cat de departe ar fi dispusi jihadistii sa mearga? Un studiu de
Catalin Gombos, Ce este jihadul pentru Islam si ce reprezinta el astazi?
Cat de departe ar fi dispusi jihadistii sa mearga? Un studiu de Catalin
Gombos - HotNews.ro – 10.03.2024.

Page 14 of 14