Enigma

Otiliei
Rezumat capitolul VI
Tăbușcă Mădălin
La Ciulniţa, unde mersese mai din vreme, Pascalopol îi întâmpină pe cei doi vizitatori
„îmbrăcat într‑un elegant costum rural‑colonial”, justificat de sălbăticia primitiv ‑agrară a
locurilor şi enormitatea deschiderii peisajului – „Câmpia era aşa de plată şi de întinsă, încât
nu i se zărea nici o margine. Fâşii enorme de pământ, care fuseseră lanuri de grâu, erau acum
numai nişte întinse mirişti isprăvite spre orizont, din care se ridica un bâzâit formidabil, fără
oprire, de cosaşi, vărsaţi în atâta cantitate pe câmp, încât, la trecerea trăsurii, săreau ca nişte
stropi mărunţi de noroi.
[…] Când brişca trecea printre semănături de porumb, zarea era astupată cu
desăvârşire. Nu se vedea nici un om, nici o vietate, afară de stoluri de vrăbii.
Pluteau pe o mare galben‑verzuie, în care valurile prea înalte împiedicau ochii
să tragă linia orizontului.”. Iar lipsa de repere ale civilizaţiei, anistoricitatea
spaţiului şi timpului din câmpia cotropită de ierburi îi dau lui Felix intuiţia
pustietăţii scitice, pe care o învăţase la şcoală.
La masă se discută despre agricultură şi
productivitatea moşiei, drept răspuns la o întrebare
a lui Felix, pusă însă „numai ca să spună ceva”, de a
afla că moşierul exportă, pe bani buni şi către
Anglia, recolta de oleaginoase, că foloseşte în
special muncitori ardeleni, bulgari şi sârbi, ţăranii
din Bărăgan nefăcând faţă cerinţelor unei exploatări
raţionale a pământului.
Otilia şi Felix au parte de distracţiile inedite ale vieţii campestre: se urca pe
stogurile de fân, călăresc amândoi acelaşi cal cutreierând moşia, cu fata
încălecată băieţeşte în faţa lui Felix, se leagănă pe un scrânciob improvizat
în copac. Dar discuţiile lor alunecă – probabil şi stimulaţi de absenţa
stăpânului moşiei, solicitat pentru două zile în Bucureşti – către aspectul cel
mai serios al vieţii lor din acel moment, relaţia Otiliei cu cei doi bărbaţi din
viaţa ei, Leonida Pascalopol şi Felix. Pentru bărbatul matur, fata
mărturiseşte a simţi recunoştinţă şi admiraţie (astfel încât a fugi cu el i se
pare un gest normal: „e un om care merită o astfel de bucurie”), împreună cu
siguranţa de a fi acceptată aşa cum este – „Sunt foarte capricioasă, vreau să
fiu liberă!” –, ceea ce un tânăr de vârsta lui Felix nu ar putea face, afirmă ea,
deşi partenerul ei de dialog se arată convins, în sinea lui, de contrariul.
De la Pascalopol, revenit la moşie, cei doi află
despre căsătoria lui Stănică Raţiu cu Olimpia, după
primirea dotei jinduite, dar şi despre moartea fiului
lor care, neglijat de părinţi, căzuse din patul
neîngrădit.
Iar atitudinea tânărului faţă de gazda lor se
schimbă, înainte de întoarcerea la Bucureşti:
„Felix admiră caracterul bun al moşierului, care
oscila nesigur între sentimentul erotic şi cel de
paternitate, aci detestându ‑i cordial prezenţa, aci
luându‑i cu afecţiune braţul ca unui fiu mare.
Învins de această discreţie nobilă, Felix se
prefăcea din ce în ce mai mult că e interesat de
aspectele câmpului şi dispărea, lăsând pe
Pascalopol să se bucure intens de familiaritatea
Otiliei, încredinţat pe zi ce trecea că ea nu
depăşea marginile unui nevinovat joc de salon.”.
1.Capitolul prezintă întâmplări de la moșia lui
Pascalopol,unde invitați au fost Felix si Otilia:
-În drum spre conac sunt întâlnesc turma de bivoli condusă
de Lepădat;
-Stogul;
-Heleșteu;
-Felix profită de compania Otiliei, mărturisindu-i
dragostea, acesta temându-se de puterea financiară a
moșierului.
2. După două săptămâni cei doi se hotărăsc să vină acasă.
3. Între timp, fiul Olimpiei și al lui Stănică, Aurel Rațiu,
moare, iar tatăl înduioșat îi publică în ziar decesul amintind
toate rudele, în speranța de a obține cât mai mult sprijin
financiar.
“Viaţa avea aspecte multiple şi era
stăpânită de legi interioare, sub
apăsarea cărora orice om îşi avea
iertarea lui.”

—George
Calinescu
Multumesc
pentru
atentie

CREDITS: This presentation template was created by

Slidesgo, including icons by Flaticon, and infographics &
images by Freepik.