„Enigma Otiliei” de G.

Călinescu
- relația dintre două personaje-

introducere
Romanul lui G. Călinescu, „Enigma Otiliei”, a apărut în 1938, la sfârșitul unui deceniu
marcat de experiențele moderniste (proustiene și gidiene) ale lui Camil Petrescu sau Mircea
Eliade. În acest context, G. Călinescu pleda, împotriva curentului, pentru întoarcerea la realismul
balzacian, care continua să fie, în opinia sa, o formulă estetică viabilă.

prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje
[Felix Sima] Tema principală a romanului este viața de familie a burgheziei bucureștene
de la începutul secolului al XX-lea. Asistăm la o intrigă complicată care se țese în jurul
moștenirii unei rude bogate. După formula tipică a lui Balzac, naratorul ne prezintă de la bun
început personajele principale. Într-o seară din vara anului 1909, își face apariția în casa
Giurgiuveanu un tânar de 18 ani, Felix Sima care terminase liceul la Iași și sosea în Capitală cu
intenția de a studia medicina. Tatăl său murise prematur, lăsându-i o avere consistentă pe care o
administra până la majorat unchiul și tutorele său Costache Giurgiuveanu. Cu unchiul Costache
locuia și Otilia, fiica soției din prima căsătorie, o fată pentru care Felix va nutri o mare pasiune.
[Leonida Pascalopol]Povestea de iubire dintre Felix și Otilia este complicată de
existența unui alt personaj care joacă un rol important în viața afectivă a tinerei fete, dar și în
edificarea personalității lui Felix. E vorba de moșierul Leonida Pascalopol, un bărbat elegant,
între două vârste, foarte bogat care își petrecea serile jucând cărți cu Costache și sora sa Aglae,
ca pretext pentru a o întâlni pe Otilia. El făcea parte dintr-un mediu social diferit de cei pe care îi
frecventează. Pascalopol era unul din marii latifundiari din România de dinainte de Primul
Război Mondial, care cultiva pământul după metode moderne pe baza unor contracte în avans cu
Anglia. În ambianța moșiei sale din Bărăgan, îl descoperim nu doar pe omul elegant cu obiceiuri
mondene, dar și pe boierul tradițional cu atitudine fermă și autoritară. În plus, Pascalopol era un
om cultivat, căci studiase dreptul și literele în Franta și Germania.

evidențierea relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate
[episod 1]Din scena inițială a sosirii lui Felix la București, aflăm imediat care sunt relațiile dintre
personaje: atenția echivocă pe care o arată Pascalopol Otiliei, atracția de la prima vedere dintre
noul sosit, Felix Sima, și tânăra fată, dar și gelozia presimțită dintre Felix și Pascalopol.
Familiaritatea dintre Otilia și mai vârstnicul vizitator îl nemulțumește pe Felix, care intuiește că
acesta îi poate fi un rival. Între bărbatul de 50 de ani și tânărul de 19 se construiește, încetul cu
încetul, o relație complexă, care amestecă sentimente contradictorii. Pe de o parte, Pascalopol în
trezește lui Felix respect și admirație, pe de alta, apropierea tot mai vădită de Otilia îi amplifică
ura și gelozia.
[episod 2]Relația aceasta încărcată de contradicții atinge un punct de criză. Felix îi cere,
la un moment dat, Otiliei să nu îl mai întâlnească pe Pascalopol. Într-o zi, moșierul îl oprește pe
Felix pe stradă invitându-l la o explicație ca între bărbați. Pascalopol îi vorbește mult mai
tânărului său rival cu o surprinzătoare sinceritate, explicându-i natura sentimentelor sale față de
Otilia. Felix se lasă cucerit de franchețea, calmul și autoritatea matură a celui din fața sa. În cele
din urmă cei doi rivali se dovedesc adevărați gentlemeni capabili să-și depășească
resentimentele și să joace șansele cu fairplay.
perspectiva narativă
Romanul este relatat la persoana a treia, după formula clasică a realismului. Naratorul
călinescian este mereu omniscient, dezvăluindu-ne de fiecare dată gândurile personajelor sale,
fapt care nu lasă niciun dubiu asupra adevăratelor lor intenții. Felix și Pascalopol ni se dezvăluie
astfel integral, cu toate trăirile lor sufletești. În contextul lumii descrise, pline de personaje
negative aproape caricaturale, cei doi fac o figură luminoasă, întruchipând două ipostaze ideale
ale vieții unui bărbat: tinerețea idealistă și maturitatea calmă și împlinită. De altfel, tânărul Felix
își dorea în sinea lui să devină asemenea lui Pascalopol.
conflictul
Conflictul principal din roman are ca obiect moștenirea și îi opune pe moș Costache și pe
Otilia familiei Tulea și lui Stănică Rațiu. În acest context, Felix și Pascalopol apar ca personaje
superioare, menite să capteze simpatia și adeziunea cititorilor. Conflictul dintre ei nu e provocat
de bani, ci de iubire și se rezolvă nu prin luptă, ci prin generozitate și fairplay. De altfel, finalul
cărții îi aduce din nou împreună, într-o scenă nostalgică în care cei doi își reamintesc de Otilia
fără ca vreunul să mai încerce gelozia și resentimentele din trecut.
încheiere
În acest roman, G. Călinescu și-a propus să descrie obiectiv câteva tipuri morale clasice, după
modelul romanului balzacian. Personajele romanului sunt tipuri consacrate, cum ar fi avarul
(moș Costache), arivistul (Stănică), fata bătrână (Aurica) șamd. Cu toate acestea Pascalopol și
Felix ies din tipare și au o individualitate mai bine pronunțată, ba chiar o aură de romantism.
Pascalopol apare ca un personaj ideal, un fel de principe care îmbină bogăția și nașterea aleasă cu
o autentică noblețe sufletească. Iar Felix studentul în medicină, este pandantul burghez al
aristocratului Pascalopol, adică acela care reușește prin propriile sale merite.