Viata cotidiana in Roma

antica
Vasile Ana-Maria
Clasa 11F
• Viata cotidiana a romanilor se invartea in mare parte in jurul distractiei, si multi
imparati, ghidandu-se dupa dictonul "paine si circ", organizau jocuri si festivitati care se
intindeau pe saptamani sau chiar luni intregi (Traian si-a distrat supusii timp de 123 de
zile dupa cucerirea Daciei).
• In orice perioada a zilei era ceva de vazut: dimineata se organizau executiile, regizate
ca niste mici spectacole: condamnatii erau crucificati, dati animalelor salbatice, rupti in
bucati, arsi... spre marea placere a gloatei matinale. Pe la ora pranzului incepeau
numerele de circ si luptele intre animale sau intre oameni si animale (existau diverse
variatiuni: femei vs pitici, batai mixte, intre diformi, etc). Spre seara aveau loc
infruntarile intre gladiatori bine cotati (starurile epocii) si coregrafii ample, care
implicau, se pare, chiar inundarea Colosseum-ului si simularea unor batalii navale.
Cateodata, chiar imparatul "titular" cobora in arena si isi arata vitejia sau, dupa caz, se
facea de ras (pasiunea lui Commodus de a decapita struti aflati in plina goana il
acoperise de ridicol). Dupa caderea noptii urmau distractiile mai nebisnuite, rezervate
celor mai bogati cetateni romani: spectacole particulare restranse, care spre apogeul
Imperiului atingeau un desfrau greu de imaginat: piese de teatru in care aveau loc
incesturi reale, acuplari cu animale, mutilari consimtite... se instituise practic un
entertainment fara limite, singurul care mai putea satisface nevoile si pretentiile tot mai
aberante ale stramosilor nostri.
 Familia in Roma antica
• În familia romană autoritatea tatălui era – cel puţin în perioada Republicii –
nelimitată şi absolută. Tatăl avea drept de viaţă şi de moarte asupra soţiei şi
copiilor săi, pe care îi putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Treptat-treptat,
aceste drepturi tiranice au dispărut; dar până în secolul I d. Hr. soţul mai avea
încă dreptul, în anumite cazuri, să-şi ucidă soţia; iar până în preajma anului 400
d. Hr. putea să-şi repudieze copiii nou-născuţi, expunându-i şi părăsindu-i în
stradă; sau, mai târziu, să-i vândă (dar numai în afara Romei, ca sclavi).
• Abia în secolul I î. Hr., soţia romană a ajuns să fie respectată mai mult decât era
femeia în societatea greacă. În Roma antică în şcolile elementare fetele învăţau
alături de băieţi; mai târziu, fetele din familiile bogate învăţau cu un preceptor
literatura latină şi greacă, studiau muzica şi dansul. După căsătorie, femeia
romana putea ieşi singură, la vizite sau după cumpărături, şi chiar să-şi
însoţească soţul la ospeţe.
• La opt sau nouă zile de la naşterea copilului, după ce tatăl îl recunoscuse ca fiul
său, avea loc ceremonia purificarii. Copilului i se dădea un nume şi i se atârna
de gât o amuletă spre a-l păzi de puterile răului, – şi pe care băieţii o purtau
până la vârsta de 17 ani (iar fetele, până când se căsătoreau). Dacă tatăl nu voia
să-şi recunoască copilul, îl lepăda expunându-l pe locul unde se adunau
gunoaiele şi unde era lăsat să moară de foame sau de frig, – dacă nu-l lua cineva
care, apoi, după ce îl creştea îl putea vinde ca sclav.
Educatia in Roma Antica
• Educaţia copiilor în Roma antică era orientată în sens practic şi în acela de a-i forma
în spiritul integrării lor în viata colectivităţii; deci, şi în sensul de a şti cum să-şi
exercite şi drepturile şi datoriile.
• Exerciţiile fizice nu deţineau un loc de seamă în programul de educaţie. Echilibrul
dintre dezvoltarea fizică a tânărului prin sport şi formaţia sa morală nu era pentru
romani – ca pentru greci – un ideal de educaţie.
• Analfabetismul era, la romani, un fenomen de proporţii relativ reduse. Aproape fiecare
cetăţean ştia să scrie, să citească şi să socotească; încât cetăţeanul obişnuit era primul
dascăl al copiilor săi, şi singurul, când n-avea posibilităţi să-i dea la şcoală.
• Şcoala primară – la care băieţii şi fetele învăţau împreună – începea la vârsta de 7 ani.
Din secolul II î.Hr. şcoala era ţinută de un dascăl de profesie (ludi magister), plătit de
părinţi. În aer liber sau în localuri de ocazie, sărăcăcioase, mizere chiar, în mijlocul
zgomotului asurzitor al străzii, copiii învăţau să scrie, să citească şi să socotească, să
repete pe de rost şi să recite texte literare. Sistemul pedagogic în uz urmărea
înmagazinarea mecanică a unor date şi noţiuni considerate indispensabile. Pedepsele
corporale se aplicau, până la abuz.
 Distractia in Roma antica
• Cursa carelor de luptă a fost unul dintre cele mai populare sporturi din Grecia
antică, Imperiul Roman și Imperiul Bizantin. Cursele carelor de luptă se
dovedeau adesea periculoase atât pentru conducător cât și pentru cai, acestea
încheindu-se frecvent cu răni grave sau chiar moartea participanților, dar
generând un puternic entuziasm printre spectatori. La Jocurile Olimpice antice
precum în alte Jocuri Panelenice, sportul reprezenta unul dintre cele mai
importante evenimente ecvestre.
• În forma romană a curselor de care, echipele reprezentau diferite grupuri sau
susținători financiari și uneori concurau acerb pentru a beneficia de serviciile
conducătorilor cu o îndemânare deosebită. Aceste echipe au captat apoi un
puternic sprijin din partea spectatorilor, ceea ce a dus la tulburări ocazionale
între membrii diverselor facțiuni. Conflictele au devenit uneori politicizate,
sportul începând să transceadă cursele în sine și să afecteze societatea în
ansamblul său, explicandu-se astfel de ce împărații romani, iar mai apoi cei
bizantini, au preluat controlul echipelor și au numit funcționari cu rolul de a le
superviza.
 Distractia in Roma antica

Jocurile Olimpice
La jocurile Olimpice antice precum și la alte Jocuri Panelenice, existau două tipuri
de curse, cea a carelor de luptă cu patru cai și cea cu doi cai care erau în esență
asemănătoare exceptând diferența de număr de cai. Competiția carelor de luptă a
fost pentru prima dată introdusă la Jocurile Olimpice din 680 î.e.n. odată cu
extinderea duratei evenimentului de la una la două zile pentru acomodarea cu noul
sport (dar, în realitate, nu acesta a fost evenimentul fondator). Noul sport nu a fost la
fel de prestigios precum cursa de stadion , a competiției de alergare în care atleții
parcurgeau aproximativ 180 de metri, dar era mult mai importantă decât celelalte
curse ecverstre cum ar fi cea de călărie la care s-a și renunțat, la Jocurile Olimpice
antice, destul de timpuriu.