Introducere

Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă
între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole,
civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu
extins.
Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și
asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând,
astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu.
Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică, împreună
cu Grecia antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antică a
adus contribuții importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă
militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa
continuă să aibă o influență puternică asupra lumii moderne.
 Primul val indo-european patrunde în peninsula la începutul mileniului 2 Î.Hr. În sec.
X-IX Î.Hr. îsi fac aparitia etruscii, a caror civilizatie atinge în sec. VII-VI Î.Hr. maxima
dezvoltare. Latinii celalalt mare popor al peninsulei, au fondat Roma (conform legendei
prin Romulus si Remus în anul 753 Î.Hr.). Influenta Romei s-a extins, ea devenind în
sec. al III-lea Î.Hr. stapana întregii Italii.
S-au pus astfel bazele celui mai vast si durabil imperiu al lumii antice, care a durat pana
în anul 476 D.Hr. cand Romulus Augustus, a fost detronat de catre capetenia
germanica Odoadru.

În existenta sa puternicul stat roman a cunoscut trei mari perioade:

 Regalitatea, care s-a extins pe o perioada datand din cele mai vechi timpuri din
cele mai vechi timpuri pana în anul 509 Î. Hr., caracterizata printr-o organizare
patriarhala, si o civilizatie si cultura destul de rudimentara.
 Republica a carei existenta s-a derulat între secolele al VI Î.Hr. si secolul I
D.Hr., viata pe care o duceau romanii era una simpla, austera, iar educatia avea
aceleasi caracteristici.
 Imperiul, forma de stat prin care romanii deveniti practic stapanii lumii antice, au
guvernat în perioada cuprinsa între secolul al II-lea D.Hr. si secolul al V-
lea D.Hr.

Romanii nu au avut ca si grecii un sistem de educatie fizica întemeiat pe o conceptie

proprie bine precizata. Ei s-au multumit sa împrumute de la greci programul de aplicare
a exercitiilor fizice la nivelul tinerei generatii. Contactul celor doua popoare s-a stabilit
prin relatiile de vecinatate dintre romani si etruscilor cu coloniile grecesti din Italia de
sud si Sicilia. Dupa cucerirea Greciei de catre Romani contactele au devenit si mai
stranse. Cultura si civilizatia greaca a influentat atat de puternic pe romani, încat se
spune ca desi Roma a cucerit Grecia pe calea armelor, grecii i-au cucerit pe romani prin
armele culturii si spiritului.
Trebuie însa subliniat ca în momentul cuceririi romane, sec. I Î.Hr. gimnastica
greceasca intrase deja în faza de decadere: exercitiile usoare erau trecute pe planul
secund, locul lor era luat de pancratiu, lupte, pugilat, profesionismul se afla în plina
ascensiune. Astfele, modele care i-au inspirat pe romani nu mai reprezentau acel ideal
armonic care a caracterizat educatia fizica greceasca în cea mai buna perioada a ei.
Între modele grecesti si ceea ce au dezvoltat romanii în planul educatiei generale si
fizice, dar mai ales în privinta institutiilor specifice activitatilor sportive au existat
deosebiri mari.
Aceste deosebiri au fost nu atat de forma, cat mai ales de esenta.Romanii au imitat felul
de viata grecesc, arta, conduita. Dar structura psihica a romanilor era mult diferita de
cea a popoarelor grecesti. Romanii erau oameni practici, iar forta lor militara foarte
puternica le-a permis cucerirea unor noi si întinse teritorii, pe care cu capacitatea lor
organizatorica, le-au stapanit timp de multe secole.
Ei au adoptat institutiile grecesti, dar le-au schimbat esenta spirituala, transformandu-le
în conformitate cu propriile lor cerinte si structuri spirituale. Armonia si estetismul
grecesc erau straine romanilor. Pentru ei era valoros doar ceea ce era folositor pentru
viata. Iar Roma avea nevoie de oameni sanatosi, robusti care sa poata deveni soldati
puternici. Din acest motiv criteriul care statea la baza educatiei fizice specifice Romei
antice era dezvoltarea capacitatii de lupta a indivizilor. La Romani, educatia nu era
organizata de stat, ci era o problema a familiei.

În perioada Republicii (sec. al VI-lea Î.Hr - sec. al II-lea Î.Hr) romanii duceau o viata
simpla, austera. Educatia era utilitara si militara avand ca scop formarea unor cetateni
curajosi, disciplinati, buni soldati. Accentul era pus pe educatia morala care viza
respectarea legilor si disciplina. Educatia intelectuala nu era nici ea neglijata dar se
limita la scriere si lectura. Nu se facea nici muzica, nici arta, nici filosofie. Educatia
fizica se bucura de atentie în masura în care pentru ca tinerii sa poata deveni buni
soldati era nevoie de exercitii fizice care sa le dezvolte calitatile necesare, atat pe plan
fizic cat si moral.
În Roma antica, la varsta de 15 ani, baietii îsi începeau pregatirea militara pe un
teren special amenajat numit "Campul lui Marte" (astazi Piazza dei Popoli). Alaturi de
exercitiile pur militare ei mai practicau : trasul cu arcul, lupta, calaria, înotul. Scopurile
militare ale exercitiile erau subliniate de detaliile de executie: saritura se executa peste
un cal de lemn, alergarea se desfasura alaturi de un cal în galop, iar marsurile aveau
loc pe distante de cel putin 20 de km. cu echipament de lupta. Un exercitiu special îl
constituiau lucrarile de amenajare a unor santuri, valuri de pamant, etc. Înotul în apele
Tibrului era un exercitiu iubit si respectat.
Romanii n-au fost capabili sa înteleaga si sa simta dansul. Ei n-au cultivat nici una
dintre formele lui: religios sau razboinic, sau vesel. Desconsiderand dansul, ei
dispretuiau dansatorii. Dansul era practicat numai de profesionisti ca element scenic în
arta dramatica.
Romanii au preluat de la greci si ideea de "pentatlon" numind "quinquertium" si au
construit gimnazii si palestre. Astfel gimnastica greceasca era practicata de romani, dar
de la modelul grecesc s-au preluat doar aspectele exterioare, fara continutul ei
conceptual. Romanii au dat un alt înteles exercitiilor fizice: popor de cuceritori, exersat
pentru razboi, ei au folosit educatia fizica pentru formarea aparatului militar care a
sustinut Imperiul lor.
 Baile romane sunt institutii care reprezinta adaptarea palestrelor grecesti la
mentalitatile si stilul de viata specific romanilor. Bazinele cu apa care în cadrul
palestrelor erau niste anexe care serveau la curatarea corpului dupa contactul cu nisipul
de pe pista, cresc în dimensiuni si importanta devenind elementul cel mai important al
institutiei, în timp de spatiile amenajate pentru practicarea exercitiilor fizice scad
ca dimensiuni si importanta, devenind accesorii. Porticele devin locuri de plimbare si
odihna, iar restul spatiilor primesc si ele diverse întrebuintari legate de bai.
Stabilimentele de bai se înmultesc considerabil, în sec. al IV-lea ajungandu-se la un
numar de peste 854 de bai publice, numai în Roma.
Cele mai importante dintre baile construite la Roma au fost termele lui Caracalla care s-
au întins pe o suprafata de 11 hectare, avînd o capacitate de peste 1600 de persoane si
cele ale lui Diocletian care au acoperit o suprafata de aproape 13 hectare. Instalatiile
bailor romane erau numeroase si complicate: existau bazine de apa rece
(frigidarium), apa calduta ( tepidarium), apa fierbinte ( caldarium).
Mai existau sali de sudatie uscata si cu aburi, sali de masaj, bai la cada, etc. În jurul
bazinelor existau ca anexe: gradini, saloane de odihna, sali de gimnastica, biblioteci,
muzee si chiar pravalii. Romanii îsi petreceau foarte mult timp în bai. Dupa ce-si puneau
organismul în miscare cu ajutorul catorva exercitii fizice, de obicei alergari, sarituri,
aruncari sau jocuri cu mingea, urma ritualul lung si complicat al îmbaierii. În Roma
imperiala, baile faceau parte din viata publica, fiind în acelasi timp club, gimnaziu si for.

Jocurile cu mingea erau execitiile favorite ale romanilor, cele mai multe fiind
practicate în interiorul termelor. Mingea se numea "pilla", iar locul unde se practicau
purta vechea denumire preluata de la greci: "sferisterium".

Caracteristicile si denumirea jocurilor erau date de dimensiunile mingilor si

modul în care aceasta manuita:

 "Follis" era o minge mare umpluta cu aer, care se batea cu pumnul sau cu bratul
înarmat cu o manusa rigida ca o racheta;
 Asemanatoare cu o minge de tenis din zilele noastre "Trigonul" era o minge
mica care se juca în trei jucatori, asezati în triunghi;
 "Pagaenica" sau mingea taraneasca era o minge de dimensiuni mari, destul de
grea, folosita mai ales de oamenii din popor;
 "Harpastum" era o minge de piele umpluta cu fulgi, faina sau pamant care se
batea cu mana de catre jucatorii împartiti în doua echipe pe un teren acoperit cu
nisip.
 Jocurile publice ale romanilor sunt adaptarea faimoaselor jocuri de întrecere ale
grecilor din cadrul "agonisticii". Ele reprezinta cel mai elocvent exemplu de deformare a
institutiilor grecesti. Organizate dupa modelul jocurilor agonistice, dar lipsite de nota de
întrecere sportiva al acestora, aveau un caracter pur spectacular în care scopul
primordial era acela de a distra spectatorii.
Jocurile romane, cunoscute sub numele de "ludi" erau de trei feluri, fiecare
reprezentand o institutie deosebita:

 Teatrul - destinat reprezentatiilor scenice;

 Circul - pentru cursele de cai si de care;
 Amfiteatrul - destinat luptelor de gladiatori.

Jocurile publice au luat o dezvoltare foarte mare în perioada imperiului, cand

au devenit afaceri de stat, organizate pe seama visteriei publice si au fost folosite de
conducatorii imperiului ca mijloc de castigare a simpatiei poporului. Ele au constituit
unul dintre simptomele de degenerare ale natiunii romane, pentru ca încurajau lenea si
au ajuns sa cultive nu sentimente frumoase sau nobile, ci instincte primare, violenta,
bestialitate.

Jocurile de circ ("circenses") erau distractia favorita a poporului si constau în

alergarile de care si cai. Pentru aceste jocuri s-au construit edificii uriase. Faimosul
"Circus Maximus" acoperea un întreg cartier al Romei, iar în timpul lui Nero, dupa
cateva secole de continue extinderi si înfrumusetari, pista avea 600 de metri lungime si
200 de metri latime, cu 255.000 de locuri pentru spectatori. Un tur de pista masura 568
de metri, o cursa fiind alcatuita din sapte tururi. În timpul lui Augustus, se organizau 12
curse pe zi, ajungandu-se ca în timpul dinastiei Flavia numarul curselor sa fie de 100.
Cursele începeau în zorii zilei si se desfasurau pana la caderea serii.
Jocurile de amfiteatru reprezinta completa deformare a jocurilor agonistice. Originea
acestor sangeroase spectacole este foarte probabil celtica. Romanii le foloseau la
început în cadrul ceremoniilor funerare, sub forma unui ritual privat la care participa
doar familia, dar cu timpul aceste ritualuri au capatat amploare si au fost transformate
într-un gen de întreceri dupa modelul jocurilor agonistice grecesti. Spectacolul din
amfiteatrele romane era astfel un amestec de elemente religioase traditionale si altele
de origine greceasca.
Amfiteatrul – loc destinat spectacolelor cu gladiatori, venationes („lupte cu fiare”)
şi naumachia(„lupte navale”). Amfiteatrul de factură primitivă a apărut în Campania
(sec. I î.Hr.), de unde a trecut la Roma. Numele lui se întâlneşte prima dată la Vitruvius
şi în testamentul lui Augustus.

În timpul Imperiului jocurile de amfiteatru au ajuns la dezvoltarea lor maxima.

Au fost construite edificii speciale, fiind creat chiar un nou tip arhitectonic pentru ele:
amfiteatrul. Cel mai reprezentativ edificiu al genului este "Colosseul" construit în
perioada dinastiei Flavia, cladire ale carei vestigii s-au pastrat pana azi. El avea 45.000
de locuri pe scaune si 5.000 în picioare, arena avea 86/56 metri si era în asa fel
construita încat putea fi transformata în lac pentru întreceri nautice.

Cele mai importanta jocuri de amfiteatru au fost:

Venationes consta într-o lupta a "venatoresului" cu animale. De cele mai multe ori se
reducea la un macel în masa a celor mai diverse animale salbatice: ursi, tigri, lei,
pantere, elefanti, mistreti, care erau lovite cu sulita, sabia sau se tragea asupra lor cu
arcul. Pentru o completa satisfacere a instinctelor sangeroase a plebei, erau introdusi în
arena "bestiarii", oameni neînarmati, de obicei condamnati sau persecutati politic si
religios, care erau sfasiati de animale.

Hoplomachia era lupta dintre "gladiatori" si era la fel de cruda. Gladiatorii erau
recrutati voluntari sau prin constrangere din randul sclavilor, aventurierilor, delicventilor
si erau instruiti în scoli speciale. Ei purtau în arena un echipament special, care era
menit sa asigure nu atat protectia lor cat mai ales prelungirea luptei.
Se lupta de obicei cu sabia, dar existau si alte forme. Una dintre cele mai apreciate era
cea a "retiarilor" în care unul dintre luptatori era înarmat cu furca lunga cu trei dinti si cu
o plasa cu ochiuri, pe care trebuia sa o arunce peste celalalt luptator, care se apara cu
o spada scurta si un scut.
Lupta se desfasura pana la ranirea sau chiar omorarea unuia dintre luptatori. Cel
doborat putea cerea gratierea, care era sau nu acordata de catre Împarat dupa
consultarea publicului, printr-un semn al mainii, faimosul "police verso".
În Roma antica au fost destule personalitati care au încercat sa se opuna degenerarii
ideii de educatie fizica si au promovat educatia bazata pe dezoltarea rmonioasa si
plenara a personalitatii umane.
Dintre acestia trebuie amintiti: istoricul Tacitus, care descriind viata vechilor germanici,
subliniaza importanta activitatilor de ordin fizic pentru pastrarea sanatatii fizice si morale
ale unei natiuni; pedagogul Quintilian care a preconizat un sistem de educatie completa,
din care nu lipseau activitatile fizice. În fine, nu poate fi omis marele poet satirivc
Juvenal care a fost un critic foarte aspru al mentalitatilor si conduitelor morale ale
romanilor, cel care le adreseaza celor care proclamau necesitatea cultivarii spirituale si
dispretuiau îngrijirea fizica celebrele cuvinte din Satira X: "Optandum est ut sit mens
sana in corpore sano."

Concluzie:
Influenţa greacă, caracterul militar, concepţii, instituţii şi forme de practicare a
exerciţiilor fizice. Exerciţiile fizice şi cariera militară la romani aveau acelaşi
caracter de clasă ca în Grecia. Asfel practicarea exerciţiilor fizice reprezenta
privilegiul oamenilor liberi. Sclavii care proveneau din rândul prizonierilor de
război, precum şi din capturarea populaţiilor cucerite aveau acces numai la
practicarea exerciţiilor fizice cu caracter spectaculos. Acestea reprezentau un
mijloc de petrecere a timpului liber a celorlalte grupuri sociale. Din punct de
vedere istoric între greci şi romani s-a stabilit o serie de relaţii prin intermediul
coloniilor greceşti din sudul Italiei (Sicilia) şi Etruria. Astfel, romanii au
recunoscut gimnastica. Cu toate acestea romanii nu au avut un sistem de educaţie
fizică sub raport tehnic şi organizatoric aşa cum l-au avut grecii. Romanii au
adoptat exerciţii greceşti dar au amplificat caracterul militar al acestora.

Bibliografie:
1- http://www.scritub.com/timp-liber/sport/EDUCATIA-
FIZICA-IN-ROMA-ANTICA81466.php
2- https://ro.wikipedia.org/wiki/Roma_Antic%C4%83
3- http://mihaali.blogspot.md/2012/09/eucatia-in-roma-
antica.html.
 Cuprins

1-Introducere
2- Perioada Republicii
3- Perioada Imperiului
4- Jocurile
5-Concluzie
6-Bibliografie
MINISTERUL EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORT AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS DIN GALAŢI
FACULTATEA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT
Disciplina: Istoria educaţiei fizice şi sportului
Tema: ,, EDUCATIA FIZICA IN ROMA ANTICA - PERIOADA
REPUBLICII SI PERIOADA IMPERIULUI’’

A elaborat: Moruz Andriana, grupa 212K

Coordonator ştiinţific: Anatolie Budevici-Puiu

Chișinău,2017