Limba latină

Noțiuni introductive
 Cuprins
Latina și familia limbilor indoeuropene
Periodizarea istoriei romane
Începuturile poporului roman
Limbile romanice/neolatine
Războaiele de cucerire a dacilor de către
romani
Romanizarea și reromanizarea
Argumente pentru studierea limbii latine
Latina și familia limbilor indoeuropene
Limba latină aparține familiei limbilor indoeuropene,
adică unui grup de limbi înrudite între ele (slava,
baltica, germanica, celtica, iberica, italica, greaca
veche, tracomoesiana, hitita, armeniana, iraniana,
sanscrita, toharica).
Comparând asemănările fonetice şi lexico-
gramaticale dintre aceste „limbi-surori", lingviştii au
stabilit că ele provin din aceeaşi „limbă-mamă" care s-
ar fi vorbit cu multe mii de ani în urmă şi din care nu s-
a păstrat nimic scris.
Savanţii au reconstituit această limbă şi au numit-o
indoeuropeană.
Periodizarea istoriei romane
Regalitatea: 753 a. Chr. – 509 a. Chr.

- Rex = rege (7 regi)

Republica: 509 a. Chr. – 27 a. Chr.

- Senatul  2 consuli aleși anual

Imperiul: 27 a. Chr. – 476 p. Chr.

- Imperator = împărat
 Poporul roman
S-a format prin unirea triburilor de:
 latini (Latium – așezare la SE de Roma);
 sabini;
 etrusci.
Limba latină se impune, apoi, ca limbă oficială
și de cultură pe un vast teritoriu geografic.
Cucerirea
Italiei
 Limbi romanice (neolatine)
Limbi Limbi regionale
naționale
româna catalana (Catalunya, regiune autonomă din
estul Spaniei)

italiana provensala (sudul Franţei)

spaniola retoromana (dialecte din estul Elveţiei)

portugheza sarda (insula Sardinia, aparţinând Italiei)

franceza dalmata, vorbită pe Coasta Dalmată din

Croaţia
 Războaiele de cucerire
a Daciei de către romani
Primul război: 101-102
Al doilea război: 105-106
Împăratul roman: Marcus Ulpius Traianus
Regele dacilor: Decebal

Columna lui Traian

 Latina clasică și latina populară (vulgară)
Toate limbile romanice au evoluat din limba latină.
 În secolul al V-lea d.Hr., Imperiul se prăbuşeşte, se rup
legăturile cu centrul (Roma), dar şi între provinciile
romane, în ţinuturile cucerite se impune latina vulgară
(populară), vorbită de coloniştii stabiliţi în acele locuri şi
folosită în administraţia romană ca unic mijloc de
comunicare cu populaţiile autohtone.
Contactul lingvistic dintre cuceritori şi cuceriţi are ca efect
abandonarea treptată a limbilor autohtone în favoarea
latinei populare. Însă, în timp, ele constituie substratul
care conferă individualitate limbilor romanice nou formate.
 Latina clasică
Latina clasică este varianta scrisă a limbii latine,
folosită începând din secolul al III-lea î.Hr. şi până în
secolul al VI-lea d.Hr.
Ca limbă oficială a Imperiului şi ca limbă vorbită de
păturile culte, respectă riguros normele lingvistice,
se păstrează ca limbă literară în operele autorilor
clasici.
Din secolul al VI-lea d.Hr., latina cultă supravieţuieşte,
ca limbă a culturii medievale, pe tot cuprinsul Europei,
în opere ştiinţifice, în corespondenţa dintre cărturarii
vremii, în cancelariile imperiale, dar şi ca limbă de cult
a creştinilor din Apus.
 Latina populară/vulgară
Latina populară (vulgară) reprezintă varianta orală a
limbii latine, folosită în vorbirea familiară, receptivă la
inovaţii şi ignorând aspectele normative.
 Este singura limbă de comunicare între diversele populaţii
ale Imperiului Roman şi suportă schimbări din partea
vorbitorilor autohtoni cuceriţi. Modificările sunt determinate
de limba vorbită de localnici. Se creează astfel premisele
apariţiei limbilor romanice.
Latina populară a fost reconstituită după: • opere ale lui
Plaut, Petronius, Horatius, Cicero; • Vulgata (traducerea
Bibliei); • inscripţii (mai ales de la Pompei); • gramatici
latineşti; • manuscrise; • metoda comparativ-istorică de
studiere a limbilor romanice; • Appendix Probi (sec. III d. Hr.).
 Romanizarea
„Limba română este limba latină vorbită neîntrerupt în
partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând
provinciile dunărene romanizate, Dacia, Panonia de Sud,
Moesia Superioară şi Inferioară, din momentul
pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în
zilele noastre.” (Al. Rosetti, Istoria limbii române, 1968)
Romanizarea este un proces istoric complex și
îndelungat, organizat şi susţinut de statul roman, prin
care populaţiile neromane au preluat şi asimilat forma
de organizare administrativă romană, limba latină,
instituţiile, modul de viaţă, cultura şi tradiţiile
romane.
 Romanizarea
Romanizarea s-a realizat pe deplin acolo unde gradul de
civilizaţie era inferior culturii romane (Gallia, Hispania,
Lusitania, Dacia).
În restul teritoriilor ocupate, acolo unde nivelul de
civilizaţie al populaţiilor cucerite era superior celui roman
sau unde autoritatea romană nu s-a menţinut timp prea
îndelungat, romanizarea nu s-a produs; ex.: Egiptul,
Grecia, Britannia, Asia, Bithynia, Syria, Armenia.
Diferenţele de la o provincie la alta se datorau, în primul
rând, particularităţilor de pronunţie a populaţiilor
cucerite, apoi tipului de colonişti aduşi pentru colonizare
din diverse zone ale imperiului, proaspeţi vorbitori de
limbă latină şi ei.
 Cetățenia romană
Retragerea aureliană

212 – printr-un edict al împăratului Caracalla

– Constitutio Antoniana – cetăţenia romană
se acordă în masă dacilor;
271 – 275 - retragerea aureliană (retragerea
administrației romane la porunca
împăratului Aurelian); stăpânirea romană în
Dacia încetează.
 Limba latină și limba română
Printre celelalte limbi romanice, limba română
deţine un loc aparte, deoarece este unica
descendentă a „latinei dunărene“, deci a
romanităţii orientale, fiind izolată de restul
romanităţii moderne printr-o vecinătate complet
nelatină.
Limba română şi-a păstrat însă caracterul latin,
deoarece sistemul fonetic, structura
gramaticală şi o bună parte din lexicul ei au
rămas, esenţial, latine.
 Romanizarea
Fondul principal lexical al limbii române (cea 1500 de
cuvinte) cuprinde peste 60 % cuvinte de origine latină.
Acestea se împart în mai multe categorii:
 cuvinte moştenite din latină (romanizare) referitoare
la om, natură, societate etc., prezente şi în celelalte
limbi romanice (lat. homo> rom. om; fr. homme; it.
uomo);
 cuvinte derivate pe teren românesc din elemente de
origine latină (rom. credinţă < (a) crede < lat. credere*
suf. -inţă < -entia);
 Reromanizarea
cuvinte împrumutate din celelalte limbi
romanice sau din latina medievală, pe cale cultă
(reromanizare) (rom. glorie < fr. gloire < lat.
gloria).

Reromanizare - proces din ultimele două

secole, prin care se realizează asimilarea
neologismelor de sursă latină, franceză, italiană.
 Argumente pentru studierea limbii latine
Învăţarea limbii latine constituie o cale de cunoaştere a
originii şi a evoluţiei limbii române şi, în acelaşi
timp, un instrument necesar însuşirii corecte şi
temeinice a acesteia şi a altor limbi romanice.
Cunoaşterea acestei limbi permite accesul la valorile
culturii şi ale civilizaţiei europene moderne,
fundamentate pe valorile morale şi spirituale ale
Antichităţii (al căror vehicul este limba latină).
Conştientizarea originii latine a limbii şi a poporului
român contribuie la înţelegerea importanţei
latinităţii în definirea identităţii etnice şi culturale
a românilor, parte integrantă a spiritualităţii europene.
Spor la învățat și mult
succes!