Sunteți pe pagina 1din 6

WILHELM AL II-

LEA AL GERMANIEI
De Ratasaru Rares
Introducere

Wilhelm s-a născut la 27 ianuarie


1859 la Berlin ca fiu al Prințului
Frederic Wilhelm al Prusiei
 (viitorul Frederic al III-lea) și a
soției lui, Victoria, Prințesă
Regală a Marii Britanii. A fost
primul nepot al reginei Victoria
 dar mai important, ca primul
născut al Prințului Moștenitor al
Prusiei, Wilhelm a fost din 1861
al doilea în linia de succesiune la
tronul Prusiei iar după 1871 la
tronul Imperiului German.
Ultimul împărat pe care Imperiul German l-a avut a fost o personalitate
contradictorie, fiind blamat pentru mult timp ca principalul vinovat de izbucnirea
Primului Război Mondial ce avea să pună capăt, printre altele, propriei sale domnii.

Deși în ultimii ani rolul său de factor decisiv în izbucnirea războiului s-a diminuat,
nu trebuie să uităm de ceilalți actori (împăratul austro-ungar Franz Joseph și țarul rus
Nicolae II), și de contextul internațional din ce în ce mai tensionat după Războaiele
Balcanice ce au consființit ieșirea României și a Italiei din Tripla Alianță, chiar dacă
acest lucru s-a petrecut la nivel neoficial, și izolarea politica și militară a Puterilor
Centrale.
Bibliografie
◦ Născut la 27 ianuarie 1859 la Castelul Potsdam, Wilhelm era primul copil al Kronprinzului (prinț moștenitor)
Frederick (viitorul împărat german Frederick III) și al prințesei britanice Victoria, prima odraslă a reginei engleze
Victoria I. Astfel, Wilhelm face parte dintr-o familie ilustră:este membru al familiei prusace de Hohenzollern,
casa regală ce conduce destinele Imperiului German și nepotul reginei Victoria a Angliei. Bucuria de a avea
succesiunea tronului asigurată până la a treia generație a fost rapid umbrită de problemele de sănătate ale
copilului:timp de o oră și jumătate acesta s-a zbătut între viață și moarte și, după trei zile, medicii constată că
brațul său stâng este paralizat (paralizia Ebs-Duchenne), temându-se că și piciorul stâng este afectat[1]. Membrul
său stâng va fi mai scurt decât cel drept, și mulți istorici au considerat că aceastădizabilitate fizică este unul din
motivele pentru comportamentul său de mai târziu[2]. Alți istorici au căutat alte cauze, precum relația cu părinții
săi, și în special cu partenerul dominant al căsniciei – mama sa. Prințesă engleză, ea a încercat să-i inoculeze lui
Wilhelm principiile liberale englezești și să-l transforme într-un gentleman, dar societatea germană ce căuta un
conducător ferm și brav l-a făcut să nu adopte acest stil de viață[3]. Altă influență puternică asupra lui a fost cea a
tutorelui calvinist Georg Hinzpeter, care i-a inspirat un puternic simț al datoriei. Pe lângă numele de Wilhelm,
acest copil mai primește alte trei nume:Friederich, Victor și Albert;până la vârsta de 6 ani i se va zice Fritz[4].
Politica
◦ In cei treizeci de ani de regență a împăratului Wilhelm II (1888 - 1918) este cunoscută în istorie sub numele de
perioada wilhelmină.
Această perioadă de timp este marcată prin eforturile împăratului de a dobândi un prestigiu național și a dezvolta
Germania aducând-o în rândul marilor puteri ale lumii.
Această ambiție o asociază și cu o înarmare a Germaniei, pentru a obține colonii noi în Africa și mările sudului.
Această tendință pe plan extern a Germaniei, precum și amestecul în războaiele din colonii (Krüger 1896), (Criza
marocană 1905/06 și 1911) ca și (scandalul Daily-Telegraph 1908) a determinat o serie de conflicte politice în
special cu Anglia și la o destabilizare a politicii externe.
Wilhelm iubește parada militară, cu aceste ocazii subliniază faptul că militarismul caracterizează societatea
germană, funcții importante în aparatul de stat primesc acei care au o carieră militară strălucită.
Vizita imparatului Germaniei,Wilhelm al 2 lea, in Romania ocupata

S-ar putea să vă placă și