Sistemul formațiunilor politice s-a remarcat în România interbelică

printr- o complexitate deosebită. Ele au exprimat interesele unor
grupuri și forțe sociale, fiind prezente în toate etapele regimului politic
interbelic. Rolul important l-au avut așa numitele  “partide istorice”
precum: Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc. 
   Totodată, unul dintre cele mai importante partide politice, care și-
a lăsat amprenta asupra României a fost regimul comunist, fiind un
proces bine planificat, realizat în mai multe etape ce au dus în final la
dizolvarea structurilor politice tradiţionale româneşti prin
metode ilegale şi neconstituţionale. Înlocuirea acestora s-a realizat
prin metode tipic comuniste, prin şantaj, ameninţări, înscenări,
falsificări de documente oficiale, presiuni interne şi externe ce au
condus la eliminarea oricărui fel de opoziţie şi la impunerea
modelului stalinist în România. 
 Partidele politice din România între anii 1918-1938
   Liga poporului a fost un partid de cadre. Liderul său era Alexandru Averescu,
numit în 1930 mareșal al României. Organul de presă era ziarul “Îndreptarea”, iar în
anul 1920 a devenit Partidul Poporului, cu adepți la nivelul întregii țări. Frământările
din interiorul partidului au dus în anul 1925 la fuziunea acestuia cu resturile
Partidului Conservator Progresist prin desprinderea grupării conduse de Octavian
Goga, care a pus bazele Partidului Național Agrar. Ziarul acestuia era “Țara
Noastră”. În 1935 Partidul Național Agrar a fuzionat cu Liga Apărării Național-
Creștine, formând Partidul Național Creștin.
   Partidul Țărănesc a fost înființat în 1918 și a fost exponentul preoților,
învățătorilor și țăranilor înstăriți. Fondatorul său a fost învățătorul Ion Mihalache. A
avut ca organe de presă ziarele „Țara Noastră” și “Aurora”. A urmărit să ajungă
partid de guvernământ. Partidul Național Țărănesc s-a constituit la 10 octombrie
1926 prin fuziunea Partidului Național Român din Transilvania cu Partidul Țărănesc.
Ca președinte a fost desemnat Iuliu Maniu. Organul de presă a fost ziarul
„Dreptatea”.
   Partidul Național Liberal a reprezentat interesele burgheziei industriale și
financiare, ale cărei poziții economice și politice s-au consolidat mult timp după
Marea Unire. La conducerea sa s-au succedat Ion Ionel Brătianu respectiv
Vintilă Brătianu. A avut ca organ de presă ziarul “Timpul”. Partidul a dezvoltat
teoria liberalismului politic care susținea că burghezia juca rolul de conducere,
iar societatea urma să se organizeze pe baza armoniei și echilibrului social.
Fiind cel mai important partid după 1918, PNL a susținut ideea reformei
electorale și agrare, a făurit ansamblul de măsuri legislative care, grupate în
jurul Constituției din 1923, au dat substanță structurii instituțional-democratice
a României moderne.
   În perioada interbelică au activat și unele partide și formațiuni ale
minorităților naționale: Partidul Maghiar, Uniunea Mahiară, Partidul German,
Partidul Popular Șvăbesc, Partidul Evreiesc, Uniunea Evreilor
Mișcarea socialistă
   Mișcarea socialistă a trecut în perioada interbelică prin numeroase frământări
generate de tendința unor lideri de a acționa sub influența revoluției bolșevice din
Rusia din 1917. În noiembrie 1918, Partidul Social Democrat din România a fost
compromis datorită atitudinii de opoziție față de intrarea țării în Primul Război
mondial. Acesta a adoptat denumirea de Partid Socialist. La 3 februarie 1921, Aripa
de dreaptă din Partidul Social a format Federația Partidelor Socialiste din România. 
   În 1927 s-a constituit Partidul Social Democrat, care reprezenta interesele
muncitorilor industriali. Datorită deosebirilor de concepție politică și strategică din
PSD, s-au desprins în 1928 Partidul Socialist al Muncitorilor din România și Partidul
Socialist Popovici.
   În 1933 s-a refăcut Partidul Social Democrat care a acționat împotriva creșterii
pericolului fascist.
 Mișcarea legionară
   La extrema dreaptă a vieții politice s-a aflat mișcarea legionară. Concentrând mai multe
grupuri politice, a promovat ura si intoleranța. Printr-o largă propagandă, membrii săi au
acționat împotriva democrației, pentru instaurarea unei dictaturi și a unei politici de
segregație socială ce viza exterminarea populației evreiești. Membrii săi au fost recrutați din
rândul micii burghezii, al studenților, țăranilor, lucrătorilor ruinați și mai ales al preoților. În
martie 1930 Codreanu a format Garda de Fier, ca ramură politică a Legiunii, iar în 1935,
Legiunea își schimba denumirea oficială în partidul Totul pentru Țară. Membrii mișcării
purtau uniforme verzi, pentru care au fost denumiți „cămășile verzi". Mișcarea Legionară a
reprezentat pentru Partidul Comunist Român un concurent însemnat și incomod în lupta
pentru cucerirea puterii politice și instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere
presupunea „eliminarea concurenților” și dorința de compromitere și distrugere a
adversarului. Odată cu proclamarea Statului Național-Legionar, Partidul Comunist Roman
transmitea noi instrucțiuni membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea
între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât mai mult în rândurile
cămășilor verzi pentru a le compromite, creând cât mai multe dificultăți guvernului.
Regimul comunist
   La Extrema stânga s-au situat comuniștii. Partidul Comunist Român (PCR) a fost un partid politic creat în
anul 1921 ca rezultat al separarii ramurii bolșevice de extrema stânga de Partidul Social Democrat Român.
A funcționat în diferite perioade sub diferite denumiri oficiale: între 1921-1945 drept Partidul Comunist din
România, și între 1954-1965 drept Partidul Muncitoresc Român. Din 1965 PMR redevine Partidul Comunist
Român. În România interbelică, PCR a fost o mică organizație politică ilegală, subordonată Cominternului și
implicit Uniunii Sovietice care a susținut ideologic revoluția comunistă. Partidul comunist și-a început
ascensiunea la putere în România după actul de la 23 august 1944, la care a participat în calitate de
membru al Blocului Național Democrat. Apoi, conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice,
PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai 1, în urma loviturii de stat de la
30 decembrie 1947, s-a instaurat Republica Populară Română.
   Între 1947 și 1989, PCR a fost singurul partid politic oficial care a activat pe scena politică din România.
   Sub conducerea PCR în România a fost instaurată dictatura proletariatului, iar cenzura a inhibat libertatea
de exprimare. În 1989, PCR avea circa 4 milioane de membri (18% din populația României), calitatea de
membru de partid fiind o simplă formalitate golită de conținut, pe care oamenii o îndeplineau doar pentru
a putea profita de ceea ce le putea oferi societatea acelor ani (funcțiile de conducere din întreprinderi,
gradele universitare, și multe alte poziții importante necesitau ca aspirantul să fie membru de partid).
După evenimentele din decembrie 1989, care au dus la căderea regimului comunist, PCR a fost scos în
afara legii și dizolvat prin decret-lege