Ardealul

Un proiect realizat de Mitocaru Ioana, Crăciun Cătălin Iustin, Tulbure Bianca,

Rotariu Andreea, Gușă Alexandru si Mihăilă Mădălina
Introducere
   Transilvania sau Ardealul este regiunea situată în centrul României,
delimitată de Munții Carpați. Este formată din teritoriile a zece județe:
Hunedoara, Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita,
Covasna si Brașov. 
    De-a lungul timpului, această regiune a fost parte componentă a
Imperiului Roman, a Regatul Ungariei si a Imperiului Austriac. După
Marea Unire din 1918, Transilvania a devenit teritoriu al României
independente. În prezent, zona centrală a țării este locuită de români,
maghiari și sași, fiecare comunitate păstrându-și cultura și obiceiurile
caracteristice. Cu toate acestea, spectacolul rural, costumele si
cântecele te poartă într-o lume încântătoare, care amintește de
simplitatea și frumusețea satului românesc.
 Imagini
reprezentative
pentru Ardeal
    Cunoscut și sub denumirea de Castelul
Huniazilor, localizat în Hunedoara și
construit în secolul al XV-lea în stil gotic, a
fost proprietatea lui Iancu de Hunedoara. În
Castelul prezent, este considerat unul dintre cele
mai frumoase castele medievale din lume.
Corvinil În temnița castelului ar fi fost închis însuși
Vlad Țepeș. Legendele susțin că aici
or conducătorul și-ar fi pierdut mințile,
devenind Dracula. Castelul Corvinilor din
Hunedoara este popular atât pentru istoria
bogată și tumultuoasă pe care o are în
spate, cât și pentru faptul că se numără
printre cele mai bântuite castele europene.
    Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea
Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru

Cimitiru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive

reprezentând scene din viața și ocupația
persoanelor îngropate. Ineditul acestui cimitir
l Vesel este diferențierea față de cultura populară, care
consideră moartea ca un eveniment trist. S-a

din
făcut ipoteza că Stan Ioan Pătraș s-ar fi inspirat
din cultura dacilor. Unele cruci sunt pictate pe
ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a
Săpânța vieții celui îngropat, iar pe cealaltă, o descriere a
motivului morții. Majoritatea crucilor sunt scrise
cu greșeli de ortografie și variante arhaice de
scriere cu scopul de a stârni râsul.
 Tradiții și
obiceiuri di
n Ardeal
 Tradiţii de iarnă. Crăciunul şi Anul Nou.
   În Ardeal, sărbătorile de iarnă debutează pe 6 decembrie, de ziua Sfântului Nicolae, când
copiii cuminţi primesc cadouri în ghetuţe, iar fetele frământă aluatul pentru plăcinte. Seara,
tinerii din sat se întâlnesc şi petrec până în zori. Pe vremuri, de Sfânta Lucia, pe 13
decembrie, bărbaţii îndeplineau un ritual menit să protejeze gospodăria de rele: mergeau
prin casă purtând o tavă cu jar, în care erau puse câteva crenguţe. În satele transilvănene,
pregătirile pentru Crăciun încep din timpul postului; până atunci, bărbaţii au grijă să termine
muncile câmpului şi asigură proviziile pentru perioada sărbătorilor. Femeile se reunesc în
şezători, unde torc şi cos, pregătind straie festive şi ţesături folosite pentru decorarea casei.
Tinerele primesc sfaturi, ascultă poveşti cu tâlc şi descoperă întâmplările vieţii rurale.
Întâlnirile sunt prilejuri de a transmite noii generaţii proverbe, cântece populare, obiceiuri şi
meşteşuguri. 
   Cel mai important obicei al Crăciunului este colindatul. Primii vestitori ai sărbătorii sunt
copiii, care pornesc din renunţat. Crăciunul şi Anul Nou sunt celebrate cu fast, voie bună şi
cu speranţa unui an prosper, care aduce sănătate, fericire şi roade bogate. 
 Tradiţii de Paşte.
•    SărbătoareaPaştelui este celebrată prin tradiţii specifice comunităţilor care
locuiesc în Ardeal. Credincioşii respectă cu stricteţe Postul mare şi încearcă
să ducă la bun sfârşit activităţile gospodăreşti: pământul este arat şi
semănat, casele sunt văruite şi curăţate, se pregătesc hainele noi. Înaintea
începerii postului, saşii dau o ultimă petrecere, numită Fărşang, cu scopul de
a îndepărta spiritele malefice şi pentru a atrage norocul. În Joia sau Vinerea
Mare, femeile vopsesc ouăle şi prepară pasca. Duminică dimineaţa, toţi
membrii familiei se spală cu apă proaspătă, în care pun un ou roşu, un ban
de argint şi un fir de busuioc. În prima zi de Paşte, rudele se reunesc în jurul
mesei, ciocnind ouă şi savurând delicioasele preparate din miel. Există
superstiţia că vei avea noroc dacă prima persoană care intră în casă este un
bărbat. 
Tradiții de nuntă.
   Un obicei nelipsit de la nunțile din Ardeal este împodobitul bradului. Acesta este decorat cu
ghirlande, panglici colorate, funde și zurgălăi, iar în vârful său se agață un cozonac sau un
măr. Tradiția spune că acest brad trebuie așezat la intrarea în curtea mirelui, în timpul
petrecerii. Tot înainte de nuntă, prietenele miresei se întâlnesc pentru a cânta „cununa”, în
timp ce la casa mirelui se adună cavalerii pentru bărbierirea simbolică a tânărului, cu coasa
sau sapa.
   La nunțile din Ardeal, nimeni nu se așază la masă, până când nu ajung toți invitații. Apoi,
mirii și nași beau câte un pahar de șampanie în fața tuturor, pahar pe care îl sparg în uralele
invitaților. Tradiția spune că cioburile țin la distanță ghinionul din viața tinerilor căsătoriți. De
asemenea, mirii trebuie să stea în capul mesei, iar în unele regiuni, încă există obiceiul ca
aceștia să mănânce lapte sau smântână din aceeași farfurie, pentru ca în viitor copiii lor să
fie frumoși și sănătoși.
   În zona Ardealului, încă se mai joacă dansul găinii, care are loc chiar în toiul petrecerii. O
găină bine rumenită este jucată deasupra miresei, iar nașul are datoria de a plăti pentru
aceasta. Întregul obicei semnifică răscumpărarea miresei de la părinți.
Obiceiuri ciudate întâlnite în Ardeal
   1. La ridicarea casei se sacrifică o găină, iar sângele ei se scurge în
pământ, în locul unde urmează să fie uşa de intrare în casă. În unele locuri
se lasă în pământ inclusiv capul găinii. Din găina în cauză se pregăteşte un
preparat pentru meşterii care lucrează la casă.
   2. Morţii au bani în buzunare şi în mormânt.  În Ardeal, banii se pun chiar
în mâna mortului. Cu suma primită decedatul îşi „plăteşte” judecata.
   3. În mai multe sate din Transilvania, de Rusalii se
practică înstruţatul boului. Un bou este împodobit cu flori şi este purtat pe
ulițele satelor. În unele locuri, acesta este gonit de către tinerele care vor
să se mărite. Se spune că cele care ating boul se vor mărita în anul în curs.
 Portul
Popular
   În Ardeal, județul Bistrița-Năsăud, purtatul
straielor populare în zilele de sărbătoare este
o adevărată tradiție și se practică de la cel
mai mic, la cel mai mare. Costumul popular
are o vechime de peste 100 de ani, de cele
mai multe ori lăsat moștenire, din generație
în generație.
   Portul popular femeiesc este alcătuit din:
năframă, cămașă brodată cu motive
populare, brâu, poale, pânzături, pieptar
și opinci din piele de bou sau porc tăbăcită.
Costumul bărbătesc e mai simplu, compus
dintr-o cămașă lungă, pantaloni lungi strâmți
confecționați din material țesut în casă pe
țesătoare. Peste cămașă bărbații își pun un
brâu țesut manual sau un chimir de piele.
 Mâncare
specifică din Ardeal
   Bucătăria din Transilvania a suferit de-a lungul istoriei influența bucătăriei
austro - ungare. 
   În Ardeal se folosește mult slănina afumată, bine pregătită, care se
consumă în tot timpul anului, chiar și vara, fie că e tare, sau este folosită la
prepararea diferitelor mâncăruri. Mâncărurile obținute în bucătăria din
Transilvania, sunt grase, gustoase și piperate și se realizează pe bază de
carne și în special carne de porc, se folosesc legumele, zarzavaturile,
laptele, brânzeturile precum și ouăle. Ciorbele se acresc cu oțet sau zeamă
de varză și se îmbunătățesc, cu gălbenușuri de ouă, smântâna și făină,
specific acestor ciorbe este tarhonul. La obținerea mâncărurilor se
folosește untura de porc si rîntașul obținut din ceapa înăbușită și făina
puțin rumenită. Sosurile sunt în general albe dar și colorate cu boia de
ardei. Salatele se îndulcesc cu zahăr. Se mănâncă mult paprica cu găluște
din făină și ouă fierte în apă cu sare. 
   Bucătăria din Transilvania este renumită prin preparate ca: balmus, bulz,
supă de chimen, supă de varză albă cu smântână, ciorbă ardelenească de
porc sau vacă, ciorbă de carne cu tarhon, varză,
ciuperci umplute, gulaș, afumături, tocături cu afumătură, budincă.
In bucătăria din Transilvania, vom găsi pe lângă mâncărurile specifice zonei
si mâncăruri de pe tot cuprinsul țării, aceste mâncăruri au fost adaptate
la preferințele și obiceiurile locuitorilor din această parte a țării.
   În bucătăria ardelenească întâlnim multe preparate cu carne, cartofi,
smântână, boia. O invenție culinară ceva mai recentă este ciocolata de casă.
Câteva dintre rețetele de seamă din bucătăria ardelenească înseamnă:
chisatura (o pastă de slănina, ceapă și pătrunjel), ciorbe cu smântână din
belșug și tarhon, zame, tocăniță, gulaș din influența ungurească, tocana de
gălbiori cu mămăligă, varză ca la Cluj, pâine cu cartofi, turta dulce, plăcinte
felurite.
Gulaş ardelenesc Ciorbă de tarhon
Scriitori
din
Ardeal
   Lucian Blaga s-a născut pe 9/21 mai 1895 în Lancrăm, Alba și a
murit pe 6 mai 1961 la Cluj. A fost eseist, filozof, poet, dramaturg,
traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat
român. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți,
fiul preotului ortodox Isidor Blaga și al Anei.
   Copilăria lui Lucian Blaga i-a stat, după cum mărturisește el însuși,
„sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, viitorul poet, care
se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut
ca o lebădă”, neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. A
debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia "Pe țărm" (1910) și în
ziarul Românul, cu studiul "Reflecții asupra intuiției lui Bergson". 
   A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea, pe care
le-a finalizat cu licență. Lucian Blaga a mărturisit în Hronicul și
cântecul vârstelor că s-a înscris la Teologie spre a fi scutit de înrolare
în armata austriacă. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din
Viena, obținând titlul de doctor în filosofie. În anul 1939 a devenit
profesor la Universitatea din Cluj. În operele sale filosofice a fost în
mare parte influențat de Friedrich Nietzsche și Oswald Spengler și a
glorificat natura și misticismul național. Filosofia sa este originală,
îmbinând panteismul și ortodoxia.
• Creația sa filosofică este grupată în trei
trilogii: "Trilogia cunoașterii" (1943),
"Trilogia culturii" (1944) și "Trilogia
valorilor" (1946) .
• Dramaturgie: "Zamolxe, mister păgân",
"Ivanca", "Meșterul Manole, dramă în
cinci acte", "Cruciada copiilor".
• Volume: "Poemele luminii", "În marea
trecere", "Lauda somnului", "La curțile
dorului", "Poezii" , "Nebănuitele
trepte".
 Ioan Slavici
   Ioan Slavici s-a născut pe 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad si a murit pe 17 august
1925 la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea. A fost un scriitor și
jurnalist român. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei.
   Frecventează şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal. Urmează Liceul din Arad, stând la
gazdă, precum eroii săi din "Budulea Taichii". Susţine bacalaureatul la Satu-Mare, iar în
toamnă se înscrie la Universitatea din Budapesta. În ianuarie e bolnav, întrerupe
facultatea şi revine în Siria. În toamnă e din nou la Viena, în armată, urmând şi
Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student
fiind şi el. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană si maghiară. Îşi ia "examenul de stat".
Debutează la Convorbiri literare cu "Fata de birău". În vara, împreuna cu Eminescu,
organizează serbarea panromânească de la Putna astfel punând bazele Societății
Academice Sociale Literare România Jună. La finalul anului 1874, se stabilește la
București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la
Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc, editează revista Vatra. În timpul
primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor.
   Ioan Slavici publică nuvele precum: "Popa Tanda" (1873),
"Scormon", "La crucea din sat" (1876) , "Crucile roșii" (1876) , "O
viață pierdută" (1876) , "Gura satului" (1878) "Budulea Taichii"
(1880) , "Moara cu noroc" (1880), "Pădureanca" (1884).
•   Romane:  "Mara" (1894) "Din bătrâni" (1902). "Corbei", "Din
două lumi" (1920), "Cel din urmă urmaș" (1923),  "Din păcat în
păcat" (1924).
•   Povești: „Zâna Zorilor”, „Florița din codru”, „Doi feți cu stea în
frunte”, „Păcală în satul lui”, „Spaima zmeilor”, „Rodul tainic”,
„Ileana cea șireată”, „Petrea prostul”.
•   Comedii: "Fata de birău" (1871),  "Polipul unchiului" (1875),
"Drame istorice Bogdan Vodă" (1876).
 Liviu Rebreanu
   Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, în Târlișua, județul Bistrița-
Năsăud și a fost primul dintre cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și
Ludovica. În anul 1889, întreaga familie s-a mutat în comuna Maieru, pe Valea
Someșului și potrivit afirmației scriitorului: „În Maieru am trăit cele mai
frumoase și mai fericite zile ale vieții mele.” A început cursurile școlii primare în
anul 1891, urmând două clase la Gimnaziul „Grăniceresc din Năsăud”, iar în
1897 s-a transferat la „Școala de băieți” din Bistrița, astăzi „Colegiul Național
Liviu Rebreanu”. În 1900 a început să urmeze „Școala Reală Superioară de
Honvezi” din Sopron, iar la sfârșitul primului an a obținut calificativul
„eminent”. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, deoarece a avut
media scăzută la purtare. 
   La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-
ungară. Aici el a avut numeroase preocupări literare precum: proiecte
dramaturgice, lecturi și conspecte. La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci
povestiri în limba maghiară. La 1 noiembrie 1909, Liviu Rebreanu a debutat în
presa românească, la Sibiu, în revista „Luceafărul”. 
   A apărut povestirea „Codrea” (Glasul inimii). În aceeași revistă a mai publicat
și nuvelele “Ofilire”, “Răfuială” și “Nevasta”. La 25 octombrie 1910 a debutat în
București, în revista „Convorbiri critice”, iar împreună cu Mihail Sorbul, în acea
perioadă scoate revista "Scena", dedicată teatrului și muzicii. Anul 1911 l-a
dedicat teatrului. Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel De-al Doilea
Război Balcanic s-a angajat ca reporter la „Adevărul”, iar la sfârșitul războiului a
fost concediat. În 1944, fiind grav bolnav, s-a retras în satul argeșean Valea
Mare, fără să se mai întoarcă vreodată în București.
Opere
• Romane sociale: "Ion" (1920), "Crăișorul" (1929),
"Răscoala" (1932),  "Gorila" (1938). Romane psihologice:
"Pădurea spânzuraților" (1922), "Adam și Eva" (1925),
"Ciuleandra" (1927).  
• Nuvele:  "Proștii "(1910), "Catastrofa" (1921), "Norocul",
"Cuibul visurilor", "Cântecul lebedei" (1927), " Ițic Ștrul,
dezertor". Romane polițiste: " Amândoi" (1940).
• Teatru: "Cadrilul"(1919), "Plicul", "Apostolii".