ISTORIA INTEGRĂRII EUROPENE

CURS 1

PROIECȚII PREMODERNE ALE MIȘCĂRII

PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ

Prof. Univ. Dr. Nicolae Păun

• Primul care a amintit în scris numele „Europa” a fost Hesiod, cca. 900 î.Hr.,
care dădea acest nume unei zeițe,, iar primul care a descris-o, comparând-o
cu Asia, a fost Hipocrate.

• Legendele grecești - mitul prințesei Europa, fiica lui Agenor din Tyr, care a
avut o relație cu Zeus.

• Tradițiile creștine, în cărțile Genezei (cap. 9-10) din secolul al IV-lea, explică
Potopul și sugerează că Noe a împărțit Pământul celor 3 fii: Ham – Africa, Sem
– Asia, iar Iafet – Europa.

• Prima menționare, a Europei ca unitate nu doar geografică, ci și umană -

secolul al VIII-lea, după bătălia de la Poitiers din 732.
• Între mijlocul secolului al XI-lea și până în Renaștere (XIV-XVII), ideile despre
Europa sunt aproape inexistente.

• Imperiul și Papalitatea, ambele raportându-se la creștinism, au influențat în secolul

al XIV-lea apariția ideii unei Europe unite.

• Marea majoritate a proiectelor pacifiste, și deci de unire a Europei, se leagă organic

– și asta până în secolul al XVIII-lea – de încercările de recucerire a Lăcașurilor
Sfinte și mai apoi de colaborare împotriva amenințării otomane.

• Criza profundă a Reformei nu este văzută ca o scindare a Europei, ci doar a

creștinătății.
• Europa este o preocupare majoră în epoca enciclopediștilor. Astfel, Montesquieu
(1689 - 1755) este interesat de interdependența statelor continentului, un stat cu mai
multe provincii luminate; Voltaire (1694-1778) analizează continentul critic;
Rousseau (1712 - 1788) este mai elaborat, vizează o soluție confederativă și
reforme permanente, cu eliminarea conflictelor.

• Raportat la momentul Revoluției franceze (1789), este de remarcat că, în ciuda

numeroaselor declarații ale adepților Convenției invocând numele Europei, nu a
reieșit niciun singur plan concret de uniune.

• Secolul al XIX-lea, în schimb, le aparține germanilor, prin Wieland și Schelling,

Herder și Hegel, Kant sau Goethe, Wilhelm Joseph von Schelling Kierkegaard și
Schopenhauer. Aceștia propun o federație europeană, o curte de justiție
internațională și o Constituție.
Imperialismul și ideea unificării Europei sub o singură coroană revin în forță cu Napoleon (1804-
1814-1815) – ideea de federație.

Conștiința europeană - aspirația spre pace

Până în secolul al XVIII-lea inclusiv, confruntările care au avut loc au fost percepute ca fiind
apanajul exclusiv al statelor.

Pierre du Bois, William Penn, Emeric Crucé, ducele de Sully - metode de a asigura un echilibru
armonios al relațiilor dintre state, cu riscul de a ceda o parte din suveranitatea statului respectiv.

Iluminismul și filosofia liberală - construiesc Națiunea plecând de la cetățean. În sânul națiunii și în

proasta funcționare a statului, se spune, rezidă sursa posibilelor confruntări și a violențelor.

George Washington îi scria lui La Fayette: „Eu sunt cetățeanul marii Republici a Umanității... Noi
am aruncat sămânța libertății și a uniunii care va germina puțin câte puțin peste tot Pământul...
după modelul Statelor Unite ale Americii se vor constitui Statele Unite ale Europei”.
• Sintagma patriotism instituțional european - națiunea rămâne punct de referință.

• Saint-Simon - „adevăratul precursor al tendinței instituționaliste a secolului al XX-

lea, care a creat piața comună”, afirma că „tot ce are comun societatea europeană
se poate raporta la știință, arte, legislație, comerț, administrație și industrie”.

• 1814 – planul de reorganizare a societății europene într-un singur corp politic. Era
un adevărat proiect despre Statele Unite ale Europei: un parlament general situat
deasupra guvernelor naționale, cu o reprezentare corporatistă, ales pentru 10 ani,
cu 240 de deputați (1 la 1 milion de locuitori), un Cod moral general, național și
individual, pe care să se clădească federația europeană
• La Belle Epoque – o expresie retrospectivă, vine din nostalgiile unei societăți
de dinaintea teribilului război total care a fost primul război mondial.

• Această Europă a avântului european, a revoluției industriale, cu o geografie a

industrializării care umple rapid locurile, este de pe o hartă dinamică, cu elite
vechi și noi, poposește în secolul al XX-lea, plonjând de la deseori
supradimensionata arcă a unui vechi regim care devansează cronologia 1815-
1913, într-un secol al violențelor și extremelor.