SECOLUL AL XVIII-LEA (pasaje din texte relevante):

Charles Iréné Castel de Saint Pierre (abatele de Saint Pierre) scrie: Memoriu pentru a
face pacea veşnică în Europa (1712), Proiect pentru a face pacea veşnică în Europa
(1713); Proiect pentru a face pacea veşnică între suveranii creştin (1717):
Despre Germania:
„nu văd mai multe dificultăţi în a forma Corpul European, în zilele noastre, decât au existat
înainte când s-a constituit Corpul German, de a realiza în mare ceea ce este deja realizat în
mic”

Jean Jacques Rousseau (1712-1778) vorbind depre proiectul abatelui de Saint-Pierre în

lucrarea: Estrait du Project de paix perpétuelle de M. ľabbé de Saint-Pierre (Extras din
proiectul de pace veşnică al abatelui de Saint-Pierre):
„Dacă proiectul nu poate fi pus în practică, acesta nu se datorează faptului că el ar fi
himeric. În realitate, oamenii sunt lipsiţi de chibzuinţă şi este un fel de nebunie să fii înţelept
în mijlocul nebunilor.”

Charles-Louis de Secondat – baron de Montesquieu

În Spiritul legilor (1748) scrie despre spațiul german:
„Germania există pentru a călători acolo, Italia pentru a sta câtva timp acolo, Anglia pentru
a gândi acolo, iar Franţa pentru a trăi acolo.”
Tot în Spirtul legilor realizează o comparație între Europa și Asia:
„Şi dacă vrem să aruncăm o privire asupra situaţiei actuale din lume, vom vedea că, pentru
acest motiv (cultura ei), Europa domina celelalte părţi ale lumii şi este în prosperitate, în
timp ce restul lumii geme în sclavie şi mizerie; tot aşa cum Europa este mai luminată în mod
proporţional, în măsura în care celelalte părţi sunt acoperite de o noapte grea.”

În Despre puterea statelor:

„Un prinţ crede că va fi mai mare prin ruina unui stat vecin. Din contră. Lucrurile stau altfel
în Europa încât toate statele depind unele de altele. Franţa are nevoie de Bretagne şi
Bretagne de Anjou. Europa este un stat compus din mai multe provincii.”

1
François-Marie Arouet, Voltaire (1694-1778):
În Discurs preliminar la poemul lui Fontenoy, (1745), Voltaire scria:
„Popoarele Europei au principii de umanitate care nu se găsesc în alte părţi ale
lumii, ele sunt mai legate între ele; au legi care le sunt comune, toate Casele domnitoare sunt
aliate; supuşii lor călătoresc tot timpul şi păstrează între ei relaţii reciproce. Europenii
creştini sunt la fel cum erau grecii: poartă războaie între ei, dar chiar în aceste conflicte
păstrează atât de multă decenţă ... încât adesea un francez, un englez sau un german care se
întâlnesc prima dată par să se fi născut în acelaşi oraş.”
În Secolul lui Ludovic al XIV-lea:
„Europa depăşeşte în toate privinţele celelalte părţi ale lumii ... se poate privi Europa
creştină ca un fel de mare republică împărţită în mai multe state, unele monarhii, altele
mixte, acestea aristocratice, celelalte populare, însă toate semănând unele cu altele, toate
având acelaşi fond religios, chiar dacă este divizat în mai multe secte, toate având aceleaşi
principii de drept public şi de politică, necunoscute în alte părţi ale lumii.”
Jean Jacques Rousseau îşi exprimă, însă, observaţiile despre unitatea profundă a Europei în
Extras din proiectul de pace veşnică al abatelui de Saint-Pierre; el propune pentru Europa
o confederaţie:
„Dacă există un mijloc de a îndepărta aceste periculoase contradicţii, el nu poate fi altul
decât o formă de guvernământ confederativ, care, unind popoarele prin legături
comparabile cu cele care-i unesc pe indivizi, să îi supună pe toţi, în mod egal, autorităţii
legii.”
și oferă exemple istorice spre a-și argumenta perspectiva, considerând că:
„În acest mod toate statele din Europa formează între ele un fel de sistem care le uneşte
printr-o singură religie, prin acelaşi drept internaţional, prin obiceiuri, prin cultură, prin
comerţ şi printr-un fel de echilibru care este consecinţa necesară a tuturor acestor lucruri şi
care, fără ca cineva să se gândească să-l păstreze, nu va fi, totuşi, atât de uşor de rupt cum
crede multă lume.”
De fapt, Rousseau redactează un veritabil elogiu la adresa continentului
european, pe care îl prezintă astfel:
„Adăugaţi la aceasta situaţia deosebită a Europei, la fel de populată peste tot, la fel de
fertilă pretutindeni, mai bine unită în toate părţile ei, amestecul continuu de interese pe care
legăturile de sânge şi cele privind comerţul, artele, coloniile le-au stabilit între suverani,
mulţimea râurilor şi varietatea cursului lor, care fac toate comunicaţiile mai uşoare,
pasiunea locuitorilor pentru mişcare, astfel încât ei călătoresc tot timpul şi se mută de mai
multe ori unii la alţii; inventarea tiparului şi gustul general pentru cultură, stabilind între ei
o comunitate de studiu şi de cunoaştere .... Cu aceste condiţii, înzestrată, Europa nu este
numai „o colecţie ideală de popoare care n-au în comun decât un nume” cum se întâmplă în
Asia sau în Africa. Europa este mai mult „o societate reală, având religia ei, obiceiurile şi
tradiţiile ei, chiar legile ei, de care nici unul din popoarele care o compun nu se poate
îndepărta fără să provoace, imediat, tulburări.”

2
În 1773 Rousseau scrie Consideraţii cu privire la guvernarea Poloniei şi asupra reformei
acesteia proiectate în 1772, surprinsăzoare pentru contradicțiile ei; el se exprimă astfel:
„Nu mai există astăzi francezi, germani, spanioli nici chiar englezi, orice s-ar spune; nu mai
sunt decât europeni. Toţi au aceeaşi gusturi, aceleaşi pasiuni, aceleaşi obiceiuri ... […] Un
francez, un englez, un spaniol, un italian, un rus, sunt toţi, aproape, acelaşi om.”
Pentru ca în altă parte să scrie:
„Vreau ca, învăţând să citească ei lucruri despre ţara lor; ca la zece ani să-i cunoască toate
produsele; ca la doisprezece ani să-i ştie toate provinciile, toate drumurile, toate oraşele; ca
la cincisprezece ani să-i ştie toată istoria, iar la şaisprezece ani toate legile ....”

Immanuel Kant
Filosoful prusac scrie, în 1795, Spre pacea eternă unde teoretizează, printre altele, și despre
principiul suveranității dreptului:
„Trebuie ca dreptul internaţional să fie fondat pe o federaţie de state libere”

Edmund Burke scrie în Reflecţii asupra Revoluţiei din Franţa (1791):

„Păstrând metoda Naturii în conducerea statului, nu suntem niciodată cu adevărat înnoitori
în ceea ce ameliorăm, nu suntem niciodată cu totul demodaţi în ceea ce conservăm”
Iar în pamfletul contra-revoluționar: Trei scrisori despre propunerile de pace cu
Directoratul regicid al Franţei (1796-1797), Burke scrie despre Europa astfel:
„religia, legile şi obiceiurile din Europa sunt similare. Specialiştii în domeniul dreptului
public au numit adesea acest agregat de naţiuni un Commonwealth. Aveau dreptate. Este
practic un singur mare stat având aceleaşi baze de drept general, cu unele diferenţe de
obiceiuri provinciale şi organizări locale. Naţiunile europene au aceeaşi religie creştină,
comună în părţile fundamentale, puţin diferită doar în ceremonii şi doctrina subordonată.
Regimul politic şi economia fiecărei ţări derivă, în ansamblu din aceleaşi surse.”
Concluzia lui Burke fiind:
„Această asemănare în tipul de relaţii şi în toate formele de exil oriunde s-ar afla în
continent. Când un om călătoreşte sau se stabileşte în altă ţară pentru îngrijirea sănătăţii,
plăcere, afaceri sau fiind constrâns, el nu se simte niciodată cu adevărat strain.”

Fragment din scrisoarea lui George Washington către La Fayette în care apare referința la
conceptul de unitate al continentului european:
„Eu sunt cetăţeanul marii Republici a Umanităţii … Noi am aruncat sămânţa
libertăţii şi a uniunii care va germina puţin câte puţin peste tot Pământul. Într-o zi, după
modelul Statelor Unite ale Americii se vor constitui Statele Unite ale Europei….”