ROMÂNIA COMUNISTĂ

Comunismul și presa romanească

• În perioada comunistă, presa din
România a creat o realitate paralelă,
încercând să ascundă realitatea din
România de la acea vreme. Presa nu
era preocupată de adevăr, ci de
„fardarea minciunii”.
• Epoca de aur a reprezentat pentru gazetarii români o
îngrădire a libertății de exprimare.
• Criticul literar Mircea Zaciu a denumit "deceniul
satanic” perioada 1980-1989, perioadă în care cultul
personalității lui Ceaușescu a atins cele mai înalte culmi.
Trecerea de la comunismul „liberal” la cultul personalității
s-a produs treptat, procesul începând în 1971, după ce
Nicolae Ceaușescu a făcut o vizită în China și Coreea, de
unde a venit cu idei pentru a schimba România. Dictatorul
român a fost impresionat de „noua revoluție culturală”
chineză din epoca lui Mao Zedong și de puternicul cult al
personalității din epoca lui Kim Ir Sen în Coreea de Nord.
• În 1985 au fost desființate studiourile
regionale de radio, datorită măsurilor de
economisire a energiei electrice. De fapt, a fost
o strategie de a lichida posturile care emiteau în
limbile străine, maghiară, respectiv germană,
fiind susținut naționalismul românesc.
Programele Televiziunii Române au fost reduse la
două ore pe zi, între 20:00 și 22:00, pe motivația
că oamenii muncii trebuiau să se trezească
odihniți a doua zi, pentru a fi apți de muncă.
 LEGI ALE PRESEI COMUNISTE

• Politicul stătea în fața radioului și a televiziunii, a presei în general, fiind bine

stabilit prin legi și documente de partid. Legea presei, din 1974, prevedea faptul
că „presa își desfășoară activitatea sub conducerea PCR, forța politică
conducătoare a întregii societăți din RSR” (apud Păsăilă, 2004, p. 258). În anul
1977 au fost publicate Decretele nr. 473 și 474, ce priveau instituțiile de
presă. Primul decret prevedea ca Radioteleviziunea Română să contribuie prin
întreaga sa activitate la înfăptuirea politicii interne și externe a partidului
și statului român. Radioteleviziunea Română trebuia să acționeze pentru
aducerea la cunoștința oamenilor muncii a hotărârilor partidului și legilor țării,
pentru educarea socialistă a maselor, pentru formarea omului nou, pentru
lărgirea orizontului politico-ideologic și cultural „al celor ce muncesc”.
• Datorită controlului sever al mass-mediei, rolul
acesteia în România, în căderea regimului comunist, a
fost unul nesemnificativ, indirect, în sensul că mass-
media a contribuit „pe dos” la formarea omului nou
devotat socialismului și comunismului.
Presa audiovizuală era condusă de Consiliul Național al
Radioteleviziunii Române, al cărui președinte era numit
prin decret al Consiliului de Stat. În perioada
„ deceniului satanic ” , Radioteleviziunea Română a fost
condusă de Petre Constantin (1981-1990).
 PRESA SCRISĂ ÎN COMUNISM

• După datele oficiale, în luna decembrie 1989, în România se

tipăreau 495 de publicații, fie că era vorba de ziare
naționale Scânteia, România liberă, Informația Bucureștiului,
fie de reviste de profil Flacăra, Femeia, Sportul, Munca, fie de
reviste culturale, România literară, Contemporanul,Săptămâna
culturală, Luceafărul, Cinema, Teatrul, Amfiteatru,Vatra, Viața
Studențească din Iași, Ateneu din Bacău,etc.
• Existau ziare și reviste centrale, pentru diferite
categorii de cititori, care de obicei se ocupau de
propaganda politică, publicau diverse documente de
partid și comunicate oficiale. În general, presa
folosea cam același limbaj, cu deosebiri în funcție
de profilul publicației. În fiecare județ existau
apoi ziarele județene, organe deopotrivă ale
comitetelor județene de partid și ale consiliilor
populare județene. Numele acestora reflectau
„culoarea” regimului: Făclia (Cluj), Drapelul
(Timișoara), Flacăra Iașului (Iași) etc.