Sunteți pe pagina 1din 7

Oratoriul de

Crăciun- de J. S.
Bach
De Șimonca Cătălin
Date despre J. S. Bach
•Johann Sebastian Bach, compozitor german din perioada barocului, a fost unul dintre cele mai
mari și mai productive genii din istoria muzicii.
•S-a născut la 21 martie 1685, la Eisenach, în ţinutul Turingiei, unde familia Bach era cunoscută
prin numărul mare de muzicieni pe care i-a dat. Arborele genealogic al familiei Bach începe cu
Veit Bach (cca 1550-1619), un brutar cu recunoscute aptitudini muzicale. În această familie
cultivarea muzicii a devenit o tradiţie, mulţi membri îndeletnicindu-se cu muzica, fie ca
profesionişti, fie ca amatori. Tatăl lui Sebastian, Johann Ambrosius, era un modest muzician,
împovărat de o familie numeroasă cu opt copii, dintre care i-au rămas în viaţă patru, Sebastian
fiind mezinul.
•In 1700, Bach a început sa-si castige pâinea  cântând în corul bisericii Sfantul Mihail, din
Lüneburg. In 1703, a devenit violonist in ochestra de cameră a printului Johann Ernst, din
Weimar. În octombrie 1705, Bach a aranjat sa lipsească o lună pentru a merge sa studieze la
Lübeck cu renumitul compozitor Dietrich Buxtelhude, a cărui muzica de orga l-a influențat
ulterior in mare masură.
•În 1723, Bach s-a mutat la Leipzig, unde și-a petrecut restul vietii. Poziția sa de director muzical
și maestru de coruri al bisericii Sf.Thomas din Leipzig era nesatisfăcătoare în multe feluri. Se
certa încontinuu cu consiliul orașului, și nici consiliul, nici locuitorii orașului, nu îi apreciau geniul
muzical: nu îl considerau mai mult decat un bătrân care se agață cu încăpățânare de un stil de
muzică demodat. Oricum, cele 202 piese ramase din cele 295 pe care le-a scris la Leipzig, se mai
cântă și azi. Majoritatea pieselor încep cu o parte pentru cor si ochestra, continuă cu recitative
alternanțe și arii pentru voci solo si acompaniament, și se termina cu o parte pentru cor bazată
pe un simplu imn luteran.
Informații generale
• Oratoriul de Crăciun, BWV 248(BWV reprezentând  indicele operelor
lui Bach), este un oratoriu compus de Johann Sebastian Bach pentru a
fi interpretat în biserică pe perioada Crăciunului. A fost compus pentru
Crăciunul din 1734 și incorporează muzică din compoziții mai vechi,
inclusiv trei cantate seculare compuse în 1733 și 1734 și o cantată de
biserică, acum pierdută. Data este confirmată de Bach în manuscris. În
afară de 1734, lucrarea nu a mai fost interpretată până în 1857 când a
fost interpretată de Sing-Akademie zu Berlin sub bagheta lui Eduard
Grell. Oratoriul de Crăciun este un exemplu sofisticat de parodie
muzicală. Autorul textului este necunoscut, deși un colaborator
frecvent al lui Bach pentru oratoriile sale era Christian Friedrich
Henrici.
• Lucrarea aparține unui grup de trei oratorii compuse spre sfârșitul
carierei lui Bach în 1734 și 1735 pentru sărbători importante, celelalte
două fiind Oratoriul de Înălțare și Oratoriul de Paști. Toate sunt parodii
ale unor compoziții mai vechi, deși Oratoriul de Crăciun este de
departe cea mai lungă și complexă lucrare.

• Oratoriul este structurat în șase părți, fiecare parte fiind compusă


pentru interpretare la una din evenimentele importante din perioada
Crăciunului.
Muzica
• Bach exprimă unitatea întregii lucrări prin însăși muzica, parțial prin folosirea tonalităților. Părțile I
și III sunt scrise în Re major, partea a doua în gama subdominantă Sol major. Părțile I și III sunt
orchestrate similar pentru trompete exuberante, în vreme ce partea a doua pastorală este, prin
contrast, orchestrată pentru instrumente de suflat din lemn și nu include un cor de deschidere.
Partea a patra este compusă în Fa major (tonalitatea relativă a lui Re minor) și marchează cel mai
îndepărtat punct muzical față de introducerea oratoriului, fiind orchestrat pentru corni.
• Bach începe o călătorie muzicală înapoi spre tonalitatea ce a deschis lucrarea prin tonalitatea
dominantă La major a părții a cincea spre o revenire triumfătoare la Re major pentru ultima parte.
Pentru a întări această conexiune, între începutul și finalul lucrării, Bach refolosește coralul ce
deschide prima parte Wie soll ich dich empfangen? pentru coralul ce încheie lucrarea, Nun seid ihr
wohl gerochen. Această melodie corală este aceeași ca a O Haupt voll Blut und Wunden, pe care
Bach a folosit-o de cinci ori în lucrarea sa, Patimile după Matei.
Structura narativă
• Structura narativă a lucrării este definită în mare parte de cerințele
bisericii pentru calendarul Crăciunului 1734/1735. Bach a abandonat
practica sa uzuală să compună cantatele sale bazându-se pe textele
Evanghelice care reflectau sărbătoarea calendaristică a zilei
respective pentru a obține o structură narativă coerentă.
• Asta ar fi avut ca rezultat fuga Familiei Sfinte înainte de sosirea
Magilor, ceea ce ar fi fost nepotrivit pentru un oratoriu compus cu
intenția de a fi coerent. Bach a eliminat conținutul celei de-a treia zi
de Crăciun (27 decembrie), Evanghelia după Ioan și a împărțit
povestea celor două grupuri de vizitatori - păstorii și Magii - . Astfel,
a rezultat o expunere mult mai coerentă a poveștii Crăciunului
• Fuga în Egipt are loc după sfârșitul celei de-a șasea părți.
Cele 6 părți ale oratoriului
• Partea 1
• Trei trompete, timpane, două flaute, două oboe d'amore, două viori, violă și basso continuo
• Reprezintă nașterea lui Hristos. 
•  Partea 2
•Două flaute, două oboe d'amore, două oboe da caccia, două viori, violă și continuo
•Reprezintă Buna Vestire Păstorilor.
• Partea 3
•Trei trompete, timpane, două flaute, două oboaie, două oboe d'amore, două viori, violă și continuo
•Reprezintă adorația păstorilor
• Partea 4
•Doi corni, două oboaie, două viori, violă și continuo
•Reprezintă tăierea împrejur a Domnului
• Partea 5
•Două oboe d'amore, două viori, violă și continuo
•Reprezintă călătoria Magilor
• Partea 6
• Trei trompete, timpane, două oboaie, două oboe d'amore, două viori, violă și continuo
• Reprezintă venerarea Magilor
    
       Partea 1 : 00:00 - 28:11 
       Partea 2 : 29:50 - 01:02:08
       Partea 3 : 01:03:49 - 01:27:30 
       Partea 4 : 01:29:52 - 01:52:04 
       Partea 5 : 01:55:02  - 02:18:24 
       Partea 6 : 02:19:21 - 02:40:35 

S-ar putea să vă placă și